Impactul erupţiilor vulcanice asupra

sănătăţii umane

1
 Cuprins

I. Introducere....................................................................................................................3
II. Vulcanismul...................................................................................................................5
1. Răspândirea vulcanilor pe Glob....................................................................................6
2. Hazarde, riscuri, dezastre vulcanice..............................................................................7
2.1. Cutremurele premergătoare erupţiilor vulcanice....................................................7
2.2. Exploziile................................................................................................................7
2.3. Curgerile de lavă....................................................................................................8
2.4. Căderile de piroclastite..........................................................................................9
2.5. Norii arzători........................................................................................................11
2.6. Laharii..................................................................................................................11
2.7. Emanaţiile de gaze...............................................................................................12
2.8. Ploile acide...........................................................................................................12
2.9. Flăcări şi fulgere...................................................................................................13
2.10. Tsunami..............................................................................................................13
2.11. Poluarea mediului înconjurător..........................................................................13
2.12. Modificările climatice........................................................................................14
III. Gazele vulcanice şi efectele lor..................................................................................16
1. Gaze care conţin sulf..................................................................................................17
2. Dioxidul de carbon.....................................................................................................20
3. Gaze care conţin halogeni...........................................................................................21
4. Efectele cenuşei vulcanice..........................................................................................22
IV. Concluzii.....................................................................................................................23
V. Bibliografie.................................................................................................................24

2
 I. Introducere

În Europa suntem relativ departe de majoritatea vulcanilor activi, de aceea tindem să îi

subestimăm, ca pe orice fenomen care se petrece undeva departe de noi. Mai vedem la televizor
din când în când câte o ştire despre o erupţie, însă mas-media tratează ştirile despre vulcani ca pe
ceva exotic, care nu ne afectează prea mult.
Cât sunt de dese erupţiile vulcanice? În ultimul secol au fost activi aproximativ 380 de
vulcani, circa 50 de vulcani activi pe an. Dar oare chiar trebuie să ne intereseze ştirile despre
vulcani? Principalul argument pentru un răspuns pozitiv la această întrebare este că erupţiile
vulcanice sunt deseori asociate cu răcirea globală a climei.
Activitatea vulcanică nu este distribuită uniform pe Pământ, fiind mult mai bogată în
zonele active ale plăcilor tectonice. Mai mult de 2/3 din vulcanii activi sunt localizaţi în emisfera
nordică şi în regiunea tropicală.
Erupţiile vulcanice pot afecta viaţa oamenilor în mai multe feluri. Efectul imediat se
poate datora curgerilor piroclastice, laharelor (curgeri de nămol), avalanşelor, cutremurelor şi
valurilor tsunami induse de vulcani, şi mai puţin gazelor toxice şi scurgerilor de lavă. Toate
aceste fenomene afectează vecinătatea vulcanilor (cu excepţia valurilor tsunami), producând
uneori tragedii teribile cele mai multe sfârţindu-se cu nenumerate pirderi omeneşti.
Numărul decedaţilor în urma bolilor datorate gazelor toxice, a cenuşei ce traversează
aerul sunt infime în comparaţie cu numărul oamenilor care mor din cauza valului de cenuşă şi
lavă care acoperă pe nepregătite , în decursul a câtorva ore, întregi aşezări umane.
Astfel, la erupţia din 79 dH a Vezuviului, curgerile piroclastice au acoperit oraşul
Herculanum şi împrejurimile lui ucigând mii de oameni.Erupţia vulcanului El Chichón din
Mexic din 28 martie 1982 a produs scurgeri piroclastice care au ucis 2000 de oameni. Erupţia
vulcanului Pelée din Martinica din 1902 a produs un val piroclastic care a ucis 29000 de oameni
aflaţi în oraşul Saint Pierre la 6 km de vulcan. În 1985, vulcanul Nevado del Ruiz din Columbia a
produs un lahar care a acoperit oraşul Armero aflat la 50 km de vulcan şi a ucis 23000 de
oameni.

3
Fig.1 Cadavrele locuitorilor din oraşul Herculanum acoperite de curgerile piroclastice
datorate erupţiei Vulcanului Vezuviu din 79 dH.

