AMENDAMENTE

la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare
în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale,
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene
(înregistrat la Senat sub nr. L725/2023, iar la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 33/2024)

Nr. Amendamente la Legea de aprobare a OUG nr. 115/2023 Motivare

crt.
Capitolul I Prevederi referitoare la cheltuielile publice
1 La articolul LIII, după punctul 37 se introduce un nou punct, pct. 37 1,
cu următorul cuprins:
” 371. Articolul 51 alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins :
Articolul 51
Cotele de impozitare
(1) Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:
a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu
depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile prevăzute la
lit. b) pct. 2;
b) 3%, pentru microîntreprinderile care:
1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau
2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare
codurilor CAEN: 5821 - Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829
- Activități de editare a altor produse software, 6201 - Activități de
realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 - Alte
activități de servicii privind tehnologia informației, 5510 - Hoteluri și alte
facilități de cazare similare, 5520 - Facilități de cazare pentru vacanțe și
perioade de scurtă durată, 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri și
tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activități
de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de
alimentație n.c.a., 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor,
8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 -Activități de
Prin Legea nr. 296 din 26.10.2023 s-a modificat art. 51 alin. (1)
din Codul Fiscal, modificare în urma căreia acesta are următorul
cuprins:
” (1) Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:
a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu
depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile
prevăzute la lit. b) pct. 2;
b) 3%, pentru microîntreprinderile care:
1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau
2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare
codurilor CAEN: 5821 - Activități de editare a jocurilor de
calculator, 5829 - Activități de editare a altor produse software, 6201
- Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat
client), 6209 - Alte activități de servicii privind tehnologia
informației, 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare, 5520
- Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată,
5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, 5590 – Alte
servicii de cazare, 5610 - Restaurante, 5621 - Activități de
alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 - Alte servicii de
alimentație n.c.a., 5630 - Baruri și alte activități de servire a
băuturilor, 6910 - Activități juridice - numai pentru societățile cu
personalitate juridică care nu sunt entități transparente fiscal,

1
asistență medicală specializată, 8623 - Activități de asistență CONSTITUITE DE AVOCAȚI POTRIVIT LEGII, 8621 –
stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană.” Activități de asistență medicală generală, 8622 -Activități de
asistență medicală specializată, 8623 - Activități de asistență
stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană.”

Astfel, prin Legea nr. 296/2023 au fost introduse în categoria

microîntreprinderilor care plătesc 3% impozit pe veniturile
microîntreprinderilor și ”microîntreprinderile care desfășoară
activități principale sau secundare, corespunzătoare codurilor
CAEN: ”6910 - Activități juridice - numai pentru societățile cu
personalitate juridică care nu sunt entități transparente fiscal,
CONSTITUITE DE AVOCAȚI POTRIVIT LEGII”.

Or, potrivit art. 5 alin 1 din Legea nr. 51/1995: ”Formele de

exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete
asociate, societăți civile profesionale sau societăți profesionale cu
răspundere limitată”, iar potrivit art. 6 alin (9) ”Societatea
profesională cu răspundere limitată conduce contabilitatea în
partidă simplă și este supusă regimului transparenței fiscale. Plata
impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul
său propriu.” Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 51/1995: ”
Fapta unei persoane care exercită activități specifice profesiei de
avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de
organizare profesională recunoscute de prezenta lege constituie
infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.”
Din conținutul acestor articole se observă că profesia de avocat se
poate exercita numai în formele prevăzute de art. 5 alin. (1) din
Legea nr. 51/1995 și numai societatea profesională cu răspundere
limitată are personalitate juridică (potrivit art. 6 alin. (1) din
Legea nr. 51/1995), dar aceasta este supusă transparenței fiscale.
Introducerea în categoria microîntreprinderilor plătitoare de

2
 impozit de 3% pe venit a unor persoane juridice constituite de
avocați, dar care nu sunt prevăzute de Legea nr. 51/1995, permite
crearea unor entități care să eludeze dispozițiile Legii nr. 51/1995
și să desfășoare ”avocatură ilegală”, precum și eludarea
normelor fiscale în privința plății obligațiilor fiscale datorate de
avocați prin crearea unor astfel de entități.
Drept urmare, se impune eliminarea din conținutul art. 51 alin.
(1) lit. a) pct. 2 Cod Fiscal a codului CAEN 6910.
2. La articolul LIII, după punctul 26 se introduce un nou punct, pct. 261, Modificarea cotei de impozit pe dividende de la 8% la 10%
cu următorul cuprins: pentru motivele invocate si la art. LIII, pct. 661.
Forma actuală a art. 43 alin. 2 Cod Fiscal este:
1
”pct. 26 . Articolul 43 alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut: ”Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de
” (2) Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 8% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice
impozit de 10% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de
române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește plătește dividendul.”
dividendul.”
3. La articolul LIII, după punctul 66 se introduce un nou punct, pct. 66 1 , Prin modificările Codului Fiscal din anul 2023 s-au introdus
cu următorul cuprins: nenumărate norme care au crescut sarcina fiscală a
contribuabililor, inclusiv prin considerarea ca venituri
1 5
”pct. 66 . Articolul 97 alin. (7) –(8 ) se modifică și vor avea următorul impozabile a unor venituri considerate anterior neimpozabile,
conținut: precum și prin eliminarea din categoria cheltuielilor deductibile a
unor categorii de cheltuieli. În general, această sarcină fiscală
(7) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv câștigul obținut ca urmare suplimentară a vizat veniturile aferente salariilor, veniturile din
a deținerii de titluri de participare definite de legislația în materie la activități independente, veniturile din sectoarele agricol,
organisme de plasament colectiv se impozitează cu o cotă de 10% din construcțiilor, industriei alimentare și din comerț, etc.
suma acestora, impozitul fiind final. Obligația calculării și reținerii Practic, a crescut sarcina fiscală pentru veniturile ”aferente
impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor muncii”. În schimb veniturile ”din nemuncă” sau specula pe
juridice, odată cu plata dividendelor/sumelor reprezentând câștigul obținut piața bursieră (așa-zisele venituri din investiții) au fost
ca urmare a deținerii de titluri de participare de către acționari/asociați/ menținute la un nivel de impozitare redus (de 1%, 3% sau 8%)
investitori. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 față de cotele de impozitare aferente restului veniturilor (de 10%

