Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

Unitatea de învățare 3
IMPOZITAREA VENITURILOR PROFEȘIONIȘTILOR. IMPOZITUL PE
PROFIT

Cuprins
3.1. Impozitarea veniturilor profesioniștilor
3.2. Definiția impozitului pe profit
3.3. Contribuabilii impozitului pe profit
3.4. Cotele de impozitare
3.5. Determinarea bazei impozabile pentru impozitul pe profit
3.6. Pierderi fiscale
3.7. Regimul de declarare și plată a impozitului pe profit

Obiectivele unității de învățare 3

După parcurgerea acestei unități de învățare veți reuși:
- să identificați profesioniștii și categoriile de impozite pe care le
datorează pentru veniturile obținute
- să definiți impozitul pe profit
- să identificați persoanele care au obligația calculării și plății impozitului
pe profit
- să identificați cotele impozitului pe profit
- să identificați veniturile impozabile și cheltuielile
- să identificați regimul de declarare și plată a impozitului pe profit.
Timp mediu necesar: 2 ore

3.1. Impozitarea veniturilor profesioniștilor

Începând cu data de 1 octombrie 2011 16 , legislația civilă a cunoscut o schimbare
profundă, conceptul de comercianți fiind înlocuit cu cel de „profesioniști”. Acest
concept nou este definit în art. 3 alin. (2) C.civ. ca incluzând pe „toți cei care
exploatează o întreprindere”. Noțiunea „exploatarea unei întreprinderi” este definită în
art. 3 alin. (3) C.civ. ca fiind „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe
persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop
lucrativ”.

16
La data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Codul Civil – Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
(republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011)
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

Așadar, pornind de la prevederile art. 3 alin. (2) și (3) C.civ., orice persoană fizică sau
juridică poate dobândi calitatea de profesionist dacă îndeplinește următoarele condiții
legale cumulative:
(i) exercită o activitate încadrată într-una din categoriile: producție, administrare,
întrăinare de bunuri sau prestarea de servicii,
(ii) exercitarea activității se realizează sistematic și organizat, în condițiile unei
reglementări în vigoare.
În legislația actuală există reglementări distincte privind organizarea activității
profesioniștilor persoane fizice și a profesioniștilor persoane juridice.
Spre exemplu, pentru organizarea activității profesioniștilor persoane fizice a
fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale 17 . În cazul persoanelor
juridice, forma de organizare cea mai utilizată este cea de societate
reglementată prin Legea nr. 31/1990, republicată18.
De asemenea, există și forme de organizare a unor profesii care reprezintă o asociere de
două sau mai multe persoane fizice, care nu dau naștere unei persoane juridice distincte.
În reglementarea actuală a Codului Civil această formă de organizare este denumită
societate simplă și este reglementată de art. 1.890 – 1.948 C.civ ca sediu general al
materiei.
Spre exemplu, în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei
de avocat, republicată 19 este menționată ca și formă de organizare societatea
civilă profesională, care este o societate simplă în sensul dispozițiilor Codului
Civil, spre deosebire de societatea profesională cu răspundere limitată care este o
persoană juridică.
Instituțiile juridice și conceptele utilizate în Codul Civil nu se regăsesc integral și în
Codul Fiscal. În mod evident distincția între subiectele de drept civil din art. 25 alin. (1)
C.Civ., conform căruia subiectele de drept civil sunt persoane fizice și persoane
juridice este aplicabilă și în materie fiscală, neexistând o definiție diferită pentru
acestea.
În Codul Fiscal a fost introdusă însă definiția entității transparente fiscal, cu sau fără
personalitate juridică, în care este inclusă „orice asociere, asociere în participațiune,
asocieri în baza contractelor de exploatări în participație, grup de interes economic,
17
M.Of. nr. 328 din 24 aprilie 2008
18
M.Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004
19
M.Of. nr. 440 din 24 mai 2018
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

