Sunteți pe pagina 1din 6

PROIECT MARE NEAGRĂ

După citirea cursurilor de pe oceanclass.blogspot.com și după o pregătire suplimentară


din diferite surse, am reușit să redactez proiectul acesta, dorind să abordez cât mai multe
subiecte.
În opinia mea, Marea Neagră(Pontus Euxinus) este un reper al României din punct de
vedere geografic, fiind una din cele trei componente al spațiului Carpato-Danubiano-
Pontic, componente ce definesc acest tărâm.
Abordând subiectul din punct de vedere cronologic aflăm că cei dintâi locuitori
menționați ai țărmurilor Mării Negre au fost Cimerienii și Sciții, ei denumind Marea
Neagră: Axania. De-a lungul timpului, în zona Mării Negre au mai trăit popoare ca: slavii și
avarii, bulgarii( aici o sa răspund si la întrebarea referitoare la împăratul Vasile al II-
lea,găsită în cursul al II-lea, denumirea de Bulgarocont însemnând distrugătorul de
bulgari), Imperiul Bizantin, Khazarii, Mongolii, Rhosi, Imperiul Otoman - cei ce au dominat
spațiul Mării Negre vreme de circa 600 de ani.
Marea Neagră este o mare plină de mistere si de legende, dar și de lucruri inedite care o
fac unică. Un lucru interesant pe care l-am aflat în momentul redactări acestui proiect este
acela că, Marea Neagră este cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Detaliind
puțin acest subiect, aflăm că termenul de anoxică înseamnă un conținut scăzut de oxigen și
peste 90% din apa Mării Negre este lipsită de oxigen.( sursa www.jurnalulspiritual.eu). O
mulțime de mistere înconjoară Marea Neagră, locul unde – spun diverși cercetători – s-ar fi
produs Potopul lui Noe, dar și locul unde se petrec nenumărate fenomene stranii, amintind
de celebrul Triunghi al Bermudelor. Dispariții inexplicabile, plus câteva anomali magnetice
măsurate științific, toate indică Marea Neagră ca un spațiu care merită să fie explorat
temeinic. Un exemplu, în legătură cu anomaliile magnetice menționate mai sus poate fi
acela că, comandantul de navă Valentin Stan, care a colindat aproape tot globul își
amintește că, atunci când trecea cu vaporul prin zona Tuzla-Caliacra, acul busolei se mișca
necontrolat. Glicherie Caraivan, cercetător principal al Institutului Național de Cercetare –
Dezvoltare pentru Geologia Marină, spune că este vorba de un câmp magnetic produs de o
falie( o ruptură apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale,
care despart două grupuri de straturi) în zona Șabla. (sursa www.romania-misterioasă.eu)
Marea Neagră comunică cu mările imediat învecinate prin strâmtorile Bosfor si Kerci.
Strâmtoarea Bosfor împreună cu strâmtoarea Dardanele realizează legătura Mării Negre
cu marea Mediterană, asigurând un schimb activ de ape, care influențează profund
întreaga structură și funcționare a acvariului pontic.
Strâmtoarea Kerci face legătura dintre Marea Neagră și marea Azov. Importanța
strâmtorii Kerci este mult mai redusă în comparație cu Bosforul, datorită dimensiunilor
mici ale mării Azov și aportului fluvial mai scăzut, după amenajarea hidrotehnică a
fluviului Don.
STRÂMTOAREA BOSFOR

Fauna mării Negre deși mai săracă decât a mării Mediterane, cuprinde peste 2500 de
specii de animale. Voi prezenta acum câteva dintre animalele pe care le putem întâlni în
Marea Neagră. În fauna Mării Negre putem întâlni: Căluțul de mare, care viețuiește
printre tufele de iarbă de mare și printre alge, la o mică distanță de țărm. Acest peștișor ce
pare o piesă de șah, măsoară 10-12 cm. Alt animal pe care îl putem întâlni este delfinul
comun. Acesta are spatele cenușiu-negricios, cu reflexe verzui. Are o lungime de circa 1,5-
1,8 și o greutate de până la 55 de kg ( în unele cazuri excepționale ajunge la 100 de kg).
Țestoasa de mare este o specie mai rar întâlnită la noi și are o talie în general mare, astfel
că adulți pot ajunge până la 1,2 m si o greutate de 200 kg. Rândunica de mare este un
pește marin rar, ce măsoară în jur de 65 de cm și cântărește aproape 3 kg. Are corpul viu
colorat și acoperit cu solzi mici.
CĂLUȚUL DE MARE

DELFINUL COMUN
ȚESTOASA DE MARE
RÂNDUNICA DE MARE

La climatul mării Negre m-am axat mai mult pe cursul dumneavoastră. Am încercat să
caut mai multe informații despre Ovidiu și descrierile lui despre marea Neagră, dar am
găsit mai mult despre exilul lui la Tomis. Totuși am găsit o descriere a unui geograf, istoric
și scriitor grec, Strabon, care a trăit acum mai bine de 2000 de ani. Iată ce scria acesta:,,Pe
vremea lui Homer, grecii socoteau Marea Pont, drept al doilea ocean al lumii. Căci dintre
toate mările cunoscute astăzi, Pontul era socotit cel mai mare. Homer o numea la rândul
său marea Adâncă.... Poate și din această cauză a mutat el către ocean întâmplările din
Pont, socotind că lumea din cauza prejudecăților, va primi mai ușor aceasta”.Așadar,
Strabon scria că multe din cele povestite de Homer în operele sale, s-ar fi petrecut pe
țărmurile Pontului Euxin și nu în Grecia udată de apele mărilor Egee, Ionică și Mediterană.
Climatul Mării Negre se încadrează în zona temperată, fiind sub influența a doi
anticicloni (cel subtropical al Azorelor și cel continental euro-asiatic) și doi cicloni (cel din
Atlanticul de Nord și cel al mării Mediterane). Clima mării Negre prezintă pe cea mai mare
parte a suprafeței, un caracter semiarid, evaporația fiind mai mare decât cantitatea de
precipitații. Vara temperatura aerului este relativ uniformă, precipitațiile fiind mai evident
diferențiate. Iarna temperatura aerului este foarte diferențiată, minimele fiind atinse în
colțul nord-vestic, iar maximele, în sud-estul bazinului. Precipitațiile în acest sezon prezintă
o distribuție extrem de diferită în cadrul bazinului.
În concluzie aș vrea să spun că acest subiect al Mării Negre mi-a plăcut foarte mult, în
general mările și oceanele lumii m-au fascinat mereu, deoarece sunt locuri pline de
mistere, legende și animale care mai decare mai interesante. Am încercat să abordez cât
mai multe subiecte si să mă documentez cât mai mult. Sper să vă placă proiectul meu.

S-ar putea să vă placă și