3
inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul
dividendelor/câștigurilor obținute ca urmare a deținerii de titluri de
participare, distribuite, dar care nu au fost plătite
acționarilor/asociaților/investitorilor până la sfârșitul anului în care s-a
aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende/câștig se plătește
până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii. Impozitul
datorat se virează integral la bugetul de stat.
(8) În cazul dividendelor și/sau dobânzilor plătite de societatea emitentă a
valorilor mobiliare împrumutate, pe parcursul perioadei de împrumut
înaintea restituirii acestora, calculul și reținerea impozitului se efectuează
de plătitorul de venit la data la care acestea sunt plătite. Termenul de
virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei
în care au fost plătite contribuabilului îndreptățit.
(8^1) Veniturile sub forma câștigurilor din transferul titlurilor de valoare
și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, determinate conform
art. 94 și 95, pentru transferuri/operațiuni efectuate prin entitățile
prevăzute la art. 96^1 alin. (1), se impun prin reținere la sursă astfel:
a) în cazul titlurilor de valoare, prin aplicarea unei cote de 10% asupra
fiecărui câștig din transferul titlurilor de valoare care au fost dobândite și
înstrăinate;
b) în cazul operațiunilor cu instrumente financiare derivate, prin
aplicarea unei cote de 10% asupra fiecărui câștig din efectuarea de
operațiuni cu instrumente financiare derivate deținute.
(8^2) Pentru calculul câștigului prevăzut la alin. (8^1), valoarea fiscală se
determină prin aplicarea metodei prețului mediu ponderat, cuprinzând și
costurile aferente transferului/ operațiunii, pe fiecare simbol, indiferent de
perioada de deținere.
(8^3) Obligația calculării și reținerii la sursă a impozitului pe venit rezultat
din alin. (8^1) revine entităților prevăzute la art. 96^1 alin. (1), la fiecare
transfer/operațiune.
(8^4) Impozitul pe venit calculat și reținut la sursă se declară și se virează
4
pentru impozitul pe venit sau 16% pentru impozitul pe profit).
În prezent, art. 97 din Codul Fiscal are următorul conținut:
(7) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv câștigul obținut ca
urmare a deținerii de titluri de participare definite de legislația în
materie la organisme de plasament colectiv se impozitează cu o cotă
de 8% din suma acestora, impozitul fiind final. Obligația calculării și
reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine
persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor/sumelor
reprezentând câștigul obținut ca urmare a deținerii de titluri de
participare de către acționari/asociați/ investitori. Termenul de
virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care se face plata. În cazul
dividendelor/câștigurilor obținute ca urmare a deținerii de titluri de
participare, distribuite, dar care nu au fost plătite
acționarilor/asociaților/investitorilor până la sfârșitul anului în care
s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende/câștig se
plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor
distribuirii. Impozitul datorat se virează integral la bugetul de stat.
(8) În cazul dividendelor și/sau dobânzilor plătite de societatea
emitentă a valorilor mobiliare împrumutate, pe parcursul perioadei
de împrumut înaintea restituirii acestora, calculul și reținerea
impozitului se efectuează de plătitorul de venit la data la care
acestea sunt plătite. Termenul de virare a impozitului este până la
data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite
contribuabilului îndreptățit.
(8^1) Veniturile sub forma câștigurilor din transferul titlurilor de
valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate,
determinate conform art. 94 și 95, pentru transferuri/operațiuni
efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), se impun prin
reținere la sursă astfel:
a) în cazul titlurilor de valoare:
la bugetul de stat de către entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1) până la (i) prin aplicarea unei cote de 1% asupra fiecărui câștig din
data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut și este transferul titlurilor de valoare care au fost dobândite și înstrăinate
impozit final. într-o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data
(8^5) Pierderile obținute din transferul titlurilor de valoare și din dobândirii;
operațiuni cu instrumente financiare derivate, efectuate prin entitățile (ii) prin aplicarea unei cote de 3% asupra fiecărui câștig din
prevăzute la art. 96^1 alin. (1), după caz, nu se reportează și nu se transferul titlurilor de valoare care au fost dobândite și înstrăinate
compensează, acestea reprezentând pierderi definitive ale într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii;
contribuabilului.” b) în cazul operațiunilor cu instrumente financiare derivate:
(i) prin aplicarea unei cote de 1% asupra fiecărui câștig din
efectuarea de operațiuni cu instrumente financiare derivate
deținute o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data
dobândirii;
(ii) prin aplicarea unei cote de 3% asupra fiecărui câștig din
efectuarea de operațiuni cu instrumente financiare derivate
deținute o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii.
Pentru determinarea perioadei în care au fost deținute se consideră
că titlurile de valoare și instrumentele financiare sunt înstrăinate/
răscumpărate în aceeași ordine în care au fost dobândite, respectiv
primul intrat - primul ieșit, pe fiecare simbol.
(8^2) Pentru calculul câștigului prevăzut la alin. (8^1), valoarea
fiscală se determină prin aplicarea metodei prețului mediu ponderat,
cuprinzând și costurile aferente transferului/ operațiunii, pe fiecare
simbol, indiferent de perioada de deținere.
(8^3) Obligația calculării și reținerii la sursă a impozitului pe venit
rezultat din alin. (8^1) revine entităților prevăzute la art. 96^1 alin.
(1), la fiecare transfer/operațiune.
(8^4) Impozitul pe venit calculat și reținut la sursă se declară și se
virează la bugetul de stat de către entitățile prevăzute la art. 96^1
alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a
fost reținut și este impozit final.
(8^5) Pierderile obținute din transferul titlurilor de valoare și din

5
 operațiuni cu instrumente financiare derivate, efectuate prin
entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), după caz, nu se reportează
și nu se compensează, acestea reprezentând pierderi definitive ale
contribuabilului.”
Astfel, se poate observa că potrivit art. 97 alin. (7) – (8 5) Cod
Fiscal: cota de impozit pe veniturile sub formă de dividende,
inclusiv câștigul obținut ca urmare a deținerii de titluri de participare
definite de legislația în materie la organisme de plasament colectiv
este de 8%; cota de impozit pe câștigurile din transferul titlurilor
de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate
este de 1% sau 3%. Aceasta în condițiile în care impozitul pe
veniturile realizate este de 10%, iar impozitul pe profit este de
16%.
Pentru o corectă stabilire a sarcinii fiscale, se impune și
impozitarea ”veniturilor din nemuncă” la același nivel ca și a
”veniturilor din muncă” cu cota de 10%.
Se impune modificarea corespunzătoare și a prevederilor art. 244
alin. (4) lit. (b), art. 43 alin. (2), art. 133 alin. (22) lit. b) pct. (i) și
(ii) Cod fiscal.
4. La articolul LIII, după punctul 84 se introduce un nou punct, pct. 84 1, Modificarea cotei de impozit pe venit datorat în cazul
cu următorul cuprins: transferului titlurilor de valoare/operațiunilor cu instrumente
financiare derivate de la 1%, respectiv 3% la 10% pentru
”pct. 84 . Articolul 133 alin. (22) lit. b) se modifică și va avea următorul motivele invocate si la art. LIII, pct 661.
1

conținut: Forma actuală a art. 133 alin. (22) lit. b) Cod Fiscal are următorul
conținut:
(22) În vederea determinării impozitului pe venit datorat în cazul ”(22) În vederea determinării impozitului pe venit datorat în cazul
transferului titlurilor de valoare/operațiunilor cu instrumente financiare transferului titlurilor de valoare/operațiunilor cu instrumente
derivate se aplică următoarele reguli: financiare derivate se aplică următoarele reguli:
... ...
b) în cazul transferului titlurilor de valoare și operațiunilor cu instrumente b) în cazul transferului titlurilor de valoare și operațiunilor cu
financiare derivate, efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), instrumente financiare derivate, efectuate prin entitățile prevăzute la