societate civilă sau altă entitate care nu este persoană impozabilă distinctă, fiecare
asociat/participant fiind subiect de impunere în înțelesul impozitului pe profit sau pe
venit, după caz”.
Astfel, entitatea transparentă fiscal este utilizată în materia impozitului pe profit sau al
impozitului pe venit atunci când persoanele fizice sau juridice se asociază sau încheie
un contract pentru care sunt incluse reguli speciale în Codul Fiscal, de impozitare a unor
activități economice ce nu sunt realizate doar de persoane fizice sau doar de persoane
juridice ci de o asociere dintre acestea. Asocierea se poate realiza în temeiul
prevederilor Codului Civil sub una din următoarele forme:
a) societatea simplă (societate civilă în Codul Civil din 1864), care poate avea
sau nu personalitate juridică, reglementată în art. 1.890 – 1.948 C.civ.
b) societatea în participație (asocierea în participație), reglementată în art. 1.949
– 1.954 C.civ.
Entitatea transparentă fiscal nu este un subiect de drept fiscal în materia impozitării
directe a veniturilor profesioniștilor, întrucât subiect al impunerii vor fi direct asociații
care fac parte din entitatea transparentă fiscal, indiferent dacă are sau nu personalitate
juridică.
Spre exemplu, în art. 7 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, se prevede expres: „Societatea profesională cu
răspundere limitată conduce contabilitatea în partidă simplă şi este supusă
regimului transparenţei fiscale. Plata impozitului pe venit se face de către fiecare
asociat, pentru venitul său propriu.”
Având în vedere cele două categorii de subiecte de drept reglementate în Codul Civil,
analiza impozitelor directe datorate de profesioniști se va realiza în funcție de subiecte:
1) Profesionistul persoană juridică poate fi subiect al unuia dintre următoarele
impozite:
a) Impozitul pe profit, reglementat în Titlul II, art.13-42 și 44- 46 C.fisc.
b) Impozitul pe veniturile microîntreprinderii, reglementat în Titlul III C.fisc.
c) Impozitul pe dividende, reglementat în Titlul II, Cap. V, art. 43 C.fisc.
2) Profesionistul persoană fizică poate fi subiect al unui impozit:
a) impozitul pe veniturile din activități independente, reglementat în Titlul IV, Cap.
II, art. 67 – 693 C.fisc.

3.2. Definiția impozitului pe profit

În legislația fiscală actuală nu există o definiție a impozitului pe profit.
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

Prin art. 19 din Codul fiscal s-a introdus conceptul de „rezultat fiscal”, care poate fi:
a) pozitiv și atunci există „profit impozabil”,
b) negativ și atunci constituie „pierdere fiscală”.
Rezultatul fiscal20 este definit ca fiind diferența între veniturile și cheltuielile înregistrate
de către contribuabil, cu respectarea reglementărilor contabile aplicate de acesta, din
care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și se adaugă cheltuielile
nedeductibile.
În vederea determinării elementelor care definesc impozitul pe profit trebuie calificat și
clarificat din punct de vedere juridic conținutul noțiunilor de contribuabil, venituri,
inclusiv venituri neimpozabile și deduceri fiscale, precum și toate tipurile de
cheltuieli.

3.3. Contribuabili
În categoria contribuabililor, respectiv a persoanelor care pot fi obligate la plata
impozitului pe profit, sunt incluse următoarele persoane juridice:
a) persoanele juridice rezidente în România, care datorează impozit pentru
profitul impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din
străinătate21;
b) persoanele juridice străine, care nu au rezidența fiscală în România și care
desfășoară activități printr-unul sau mai multe sedii permanente în România, care
datorează impozit pentru profitul impozabil aferent sediului permanent;
c) persoanele juridice străine, care nu au rezidența fiscală în România și care
realizează venituri din/sau în legătură cu transferul drepturilor asupra unor pro-
prietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea titlurilor de participare
deținute la o persoană juridică română;
d) persoanele juridice cu sediul social în România, înființate în baza legislației
europene.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-
bugetare22 au fost transpuse în legislația națională prevederile Directivei 2016/1.164/UE
a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a
obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne23, precum

