Optică

Bădiță Diana
Buga Georgiana
Chircea Andreea
Cioancă Antoniu
 Cuprins

1. Ochiul
a. Ochiul normal
i. Alcătuire
ii. Formarea imaginii
iii. Acomodarea
b. Defecte ale vederii
i. Ochiul miop
1. Punctul proximum/punctul remotum
2. Cauze ale miopiei
3. Corectarea miopiei
ii. Ochiul hipermetrop
1. Punctul proximum/punctul remotum
2. Cauze ale hipermetropiei
3. Corectarea hipermetropiei

2. Lupa
a. Formarea imaginii
b. Puterea lupei

3. Luneta
a. Caracteristici
b. Formarea imaginii
c. Mărimi fizice specifice

4. Microscopul
a. Istoria microscopului
b. Părțile componente ale microscopului
c. Mecanismul microscopului
d. Mărimi fizice cunoscute pentru microscoape
 Ochiul

1. Ochiul normal

1.1. Alcătuire
Ochiul este format din mai multe elemente ce contribuie la formarea imaginii:
 corneea – lentilă principală, conergentă, concav-convexă
 irisul – partea colorată a ochiului ce reprezintă diafragma
 cristalinul – lentilă auxiliară, convergentă, biconvexă
 retina – parte a ochiului unde se formează imaginea
 umoarea sticloasă – lichid transparent, gelatinos, aflat între retină si cristalin,
care nu modifică drumul razelor de lumină prin ochi

retina
iris
cristalinul
corneea

umoarea sticloasa

1.2. Formarea imaginii

În imaginea de mai jos se poate observa cum două raze de lumină trec prin trei refracții. Mai
întâi, aceasta este refractată de cornee, apoi de fiecare din cele doua fețe ale cristalinului. Pe
retină este situat focarul unui ochi normal. Aici este proiectată imaginea reală, mai mică și
răsturnată.
1.3. Acomodarea
Acomodarea reprezintă capacitatea de adaptare a ochiului, pentru a distinge imagini ale unor
obiecte aflate la diferite distanțe. Întrucat distanța dintre retină și cristalin nu poate fi
modificată, este necesară schimbarea capacității de refracție a cristalinului, pentru ca
imaginea să fie formată pe retină. Acomodarea se produce prin contracția mușchilor ciliari,
care modifică raza de curbură a cristalinului. Un obiect aflat la o distanță mai mare necesită
mai putină refracție spre deosebire de un obiect aflat la o distanță mai mică.

http://www.insightvision.ro/acomodarea-vizuala/

Atunci când cristalinul nu și-a modificat raza de curbură, iar mușchii ciliari sunt relaxați,
spunem ca ochiul este neacomodat.

 Punctul proximum - este distanța cea mai mică la care ochiul poate distinge o
imagine clară, fără acomodare. Aceasta se află la aproximativ 25cm la un ochi adult
normal. Această distanță crește odată cu vârsta.
 Punctul remotum – este punctul cel mai îndepărtat la care ochiul poate vedea, fără a
face vreun efort de acomodare și se află la infinit în cazul ochiului normal

Distanța dintre punctele proximum și remotum reprezintă „amplitudinea acomodării”.

infinit 25 cm
2. Defecte ale vederii
Atunci când imaginea nu se formează în mod corespunzător pe retină, spunem că apar defecte ale
vederii.

2.1. Ochiul miop

Miopia este un defect al vederii din cauza căruia ochiul nu poate vedea clar obiecte aflate la o
distanță mai mare, însa poate distinge obiectele aflate mai aproape.

În cazul miopiei, razele de lumină traversează ochiul în mod obișnuit, iar imaginea se
formeaza pe retină, dacă acesta privește un obiect aflat în apropiere. Totuși, în cazul
obiectelor aflate în depărtare, imaginea se formeaza în fața retinei, deoarece razele de lumină
nu sunt refractate în mod corect.

2.1.1. Punctul proximum/punctul remotum

Punctul proximum al unui ochi miop adult se află în mod normal la 25cm la fel ca în cazul
ochiului normal. Totuși, punctul remotum nu se află la infinit, ci mai aproape, în funcție de cât
de afectat de miopie este ochiul.
 2.1.2. Cauze ale miopiei
 globul ocular este mai alungit, iar razele nu reușesc să îl parcurgă pentru a ajunge
la retină
 corneea are o formă prea bombată
 contracția excesivă a mușchilor ciliari

2.1.3. Corectarea miopiei

Pentru a corecta miopia, sunt necesare lentile
divergente. Acestea răspândesc razele de lumină,
făcând posibilă formarea imaginii pe retină. În cazul
miopiei refracția ce are loc la nivelul ochiului este
prea mare, iar lentilele divergente ajută la corectarea
acestui defect. Acest tip de lentile au convergența mai
mică decât 0.

https://www.quora.com/Does-a-concave-lens-always-
produce-a-virtual-image

2.2. Ochiul hipermetrop

Hipermetropia este un defect al vederii ce face ca ochiul să nu poată distinge obiectele aflate
la o distanță mai mică.
 În cazul hipermetropiei, refracția este prea mică, iar imaginea se formează în spatele retinei.
Astfel, ochiul nu poate vedea clar obiectele aflate în apropiere, însă le poate distinge cu
usurință pe cele aflate la o distanță mai mare.