6
 dobândite anterior datei de 1 ianuarie 2023, impozitul se calculează prin art. 96^1 alin. (1), dobândite anterior datei de 1 ianuarie 2023,
aplicarea unei cote de 10% asupra câștigului realizat începând cu data de impozitul se calculează astfel:
1 ianuarie 2023” (i) prin aplicarea unei cote de 3% asupra câștigului realizat
începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru cele deținute o perioadă
mai mică de 365 de zile de la data dobândirii;
(ii) prin aplicarea unei cote de 1% asupra câștigului determinat
potrivit legii, realizat începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru
cele deținute o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data
dobândirii”
5. La articolul LIII, după punctul 115 se introduce un nou punct, pct. Modificarea cotei de impozit pe dividende de la 8% la 10%
1151 cu următorul cuprins: pentru motivele invocate si la art. LIII, pct 661.
Forma actuală a art. 224 alin. (4) lit. b): ”(4) Impozitul datorat se
”pct. 1151. Articolul 224 alin. (4) lit. b) se modifică și va avea următorul calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor
cuprins: brute:
(4) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra ...
veniturilor brute: b) 8% pentru veniturile din dividende prevăzute la art. 223 alin. (1)
... lit. a)”
b) 10% pentru veniturile din dividende prevăzute la art. 223 alin. (1) lit.
a)”
6. La articolul LIII, după punctul 112 se introduc două noi puncte, pct. Anterior adoptării Legii nr. 296/2023, Codul Fiscal prevedea
1121 și 1122 cu următorul cuprins: aceeași bază anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale
de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele
1 1
”112 . (1 ) Prin excepție de la alin. (1), persoanele fizice care realizează prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h), asupra căreia se aplica
venituri din prestarea de servicii cu caracter profesional aferente cota de contribuție de 10% prevăzută de art. 156 Cod Fiscal,
profesiei de avocat, astfel cum este reglementată de Legea nr. 51/1995, respectiv:
care se încadrează în categoria veniturilor prevăzute de art. 155 alin. (1) lit. a) nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul
b), datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la o bază anuală de depunere a declarației prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor
de calcul egală cu venitul net anual realizat calculat potrivit art. 68, realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe țară inclusiv și
prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei anuale de calcul 12 salarii minime brute pe țară;
menționată la art. 170 alin. (5), dacă estimează pentru anul curent venituri b) nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la
nete a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 6 salarii minime brute termenul de depunere a declarației prevăzute la art. 120, în cazul

7
pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației prevăzute la art.
120.
La determinarea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale de
sănătate nu se iau în considerare pierderile fiscale anuale prevăzute la art.
118.
1122. Articolul 174 alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează de către
contribuabilii care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin.
(1) lit. b), altele decât cele prevăzute la art. 68^1, prin aplicarea cotei de
contribuție prevăzute la art. 156 asupra bazei anuale de calcul prevăzute
la art. 170 alin. (1) și (11).
8
veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe
țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară;
c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la
termenul de depunere a declarației prevăzute la art. 120, în cazul
veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute
pe țară.
Prin Legea nr. 296/2023 a crescut baza de calcul la maxim 60
salarii minime brute pe țară numai pentru veniturile prevăzute la
art. 155 alin. (1) lit. b) Cod fiscal (venituri din activități
independente), pentru restul veniturilor prevăzute la art. 155 alin. (1)
lit. b)-h) din Codul Fiscal (venituri nete din drepturi de proprietate
intelectuală, venituri nete distribuit din asocieri cu persoane juridice,
venituri din cedarea folosinței bunurilor, venitul și/sau
câștigul/câștigul net din investiții, venituri din activități agricole,
silvicultură și piscicultură, venituri din alte surse) baza de calcul
rămânând plafonată la 6, 12, 24 salarii.
Drept urmare, începând cu anul 2024, avocații care desfășoară
activitate profesională în conformitate cu dispozițiile Legii nr.
51/1995 ar trebui să plătească o contribuție la CASS plafonată la
60 salarii minime brute pe tara, fată de 24 salarii cat au plătit in
anul 2023.
Or, avocatura fiind o profesie liberală, veniturile sunt fluctuante,
pe lângă plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat (CASS
10%, impozit pe venit 10%), plata contribuțiilor profesionale
lunare sunt obligatorii, indiferent dacă realizează sau nu venturi
în lună (14% contribuția la sistemul de pensii al avocaților, minim
536 lei chiar dacă nu realizează un venit brut în lună de 3.822; 50 lei
contribuția la UNBR, 30 lei contribuția la Barou, 5 lei contribuția la
fondul de solidaritate), toate aceste sume fiind purtătoare de
majorări de întârziere de 0,15% pe fiecare zi de întârziere și sub
 sancțiunea suspendării dreptului de a profesa, dacă nu se plătește
una dintre contribuții 3 luni consecutiv.
Astfel, majorarea începând cu anul 2024 a plafonului la CASS, va
determina creșterea onorariilor practicate de avocați, ceea ce va
face și mai greu accesibil dreptul la apărare al cetățenilor,
creșterea onorariilor fiind suportate de către cetățeni.
Or, potrivit art. 24 din Constituția României, care reglementează
dreptul la apărare: ”(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot
cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales
sau numit din oficiu.”
Se poate observa astfel că pentru garantarea dreptului la apărare
cetățenii trebuie să poată să aibă acces la un avocat, drept de acces
care este influențat și de costurile pe care cetățenii trebuie să le
suporte cu angajarea unui avocat.
În condițiile în care impozitele și taxele aferente veniturilor din
avocatură cresc, acestea se vor reflecta în onorariile avocațiale,
cetățenii trebuind să plătească mai mult pentru a putea angaja un
avocat pentru exercitarea dreptului la apărare.
Totodată, plafonul inițial de 60 salarii minime brute pe țară afectează
”mica avocatură”, respectiv avocații care își desfășoară activitatea în
cabinete individuale de avocatură și la care apelează în general
majoritatea cetățenilor, respectiv cetățenii cu venituri modice, spre
medii. Astfel, creșterea plafonului pentru majoritatea avocaților din
România, ca urmare a creșterii plafonului pentru baza anuală de
calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate îngreunează
accesul majorității cetățenilor la un avocat și, implicit, reprezintă o
restrângere a dreptului fundamental la apărare.
Mai mult, creșterea onorariilor avocaților generate de creșterea
sarcinii fiscale și îngreunarea accesului cetățeanului la un avocat va
determina scăderea veniturilor cabinetelor individuale de avocatură și
în final închiderea unora dintre acestea. În cazul în care numărul

