Slesar Anemona Veronica – Gradinița nr.

2 Cerat, jud Dolj

Datinile și obiceiurile de iarnă din zona etnografică Dolj

La români sărbătorile de iarnă, sunt sărbători de suflet. Amintirea copilăriei Amintirea copilăriei ce ne
revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele şi
clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de cozonaci, nerabdarea aşteptării darurilor sub
pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o atmosferă de linişte si iubire.
Jocurile cu măști, stingerea focurilor ( care s-a păstrat până azi sub forma stingerii luminii în ultimele
minute ale anului vechi)etc. Simbolizau regresiunea cosmosului în haos, urmată de o nouă naștere și
regenerare. Urările , colindele ce se desfășurau trebuiau să asigure prosperitatea în noul an.
În zona etnografică Dolj există colinde, urări cu plugul, plugușorul și buhaiul, ,,încurarea" cailor,
păzitul fântânilor sau păzitul apelor, urări cu sorcova, semănatul și gogorița.
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători. Cel mai important este
Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii au adaptat-o creând
tradiţii si obiceiuri conform culturii lor specifice.
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători. Cel mai important este
Crăciunul considerat ca Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii au adaptat-o
creând tradiţii si obiceiuri conform culturii lor specifice .
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc
părinţii ,copiii, nepoţii îşi fac daruri, se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca
prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat. La sate sunt pastrate mai
bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor
româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova,
vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de
datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre
acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale,
redau câteva specifice zone etnografice Dolj.
Începând cu miezul nopții, cete de colinători merg la fiecare casă, rostiind urări de prosperitate. Ele se
referă în special la belșug și sănătate: ,,Bună dimineața la mos Ajun/ Că-i mai bun-ă a lui Crăciun/  Într-un
ceas bun!/ Oile lânoase,/ Vacile lăptoase,/ Cai încurători,/ Oameni lucrători… Să se facă bucatele:
porumbul, grâul etc. " Urarea era însoțită de acte mimice. Din curtea fiecaruia gospodar erau adunate paie
si crengi ce se puneau la gura sobei și pe care se așeza unul din urători, pentru ca cloștile să stea pe ouă,
apoi colindătorii primeau daruri și bani.
Plugul – era practicat în zona de Anul Nou. La plug se înjugau două , trei sau patru perechi de boi, cei
mai frumoși din sat. Ceata urătorilor era compusă de regulă din 12 flăcăi. Făcut din scânduri de brad,
colindătorii pocneau din bice şi sunau din clopot. Plugul era îmbrăcat în coli vopsite şi ciucuri. Mai aveau
tălăngi şi buhaie. Colindătorii mergeau din curte în curte, pocneau din bice şi spuneau textul pluguşorului.
Când recitau textul obişnuiau să arunce sămânţă de grâu, dar şi de ovăz. Uneori, se trăgea o brazdă cu
plugul, în urma căruia aruncau sămânţa. O altă secvenţă a colindatului de Anul Nou, oarecum
complementară uratului cu Pluguşorul, poartă denumirea de "cu semănatul". Desfăşurarea este simplă:
când ieşea gospodarul în curte să plătească, copiii aruncau boabe de grâu sau de porumb înaintea lui. În
unele sate ( ca Giurgița), plugul ținea 3 zile, mergându-se și în satele din apropiere, în special la casele cu
fete de măritat.
În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul zonei
etnografice Dolj se mai păstrează obiceiul păzitului fântânilor, obicei de peste an, cu dată fixă. Acesta se
practică în localităţile Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi),
Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula. Înainte vreme, la păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16-
20 ani. Începând din după amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau
împodobite cu papură, stuf, crengi. În unele sate ca Poiana Mare, Dobridor se puneau batiste, velințe,
chilimuri.
Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului; fântâna
era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva „să spurce” apa. „Spurcatul” apei în mod simbolic cu
tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri.
 Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi
de fiecare flăcău; acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii
încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum obiceiul se mai practică doar pe valea Dunării ( Negoi,
Catane, Bistret). Cei surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă
sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. Uneori, pentru mai multă siguranţă,
fântânile erau ferecate. Dacă totuşi fântâna era „spurcată” de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii
trebuiau să o cureţe până la „ziuă” pentru ca dimineaţa apa să fie curată; în zorii zilei de 7 ianuarie, adică
de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe
uliţele satului. Cu aceeași apă se stropeau pomii, animalele. Obiceiul se practică și azi la (Golenți și
Dobridor).
„Iordănitul” la Ghindeni tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore,
echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari , merg la fiecare
familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă
cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care de prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă
pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de „iordănitori”.
La finalul jocului, tinerii o invită pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va
desfăşura în centrul comunei. După ce sunt vizitate toate fetele de măritat, „iordănitorii” fac focul pe care
vor frige cârnaţii adunaţi, vor fierbe vinul şi, împreună cu pâinea, le vor împărţi tuturor participanţilor la
hora satului, horă care se întinde până târziu în noapte…
Datul la grindă- O practică rituală aparte, care face legătura cu un alt tip de relaţii comunitare,
respectiv de rudenie, este datul la grindă: în ziua de Anul Nou, părinţii duc copiii la moaşă (în unele
localităţi merge moaşa la nepoţi). Moaşa aşează pe capul copilului un colac legat cu fir roşu, în care se
înfig trei monede, şi peste care se pun diferite daruri şi o sorcovă; îl ridică pe cel mic, pe pragul uşii, cu
faţa către răsărit, de trei ori în sus („până la grindă”), urându-i: „La anul şi la mulţi ani / Să ne trăiască
nepotul (a)”. La rândul său, moaşa primeşte plocon şi, apoi, sărbătoresc trei zile şi trei nopţi.
Un obicei specific subzonei de sud a Doljului ( Moţăţei sau Băileşti) ,a fost si acela al ,, încurării"
cailor. Localnicii aduc la biserică şi caii frumos ţesălaţi şi împodobiţi cu panglici şi ciucuri coloraţi, care,
după slujba din lăcaşul cult, împreună cu stăpânii lor, sunt stropiţi cu agheasmă de preot (obiceiul este
cunoscut sub numele de „botezatul cailor”); după ce au fost „botezaţi” este organizată câte o întrecere
hipică, în felul acesta este demonstrat felul în care animalul a fost îngrijit pe timpul iernii. Prezenta
motivului calului pe țesăturile de interior din Oltenia, la Fantîni, la case sau biserici apare în acest mod
explicabilă. În sate ca Galicea Mare, chilmurile, căpătâiele, pernele pe care se află acest motiv poartă
denumirea de covorul, perna sau căpătâiul calului.
Obiceiurile de iarnă practicate în zona etnografică dolj sunt mult mai numeroase datorită multitudinii
categoriilor de existență la care au fost adaptate.
Unele obiceiuri au supraviețuit ca superstitii, izolate tot mai mult de practica vieții cotidiene. În aceste
limite se înscrie obiceiul de a merge în ziua de 6 ianuarie cu ,,bundăretele" (burta porcului umplută cu
carne tocată și fiartă) în plaiul viilor (Teascu din Deal, Coțofeni) și de a da ocol de trei ori viei proprii: ,,Să
crească strugurii cât bundăretele porcului".
O urare similară se rostea în locurile cultivate cu grâu sau în grădina cu pomi.
Obiceiurile conservă valori și semnificații de importanță fudamentală pentru istoria genezei
civilazației poporului român.