Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava

Rodica-Marioara Nagy

23.10.2019 11:39

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor

Domeniul: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

TEZĂ DE DOCTORAT

Contribuţii la dezvoltarea unor staţii de sol pentru

recepţia sateliţilor

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Prof. univ. dr. ing. Adrian GRAUR

DOCTORAND:
Ing. Adrian DONE

Suceava, 2019
2
Această lucrare a fost susţinută parţial:

- cu sprijinul financiar al proiectului "Doctrina europeană

de calitate - EURODOC", Contract nr. POS-DRU / 187 / 1.5 / S /
155450, proiect cofinanțat de Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea resurselor umane"
2007-2013.

- de un grant al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare

Ştiinţifică şi Inovare, UEFISCDI, număr de proiect PN-III-P2-
2.1-PED-2016-2011, contract 36 PED / 2017, în cadrul PNCDI
III. Infrastructura utilizată în această lucrare a fost susţinută din
proiectul "Centru integrat de cercetare, dezvoltare şi inovare
pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii şi Sisteme Distribuite
de fabricaţie şi control” (Acronim MANSiD), Contractul nr.
671/09.04.2015, Programul Operaţional Sectorial pentru
Creşterea Competitivităţii Economice cofinanţat din Fondul
European de Dezvoltare Regională.

- de un grant al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare

Ştiinţifică şi Inovare, UEFISCDI, număr de proiect PN-III-P1-
1.2-PCCDI-2017-0917, contract 21 PCCDI/2018, cu PNCDI III

- de un grant al CNFIS prin proiectul CNFIS-FDI-2018-

058.

3
Cuprins
Lista de figuri ..................................................................................................................... 6
Lista de tabele .................................................................................................................... 8
1. Introducere .................................................................................................................... 9
1.1 Motivaţie ...................................................................................................................... 9
1.2 Obiectivele cercetării................................................................................................. 10
1.3 Structura tezei ........................................................................................................... 11
2. Staţii de sol ................................................................................................................... 13
2.1 Prezentare generală................................................................................................... 14
2.2 Antene folosite în tehnica spaţială ........................................................................... 17
2.2.1 Antene directive ................................................................................................ 19
2.2.1.1 Antena Yagi-Uda ........................................................................................... 19
2.2.1.2 Antena X-Quad .............................................................................................. 20
2.2.1.3 Antena cu reflector parabolic....................................................................... 21
2.2.1.4 Antena panou ................................................................................................. 21
2.2.2 Antene omnidirecţionale .................................................................................. 21
2.2.2.1 Analiza antenei Ground Plane ca antenă de referinţă ............................... 22
2.2.2.3 Antena verticală cu lungimea de ¾  şi polarizor circular parazit .......... 28
2.3 Calcul energetic al tronsonului emisie – recepţie ................................................... 32
2.4 Echipamente radio .................................................................................................... 32
2.5 Preamplificatorul cu zgomot mic ............................................................................. 34
2.5.1 Măsurarea factorului de zgomot al preamplificatorului .............................. 34
2.5.2 Realizarea practică a unor preamplificatoare cu zgomot mic ..................... 38
2.5.3 Folosirea receptorului RTL-SDR pentru măsurători ................................... 41
2.6 Compatibilitate radio ................................................................................................ 43
2.7 Măsurarea orizontului radio al staţiei de sol .......................................................... 44
2.8 Filtre ........................................................................................................................... 45
2.8.1 Filtru coaxial cu lungimea electrică de /2 .......................................................... 46
2.8.2 Filtru interdigital .................................................................................................... 47
2.8.3 Filtre LC .................................................................................................................. 50
2.8.4 Filtre de rejecţie cu inel de ferită .......................................................................... 52
2.9 Echipamente SDR utilizate ....................................................................................... 54
2.10 Software utilizat la staţia de sol .............................................................................. 55
2.10.1 Definiţia elementelor orbitale [41] ................................................................ 55
2.10.2 Definirea sistemului de coordonate cu două linii [42] ................................. 57
2.11 Rezultate obţinute ................................................................................................... 61
2.11.1 FUNcube-1 ...................................................................................................... 61
2.11.2 Nayif-1 ............................................................................................................. 63
2.11.3 UKube-1 .......................................................................................................... 63
2.11.4 Max Vallier ..................................................................................................... 64
2.11.5 Fox1A............................................................................................................... 64
2.11.6 Fox1D............................................................................................................... 65
2.11.7 ISS .................................................................................................................... 65
2.11.8 XW-2 ................................................................................................................ 66
2.11.9 Analiza pachetelor de date recepţionate de la sateliţii FUNcube............... 66
2.11.10 Satelitul geostaţionar Es'hail-2 ................................................................... 69
3 Simulator de satelit....................................................................................................... 73
3.1 Testarea staţiilor de sol ............................................................................................. 74
3.2 Schema bloc ............................................................................................................... 75

4
3.3 Calculul puterii de radiofrecvenţă necesare în antenă .......................................... 76
3.4 Puterea electrică disponibilă .................................................................................... 78
3.5 Oscilatorul de referinţă cu compensarea activă a frecvenţei ................................ 82
3.6 Frecvenţe necesare - Circuitele PLL ....................................................................... 87
3.7 Filtrul AF ................................................................................................................... 91
3.8 Ceas şi calendar ......................................................................................................... 92
3.9 Incinta termostatată pentru teste termice ............................................................... 93
3.10 Calculatorul de bord al simulatorului de satelit ................................................... 94
3.11 Recuperarea semnalelor înecate în zgomot .......................................................... 96
4. Concluzii si perspective viitoare................................................................................. 99
Lista lucrărilor publicate .............................................................................................. 104
Abrevieri ........................................................................................................................ 107
Bibliografie ..................................................................................................................... 113
Anexe .............................................................................................................................. 115
Anexa 1 - Măsurători asupra alimentării simulatorului de satelit ........................... 115
Anexa 2 - Tratarea întreruperilor la măsurătorile sursei ......................................... 116
Anexa 3 - Controlul oscilatorului cu compensare activă a frecvenţei ...................... 117
Anexa 4 - Ceasul şi calendarul intern al simulatorului de satelit ............................ 118
Anexa 5 - Tratarea întreruperilor la circuitul de calendar ....................................... 119
Anexa 6 - Controlul termostatului ............................................................................... 120
Anexa 7 - Programarea rezistenţelor de la circuitul cu histerezis ............................ 121

5
Lista de figuri
Figura 1 Centrul de Control al Misiunii de la ESA (imagine: ESA).......................................... 9
Figura 2 Evoluţia numărului de sateliţi de tip CubeSat lansaţi anual [3] ................................. 10
Figura 3 Amplasarea staţiilor de sol testate din oraşul Suceava [AD, folosind Google Earth]14
Figura 4 Schema bloc a staţiei de sol independente [AD] ....................................................... 15
Figura 5 Schema bloc a staţiei de sol cu acces de la distanţă [AD] ......................................... 17
Figura 6 Diagramele de directivitate a unei antene Quad cu 12 elemente, în 432 MHz .......... 19
Figura 7 Exemplu de desen al unei antene Yagi-Uda cu 3 elemente [20] ............................... 20
Figura 8 Antena X-Quad [22] .................................................................................................. 20
Figura 9 Diagrama GNU Radio Companion - măsurarea nivelului semnalului [5] [AD] ....... 22
Figura 10 Recepţia semnalului de la satelitul FUNCube-1 (staţia de sol independentă) [AD] 23
Figura 11 Diagrama de radiaţie a antenei Ground Plane în coordonate polare şi 3D [AD] .... 24
Figura 12 Distanţa dintre satelitul Nayif-1 şi staţia de sol (din relaţia (3)) [AD] .................... 24
Figura 13 Graficul câştigului relativ al antenei în /4 în funcţie de elevaţia satelitului. [AD] 26
Figura 14 Antena Discone, din MMANA-GAL, cu diagramele de radiaţie corespunzătoare . 27
Figura 15 Variaţia SWR în cazul antenei Discone, reprezentată de MMANA-GAL [AD]..... 27
Figura 16 Antena Discone montată pe acoperişul corpului C din USV şi măsurători [AD] ... 27
Figura 17 Polarizorul circular pasiv şi poziţionarea sa [5]....................................................... 28
Figura 18 Modelul de modificare a polarizării folosind elemente parazitare [5]..................... 29
Figura 19 Diagrama de directivitate în plan vertical [5] .......................................................... 29
Figura 20 Măsurători asupra VSWR şi fotografia antenei [5] ................................................. 30
Figura 21 Diagrama GNU Radio Companion a prelucrărilor efectuate cu RTL-SDR [5] ...... 31
Figura 22 Schema bloc a unui aparat automat de măsurat cifra de zgomot [AD] ................... 36
Figura 23 Variaţia nivelului zgomotului în funcţie de frecvenţă la dioda folosită [AD] ......... 37
Figura 24 Imagine reprezentând sursa de zgomot realizată [AD] ............................................ 37
Figura 25 Cele două variante de preamplificator cu PGA-103+ [AD] .................................... 39
Figura 26 Variaţia amplificării unui LNA cu PGA103+ [AD] ................................................ 40
Figura 27 Imaginea LNA-ului al treilea [AD] ......................................................................... 40
Figura 28 Schema internă a releelor folosite [49] .................................................................... 41
Figura 29 Cablajul imprimat pentru preamplificatorul de zgomot mic [AD] .......................... 41
Figura 30 Spectrul recepţionat la staţia de sol independentă [5].............................................. 42
Figura 31 Spectrul recepţionat la staţia de sol cu acces la distanţă [14] .................................. 42
Figura 32 Semnalul recepţionat de la un satelit, cu interferenţe locale [AD] .......................... 43
Figura 33 Reprezentarea grafică a unui număr de treceri ale satelitului Fox1A [53] .............. 44
Figura 34 Orizont radio măsurat la staţia de sol, de pe platforma antenelor [AD] .................. 45
Figura 35 Caracteristica de transfer a unui filtru cu cablu coaxial cu lungimea de /2 [AD] . 46
Figura 36 Filtru cu 3 celule cu lungimea de /4, simulat cu ajutorul HFSS 12 [AD].............. 47
Figura 37 Filtru cu 3 celule cu lungimea de /4 şi capacitatea distribuită [AD] ..................... 48
Figura 38 Semnalul generatorului de zgomot trecut prin filtrul cu 3 celule [AD] ................... 48
Figura 39 Filtru interdigital cu 5 celule (a) şi caracteristica de transfer (b) [AD] ................... 49
Figura 40 Caracteristica de transfer a filtrului cu 5 celule, [AD] ............................................. 50
Figura 41 Schema electrică a filtrului trece bandă simulat [AD] ............................................. 51
Figura 42 Caracteristica de transfer ale filtrului trece bandă simulat (a) şi măsurat (b) [AD] . 51
Figura 43 Schema filtrului de rejecţie şi caracteristica sa ridicată în laboratorul USV [AD] .. 51
Figura 44 Spectrul la intrarea receptorului staţiei de sol cu acces de la distanţă [AD] ............ 52
Figura 45 Filtru opreşte bandă cu 13 poli [AD] ....................................................................... 52
Figura 46 Caracteristica de transfer simulată [AD] ................................................................. 52
Figura 47 Configuraţia curenţilor în cazul unei antene dipol [AD] ......................................... 53
Figura 48 Inel de ferită [28] ..................................................................................................... 53

6
Figura 49 Testul de liniaritate a măsurării puterii cu receptorul RTL-SDR [5] ....................... 54
Figura 50 Elemente geometrice ce definesc mişcarea unui satelit (după [41]) ........................ 56
Figura 51 Structura unui element de coordonate pe doua linii [42] ......................................... 57
Figura 52 Imaginea ecranului calculatorului cu programul Orbitron [26] ............................... 59
Figura 53 Imaginea ecranului calculatorului în timpul recepţionării satelitului FUNcube-1 .. 60
Figura 54 Variaţia rotaţiei în jurul axei sale, în timp ............................................................... 62
Figura 55 Variaţia tensiunii de la bornele acumulatorului [AD] ............................................. 62
Figura 56 Orientarea manuală a antenei, în cadrul întâlnirii cu elevii din Târgovişte ............. 66
Figura 57 numărul de pachete recepţionate, normalizat, în cazul celor 3 sateliţi [AD] ........... 67
Figura 58 Comparaţie între numărul de pachete recepţionate pe grad de elevaţie [AD] ......... 67
Figura 59 Spectrele semnalelor sateliţilor Nayif-1 (a), FUNcube-1 (b) şi UKube-1 (c) [AD] 68
Figura 60 Acoperirea satelitului geostaţionar, deasupra punctului 0oN şi 26oE [62] ............... 69
Figura 61 Schema bloc propusă pentru receptor [AD] ............................................................ 70
Figura 62 Schema bloc propusă pentru emiţător [AD] ............................................................ 71
Figura 63 Filtrul interdigital pe frecvenţa de 2400 MHz realizat şi caracterizarea lui [AD] ... 71
Figura 64 Evidenţierea punctului în care puterea de ieşire este limitată [AD] ........................ 72
Figura 65 Sateliţi demonstrativi cu scop educaţional [65] ....................................................... 73
Figura 66 Placă de teste extensibilă, realizată de autor în laboratorul USV [AD] ................... 74
Figura 67 Schema bloc a simulatorului de satelit, cu implementarea realizată [AD] .............. 75
Figura 68 Atenuarea undelor radio în spaţiul liber, în funcţie de frecvenţă şi distanţă [AD] .. 76
Figura 69 Schema bloc generală, a sursei de alimentare, proiectată de autor [AD] ................ 77
Figura 70 Imagine parţială cu zona de multiplexare a mărimilor analogice [AD] .................. 79
Figura 71 Sursele de nivel I şi unul din condensatorii de 500 F [AD] ..................................... 79
Figura 72 Circuitul de conectare a sursei de nivel I spre panoul solar corespunzător [AD] .... 80
Figura 73 Sursa de nivel II [AD] .............................................................................................. 80
Figura 74 Puterea totală consumată de sursa de nivel II şi randamentul sursei [AD] .............. 81
Figura 75 Ecranul calculatorului în timpul recepţionării datelor [AD] .................................... 81
Figura 76 Rezultatele finale ale testelor sistemului de alimentare a simulatorului [AD] ........ 82
Figura 77 Schema bloc a oscilatorului cu compensare activă a frecvenţei [AD] .................... 84
Figura 78 Variaţia frecvenţei de oscilaţie în funcţie de temperatura întregului bloc [AD] ..... 85
Figura 79 Variaţia frecvenţei VCXO în funcţie de tensiunea de comandă [AD] .................... 85
Figura 80 Schema electrică a oscilatorului cu cuarţ, comandat în tensiune [AD] ................... 86
Figura 81 Schema electrică a întregului bloc oscilator cu compensare activă a frecv. [AD] .. 86
Figura 82 Graficele de variaţie ale frecvenţei, în cazul oscilatorului [AD] ............................. 87
Figura 83 Schema bloc a părţii de radiofrecvenţă [AD] .......................................................... 89
Figura 84 Schema bloc a oscilatorului cu PLL [AD] ............................................................... 89
Figura 85 Schema electrică completă a oscilatorului cu PLL pentru recepţie [AD]................ 91
Figura 86 Schema electrică a filtrului de AF de test [AD]....................................................... 91
Figura 87 Caracteristica de frecvenţă a filtrului AF [AD] ....................................................... 92
Figura 88 Circuitul imprimat cu divizoarele CMOS şi soclul procesorului [AD] ................... 92
Figura 89 Modul de funcţionare continuu [AD] ...................................................................... 93
Figura 90 Schema electrică simplificată a incintei termostatate [AD] ..................................... 94
Figura 91 Schema bloc a calculatorului de bord [AD]............................................................. 95
Figura 92 Reglajul domeniului de histerezis cu ajutorul a două potenţiometre [AD] ............. 97
Figura 93 Implementarea practică a comparatorului cu histerezis [AD] ................................. 97

7
Lista de tabele
Tabelul 1 Diferite tipuri de antene folosite în tehnica spaţială ................................................ 17
Tabelul 2 Nivelele semnalelor recepţionate de la satelitul Naiyf-1, în funcţie de elevaţie ...... 26
Tabelul 3 Măsurătorile antenei în scopul demonstrării polarizării circulare ........................... 31
Tabelul 4 Parametrii filtrelor .................................................................................................... 50
Tabelul 5 Intrarea analogică P1.0:............................................................................................ 78
Tabelul 6 Intrarea analogică P1.3:............................................................................................ 78
Tabelul 7 Timpi de funcţionare, cu alimentare numai din supercapacitori .............................. 82
Tabelul 8. Divizări necesare pentru obţinerea frecvenţelor prin oscilatoarele PLL propuse ... 90

8
1. Introducere
În teza de faţă sunt prezentate aspectele teoretice şi rezultatele experimentale obţinute pe
parcursul construcţiei a două staţii de sol satelitare şi a unui simulator de satelit. Simulatorul
este un sistem care se comportă ca un satelit (transmite informaţii de la bord, putând primi
comenzile necesare pentru funcţionarea sa), fără a fi proiectat să fie lansat în spaţiu. Scopul
acestuia este atât pentru verificarea unor componente din cadrul staţiilor de sol satelitare, cât
şi pentru pregătirea personalului acestor staţii.

În timp, odată cu dezvoltarea unor noi misiuni care să fie urmărite prin staţiile de sol,
simulatorului de satelit i se pot impune noi cerinţe (noi moduri de lucru sau noi benzi de
frecvenţe). Se ajunge astfel la o dezvoltare recurentă între staţia de sol şi simulatorul de satelit
aferent.

1.1 Motivaţie

De obicei, atunci când se vorbeşte despre misiuni spaţiale sau despre tehnică spaţială, ne
gândim la sateliţi, rachete pentru plasarea lor în spaţiu, misiuni interplanetare etc. Este adesea
trecută cu vederea o componentă cel puţin la fel de importantă: segmentul de la sol. În
general, acesta este compus dintr-un Centru de Control al Misiunii (adesea notat MCC –
Mission Control Centre, în limba engleză) (vezi Figura 1) şi una sau mai multe staţii de sol
(GS – Ground Station), distribuite pe tot globul. Toate acestea sunt legate între ele prin linii
de comunicaţie terestre sau satelitare.

Figura 1 Centrul de Control al Misiunii de la ESA (imagine: ESA)

În momentul de faţă (noiembrie 2018) în catalogul USSPACECOM sunt înregistrate un

număr de peste 43000 obiecte diferite care se învârt în jurul pământului. Nu înseamnă că toate
acestea sunt misiuni spaţiale. O parte din ele sunt misiuni active sau terminate, dar şi alte
obiecte "inerte", precum trepte purtătoare, fragmente (de la dimensiunea de 1 cm în sus) sau
misiuni eşuate. Toate acestea trebuie urmărite, evitând coliziuni cu misiuni ulterioare
(coliziuni care ar putea genera un număr şi mai mare de fragmente, precum s-a întâmplat după
coliziunea dintre sateliţii Iridium 33 şi Cosmos 2251, în 2009). Se pune problema segmentului
de la sol, doar în cazul acelor obiecte care sunt active, care au la bord emiţătoare radio
(eventual receptoare) şi care transmit date sau semnale.

9
Misiunile spaţiale se pot împărţi pe diferite categorii, după criterii diferite: civile - militare,
comerciale - ştiinţifice, comunicaţii - testare tehnologică etc. Există o strânsă legătură între
categoriile de misiuni spaţiale şi structurile segmentului de la sol. Numărul sateliţilor activi
este în creştere, într-un ritm accelerat. În Figura 2 este redată numai situaţia sateliţilor de tip
CubeSat (între 2002 şi 2019 s-a depăşit cifra de 1050 sateliţi lansaţi), dar situaţia este
asemănătoare şi în cazul celorlalţi sateliţi.

Figura 2 Evoluţia numărului de sateliţi de tip CubeSat lansaţi anual [3]

Deoarece marea lor majoritate sunt cu orbită joasă (LEO), suprafaţa de la sol acoperită cu
semnal este relativ mică, iar trecerea lor prin zona unei staţii de sol date se petrece pe durate
de timp de ordinul a 10 minute, de aproximativ 5-6 ori pe zi. În vederea maximizării cantităţii
de date recepţionate, se observă necesitatea construirii a cât mai multe staţii de sol, aflate într-
o colaborare strânsă între ele. Dezvoltarea reţelelor de staţii de sol are de asemenea şi o
puternică componentă educaţională.

Un alt aspect important este menţinerea acestor staţii în stare de funcţionare, la parametrii
specificaţi. La fel de importantă este de asemenea pregătirea personalului acestora. Deoarece
sateliţii au treceri prin aria de acces a unei staţii de sol date pe perioade relativ mici, se
propune construirea unui simulator de satelit, atât cu scopul testării aparaturii cât şi a
pregătirii personalului, în perioadele în care nu avem sateliţi în raza lor de recepţie-emisie.

1.2 Obiectivele cercetării

Obiectivele principale de explorat au fost următoarele:

- configuraţii minimale ale unor staţii de sol;
- noi configuraţii de antene omnidirecţionale folosibile la staţii de sol minimale;
- filtre şi preamplificatoare de semnal mic;
- rezultate obţinute la recepţia unor sateliţi LEO sau geostaţionari;
- surse de energie cu panouri solare şi stocarea energiei în supercapacitori;
- folosirea condensatoarelor cu BST în oscilatoare de frecvenţă relativ mică (până la 450
MHz);
- oscilatoare cu compensarea frecvenţei, folosite în medii cu variaţii de temepratură;
- circuite adaptive de recuperare a datelor din zgomot, folosind circuite cu histerezis.

10
1.3 Structura tezei

Deoarece în Suceava nu exista nici o staţie de sol, au fost configurate două staţii de sol de test
în Suceava. Prima staţie a fost realizată într-un garaj din curtea CSTA Suceava, iar a doua a
fost la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, în corpul C. S-au analizat următoarele
aspecte: arhitectura staţiilor de sol realizate, influenţa locației geografice a staţiilor de sol
asupra parametrilor acestora, folosirea receptoarelor SDR de tip RTL-SDR şi RSP2 pentru
măsurători, analiza antenei Ground Plane ca antenă de referinţă, analiza antenei Discone,
analiza antenei verticale cu lungimea de ¾  şi polarizor circular parazit, măsurarea unor filtre
(filtru cu lungimea electrică de /2, filtru interdigital şi filtre LC) şi preamplificatorul cu
zgomot mic de la recepţie. În plus au fost instalate şi folosite o serie de componente software
specifice.

În a doua parte a tezei a fost analizat comportamentul unor blocuri din simulatorul de satelit.
Astfel a fost analizată schema bloc în faza actuală de construcţie şi au fost prezentate
rezultatele experimentale obţinute de sursa de energie (cu panouri solare şi supercapacitori).
În continuare, au fost prezentaţi parametrii oscilatorului de referinţă cu stabilizare activă
(folosit ca tact atât pentru circuitul de ceas/calendar, cât şi pentru generarea frecvenţelor de
emisie şi de recepţie) şi s-au descris realizarea şi performanţele circuitului de ceas/calendar,
dar şi ale oscilatorului cu PLL care generează frecvenţa de lucru de la recepţie. La sfârşit este
prezentat circuitul de recuperare a semnalelor digitale înecate în zgomot, folosite la recepţia
comenzilor. Acesta este un comparator cu histerezis, cu parametrii adaptabili. Fiecare bloc
funcţional din simulatorul de satelit a fost analizat din punctul de vedere al încadrării în
limitele sursei de alimentare propuse.

În cadrul studiilor efectuate în cadrul tezei au fost folosite o serie de microcontrolere

programate corespunzător destinate unor scopuri ţintă. În anexele tezei sunt prezentate
schemele logice simplificate utilizate pentru programarea acestor microcontrolere.

11
12
2. Staţii de sol
Staţia de sol - (în engleză: „ground station“ sau „earth station“) este o staţie de
radiocomunicaţii folosită pentru urmărirea, recepţia sau/şi controlul unor sateliţi. Prin
extensie, noţiunea este folosită şi în cazul urmăririi sau controlului şi altor obiecte zburătoare
precum avioane telecomandate, cuadrocoptere etc.

În ultimii ani au fost lansate sute de misiuni mici, organizate de universităţi, radioamatori sau
chiar grupuri de pasionaţi. Asemenea misiuni nu îşi pot permite plata folosirii staţiilor de sol
ale agenţiilor spaţiale (NASA percepe un tarif de aproximativ 340 dolari pentru datele
recepţionate de la un satelit LEO în cursul unei treceri de maxim 15 minute). Multe din ele au
câte un singur satelit de tip CubeSat, lansat, de multe ori, pe post de „dummy load“, adică de
test a unor rachete noi, sau ca sarcină suplimentară pentru misiuni mari. În aceste condiţii
“proprietarul“ satelitului nu are decât două soluţii: lucrează singur, caz în care are foarte puţin
timp de contact cu satelitul (zeci de minute pe zi) sau caută colaboratori răspândiţi pe glob.

Pentru cea de-a doua variantă există deja mai multe tendinţe, care nu depind de partea
financiară ci mai mult de partea organizatorică şi de abordare. Prima mişcare în această
direcţie pentru comunicaţia cu solul este folosirea benzilor de radioamatori. Aici se folosesc
de prevederea legală că în banda de 70 cm se permite autorizarea unor staţii experimentale
spaţiale în zona de frecvenţe cuprinsă între 435 până la 438 MHz. Această alegere are două
efecte pozitive asupra cantităţii de date recepţionate de la un satelit dat: existenţa unor
echipamente de recepţie performante, la nivel mondial, şi existenţa unor operatori calificaţi,
pasionaţi de comunicaţii radio, care trebuie numai „cointeresaţi“ prin mijloace nefinanciare
(diplome, concursuri, campanii de informare bine gândite etc.). Un exemplu îl constituie seria
de sateliţi educaţionali (şi de radioamatori) de tip FUNcube, care a pus la dispoziţia amatorilor
(nu neapărat radio-amatori) un server în care se depozitează datele recepţionate de la satelit.
S-a profitat şi de un software pentru utilizator foarte prietenos şi de o schemă de modulaţie
care permite software-ului să compenseze automat deviaţia de frecvenţă datorată efectului
Doppler.

Un alt avantaj al colaborării cu radioamatorii a fost demonstrat în cazul a două misiuni

ştiinţifice, care doreau să primească comenzi şi să transmită rezultatele obţinute folosind
benzile de radioamatori. Din diverse motive, aceşti sateliţi, odată eliberaţi în spaţiu, nu au mai
răspuns la nici o comandă. S-a constat că aceştia nu răspundeau din cauză că nu şi-au mai
întins antenele. Soluţia a fost folosirea unei staţii de radioamatori destinate comunicaţiilor prin
reflexie pe Lună (EME) pentru a da comenzile necesare. Aceste staţii au antene cu câştig
foarte mare şi deci o putere aparent radiată foarte mare. Dacă nu erau folosite frecvenţele de
radioamatori, sateliţii respectivi ar fi fost pierduţi.

Începând cu anii 2000, au apărut mai multe idei pentru a seta o reţea de staţii de sol. O scurtă
analiză pe Internet ne-a evidenţiat un număr de 7 propuneri de reţele de staţii de sol, care au la
bază aceeaşi idee: punerea în comun a echipamentelor „proprietarilor“ de sateliţi în cadrul
unor reţele de recepţie şi eventual control. Modul de abordare este diferit şi, din păcate, încă
pe nici unul din site-urile analizate nu găsim rezultate concrete actuale. Partea bună este dată
de faptul că în fiecare caz sunt puse în valoare idei interesante de rezolvare a diferitelor
probleme. Singura abordare care pare să fie viabilă este cea identificată sub numele SatNOGS
(este și cea mai recentă), propusă şi dezvoltată de un grup de studenţi din Grecia şi din Statele
Unite.

13
O altă clasă de reţele de staţii de sol este cea a reţelelor de staţii de sol cu acces pe bază de
plată, precum AWS Amazon Ground Station. Acesta este un serviciu complet, care permite
controlul comunicaţiilor cu satelitul, descărcarea şi procesarea de date de la un satelit şi
scalarea operaţiunilor propriului satelit în mod rapid, uşor şi eficient, fără griji în legătură cu
construirea sau gestionarea infrastructurii de la sol. [4]

2.1 Prezentare generală

Indiferent de reţeaua de staţii de sol, staţiile componente trebuie să conţină o serie de

elemente comune: antene, receptoare, emiţătoare, sisteme de calcul etc. Au fost realizate două
asemenea staţii de sol la Suceava cu scopul de a confirma viabilitatea anumitor concepte şi
tehnologii. În Figura 3 este prezentată amplasarea celor două staţii. În dreapta sus este staţia
independentă (notată St.ind.), iar în stânga este staţia de la Universitatea Suceava, cu cele
două receptoare, cel de bandă largă (St.USV rx1 - Universitate, corp C) şi cel din banda de
10,5 GHz (St.USV rx2 – Universitate, Observatorul astronomic).

Figura 3 Amplasarea staţiilor de sol testate din oraşul Suceava [AD, folosind Google Earth]

Staţia de sol independentă

Arhitectura primei staţii de sol, în forma ei actuală, este ilustrată în Figura 4. Staţia fost
concepută cu scopul de a permite recepţia unor sateliţi universitari şi de amatori, care folosesc
benzile de frecvenţă alocate radioamatorilor, de 146 şi respectiv 436 MHz. Odată cu lansarea
unui satelit geostaţionar (care a fost mereu amânată din diferite motive), se prevede montarea

14
echipamentelor de emisie în banda de 2400 MHz şi de recepţie în banda de 10500 MHz,
împreună cu două antene suplimentare.

Pe lângă sprijinul acordat misiunilor satelitare (prin recepţia şi transmiterea prin Internet a
datelor recepţionate către MCC), staţia de la sol poate fi utilizată şi în scopuri educaţionale.

În acest moment, staţia de sol este capabilă să comunice folosind benzile de 145 şi 436 MHz,
folosind o antenă Ground Plane cu lungimea de λ/4 şi un prototip de antenă cu lungimea de
¾  cu polarizare circulară şi polarizori parazitici. [5] Amplificatorul LNA oferă un câştig de
20 dB la un zgomot intern de 1,5 dB. Apoi, semnalul trece printr-un filtru de bandă, unde o
parte a zgomotului exterior este eliminată. Ca receptor, se foloseşte în prezent un echipament
RTL2832U, în tehnologie SDR, înlocuind transceiverul folosit anterior de tip Yaesu FT857.
SDR-ul produce un semnal de audio frecvenţă, care este aplicat la intrarea computerului
destinat procesării de date. Un al doilea calculator este utilizat pentru a determina traiectoriile
sateliţilor, furnizând date privind poziţia lor în spaţiu (adică azimutul şi elevaţia), date privind
frecvenţele de emisie şi recepţie, precum şi datele necesare pentru a compensa variaţiile de
frecvenţă datorate efectului Doppler. Cele două calculatoare sunt conectate la Internet, pentru
a livra datele recepţionate de la satelit şi pentru sincronizarea ceasului. Având în vedere
tendinţa actuală către tehnologii ecologice, staţia de sol este alimentată cu ajutorul panourilor
solare fotovoltaice.

Unul dintre obiectivele principale urmărite a fost acela de a confirma viabilitatea anumitor
concepte şi tehnologii. [6] Sunt în desfăşurare activităţi de creştere a performanţelor staţiei de
sol. Antena este conectată la amplificatorul cu zgomot redus (LNA) utilizând un cablu RG58,
care nu este însă cea mai bună soluţie. O îmbunătăţire ar fi montarea unor antene directive cu
orientare azimut/elevaţie. Sunt prevăzute, de asemenea, alte două antene pentru 2400 şi 10500
MHz, în funcţie de viitorii sateliţi programaţi a fi lansaţi [6].

Figura 4 Schema bloc a staţiei de sol independente [AD]

Staţia de sol cu activare de la distanţă

Având în vedere faptul că majoritatea sateliţilor se află pe orbite LEO (adică la 500 până la
1500 km deasupra Pământului), devine importantă dezvoltarea unei reţele de staţii de sol,
distribuită uniform pe suprafaţa Pământului, ceea ce permite o recepţie eficientă a datelor de
la sateliţi. [8] În acest context şi având în vedere dezvoltarea impresionantă a tehnologiei

15
SDR, staţiile de sol se pot accesa de la distanţă, prin Internet, cu ajutorul reţelelor definite
software [9] - [11].

Comparativ cu staţiile clasice, staţiile cu acces de la distanţă permit un control total de la

distanţă, o recepţie îmbunătăţită a datelor şi un design destul de simplu. Astfel, cunoscând
locaţia unui satelit, datele sale pot fi recepţionate ca atare de staţie în suprafaţa sa de
acoperire, în timp ce acesta se deplasează deasupra Pământului. Deci, legătura cu satelitul se
poate realiza doar prin schimbarea staţiei de sol la fel de facil precum accesarea unui site web.

O asemenea staţie necesită un receptor SDR conectat la Internet. Spre deosebire de

receptoarele clasice, sistemul permite utilizatorilor să regleze receptorul de la distanţă, pe
frecvenţa dorită, independent de ceilalţi utilizatori. Acest concept (WebSDR) a fost iniţial
dezvoltat în 2007, cu scopul de a permite accesul global la telescopul radio de 25 m de la
Dwingeloo (Olanda). Deoarece interesul pentru acest proiect a crescut, au devenit disponibile
servere WebSDR, în special pentru uzul radioamatorilor. Astăzi sunt disponibile liste cu
receptoare SDR cu acces de la distanţă, disponibile prin Internet [12], [13]. Arhitectura unei
asemenea staţii de sol este destul de simplă, implicând un calculator cu un software dedicat, o
conexiune la Internet rapidă şi hardware-ul clasic al unei staţii de sol.

În contextul menţionat mai sus, se descrie punerea în funcţie a unei staţii de sol cu acces de la
distanţă pentru recepţia de la distanţă a sateliţilor LEO, localizată în municipiul Suceava, la
Radio Clubul Universităţii din Suceava. [6]

Similar cu staţia precedentă, această staţie cu acţionare de la distanţă este destinată recepţiei
semnalelor sateliţilor universitari şi de amatori, folosind în general benzile de frecvenţă
alocate amatorilor radio: 146, 436, 1290 MHz şi care au o orbită joasă (Figura 5). Staţia este
echipată cu o antenă cu caracteristică de directivitate circulară, de bandă largă, potrivită
scopului: acoperirea unei game largi de frecvenţe, fără nici un fel de comutare, în gama de
frecvenţe de la 24 MHz la 1.7 GHz.

Sistemul poate fi folosit şi pentru recepţia altor semnalelor radio, în scopuri educaţionale, de
testare sau de cercetare, în gama frecvenţelor amintite. Sistemul este accesibil prin Internet de
către părţile interesate: studenţi, profesori, cercetători. Se pot recepţiona transmisii de la
baloane stratosferice, în benzile VHF sau UHF (radiosonde şi baloane de înaltă altitudine),
deschideri de propagare de tip Es (Sporadic E – reflexii pe stratul ionosferic E), detecţia radio
a meteorilor în banda frecvenţelor de la 50 MHz la 100 MHz, precum şi recepţia
comunicaţiilor ISM 433 / 868 MHz, DAB, DVB-T, WFM, VOR, AIS, ACARS, ADS-B etc.

