„Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viața ei,mai minunat decât orice

altă făptură de pe pământ.Din clipa în care își părăsește cuibul,pleacă în căutarea unui copac
cu spini și nu-și află odihna decât atunci când îl găsește.Ea cântă între crengile răzvrătite până
când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin.Și murind,ridică deasupra
agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și privighetoarei la un loc.Un cântec la
superlativ ca preț al existenței sale.Pentru ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur
preț: acela al unei mari dureri“

"Abia daca mai simtea durerea, atat era de concentrat asupra bratelor lui Meggie care-l imbratisau,
asupra felului cum isi odihnea capul pe pieptul ei. Reusi sa se intoarca pana ii intalni ochii si o privi
intens. Incerca sa-i spuna "Iarta-ma", dar vazu ca fusese de mult iertat. Ea stia ca luase ce fusese mai
bun in el. Apoi mai dori sa spuna ceva, atat de bine, atat de potrivit, incat ea sa fie pentru tot restul
vietii consolata, dar intelese ca nici acest lucru nu era necesar. Oricat de grea ar fi fost povara, ea o
putea duce. Asa ca inchise ochii si i se abandona, incercand sa gaseasca pentru ultima data uitarea in
bratele lui Meggie."

“Nu am nevoie de ceva anume care să-mi amintească de tine, nici acum și niciodată. Te port
în mine și tu știi asta.”