I. DREPT CIVIL.

PARTEA GENERALĂ
1. Actul juridic civil

1. Actul juridic comutativ este actul juridic:

b. În care existenta drepturilor și obligațiilor părților este certă la momentul încheierii sale.

2. Actul juridic solemn:

c. Este acela a cărui validitate este supusă îndeplinirii unor formalități prevăzute de lege.

3. Actul juridic civil real este acela care:

a. Presupune pe lângă simpla manifestare de voință și remiterea materială a bunului.

4. Consimțământul, condiție de fond a actului juridic civil, trebuie:

a. Să fie serios, liber exprimat și în cunoștință de cauză.

5. Consimțământul este valabil dacă:

c. Nu a fost exprimat sub condiție pur protestativă din partea debitorului.

6. Eroarea cu caracter esențial:

a. Poartă asupra naturii sau obiectului actului juridic respectiv;
b. Atrage anulabilitatea actului juridic;
c. Poartă și asupra identității persoanei contractante.

7. În general, eroarea de calcul:

c. Atrage simpla rectificare a acesteia.

8. Dolul trebuie:
a. Să fie dovedit.

9. Reprezintă violență viciu de consimțământ:

b. Amenințarea cu exercițiul unui drept realizată cu scopul de a obține avantaje injuste;
c. Starea de necesitate, dacă contractantul a profitat de această împrejurare.

10. Leziunea viciu de consimțământ:

a. Trebuie să existe în raport cu momentul încheieri actului juridic civil.

11. Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să fie:

b. Licit;
c. determinat.

12. Dacă obiectul unui act juridic este ilicit, sancțiunea care intervine este:
b. Nulitatea absolută a acestuia.

13. Cauza actului juridic civil:

a. Este o condiție de fond

14. Actul juridic civil de administrare:

a. Realizează punerea în valoare normală a unui bun singular.

15. Cauza actului juridic civil:

1
b. Trebuie să fie licită.

16. Principiul consensualismului desemnează:

a. Faptul că manifestarea de voință este nu doar necesară, ci și suficientă pentru ca actul juridic
civil să ia naștere în mod valabil în privința formei.

17. Forma ”ad validitatem” a actului juridic civil:

c. Este obligatorie doar atunci când legea impune acest lucru.

18. Lipsa formei ”ad validitatem” atrage ca și sancțiune:

a. Nulitatea absolută a actului juridic civil.

19. Efectele nulității constau în:

b. Principiul retroactivității nulității.

20. Produce efecte doar pentru viitor:

a. Rezilierea;
b. Caducitatea.

21. Nulitatea absolută a unui act juridic civil:

b. Poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes.

22. Violența constituie viciu de consimțământ care afectează un act juridic civil atunci
când se exercită:
a. Asupra ascendenților sau descendenților părți contractante;
b. Asupra bunurilor persoanei contractante.

23. Capacitatea de a încheia un act juridic civil:

a. Este o parte a capacității civile a persoanei.

24. Nulitatea relativă a unui act juridic civil:

c. Poate fi invocată doar de persoana ocrotită prin norma juridică încălcată.

25. Sunt excepții de la principiul retroactivității nulității:

a. Păstrarea fructelor de către posesorul de bună-credință.

26. Sunt cauze de nulitate absolută:

a. Fraudarea legii;
b. Cauza ilicită sau imorală.

27. Sunt cauze de nulitate relativă:

a. Încălcarea normelor privind capacitatea de exercițiu;
b. Viciile de consimțământ.

28. Sunt aplicații ale formei ”ad probationem”

a. Contractul de tranzacție;
c. Contractul de depozit voluntar.

29. Constituie aplicații ale formei ”ad validitatem”:

a. Ipoteca.

2
30. Conversiunea actului juridic civil poate opera dacă sunt îndeplinite și condițiile:
a. Să existe un act juridic nul total;
c. Manifestarea de voință a părților sau a părții să fie favorabilă conversiunii.

31. Nerespectarea formei cerute ”ad probationem”:

a. Atrage imposibilitatea dovedirii actului juridic civil cu alte mijloace de probă.

32. Dolul:
a. Este un viciu de consimțământ..

33. Lipsa cauzei actului juridic atrage:

b. Nulitatea relativă a actului juridic respectiv.

34. Este act aleatoriu:

b. Contractul de asigurare.

35. Este act juridic, strict personal:

a. Căsătoria.

36. Actul juridic unilateral:

a. Reprezintă manifestarea de voință care provine de la o singură persoană.

37. Cauza imorală a actului juridic civil:

a. Atrage nulitatea absolută a acestuia.

38. Reprezintă condiții de fond ale actului juridic civil:

a. Capacitatea;
b. Consimțământul.

39. Reprezintă principii ale nulității:

b. Principiul Repunerii părților în situația anterioară;
c. Principiul anulării actului subsecvent actului juridic anulat inițial.

2. Prescripția extinctivă

40. Potrivit noului cod civil, prescripția extinctivă:

a. Poate fi reglementată și pe cale convențională de către părți.

41. Termenul general de prescripție este:

a. De 3 ani.

42. Sunt imprescriptibile următoarele acțiuni:

a. În general, acțiunile având ca obiect un drept personal nepatrimonial.
b. Acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic.

43. Sunt prescriptibile următoarele acțiuni.

a. Acțiunea având ca obiect un drept de creanță;

3
b. Acțiunea în anularea unui act juridic;
c. Acțiunea în anularea căsătoriei.

44. Inscripția extinctivă este suspendată (nu curge):

a. Între soți, în timpul căsătoriei și cât timp soții nu sunt separați în fapt. Ă.

45. Renunțarea la prescripție extinctivă:

c. Poate fi atât expresă, cât și tacită.

46. Durata termenelor de prescripție extinctivă:

b. Poate fi modificată, în condițiile legii, prin acordul expres al părților cu capacitate deplină
de exercițiu.

47. Termenele de prescripție sunt stabilite:

c. Pe ore, zile, săptămâni, luni și ani.

48. Efectele suspendării prescripției extinctive constau în:

a. Oprirea curgerii termenului de prescripție pe perioada cât durează cauza de suspendare;
c. Amânarea începerii curgerii termenului de prescripție atunci când cauza de suspendare a
intervenit anterior momentului nașterii dreptului la acțiune sau în chiar acel moment.

49. Împlinirea prescripției extinctive are ca și consecință:

a. Atingerea dreptului la acțiune în sens material.

50. De regulă, stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal:

a. Are ca efect stingerea dreptului la acțiune privind un drept secundar.

II. DREPT CIVIL. DREPTURI REALE. OBLIGAȚII

II.1. Drepturi reale

1. Teoria generală a dreptului de proprietate. Proprietatea publică și

proprietatea privată

1. Dreptul de proprietate este un drept:

a. Perpetuu;
b. Exclusiv

2. În cazul exproprierii, pentru cauză de utilitate publică:

a. Dreptul de proprietate trece în patrimoniul expropriatorului la data plății integrale a
despăgubirii către expropriator.

3. Dreptul de proprietate publică poate fi:

b. Imprescriptibil.

4. Sunt drepturi reale:

b. Drepturile reale de garanție, dreptul de folosință, dreptul de uz;

4
c. Dreptul de superficie dreptul de abitație, dreptul de concesiune.

5. Dreptul de proprietate privată:

b. Poate fi dobândit de altul prin uzucapiune în cazurile și condițiile anume determinate de
lege;
c. Nu se stinge prin neuz.

6. Proprietarul:
a. Poate renunța, prin declarație autentică, la dreptul de proprietate asupra bunului imobil,
înscris în cartea funciară;
b. Pierde dreptul de proprietate asupra bunului imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în
condițiile legii, a declarației de renunțare.

7. Exproprierea:
a. Presupune ca în caz de divergență asupra cuantumului despăgubirilor, aceasta să fie stabilită
pe cale judecătorească.

8. Clauza de inalienabilitate:
c. Nu poate fi invocată împotriva dobândirii lor bunului sau a creditorilor proprietarului, care
s-a obligat să nu înstrăineze decât dacă este valabilă și îndeplinește condițiile de opozabilitate.

2. Modalitățile dreptului de proprietate

9. Proprietatea anulabilă:
c. Rezultă dintr-un act juridic lovit de nulitate relativă.

10. Indiviziunea poate avea ca obiect.:

c. O universalitate de bunuri.

11. Se află în coproprietate forțată:

a. Bunurile comune afectate utilizării a 2 sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică
sau alte instalații care deservesc 2 sau mai multe clădiri;
c. Bunurile comune, necesare sau utile pentru folosirea a 2 imobile vecine situate pe linia de
hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile și izvoarele.

12. Convențiile de suspendare a împărțelii:

b. Pot fi opuse creditorilor numai dacă, înainte de nașterea creanțelor, au dobândit dată certă în
cazul bunurilor mobile.

13. Prin partaj, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor:

b. Nu mai devreme de data încheierii actului în cazul împărțelii voluntare sau, după caz, de la
data rămânerii definitive a Hotărârii Judecătorești.

14. Actele încheiate de un coproprietar cu privire la bunul comun:

c. Rămân valabile și sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului, numai
dacă s-au încheiat în condițiile legii.

15. Partajul:
a. Prin buna învoială poate fi desființat pentru aceleași cauze, ca și contractele;
c. Este valabil, chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune.

5
16. Partajul:
a. Făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută;
c. Care nu cuprinde toate bunurile comune, poate fi urmat oricând de un partaj suplimentar.

3. Dezmembrămintele dreptului de proprietate

17. Uzuarul:
b. Are dreptul să culeagă fructele necesare lui și familiei sale, chiar dacă unii dintre membrii
familiei s-au născut după constituirea dreptului de uz.

18. Cum este convenția prin care proprietarul înstrăinează nuda proprietate unei
persoane, iar uzufructul lucrului vândut altei persoane?
c. Este valabilă.

19. Dreptul de superficie:

a. Este reglementat expres de Codul civil.

20. Întinderea și modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate:

c. Printr-o folosință continuă pe timp de 10 ani.

21. Uzufructul:
b. Pentru care nu s-a prevăzut durata, se prezumă că este viager sau, după caz, este constituit
pe o durată de 30 de ani;
c. În favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.

22. Titularul dreptului de superficie:

a. În absența unei stipulații contrare nu poate modifica structura construcției.

23. În cazul în care superficiarul modifică structura construcției:

b. Curgerea termenului de prescripție de 3 ani a acțiunii privirea repunerea în situația anterioară
este suspendată până la expirarea duratei superficiei.

24. Dreptul de proprietate asupra unui imobil și dezmembrămintele sale pot fi înscrise în
cartea funciară în termenul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani,
dacă:
a. Proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, și-a încetat existența.

4. Posesia și efectele sale

25. Posesia poate fi exercitată:

a. Corpore alieno.

26. Violența viciu al posesiei:

a. Are un caracter temporar;
b. Are un caracter relativ.

6
27. Posesorul care posedă nu sub nume de proprietar:
c. Nu poate să schimbe, fie prin sine însuși, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei
asemenea posesii.

28. Posesia este clandestină:

d. Când posesorul o exercită pe ascuns de adversarul său, încât acesta nu este în stare de a putea
să o cunoască.

29. Clandestinitatea ca viciu al posesiei:

a. Este un viciu relativ;
b. Are un caracter relativ.

30. Acțiunile posesorii pot fi introduse pentru ocrotirea:

a. Servituților discontinue și aparente;
c. Servituților continue și aparente.

31. Posesorul de rea-credință este obligat să:

a. Restituie valoarea fructelor consumate.

32. Acțiunea posesorie:

a. Poate fi introdusă și împotriva proprietarului;
b. Poate fi exercitată de către cel care a posedat un bun cel puțin un an.

5. Modurile generale de Dobândire a dreptului de proprietate și a

celorlalte drepturi reale

33. Insulele și prundișurile care formează în albia râurilor navigabile sau plutitoare:
b. Aparțin ambilor proprietari riverani dacă insula formată se află la jumătatea râului.

34. Atunci când un râu navigabil își schimbă albia și formează un braț înconjurând
pământul unui proprietar riveran:
a. Proprietarul fondului păstrează proprietatea insulei, formată din braț.

35. Joncțiunea posesiilor:

a. Este întotdeauna posibilă când sunt îndeplinite condițiile legale.

36. În materia accesiunii imobiliare artificial, lucrările pot fi:

a. Autonome sau adăugate, cu caracter durabil sau provizoriu.

37. În materia accesiunii imobiliare artificiale, lucrările autonome sunt:

c. Construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări cu caracter de sine stătător realizate asupra unui
imobil.

38. În materia accesiunii imobiliare artificiale, în cazul în care a realizat lucrarea cu

materialele altuia, proprietarul imobilului:
c. Devine proprietarul lucrării, neputând fi obligat la desființarea acesteia și nici la restituirea
materialelor întrebuințate.

7
39. În materia accesiunii imobiliare artificiale, în cazul în care a realizat lucrarea cu
materialele altuia:
b. Proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, precum și la
repararea, în condițiile legii, a oricăror altor prejudicii cauzate.

