Evolutia plicului

Spre surprinderea multor oameni, primul plic nu era de fapt făcut din hârtie. În jurul anului 2000
î.Hr., babilonienilor li s-a atribuit dezvoltarea primului plic cunoscut, făcut din lut (da lut!).
Babilonienii au împăturit lutul în jurul documentelor și apoi le-au copt pentru a crea o coajă tare!

Având rapid câteva sute de ani, primul plic de hârtie a luat forma unor foi plate de hârtie,
împăturite și sigilate, adesea cu ceară. Aceste plicuri nu au fost taxate în funcție de viteza de
livrare, așa cum este cazul acum, ci în funcție de distanța și dimensiunea scrisorii.

Penny Black a devenit prima ștampilă adezivă din lume. Acest lucru a permis persoanei
obișnuite să folosească postarea. Înainte de 1840, scrisorile erau taxate după numărul de foi
scrise și distanța parcursă pentru a le trimite, destinatarul trebuind să plătească spre deosebire de
expeditor (imaginați-vă că trebuie să plătiți pentru a primi propria felicitare de naștere!).

Revoluția industrială a fost martoră la mari progrese în tehnologie și procese de fabricație, plicul
nu a fost lăsat în urmă! Obosiți de procesul consumator de timp de fabricare manuală a plicurilor,
Edwin Hill și Warren De La Rue au primit un brevet britanic pentru prima mașină de fabricat
plicuri.

Pe măsură ce tehnologia a avansat și călătoriile cu avionul deveneau viabile, avioanele nu

transportau doar oamenii, odată cu ascensiunea avionului a venit odată cu introducerea
Aerogramei. Prin definiție, aerograma este o bucată subțire și ușoară de hârtie pliabilă, gumată
pentru scrierea unei scrisori pentru tranzit prin poștă aeriană; în care scrisoarea și plicul sunt una
și aceeași, pentru a economisi greutate. Prima utilizare cunoscută a fost în Irak în 1933, Marea
Britanie utilizând această abordare sub formă de scrisori aeriene.

Legende despre plic

În lume există o mulţime de legende frumoase de faptul cum a apărtut plicul. Una din ele
enţionează că plicurile au apărut pentru femeile vînturatice, care mergeau la odihnă pe litoral şi
cu ajutorul scrisorilor comunicau cu amanţii. Astfel mesajele trimise amanţilor, după parerea
damelor, rămînea în taină, după cum desfacerea neobservată a plicului era imposibilă. Însă
curiozitatea anonimilor de a afla conţinutul scrisorilor a crescut, astfel peste o perioadă de timp
deschiderea scrisorilor a devenit un lucru posibil şi neobservat. Mai tăîrziu Napoleon în Franţa a
deschis un birou pentru urmărirea după corespondenţă. Şi lui acest lucru i-a reuşit după cum
această procedură o cunoşteau doar lucrătorii acestui birou, care s-au arătat a fi maiştri iscusiţi la
deschiderea plicurilor neobservat. Nici o urmă de spargere pe plicuri nu a fost urmărită.