20
M. Ene, op. cit., p. 51
21
M. Ene, op. cit., p. 52
22
M.Of. nr. 72 din 31 ianuarie 2020
23
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 193 din 19 iulie 2016
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

şi cele ale Directivei 2017/952/UE a Consiliului din 29 mai 2017 de modificare a

Directivei (UE) 2016/1.164 în ceea ce priveşte tratamentul neuniform al elementelor
hibride care implică ţări terţe24 fiind completată lista contribuabililor cu două categorii
noi de persoane ce pot fi obligate să aplice reglementările privind impozitul pe profit,
dacă desfășoară activitățile în anumite condiții, ce pot fi încadrate ca fiind practici de
evitare a obligațiilor fiscale pe teritoriul României cu incidență în funcționarea pieței
interne, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, și anume:
a) persoanele juridice străine rezidente într-un stat terţ (un stat care nu este
membru al Uniunii Europene);
b) entitatea transparentă fiscal.
Anumite persoane juridice, care pot fi incluse în categoria contribuabililor, nu sunt
incluse în sfera de aplicare a reglementării privind impozitul pe profit, fiind exceptate
de la plata impozitului pe profit în condițiile expres prevăzute de lege:
a) instituții publice, care gestionează fonduri publice potrivit Legii nr. 500/2002
privind finanțele publice și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
dacă nu desfășoară activități economice și dacă nu există o scutire expresă
integrală de la plata impozitului pe profit. În această categorie sunt incluse și
Banca Națională a României, Trezoreria Statului, chiar dacă legiuitorul le
prevede distinct;
b) persoanele juridice fără scop patrimonial. În această categorie pot fi incluse
Academia Română și fundațiile înființate de către această instituție, fundațiile
române constituite ca urmare a unor legate, cultele religioase, asociațiile,
fundațiile și celelalte persoane juridice înființate în temeiul O.G. nr. 26/2000,
denumite în Codul fiscal „organizații nonprofit”, organizațiile sindicale și
organizațiile patronale, înființate în condițiile legii;
c) persoanele juridice de drept privat sau de drept public, care sunt scutite
pentru activitățile de interes public efectuate, în această categorie putând fi
incluse Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul de
compensare a investitorilor, Fondul de garantare a pensiilor private; Fondul de
garantare a asiguraților;
d) persoanele juridice române care plătesc impozit pe veniturile microîntreprin-
derilor;
e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

24
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 144 din 7 iunie 2017
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

Anumite persoane juridice, chiar dacă sunt incluse în lista persoanelor scutite, pot fi
obligate la plata impozitului pe profit atunci când obțin venituri din desfășurarea unor
activități economice:
a) instituțiile publice;
b) persoanele juridice fără scop patrimonial pentru veniturile care nu se
încadrează în sfera veniturilor neimpozabile prevăzute în art. 15 alin. (2) C.fisc,
dacă într-un an persoana juridică realizează venituri din activități economice de
peste 15.000 euro, echivalentul în lei și care reprezintă mai mult de 10% din
veniturile totale neimpozabile.

3.4. Cotele de impozitare

Cota standard este de 16%, care se aplică asupra profitului impozabil.
În art. 18 din Codul fiscal este prevăzută o excepție de la această cotă standard,
respectiv impozitul minim de 5% din veniturile realizate de persoane juridice care
desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor,
cazinourilor sau pariurilor sportive, în mod direct sau în baza unui unui contract de
asociere. Contribuabilii care se încadrează în aceste situații au obligația de a calcula
impozitul de profit și impozitul de 5% din veniturile respective și de a declara și achita
valoarea mai mare dintre cele două impozite calculate.
Prin Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi a fost introdusă o
nouă excepție de la cota standard, anume impozitul specific anual, care se calculează și
se plătește de persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare
codurilor CAEN prevăzute expres în art. 1 din Legea nr. 170/2016. Acest tip de impozit
nu reprezintă o veritabilă excepție, întrucât contribuabilul care desfășoară activități și
realizează venituri şi din alte activităţi în afara celor corespunzătoare codurilor CAEN
prevăzute la art. 1 din Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi are
obligația de a determina și plăti atât impozitul specific, cât și impozitul pe profit.