40. În materia accesiunii imobiliare artificiale, autorul lucrării este de bună-credință,

dacă:
a. Se întemeiază pe cuprinsul cărții funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca
proprietar al imobilului și nici nu rezulta din cartea funciară, deci nu a cunoscut pe nicio altă
cale viciul titlului său.

41. În materia accesiunii imobiliare artificiale, autorul lucrării de bună credință:

a. Are un drept de ipotecă legală asupra imobilului pentru plata indemnizației;
c. Poate cere înscrierea dreptului de ipotecă în baza convenției încheiate în formă autentică sau
a unei hotărâri judecătorești.

6. Apărarea dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale

42. Acțiunea în revendicare poate fi introdusă de către:

b. Proprietarul neposesor.

43. Persoana care dobândește un bun mobil de la un hoț sau găsitor și cunoaște acest
lucru:
b. Are calitate de posesor de rea-credință.

44. Apărarea unui dezmembrământ al dreptului de proprietate:

b. Se face prin intermediul acțiunii confesorii.

45. Dreptul la acțiunea în revendicare:

a. Este imprescriptibil cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel;
c. Are proprietarul unui bun, pârât fiind posesorul sau altă persoană care îl ține fără drept.

46. Dreptul de proprietate:

b. Dobândit cu bună credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut;
c. Recunoscut prin hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este
opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de
procedură civilă.

47. Dreptul de proprietate asupra unui bun imobil:

a. Se stinge prin înscrierea în cartea funciară a declarației autentice de renunțare.

48. Ca efect al admiterii acțiunii în revendicare:

b. Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa,
ori a fost înstrăinat, iar despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.

49. Ca efect al admiterii acțiunii în revendicare:

a. Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuare;
c. Posesorul are dreptul de ași însuși lucrările efectuate cu cheltuieli voluptuare numai dacă
prin aceasta bunul nu se deteriorează.

8
50. Ca efect al admiterii acțiunii în revendicare:
a. Dacă proprietarul furnizează pârâtului o garanție îndestulătoare, pârâtul nu mai are drept de
retenție asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea și culegerea
acestora;
b. Dreptul de retenție nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer.

II.2. OBLIGAȚII

1. Teoria generală a contractului civil. Faptul juridic licit ca izvor de

obligații.

1. Dreptul care izvorăște din contractul în folosul unei terțe persoane:

b. Aparține terțului beneficiar.

2. Rezoluțiunea contractului:
a. Produce efecte ex tunc.

3. Referitor la rezoluțiunea judiciară:

b. Instanța are posibilitatea să acorde debitorului un termen de grație pentru ca acesta să-și
exercite obligația.

4. În funcție de scopul urmărit de părți la încheierea contractului, contractele pot fi:

b. Cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

5. Excepția de neexecutare se aseamănă cu rezoluțiunea prin faptul că:

c. Are același temei juridic.

6. Buna credință:
b. Se prezumă până la proba contrară.

7. Constituie un abuz de drept, situația în care un drept este exercitat:

a. În scopul de a păgubi pe altul.
b. Într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe.

8. Contractelor nereglementate de lege:

c. Li se aplică regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.

9. Contractul este de adeziune atunci când:

b. Clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți pentru aceasta sau
ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte, neavând decât să le accepte ca atare.

10. Nu atrage anularea contractului:

a. Eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de
cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumată de acesta.
c. Eroarea produsă la încheierea contractului, dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea
fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile.

9
 2. Răspunderea civilă delictuală

11. În cazul răspunderii civile delictuale se poate acoperi:

c. Și prejudicial imprevizibil.

12. Pentru declanșarea răspunderii părințiilor pentru fapta prejudiciabilă a copiilor lor
minori, trebuie îndeplinite și următoarele condiții speciale:
a. Copilul să fie minor;
b. Să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

13. Fapta persoanei este săvârșită cu intenție:

b. Când autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește producerea lui prin intermediul
faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat.

14. În cazul în care neexecutarea obligației este de mică însemnătate creditorul:

b. Poate solicita rezilierea dacă neexecutarea are un caracter repetitiv.

15. Rezoluțiunea:
a. Poate fi solicitată pentru o parte a contractului atunci când executarea acestuia este divizibilă.
c. Operează în baza unui pact comisoriu, numai dacă acesta prevede obligațiile a căror
neexecutare atrage sancțiunea rezoluțiunii.

16. Răspunderea comitentului este angajată numai dacă:

a. Prepusul a creat prejudiciul în cadrul funcțiilor ce i s-au încredințat.

17. Fundamentul răspunderii comitentului își are temeiul în:

c. Garantarea de către comitent a intereselor victimei.

18. În acțiunea în regres îndreptată de comitent împotriva prepusului:

a. Comitentul cere restituirea în întregime a despăgubirii avansată victimei;
b. Comitentul se subrogă de drept în drepturile victimei împotriva prepusului său.

19. Înlăturarea răspunderii paznicului juridic poate avea loc prin dovedirea:
a. Forței majore;
c. Faptei victimei însăși.

20. Răspunderea pentru ruina edificiului revine:

b. Și superficialului.

3. Răspunderea civilă contractuală

21. Dacă o terță persoană încalcă un drept, ce aparține unei părți dintr-un contract,
răspunderea ei va fi:
b. Delictuală.

22. Executarea în natură a obligației poate fi cumulată întotdeauna cu:

a. Daunele-interese moratorii.

23. În executarea unei obligații, debitorul trebuie să se comporte:

b. Ca un bun proprietar.
10
24. În materia răspunderii contractuale:
b. Vina debitorului se prezumă relativ.

25. În caz de neexecutare, clauza penală stipulată de părți într-un contract:

a. Dă drept creditorului să renunțe la executarea silită în natură a obligației principale în
favoarea executării directe a clauzei penale;
c. Dă drept creditorului să solicite atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata
de penalități, dacă penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor în locul stabilit.

26. Repararea prin echivalent a prejudiciului:

c. Se face ținându-se seama de interesele părților care reclamă despăgubirea, dar și de
posibilitățile autorului prejudiciului.

27. Spre deosebire de antecontract, oferta de a contracta:

c. Poate fi revocată de o persoană în mod liber și fără vreo consecință, atâta timp cât nu a ajuns
la destinatar.

28. Clauza penală:

a. În cazul în care nu sunt întrunite condițiile necesare acordării de despăgubiri nu este datorată;
c. Nu conferă debitorului dreptul de a se libera valabil de obligația asumată prin executarea
altei prestații.

29. În materia răspunderii civile delictuale:

b. Despăgubirea se stabilește în raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit;
c. Autorul răspunde atât pentru prejudiciile previzibile, cât și pentru cele neprevizibile.

30. Caracterul ilicit al faptei prejudiciabile este înlăturat prin:

a. Starea de necesitate.

4. Garantarea executării obligațiilor

31. Creditorii chirografari sunt acei creditori care:

b. Au numai un drept de gaj general asupra bunurilor debitorilor lor.

32. Preluarea datoriei:

b. Nu are niciun efect asupra garanțiilor creanței deja existente, cu excepția cazului în care
acestea pot fi despărțite de persoana debitorului.

33. Creditorii chirografari:

c. Sunt acei creditori cărora le sunt opozabile actele încheiate de debitorilor și terțe persoane.

34. Creditorii chirografari:

c. Pot urmări numai bunurile care se află în patrimoniul debitorului lor la data când creanța a
devenit exigibilă.

35. Acțiunea oblică:

a. Nu conferă creditorului care a exercitat-o vreun drept de preferință față de ceilalți creditori
ai debitorului.

11
36. Imobilului ipotecat:
a. Este afectat în întregime de garanție până la executarea în totalitate a obligațiilor garantate;
b. Poate fi înstrăinat fără acordul creditorului ipotecar, afară de cazurile în care legea prevede
în mod expres contrariul.

5. Dinamica obligațiilor
37. Cesiunea de creanță:
a. Produce efecte între părți din momentul realizării acordului de voință.

38. Stingerea unei obligații existente prin înlocuirea acesteia cu o nouă obligație
constituie:
b. Novație.

39. Când un terț se angajează față de creditorii să plătească datoria, fără ca, pentru
aceasta, să se ceară concursul debitorului inițial, are loc:
b. O novație subiectivă prin schimbare de debitor.

40. În materia cesiunii de creanță:

b. Cesionarul poate pretinde tot ceea ce primește cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea
nu a fost făcută încă opozabilă debitorului;
c. Consimțământul debitorului la cesiune nu este cerut decât atunci când creanța este legată în
mod esențial de persoana creditorului.

41. Cesiunea de creanță:

b. Are ca obiect o altă prestație decât plata unei sume de bani poate fi realizată numai dacă
cesiunea nu face ca obligația să fie, în mod substanțial mai oneroasă.

42. În cazul novației cu schimbare de debitor:

a. Ipotecile legate de creanța inițială nu subzistă asupra bunurilor debitorului inițial, fără
consimțământul acestuia din urmă.

6. Stingerea obligațiilor

43. O plată poate fi făcută:

b. De o persoană neinteresată, în numele ei propriu, fără a se subroga în drepturile creditorului.

44. Plata este portabilă când se face:

b. La domiciliul creditorului.

45. Noțiunea de ”plată” în materia obligațiilor, semnifică:

b. Executarea voluntară a obligației de către debitorul ei.

46. Obligația este lichidă, când:

b. Este determinată.

47. Din punct de vedere a efectelor pe care le produce, termenul poate fi:
b. Suspensiv sau extinctiv.

48. Termenul suspensiv:

b. Afectează exigibilitatea obligației.

12
49. În cazul solidarității active:
c. Dacă un creditor pune în întârziere pe debitor, efectele punerii în întârziere, profită și
celorlalți creditori.

50. Sunt susceptibile de executare silită în natură:

c. Obligațiile bănești.

III. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE.

SUCCESIUNI
III.1. CONTRACTE SPECIALE

1. Contracte translative de proprietate

1. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract:

b. Bilateral.

2. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract:

a. Sinalagmatic;
b. Comutativ.

3. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract:

a. Cu titlu oneros;
c. Translativ de proprietate.

4. Din contractul de vânzare-cumpărare se pot transmite:

a. Drepturi reale;
b. Drepturi patrimoniale.

5. Antecontractul de vânzare-cumpărare poate avea ca obiect:

c. Orice bunuri, indiferent de categorie.

6. Prețul trebuie să fie:

a. Exprimat în bani;
b. Exprimat în mod serios, cu intenția de a crea o obligație.

7. Forma autentică a contractului de vânzare-cumpărare este necesară în materia:

a. Vânzărilor de bunuri, imobile terenuri;
b. Vânzărilor de bunuri, imobile de orice fel.

8. Sancțiunea neîmplinirii condițiilor de formă autentică este:

c. Nici una din cele enumerate mai sus.

9. Vânzătorul este obligat să garanteze pentru:

a. Evicțiune;
b. Viciile ascunse ale bunului vândut.

10. Cumpărătorul este obligat la:

a. Plata prețului;

13
b. Preluarea bunului;
c. Plata cheltuielilor contractuale.

11. Vânzările-cumpărările între soți:

a. Sunt permise.

12. În materia antecontractului de vânzare-cumpărare, natura obligației părților este:

a. O obligație de a face.

13. Vânzarea de bunuri viitoare:

a. Este permisă.

14. Contractul de rentă viageră are ca obiect:

c. Nici una din cele de mai sus.

15. Contractul de rentă viageră:

a. Se încheie pentru toată durata vieții credirentierului.

16. Contractul de rentă viageră instituie o obligație juridică a cărei natură este:
a. Obligație de a da.

17. Obligația cuprinsă în contractul de rentă viageră se execută:

b. Este cu executare succesivă în timp.

18. Caracterul contractului de rentă viageră este:

b. Aleator.

19. Contractul de rentă viageră:

a. Este translativ de proprietate.

20. Contractul de Rentă Viageră este:

a. Bilateral.

21. Contractul de întreținere:

b. Are un caracter bilateral.

22. Obiectul contractului de întreținere îl constituie:

b. Prestarea zi cu zi a întreținerii unei persoane cu tot ce implică aceasta.

23. Natura obligației de întreținere este:

a. De a face.

24. Contractul de întreținere este un contract:

a. Intuitu personae - încheiat în considerarea unei anumite calități a persoanei;
b. Translativ de proprietate;
c. Consensual.

25. Donația este:

a. Un act de liberalitate;
b. Un act unilateral.

14
 2. Contract de cedare a folosinței bunurilor

26. Contractul de locațiune poate îmbrăca următoarele forme:

a. Închirierea care este locațiunea bunurilor imobile-construcții și a bunurilor mobile;
b. Arendarea care este locațiunea imobilelor - terenuri rurale.

27. Contractul de închiriere are un caracter:

a. Consensual;
b. Sinalagmatic.

28. Executarea obligațiilor în contractul de închiriere este:

a. Succesivă în timp.

29, Durata în timp a contractului de închiriere poate fi:

a. Determinată;
b. Nedeterminată.