9

7. La articolul LIII, după punctul 116 se introduc două puncte noi, pct.
1161 și 1162 cu următorul cuprins:
”1161. Articolul 319 alin. (11) se abrogă
1162. Articolul 319 alin. (24) se modifică și va avea următorul cuprins:
Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.”
10
avocaților care își desfășoară activitatea în cabinete individuale de
avocatură va scădea, atunci oferta de servicii avocațiale va fi mai
mică, rămânând pe piață majoritar societățile de avocatură care
practică onorarii mai mari, caz în care accesul cetățenilor la un avocat
și garantarea dreptului la apărare de către statul român se va restrânge
și mai mult.
Potrivit parag. 205 din considerentele Deciziei CCR nr.
523/2023 (prin care au fost analizate criticile de neconstituționalitate
privitoare la Legea nr. 263/2023 înainte de promulgare) referitor la
creșterea plafonului pentru CASS de la 24 la 60 salarii minime brute
pe țară, a respins criticile, reținând că ”stabilirea plafoanelor este o
opțiune a legiuitorului, care, în virtutea competențelor sale
constituționale, le poate reglementa sau, dimpotrivă, elimina. Ca
atare, impunerea unei baze de calcul plafonate este un beneficiu
acordat de legiuitor, iar eliminarea sau creșterea acesteia
reprezintă tot o opțiune a legiuitorului.”
Drept urmare, Parlamentul, în calitate de legiuitor, poate să
modifice plafonul pentru baza de calcul a CASS, fiind o opțiune a
acestuia.
În raport de argumentele prezentate mai sus, pentru a nu fi
afectat dreptul la apărare al cetățenilor se impune modificarea
plafonului bazei de calcul pentru CASS aferent veniturilor
obținute din avocatură la 6, 12, 24 salarii.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023, la Titlul VII –
TVA din Codul fiscal, art. 319 alin. (1) Cod Fiscal care
reglementează facturarea prevedea: ” În înțelesul prezentului titlu
sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie
ori în format electronic, dacă acestea îndeplinesc condițiile stabilite
în prezentul articol.” Această prevedere este identică cu
prevederile art. 218 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului
privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată
 Prin Legea nr. 296/2023, la art. 319 Cod fiscal s-a introdus alin.
(11) care conține o excepție de la prevederile alin. (1), în sensul că
sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc
condițiile prevăzute de OUG nr. 120/2021 privind factura
electronică RO e-Factura. Drept urmare, în mod tacit facturile
pe suport de hârtie s-au abrogat.
Sistemul instituirii facturării electronice obligatorii pentru toate
tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul
României (RO E-factura) nu reprezintă un sistem impus de UE,
fiind o măsură derogatorie solicitată de România și aprobată de
Consiliul Uniunii Europene, prin Decizia de punere în aplicare
(UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023 de autorizare a
României să introducă o măsură specială de derogare de la
articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul
comun al taxei pe valoarea adăugată.
Potrivit preambulului acestei Decizii:
- obligativitatea E-factura este numai pentru români, aspect care
rezultă din parag ”(8) Măsura specială nu ar trebui să aducă
atingere dreptului clienților de a primi facturi pe suport de hârtie în
cazul tranzacțiilor în interiorul Uniunii” – astfel, Guvernul i-a
creat mediului economic din România o situație mai grea decât a
celor din celelalte țări UE;
- România nu este obligată să aplice această derogare obținută la
cerere, putând renunța la ea oricând, printr-o simplă notificare a
Comisiei Europene (conform parag 1 și 2 din preambul: inițial a
solicitat derogare de la articolele 178, 218 și 232 din Directiva
2006/112/CE pe perioada 1 iulie 2022 și 31 decembrie 2025, ulterior
informând Comisia că nu mai este necesară derogarea de la art. 178 și
a autorizația să fie acordată pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie
2024 și 31 decembrie 2026, în locul perioadei solicitate inițial);
- România a solicitat derogarea susținând numai că facturarea

11
 electronică obligatorie pentru tranzacțiile dintre persoane
impozabile stabilite în România, ar fi benefică în privința
combaterii fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul taxei pe
valoarea adăugată.

Factura electronică (e-factura) a fost reglementată prin OUG nr.

120/2021, fiind introdus în legislația României ca o opțiune
facultativă, însă prin Legea nr. 296/2023 aceasta a devenit
obligatorie.

Legea nr. 296/2023 a fost adoptată prin angajarea răspunderii

Guvernului în fața Parlamentului, fără să fie pusă în dezbatere
publică și înainte de expirarea perioadei de 10 zile în care a fost
pusă în consultare publică.
Nu s-a efectuat niciun studiu de impact real asupra mediului de
afaceri din România ca urmare a introducerii obligativității RO
e-factura.
Or, începând cu 01 ianuarie 2024, data intrării în vigoare a
obligativității e-factura, am constatat care sunt efectele negative
ale introducerii acestei obligativități:
- suportarea de către toți contribuabilii României de costuri
suplimentare pentru întocmirea, transmiterea facturilor
electronice prin sistemul informatic al ANAF, precum și
prelucrarea facturii electronice exclusiv în format electronic,
costuri generate atât de achiziționarea și implementarea unor
programe informatice (în softurile de contabilitate), precum și de
angajarea de persoane care dețin competențe în domeniul digital, toți
contribuabilii care emit facturi fiind obligați să țină
contabilitatea numai prin intermediul unor softuri care pot
prelucra electronic facturile electronice;
- afectarea mediului de afaceri și desfășurării normale a

12
 activității economice, ca urmare a disfuncționalităților sistemului
electronic al ANAF, atât din punct de vedere al funcționării efective,
cât și al erorilor apărute în sistem, ceea ce generează, pe de o parte,
un impediment pentru achizițiile de bunuri (mai ales în cazul
achizițiilor pentru care plata se face la livrare, în condițiile în care
numai e-factura este considerată deductibilă din punct de vedere al
TVA-ului, iar potrivit art. 4 alin 7 din OUG nr. 120/2021 ”Data
comunicării facturii electronice către destinatar se consideră data
la care factura electronică este disponibilă acestuia pentru
descărcare din sistemul național privind factura electronică RO e-
Factura”, ceea ce înseamnă că dacă efectuezi plata înainte de a îți fi
comunicată factura prin intermediul sistemului RO e-factura, iar
ulterior nu ți se mai comunică factura respectivă, achiziția nu este
deductibilă din punct de vedere fiscal, fiind sancționat astfel
contribuabilul care are un comportament fiscal corect), iar pe de
altă parte, sancțiuni pentru contribuabili care pot fi rezultatul
unor disfuncționalități și necorelări ale sistemelor informatice ale
ANAF, ceea ce va genera inclusiv plata de cheltuieli pentru
contestarea unor procese verbale de contravenție sau decizii de
impunere care au la bază aceste disfuncționalități/necorelări ale
sistemelor electronice ale ANAF;
- crearea unei baze de date la nivelul Ministerului Finanțelor,
gestionată și găzduită de către alte entități publice din România
(a se vedea OUG nr. 116/2023 care reglementează sistemul
informatic de interes strategic național și OUG nr. 109/2023 care
reglementează Hub-ul financiar, bazele de date reprezentate de toate
facturile electronice transmise prin sistemul RO e-factura fiind parte
componente din acestea), bază de date care conține facturile
electronice (emise într-un format electronic structurat de tip XML)
și, implicit, toate datele și informațiile care se regăsesc în
conținutul fiecărei facturi emisă pe teritoriul României (emitent,

13
 destinatar, denumire bun, cantitate, preț, termen de plată, etc)
care va fi ”interconectată cu celelalte sisteme deținute de statele
membre ale UE” (conform comunicatului de presă al Ministerului
Finanțelor:
https://mfinante.gov.ro/despre-minister/-/asset_publisher/uwgr/conten
t/facturarea-electronic-c4-83-obligatorie-de-la-1-ianuarie-2024-
pentru-toate-tranzac-c8-9biile-c3-aentre-firme) afectează atât
secretul profesional al avocatului (de care avocatul este ținut, pe
perioadă nedeterminată, de secretul profesional și de obligația de
confidențialitate, potrivit art. 113 din Statutul profesiei de avocat),
cât și secretul comercial pentru restul comercianților (privind
prețurile practicate, adaosurile comerciale practicate, termenele de
plată și de încasare, etc). Aceasta deoarece: pe de o parte, sistemul
fiind interconectat la sisteme deținute de alte state membre UE,
accesul la informațiile confidențiale din baza de date RO e-
factura va putea fi făcut de orice funcționar public și orice
operator al sistemului informatic nu doar din România, ci și din
oricare alt stat membru, încălcându-se astfel secretul comercial și
chiar siguranța națională, prin vulgarizării tuturor datelor care
vizează mediul de afaceri din România. Pe de altă parte, o
eventuală breșă de securitate va permite oricărui hacker sau
puteri străine să obțină toate informațiile privind mediul de
afaceri și economia națională a României.

