PARTEA I

Anul 192 (XXXVI) — Nr. 281 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Marți, 2 aprilie 2024

SUMAR

Nr. Pagina

DECIZII ALE CURȚII CONSTITUȚIONALE

Decizia nr. 387 din 4 iulie 2023 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 pct. 39 din
Legea energiei electrice și a gazelor naturale
nr. 123/2012 .............................................................. 2–4
Decizia nr. 56 din 31 ianuarie 2024 referitoare la obiecția de
neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023
privind unele măsuri bugetare, precum și a Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele
măsuri bugetare ........................................................ 5–13


Opinie separată .................................................................... 13–14

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

266. — Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și
cheltuieli pe anul 2024 pentru Societatea IOR — S.A.,
aflată sub autoritatea Ministerului Economiei,
Antreprenoriatului și Turismului .................................. 14–16
 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
DECIZII ALE CURȚII CONSTITUȚIONALE
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 387
din 4 iulie 2023
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 pct. 39
din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012
Marian Enache — președinte
Mihaela Ciochină — judecător
Cristian Deliorga — judecător
Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
Gheorghe Stan — judecător
Livia Doina Stanciu — judecător
Elena-Simina Tănăsescu — judecător
Varga Attila — judecător
Mihaela Senia Costinescu — magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror
Loredana Brezeanu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate
a prevederilor art. 194 pct. 39 din Legea energiei electrice și a
gazelor naturale nr. 123/2012, excepție ridicată de Societatea
Euro Seven Industry — S.R.L. din București în Dosarul
nr. 19.374/299/2018 al Tribunalului București — Secția a II-a
contencios administrativ și fiscal. Excepția de
neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții
Constituționale nr. 3.235D/2019.
2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, prin
consilier juridic Gheorghe Voicu, lipsind cealaltă parte.
Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Reprezentantul autoarei excepției solicită Curții conexarea
Dosarului nr. 3.235D/2019 cu alte dosare înregistrate pe rolul
instanței constituționale în care autoarea a invocat excepția de
neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale ca în prezenta
cauză. Având cuvântul cu privire la cererea formulată,
reprezentantul Ministerului Public arată că dosarele cu privire la
care se solicită conexarea se află în stadii procesuale diferite,
astfel că nu sunt întrunite condițiile legale referitoare la
conexare. Curtea dispune respingerea cererii de conexare.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții
acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de
neconstituționalitate, care susține admiterea criticilor formulate
prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 16, 20, 21, 24 și 53 din
Constituție. Arată că prin ordinele Autorității Naționale de
Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) se completează
dispozițiile legale, ceea ce încalcă principiul securității
raporturilor juridice, și că aceste acte care configurează
elementele materiale ale contravențiilor în materia energiei nu
sunt accesibile destinatarilor normelor, întrucât nu sunt publicate
în Monitorul Oficial al României. În susținerea criticilor formulate,
la dosarul cauzei au fost depuse note scrise.
5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată,
arătând că normele criticate conferă competența ANRE de a
verifica respectarea dispozițiilor legale edictate în materia
energiei electrice și a gazelor naturale.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată
următoarele:
6. Prin Încheierea din 23 octombrie 2019, pronunțată în
Dosarul nr. 19.374/299/2018, Tribunalul București — Secția a II-a
contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea
Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 194 pct. 39 din Legea energiei electrice și a
gazelor naturale nr. 123/2012. Excepția a fost ridicată de
apelanta-petentă Societatea Euro Seven Industry — S.R.L. din
București într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului
formulat împotriva sentinței civile pronunțate într-o cauză având ca
obiect anularea unui proces-verbal de contravenție emis de ANRE.
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate
autoarea acesteia arată, în ceea ce privește neconformitatea
prevederilor art. 194 pct. 39 din Legea nr. 123/2012 cu
dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) și ale art. 20 din Constituție, că
dispoziția legală contestată este lipsită de claritate, precizie,
previzibilitate și accesibilitate, întrucât incriminarea are un
caracter general din care nu se poate stabili care sunt acțiunile
sau inacțiunile ce constituie elementul material al contravenției
(fapta ilicită), textul incriminării făcând o trimitere generală la
acte normative inferioare legii (ordine ale ANRE) sau la acte
administrative (decizii ale ANRE) a căror încălcare constituie
contravenție, fără ca legiuitorul să circumstanțieze, în mod
concret, elementele în raport cu care se stabilește răspunderea