3.5. Determinarea bazei impozabile pentru impozitul pe profit

Impozitul pe profit se stabileşte prin aplicarea cotei de impozit prevăzută de Codul
fiscal asupra profitului impozabil, care reprezintă rezultatul fiscal pozitiv calculat
conform regulilor stabilite în Codul fiscal25.
Rezultatul fiscal se calculează pe baza veniturilor și cheltuielilor înregistrate de către
contribuabil conform reglementărilor contabile aplicabile. Din punct de vedere juridic,

25
M. Ene, op. cit., p. 57
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

contribuabilul trebuie să aplice simultan dispozițiile legale în materie fiscală și

contabilă.
Contribuabilul are obligația de a înregistra toate veniturile obținute și cheltuielile
efectuate, indiferent că acestea sunt venituri impozabile sau neimpozabile, cheltuieli
deductibile sau nedeductibile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 a
contabilității
Calcularea rezultatului fiscal este în concret o operaţiune contabilă, însă este foarte
important ca în prealabil să se realizeze o calificare corectă din punct de vedere juridic a
veniturilor şi cheltuielilor. Pe scurt, rezultatul fiscal reprezintă diferența între veniturile
impozabile și cheltuielile deductibile.
Codul fiscal prevede formula rezultatului fiscal pe larg, în sensul că se calculează astfel:
Rezultatul fiscal = Venituri înregistrate – cheltuieli înregistrate – venituri
neimpozabile – deduceri fiscale + cheltuieli nedeductibile.
În continuare, sunt analizate elementele care compun această formulă în vederea
calificării juridice corecte, respectiv veniturile și cheltuielile.

3.5.1. Precizări privind veniturile

Veniturile înregistrate reprezintă veniturile totale realizate de contribuabili, indiferent
dacă sunt sau nu încasate și au fost definite în doctrină ca fiind „veniturile obținute din
orice sursă în cadrul unei activități economice legale desfășurate în conformitate cu
obiectul de activitate al societății”.
Contribuabilul are obligația de a înregistra, pe baza documentelor justificative, orice
venit realizat, care reprezintă acele sume pentru care contribuabilul a emis facturi, dar și
elemente asimilate veniturilor care sunt enumerate în pct. 5 alin. (2) din Normele
metodologice la Codul fiscal.
Legiuitorul include în formula de calcul a rezultatului fiscal și veniturile neimpozabile
prevăzute în art. 23 din Codul fiscal, ce reprezintă acele veniturile care, deși realizate de
către contribuabil în cadrul activității sale economice, datorită interesului public sau
utilității publice, sunt declarate ca neimpozabile.
În art. 24 din Codul fiscal sunt transpuse distinct dispozițiile Directivei 2011/96/UE
privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora din
diferite state membre, care stabilește că sunt incluse în categoria veniturilor
neimpozabile dividendele distribuite unei persoane juridice române de către o filială cu
sediul în alt stat membru dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite în Codul Fiscal. 26