30. Contractul de închiriere este:

a. Oneros și comutativ.

31. Pot forma obiectul material al închirierii, bunurile:

a. Mobile;
b. Imobile.

32. Obiect propriu-zis al contractului de închiriere îl constituie:

b. Dreptul de folosință asupra bunului în cauză.

33. Obligația de a întrebuința bunul închiriat ca un bun proprietar, conform destinației

sale:
a. Este o obligație ce revine locatarului.

34. În caz de neexecutare culpabilă a obligației de plată a chiriei, locatorul este în drept
să ceară:
b. Rezilierea contractului de închiriere.

35. Comodatul presupune:

a. Transmiterea unui bun spre folosință temporară și gratuită.

36. Comodatarului îi revin următoarele obligații:

a. Conservarea lucrului împrumutat;
b. Folosirea lucrului împrumutat potrivit destinației sale, cu suportarea cheltuielilor de
folosință.
c. Restituirea în natură a bunului împrumutat la termenul stabilit.

37. În situația în care comodatarul refuză nejustificat restituirea bunului, comodantul

are la dispoziție una din următoarele mijloace legale:
a. Acțiunea în revendicare;
b. Acțiunea personală ce derivă din însuși contractul încheiat.

15
38. Comodantului îi revin unele din următoarele obligații:
a. Restituirea cheltuielilor de conservare făcute de comodatar pe perioada contractului;
b. Obligația de reparare a eventualelor daune cauzate comodatarului de viciile bunului.

39. Contractul de împrumut de consumație - mutum are un caracter:

a. Translativ de proprietate;
c. Bilateral.

40. Împrumutatul este ținut să:

c. Respecte termenele și obligațiile contractuale.

41. Contractul de împrumut de consumație încetează:

a. Prin restituirea împrumutului și a dobânzilor;
b. Prin reziliere;
c. Prin remitere de datorie.

3. Alte contracte: Contractul de Antrepriză, contractul de societate,

contractul de depozit, contractul de mandat, contractul de tranzacție.

42. Contractul de depozit este:

a. Unilateral atunci când este gratuit;
b. Bilateral atunci când este oneros;
c. Real, deoarece implică în mod necesar și remiterea spre păstrare a bunului.

43. Constituie obligații ale depozitarului:

a. Păstrarea bunului primit în depozit;
c. Restituirea bunului la data stabilită.

44. Sechestrul îmbracă una din următoarele forme:

b. Sechestrul convențional;
c. Sechestrul judiciar.

45. Contractul de mandat îmbracă una din următoarele forme:

a. Mandatul cu reprezentare;
c. Mandatul cu sine însuși.

46. Printre caracterele contractului de mandat se numără:

a. Caracterul sinalagmatic, atunci când contractul este oneros;
b. Caracterul unilateral atunci când contractul este gratuit.

47. Cu privire la întinderea sa, mandatul poate fi:

a. General, atunci când nu se referă la anumite operațiuni juridice determinate și la toată sfera
actelor juridice implicate într-o anumită problemă.

48. Contractul de antrepriză este:

a. Sinalagmatic.

49. Societatea civilă:

a. Este un contract multilateral.

16
50. Contractul de tranzacție:
a. Se poate încheia și în cazul unei acțiuni civile, ce derivă dintr-o infracțiune;
b. Poate produce și efecte translative.

III.2. SUCCESIUNI
1. Considerații generale și condiții pentru a moșteni

1. Succesiunea poate fi:

a. Legală;
b. Testamentară.

2. Printre caracterele juridice ale transmisiunii succesorale se numără caracterul:

a. Universal;
c. Unitar.

3. Printre caracterele juridice ale transmisiunii succesorale se numără caracterul:

a. Indivizibil;
b. Mortis causa.

4. Data deschiderii succesiunii este:

c. Data stabilită ca fiind decesul lui decujus.

5. Condițiile cerute de lege pentru a putea moșteni sunt:

a. Capacitatea succesorală;
b. Vocația succesorală;
c. Prin existența unui caz de nedemnitate succesorală.

6. Au capacitate succesorală, următoarele categorii de persoane:

a. Persoanele fizice în viață la data deschiderii succesiunii;
b. Persoanele dispărute;
c. Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii.

7. Nu au capacitate succesorală, următoarele categorii de persoane:

b. Persoanele fizice neconcepute.

8. Nedemnitatea succesorală are caracter de:

b. Pedeapsa civilă.

9. Poate fi declarată nedemnă de a moșteni:

a. Persoana condamnată penal pentru săvârșirea cu un intenție împotriva celui care lasă
moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au
avut ca urmare moartea victimei;
b. Persoana care cu rea-credință a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului;
c. Persoana care prin dol sau violență l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească
să modifice sau să revoce testamentul.

10. Succesorul nedemn va fi înlăturat de la moștenire:

a. Complet, fără a culege nici rezerva succesorală;

17
11. Vocația succesorală este conferită:
a. De lege;
b. Prin testament de voința lui decujus.

2. Devoluțiunea succesorală legală

12. În cadrul devoluțiunii legale, se conferă vocație succesorală:

a. Rudelor apropiate a lui decujus;
c. Soțului supraviețuitor.

13. Rudenia poate fi:

a. În linie dreaptă;
b. În linie colaterală.

14. Devoluțiunea legală a moștenirii este guvernată și de următoarele principii:

a. Principiul priorității clasei de moștenitori;
b. Principiul proximității gradului de rudenie;
c. Principiul împărțirii succesiunii în părți egale între moștenitorii din aceeași clasă și același
grad.

15. Reprezentarea succesorală se află în directă legătură cu:

c. Nici una din variantele de mai sus nu este corectă.

16. Reprezentarea succesorală este permisă numai în cazul:

a. Descendenților în linie directă a lui decujus;
b. Descendenților colateralilor privilegiați.

17. Problema reprezentării succesorale se poate pune în cazul:

c. Nici una din situațiile de mai sus.

18. Condițiile reprezentării succesorale sunt:

a. Persoana reprezentată să fie precedată la data deschiderii succesiunii;
b. Locul persoanei reprezentate să fie util;
c. Reprezentantul trebuie să aibă vocație succesorală proprie.

19. Reprezentarea operează, chiar dacă:

a. Reprezentantul este nedemn a-l moșteni pe reprezentat;
b. Reprezentantul a renunțat la moștenire a reprezentatului.

20. În cazul reprezentării împărțeala moștenirii între descendenții de grad egal se face:
c. Pe tulpini.

21. Moștenirile vacante:

a. Intră în domeniul privat al comunei orașului sau municipiului, după caz, în fără înscriere, în
cartea funciară;
c. Se constată prin certificat de vacantă succesorală.

3. Devoluțiunea succesorală testamentară.

22. Testamentul poate cuprinde următoarele tipuri de clauze:

18
a. Legate cu privire la bunurile ce au aparținut lui decujus;
b. Sarcini impuse legatarilor;
c. Exheredări.

23. Testamentul poate cuprinde și următoarele tipuri de clauze:

a. Instituirea unui executor testamentar;
b. Evocarea unui testament anterior;
c. Retractarea revocării unui testament anterior.

24. Testamentul poate cuprinde și următoarele tipuri de clauze:

a. Partaj de ascendent;
b. Recunoașterea unui copil din afara căsătoriei;
c. Dispoziții cu privire la funeraliile lui decujus.

25. Se numără printre caracterele juridice ale testamentului:

a. Testamentul este un act juridic;
b. Unilateral;
c. Solemn.

26. Testamentul este un act:

a. Solemn;
b. Personal;
c. Mortis causa.

27. În materia testamentului, dolul ca viciu de consimțământ îmbracă forma:

b. Captației;
c. Sugestiei.

28. Sub aspectul condițiilor de formă impuse în materia testamentelor, lipsa acesteia
atrage.
a. Nulitatea absolută.

29. Dispozițiile testamentare cu privire la bunurile lui decujus se numesc;

a. Legate.

30. Legatele se pot clasifica după:

a. Modalități;
b. Obiectul lor.

31. În funcție de modalitățile legatelor, acestea se clasifică în:

a. Legate pure și simple;
b. Legate cu termen/condiție/sarcini.

32. În funcție de obiectul lor, legatele se clasifică astfel:

a. Universale;
b. Cu titlu particular;
c. Cu titlu universal.

33. Constituie legate cu titlu universal:

a. Legatul tuturor bunurilor mobile;

19
b. Legatul bunurilor imobile;
c. Legatul unei fracțiuni din moștenire.

34. Constituie cauze de ineficacitate a legatelor:

a. Caducitatea;
b. Revocarea;
c. Nulitatea.

4. Transmisiunea moștenirii

35. Exheredarea poate fi:

a. Directă;
b. Indirectă;
c. Totală sau parțială.

36. Pentru determinarea masei succesorale sunt necesare următoarele operațiuni:

a. Stabilirea activului brut;
b. Stabilirea activului net;
c. Reunirea fictivă a activului net - pentru calcul - a valorii donațiilor făcute de decujus fără
scutire de raport.

37. Constituie caracterele juridice ale dreptului de opțiune succesorală:

a. Caracterul unilateral;
b. Act juridic pur și simplu, fără a putea fi afectat de modalități;
c. Act juridic unitar și indivizibil.

38. Se numără printre caracterele juridice ale dreptului de opțiune succesorală:

a. Act juridic revocabil când se referă la renunțarea la succesiune;
b. Act juridic irevocabil când se referă la acceptarea succesiunii;
c. Act juridic declarativ, ce produce efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii.

39. Se numără printre caracterele juridice ale petiției de creditare:

a. Este o acțiune reală;
b. Este o acțiune divizibilă;
c. Este o acțiune imprescriptibilă.

40. Termenul de opțiune succesorală curge:

c. De la data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s-a produs după deschiderea
moștenirii.

41. Sunt acte cu valoare de acceptare tacită a moștenirii:

a. Înstrăinarea cu titlu gratuit sau oneros de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii;
c. Renunțarea la moștenire cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoștenitorilor sau
moștenitorilor subsecvenți.

42. Sunt acte cu valoare de acceptare tacită a moștenirii:

b. Toate actele de dispoziție administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire;
c. Renunțarea chiar gratuită în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați.

43. Certificatul de moștenitor:

20
a. Face dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți, asupra bunurilor din masa
succesorală în cota care se cuvine fiecăruia.
b. Face dovada calității de moștenitor legal sau testamentar.

44. Dreptul de opțiune succesorală se exercită:

b. În termen de un an de la data deschiderii moștenirii.

5. Indiviziunea succesorală și împărțeala moștenirii

45. Partajul de ascendent poate fi făcut de:

a. Oricare dintre părinți;
c. Orice ascendenți.

46. Partajul de ascendent poate fi făcut de către:

b. Toți descendenții cu vocație succesorală.

47. Transferul dreptului de proprietate de la ascendent la descendent, în cazul partajului

de ascendent, operează:
a. La data partajului.

48. Prin infracțiune a moștenirii se înțelege, între altele:

a. Proprietatea unei cote părți din aceasta;
b. Un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cote părți din moștenire.

49. Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:

a. Unuia dintre moștenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligația.
b. Obligația este indivizibilă.

50. Creditorii personali ai unui moștenitor:

a. Nu pot urmări partea acestuia din bunurile moștenirii înainte de partajul succesoral;
c. Pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenți la partaj prin buna
învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.

IV. DREPT PROCESUAL CIVIL

1. Prin caracterul formalist al dreptului procesual civil, se înțelege că:

c. Actele de procedură sunt supuse unor termene și unor condiții de formă specifice.

2. Printre caracterele dreptului procesual se înțelege că:

b. Este un drept reglementar și formalist;
c. Este un drept sancționator, complementar și pozitiv.

3. Potrivit principiului rolului activ al judecătorului acesta:

a. are obligația de a da îndrumări părților pentru a încerca să-i împace;
c. Are posibilitatea de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, conform legii.

21
4. Referitor la principiul disponibilității și al rolului activ precizați dacă în răspunsurile
ce succed există afirmații ce corespunde realității:
c. Judecătorul are doar posibilitatea să administreze probe în procesul civil, nu și o obligație;
d. Judecătorul în prima instanță poate administra în orice moment al pricinii din oficiu, probele
ce le consideră necesare, chiar dacă părțile se opun.

5. Partea care nu e de bună credință cu prilejul exercitării drepturilor procesuale ori a

îndeplinirii îndatoririlor procesuale, poate fi obligată:
a. La plata unei amenzi judiciare, dar și la plata de daune materiale și chiar morale.

6. Potrivit principiului continuității:

c. Judecătorul care a luat parte la dezbaterile pe fond trebuie să fie același care pronunță
hotărârea, putând fi înlocuit doar pentru motive întemeiate, cu consecința repunerii pe rol a
cauzei în noua componență și reluarea dezbaterilor;
d. Încălcarea acestui principiu atrage în căile de atac nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

7. Principiul esențial și specific procesului civil este reprezentat de:

c. Principiul disponibilității, cu excepțiile prevăzute de lege.

