Jocul Caprei - Muguri de tradiție

Prof. înv. preșc.: Cornelia Apostu

Școala Gimnazială ”N. Iorga” Bacău
Structură, Grădinița cu P.P. nr. 31

În ciclul obiceiurilor tradiționale românești, care conțin o varietate de datini și manifestări

cu o amplă desfășurare în viața satului, mai ales un loc aparte îl ocupă obiceiurile de iarnă.
Formele lor de manifestare sunt moștenite din cultura folclorică românească și au fost transmise
din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Modalitățile de sărbătorire sunt foarte
numeroase, de o deosebită bogăție, implicând participarea întregii colectivități, inclusiv a
copiilor.

Un obicei străvechi, ce face parte din tradiţiile de iarnă, păstrat încă la români de Anul
Nou, mai ales la sate şi comune este Jocul Caprei. Acest obicei se întâlnește în toate localitățile
Moldovei, ca de altfel în întreaga țară. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit
să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor
– invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei”. În zilele
noastre, jocul a rămas doar un prilej de divertisment, ce îi înveseleşte pe gospodari, le aduce urări
bune şi noroc cu prilejul Anului Nou.
Capra propriu-zisă are un bot cu maxilarele de
lemn, care prin clămpăniturile lor întăresc ritmul fluierelor
și al dobelor. Corpul caprei este făcut dintr-un macat pe
care se cos fășii de hârtie creponată divers colorate sau
covoare moldovenești destul de vechi, iar de jur împrejurul
cornițelor se răsucesc șiraguri de mărgele ori beteală. Se
observă prin aceasta dorința de a conferi caprei un aspect
estetic deosebit.
La sate se pregătesc două capre: capra mică, a
tinerilor care n-au efectuat stagiul militar și capra mare a
flăcăilor de însurat. Într-o capră întâlnim două grupuri
distincte prin îmbrăcăminte: grupul celor îmbrăcați frumos
(capra, ofițerii) și grupul urâților (ursarii și moșnegii).
Fluieraşii interpretează jocul caprei, iar ciobanul, având în
mână o bâtă, dirijează jocul acestora adresându-le
strigăturile: Pe munte cu florile/ Pasc ciobanii caprele. Ţa
ţa ţa Căpriţa ţa /La stânga şi la dreapta. Vine cerbul de la
munte/ C-o steluţă-n frunte. Frunza verde baraboi/ Hai să
mergem înapoi. Bine-i şade caprei mele/ Cu cercei şi cu mărgele. Asta-i capra năzdrăvană/ Cu
laicer şi cu năframă. Frunza verde şi-un harbuz/ Ţine, capra capul sus! Ş-apoi verde lemn sucit/
Jocul nostru s-o gătit. Strigăturile la acest joc variază şi în funcţie de interpret. Urmează apoi un
dialog între cioban şi negustor în legătură cu vinderea unei capre.
Noi, educatoarele, încercăm să transmitem din generație în generație portul, graiul,
obiceiurile și datinile, așa cum le-am moștenit de la străbuni. Prin atenta alegere a tradițiilor și
obiceiurilor populare, vom reuși să-i determinăm pe copii să îndrăgească creația populară,
formându-le gustul pentru frumos și autentic. Păstrarea tradiției este pentru noi datorie și onoare.
La vârsta preșcolară sunt greu de înțeles evenimentele petrecute de Crăciun, Anul Nou,
Bobotează, Paște etc. O ocazie eficeintă de valorificare a tradițiilor populare și a obiceiurilor
românești o constituie serbările și concursurile vocaționale, izvor de bucurie și satisfacție care
creează copiilor o stare de bună dispoziție. Serbarea de Crăciun îi implică pe copii în
interpretarea unor roluri pe care le joacă cu multă plăcere: plugușorul, sorcova, colindatul și
câteva din obiceiurile Moldovei: urșii, capra, călușarii.
La grădiniță, jocul caprei capătă o formă stilizată, chiar simbolică și aceasta deoarece
preșcolarii nu înțeleg întocmai sensul
strigăturilor și nici nu au răbdarea
necesară pentru a interpreta întreg ritualul.
Adaptarea versurilor la nivelul de vârstă a
copiilor revine în sarcina educatoarei.
Plăcerea cu care preșcolarul joacă capra
reiese din dansul-țopăiala acestuia și din
rapiditatea cu care clămpănește botul
caprei. Bucuria celui care interpretează
strigătura specifică reiese din patosul cu
care recită. Ceilalți copii ori țin ritmul cu
toba sau palmele, ori îndeamnă capra să
joace cât mai iute strigând ”Ța, ța, ța
căpăriță ța!”. Toate acestea aduc bună-
dispoziție atât copiilor cât și spectatorilor
precum și ropote de aplauze.

Am convingerea că preșcolarii noștri ajunși la vâsta adulților vor conștientiza valoarea

inestimabilă a creațiilor folclorice, a datinilor și a obiceiurilor. Folclorul nu va fi doar o poveste
auzită ci și una trăită...