26
M. Ene, op. cit., p. 59
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

3.5.2. Precizări privind cheltuielile

Unul dintre elementele incluse în formula de calcul a rezultatului fiscal este cheltuiala,
care reprezintă, din punct de vedere contabil, diminuări ale veniturilor înregistrate de
contribuabil pe parcursul anului fiscal. În art. 25 denumit „Cheltuieli” sunt reglementate
trei categorii de cheltuieli: cheltuieli deductibile [art. 25 alin. (1)-(2)], cheltuieli cu
deductibilitate limitată [art. 25 alin. (3)] și cheltuieli nedeductibile [art. 25 alin. (4)]. Cu
toate acestea, în Codul fiscal sunt prevăzute și în alte articole din acest titlu reguli
speciale privind anumite categorii de cheltuieli, respectiv cheltuieli de cercetare-
dezvoltare (art. 20), provizioane/ ajustări pentru depreciere și rezerve (art. 26),
amortizarea fiscală (art. 28), cheltuieli cu dobânzile (art. 40 1 și 402).
În categoria cheltuielilor deductibile sunt incluse cheltuielile efectuate în scopul
desfășurării activității economice, în condițiile stabilite de art. 25 din Codul fiscal.
Regula în materia cheltuielilor deductibile este că se scad integral din veniturile
impozabile realizate de contribubabil.
Pe cale de excepție, în condițiile strict și limitativ prevăzute de Codul fiscal, anumite
cheltuieli sunt deductibile limitat [art. 25 alin. (3)] sau nedeductibile [art. 25 alin. (4)].
Cheltuielile deductibile limitat sunt acele tipuri de cheltuieli pe care legiutorul, în
funcție de politica fiscală de la un anumit moment în timp, decide să le includă în
această categorie. Între aceste cheltuieli cu deducere limitată sunt incluse, spre exemplu:
a) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului
contabil (diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale), la care se adaugă
cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol;
b) cheltuieli sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii
cheltuielilor cu salariile persoanelor angajate;
c) cheltuielile cu provizioanele sau ajustările pentru depreciere și rezerve, în
condițiile art. 26 din Codul fiscal;
d) cheltuielile cu dobânzile, potrivit art. 402 din Codul fiscal;
e) amortizarea, conform art. 28 din Codul fiscal.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuielile efectuate de contribuabil în scopul
realizării veniturilor care depășesc limita legală admisă pentru deducere sau sunt acele
cheltuieli ale contribubilului care, deși efectuate în cadrul desfășurării activității
economice, sunt considerate de legiuitor ca nefiind aferente realizării veniturilor. Lista
cheltuielilor nedeductibile este strict și limitativ prevăzută de Codul fiscal și nu poate fi
extinsă de către organul fiscal asupra altor cheltuieli.
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

3.5.3. Regimul cheltuielilor de cercetare-dezvoltare27

În cazul unui contribuabil care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare care
îndeplinesc condițiile stabilite de reglementările în vigoare, art. 20 C.fisc. prevede că
respectivul contribuabil poate beneficia de o deducere fiscală suplimentară, în sensul că
din valoarea totală a rezultatului fiscal se va scădea o valoare egală cu 50% din
cheltuielile de cercetare-dezvoltare eligibile.
Această deducere suplimentară se acordă pentru fiecare activitate de cercetare-
dezvoltare desfășurată de contribuabil și se calculează trimestrial sau anual.

3.5.4. Rezervele și provizioanele

O categorie importantă a cheltuielilor care sunt deductibile limitat este cea a
provizioanelor şi rezervelor, prevăzute în art. 26 C.fisc.
Rezervele reprezintă „sume calculate și stabilite scriptic în contabilitate care constituie
deductibilități legale”, reglementate în Codul fiscal sub trei forme:
a) rezerva legală, care este deductibilă din profitul impozabil în limita a 5% aplicată
asupra profitului contabil, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit
[art. 26 alin. (1) lit. a)];
b) rezervele tehnice constituite de societățile de asigurare și reasigurare, în
condițiile stabilite de legislația specială [art. 26 alin. (1) lit. g)];
c) rezervele reprezentând cota de cheltuieli necesare dezvoltării şi modernizării
producţiei de ţiţei şi gaze naturale, rafinării, transportului şi distribuţiei petroliere,
precum şi cele aferente programului geologic sau altor domenii de activitate,
prevăzute prin acte normative, constituite potrivit legii [art. 26 alin. (1) lit. m)].
Rezerva se calculează cumulat de la începutul anului și este deductibilă la calculul
profitului impozabil trimestrial sau anual, după caz. Rezervele astfel constituite se
completează sau se diminuează în funcție de nivelul profitului contabil din perioada de
calcul.
Provizioanele reprezintă „sume de bani indisponibilizate temporar pentru acoperirea, în
general, a riscurilor generate de posibilitatea neîncasării unei creanțe”. Provizioanele
sunt considerate, în condițiile respectării limitelor legale de constituire, cheltuieli
deductibile care scad temporar rezultatul fiscal.
În Codul fiscal a fost introdus și conceptul de ajustare, care nu exista anterior în Codul
fiscal 2003, ce constituie de asemenea un provizion. Definiția anterior menționată în