4
 II. Vulcanismul

Vulcanii şi activitatea lor au impresionat omul încă din cele mai vechi timpuri, datorită
măreţiei spectacolului oferit, dar şi datorită distrugerilor, pierderilor şi pagubelor produse.
Vulcanismul reprezintă „unul dintre cele mai spectaculoase fenomene de la suprafaţa
Terrei, chiar şi a altor sateliţi sau planete, având o importanţă deosebită pentru formarea mediului
de viaţă”. (Posea, 2001)
Denumirea de „vulcan” provine de la cuvântul latinesc „Vulcanus”, reprezentat de zeul
focului la romani şi greci şi de la numele unei insule din Marea Mediterană în care se găseşte un
vulcan activ. (Grecu, 2006)
Încă din Antichitatea a apărut interesul oamenilor de ştiinţă pentru studierea vulcanilor.
În sec.V î.Hr., filozoful Empedocle a murit în timp ce observa de aproape o erupţie a Vulcanului
Etna.În anul 79 î. Hr., Pliniu cel Bătrân a murit şi el în timp ce observa erupţia Vulcanului
Vezuviu. Erupţia a fost descrisă de către nepotul său.
Printre aceştia se află şi omul de ştiinţă, Alfred Rittmann, care a afirmat următoarele
impresii despre vulcani: „Atunci când auzim vorbindu-se de activitatea vulcanică ne gândim în
primul rând la marile erupţii ale vulcanilor, la fluvii de lavă care se revarsă din pantele abrupte
ale munţilor şi se rostogolesc la vale distrugând totul în calea lor, la ploi de pietre şi cenuşă, la
nori incandescenţi şi la gaze toxice, la explozii care dezmembrează munţi întregi şi cutremură
Pământul, pe scurt la moarte şi distrugere. Acel care a fost martor la o astfel de erupţie nu va
putea să uite niciodată acest spectacol măreţ; el va fi puternic impresionat de contrastul dintre
forţa năvalnică a naturii şi neputinţa omului.”
Din punct de vedere geografic, definim vulcanul ca o deschizătură a scoarţei terestre sub
forma unui orificiu sau a unei fisuri, prin care sunt aduse la suprafaţă materiale sub diferite
forme: lave, cenuşi vulcanice, fragmente de rocă şi gaze.

5
 1. Răspândirea vulcanilor pe Glob

Vulcanii se împart în două categorii: vulcani activi şi vulcani stinşi. Se consideră că

există 8001 de vulcani activi2. Sunt situaţi în zonele de subducţie, în zonele de rift şi în „punctele
fierbinţi ale Terrei”. (vezi fig.1)
Zonele de subducţie sunt reprezentate de Cercul de Foc al Pacificului, care însumează
62% din vulcanii activi (Indonezia, Filipine, Japonia, Insulele Aleutine, Insulele Kurile, în vestul
Americilor şi chiar Italia cu vulcanii Vezuviu şi Etna).
Din categoria vulcanilor care se întâlnesc de-a lungul rifturilor amintim vulcanii din zona
Marelui Rift African, dar şi vulcanii din partea centrală a Oceanului Atlantic.
„Punctele fierbinţi ale Terrei” sunt reprezentate de vulcanii din Insulele Hawaii. 87%
dintre vulcani vin în contact direct cu populaţia de pe insule şi continente, aceştia reprezentând
cele mai periculoase hazarde şi riscuri naturale de pe Glob.

Fig.2 Răspândirea vulcanilor pe Glob

Sursa: Manta, I., (1985), Vulcanii Terrei, Editura Albatros, Bucureşti

1
Sursa: Bălteanu, D., 2000.
2
Care au erupt cel puţin o dată în timpurile istorice. (Manta, 1985)

6
 2. Hazarde, riscuri şi dezastre vulcanice

Vulcanii reprezintă hazarde3 naturale determinate de fenomene endogene (naturale) ce au

loc în interiorul scoarţei terestre. Dacă analizăm fenomenul natural caracterizat drept fenomen
extrem, putem spune că sunt hazarde geofizice geologice. Ele afectează suprafaţa la nivel
regional sau chiar global.
Cel mai mare risc vulcanic este acela al pierderilor de vieţi omeneşti şi distrugerea
aşezărilor.Pe Terra se înregistrează cca.50 de erupţii vulcanice, dintre care 5% produc victime 4.
Cutremurele premergătoare erupţiilor, exploziile, curgerile de lavă, cenuşile căzute, norii
arzători, avalanşele de noroi şi pietre, tsunami sunt doar căteva dintre cele mai importante
fenomene produse de activitatea vulcanică în urma cărora apare distrugerea culturilor agricole şi
a unei părţi a vegetaţiei naturale, moartea multor animale domestice şi sălbatice, distrugeri de
porturi, consecinţe climatice.

2.1. Cutremurele premergătoare erupţiilor vulcanice

Sunt provocate de tensiunile create de ridicările periodice ale lavelor la suprafaţă şi se
declanşează cu câteva ore, zile sau chiar ani înainte de erupţie. Pot produce distrugeri omeneşti şi
pierderi de vieţi. Impactul catastrofal asupra populaţiei este dat de caracterul superficial, seismele
producându-se până la o adâncime de 60 km.
Erupţia Vulcanului Vezuviu, care a distrus întregul oraş Pompei şi ate localităţi, a vost
prevestită de un cutremur devastator de 8 grade, înainte cu 16 ani. Erupţia Vulcanului St. Helens
a fost anunţată de vulcanologi cu o lună înainte, când s-au înregistrat mii de cutremure.

2.2. Exploziile
Reprezintă fenomene destul de periculoase ce produc o undă de şoc care duce la
distrugeri importante pe o rază de zeci de kilometri în jurul vulcanului. Printre cele mai
periculoase şi dezastruoase explozii se află explozia Vulcanului Krakatoa din 27 august 1883,
supranumită catastrofa mileniului. A dus la distrugerea oricărei forme de viaţă şi a unor areale
din insulele Java, Sumatera şi a provocat daune materiale pe o rază de 150 km. Explozia a fost

3
Un hazard este considerat dezastru dacă sunt cel puţin 10 pierderi de vieţi omeneşti sau 50 persoane rănite şi
pierderi materiale de peste 1 milion de dolari. (Manta, 1985)
4
Sursa: Bălteanu, D., 2000.