2.2.1 Punctul proximum/punctul remotum

Punctul remotum al unui ochi miop
adult se află în mod normal la infinit, la
fel ca în cazul ochiului normal. Totuși,
punctul proximum se află la mai mult
de 25cm, iar cu cât ochiul este mai
afectat, cu atât acesta este mai
îndepărtat.

2.2.2 Cauze ale hipermetropiei

 globul ocular este mai aplatizat
 mușchii ciliari nu pot fi
contractați suficient

2.2.3 Corectarea hipermetropiei

http://www.funscience.in/study-
Pentru a corecta hipermetropia, sunt zone/Physics/RefractionOfLight/FormationOfDifferentTypes
OfImagesByConvexLens.php
necesare lentile convergente. Acestea
„adună” razele de lumină, făcând posibilă formarea imaginii pe retină. În cazul
hipermetropiei refracția ce are loc la nivelul ochiului nu este suficient de mare, iar
lentilele convergente ajută la corectarea acestui defect. Acest tip de lentile au
convergența mai mare decât 0.
 Lupa

1. Formarea imaginii:

Lupa este un element optic format dintr-o lentilă convergentă, sau dintr-un ansamblu convergent
de lentile . Aşezată în faţa unui obiect, lupa oferă o imagine marită , dreaptă şi virtuală a obiectului . O
lupă normal are distanţa focală de 25 cm si puterea optica de cam 4 dioptrii.

Obiectul (A1B1) trebuie aşezat între lupă si focar (F1). Fără lupă ochiul ar vedea obiectul sub unghiul
α 1 , dar datorită instrumentului optic , observatorul vede imaginea virtuală şi mărită sub unghiul α 2
(α1 < α2 ). Obiectul ( A1B1) este aşezat de preferinţa în imediata apropriere a focarului F1 , pentru a
evita acomodarea . Lupa este aşezată aşadar astfel încât imaginea A2B2 să se formeze la o distanta
putin mai mare decât distanta minima de vedere clară ( 25 cm ).

2. Puterea lupei:

Puterea optică (P), este raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede imaginea obiectului (α2)
şi dimensiunea liniară a obiectului (y1= A1B1): P = tgα /y 2 1
Puterea optică caracterizează instrumentele optice care dau imagini virtuale şi valoarea sa depinde
de poziţia obiectului. Unitatea de măsură în SI este dioptria.
 Luneta

1. Caracteristici

Luneta ( numită, de asemenea, ochian) reprezintă un instrument optic care are rol în
observarea obiectelor aflate la o distanță foarte mare. Luneta este un sistem optic alcătuit dintr-un
obiectiv și un ocular, în general fiind plasate într-un tub culisant. În cel mai simplu caz, obiectivul și
ocularul pot fi chiar două lentile convergente.

exemplu de lunetă

Componentele lunetei

a. obiectivul lunetei

- reprezintă un sistem optic care

este alcătuit dintr-un ansamblu de
lentile ce formează dioptrii sferice.

- razele de lumină traversează

obiectivul lunetei și formează, astfel, o
imagine reală. Deoarece obiectul este
situat la o distanță considerabilă de
lunetă, imaginea sa se va forma în
focarul imagine al obiectivului.

b. ocularul lunetei

-reprezintă un sistem optic

complementar obiectivului, având
rolul de a mări imagine produsă
anterior în focarul imagine al obiectivului. diferite oculare folosite în lunete
 - ocularul se folosește și în cadrul altor instrumente optice, cum ar fi telescopul sau microscopul,
fiind teoretic un fel de lupă ce servește scopul producerii unei imagini clare ce nu necesită
acomodarea ochiului.

c. tubul optic

- are la un capăt ocularul și la celălalt obiectivul, reprezentând teoretic corpul lunetei. Ocularul
este situat în partea prin care se privește prin lunetă, iar obiectivul este situat la celălalt capăt al
tubului optic, care poate fi fie telescopic, fie fix.

2. Formarea imaginii

Datorită capacității lunetei de a reda imaginea unor obiecte aflate la o distanță foarte mare de
aceasta, razele de lumină care ajung la obiectivul său, fiind foarte îndepărtat de sursă, sunt practic
paralele.