Sub pretextul eliminării evaziunii fiscale, au fost impuse

constrângeri și obligații de întocmire și depunere a numeroase
declarații fiscale care s-au dovedit a fi ineficiente în combaterea
evaziunii fiscale.
Legislația care se adoptă în privința îndatoririlor fundamentale
ale cetățenilor de a contribui financiar la crearea bugetului de
stat trebuie să fie o legislație suplă, clară, ușor de aplicat, astfel

14
 încât să își atingă scopul constituțional.
Cu toate acestea, în mod constant legislația adoptată în scopul
mai bunei colectări de TVA și combaterii evaziunii fiscale a
introdus noi și noi obligații pentru cetățeni, noi și noi declarații
fiscale, impactul fiind contrar scopului declarat prin legile care s-
au adoptat și conduce la restrângerea drepturilor și libertăților
fundamentale.
S-a ajuns în situația ”sufocării” contribuabilului cu nenumărate
situații și declarații pe care trebuie să le întocmească în domeniul
TVA-ului, ceea ce generează și o creștere a costurilor suportate de
contribuabil pentru respectarea legislației aferente, dar
fenomenul evaziunii fiscale nu a fost combătut și nici nu s-a ajuns
la o mai bună colectare a TVA-ului.
În schimb, prin legislația adoptată în scopul declarat de a se
combate evaziunea fiscală se restrâng din ce în ce mai mult
drepturile și libertățile constituționale ale cetățenilor și
contribuabililor.
S-a ajuns în situația paradoxală ca, pentru respectarea
îndatoririlor de a contribui la crearea bugetului de stat din care
statul să poată să suporte cheltuielile pentru garantarea
drepturilor și libertăților fundamentale, cetățenii să își piardă din
ce în ce mai mult din drepturile și libertățile fundamentale.
S-a ajuns în situația ca cetățenii să fie obligați să plătească pentru
a le fi restrânse drepturile și libertățile, nu pentru a le fi
garantate drepturile și libertățile conform prevederilor
constituționale.
Or, această situație trebuie să înceteze.
Măsurile adoptate și implementate până în prezent, pe parcursul
a zeci de ani, prin care au fost restrânse drepturile cetățenilor
sub pretextul unei mai bune colectări a TVA-ului și combaterii
evaziunii fiscale au dovedit că nu aceasta este soluția.

15

Capitolul II Prevederi referitoare la consolidarea fiscală
8. Articolul LXIV se modifică și va avea următorul conținut:
”Articolul LXIV. Articolele 1-14 din Legea nr. 70/2015 pentru întărirea
disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și
pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 9 aprilie 2015, cu
modificările și completările ulterioare, se abrogă”
16
Este necesar să fie regândit și modificat mecanismul fiscal
privind TVA-ul și să fie simplificată legislația fiscală și
mecanismul fiscal de încasare a TVA de către bugetul de stat.
Art. 1 din Legea nr. 70/2015 prevede, ca regulă, interzicerea
operațiunilor de încasări și plăți cu numerar pe teritoriul
României. Articolele 2-14, prevăd numai excepții de la regulă,
permițându-se efectuarea de operațiuni în numerar sub anumite
plafoane.
Introducerea interdicției de a efectua operațiuni de încasări și plăți în
numerar, cu scopul declarat de eliminare a evaziunii fiscale, este o
măsură introdusă în legislația românească încă din anul 1996,
odată cu adoptarea OG nr. 15/1996. Efectuarea de operațiuni de
încasări și plăți în numerar, într-un anumit plafon, a fost o excepție de
la regulă încă din anul 1996.
Cu toate că aceste măsuri s-a regăsit în legislația românească și au
fost aplicabile în România circa 27 ani, evaziunea fiscală nu a fost
stopată, ceea ce demonstrează că măsura este ineficientă pentru
atingerea scopului declarat: combaterea evaziunii fiscale.
Mai mult, în condițiile în care legislația pe spălarea banilor s-a
înăsprit și s-au introdus nenumărate norme în acest sens,
existând norme coercitive în legislație pentru sancționarea
persoanelor care fac evaziune fiscală, nu se mai justifică
menținerea în legislație a unor măsuri pretins a fi pentru
combaterea evaziunii fiscale, în condițiile în care acestea nu și-au
dovedit ineficiența.
Pe scurt, istoricul măsurilor privind interzicerea plăților în numerar a
fost următorul:
a) Prin O.G. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare s-
a introdus interdicția de a efectua operațiuni de încasări și plăți între
persoanele juridice prin instrumente de plată cu numerar, cu unele
 excepții prevăzute la art. 5 al acestei Ordonanțe de Guvern
(Persoanele juridice puteau efectua plati în numerar în următoarele
cazuri: plata salariilor şi a altor drepturi de personal; alte operațiuni
de plăti ale persoanelor juridice cu persoane fizice; plati către
persoane juridice, în limita unui plafon zilnic maxim de 5.000.000 lei,
etc).
Totodată, s-au introdus și sancțiuni pentru nerespectarea acestor
reguli.
Ulterior, prin modificări succesive, plafonul operațiunilor de încasări
și plăți cu numerar s-a modificat la 20.000.000 lei, 30.000.000 lei și
100.000.000 lei.
Interdicția de a se efectua operațiuni de încasări și plăți cu
numerar (cu unele excepții) între persoanele juridice a avut ca și
consecință obligarea persoanelor juridice de a deschide conturi
bancare și a efectua majoritatea operațiunilor prin intermediul
băncilor.
Deschiderea conturilor bancare și efectuarea majorității
operațiunilor de încasare de către persoanele juridice prin intermediul
acestor conturi bancare a implicat strămutarea dreptului de
proprietate asupra disponibilităților bănești ale persoanelor
juridice în patrimoniul băncilor la care dețineau conturile
bancare, persoanele juridice deținând numai un drept de creanță
față de bănci, în limita soldului creditor al contului curent.
În perioada 1999 – 2006, în România au intrat în faliment
următoarele bănci:
- Banca Comercială “Albina” SA – aflată în procedură de faliment în
perioada 25 mai 1999 – 14 decembrie 2012;
- Banca Generala de Credit şi Promovare - Bankcoop SA – aflată în
procedură de faliment în perioada 8 februarie 2000 – 5 noiembrie
2019;
- Banca Internaţională a Religiilor SA (BIR) – intrată în faliment la