7
auzită până la 4 000 km şi a făcut 36 000 victime, flora şi fauna au fost acoperite cu lave şi
cenuşă.
Explozia produsă de Vulcanul St. Helens din 1980 s-a auzit până la 300 km depărtare, a
distrus 600 km² de pădure pe o rază de 20 km şi au murit 65 de oameni.

Fig.3 Explozie vulcanică Vulcanul Etna

Sursa: internet Imagini cu cele mai devastatoare erupţii vulcanice

2.3. Curgerile de lavă

Constituie rar pericole pentru viaţa oamenilor, producând însă daune materiale. În 1929,
Vulcanul Etna a produs curgeri de lavă ce au acoperit oraşul Mascali, făcând 1 500 victime.
Cel mai mare torent de lavă din istorie s-a format în Islanda la Vulcanul Lakkagigar de 12
km³ care a acoperit 550 km².

8
 Fig.4 Curgere de lavă Vulcanul Etna
Sursa: http://www.adevarul.ro

2.4. Căderile de piroclastite

Sunt reprezentate prin cenuşă, lapili, bombe vulcanice, piatră ponce şi au efecte
devastatoare, de lungă durată, modificând aspectul regiunilor afectate. Cenuşa acoperă aşezări,
culturi agricole, vegetaţia ierboasă; bombele provoacă incendii; praful afectează ochii şi
respiraţia vieţuitoarelor şi a omului. Cel mai important produc foamete şi boli. Ele au o viteză de
circa 100 km/oră şi temperaturi de până la 700°C. Pot provoca distrugeri catastrofale prin impact
direct (ard şi îngroapă vegetaţia sau localităţile întâlnite) sau pot topi gheaţa şi zăpada întâlnită în
cale şi provoacă lahare.
Gazele şi cenuşa vulcanică ajunse în stratosferă în cantităţi mari afectează clima. Răcirea
climei după erupţia vulcanului Tambora5 din Indonezia din 1815 a afectat semnificativ emisfera
nordică. Vulcanului Tambora a eliminat cantităţi însemnate de dioxid de sulf în atmosferă.
Coloana vulcanului a ajuns la 43 km. Se estimează că a produs o răcire a climei cu circa 3 oC timp
5
Robock, A., Volcanic eruptions and climate, Reviews of Geophysics, 2000

9
de mai mulţi ani. Anul 1816 a fost cunoscut în Europa şi Statele Unite drept anul fără vară.
Recoltele au fost compromise. Schimbarea temperaturii a dus la o epidemie de tifos în Marea
Britanie, la una de holeră în India, la migraţii masive din Europa de Nord şi Rusia şi la ruinarea
fermelor din Noua Anglie. Au murit de foame şi în urma bolilor sute de mii de oameni în întrega
lume.
Există totuşi şi păreri contradictorii privind efectul erupţiilor vulcanice asupra climei.
Dacă erupţia din 1991 a lui Pinatubo şi erupţia din 1963 a Muntelui Agung au dus la o
considerabilă răcire a climei pe tot globul, erupţia lui El Chichn din 1982 în Mexic, pare să fi
avut un efect mic asupra climei. Locaţia acestui vulcan şi fenomenul El Nino care a avut loc în
acel an pare să fi estompat acţiunea vulcanului asupra climei
În Islanda au decedat 9 283 oameni din cauza foametei şi a bolilor provocate de erupţia
din 1783, în Podişul Maya, sec. III î. Hr., cultura mayaşă a dispărut, datorită foametei.

Fig.5 Explozia vulcanului St. Helens în 1980

Sursa: http://www.adevarul.ro

2.5. Norii arzători

10
 Sunt cele mai periculoase fenomene produse de activitatea vulcanică, deoarece produce
cele mai multe victime. Sunt formaţi din gaze cu temperaturi de 500 – 1 000ºC, amestecate cu
piroclastite. Ard totul în calea lor.
Cele mai cunoscute erupţii şi dezastre sunt cele produse de vulcanii Mont Pelee cu
30 000 victime şi Soufriere cu 1 500 victime ce a avut loc acum 109 ani.

Fig.6 Explozia vulcanului Mont Pelee

Sursa: http://marianaluciana.wordpress.com/2011/07/02/la-poalele-vulcanului-mont-pelee/

2.6. Laharii (torenţi de nămol)

Sunt adevăraţi torenţi de noroi care antrenează blocuri mari de rocă ce se deplasează cu
repeziciune pe versanţi şi produc pagube deosebit de mari. Alături de norii arzători produc cele
mai multe victime omeneşti.
Cel mai lung torent este considerat a fii cel din Ecuador al Vulcanului Cotopaxi de 300
km. În 1985, în Columbia, Vulcanul cu gheţari Nevada de Ruiz a produs cea mai mare catastrofă
vulcanică din istoria Americii de Sud cu 22 000 morţi.

11
 Fig.7 Erupţia Vulcanului Whangaehu
Sursa: http://www.massey.ac.nz/~trauma/issues/2004-1/galley.htm

2.7. Emanaţiile de gaze

Se propagă pe distanţe mici şi pot avea un efect catastrofal în cazul degajării unui volum
mare de gaze. Gazele toxice eliminate de Vezuviu au ucis peste 2 000 oameni.