8. În dreptul procesual civil român, precizați ce sistem există în prezent:

c. Sistemul mixt.

9. Care este în prezent compunerea în prima instanță:

b. Un singur judecător la judecătorie, tribunale sau curți de apel, cu excepția litigiilor de muncă.

10. Normele care reglementează compunerea instanței sunt:

a. Norme imperative de ordine publică și pot fi invocate în orice stare a judecății în orice
persoană interesată, inclusiv de către instanță.

11. Precizați dacă există afirmații corecte privind compunerea și constituirea instanței:
c. Compunerea instanței privește alcătuirea instanței cu numărul de judecători prevăzut de lege,
iar constituirea instanței privește participarea alături de judecători și a grefierului procurorului
asistenților judiciari, magistraților, asistenți la ICCJ.

12. Constituirea instanței se referă la:

c. Alcătuirea instanței, cu toate persoanele și organele prevăzute de lege.

13. Dispozițiile legale care reglementează incompatibilitatea relativă.

a. Nu pot fi extinse și ca natură sunt de ordine privată.

14. Care dintre afirmațiile de succed sunt corecte:

a. Procedura abținerii și a recuzării este de regulă comună pentru aceste 2 mijloace de invocare
a incompatibilității;
b. Neindicarea motivelor concrete de incompatibilitate și a probelor pe care cererea de recuzare
se întemeiază atrage sancțiunea inadmisibilității cererii.

15. Soluționarea cererii de abținere se face de către:

c. De o instanță din cadrul celei la care funcționează judecătorul care s-a abținut fără citarea
părților, dar cu ascultarea judecătorului care s-a abținut.

22
16. Precizați ce afirmații sunt false referitor la mijloacele de invocare a
incompatibilităților:
a. Abținerea și recuzarea determină suspendarea cauzei.
d. Invocarea incompatibilității absolute nu se poate face în orice stare a pricinii.

17. Procurorul exercite calea de atac împotriva unei hotărâri judecătorești:

c. De la pronunțarea hotărârii dacă nu a fost prezent la judecată și de la comunicarea ei, când a
fost prezent la judecată.

18. Privitor la participarea procurorului în procesul civil:

c. Procurorul are obligația de a participa la judecată și la punerea concluziilor în materie
precum: adopție, expropriere, declarare judecătorească a morții;
d. Procurorul are facultatea de a introduce orice acțiune civilă când este vorba despre minori
persoane puse sub interdicție sau dispărute.

19. Într-o pricina dedusă judecății, având ca obiect un drept sau o obligație comună,
precizați răspunsul ce nu corespunde realității:
a. Raporturile dintre coparticipanți sunt guvernate fără nici o excepție de principiul
independenței procesuale.

20. Prin intervenție voluntară principală, se înțelege situația în care:

b. Un terț intervine în procesul început între alte părți, invocând un drept propriu.

21. Instanța nu se pronunță asupra admisibilității în principiu în cazul:

c. Cereri reconvenționale.

22. Instanța se pronunță asupra admisibilității, în principiu, în cazul:

a. Cererilor de intervenție voluntară;
c. Cererii de chemare în garanție.

23. Privitor la intervenția voluntară principală și accesorie, precizați răspunsul corect:

c. Termenele până la care pot fi formulate cereri de intervenție voluntară principală sau
accesorie sunt diferite;
d. Asupra admisibilității în principiu, instanța se pronunță prin încheiere ce poate fi atacată
doar odată cu fondul.

24. Care este calea juridică corectă prin care pârâtul chemat în judecată într-o acțiune în
grănițuire, indică că el este doar chiriaș, în timp ce proprietar este locatorul din
contractul de locațiune:
b. Arătarea titularului dreptului.

25. O parte decedează în timpul unui proces. Există vreun răspuns corect?
c. Judecătorul nu repune cauza pe rol dacă decesul survine după rămânerea cauzei în
pronunțare;
d. Moartea unei părți în timpul procesului reclamă de regulă necesitatea introducerii în cauză a
moștenitorilor.

26. Cererile adiționale sunt:

b. Cele prin care se modifică pretențiile formulate inițial prin cererea introductivă sau cererea
reconvențională.

23
27. În cadrul unui proces de divorț cu minori:
b. Cererile de sistare a regimului comunității de bunuri, de evacuare și atribuire a beneficiarului
locuinței au un caracter accesoriu cererii de divorț.

28. În materie de succesiune precizați care este instanța competentă teritorial să judece
cauza în prima instanță.
b. Instanța de la ultimul domiciliu al defunctului.

29. Intervine prorogarea legată de competență când vorbim despre:

a. Cererea reconvențională, cererile accesorii și incidentale;
b. Intervenția voluntară principală și cea accesorie.

30. Intervine prorogarea legală de competență când:

b. Angajatul chemat în judecată formulează o cerere de chemare în garanție, introducând în
cauză pe angajatorul său, când fapta imputată s-a produs în timpul exercitării atribuțiilor de
serviciu.

31. În materie de partaj judiciar între foștii soți divorțați, când un bun are valoare de
peste 200.000 RON, precizați instanța competentă, material și teritorial:
a. Judecătoria de la locul situării bunului supus partajului.

32. Menționați răspunsul care corespunde adevărului:

b. Admiterea cererii de repunere în termen împiedică intervenirea decăderii.

33. Repunerea în termenul de formulare a întâmpinării poate opera dacă este solicitată:
c. În termen de 15 de zile de la încetarea împiedicării, dacă se formulează și întâmpinarea.

34. Pârâtul chemat în judecată nu depune întâmpinare, iar la primul termen de judecată
solicită probe și invoca excepții. Precizați ce trebuie să facă judecătorul:
a. Să decadă pârâtul din probe și din excepțiile care sunt de ordine privată.

35. Nulitatea actului de procedură:

b. Lipsește actul de efectele sale legale proprii și conduce la desființarea acestuia.

36. Avem următoarea clasificare a cererilor în justiție, în funcție de scopul material

urmărit de reclamant cu prilejul formulării unei cereri introductive:
a. Cereri în justiție: în realizarea dreptului, în constatare și în constituire de drepturi.

37. În funcție de natura dreptului ce se valorifică prin acțiune, cererile în justiție sunt:
b. Cereri în justiție: patrimoniale și nepatrimoniale.

38. Referitor la titularii procedurii de îndreptare a erorilor materiale dintr-o hotărâre

judecătorească, lămurirea/îndreptarea dispozitivului și completarea hotărârii, precizați
care afirmație este corectă:
b. Lămurirea/îndreptarea dispozitivului și completarea hotărârii judecătorești au loc doar la
cerere, iar îndreptarea din oficiu sau la cerere.

24
39. Referitor la îndreptarea erorilor materiale dintr-o hotărâre judecătorească,
lămurirea/îndreptarea dispozitivului și completarea hotărârii, precizați care afirmație
corespunde realității:
c. Lămurirea/îndreptarea dispozitivului și completarea hotărârii judecătorești au loc cu citarea
părților, iar îndreptarea erorilor materiale se produce cu sau fără citarea părților, la latitudinea
instanței, în Camera de Consiliu, în caz de îndreptare a erorilor materiale din hotărâre și
lămurire îndepărtare a dispozitivului, iar în cazul completării hotărârii în Camera de Consiliu
sau în ședință publică, funcție de procedura în care s-a desfășurat judecata.

40. Actul de procedură prin care se dispune îndreptarea erorilor materiale dintr-o
hotărâre judecătorească, lămurirea/îndreptarea dispozitivului și completarea hotărârii
este:
a. Încheiere în cazul îndreptării erorilor materiale și al lămuririi/îndreptării dispozitivului și
sentință sau decizie în cazul completării hotărârii.

41.Termenul în care se pot formula cererile de îndreptare a erorilor materiale dintr-o

hotărâre judecătorească, lămurirea/îndreptarea dispozitivului și completarea hotărârii
este:
c. Oricând în cazul îndreptării erorilor materiale, până la începerea executării în cazul
lămuririi/îndreptării dispozitivului, iar în ce privește completarea hotărârii, avem, după caz,
același termen ca cel de exercitare a căilor de atac de reformare sau, după caz, 15 zile de la
comunicare sau de la pronunțare.

42. Sub aspectul obiectului, interpretarea erorilor materiale dintr-o hotărâre

judecătorească, lămurirea/îndreptarea dispozitivului și completarea hotărârii privește:
b. Hotărârile ca act final al judecății în cazul lămuririi/îndreptării dispozitivului și îndreptării
hotărârii, respectiv o încheiere sau hotărâre ca act final a judecății, în cazul îndreptării erorilor
materiale.

43. Precizați ce afirmație corespunde realității:

b. Îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii
nu poate fi cerută direct pe calea apelului sau recursului;
c. Lămurirea/înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii se judecă de
urgență.

44. Pornind de la afirmația: ”Se poate exercita contestație în anulare atunci când
dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale”, precizați dacă aceasta e
corectă sau nu:
c. Este corectă, însă privește erori grave și determinante pentru pronunțarea hotărârii atacate cu
contestație în anulare, iar nu erori materiale simple și facil de îndreptat prin apelul la procedura
îndreptării erorilor materiale.

45. În materia divorțului, competența revine:

b. Judecătoriei din circumscripția ultimului domiciliu, comun avut de părți în fapt, indiferent
de datele menționate în actele de identitate ale părților, dacă cel puțin unul dintre soți mai
domiciliază în acea circumscripție.

46. Precizați ce afirmații corespund realității cu privire la cererile de divorț:

a. Cererea de divorț va cuprinde atât elementele prevăzute pentru orice cerere de chemare în
judecată, cât și numele minorilor rezultați din căsătorie sau adoptați de soți;

25
c. Instanța este obligată să se pronunțe chiar din oficiu cu privire la autoritatea părintească
asupra minorilor după divorț, domiciliul acestora și pensia de întreținere cuvenită lor, precum
și cu privire la numele soților după divorț.

47. Precizați cum se poate apăra pârâtul față de cererea de divorț introdusă de soțul
reclamant:
b. Poate formula întâmpinare în termenul legal, dar și cerere de convențională, până la primul
termen la care este legal citat pentru fapte petrecute înainte de această dată;
c. Poate formula întâmpinare, iar în ceea ce privește cererea reconvențională, aceasta poate fi
făcută și ulterior primului termen de judecată în fond, însă înainte de începerea dezbaterilor
pentru fapte petrecute după primul termen de judecată.

48. Cererea de divorț:

a. Va fi suspendată dacă nu se prezintă nici reclamantul și nici pârâtul, chiar dacă una dintre
părți a solicitat judecarea în lipsă;
b. Se va respinge ca nesusținută dacă reclamantul nu se prezintă, ci doar pârâtul.

49. Dacă reclamantul decedează în cursul procesului de divorț.

c. Divorțul încetează prin deces dacă nu este vorba despre culpa exclusivă a pârâtului la
desfacerea căsătoriei.

50. În caz de divorț:

b. Minorii sub 10 ani sunt ascultați facultativ, doar dacă instanța apreciază că este necesar și
relevant, iar minorii peste 10 ani sunt obligatoriu ascultați de către instanță, de regulă în absența
părinților;
c. Hotărârea care se pronunță în materie de divorț este o sentință, iar calea de atac este apelul,
în 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

51. Precizați ce afirmații nu corespund realității în materie de partajul judiciar:

b. Cererea de partaj este de competența judecătoriei, cu excepția situației în care bunurile
supuse partajului judiciar au valoare de peste 200.000 RON;
d. Partajul judiciar se poate face doar în cazul în care coproprietatea rezultă din succesiune.

52. Precizați ce afirmație corespund realității partajului judiciar:

a. Atribuirea bunurilor supuse partajului se face conform învoielii părților, iar în lipsa acesteia
se va face în funcție de criteriile partajului, menționate expres de legiuitor;
b. Dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit
înțelegerii lor, cu excepția persoanelor ocrotite de lege, în cazul cărora este nevoie de
încuviințări/acorduri prealabile conform legii.

53. În materie de partaj judiciar precizați dacă vreunul din răspunsurile ce succed
corespunde realității:
a. În materie de partaj judiciar hotărârea are efect constitutiv de drepturi;
c. Hotărârea în materie de partaj poate fi executată silit în ceea ce privește obligația de predare
a bunului și/sau de plată a sultei.

54. Cererea de ordonanță președințială:

a. Trebuie să îndeplinească condițiile de drept comun ale oricărei cereri de chemare în judecată,
dar și anumite condiții speciale, anume prescrise de lege;
c. Se adresează instanței competente să judece în primă instanță fondul dreptului.

26
55. Cum va proceda instanța sesizată cu o cerere de ordonanță președințială?
c. Va judeca cererea în regim de urgență, cu sau fără citarea părților, funcție de aprecierea
instanței, fiind admisibile orice probe ce nu necesită o durată mare pentru administrare.

56. Cum se poate apăra pârâtul în contra unei ordonanțe președințiale:

c. Pe calea cererii reconvenționale dacă întrunește aceleași condiții speciale, ca și cererea de
ordonanță președințială.