Imaginea A''B" a unui obiect AB situat la o distanță mare se va forma propriu-zis de către
obiectivul lunetei ( notat L1 ), în planul focal al acestuia, rezultând imaginea A'B'. Imaginea A'B'
formată de către obiectivul lunetei devine obiectul real a cărei imagine o va forma ocularul lunetei ( L2
), rezultând, astfel, imaginea finală a obiectului inițial AB, fiind notată cu A''B''. Această imagine este
virtuală, mărită și resturnată.

Din moment ce, datorită ocularului, imaginea formată în lunetă se privește cu ochiul neacomodat,
observatorul deplasează ocularul în funcție de obiectiv până când imaginea A''B'' se formează la
infinit. Cu alte cuvinte, obsevatorul urmărește ca focarul în care se formează imaginea obiectului ( F'1)
să se suprapună cu focarul ocularului (F'2). În situația prezentată anterior, luneta devine un sistem
optic afocal, de unde se pot deduce formulele asociate mărimilor fizice specifice lunetei.
 3. Mărimi fizice specifice

Grosismentul
- reprezintă factorul de apropiere al lunetei, acesta fiind determinat de un multiplicator ( 20x,
30x, 40x, etc ), care determină apropierea la care va fi văzut obiectul privit prin lunetă.

- formula grosismentului lunetei se determină astfel :

Se observă, astfel, că grosismentul lunetei este direct proporțional cu cu distanța focală a

obiectivului și convergența ocularului.
 Microscopul

Istoria microscopului:

Încă din sec. I i.Hr , când sticla a fost inventată, romanii au privit prin ea şi au descoperit că dacă este
groasă la mijloc și subțire pe margini , aceasta măreşte obiectele sau , pusă la soare , poate aprinde
focul. Aşa a apărut lentila , după care oamenii au folosit-o în construcţia lupei şi a microscopului.

Primele microscoape erau destul de simple fiind numite “ochelari de purici”, având o singură putere
de mărire de aproximativ 6 până la maxim 10 ori erau folosite doar pentru vizualizarea insectelor mici
ca puricii.

Abia în anul 1590 , doi fabricanţi de lentile (Zaccharias Janssen și tatăl său, Hans) au construit un
microscop compus , punând mai multe lentile într-un tub , obiectul fiind astfel mult mai uşor de
observat chiar dacă era mai mic. Iar câtiva ani mai târziu Anthony Leeuwenhoek a produs
microascoape capabile să mărească de până la de 270 de ori. Astfel microscopul a adus mari progrese
mai ales în biologie ( Robert Hooke – a studiat celulele şi a adus îmbunătăţiri la designul
microscopului fiind uneori numit “părintele englez al microscopiei” ) şi a evoluat fiind astăzi unul
dintre cele mai importante instrumente optice ce a adus mari descoperiri în domeniul ştiintei.

Părțile componente ale microscopului sunt:

1.Ocularul - lentilă prin care omul se uită prin microscop, cea mai mare din sistemul de lentile

2.Tureta rotativă - o rotiță pe care o rotești ca să focalizezi imaginea

3.Lentile/lentila obiectiv - o lentilă ajutătoare, aflată în interiorul microscopului care mărește

imaginea obiectului

4. Butoane de reglaj - butoane care reglează lentilele că să vedem imaginea care trebuie

5. reglaj fin - altfel de componente care reglează lentilele

6. Platforma - componentă pe care se pune obiectul de analizat

7.Iluminator - luminează obiectul de analizat

8.Diafragmă și condensorul

9.Cleme de poziționare - pentru poziționarea microscopului

Mecanismul microscopului.

Microscopul optic este un ansamblu de lentile convergente, aflate în număr par, care măresc imaginea
unui obiect minuscul. O să analizăm cazul în care sunt doar 2 lentile. Restul se tratează analog.
Cunoaștem x1 obiectiv ,Cobiectiv, Cocular și L - distanța dintre lentile

f2 obiectiv=1/Cobioectiv

x2 obiectiv=1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv)

x1 ocular=-d+x2 obiectiv=d+1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv)

x2 ocular=1/(Cocular+1/x1 ocular)=1/(Cocular+1/d+1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv))

y2 ocular=y1*x2 obiectiv/x1 obiectiv*x2 ocular/x1 ocular=

=y1 obiectiv*1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv)/x1 obiectiv*1/(Cocular+1/d+1/(Cobiectiv+1/x1

obiectiv))/(d+1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv))

Mărimi fizice cunoscute pentru microscoape:

m=mărirea transversală, magnitudinea (în engleză "magnification") - mărime fizică adimensională

m=y2 ocular/y1 obiectiv=1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv)/x1

obiectiv*1/(Cocular+1/d+1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv))/(d+1/(Cobiectiv+1/x1 obiectiv))

L= lungimea tubului, distantă de la prima lentilă obiectiv până la ocular - măsurată în metri