17
 data de 10 iulie 2000, procedură în curs de derulare;
- Banca Română de Scont SA (BRS) - intrată în faliment la data de
16 aprilie 2002, procedură în curs de derulare;
- Banca Turco Română SA (BTR) – intrată în faliment la data de 3
iulie 2002, procedură în curs de derulare;
- Banca “Columna” SA – aflată în procedură de faliment în perioada
18 martie 2003 – 30 mai 2022;
- Nova Bank SA – aflată în procedură de faliment în perioada 9
noiembrie 2006 – 28 mai 2020.
Aceste proceduri de faliment ale băncilor au afectat multe
persoane juridice care fuseseră obligate de prevederile art. 5 din
OG nr. 15/1996 să își deschidă conturi bancare și să efectueze
majoritatea operațiunilor de încasări și plăți prin intermediul
acestor conturi pe care le dețineau la bănci.
Odată deschisă procedura de faliment a băncilor, persoanele juridice
care erau clienții acestora au devenit creditori în cadrul procedurilor
de faliment, iar mulți dintre aceștia nu și-au recuperat creanțele
deținute împotriva băncilor și aceasta nu din cauza unui management
defectuos al clienților băncii, ci ca urmare a unui management
defectuos al organelor de conducere ale băncilor.
Astfel, persoanele juridice au fost lipsite implicit de proprietatea
asupra banilor lor care în mod teoretic ar fi trebuit să se
regăsească în patrimoniul lor, din motive care nu au avut nicio
legătură cu comportamentul sau deciziile lor.
b) La 2 aprilie 2015 a fost adoptată Legea nr. 70/2015 pentru
întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți
în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor
moderne de plată, care a abrogat și OG nr. 15/1996.
Cu scopul declarat de combatere a evaziunii fiscale, Legea nr.
70/2015 a extins interdicția de a efectua operațiuni de încasări și

18
 plăți în numerar. Pe lângă efectuarea acestor operațiuni de
persoanele juridice, interdicția a fost extinsă la toate operațiunile
efectuate de persoane, precum și de entitățile fără personalitate
juridică, din mediul privat.
S-a permis, ca excepție, numai efectuarea de operațiuni cu
numerar în limita unor plafoane de 5.000 lei, 10.000 lei, 50.000
lei. Cu toate că plafoanele erau foarte reduse raportat la valoarea
salariului mediu brut pe economic, evaziunea fiscală tot nu a fost
combătută, această măsură dovedindu-și încă odată ineficiența.
Prin Legea nr. 296/2023 plafoanele aferente efectuării operațiunilor
de încasări și plăți cu numerar s-ar redus drastic, fiind diminuate de 5
ori. Astfel, plafoanele de 5.000 lei, 10.000 lei, 50.000 lei s-au redus la
1.000 lei, 2.000 lei, 10.000 lei. Această modificare legislativă a creat
o mare nemulțumire în rândul cetățenilor, ceea ce a determinat
adoptarea OUG nr. 98/2023 prin care s-a revenit la plafoanele
anterioare.

Analizând dacă măsurile impuse prin cele două acte normative cu

putere de lege (OG nr. 15/1996 și Legea nr. 70/2015) de
interzicere a efectuării operațiunilor de încasări și plăți cu
numerar, cu unele excepții aferente anumitor plafoane și-au atins
scopul declarat (acela de a combate evaziunea fiscală din
România), în cei 27 ani cât acestea au fost în vigoare, putem
constata că acestea nu au avut niciun impact în combaterea
fenomenului evaziunii fiscale.
Persoanele care săvârșesc infracțiuni de evaziune fiscală au găsit noi
metode (creare de societăți fantomă, deducerea de facturi fiscale
fictive etc), efectuarea operațiunilor în numerar neavând vreo
pondere importantă în mecanismul infracțional.

Pe de altă parte, analizând care este impactul acestor măsuri asupra

19
 cetățenilor și persoanelor juridice care au un comportament
corect față de declararea obligațiilor de plată către bugetul de
stat (categorie în care se încadrează mare parte din cetățenii și
persoanele juridice din România), se poate constata că interzicerea
efectuării de operațiuni de încasări și plăți în numerar impusă de
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 70/2015 are ca efect obligarea tuturor
persoanelor de drept public și privat din România, fie ei cetățeni
sau entități cu sau fără personalitate juridică, determină implicit
obligarea acestora să își deschidă un cont bancar pentru a putea
desfășura operațiunile de încasări și plăți peste plafonul stabilit
ca excepție, astfel încât să se conformeze dispozițiilor art. 1 alin. (1)
din Legea nr. 70/2015 (să efectueze operațiunile prin instrumente de
plată fără numerar).
Această obligație implicită generată de dispozițiile art. 1 alin. (1) din
Legea nr. 70/2015 determină aplicarea dispozițiilor Codului Civil
în materia contractului de cont curent.
Astfel, Cartea a V-a , Titlul IX, Capitolul XIV din Codul Civil
reglementează Contractul de cont curent.
Potrivit art. 2.171 Cod Civil – Noțiunea de contract de cont curent:
”(1) Contractul de cont curent este acela prin care părțile, denumite
curentiști, se obligă să înscrie într-un cont creanțele decurgând din
remiteri reciproce, considerându-le neexigibile și indisponibile până
la închiderea contului.
(2) Soldul creditor al contului la încheierea sa constituie o creanță
exigibilă. Dacă plata acestuia nu este cerută, soldul constituie prima
remitere dintr-un nou cont și contractul este considerat reînnoit pe
durată nedeterminată.”
Potrivit art. 2.173 Cod Civil – Efectele principale ale Contractului de
cont curent
”Prin contractul de cont curent, proprietatea remiterilor se transferă
primitorului, prin înregistrarea acestora în cont. Obligațiile născute

20
 din remiterile anterioare se novează și creanțele reciproce se
compensează până la concurența debitului și creditului, sub rezerva
plății soldului creditor. Dobânzile curg pentru fiecare sumă de la
data înscrierii în cont până la încheierea contului și se socotesc pe
zile, dacă părțile nu convin altfel.”
Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 2.171 alin. (1) și (2) și art.
2.173 Cod Civil se poate constata că sumele încasate în contul
curent al titularului unui astfel de cont sunt proprietatea
primitorului (banca), titularul unui astfel de cont bancar
dobândind numai un drept de creanță împotriva băncii la care
are contul deschis.
Se poate constata astfel că prin interzicerea operațiunilor cu
numerar și permiterea numai ca excepție a efectuării de operațiuni
cu numerar în anumite plafoane, toți cetățenii României și
persoanele juridice au fost obligați să își deschidă conturi
bancare și să efectueze majoritatea operațiunilor de încasări prin
intermediul acestora.
Aceste norme din Legea nr. 70/2015 au condus în realitate la
pierderea dreptului de dispoziție al proprietarului care a devenit
regula, nu excepția și, pe de altă parte, au condus la favorizarea
unor entități cu capital privat (băncile) în defavoarea drepturilor
cetățeanului.