contravențională. Prin urmare, față de amploarea prevederilor
cuprinse în ordinele și deciziile ANRE, justițiabilul este în
imposibilitate de a cunoaște care dintre aceste prevederi sunt
menite să apere valorile sociale ocrotite de legea
contravențională a căror încălcare atrage răspunderea
contravențională. Justițiabilul nu cunoaște conduita ideală pe
care ar trebui să o urmeze și căreia ar trebui să i se conformeze,
însă poate fi tras la răspundere pentru o faptă contravențională
sancționată extrem de aspru, cu amendă de la 20.000 lei
la 400.000 lei, conform art. 195 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Legea
nr. 123/2012, sau cu amendă cuprinsă între 1% și 5% din cifra
de afaceri anuală a persoanei contraveniente, potrivit art. 195
alin. (2) din Legea nr. 123/2012. Această modalitate de
reglementare a contravenției realizată prin trimitere la ordinele
și deciziile ANRE este de natură să permită configurarea
elementului material al laturii obiective a contravenției prin alte
dispoziții legale decât cele prevăzute de art. 2 din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și
de către alte organe decât cele care au competența de a stabili
contravenții, contrar prevederilor art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție.
8. Mai mult, modalitatea de reglementare, care este lipsită
de claritate, previzibilitate și accesibilitate, a generat aplicarea
arbitrară a legii de către organele de constatare care au
considerat că orice încălcare a unei prevederi cuprinse în
ordinele și dispozițiile ANRE constituie contravenție, chiar dacă
prin natura încălcării fapta nu poate constitui o contravenție și
nici nu prezintă gradul de pericol social specific acesteia.
9. Prin această incriminare se creează posibilitatea ANRE
de a stabili, în mod indirect, contravenții. Această conduită
contravine principiului separației puterilor în stat, din moment ce
ANRE este o autoritate administrativă autonomă ce nu are
atribuții de incriminare a unor fapte în materie contravențională,
potrivit actului său de înființare și funcționare. Se ajunge astfel
la situația pe care Curtea Constituțională a sancționat-o în
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, și anume configurarea
elementului material și de alte organe în afară de Parlament și
Guvern, în acest caz fiind vorba despre o autoritate
administrativă autonomă. Or, așa cum s-a arătat anterior,
stabilirea și sancționarea contravențiilor nu se poate realiza
decât prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului, precum
și prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau
județene în domeniile de activitate pentru care acestea au
atribuții stabilite prin lege.
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
10. Cu privire la neconformitatea dispozițiilor art. 194 pct. 39
din Legea nr. 123/2012 cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și ale
art. 21 alin. (3) din Constituție, autoarea excepției arată că
dreptul la un proces echitabil nu poate fi garantat dacă nu este
dublat și de principiul securității juridice, care presupune o
atenție sporită asupra calității legii, astfel încât atât subiectul de
drept care trebuie să își conformeze conduita prescripțiilor
acesteia, cât și organul constatator chemat să pună în executare
legea și instanța de judecată care interpretează și aplică legea
să aibă în față un standard obiectiv la care să se raporteze. În
caz contrar, pentru aceeași faptă, un subiect de drept poate
ajunge să fie sancționat contravențional în funcție de aprecierea
unui organ constatator și a unei instanțe de judecată, iar altul,
dimpotrivă, să nu fie sancționat, de vreme ce un alt organ
constatator și o altă instanță de judecată nu ar considera că
fapta constituie contravenție. Se creează o diferență de
tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de făptuitori, fără a
exista vreo justificare obiectivă și rezonabilă. Faptul că legiuitorul
nu a formulat în mod expres care sunt dispozițiile concrete a
căror încălcare de către un justițiabil are drept consecință
aplicarea unei sancțiuni contravenționale creează premisele
unor interpretări subiective și ale unor abuzuri, având în vedere
că ordinele și deciziile ANRE conțin reglementări extrem de
vaste, așa încât, practic, orice încălcare a vreunei prevederi din
aceste ordine/decizii are vocația de a constitui contravenție și
de a fi sancționată, indiferent de conținutul acelei prevederi și
indiferent dacă aceasta apără sau nu valorile sociale protejate
de legea contravențională. Or, este evident că nu poate fi
previzibilă o normă care nu oferă nici agentului constatator și
nici instanței de judecată o descriere exactă a faptei
contravenționale, această imprevizibilitate afectând dreptul la
un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.
11. Cu privire la neconformitatea dispozițiilor art. 194 pct. 39
din Legea nr. 123/2012 cu prevederile art. 20 alin. (1) din
Constituție, autoarea precizează că norma criticată nu respectă
standardele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
referitoare la calitatea unei legi și la cerințele de previzibilitate și
accesibilitate pe care aceasta trebuie să le îndeplinească.
12. Tribunalul București — Secția a II-a contencios
administrativ și fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din
Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția
de neconstituționalitate.
