Modelul meu în viața profesională este mătușa mea.

Modelele pe care ni le alegem ne ajută să ne

croim un anumit drum în viață și ne influențează în mod direct, prin sfaturi sau prin prezentarea
experienței lor într-un anumit domeniu sau indirect, când nu avem un contact propriu-zis cu acea
persoană, dar știm sau am observat anumite detalii de caracter care ne-au inspirat.
Mătușa mea este kinetoterapeut și încă din copilărie îmi amintesc bucuria pe care o arăta mereu
atunci când o întrebam despre cum a decurs ziua ei la locul de muncă. De cele mai multe ori, deși
pare clișeistic, îmi spunea că nu este doar un loc de muncă, ci reprezintă acest spațiu pe care odată
ce îl pătrunde, simte o satisfacție uimitoare că poate face un bine cuiva. Încă de atunci îmi imaginam
că așa voi reacționa și eu când voi fi întrebată cum mi-a fost ziua la locul de muncă. Tot ea mi-a
insuflat această plăcere pentru medicină, întrucât obișnuia să îmi explice tot felul de lucruri
nemaipomenite pe care le poate face corpul uman și pe care nu le realizăm de cele mai multe ori.
Când începusem biologia în clasa a V-a și discutam despre plante și fotosinteză, mătușa mea era cea
care “ experimente “ cu mine, încercând să îmi arate cât de vastă poate fi biologia.
În clasa a VII-a începusem deja să fiu tot mai pasionată de medicină și mă gândeam sfios la a alege
profilul de științe ale naturii la liceu, iar mătușa mea s-a bucurat când i-am împărtășit această idee și
mi-a spus cum acest profil mă va pregăti pe mai multe sfere, nefiind un profil complet umanist, dar
nici unul total realist, ci îmbina ambele jumătăți. Chiar așa mi s-a părut și mie acest profil, dar cel mai
mult mi-a stârnit curiozitatea pentru biologie, după cum spunea și George Călinescu: ,,Cu cât știi mai
mult, cu atât îți dai seama cǎ știi prea puțin.”. Astfel, la finalul clasei a XII-a eram deja sigură că
facultatea de medicină este cea pe care doream s-o urmez, iar acum, fiind în primul an, îmi amintesc
cu drag și nostalgie de acea fetiță care o privea cu admirație pe mătușa ei. Deși eu am ales medicina
dentară, port o mare apreciere față de toți doctorii, întrucât fiecare ramură a medicinei este de
ajutor pentru orice persoană.
Ajunsă la finalul carierei… deși acest moment părea cu totul îndepărtat în trecut, acum a devenit o
realitate, iar visurile puse atunci însumează prezentul trăit aici și acum. Îmi place să cred că, ajunsă în
acest punct, am dobândit răbdare și înțelegere față de cei din jur, familie, cunoscuți, pacienți.
Consider că acum am capacitatea de a asculta mai mult și de a vorbi poate mai puțin, încercând să
înțeleg povestea pe care mi-o soune persoana din fața mea. Totodată, până în acest punct al vieții,
am trecut prin numeroase evenimente, atât plăcute, cât și neplăcute, din care am încercat să iau cu
mine o povață și să îmi amintesc partea bună din tot ce s-a întâmplat. Consider că am ajuns să
privesc totul cu mai multă recunoștință și să îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru pașii spre care m-a
călăuzit și pentru binecuvântările primite. La final de carieră tragi linie și te gândești la lecțiile primite
prin prisma oamenilor cunoscuți, iar eu pot să soun că am avut alături oameni înțelegători și
binevoitori, care mi-au înțeles motivele când am greșit sau nu m-au judecat pentru ele, ci mi-au
oferit compasiune și sper că și eu, la rândul meu, am reușit să transmit același lucru.