Ce spune Dumnezeu despre emoțiile mele?

Introducere: Emoțiile noastre sunt complexe. Într-o zi putem avea în inima noastră
primăvară, vară, toamnă și iarnă. Putem să fim bucuroși într-un moment, iar în alt moment,
fără nici un motiv, să ne simțim la pământ. Avem zile când ne simțim super bine și zile când
nu prea mai suntem entuziasmați de viață. Avem zile când ne simțim vulnerabili și zile când
suntem stană de piatră. Oare de ce se întâmplă asta?
Din cauza căderii în păcat. Căderea a afectat fiecare aspect al omului: rațiunea, voința și
emoțiile. Și deoarece căderea a afectat emoțiile noastre, avem destule probleme cu ele.
Crucial este că emoțiile pot fi educate. Întrebarea este: de cine pot fi educate? Emoțiile pot fi
educate ori de societatea în care trăim, ori de Dumnezeu prin Scriptură.
Și dacă ve-ți fi atenți, voci ca cea a lui Andrew Tate a educat pe foarte mulți băieți. Societatea
nu este tăcută, dar să știți că nici Biblia nu tace pe acest subiect. De aceea, mi-aș dori să
vorbesc în această seară despre următorul subiect: ce spune Dumnezeu despre emoțiile
mele?
Dar, înainte să răspundem la întrebarea asta, vom privi la ce ne spune societatea despre
emoțiile noastre ca să recunoaștem vocile care încearcă să ne educe emoțiile și ca să ne
descotorosim de educația lor în cazul în care am picat în plasă.
Deci, ce spune societatea despre emoțiile noastre?
1. Stoicism
- Slide - Primul lucru pe care îl spune societatea despre sentimentele noastre este că
sentimentele noastre negative nu au nici o valoare. Ele trebuie transformate în sentimente
pozitive. Se consideră că ar trebui să tratăm emoțiile așa cum Isus a tratat furtuna când era în
corabie. Ce a făcut Isus cu furtuna? A transformat-o într-o apă lină. Așa trebuie să faci și cu
sentimentele negative, să transformi emoțiile negative pe cât de repede posibil în emoții
pozitive, să nu lași ca emoțiile negative să te caracterizeze, emoții precum: supărarea, frica,
mânia. Nu, toate aceste emoții, atunci când apar, trebuie să găsești o modalitate lăuntrică în a
le schimba în emoții pozitive: bucurie, calmitate, pace.
Știți cum se numește acest tip de tratare a emoțiilor? Stoicism. Acum, ce este stoicismul? Știu
că nu suntem la oră de filozofie, dar ca să înțelegem mai bine acest fenomen care ne este
dictat de societate, va trebui să ne ducem un pic la originea stoicismului.
1.1 Istoria stoicismului și influența lui
Socrate considera filosofia ca fiind, printre altele, o formă de terapie vorbită, un fel de
medicament pentru minte. În câteva generații de la moartea sa, această idee a filozofiei ca
psihoterapie devenise obișnuită între diferitele școli de filozofie greacă.
Totuși, stoicii au fost cei care au pus cel mai mult accent pe această dimensiune terapeutică a
filosofiei. Un băiat pe nume Zenon din Kition, la mai bine de 50 de ani de la moartea lui
Socrate, pune bazele stoicismului.
Stoicismul a supraviețuit timp de cinci secole și conceptele și practicile sale terapeutice au
fost în mare măsură neglijate până la începutul secolului al XX-lea, când a început să apară o
abordare rațională a psihoterapiei, care a susținut că multe probleme emoționale și
psihosomatice au fost cauzate de vorbirea de sine negativă sau de autosugestii.
Ei bine, soluția lor era să schimbe vorbirea și gândurile negative, în vorbire și gânduri
pozitive. Acestea rezultau într-o stare mentală bună, deoarece aceste gânduri pozitive
produceau stimă de sine, iar stima de sine este este o componentă esențială a sănătății
mintale.
Dar ei nu s-au oprit doar aici, la gânduri și cuvinte, ci s-au dus mai profund, s-au dus la
inimă, la emoții și au spus următoarele: avem emoții negative care sunt nesănătoase, excesive
și iraționale. Crucial este că aceste emoții sunt sub controlul nostru. Și de asemenea, avem
emoții pozitive: acestea sunt sănătoase, moderate și raționale. Crucial este că și aceste emoții
sunt sub controlul nostru.