Or, în contextul geo-politic și social actual, în cazul în care una

sau mai multe bănci din România ar intra în incapacitate de
plată sau faliment, nenumărați clienți ai acestora pot să rămână
fără sumele necesare pentru subzistență, ca urmare a faptului că
nu își mai pot realiza creanța pe care o dețin împotriva băncii
egală cu soldul creditor al contului curent.
Chiar dacă banca respectivă ar avea active suficiente în patrimoniu
pentru ca ulterior, la un anumit moment să plătească clienților săi

21
 toate sumele datorate, pe perioada între declararea stării de
incapacitate de plată și plata efectivă a sumelor datorate (care poate
să însemne luni sau ani), clienții băncii respective sunt lipsiți de
disponibilitățile respective, pentru mulți însemnând chiar sumele de
bani necesare pentru subzistență.
Față de interdicția actuală prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 70/2015, riscul pierderii sumelor din conturile de cont curent
ale clienților băncii (persoane fizice și persoane juridice) nu este
un risc asumat benevol, ci este un risc asumat ca urmare a unei
norme legale care are ca impact o asemenea obligație de
deschidere a unui cont bancar.
În cazul în care interdicția stabilită de lege este abrogată, persoanele
fizice și juridice care decid din proprie inițiativă să fie titularii unuia
sau mai multor conturi bancare își asumă riscul în mod benevol, nu
ca urmare a unei constrângeri impuse de stat, efect al legilor în
vigoare.
Mai mult, față de reacția pe care au avut-o băncile în urma adoptării
Legii nr. 296/2023 prin care s-a redus semnificativ plafonul
operațiunilor de încasări și plăți care se pot face în numerar, de
creștere semnificativă și unilaterală a comisioanelor bancare, se
poate constata cum a fost afectat patrimoniul tuturor cetățenilor și
persoanelor juridice din România ca urmare a impunerii
obligativității acestora de a efectua majoritatea operațiunilor de
încasări și plăți prin instrumente de plată fără numerar.
Se poate constata astfel că aceștia au fost constrânși să plătească
comisioane bancare aferente operațiunilor de încasări și plăți
efectuate prin bănci, la nivelul celor stabilite în mod unilateral de
acestea, comisioane pe care nu ar fi fost obligați să le suporte și
nu li s-ar fi diminuat patrimoniul cu contravaloarea lor, în cazul
în care ar fi efectuat operațiunile de încasări și plăți în numerar.
În privința operațiunilor de încasări, dreptul de dispoziție

22
 (dezmembrământ al dreptului de proprietate) al cetățenilor și
persoanelor juridice asupra creanțelor pe care le aveau de
încasat de la diverse persoane fizice și juridice, a fost negat, ca
urmare a faptului că acești nu aveau dreptul să dispună încasarea
sumelor aferente acestor creanțe în patrimoniul lor, ci au fost
obligați să dea dispoziție ca sumele să fie încasate în conturile
bancare și să intre disponibilitățile în proprietatea băncii la care
aveau contul deschis, dobândind astfel un drept de creanță asupra
băncii respective. Practic, la data la care li se achitau creanțele
deținute împotriva unor persoane fizice și juridice, în loc ca sumele
de bani aferente acestora să intre în patrimoniul lor, ca urmare a
dispozițiilor legale, aceștia primeau numai un alt drept de creanță
împotriva băncii la care dețineau contul bancar.
Totodată, în privința operațiunilor de plată, dreptul de dispoziție
al cetățenilor și persoanelor juridice este condiționat de voința
băncii la care aceștia dețineau contul bancar, deoarece
procesarea ordinului de plată depindea exclusiv de voința băncii.
Toate acestea, dovedesc că măsurile impuse în scopul combaterii
evaziunii fiscale nu și-au dovedit eficiența, iar dreptul de
dispoziție al cetățenilor asupra banilor care li se cuveneau pentru
creanțele pe care le dețineau sau se aflau în conturile lor bancare
a fost afectat prin cedarea lui către băncile la care dețineau
conturile bancare.
În acest sens, și Uniunea Națională a Barourilor din România a
dat un comunicat de presă la data de 07.11.2023, prin care a făcut
apel la autoritățile competente privind limitarea excesivă a
operațiunilor de încasări și plăți cu numerar, arătând în conținutul
acestuia că potrivit ”rapoartelor prezentate de către Consiliul Fiscal,
în ultimii 10 ani fenomenul evaziunii fiscale a crescut (prin
raportare la prejudiciul procentual din PIB), astfel că măsura
limitării plăților în numerar, prin plafoanele stabilite în Legea nr.

23
 70/2015, deși a reprezentat o restrângere drastică față de legislația
anterioară, nu și-a atins scopul urmărit”.
(https://www.unbr.ro/comunicat-u-n-b-r-apel-public-la-autoritatile-
competente-privind-limitarea-excesiva-a-operatiunilor-de-incasari-
si-plati-cu-numerar/)
În concluzie, față de cele menționate anterior, se impune
abrogarea capitolului I (articolele 1-14) din Legea nr. 70/2015.

9. Articolul LXVII se abrogă Pentru aceleași argumente menționate a abrogarea art. 319 alin. (1 1)
Cod Fiscal, referitoare la eliminarea obligativității e-factura.
Art. LXVII care se abrogă are următorul conținut:
”La articolul 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea
sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și
factura electronică în România, precum și pentru completarea
Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea
cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității
vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la
dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România,
precum și supravegherea pieței pentru acestea, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 7 octombrie
2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022,
cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (6) se
introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:
(7) Termenul-limită pentru transmiterea facturilor prevăzute la alin.
(1) în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura
este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, dar nu mai
târziu de 5 zile calendaristice de la data-limită prevăzută pentru
emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare.”

24
10. La articolul LXVIII, punctul 13 se modifică și va avea următorul Pentru aceleași argumente menționate la abrogarea art. 319 alin. (1 1)
cuprins: Cod Fiscal, referitoare la eliminarea obligativității e-factura
”13. Articolul LIX se abrogă”. Articolul LIX din Legea nr. 296/2023 care se abrogă are
următorul conținut:
”Articolul LIX
(1) Operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România
conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă sunt
sau nu înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr.
227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru livrările
de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării/prestării în
România conform art. 275 și art. 278-279 din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, efectuate în relația B2B,
astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. n) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea,
funcționarea și implementarea sistemului național privind factura
electronică RO e-Factura și factura electronică în România,
precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000
privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și
certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii
pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau
înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru
acestea, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
139/2022, au obligația în perioada 1 ianuarie 2024-30 iunie 2024 să
transmită facturile emise în sistemul național privind factura
electronică RO e-Factura, prevăzut în Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare,
indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO
e-Factura.
(2) Operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România
conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și

25
 completările ulterioare, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați în
scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, pentru livrările de bunuri și
prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România
conform art. 275 și art. 278-279 din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, efectuate în relația cu
instituții publice, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. w) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, altele decât cele efectuate în relația B2G, astfel cum
este definită la art. 2 alin. (1) lit. m) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare,
și altele decât cele prevăzute la art. 6 din același act normativ, au
obligația în perioada 1 ianuarie 2024-30 iunie 2024 să transmită
facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-
Factura, prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
120/2021, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă
destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO e-Factura.
(3) Operatorii economici - persoane impozabile nestabilite, dar
înregistrate în scopuri de TVA în România, pentru livrările de bunuri
și prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România
conform art. 275 și art. 278-279 din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, efectuate în relația B2B,
astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. n) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 120/2021, cu modificările și completările
ulterioare, au obligația începând cu data de 1 ianuarie 2024 să
transmită facturile emise în sistemul național privind factura
electronică RO e-Factura, prevăzut în Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare,
indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în Registrul RO
e-Factura.
(4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1)-(3) livrările de bunuri

26
 prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr.
227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Furnizorii prevăzuți la alin. (1)-(3) sunt obligați să transmită
facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din
Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu
excepția situației în care atât furnizorul/prestatorul, cât și
destinatarul sunt înregistrați în Registrul RO e-Factura.
(6) Termenul-limită pentru transmiterea facturilor prevăzute la alin.
(1)-(3) în sistemul național privind factura electronică RO e-
Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu
mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru
emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare.
(7) Nerespectarea prevederilor alin. (6) constituie contravenție și se
sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru
persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari,
definiți potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru
persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii,
definiți potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru
celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.
(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), nerespectarea
prevederilor alin. (6) în perioada 1 ianuarie-31 martie 2024 nu se
sancționează.”
11. La art. LXVIII, punctul 14 se modifică și va avea următorul cuprins: Pentru aceleași argumente menționate la abrogarea art. 319 alin. (1 1)
”14. Articolul LXV se abrogă”. Cod Fiscal, referitoare la eliminarea obligativității e-factura.
Articolul LXV din Legea nr. 296/2023 care se abrogă are
următorul conținut:
”Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind
administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național
privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în
România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.

