TEMA 20 PROPRIETATILE MECANICE

REZISTENŢA LA STRĂPUNGERE. Caracterizează tricoturile şi materialele textile

neţesute; solicitarea de tracţiune multidirecţională este generată prin compresia locală aplicată pe
suprafaţa epruvetei, prin intermediul unui modul standardizat compatibil cu maşina de încercat la
tracţiune (Persoz – fig. IX.6.43). Epruveta E, de formă circulară
şi diametru standard (dispusă orizontal), este fixată în clemele
unui cadru ataşat clemei motoare şi se deplasează cu viteză
constantă, v; solicitarea la străpungere este determinată de
cadrul solidar cu clema fixă, prin rola de dimensiunea
standardizată (Φ = 20 mm), sub acţiunea forţei P, a cărei
Fig. IX.6.43. Modulul Persoz. valoare maximă, corespunzătoare străpungerii, constituie
rezultatul încercării.

Rezistenţa la întindere radială. Caracterizează

textilele plane în general; solicitarea de tracţiune
multidirecţională este generată prin compresia unei porţiuni
circulare din suprafaţa epruvetei fixate într-un dispozitiv de
prindere inelar, pe modulul Persoz prevăzut cu cap de
Fig. IX.6.44. Modul de solicitare deformare cilindric.
la întindere radială.
Epruveta E de formă circulară, orientată în plan orizontal,
este fixată în clemele cadrului ataşat clemei motoare; solicitarea se produce la mişcarea de
coborâre a clemei motoare, prin capul de deformare, iar epruveta ia forma unui trunchi de con
(fig. IX.6.44).
Rezistenţa la întindere radială se determină la apariţia destrămării la valorile: Pmax; amax.
Parametrii de caracterizare ai produsului textil plan sunt:
– valoarea tensiunii la întindere radială:
T = (2Πrsinα)–1Pmax
– alungirea relativă la întinderea radială, în %:
ε1 = (DE)–1(LR – DE) = 100·(DE) –1[(2l02 + Δl2) + D – DE]
– alungirea relativă de suprafaţă, %
εs = 100·(A – A0)/A0

Fig. IX.6.45. Repartiţia tensiunilor.

Observaţii:
1. Comportarea la întinderea radială este urmărită în ipoteza unei repartiţii uniforme a
tensiunilor interne; în cazul textilelor plane anizotrope /tricot; ţesătură; textil neţesut/
caracterizarea prin această metodă se realizează cu valoarea medie a tensiunii maxime la care
rezistă epruveta înainte de destrucţie.
2. Rezultatele încercărilor efectuate astfel trebuie comparate cu rezultatele solicitărilor de tracţiune
unidirecţionale, orientate sub unghiuri diferite faţă de axele tehnologice ale produsului testat. Solicitarea
orientată (testare dinamometrică a ţesăturilor, tricoturilor şi a materialelor neţesute cu straturi fibroase cu
orientare unidirecţională)/ se finalizează prin obţinerea diagramei polare, care ilustrează anizotropia
proprietăţilor tensionale.

Rezistenţa la delaminare. Caracterizează materialele textile neţesute, consolidate prin

interţesere şi liere. Solicitarea de tracţiune transversală se aplică epruvetei lipite pe suprafaţa celor
două plăci dreptunghiulare ale capului de tragere cu tije, ce se ataşează clemelor maşinii de
încercat la tracţiune.
Solicitarea se realizează după normala la suprafaţa epruvetei şi se finalizează prin
determinarea forţei de separare a componentelor structurale ale materialului neţesut; se impune ca
pelicula adezivă să aibă o valoare mai mare decât valoarea rezistenţei maxime la delaminare (fig.
IX.6.46).
Încercările pot fi relevante pentru alunecarea/ruperea de fibre din stratul de material neţesut,
dacă sensibilitatea şi rezoluţia lanţului de măsurare al forţei corespunde domeniului de variaţie
al forţei de delaminare a produsului testat. Lipirea epruvetei dreptunghiulare (100 ×100 mm)
se face cu adeziv; fixarea de placa metalică a capului de tragere se obţine la temperatura de 70oC.