57. Procedura specială a evacuării din imobile.

b. Se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept
de către foștii locatari sau persoane, arendat sau închiriat;
c. Este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție se află imobilul ocupat, indiferent
de valoarea acestuia.

58. Precizați ce nu corespunde realității privitor la evacuarea din imobile:

a. Hotărârea de evacuare devine executorie doar în apel sau dacă nu se declară apel, în termen
de 5 zile de la comunicare sau de la pronunțare.

59. Cererea de emitere a ordonanței de plată:

a. Ale creanțelor certe lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani
care rezultă dintr-un contract civil, nu însă și creanțele înscrise la masa credală în procedura
insolvenței;
c. Procedura de judecată este întotdeauna cu citarea părților.

60. Privitor la procedura ordonanței de plată, precizați ce este fals:

c. Dacă cererea de ordonanță de plată este respinsă, intervine autoritatea de lucru judecat asupra
fondului.

61. Cererile cu valoare redusă pot fi introduse:

b. Dacă debitul principal nu depășește suma de 10.000 RON, fără a se lua în considerare
accesoriile debitului principal;
c. Pe un formular anume prescris de lege.

62. Menționați ce afirmație corespund realității.

a. Cererea reconvențională este posibil să fie formulată în procedura ordonanței președințiale,
însă nu și în cazul procedurii de evacuare din imobile;
c. Procedurile speciale au de regulă, caracter facultativ și alternativ față de procedurile de drept
comun și se judecă de urgență.

63. Este nevoie de notificare prealabilă în cazul în care se introduce:

c. În cazul ordonanței de plată și al evacuării din imobile, nu și în cazul ordonanței președințiale
și al cererilor cu valoare redusă.

64. Sunt false următoarele afirmații:

a. Nu se poate formula contestație la executare în cazul ordonanței de plată ori al hotărârii de
evacuare din imobile;
b. Calea de atac în cazul cererilor cu valoare redusă, este contestația în anulare.

65. Modificarea cererii de chemare în judecată poate fi făcută:

27
c. Până la primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat, putând propune probe
noi dacă această necesitate este generată de modificarea de acțiune.

66. Pârâtul poate depune cerere reconvențională:

a. De regulă, în același termen în care se depune întâmpinarea;
b. Inclusiv în apel în materie de divorț, dacă motivele de divorț s-au ivit ulterior începerii
dezbaterilor în primă instanță.

67. Nedepunerea întâmpinării în termenul legal:

c. Atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe sau de a invoca alte excepții
decât cele de ordine publică.

68. Întâmpinarea și cererea reconvențională sunt:

c. De regulă obligatorie, cu excepția cazului în care instanța dispune altfel.

69. Precizați care sunt răspunsurile ce corespund realității:

a. Dacă cererea de chemare în judecată nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege,
instanța în procedura regularizării va pune în vedere reclamantului să complinească lipsurile,
de regulă sub sancțiunea anulării cererii;
c. Depunerea răspunsului la întâmpinare nu e obligatorie, însă există totuși sancțiunea decăderii
pârâtului din a cere probele care puteau și trebuiau invocate prin formularea unei astfel de
răspuns la întâmpinare.

70. Când cererea de chemare în judecată nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute

de lege, instanța de judecată:
d. Pune în vedere reclamantului să o completeze în maxim 10 zile de la primirea comunicării,
de regulă sub sancțiunea anulării cererii.

71. Când cererea de chemare în judecată nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute

de lege, instanța de judecată, iar reclamantul nu se conformează solicitării instanței de a
complini lipsurile, instanța:
c. Dispune prin încheiere anularea cererii în cazurile prevăzute de lege.

72. Anularea cererii de chemare în judecată.

d. Poate fi atacată cu cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

73. Modificarea cererii de chemare în judecată poate fi făcută de către reclamant.

a. De regulă, până la primul termen la care acesta este legal citat;
d. Chiar și ulterior primului termen de judecată, când se înlocuiește o acțiune în constatare cu
una în realizarea dreptului sau în alte cazuri expres stipulate în Codul de procedură civilă.

74. Dacă reclamantul modifică cererea introductivă, cauza:

b. Se amână pentru ca pârâtul să depună întâmpinare cu cel puțin 10 zile înaintea următorului
termen de judecată.

75. Sarcina probei aparține.

b. Reclamantului și trebuie enunțată în cererea de chemare în judecată, dar și pârâtului care
trebuie să ceară probele prin întâmpinare și, după caz, prin cerere reconvențională.

76. Corespunde adevărului în materie de probe, că:

28
a. Când reclamantul face o afirmație în fața instanței de judecată, trebuie să o probeze, cu
anumite excepții;
c. Condițiile de admisibilitate a probe sunt: să fie legală, verosimilă, pertinentă și concludentă,
care trebuie întrunite cumulativ.

77. Referitor la probațiune, nu corespunde adevărului că:

a. Probele au o valoare dinainte stabilită;
d. Administrarea probelor se poate face obligatoriu de către instanța de judecată învestită cu
soluționarea cauzei în fond, iar nu și prin avocat sau consilieri juridici.

78. Prin condiția caracterului al probei se înțelege:

c. Proba care să aibă legătură cu obiectul litigiului.

79. Prin probă verosimila, înțelegem:

c. Proba care tinde să conducă la dovedirea unor fapte posibile, reale.

80. Judecătorul are dreptul să administreze probe din oficiu.

b. Facultativ și operează, chiar dacă părțile se opun.

81. Precizați dacă corespunde realității, că:

a. Dispozițiile în materia administrării probelor sunt de imediată aplicare.

82. Înscrisul autentic face dovada.

a. În privința identității părților, conținutului actului și semnăturii până la înscrierea în fals.

83. Referitor la elementele privind falsul în înscrisuri:

b. Procedura înscrierii în fals este reglementată expres de Codul de procedură civilă;
c. Dacă o parte în procesul civil declară că înscrisul este fals prin falsificarea scrierii sau
semnării, trebuie să indice motivele și numele celui care a falsificat înscrisul.

84. Mărturisirea:
b. Este întotdeauna o probă obiectivă ce constă în audierea unor terți de părțile litigante;
d. Privește fără nici o limitare, sau excepție, faptele juridice, nu și actele juridice.

85. Privitor la relația: proba cu martori și acte juridice:

c. Partea care s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a întocmi un înscris pentru
dovedirea actului juridic poate face proba cu martori.

86. Persoanele care pot fi audiate ca martori sunt:

c. Cu acordul celeilalte părți pot fi audiați ca martori și persoanele prohibite de lege, cu excepția
celor condamnați pentru mărturie mincinoasă sau a persoanelor puse sub interdicție
judecătorească;
d. Sunt scutiți a fi martori, judecătorii, procurorii, funcționarii publici și alte persoane anume
prevăzute de lege.

87. Prevederile legale care reglementează proba testimonială.

b. Permit părților să deroge de la ele, dacă proba privește drepturi de care părțile pot dispune.

88. Interogatoriul:

29
b. Se ia în scris în cazul persoanelor juridice, trebuie atașat cererii introductive, iar persoana
juridică trebuie să răspundă doar după ce proba este încuviințată.

89. Prezența în persoană a părții la interogatoriu:

a. Este obligatorie, cu excepțiile prevăzute expres de lege;
c. Lipsa de la interogatoriu sau nedepunerea răspunsului la acesta este considerată a fi o
mărturisire deplină, fie ca un început de dovadă în folosul celor care au propus proba.

90. Este interzisă luarea interogatoriului:

c. Persoanelor lipsite de discernământ puse sub interdicție judecătorească.

91. Expertiza:
a. Poate fi efectuată de către experți autorizați în condițiile legii de institute de specialitate sau
de personalități sau specialiști în domeniul respectiv, dacă nu există experți autorizați.

92. Marcați ce nu corespunde realității cu privire la expertize:

c. Expertul desemnat de instanță este plătit direct de partea care a propus proba;
d. Experții pot fi amendați pentru nedepunerea raportului de expertiză la a 3-a abatere.

93. Cercetarea la fața locului:

b. Poate fi făcută și în afara unei expertize, iar instanța, părțile, grefierul, chiar și martorii
deplasându-se la fața locului sens în care se va încheia un proces-verbal.

94. Mijloace materiale de probă:

a. Sunt fotografiile, fotocopiile și înregistrările obținute fără încălcarea legii ori a bunelor
moravuri;
b. Sunt lucrurile care, prin aspect însușiri, urmele pe care le păstrează, servesc la stabilirea unui
fapt ce e apt să conducă la soluționarea litigiului.

95. Constatarea de urgență a unei stări de fapt:

b. Este de competența executorului judecătoresc care încheie un proces-verbal cu ocazia
constatării stării de fapt respective.

96. Pentru a apela la procedura asigurării probelor:

b. Este nevoie să existe urgență, respectiv pericolul ca proba să dispară sau să fie greu de
administrat în viitor;
c. Nu este obligatoriu să existe un proces deja început, deși nu este exclus acest lucru.

97. Convențiile asupra probelor:

a. Sunt valabile cu condiția de a nu încălca normele imperative sau ordinea publică și bunele
moravuri.

98. Precizați ce afirmație corespunde realității în materie de tranzacție:

a. Tranzacția este o convenție prin care părțile își fac concesii reciproce;
b. Dacă prin tranzacție pârâtul doar recunoaște pretențiile reclamantului, valoarea reală a
actului respectiv este de achiesare la cererea de chemare în judecată.

99. Precizați ce afirmație corespunde realității:

a. Tranzacția privește de regulă un proces civil deja început, dar poate avea și rol preventiv;

30
c. Hotărârea judecătorească, pronunțată în materie de tranzacție, se numește hotărâre de
expedient.

100. Renunțarea la judecată:

c. Poate fi făcută atât verbal, cât și printr-o cerere scrisă.

101. Renunțarea la judecată:

b. Poate fi efectuată și în căile de atac;
c. Nu are autoritate de lucru judecat cu privire la o nouă cerere identică de chemare în judecată.

102. Titular al cererii de renunțare la judecată:

a. Poate fi reclamantul, dar și pârâtul când e reclamant reconvențional, precum și intervenientul
accesoriu.

103. Renunțarea la dreptul dedus judecății:

a. Nu este condiționat de acceptarea părții adverse;
b. Produce incidența autorității lucrului judecat pentru o eventuală nouă cerere introductivă
identică.

104. Privitor la cheltuielile de judecată în cazul actelor de dispoziție ale părților:

a. În cazul achiesării la cererea de chemare în judecată, pârâtul datorează cheltuieli de judecată,
dacă a fost pus în întârziere.

105. Suspendarea de drept intervine:

b. Prin decesul pârâtului până la introducerea în cauză a moștenitorilor săi;
d. În cazul dizolvării persoanei juridice, până la numirea lichidatorului.

106. Suspendarea legală a unei cauze intervine:

a. Când este sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri
prealabile;
b. Când se ivește un conflict negativ sau pozitiv de competență.

107. Suspendarea voluntară a cauzei intervine atunci când:

b. Reclamantul și pârâtul solicită împreună acest lucru;
d. Reclamantul și pârâtul sunt legal citați, dar nu se prezintă la judecată și nu au cerut judecarea
în lipsă.

108. Suspendarea facultativă a unei pricini intervine când:

b. Dezlegarea cauzei depinde de existența unui drept dedus judecării altei cauze;
c. A fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară în
altă cauză decât cea dedusă judecății.

109. Suspendarea facultativă a unei cauze nu intervine când:

c. Se produce decesul uneia dintre părțile litigante;
d. A fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară
referitor la cauza respectivă.

110. Estimarea unei cereri de chemare în judecată se produce dacă, din motive imputabile
reclamantului, cauza a rămas în nelucrare timp de:
b. 6 luni.

31
111. Dacă instanța a constatat perimarea unei cereri de chemare în judecată, hotărârea
astfel pronunțată:
c. Este atacabilă cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

112. Dacă instanța constată că nu a intervenit perimarea, pronunță:

b. O încheiere care se atacă doar împreună cu fondul.

113. Precizați, dacă avem afirmații adevărate privind perimarea:

a. Intervine când cauza e lăsată în nelucrare din motive imputabile părții;
b. Actul de procedură întrerupător de perimare efectuat de oricare dintre părți folosește tuturor.

114. Precizați dacă avem afirmații false privind perimarea:

a. Intervine dacă cauza este lăsată în nelucrare, chiar și dacă actul de procedură trebuia întocmit
din oficiu;
c. Nu există cazuri de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

115. Care dintre următoarele afirmații este adevărată, privitor la publicitatea și

desfășurarea ședinței de judecată:
b. Dacă dezbaterea fondului în ședință publică aduce atingere moralității, instanța poate
dispune ca aceasta să se desfășoare fără prezența publicului;
c. De regulă în ședință publică, putând îndepărta din sală părțile sau participanții care tulbură
solemnitatea ședinței de judecată.

116. La termenul de judecată, se iau cu prioritate:

c. Cauzele în care părțile sunt asistate sau reprezentate de avocat și alte cauze anume prevăzute
de lege.