- Slide - Ei bine, treaba ta este să iei orice emoție negativă care te întâmpină și să o transformi
într-o emoție pozitivă, pentru că tu ai control asupra emoțiilor tale. Vine supărarea, o iei și o
transformi în bucurie, vine teama, o iei și o transformi în neînfricare, vine deznădejdea, o
transformi în speranță, vine plânsul, îl transformi în râs. Într-un mod sau altul, trebuie să te
forțezi să iei ceea ce simți negativ și să îl transformi în pozitiv. Vă spun sincer, mie mi se
pare acest lucru o mutilare a sufletului, un abuz asupra inimii.
- Slide - Trist este că acest curent a intrat și în creștinism și este ucigător. De ce este dăunător
stoicismul? Stoicismul creștin este dăunător deoarece te îndeamnă să te pocăiești imediat de
orice emoție negativă în sine și să îi mustre și pe alții pentru vreo emoție negativă. Accentul
teologic principal aici este că emoțiile negative cum ar fi mânia, tristețea, frica, sunt
nepotrivite pentru un creștin, având în vedere suveranitatea lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu a rânduit orice suferință și lucrează toate lucrurile spre bine, atunci singurul
motiv pentru care te simți rău este pentru că nu ai suficientă credință în suveranitatea lui
Dumnezeu. Ce trebuie să faci atunci când te simți nasol deși știi că Dumnezeue este suveran?
Trebuie să te pocăiești.
Într-un articol pe tema emoțiilor dintr-o perspectivă creștină cineva spunea
următoarele:
„Experiența unei femei pe care o cunosc surprinde prea bine această problemă. Ea a pierdut
trei copii în trei ani. În timp ce mulți din biserica ei și-au exprimat tristețea și compasiunea,
ea totuși a simțit presiunea de a fi în biserică duminica următoare, cu un zâmbet, pentru ca
toată lumea să poată vedea cât de bun este Dumnezeu atunci când viața este grea...
Am experimentat personal binecuvântarea de a fi în biserică în mijlocul durerii. Mângăierea
pe care am gustat-o a fost Romani 12:15 în acțiune.” Versetul care spune: „Bucuraţi-vă cu
cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.”
„Oamenii au plâns cu mine, afirmând implicit urâciunea morții, afirmând că durerea era un
răspuns corect la ceva grav. Este o tragedie când transformăm controlul suveran al lui
Dumnezeu în motivul pentru care nu avem voie să ne simțim rău...
Stoicismul ratează că emoțiile, chiar și cele negative, sunt un dar dat de Dumnezeu, conceput
ca un ajutor în ascultare. Și se ratează faptul că Psalmii și Biblia în general, este plină de
emoții negative evlavioase...”
Ai făcut vreodată ceea ce a făcut acea femeie căruia i-a murit trei copii? Ți-ai mutilat
vreodată sufletul încercând să transformi emoțiile tale negative în emoții pozitive ”ca să arăți
cât de bun e Domnul”? Dumnezeu nicăieri nu spune că fiindcă El este suveran nu ai voie să
plângi, dimpotrivă, „plângeți cu cei ce plâng”, spune Domnul prin Pavel.
Suveranitatea lui Dumnezeu este acel motiv pentru care noi nu ar trebui să o luăm razna, să
ne sinucidem, să păcătuim atunci când trecem prin suferință. Însă, suveranitatea lui
Dumnezeu nu este acel motiv pentru care noi nu ar trebui să fim supărați sau să plângem. A
plânge nu e păcat. David a făcut asta și a compus ceea ce numim noi azi Psalmii plângerii,
niște capodopere, avem o carte în Biblie care se numește ”Plângerile lui Ieremia”. Cel mai
scurt verset din Biblie este: „Isus plângea.”. Isus a plâns. Nu credea Isus că Dumnezeu e
suveran?
A plânge sau a fi supărat nu este egal totdeauna cu necredință. Biblia nu spune asta și
Domnul nu condamnă supărarea și plânsul. Plânsul, supărarea, deznădejdea sunt niște reacții
la realitățile din jurul nostru. Ce face ca frica, deznădejdea, mânia, supărarea să fie păcat
totuși? De exemplu, ce face ca supărarea să devină păcat? Întrebarea își va găsi răspunsul în
finalul mesajului când voi explica care este modul în care Dumnezeu vorbește despre
emoțiile noastre. Dar acum, haideți să privim la cea de-a doua voce a societății care dictează
emoțiile oamenilor.

2. Emoționalism
- Slide - Al doilea lucru pe care îl spune societatea despre sentimentele noastre este că
sentimentele noastre sunt tot ce contează. Cred că vocea acestei poziții asupra sentimentelor
este mai puternică decat prima. E cea mai puternică în America și în alte țări din Vest.
