Sunteți pe pagina 1din 8

Ochiul și

defectele
sale
Realizat de Rusu Claudiu
cls. a IX-a A
Ce este ochiul ?

Ochiul este un organ a cărui principală


funcție este cea de a detecta lumina. Se
compune dintr-un sistem sensibil la schimbările
de lumină, capabil să le transforme în impulsuri
nervoase. Ochii simpli nu fac altceva decât să
detecteze obiectele din jur care sunt luminate
sau obscure.Ochiul nu detecteaza doar lumina
ci si culoarea si miscarea vietatilor din jur.
Cum vedem ?
Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană
transparentă numită cornee, înconjurată de o zonă numită albul
ochiului sau sclerotică. În spatele corneei se găsește irisul, un disc
colorat (acesta are un caracter unic pentru fiecare individ). Între
cornee și iris există un lichid numit umoare apoasă.
Irisul este perforat în centru de un orificiu de culoare neagră,
denumit pupilă. Pentru ca ochiul să nu fie deteriorat, atunci când
lumina este foarte puternică, pupila se contractă (și prin urmare, se
micșorează); iar în caz contrar, atunci când este întuneric, pupila se
mărește.
În continuare, lumina traversează cristalinul, acesta având funcția
de lentilă biconvexă, apoi umoarea sticloasă, în final imaginea fiind
proiectată pe o membrană numită retină. Pleoapele și genele au rolul
de protecție a ochilor. O membrană subțire transparentă, denumită
conjunctivă, căptușește interiorul pleoapelor și o parte din sclerotică.
Defecte de vedere
Miopia
Dacă distanţa focală a cristalinului este prea mică, cu alte cuvinte
ochiul este prea convergent datorită globului ocular alungit, un fascicul
paralel de raze se focalizează într-un punct M înaintea retinei. În acest
caz, P.R. nu este la infinit ci într-un punct P mai aproape de ochi. Un
ochi miop nu poate vedea clar obiectele în depărtare. În schimb, poate
vedea clar obiectele care sunt foarte apropiate de ochi. Limitele de
vedere clară depind de gradul de miopie. De exemplu, P.R. se poate
afla la 5 m, iar P.P. la 5 cm.

Corectarea miopiei
Pentru a corecta acest defect se folosesc lentile divergente. Deci
distanţa focală a lentilelor divergente folosite trebuie să fie egală cu
distanţa maximă de vedere clară.
Hipermetropia
Hipermetropia este anomalia inversă miopiei. Ochiul hipermetrop nu
este destul de convergent, distanţa focală a cristalinului este mai mare
datorită globului ocular turtit (mai scurt). În acest caz, P.R. este la
infinit, ca în cazul ochiului normal, însă P.P. se află la distanţă mai
mare decât 25 cm (de exemplu 50 cm), în punctul P. Imaginea se
formează în spatele retinei în punctul H.

Corectarea hipermetropiei
Acest defect se corectează cu lentile convergente
Astigmatismul
La 4 mm în faţa cristalinului se află corneea, de forma unei calote
sferice. Dacă suprafaţa corneei nu este sferică ci este mai curbată într-
un plan decât în altul, adică razele de curbură sunt diferite în diferite
planuri, localizările pe retină sunt diferite. De exemplu, când se
priveşte un grilaj, este posibilă localizarea clară a barelor verticale, dar
nu şi a celor orizontale. Acest defect poartă numele de astigmatism.

Corectarea astigmatismului
El se corectează cu lentile cilindrice care compensează curbura corneei
într-un plan astigmatic.
Prezbitismul
Miopia şi hipermetropia sunt defecte de refracţie. Prezbitismul apare
progresiv. O dată cu înaintarea în vârstă capacitatea de acomodare a
ochiului se diminuează datorită oboselii muşchilor ciliari sau prin lipsa
de supleţe a cristalinului. Deoarece ochiul se acomodează prost, el nu
poate vedea obiectele apropiate şi distanţa minimă de vedere creşte.

Corectarea prezbitismului
Pentru a corecta acest defect, se folosesc tot lentile convergente.
Sfârșit
„Lumina trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină“

Matei 6:22

Mulțumesc pentru atenția acordată

Bibliografie: https://www.colegiu.info/defectele-de-vedere-si-corectarea-lor
https://www.wikipedia.org/

S-ar putea să vă placă și