117. Președintele completului de judecată:

b. Dă cuvântul părților într-o ordine anume reglementate de lege;
c. Poate să limiteze în timp intervenția fiecărei părți.

118. Grefierul:
c. Consemnează depoziția celor audiați în calitate de martori;
d. Asigură întocmirea listei de ședință care cuprinde data, ora și locul ședinței, completul de
judecată competent, numerele cauzelor pe rol și numele părților.

119. Precizați dacă există afirmații adevărate:

a. Minuta trebuie semnată de persoanele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității hotărârii;
d. Minuta cuprinde atât soluția majoritară, cât și opinia separată a judecătorilor aflați în
minoritate.

120. Amânarea pronunțării hotărârii judecătorești:

c. Poate fi dispusă pentru un termen ce nu poate depăși 15 zile, dar pot exista mai multe astfel
de amânări repetitive;
d. Poate reprezenta un motiv pentru apelarea la procedura contestației privind tergiversarea
procesului.

121. Amânarea unei cauze are loc:

a. Când o parte nu este legal citată;

32
c. Când avocatul lipsește pentru motive temeinic justificate și dovedite și formulează o cerere
în acest sens.

122. Prezidați, dacă există afirmații ce corespund adevărului:

b. Lipsa părților poate să conducă la suspendarea cauzei dacă nu s-a cerut judecarea în lipsă,
cel puțin de către una dintre părți;
d. La primul termen de judecată, judecătorul estimează durata procesului și întreabă părțile
dacă doresc să administreze probele prin avocați și consilieri juridici.

123. Este adevărat că la primul termen de judecată, instanța:

a. Își verifică competența;
b. Estimează durata procesului.

124. Finalul cercetării judecătorești:

a. Are loc atunci când judecătorul se consideră lămurit și declară închisă cercetarea procesului.

125. Corespunde adevărului, că:

a. Deschiderea și închiderea dezbaterilor pe fond sunt solemne, marcate de formule specifice;
c. Pentru dezbaterile pe fond, judecătorul poate acorda un termen separat.

126. O hotărâre judecătorească este compusă din:

c. 3 părți.

127. Partea din hotărâre în care se arată ce hotărăște instanța se numește:

c. Dispozitiv.

128. Termenul de redactare a hotărârii ca act final al judecății:

b. Este de 30 de zile de la pronunțare și poate fi prelungit cu 30 de zile de cel mult 2 ori;
d. Dacă nu este respectat, dă dreptul la exercitarea procedurii contestației privind durata
procesului și la aplicarea de sancțiuni disciplinare.

129. Reprezintă hotărâri judecătorești ca act final a judecății:

a. De regulă doar sentințele și deciziile;
b. Încheierile date de judecător în procedura asigurării de dovezi.

130. Precizați dacă există afirmații care nu corespund realității:

c. Toate hotărârile judecătorești se bucură de autoritate de lucru judecat.

131. Precizați dacă există afirmații care corespund realității privind căile de atac:
b. Apelul este singura cale ordinară de atac;
c. Apelul și recursul sunt căi de atac de reformare, celelalte având caractere de retractare cu
anumite excepții.

132. Sunt căi devolutive de atac:

b. Doar apelul.

133. Referitor la caracterul suspensiv al hotărârilor judecătorești, precizați ce afirmație

corespunde adevărului:
a. Apelul e singura cale de atac care este suspensivă de drept de executare.

33
134. Ca regulă generală, calea de atac a apelului poate fi exercitată:
c. În termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

135. Cererea de apel trebuie depusă:

a. La instanța a cărei hotărâre este atacată.

136. Apelul:
b. Are efect devolutiv și este suspensiv de executare.

137. Precizați dacă există afirmații care corespund realității privind apelul:
b. Apelul incident și cel provocat sunt de competența instanței care judecă apelul principal;
d. De regulă, apelul trebuie motivat în același termen în care poate fi atacată cu apel hotărârea.

138. Recursul poate fi exercitat:

b. În termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

139. Cererea de recurs trebuie depusă:

a. La instanța a cărei hotărâre este atacată.

140. Precizați ce afirmații corespund adevărului privind recursul:

a. De regulă, se poate administra doar proba cu înscrisuri.

141. Recursul este o cale de atac:

b. De reformare.

142. Reprezintă motive de casare în recurs:

b. Dacă instanța care a pronunțat hotărârea recurată nu a fost alcătuită potrivit prevederilor
legale;
c. Dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

143. Contestația în anulare poate fi exercitată în următorul termen:

b. 15 zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de un an, de la data la care hotărârea a
rămas definitivă.

144. Reprezintă motive de revizuire faptul că:

a. Instanța care a pronunțat hotărârea atacată s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au
cerut;
d. Există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat.

145. Reprezintă motive de revizuire:

a. Faptul că obiectul pricinii nu se mai află în ființă;
d. Faptul că s-au descoperit înscrisuri doveditoare relevante deținute sau ascunse de partea
adversă pe care partea nu le-a cunoscut la judecarea pricinii a cărei revizuire o solicită.

I. DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ ȘI PARTE SPECIALĂ

1. Infracțiunea este:
b. Fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă.

2. Formele de vinovăție sunt:

34
a. Intenția, culpa și intenția depășită.

3. În dreptul penal român:

a. Intenția, culpa și intenția depășită reprezintă forme distincte ale vinovăției.

4. Din punct de vedere al vinovăției:

c. Vinovăția din dreptul civil și vinovăția din dreptul penal sunt stabilite, conform unor criterii
total diferite.

5. Elementul de vinovăție din definiția infracțiunii:

b. Presupune ca fapta să fi fost săvârșită cu acea formă de vinovăție cerută de norma de
incriminare penală.

6. În situația în care atacatorul dorind să se răzbune pe victimă, pe baza unui conflict

anterior, îi aplică 2 lovituri cu pumnul în zona feței:
a. În această situație, atacatorul a acționat cu intenție directă.

7. În situația în care infractorul împinge în apă de 5 m adâncime victima, cunoscând

faptul că aceasta nu știe să înoate și apoi a abandonat o fără a o salva:
a. Infractorul a acționat cu intenție directă.

8. Forma de vinovăție a intenției directe presupune că:

a. Infractorul a prevăzut urmarea acțiunii sale și a dorit producerea acesteia.

9. Forma de vinovăție a intenției indirecte presupune că:

c. Infractorul a prevăzut rezultatul acțiunilor sale, nu le-a urmărit dar le-a acceptat.

10. În situația în care numitul A se deplasa pe stradă, butonând telefonul mobil pe rețelele
de socializare și din neatenție calcă pe picior un trecător.
c. Numitul a acționat din culpă.

11. Forma de vinovăție a intenției depășite presupune că:

b. Inculpatul a săvârșit o acțiune sau inacțiune cu intenție, însă rezultatul produs este mai grav
datorită culpei sale.

12. O acțiune sau inacțiune săvârșită din culpă este incriminată:

c Doar atunci când legea penală incriminează săvârșirea acestora din culpă.

13. O inacțiune:
c. Dacă există o obligație convențională ca făptuitorul să acționeze.

14. O infracțiune poate fi săvârșită printr-o inacțiune:

a. Dacă exista o obligație legală ca făptuitorul să fi acționat;
c. Și atunci când autorul inacțiunii printr-o acțiune sau chiar inacțiunea anterioară, a creat
pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

15. Cauzele justificative:

b. Se răsfrâng întotdeauna împotriva participanților.

16. Constituie cauze justificative în legea Penală Română:

35
c. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații.

17. În cazul legitimei apărări:

a. Elementele principale sunt atac, apărare, proporționalitate.

18. În cazul legitimei apărări:

b. Apărarea poate privi și pe o altă persoană.

19. În cazul stării de necesitate:

b. Pericolul poate proveni și de la un incendiu;
c. Nu este necesar să se cunoască valoarea exactă a pagubelor produse prin salvare.

20. În situația consimțământului persoanei vătămate:

b. Consimțământul poate privi doar acele drepturi sau valori sociale de care legea prevede că
poate dispune.

21. Constrângerea fizică:

a. Reprezintă o cauză de neimputabilitate.

22. Constrângerea morală:

a. Implică o amenințare cu un pericol grav;
b. Pericolul grav poate privi și un membru de familie.

23. Suntem în situația unui exces neimputabil:

a. Dacă în situația unei legitime apărări, proporționalitatea a fost depășită datorită unei
puternice tulburări sau temeri;
b. Dacă în situația unei stări de necesitate a existat o disproporție vădită între urmările produse
prin acțiunea făptuitorului față de cele care s-ar fi putut produce, dacă pericolul nu era înlăturat.

24. Se va reține cauza de neimputabilitate a iresponsabilității, dacă:

b. Făptuitorul nu putea să își controleze acțiunile datorită unei boli psihice.

25. Se va reține cauza de neimputabilitate a intoxicației, dacă:

a. Făptuitorul nu putea să își dea seama de acțiunile sale din cauza intoxicării involuntare cu
alcool.
b. Intoxicația poate proveni și de la alte substanțe psihoactive.

26. În cazul erorii:

b. Eroarea se poate referi la necunoașterea unei stări, situații sau împrejurări de care depinde
caracterul penal al faptei;
c. Eroarea se poate referi și asupra unei circumstanțe agravante sau element circumstanțial
agravant.

27. Cazul fortuit:

b. Se extinde și asupra participanților;
c. Este o cauză de neimputabilitate.

28. În situația în care există o imposibilitate de consumare a infracțiunii, care este

consecința modului în care a fost concepută executarea:
a. Nu se poate reține tentativa.

36
29. Tentativa este pedepsită:
a. Prin reducerea limitelor speciale de pedeapsă la jumătate în cazul pedepsei principale cu
închisoarea;
b. Prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea între 10 și 20 de ani, în cazul în care pedeapsa
principală spre care s-au orientat, instanța este detențiunea pe viață.

30. Reprezintă cauze generale de nepedepsire în Legea Penală Română:

a. Situația în care autorul, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat;
b. Situația în care autorul, înainte de descoperirea faptei, a împiedicat el însuși producerea
rezultatului.

31. Pentru a se reține o infracțiune în formă continuată:

a. Acțiunile sau inacțiunile trebuie săvârșite la intervale diferite de timp.

32. Se reține că o infracțiune este complexă:

a. Dacă în conținutul său intră ca element constitutiv, o acțiune sau inacțiune care este prin ea
însăși o faptă prevăzută de legea penală;
b. Dacă în conținutul său intră ca element circumstanțial agravant o acțiune sau inacțiune care
este prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

33. Se va reține concurs de infracțiuni:

b. Dacă două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau
inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele;
c. Dacă o acțiune sau inacțiune a fost săvârșită de o persoană și din cauza împrejurărilor în care
a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni.

34. În cazul unui concurs de infracțiuni:

a. Nu se poate depăși niciodată maximul special al pedepsei închisorii;
b. În anumite condiții este posibilă stabilirea unei pedepse rezultante cu detențiunea pe viață,
chiar dacă nici una dintre infracțiunile din concurs nu aveau această pedeapsă prevăzută de
legea penală.

35. Se poate reține starea de recidivă:

a. Dacă după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai
mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul
săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

36. În cazul în care s-a reținut starea de recidivă:

b. Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca fiind executată, se
săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de
lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate;
c. Se va ține cont de partea de pedeapsă deja executată pentru una din infracțiunile componente
ale recidivei.

37. În cazul pluralității intermediare de infracțiuni:

a.. Aceasta se reține dacă după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la
data la care pedeapsa executată sau considerată ca executată condamnatul săvârșește din nou o
infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute lege pentru starea de recidivă;

37
b. Se reține, în cazul în care una dintre infracțiuni este săvârșită din culpă.

38. Instigatorul:
a. Acționează întotdeauna cu intenție;
c. Este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută
de legea penală.

39. Complicele:
c. Este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală.

40. În ceea ce privește regimul sancționator al participanților:

a. Instigatorul poate primi o pedeapsă mai mare decât autorul.

41. Sunt considerate pedepse principale în dreptul penal român:

b. Pedeapsa cu închisoarea.

42. Următoarele sunt considerate circumstanțe atenuante:

a. Depășirea limitelor legitimei apărări;
b. Depășirea limitelor stării de necesitate.

43. Conform legii penale române:

b. Efectul mai multor circumstanțe atenuante nu se pot cumula.

44. Următoarele sunt considerate circumstanțe agravante:

a. Dacă fapta a fost săvârșită de 5 sau mai multe persoane împreună;
b. Dacă fapta a fost săvârșită de un major împreună cu un minor.

45. Pot face obiectul confiscării speciale:

a. Bunurile care au fost produse prin săvârșirea infracțiunii;
c. Bunurile a căror deținere a fost interzisă de legea penală.

46. În situația în care făptuitorul are 15 ani:

b. Legea prezumă că nu răspunde penal;
c. Dacă este găsit vinovat, măsura educativă ce va fi stabilită poate fi chiar și privativă de
libertate în anumite situații.