13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere
ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru
a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de
neconstituționalitate.
14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile
procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este
competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție,
precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
dispozițiile art. 194 pct. 39 din Legea energiei electrice și a
gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, care au următorul
cuprins: „Constituie contravenții la normele privind desfășurarea
activităților în sectorul gazelor naturale următoarele fapte. (...)
39. nerespectarea ordinelor și deciziilor ANRE, altele decât cele
prevăzute în cuprinsul prezentului articol”. Curtea observă că
pct. 39 al art. 194 din Legea nr. 123/2012 a fost modificat prin
art. I pct. 107 din Legea nr. 155/2020 pentru modificarea și
completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale
nr. 123/2012 și privind modificarea și completarea altor acte
3
normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 665 din 27 iulie 2020, având în prezent următoarea
redactare: „39. nerespectarea ordinelor și deciziilor ANRE, altele
decât cele prevăzute la contravențiile din cuprinsul prezentului
articol”, însă, având în vedere considerentele Deciziei Curții
Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea urmează a
analiza dispozițiile art. 194 pct. 39, în forma anterioară
modificării, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice
în cauza dedusă judecății.
17. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate,
prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale
cuprinse în art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației
puterilor în stat și principiul legalității, art. 16 alin. (1) și (2)
referitor la principiul egalității în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor
la tratatele internaționale privind drepturile omului și în art. 21
alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil.
18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea
reține că, în materia reglementării regimului juridic al
contravențiilor, art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, stabilește
cadrul sancționator general, alin. (2) reglementând sancțiunile
contravenționale principale (avertismentul, amenda
contravențională, prestarea unei activități în folosul comunității),
iar alin. (3), sancțiunile contravenționale complementare, în
același timp art. 5 alin. (4) reglementând și posibilitatea
impunerii de noi sancțiuni contravenționale principale și
complementare prin legi speciale. Din perspectiva regimului
juridic al contravențiilor, Legea energiei electrice și a gazelor
naturale nr. 123/2012 este o lege specială ce prevede o serie de
conduite pe care le califică drept contravenții, precum și
sancțiunile contravenționale corespunzătoare, aplicabile
subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept
contravențional printr-o conduită contrară acesteia. În
jurisprudența sa (Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020,
paragraful 122), Curtea a reținut că sancțiunile contravenționale,
principale și complementare, au adresabilitate generală și au
atât un rol preventiv-educativ, cât și unul represiv și punitiv,
reprezentând o formă de constrângere care vizează, în special,
patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancțiunilor contravenționale,
respectiv sancționarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru
nesocotirea normelor de drept contravențional, are loc potrivit
unor principii, similar sancțiunilor de drept penal. În acest sens,
Curtea a reținut principiul legalității sancțiunilor contravenționale,
principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale și
principiul unicității aplicării sancțiunilor contravenționale (non bis
in idem) (a se vedea Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie
2019, paragraful 31).
19. Curtea reamintește jurisprudența sa referitoare la
principiul calității legii, urmând ca, în aplicarea considerentelor
de principiu reținute, să verifice constituționalitatea textelor de
lege criticate, din perspectiva criticilor formulate de autorul
excepției cu privire la reglementarea neclară a faptelor care
constituie contravenții. Curtea reține că prin Decizia nr. 51 din
16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragrafele 39—42, a
statuat cu privire la obligația legiuitorului de a edicta norme clare,
precise și previzibile. De asemenea, prin Decizia nr. 363 din
7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 24 și 25, Curtea a statuat că,
în ipoteza infracțiunilor, legiuitorul trebuie să indice în mod clar
și neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul
normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu
ușurință, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul
incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii
existenței/inexistenței infracțiunii. Principiul este în egală măsură
aplicabil și în materie contravențională. Tot prin Decizia nr. 51
din 16 februarie 2016, precitată, paragraful 42, Curtea
Constituțională a făcut referire la cerințele de calitate a legii,
garanție a principiului legalității, reflectate în jurisprudența Curții
 4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024

Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din
25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva
României, paragraful 66, a reținut că sintagma „prevăzută de
lege” impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul
intern și vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta
trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce
privește efectele sale. De asemenea, s-a statuat că nu se poate
considera „lege” decât o normă enunțată cu suficientă precizie
pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita;
apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el
trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față
de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta
dintr-o anumită faptă. Tot astfel, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie
2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517
din 8 iulie 2016, paragraful 45, Curtea a reținut că legea trebuie
să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile
(pentru identitate de rațiune, și contravențiile), această cerință
fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a
cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie
cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma
obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și
omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este
pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.
20. Analizând criticile de neconstituționalitate formulate în
prezenta cauză, Curtea observă că, în cuprinsul său, Legea
nr. 123/2012 reglementează contravențiile și sancțiunile
contravenționale referitoare la domeniul energiei electrice și al
gazelor naturale. Totodată, observă că art. 198 alin. (1) din
Legea nr. 123/2012 dispune următoarele: „Contravențiilor
prevăzute la art. 194 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței
Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu
excepția prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) și ale art. 28 alin. (1)
din acest ultim act normativ.”
21. Cu privire la elementul material al contravenției stabilite
de art. 194 pct. 39 din Legea nr. 123/2012, Curtea reține că
acesta constă în nerespectarea ordinelor și deciziilor Autorității
Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), altele
decât cele prevăzute expres în cuprinsul celorlalte contravenții
prevăzute de art. 194. Astfel, nerespectarea tuturor celorlalte
ordine sau decizii ale ANRE, altele decât cele care sunt
prevăzute expres în art. 194 pct. 1—38 și pct. 40—52, atrage
răspunderea contravențională sub aspectul săvârșirii
contravenției prevăzute de art. 194 pct. 39.
22. Curtea constată că Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității
Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007,
prevede expres că, „în exercitarea atribuțiilor de reglementare,
reglementările de interes general se aprobă prin ordine ale
ANRE și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”
[art. 5 alin. (5)], iar „ordinele și deciziile prevăzute la alin. (1) sunt
obligatorii pentru părți până la pronunțarea unei hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile contrare, dacă nu au fost
revocate de emitent” [art. 5 alin. (3)]. Așadar, calificând drept
contravenție conduita de nerespectare a ordinelor și deciziilor
ANRE, dispozițiile art. 194 pct. 39 din Legea nr. 123/2012
stabilesc, o dată în plus, obligația cu caracter general în sarcina
nediferențiată a destinatarilor legii de a respecta și de a aplica
toate ordinele și deciziile ANRE.
23. Dispozițiile art. 194 pct. 39 din Legea nr. 123/2012
reprezintă, așadar, temeiul juridic al contravenției-cadru prin
intermediul căreia sunt sancționate toate conduitele neconforme
actelor obligatorii emise de ANRE, ordine sau decizii. Cu alte
cuvinte, în cazul în care nerespectarea unui anumit ordin sau a
unei anumite decizii este prevăzută distinct (a se vedea, de
exemplu, sancțiunile prevăzute la pct. 14, 21 sau 23), aceasta
va fi încadrată la temeiul juridic corespunzător, constituind o
contravenție de sine stătătoare. În cazul în care nerespectarea
vizează un ordin sau o decizie al/a ANRE care nu se regăsește
printre cele evidențiate în contravențiile expres enumerate,
atunci conduita culpabilă intră sub incidența prevederilor art. 194
pct. 39, care reglementează contravenția-cadru.
24. Așa fiind, Curtea reține că tehnica de reglementare
utilizată în cazul prevederilor legale criticate este în conformitate
cu regulile instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia
„actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde
descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce
urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea”. Norma
contravențională indică în mod clar și neechivoc, în chiar
cuprinsul său, obiectul material al contravenției, și anume
nerespectarea ordinelor și deciziilor ANRE, astfel că este
redactată cu suficientă precizie pentru a permite destinatarului
să își controleze conduita și să prevadă, într-o măsură
rezonabilă, consecințele care ar putea rezulta din săvârșirea
unei anumite fapte. Altfel spus, legea definește în mod clar
contravenția și sancțiunea aplicabilă, astfel încât destinatarul
său să cunoască din însuși textul normei juridice aplicabile care
sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea
sa contravențională.
25. Având în vedere aceste argumente, Curtea nu poate
reține susținerile autoarei excepției potrivit cărora o persoană
poate fi sancționată contravențional în funcție de aprecierea
subiectivă și arbitrară a unui organ constatator și a unei instanțe
de judecată, întrucât, așa cum s-a arătat, elementul material al
contravenției stabilite de art. 194 pct. 39 este clar și neechivoc
indicat de norma legală.

26. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Euro Seven Industry — S.R.L. din București
în Dosarul nr. 19.374/299/2018 al Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 194
pct. 39 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024 5

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

D E C I Z I A Nr. 56
din 31 ianuarie 2024

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare,
precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare

Marian Enache — președinte invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru

Mihaela Ciochină — judecător
Cristian Deliorga — judecător
Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
Livia-Doina Stanciu — judecător
Elena-Simina Tănăsescu — judecător
Varga Attila — judecător
Cristina Titirișcă — magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate
a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, obiecție formulată de
un număr de 55 de deputați aparținând Grupului parlamentar al
Uniunii Salvați România și deputați neafiliați.
2. Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la
Curtea Constituțională cu nr. 8.466 din 21 noiembrie 2023 și
constituie obiectul Dosarului nr. 3.201A/2023.
3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate se
invocă critici de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă și se
susține, în esență, că în adoptarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 73/2023, care derogă de la prevederile Legii
nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale Legii responsabilității
fiscal-bugetare nr. 69/2010 și ale Legii nr. 360/2022 pentru
aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-
bugetar, pentru exercițiul bugetar aferent anului 2023, nu au fost
respectate condițiile impuse de art. 115 alin. (4) din Constituție
și dezvoltate în jurisprudența instanței de contencios
constituțional. Ca atare, posibilele efecte negative asupra
obligațiilor de plată pentru care legislația prevede termene clare
puteau fi anticipate și nu sunt nicidecum iminente, astfel că
măsurile necesare puteau fi adoptate prin urmarea procedurii
parlamentare. Se apreciază că o împrejurare cu caracter de
continuitate și la a cărei apariție a contribuit Guvernul însuși prin
inactivitate, acesta nedepunând la Parlament niciun proiect de
lege care să întrunească exigențele constituționale, nu poate
constitui o situație extraordinară, în contextul în care obligațiile
de plată erau cunoscute, clare, prevăzute de lege, așa cum
precizează chiar Guvernul României în expunerea de motive a
proiectului de Lege pentru aprobarea ordonanței de urgență.
Prin urmare, se consideră că niciuna dintre soluțiile legislative
cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 nu
se fundamentează pe existența unei situații excepționale a cărei
reglementare să nu poată fi amânată, sens în care se invocă
jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 366
din 25 iunie 2014 și nr. 761 din 17 decembrie 2014.
4. Se mai arată că expunerea de motive a proiectului de lege
votat nu cuprinde nicio justificare/fundamentare din perspectiva
necesității. Astfel, nu sunt clar prezentate cerințele care reclamă
intervenția normativă și nici principiile de bază care justifică
modificarea legislativă. Or, caracterul sumar al instrumentului
de prezentare și motivare, precum și lipsa de fundamentare
temeinică a actelor normative au fost sancționate de Curtea
Constituțională în jurisprudența sa, în raport cu aceleași
exigențe de claritate, predictibilitate a legii și securitate a
raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, cu
elaborarea actelor normative. Curtea Constituțională a statuat
și că fundamentarea temeinică a inițiativelor legislative
reprezintă o exigență impusă de dispozițiile constituționale
menționate, întrucât previne arbitrarul în activitatea de legiferare,
asigurând că legile propuse și adoptate răspund unor nevoi
sociale reale și dreptății sociale. Accesibilitatea și previzibilitatea
legii sunt cerințe ale principiului securității raporturilor juridice,
constituind garanții împotriva arbitrarului, iar rolul controlului de
constituționalitate este de a asigura aceste garanții, opuse
oricărei intervenții legislative arbitrare. Astfel fiind, Curtea a
reținut că lipsa motivării soluțiilor legislative este de natură să
aducă atingere și dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, care
consacră statul de drept și principiul dreptății. Se menționează
considerentele Deciziei nr. 682 din 27 iunie 2012 și ale Deciziei
nr. 139 din 13 martie 2019.
5. Se afirmă că, prin conținutul normativ pe care îl cuprinde,
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare (Pl-x nr. 579/2023),
dedusă controlului de constituționalitate, contravine art. 135
și 137 din Constituție, întrucât normele criticate conduc la lipsa
clarității și predictibilității alocărilor financiare, prin ocolirea
rectificării bugetului, dezbătută în Parlament. Or, rezerva
bugetară este concepută pentru a face față unor situații
neprevăzute sau urgente, cum ar fi dezastre naturale sau crize
economice. Dacă Guvernul utilizează aceste fonduri pentru
cheltuieli obișnuite sau planificate, lipsa clarității și a
predictibilității în ceea ce privește alocarea resurselor financiare
poate afecta stabilitatea economică și fiscală. Aprobarea de
către Guvern a folosirii rezervei bugetare pentru alte cheltuieli
decât cele urgente sau neprevăzute creează premisele unor
posibile abuzuri și utilizări nejustificate ale fondurilor publice.
Absența unor criterii clare și a restricțiilor poate duce la decizii
subiective și la cheltuieli care nu sunt în beneficiul public.
Utilizarea rezervei bugetare în mod nerezonabil va afecta
transparența decizională și responsabilitatea guvernamentală.
Cetățenii și alte părți interesate ar putea întâmpina dificultăți în
evaluarea modului în care sunt utilizate fondurile publice, ceea
ce poate submina încrederea în Guvern. Folosirea rezervei
bugetare pentru cheltuieli curente va conduce la dezechilibre
fiscale. Această situație poate genera presiuni suplimentare
asupra finanțelor publice și poate compromite capacitatea
Guvernului de a face față situațiilor de urgență reale atunci când
apar. Totodată, se arată că dacă rezerva bugetară este utilizată
în mod nerezonabil pentru cheltuieli planificate, capacitatea
Guvernului de a răspunde unor situații neprevăzute sau de
urgență poate fi afectată. Situațiile de criză necesită resurse
suplimentare, iar aceasta este o funcție crucială a rezervei
bugetare. Utilizarea nerezonabilă a rezervei bugetare poate
avea consecințe negative pe termen lung, inclusiv deteriorarea
ratingului de credit al țării și creșterea costurilor de împrumut.
6. Se arată, în concluzie, că utilizarea rezervei bugetare
pentru cheltuieli care nu sunt urgente sau neprevăzute este
neresponsabilă și neconstituțională din perspectiva gestionării
 6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
eficiente a resurselor financiare publice și a asigurării
transparenței și responsabilității în administrarea fondurilor
guvernamentale. Deciziile legate de rezerva bugetară ar trebui