În plus, sistemul poate servi ca un ghid practic pentru dezvoltarea altor asemenea staţii,
încurajând şi contribuind la evoluţia reţelei de staţii de sol. Dat fiind că accesul la acesta este
public, el poate fi folosit nu numai de către studenţii de la Universitatea din Suceava, dar şi
din alte ţări, pur şi simplu prin conectarea la adresa din [14].

Unitatea de comandă şi procesare de bază a semnalelor a fost implementată cu un sistem

Raspberry Pi ver.2, ulterior înlocuit de un sistem ver.3, sub sistemul de operare Linux.

După lansarea satelitului Eshail-2 şi declararea sa ca fiind operaţional, a fost instalat un nou
receptor destinat numai acestui satelit. Este vorba de o antenă parabolică, un LNC pentru
televiziune, urmat de un RTL-SDR, un Raspberry Pi2 cu acces de la distanţă.

16
 Figura 5 Schema bloc a staţiei de sol cu acces de la distanţă [AD]

În cele care urmează se vor descrie blocurile funcţionale folosite în cele două staţii,
măsurătorile efectuate precum şi rezultatele obţinute.

2.2 Antene folosite în tehnica spaţială

În comunicaţiile spaţiale se foloseşte o gamă largă de antene, în funcţie de buget, de câştigul

de putere necesar, caracteristica de radiaţie necesară, considerente mecanice etc. Se poate
folosi aproape orice tip existent de antenă, cu rezultate mai bune sau mai slabe. În Tabelul 1
sunt enumerate o serie de antene folosite mai frecvent. Dintre acestea, vor fi analizate
antenele care au fost testate şi folosite de autor la cele două staţii de sol de la Suceava.

Tabelul 1 Diferite tipuri de antene folosite în tehnica spaţială

Tip Polarizare Câştig Diagramă Observaţii
Parabolică Lineară / circulară Mare (până la Directivă Peste 1GHz
30dB)
Yagi-Uda Lineară Mediu spre mare Directivă Polarizarea circulară se poate obţine
(3-30dB) conectând 2 antene
Log periodică Lineară Mediu (6-10 dB) Directivă Bandă largă
Elicoidală Circulară Mediu spre mare Directivă Polarizare fixă (dreapta sau stânga)
(11-19 dB)
Horn Lineară Mare (6-10 dB) Directivă Folosită adesea ca "Iluminator" la
antenele parabolice de bandă largă
Panou Lineară / circulară Mediu spre mare Directivă Potrivit la frecvenţe înalte (în general
peste 1GHz); materiale ceramice
X-Quad verticală, orizontală, Mediu spre mare Directivă Schimbarea polarizării se poate face prin
circulară sau diagonală releu de la distanţă
Ground Plane Lineară vertical Mic Omnidirecţională Ca antenă de referinţă
Turnstile Lineară / circulară Mic Omnidirecţională Lobi verticali cu polarizare circulară şi
lineară spre orizont
Eggbeater Circulară Mic Omnidirecţională Lobi plaţi
Lindenblad Circulară Omnidirecţională Lobi orizontali
¾λ cu polarizor Circulară Omnidirecţională Lobi orizontali, construcţie simplă
circular parazit
Discone Lineară vertical Mic (~3dB) Omnidirecţională Bandă largă (10:1)

În continuare sunt prezentate câteva definiţii folosite pentru descrierea performanţelor unei
antene.
Câştigul antenei – este raportul dintre densitatea de putere creată într-un punct de către
antena dată şi densitatea de putere creată de o antenă izotropă (care emite puteri egale în orice

17
direcţie), atunci când cele două antene sunt alimentate cu un acelaşi semnal (măsurat în dBi).
Câștigul se poate raporta și față de antena dipol cu lungimea de /2 (în dBd).
Directivitatea – se manifestă prin distribuţie neuniformă a puterii radiate în diferite
direcţii, pentru o antenă aceasta constituind un avantaj raportat la antena izotropă în diverse
aplicaţii. Antena reală, fiind una anizotropă, prezintă uzual o axă pe direcţia pe direcția căreia
densitatea de putere radiată este maximă. Diagrama de directivitate (de radiaţie) este o
reprezentare în coordonate polare a câmpului electric, respectiv magnetic, produs de o antenă.
Este trasată în plan orizontal sau/şi vertical. În Figura 6 sunt prezentate, ca exemple,
caracteristicile de directivitate pentru o aceeaşi antenă, în plan orizontal şi, respectiv, vertical
(exemplu venit cu pachetul software MMANA-GAL [19], pentru simularea antenelor).
Lobi – se observă faptul că antenele au o caracteristică de directivitate reală prezentând
mai multe maxime şi minime. Maximele se mai numesc „lobi”. Există mai mulţi lobi
secundari (în care energia emisă este neglijabilă) şi doar câţiva lobi principali (în general unul
sau doi, în care energia emisă/recepţionată este maximă).
Polarizarea – este orientarea planului de propagare a componentei electrice a undei
electromagnetice. Dacă planul undei electromagnetice generate de o antenă este paralel cu
pământul avem o antenă cu polarizare orizontală, iar dacă acest plan este vertical, avem o
polarizare verticală. Aceste două tipuri de polarizare sunt referite ca polarizare liniară. Dacă
acest plan se roteşte cu 360 grade în momentul în care unda a parcurs un drum egal cu o
lungime de undă, faţă de direcţia de deplasare a undei, vorbim de o undă cu polarizare
circulară. Antena care o emite sau recepționează se numește cu polarizare circulară. Putem
avea unde circulare cu rotaţie spre dreapta sau stânga. În transmisiile radio, polarizarea
circulară este adesea utilizată în cazul în care orientarea relativă dintre antenele de emisie şi
de recepţie nu poate fi uşor controlată, cum ar fi în urmărirea animalelor şi în comunicaţii
spaţiale sau în cazul în care polarizarea semnalului se poate schimba pe traseu.

Dacă la emisie şi la recepţie se folosesc antene cu aceeaşi tip de polarizare, transferul de

energie este maxim. Atunci când antenele de transmisie şi recepţie sunt polarizate liniar,
nealinierea antenelor fizice va duce la o pierdere de nepotrivire a polarizării, care poate fi
determinată utilizând următoarea formulă:

Pierd  20 log10 cos  (1)

unde θ este diferenţa dintre unghiurile de polarizare a celor două antene (de emisie şi de
recepţie). [18]

Dacă diferenţa dintre unghiurile de polarizare este de 90 grade, atenuarea este teoretic infinită,
în practică însă este de cel puţin 20 dB. În acelaşi timp, între combinaţiile liniară (orizontală
sau verticală) şi circulară, există o atenuare de numai 3 dB, comparativ cu situaţia optimă.
Este motivul pentru care dacă satelitul are o antenă cu polarizare liniară (cazul cel mai întâlnit
la sateliţii de mici dimensiuni) şi satelitul nu are o atitudine stabilizată, evitarea unui fading
periodic pronunţat se poate face doar prin folosirea la recepţie a unor antene cu polarizare
circulară.

18
 Figura 6 Diagramele de directivitate a unei antene Quad cu 12 elemente, în 432 MHz

2.2.1 Antene directive

În tehnica spaţială antenele directive sunt folosite în primul rând datorită câştigului lor pe o
anumită direcţie. Acest câştig este util deoarece distanţele dintre sateliţi şi staţiile de sol sunt
mari, iar energia avută la dispoziţie este de multe ori limitată. Alegerea acestor antene în cazul
sateliţilor şi a staţiilor de sol este determinată de factori diferiţi. În cazul sateliţilor, antenele
directive nu pot fi folosite decât la sateliţii cu atitudine controlată. În schimb la staţiile de sol
se utilizează mai mult antenele directive. În aceste cazuri nu se pun atât de stringent
problemele dimensiunii, greutăţii, orientării sau tehnologiei.

2.2.1.1 Antena Yagi-Uda

Este un tip de antenă, larg cunoscut în special de la recepţia televiziunii terestre. Este o antenă
uşor de construit, cu câştig mare şi relativ mică din punct de vedere dimensional. Este
compusă dintr-un dipol cu lungimea de /2, care are în planul său unul sau mai multe
elemente „parazitice” cu lungimi şi distanţe diferite între aceştea. Atât directivitatea cât şi
câştigul sunt puternic influenţate de aceste elemente. Prin varierea lungimii şi distanţelor
dintre ele, la un număr dat de elemente, antena se poate optimiza pentru directivitate maximă,
lungime minimă sau pentru câştig maxim. Un exemplu de asemenea antenă (cu 3 elemente:
unul reflector, un dipol activ şi un director) este prezentat în Figura 7.
Istoric - Antena Yagi-Uda a fost inventată în 1926 de către Shintaro Uda de la Tohoku Imperial University din
Sendai, Japonia, în colaborare cu Hidetsugu Yagi, de asemenea, de la Universitatea Tohoku Imperial. Hidetsugu
Yagi a încercat transferul de energie fără fir în februarie 1926 folosind această antenă. Yagi şi Uda au publicat
primul raport cu privire la antena direcţională, Yagi fiind cel care a demonstrat conceptul, dar problemele tehnice
s-au dovedit a fi mai mari decât în sistemele convenţionale. Yagi a publicat prima referinţă în limba engleză
despre antenă într-un studiu de cercetare despre undele scurte în Japonia în 1928, ajungând astfel ca numele său
să fie asociat cu antena. Cu toate acestea, Yagi a recunoscut întotdeauna contribuţia principală a lui Uda la
proiectarea antenei şi deci numele complet pentru această antenă este antena Yagi-Uda. [20]

19
 Figura 7 Exemplu de desen al unei antene Yagi-Uda cu 3 elemente [20]

Astăzi există o serie de programe de calculator gratuite sau cu plată (exemplu: MMANA-
GAL, EZNEC, applet-uri Java etc.) cu ajutorul cărora se pot modela uşor aceste antene.
Dezavantajele acestor antene sunt banda de frecvenţe îngustă şi polarizarea liniară.

În cazul comunicaţilor satelitare benzile de frecvenţe sunt destul de mici astfel încât o antenă
Yagi-Uda poate asigura comunicaţia într-o singură bandă. Dacă avem mai multe benzi, este
necesară construcţia mai multor antene, câte una pentru fiecare bandă.

Privind polarizarea, antena Yagi-Uda are nativ polarizare orizontală sau verticală, după cum
este montată. Pentru a obţine polarizare circulară (foarte utilă în comunicaţiile spaţiale), se pot
folosi două antene identice, montate una cu elementele verticale (având polarizarea verticală)
şi una cu elementele orizontale (având polarizarea orizontală), decalate fizic sau electric, cu
/4 de-a lungul axei lor şi conectate în paralel (cu adaptarea corespunzătoare de impedanţă).
Amănunte despre acest mod de folosire găsim în [21]. Uneori această legare a două antene
Yagi-Uda, pentru polarizare circulară, se consideră o nouă antenă cu numele de Cross Yagi
sau X-Yagi.

2.2.1.2 Antena X-Quad

Această antenă este o antenă cu polarizare circulară, care are ca origine tot antena Yagi-Uda.
Se pot observa elementele directoare şi reflectoare folosite și la antena Cross Yagi, dar
elementul activ are o construcţie diferită. Este un element pătrat (Quad) cu latura de
aproximativ /4. În funcţie de dimensiunile cablurilor de conectare de la elementul Quad spre
fiderul de alimentare, antena poate funcţiona ca antenă cu polarizare verticală, orizontală,
circulară dreaptă, circulară stânga sau diagonală.

Figura 8 Antena X-Quad [22]

20
Este o antenă cu câştig rezonabil (peste 10 dBd la 5 elemente) cu o lungime mică, în
comparaţie cu antenele Yagi-Uda. Este uşor de folosit pe un rotor de antene, care să
urmărească sateliţii după unghiurile de azimut şi elevaţie, având o greutate şi o lungime mică.

2.2.1.3 Antena cu reflector parabolic

Este antena care a fost folosită încă de la începuturile comunicaţiilor spaţiale şi este încă
folosită în multe situaţii, atât la sol cât şi în spaţiu. Are un câştig mare pe baza unei
directivităţi ridicate. Este necesar să fie atent orientată spre satelit. Dacă în cazul sateliţilor
geostaţionari aceasta nu este o problemă, la cei LEO orientarea trebuie să urmărească întregul
cer în numai 10 – 15 minute, cu precizie mult sub 1 grad, atât pe azimut cât şi pe elevaţie.

Acest tip de antenă este compus din două părţi: radiator (i se mai spune în literatură şi
iluminator sau excitator) şi reflector. Radiatorul este de obicei o antenă mică de tip horn,
elicoidală, Yagi-Uda etc., iar reflectorul este o suprafaţă metalică (sau metalizată) de forma
unui paraboloid de rotaţie. Unda emisă de excitator, care este plasat în focarul suprafeţei
parabolice, este îndreptată către suprafaţa reflectorizantă, paralel cu axa de rotaţie, după
aceleaşi principii ca şi în optică. Varianta cea mai des întâlnită este cea la care excitatorul este
aşezat în focarul reflectorului, coaxial cu axa de rotaţie.

La acest tip de antenă, câştigul depinde de raportul diametru – lungime de undă. Deci, pentru
un câştig mare, avem nevoie de un diametru mare, care pentru frecvenţe „mici” poate duce la
dimensiuni fizice nepractice (preţ, fezabilitate tehnică etc.). În practică, rareori aceste antene
se folosesc la frecvenţe sub 1 GHz.

Un tip deosebit de antenă parabolică este antena Off-set sau antena cu excitatorul în afara axei
centrale. Este numită aşa deoarece alimentarea antenei este decalată faţă de partea centrală a
reflectorului, spre deosebire de antena parabolică obişnuită, unde excitatorul este suspendat în
faţa reflectorului, pe axa acestuia. Ca şi în cazul unei antene parabolice alimentate în centru şi
antena Off-set este alimentată în punctul focal al reflectorului, dar reflectorul este un segment
asimetric al unui paraboloid, astfel încât punctul focal este localizat pe o laterală a
reflectorului. Avantajul acesteia derivă din faptul că excitatorul şi suporţii săi nu umbresc
suprafaţa reflectorului. Singurul dezavantaj este dat de o proiectare mai dificilă a suprafeţei
reflectorizante.

2.2.1.4 Antena panou

Antena panou (panel antenna), în forma ei cea mai simplă, constă dintr-un dipol amplasat în
faţa unui ecran reflector plat. Antenele de tip panel sunt preferate tot mai mult atât în
comunicaţiile terestre cât şi în cele spaţiale, datorită formei plane, simplităţii şi costului redus.
Proiectarea acestor antene cere o caracterizare precisă a substratului şi a materialelor
conductoare, deoarece orice variaţie a caracteristicilor acestora poate duce la deplasări de
frecvenţă şi ale diagramelor de radiaţie. [23] Folosind ca dielectric, între panou şi substrat,
materiale ceramice speciale se poate ajunge la dimensiuni şi greutăţi foarte mici, fiind
potrivite la bordul sateliţilor care folosesc frecvenţe din domeniul microundelor. În cazul
recepţiei de la sol, sunt folosite la receptoarele GPS şi la televiziunea directă de la sateliţii
geostaţionari (în locul antenelor parabolice).

2.2.2 Antene omnidirecţionale

Distanţa dintre staţiile de sol şi sateliţii LEO, atunci când sunt în raza lor de activitate, este
cuprinsă între aproximativ 500 şi 2500 km. Datorită avansului tehnologic în domeniul
receptoarelor, este posibil în zilele noastre să folosim antene omnidirecţionale pentru

21
comunicaţii spaţiale. Acestea au avantajul că nu necesită un sistem mecanic complicat pentru
orientarea în spaţiu.

2.2.2.1 Analiza antenei Ground Plane ca antenă de referinţă

Încă din perioada primilor sateliţi a fost propusă o metodă de a ridica caracteristica de
directivitate a unei antene folosind sateliţii. [24] Această problemă poate fi rezolvată cu
ajutorul unei antene de referinţă bine definite şi a măsurării raportului de putere dintre aceasta
şi antena de analizat. Au fost utilizaţi cu succes sateliţii LEO ORCOMM şi NOAA, care
funcţionează în banda de frecvenţe de 137 MHz, precum şi constelaţiile de sateliţi MEO
GNSS (GPS, Glonass, Baidu, Galileo), la frecvenţe mai mari. Dacă în exemplele de mai sus,
sateliţii au atitudinea controlată, în acest capitol se evaluează o antenă de referinţă, utilizând
semnalele de la sateliţi care au atitudinea variabilă (se rotesc cel puţin în jurul uneia din axele
lor). [25]

Folosind programul de urmărire a sateliţilor (tracking) cu numele Orbitron [26], s-au

considerat trecerile sateliţilor amintiţi. La un număr de 65 treceri (între 26 şi 31 iulie 2017),
numai 5 au fost cu elevaţia maximă de peste 75 grade. Acestea sunt trecerile care au fost
folosite la trasarea caracteristicii antenei. Se observă faptul că, în medie, aceasta înseamnă
aproximativ o trecere pe zi care are planul orbitei apropiat de verticala locului. Dacă în cazul
sateliţilor cu atitudinea stabilizată, aceste treceri sunt suficiente pentru trasarea caracteristicii
de directivitate, în cazul sateliţilor cu atitudinea variabilă trebuie ţinut cont de efectul fading
care apare datorită rotirii sateliţilor în jurul axelor lor.

Figura 9 Diagrama GNU Radio Companion - măsurarea nivelului semnalului [5] [AD]

Ca antenă de referinţă a fost analizată o antenă de tip Ground Plane cu lungimea de /4 în
banda de 146 MHz. [25] A fost folosit un receptor RTL-SDR conectat la un calculator prin
aplicaţia GNU Radio Companion sub Linux. În acest scop a fost folosită diagrama din Figura
9. Astfel, semnalul de la receptorul SDR trece printr-un filtru cu banda de 7 kHz pentru a
elimina zgomotul. A fost aleasă această valoare pentru a nu fi necesară compensarea abaterii
de frecvenţă datorate efectului Doppler (la 146 MHz efectul Doppler produce o variaţie totală
a semnalului de aproximativ 6 kHz). În continuare se foloseşte relaţia:

U2
P (2)
R

22
unde: P – puterea semnalului recepţionat
U – tensiunea semnalului la ieşire
R – rezistenţa de sarcină pe care se măsoară puterea.

Astfel, variaţia puterii semnalului la bornele antenei se poate obţine prin înmulţirea tensiunii
semnalului cu conjugata sa complexă. În continuare se aplică funcţia logaritmică valoarea
puterii semnalului fiind exprimată în dBm. Se aplică apoi o funcţie de mediere, înainte de a
stoca valorile finale. Semnalele recepţionate de la satelit şi alte informaţii suplimentare sunt
afişate în timp real (Figura 10).

Figura 10 Recepţia semnalului de la satelitul FUNCube-1 (staţia de sol independentă) [AD]

Se afişează nivelul puterii în dBm, spectrul semnalului înainte şi după filtrul de 7 kHz şi
valoarea diferitelor variabile. Valorile nivelului de putere se memorează în fiecare secundă în
fişierul “valori.txt”.

S-au făcut măsurători asupra semnalelor recepţionate de la sateliţii educaţionali Nayif-1 şi

FUNcube-1. Prin simulare cu programul MMANA-GAL [19], caracteristicile de directivitate
în coordonate polare şi în spaţiu sunt ilustrate în Figura 11. Imaginea (a) reprezintă simularea
antenei amplasate în spaţiu infinit, iar imaginea din (b şi c) reprezintă simularea aceleaşi
antene, dar la 3 m de suprafaţa pământului.

În continuare, antena GP de la staţia de sol a fost utilizată la recepţia unui satelit real (adică
Nayif-1) cu scopul comparării experimentale dintre diagrama de directivitate reală şi cea
simulată. Satelitul Nayif-1 are o orbită circulară cu altitudinea de 505 km. Trecerea la care s-a
făcut măsurătoarea a avut elevaţia maximă de 86,9 grade. Astfel, în Figura 12 se reprezintă
distanţa dintre satelit şi staţia de sol, în funcţie de unghiul de elevaţie sub care observăm
satelitul. A fost folosită relaţia (3), obţinută plecând de la teorema lui Pitagora generalizată.

D  R cos( a  90)  R 2 cos 2 (a  90 )  ( R 2  ( R  h) 2 ) (3)

unde: - D este distanţa între satelit şi staţia de sol [km]

23
 - R este raza Pământului (rotunjită la 6400 km);
- a este unghiul de elevaţie sub care se observă satelitul [grade];
- h este înălţimea satelitului deasupra solului, presupunând orbita circulară [km].

a b c

Figura 11 Diagrama de radiaţie a antenei Ground Plane în coordonate polare şi 3D [AD]

Distanţa astfel calculată este necesară pentru corecţia diagramei de directivitate reale în plan
vertical a antenei GP cu lungimea de λ/4.

Figura 12 Distanţa dintre satelitul Nayif-1 şi staţia de sol (din relaţia (3)) [AD]

Conform legii conservării energiei, presupunând un emiţător cu un radiator izotrop şi o antenă

de recepţie cu câştig unitar, atenuarea semnalului semnalului între emițător şi receptor este
dată de ecuaţia (4) care indică atenuarea unui semnal radio în spaţiul liber.

În primul rând, ce înţelegem prin propagare în spaţiul liber?

Cu excepţia cazului în care se vorbeşte despre comunicaţii spaţiale, spaţiul liber nu este ceva
cu care să ne întâlnim. În spaţiul liber, o undă radio lansată dintr-un punct se va propaga spre
exterior cu viteza luminii, în toate direcţiile în mod egal. Energia, va călători în linie dreaptă,
deoarece nu există nimic care să împiedice acest lucru. Dar pe măsură ce energia undei radio
continuă să se răspândească fără pierdere, de ce se vorbeşte despre "pierderea în spaţiul
liber"?

Pierderea în spaţiu liber nu este deloc o pierdere. Se referă doar la intensitatea undei la o
anumită distanţă de sursa emiţătoare, măsurată cu un colector standard, cum ar fi o antenă. Pe
măsură ce unda se extinde, densitatea de putere pe unitatea de suprafaţă devine tot mai mică.

24
Astfel această atenuare este de fapt raportul dintre cantitatea de energie care poate fi colectată
prin suprafaţa colectorului de la recepție faţă de energia de pe suprafaţa totală de la emisie.

P   4d 
2

A[dB]  10 lg T   10 lg   92.445  20 lg d  20 lg f (4)

 PR    
unde:
- A este atenuarea de propagare [dB];
- PR este puterea recepţionată [W];
- PT este puterea emisă [W];
-  este lungimea de undă [m];
- d este distanţa dintre emiţător şi receptor [km]
- f este frecvenţa [GHz].

De remarcat faptul că valoarea constantei din formulă se poate găsi în literatură cu alte valori,
în funcţie de unităţile de măsură folosite. Valoarea dată aici este pentru cazul în care
exprimăm distanţa în metri şi frecvenţa în GHz. Dacă se foloseşte distanţa în km, atunci
constanta este 152.44, iar rezultatul final este acelaşi.

În Tabelul 2 sunt prezentate valorile după care a fost construit graficul din Figura 13. În prima
coloană sunt date elevaţiile la care s-au făcut măsurătorile, în următoarele două coloane sunt
măsurătorile efectuate la apropierea satelitului, respectiv, la îndepărtarea sa. În coloana
următoare valorile sunt corectate folosind relaţiile (3) şi (4). Valorile calculate au fost obţinute
prin transformarea diagramei din Figura 11 b, din coordonate polare în coordonate
rectangulare. În scopul unei mai facile citiri a rezultatelor, graficul calculat a fost translatat cu
15 dB.

Chiar dacă satelitul nu este unul stabilizat, măsurătorile experimentale sunt în concordanţă cu
valorile teoretice. În cazul elevaţiilor de peste 10 grade se observă o asemănare a variaţiei
nivelului la apropierea şi îndepărtarea satelitului. Diferenţele existente la elevaţii mai mici
sunt cauzate de perturbările caracteristicii de directivitate a antenei, datorate obiectelor din
apropiere.

Diferenţele dintre caracteristica măsurată şi cea calculată sunt produse în primul rând de
înălţimea diferită în teren faţă de cea folosită în simulare şi a faptului că în realitate mediul din
jurul antenei este unul care conţine materiale cu conductivitate necontrolată.

25
 Apropierea satelitului

Amplificare relativă [dB]

25
Îndepărtarea satelitului
20 Calculat

15

10

0
0 20 40 60 80
Eleva?ie [grd]

Figura 13 Graficul câştigului relativ al antenei în /4 în funcţie de elevaţia satelitului. [AD]

Tabelul 2 Nivelele semnalelor recepţionate de la satelitul Naiyf-1, în funcţie de elevaţie

Elevaţie Nivel, la apropiere Nivel, la îndepărtare Câştig corectat Câştig corectat translatat
3.2 13.88 0.4 15.4
4.3 14.78 2 17
5.5 14.845 3 18
6.7 15.715 11.608 3.8 18.8
8.1 14.722 11.817 3.8 18.8
9.5 15.539 10.303 3.3 18.3
11.1 16.202 10.338 2.6 17.6
12.8 16.45 9.96 1.7 16.7
14.7 16.056 10.544 1.4 16.4
16.8 17.829 9.299 1.7 16.7
19.2 18.652 13.2815 2 17
22 17.0126 12.437 1.6 16.6
25.1 18.356 8.813 -0.1 14.9
28.9 19.813 11.964 -2 13
33.3 14.543 7.2476 0.5 15.5
38.6 12.631 12.817 2.7 17.7
45.2 14.076 14.055 0 15
53.2 8.951 6.055 -7.6 7.4
62.9 4.121 1.602 -2 13
74.3 5.695 7.113 -4.8 10.2
86.9 4.9 4.9 -15 0

Folosind graficul câştigului antenei Ground Plane cu lungimea de /4, ca antenă de referinţă,
se poate ridica caracteristica de directivitate a unei alte antene, pentru elevaţii ale traiectoriei
satelitului cuprinse între 10 şi 80 grade.

26
 2.2.2.2 Analiza antenei Discone
După denumire, acest tip de antenă este o combinaţie dintre un Disc şi un Con. Este o antenă
cu bandă foarte mare de lucru, cu un câştig modest.

Figura 14 Antena Discone, din MMANA-GAL, cu diagramele de radiaţie corespunzătoare

În Figura 14 şi respectiv Figura 15 sunt prezentate imagini create cu ajutorul programului

MMANA-GAL, [19] folosind ca fişier de date unul din cele livrate împreună cu software-ul,
descriind o antenă Discone cu funcţionare în banda de frecvenţe 70 - 200 MHz. Se observă
faptul că aceasta funcţionează destul de bine până la peste 400 MHZ (cu o mică întrerupere pe
la 250 MHz), confirmând banda de lucru extinsă.

Figura 15 Variaţia SWR în cazul antenei Discone, reprezentată de MMANA-GAL [AD]

a b

Figura 16 Antena Discone montată pe acoperişul corpului C din USV şi măsurători [AD]

27
La staţia de sol cu activare de la distanţă este utilizată o antenă Discone cu bandă largă, de tip
Icom AH-7000. Această versiune comercială are un element suplimentar vertical, care
permite coborârea gamei de lucru până la 50 MHz; prin dimensiunile sale, poate funcţiona
până la peste 1000 MHz. Antena, instalată pe acoperişul laboratorului, este prezentată în
Figura 16 a, beneficiind de un orizont radio liber în toate direcţiile. SWR-ul (Standing Wave
Ratio – Raportul de Unde Staţionare), măsurat în domeniul de frecvenţă de la 25 la 500 MHz,
este redat de asemenea în Figura 16 b. Marcherii au fost aleşi pentru a arăta valorile SWR în
benzile de frecvenţele de interes pentru comunicaţiile spaţiale (137, 146 şi 436 MHz).

Alegerea antenei a fost făcută în scopul utilizării acesteia pe o gamă cât mai mare din
frecvenţele receptorului folosit, chiar şi pentru scop educaţional. Un dezavantaj major, atunci
când este vorba de recepţia sateliţilor LEO, este polarizarea sa liniară verticală, care creează la
recepţie un fading pronunţat.

2.2.2.3 Antena verticală cu lungimea de ¾  şi polarizor circular parazit

Pentru această analiză este utilizat un polarizator parazitar pasiv aplicat antenelor verticale
alimentate la un capăt, având o înălţime de cel puţin jumătate de lungime de undă (precum
antenele de 3/4 , 5/8 alimentate la nivelul planului de masă J-pole, sau cele cu lungimea
de ½  sau  alimentate la capăt). Aceste antene verticale pot fi văzute ca dipoli alimentaţi la
un capăt, numiţi uneori EFHW (End Feed Half Wave), dar cu diferite circuite de acord.
Diagramele de radiaţie diferă în funcţie de circuitele de adaptare folosite. Polarizatorul parazit
pasiv prezentat în Figura 17, constă dintr-o serie de elemente parazite înclinate, poziţionate
simetric în jurul elementului central vertical. Acestea sunt plasate în zona ventrului de
tensiune (aproximativ un sfert de lungime de undă de la capătul superior).

Figura 17 Polarizorul circular pasiv şi poziţionarea sa [5]

Conform [30] se consideră un dipol vertical şi o pereche de elemente parazitare înclinate la

45°, aşezate pe aceeaşi axă la distanţa R de aproximativ λ/4 faţă de dipol, precum în Figura
18. Deoarece câmpul de radiaţie din dipolul vertical poate fi împărţit în două câmpuri
electrice ortogonale, fiecare element înclinat este excitat de componenta paralelă cu el a
câmpului. Din cauza distanţei dintre dipol şi elementul parazitar, reflexia componentei
perpendiculare este anulată. Astfel, se poate considera că antena este echivalentă cu o pereche
de două elemente ortogonal încrucişate pe aceeaşi axă.

28
 Figura 18 Modelul de modificare a polarizării folosind elemente parazitare [5]

Din [31] reiese faptul că lungimea optimă a unui asemenea element parazitar este de 0,425 ,
iar variaţia distanţei dipol-element (în principiu aproximativ /4) are o influenţă mică.

Folosind în locul dipolului un element cu lungimea de ¾ , acesta se poate alimenta de la un

capăt, având o impedanţă mică, comparabilă cu impedanţa cablului coaxial de alimentare.
Eliminarea curenţilor prin tresa cablului coaxial s-a făcut prin plasarea unui număr de 4
contragreutăţi cu lungimea de /4, la baza antenei.

Simulările preliminare ale acestei antene verticale, echipate cu polarizator pasiv, au fost
efectuate folosind software-ul de analiză a antenelor MMANA-GAL (în Figura 19 cu roşu,
polarizarea verticală şi cu albastru cea orizontală).

Figura 19 Diagrama de directivitate în plan vertical [5]

A fost construit un prototip al acestei antene pentru banda de sateliţi de 436 MHz. După
reglajele iniţiale, măsurătorile au indicat un VSWR scăzut, mai bun decât 1,2: 1, pe întreaga
bandă destinată sateliţilor, adică între 435 şi 438 MHz (Figura 20).

29
 Figura 20 Măsurători asupra VSWR şi fotografia antenei [5]

Verificarea polarizării acestui prototip a fost efectuată folosind o bază de măsurare exterioară,
cu antena testată conectată la un receptor. A fost folosit un emiţător radio de referinţă
prevăzut cu o antenă cu polarizare liniară (dipol cu lungimea de ½ ) şi un receptor radio
definit prin software (SDR), conectat la antena supusă încercării.

Ca emiţător a fost folosit modulul transmiţător radio Aurel RTX-MID-3V, cu puterea de

10dBm pe frecvenţa de 433.92 MHz. Modulul a fost alimentat de la o baterie. Pentru a evita
radiaţia ecranului cablului coaxial şi a solului, de-a lungul cablului coaxial au fost montate
două inele de ferită. Circuitele electronice, inclusiv bateria, au fost introduse într-o cutie
metalică, având ca scop ecranarea acestora.

Distanţa dintre emiţător şi antena de recepţie a fost de 22 m (ambele antene se aflau la

aproximativ 5m de sol). Semnalul de la antenă a fost aplicat la intrarea unui receptor SDR de
tip RTL-SDR. Receptorul a fost controlat cu o aplicaţie software, implementată sub
instrumentul grafic GNU Radio Companion (GRC), sub distribuţia Pentoo Linux. Cu acelaşi
software s-a măsurat şi nivelul puterii recepţionate (Figura 21).

Linearitatea receptorului şi etalonarea nivelului de putere al receptorului au fost verificate

anterior, în laborator, utilizând un generator de semnal Agilent N5183A şi un analizor de
spectru Anritsu MS2690A. Verificările au arătat că există o bună liniaritate a citirilor de
putere, între nivelul puterii de intrare de aproximativ - 30dBm şi - 80dBm, pentru un câştig al
amplificatorului intern de RF de 6,3 dB, confirmând intervalul dinamic teoretic de 48 dB al
receptorului RTL-SDR (Figura 49).

30
 Figura 21 Diagrama GNU Radio Companion a prelucrărilor efectuate cu RTL-SDR [5]

Emiţătorul de referinţă a fost plasat pe o structură neconductoare aflată, în plan orizontal, în

regiunea de câmp îndepărtată (> 10λ). Din motive practice (profilul terenului), emiţătorul a
fost amplasat mai sus decât antena de recepţie, fiind văzut sub un unghi de aproximativ 10
grade, în plan vertical.

S-au efectuat două seturi de măsurători cu poziţia antenei emiţătorului de referinţă, cu

polarizare verticală şi orizontală, iar la recepţie în absenţa polarizatorului (NO) şi pentru
diferite unghiuri de înclinare ale elementelor polarizatorului: vertical (V), orizontal (H) şi la
45 grade. Rezultatele sunt rezumate în Tabelul 3. Erorile cauzate de reflexiile nedorite,
pierderi, neconcordanţe şi dezadaptări au fost neglijate.

Tabelul 3 Măsurătorile antenei în scopul demonstrării polarizării circulare

Polarizarea Nivelul de putere recepţionat la diferite unghiuri ale elementelor
antenei polarizorului [dB]
emiţătorului NO V H 45°
H -33.5 -29.5 -34.5 -23.5
V -24 -26.5 -23 -25.5

31
Efectul polarizatorului parazit poate fi văzut clar, fiind obţinut un câştig de aproximativ 10
dB, pentru o undă incidentă polarizată orizontal, atunci când elementele parazitare sunt
înclinate la 45 grade. Dimpotrivă, atunci când unda incidentă este polarizată vertical, efectul
unghiului de poziţie al elementelor parazitare este mai puţin pronunţat, acest efect fiind în
limitele de eroare.