47. În cazul în care infracțiunea a fost comisă în stare de minoritate:

b. Se va dispune măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 5-15
ani în cazul în care pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunea săvârșită este
închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață;
c. Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate, persoana internată care
a împlinit 18 ani are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul
de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune continuarea
executării măsurii educative într-un penitenciar.

48. Referitor la răspunderea penală a persoanei juridice:

b. Statul român nu poate răspunde penal niciodată;
c. Primăria Municipiului Dej nu poate răspunde penal niciodată.

38
49. Reprezintă cauze care înlătură răspunderea penală:
b. Prescripția răspunderii penale.

50. În ceea ce privește înțelesul termenului de armă:

b. Umbrelă poate constitui o armă în unele condiții;
c. Obiectele care nu sunt declarate în mod expres arme prin legea numărul 295/2004 sunt
asimilate armelor doar dacă au fost întrebuințate pentru atac.

51. Infracțiunea de omor:

b. Are tentativa pedepsită.

52. Omorul este calificat:

b. Dacă a fost săvârșit din interes material;
c. Dacă a fost săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea unei alte infracțiuni, caz în care
se vor aplica și prevederile concursului de infracțiuni.

53. Uciderea din culpă:

b. Se reține în formă agravantă dacă a fost săvârșită datorită nerespectării dispozițiilor legale
ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea
unei anumite activități.

54. Infracțiunea de loviri sau alte violențe:

c. Prevede punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă.

55. Se va reține infracțiunea de vătămare corporală:

b. Dacă a cauzat un prejudiciu estetic, grav și permanent;
c. Dacă s-a cauzat victimei o infirmitate.

56. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte:

c. Are ca formă de vinovăție specifică intenția depășită.

57. Infracțiunea de vătămare corporală din culpă:

a. Prevede că în situația în care acțiunile de lovire au avut ca rezultat leziuni care au necesitat
30 de zile de îngrijiri medicale, se va reține doar dacă făptuitorul se afla sub influența băuturilor
alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități care constituie prin
ea însăși o infracțiune.
b. Prevede punerea în mișcare a acțiunii penale doar la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

58. Infracțiunea de ucidere ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă:

a. Are un subiect activ calificat;
b. Este condiționată de săvârșire înăuntrul a 24 de ore de la nașterea copilului.

59. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal:

a. Se va reține indiferent de modalitatea concretă în care s-a săvârșit a actul de lipsire de
libertate;
b. Se va reține în formă agravată dacă victima are 17 ani.

60. Infracțiunea de amenințare:

a. Vizează săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare;

39
b. Se va reține doar dacă acțiunea făptuitorului este de natură să producă victimei o stare de
temere.

61. Infracțiunea de șantaj:

a. Se poate săvârșit prin constrângerea victimei să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva;

62. Infracțiunea de viol:

b. Se va reține în formă agravată dacă victima se află în îngrijirea ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului;
c. Se va reține în formă agravată, dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei.

63. Infracțiunea de act sexual cu un minor:

a. Ca regulă, nu se reține dacă victima are împlinită vârsta de 16 ani;
c. Se va reține în formă agravată dacă fapta a pus în pericol viața minorului.

64. Infracțiunea de violare de domiciliu:

b. Se poate săvârși și referitor la o anexă care ține de domiciliu.

65. Pentru acțiunea de violare de domiciliu:

b. Admite drept cauză justificativă, consimțământul victimei;
c. Poate fi săvârșită și în cazul pătrunderii fără drept într-o cameră de hotel pe care victima o
ocupă în mod temporar, pentru câteva zile.

66. Infracțiunea de violare de sediu profesional:

a. Se reține în situația pătrunderii în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică
își desfășoară activitatea profesională;
b. Se va reține în formă agravată dacă făptuitorul este înarmat.

67. Infracțiunea de furt:

a. Presupune atât o componentă de deposedare, cât și o componentă de împosedare;
b. Făptuitorul trebuie să acționeze în scop special de a își însuși pe nedrept un bun.

68. Infracțiunea de furt:

a. Se poate reține și în cazul în care privește un înscris;
c. Se poate reține și în cazul în care privește energia eoliană.

69. Infracțiunea de furt calificat:

a. Se va reține în cazul în care furtul este săvârșit în timpul nopții;
b. Se va reține în cazul în care furtul este săvârșit prin violare de domiciliu.

70. Infracțiunea de furt calificat:

a. Prevede drept formă agravată, furtul de motorină din depozite;
c. Prevede ca formă agravată, furtul unei autoutilitare smurd.

71. Infracțiunea de furt scop de folosință:

a. Se va reține în cazul în care făptuitorul a luat pe nedrept o mașină de intervenție a
pompierilor, dar nu în scopul de a și-o însuși ci pentru a o folosi pe nedrept;
c. Se va reține și în cazul în care făptuitorul se conectează la rețea wireless hotspot, care nu are
parolă aparținând vecinului căruia îi produce un cost suplimentar.

40
72. Infracțiunile de furt și furt calificat:
b. Prevăd în unele situații punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă.

73. Se va reține infracțiune de tâlhărie:

a. Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe;
b. Furtul săvârșit prin întrebuințarea de amenințări.

74. Se va reține infracțiunea de tâlhărie:

a. Furtul, urmat de întrebuințarea de violențe sau amenințări pentru păstrarea bunului furat;
b. Furtul, urmat de punerea victimei în stare de inconștiență pentru a își asigura scăparea.

75. Infracțiunea de tâlhărie se va reține în formă calificată:

a. Dacă a fost săvârșită prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau
paralizante;
c. Dacă a fost săvârșită pentru sustragerea unor bariere de semnalizare automate la nivelul
trecerii șoselei cu o cale ferată.

76. Infracțiunea de tâlhărie:

b. Se va pedepsi în forma agravată dacă a avut ca urmare moartea victimei;
c. Are tentativa pedepsită.

77. Infracțiunea de abuz de încredere:

a. Se va reține în cazul în care personalul de la spălătoria auto refuză să restituie autoturismul
la solicitarea proprietarului;
c. Se va reține în cazul în care personalul de la spălătoria auto folosesc cheile autoturismului și
se deplasează cu aceasta pentru a își face fotografii pentru instagram în parcul din apropiere,
fără acordul proprietarului.

78. Infracțiunea de gestiune frauduloasă:

a. Se va reține în situația în care, cu ocazia administrării unor bunuri, se produc intenționat o
serie de pagube proprietarului;
c. Se mai reține în formă agravată în cazul în care faptele au fost săvârșite în scopul dobândirii
unui folos patrimonial.

79. Se va reține infracțiunea de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor:
b. Dacă bunul găsit nu este predat autorităților și au trecut deja 7 zile de la momentul găsirii,
dar bunul a fost deja vândut de către persoana care le-a găsit.

80. Pentru a se reține infracțiunea de înșelăciune:

a. Este necesară inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca minciuna a unei fapte adevărate;
b. Este necesară producerea unei pagube.

81. Infracțiunea de înșelăciune:

a. Se va reține în formă agravată dacă s-au utilizat nume sau calități mincinoase;
b. Săvârșite prin utilizarea de alte mijloace frauduloase se va pedepsi în concurs cu mijlocul
fraudulos, dacă acesta constituie prin el însuși o infracțiune.

82. Infracțiunea de distrugere:

a. Se poate reține în forma degradării intenționate a unor bunuri aparținând altuia;

41
b. Se poate reține în forma aducerii în stare de neîntrebuințare a unor bunuri aparținând altuia.

83. Infracțiunea de distrugere calificată:

a. Poate presupune distrugerea unor bunuri imobile și care a avut, ca urmare, vătămarea
corporală a două sau mai multor persoane;
b. Poate presupune de degradarea unor lucrări echipamente, instalații care a avut ca urmare
moartea a două sau mai multor persoane.

84. Se va reține infracțiunea de ultraj:

a. Întotdeauna, atunci când făptuitorul amenință un funcționar public aflat la ghișeu în timpul
programului său de lucru;
c. Și atunci când sora funcționarului public este lovită în scop de răzbunare pentru faptul că
funcționarul a refuzat, în mod justificat emiterea unei adeverințe.

85. Infracțiunea de nedenunțare:

c. Nu se va pedepsi dacă a fost săvârșită de către un membru de familie a celui care a săvârșit
infracțiunea ce nu a fost adusă la cunoștința autorităților.

86. Inducerea în eroare a organelor judiciare:

a. Se va reține dacă făptuitorul printr-un denunț a sesizat organele judiciare referitor la
săvârșirea unei infracțiuni despre care tot făptuitorul cunoștea că este nereală;
b. Se va reține în formă agravată dacă făptuitorul produce probe nereale în scopul de a dovedi
existența faptei pe care a sesizat-o anterior.

87. Se va reține infracțiunea de tăinuire:

a. Atunci când făptuitorul acceptă drept cadou o bijuterie despre care cunoaște că este furată;
c. Dar nu se va pedepsi, dacă tăinuitorul este un membru de familie cu autorul infracțiunii din
care provine bunul.

88. Infracțiunea de mărturie mincinoasă:

b. Se poate săvârși și atunci când martorul nu spune tot ce știe despre situația sau împrejurarea
despre care este întrebat;
c. Nu va fi pedepsită dacă martorul își retrage mărturia înainte ca aceasta să fi dus la punerea
în mișcare a acțiunii penale în baza acestor mărturii.

89. Infracțiunea de ultraj judiciar:

b. Se va reține în cazul în care făptuitorul săvârșește o infracțiune împotriva bunurilor unui
judecător în scop de intimidare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu;
c. Se va reține în cazul în care făptuitorul amenință unul dintre avocați în sala de judecată.

90. Infracțiunea de evadare:

a. Se va reține în formă agravată atunci când a fost săvârșită prin folosirea de violențe sau arme;
c. Are tentativa pedepsită.

91. Infracțiunea de înlesnirea evadării:

a. Poate fi săvârșită prin orice mijloace.

92. Infracțiunea de luare de mită:

a. Se poate reține chiar și în situația în care nu există o acuzație corelativă de luare de mită;
c. Poate fi săvârșită și de un angajat temporar în serviciul oricărei persoane juridice.

42
93. Infracțiunea de dare de mită:
a. Se poate reține și în situația în care foloasele necuvenite sunt comise pentru ca funcționarul
public să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu;
c. Se poate reține și în situația în care nu există o acuzație corelativă de luare de mită.

94. Infracțiunea de trafic de influență:

a. Se poate reține și în situația în care făptuitorul doar pretinde că are o influență asupra unui
funcționar public, în realitate, acest lucru fiind fals.
b. Se poate reține și dacă banii solicitați nu au fost dați efectiv.

95. Infracțiunea de delapidare:

a. Se poate reține atunci când casierul de la supermarket își însușește sume din sertarul cu bani
pe care îl gestionează;
c. Se poate reține și în forma tentativei.

96. Infracțiunea de purtare abuzivă:

a. Se poate reține doar atunci când făptuitorul se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
b. Se poate reține atunci când făptuitorul jignește o altă persoană.

97. Infracțiunea de abuz în serviciu:

a. Se poate reține dacă există o pagubă.

98. Infracțiunea de neglijență în serviciu:

a. Poate avea ca formă de vinovăție din culpă;
c. Poate avea ca subiect pasiv o persoană juridică.

99. Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale:

a. Poate fi reținută în cazul în care înscrisurile falsificate sunt vouchere cu coduri de bare pentru
intrare la un eveniment;
c. Are tentativa pedepsită.

100. Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată:

b. Se poate reține și în situația în care înscrisul este falsificat de un funcționar public;
c. Se poate reține uneori în concurs cu infracțiunea de uz de fals.

II. DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ

1. Acțiunea penală reprezintă:

b. Mijlocul procesual exercitat de Ministerul public prin care se realizează tragerea la
răspundere penală a infractorului.

2. Acțiunea penală se exercită de:

a. Ministerul public.

3. Prin acțiunea penală se asigură:

c. Aducerea infractorului în procesul penal și obligarea acestuia de a răspunde pentru faptele
penale comise.

4. Acțiunea penală constituie:

43
b. Singurul mijloc procesual penal exercitat de Ministerul public în scopul de a asigura tragerea
la răspundere a infractorului;
c. O prerogativă de care dispune exclusiv procurorul.

5. Acțiunea penală se poate declanșa numai:

a. În urma comiterii unei fapte penale;
b. În cadrul procesului penal;
c. În condițiile expres prevăzute de Codul de procedură penală.

6. Singurul temei al acțiunii penale îl reprezintă:

c. Comiterea unei infracțiuni.

7. Temeiul de drept al acțiunii penale îl constituie:

a. Încălcarea unei dispoziții exprese a unei norme penale;
b. Existența în legea penală a unei fapte ce constituie infracțiune.

8. Temeiul de fapt îl reprezintă:

b. Fapta concretă săvârșită;
c. Faptul că s-a comis în concret o faptă sancționată de legea penală.

9. Acțiunea penală este:

a. Publică;
b. Obligatorie;
c. Personală.

10. Acțiunea penală se exercită:

c. Numai împotriva inculpatului.

11. Acțiunea penală poate fi exercitată față de:

b. Persoana fizică vinovată de comiterea infracțiunii;
c. Persoana juridică vinovată de săvârșirea unei infracțiuni.