2.8. Ploile acide

Produc căderea frunzelor arborilor, usucă vegetaţia, atacă piele animalelor, inclusiv a
omului. Ploile acide produse de Vulcanul Lakkagigar au omorât nenumărate păsări.

12
2.9. Flăcări şi fulgere
Flăcările se formează deasupra cursurilor sau lacurilor de lavă, prin emanarea unor gaze
inflamabile: oxigen, metan. Fulgerele iau naştere în norii de cenuşă. Erupţia Vulcanului Paricutin
din Mexic a produs astfel de fenomene.

2.10. Tsunami
De obicei, sunt provocate de cutremure, dar apar şi în cazul erupţiilor vulcanice care au
loc pe insule sau ţărmuri continentale. Cauza ar fi prăbuşirea în mare a unei părţi din vulcan sau
scurgeri de lave şi piroclastite. Sunt frecvente în Japonia. Cea mai mare catastrofă a fost
provocată de vulcanul Krakatoa, în anul 1883, când s-a produs un tsunami de 35 m care s-a
sfârşit cu 36 000 de morţi şi 300 de aşezări în Sumatera şi Jawa6.
În ultimii 2000 de ani erupţiile vulcanice au provocat tsunami, ducând la moartea mai
multor persoane:
 Indonezia – 6 erupţii = 147 000 victime
 America Centrală şi de Sud – 4 erupţii = 53 000 victime
 Italia şi Islanda – 4 erupţii = 34 000 victime
 Japonia şi Filipine – 3 erupţii = 18 000 victime.

2.11. Poluarea mediului înconjurător

Constă în acoperirea terenurilor cu cenuşă, lave şi nămol, afectarea vegetaţiei
vieţuitoarelor şi solului de către gaze şi ploi acide , cu efecte pe timp mediu sau îndelungat.
Astfel, se schimbă chimismul şi compoziţia elementelor de mediu, ducând la modificarea
compoziţiei apelor freatice, a solurilor, uscarea şi schimbarea vegetaţiei şi afectarea lanţurilor
trofice.
Se spune că civilizaţia minoică a decăzut din cauza deteriorării mediului, datorită
exploziei Vulcanului St. Helens în 1980, datorită poluării apelor freatice şi lacurilor cu elemente
de potasiu, mangan şi cupru, afectând consumul de oxigen, scăzând fotosinteza, majoritatea
plantelor dispărând.

6
Rose, W. I., and C. A. Chesner, Worldwide dispersal of ash and gases from the earth largest known eruption:
Toba, Sumatra, 75 ka. Palaeogeography Palaeoclimatology Palaeoecology, 1990

13
2.12. Modificările climatice
Legătura între vulcani şi oscilaţiile climei este destul de bine înţeleasă. Când un vulcan
erupe, el trimite în atmosferă cenuşă vulcanică, praf, dioxid de sulf, acid clorhidric,etc.
Particulele de cenuşă şi praf ajunse în stratosferă reduc cantitatea de radiaţie solară ce ajunge pe
Pământ (fig.7). Compuşii cu sulf din gazele eliminate de erupţie dau naştere la acid sulfuric, care
în picături fine formează nori ce pot sta suspendaţi în stratosferă timp de mai mulţi ani, reducând
radiaţia solară ce ajunge pe Pământ.

+
Fig.8 Influenţa vulcanilor asupra climei
Sursa: Revista “ Ştiinţa şi viaţa noastră”

După fiecare erupţie vulcanică majoră consemnată în istorie a urmat o perioadă de răcire
a climei. De exemplu, erupţia vulcanului Tambora din Indonezia în 1815 a trimis în atmosfera
100 km³ de cenuşă şi roca. Anul urmator, 1816, a fost cunoscut în Europa ca anul fara vara,
clima fiind deosebit de rece. În iunie a nins frecvent. Erupţia masiva a vulcanului Pinatubo din
Filipine în 1991, a produs de asemenea o racire notabila a climei pentru urmatorii 2-3 ani.
Acelaşi efect l-au avut şi erupţiile masive din Kamceatka şi New Britain, din septembrie 1994.

14
Erupţiile vulcanice eliberează de asemenea şi dioxid de carbon, însa efectul de încalzire a climei
datorat acestuia este important doar pe termen lung, pe termen scurt predominând efectul de
răcire a climei datorat prafului eliberat în atmosferă, care reflectă radiaţia solară înapoi în spaţiu.
Erupţiile masive la latitudine scăzută pot cauza cea mai mare schimbare a climei.
Erupţiile slabe trimit materiale doar în troposferă, de unde sunt repede îndepărtate. Erupţiile de la
latitudini înalte, trimit materiale doar în una dintre emisfere.
Un exemplu concret este cel al erupţiei Vulcanului Krakatoa, a cărui cenuşă a înconjurat
Pământul de câteva ori, până la 150 km a fost întuneric total câteva zile, timp de 5 ani s-au
observat răsărituri şi apusuri de Soare spectaculoase, iar Luna avea culoarea verde-albăstruie.
Astfel şi temperatura a scăzut cu 1ºC, verile au fost ploioase, reci, recoltele făcându-se mai greu.
Aceste lucruri s-au resimţit mai ales în Europa şi America de Nord.