2.3 Calcul energetic al tronsonului emisie – recepţie

În cazul comunicaţiilor spaţiale, puterea aparent radiată necesară la emisie pentru o

comunicaţie robustă, în reprezentare logaritmică, poate fi calculată astfel (în dBm):

Pe  t  10 logkTB  a  M  Gr  Cr (5)

în care:
- t este raportul semnal / zgomot minim necesar la recepţie [dB], în funcţie de tipul de
modulaţie;
- a este atenuarea de propagare în spaţiul liber [dB], relaţia (4);
- M este marginea sau „rezerva de ploaie“, pierderi de polarizare etc. [dB];
- Gr este câştigul antenei de recepţie [dB];
- Cr reprezintă pierderi prin fiderul coaxial de la recepţie [dB].
- 10 logkTB reprezintă puterea zgomotului termic, exprimată în dBm şi având valoarea
de aproximativ -174 dBm la temperatura camerei şi o lăţime de bandă de 1Hz;
- k reprezintă constanta lui Boltzman, egală cu 1,380 650 4×10−23 [J K−1]
- T reprezintă temperatura absolută în grade Kelvin;
- B reprezintă banda de frecventă ocupată (în care se efectuează măsurătoarea), în Hz.

Câteva concluzii practice:

- în general, în cazul unui satelit dat, nu putem influenţa Pe şi respectiv a. Deci pentru o
bună comunicare, este nevoie să intervenim asupra celorlalţi parametri (în special asupra
câştigului antenei de recepţie, a atenuării cablului de coborâre de la antenă şi asupra
zgomotului propriu al receptorului);
- t depinde de tipul modulaţiei folosite; astfel dacă pentru AFSK nivelul minim la
recepţie este de peste 23 dB, în cazul unor anumite modulaţii BPSK se poate ajunge la numai
4,3 dB [34];
- B (banda de frecvenţe, în Hz) trebuie să fie doar atât cât este necesar (în funcţie de
modul de modulaţie). Nu poate lua valori mai mari, deoarece va influenţa negativ canalul de
comunicaţie, prin puterea de zgomot adăugată;
- produsul kTB este de fapt o putere echivalentă a zgomotului la intrarea receptorului;
- o antenă de recepţie cu câştig mai mare va determina o margine de zgomot mai mare
sau un raport semnal/zgomot mai mare la ieşirea receptorului.

2.4 Echipamente radio

Înainte de 1992 recepţia şi emisia radio se făceau folosind exclusiv circuite analogice. Primele
încercări de a realiza receptoare radio digitale au fost realizate pentru domeniul militar. [35]
După 1992, dezvoltarea recepţiei folosind circuite digitale a avut un parcurs de dezvoltare
exponenţial. Conceptual, tehnologia SDR (Software Defined Radio) nu este foarte nouă, dar s-

32
a dezvoltat în special datorită dezvoltării tehnicilor digitale, prin dezvoltarea convertoarelor
analog-numerice din ce în ce mai rapide şi a sistemelor de calcul tot mai performante.

Forumul SDR colaborând cu Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) şi cu

grupul P1900.1 (IEEE) au stabilit o definiţie a SDR-lui: Este un sistem radio în care unele sau
toate funcţiile de nivel fizic, sunt definite prin software.

Dispozitivele radio tradiţionale (atât de emisie cât şi recepţie) bazate pe hardware (tehnologie
analogică) ne limitează; orice modificare a performanţelor poate fi făcută numai prin
intervenţie fizică. Aceasta are ca rezultat costuri de producţie mai mari şi o flexibilitate
minimă după construcţia unui echipament radio, de exemplu la schimbarea modurilor de
lucru. În cazul SDR, se pot face schimbări în mod eficient şi relativ ieftin în modurile de lucru
ale echipamentelor radio, permiţând multe îmbunătăţiri doar prin actualizarea software-ului.

În principiu, dispozitivele SDR pot face parte din două categorii:

- SDR-uri hibride, la care o parte din prelucrarea semnalului se face analogic (de
exemplu receptoare la care avem un preamplificator şi apoi un mixer analogic, după
care semnalul este convertit digital şi apoi prelucrat prin software);
- SDR cu eşantionare directă, unde semnalul recepţionat este eşantionat direct şi apoi
prelucrat software (mixare, filtraj, amplificare, demodulare).

Fiecare din cele două metode are avantaje şi dezavantaje. În domeniul staţiilor de sol, faţă de
soluţiile analogice, SDR-ul aduce însă o serie de îmbunătăţiri, care se pot obţine mult mai
dificil în cazul prelucrărilor analogice:
- recepţia, vizualizarea şi memorarea completă a unei benzi de frecvenţă, în care
coexistă semnale de la mai mulţi sateliţi, care au treceri prin zona staţiei de sol
aproximativ concomitent, procedeu care permite analiza (decuparea, filtrarea)
ulterioară a semnalelor respective;
- testarea de mai multe ori a corecţiei Doppler corecte, în cazul orbitelor la care nu sunt
încă determinaţi parametrii orbitali (în primele zile sau săptămâni după lansare). Ca
urmare se pot determina anumiţi parametri orbitali;
- refolosirea echipamentelor, la urmărirea altor sateliţi, având moduri de lucru diferite,
numai prin schimbarea unor componente software.

Pe plan mondial există actualmente o gamă largă de echipamente SDR, iar lista este într-o
creştere continuă. Lista cuprinde echipamente simple, care pot fi construite comod (la preţuri
modice), până la echipamente sofisticate de laborator, cu preţuri mult mai mari.

Gama dinamică teoretică a unui echipament SDR depinde de numărul de biţi ai convertorului
analog-numeric (CAN) după relaţia: [38]


DN  20 * log 2 N  1  (6)

unde: DN - gama dinamică [dB];

N - numărul de biţi ai convertorului numeric.

Datorită flexibilităţii receptoarelor SDR, acestea se pot folosi nu numai la recepţia sateliţilor,
dar şi pentru efectuarea unor anumite tipuri de măsurători, sau teste periodice, în cadrul
staţiilor de sol. Astfel se pot măsura:

33
 - zgomotul propriu al receptorului;
- nivelurile semnalelor electromagnetice într-o bandă dată;
- nivelul semnalului util pe anumite frecvenţe.

2.5 Preamplificatorul cu zgomot mic

Preamplificatorul cu zgomot mic (Low Noise Amplifier - LNA) este de obicei primul etaj de
amplificare dintr-un receptor. Acesta amplifică un semnal cu amplitudinea foarte scăzută,
având un factor de zgomot propriu cât mai mic. În proiectarea unui LNA se ţine cont de
compromisul dintre adaptarea impedanţei şi polarizarea optimă pentru zgomot redus, dar şi de
alegerea unor componente moderne cu zgomot redus destinate special folosirii în asemenea
circuite.

2.5.1 Măsurarea factorului de zgomot al preamplificatorului

În circuitele electronice de semnal mic se pot pune în evidenţă cinci tipuri de zgomot. Acestea
pot avea diferite niveluri, în funcţie de proiectarea circuitelor şi de banda de frecvenţă în care
circuitele respective trebuie să funcţioneze. În cele ce vor urma vor fi prezentate foarte pe
scurt acestea. [51]

Zgomotul de alice (zgomotul Schottky sau cuantic);

Acesta este cauzat de fluctuaţiile aleatorii din mişcarea purtătorilor de sarcină în interiorul
unui conductor. Efectul însumat al tuturor electronilor trecând printr-o secţiune dată produce
zgomot de alice. Zgomotul de alice amplificat seamănă, auditiv, ca o împuşcătură care a lovit
un zid de beton. Unele caracteristici ale zgomotului de alice:
- este întotdeauna asociat cu fluxul de curent. El încetează atunci când oprim curentul;
- este independent de temperatură;
- este din punct de vedere spectral plat având o densitate uniformă de putere, ceea ce
înseamnă că, atunci când este reprezentat, funcţia de frecvenţă are o valoare constantă;
- este prezent în orice conductor, nu doar în semiconductoare (în conductori pot fi, la fel
ca în semiconductoare, imperfecţiuni sau impurităţi). Nivelul de zgomot de alice din
conductori, este foarte mic, ca urmare a numărului enorm de electroni care se deplasează în
conductor. Zgomotul de alice din semiconductoare este însă mult mai pronunţat, raportat la
cel întâlnit în materialele conductoare.

Zgomotul termic
Zgomotul termic este uneori menţionat ca zgomotul Johnson, după descoperitorul lui. Este
generat prin agitaţia termică a electronilor dintr-un material conductor. Deci dacă încălzim un
conductor, el devine zgomotos. Ca şi zgomotul de alice, zgomotul termic este spectral plat sau
altfel spus el prezintă o densitate uniformă de putere, fiind independent de valoarea
curentului.

Tensiunea zgomotului termic produs de un rezistor este proporţională cu valoarea rezistenţei,

lăţimea benzii de frecvenţe şi temperatura.

Zgomotul de pâlpâire
Zgomotul de pâlpâire (în limba engleză flicker noise) este numit uneori zgomot 1/f (unde f
este frecvenţa la care se consideră zgomotul). Originea sa este una dintre cele mai vechi
probleme nerezolvate în fizică. Acesta este prezent în toate dispozitivele active şi multe dintre
cele pasive. Acesta poate fi legat de imperfecţiunile din structura cristalină a
semiconductorilor; în funcţie de prelucrare, acesta se mai poate reduce.

34
Caracteristicile zgomotului de pâlpâire:
- puterea zgomotului creşte atunci când frecvenţa scade, de unde vine numele de 1/f;
- este asociat cu un curent continuu în dispozitive electronice;
- are acelaşi conţinut de energie în fiecare octavă (sau decadă).

Reducerea consumului de energie într-un circuit prin mărirea rezistenţelor, poate reduce acest
zgomot, având ca efect însă majorarea zgomotului termic.

Zgomotul de spargere
Zgomotul de spargere, numit de asemenea şi zgomot popcorn, este legat de unele
imperfecţiuni în materialul semiconductor şi de implanturi cu ioni grei. Acesta este
caracterizat prin impulsuri de înaltă frecvenţă. Ratele de puls pot varia, dar amplitudinile
rămân constante, la niveluri de câteva ori peste amplitudinea zgomotului termic.

Zgomotul de avalanşă
Este creat atunci când o joncţiune pn funcţionează în regiunea de străpungere. Sub influenţa
unui câmp electric puternic invers, electronii au suficientă energie cinetică, astfel că, atunci
când se ciocnesc cu atomii din reţeaua cristalină, se creează perechi suplimentare de tip
electron-gol. Aceste coliziuni sunt pur întâmplătoare şi produc impulsuri de curent aleatoare
similare cu zgomotul de alice, dar mult mai intense.

Unele sau toate aceste zgomote pot fi prezente într-un caz dat, prezentând un spectru de
zgomot unic pentru sistem. Nu este posibil, în cele mai multe cazuri, să se separe efectele, dar
ştiind cauzele generale, proiectantul poate optimiza sistemul, minimizând zgomotul într-o
anumită lăţime de bandă de frecvenţe, de interes pentru aplicaţia respectivă.

Încă din 1944 a fost dată definiţia factorului de zgomot [52] în cazul unui cuadripol. Astfel
factorul de zgomot este definit ca fiind raportul dintre raportul semnal / zgomot de la intrarea
blocului analizat şi cel obţinut la ieşirea sa. Factorul de zgomot indică astfel cu cât se
degradează semnalul care trece printr-un circuit.

A fost definit în aceste condiţii factorul de zgomot ca fiind:

 raportul semnal/zgomot la intrare 

F=   (7)
 raportul semnal /zgomot la iesire 

Deoarece este mai uşor de lucrat în dB, a fost definită cifra de zgomot NF ca:

NF= 10 * logF  (8)

sau invers, pornind de la cifra de zgomot găsim factorul de zgomot de forma:

F  10NF / 10 (9)

Măsurarea factorului (sau cifrei) de zgomot se poate face prin mai multe metode. „Cea mai
uşoară metodă, care dă rezultate directe, este utilizarea unui echipament specializat. Mai bine
de jumătate din echipamentele de măsurare a zgomotului existente în lume sunt construite de

35
AGILENT (fosta HP) şi Noisecom. Probabil cel mai popular este HP-8970, care, deşi nu mai
este fabricat demult, a fost unul dintre primele echipamente de acest gen complet automat şi
care a simplificat considerabil modul de măsurare a zgomotului, eliminând în mare măsură
incertitudinile şi erorile. HP-8970 permite citirea directă şi instantanee atât a zgomotului cât şi
a câştigului, ceea ce permite ajustarea pe bancul de lucru a unui amplificator pentru zgomot
minim în timp real.” [43]

În Figura 22 este reprezentată schema bloc folosită la măsurarea automată a cifrei de zgomot
folosind două generatoare de zgomot, care generează un zgomot echivalent cu cel al unei
rezistenţe de 50 ohmi la 290 oK (pentru R@Tl) şi, respectiv, a uneia la câteva sute sau mii de
grade K (pentru R@Th). Cele două valori ale tensiunii de zgomot de la intrare sunt etalonate
şi foarte stabile în timp. Acestea sunt comutate în mod alternativ la intrarea dispozitivului de
testat, iar valorile corespunzătoare de la ieşirea acestuia sunt măsurate pe rând. Se pot astfel
calcula şi apoi afişa, în timp real, valoarea amplificării şi a cifrei de zgomot

Figura 22 Schema bloc a unui aparat automat de măsurat cifra de zgomot [AD]

Aceeaşi metodă de determinare se poate folosi şi în cazul în care nu avem acces la un

echipament specializat. În acest caz pentru R@Tl se foloseşte o rezistenţă de 50 ohmi la
temperatura mediului, iar pentru R@Th se foloseşte un generator de zgomot etalonat. În cazul
generatoarelor de zgomot, parametrul cel mai important este zgomotul în exces (ENR –
Excess Noise Ratio), care se poate calcula cu formula:

T T 
ENRdB  10 log hot cold  (10)
 Tcold 

unde Thot este temperatura rezistenţei calde, iar Tcold este cea a rezistenţei reci.

În situaţia sursei de zgomot HP346B, cu ENR=15dB  Thot  10000K [43]. Aceste surse nu
conţin rezistenţe încălzite ci folosesc diode semiconductoare polarizate în regiunea de
avalanşă, situaţie în care acestea produc un zgomot care se întinde până la frecvenţe de
ordinul GHz-ilor sau şi mai sus. Zgomotul astfel produs este trecut apoi printr-un atenuator.
Rolul lui este de a menţine impedanţa de ieşire a generatorului cât mai constantă, în situaţia în
care dioda este alimentată, sau nu, cu tensiune. Deşi, în principiu, un asemenea generator este
simplu, realizările practice (de exemplu seria HP346, NC346) au preţuri de ordinul a miilor de
dolari USA. Preţul vine din mecanica foarte robustă şi manopera de etalonare care se face
pentru fiecare exemplar în parte, manual.

36
Deoarece nu am avut acces la o sursă de zgomot industrială etalonată, s-a luat decizia de a
construi una din materiale avute la dispoziţie, etalonarea sa făcându-se după o sursă care la
rândul ei a fost etalonată după una industrială.

Soluţia aleasă a folosit o diodă de mixaj de microunde, obţinută dintr-un LNC defect. S-a
constatat faptul că aceasta se deschide invers la aproximativ 12 V, având o caracteristică
electrică asemănătoare cu diodele NS301, folosite în generatoarele de zgomot (de fapt chiar şi
capsula este asemănătoare). În Figura 23 se observă faptul că avem semnal aproximativ
constant până la peste 2000 MHz, ceea ce este acoperitor pentru necesităţile măsurătorilor
staţiei de sol propuse, iar în Figura 24 este fotografia sursei realizate.

0
Nivel zgomot [dBm]

0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500

-10
Frecventa [MHz]
-20

-30

-40

-50

-60

-70

-80

-90

-100

Figura 23 Variaţia nivelului zgomotului în funcţie de frecvenţă la dioda folosită [AD]

După diodă, a fost montat un etaj de amplificare cu două circuite MMIC şi apoi, la ieşire, un
atenuator de 20 dB. Astfel s-a obţinut o sursă de zgomot cu semnal cu nivel aproape constant
în funcţie de frecvenţă până la 2000 MHz şi cu impedanţa de ieşire care nu se schimbă mai
mult de 0,5 ohmi, cu alimentarea pornită sau oprită (condiţie impusă din necesitatea de a avea
adaptare de impedanţă între generator şi circuitul de test, fără de care definiţia cifrei de
zgomot nu este valabilă).

Figura 24 Imagine reprezentând sursa de zgomot realizată [AD]

La măsurarea zgomotului propriu al unui preamplificator, valoarea ENR nu este foarte

importantă în general, dar este foarte important ca să fie cunoscută cu precizie mare. În
continuare a fost făcută etalonarea acestei surse folosind o sursă primită cu împrumut, sursă
care la rândul ei era o sursă realizată în laborator, dar etalonată după o sursă HP346A.

37
Trebuie remarcat faptul că, în cazul prezentat, erorile de etalonare ale sursei se obţin prin
adunarea erorilor de etalonare ale sursei industriale, ale sursei intermediare, dar şi ale sursei
finale.

Metoda de etalonare a fost descrisă în documentul care a însoţit sursa împrumutată.

„Formulele de calcul ce stau la baza etalonării:

NF = ENR-10log(Y-1) (11)

unde: ENR = Excess Noise Ratio, în dB

NF = Cifra de zgomot, în dB
Y = Raportul nivelelor de putere, în formă liniară (nu în dBm), cu sursa de zgomot ON
şi OFF.

Cu analizorul de spectru este însă uşor de obţinut valoarea coeficientului Y în dB (notat

uneori YdB, pentru că aici reprezintă diferenţa între cele două puteri exprimate în dBm), aşa
încât formula de calcul devine:

(Y 10 )
NF = ENR  (10 * log( 10 dB  1)) (12)

Ecuaţia folosită pentru a calibra o sursă cu ENR necunoscut, prin comparaţie cu o sursă
cunoscută este:

(Y / 10 ) (Y / 10 )
ENRucs= (ENRcs - 10 * (log( 10 dBcs  1)  (10 * (log( 10 dBucs  1))) (13)

unde: ENRucs - este valoarea calculată ENR pentru sursa necunoscută, în dB;
ENRcs - este valoarea ENR a sursei cunoscute, în dB;
YdBcs - este coeficientul Y (dB) produs de sursa cunoscută;
YdBucs - este coeficientul Y(dB) produs de sursa necunoscută.” [50]

Relaţia (13) a fost aplicată la fiecare frecvenţă de interes din gama celor două generatoare de
zgomot, obţinându-se valorile ENR pentru noul generator de zgomot.

Astfel în cazul benzii de 145 MHz, valoarea ENR obţinută a fost de 6.6664 dB (faţă de 9.845
dB la sursa folosită ca etalon), iar în cazul benzii de 435 MHz valoarea obţinută a fost de
14.591 dB (faţă de 10.69 dB la sursa folosită ca etalon).

2.5.2 Realizarea practică a unor preamplificatoare cu zgomot mic

Se ştie că sensibilitatea unui receptor depinde, printre altele, de palierul de zgomot al
receptorului. Plecând de la cazul unui lanţ de amplificatoare, folosind formula lui Friis:

F2  1 F3  1 Fn  1
Ftotal  F1    ...  (14)
G1 G1G2 G1G2 ....Gn 1

unde: Fn este factorul de zgomot al fiecărui etaj exprimat ca raport;

Gn este câştigul etajului n, exprimat ca raport; [43]

38
rezultă că zgomotul intern (deci şi palierul de zgomot) depinde de câştigul şi zgomotul intern
al fiecărui etaj de amplificare din receptor. Având în vedere faptul că amplificarea etajelor
individuale de recepție este de ordinul zecilor, rezultă că parametrul cel mai important din tot
lanţul de amplificatoare este zgomotul propriu al primului etaj de amplificare (adică F1, în
cazul în care primul amplificator din lanț are amplificarea G1 de ordinul zecilor).

Un LNA tipic poate furniza un câştig de putere de 20 dB, având un factor de zgomot propriu
de maxim câţiva dB. Deşi în proiectarea unui LNA se ţine cont în primul rând de amplificarea
semnalelor slabe, cu doar puţin peste nivelul zgomotului, aceste circuite trebuie să suporte şi
prezenţa semnalelor mai puternice, care uneori pot provoca distorsiuni de intermodulaţie.

Folosind un circuit MMIC (Monolithic Microwave Integrated Circuit) se poate obţine un

preamplificator stabil şi cu performanţe ridicate folosind o schemă simplă. Au fost analizate
foile de catalog pentru mai multe circuite MMIC. După eliminarea pe rând a majorităţii lor, au
fost alese, datorită performanţelor prezentate, circuitele SPF5189Z (RFMD) şi respectiv
PGA103+ (MiniCircuits). Acestea prezentând parametri foarte apropiaţi, în final a fost ales
circuitul PGA103+ [44].

Au fost realizate practic trei preamplificatoare: unul pe un cablaj realizat industrial de către un
radioamator englez (G4DDK), procurat sub formă de kit, şi alte două realizate local, după
indicaţiile din foile de catalog (foto în Figura 25). Primele au fost introduse în „cutii” obţinute
prin frezare din blocuri de aluminiu, cu mufe SMA mamă la intrare şi la ieşire. În aceleaşi
blocuri din aluminiu, pe partea opusă, a fost creat spaţiul pentru alimentarea
preamplificatorului. Pentru această funcţie au fost folosite circuitele LP2985 [45], surse de
tensiune cu zgomot intern redus, de 5 V, la maxim 150 mA, special destinate unor asemenea
aplicaţii.

(a) (b)
Figura 25 Cele două variante de preamplificator cu PGA-103+ [AD]

Cele două preamplificatoare au fost măsurate în laborator. Diferenţele au fost minore.

Amplificarea a fost de aproximativ 20 dB, atât în banda de 2 m cât şi în cea de 70 cm. Aceasta
a fost măsurată conectând generatorul de semnal N5183A (Agilent) la intrare şi analizorul de
spectru MS2690A (Anritsu) la ieşire.

În Figura 26 se observă variaţii ale amplificării LNA-ului real faţă de foaia de catalog. În zona
frecvenţelor mici limitarea amplificării se datorează unui circuit RLC paralel cu intrarea care
asigură o stabilitate superioară, iar la frecvenţe de peste 1,5 - 2 GHz scăderea amplificării se
datorează suportului cablajului imprimat folosit, care nu este destinat funcţionării la frecvenţe
mari (dar în cazul aplicaţiei date nu constituie o problemă deoarece acesta va fi folosit la
frecvenţe de până la 500 MHz).

39
Consumul din sursa de 13,8 V a fost de 90 mA. Atât consumul cât şi amplificarea au fost în
jurul valorilor specificate în foaia de catalog.

Figura 26 Variaţia amplificării unui LNA cu PGA103+ [AD]

Al treilea exemplar a fost realizat pentru staţia de sol cu acces de la distanţă. Acesta are
conectate la intrare şi ieşire două relee coaxiale. Scopul acestora este de a permite trecerea
semnalului peste preamplificator, în caz de necesitate (defecţiune sau folosirea antenei la
emisie, spre exemplu). Când alimentarea nu este aplicată, releele determină trecerea
semnalului direct între conectorii de intrare şi de ieşire. În Figura 27 conectorii de tip N sunt
astfel folosiţi: intrarea, stânga jos, filtrul λ/2, stânga sus şi ieşire semnal, în dreapta.
Alimentarea este asigurată prin conectorul de tip BNC de sus.

Figura 27 Imaginea LNA-ului al treilea [AD]

Releele folosite au fost de tip G6ZK-1FE-A [49]. În Figura 28 este prezentată schema internă
a releelor folosite, care, conform fabricantului, asigură o bună adaptare de impedanţă până la
frecvenţe de ordinul a 2,6 GHz.

40
 Figura 28 Schema internă a releelor folosite [49]

Şi acest preamplificator a fost construit folosind circuitul MMIC de tip PGA103+, după
schema recomandată în foaia de catalog. Acesta a fost măsurat şi el asigură un câştig de
aproximativ 20 dB (desenul cablajului imprimat este prezentat în Figura 29).

Figura 29 Cablajul imprimat pentru preamplificatorul de zgomot mic [AD]

PGA103+ funcţionează liniar (fără a crea produse de intermodulaţie) doar dacă are la ieşire un
nivel de maxim 11 dBm. Din Figura 31 reiese că nivelul de la intrarea sa, depăşeşte această
valoare. Introducând la intrare, pe calea de semnal, un filtru de rejecţie a benzii de
radiodifuziune FM, se ajunge la situaţia din Figura 44. În acest caz, semnalele din banda
nedorită având nivelul maxim –24 dBm, au la ieşirea preamplificatorului un nivel de
aproximativ –4 dBm, ceea ce este acceptabil.

2.5.3 Folosirea receptorului RTL-SDR pentru măsurători

Deoarece caracteristica de transfer a receptorului RTLSDR (Figura 49), după măsurătoare,
prezintă o bună linearitate, rezultă că acesta poate fi folosit pentru efectuarea unor măsurători
de nivel.

Nivelul semnalelor radio în zona staţiilor de sol din Suceava a fost analizat cu ajutorul
receptorului RTL-SDR şi a unui program Open Source denumit „GUI for rtl_power” (care are
executabilul rtlpan.exe), preluat de la adresa [46][47]). Astfel s-a obţinut un analizor de
spectru panoramic.

Figura 30 şi Figura 31 prezintă spectrul recepţionat între 100 şi 1000 MHz la cele două staţii
de sol, folosind antenele GP şi, respectiv, Discone. Se observă faptul că puterea semnalelor de
la staţiile de radiodifuziune şi GSM sunt cele care ar putea crea probleme; în cazul staţiei de la
Universitate semnalele de radiodifuziune sunt cu 17 dB mai puternice (de aproximativ 40 ori).

41
 Figura 30 Spectrul recepţionat la staţia de sol independentă [5]

Figura 31 Spectrul recepţionat la staţia de sol cu acces la distanţă [14]

Nivelul semnalului de la un satelit

GNU Radio Companion (GRC) este un instrument grafic pentru definirea fluxului semnalului
şi generarea codului sursă al acestui flux. Acesta prezintă un set de instrumente de dezvoltare
software gratuite şi Open Source, care oferă blocuri de procesare ale semnalului pentru
implementarea SDR. Poate fi folosit cu hardware extern sau fără hardware, într-un mediu
simulat. Este utilizat pe scară largă în mediul amatorilor, academic şi comercial, susţinând atât
cercetarea în domeniul comunicaţiilor radio cât şi sistemele radio din lumea reală. A fost
folosit sub sistemul de operare Linux, dar există și sub sistemul de operare Windows.

În Figura 9 este prezentată diagrama GNU Radio care calculează puterea semnalului (filtrare,
înmulţire cu valoarea complex conjugată, logaritmare, transformare în întreg şi introducerea
valorilor obţinute într-un fişier). În acelaşi timp se afişează spectrul semnalului de la intrare,
în timp, conform imaginii din Figura 32. Liniile verticale sunt interferenţe locale de la sursa
de alimentare, linia oblică (mijloc dreapta) este semnalul util, iar urmele orizontale sunt
interferenţe care se datorează unor semnale puternice, din afara benzii de trecere a
receptorului.

42
 Figura 32 Semnalul recepţionat de la un satelit, cu interferenţe locale [AD]

2.6 Compatibilitate radio

La staţia de sol independentă s-au verificat posibilele interferenţe radio. Au fost verificate, pe
rând, eventualele radiaţii parazite de la diverşi consumatori de energie locali, dar şi semnalele
ce sosesc prin antene.

Aparatura radio folosită a fost: un receptor RTLSDR şi un transceiver FT857D [48], cu şi fără
preamplificator suplimentar.

Au fost analizate căile prin care pot pătrunde perturbaţii în sistem. Au fost identificate
semnale din exteriorul clădirii, care au pătruns prin antenă (staţii de emisie pe alte frecvenţe,
zgomot industrial) sau reţele (de curent sau Internet), dar şi din interior (calculatoare sau surse
în comutaţie).

În urma verificărilor s-au observat următoarele:

- la verificarea surselor de zgomot din interior, singurul echipament, cu oarecare nivel

de zgomot, a fost laptop-ul cu programul de tracking, dar numai în banda de 145
MHz;
- sursa de tensiune auxiliară, folosind energia solară, nu a fost sesizată în nici o
frecvenţă, ceea ce a confirmat ecranările şi filtrările corecte;

În Figura 30 se observă zonele de spectru folosite de către telefonia celulară (peste 900 MHz),
dar mai ales de către radiodifuziunea FM (până la 108 MHz). Dacă în cazul receptorului din
FT857D, folosit direct, aceste frecvenţe nu sunt deranjante (receptorul acesta are filtre de
intrare pe benzi), în cazul RTL-SDR se creează componente de mixaj care, de cele mai multe
ori, acoperă semnalul util. Interferenţe asemănătoare cu cele din Figura 32 se obţin şi în cazul
folosirii unui preamplificator de bandă largă (fără filtrul de bandă), indiferent de tipul
receptorului folosit după el.

43
2.7 Măsurarea orizontului radio al staţiei de sol

Orizontul radio este locul geometric al punctelor de contact dintre dreptele care pleacă dintr-o
antenă, cu suprafaţa Pământului şi care sunt tangente la suprafaţa Pământului. Dacă Pământul
ar fi o sferă perfectă şi nu ar exista atmosferă, orizontul radio ar fi un cerc, indiferent de
frecvenţele folosite.

În realitate orizontul radio rareori are o formă care se apropie de cerc. Forma acestuia depinde
de relief, construcţii, vegetaţie. Chiar şi dimensiunile acestuia sunt variabile în timp
(compoziţie atmosferică, temperatură).

Deoarece cele două staţii de sol din Suceava amintite deja sunt situate în limitele oraşului,
performanţele acestora vor fi influenţate de condiţiile de mediu (orizont radio şi zgomot radio)
şi de locaţia în sine.

Înainte de alegerea unui loc pentru o staţie de sol, se pune problema unor influenţe ale
mediului asupra activităţii staţiei de sol. Având în vedere faptul că se folosesc frecvenţe înalte
şi sateliţii pot avea traiectorii ce acoperă întregul cer, este foarte important orizontul radio.

Figura 33 Reprezentarea grafică a unui număr de treceri ale satelitului Fox1A [53]

AMSAT-NA, care a construit şi lansat satelitul Fox1A [54], a pus la dispoziţia amatorilor un
program numit FoxTelem [55] care, începând cu versiunea 1.04, conţine o facilitate de
realizare a graficului nivelului semnalului de la o staţie de sol dată, pe baza nivelului
semnalului de la satelit, în mod automat, prin interfaţa CAT sau pe baza raportului
semnal/zgomot. Un exemplu este dat în Figura 33, unde, prin nuanţe de gri, este reprezentat
nivelului recepţionat la un număr mare de treceri ale satelitului Fox1A [53]. De observat este
zona de jos a graficului, cu zone de culoare albă, care reprezintă forma orizontului radio al
locului.

În situaţia staţiei de sol independente de la Suceava a fost verificat orizontul radio cu ajutorul
unui kit busolă-clinometru de tip Sunnto Tandem [56], care are o rezoluţie a măsurătorilor de
0,5 grade, la busolă, şi de 1 grad, la clinometru. Măsurătorile au fost făcute de pe platforma
antenelor, iar rezultatele sunt rezumate în Figura 34. Linia continuă reprezintă linia
construcţiilor, care obturează semnalele radio în toate frecvenţele şi în orice perioadă a anului.
Linia punctată reprezintă linia coroanelor copacilor din zonă. Aceste obstacole au fost
diferenţiate, deoarece copacii obturează semnalele radio pe frecvenţe mai înalte (banda de 435
MHz şi mai sus), mai ales în perioadele de vegetaţie, cu precădere în perioadele umede.

44
Afirmaţiile sunt susţinute de măsurători asupra semnalelor de baliză ale satelitului
experimental FUNcube-1 (OSCAR-73), în banda de 2m, folosind o antenă Ground Plane
(fabricaţie IEMI).
Elevatie

90

80

Copaci
70
Constructii
60

50

40

30

20

10

0
0 50 100 150 200 250 300 350 400

Azimut

Figura 34 Orizont radio măsurat la staţia de sol, de pe platforma antenelor [AD]

În cazul staţiei cu acces la distanţă, orizontul radio este mult mai extins, având elevaţii
minime cuprinse între 0 şi 2 grade, ceea ce este mult mai bine din punctul de vedere al
comunicaţiei cu sateliţii LEO.

2.8 Filtre

Semnalele care sosesc de la sateliţi sunt foarte slabe şi adesea este necesar un preamplificator
cu un zgomot propriu foarte mic. Acesta trebuie să funcţioneze în toate condiţiile, în zona
liniară, fără intermodulaţii.

IARU (International Amateur Radio Union) a devenit responsabilă pentru gestionarea

benzilor de frecvenţă pentru comunicaţiile prin satelit, şi anume cele aflate în interiorul
benzilor de amatori. Aproape toţi sateliţii de amatori sau educaţionali folosesc banda de
frecvenţe cuprinsă între 435 şi 438 MHz. Dacă, cu câţiva ani în urmă, benzile de frecvenţă
adiacente au fost rareori utilizate, astăzi sunt sub o presiune tot mai mare. Din păcate, pentru
noi, în zona Suceava, a fost deja alocată o bandă comercială de comunicaţii digitale, între 421
şi 425 MHz. Preamplificatoarele comune, precum şi antenele utilizate, separă cele două benzi
de semnale într-o măsură foarte mică (de ordinul decibelilor, numai prin antenă). Ca urmare
se produc interferenţe, ceea ce duce la creşterea zgomotului la recepţie, zgomot care acoperă
adesea semnalele utile.

Este astfel necesar să fie folosit un filtru cu o atenuare a benzii nedorite de cel puţin 15 sau 20
dB, dar cu cea mai mică pierdere de inserţie posibilă în banda sa de trecere (trebuie să ţinem
cont că atenuarea de inserţie se adaugă la factorul de zgomot NF al primului etaj al
receptorului).

În ultimii ani s-au dezvoltat receptoare SDR, care au adesea la intrare filtre de bandă foarte
largi. Principiul de funcţionare este foarte promiţător pentru comunicaţiile spaţiale, mai ales

45
prin capacitatea de a vedea pe ecran semnalele dintr-o bandă mare de frecvenţe şi de a
compensa cu uşurinţă variaţiile de frecvenţă datorate efectului Doppler. Cum însă banda largă
poate determina alte neajunsuri (precum intermodulațiile), este necesară utilizarea unor filtre
trece bandă la intrare.

Teoria filtrelor este bine stabilită, însă realizarea lor practică implică adesea eforturi majore
pentru a găsi soluţii practice în conceperea și realizarea fizică a lor. În acelaşi timp, parametrii
filtrelor care pot fi cumpărate pe piaţă nu îndeplinesc anumite nevoi specifice sau costul lor
devine dominant în preţul total al receptorului.

Metoda obişnuită de proiectare a unui filtru cu constante distribuite utilizează formule sau
simulatoare software care permit calcularea dimensiunilor fizice ale elementelor mecanice din
structura filtrului. În cazul filtrelor cu lungimea /4, lungimea fizică depinde de coeficientul
de scurtare, în funcţie de materialul dielectric utilizat în cablul coaxial. Pentru filtrele
interdigitale, dimensiunile mecanice se calculează mai greu, astfel încât metoda obişnuită este
cea a tabelelor sau a calculatoarelor online.