Trăim într-o lume a cărui practică culturală proclamă din ce în ce mai mult că ceea ce simți
este cel mai important lucru. Această perspectivă asupra sentimentelor se numește
emoționalism. Ce este emoționalismul? Emoționalismul este fenomenul care descrie
persoana ce pune emoțiile în centrul vieții sale, ce pune emoțiile pe scara 1 al importanței, ce
face din emoții o prioritate și un scop. În emoționalism, cel mai mare bine pe care îl poți
căuta este să ai emoții bune, să te simți bine.
- Slide - Cu ce te afectează emoționalismul? Poți deveni ușor un hedonist: fac tot ce îmi stă în
putere, chiar dacă e păcătos, ca să nu mă simt nasol, ci să am parte de plăceri și bucurii.
Emoționalismul te face egocentric și narcisist: începi să iei decizii care să îți aducă ție
beneficii emoționale, începi să iei decizii care să îți aducă emoții pozitive, chiar dacă acele
decizii sunt în detrimentul altora.
Din cauza emoționalismului, începi să iei decizii condus de ceea ce simți, ci nu de rațiune.
Te-a călcat cineva pe picior? Păi îl înjuri, sari la bătaie ca să te răzbuni și să-ți satisfaci
emoția mâniei.
Din cauza emoționalismului, îți vei formula un sistem de gândire bazat exclusiv pe
sentimente subiective, mai degrabă decât pe adevărul obiectiv al Scripturii. Emoționalismul
permite sentimentelor noastre să ne interpreteze circumstanțele și să ne formeze gândurile
despre Dumnezeu, pe când circumstanțele și gândurile noastre despre Dumnezeu trebuie
interpretate prin ochelarii Scripturii.
Credeți că emoționalismul este un mit? Priviți, de exemplu, la cei din LGBTQ+. Tot sistemul
lor de gândire se bazează pe emoții. Eu sunt ceea ce simt, nu ceea ce realitatea obiectivă îmi
spune că sunt. Dacă sunt femeie, dar eu mă simt bărbat, atunci sunt bărbat, pentru că asta
simt. Dacă sunt bărbat, dar eu mă simt femeie, atunci sunt femeie, pentru că asta simt.
Să privim și la noi. De câte ori nu am luat decizii de moment prioritizând emoțiile noastre?
De ce am spus acea vorbă nepotrivită celui din familia mea, celui de la biserică, colegului de
la școală? Pentru că Biblia mi-a spus să fac asta? Nu, ci pentru că așa am simțit pe moment să
facem, ca să ne satisfacem sentimentul mâniei.
Problema cea mai mare este că, la fel ca stoicismul, emoționalismul și-a făcut cuib în
bisericile evanghelice. De exemplu, sunt oameni, și nu puțini, care merg la biserică având
scopul principal de a se simți bine. Cred că și noi ne-am aflat în această situație.
Faci din predică obiectul care te ajută să te simți profund convins sau inspirat. Faci din
muzică obiectul care te ajută să simți un val de extaz sau de mulțumire. Sunt unele biserici
care au un timp de părtășie la cafea înainte să înceapă biserica. Faci din ora de cafea obiectul
care te ajută să te simți conectat și inclus. Te folosești de lucruri spirituale nu ca să îl cunoști
pe Hristos, ci ca să îți atingi anumite emoții.
Această mentalitate a emoționalismului determină adesea și felul în care ne evaluăm relația
cu Domnul: o evaluăm în funcție de ceea ce simțim în relația cu Domnul. Simt că sunt mai
aproape de Dumnezeu? Simt că mi se ridică părul pe mâini pentru că ”m-a cercetat” Duhul
Sfânt? Dacă simt, atunci sunt ok. Nu contează că trăiesc în păcat zi și noapte, contează dacă
simt Duhul. Acuma, depinde și despre ce duh este vorba.
Prețuiesc pe frații penticostali. Am prieteni penticostali, atât de la seminarul penticostal din
București cât și din proximitatea Brăilei, dar există o ramură în penticostalism care spune că
dacă vrei să primești Duhul Sfânt, trebuie să îți lași creierul la intrare, ca măgarii lui Balaam,
și să repeți cuvinte continuu, până simți că ai Duhul Sfânt și începi să vorbești în limbi. Nu
rațiunea bazată pe Cuvânt este prioritară, ci ceea ce simți. Emoționalismul conduce la astfel
de lucruri.
Acum, nu vreau să mă înțelegeți greșit. Nu e nimic rău în a avea emoții bune sau mai puține
bune atunci când auzi o predică, nu e nimic rău în a trăi o stare de bucurie maximă atunci
când te închini prin cântare, nu e nimic rău în a dori să te simți inclus. E rău atunci când te
folosești de tot ce am enumerat mai adineauri: de predică, de muzică, etc., cu scopul de a
atinge anumite emoții pozitive. E rău când tu faci din aceste lucruri, și nu numai, mijlocul
prin care să simți emoții pozitive.