15
 III. Gazele vulcanice şi efectele lor

Concentraţia gazelor emanate de vulcani poate varia considerabil de la un vulcan la altul

(tabelul 1). De obicei cel mai abundent gaz vulcanic este apa sub formă de vapori. Urmează apoi
dioxidul de carbon şi dioxidul de sulf. Alte gaze vulcanice sunt: hidrogenul sulfurat (acidul
sulfhidric), acidul clorhidric, acidul fluorhidric, monoxidul de carbon, hidrogenul, cloruri
metalice volatile, heliu, etc.

Tabelul 1. Exemple de compoziţii ale gazelor eliminate de diferiţi vulcani (în concentraţii
procentuale de volum)7 .
Vulcanul Kilauea Summit Erta` Ale Momotombo
Stilul tectonic Fântâni calde Plăci divergente Plăci convergente
Temperatura 1170°C 1130°C 820°C
H2O 37.1 77.2 97.1
CO2 48.9 11.3 1.44
SO2 11.8 8.34 0.50
H2 0.49 1.39 0.70
CO 1.51 0.44 0.01
H2S 0.04 0.68 0.23
HCl 0.08 0.42 2.89
HF --- --- 0.26

Erupţiile vulcanice explozive mari aruncă cenuşa vulcanică şi gazele până în stratosferă,
la înălţimi de 16-32 km. Cel mai mare impact al acestor substanţe ajunse în stratosferă este dat de
dioxidul de sulf, care formează picături de acid sulfuric. Acesta condensează rapid în stratosferă
şi formează aerosoli fini de sulfat, care cresc albedo- ul pământului, reflectând radiatia solară
înapoi în spaţiu, şi răcind astfel pământul. Creşterea conţinutului de clor din stratosferă are
impact asupra climei prin distrugerea stratului de ozon.

7
Textor C., Graf H.F., Timmreck C., Robock A., Emissions from volcanoes, Dordrecht, 2003

16
 Acidul clorhidric şi acidul fluorhidric emanate de vulcani se găsesc dizolvate în picăturile
de apă din norul erupţiei şi cad de obicei repede pe pământ sub formă de ploi acide. Cenuşa
ajunsă în stratosferă cade şi ea rapid pe pământ, de obicei în câteva săptămâni.
Gazele vulcanice care posedă cel mai mare risc pentru sănătatea oamenilor, a animalelor
şi pentru agricultură sunt dioxidul de sulf, dioxidul de carbon şi acidul fluorhidric. Deoarece
dioxidul de carbon este mai greu decât aerul, el se poate concentra la sol şi poate deveni letal
pentru oameni, animale şi vegetaţie.
Compuşii cu fluor ce se depun în jurul vulcanilor sunt absorbiţi de vegetaţie şi sunt
periculoşi în special pentru animalele ierbivore care pasc. Ei pot duce la deformarea scheletelor
vieţuitoarelor şi la moartea acestora. Boala se numeşte fluoroză.

1. Gaze care conţin sulf

Dintre gazele care conţin sulf, ponderea cea mai mare în gazele vulcanice revine
dioxidului de sulf, urmat apoi de hidrogenul sulfurat. Hidrogenul sulfurat este convertit în
atmosferă la dioxid de sulf. El se oxidează în câteva zile. Fracţia de hidrogen sulfurat creşte
odată cu creşterea presiunii şi cu scăderea temperaturii şi a conţinutului de oxigen din magmă .
La erupţia vulcanului El Chichón, majoritatea sulfului emis, de circa 3.5 milioane tone, a
fost emis ca hidrogen sulfurat.
Sulfura de carbonil (COS) şi disulfura de carbon (CS 2) au o pondere scăzută în conţinutul
de sulf emis de vulcani. Sulfura de carbonil rămâne în atmosferă câţiva ani. Datorită stabilităţii
sale, ea constituie o sursă importantă pentru aerosolii de tip sulfat din stratosferă. Se consideră că
vulcanii contribuie cu mai puţin de 1% la cantitatea totală de sulfură de carbonil eliminată în
atmosferă8.
Emisiile de dioxid de sulf dintr-un vulcan activ pot fi variabile, de la mai puţin de 20
tone/zi la mai mult de 10 milioane tone/zi, în funcţie de stilul activităţii tectonice, şi de tipul şi
volumul de magmă implicat. Dioxidul de sulf care este eliberat de vulcanii neexplozivi şi nu
ajunge în stratosferă, poate duce la poluarea aerului. El poate forma un smog vulcanic, cunoscut
şi ca vog. Dioxidul de sulf ajuns în stratosferă crează aerosoli care duc la răcirea climei prin
8
Stoiber, R. E., S. N Williams, and B. Huebert, Annual contribution of sulfur dioxide to the atmosphere by
volcanoes. Journal of Volcanology and Geothermal Research, 1987.

