Fibrele chimice se confectioneaza prin procedee chimice .

Datorita inovatiilor din industria chimica , s-a reusit obtinerea unor fibre chimice care
pot inlocui unele fibre natural , precum bumbacul , matasea si lana .
Termenul fibră se poate referi la materiale în formă de fir subțire, netors, care are
un anumit raport între lungime și grosime. Prin împletire fibrele constituie o structură
numită țesut, țesătură sau frânghie, parâmă; acestea sunt mai compacte și mai
rezistente ca fibrele inițiale.
Principalele tipuri de fibre continue obţinute din polimeri naturali, prin procedee
chimice sunt:

1.viscoza şi cupro (hidratcelulozice);
2.acetat (estercelulozice);
3.azlon (proteice);
4.fibre din cauciuc.
Toate aceste fibre au o moliciune accentuată şi sunt plăcute la pipăit, prezintă o
culoare albă sau sunt diferit colorate, prin vopsire în masă, luciul fiind însă diferit:
puternic, semimat sau mat, în funcţie de procesul tehnologic de obţinere.Procesul de
fabricaţie al acestor fibre constă în trei faze:

 prepararea unor soluţii vîscoase din produsul macromolecular;

 filarea;
 finisarea fibrelor.
Procedeul viscoza se bazează pe transformarea celulozei albite (purificată) din
lemn, paie sau stuf în xantogenatul de celuloză, ca produs celulozic intermediar.
Acesta este dizolvat cu o soluţie de hidroxid de sodiu 4%, obţinîndu-se o soluţie
portocalie, omogenă şi foarte clară, cu o vîscozitate de 2-3 ori mai mare decît a
glicerinei, soluţie numită viscoza.

Următoarea etapă este aceea de fabricare propriu-zisă a fibrelor şi constă într-un

proces de extrudere (proces numit şi filare), prin care soluţia vîscoasă este forţată să
treacă prin nişte mici orificii ale unei duze (numită filator), într-o baie ce conţine o serie
de substanţe chimice de coagulare, care permit obţinerea unor filamente consistente.
Secţiunea transversală a fibrelor variază de la forma crenelată (cu zone distincte de
coajă şi miez), la forme aproape circulare şi cu conţinut omogen.

Ultimele operaţii sunt cele ale unor tratamente speciale, care se referă la:
neutralizare, desulfurare, albire, spălare, uscare şi tăiere.

Ca structură, fibrele chimice nu au perfecţiunea structurii fibrilare a fibrelor naturale.

Fibrele au un diametru regulat, deseori cu striuri longitudinale, continue şi bine
marcate şi, de asemenea, prezintă granulaţie caracteristică (în fibrele mate sau
colorate cu pigmenţi).

Viscoza obţinută are un conţinut de celuloză de 87-89% şi un grad de polimerizare de

300-350, fineţea filamentelor fiind cuprinsă între 4,4-1,7 dtex (Nm 2250-6000).
Proprietăţile chimice şi fizico-chimice ale fibrelor sunt uniforme pe toată întinderea lor,
mai ales netezimea, afinitatea faţă de coloranţi, rezistenţa şi alungirea.

Din punct de vedere al luciului, fibrele de viscoză se fabrică în trei tipuri: lucioase,
semimte şi mate, în general, viscoza avînd un luciu argintiu. Luciul prea puternic,
specific fibrelor cu o secţiune ovală şi mai puţin dinţată este un inconvenient pentru
procesele tehnologice ulterioare şi tocmai de aceea, fibrele se matisează.

Viscoza se vopseşte cu aceeaşi coloranţi ca şi bumbacul, avînd aceeaşi afinitate faţă

de aceştia ca şi bumbacul mercerizat.

Higroscopicitatea este superioară celei a bumbacului, umflarea cauzată de apă fiind

reversibilă, iar repriza este de 11%.

Conductibilitatea termică se aproprie de cea a bumbacului şi este superioară

conductibilităţii lînii şi mătăsii. Proprietăţile termoizolante ale îmbrăcămintei realizate
din viscoză depind de stratul de aer dintre fibre şi nu de conductibilitatea termică a
fibrelor izolate.

Comportarea viscozei în aproprierea flăcării şi în flacără este asemănătoare

bumbacului, mirosul emanat şi aspectul cenuşii fiind similare cu cele al fibrelor
naturale vegetale.

Fibrele de viscoza sunt distruse de acizii minerali concentraţi, chiar la o temperatură

normală, în timp ce acizii diluaţi le degradează cu uşurinţă la temperaturi ridicate sau
printr-o acţiune prelungită. De asemenea, ele sunt degradate cu uşurinţă şi de alcalii
diluaţi, la temperaturi ridicate. Fibrele sunt stabile faţă de acţiunea solvenţilor organici
(benzină, benzen), în care nu se umflă decît foarte puţin.

Masa specifică este 1,51-1,52 g/cm3 iar rezistenţa specifică este de 18-22 kgf/mm2.

Prin încălzire un timp mai îndelungat, la 150°C, macromoleculele se depolimerizează

iar proprietăţile fizico-mecanice se degradează, rezistenţa la tracţiune menţinîndu-se
pînă la 120°C.

Prin procedeul cupro (procedeul cuproamoniacal), celuloza purificată din linters sau

din pin este tratată cu sulfat de cupru şi cu hidroxid de sodiu, pentru a forma celuloza
cuproamoniacală. Aceasta este dizolvată în soluţii de 25% amoniac şi hidroxid de
natriu şi extrudată, la fel ca şi viscoza, coagularea făcîndu-se însă în apă sau în
hidroxid de sodiu. Ultimele tratamente sunt cele de decuprificare, spălare, uscare şi
tăiere.

Fibrele obţinute prezintă un diametru regulat, fără striuri vizibile, iar fibrele mate sau
colorate cu pigmenţi prezintă o granulaţie caracteristică.

Fiind tot fibre hidratcelulozice, caracteristicile acestor fibre sunt asemănătoare cu cele
ale viscozei, însă alungirea la rupere este mai mică (10-16%) decît a acesteia. De
asemenea, au o structură mai uniformă şi se vopsesc mai bine şi mai omogen.
Repriza fibrelor cupro este egală cu a viscozei şi este de 11%.
 Fibrele cupro reprezintă materia primă pentru produse fine de tricotaje, în special
pentru ciorapi.

Chimice

Organice Neorganice

Artificial Sintetice Minerale

e

Hidratceluloza 1. Capron , anina Metalice,

2. Lavsan; fibre de
Eteroceluloza 3.Vinol. sticla
Fibre proteice 4.Clorura de
polivinil