- Slide - Dorința de a simți lucruri pozitive nu este rea. Cine își dorește să simtă emoții
negative? Sau cine își dorește să simtă nimic? Nici nu ai cum să simți nimic. Nimicul îl simt
doar psihopații.
Totuși, dorința de a simți este dăunătoare atunci când, prin tot ce facem, scopul nostru este să
atingem emoțiile pozitive. Dorința de a simți este dăunătoare atunci când emoțiile devin un
scop în sine: vin la biserică ca să mă simt bine, vin la tineret ca să mă simt bine – și cel mai
probabil s-ar putea să nu te simți bine, ci să te simți mustrat din cauza păcatelor tale - dacă
cineva m-a jignit, îl voi înțepa înapoi ca să mă simt bine, dacă decizia pe care urmează să o
fac va fi în detrimentul celuilalt, nu mă interesează, pentru că vreau să mă simt bine.
Atunci când deciziile noastre, atunci când viața noastră, când sistemul nostru de gândire și de
valori este dictat de emoții, suntem într-o poziție foarte dăunătoare pentru viața noastră
spirituală, chiar într-o poziție păcătoasă, pentru că punem emoțiile la rang de Dumnezeu, ci
nu le supunem lui Dumnezeu. A ne folosi de lucruri spirituale ca să ne atingem nu știu ce
emoții pozitive, la fel, este un lucru dăunător și deloc benefic pentru creștin.
A face din emoții un scop în sine este idolatrie, pentru că scopul tău nu mai e Dumnezeu,
scopul tău nu mai este cunoașterea profundă a lui Hristos, ci scopul tău este să te simți bine.
Ei bine, ce spune Biblia, ce spune Dumnezeu despre emoțiile noastre? Am privit la ce spune
cultura, societatea și lumea în care trăim despre emoții, acum e rândul să privim la Scriptură
și să vedem ce are de spus Dumnezeu despre emoțiile noastre.
- Slide -
Ce spune Dumnezeu despre emoțiile noastre?
- Slide - Emoțiile noastre nu sunt nici cel mai important lucru la noi, ceva ce trebuie elevat la
rang de Dumnezeu, nici cel mai puțin important lucru la noi, ceva ce trebuie ignorat.
Nu trebuie să cădem în nici o extremă, nici în stoicism, nici în emoționalism. O perspectivă
evită emoțiile, o altă perspectivă le pune în centrul vieții.
Slide - Ei bine, Biblia ne arată o cale de mijloc. Uitați ce spune Eclesiastul 3:4 „plânsul îşi
are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are
vremea lui;”. Biblia ne arată că putem avea atât sentimente negative cât și pozitive. Ce spune
Biblia despre emoțiile pozitive? Ne spune că ele trebuie trăite în Hristos, ci nu în păcat, și că
nu ele sunt scopul, ci cunoașterea lui Hristos este scopul.
Să luăm de exemplu bucuria. Vrei să fii bucuros? Foarte bine! Pavel a spus în Filipeni 4:4
„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” Vedeți cum trebuie trăită
bucuria? În Domnul. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu emoția în sine îmi este scop, așa cum
îmi spune emoționalismul, ci Hristos îmi este scop, iar asta este adevărat cu fiecare emoție
pozitivă.
Și dacă Hristos este scopul, ci nu emoția, atunci nu mai pot acționa oricum ca să fiu bucuros,
ci doar în voia lui Dumnezeu. Nu mă pot folosi de mijloace păcătoase ca să îmi ating anumite
emoții pozitive, așa cum m-ar încuraja emoționalismul, ci îmi pot găsi bucuria în Hristos doar
în parametrii trasați de Dumnezeu.
Așa că, bucură-te de un film bun, bucură-te de un răsărit și de un apus, bucură-te de mers la
munte și de o mâncare bună, bucură-te de prieteni și de viață, dar bucură-te de toate acestea
în Hristos, ci nu în păcat. Bucură-te de toate acestea fără să pui emoțiile în centrul vieții tale,
căutând mai presus de toate să simți, ci pune-l pe Hristos în centrul vieții tale. Nu îți face din
emoții idoli.
Vrei să ai parte de pace? Foarte bine. Domnul Isus a spus: „Vă las pace, vă dau pacea Mea.”