17
creşterea efectului de albedo al pământului. De asemenea afectează stratul de ozon. Dioxidul de
sulf nu este atât de solubil în apă ca acidul clorhidric, de aceea el este îndepărtat din atmosferă de
către picăturile de ploaie într-un ritm mult mai scăzut.
Erupţia vulcanului St. Helens din 1980 a fost un eveniment urmărit şi studiat cu mijloace
moderne, inclusiv prin sateliţi. S-a măsurat că vulcanul a trimis în atmosferă 1,5 milioane tone de
dioxid de sulf, din care circa 1 milion tone în timpul erupţiei.
Erupţia puternică de la Muntele Pinatubo din 15 iunie 1991 a eliminat 3-5 km 3 de magmă
de tip dacit şi aproximativ 17 milioane de tone de dioxid de sulf în stratosferă. Norul de dioxid
de sulf produs în urma erupţiei vulcanului Pinatubo a fost cel mai mare nor de dioxid de sulf
observat în stratosferă de la începutul observaţiilor prin satelit din anul 1978. Acest nor se
consideră că a fost însă mic în comparaţie cu cei produşi în urma erupţiilor vulcanilor Tambora
din 1815 şi Krakatau din 18839.
Totuşi, aerosolii de sulf ce s-au format în stratosferă au dus la scăderea cu 0.5-0.6°C a
temperaturii la suprafaţa pământului în emisfera nordică. De asemenea, dioxidul de sulf a dus la
degradarea accentuată a stratului de ozon. În perioada următoare, nivelul stratului de ozon
observat a fost cel mai scăzut din întreaga istorie a observaţiilor de acest fel.
Erupţia vulcanului Toba de acum 71-73000 de ani a fost cea mai mare erupţie ce a avut
loc în ultimii 2 milioane ani.Unii autori au estimat că Toba a eliminat aproximativ 6000 milioane
tone de dioxid de sulf în atmosferă. Alţi autori consideră doar 1000-2000 milioane tone, iar alţii
doar 70 milioane tone.

Tabelul 2. Cantitatea de dioxid de sulf eliminată de câţiva vulcani recenţi. Indicele VEI
(indicele de explozivitate al vulcanilor) este o măsură a explozivităţii .
A V
Vulcanul SO2(milioane tone)
nul EI
1
Laki, Islanda 4 100
783
1
Tambora, Indonezia 7 130
815

9
Rose, W. I., and C. A. Chesner, Worldwide dispersal of ash and gases from the earth largest known eruption:
Toba, Sumatra, 75 ka. Palaeogeography Palaeoclimatology Palaeoecology, 1990

18
 1
Krakatau, Indonezia 6 32
883
1
Santa Maria, Guatemala 6 13
902
9
Katmai, Alaska 6 12
912
1
Agung, Indonezia 4 13
963
1
St Helen, SUA 5 1
980
1
El Chichon, Mexico 5 7
982
1
Pinatubo, Filipine 6 17
991

Aerosolii de tip sulfat din atmosferă reflectă înapoi în spaţiu o parte din radiaţia solară şi
răcesc astfel Pământul.
Efectele nocive asupra organismului uman sunt cu atât mai accentuate cu cât creşte
durata expunerilor la mediul poluat şi cu cât persoanele sunt mai în vârstă şi au afecţiuni
profesionale. Bioxidul de sulf afectează căile respiratorii, (laringe, bronhii, etc.); în amestec cu
anumiţi poluanţi declanşează la astmatici spasmul bronşic, creşte frecvenţa şi intensitatea bolilor
respiratorii la adulţi şi afectează funcţiile respiratorii la copii.
Dioxidul de sulf (SO2) este un gaz care are un miros sufocant şi care irită pielea şi
mucoasele. El afectează aparatul respirator. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca la
expunerea la dioxid de sulf, concentraţia acestuia să nu depăşească 0.5 ppm pentru 24 ore de
expunere. O concentraţie de 6-12 ppm poate cauza iritarea imediată a nasului şi a gâtului; o
concentraţie de 20 ppm poate cauza iritarea ochilor; o concentraşie de 10000 ppm va irita pielea
în câteva minute.
Efectele adverse asociate cu expunerea la concentratii crescute de sulfaţi include afecţiuni
respiratorii, alterarea mecanismelor pulmonare de apărare şi agravarea afecţiunilor

19
cardiovasculare preexistente. Copiii, vârstnicii, bolnavii de astm bronşic sau persoanele cu boli
cardiovasculare sau cu boli pulmonare cronice (bronşită cronică, emfizem pulmonar) sunt
grupurile populaţionale cele mai susceptibile la efectele adverse asupra stării de sănătate asociate
expunerii. SO2 poate cauza boli pulmonare obstructive cronice în condiţii de expunere la doze
mari, cauzează exacerbări ale astmului bronşic la indivizii cu această boală la nivele de 0.25
ppm.
Dioxidul de sulf reactionează în atmosferă şi formează acidul sulfuric, care formează
aerosoli acizi. Aceşti aerosoli acizi pot fi responsabili de multe din efectele adverse asupra stării
de sănătate observate în studiile epidemilogice. Din punct de vedere epidemiologic este dificil să
se traseze o linie de separaţie între efectele produse de SO2 şi cele produse de particule
vulcanice, cu toate că dioxidul de sulf este în mod obişnuit asociat cu creşterea numărului de
spitalizări şi a ratelor de mortalitate prin boli cardiorespiratorii
În concentraţii scăzute hidrogenul sulfurat nu este nociv, dar prezintă un miros dezagrabil
ca de ouă clocite. Pragul de miros este de 1-45 ug/m3 pentru persoanele sensibile şi mai ridicat
pentru persoanele expuse repetat. La concentraţii mici hidrogenul sulfurat este oxidat în sânge,
trece în sulfaţi şi nu se acumulează în organism. Totuşi, se citează apariţia de afecţiuni hepatice
şi renale la persoanele expuse cronic. Poate să producă efecte oculare care sa includă
conjunctivite, afecţiuni ireversibile ale globului ocular, acestea fiind asociate la o expunere de
20 ppm. Expunerea de scurtă durată, între limitele de 5 până la 15 ppm, poate duce la iritarea
ochiului, efecte comune organismului uman si animal.O expunere de 30 de minute la o
concentraţie de 500 ppm, duce la dureri de cap, ameţeli, greţuri, diaree, urmate apoi de bronşită
şi pneumonie.

