Sunteți pe pagina 1din 10

OBICEIURI ŞI TRADIŢII

LOCALE
ACTIVITATE ÎN CADRUL PROIECTULUI ,,NESTEMATE DIN
TEZAURUL LOCAL-oameni, locuri, tradiţii, obiceiuri’’
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ,,ION MUCELEANU’’ FÂNTÂNA MARE,
SUCEAVA
Prof. Acatrinei Irina Roxana
Prof. Avădănei Gheorghe
Înv. Avădănei Viorica
OBICEIURI ŞI TRADIŢII LOCALE

Tradiţiile şi obiceiurile populare au menirea de a


dezvălui spiritul şi identitatea unui popor. Poate că mai bine
decât oricare al loc din lume, România este sălaşul multor
legende, mituri şi tradiţii.
,,Seara de peste an, cea mai bogată în datine şi credinţe,
cea mai misterioasă şi totodată una dintre cele mai plăcute
pentru poporul român este seara Sfântului Vasile sau a Anului
Nou.’’
Simion Florea Marian
,,Capra’’ şi ,,Ursul’’ sunt două jocuri foarte cunoscute în zona Moldovei,
obiceiuri specifice zilelor de Anul Nou şi pe care dorim să vi le
prezentăm şi noi în acest material.
"Capra" este - de fapt - un om mascat, ascuns sub un costum larg,
care ţine deasupra capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de
cap de capră. De obicei, se foloseşte lemn de tei sau de paltin. “Falca”
de jos a “caprei” este mobila, astfel încât gura acesteia se poate închide
sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând un zgomot specific.

Capul este împodobit cu crenguţe de brad, mărgele, oglinzi, flori de pai


sau panglici colorate. Corpul este acoperit cu un ,,scorţar’’ – covor ţesus
în casă, având frumoase motive tradiţionale.
În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumaţi
specific, unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, toba
sau chiar vioara.
Este un colind vesel, cu umor, care provine dintr-un străvechi ritual
agricol, practicat pentru a aduce rodnicie în anul ce vine. Pe vremuri, în
faţa caprei se aruncau boabe de grâu, orz sau porumb.
Jocul "caprei" la origine a fost un ceremonial grav, un element de cult,
un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale
în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele
care se aruncau de gazdă "caprei".
Se pare că îşi are originea în obiceiurile romanilor şi elinilor.
Asemănător cu “Capra” este obiceiul de a umbla cu “Ursul”, această
datină avându-şi de asemenea originea într-un cult geto-dac, ce
urmărea fertilizarea şi purificarea solului şi a gospodăriei.

Ursul este întruchipat de un flăcău care poartă pe cap, pe umeri şi pe


spate blana unui astfel de animal, având în jurul urechilor nişte ciucuri
roşii. “Ursul” este însoţit de un grup de colindători mascaţi şi costumaţi,
care reprezintă diverse animale sau personaje şi care îl aţâţă prin

strigături.
Masca de urs este confecţionată din piele de oaie având pe bot un lanţ gros.
Ursul este îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos, iar în picioare are opinci. Între
labe are un par gros, de care se sprijină când joacă. Uneori se scarpină cu
acest par la genunchi, la urechi sau în alte părţi.

Ursul face tumbe sau alte scheme, stârnind râsul. Din când în când se repede
la cei din jur şi-i sperie. Ursoaica are catrinţă – fusta tradiţională din costumul
popular moldovenesc.Ursarul bate tobă, spune strigături şi urşii execută.