În alte cuvinte, pacea trebuie trăită în Domnul. Ce înseamnă asta? Că nu pacea în sine îmi
este scopul, ci pacea în Hristos îmi este scopul, adică nu emoția în sine este scopul, ci Hristos,
ceea ce înseamnă că putem avea pace doar în parametrii trasați de Domnul. Nu avem voie să
ajungem la pace folosindu-ne de lucruri păcătoase, așa cum emoționalismul ne-ar încuraja.
Acum, ce spune Dumnezeu despre emoțiile negative? Putem să ne simțim supărați, mânioși,
vinovați, fricoși chiar dacă știm că El este suveran și că El a rânduit suferințele spre binele
nostru? Ei bine, da, putem. Biblia nu ne îndeamnă la stoicism. Așadar, ce face ca frica,
deznădejdea, mânia, supărarea să fie păcat totuși? Ce face ca supărarea să devină păcat, de
exemplu?
Supărarea devine păcat atunci când nu îl mai ai în orizont pe Hristos, atunci când nu îl mai
dorești pe Hristos, atunci când nu îți mai dorești să îți găsești bucuria în Hristos, atunci când
nu vrei să mai ieși din ea, atunci când ea, supărarea, devine un scop în sine, atunci când
supărarea devine un perete, ci nu un geam prin care să îl vezi pe Hristos la capătul drumului.
Același lucru se aplică și mâniei, deznădejdei, fricii și așa mai departe. Când un sentiment
devine ultimatumul tău, când devine un perete ci nu un geam prin care să îl vezi pe Hristos la
capătul drumului, atunci e păcat. De ce? Pentru că Hristos nu mai înseamnă nimic pentru tine,
pentru că Dumnezeu nu mai face parte din ecuația vieții tale, pentru că îl vezi pe Dumnezeu
ca fiind bun de nimic, pentru că l-ai eliminat pe Hristos din ecuația vieții tale și nu l-ai mai
văzut nici ca ultima speranță a ta. Atunci când faci asta, orice sentiment negativ devine păcat.
Dar atunci când ești supărat, mânios, fricos, tulburat și totuși îl ai pe Isus în orizontul tău, poți
fi sigur că nu păcătuiești, pentru că știi că nu frica, tulburarea sau altceva este sfârșitul
drumului, ci Hristos. Spre El tinzi și pe El dorești să îl simți mai aproape în acele momente
grele. Vă amintiți de David? Când era supărat, furios, tulburat, fricos, cui i se ruga?
Domnului, deoarece David pe Domnul îl avea în fața ochilor săi și de aceea David nu a
păcătuit.
Concluzie: Să știți că nu numai noi am trecut prin perioade când ne-am simțit la pământ, dar
și Cel în care trebuie să ne punem încrederea în situații grele a trecut prin perioade
emoționale foarte apăsătoare, fără să păcătuiască., astfel, lăsându-ne un model de urmat.
- Slide – Fă din Domnul Isus modelul de urmat pentru viața ta emoțională. Isus ne arată că
poți să fi supărat și să plângi, chiar dacă ești pocăit, dar trebuie să faci aceste lucruri avându-
L pe El în orizont.
Isus a plâns la moartea lui Lazăr, S-a tulburat atunci când a anunțat că unul dintre ucenici îl
va vinde, S-a mâniat atunci când a intrat în Templu și i-a izgonit pe vânzători de acolo
dărâmându-le tarabele, era mâhnit, adică supărat, în Grădina Ghetsimani știind că va urma să
moară. Dar în toate acestea Domnul Isus nu a păcătuit, deoarece poți să fi supărat, trist,
tulburat și într-un mod evlavios.
Întrebarea este: de ce a trecut Isus prin toate aceste stări? Pentru că trebuia să treacă prin
anumite circumstanțe care aveau să îl ducă în cele din urmă către Calvar, acolo unde a murit
pentru noi și unde a plătit pentru toate păcatele noastre din trecut, prezent și viitor, acolo unde
a ispășit din dragoste pentru noi ca să ne facă copiii Tatălui, prin credință și pocăință. Și
făcându-ne părtași Lui să ne putem bucura și să putem suferi în El, pentru că în El este cel
mai bine atât să plângi, cât să și râzi. În Hristos e locul perfect atât pentru plâns, cât și pentru
răs. Așa că, haideți de acum încolo, fie că plângem, fie că râdem, să le facem pe toate acestea
în Hristos.
Să nu lăsăm stoicismul să ne dicteze emoțiile, să nu lăsăm emoționalismul să ne dicteze
emoțiile, ci să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne dicteze și să ne educe emoțiile și va fi bine
de noi, pentru că vom putea să plângem și să râdem fără să cădem într-o extremă și fără să
păcătuim. Amin!