Se spune că ochii

sunt
fereastra sufletului
Ochiul
• Poate ţi s−a întâmplat să fii
nevoit să urci sau să cobori
scările unui bloc, pe
întuneric. Fiecare pas este o
aventură! Fără să−ţi poţi
folosi ochii, eşti aproape
neajutorat. De îndată ce
reapare lumina, te mişti cu
dezinvoltură.
• Prin ce miracol îţi oferă ochii
atâta siguranţă?
• Alcătuirea ochiului
• Ochiul uman este un receptor de lumină complex,
de formă aproximativ sferică, având diametrul
aproximativ 2,3 cm (figura 1).

Fig. 1. Secţiune în plan orizontal a ochiului drept.

 • Suprafeţele curbe ale corneei
şi cristalinului, precum şi indicii
de refracţie ai materialelor
care constituie componentele
ochiului, atestă faptul că
acesta este un sistem optic
convergent, capabil să
formeze imagini reale pe
retină.
• Irisul limiteaza cantitatea de lumină care pătrunde în ochi
prin pupilă.
•La iluminare normala, diametrul pupilei este aproximativ
4 mm. Acest diametru se dubleaza la întuneric şi se
înjumătăţeşte în lumină intensă.
Activitatea experimentală 1
Observă modificarea diametrului pupilei la modificarea
iluminării. Lucrează împreună cu altcineva.
Pasul 1. Reduceţi cât mai mult lumina din încăpere.
Îndreaptă fasciculul de lumină al unei lanterne către unul
dintre ochii celuilalt (celeilalte).
Observă ce se întâmplă cu pupilele acestuia (acesteia).
Pasul 2. Inversaţi rolurile.

• Surprinzător, chiar dacă iluminezi puternic doar unul

dintre ochii celuilalt (celeilalte), pupilele ambilor ochi se
micşorează!
• Sub acţiunea muşchilor ciliari, curbura cristalinului se
poate modifica, permiţând astfel ochiului să se
acomodeze pentru obiecte aflate la distanţe foarte
diferite.
Activitatea experimentală 2
Observă capacitatea ochiului de a se acomoda
pentru obiecte aflate la distanţe foarte diferite.
Pasul 1. Închide un ochi şi ţine un deget în faţa
ochiului deschis, la câteva zeci de centimetri.
Concentrează−ţi privirea asupra asupra degetului.
Când vezi degetul clar, mai vezi clar obiectele
aflate în fundal, la mai mulţi metri distanţă?
Pasul 2. Concentrează−ţi acum privirea asupra
unui obiect aflat la mai mulţi metri distanţă, în
dreptul detetului.
• Când vezi clar acest obiect, mai poţi vedea clar
degetul?
• Retina este "căptuşită" cu sute de milioane de
celule sensibile la lumină (figura 2).

Fig. 2. Retina.
• "Petele" mai întunecate, numite conuri (figura 3a), sunt încadrate
strâns de bastonaşe (figura 3b).
• Diametrul fiecărei celule este de aproximativ 4,5 µm.
• Conurile sunt sensibile la culoarea luminii, dar au nevoie de lumină
de intensitatea celei din timpul zilei. Bastonaşele nu sunt sensibile
la culoarea luminii, dar reacţionează şi la nivele reduse de
iluminare.
• Conurile sunt mai dese într−o
zonă cu diametrul aproximativ
2 mm, numită pata galbenă. În
centul acestei zone, acolo
unde axa vizuală intersectează
retina, pe o zonă de
aproximativ 0,3 mm, există
doar conuri. Această zonă
minusculă, numită foveea
centralis, oferă cele mai
detaliate imagini.
• Când citeşti o carte, privind−o
de la 25 cm, doar imaginea
unei singure litere (de mărimă
normală) se formează în
Fig. 3. Con (a) şi bastonaş (b). foveea centralis!
 Sub acţiunea luminii, conurile şi bastonaşele transmit impulsuri electrice către alte
celule, cu care sunt interconetate într−o reţea de o complexitate uluitoare

• Fig. 4. Reţeaua de conectare a conurilor şi bastonaşelor: a) reprezentare

reală; b) reprezentare schematică.
• Lumina pătrunde de deasupra! Mănunchiul terminaţiilor nervoase ale
acetei reţele "străpunge" globul ocular într−o zonă numită "pata oarbă".
Această zonă ese lipsită de celule sensibile la lumină!
• Activitatea experimentală 3
Convinge−te de existenţa petei oarbe!
• Pasul 1. Citeşte instrucţiunile acestei activităţi experimentale, apoi
fă click-stânga pe desenul din figura 5. Vei afişa astfel desenul
într−o fereastră distinctă.
• Pasul 2. Închide ochiul stâng şi priveşte desenul, astfel ca pata
pătrată să fie în dreptul ochiului tău drept.
• Pasul 3. Apropie−te lent de ecran, PRIVIND MEREU PATA
PĂTRATĂ.
• Observă dispariţia subită a petei circulare, într−o anumită poziţie a
ta faţă de desen!