27
M. Ene, op. cit., p. 61
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

doctrină pentru provizionare este pe deplin aplicabilă și ajustării. În prezent, ajutarea

este folosită în legătură cu deprecierea creanțelor neîncasate, a activelor deținute de
instituțiile de credit sau a mijloacelor fixe amortizabile constituite în condițiile legii. În
momentul încasării creanțelor pentru care s-a efectuat o ajustare, atunci sumele
respective sunt înregistrate ca și venituri impozabile, fiind incluse în rezultatul fiscal,
urmând a fi supuse impozitării, în condițiile regulilor de drept comun.

3.5.5. Cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar

Prin O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal au fost transpuse parțial în legislația națională dispozițiile Directivei
2016/1164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva
practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării
pieţei interne (ATAD). Ulterior, prin Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr.
25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru
aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost aprobată cu modificări și completări
O.U.G. nr. 25/2018. Cu toate că O.U.G. nr. 25/2018 nu a avut ca obiect transpunerea
Directivei 2016/1164/UE, prin Legea nr. 30/2019 a fost modificat inclusiv art. 40 2
introdus anterior prin O.U.G. nr. 79/2017.
Prin reglementarea inițială, respectiv O.U.G. nr. 79/2017, începând cu 1 ianuarie 2018
au fost abrogate dispozițiile art. 27 din Codul fiscal care reglementau cheltuielile cu
dobânzile și diferențele de curs valutar și au fost introduse regulile noi în art. 402 C.fisc.
preluate din Directiva 2016/1164/UE.
Cheltuielile cu dobânda aferentă oricăror tipuri de datorii, care includ și costurile
echivalente economic cu dobânzile, sunt definite ca fiind costurile îndatorării. În
situația în care un contribuabil înregistrează cheltuieli cu dobânzi mai mari față de
veniturile înregistrate din dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere
economic, suma respectivă este denumită costul excedentar al îndatorării.
În varianta inițială a art. 402 C.fisc. au fost introduse două condiții cumulative pentru ca
acest cost excendetar al îndatorării (cheltuielile cu dobânzile) să fie deductibil, care sunt
diferite de condițiile stabilite prin Directiva 2016/1164/UE, anume:
a) costul excedentar al îndatorării să nu depășească, în perioada fiscală de
referinţă, 10% din profitul calculat tip EBITDA (diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se
scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