12. Inculpatul este:

a. Subiect pasiv al acțiunii penale;
c. Parte în cauză.

13. Noțiunea de inculpat este sinonimă cu aceea de:

a. Persoana fizică sau juridică față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

14. Calitatea de inculpat se dobândește:

a. Numai în cursul urmăririi penale.

15. Calitatea de inculpat se poate dobândi prin:

c. Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.

16. Punerea în mișcare a acțiunii penale se dispune de:

a. Procuror.

17. Punerea în mișcare a acțiunii penale se poate dispune:

a. Numai în cursul urmăririi penale.

44
18. Punerea în mișcare a acțiunii penale:
c. Se dispune numai de către procurori.

19. Acțiunea penală poate fi exercitată:

a. Numai în cadrul procesului penal;
b. Concomitent cu acțiunea civilă;
c. În mod autonom de acțiunea civilă.

20. Punerea în mișcare a acțiunii penale se dispune:

a. In personam, față de persoana infractorului;
b. Numai prin ordonanța procurorului.

21. Acțiunea penală nu poate fi exercitată dacă:

a. A fost retrasă plângerea prealabilă în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală;
c. Există autoritate de lucru judecat.

22. Exercitarea acțiunii penale reprezintă o atribuție a:

a. Procurorului.

23. Punerea în mișcare a acțiunii penale se dispune numai prin:

b. Ordonanța procurorului.

24. Acțiunea penală se distinge în cazul:

c. Existenței autorității de lucru judecat.

25. În categoria măsurilor preventive sunt incluse cele:

a. Privative de libertate.

26. Măsurile preventive au ca și scop asigurarea:

b. Buna desfășurare a procesului penal;
c. Împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecată, ori de
la executarea pedepsei.

27. Măsurile preventive sunt:

a. Accesorii actelor procesuale care asigură desfășurarea procesului penal;
c. Facultative.

28. Reținerea se dispune față de:

a. Suspect;
b. Inculpat.

29. Măsura preventivă a reținerii se dispune prin:

c. Ordonanță.

30. Reținerea poate fi dispusă numai dacă:

b. Măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

31. Reținerea sau arestarea preventivă a inculpatului se dispune în vederea:

45
b. Prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni de către suspect sau inculpat;
c. Împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală.

32. Pentru a se dispune reținerea suspectului sau inculpatului trebuie îndeplinite

următoarea condiție:
b. Să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană
a săvârșit o infracțiune.

33. Nu se poate dispune reținerea sau arestarea preventivă, dacă:

a. Nu s-a început urmărirea penală;
b. Există o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale;
c. A intervenit amnistia ori prescripția răspunderii penale.

34. Reținerea poate fi dispusă numai:

a. În cursul urmăririi penale.

35. Pentru luarea măsurii preventive a reținerii sau arestării preventive este necesar:
b. Suspectul sau inculpatul să fie audiat în prezența avocatului său.

36. În procedura luării măsurii, reținerii sau arestării preventive, organul de urmărire
penală este obligat:
b. Să-i asigure suspectului un apărător din oficiu, dacă nu are avocat ales;
c. Să-i pună în vedere toate drepturile procesuale de care acesta beneficiază.

37. Măsura preventivă a arestării preventive trebuie să fie:

b. Necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal;
c. Proporțională cu gravitatea acuzației aduse suspectului sau inculpatului.

38. Durata măsurii reținerii este de:

b. 24 ore.

39. Arestarea preventivă poate fi luată pe o durată de:

a. 30 zile;
c. Până la terminarea urmăririi penale, dar nu mai mult de 180 zile.

40. Arestarea preventivă poate fi dispusă dacă:

a. Inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la
judecată;
b. Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa,
inculpatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune;
c. Există suspiciunea rezonabilă că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.

41. În cursul urmăririi penale, propunerea de arestare preventivă a inculpatului se

dispune de:
b. Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza
în primă instanță.

42. În cursul judecății măsura arestării preventive a inculpatului trebuie verificată

înainte de împlinirea duratei de:
b. 60 zile.

46
43. Măsura controlului judiciar se poate dispune de:
a. Procuror în cursul urmăririi penale;
b. Judecătorul de drepturi și libertăți în cazul în care a respins propunerea Parchetului de
arestare preventivă a inculpatului;
c. Judecătorul de Cameră preliminară în procedura de Cameră preliminară.

44. Controlul judiciar pe cauțiune presupune:

a. Întrunirea condițiilor prevăzute pentru luarea măsurii arestării preventive;
b. Dacă luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului general prevăzut în
cazul măsurilor preventive.

45. Arestul la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă

determinată, privind:
b. De a nu părăsi imobilul unde locuiește fără permisiunea organului judiciar care a dispus
măsura;
c. De a nu comunica cu martorii cauzei.

46. Control judiciar impune inculpatului să respecte una din următoarele obligații:
b. De a se prezenta la organul judiciar penal ori de câte ori este chemat;
c. Să nu participe la manifestări sportive sau culturale, ori la alte adunări publice.

47. În cursul urmăririi penale și a procedurii de Cameră preliminară, contestațiile

formulate în legătură cu măsurile preventive se soluționează:
a. În Camera de Consiliu;
c. De către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței ierarhic superioare, căreia i-
ar fi revenit competența soluționării cauzei în primă instanță.

48. Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale se dispune:

b. La propunerea motivată a procurorului.

49. Măsurile preventive încetează de drept:

a. În alte cazuri prevăzute de lege;
b. La expirarea termenelor prevăzute de lege.

50. Măsura preventivă se revocă din oficiu sau la cerere în cazul în care:
a. Au încetat temeiurile care au determinat-o.

III. DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA SPECIALĂ

1. Urmărirea penală are ca obiect:

b. Încheierea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea infractorilor
și stabilirea răspunderii penale a acestora.

2. Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza:

a. Din ordonanță dacă legea nu prevede altfel.

3. Organul de urmărire penală este sesizat prin:

a. Plângere;
b. Denunț;

47
c. Proces verbal de sesizare din oficiu.

4. Începerea urmăririi penale se dispune prin:

b. Ordonanță.

5. Începerea urmăririi penale ”in rem” se dispune

c. Când există un act legal de sesizare și nu există vreunul din cazurile care împiedică
exercitarea acțiunii penale.

6. Punerea în mișcare a acțiunii penale este comunicată:

a. Inculpatului.

7. Constituie o soluție de neurmărire și netrimitere în judecată:

a. Clasarea;
c. Renunțarea la urmărirea penală.

8. Clasarea se dispune atunci când:

a. Nu se poate începe urmărirea penală, întrucât sesizarea nu îndeplinește condițiile de fond și
formă.

9. Renunțarea la urmărirea penală nu se poate dispune când:

b. Există un interes public în urmărirea suspectului sau inculpatului.

10. În cazul clasării sau renunțării la urmărirea penală, continuarea procesului penal
poate fi cerută de:
a. inculpat sau suspect.

11. La terminarea urmăririi penale, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului

în cazul în care:
b. A efectuat personal urmărirea penală sub supravegherea procurorului.

12. De la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală împreună cu Referatul

de terminarea urmăririi penale în care s-a propus soluția, procurorul se pronunță în cel
mult:
c. 15 zile.

13. Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror:

a. Întotdeauna, în cazurile prevăzute de lege.

14. Procurorul poate delega organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de
urmărire penală:
b. Când competența efectuării urmăririi revine exclusiv procurorului;
c. În cauzele pe care le-a preluat în anchetă proprie de la organul de cercetare penală.

15. La terminarea urmăririi penale, asupra soluției, procurorul de caz se pronunță prin:
a. Rechizitoriu;
c. Ordonanță motivată.

16. Rechizitoriul trebuie să cuprindă:

a. Expunerea faptei penale pentru care s-a efectuat urmărirea penală;

48
b. Probele și mijloacele de probă pe care se întemeiază acuzarea;
c. Dispoziția de trimitere în judecată.

17. Urmărirea penală este reluată în caz de:

b. Redeschidere a urmăririi penale.

18. Poate face plângere împotriva actelor și măsurilor luate în cursul urmăririi penale,
orice persoană:
b. Căreia prin aceste acte i s-a produs o vătămare a intereselor sale legitime.

19. Procurorul este obligat să rezolve plângerea îndreptată împotriva actelor de urmărire
penală în termen de cel mult:
a. 20 zile.

20. În cazul ordonanței de clasare, plângerea împotriva ordonanței procurorului de caz

se adresează:
c. Procurorului ierarhic superior procurorului care a dispus soluția.

21. Persoana a cărei plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost respinsă
de procurorul ierarhic poate face plângere:
b. La judecătorul de Cameră preliminară din cadrul primei instanțe.

22. Judecătorul de cameră preliminară competent a se pronunța asupra plângerii

formulată împotriva unei soluții de netrimitere în judecată poate dispune:
a. Respingerea plângerii ca tardivă sau inadmisibilă.

23. Obiectul Camerei preliminare îl constituie verificarea:

b. Competenței primei instanțe;
c. Legalitatea sesizării instanței a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către
organele de urmărire penală.

24. Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult:

c. 60 zile.

25. Termenul stabilit de judecătorul de Cameră preliminară pentru formularea de cereri

sau excepții de procedură este:
b. De cel puțin 20 zile.

26. Judecătorul de Cameră preliminară comunică excepțiile de procedură invocate de

apărare Parchetului, care poate răspunde:
a. În scris în termen de 10 zile de la comunicare.

27. Judecătorul de Cameră preliminară restituie cauza la parchet, dacă:

a. Rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar această deficiență nu a fost remediată în
termen de parchet, numai dacă acest fapt atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor
judecății;
b. A exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;
c. Procurorul solicită restituirea cauzei.

49
28. Împotriva încheierii judecătorului de Cameră preliminară, prin care s-a dispus
restituirea cauzei la parchet, se poate face contestație de la comunicarea încheierii în
termen de:
a. 3 zile.

29. La baza activității instanței de judecată stau următoarele principii speciale.

a. Oralitatea și nemijlocirea;
b. Contradictorialitatea.

30. Ședința de judecată este publică:

b. Cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
c. Cu excepția ședinței desfășurată în Camera de Consiliu.

31. Participarea procurorului la judecată este obligatorie:

a. În toate cazurile.

32. Hotărârea prin care este soluționată în primă instanță se numește:

c. Sentință.

33. Obiectul judecății în primă instanță îl constituie:

b. Faptele arătate în actul de sesizare a instanței;
c. Persoanele față de care s-a dispus trimiterea în judecată.

34. La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în
stare de judecată, se dispune:
a. Citirea actului de sesizare;
c. Introducerea în cauză a părții civile înainte de citirea actului de sesizare.

35. Inculpatul poate opta pentru judecarea cauzei în procedura simplificată, numai dacă:
a. Recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.

36. În cazul judecării cauzei, potrivit procedurii simplificate:

a. Inculpatul beneficiază de o reducere cu 1/3 a limitelor speciale de pedeapsă.

37. Probele administrate în cursul urmăririi penale nu se administrează atunci când:

a. Nu sunt contestate de părți;
c. Judecata are loc în procedură simplificată.

38. În cursul cercetării judecătorești pot cere administrarea de probe noi:

a. Părțile;
b. Persoana vătămată;
c. Procurorul de ședință.

39. Când inculpatul refuză să dea declarații, instanța dispune:

b. Citirea declarațiilor pe care le-a dat anterior.

40. Pot renunța la probele pe care le-au propus:

a. Procurorul;
b. Inculpatul;
c. Persoana vătămată.

50
41. În cazul schimbării încadrării juridice dată faptei, prin actul de sesizare, instanța este
obligată:
c. Să pună în discuție noua încadrare.

42. Cuvântul în dezbateri se acordă în următoarea ordine:

b. Procuror, persoana vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă și inculpat.

43. Amânarea pronunțării poate fi dispusă de la închiderea dezbaterilor cel mult:

a. 15 zile.

44. La deliberare iau parte:

b. Membrii completului în fața cărora a avut loc dezbaterea.

45. Dacă la luarea hotărârii, membrii completului de judecată nu pot să cadă de acord:
a. Hotărârea se ia cu majoritate de voturi, când unanimitatea nu poate fi asigurată;
c. Hotărârea se ia în complet de divergență.

46. Dacă în cursul deliberării completul de judecată apreciază că o anumită împrejurare

trebuie lămurită, dispune:
a. Repunerea cauzei pe rol.

47. Când instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie
infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, poate dispune:
a. Condamnarea;
b. Renunțarea la aplicarea pedepsei, în condițiile prevăzute de articolul 80-82 Codul penal.

48. Rezultatul deliberării se consemnează:

a. Într-o minută.

49. Hotărârea se pronunță de către:

b. Președintele completului de judecată, asistat de grefier.

50. După pronunțare, hotărârea judecătorească:

a. Se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei;
b. În cel mult 30 zile de la pronunțare;
c. Se semnează de toți membrii completului de judecată și de către grefier.

51