Rezistenţa la glisare. Rezistenţa la glisare se defineşte ca forţă maximă de dislocare a unui

grup de fire, selectat pe o lungime determinată, aparţinând unuia dintre sistemele structurii ţesute.
Încercarea la glisare se realizează pe maşina de încercat la tracţiune cu ajutorul unui modul
prevăzut cu o baretă cu ace echidistante; bareta poate înlocui una dintre clemele dispozitivului de
fixare, fiind dispusă astfel încât toate acele să traverseze epruveta.
Modulul pentru determinarea rezistenţei la glisare se ataşează clemei inferioare, iar epruveta
se ataşează clemei fixe (M.I.T. cu dD/dt = const.). Încercarea se finalizează prin determinarea
forţei maxime de dislocare a grupului de fire prins cu ace (în fig. IX.6.47, firele de bătătură
glisează pe cele de urzeală).

Fig. IX.6.46. Modul de determinare Fig. IX.6.47. Determinarea rezistenţei

a rezistenţei la delaminare. la glisare a ţesăturilor.
Înregistrarea grafică evidenţiază rezistenţa la glisare ca forţă maximă. Rezistenţa la glisare
exprimă stabilitatea îmbinărilor prin cusături şi stabilitatea dimensională a cusăturilor şi depinde
de parametrii structurii ţesute (legătură; desime), cât şi de caracteristicile iniţiale ale firelor
(compoziţie, Nm, coeficient de torsiune).

IX.6.3. COMPORTAREA MATERIALELOR TEXTILE LA

SOLICITAREA DE ÎNCOVOIERE

Comportarea la încovoiere a materialelor textile este determinată structural, se manifestă în

tehnologiile mecanice de prelucrare, în procesul de utilizare şi se modifică prin finisare.
Comportarea la solicitările de încovoiere/flexiune în limitele deformaţiilor elastice
constituie o componentă a tuşeului materialelor destinate confecţiilor.
Comportarea materialelor textile la solicitarea de încovoiere:
– defineşte utilitatea produsului şi constituie un criteriu de apreciere al calităţii;
– se defineşte prin transferul proprietăţilor componentelor în funcţie de parametrii de
structură şi de tehnologia de realizare.
Prin solicitarea de încovoiere (fig. IX.6.62), materialul textil ia forma unui arc de cerc
de rază determinată, sub acţiunea unui moment sau a unei forţe care determină;
– deformarea prin întindere a stratului exterior;
– compresia în stratul interior;
– presupune existenţa stratului neutru, care nu se deformează.
Încercările se efectuează sub acţiunea momentelor de încovoiere dezvoltate de propria greutate
sau de momente de încovoiere exterioare;
Comportarea materialelor textile la solicitarea de încovoiere se apreciază prin:
– indici utilizaţi în rezistenţa materialelor: moment de încovoiere exterior, Mz; rigiditate la
încovoiere/flexiune, R;
– indici specifici produselor textile,
textile, a căror utilizare este determinată de forma geometrică,
aria secţiunii transversale şi de organizarea structurală, definiţi prin cauze /efecte de
solicitare: momente, forţe, deformaţii sau lucru mecanic, în forma absolută sau relativă

DETERMINAREA RIGIDITĂŢII LA FLEXIUNE; FLEXIBILITATE (SUB

ACŢIUNEA PROPRIEI GREUTĂŢI)

Metoda se utilizează atât la determinarea flexibilităţii fibrelor tehnice liberiene cât şi a

flexibilităţii şi rigidităţii la flexiune a ţesăturilor.
Flexibilitatea (fig. IX.6.63) se măsoară prin săgeata f1, determinată de aplecarea sub acţiunea
propriei greutăţi a fasciculului de fibre standard, de masă 420 mg şi lungime 270 mm;
 principiul de măsurare

Fig. IX.6.63. Flexometru pentru fibre tehnice liberiene.

Flexibilitatea ţesăturilor se determină cu ajutorul flexometrului (fig. IX.6.64) prin:
– incovoierea relativa, fo si se calculeaza dupa formula

fo =f/l=f/7
unde; f- incovoierea finala, cm;
l- lungimea capetelor epruvetei, 7cm. (IX.6.29)
– rigiditatea la flexiune, definită:
R =420406xm/A
unde; m –masa a 5 epruvete, g
A- functia incovoierii relative fo care se determinacu tabelul de referinta. (IX.6.30)
;
– flexibilitatea ţesăturii H, sau coeficientul rigiditatii KEL:
H = Wap /Wflex KEL =Ellong/Eltrans (IX.6.31)
unde: Wap este lucrul mecanic de aplecare al epruvetei testate; Wflex – lucrul mecanic corespunzător
epruvetei absolut flexibile.

DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE DRAPAJ.

Capacitatea materialului de a forma falduri se determină cu aparatul Drap-meter, cu

ajutorul căruia se urmăreşte aplecarea materialului în jurul unei suprafeţe de sprijin, sub acţiunea
unui moment încovoietor dezvoltat de propria greutate.
Studiul drapajului prezintă importanță pentru materialelel destinate confecționării unor
produse de îmbrăcăminte exterioară. Pentru aprecierea drapajului se cunosc mai multe metode:
- metoda Evdochimov -Buharov (metoda acului );
- metoda discului .

Metoda Evdochimov -Buharov. Această metodă permite determinarea

drapajului pe o singură direcție, proin atîrnarea și fixarea epruvetei la un capăt și
măsurarea distanței dintre capetele libere A, (fig.6.66 a ). Epruveta este de formă
dreptunghiulară și se decupează pedirecție longitudinală și transversală.Punctele
1.2.3.4 sunt marcate în vederea străpungerii epruvetei de către acul 1. Acul 1 este
plasat pe suportul prevăzut cu tija de susținere 3. Pentru fixarea epruvetei prin acul
1 se întroduce rondela de străpungere 2, confecționează din material plastic sau din
cauciuc. Placa 4 pe care se fixează tija 3 este susținută de șuruburile de reglare 5 cu
care se asigură se asigură poziția normală de lucru controlabilă printr-o bulă de
nivel. Cu ajutorul unei rigle gradate se măsoară distanța A, dintre capetele libere
ale epruvetei și se calculează Coeficientul de drapaj.

Cd = 200-A/200*100

Cum metoda Evdochimov-Buharov poate determina drapajul pe orice direcție

dar cu consum mare de material, se recomandă utilizarea metodei Discului, care
permite aprecierea drapajului pe orice direcție folosinduse o singură epruvetă de
formă circulară.

a b

Fig. .6.66. Metode pentru determinarea drapajului materialelor textile:

a – metoda Evdochimov-Buharov, pentru epruvete dreptunghiulare; b – metoda
Preda, pentru epruvete circulare; c – metoda de prelevare şi prelucrare automată
a imaginilor video.
 În rezultatul experimentării epruvetelor de material textil prin metoda discului în funcție de
suprafața proiecției epruvetei drapate se poate aprecia drapajul materialului textil.

Fig.6.67

Astfel, în urma experimentelor se pot observa patru cazuri de drapare a unui material textil,
prezentate în figura 6.67:
1.drapaj corespunzător pe direcțiile longitudinală și transversală; fig.6.67 a;
2.drapaj necorespunzător pe ambele direcții fig.6.67 b;
3.drapaj necorespunzător pe direcție longitudinală și foarte bun pe direcția transversală fig.6.67
c:
4.drapaj foarte bun pe direcție longitudinală și drapaj necorespunzător pe direcție transversală
fig.6.67 d
Cu cît diferența dintre diametrul D și diametele D L sau DT fig. 6.67 este mai mare , atunci
drapajul este maimare.

Capacitatea materialului de a forma falduri se apreciază prin:

– coeficientul de drapaj:

D  Dx
C Dx  100% (IX.6.32)
D
 – coeficientul de drapaj general:

CDg  1/ S0 ( S0  S p ) 100%; (IX.6.33)

– indicele de drapaj general:

L  D  2  S Rx
I Dg  100%, (IX.6.34)
LD
unde: Dx este diametrul proiecţiei; S0 – aria epruvetei; SP – aria proiecţiei epruvetei
aplecate.
Observaţii:
1. Coeficienţii de drapaj sunt relevanţi atât pentru rigiditatea la încovoiere cât şi pentru
rigiditatea la forfecare a textilelor plane, determinarea lor fiind indicată mai ales pentru articolele
destinate confecţiilor textile.
2. Valoarea medie a coeficientului de drapaj este reprezentativă pentru rigiditatea la
încovoiere iar coeficientul de variaţie, pentru histereza la încovoiere.
3. Valorile coeficienţilor de drapaj se corelează pozitiv cu valorile lungimii de încovoiere şi a
rigidităţii la flexiune.