27
 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a
vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea
introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării
sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru
acestea, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
139/2022, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 5
Facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice se aplică în
cazul existenței unei relații B2G, definită conform art. 2 alin. (1) lit.
m), astfel:
a) în situația operatorilor economici stabiliți în România conform
art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare;
b) în situația în care operatorii economici nestabiliți în România
conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și
completările ulterioare, optează pentru utilizarea sistemului național
privind factura electronică RO e-Factura.
2. La articolul 7, alineatul (1) se abrogă.
3. După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 9^1, cu
următorul cuprins:
Articolul 9^1
Prevederile art. 5-9 se aplică și pentru livrările de bunuri și
prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România
conform art. 275 și 278-279 din Legea nr. 227/2015, cu modificările
și completările ulterioare, efectuate de operatorii economici -
persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2)
din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare,
indiferent dacă sunt sau nu înregistrați în scopuri de TVA conform
art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările
ulterioare, în relația cu instituții publice, astfel cum sunt definite la

28
 art. 5 lit. w) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, altele decât cele efectuate în relația B2G, astfel cum este
definită la art. 2 alin. (1) lit. m).
4. La articolul 10, alineatele (1)-(3) și (6) se modifică și vor avea
următorul cuprins:
Articolul 10
(1) În relația comercială B2B, între persoane impozabile stabilite în
România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, emitentul facturii electronice
are obligația de transmitere a acesteia către destinatar utilizând
sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, cu
respectarea prevederilor art. 4 alin. (1).
(2) În situația în care emitentul facturii electronice optează conform
art. 13 pentru transmiterea acesteia în sistemul național privind
factura electronică RO e-Factura, acesta este obligat să fie
înregistrat în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea
sistemului național privind factura electronică RO e-Factura,
denumit în continuare Registrul RO e-Factura.
(3) Operatorul economic care a optat pentru utilizarea sistemului
național privind factura electronică RO e-Factura este înscris în
Registrul RO e-Factura începând cu data de 1 a lunii următoare
exercitării opțiunii.
...............................................................................................
(6) Operatorii economici care nu dispun de o aplicație de conversie
pot utiliza aplicația informatică pusă la dispoziție de Ministerul
Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, la
momentul operaționalizării sistemului național privind factura
electronică RO e-Factura.
5. La articolul 10, alineatul (4) se abrogă.
6. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

29
 Articolul 11
În cazul în care emitentul facturii electronice a optat pentru
utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-
Factura conform art. 13, utilizarea facturii electronice este
considerată acceptată la data comunicării în sistemul național
privind factura electronică RO e-Factura.
7. Articolul 12 se abrogă.
8. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 13
Operatorii economici nestabiliți în România conform art. 266 alin.
(2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare, pot opta pentru utilizarea sistemului național
privind factura electronică RO e-Factura în relația comercială B2B
sau în relația B2G, potrivit procedurii stabilite prin ordin al
președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
9. După articolul 13 se introduc trei noi articole, art. 13^1-13^3, cu
următorul cuprins:
Articolul 13^1
(1) Destinatarul unei facturi emise de operatori economici stabiliți în
România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în relația
B2G, efectuează plăți din bugetul propriu numai dacă sunt respectate
prevederile art. II din Legea nr. 139/2022 pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind
administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național
privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în
România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.
78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a
vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea
introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării
sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru

30
 acestea.
(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) constituie contravenție, dacă
nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată,
potrivit legii, infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 500 lei
la 1.000 lei.
(3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1), recuperarea sumelor
reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de
organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și
penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz,
aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de
când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat
sumele.
(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către
Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor și de alte persoane
împuternicite în acest scop, potrivit legii.
Articolul 13^2
(1) Primirea și înregistrarea de către destinatarul - persoană
impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în
România, în relația B2B, fără respectarea prevederilor art. 10 alin.
(1), constituie contravenție și se sancționează, prin derogare de la
prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și
completările ulterioare, cu o amendă egală cu cuantumul TVA înscris
în factură.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea amenzii prevăzute la alin.
(1) se fac de către organele fiscale competente.
Articolul 13^3
În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel,

31
 contravențiilor prevăzute la art. 13^1 alin. (2) și art. 13^2 alin. (1) le
sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările și completările ulterioare.”
12. La art. LXVIII, punctul 15 se abrogă Pentru aceleași argumente menționate la abrogarea art. 319 alin. (1 1)
Cod Fiscal, referitoare la eliminarea obligativității e-factura
Art. LXVIII, punctul 15 care se abrogă are următorul conținut:
”Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru
asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 27
octombrie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:
15. La articolul LXV punctul 9, articolul 13^2 se modifică și va avea
următorul cuprins:
Articolul 13^2
(1) Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de
condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni, următoarele
fapte:
a) nerespectarea de către emitentul facturii - persoană impozabilă
stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, a prevederilor art. 10 alin. (1);
b) primirea și înregistrarea de către destinatarul - persoană
impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în
România, în relația B2B, fără respectarea prevederilor art. 10 alin.
(1);
c) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (7).
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se sancționează,
prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța

32
 Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările și completările ulterioare, cu o amendă egală cu 15%
din valoarea totală a facturii.
(3) Contravenția prevăzută la alin. (1) lit. c) se sancționează cu
amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice
încadrate în categoria contribuabililor mari, definiți potrivit legii, cu
amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice
încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiți potrivit legii,
și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum și pentru persoanele fizice.
(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la
alin. (1)-(3) se fac de către organele fiscale competente.”
13. Articolul LXXI se abrogă Pentru aceleași argumente menționate la abrogarea art. 319 alin. (1 1)
Cod Fiscal, referitoare la eliminarea obligativității e-factura
Articolul LXXI care se abrogă are următorul conținut:
” (1) În situația în care sistemul național privind factura electronică
RO e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore,
obligația de transmitere prevăzută la art. 10 alin. (1) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea,
funcționarea și implementarea sistemului național privind factura
electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum
și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind
omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și
certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii
pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau
înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru
acestea, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
139/2022, cu modificările și completările ulterioare, și la art. II din
Legea nr. 139/2022, cu modificările ulterioare, se suspendă până la
repunerea în funcțiune a sistemului.

33
 (2) Pentru situația prevăzută la alin. (1) se aplică în mod
corespunzător prevederile art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și completările ulterioare, cu condiția transmiterii
ulterioare, în sistemul național privind factura electronică RO e-
Factura, a facturilor electronice emise.
(3) Perioadele de nefuncționare a sistemul național privind factura
electronică RO e-Factura vor fi publicate pe paginile de internet ale
Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Ministerului
Finanțelor.”

34