2. Dioxidul de carbon
Vulcanii eliberează anual mai mult de 130 milioane tone de dioxid de carbon în
atmosferă. Există specialişti ce consideră că activitatea vulcanică eliberează într-un an circa 145-
255 milioane tone de dioxid de carbon în atmosferă. Dioxidul de carbon emis în atmosferă de
activitatea umană este estimat la circa 30 miliarde tone pe an. Deci, cantitatea eliberată de
vulcani este destul de mică în comparaţie cu aceasta.

20
 Dioxidul de carbon eliminat de vulcani este un gaz care dă efect de seră ce duce la
încălzirea climei. Vulcanii nu au deci numai un efect de răcire a climei. Impactul asupra climei
este însă scăzut.
Dioxidul de carbon nu este toxic dar, fiind mai greu decât aerul, se poate acumula uneori
în jurul vulcanilor, distrugând vegetaţia şi animalele. O concentraţie de 30% dioxid de carbon în
aer duce rapid la pierderea cunoştiinţei şi la moarte.
Aerul cu o concentraţie de 5% dioxid de carbon produce o creştere a respiraţiei; la o
concentraţie de 6-10% se produc dureri de cap, respiraţii scurte, ameţeli, în general o stare de
agitaţie şi nelinişte; la o concentraţie de 20-30% se produc convulsii şi pierderea cunoştinţei;
peste 30% se produce moartea.
Potrivit unei echipe de cercetători ai CNRS (Centre national de recherche scientifique)
din Marsilia, bioxidul de carbon ar avea efecte negative asupra celulelor. Creşterea cantităţii de
CO2 din atmosferă face ca oxidarea celulelor să sporească , fenomen care ar putea avea 'efecte
directe' asupra unor organisme vii, determinând o mărire a leziunilor ADN-ului sau a frecvenţei
mutaţiilor.

3. Gaze care conţin halogeni

Acidul clorhidric (HCl) deţine concentraţia cea mai mare dintre halogeni în gazele
vulcanice. Acidul clorhidric este foarte solubil în apă şi astfel este rapid îndepărtat din atmosferă.
De aceea el are o influenţă destul de scăzută asupra climei în timp.
Acidul clorhidric eliberat de vulcani duce la apariţia unor ploi acide care pot afecta
vegetaţia. Expunerea la acid clorhidric irită mucoasele ochilor şi ale căilor respiratorii.
Concentraţii mai mari de 35 ppm cauzeză iritarea gâtului după o expunere scurtă. La concentraţii
mai mari de 100 ppm se produce edem pulmonar.
Acidul bromhidric (HBr) se găseşte în concentraţie relativ mică în gazele vulcanice.
Totuşi el are un aport semnificativ la scăderea stratului de ozon. Mult mai mare decât acidul
clorhidric. Comportarea sa în atmosferă este similară cu a acidului clorhidric, având o influenţă
scăzută asupra climei în timp.
Foarte puţine informaţii există despre cantitatea de acid fluorhidric (HF) eliminată de
vulcani. În anumite cazuri specifice (de ex în cazul vulcanilor Laki în 1783 sau Mt. Hudson în

21
199010) emisiile de acid fluorhidric au fost semnificative, ducând la contaminarea vegetaţiei şi
moartea animalelor şi a oamenilor. Acidul fluorhidric este foarte solubil în apă, deci este rapid
îndepărtat din atmosferă. De aceea el are o influenţă destul de scăzută asupra climei în timp,
poate duce la apariţia ploilor acide în jurul vulcanilor, la fel ca şi în cazul acidului clorhidric
produce conjunctivită, iritări ale pielii, degenerarea oaselor şi pătarea dinţilor.
Excesul de fluor este una dintre cauzele majore a morţii animalelor pe o rază întinsă în
jurul vulcanilor. Chiar pe suprafeţe pe care se depune doar un strat de cenuşă de circa un mm
poate avea loc otrăvirea cu fluor a animalelor, dacă concentraţia acestuia în iarba uscată
depăşeşte 250 ppm. Mici cantităţi de fluor pot fi benefice organismului, dar excesul de fluor
cauzează fluoroză, o boală ce distruge oasele animalelor şi populaţiilor ce locuiesc in preajma
acestora.

