OFTALMOLOGIE CURS 2

VICII DE REFRACŢIE

Formarea imaginii
Ochiul are mai multe medii transparente (cornee, umoare apoasă, cristalin, corp vitros) cu rolul de a
permite trecerea razelor de lumină şi o zonă fotosensibilă (retina, care conţine receptorii vizuali) pe care
se formează imaginea reală, răsturnată şi mai mică decât obiectul. Un rol activ în formarea imaginii îl
au pupila şi cristalinul.
 Pupila – controlează cantitatea de lumină care pătrunde în ochi prin faptul că îşi modifică
diametrul datorită activităţii muşchilor radiari şi circulari ai irisului. Micşorarea pupilei prin
contracţia muşchilor circulari ai irisului se numeşte mioză şi micşorează cantitatea de lumină
care pătrunde în ochi (în cazul luminii puternice). Mărirea pupilei prin contracţia muşchilor
radiari ai irisului se numeşte midriază şi măreşte cantitatea de lumină care pătrunde în ochi (în
cazul luminii slabe).
 Cristalinul – funcţionează ca o lentilă biconvexă care focalizează razele luminoase pătrunse prin
pupilă. Un fascicul de raze luminoase paralele emis de o sursă situată la peste 6 metri este
refractat (focalizat) de lentila biconvexă într-un punct numit focar principal. Distanţa dintre
lentilă şi focarul principal se numeşte distanţă focală principală şi depinde de curbura lentilei.
Cu cât lentila are o curbură mai accentuată, cu atât distanţa focală principală este mai mică, adică
lentila focalizează razele de lumină mai aproape de ea. Spunem că lentila cu curbură accentuată
are o capacitate de refracţie mare. Invers, dacă lentila este aplatizată, distanţa focală principală
este mare, iar capacitatea ei de refracţie este mică (lentila focalizează razele de lumină departe de
ea). Capacitatea de refracţie a unei lentile se măsoară în dioptrii (inversul distanţei focale
principale exprimate în metri). Cristalinul participă la formarea imaginii prin fenomenul numit
acomodare. Acomodarea este procesul prin care imaginile obiectelor mai apropiate de 6 metri de
ochi sunt proiectate pe retină. Acomodarea se obţine prin creşterea curburii cristalinului datorită
contracţiei fibrelor circulare ale muşchilor ciliari, ceea ce determină creşterea capacităţii de
refracţie a acestuia. Altfel, imaginea s-ar forma în spatele retinei şi ar fi neclară. Ceea ce face
cristalinul prin procesul acomodării este să aducă focarul principal din spatele retinei exact pe
retină. În cazul obiectelor situate la mai mult de 6 metri de ochi nu este nevoie de acomodare,
imaginea formându-se pe retină chiar dacă cristalinul este aplatizat. Doar în cazul imaginilor
formate pe retină ochiul poate distinge forma clară şi detaliile obiectelor, ceea ce caracterizează
acuitatea vizuală. Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea ochiului de a distinge forma,
dimensiunea şi detaliile diverselor elemente din spaţiu.

Vicii de refracţie
La ochiul normal (emetrop) există o concordanţă între capacitatea de refracţie a cristalinului şi lungimea
axului antero-posterior al globului ocular astfel încât imaginea se formează pe retină.
Viciile de refracţie, numite şi ametropii, se caracterizează prin discordanţa între capacitatea de refracţie
a cristalinului şi lungimea axului antero-posterior al globului ocular astfel încât imaginea nu se mai
formează pe retină ci în faţa sau în spatele acesteia.
Principalele vicii de refracţie sunt:
 hipermetropia – în care razele paralele de la infinit sunt focalizate în spatele retinei
deoarece axul antero-posterior al globului ocular este prea scurt sau convexitatea
cristalinului este diminuată. Pacienţii au acuitatea vizuală scăzută atât la distanţă cât şi la
aproape şi acuză cefalee, vedere înceţoşată, oboseală oculară. Corecţia optică se face cu

1
 OFTALMOLOGIE CURS 2

lentile convergente (notate cu plus +) pentru a creşte capacitatea de refracţie a cristalinului şi

a muta focarul principal din spatele retinei pe retină pentru ca imaginea să fie clară.
 miopia – în care razele paralele de la infinit sunt focalizate înaintea retinei deoarece axul
antero-posterior al globului ocular este prea lung sau curbura cristalinului prea accentuată.
Vederea este neclară mai ales la distanţă, iar pacienţii au tendinţa de a apropia obiectele de
ochi. Corecţia optică se face cu lentile divergente (notate cu minus –) care să mai diminue
din capacitatea de refracţie mărită a cristalinului şi să mute focarul principal din faţa retinei
pe retină.
 presbitismul – este o tulburare fiziologică a vederii de aproape instalată după vârsta de 40 de
ani când flexibilitatea cristalinului se diminuează, iar acomodarea nu se mai produce la
parametrii normali. Datorită flexibilităţii scăzute cristalinul nu-şi mai poate creşte curbura
corespunzător în cursul procesului de acomodare ceea ce rezultă într-o capacitate de refracţie
scăzută a acestuia. Ca urmare imaginea se formează în spatele retinei şi este neclară.
Persoanele afectate au tendinţa de a îndepărta obiectele sau cartea de ochi pentru a le putea
vedea clar. Atunci când citesc mult prezintă cefalee, înţepături oculare şi oboseală. Corecţia
optică se realizează cu lentile convergente care corectează numai vederea de aproape.
 astigmatismul – apare atunci când corneea sau cristalinul prezintă denivelări pe suprafaţa
lor, iar imaginea nu se focalizează în întregime pe retină. Unele puncte ale imaginii sunt
focalizate pe retină, altele în faţa sau în spatele acesteia. Se corectează cu lentile cilindrice.