2.8.1 Filtru coaxial cu lungimea electrică de /2

Pentru început, a fost selectat un filtru cu un segment de cablu coaxial cu lungimea electrică
de  / 4, cu capătul nefolosit în gol. Este o soluţie adesea folosită pentru rejecţia benzilor sau
frecvenţelor nedorite.

Această soluţie s-a dovedit a fi utilă doar în cazul reducerii nivelului semnalelor nedorite de
pe o anumită frecvenţă (de exemplu frecvența unui anumit post de radio din gama de
frecvenţe de radiodifuziune de la 88 la 108 MHz).

Figura 35 Caracteristica de transfer a unui filtru cu cablu coaxial cu lungimea de /2 [AD]

Folosirea filtrului cu lungimea de /2 scurtcircuitat la capăt evidenţiază o aceeaşi alură la

frecvenţele de lucru cu cel având lungimea de /4, în gol, dar prezintă avantajul că la
frecvenţe foarte joase şi în curent continuu se comportă ca un scurtcircuit, asigurând astfel
protecţia receptorului. Este motivul pentru care acest tip de filtru a fost conectat la intrarea
staţiei de sol cu acces de la distanţă. Din Figura 35 (filtru conectat în paralel cu semnalul de la
generatorul de radiofrecvenţă Agilent N5183A spre analizorul de spectru Anritsu MS2690A)
se observă faptul că acest filtru rejectează o bandă destul de îngustă (în jurul frecvenţei de 94
MHz), dar care se repetă la intervale regulate (multiplu de 94 MHz).

46
În practică s-a utilizat cablul coaxial de tip RG58, la care lungimea sa fizică este dată de
relaţia (15):

 c 300000000
L= k= k= 0,66 = 1,05 m (15)
2 2f 2 * 94000000

unde:  – lungimea de undă [m]

k – factorul de scurtare (0,66 pentru cablul RG58)
c – viteza luminii în vid [m/sec]
f – frecvenţa [Hz]

Minimele din imagine sunt pe frecvenţa de 94 MHz şi pe multipli săi, astfel că acest filtru se
poate folosi pe ambele benzi utilizate în comunicaţiile cu sateliţii educaţionali şi de amatori.
Practic s-a pornit de la un cablu de 105 cm care a fost scurtat succesiv, până când frecvenţa de
rezonanţă a fost în jurul valorii de 94 MHz, unde se găseşte postul de radiodifuziune cu
nivelul de semnal cel mai mare în bandă. Modificări minore ale lungimii filtrului duc la
modificări minore ale caracteristicilor filtrului în benzile de 145 MHz şi 435 MHz. În acelaşi
timp metoda (tăiere succesivă) ne permite să ţinem cont în practică de influenţa mufelor,
variaţiilor de parametri ai dielectricului cablului şi a altor impedanţe parazite din montaj.

2.8.2 Filtru interdigital

Dacă semnalele perturbatoare sunt în imediata apropiere a benzii utile, soluţia aceasta nu mai
este utilă. În cazul testelor efectuate s-a constatat, în zona oraşului Suceava, că banda de 421
până la 425 MHz a fost alocată unor sisteme comerciale, fiind astfel în apropierea benzii
folosite de comunicaţiile spaţiale, de la 435 la 438 MHz.

Primele încercări care s-au făcut cu scopul de a elimina banda nedorită au folosit un filtru cu
un segment de cablu coaxial în /4. Acesta s-a dovedit, atât teoretic (folosind simulatorul
HFSS [58]) cât şi în practică, total necorespunzător, având o diferenţă de atenuare între cele
două benzi de numai 3 – 4 dB. Rezultate asemănătoare s-au obţinut şi în cazul unei singure
cavităţi cilindrice (s-a folosit numai simulatorul).

Figura 36 Filtru cu 3 celule cu lungimea de /4, simulat cu ajutorul HFSS 12 [AD]

47
În aceste condiţii s-a ales o combinaţie de 3 celule coaxiale cu lungimea de /4, cuplate
capacitiv în zona de maxim de tensiune. [57] Având la dispoziţie ţeavă de cupru de 3,5 mm, s-
au simulat cele trei segmente folosind asemenea ţevi. S-a ales pentru construcţia celulelor
coaxiale secţiunea pătrată cu dimensiunea de 10 mm. Din [59], pentru raportul 10/3,5 s-a
obţinut impedanţa de aproximativ 67 ohmi, valoare care este destul de aproape de cea de 77
ohmi, la care factorul de calitate este maxim. După cum se vede din Figura 36, simularea are
o caracteristică mulţumitoare, dar mecanic filtrul poate fi realizat mai greu. Deoarece bara
terminală a celulei din mijloc se comportă capacitiv, se observă necesitatea reducerii lungimii
celulei. Am ales schimbarea acestei capacităţi pe celulele laterale. Am ajuns la configuraţia
din Figura 37.

Porturile de intrare şi ieşire sunt asigurate prin două conectoare de tip N, simulate prin câte un
cilindru interior de 2 mm diametru şi unul exterior de 7 mm diametru, cu teflon între ele.
Cilindrul gros din dreapta este un şurub de reglaj fin al frecvenţei de rezonanţă.

Figura 37 Filtru cu 3 celule cu lungimea de /4 şi capacitatea distribuită [AD]

Materialele utilizate: s-a folosit cuprul ca material conductor şi aerul drept dielectric.
Deoarece frecvenţa de operare este de 435 MHz, în [60] se arată că frecvenţa radio penetrează
pereţii de cupru pe o adâncime de numai 3,12 micrometri. Ca urmare s-a ales ca material
pentru pereţi sticlotextolit dublu placat cu cupru (FR4), care are o grosime a stratului de cupru
de 35 micrometri şi grosimea dielectricului de 1,5 mm. Prin urmare, materialul este astfel
mult mai uşor de prelucrat şi mai ieftin decât cuprul solid, fără efecte electrice nedorite.

Pentru a verifica filtrul realizat, s-a utilizat un generator de zgomot cu nivelul de aproximativ
-70 dBm, pe intrare, şi analizorul de spectru Anritsu MS2690A, pe ieşire. Valorile măsurate
au fost apropiate de cele obţinute prin simulare. Poziţia distanţierilor din teflon (cilindrii gri,
în Figura 37) a fost modificată (în simulare şi în practică), ceea ce a dus la o variaţie a
frecvenţei de lucru de până la 2 MHz.

Figura 38 Semnalul generatorului de zgomot trecut prin filtrul cu 3 celule [AD]

48
În Figura 38 este prezentată imaginea preluată de pe ecranul analizorului de spectru Anritsu
MS2690A. În stânga jos, se poate observa încă semnalul perturbator care pătrunde în
continuare în sistem prin părţile neecranate corespunzător.

Pentru a mări atenuarea benzii nedorite, s-a trecut la o variantă de filtru interdigital cu 5
celule. După mai multe simulări, s-a ajuns la o soluţie mecanică mai dificil de aplicat în
practică, având cuplaje de intrare şi ieşire inductive fixe, dar cu o performanţă mai bună în
comparaţie cu filtrul cu 3 celule coaxiale.

(a) (b)
Figura 39 Filtru interdigital cu 5 celule (a) şi caracteristica de transfer (b) [AD]

Menţinând dimensiunile filtrului anterior şi modificând numai modul de cuplare spre exterior,
s-a ajuns la varianta din Figura 39 a (desenul simulat cu HFSS 12). Intrarea şi ieşirea au fost
conectate la două bare. De fapt, trebuind să asigure doar o cuplare capacitivă, acestea au fost
practic realizate din două lame elastice, ale căror distanţe faţă de celulele corespunzătoare se
pot regla cu două şuruburi din plexiglas, cu filet M4.

Simularea comportării filtrului a fost făcută cu software-ul HFSS. Cele 5 celule au fost
realizate practic din bare filetate de alamă, cu piuliţe de blocare. Astfel s-au putut face reglaje
de fineţe, cu scopul de a fi atinse rezultatele obţinute prin simulare.

După construirea filtrului, măsurarea performanţelor a fost efectuată prin două metode:
folosind un generator de zgomot, respectiv un generator de semnal Agilent N5183A. În
ambele cazuri, a fost utilizat la ieşire un analizor de spectru Anritsu MS2690A. În primul caz,
graficul tensiune / frecvenţă este afişat în timp real (analizorul a fost setat să afişeze mediile
măsurătorilor), permiţând astfel ajustarea rapidă a filtrului. În cel de-al doilea caz, graficul a
fost furnizat în 2-3 minute (analizorul a fost setat să afişeze maximele măsurătorilor), dar
valorile sunt mai exacte: imaginea obţinută şi redată în Figura 40 este generată cu generatorul
de radiofrecvenţă Agilent N5183A şi analizorul de spectru Anritsu MS2690A şi este foarte
asemănătoare cu cea obţinută prin simulare.

49
 Figura 40 Caracteristica de transfer a filtrului cu 5 celule, [AD]

Ca urmare a simulărilor şi testelor practice, au fost construite trei filtre având parametrii
prezentaţi în Tabelul 4.

Tabelul 4 Parametrii filtrelor

Pierderea de Atenuarea la
Tipul filtrului
inserţie [dB] 425 MHz [dB]
1 3 celule coaxiale -0,88 -13
2 5 celule, interdigital, cuplaj inductiv fix -4,38 -27,29
3 5 celule, interdigital, cuplaj variabil -3,60 -33,85

Pentru construirea filtrelor, s-a pornit de la definirea dimensiunilor şi alegerea materialelor,

parametrii fiind găsiţi prin simulare folosind produsul software Ansoft HFSS 12. Procesul a
fost iterativ, până la atingerea parametrilor doriţi.

Toate filtrele au fost testate şi caracterizate la o impedanţă de 50 ohmi, putând fi utilizate în

orice punct între antenă şi receptor. Pentru o reconfigurare uşoară, acestea au fost construite
utilizând conectori de tip N (filtrul cu 3 celule) sau SMA (filtrele cu 5 celule).

2.8.3 Filtre LC
În cazul în care nu sunt cerinţe deosebite privind filtrarea (de exemplu atunci când nu se
impun flancuri abrupte), iar frecvenţele sunt mici (până la 150-200 MHz), folosirea filtrelor
cu constante concentrate constituie o soluţie avantajoasă. Vom obţine astfel filtre la un preţ
mai redus, cât şi cu dimensiuni (deci şi greutate) mai mici.

La staţia de sol cu acces de la distanţă au fost folosite două asemenea filtre. Primul dintre ele
este de tip trece bandă cu frecvenţa centrală de 145,9 MHz, acesta fiind mai întâi simulat şi
apoi realizat şi fizic. Simularea sa a fost făcută cu ajutorul programului RFsim99, creat pentru
Windows 95/98/NT, dar utilizabil cu succes şi sub sistemele de operare moderne.

50
 Figura 41 Schema electrică a filtrului trece bandă simulat [AD]

a b
Figura 42 Caracteristica de transfer ale filtrului trece bandă simulat (a) şi măsurat (b) [AD]

Al doilea filtru este de tip opreşte bandă, cu frecvenţa centrală de 98 MHz şi banda de rejecţie
de 25 MHz. Este o variantă care a avut la origine un proiect al lui Christophe PIALOT
(F1JKY) [61]. Iniţial a fost un filtru Cebâşev de ordinul 7. În Figura 43 este dată schema
filtrului de rejecţie şi ilustrarea caracteristicii acestui filtru în gama de frecvenţe cuprinsă între
25 MHz şi 500 MHz, ridicată în condiţii de laborator, pe schema iniţială. Deşi rejecţia sa, în
banda de radiodifuziune atinge la unele frecvenţe chiar şi 80 dB, în benzile de recepţie de la
sateliţi, atenuarea sa este sub 1 dB. Un alt element pozitiv este faptul că acest filtru nu conţine
elemente reglabile, putând fi uşor replicat.

Figura 43 Schema filtrului de rejecţie şi caracteristica sa ridicată în laboratorul USV [AD]

După conectarea filtrului la staţia de sol, se obţine o scădere a semnalelor din banda de
radiodifuziune cu aproape 40 dB (Figura 44; a se compara cu Figura 31).

51
 Figura 44 Spectrul la intrarea receptorului staţiei de sol cu acces de la distanţă [AD]

Dublând filtrul, s-a ajuns la o variantă cu

13 poli. La simulare, filtrul are o valoare
a atenuării în mijlocul benzii de rejecţie
de peste 100 dB, cu puncte în care
atenuarea este de peste 170 dB, în banda
de radiodifuziune FM. Acest filtru are o
atenuare de numai 0.59 dB în banda de
145 MHz. Schema finală este prezentată
în Figura 45, iar în Figura 46 este redată
caracteristica de transfer obţinută prin
simulare cu RFSim99. Realizarea
practică nu a fost la fel de performantă,
componentele folosite şi cablajul
neavând calitatea necesară.

Figura 45 Filtru opreşte bandă cu 13 poli [AD]

Figura 46 Caracteristica de transfer simulată [AD]

2.8.4 Filtre de rejecţie cu inel de ferită

Având în vedere faptul că staţia concepută şi realizată este amplasată într-o clădire în care se
află multe echipamente de calcul, ne aşteptăm la interferenţe puternice. Pătrunderea acestora
pe calea de recepţie se face în mare parte prin curenţii de mod comun care circulă pe
exteriorul cablului coaxial.

52
Figura 47 a prezintă situaţia ideală pentru conectarea unei antene simetrice (dipol) la un cablu
coaxial. În acest caz curenţii de la antenă sunt egali şi de sens contrar, dar în acelaşi timp egali
cu curenţii de pe exteriorul firului central al cablului coaxial şi de pe interiorul tresei. În
realitate avem situaţia din Figura 47 b, adică există un curent I2' care este creat de către
"emiţătoarele" parazite din împrejurimi. Conform legii lui Kirkoff:

I1 '  I 2  I 2 ' (16)

Dar curentul I2' depinde de impedanţa exteriorului cablului coaxial (cu cât aceasta este mai
mare, cu atât curentul este mai mic). Aceasta poate fi mărită prin montarea pe cablul coaxial a
unor ”mărgele” de ferită (ferrite beads) (Figura 48) de tip GRFC-10, [28] care introduc,
fiecare, câte o impedanţă de peste 105 ohmi, la 100 MHz, în serie cu tresa cablului coaxial.

La staţia de sol au fost montate două asemenea inele de ferită pe cablu, imediat lângă antenă,
în interiorul ţevii de susţinere a antenei. Cu acelaşi scop au fost montate asemenea inele de
ferită şi pe cablurile de conectare dintre SDR şi Raspberry Pi, sau dintre alimentatoare şi
reţeaua de alimentare de 230V.

a b

Figura 47 Configuraţia curenţilor în cazul unei antene dipol [AD]

Figura 48 Inel de ferită [28]

53
2.9 Echipamente SDR utilizate

În cadrul staţiilor de sol de la Suceava au fost folosite două tipuri de receptoare SDR: RTL-
SDR şi RSP2.

Receptorul SDR cel mai accesibil este RTL-SDR, care are la bază circuitul integrat
RTL2832U. Acest receptor este un echipament foarte versatil (practic un receptor radio cu
conectare la interfaţa USB a unui calculator – referit uneori stick sau dongle) şi a fost destinat
iniţial drept receptor de televiziune digitală terestră (DVB-T). Este dezvoltat în jurul chip-ului
RTL2832U şi tuner-ului R820T(2), fiind capabil să funcţioneze în banda de frecvenţă de la 24
MHz la 1700 MHz. La cumpărare este livrat numai cu software-ul de decodare pentru
semnale de televiziune. Dar de pe Internet se pot obţine mai multe variante de software care
transformă acest echipament într-un receptor în banda amintită, în orice mod de lucru: AM,
FM, CW, SSB, BPSK etc. Cele mai multe variante de programe sunt gratuite, dar se pot
obţine module software pentru Matlab, Simulink. Este un SDR hibrid, cu un circuit de mixaj
la intrare, un convertor analog-numeric cu frecvenţa de eşantionare de 28,8 MHz, generând
două serii de date pe 8 biţi, în cuadratură, care sunt transmise spre calculator printr-o interfaţă
USB. Se obţine astfel o bandă maximă de 3,2 MHz, putând fi utilizat pentru a implementa în
laborator scheme diferite de demodulare care se încadrează în banda de bază.

Deoarece a fost destinat recepţiei de televiziune, are un ADC cu rezoluţia de numai 8 biţi.
Aceasta nu este mare - teoretic din relaţia (6) rezultă o dinamică a conversiei de 48 dB - dar
se dovedește suficientă pentru multe aplicaţii. Dinamica unui asemenea receptor se poate mări
în partea analogică (prin reglajul amplificării în mod automat sau manual), cât şi pe partea
digitală, prin supraeşantionare, filtru de bandă şi decimare. [36][37]

Figura 49 Testul de liniaritate a măsurării puterii cu receptorul RTL-SDR [5]

Testarea linearităţii receptorului RTL-SDR a fost realizată în laboratorul USV, utilizând un

generator de semnal Agilent N5183A. Această măsurătoare a arătat că există o bună liniaritate
a citirii valorilor puterii, între aproximativ –30 dBm şi –80 dBm, confirmând intervalul
teoretic de 48 dB al dinamicii (cu controlul automat al amplificării deconectat şi un câştig pe
calea de RF setat la 6,3 dB).

Al doilea tip de receptor folosit a fost RSP2 (produs de firma SDRplay [39]). Acesta este un
receptor mai performant, putând lucra între 1 kHz şi 2 GHz. Are trei intrări de antenă: primele
două destinate unor semnale cuprinse între 1,5 MHz şi 2 GHz (a doua cu posibilitate de
conectare a unei surse de tensiune continue de 4,7 V/100 mA spre antenă prin software, cu
scopul alimentării unui preamplificator - Bias T), control al amplificării de 40 dB şi impedanţă

54
de 50 ohmi, iar a treia cu impedanţă de 1 kohm (simetrică), operând în intervalul 1 kHz la 30
MHz asigurând un control al amplificării până la 18 dB. Receptorul are un convertor analog -
numeric cu 14 biţi, asigurând astfel o dinamică de peste 84 dB (valoare rezultată din relaţia
(6)), cu frecvenţa maximă de eşantionare de 10,66 MHz. În funcţie de necesităţi se pot alege
mai multe benzi de frecvenţă care să poată fi vizualizate concomitent, în gamele de frecvenţă
amintite: 200 kHz, 300 kHz, 600 kHz, 1,536 MHz, 5,0 MHz, 6,0 MHz, 7,0 MHz sau 8,0
MHz. Zgomotul propriu (NF), în gamele utilizabile la recepţia sateliţilor, este cuprins între 1,5
şi 3 dB. În plus acest receptor conţine o serie de filtre de bandă care se comută automat în
momentul schimbării frecvenţei. Conţine de asemenea şi un filtru de rejecţie a radiodifuziunii
FM, dar numai pentru intervalul 80 la 108 MHz.

Deoarece receptorul nu este complet caracterizat în prospectul său, acestuia i s-a efectuat o
analiză completă în laboratoarele ARRL [40]. Astfel s-a constatat că acesta acoperă parametrii
specificaţi în prospect, dar trebuie remarcaţi şi alţi parametri: sensibilitatea limitată de zgomot
(MDS - minimum discernible signal) este în jurul valorii de -147 dB (în benzile de interes
pentru sateliţi), sensibilitatea FM limitată la un raport semnal-zgomot de 12 dB este de 0.14
V, punctul de intercepţie de ordinul doi este cuprins între 13 şi 39 dBm (cu preamplificatorul
oprit).

Adăugând funcţiile avansate, cum ar fi intrarea şi ieşirea ceasului de referinţă, precum şi o

ecranare corespunzătoare, se poate obţine un receptor SDR care este un concurent serios
pentru aplicaţii ştiinţifice şi de inginerie.

Înlocuind receptorul RTL-SDR cu RSP2, în acelaşi punct, şi folosind aceeaşi antenă, s-a
constatat o creştere notabilă la numărul de pachete de date recepţionate de la diferiţi sateliţi.

2.10 Software utilizat la staţia de sol

La staţiile de sol sunt necesare câteva instrumente software, atât pentru momentul în care se
doreşte să se afle unde şi când avem o trecere de satelit, dar şi după ce acesta este recepţionat,
pentru decodarea datelor şi retransmiterea lor (manuală sau automată) către MCC.

2.10.1 Definiţia elementelor orbitale [41]

Mişcarea sateliţilor în jurul Pământului este guvernată de aceleaşi legi naturale ca şi cele ce
descriu mişcarea planetelor în jurul unei stele centrale sau a unor obiecte cosmice aflate la
distanţe corespunzătoare. Aceste legi au fost enunţate de către Johannes Kepler în jurul anilor
1600.

Prima lege spune că un obiect (planetă, satelit) se învârte în jurul altuia mai mare pe o orbită
de formă eliptică (obiectul cu masa mai mare se plasează în unul din focarele elipsei, iar cel
cu masa mai mică se plasează pe orbită). Se defineşte astfel axa semi-majoră ca fiind jumătate
din distanţa cea mai mare dintre două puncte de pe elipsă (sau jumătate din distanţa dintre
apogeu şi perigeu). Tot pentru a descrie orbita, se defineşte excentricitatea elipsei ca fiind
raportul dintre excentricitatea liniară (distanţa dintre centrul elipsei până la centrul Soarelui
(Pământului)) şi lungimea axei semi-majore. O excentricitate egală cu 0 defineşte o orbită
circulară, iar o excentricitate apropiată de 1 descrie o orbită eliptică foarte alungită. Dacă axa
semi-majoră descrie mărimea orbitei eliptice, excentricitatea descrie forma elipsei.

55
A doua lege spune că linia imaginară care uneşte centrele celor două corpuri acoperă
suprafeţe egale în unităţi de timp egale. De aici rezultă că viteza obiectului care orbitează este
foarte variabilă în timp.

Prin a treia lege a mişcării planetelor se poate calcula perioada orbitală (timpul necesar ca să
se parcurgă o orbită completă). Mişcarea medie (sau frecvenţa orbitală) este inversa perioadei.

Pe lângă legile mişcării unui satelit, mai trebuie definite o serie de mărimi geometrice, astfel
încât să se poată determina poziţia satelitului faţă de un punct dat de pe Pământ. Figura 50
reprezintă aceste mărimi.

Un satelit se roteşte în jurul Pământului pe o orbită eliptică, cu Pământul în unul din focarele
elipsei. Poziţia de pe orbită în care satelitul este cel mai apropiat de Pământ se numeşte
perigeu, iar poziţia de pe orbită cea mai îndepărtată se numeşte apogeu. Planul care conţine
cercul ecuatorului se numeşte plan ecuatorial. Planul care conţine traiectoria eliptică pe care
se deplasează satelitul se numeşte plan orbital.

Cele două planuri se intersectează de-a lungul unei drepte care trece prin centrul Pământului
şi intersectează orbita satelitului în două puncte: nodul ascendent şi cel descendent, în calcule
fiind folosit nodul ascendent.

Figura 50 Elemente geometrice ce definesc mişcarea unui satelit (după [41])

Se definesc două unghiuri importante: înclinarea şi ascensia dreaptă a nodului ascendent,

după cum urmează:
- înclinarea este unghiul diedru dintre cele două planuri; aceasta specifică de asemenea
şi latitudinea maximă (nordică sau sudică) peste care trece satelitul; o înclinare de 0 grade
reprezintă o orbită ecuatorială, una de 90 grade este o orbită polară, iar una de peste 90 grade

56
descrie o orbită a cărei mişcare este în sens invers cu rotaţia Pământului (orbită retrogradă,
care generează un efect Doppler accentuat);
- ascensia dreaptă a nodului ascendent (Right Ascension of Ascending Node - RAAN)
este unghiul format dintre linia echinoxului de primăvară şi linia ce uneşte centrul Pământului
cu nodul ascendent.

Nodul ascendent al orbitei este punctul de pe orbită care trece prin planul ecuatorial, în trecere
de la sud la nord. Echinoxul de vară este nodul aparent ascendent al Soarelui, marcând
începutul primăverii din emisfera nordică. Argumentul perigeului este unghiul măsurat în
direcţia mişcării satelitului de la nodul ascendent până la perigeu. Anomalia dreaptă este
unghiul măsurat în direcţia mişcării satelitului de la perigeu până la poziţia sa de la un anumit
timp (epocă). Anomalia medie descrie anomalia satelitului dacă ar fi într-o orbită circulară.
Anomalia medie se poate calcula folosind anomalia dreaptă şi excentricitatea orbitei.
Elementele Kepleriene disponibile în mod obişnuit folosesc anomalia medie.

2.10.2 Definirea sistemului de coordonate cu două linii [42]

Mişcarea oricărui satelit poate fi definită cu ajutorul unui set de mărimi, care, din considerente
istorice (pentru fiecare satelit erau suficiente două cartele perforate) se pot reprezenta sub
formă de text pe două linii care au structura definită în Figura 51.

Figura 51 Structura unui element de coordonate pe doua linii [42]

Numele satelitului
(NOAA 6) Este numele asociat satelitului.

Indicativul internaţional
(84 123A) 84 indică anul de lansare, adică 1984, în timp ce 123 indică lansarea 124 din acel
an , iar " A " arată că a fost primul obiect care rezultă din această lansare .
Data şi ora („epoca”)
Ziua este exprimată în zecimal, din anul respectiv. De exemplu, data de mai sus arată "86", ca
fiind anul (1986) şi 50.28438588 ziua, în zecimal, adică un pic peste 50 de zile, după 1

57
ianuarie 1986. Timpul rezultat al vectorului ar fi 1986 / 050 : 06:49:30.94 . Reţineţi că NASA
Skywatch va aştepta eticheta de timp ca fiind în acelaşi format cum se arată mai sus, atunci
când se primesc datele TLE.
Aceasta data a fost calculată după cum urmează :
Se începe cu 50.28438588 zi (zile = 50)
50.28438588 zile - 50 = 0.28438588 zile
0.28438588 zile x 24 ore / zi = 6.8253 oră (ore = 6)
6.8253 oră - 6 = 0.8253 oră
0.8253 oră x 60 minute / oră = 49.5157 minute (minute = 49)
49.5157 - 49 = 0.5157 minute
0.5157 minute x 60 secunde / minut = 30.94 secunde (secunde = 30.94)
Coeficientul balistic
(0.00000140) de asemenea, numit prima derivată a mişcării medii, coeficientul balistic este
rata zilnică de modificare a numărului de rotaţii a obiectului, împărţit la 2. Unitatea de măsură
este rotaţii/zi. Acesta este termenul "captura totală", folosit în predicţia USSPACECOM, ca
model SGP4 (Perturbaţii Generale Simplificate).
A doua derivată a mişcării medii
(00000-0 = 0.00000), constituie al doilea termen pentru predicţia SGP4, folosită pentru a
modela degradarea orbitei terminale. Aceasta măsoară derivata a doua de timp în mişcare
medie zilnică, împărţită la 6. Unitatea de măsură este rotaţii/zi ^ 3. Ultimele două caractere
sunt puterea lui 10 (12345-5 = 0,0000012345) .
Termenul aerodinamic
(67960-4 = 0.000067960) de asemenea, numit şi coeficientul de presiune de radiaţie (sau
BSTAR), parametrul este un alt termen aerodinamic în predicţia SGP4. Unitatea de măsură
este raza Pământului ^ -1. Ultimele două caractere definesc puterea lui 10. A nu se confunda
acest parametru cu "B - Term", din USSPACECOM, factorul special de perturbare al
coeficientului aerodinamic, înmulţit cu suprafaţa de referinţă, împărţit la greutate.
Numărul setului de elemente şi suma de control
(5293) Numărul setului de elemente este generat de către USSPACECOM pentru acest obiect
(în acest exemplu, 529). Din moment ce mai multe agenţii generează acest număr, el este, în
general, ignorat, pentru a evita ambiguităţi. Contorul creşte în timp, până când acesta
depăşeşte 999, atunci când se revine la valoarea 1. Ultimul număr al liniei este suma de
control a liniei 1, calculată adunând toate numerele de pe această linie (modulo 10). Se adună
1 şi pentru fiecare semn „-“. Se ignoră caracterele nenumerice.
Numărul satelitului
(11416) este numărul de catalog USSPACECOM desemnat pentru acest obiect. Un "U" indică
un obiect neclasificat.
Înclinaţia (grade)
Reprezintă unghiul dintre ecuator şi planul orbitei. Valoarea este înclinarea medie, în sistem
TEME.
Ascensia dreaptă a nodului ascendent (grade )
Este unghiul între echinocţiul de primăvară şi punctul în care orbita traversează planul
ecuatorial (în mişcare spre nord). Valoarea este media ascensiei, în sistem TEME.
Excentricitatea
(0012788) reprezintă o constantă care defineşte forma orbitei (0 = circular, mai puţin de 1 =
eliptic). Pentru a afla valoarea, se pune 0 în faţa numărului.
Argumentul Perigeului (grade)
reprezintă unghiul dintre nodul ascendent şi cel mai apropiat punct de pe orbită faţă de
Pământ (perigeu). Valoarea sa este media argumentului perigeului, în sistem TEME.
Anomalia medie (grade)

58
este dată de unghiul, măsurat de la perigeu, a locaţiei satelitului în orbită, faţă de o orbită
circulară cu raza egală cu axa semi - majoră.
Mişcarea medie
(14.24899292) este dată de numărul mediu de orbite pe zi. Are 8 cifre zecimale, fără a lăsa
spaţiu la final, în cazul în care următorul element depăşeşte 9999.
Numărul orbitei şi suma de control
(346978) este numărul orbitei la momentul datei şi orei din „epocă”. Ultima cifră este suma
de control pentru linia 2, la fel ca la linia 1.

Figura 52 Imaginea ecranului calculatorului cu programul Orbitron [26]

Calculul orbitei sateliţilor, în zilele noastre, se face folosind programe de tracking, disponibile
pentru mai multe sisteme de operare, atât gratuit cât şi contra cost.

În Figura 52 este prezentată imaginea ecranului calculatorului atunci când pe acesta rulează
programul de urmărire Orbitron [26] (este un program cardware, care solicită celor care îl
folosesc, dacă îl consideră util, să trimită autorului, Sebastian Stoff, din Polonia, o carte
poştală din zona lor). Mesajul de eroare din figură ne avertizează când au trecut mai mult de
30 zile, fără să fi actualizat coordonatele TLE (Two Line Element) ale sateliţilor din lista pe
care dorim să o folosim. Actualizarea se face uşor, prin comenzi date programului, din baza
de date Celestrak, aflată la dispoziţia publicului. Apoi programul calculează toţi parametrii
utili pentru urmărirea unor sateliţi: geometria trecerilor, orele de trecere, unghiurile de azimut
şi elevaţie pentru o poziţie dată a staţiei de sol pe suprafaţa globului pământesc, corecţia
Doppler necesară, dar furnizează şi alte date cu caracter informativ.

Recepţia datelor de la un satelit dat presupune parcurgerea următoarelor etape:

- alegerea satelitului dorit;
- culegerea de pe Internet a datelor necesare: frecvenţe, modulaţie, mod de lucru;
- găsirea în Orbitron a coordonatelor TLE (dacă satelitul dorit nu are coordonatele TLE
incluse implicit, există posibilitatea de a le introduce manual în lista de sateliţi a programului);
- setarea receptorului/receptoarelor pe frecvenţa dorită;

59
 - alegerea programului de demodulare/decodare potrivit;
- eventual interpretarea şi/sau trimiterea datelor către proprietarul satelitului.

Cele mai multe date au fost recepţionate de la sateliţi educaţionali şi pentru amatori din seria
FUNcube, aceştia fiind construiţi de către AMSAT-UK (Anglia) în colaborare cu AMSAT-
NL (Olanda).

Figura 53 Imaginea ecranului calculatorului în timpul recepţionării satelitului FUNcube-1

Datele transmise cu modulaţie BPSK se pot decoda cu un program pus la dispoziţie de către
constructorii sateliţilor din seria FUNcube, numit Dashboard [27] (Figura 53). Acesta, pe
lângă decodare, poate transmite, prin Internet, datele recepţionate, printr-un "comutator"
software, către un server central destinat fiecărui satelit în parte.

La staţia de sol cu acces de la distanţă (amplasată la Universitatea Suceava), înainte de

lansarea în execuţie a componentelor software amintite, este necesară lansarea unor
instrumente software, care să asigure transportul informaţiei de-a lungul reţelei Internet, de la
staţia de sol fizică până la locaţia unde este prelucrată informaţia.

Tehnologiile utilizate pentru a construi interfaţa web includ HTML5 şi Javascript, cu nivelul
anterior implementat în Python. În fundal, o bibliotecă de procesare a semnalului digital
(DSP), libcsdr, şi un instrument la nivel de linie de comandă, CSDR, efectuează sarcinile de
procesare a semnalului. Pentru a accelera execuţia pe procesoarele ARM, unii algoritmi au
fost optimizaţi folosind rutine în limbaj de asamblare. CSDR a fost conceput pentru a efectua
DSP în mod simplu, direct pe semnale, din linia de comandă. Procesele CSDR, cu diferite
funcţii de procesare, pot fi înlănţuite unul după celălalt prin FIFO, furnizat de nucleul
sistemului de operare Linux. Astfel se poate implementa un sistem simplu de procesare a
semnalului, cu o singură comandă. Toate acestea sunt implementate în sistemul OpenWebRX,
gândit şi implementat iniţial de András Retzler în [13].

60
Alegerea benzii de frecvenţe sau alte setări de fineţe se pot efectua asupra staţiei de sol
folosind utilitarul putty sau prin interfaţa VNC (Virtual Network Computing) recomandată şi
preinstalată în sistemul Raspberry Pi 3. Se pot astfel conecta sau deconecta de la distanţă
diferite filtre sau preamplificatorul de zgomot mic.

2.11 Rezultate obţinute

Folosind staţiile de sol analizate au fost recepţionate semnale de la o serie de sateliţi de tip
LEO. În cele ce urmează se vor analiza pe scurt rezultatele obţinute.

Parametrii tehnici enumeraţi în continuare, privind sateliţii recepţionaţi sunt preluate de pe

site-urile corespunzătoare de pe Internet, la care s-au adăugat rezumate ale datelor
recepţionate.

Primii trei sateliţi sunt din seria FUNcube. Istoria acestora începe în 2009, când o echipă de
experţi voluntari de la AMSAT-UK, în colaborare cu colegi din Olanda de la AMSAT-NL, a
început să lucreze la un nou concept de satelit de amatori - Proiectul FUNcube. Planul iniţial
a fost proiectarea, construirea şi lansarea unui singur satelit, dar fiind disponibile noi
oportunităţi, proiectul s-a dezvoltat şi cuprinde în prezent şase misiuni în spaţiu: FUNcube-1,
Nayif-1, EO79/FUNcube-3, UKube-1, FUNcube-4 (ESEO) şi JY1SAT (MASAT-Iordania).
Deoarece EO79/FUNcube-3 nu conţine transmisia de telemetrie compatibilă cu restul seriei,
nu s-a reuşit recepţionarea sa şi deci nu a fost analizat separat. De asemenea ultimii doi din
serie, fiind lansaţi în decembrie 2018, nu au fost nici ei analizaţi separat.