Surprinzător, când imaginea petei circulare se formează pe pata oarbă a

ochiului tău drept, deşi acolo nu există celule sensibile la lumină, creierul
tău "completează" cu "ceva" zona corespunzătoare petei oarbe. Astfel,
nu vezi vreo "gaură neagră" în câmpul vizual al unui ochi!
 Formarea imaginilor în ochi
• Ochiul este un sistem optic convergent, având
convergenţa variabilă.
• Când este relaxat, convergenţa totală a ochiului normal
este 59 dioptrii. Aceasta este convergenţa minimă a
ochiului normal.

• Provocarea 1 Cât este distanţa focală a unei lentile care are

convergenţa minimă a ochiului normal?

• Pentru obiecte situate la mai mult de 15 m, nu este necesar

nici un efort de acomodare. Iată de ce îţi poţi "odihni" ochii
privind din când în când pe fereastră, la obiecte îndepărtate!
• Prin acţiunea muşchilor ciliari, curbura cristalinului se poate
accentua, mărind astfel convergenţa ochiului. Convergenţa
maximă a ochiului depinde esenţial de flexibilitatea
cristalinului.
• La 15 ani, convergenţa maximă a ochiului normal este
71,5 dioptrii.
• Provocarea 2 Cât este distanţa minimă de
vedere clară pentru un ochi având convergenţa
maximă 71,5 dioptrii?
• Odată cu înaintarea în vârstă, cristalinul devine
din ce în ce mai puţin flexibil. Convergenţa
maximă scade cu aproximativ 0,25 dioptrii pe
an, până la vârsta de 40 de ani. După 40 de ani,
scăderea anuală este, în medie, de 0,5 dioptrii,
iar după vârsta de 70 de ani, cristalinul devine şi
mai rigid, acomodarea fiind tot mai dificilă.
Activitatea experimentală 2 Verifică faptul că imaginile formate pe
retina ta sunt răsturnate!
Pasul 1. Găureşte, cu vârful unui ac, o foaie de hârtie.
Pasul 2. Priveşte, de aproape, gămălia unui ac, în lumina care trece
prin orificiul din foaie şi care soseşte de la o sursă îndepărtată de
lumină. Pe retină se formează umbra gămăliei acului.
Descrie umbra pe care o vezi.
Umbrele sunt drepte. Dacă gămălia şi corpul acului sunt asemenea
literei T, umbra este şi ea asemenea literei T (nu este
răsturnată). Cu toate acestea, tu vezi umbra răsturnată (figura 1)!