profit, costurile excedentare ale îndatorării, precum şi sumele deductibile

reprezentând amortizarea fiscală);
b) costul excedentar ale îndatorării total să nu depășească plafonul deductibil de
200.000 euro, echivalentul în lei al sumei de calculat la cursul de schimb
comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a
trimestrului sau anului fiscal, după caz.
Directiva 2016/1164/UE prevede însă 30% pentru plafonul din profitul EBITDA și
3.000.000 euro plafonul maxim pentru costul excedentar al îndatorării total.
Prin modificarea adusă de Legea nr. 30/2019, începând cu data de 1 ianuarie 2019,
plafonul din profitul EBITDA a fost majorat la 30%, iar plafonul deductibil la
1.000.000 euro. Explicații suplimentare pentru stabilirea acestor plafoane nu au fost
prevăzute în documentele publice ale legiuitorului.
Cheltuielile cu dobânzile sunt nedeductibile dacă EBITDA este negativ sau zero, însă se
pot deduce în anii fiscali următori, neexistând nicio limitare în timp [art. 40 2 alin. (7)
C.fisc.].
Spre deosebire de reglementarea anterioară, care nu permitea deducerea cheltuielilor cu
dobânzile dacă nu erau îndeplinite condițiile legale, indiferent de tipul de contribuabil,
în actuala reglementare, dacă contribuabilul este o entitate independentă şi nu are nicio
întreprindere asociată şi niciun sediu permanent, atunci își poate deduce integral
costurile excedentare ale îndatorării, în perioada fiscală în care acestea sunt suportate.

3.5.6. Amortizarea
Cheltuielile suportate de un contribuabil pentru achiziționarea, producerea sau
construirea unor mijloace fixe amortizabile nu se deduc integral în perioada fiscală în
care se efectuează. Contribuabilul are obligația de a calcula amortizarea aferentă
fiecărui mijloc fix amortizabil pe care îl deține în patrimoniu și de a deduce din
veniturile înregistrate sumele calculate cu titlu de amortizare.
Mijlocul fix amortizabil este orice bun corporal care îndeplinește trei condiții:
a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii,
pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;
b) are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a
Guvernului;
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Codul fiscal exclude din lista mijloacelor fixe amortizabile anumite categorii de bunuri
corporale, mobile sau imobile, între care terenurile, tablourile și operele de artă, fondul
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

de comerț, fiind avute în vedere de legiuitor acele bunuri care nu își pierd valoarea în
timp datorită utilizării, precum și bunurile necorporale care au o durată de viață utilă
nedeterminată, conform reglementărilor contabile în vigoare.
Sunt reglementate în prezent trei metode de amortizare fiscale:
a) amortizarea liniară, care presupune aplicarea unei cote de amortizare liniară la
valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil. În concret, se determină pe baza
numărului de ani ai duratei normale de utilizare a mijlocului fix și valoarea de
intrare;
b) amortizarea degresivă, care constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară
cu unul dintre coeficienții stabiliți prin lege;
c) amortizarea accelerată, care se calculează în primul an de utilizare ca fiind
egală cu maximum 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil, iar în
următorii ani de utilizare, amortizarea se determină prin raportare la valoarea
rămasă de armotizat și durata normală de utilizare rămasă.

3.6. Pierderi fiscale

În situația în care rezultatul fiscal este negativ, atunci se consideră că respectivul
contribuabil înregistrează o pierdere fiscală. Pierderea se calculează anual și este
menționată în declarația de impozit pe profit.
Reglementarea fiscală actuală permite recuperarea pierderii fiscale din profiturile
impozabile obținute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua
în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit
prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
În cazul în care contribuabilul își încetează existența prin divizare totală sau fuziune și
avea de recuperat pierderi fiscale, atunci pierderea se transferă către contribuabilii nou-
înființați sau de către cei care preiau patrimoniul, proporțional cu activele transferate
conform proiectului de divizare sau de fuziune, după caz.

3.7. Regimul de declarare și plată a impozitului pe profit

3.7.1. Regimul standard
Regula în ceea ce privește calcularea, declararea și plata impozitului pe profit este că se
efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii
trimestrelor I-III, pe baza veniturilor și cheltuielilor înregistrate în fiecare trimestru.
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

Până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, contribuabilul are obligația de a

definitiva calcularea impozitului pe profit din anul anterior, de a depune declarația
anuală de impozit pe profit și de a plăti impozitul pe profit.
Acest regim se aplică de toți contribuabilii prevăzuți în art. 13 alin. (1) C.fisc. care nu se
încadrează în unul dintre regimurile derogatorii menționate mai jos.