2.11.1 FUNcube-1
FUNcube-1 (AO73) este un satelit educaţional în format 1U CubeSat având scopul de a atrage
şi a educa tinerii în domeniile radio, spaţiu, fizică şi electronică. FUNcube-1, înregistrat ca
satelit olandez, a fost lansat cu succes din Rusia pe 21 noiembrie 2013 şi, după aproape șase
ani pe orbită (august 2019), continuă să funcţioneze bine. Peste 1200 de amatori, inclusiv
multe şcoli şi colegii din întreaga lume (printre care şi staţiile de sol din Suceava), au
recepţionat şi au decodat datele telemetrice. Detalii despre operaţiunile efectuate până la
mijlocul lunii aprilie 2019 pot fi vizualizate la http://warehouse.funcube.org.uk/, iar cele
relative la operaţiunile curente şi telemetria disponibilă pot fi vizualizate la http://data.amsat-
uk.org/missions.

Frecvenţele utilizate sunt:

- 435.150 la 435.130 MHz - transponder SSB / CW uplink;
- 145.950 la 145.970 MHz - transponder downlink;
- 145.935 MHz - telemetrie BPSK cu viteza de 1200 biţi/s.

Codarea telemetriei este explicată în mai multe documente (descrierea cadrelor de telemetrie:
http://funcubetest2.files.wordpress.com/2013/08/fun_downlink_data_draft_13.doc sau la
https://funcubetest2.files.wordpress.com/2010/11/funcube-handbook-en_v13.pdf, unde găsim
informaţii în mai multe limbi). Un cadru este transmis în 4,3 secunde urmat de un ton BPSK
nemodulat de 0,7 secunde. Toată informaţia este transmisă în 24 cadre, ceea ce înseamnă că
se repetă la fiecare 2 minute. Faptul că toate informaţiile sunt disponibile publicului a
determinat ca un număr mare de persoane să se implice în recepţia datelor, determinând
succesul misiunii.

61
Figura 54 ilustrează o analiză a variaţiilor vitezei de rotaţie a satelitului în jurul axei proprii,
făcută de către Colin (un amator australian cu indicativul de apel VK3HI), folosind baza de
date la care au contribuit toţi cei ce au trimis date la AMSAT-UK (deci şi datele de la staţiile
din Suceava). Încă sunt discuţii asupra factorilor ce determină modificarea vitezei de rotaţie.
În plus, Figura 55 prezintă unul din graficele ce se pot genera automat şi, eventual, descărca
de pe site-ul http://warehouse.funcube.org.uk/ folosind date din baza de date amintită.

Figura 54 Variaţia rotaţiei în jurul axei sale, în timp

Baterie [mV]

8400

8350

8300

8250

8200

8150

8100
0 200 400 600 800 1000 1200 1400
Tim p [m in]

Figura 55 Variaţia tensiunii de la bornele acumulatorului [AD]

Începând cu 8 septembrie 2018, satelitul AO73/FUNcube-1 a intrat într-o perioadă
suplimentară de lumină solară completă. Acesta a fost în spaţiu timp de aproape cinci ani, iar
orbita originală sincronă soarelui s-a schimbat uşor, încât nu mai este în eclipsă timp de 35 de
minute în fiecare orbită. Astfel comutarea obişnuită autonomă între transponder (în perioada
eclipsei) şi date telemetrice de mare putere (mod educaţional) nu mai funcţionează.

A mai fost o perioadă scurtă de lumină solară completă (în ianuarie 2018), dar de data aceasta
satelitul s-a aflat în această situaţie mai mult de opt luni, adică între septembrie 2018 până în
luna aprilie a anului 2019.

62
În plus, pe lângă efectul termic suplimentar care a avut loc în această perioadă, viteza de
rotaţie pe axa Z a crescut (vezi Figura 54). Motivul acestui efect nu este încă pe deplin înţeles,
dar poate fi legat de curentul suplimentar produs de panourile solare prin magistrala de
alimentare a satelitului, care se pare că produce un câmp magnetic suficient să interacţioneze
cu câmpul magnetic al Pământului.

Prin urmare, s-a decis ca AO73/FUNcube-1 să funcţioneze iniţial pentru perioade alternative
de o săptămână, fie în "safe mode" (mod de siguranţă), fie în mod educaţional. Acest lucru ar
trebui să permită verificarea faptului dacă într-adevăr curenţii afectează viteza de rotire. În
modul de siguranţă se transmit date telemetrice cu putere redusă (30 mW), iar în modul
educaţional, acestea se transmit cu putere normală (300 mW). Se va verifica astfel şi dacă
satelitul devine mai fierbinte sau mai rece la comutarea modului de lucru.

Acest program de lucru poate fi schimbat pe baza datelor recepţionate. Noul program a fost
pus în aplicare începând cu 31 august 2018. Începând cu luna mai 2019, satelitul a revenit la
funcţionarea normală, cu perioade din ce în ce mai lungi de eclipsă.

2.11.2 Nayif-1
Nayif-1 (EO-88) a fost dezvoltat de Centrul Spaţial Mohammed Rashid (MBRSC) din
Emiratele Arabe Unite şi de Universitatea Americană Sharjah (AUS). Acest satelit a fost
proiectat şi realizat de studenţi din AUS, sub supravegherea unei echipe de ingineri şi
specialişti din cadrul MBRSC. Agenţia Spaţială Indiană ISRO a lansat cu succes satelitul de
radioamatori Nayif-1 (împreună cu alţi 103 sateliţi, un record pentru o singură lansare),
folosind racheta PSLV-C37, pe 5 februarie 2017.

Satelitul include un transponder liniar U / V şi un emiţător de telemetrie. Foloseşte un circuit

de control al frecvenţelor îmbunătăţit şi include un sistem de determinare şi control al
atitudinii, activ.

Frecvenţele de operare sunt:

- 145.940 MHz - telemetrie BPSK de 1200 biţi/s, conform standardului FUNcube.
- 435.045 - 435.015 MHz - transponder SSB / CW uplink;
- 145.960 - 145.990 MHz - transponder downlink.

2.11.3 UKube-1
UKube-1 este un satelit de 3U care măsoară 10 cm x 10 cm x 30 cm, fiind prima misiune
comandată de Agenţia Spaţială din Marea Britanie. Acesta este primul satelit proiectat şi
fabricat în Scoţia. A fost lansat cu succes pe 7 august 2014 la 15.58 UTC la bordul unei
rachete Soyuz 2-1b / Fregat-M de la Cosmodromul Baikonur, Kazakhstan.

UKube-1 conţine trei sarcini ştiinţifice şi de cercetare, ca şi cele destinate pentru FUNcube-2,
care are, în esenţă, acelaşi sistem radio ca şi FUNcube-1. O descriere completă a satelitului
este dată la adresa [16]. Satelitul fost funcţional până pe 18 octombrie 2018, frecvenţele
folosite fiind următoarele:

- 145,840 MHz - telemetrie primară CW sau 1200 - 9600 BPSK;

- 145,915 MHz - FUNcube-2 telemetrie BPSK de 1200 biţi/s;
- 145,930-145,950 MHz - FUNcube-2 transponder downlink;
- 435,080-435,060 MHz - transponder SSB / CW uplink;

63
 - 2401,0 MHz - downlink date, în banda S (QPSK - OQPSK);
- 437,425-437,525 MHz - spectrul împrăştiat, conform specificaţiilor myPocketQub.

2.11.4 Max Vallier

"Max Valier Sat "este un satelit de amatori construit în cooperare de către:

- Liceul "Max Valier" din Bolzano / Bozen (Italia);

- OHB System AG din Bremen (Germania);
- Institutul Max Planck pentru fizică extraterestră din Garching (Germania).

Principala sa încărcătură utilă este un telescop cu raze X conceput şi realizat de MPE. Datele
generate de acest detector sunt transmise, împreună cu datele de funcţionare ale satelitului, pe
frecvenţa de 145.860 MHz.

A doua încărcătură utilă este o baliză radio care transmite un mesaj fix în mod continuu.
Frecvenţa balizei este de 145,960 MHz. Satelitul "Max Valier Satellite" a fost lansat cu o
rachetă indiană de tip PSLV-C38 pe 23 iunie 2017, de la Centrul Spaţial Satish Dhawan.

Datele utile sunt transmise prin protocolul AX.25, cu 9600 bps, cu modulaţie GMSK.
Indicativul de destinaţie în downlink este IN3EAE, indicativ de radioamatori al şcolii Max
Valier School, iar ca sursă este II3MV, indicativul satelitului Max Valier Sat.

Frecvenţa sistemului de telemetrie este 145,860 MHz, iar puterea este de 5W. În plus pe
frecvenţa de 145,960 MHz se transmite un semnal de baliză în telegrafie (alfabetul Morse),
care se repetă la fiecare 60 secunde, cu mesajul fix: "73 DE II3MV MAX VALIER SAT TNX
MANFRED ES CHRISTA FUCHS". Puterea este de 500 mW, acest mesaj fiind recepţionat
de multe ori în condiţii foarte bune, folosind cele două staţii de sol din Suceava.

2.11.5 Fox1A
Fox1A (sau cum a fost redenumit AO-85 - Amsat Oscar 85) este primul satelit din seria de
sateliţi în format CubeSat 1U realizaţi de către AMSAT-NA. A fost lansat în spaţiu ca parte a
programului de lansări gratuite ELaNa XII pe data de 8 octombrie 2015, cu o rachetă Atlas 5,
din Vandenburg, California. Are o înclinare a orbitei de aproximativ 65 de grade, cu
dimensiunile orbitei de 518 x 810 km, cu apogeul în emisfera nordică.

La bord are un repetor FM, U/V (UHF => VHF) cu puterea de până la 800 mW. Uplink-ul a
fost planificat pentru 435.180, dar rapoartele iniţiale au indicat faptul că lucrează mai aproape
de 435.172, din cauza diferenţelor de temperatură. Accesul la repetor necesită ca satelitul să
primească un semnal cu un ton PL (Private Line sau cum i se mai spune CTCSS) de 67,0 Hz
timp de două secunde. Dacă satelitul nu primeşte un semnal cu PL de 67.0 Hz, repetorul se
opreşte după un minut. Atunci când repetorul nu este activat de un semnal care poartă tonul
PL, o baliză de voce este transmisă la fiecare două minute. Downlink-ul este pe 145.980 MHz
şi include telemetria de date (modulată FSK sub voce - DUV - Data Under Voice), simultan
cu operarea repetorului. Este disponibilă şi o conexiune de retur de mare viteză la 9600 bps
pentru date experimentale şi de înaltă rezoluţie. În plus faţă de utilizarea satelitului de către
amatori, există un număr de experimente ştiinţifice la bord. Astfel Universitatea Vanderbilt a
realizat un experiment asupra radiaţiilor protonice de joasă energie, iar Universitatea Penn
State - Erie, un experiment cu un giroscop.

64
Toată seria de sateliţi Fox (în final vor fi 5) are o funcţie suplimentară: ZombieSat. Această
funcţie este proiectată pentru a prelungi durata de viaţă utilizabilă folosind următoarea
tehnologie: transponderul FM va funcţiona chiar cu CPU defect, fără intervenţie de la staţia de
sol, cât timp este iluminat de soare, chiar şi cu bateria defectă (scurtcircuitată).

2.11.6 Fox1D
Acesta a fost lansat cu o rachetă PSLV-C40 de la Centrul Spaţial Satish Dhawan din India pe
12 ianuarie 2018. Fox-1D (sau AO-92) are la bord un repetor FM cu intrarea pe frecvenţa de
435,35 şi CTCSS pe 67,0 Hz şi ieşirea (downlink) pe 145,880 MHz cu un sistem telemetric cu
viteza de 200 bps, DUV.

În plus, Fox-1D realizează la bord mai multe experimente universitare: un giroscop MEMS de
la Universitatea de Stat din Pennsylvania Erie, o cameră de la Virginia Tech şi un experiment
de cartografiere a radiaţiilor HERCI (High Energy Radiation CubeSat Instrument) din
cadrul Universităţii din Iowa.

Fox-1D are de asemenea un convertor de frecvenţă (L-Band Downshifter) experimental al

AMSAT, care permite repetorului FM să fie comutat pentru a utiliza o conexiune uplink de
1267.350 MHz (tot cu CTCSS de 67.0 Hz).

Funcţionarea satelitului are loc după un program anunţat. Astfel, în general este comutat în
mod L/V (din banda de 1296 MHz în cea de 145 MHz) aproximativ 24 ore, începând cu
sâmbătă noaptea. Activarea camerei video de la bord este anunţată pe
https://twitter.com/AMSAT şi pe lista de e-mail AMSAT-bb, din timp sau la cerere. În restul
timpului repetorul U/V este deschis în permanenţă.

2.11.7 ISS
Staţia Spaţială Internaţională are rezervate o serie de frecvenţe pentru activităţi de
radiocomunicaţii de amatori şi o serie de echipamente destinate acestui scop. Pe exteriorul
modulelor Zarya şi Columbus se găsesc mai multe antene pentru benzile de frecvenţă de la
145 la 2400 MHz.

Corespunzător, există mai multe echipamente radio: Keenwood (D700 şi D710E), Ericsson
(VHF şi UHF) şi HamTV. Toate acestea sunt modificate pentru lucrul în condiţii de
imponderabilitate şi alimentare de la sursele de energie avute la dispoziţie (de 28 sau 120
Volţi).

Activităţile desfăşurate, folosind aceste echipamente, sunt următoarele:

- legături demonstrative periodice cu programare, dintre cosmonauţi/astronauţi şi elevi
de la diferite şcoli din toată lumea; în cadrul acestora se pun întrebări şi se dau răspunsuri în
direct; la una din aceste întâlniri, cu elevi din Târgovişte, de la Suceava s-a asigurat legătura
downlink de rezervă (Figura 56);
- retranslaţii digitale automate pe frecvenţa de 145,825 MHz, cu modulaţie AFSK şi
protocol AX-25;
- transmisie de imagini de televiziune digitală pe frecvenţa de 2395 MHz, folosind un
echipament special proiectat şi construit pentru acest scop;
- transmisii de imagini în modul de lucru SSTV (Slow Scan TV - televiziune cu baleiaj
lent, o imagine la 120 secunde), modulat FM, pe frecvenţa de 145,800 MHz, după un program
anunţat anterior;
- comunicaţii directe (foarte rar) între astronauţi şi radioamatori de la sol.

65
Deoarece echipamentele de la bordul ISS au acumulat deja durate mari de funcţionare (primul
transceiver a funcţionat 17 ani fără întrerupere), se lucrează (inclusiv la testele de certificare
privind folosirea lor într-o misiune spaţială cu echipaj uman) în momentul de faţă la alte
echipamente care să le înlocuiască.

Figura 56 Orientarea manuală a antenei, în cadrul întâlnirii cu elevii din Târgovişte

(în imagine ing. Cezar Leşanu, YO8TLC) [AD]

2.11.8 XW-2
Pe 19 septembrie 2015 au fost lansaţi 9 sateliţi de radioamatori având nume din seria XW-2 /
CAS-3 folosind noua rachetă Chang Zheng 6 (CZ-6), de la centrul de lansare a sateliţilor
(TSLC - Taiyuan Satellite Launch Center), din Shanxi, China.

Şase sateliţi (denumiţi XW-2A până la XW-2F) au transpondere liniare U / V din banda de
435 MHz în banda de 145 MHz pentru comunicaţii SSB / CW, LilacSat-2 (CAS-3H) are un
transponder vocal V / U FM şi unul APRS. Ceilalţi doi sateliţi DCBB (CAS-3G) şi NUDT-
Phone-Sat (CAS-3i) au numai downlink-uri de telemetrie.

Sateliţii au fost transferaţi pe o orbită cu axele de 528 km, şi, respectiv, 551 km, la o înclinaţie
de 97,5 grade. Se preconizează o perioadă de minim 8,5 ani de orbitare în jurul Pământului.
Frecvenţele şi modurile de lucru sunt publicate într-un document pdf la adresa [17]. Folosind
staţiile de sol de la Suceava, au fost recepţionaţi aceşti sateliţi, în condiţii bune, atât în ce
priveşte datele telemetrice cât şi traficul prin transpondere.

2.11.9 Analiza pachetelor de date recepţionate de la sateliţii FUNcube

Aceşti sateliţi, în zilele lucrătoare, cât timp se află iluminaţi de soare, transmit toate datele de
la bord folosind modulaţie BPSK, sub forma unor trame (cadre) cu durata de 5 secunde, cu o
putere de 300 mW, în banda de 146 MHz (semnal de baliză). În restul timpului (în afara
zilelor lucrătoare şi în perioada de eclipsă) sateliţii sunt comutaţi automat în mod „pentru
radioamatori”, adică se activează un transponder liniar inversor din banda de 436 MHz uplink,
în banda 146 MHz, downlink, cu 300 mW, iar pe frecvenţa balizei se transmit în continuare
datele telemetrice, dar la un nivel de putere de numai 30 mW.

În cele ce urmează se va face o analiză asupra atitudinii a trei sateliţi din această serie, pe baza
numărului de pachete recepţionate. În primul rând s-a ţinut cont de alura graficului distanţei
dintre un satelit LEO şi staţia de sol (Figura 12), în funcţie de elevaţie. S-a normalizat
numărul de pachete recepţionate la treceri cu elevaţii diferite, folosind relaţia următoare:

66
 R
N (17)
E
unde: N - numărul de pachete recepţionate, normalizat;
R - numărul real de pachete recepţionate la o trecere dată;
E - elevaţia maximă a trecerii respective, în grade.

S-au luat în consideraţie treceri ale sateliţilor Nayif-1, FUNcube-1 şi UKube-1, din perioada
23 aprilie până la 31 iulie 2018. Au fost normalizate numerele de pachete recepţionate de la
aproximativ 220 treceri şi apoi au fost reprezentate în Figura 57. Ulterior au fost calculate
mediile pentru cei trei sateliţi (Figura 58).

16

14 Nayif-1
Numar pachete normalizat [n/grd.]

12 FUNcube-1
UKube-1
10

-2
0 10 20 30 40 50 60 70 80

Numar trecere

Figura 57 numărul de pachete recepţionate, normalizat, în cazul celor 3 sateliţi [AD]

5
4 .3 6
4 .5
4
3 .5
3
2 .5
1.8 8
2
1.3 3
1.5
1
0 .5
0
N ayif - 1 FC-1 U kub e- 1

Figura 58 Comparaţie între numărul de pachete recepţionate pe grad de elevaţie

[AD]

Deşi cei trei sateliţi au la bord echipamente echivalente (300 mW, GMSK, antene dipol), se
observă că numărul de pachete este variabil. Aceasta se datorează atitudinii diferite. Astfel
Nayif-1 are un sistem activ de stabilizare a poziţiei pe traiectorie, folosind bobine (alimentate
de către calculatorul de bord, după un anumit algoritm) care creează forţe mecanice de rotire,
în câmpul magnetic al Pământului. Ceilalţi doi sateliţi nu au asemenea circuite, deci se rotesc
după axele de simetrie cu viteze diferite, determinând modificări ale polarizării antenelor de la

67
bord, cu perioada corespunzătoare. Această viteză depinde atât de viteza de rotaţie imprimată
în momentul eliberării lor în spaţiu, dar şi de alte forţe precum cele create de forma
aerodinamică (având în vedere urmele de aer existente în zona orbitei sateliţilor LEO), de
presiunea exercitată de lumina solară asupra feţelor lor (forţe aflate în afara controlului
satelitului sau a operatorilor săi) sau de curenții creați de panourile fotovoltaice prin cablurile
de conectare electrică.

În Figura 59 a se observă consistenţa deosebită a semnalului satelitului Nayif-1, dar şi variaţia

de semnal în cazul celorlalţi sateliţi. Din Figura 59 b se poate chiar măsura viteza de rotaţie a
satelitului, care, în cazul lui FUNcube-1, este de (2*3.14 [radiani]) / 48 [secunde] =
0.1308333 [radiani/secundă]. În plus, pe Figura 59 a şi c se pot observa şi alte efecte precum
propagarea multi-path şi contribuţia efectului Faraday asupra polarizării semnalului.

Toate aceste variaţii ale semnalului sunt argumente suplimentare asupra necesităţii unei
rezerve de amplificare pe calea dintre satelit şi staţia de sol.

Folosind cele două staţii de sol, s-a reuşit recepţia şi decodarea unui număr de peste 49 000 de
pachete de date, de la Nayif-1, 39 000 pachete de date de la FUNcube-1 şi peste 6 500 pachete
de la UKube-1. Toate aceste pachete au fost trimise automat către proprietarii sateliţilor, cu
scopul integrării lor în baza de date de la nivel mondial.

Recepţia cu succes a acestor date a demonstrat faptul că cele două staţii de sol au
sensibilitatea necesară recepţiei semnalelor de la emiţătoare de foarte mică putere (300mW
sau chiar 30 mW) aflate la bordul unor sateliţi.

a b c
Figura 59 Spectrele semnalelor sateliţilor Nayif-1 (a), FUNcube-1 (b) şi UKube-1 (c) [AD]

68
2.11.10 Satelitul geostaţionar Es'hail-2
Primul satelit geostaţionar pentru radioamatori (P4-A) este de fapt un bloc format din două
transpondere amplasate pe satelitul comercial Es'hail-2, fiind un proiect comun între Qatar
Satellite Company (Es'hailSat), federaţia de radioamatori din Qatar (QARS) şi AMSAT
Deutschland (AMSAT-DL), ultimul dintre aceştia asigurând asistenţa tehnică.

Figura 60 Acoperirea satelitului geostaţionar, deasupra punctului 0 oN şi 26oE [62]

Construcţia propriu-zisă a satelitului a fost făcută de către Mitsubishi Electric, iar finanţarea
de către statul Qatar. Lansarea s-a efectuat în noiembrie 2018 cu o rachetă Falcon 9 (SpaceX)
din Complexul de lansare 39A (LC-39A) al NASA, Centrul Spaţial Kennedy din Florida. Ca
la orice poziţionare de satelit geostaţionar, lansarea a fost urmată de o perioadă de
comisionare în care sunt verificate toate echipamentele de la bord, înainte de a declara
satelitul operaţional.

Cele două transpondere au scopuri diferite: primul este de bandă îngustă, cu scopul translatării
unor comunicaţii analogice clasice sau digitale (SSB, CW, SSTV), iar cel de al doilea este de
bandă largă pentru experimente de televiziune digitală de amatori. Cerinţele asupra
echipamentelor de la sol sunt următoarele: [62]

Downlink în banda de 10GHz:

- antenă parabolică de minim 60 cm diametru, în zona noastră (26oE);
- transponder liniar: polarizare liniară verticală;
- transponder video digital: polarizare liniară orizontală.
Uplink în banda de 2,4GHz:
- transponder liniar: SSB, CW; 5W cu o antenă cu 22,5 dBi cu polarizare circulară
dreapta;
- transponder video digital: EIRP de vârf 53 dBW (100W cu o antenă de 2,5m cu
polarizare circulară dreapta).

Benzile de frecvenţe utilizate de cele două transpondere sunt:

Transponderul liniar:
- uplink: 2400,050 - 2400,300 MHz;

69
 - downlink 10489,550 - 10489.880 MHz;
Transponderul digital video:
- uplink: 2401,500 - 2409,500 MHz;
- downlink: 10491,000 - 10499,000 MHz.

Satelitul constituie o oportunitate de testare a unor echipamente de emisie şi recepţie în

benzile amintite, cu aplicativitate în comunicaţiile spaţiale. În scopul accesării satelitului s-au
propus echipamentele de mai jos.

Downlink (recepţie):
- antenă parabolică de tip off-set de 90 cm diametru;
- LNC (Low Noise Convertor), cu oscilator local de tip PLL (AVENGER);
- receptor SDR de tip RTL-SDR;
- calculator Raspberry Pi 2, cu software OpenWebRx.

Se observă faptul că nu sunt necesare blocuri funcţionale deosebite. Blocul cu cele mai mari
restricţii este LNC-ul (Low Noise Converter). Acesta nu trebuie să fie cel "clasic", adică
dintre cele ce folosesc un DRO (Dielectric Resonant Oscillator) deoarece acesta nu asigură o
stabilitate de frecvenţă mulţumitoare, în cazul transmisiilor cu bandă îngustă, precum SSB sau
CW. În ultimii ani au o răspândire tot mai mare blocuri care folosesc un oscilator de tip PLL,
la care stabilitatea este determinată de un oscilator cu cuarţ (acesta se poate înlocui cu un
TCXO - Thermic Compensated X-tal Oscillator, GPSDO - GPS Disciplined Oscillator,
OCXO - Oven Controled X-tal Oscillator sau alt tip de oscilator cu o stabilitate mai bună).

Figura 61 Schema bloc propusă pentru receptor [AD]

Receptorul din Figura 61 a fost realizat şi instalat pe platforma Observatorului din cadrul
Universităţii Ștefan cel Mare din Suceava şi poate fi accesat oricând prin Internet folosind
adresa www.statiidesol.tk sau, direct, http://adone.geonet.ro/sat/receptor/receptor.html.

Uplink (emisie):
- emiţător în banda de 436 MHz;
- atenuator;
- oscilator cu circuitul PLL ADF4351;
- microcontroler MSP430G2211;
- mixer;
- filtru în banda de 2.4 GHz;
- amplificator;
- antenă.

70
 Figura 62 Schema bloc propusă pentru emiţător [AD]

Figura 62 prezintă schema bloc a emiţătorului. Este mai complicată decât la recepţie deoarece
gradul de integrare al blocurilor funcţionale este mai mic. Oscilatorul PLL ales poate genera
orice frecvenţă între 35 şi 4400 MHz, pentru programarea sa folosind un set de 6 registre de
câte 32 biţi. Se generează astfel frecvenţa de 1965 MHz la un nivel cuprins între –4 şi 5 dBm.
Scrierea în registre a fost făcută cu ajutorul unui microcontroler MSP430G2211 care, după
calarea buclei, practic nu mai este utilizat.

Mixerul folosit este un circuit ADL5350, care necesită de la oscilator un nivel de aproximativ
4 dBm, iar de la emiţătorul din banda de 436 MHz, un nivel de maxim 25 dBm. Dacă în cazul
oscilatorului local nivelul se poate asigura din programare (folosind microcontrolerul), în
cazul emiţătorului TX432 este necesar un atenuator, deoarece nivelul generat de către
emiţătorul ales (FT857D de la Yaesu) este cuprins între 33 dBm şi 43 dBm. A fost ales un
atenuator monolitic de 30 dB / 50 ohmi.

După mixaj este absolut necesară introducerea pe calea de semnal a unui filtru trece bandă
(Figura 63). Soluţia aleasă a fost un filtru interdigital cu 3 celule. Parametrii săi, după
construcţia practică au relevat o atenuare de inserţie de aproximativ 4 dB într-o bandă de
aproximativ 300 MHz şi o atenuare de peste 50 dB la o distanţă de peste 300 MHz de banda
de trecere.

Figura 63 Filtrul interdigital pe frecvenţa de 2400 MHz realizat şi caracterizarea lui [AD]

Etajele ulterioare trebuie să asigure la ieşire un nivel de putere de 33 până la 36 dBm (adică
minim 2 W), în condiţiile folosirii unei antene cu un câştig de 24 dB. Figura 64 este rezultatul
măsurătorilor efectuate asupra unui amplificator de RF industrial folosind circuitul MMIC de
tip GAL-07. Se observă punctul în care puterea de ieşire este limitată la aproximativ 15 dBm.

71
Aceasta înseamnă că numai până la acest nivel de putere se poate folosi acest circuit (la 2,4
GHz, el asigură o amplificare a semnalului de aproximativ 10 dB).

Nivel iesire [dBm]

20

15

10

-5

-10
-20 -10 0 10
Nivel intrare [dBm]

Figura 64 Evidenţierea punctului în care puterea de ieşire este limitată [AD]

72
3 Simulator de satelit
Majoritatea misiunilor spaţiale folosesc, în scopul pregătirii personalului de la sol din cadrul
MCC, diverse tipuri de simulatoare de satelit. Pe aceste simulatoare se testează dezvoltarea de
noi componente software şi hardware, precum şi procedurile acceptate de comandă de la
distanţă. Figura 65 prezintă două exemple de asemenea echipamente comerciale.

a b
Figura 65 Sateliţi demonstrativi cu scop educaţional [65]
EyasSat (Figura 65 a) este un nanosatelit complet funcţional, conceput pentru predarea
ingineriei sistemelor spaţiale, în clasă şi laborator. EyasSAT a fost co-dezvoltat între
Academia Forţelor Aeriene din S.U.A. şi Colorado Satellite Services. EyasSAT are şase
subsisteme tradiţionale pe o singură magistrală din satelit: structură, alimentare cu energie
electrică (EPS), manipulare date (DH), comunicaţii (Comm), determinare şi control atitudine
(ADCS) şi subsisteme termice. [63]

ESAT (Figura 65 b) este un satelit educaţional conceput pentru toate nivelurile de educaţie:
educaţie STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics - Ştiinţă, tehnologie,
inginerie şi matematică), respectiv studii universitare şi formare profesională. ESAT este
perfect echipat pentru educaţia în proiectarea, fabricarea, integrarea, validarea şi funcţionarea
sateliţilor. ESAT le permite să integreze şi să testeze dezvoltări proprii, atât software, cât şi
hardware. [64]

În scopul testării staţiilor de sol şi pregătirii utilizatorilor unor sateliţi de comunicaţii, a fost
proiectat şi, parţial, realizat un asemenea echipament. Acesta este privit de către staţia de sol
ca fiind un satelit. Spre deosebire de echipamentele amintite, acesta este gândit să fie amplasat
la o distanţă constantă, de ordinul kilometrilor faţă de staţia de sol, cu funcţionare autonomă.

Deoarece acesta nu va zbura în spaţiu, cerinţele asupra sa sunt mai relaxate. Astfel nu se
impun cerinţe privind rezistenţa la şocuri şi vibraţii sau radiaţii precum şi la comportarea în
vid. Parametrul cel mai restrictiv este temperatura, care, la nivelul plăcilor electronice, poate
varia de la –30 grade până la peste 70 grade Celsius. De asemenea trebuie montat într-o
incintă transparentă (fiind alimentat cu panouri fotovoltaice), etanşă la apă.

73
Înainte de a realiza varianta finală, a fost construită o placă cu conectori în scopul uşurării
realizării testelor de laborator (Figura 66). Aceasta permite conectarea mai multor plăcuţe de
testat, a unei plăci de dezvoltare cu un microcontroler din seria MSP430, fiind incluse două
surse de tensiune, de 3,3 şi de 5 V. De asemenea se poate extinde prin conectarea mai multor
asemenea plăci, putând astfel mări numărul plăcuţelor de testat.

Această placă de bază a fost folosită la dezvoltarea oscilatorului PLL, a filtrelor de AF, a
ceasului cu calendar şi a circuitului cu histerezis.

Figura 66 Placă de teste extensibilă, realizată de autor în laboratorul USV [AD]

3.1 Testarea staţiilor de sol

În cazul sateliţilor cu orbită joasă (până la câteva sute de km), cum sunt majoritatea, durata
unei rotaţii în jurul Pământului este de ordinul a 90 la 100 minute. De asemenea, prin zona de
acoperire a unei staţii de sol, în evoluţia sa, un satelit trece doar de câteva ori pe zi. O altă
problemă este că o trecere dată este doar de ordinul a 10 minute. Astfel, din 24 ore, în raza
unei staţii de sol, timpul efectiv de contact este de ordinul zecilor de minute. Acest timp se
mai reduce câteodată din cauza unor obiecte sau structuri care obturează orizontul staţiei de
sol sau sunt treceri la unghiuri de elevaţie prea mici (care presupun distanţe staţie - satelit prea
mari, ce pot duce la erori de decodare a semnalelor).

În aceste condiţii orice informaţie recepţionată de la satelit este foarte importantă. În

verificarea şi testarea funcţionării unei staţii de sol, se folosesc mai multe metode. În primul
rând, ca şi la alte componente ale tehnicii spaţiale, se foloseşte lista de verificare (check-list),
în care sunt specificaţi paşii de urmat în timp, precum pornirea, verificarea, folosirea şi apoi
oprirea staţiei de sol etc. În funcţie de implementare, această listă poate fi sub forma unui
tabel tipărit pe hârtie, dar poate fi şi sub forma unei liste de comenzi (shell), în cazul staţiilor
automatizate. În funcţie de rezultatul fiecărui pas, se trece la următorul sau se iau alte măsuri

74
necesare. În cazul staţiilor automatizate, în situaţia unor erori, este anunţat personalul, în
vederea unor intervenţii, folosind tot o listă de verificare.

Testarea staţiilor de sol se poate face prin simulări software sau folosind un hardware
specializat. Prin teză s-a propus realizarea unui echipament hardware cu comportare de
satelit, amplasat la o distanţă fixă faţă de staţia de sol, având funcţionare independentă. În
realizarea practică, s-au impus următorii parametri tehnici:

- dimensiune: cub cu latura de aproximativ 18 cm, fără limite de greutate;

- alimentare autonomă cu celule solare;
- transponder liniar cu banda la intrare de la 144,66 la 144,69 MHz (conform planului
IARU) [65];
- transponder liniar cu banda la ieşire de la 432,66 la 432,69 MHz (conform planului
IARU) [65];
- o baliză de verificare a nivelului semnalului, transmiţând date telemetrice;
- posibilitatea de a citi parametri de funcţionare şi a comanda diverşi parametri precum:
frecvenţe, puteri, funcţionarea unor blocuri etc.

3.2 Schema bloc

Schema bloc a simulatorului este dată în Figura 67, unde prin haşurare se indică gradul de
implementare al sistemului.

Figura 67 Schema bloc a simulatorului de satelit, cu implementarea realizată [AD]

75
Blocul de alimentare şi blocul ceas/calendar sunt implementate hardware complet, urmând a
se face doar uşoare modificări software în controlerele respective. Blocul de radiofrecvenţă
are cea mai mică implementare. Sunt realizate circuitele PLL necesare generării frecvenţelor
de emisie şi recepţie şi a fost realizat circuitul de detecţie a datelor, folosind un amplificator
cu histerezis.

3.3 Calculul puterii de radiofrecvenţă necesare în antenă

În primul rând a fost analizată puterea de emisie necesară, astfel încât simulatorul să fie
sesizat ca fiind satelit. S-a ţinut cont de distanţa dintre simulator şi staţia de sol şi de antenele
folosite.

În cazul simulatorului de satelit, pentru simplificare, nu se iau în consideraţie reflexiile,

împrăştierea semnalului şi difracţia. Această simplificare nu duce la rezultate eronate
deoarece cele două puncte (staţia de sol şi simulatorul) se află în puncte fixe, cu vizibilitate
directă, iar mediul este presupus, în general, fără modificări în timp.
Atenuare [dB]

300

250

200

150

100 435 MHz

146 MHz
50 2400 MHz
0
1 10 100 1000 10000 100000 100000 1E+07 1E+08
0
Distanta [km]

Figura 68 Atenuarea undelor radio în spaţiul liber, în funcţie de frecvenţă şi distanţă [AD]

Folosind relaţia (4), în reprezentare logaritmică, se ajunge la graficul din Figura 68. Punctele
de pe grafice sunt corespunzătoare următoarelor distanţe (în ordine):

- 1 km – pentru simulator de satelit;

- 10 km – comunicaţii terestre;
- 400 km – Staţia Spaţială Internaţională;
- 17000 km – sateliţii GPS;
- 36000 km – sateliţii geostaţionari;
- 400.000 km – Luna
- 56.000.000 km – planeta Marte.