Fig. 1. Umbra pe care o vezi în "cercul

de lumină".
• Imaginile formate pe retină sunt reale, micşorate şi...
răsturnate!
• Interpretarea imaginilor formate pe retină are loc în
creier. Acesta este "responsabil" de răsturnarea lor, încă
o dată!
• Din primele zile după naştere, creierul tău a început să
coreleze informaţiile primite de la ochi cu mişcările de
apucare ale obiectelor. Chiar dacă ochii formează
imagini răsturnate ale obiectelor, creierul învaţă să
răstoarne încă o dată aceste imagini, pentru a le pune
de acord cu realitatea.
• În activitatea experimentală 2 ai "surprins" creierul
răsturnând umbra gămăliei acului. Această umbră nu era
imaginea unui obiect real, ci doar o "pata de întuneric"
pe retină. Creierul însă a "răsturnat" informaţia primită de
la ochi, aşa cum o face întotdeauna!
 Ochelarii
• Oricât ar fi de minunaţi, ochii noştri
au uneori nevoie de ajutor!
• Hipermetropia este deficienţa
ochiului în care imaginea unui
obiect îndepărtat se formează în
spatele retinei, atunci când ochiul
este relaxat.
• Imaginea de pe retina unui obiect
hipermetrop este difuză − imaginea
clară s−ar forma în spatele retinei.
Ochiul nu este capabil să devieze
suficient de mult un fascicul paralel
de lumină. Ochiul hipermetrop este
prea puţin convergent!
Provocarea 1 Cum poate fi oare ajutat un ochi hipermetrop
să formeze imagini clare pe retină?
• Fiind prea puţin convergent, ochiul hipermetrop
poate fi ajutat plasând în faţa sa o lentilă
convergentă, care să compenseze deficitul de
convergenţă al ochiului hipermetrop.
• Lentilele ochelarilor care corectează
hipermetropia au convergenţă pozitivă
(figura 1).
• Miopia este deficienţa
ochiului în care imaginea
unui obiect îndepărtat se
formează în faţa retinei,
atunci când ochiul este
relaxat.
• Imaginea de pe retina unui ochi
miop este difuză − imaginea
clară s−ar forma în faţa retinei.
Ochiul deviază prea mult un
fascicul paralel de lumină −
ochiul miop este prea
convergent!
• Provocarea 2 Cum poate fi
oare ajutat un ochi miop să
formeze imagini clare pe
retină?
• Fiind prea convergent, ochiul miop poate fi
ajutat plasând în faţa sa o lentilă
divergentă, care să compenseze excesul
de convergenţă al ochiului miop.
• Lentilele ochelarilor care corectează
miopia au convergenţa negativă
(figura 2).
• Astigmatismul
• O cornee normala este rotunda si neteda ca o minge de
fotbal. Afectata de astigmatism, corneea se alungeste
sever devenind ca o minge de rugby. Astigmatismul se
mosteneste si poate aparea in combinatie cu miopia sau
hipermetropia.
• Pentru persoanele care sufera de astigmatism, toate
obiectele - apropiate sau indepartate - apar
distorsionate. Imaginile sunt neclare pentru ca unele din
fasciculele luminoase sunt focalizate iar altele nu. Acest
fenomen este similar cu distorsionarea produsa de un
panou de sticla ondulat.
• Astigmatismul se corecteaza cu lentile cilindrice sau
torice
• Prezbitismul
Presbitismul este fenomenul de diminuare a puterii de acomodare
a ochiului datorat îmbătrânirii.
Una din explicaţiile cele mai frecvent oferite se referă la pierderea
progresivă a elasticităţii cristalinului odată cu înaintarea în vârstă la
care se adaugă, ca factor agravant, pierderii puterii de contractare
şi relaxare a muşchilor ciliari (muşchi ce controlează bombarea
cristalinului).
Prezbitismul nu este o boală ci o condiţie care se întâmplă mai
devreme sau mai tărziu cu oricine. Simptomele apar între 40 şi 50
de ani.
Pentru cei care văd bine la distanţă, primele semne constau în
dificultatea citirii literelor mărunte, în special când lumina este de
slabă intensitate sau se manifestă prin fenomenul de obosire al
ochilor după perioade de citit îndelungate.
Prezbitismul se manifestă prin pierderea calităţii vederii în două
cazuri distincte: la distanţă (miopia) şi/sau la apropiere (
hipermetropia).
• Presbitismul nu poate fi tratat, dar pierderea abilităţii de
focalizare a ochilor poate fi corectată prin folosirea de lentile
de corecţie, fie sub forma ochelarilor ori a lentilelor
de contact. Dacă persoana în cauză suferă şi de deficienţe
de refracţie, atunci corecţia se poate face folosind fie
lentile bi- sau trifocale, fie lentile progresive. Uneori doar
adăugarea unor lentile bifocale poate rezolva problema. Pe
măsura înaintării în vârstă, odată ce fenomenul
prezbitismului se amplifică, corecţia vederii constă în
ajustarea continuă a lentilelor la noua situaţie.
• Unele persoane, care suferă de ambele condiţii ale
prezbitismului, preferă lentile de contact care corectează
miopia pentru un ochi şi hipermetropia pentru celălalt.
Această metodă se numeşte "monoviziune." Principalul său
impediment este diminuarea sensibilă, până la anulare, a
senzaţiei de spaţialitate a vederii binoculare normale.
• Există astăzi o întreagă gamă de microintervenţii chirurgicale
pe ochi care pot reda vederea normală, pentru cei care nu
vor să folosească ochelari sau lentile de contact.
• Există numeroase alte deficienţe şi combinaţii de
deficienţe ale ochiului. Medicul oftalmolog este cel
care identifică aceste deficienţe şi recomandă
opticianului tehnician modalitatea de corectare.
Opticianul tehnician finisează şi montează lentilele
ochelarilor care au fost prescrise.
• Astfel este redată claritatea vederii pentru cei care
au atâta nevoie!