Sunteți pe pagina 1din 4

Povestea ta

1.Povestea reprezentativă și povestea de viață


TEMA 1

Scrie povestea ta reprezentativă cu ceea ce te recomandă .

Poți aminti și de diplomele , specializările pe care le ai, însă încercă să creezi o


poveste.

Exemplu de structură a poveștii:

 de unde a început totul – Momentul Zero


 parcursul tău
 activitatea ta în domeniu
 ce îți place să faci sau de ce

Exemplu de poveste:

Mă numesc Mariana Șerban

Mi-am dedicat viaţa imaginii vizuale, prin toate formele ei.

Am început să învăț limbajul vizual și limbajul culorilor de la vârsta de 9 ani

când am urmat primul curs de fotografie, iar la 11 ani primul curs de pictură.

Pe parcursul vieții mele am împletit aceste două pasiuni,

transformându-le în experiență profesională, atât ca pictor și artist vizual, artist floral,

consilier în imagine, cât și ca fotograf și videograf profesionist.

Am avut șansa să mă specializez în Italia.

Parcursul meu profesional a dus la deschiderea studioului foto și atelierului de artă


vizuală,

iar pentru mulți ani, am profesat în Italia, unde am avut experiențe și satisfacții
nenumărate,

de la a organiza evenimente tematice, expoziții și cursuri educaționale,

până la a atinge potențialul enorm al persoanelor cu care am lucrat.

În anul 2009 m-am întors în țară, unde am continuat să multiplic aceleași experiențe
acumulate în Italia.

Iar pe timpul Pandemiei, am studiat și am devenit autor de cursuri online,


astfel am reușit să transfer aceaste experiențe vaste, făcând trecerea în online.

Pasiunea mea pentru pictură, călătorește printre forme, linii și culoare, de la peisaje,

nud, tehnici, materiale și culori diverse, lemn, marmură, mobilă, pictură murală,
pictura cu temă religioasă.

Creativitatea mea nu are granițe, de aceea experimentez tot ceea ce mă atrage, de la


arta florală,

la grădini magice și la orice altă formă de exprimare vizuală și mai ales interioară.

Mă fascinează creația spiritului liber din fiecare om pe care îl întâlnesc,

iar ceea ce mă motivează, sunt bogățiile ascunse din oameni, de care ei nu sunt
conștienți.

(Povestea ta va da personalitate brandului tău – numele tău)

TEMA 2 ( obligatorie pentru cei care au cursuri de vânzare sau lucrează/vor


lucra cu oameni)

Scrie povestea vieții tale, împletită cu ceea ce faci sau oferi.

Fiecare om are o poveste de viață, prin povestea ta oamenii se vor indentifica și vor
rezona cu tine.

Începe cu titlu.

Exemplu de structură a poveștii:

1. Sublinează momentele emoționante (furie, supărare, rușine, tristețe, bucurie,


împlinire).
2. Incercări și eșecuri, suferințe: poveste viscerală despre încercări și eșecuri
3. Revelația – ai invățat ceva ce a funcționat.
4. Rezultate constante – ai învățat și ai început să ai rezultate constante
5. Cum ai ajuns să ai pasiunea pe care o ai? De ce ai această pasiune? Care
sunt forțele (părinții, durerea, etc) care te-au adus aici?
Exemplu de poveste:

Povestea mea de viață – Cu ajutorul culorilor am obținut claritate și mi-am făcut ordine în
haosul din viața mea

Schimbările majore din viața mea au început din anul 2019 ;

Într-un moment nefast, am avut un accident îngrozitor.

Corpul mi-a fost cuprins în totalitate de flăcări.

Arsurile au fost foarte grave, pe jumătate din corp aveam arsuri de gradul 3 și 4.
Am fost internată la ATI cu șanse minime de supraviețuire.

Perioada care a urmat , a fost cea mai grea cumpănă din viața mea.

În terapie intensivă pentru multe luni de zile, între viață și moarte , într-o țară străină.

Ca să fac față durerilor îngrozitoare, mă retrăgeam în mintea mea, căutând un loc în


care să mă refugiez.

Așa am început să apelez din nou la pictură, pictam în gând, iar și iar acel loc și asta
mă alina.

Când în sfârșit m-am întors acasă, soțul meu cu care eram împreună de 22 de ani,

a ales să-și întemeieze o altă familie. A urmat divorțul.

În acest context în care aveam mare nevoie să urmez tratamente, terapii și alte
operații

a apărut pandemia Covid, cu restricții, reguli și izolare.

Eram în imposibilitatea de a mai merge la cabinetele medicale pe timpul stării de


urgență,

iar terapiile pe care le urmam în procesul de vindecare a arsurilor, s-a oprit brusc.

Singura modalitate de răspuns la acel moment, a fost să apelez la experiența mea de


viață,

să mă ridic și să încerc prin toate forțele un proces de vindecare pas cu pas.

Am apelat la experiența mea cu pictura liberă împreună cu terapia psihologică online.

Mi-am îngrijit rănile și am făcut fizioterapie singură.

În fiecare zi pictam liber, raportându-mă la trăirile și durerile pe care le simțeam în


acel moment.

Am transferat totul pe pânză, cea care reprezenta o nouă pagină a poveștii mele,

o poveste pe care viața mi-a dat șansa să o scriu.

Pictura a fost activitatea care m-a ajutat cel mai mult să dau un sens,

haosului fizic și emoțional în care mă aflam.

M-am regăsit pe mine însumi, iar ceea ce am trăit prin pictură

a fost cea mai profundă experiență de autovindecare trăită de către mine.


Iar recuperarea mea fizică și psihică a fost atât de rapidă,

încât a fost surprizătoare pentru toți oamenii din viața mea și chiar și pentru medici.

Din acest motiv sunt astăzi, aici cu tine.

Pentru a-ți aduce aminte că FERICIREA și împlinirea este în fiecare dintre noi.

Iar dacă simți că ceva te împiedică, există cu siguranță și puterea de a trece peste.

Am încredere că orice om își poate rescrie povestea și poate să devină propriul autor al
propriei sale vieții.

Iar prin experiența mea, te pot ajuta să-ți descoperi forța interioară

și să te bucuri de libertatea propriei decizii.

TEMA 3

Fă două postări pe grupul nostru facebook , una cu povestea ta reprezentativă


+ poza ta atașată la postare

și una cu povestea ta de viață ( dacă ai/vei avea cursuri) cu poză reprezentativă


atașată la postare.

Vei primi feedback și recomandări pentru aceste postări.

S-ar putea să vă placă și