76
Luând ca exemplu situaţia comunicaţiilor cu Staţia Spaţială Internaţională, pe 145,800 MHZ,
care se află la o înălţime de aproximativ 400 km, rezultă o atenuare în spaţiu liber de:

A[dB]  92,445  20 lg 400  20 lg 0.146  127.78 (18)

Atunci când emiţătorul este la 1 km distanţă (pe frecvenţa de 432,66MHz), atenuarea este de:

A[dB]  92,445  20 lg1  20 lg 0.43266  85.16 (19)

Dacă dorim o echivalare a nivelului semnalului, nivelul de putere al emiţătorului trebuie să fie
mai mic cu diferenţa de atenuare din cele două cazuri, adică 42,6 dB. La Staţia Spaţială
Internaţională se foloseşte de obicei, în aceste benzi o putere de 5W, adică aproximativ 37
dBm. În aceste condiţii un simulator care să genereze un semnal echivalent la nivelul staţiei
de sol, ar trebui să emită cu un nivel de aproximativ -5.5 dBm, adică aproximativ 300 W! Nu
s-a ţinut cont de o serie de fenomene care se întâlnesc în practică. Chiar dacă dorim o oarecare
marjă a nivelului semnalului recepţionat la staţia de sol, se observă faptul că la simulator sunt
necesare totuşi puteri foarte mici. Astfel din sursa de energie, chiar cu randamente mici, nu
sunt necesare puteri semnificative, mai importante fiind fiabilitatea şi flexibilitatea sa.

Figura 69 Schema bloc generală, a sursei de alimentare, proiectată de autor [AD]

77
3.4 Puterea electrică disponibilă

Sursa de alimentare a simulatorului de satelit a fost construită folosind 4 panouri fotovoltaice,

stocarea energiei fiind preluată de o baterie cu două supercapacitoare de câte 500 F fiecare,
conectate în paralel. [66]

Urmărirea funcţionării blocului de alimentare este realizată folosind un microcontroler de la

Texas Instruments, de tipul MSP430G2553 [67] (schema logică simplificată a software-ului
folosit este prezentată în anexele 1 şi 2). Valorile măsurate sunt definite în Tabelul 5 şi
Tabelul 6. Deoarece acest circuit nu are decât 8 intrări analogice, a fost necesară folosirea a
două multiplexoare analogice. În aceleaşi tabele sunt date şi valorile minime şi maxime pe
fiecare intrare. Folosirea multiplexoarelor permite măsurarea unui număr de 16 mărimi
analogice, la care s-a adăugat temperatura internă a procesorului. De observat că au rămas un
număr suficient de intrări / ieşiri numerice nefolosite, care pot acoperi alte funcţii. Din
considerente de rutare a semnalelor pe cablajul imprimat, au fost folosite intrările P1.0 şi
P1.3, ca intrări analogice (Figura 70).

Tabelul 5 Intrarea analogică P1.0:

Nr. Notat Descriere Limita inferioară Limita superioară
0 Ug Tensiune generală S II 2,2 V 3.5 V
1 Uc Tensiune pe condensatoare 0,9 V 2,7 V
2 Ic Curent prin condensatoare 0 60mV
3 Ig Curent general S II 0 0,2 A
4 T4 Temperatura panou 4
5 T3 Temperatura panou 3
6 U4 Tensiune panou 4 0 5,5 V
7 I4 Curent panou 4 0 0,5 A

Tabelul 6 Intrarea analogică P1.3:

Nr. Notat Descriere Limita inferioară Limita superioară
0 T2 Temperatura panou 2
1 I3 Curent panou 3 0 0,5 A
2 U3 Tensiune panou 3 0 5,5 V
3 U2 Tensiune panou 2 0 5,5 V
4 C2 Curent panou 2 0 0,5 A
5 C1 Curent panou 1 0 0,5 A
6 T1 Temperatura panou 1
7 U1 Tensiune panou 1 0 5,5 V

Microcontrolerul folosit are un modul de conversie analog-digitală rapidă, ADC10. Acesta

conţine un nucleu SAR (Successive-Approximation-Register) pe 10 biţi, controlul selecţiei
eşantionării, un generator de tensiune de referinţă şi controler de transfer de date (DTC).
Acesta din urmă permite ca semnalul să fie convertit şi stocat oriunde în memorie fără
intervenţia CPU [67].

Modulul poate fi configurat prin software, pentru o varietate de aplicaţii:

 rată de conversie de până la 200 ksps (kilo samples per second);

78
  Convertor monoton pe 10 biţi, fără coduri pierdute;
 Memorarea nivelului tensiunii, cu durată programabilă;
 Conversie iniţiată prin software sau de către Timer_A;
 Referinţă internă de 1,5 sau 2,5 V;
 Referinţă externă;
 Opt canale de intrare analogice selectabile;
 Canale pentru senzorul intern de temperatură, Vcc şi referinţa externă;
 Sursă selectabilă a ceasului de conversie;
 Moduri: canal singur, canal singur repetat, secvenţă şi secvenţă repetată;
 Nucleul ADC şi referinţa se pot deconecta separat de la alimentare;
 Controler de transfer de date pentru stocarea automată a rezultatului.

Figura 70 Imagine parţială cu zona de multiplexare a mărimilor analogice [AD]

Figura 71 Sursele de nivel I şi unul din condensatorii de 500 F [AD]

În Figura 71 sunt cele 4 surse de nivel I, fiecare fiind alimentată de la câte unul din cele 4
panouri fotovoltaice (pe direcţiile est, sud, vest şi sus). Pentru a folosi şi energia luminii (nu
doar a soarelui), în paralel cu fiecare panou solar şi deci şi cu sursa de nivel I, s-a conectat un
condensator de 2200 F/6,3V (Figura 72). În momentul în care tensiunea la bornele sale trece
de 4 V, tranzistorul MOSFET 4435 alimentează sursa în comutaţie realizată cu circuitul

79
TEA1210 (după schema din foaia de catalog [68]), aceasta fiind setată să producă maxim
2,7V la ieşire, spre supercapacitor. Dacă nu este lumină suficientă, sistemul funcţionează în
regim pulsatoriu. De la un anumit nivel de iluminare, funcţionarea este însă continuă.

La măsurarea parametrilor acestei surse, s-a folosit o sursă de tensiune de laborator. Aceasta a
fost reglată la 5V, curentul după care devine sursă de curent fiind reglat între 10 mA şi 500
mA, în paşi de 10 mA.

Atâta timp cât tensiunea pe supercapacitor este sub 2 V, regimul de funcţionare este
discontinuu, cu timpi de funcţionare de 5 msec şi perioada cuprinsă între 100 msec, pentru un
curent de limitare la intrare de 20 mA, şi 10 msec, pentru curent de intrare de 500 mA. În
momentul în care tensiunea de pe supercapacitor atinge valoarea de 2 V, sursa funcţionează
continuu, consumând 200 mA, dar injectând în supercapacitor 500 mA. Limita de 2 V
depinde şi de curentul pe care îl poate debita panoul solar (deci în funcţie de lumina
incidentă).

Figura 72 Circuitul de conectare a sursei de nivel I spre panoul solar corespunzător [AD]
Schema electrică a sursei de tip II este ilustrată în figura 73. Odată ce energia este stocată în
supercapacitorul de 1000 F, dacă tensiunea de la bornele sale este peste 1,4 V, circuitul de
intrare (de tip Joule Thief, folosind tranzistorul BC171C) porneşte, alimentând partea “logică”
a sursei cu MC34063; partea sa de “forţă” este alimentată direct din supercapacitor (vezi
Figura 73). În momentul în care sursa cu MC34063 [69] intră în funcţiune stabil, ea
alimentează consumatorul, dar şi propria sa parte logică, oprind oscilatorul de la intrare (prin
tranzistorul npn). Funcţionarea sa este stabilă până când tensiunea de intrare cade sub 0,9 V,
la consum mic, sau 1,2 V la un consum de 100 mA pe ieşire, moment în care sursa se opreşte
brusc. Prin faptul că pornirea şi oprirea acestei surse se face la tensiuni diferite, se obţine un
histerezis util.

Figura 73 Sursa de nivel II [AD]

Sursa de nivel II a fost măsurată în condiţii de laborator folosind, la intrare, o sursă de

laborator, reglată cu un pas de 0,1 V, iar la ieşirea sursei o rezistenţă de 30 ohmi (tensiunea de
ieşire a fost reglată la 3,8 V). În graficul din Figura 74 este reprezentată puterea instantanee
consumată din supercapacitor şi randamentul conversiei, la un consum pe ieşire constant. Se

80
observă că avem un randament cu atât mai mare cu cât diferenţa între tensiunea de pe
supercapacitor şi cea de pe ieşire este mai mică

1.4

1.2

0.8 Pin
Pout/Pin
0.6

0.4

0.2

0
1.2 1.7 2.2 2.7 3.2 [V]
Ucap

Figura 74 Puterea totală consumată de sursa de nivel II şi randamentul sursei [AD]

Sursele de nivel III sunt surse realizate în jurul unor circuite MC34063, cu partea logică
alimentată din sursa de nivel II, iar pe partea de forţă ele preiau energie direct din
supercapacitor. O altă diferenţă constă în faptul că aceste surse nu funcţionează decât la
comandă externă, în restul timpului neconsumând energie. Ele pot fi amplasate şi în alte
puncte ale simulatorului de satelit, chiar pentru alte tensiuni de ieşire, în funcţie de necesităţi
(circuite de recepţie, emisie etc.). Toate blocurile au fost montate pe o structură mecanică şi
apoi conectate electric împreună (conform diagramei din Figura 69, cu observaţia că
microcontrolerul a fost alimentat din exterior, pentru a putea face măsurători şi atunci când
sursa de nivel II nu funcţionează încă). Totul a fost acoperit cu un bac de sticlă de la un
acumulator staţionar cu plumb, cu scopul de a proteja sistemul de intemperii, pe timpul
testelor. Întregul ansamblu a fost amplasat pe platforma antenelor de la staţia de sol
independentă, în scopul observării comportării în condiţii reale.

Figura 75 Ecranul calculatorului în timpul recepţionării datelor [AD]

Pe timpul acestor teste, componenta software din microcontroler a transmis, pe o interfaţă
serială, la intervale de 1 minut, cele 17 valori măsurate, în format hexazecimal. Valorile au
fost apoi afişate şi stocate pe un laptop (Figura 75), cu ajutorul programului HyperTerminal
(din sistemul de operare Windows XP).

81
Fişierul .txt este apoi importat în Excel unde, după conversiile necesare, este reprezentat
grafic (Figura 76).

Figura 76 Rezultatele finale ale testelor sistemului de alimentare a simulatorului [AD]

Din analiza datelor, s-au reţinut următoarele observaţii utile la proiectarea celorlalte blocuri
funcţionale din simulatorul de satelit:
- durata de încărcare la maxim a supercapacitorului este de aproximativ 2 ore, în
principal prin panourile de pe est şi sud; un timp mai bun (sub o oră) se poate obţine
doar fără bacul de sticlă sau folosind unul dintr-o sticlă mai subţire şi mai
transparentă;
- valoarea curenţilor şi a temperaturilor sunt conform aşteptărilor (în succesiunea est -
sud - vest);
- în perioada de timp în care tensiunea pe supercapacitor este maximă, energia obţinută
la ieşire nu este preluată din cea stocată ci direct din panourile fotovoltaice;
- durata de funcţionare a sursei de nivel II, numai din supercapacitor, depinde de
consum, dependenţa fiind ilustrată în Tabelul 7.

Tabelul 7 Timpi de funcţionare, cu alimentare numai din supercapacitori

Nr. Consum Timp

[mA] [ore]
1 100 1
2 10 6

3.5 Oscilatorul de referinţă cu compensarea activă a frecvenţei

În ultimele decenii, complexitatea sistemelor spaţiale este în creştere, la fel şi cantitatea de

date de transferat între sateliţi şi sol. Cea mai simplă soluţie pentru a răspunde acestor cerinţe
constă în creşterea frecvenţei utilizate, putând fi obţinute astfel benzi de frecvenţe cu un

82
spectru mai larg. Pe măsură ce frecvenţa creşte, cerinţele pentru stabilitatea oscilatorului
intern devin însă tot mai stricte.

Precizia şi/sau stabilitatea unui oscilator sunt evaluate prin raportul Δf / f (variaţia frecvenţei
raportată la frecvenţa absolută), exprimate numeric sau în părţi per milion (ppm). Dintre toţi
factorii de perturbare, variaţia temperaturii are cel mai puternic impact asupra stabilităţii unui
oscilator. În consecinţă, cercetătorii şi industria şi-au propus găsirea unor soluţii pentru a
realiza stabilizarea frecvenţei, în condiţiile variaţiei temperaturii mediului.

O abordare clasică foloseşte condensatoare ceramice cu coeficienţi de variaţie ai capacităţii

pozitivi şi/sau negativi, care compensează variaţiile de frecvenţă datorate modificărilor de
temperatură. Cristalele de cuarţ se folosesc, de asemenea, pentru stabilizarea frecvenţei, având
rezultate remarcabile. În cazul lor, curba de variaţie a frecvenţei este dată de unghiul de tăiere
al cuarţului. [70]

În prezent, o metodă frecvent utilizată pentru a obţine o frecvenţă stabilă este introducerea
oscilatorului cu cristal de cuarţ într-un “cuptor” (aşa numitul OCXO, sau Oven Controled X-
tal Oscillator). În acest caz, oscilatorul este încălzit şi menţinut la o temperatură cu câteva
grade mai mare decât cea mai ridicată temperatură preconizată a fi întâlnită în timpul
funcţionării oscilatorului şi, prin urmare, abaterile de temperatură sunt astfel împiedicate. Deşi
această metodă este foarte eficientă în ceea ce priveşte stabilizarea frecvenţei, ea are ca
dezavantaj major consumul ridicat de energie.

O altă tehnică de stabilizare folosită în mod obişnuit se bazează pe un oscilator cu cristal

compensat folosind diode varicap comandate de un microcomputer (MCXO)[71]. Metoda a
fost aplicată din ce în ce mai mult (de exemplu în cazul telefoanelor mobile), sau în
oscilatoarele cu sisteme micro-electro-mecanice (MEMS) [72]. Comparativ cu oscilatoarele
necompensate, această soluţie îmbunătăţeşte stabilitatea cu câteva ordine de mărime. Ca
dezavantaj, această soluţie este destul de complexă, iar în unele cazuri consumul de energie
este destul de ridicat. Trebuie menţionat că, pe lângă aplicaţiile cu scop general, există şi
aplicaţii în care precizia este esenţială (de exemplu sateliţi GPS, echipamente de laborator şi
militare) şi, prin urmare, bugetul este mai puţin restrictiv. În aceste cazuri, se folosesc ceasuri
atomice de înaltă performanţă pe bază de rubidiu sau cesiu.

Chiar dacă soluţiile menţionate anterior şi-au demonstrat eficienţa în ceea ce priveşte
stabilizarea frecvenţei, consumul ridicat de energie, greutatea şi/sau volumul ridicat sau preţul
ridicat pot fi considerate neajunsuri majore în unele aplicaţii. Un exemplu este seria de sateliţi
CubeSat [73], care sunt limitaţi la un volum de 1 dm3, o greutate de 1 kg şi o putere medie
totală disponibilă sub 1 W (pentru formatul 1U). În astfel de contexte, folosirea uneia dintre
soluţiile menţionate mai sus este absolut imposibilă.

Pe de altă parte, cercetarea timpurie a arătat că dielectricul din titanat de bariu şi stronţiu
(BST) are proprietatea de a îşi modifica constanta dielectrică la aplicarea unor niveluri diferite
de câmp electric [74]. Cercetări recente au arătat că această proprietate poate fi utilizată la
dezvoltarea unor condensatoare controlate în tensiune, care pot fi folosite în circuite de acord
sau oscilatoare. Astfel, oscilatoarele nou dezvoltate au avut o liniaritate mai bună,
performanţe îmbunătăţite ale zgomotului de fază, armonici mai mici şi o stabilitate termică
mai bună. În [75], performanţele condensatorului BST sunt comparate cu cele ale diodei
varicap. Rezultatele au arătat că aceste condensatoare au avut o liniaritate mai bună a

83
frecvenţei de variaţie în ceea ce priveşte tensiunea de control şi, de asemenea, o puritate mai
bună a semnalului generat.

În contextul menţionat mai sus, s-a abordat problema compensării variaţiilor frecvenţei sub
influenţa variaţiilor puternice de temperatură. Astfel se iau în considerare variaţii de
temperatură între -20 şi + 85o C şi restricţii de alimentare, adică maxim 8 mA la 3,5 V [66].
Soluţia propusă se bazează pe utilizarea unui condensator BST împreună cu un driver cu
oscilator cu cristal, de putere redusă şi controlul frecvenţei folosind un microcontroler cu un
consum foarte mic de energie. Spre deosebire de alte abordări, unde condensatoarele BST au
fost dezvoltate în laborator şi, prin urmare, rezultatele lor sunt destul de greu de reconstituit de
alţii, în cazul de faţă s-a folosit un condensator BST, denumit comercial STPTIC [76]. Prin
urmare, designul propus poate fi reprodus sau îmbunătăţit cu uşurinţă de alţii, favorizând
tranziţia spre aplicaţii comerciale.

Dintre oscilatoarele prezentate, oscilatorul cu cristal, compensat de un microcomputer

(MCXO) pare a fi cel care se potriveşte cel mai bine cu cerinţele de stabilitate a frecvenţei şi,
de asemenea, cu o cerere de consum foarte redusă. Astfel, este posibilă compensarea tuturor
variaţiilor de frecvenţă cauzate de influenţa temperaturii, de variaţiile tensiunii de alimentare
şi de îmbătrânirea componentelor. În plus, în situaţii extreme, MCXO poate compensa şi
variaţiile datorate influenţelor mecanice (de exemplu vibraţii, acceleraţii).

S-a propus un oscilator cu cristal de 16,384 MHz utilizat ca referinţă pentru programarea
timpului (16,384 MHz împărţit la 500 este egal 32,768 Hz - frecvenţa cea mai frecvent
utilizată în aplicaţiile de ceas şi timp), dar şi ca referinţă de frecvenţă pentru unul sau mai
multe circuite cu circuit cu calare de fază (PLL), responsabile pentru generarea frecvenţelor
necesare în simulatorul de satelit.

Figura 77 Schema bloc a oscilatorului cu compensare activă a frecvenţei [AD]

Schema bloc a oscilatorului cu compensare activă a frecvenţei este ilustrată în Figura 77 şi a
fost prezentată în [77]. Aceasta conţine un oscilator cu cristal comandat în tensiune (folosind
ca element de control un condensator BST), un convertor digital-analogic (DAC) de 16 biţi şi
un microcontroler cu termometru încorporat. Schema mai conține circuitele ce folosesc
referința de frecvență, adică circuitele PLL și blocul de ceas/calendar (Calen)
Curbele de variaţie a frecvenţei în funcţie de temperatură, furnizate de foile de catalog, sunt
relevante numai pentru cristalul însuşi şi nu pentru oscilator, ca întreg. Dar oscilatorul are şi

84
alte componente sensibile la temperatură care influenţează frecvenţa acestuia (adică
condensatoare, elemente active etc.). Pentru a compensa şi aceste variaţii, microcontrolerul
utilizează un tabel de corecţie a tensiunii, determinat experimental pentru fiecare oscilator
individual. Tabelul de compensare al frecvenţei este determinat prin combinarea graficelor de
variaţie a frecvenţei la variaţia temperaturii întregului oscilator (determinată experimental -
Figura 78) şi de variaţie a frecvenţei în raport cu tensiunea de comandă (determinată tot
experimental - Figura 79).

F[Hz] 1500

1000

500

0
-20 30 80
-500

-1000
Temperatura[gradeC]

Figura 78 Variaţia frecvenţei de oscilaţie în funcţie de temperatura întregului bloc [AD]

Figura 79 Variaţia frecvenţei VCXO în funcţie de tensiunea de comandă [AD]

Oscilatorul cu cuarţ are la bază circuitul 74AUP1Z125, care este un driver special conceput
pentru oscilatoare cu cristal de cuarţ, având un consum redus. Conform foilor de catalog [78],
consumul său este de numai 75 microamperi. Oscilatorul include de asemenea condensatorul
BST, circuitul său de comandă, în timp ce bobina de 1 μH este introdusă pentru a asigura un
interval de ajustare, centrat pe frecvenţa 16,384 MHz. După stabilirea schemei oscilatorului
(Figura 80), următorul pas a fost determinarea variaţiei de frecvenţă în raport cu tensiunea de
comandă (Figura 79). Acest grafic ilustrează limitele de control ale circuitului şi faptul că
frecvenţa este strict crescătoare în funcţie de tensiunea de comandă (chiar dacă variaţia nu
este strict liniară). Pe baza acestor rezultate se poate concluziona că abaterile de liniaritate
sunt acceptabile pentru aplicaţia prevăzută, în timp ce abaterile mici pot fi compensate cu
ajutorul valorilor corespunzătoare din tabelul tensiunilor de comandă.

Folosind blocul din Figura 80, în Figura 81 este reprezentată schema completă a oscilatorului
cu compensare activă a frecvenţei. Circuitele LM385 (referinţă compensată termic), AD8628

85
(amplificator operaţional care asigură o impedanţă foarte mică a referinţei) şi AD5541
(convertor digital analogic pe 16 biţi [79]), la comanda microcontrolerului, generează o
tensiune de comandă care asigură compensarea frecvenţei.

Figura 80 Schema electrică a oscilatorului cu cuarţ, comandat în tensiune [AD]

Şi în acest caz a fost folosit microcontrolerul MSP430G2553 (varianta SMD) [67], programul
realizat în limbaj de asamblare având diagrama logică prezentată în anexa 3. Acesta are
încorporat un senzor termic digital pe 10 biţi, asigurând o bună linearitate. Fiecărei
temperaturi măsurate îi corespunde o anumită variaţie a frecvenţei faţă de valoarea dorită. Pe
de altă parte fiecărei variaţii de frecvenţă îi corespunde o anumită tensiune de compensare
necesară. Din tabelul intern se citeşte valoarea necesară care este trimisă serial către
convertorul digital analogic. În plus, există posibilitatea de a modifica această tensiune, prin
comenzi date prin interfaţa serială încorporată în microcontroler.

Figura 81 Schema electrică a întregului bloc oscilator cu compensare activă a frecv. [AD]

Tabelul de corecţie utilizat conţine valorile tensiunii de control, reprezentate ca numere

hexazecimale pe 16 biţi, în funcţie de temperaturi, care sunt măsurate pe 10 biţi (cu o
rezoluţie de 0,611 grade Celsius). În acest caz specific, compensarea frecvenţei poate fi
realizată în intervalul de temperatură de la - 2,5 la + 87 °C. Dincolo de acest interval,

86
măsurătorile noastre au arătat o variaţie a frecvenţei de 30 Hz pentru o variaţie de temperatură
de 0,611oC. O mărire a intervalului de compensare poate fi realizată prin utilizarea a două
condensatoare STPTIC de 6,8 pF dispuse în paralel, modificând unele valori ale elementelor
din schema oscilatorului.

În final tot montajul a fost introdus într-o cutie confecţionată din sticlotextolit dublu placat cu
cupru (FR4), cu scopul de a îi asigura o rigiditate mecanică suficientă, obţinând astfel o
incintă termică fără gradiente termice între oscilatorul propriu-zis şi corpul
microcontrolerului.

Ultimul pas în procesul de evaluare a constat în testarea şi verificarea experimentală a

oscilatorului, comparând aceste rezultate cu cele obţinute în cazul oscilatorului necompensat.
Această etapă a implicat analiza comportamentului circuitului într-un interval de temperatură
cuprins între 10 şi 77°C. După cum este ilustrat în Figura 82, soluţia propusă este foarte
eficientă din punct de vedere al generării unei frecvenţe cu o valoare constantă. Astfel,
oscilatorul compensat prezintă o variaţie a frecvenţei de numai 86 Hz, în timp ce același
oscilator, dar necompensat, are o variaţie de frecvenţă de 1100 Hz (în acelaşi interval de
temperaturi).
Frecventa [Hz]

16385200

16385000 Compensat
Necompensat
16384800
Valoarea tintă
Simulat
16384600

16384400

16384200

16384000

16383800
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Temperatura [grade C]

Figura 82 Graficele de variaţie ale frecvenţei, în cazul oscilatorului [AD]

3.6 Frecvenţe necesare - Circuitele PLL

Partea de radiofrecvenţă propusă pentru simulatorul de satelit, conceput şi proiectat în USV,

este în configuraţie mixtă, atât analogică cât şi digitală. La recepţie, semnalul este separat pe
două căi şi este mixat cu oscilatorul local (144,675 MHz, direct şi defazat cu 90 grade),
amplasat în mijlocul benzii de trecere. Se obţin două semnale Ir şi Qr, în cuadratură. Acestea
se prelucrează apoi pe două căi paralele: filtrare până la 100 kHz, conversie analog-digitală,
decimare şi apoi conversie digital-analogică. În final se mixează cele două semnale (It şi Qt)
cu noua frecvenţă centrală (432,675 MHz), din nou directă şi defazată cu 90 grade. Prin
însumarea celor două căi se obţin semnalele din banda de la intrare, translatate şi centrate pe
noua frecvenţă, într-o bandă de +/-10 kHz. După filtrare şi amplificare se trimit spre antenă.

87
În plus se mai emite un semnal modulat PSK cu date telemetrice, dar cu nivelul de numai 3,9
mW, cu rolul de baliză.

Figura 83 ilustrează schema bloc simplificată a acestei părţi a simulatorului:

 Preampl + FTB: este un preamplificator şi un filtru trece-bandă pentru banda de

recepţie, centrată pe frecvenţa de 144,675 MHz;
 PLL Rx: este un oscilator cu calare de fază, cu referinţă de 16,384 MHz, frecvenţa de
lucru de 144,675 MHz, având două ieşiri defazate cu 90 grade;
 Mixer Ir/Qr: mixere folosind semnalul de la intrare şi cele două canale de la PLL Rx,
defazate cu 90 grade între ele;
 FTJ AF: filtru trece jos cu frecvenţa de tăiere în jurul frecvenţei de 100 kHz, pentru
îndeplinirea condiţiei Nyquist la intrarea CAN-urilor;
 CAN: convertoare analog digitale pe 10 biţi, cu viteza de 200 ksps;
 Decimare: eliminarea unor eşantioane din datele obţinute, rezultând o gamă dinamică
superioară, un zgomot redus şi o reducere a benzii de trecere [80];
 Det FM: detector FM; din semnalul de la ieşirea sa, trecut printr-un circuit cu
histerezis se recuperează comenzile sosite de la staţia de sol;
 CNA: convertor digital analogic, pe cele două canale (I şi Q), folosind numai
eşantioanele de după decimare;
 PLL Tx: este un oscilator cu calare de fază, cu referinţă de 16,384 MHz, frecvenţa de
lucru de 432,675 MHz, având două ieşiri defazate cu 90 grade;
 Mixer It/Qt: mixere folosind semnalele obţinute pe cele două canale şi cele două
canale de la PLL Tx, defazate cu 90 grade între ele;
 Sumator: este un circuit de însumare analogic, urmat eventual de un amplificator cu
filtru în banda de 70 cm;
 PLL Baliza: este un oscilator cu calare de fază, cu referinţă de 16,384 MHz, frecvenţa
de lucru de 432,65 MHz, modulat de către calculatorul de bord.

Blocurile haşurate au fost proiectate, realizate şi testate.

Frecvenţele solicitate de simulatorul de satelit sunt următoarele:

- 144,675 MHz la transponder, pentru canalul de recepţie (mijlocul canalului de
recepţie);
- 432,675 MHz la transponder, pentru canalul de emisie (mijlocul canalului de emisie);
- 432,650 MHz la emiţătorul de baliză.

Cele trei frecvenţe s-au obţinut prin 3 circuite cu PLL a căror frecvenţă de referinţă a fost
16,384 MHz, dar nu vor funcţiona în permanenţă, astfel reducându-se consumul de energie
electrică. Perioadele de funcţionare ale fiecăruia vor fi determinate, în funcţie de condiţii, de
către calculatorul de bord, ţinând cont de timpul necesar pentru pornirea şi calarea buclelor
respective, şi vor fi aproximativ următoarele:
- PLL-ul de la recepţie transponder:
- ciclu pornit/oprit de aproximativ 1/5 din timp, atunci când nu avem semnal la
intrarea receptorului;
- pornit, în momentul în care avem un semnal la intrarea în transponder şi 2-3
secunde după dispariţia semnalului;

88
 Figura 83 Schema bloc a părţii de radiofrecvenţă [AD]

Figura 84 Schema bloc a oscilatorului cu PLL [AD]

- PLL-ul de la emisie transponder, numai pe perioadele în care PLL-ul de la recepţie

transponder este pornit continuu (nu şi în perioada în care nu avem semnal la intrarea
în receptor);
- PLL-ul balizei, numai pe perioada necesară transmisiei tramei balizei.

În Figura 84 este prezentată schema bloc a unui circuit PLL. Deoarece frecvenţele dorite nu
sunt multipli întregi ai frecvenţei de referinţă, sunt necesare divizoare diferite pentru cele

89
două frecvenţe care se vor introduce în comparatorul de fază. Astfel divizorul N împarte
frecvenţa referinţei, iar A împarte frecvenţa oscilatorului VCO (Voltage Controlled
Oscillator). După comparaţia frecvenţei şi fazei celor două frecvenţe se introduce un FTJ
(Filtru Trece Jos), după care semnalul este introdus pe intrarea de comandă a oscilatorului
VCO.

Frecvenţa obţinută (în MHz) se poate calcula cu relaţia:

A
F  Fref (20)
N

Prin această metodă se obţin cele trei frecvenţe necesare în simulatorul de satelit. Divizările
oscilatoarelor stabilizate cu PLL au valorile prezentate în Tabelul 8.

Tabelul 8. Divizări necesare pentru obţinerea frecvenţelor prin oscilatoarele PLL propuse

Frecv. N A f Fc Scop
[MHz] [Hz] [kHz]
144,675 271 2393 -48 60,458 recepţie
432,675 453 11963 37,5 36,168 emisie
432,650 730 19277 -181 22,444 baliză

Se obţin frecvenţe care au o oarecare deviaţie (f) de la frecvenţa dorită, deviaţie care este
mică în comparaţie cu mărimea canalului de comunicaţie. Fc este frecvenţa la care se face
comparaţia de fază. Luând exemplu frecvența de recepție, în loc de 144,675MHz se obține o
frecvență cu 48 Hz mai mică, adică 144,674952 MHz.

Implementarea în practică a fost făcută folosind circuitele integrate ADF4001 (recepţie) [81]
şi ADF4116 (emisie) [82], produse de către Analog Devices. Au fost alese aceste circuite
deoarece nu conţin în ele oscilatorul VCO. Se pot propune astfel scheme de oscilatoare
externe, folosind ca elemente de control al frecvenţei aceleaşi condensatoare BST, utilizate şi
în cazul oscilatorului de referinţă.

Figura 85 prezintă schema completă a oscilatorului necesar pentru recepţie. Partea de

microcontroler, care programează circuitul specializat, poate controla toate cele trei circuite
PLL şi foloseşte în acest scop circuitul MSP430G2553 [67]. Circuitul ADG719 [83] asigură
posibilitatea de pornire/oprire a VCO-ului, prin controlul alimentării.

90
 Figura 85 Schema electrică completă a oscilatorului cu PLL pentru recepţie [AD]

3.7 Filtrul AF

După mixarea obţinută în blocul de recepţie, sunt necesare filtre care să elimine componentele
de RF. Fiind necesară o anumită flexibilitate a parametrilor acestor filtre, a fost aleasă
varianta de construcţie a filtrelor cu posibilitatea de a conecta diferite componente (rezistențe
sau condensatoare) prin intermediul unor conectori (J1 până la J4, vezi Figura 86).

Figura 86 Schema electrică a filtrului de AF de test [AD]

Figura 87 prezintă curba caracteristică de filtrare în cazul conectării a două asemenea filtre,
dispuse în cascadă (unul cu J2 și J4, condensatoare iar J1 și J3 rezistențe, pentru filtrul trece
jos; al doilea cu componentele montate invers, pentru filtrul trece sus).

91
 ] 2
p
p
V
[ 1,8
1,6
1,4
1,2
1
0,8
0,6
0,4
0,2
Figura 87 Caracteristica de frecvenţă a filtrului AF [AD]

3.8 Ceas şi calendar

Majoritatea sateliţilor includ la bord un circuit de ceas şi, eventual, un calendar. Scopul
acestui circuit este de a asigura sincronizarea evenimentelor de la bordul său, cu percepţia lor
de la sol. Acurateţea acestui ceas depinde în principal de specificul fiecărei misiuni.

În cazul simulatorului de satelit s-au impus următoarele condiţii:

- să funcţioneze cu tact de 16,384 MHz, frecvenţă obţinută de la oscilatorul cu
compensare activă a frecvenţei;
- să aibă un consum cât mai mic (sub 200 A);
- să genereze data şi ora exactă a sistemului, acestea urmând să fie transmise în cadrul
tramelor de baliză.

Există o serie de circuite integrate cu consum foarte mic, care sunt proiectate ca să fie folosite
ca ceas şi calendar, dar acestea funcţionează cu tact de 32278 Hz.

Cu scopul de a reduce frecvenţa de la 16384 kHz până la 1 Hz, au fost testate două variante:
folosind bistabili în tehnologie CMOS de tipul 74LVC2G74DCTR sau un microcontroler
MSP430G2211. În Figura 88 este dată imaginea cablajului imprimat realizat special, care să
răspundă cerinţelor pentru testarea unei configuraţii care să îndeplinească condiţiile amintite.

Figura 88 Circuitul imprimat cu divizoarele CMOS şi soclul procesorului [AD]

92
Prima configuraţie a cuprins o serie de 3 bistabili (amplasaţi în stânga imaginii din Figura 88),
formând un numărător asincron cu 8, generându-se astfel 3 frecvenţe, de 8,192 MHz, 4,096
MHz şi 2,048 MHz. Fără semnal la intrare, consumul fiecărui bistabil a fost de maxim 1 A.
Aplicând semnalul de 16,384 MHz la intrarea primului bistabil, curenţii consumaţi au avut
valorile de 941, 514 şi, respectiv, 259 A. Astfel consumul total a fost de aproximativ 1,7
mA.