3.Efectele cenuşei vulcanice

Cenuşa vulcanică în suspensie conţine particule nocive şi vapori. Potrivit experienţei
arătată de erupţiile anterioare din Islanda sau din America de Sud, cenuşa atacă aparatul
respirator, pielea şi ochii. Iritarea căilor respiratoarii, determinată de mărimea particulelor
respirabile, provoacă rinite, amigdalite, laringite şi agravarea sinuzitelor.
Pe de altă parte, inhalarea cenuşei provoacă dureri cronice precum bronşita, astmul şi boli
pulmonare obstructive care se pot complica. Cenuşa acţionează şi la nivelul conjunctivei ochilor,
asemeni unui corp străin.
Bioxidul de siliciu aflat în componenţa cenuşei afectează directa conjunctiva şi corneea,
producând abraziuni, în timp ce la nivelul pielii cenuşa poate provoca iritaţii în cazul supunerii
extreme. Aceste efecte sunt mai marcante la copii şi se pot manifesta printr-o tuse persistentă.
Fumul vulcanic este, de asemenea, una din cauzele ploilor acide şi inclusiv a unei scădei
accentuate a temperaturilor din cauza unei mai mici iradiaţii solare. Depunerea particulelor de
cenuşă pe scoarţa terestră afectează totodată calitatea apelor de suprafaţă, a râurilor şi a lacurilor,
printr-o dimunuare a PH şi o alterare a caracteristicilor, precum gustul, mirosul, culoarea şi
oxigenul dizolvat.

10
Textor C., Graf H.F., Timmreck C., Robock A., Emissions from volcanoes, Dordrecht, 2003

22
 De asemenea, căderea cenuşei contaminează şi terenurile agricole, ducând inclusiv la
otrăvirea faunei în cazul unei concentraţii ridicate iar pe termen mediu afectează fertilitatea şi
dezvoltarea plantelor.

IV. Concluzii

În concluzie, vulcanii se află printre cele mai periculoase hazarde naturale ale Terrei care
nu pot fi modificate sau oprite de către om, singura soluţie fiind găsirea unor măsuri de
prevenire.
Omul este neputiincios în faţa acestor impresionante fenomene naturale produse de
erupţiile vulcanice, precum: cutremure, lahare, răpândirea cenuşei, unor gaze toxice, toate
dăunătoare atât omului, cât şi mediului înconjurător.
Gazele vulcanice care posedă cel mai mare risc pentru sănătatea oamenilor, a animalelor
şi pentru agricultură sunt dioxidul de sulf, dioxidul de carbon şi acidul fluorhidric. Deoarece
dioxidul de carbon este mai greu decât aerul, el se poate concentra la sol şi poate deveni letal
pentru oameni, animale şi vegetaţie.
Efectele adverse asociate cu expunerea la concentratii crescute de sulfaţi include afecţiuni
respiratorii, alterarea mecanismelor pulmonare de apărare şi agravarea afecţiunilor
cardiovasculare preexistente.
Expunerea la hidrogen sulfurat favorizează apariţia de afecţiuni hepatice şi renale la
persoanele expuse cronic şi poate să producă efecte oculare care sa includă conjunctivite,
afecţiuni ireversibile ale globului ocular, atunci când expunerea nu a fost pe un timp mai
îndelungat.
Principalele urmări apărute dupa erupţia vulcanilor sunt: edemul pulmanor, iritarea
mucoaselor ţi a căilor respiratorii, provoacă rinite, amigdalite, laringite şi agravarea sinuzitelor şi
nu în ultimul rând moartea.

23
 V. Bibliografie

1. Andres, R. J., and A. D. Kasgnoc, A time-averaged inventory of subaerial volcanic

sulfur emissions, Journal of Geophysical Research, 1998.
2. Bălteanu, D., Rădiţa, A., (2000) Hazarde naturale şi antropogene, Editura Corint,
Bucureşti
3. Grecu, Florina, (2006), Hazarde şi riscuri naturale, Editura Universitară, Bucureşti
4. Goţiu, Dana, Surdeanu, V., (2007), Noţiuni fundamentale în studiul hazardelor
naturale, Editura Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
5. Manta, I., (1985), Vulcanii Terrei, Editura Albatros, Bucureşti
6. McClelland L., T. Simkin, M. Summers, E. A. Nielsen, and T. C. Stein (eds), Global
Volcanism 1975-1985: The First Decade of Reports from the Smithsonian Institution's
Scientific Event Alert Network (SEAN). Prentice Hall and American Geophysical Union,
Englewood Cliffs, 1989.

7. Posea, G., (2001), Vulcanismul şi relieful vulcanic. Hazarde, riscuri, dezastre. Relieful
vulcanic din România, Editura Fundaţiei România de Mâine.
8. Robock, A., Volcanic eruptions and climate, Reviews of Geophysics, 2000.
9. Rose, W. I., and C. A. Chesner, Worldwide dispersal of ash and gases from the earth
largest known eruption: Toba, Sumatra, 75 ka. Palaeogeography Palaeoclimatology
Palaeoecology, 1990.
10. Stoiber, R. E., S. N Williams, and B. Huebert, Annual contribution of sulfur dioxide to
the atmosphere by volcanoes. Journal of Volcanology and Geothermal Research, 1987.

11. Textor C., Graf H.F., Timmreck C., Robock A., Emissions from volcanoes,
Dordrecht, 2003

24
25