3.7.2. Regimuri derogatorii

Codul fiscal prevede două categorii de regimuri derogatorii de la cel standard:
a) Calcularea, declararea și plata impozitului pe profit în sistem anual, cu plăți
anticipate, efectuate trimestrial. Contribuabilul poate opta pentru acest sistem la
începutul anului fiscal, până la data de 31 ianuarie inclusiv, și are obligația de a
menține sistemul pentru cel puțin 2 ani fiscal consecutivi.
Regimul derogatoriu în sistem anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial este
obligatoriu pentru instituțiile de credit, persoane juridice române și pentru
sucursalele instituțiilor de credit, persoane juridice străine.
b) Calcularea, declararea și plata impozitului pe profit în sistem anual, până la data de
25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Acest regim nu presupune efectuarea unor plăți anticipate pe parcursul anului și este
stabilit pentru:
(i) persoanele juridice române care intră sub incidența prevederilor art. 15 C.fisc.,
în sensul că realizează diverse tipuri de venituri neimpozabile;
(ii) contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cererealelor, plantelor
tehnice și a cartofului, din pomicultură și viticultură.
În situația în care contribuabilii au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul
calendaristic, au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit și să
plătească impozitul pe profit aferent anului fiscal respectiv, până la data de 25 a celei
de-a doua luni inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat.
Contribuabilii persoane juridice străine și persoane fizice nerezidente care desfășoară
activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, dar și persoanele
fizice rezidente asociate cu persoane juridice române au obligația de a depune și
declarația pentru distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor.
Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate și pentru
depunerea în termen a declarației de impunere.
Declarația de impunere se semnează de către administrator sau de orice altă persoană
autorizată, potrivit legii, să îl reprezinte pe contribuabil.
Marilena ENE Drept fiscal – Suport de curs I.D.

Test de autoevaluare Unitatea de Învățare 3

Rezolvați următoarele teste-grilă:

1) O companie care produce pâine a cumpărat în cursul lunii aprilie a anului curent un
cuptor special având o valoare de 150.000 lei. Din punct de vedere fiscal, suma
respectivă poate fi înregistrată ca o cheltuială:
a) deductibilă integral din veniturile aferente lunii aprilie
b) deductibilă parţial conform regulilor de la amortizare
c) nedeductibilă
2) O societate autorizată să desfășoare activități tip bar de noapte înregistrează anual
venituri din aceste activități. Societatea are următoarele obligații fiscale:
a) să calculeze și să plătească impozit pe profit în cotă de 16%
b) să calculeze și să plătească un impozit de 5% din veniturile obținute din
activitățile tip club de noapte;
c) să calculeze atât impozitul pe profit, cât și procentul de 5% din veniturile
obținute și să achite valoarea mai mare dintre cele două.
3) O societatea, rezidentă fiscal în România, desfășoară activități economice
generatoare de profit. Obligația societății de a plăti impozitul pe profit:
a) se naște în momentul în care se constituie baza de impozitare care o
generează;
b) se naște la sfârșitul anului fiscal;
c) nu se poate stinge prin compensare.

Teme de control
1) Identificați condițiile legale pentru includerea dividendelor în categoria
veniturilor neimpozabile conform art. 24 din Codul fiscal.
2) O organizație sindicală, persoană juridică română, care are ca obiectiv apărarea
drepturilor sportivilor români, a obținut venituri aferente activității non-profit în
cuantum de 300.000 lei și venituri din activități economice în cuantum de
100.000 lei. Identificați în ce condiții organizația sindicală va plăti impozit pe
profit.
3) Identificați condițiile legale pentru aplicarea regimului de scutire de impozit a
profitului reinvestit.

Răspunsuri teste grilă: 1b, 2c, 3a

Referințe bibliografice pentru unitatea de învățare 3:

M. Ene – Drept fiscal, Ed. Solomon, 2019