Următoarea configuraţie a fost realizată cu un microcontroler MSP430G2211. Schema logică

simplificată a programului pus la punct este prezentată în anexele 4 şi 5. Unul din blocurile
funcţionale ale procesorului este un Timer_A. Acesta este un numărător asincron pe 16 biţi cu
patru moduri de funcţionare. Sursa de ceas este selectabilă. Folosind modul de funcţionare
continuu, cronometrul numără în mod repetat până la 0FFFF în hexazecimal şi reporneşte de
la zero, aşa cum este ilustrat în Figura 89 (TACCR0 este registrul în care se copie contorul
numărătorului) [1]. La trecerea prin 0 a numărătorului, se generează o întrerupere.

Figura 89 Modul de funcţionare continuu [AD]

La intrarea numărătorului s-a conectat oscilatorul cu compensare activă a frecvenţei sau, pe

rând, ieşirile circuitelor bistabile 74LVC2G74DCTR. La un tact cu frecvenţa de 16,384 MHz,
se generează câte 250 întreruperi pe secundă (adică una la fiecare 4 msec). La fiecare a 250-a
întrerupere este poziţionat un bit pe 1, semnificând că a trecut o secundă. În acest moment
sunt executate secvenţele de incrementare ale timpului. Calendarul şi ora au fost implementate
prin software şi valorile timpului local (epoca) pot fi accesate în orice moment prin interfaţa
serială.

Consumul de curent al microcontrolerului, la frecvenţa de lucru implicită (aproximativ 1

MHz), a fost de aproape 400 A, care este mai mic decât a grupului de circuite bistabile.
Deoarece viteza de calcul, în cadrul acestei aplicaţii, nu este importantă, a fost redus
consumul şi mai mult prin comutarea ceasului intern al sistemului până la 100-130 kHz pe
perioada de timp dintre întreruperi (întreruperile au fost tratate cu un ceas al procesorului de 1
MHz). S-a ajuns la un consum mediu cu valoarea de 114 A. Acest consum a fost măsurat,
pentru frecvenţele generate anterior de către bistabili, conectate pe rând la intrare (valori
cuprinse între 2,048 şi 16,384 MHz). S-au constatat variaţii minore ale consumului. Concluzia
a fost că se poate renunţa la folosirea unor circuite de divizare a frecvenţei suplimentare la
intrarea Timer_A, atunci când se foloseşte un circuit din seria MSP430G2xxx drept circuit de
ceas şi calendar cu tact de 16,384 MHz.

3.9 Incinta termostatată pentru teste termice

Din analiza foilor de catalog pentru componentele electronice utilizate putem observa că
parametrii lor depind, într-o măsură importantă, de temperatura de funcţionare a lor. Pentru
cele mai multe blocuri funcţionale, aceste variaţii în general nu creează probleme importante.

93
În cazul oscilatoarelor, putem avea însă situaţii în care variaţiile de frecvenţă datorate
modificărilor de temperatură pot depăşi anumite valori limită, după care comunicaţia este
drastic alterată.

Pentru testarea şi compensarea acestor variaţii este nevoie de o incintă în care să putem
modifica temperatura în limitele unei plaje cât mai largi, pentru a evalua performanţele de
funcţionare ale blocului respectiv.

Figura 90 Schema electrică simplificată a incintei termostatate [AD]

A fost creată o incintă izolată cu izopren, în care au fost montate două elemente Peltier.
Acestea sunt alimentate de pe diagonala unei punţi cu tranzistori MOSFET (Figura 90), astfel
încât să poată fi alimentate atât pentru regim de răcire cât şi pentru regim de încălzire. Tot în
incintă, pentru măsurarea temperaturii, a fost introdus un termistor de 20 kohmi (conectat
între punctul “Temp” şi masă). Cele două diode LED afişează sensul variaţiei temperaturii.

Programarea microcontrolerului MSP430G2553 [67] a fost făcută în limbaj de asamblare, iar

scrierea programului în memoria internă a fost făcută cu ajutorul unei plăci de dezvoltare
MSP-EXP430G2, schema logică simplificată fiind prezentată în anexa 6. Stabilirea
temperaturii s-a făcut direct prin program, temperatura curentă fiind trimisă în permanenţă
prin interfaţa serială (semnalele RXd şi TXd) şi afişată în fereastra programului
HyperTerminal, rezident în sistemul de operare.

În final s-a obţinut stabilizarea temperaturii între 8 şi 88 oC (minima depinde de temperatura

mediului din laborator; se poate obţine o temperatură cu 16 oC sub temperatura din exteriorul
incintei; maxima a fost limitată din considerente de integritate a elementelor Peltier, care nu
suportă temperaturi peste 130 oC).

3.10 Calculatorul de bord al simulatorului de satelit

Sistemul care ia decizii privind funcţionarea întregului simulator de satelit (calculatorul de

bord) este un sistem multiprocesor bazat pe microcontrolere din seria MSP430G2, fiecare
având un rol bine determinat în sistem.

94
În Figura 91 sunt prezentate blocurile funcţionale ale calculatorului de bord, acestea urmând a
fi descrise mai jos. Trebuie menţionat faptul că în faza actuală a testelor, atât semnalele de
control cât şi funcţiile blocurilor sunt aproximative, în final existând posibilitatea unor
ajustări.

Figura 91 Schema bloc a calculatorului de bord [AD]

Astfel:
- semnalul Rx comenzi: este în gama de frecvenţe de zeci de kHz, cu modulaţie de
frecvenţă, prelucrat analogic (după mixajul din blocul de recepţie);
- blocul Control RESET: generează un semnal de RESET către toate blocurile digitale
(evitând rămânerea în stare necunoscută a întregului sistem, fără a şterge calendarul);
- blocul Control Baliză: pregăteşte pachetul de date care va fi transmis periodic,
porneşte emiţătorul pe frecvenţa de 432,65 MHz, apoi îl transmite (structura blocului
de date nu a fost stabilită încă);
- blocul decodor/codor: este conectat la sistem numai în timpul testelor de laborator;
- Blocul Control SDR: asigură conversiile analog digitale şi digital analogice necesare
funcţionării transponderului liniar;
- Unitatea centrală de procesare: este alimentată în permanenţă şi ia deciziile necesare
funcţionării tuturor blocurilor funcţionale:
- măsoară tensiunea de alimentare;
- porneşte diferite surse de alimentare;

95
 - măsoară diferiţi parametri (nivel RF la recepţie, nivele SWR, temperaturi etc.);
- controlează frecvenţele buclelor PLL şi frecvenţa oscilatorului de referinţă;
- citeşte sau scrie data/ora în blocul Calendar;
- trimite datele blocului Control Baliză;
- alte funcţii care se vor implementa în viitor.

- blocul Calendar: este alimentat în permanenţă şi asigură ora şi data de la bord (funcţie
implementată cu un microcontroler separat de tip MSP430G2211).

Dialogul dintre blocurile calculatorului de bord va fi prin transmisie serială, folosind câte 2
pini de semnal de la fiecare bloc. Implementarea software foloseşte pinii respectivi ca semnal
de date şi de ceas. În fiecare caz în parte este ales blocul care îndeplineşte funcţia de master
sau pe cea de slave.

3.11 Recuperarea semnalelor înecate în zgomot

În cazul semnalelor digitale transmise prin diverse medii, acestea pot fi deformate sau însoţite
de zgomote. Recunoaşterea comenzilor date către simulatorul de satelit s-a efectuat prin
recunoaşterea frecvenţei de 144,65 MHz, care prin mixare cu 144,675 MHz generează o
frecvenţă de 25 kHz. În continuare semnalul modulat în frecvenţă, este demodulat analogic.

La ieşirea demodulatorului s-au folosit circuite de comparare cu reacţie pozitivă, obţinându-se

astfel un efect de histerezis. Astfel, dacă frontul semnalului creşte, pragul la care se ia decizia
că acesta are valoarea 1 este diferit de pragul la care decizia indică valoare 0, în momentul în
care semnalul scade, şi este mai mic tocmai cu valoarea histerezisului. [84]

În domeniul circuitelor digitale, există un circuit funcţional echivalent – triggerul Schmitt, dar
la acesta pragul şi valoarea tensiunii de histerezis sunt fixe, prin modul de proiectare a
circuitului.

Domeniul tensiunii de histerezis este dat de formula:

R1
Vh  Vcc (20)
R1  R 2
unde Vh este domeniul de histerezis
Vcc este tensiunea de alimentare a circuitului.

Adaptarea la caracteristicile canalului de comunicaţii (nivel, distorsiuni, zgomote) presupune

schimbarea atât a referinţei cât şi a domeniului de histerezis. Tocmai în acest scop s-au folosit
potenţiometre cu comandă digitală, aflate sub control software. Se poate astfel controla
nivelul histerezisului.

96
 Figura 92 Reglajul domeniului de histerezis cu ajutorul a două potenţiometre [AD]

Schimbarea adaptivă a tensiunii de referinţă (Vref) s-a făcut prin folosirea unui potenţiometru
digital R0 care divizează tensiunea de alimentare prin comandă software. Schimbarea
adaptivă a domeniului de histerezis (Vh în relaţia (1)) s-a făcut cu două potenţiometre digitale,
R1 şi R2, conectate pe bucla de reacţie pozitivă, de asemenea prin comandă software. Dacă
cele două potenţiometre digitale sunt de 100 kohmi, cu o rezoluţie de 100 paşi, tensiunea de
histerezis se poate regla în paşi între Vcc şi Vcc/101.

Figura 93 este imaginea prototipului comparatorului cu histerezis, având cele 3 potenţiometre

digitale şi amplificatorul operaţional aferent. Controlul digital s-a făcut prin magistrala din
partea de jos a imaginii, aceasta fiind conectată la un microcontroler MSP430, programat
conform schemei logice simplificate din anexa 7.

Figura 93 Implementarea practică a comparatorului cu histerezis [AD]

97
98
4. Concluzii si perspective viitoare

Pe plan mondial au fost lansaţi peste 1000 sateliţi din seria CubeSat, de către peste 140
entităţi, în majoritate universități. În aceste condiţii folosirea staţiilor de sol ale agenţiilor
spaţiale este greu de conceput, atât financiar cât şi tehnic. Un satelit LEO (cu orbită joasă) se
află în raza unei staţii de sol un timp de numai aproximativ 10 minute la o trecere şi sub o oră
din timpul unei zile. Soluţia logică de a fi în legătură cu sateliţii aceştia este doar mărirea
numărului de staţii de sol, uniform distribuite pe suprafaţa Pământului.

Contribuţiile teoretice prezentate în această teză pot fi rezumate după cum urmează:

 S-a realizat o analiză generală a domeniului comunicaţiilor aerospaţiale, identificându-se

cerinţele impuse în acest domeniu, analizându-se provocările asociate şi evidenţiindu-se
importanţa acestui domeniu.

 S-a analizat şi discutat arhitectura generală a unei staţii de sol, evidenţiindu-se rolul şi
importanţa elementelor componente: antene, receptoare, filtre, orizont radio,
compatibilitate electromagnetică.

 S-au analizat diferitele tipuri de antene folosite în tehnica spaţială, evidenţiindu-se

avantajele şi dezavantajele utilizării diferitelor tipuri de antene.

 A fost analizată influenţa locaţiei asupra parametrilor unei staţii de sol, analizându-se
influenţa interferenţelor radio şi a orizontului radio.

 A fost realizată o analiză asupra aplicaţiilor software necesare recepţionării şi decodării

datelor provenind de la sateliţi.

 A fost analizată posibilitatea de a folosi supercapacitoare în locul acumulatoarelor ca

elemente de stocare a energiei provenite de la panourile fotovoltaice.

Publicaţie:
[1]. A. Done, E.-D. Olariu, A. M. Cailean, S.-A. Avatamanitei, ”Green power supply for
an intelligent traffic light enhanced with visible light communications capabilitie”,
International Conference on Development and Application Systems (DAS), Link:
http://www.dasconference.ro/, 10.1109/DAAS.2018.8396082, 2018, ISBN: 978-1-
5386-1493-8, ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore

Contribuţiile experimentale prezentate în această teză pot fi rezumate după cum urmează:
Prima contribuţie a acestei teze este dezvoltarea, implementarea şi evaluarea experimentală
a unei staţii de sol satelitare alimentată cu panouri fotovoltaice, folosind o antenă de
concepţie originală.

Publicaţie:
[2]. A. Done, A. Căilean, C. Leşanu, M. Dimian and A. Graur, "Design and
implementation of a satellite communication ground station," 2017 International
Symposium on Signals, Circuits and Systems (ISSCS), Iasi, 2017, pp. 1-4.
doi: 10.1109/ISSCS.2017.8034925 ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore

În acest sens, principalele contribuţii ale tezei pot fi clasificate astfel:

99
  Analizarea și caracterizarea antenei Ground Plane ca antenă de referinţă pentru
trasarea diagramelor de directivitate ale antenelor, folosind ca generator, semnalele de
telemetrie de la sateliţi educaţionali LEO cu atitudine nestabilizată.

Publicaţie:
[3]. A. Done, A. Căilean, C. Leşanu, M. Dimian and A. Graur, "Considerations on
ground station antennas used for communication with LEO satellites," 2017
International Symposium on Signals, Circuits and Systems (ISSCS), Iaşi, 2017, pp. 1-
4. doi: 10.1109/ISSCS.2017.8034912 ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore

 Proiectarea, simularea, implementarea şi testarea unui nou tip de antena cu lungime de

3/4 şi polarizor circular parazit; a fost realizat prototipul acestei antene verticale cu
polarizare circulară utilizabilă în banda de 436 MHz, destinată comunicaţiilor cu
sateliţii.

Publicaţie:
[4]. C. E. Lesanu, A. Done, "Parasitic circular polarized vertical antennas," 2016
International Conference on Development and Application Systems (DAS), Suceava,
2016, pp. 143-149. doi: 10.1109/DAAS.2016.7492564 ISI Thomson, Web of Science,
IEEE Explore

O alta contribuţie extrem de importantă este dezvoltarea, implementarea şi evaluarea

experimentală a unei staţii de sol satelitare ce poate fi controlată, monitorizată şi utilizată
de la distanţă, prin Internet. Asemenea staţii pot asigura recepţia semnalelor de la sateliţi în
benzile de frecvenţe alocate acestora din cadrul benzilor de radioamatori de 145 MHz, 436
MHz şi 10,5 GHz. În acest caz, receptoarele au fost conectate la sisteme de calcul de tipul
Raspberry Pi ver.2 şi, respectiv, ver.3, care asigură conectarea la Internet. Mai mult, interfaţa
de control permite utilizatorului controlul la distanţă al filtrelor şi al unui preamplificator de
bandă largă şi zgomot propriu redus.

Publicaţie:
[5]. A. Done, C. Lesanu, A. Căilean, A. Graur and M. Dimian, "Implementation of an on-
line remote control ground station for LEO satellites," 2017 21st International
Conference on System Theory, Control and Computing (ICSTCC), Sinaia, 2017, pp.
855-859. doi: 10.1109/ICSTCC.2017.8107144 ISI Thomson, Web of Science, IEEE
Explore

În plus, pentru dezvoltarea celor două staţii de sol au fost realizate o serie de contribuţii
practice şi experimentale ce pot fi rezumate după cum urmează:

 A fost măsurat nivelul semnalelor radio din zona celor două staţii, în gama de frecvenţe de
la 90 la 1000 MHz. Măsurătorile au fost efectuate cu ajutorul unui receptor RTL-SDR şi a
unui program de analiză a spectrului. Deoarece nivelul semnalelor staţiilor de
radiodifuziune FM a fost ridicat, a fost necesară realizarea unor filtre care să reducă acest
nivel, în scopul evitării saturării etajelor de intrare în receptoare.

 S-a lucrat la reducerea zgomotului propriu al receptoarelor folosite (RTL-SDR sau RSP2),
fapt ce s-a realizat prin construcţia şi montarea între antenă şi receptor a unui
preamplificator cu zgomot propriu foarte mic, fiind folosit un circuit MMIC de tip
PGA103+.

100
  Au fost proiectate, simulate, implementate şi testate o serie de filtre utilizabile în
banda de 436 MHz.

Publicaţie:
[6] A. Done, ”A band pass filter for the 436 MHz band”, Acta Technica Napocensis –
Electronics and Telecommunications, ISSN 1221-6542, Technical University of Cluj-
Napoca,Volume 57, Number 1/2016, pp. 17-21. BDI

 A fost proiectat, simulat, implementat şi testat un filtru interdigital cu 5 celule cu cuplaj

capacitiv la intrare şi ieşire.

 Au fost studiate, analizate şi proiectate mai multe tipuri de antene verticale ce pot fi
folosite în vederea utilizării staţiei de sol pentru detecţia reflexiilor radio pe urme de
meteoriţi.

Publicaţie:
[7] C. Lesanu, A. Done, A.-M. Căilean, A. Graur, ”Vertical Polarized Antennas for Low-
VHF Radio Meteor Detection”, International Conference on Development and
Application Systems (DAS), Link: http://www.dasconference.ro/,
10.1109/DAAS.2018.8396078, 2018, ISBN: 978-1-5386-1493-8, ISI Thomson, Web
of Science, IEEE Xplore

 În ceea ce priveşte staţia de sol cu acces de la distanţă, aceasta se bazează pe receptoarele

RTL-SDR şi RSP2. În acest sens, au fost realizate teste de laborator asupra acestor
echipamente privind zgomotul şi liniaritatea lor.

 În cazul staţiei de sol de la Universitate, semnalul digital de la receptor este procesat de

rutine din biblioteca software libcsdr şi un instrument la nivel de linie de comandă, CSDR,
sub sistemul de operare Linux. Restul instrumentelor software care au fost folosite la
staţia de sol independentă au fost utilizate şi la staţia de sol cu comandă la distanţă: Ansoft
HFSS (simulare filtre), rtlpan.exe (analizor de spectru), MMANA-GAL (simulare antene),
GNU Radio Companion (măsurarea practică a nivelului de recepţie de la sateliţi),
SDRsharp (recepţie generală cu RTL-SDR) şi Orbitron (calcularea traiectoriilor
sateliţilor).

Pentru testarea şi evaluarea celor două staţii de sol satelitare, a fost necesară şi conceperea,
implementarea şi testarea unui simulator de satelit independent. În acest sens, principalele
contribuţii sunt:

 Proiectarea, implementarea şi testarea unei surse de alimentare cu celule fotovoltaice şi

stocarea energiei în supercapacitori, cu scopul alimentării simulatorului de satelit. Astfel,
alimentarea simulatorului de satelit a fost făcută prin panouri solare, cu stocarea energiei
în două supercapacitoare de câte 500F/2,7V, fiind prezentate noi date despre sistemul de
alimentare.

Publicaţie:
[8]. A. Done, ”Photovoltaic Power Supply with supercapacitors”, 3RD IAA Conference,
Rome, 2015, IAA-CU-15-03-09, IAA

101
 Au fost aduse contribuţii la dezvoltarea unui hardware optimizat pentru aplicaţii de
consum foarte redus de energie, în conformitate cu cerinţele impuse de domeniul
aerospaţial.

 A fost analizat bilanţul de puteri, discutându-se aspectele ce ţin de calculul puterii

necesare la bornele antenei şi puterea electrică disponibilă.

 Având în vedere faptul că simulatorul de satelit va funcţiona în aer liber, intervalul de

temperaturi în care acesta va lucra poate varia între –30 şi 70-80o C. În scopul obţinerii
unei frecvenţe exacte şi stabile termic, a fost proiectat, realizat şi caracterizat un oscilator
cu cuarţ, cu compensare activă a frecvenţei. Drept element de compensare s-a utilizat un
condensator cu titanat de bariu şi stronţiu (BST). Frecvenţa aleasă a fost de 16,384 MHz,
deoarece aceasta permite ca prin divizare (folosind un microcontroler MSP430G2211) să
se obţină un ceas/calendar de bord, dar, în acelaşi timp, şi o frecvenţă de referinţă pentru
cele 3 oscilatoare PLL necesare în simulator.

Publicaţie:
[9]. A. Done, A.-M. Cailean, A. Graur, "Active Frequency Stabilization Method for
Sensitive Applications Operating in Variable Temperature Environments”, Advances
in Electrical and Computer Engineering, vol.18, no.1, pp.21-26, 2018,
doi:10.4316/AECE.2018.01003 ISI Impact Factor = 0.699
 Au fost realizate şi caracterizate o serie de filtre de AF, necesare pentru limitarea benzii
translatate de către simulator.

 Extragerea semnalelor de comandă din semnalul recepţionat s-a făcut folosind un circuit
cu histerezis adaptiv. Optimizarea acestuia s-a făcut prin folosirea unor potenţiometre
comandate digital şi urmărirea BER-ului obţinut. Astfel, a fost testată comportarea
circuitelor cu histerezis în situaţia în care avem un semnal util constant, iar zgomotul
variază în limite mari.

Publicaţie:
[10]. M. Dimian, Alin-M. Cailean, A. Done, S. Vlad, P. Andrei, ”Visible light
communication sensors with adaptive hysteretic circuits for automotive applications”,
Physica B: Condensed Matter, 2018, ISSN 0921-4526. ISI Impact factor: 1.39

 A fost dezvoltat circuitul de ceas şi calendar, implementat în jurul microcontrolerului

MSP430G2211, care foloseşte ca frecvenţă de referinţă semnalul de la oscilatorul cu
compensare activă a frecvenţei.

 A fost dezvoltată schema oscilatorului cu PLL cu frecvenţa de 145,675 MHz, folosind

referinţa de 16,384 MHz şi drept element de control al frecvenţei un alt condensator BST.

 În toate fazele în care a fost necesară folosirea unor microcontrolere, s-au folosit
microcontrolere din seria MSP430 de la Texas Instruments, a căror programare a fost
efectuată de autor, în limbaj de asamblare; schemele logice simplificate au fost introduse
ca anexe.

102
Direcţii de cercetare ulterioare:

 Extinderea gamelor de frecvenţă şi a altor tipuri de modulaţie şi protocoale, la recepţie;

un mare număr de sateliţi educaţionali şi de amatori folosesc protocolul de comunicaţie
AX-25, care ar trebui implementat la staţiile de sol.

 Dezvoltarea unor posibilităţi de uplink; în funcţie de misiune, anumite staţii de sol trebuie
să aibă posibilitatea de a transmite comenzi sau semnale spre sateliţi. În momentul de faţă
se află în dezvoltare emiţătorul spre satelitul geostaţionar Eshail-2 în banda de 2400MHz.

 Folosirea unor antene directive şi dezvoltarea unor sisteme de urmărire a sateliţilor; deşi
asemenea sisteme sunt complexe şi deci supuse pericolului defectărilor, ele au avantaje
certe, mai ales când este vorba de sateliţi cu orbite înalte şi/sau având la bord puteri de
emisie reduse.

 Completarea simulatorului de satelit cu facilităţi complementare noilor dezvoltări ale

staţiilor de sol; în situaţia în care staţia de sol aferentă trebuie să conţină echipamente
suplimentare, pentru noi moduri de lucru, simulatorul de satelit trebuie să aibă
posibilitatea de conectare.

 Asigurarea independenţei energetice a staţiei de sol prin utilizarea surselor de energie

regenerabile; din cauza creşterii zgomotului radio din zonele locuite, este o tendinţă de
amplasa staţiile de sol la distanţe tot mai mari faţă de localităţi. De asemenea zgomotul
poate sosi la staţiile de sol prin liniile de alimentare cu energie electrică. Sunt motive
pentru care este necesară studierea surselor de alimentare independente şi folosirea lor în
cazul staţiilor de sol.

Publicaţie:
[11]. S.Tănase, G. Radu, F.Năstasă, A. Done, Daniela Tănase, Cum să construim o
turbină eoliană - Îndrumător tehnologic pentru proiectarea şi construcţia turbinelor
eoliene, 210 pagini, Tipografia ARTEMIS Import-Export SRL, 2019, Piteşti, ISBN:
978-973-0-28873-5

 Utilizarea noilor tehnologii de comunicaţii pentru transmiterea de date; pe plan mondial

se utilizează tot mai mult transmiterea datelor între sateliţi sau între sateliţi şi sol, folosind
lumina laserilor. Este o direcţie de investigat.

Publicaţie:
[12] [A.-M. Cailean, M. Dimian, A. Done, Enhanced design of visible light
communication sensor for automotive applications: Experimental demonstration of a
130 meters link, 2018 Global LIFI Congress (GLC), 8-9 feb 2018, Paris, Franţa, Link:
ieeexplore.ieee.org/document/831910010.23919/GLC.2018.8319100, ISBN: 978-2-
9563091-0-9, ISI Thomson, Web of Science, IEEE Xplore

103
Lista lucrărilor publicate

Articole în jurnale cotate ISI:

1. M. Dimian, Alin-M. Cailean, A. Done, S. Vlad, P. Andrei, ”Visible light

communication sensors with adaptive hysteretic circuits for automotive applications”,
Physica B: Condensed Matter, 2018, ISSN 0921-4526. ISI Impact factor: 1.39.

2. A. Done, A.-M. Cailean, A. Graur, "Active Frequency Stabilization Method for

Sensitive Applications Operating in Variable Temperature Environments," Advances
in Electrical and Computer Engineering, vol.18, no.1, pp.21-26, 2018,
doi:10.4316/AECE.2018.01003 ISI Impact Factor: 0.699

Articole la conferinţe indexate ISI Proceedings:

3. C.-E. Lesanu and A. Done, "Parasitic circular polarized vertical antennas," 2016
International Conference on Development and Application Systems (DAS), Suceava,
2016, pp. 143-149. doi: 10.1109/DAAS.2016.7492564 ISI Thomson, Web of Science,
IEEE Xplore

4. A. Done, A.-M. Căilean, C.-E. Leşanu, M. Dimian and A. Graur, "Considerations on

ground station antennas used for communication with LEO satellites," 2017
International Symposium on Signals, Circuits and Systems (ISSCS), Iasi, 2017, pp. 1-
4. doi: 10.1109/ISSCS.2017.8034912 ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore

5. A. Done, A. Căilean, C. Leşanu, M. Dimian and A. Graur, "Design and

implementation of a satellite communication ground station," 2017 International
Symposium on Signals, Circuits and Systems (ISSCS), Iasi, 2017, pp. 1-4.
doi: 10.1109/ISSCS.2017.8034925 ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore

6. A. Done, C. Lesanu, A.-M. Căilean, A. Graur and M. Dimian, "Implementation of an

on-line remote control ground station for LEO satellites," 2017 21st International
Conference on System Theory, Control and Computing (ICSTCC), Sinaia, 2017, pp.
855-859. doi: 10.1109/ICSTCC.2017.8107144 ISI Thomson, Web of Science, IEEE
Explore

7. A.-M. Cailean, M. Dimian, A. Done, ”Enhanced design of visible light

communication sensor for automotive applications: Experimental demonstration of a
130 meters link”, 2018 Global LIFI Congress (GLC), 8-9 feb 2018, Paris, Franţa,
Link: ieeexplore.ieee.org/document/831910010.23919/GLC.2018.8319100, ISBN:
978-2-9563091-0-9, ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore

8. A. Done, E.-D. Olariu, A.-M. Cailean, S.-A. Avatamanitei, ”Green power supply for
an intelligent traffic light enhanced with visible light communications capabilitie”,
International Conference on Development and Application Systems (DAS), Link:
http://www.dasconference.ro/, doi:10.1109/DAAS.2018.8396082, 2018, ISBN: 978-1-
5386-1493-8, ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore

104
 9. C. Lesanu, A. Done, A.-M. Căilean, A. Graur, ”Vertical Polarized Antennas for Low-
VHF Radio Meteor Detection”, International Conference on Development and
Application Systems (DAS), Link: http://www.dasconference.ro/,
10.1109/DAAS.2018.8396078, 2018, ISBN: 978-1-5386-1493-8, ISI Thomson, Web
of Science, IEEE Explore

10. S.-A. Avatamanitei, A.-M. Căilean, E. Zadobrischi, A. Done, M. Dimian, V. Popa,

Intensive Testing of Infrastructure-to-Vehicle Visible Light Communications in Real
Outdoor Scenario: Evaluation of a 50 meters link in Direct Sun Exposure, Global
LIFICongress (GLC), Paris, June 2019, in press

Articole în jurnale/conferinţe BDI:

11. A. Done, ”A band pass filter for the 436 MHz band”, Acta Technica Napocensis –
Electronics and Telecommunications, Volume 57, Number 1, 2016. BDI

12. A. Done, ”Photovoltaic Power Supply with supercapacitors”, 3RD IAA Conference,
Rome, 2015, IAA-CU-15-03-09, IAA

Cărți/manuale:

13. S.Tănase, G. Radu, F.Năstasă, A. Done, Daniela Tănase, ”Cum să construim o turbină
eoliană - Îndrumător tehnologic pentru proiectarea şi construcţia turbinelor eoliene”,
210 pagini, Tipografia ARTEMIS Import-Export SRL, 2019, Piteşti, ISBN: 978-973-
0-28873-5

105
106
Abrevieri
Lista următoare a fost prelucrată după [1][2]

1U – formatul de bază al sateliților din seria CubeSat, care este de 10 x 10 x 10 cm, cu

greutate de maxim 1,3 Kg;
ACARS - Aircraft Communications Addressing and Reporting System - sistem digital
de transmisie a unor mesaje scurte între o aeronavă şi staţii de la sol folosind frecvenţele radio
ale benzii aeronautice sau prin sateliţi;
AD - Adrian Done
ADC – Analog-to-Digital Converter – convertor analog digital;
ADCS - Attitude Determination and Control - determinarea şi controlul atitudinii;
ADS-B - Automatic Dependent Surveillance - Broadcast - este o tehnologie prin care o
navă aeriană îşi determină automat poziţia sa, folosind sateliţii de navigaţie şi o transmite prin
radio cu scopul de a-i urmări mişcarea de la sol;
AF - Audio Frequency - frecvenţă audio;
AFSK - Audio Frequency Shift Keying – manipulare prin deplasarea frecvenţei audio;
AIS - Automatic Identification System - sistem automat de identificare a navelor pe mări
şi oceane;
AMSAT – denumire înregistrată pentru Radio Amateur Satellite Corporation,
Organizaţie non-profit ştiinţifică şi educaţională din Washington care construieşte şi operează
sateliţi de radioamatori. Există mai multe grupuri naţionale AMSAT: -NA pentru US, -UK
pentru Anglia, -I pentru Italia etc;
Anomalia medie (MA) – unghi care creşte uniform în timp, pornind cu perigeul, folosit
pentru a indica unde este localizat satelitul de-a lungul orbitei. Anomalia medie este în mod
uzual specificată la o anumită epocă, în elementele kepleriene. Pentru AO-10, timpul orbital
este divizat în 256 părţi, (spre deosebire de gradele în care este împărţit un cerc). Anomalia
medie (numită uneori fază) este cuprinsă între 0 şi 255. Perigeul are deci MA = 0, iar apogeul
are MA = 127;
AO - AMSAT OSCAR - sistem de codificare al sateliţilor de amatori construiţi de către
AMSAT;
Apogeu – punct de pe orbită în care obiectul ce orbitează este la distanţa maximă faţă de
obiectul în jurul căruia orbitează;
APRS - Automatic Pachet Reporting System - sistem automat de raportare prin pachete
de date; sistem de comunicaţii în timp real folosit de radioamatori şi sateliţi LEO;
Argumentul perigeului – unghiul polar care localizează perigeul (punctul în care
satelitul este cel mai aproape de Pământ) în planul orbital; trasat între nodul ascendent, centrul
Pământului şi perigeu, măsurat din nodul ascendent în direcţia de mişcare a satelitului;
ARM - Advanced RISC Machines - maşină (procesor) RISC avansată;
ARRL - American Radio Relay League - Asociaţia naţională a radioamatorilor din
SUA;
AUS - Universitatea Americană Sharjah;
Atitudine – Poziţie a navei în spaţiu, determinată de înclinarea axelor sale faţă de un
punct fix de pe Pământ;
Azimut – Direcţia (în planul orizontal) spre un punct dat de pe Pământ, în grade. Se
consideră: nord = 0 sau 360 grade, est = 90 grade, sud = 180 grade, vest = 270 grade;
Baliză – mulţi sateliţi transmit un text constant sau cu date vitale pentru misiune, de
multe ori în alfabetul Morse, pe o frecvenţă lângă banda de trecere a transponderului. Este
utilă pentru a detecta când satelitul trece peste orizont şi deci este disponibil pentru operare.
Este folosită şi pentru a determina diferenţa de frecvenţă datorată efectului Doppler;

107
 Banda de trecere – o gamă de frecvenţe ce trec printr-un translator sau transponder
(BW - Bandwidth);
BER – Bit Error Rate – rata de erori sau numărul de biţi eronaţi raportat la numărul
total de biţi transferaţi, într-un interval de timp;
BPSK – Binary Phase Shift Keying – manipulare binară prin schimbarea fazei;
BST - Barium Strontium Titanate - Titanat de bariu şi stronţiu;
Cubesat - standard de construcţie a sateliţilor în care dimensiunea lor este multiplu de
1dm3 (10 x 10 x 10 cm) şi greutatea de aproximativ 1 kg; această dimensiune şi greutate sunt
numite 1U; pot exista şi sateliţi multiplu, numiţi 2U, 3U, 6U sau 12U; standard propus de
către California Polytechnic State University (Cal Poly) şi Stanford University;
CAN - Convertor Analog Numeric;
CAT – Computer Aided Tuning – acord automat ajutat de calculator;
CMOS - Conplementary Metal Oxide Semiconductor;
CPU – Central Processing Unit – unitate centrală de calcul;
CSTA – Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative;
CTSS - Continuous Tone-Coded Squelch System - sistem de squeltch (mute) bazat pe
codarea pe un ton continuu de frecvenţă foarte joasă;
CW – Continuous Wave – purtătoare continuă – prescurtare care desemnează ca tip de
modulaţie transmisia de telegrafie prin alfabetul Morse, prin tot-sau-nimic (de tip ON/OFF);
DAB - Digital Audio Broadcasting - serviciu de radiodifuziune terestră digitală;
DAC – Digital-to-Analog Converter – convertor digital la analog;
dBc – nivel de putere, relativ la o purtătoare (Carrier) / la un semnal cunoscut;
dBd – câştigul unei antene în decibeli, faţă de dipol;
dBi – câştigul unei antene în decibeli, faţă de radiatorul izotrop;
dBm – nivel absolut de putere, în decibeli, faţă de 1 mW;
dBW – nivel absolut de putere, în decibeli, faţă de 1 W;
DH - Data Handling - manipularea datelor;
Downlink – frecvenţa pe care satelitul transmite spre Pământ, pentru recepţie de către
staţiile de la sol;
DRO - Dielectric Resonant Oscillator - oscilator cu dielectric rezonant folosit în vechile
LNC-uri pentru recepţia sateliţilor de televiziune;
DSP - Digital Signal Processor - prelucrarea digitală a semnalelor;
DTC - Data Transfer Controller - bloc funcţional din cadrul microcontolerelor MSP430
care are funcţia de a transfera datele rezultate din conversiile analog-digitale, fără intervenţia
unităţii centrale de calcul;
"dummy load" - "încărcătură falsă"; încărcătură a unei rachete care are rolul de a testa
posibilităţile acelei rachete; este o încărcătură care, în caz de eşec al lansării, nu produce
pagube; în electronică, este o sarcină (de obicei o rezistenţă) a unui amplificator (de audio sau
radio frecvenţă) sau a unei surse de alimentare, care are rolul de a verifica funcţionarea
corectă a acelui bloc;
DUV - Data Under Voice - date transmise pe acelaşi canal audio în banda sub-vocală
(0-300Hz), prin modulaţia unei purtătoare de 200 Hz; este folosit de sateliţii din seria Fox;
DVB-T - Digital Video Broadcasting – Terrestrial - Televiziune Digitală terestră;
Efect Doppler – o schimbare aparentă a frecvenţei undelor rezultată din mişcarea
relativă dintre emiţător şi receptor. Apare datorită mişcării satelitului spre sau dinspre locaţia
de la sol. Atunci când satelitul vine spre staţia de sol, efectul Doppler creşte aparent frecvenţa.
Atunci când satelitul se îndepărtează, frecvenţa aparent scade;
EFHW - End Feed Half Wave - antenă cu lungimea de jumătate de lungime de undă,
alimentată de la un capăt;
EIRP - Effective Isotropic Radiated Power - Puterea Radiată Echivalentă Izotropică

108
 Elementele Kepleriene – setul clasic de şase elemente orbitale folosite pentru a defini
şi a calcula mişcarea satelitului. Setul cuprinde înclinarea, ascensia dreaptă a nodului
ascendent (RAAN), excentricitatea, argumentul perigeului, anomalia medie şi mişcarea
medie, toate acestea la o anumită epocă sau referinţă de an, zi şi timp. Sunt de asemenea
incluse, adesea, o rată de cădere sau un factor de frânare;
Elemente orbitale – elemente kepleriene;
Elevaţie – unghiul cuprins în planul vertical ce conţine staţia de sol şi satelitul, dintre
orizontala locului şi direcţia dintre staţia de sol şi satelit;
EME – Earth – Moon – Earth – comunicaţii prin reflexie pe Lună
ENR - Excess Noise Ratio - raportul excesului de zgomot care este folosit la măsurarea
zgomotului propriu al preamplificatoarelor;
Epocă – moment de timp ca referinţă, la care este definit un set particular de parametri
care descriu mişcarea satelitului (elementele kepleriene) respectiv; momentul la care acel set
de date este produs;
EPS - Electric Power System - sistemul de alimentare cu energie electrică a unui satelit;
Es - E Sporadic – reflexii radio pe stratul ionosferic E;
ESA – European Space Agency – Agenţia Spaţială Europeană;
ESEO – The European Student Earth Orbiter – este o misiune a unui microsatelit pe
orbită LEO, cu scop educaţional;
Excentricitate – parametru orbital folosit pentru a descrie forma geometrică a unei
orbite eliptice; valoarea excentricităţii variază de la e = 0 la e = 1; unde e = 0 descrie un cerc
perfect şi e = 1 descrie o linie dreaptă;
Fading – variaţie a semnalului recepţionat, în timp, datorat în cazul sateliţilor, rotirii
axei lor în spaţiu, relativ la poziţia/polarizarea antenei de recepţie;
FIFO - First In, First Out - metodă de manipulare a unui buffer de date, în care cea mai
veche intrare (prima) este procesată mai întâi;
FM – Frequency Modulation - Modulaţie de Frecvenţă;
FSK – Frequency Shift Keying – manipulare prin deplasarea frecvenţei;
FTB - Filtru Trece Bandă;
FTJ - Filtru Trece Jos;
GMSK - Gaussian Minimum Shift Keying - un tip particular de FSK în care indicele de
modulaţie este 0,5 (minim posibil), iar fluxul date trece printr-un filtru Gaussian;
GNU Radio - este o unealtă software gratuită care permite realizarea unor blocuri de
prelucrare cu scopul implementării unor SDR-uri sau a unor sisteme de prelucrare ale
semnalelor;
GPADO - GPS Disciplined Oscillator - oscilator cu frecvenţa stabilizată după cea a
sistemului GPS;
GRC - GNU Radio Companion - este o interfaţă grafică pentru dezvoltarea aplicaţiilor
sub GNU radio;
GS – Ground Station – staţie de sol;
GSM - Global System for Mobile communications - este un standard dezvoltat de către
European Telecommunications Standards Institute (ETSI) care descrie protocoalele pentru
cea de-a doua generaţii (2G) de reţele celulare digitale;
HERCI - High Energy Radiation CubeSat Instrument
HFSS - High-Frequecy Structure Simulator
HTML - HyperText Markup Language - limbaj pentru crearea şi marcarea (formatarea)
unui document astfel încât să poată fi publicat pe web;
IARU – International Amateur Radio Union – Uniunea Internaţională a Radio
Amatorilor
IEEE - Institute of Electrical and Electronics Engineers;

109
 IEMI – fostă întreprindere de echipamente electronice din România;
ISRO - Indian Space Research Organization - Organizaţia Indiană de Cercetare a
Spaţiului;
ISS – International Space Station – Staţia Spaţială Internaţională;
Înclinare – unghiul dintre planul orbital al satelitului şi planul ecuatorial al Pământului;
LEO – Low Earth Orbit – orbită joasă;
LEOP – Launch Early Orbit Phase – orbita din faza de după lansare;
LNA – Low Noise Amplifier – amplificator cu zgomot redus;
LNC - Low Noise Convertor - convertor de frecvenţă cu zgomot redus;
MBRSC - Mohammed Bin Rashid Space Centre - Centrul Spaţial Mohammed Bin
Rashid din Emiratele Arabe Unite;
MCC – Mission Control Center – centrul de control al misiunii;
MCXO – Microcontroller Compensated X-tal Oscillator – oscilator cu cristal
compensat de către un microcontroler;
MEMS - Microelectromechanical systems - sisteme micro electro mecanice
MEO – Medium Earth Orbit – orbită medie;
Mişcarea medie – număr din elementele kepleriene indicând numărul de orbite
complete ale satelitului pe durata unei zile (de exemplu 14,00374 orbite pe zi);
MMIC – Monolithic Microwave Integrated Circuit – circuit integrat de microunde
monolitic;
NASA – National Aeronautics and Space Administration – Administraţia Naţională
pentru Aeronautică şi Spaţiu a Statelor Unite;
MCXO - Microcomputer Compensated Crytal Oscillator
MDS - minimum descernible signal - semnal minim detectabil
NF - Noise Figure - factorul de zgomot;
Planul orbital – un plan imaginar, extins în spaţiu, care conţine orbita satelitului;
OCXO - Oven Controled X-tal Oscillator - oscilator cu cuarţ introdus într-o incintă cu
temperatură controlată (de obicei încălzită);
Orbită ecuatorială – orbită la care planul ei este identic sau aproape identic cu planul
ecuatorului Pământului;
Orbită eliptică – acea orbită în care forma orbitei satelitului formează o elipsă, cu
Pământul într-unul din focare;
Orbită geostaţionară – un satelit aflat pe o orbită circulară la aproximativ 35786 Km
deasupra ecuatorului, astfel satelitul pare fix deasupra unui punct (satelitul trebuie să se
rotească în acelaşi sens cu rotaţia Pământului); un satelit aflat pe o asemenea orbită se
numeşte satelit geostaţionar;
Orbită polară – orbită la care planul ei trece prin sau foarte aproape de poli;
Open Source – sistem de distribuţie al programelor de calculator în care pe lângă
programul executabil, se distribuie şi programele sursă corespunzătoare;
OSCAR – Orbiting Satellite Carrying Amateur Radio;
OQPSK – Off-set Quadrature Phase Shift Keying – modulaţie digitală cu 4 nivele ale
fazei cu decalare a fazei;
Perigeu – punctul de pe orbita satelitului care este cel mai apropiat de Pământ;
Perioadă – timpul necesar unui satelit să facă o rotaţie completă în jurul Pământului;
PL - Private Line - termen marcă înregistrat de Motorola pentru a descrie
implementarea unui sistem CTCSS, o metodă de utilizare a tonurilor sub audibile de joasă
frecvență pentru a partaja un singur canal radio între mai mulți utilizatori;
PLL – Phased Locked Loop – oscilator cu circuit de calare a fazei;
PSK - Phage-shift keying - este un mod de modulare digitală prin schimbarea fazei unui
semnal de frecvenţă constantă (purtătoare);

110
 QPSK – Quadrature Phase Shift Keying – modulaţie digitală cu 4 nivele ale fazei;
RAAN – Right Ascension of Ascending Node - Ascensia Dreaptă a Nodului Ascendent.
Element keplerian specificând distanţa unghiulară de-a lungul ecuatorului ceresc, între
echinoxul de primăvară şi nodul ascendent al satelitului. Pentru simplificare, este longitudinea
nodului ascendent;
Repetor – acesta este asemănător cu unul terestru. El ascultă pe o frecvenţă şi
retransmite pe altă frecvenţă, neputând avea, la un moment dat, decât un singur utilizator.
Toate repetoarele (şi transponderele) de pe sateliţi sunt în mod duplex complet (pot emite şi
recepţiona în acelaşi timp), însemnând că putem (chiar este recomandat) asculta propriile
semnale pe frecvenţa de downlink;
RF – Radio Frequency – Radio Frecvenţă;
RISC - Reduced Instruction Set Computer - calculator cu set redus de instrucţiuni;
RTL-SDR – este un receptor SDR foarte iefin (de la 7 USD) destinat inițial pentru
recepția TV; are la bază circuitul integrat RTL 2832U și asigură recepția unei game de
frecvențe cuprinse între 24 și 1700 MHz;
SAR - Succesive Approximation Register - registru de aproximări succesive;
SatNOGS - este o staţie de sol open source şi o reţea de staţii de sol, optimizate pentru
modularitate;
SDR – Software Defined Radio – sistem radio definit prin software;
Serviciu de radioamatori - serviciu de radiocomunicaţii cu scopul de auto-instruire,
comunicare şi investigaţii tehnice, efectuate de către persoane autorizate legal, interesate de
tehnica radio, numai cu un scop personal şi fără un interes pecuniar (Articolul 3 din
Ordonanţa pentru Legea Radioului, după cum este definit de ITU (International
Telecommunication Union));
SGP - Simplified General Perturbations - modelele perturbaţiilor generale simplificate,
versiunea 1958;
SGP4 - Simplified General Perturbations - modelele perturbaţiilor generale simplificate,
versiunea 1988;
SMA – SubMiniature version A connector – conector subminiatură, versiunea A;
SMD - Surface Mounting Device - componente montate direct pe suprafața plăcii cu
cablaj imprimat;
SQUELCH - este o funcţie a unui circuit care acţionează pentru a suprima ieşirea audio
a unui receptor în absenţa unui semnal de intrare suficient de puternic;
SSB – Single Side Band – modulaţie cu Bandă Laterală Unică (BLU);
SSTV - Slow Scan TV - televiziune cu baleiaj lent;
Staţie de sol – staţie radio, pe sau aproape de suprafaţa Pământului, destinată să
transmită sau să recepţioneze informaţii, spre/sau, de la o navă cosmică;
STEM - Science, technology, engineering, and mathematics - ştiinţă, tehnologie,
inginerie şi matematică;
Stick – denumire dată unor echipamente electronice miniaturale ce se conectează la
calculatoare direct pe interfaţa USB;
STPTIC - condensator variabil comandat în tensiune produs de către
STMicroelectronics, cu semnificaţia "ST ParascanTM Tunable Integrated Capacitor"
SWR - Standing Wave Ratio - Raport de Unde Staţionare (RUS);
TCXO - Thermic Compensated X-tal Oscillator - oscilator cu cristal de cuarţ compensat
termic;
Telemetrie – semnale radio, de la satelit, transportând informaţii despre performanţele
sau starea subsistemelor de la bord. Se referă de asemenea la informaţia în sine;
TEME - True Equator, Mean Equinox - ecuatorul adevărat, echinoxul mediu;
TLE - Two Line Element - set de elemente pe două linii

111
 Tracking – operaţiunea de urmărire a unui satelit în timp (dată, oră, minut, secundă) şi
în spaţiu (unghi azimut şi elevaţie), raportate la un punct dat de pe suprafaţa Pământului;
Transceiver - aparat de emisie şi recepţie ce foloseşte, în general, anumite blocuri, în
comun atât la emisie cât şi la recepţie, totul într-o singură carcasă;
Transponder – este un repetor cu o anumită bandă de trecere; o componentă de la
bordul satelitului care recepţionează semnale radio într-un segment al spectrului (bandă), le
amplifică, le translatează în alt segment de spectru şi le retransmit spre sol. Acceptă o gamă
de frecvenţe la intrare şi retransmite întreaga gamă la ieşire. Toate diferenţele de frecvenţă din
gamă sunt păstrate; poate fi folosit de mai mulţi utilizatori, simultan;
Trecerea satelitului – segment al orbitei în timpul căreia satelitul „trece“ în zona unei
anumite staţii de sol;
Uplink – frecvenţa semnalelor transmise de la staţia de sol către satelit. Semnalul
transmis către satelit;
USSPACECOM – United States Space Command;
VHF – Very High Frequency – frecvenţă foarte înaltă (30 MHz - 300 MHz);
UHF – Ultra High Frequency – frecvenţă ultra înaltă (300 MHz - 3 GHz);
USB - Universal Serial Bus - standard industrial care stabileşte specificaţiile cablurilor,
conectorilor şi protocoalelor necesare conectării, comunicării şi alimentării între calculatoare
personale şi echipamente periferice;
USV - Universitatea Suceava;
UTC - Coordinated Universal Time - ora universală coordonată; faţă de ora României,
este în urmă cu 2 ore, iarna, şi cu 3 ore, vara;
VCO - Voltage Controlled Oscillator - oscilator controlat prin tensiune;
VNC - Virtual Network Computing - este un sistem grafic de partajare a conţinutului
unui ecran a unui calculator pentru a controla de la distanţă un alt calculator;
VOR - Very High Frequency (VHF) Omni-Directional Range - sistem de navigaţie de
distanţă scurtă pentru aviaţie;
WebSDR - este un receptor radio definit prin software conectat la Internet, permițând
mai multor ascultători să se acorde și să asculte simultan frecvenţe diferite;
WFM - Wideband Frequency Modulation - modulaţie de frecvenţă cu bandă largă;

Atunci când se vorbeşte de banda de … MHz, se înţeleg următoarele game de frecvenţă:

Tabelul 1 Lista unor benzi de frecvenţe folosite în comunicaţiile satelitare
Banda Cuprinsă între Descriere
137 137 şi 138 MHz Sateliţi meteorologici
146 145,8 MHz şi 146 MHz Banda de sateliţi de amatori de 2 m
436 435 şi 438 MHz Banda de sateliţi de amatori de 70 cm
1296 1260 şi 1270 MHz Numai pentru uplink
2400 2400 şi 2410 MHz Banda de sateliţi de amatori de 13 cm
10500 10450 şi 10500 MHz Banda de sateliţi de amatori de 3 cm

112
Bibliografie
[1] „Satellite terminology”, herrons.com, 2017, [Online]. Diponibil: https://herrons.com/2008/08/17/terminology/ (accesat 13 martie 2017)
[2] „The Satellite Glossary of Terms”, amsat-ul.org, 2017, [Online]. Disponibil: https://amsat-uk.org/faq/the-satellite-glossary-of-terms/
(accesat 13 martie 2017)
[3] Baza de date întreţinută de Michael Swartwout de la Universitatea Saint Luis, 2017, [Online]. Disponibil:
https://sites.google.com/a/slu.edu/swartwout/ (accesat 3 iunie 2019)
[4] AWS Ground Station, [Online]. Disponibil: https://aws.amazon.com/ground-station/ (accesat 20 aprilie 2019)
[5] C.-E. Lesanu and A. Done, "Parasitic circular polarized vertical antennas," 2016 International Conference on Development and
Application Systems (DAS), Suceava, 2016, pp. 143-149. doi: 10.1109/DAAS.2016.7492564
[6] A. Done, A. Căilean, C. Leşanu, M. Dimian and A. Graur, "Design and implementation of a satellite communication ground
station," 2017 International Symposium on Signals, Circuits and Systems (ISSCS), Iasi, 2017, pp. 1-4.
doi: 10.1109/ISSCS.2017.8034925.
[7] Eshail-2 sattelite, amsat-ul.org, 2017. Disponibil https://amsat-uk.org/satellites/geosynchronous/eshail-2/ (Accesat 20 iulie 2017)
[8] J. Li, G. Ye, J. Zhang, T. Zhang and L. Ke, "A routing algorithm satisfied ground station distribution constraint for satellite
constellation network," 2015 Science and Information Conference (SAI), London, 2015, pp. 997-1002. doi:
10.1109/SAI.2015.7237264.
[9] F. Riffel and R. Gould, "Satellite ground station virtualization: Secure sharing of ground stations using software defined
networking," 2016 Annual IEEE Systems Conference (SysCon), Orlando, FL, 2016, pp. 1-8. doi: 10.1109/SYSCON.2016.7490612.
[10] C. Wang and X. Yu, "Application of Virtualization and Software Defined Network in Satellite Network," 2016 International
Conference on Cyber-Enabled Distributed Computing and Knowledge Discovery (CyberC), Chengdu, 2016, pp. 489-493.
doi: 10.1109/CyberC.2016.99
[11] B. Yang, Y. Wu, X. Chu and G. Song, "Seamless Handover in Software-Defined Satellite Networking," in IEEE Communications
Letters, vol. 20, no. 9, pp. 1768-1771, Sept. 2016. doi: 10.1109/LCOMM.2016.2585482.
[12] http://www.websdr.org/
[13] http://sdr.hu/openwebrx
[14] A. Done, C. Lesanu, A. Căilean, A. Graur and M. Dimian, "Implementation of an on-line remote control ground station for LEO
satellites," 2017 21st International Conference on System Theory, Control and Computing (ICSTCC), Sinaia, 2017, pp. 855-859.
doi: 10.1109/ICSTCC.2017.8107144
[15] http://80.96.123.202:8073/ - adresa fizică a staţiei de sol cu acces la distanţă
[16] "UKube-1", earth.esa.int, 2018, [Online]. Disponibil : https://earth.esa.int/web/eoportal/satellite-missions/u/ukube-1 (Accesat 6 august
2108)
[17] "XW-2/CAS-3", wordpress.com, 2018, [Online]. Disponibil: https://ukamsat.files.wordpress.com/2015/05/xw-2_cas-3_-satellites-
frequency-allocation.pdf (Accesat 6 august 2018)
[18] Jane Butler şi alţii, Wireless Networking in the Developing World, ISBN-13: 978-1484039359, editia a 3-a, februarie 2013,
http://wndw.net/
[19] „MMANA-GAL basic", gal-ana.de, 2017. [Online]. Disponibil: http://gal-ana.de/basicmm/en/ (accesat: 24- noiembrie- 2017)
[20] Yagi-Uda antenna, en.wikipedia.org, 2017, [Online]. Disponibil http://en.wikipedia.org/wiki/Yagi-Uda_antenna (accesat: 29-
noiembrie- 2017)
[21] Juan Antonio Fernandez Montana EA4CYQ, “Circular polarization”, Union de Radioaficionados Espanoles (URE), July 2006
[22] ***, X-Quad Richtantennen für 2m oder 70cm mit umschaltbarer Polarisation, WiMo, manual de asamblare
[23] Abdul Halim Lokman, Ping Jack Soh, Saidatul Norlyana Azemi, et al., A Review of Antennas for Picosatellite Applications”
International Journal of Antennas and Propagation, vol. 2017, Article ID 4940656, 17 pages, 2017. doi:10.1155/2017/4940656
[24] H. Brueckmann, "Antenna pattern measurement by satellite," in IEEE Transactions on Antennas and Propagation, vol. 11, no. 2, pp.
143-147, March 1963. doi: 10.1109/TAP.1963.1137998
[25] A. Done, A.-M. Căilean, C.-E. Leşanu, M. Dimian and A. Graur, "Considerations on ground station antennas used for communication
with LEO satellites," 2017 International Symposium on Signals, Circuits and Systems (ISSCS), Iasi, 2017, pp. 1-4. doi:
10.1109/ISSCS.2017.8034912 ISI Thomson, Web of Science, IEEE Explore
[26] Orbitron, stoff.pl, 2017, [Online]. Disponibil: http://www.stoff.pl/ (accesat 5 decembrie 2017)
[27] “FUNcube Dashboard”, funcube.org, 2017, [Online]. Disponibil: https://funcube.org.uk/working-documents/funcube-telemetry-
dashboard/ (accesat 11 iulie 2018)
[28] ***, Sleeve Ferrite clamp / GRFS, datasheets KGS
[29] Travis F. Collins, Robin Getz, Di Pu, Alexander M. Wyglinski, "Software-Defined Radio for Engineers", ISBN-13: 978-1-63081-457-
1, Analog Devices, 2018
[30] J. M. Fernández, J. L. Masa-Campos, M. Sierra-Pérez, “Circularly polarized omnidirectional millimeter wave monopole with parasitic
strip elements”, Microwave and Optical Technology Letters, Wiley Online Library, Volume 49, Issue 3, pages 664–668, March 2007.,
doi: 10.1002/mop.22237
[31] K. Sakaguchi and N. Hasebe, "A circularly polarized omnidirectional antenna," 1993 Eighth International Conference on Antennas and
Propagation, Edinburgh, UK, 1993, pp. 477-480 vol.1.
[32] „MMANA-GAL basic", mike-willis.com, 2017. [Online]. Disponibil: http://www.mike-willis.com/Tutorial/free_space.htm (accesat:
14- decembrie - 2017)
[33] ***, Recommendation ITU-R P.341-6 IT-R, 09/2016
[34] Zachary J. Le_ke, Distributed Ground Station Network For CubeSat Communications, Faculty of the Virginia Polytechnic Institute and
State University in partial ful_llment of the requirements for the degree of Master of Science in Electrical Engineering, December 6,
2013 Blacksburg, Virginia
[35] J. Mitola, "Software radios: Survey, critical evaluation and future directions," in IEEE Aerospace and Electronic Systems Magazine,
vol. 8, no. 4, pp. 25-36, April 1993. doi: 10.1109/62.210638
[36] ***, AVR121: Enhancing ADC resolution by oversampling, ATMEL, Aplication Note, 2005
[37] ***, Improving ADC Results - Through Oversampling and Post-Processing of Data, ACTEL, 2007
[38] Florin Creţu, Radiotehnică Teoretică şi Practică - Vol. II, Editura PIM, 2016, pag.241
[39] ***, RSP2, SDRplay, 2018, [Online], disponibil https://www.sdrplay.com/rsp2/ (accesat 11 iulie 2018)
[40] Steve Ford, SDRplay Radio Spectrum Processor 2 Pro, Revista QST octombrie 2017, [Online]. Disponibil:
http://www.sdrplay.com/wp-content/uploads/2017/09/QSTRSP2review.pdf (accesat 11 iulie 2018)

113
[41] Elemente orbitale, mindspring.com, 2018, [Online], Disponibil: http://www.mindspring.com/~n2wwd/html/orbital_description.html,
(accesat 17 iulie 2018)
[42] Definition TLE, nasa.gov, 2018, [Online]. Disponibil:
http://spaceflight.nasa.gov/realdata/sightings/SSapplications/Post/JavaSSOP/SSOP_Help/tle_def.html, (accesat 13 iulie 2018)
[43] Florin Creţu, Radioreceptoare – proiectare si scheme commentate, Editura Tehnopress, 2007
[44] PGA103+,minicircuits.com, 2017, [Online]. Disponibil: https://www.minicircuits.com/pdfs/PGA-103+.pdf (accesat 15 martie 2017)
[45] LP2985, ti.com, 2017, [Online]. Disponibil: www.ti.com/lit/ds/symlink/lp2985-n.pdf (accesat 15 martie 2017)
[46] „rtl_power”, sourceforge.net, 2017, [Online]. Disponibil: https://sourceforge.net/projects/guiforrtlpower/?source=directory (accesat: 14
martie 2017)
[47] „rtl_power”, kmkeen.com, 2017, [Online]. Disponibil: http://kmkeen.com/rtl-power/ (accesat: 14 martie 2017)
[48] ***, Specificatii tehnice, yaesu.com, 2017, [Online]. Disponibil:
http://www.yaesu.com/indexVS.cfm?cmd=DisplayProducts&encProdID=8CBB7C4BDBAF40129AD4253A4987523C (accesat 14
martie 2017)
[49] ***, G6Z - Surface-mounting High-frequency Relay, OMRON Corporation, datasheet
[50] Florin Creţu, Surse de zgomot de bandă largă, R1.1 Sept 24 2007, nepublicată
[51] Ron Mancini, "OP Amp for everyone", Design reference from Texas Instruments, SLOD006B, August 2002
[52] H. T. Friis, Noise Figures of Radio Receivers, in Proceedings of the IRE, vol. 32, no. 7, pp. 419-422, July 1944
[53] „Skyplot”, gokla.com, 2017, [Online]. Disponibil: http://www.g0kla.com/foxtelem/skyplot.php (accesat: 23 martie 2017)
[54] „Fox-1A (AO-91) Launched”, amsat-uk.org, 2017, [Online]. Disponibil: https://amsat-uk.org/2015/10/07/fox-1a-launch/ (accesat 13
martie 2017)
[55] „foxtelem_1.04f_windows.zip”, amsat-uk.org, 2017, [Online]. Disponibil: https://amsat-uk.org/2015/09/23/fox-telemetry-decoder-
software/ (accesat 13 martie 2017)
[56] „Sunnto Tandem”, sunnto.com, 2017, [Online]. Disponibil: http://www.suunto.com/Products/Compasses/Suunto-Tandem/Suunto-
Tandem-360PC360RD1/ (accesat 13 martie 2017)
[57] A. Done, A band pass filter for the 436 MHz band, Acta Technica Napocensis – Electronics and Telecommunications, Volume 57,
Number 1, 2016
[58] „HFSS”, ansys.com, 2017, [Online]. Disponibil: http://www.ansys.com/Products/Electronics/ANSYS-HFSS (accesat: 14- martie-
2017)
[59] K. Schmidt, W9CF, Notes on the characteristic impedance of coax with a square outer conductor, 2015, [Online]. Disponibil:
http://fermi.la.asu.edu/w9cf/articles/square/square.html [accesat 3 iunie 2019]
[60] ***, Calculator for Skin Effect Depth, [Online]. Disponibil: http://chemandy.com/calculators/skin-effect-calculator.htm [accesat 3 iunie
2019]
[61] [Online]. Disponibil: https://f1jky.pagesperso-orange.fr/bidouilles/Notch_FM/Notch_FM.htm (access: 3 iunie 2019)
[62] "Eshail-2", amsat-uk.org, 2018, [Online]. Disponibil: https://amsat-uk.org/satellites/geosynchronous/eshail-2/ (acces: 17 decembrie
2018)
[63] "EyasSat", www.cubesatshop.com, [Online]. Disponibil: https://www.cubesatshop.com/product/eyassat-classroom-satellite/ (acces: 28
februarie 2019)
[64] "ESAT", www.cubesatshop.com, [Online]. Disponibil: https://www.cubesatshop.com/product/esat/ (acces: 28 februarie 2019)
[65] ***, VHF MANAGERS HANDBOOK, Version 7.00 January 20152015, IARU Region 1, CH-6330 CHAM ZG, Switzerland
[66] A. Done, Photovoltaic Power Supply with supercapacitors, 3RD IAA Conference, Rome, 2015, IAA-CU-15-03-09
[67] MSP430G2553, ti.com, 2017, [Online]. Disponibil: www.ti.com/lit/ds/symlink/msp430g2553.pdf (accesat 15 martie 2017)
[68] TEA1210, datasheetspdf.com, 2017, [online]. Disponibil: http://www.datasheetspdf.com/PDF/TEA1210/326234/1 (accesat 22 august
2017)
[69] MC34063A, ti.com, 2017, [online]. Disponibil: http://www.ti.com/lit/ds/symlink/mc33063a.pdf (accesat 22 august 2017)
[70] Olie Mancini, Precision Frequency Generation Utilizing OCXO and Rubidium Atomic Standards with Applications for Commercial,
Space, Military, and Challenging Environments, IEEE Long Island Chapter, March 18, 2004
[71] MinQiang Li, XianHe Huang, Feng Tan, YanHong Fan and Xun Liang, "A novel microcomputer temperature-compensating method
for an overtone crystal oscillator," in IEEE Transactions on Ultrasonics, Ferroelectrics, and Frequency Control, vol. 52, no. 11, pp.
1919-1922, Nov. 2005. doi: 10.1109/TUFFC.2005.1561660.
[72] James C. Salvia, Micro-oven based temperature compensation systems for MEMS oscillators, Department of Electrical Engineering.
Thesis (Ph. D.)--Stanford University, 2010
[73] ***, CubeSat Design Specification, The CubeSat Program, Cal Poly SLO, REV 13, 2014
[74] Elmer N. Bunting, George R. Shelton, Ansel S. Creamer, Properties of Barium-Strontium Titanate Dielectrics, Journal of Research of
the National Bureau of Standards, March 1947
[75] V. V. Kuvshinov, "Ceramic coaxial resonator vco with a Barium Strontium Titanate tuning element," 2014 24th International Crimean
Conference Microwave & Telecommunication Technology, Sevastopol, 2014, pp. 942-943. doi: 10.1109/CRMICO.2014.6959705.
[76] ***, Parascan™ tunable integrated capacitor, STMicroelectronics, datasheet
[77] A. Done, A.-M. Cailean, A. Graur, "Active Frequency Stabilization Method for Sensitive Applications Operating in Variable
Temperature Environments," Advances in Electrical and Computer Engineering, vol.18, no.1, pp.21-26, 2018,
doi:10.4316/AECE.2018.01003
[78] 74AUP1Z125, nxp.com, 2017, [online]. Disponibil: www.nxp.com/documents/data_sheet/74AUP1Z125.pdf (accesat 15 martie 2017)
[79] AD5541A, 2.7 V to 5.5 V, Serial-Input, Voltage Output, Unbuffered 16-Bit DAC, analog.com, 2017, [Online]. Disponobil:
http://www.analog.com/media/en/technical-documentation/data-sheets/AD5541A.pdf (accesat 15 martie 2017)
[80] B. Soltanian, J. Collin and J. Takala, "The effect of the incoming signal decimation on the performance of the FFT-based acquisition
stage in SDR GNSS receivers," 2010 5th ESA Workshop on Satellite Navigation Technologies and European Workshop on GNSS
Signals and Signal Processing (NAVITEC), Noordwijk, 2010, pp. 1-5. doi: 10.1109/NAVITEC.2010.5708045
[81] ADF4001, analog.com, 2018, [online]. Disponibil: http://www.analog.com/media/en/technical-documentation/data-
sheets/ADF4001.pdf (accesat: 21 septembrie 2018)
[82] ADF4116, analog.com, 2018, [online]. Disponibil: http://www.analog.com/media/en/technical-documentation/data-
sheets/ADF4116_4117_4118.pdf (accesat: 21 septembrie 2018)
[83] ADG719, analog.com, 2018, [online]. Disponibil: http://www.analog.com/media/en/technical-documentation/data-sheets/ADG719.pdf
(accesat: 21 septembrie 2018)
[84] M. Dimian, Alin-M. Cailean, A. Done, S. Vlad, P. Andrei, ”Visible light communication sensors with adaptive hysteretic circuits for
automotive applications”, Physica B: Condensed Matter, 2018, ISSN 0921-4526, doi: 10.1016/j.physb.2017.09.045.
(http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0921452617306294)

114
Anexe
În continuare se prezentă schemele logice simplificate ale programelor scrise pentru
microcontrolere folosite în cadrul lucrării. Programele aferente au fost scrise în limbajul de
asamblare al procesoarelor din seria MSP430G2xxx de la Texas Instruments.

Anexa 1 - Măsurători asupra alimentării simulatorului de satelit

UART - Universal Asynchronous Receiver-Transmitter - interfaţă serială asincronă;

ANALOG - convertor analog-numeric;
CI - console input - consola de intrare de comenyi, prin tastatura calculatorului PC şi
programul hyperterminal;

Comenzi posibile:
- h,H - help - ajutor;
- c,C - contor - afişează valoarea analogică cerută (a n-a valoare din şir);
- t,T - toate - afişez toate valorile din şir, din acest moment.

115
Anexa 2 - Tratarea întreruperilor la măsurătorile sursei

INT - intrare în tratarea întreruperii;

RETI - achitare întrerupere şi retur

Odată la 60 secunde de trimite către hyperterminal un şir de 17 valori analogice

măsurate, în format hexazecimal.

116
Anexa 3 - Controlul oscilatorului cu compensare activă a frecvenţei

UART - Universal Asynchronous Receiver-Transmitter - interfaţă serială asincronă;

ANALOG - convertor analog-numeric;
INTR - sistemul de întreruperi.

După iniţializarea sistemului, la fiecare 60 secunde,după măsurarea temperaturii, aceasta

este afişată la hyperterminal, se calculează valoarea corespunzătoare din tabela de control,
valoarea este trimisă apoi la convertorul digital-analog şi la hyperterminal.

117
Anexa 4 - Ceasul şi calendarul intern al simulatorului de satelit

UART - Universal Asynchronous Receiver-Transmitter - interfaţă serială asincronă;

ANALOG - convertor analog-numeric;
INTR - sistemul de întreruperi.

După iniţializarea sistemului, rolul butonului este de a iniţializa ceasul şi calendarul.

După un reset normal, aceste valori nu sunt afectate. Bitul de semnalizare "Secunda" este setat
de către sistemul e întreruperi. La fiecare minut şirul de caractere semnificând data şi ora sunt
transmise pe interfaţa serială.

118
Anexa 5 - Tratarea întreruperilor la circuitul de calendar

INT - intrare în tratarea întreruperii;

RETI - achitare întrerupere şi retur

Circuitul TIMER al microcontrolerului generează câte o întrerupere la fiecare 16536

impulsuri de la oscilatorul cu frecvenţa compensată, adică la 4 msecunde. Astfel la fiecare
250 întreruperi bitul de semnalizare "Secunda" este pus pe "1".

119
Anexa 6 - Controlul termostatului

UART - Universal Asynchronous Receiver-Transmitter - interfaţă serială asincronă;

ANALOG - convertor analog-numeric;
INTR - sistemul de întreruperi.

După iniţializarea sistemului este citită temperatura ţintă. În continuare, o dată pe

secundă, este citită temperatura reală din incintă, este afişată pe consola programului
hyperterminal, după care, este conectat un element Peltier astfel încât acesta să facă răcire
("RECE") sau încălzire ("CALD") în incinta termostatată.

120
Anexa 7 - Programarea rezistenţelor de la circuitul cu histerezis

UART - Universal Asynchronous Receiver-Transmitter - interfaţă serială asincronă;

R1, R2, R3 - cele 3 rezistenţe care definesc circuitul cu amplificator operaţional şi histerezis.

Valorile celor trei rezistenţe se introduc pe rând în format hexazecimal de la consola

programului hyperterminal. În plus aceste valori se pot memora în circuitele rezistenţe
digitale sau se pot citi.

121