să fie luate în conformitate cu principiile economice și fiscale,
având în vedere interesul public și sustenabilitatea financiară a
statului.
7. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată
președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului
pentru a-și exprima punctele de vedere.
8. Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția
de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în esență,
că ordonanța de urgență criticată respectă exigențele art. 115
alin. (4) din Constituție, întrucât Guvernul, în preambulul
acesteia, a indicat situația extraordinară în considerarea căreia
a fost emisă și, totodată, a motivat urgența reglementării ca
urmare a faptului că „la nivelul ordonatorilor principali de credite
se înregistrează obligații de plată, la termene stabilite potrivit
legii, a căror nerespectare poate conduce la inițierea de acțiuni
de recuperare a sumelor datorate de acestea, inclusiv prin
executarea silită a conturilor, precum și la un impact social
negativ, prin afectarea drepturilor anumitor persoane”.
9. Totodată, se invocă Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019,
paragraful 35, precum și Decizia nr. 543 din 2 iulie 2020,
paragraful 27, prin care Curtea a reținut că, în contextul în care
o modificare legislativă de amploare, așa cum este cea
determinată de adoptarea unei noi legi-cadru de salarizare a
personalului plătit din fonduri publice, este susceptibilă să
determine un impact bugetar semnificativ, ce reclamă adoptarea
unor măsuri urgente menite să prevină apariția unor consecințe
negative considerabile asupra bugetului de stat, aceasta poate
fi privită ca o situație ce are caracter extraordinar, în sensul
reținut în jurisprudența Curții Constituționale referitoare la
condițiile impuse de Constituție pentru adoptarea ordonanțelor
de urgență ale Guvernului. Pentru identitate de rațiune, se
apreciază că aceste considerente se aplică mutatis mutandis și
în prezenta speță, întrucât neadoptarea unor măsuri urgente
pentru asigurarea fondurilor necesare achitării unor obligații de
plată ar fi avut un impact social negativ prin afectarea drepturilor
unor beneficiari. Urgența a fost, așadar, motivată atât în
cuprinsul expunerii de motive, cât și în preambulul ordonanței
de urgență criticate. Pe de altă parte, situația care a impus
adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt temporară,
aplicabilă doar în anul 2023, obiectivă, independentă de voința
Guvernului, care poate fi încadrată în conceptul constituțional
de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi
amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții.
10. Prin urmare, criticile de neconstituționalitate formulate în
raport cu art. 115 alin. (4) din Constituție sunt neîntemeiate,
având în vedere cele prezentate în expunerea de motive a
proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 73/2023, precum și faptul că legiuitorul trebuie să
dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor
sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se
pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public,
care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților
de aplicare a acestuia, sens în care se invocă Decizia de
inadmisibilitate din 4 septembrie 2012, pronunțată de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Daniel
Dumitru și alții împotriva României, paragraful 49.
11. În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile art. 1
alin. (5) din Constituție, potrivit căreia „proiectul de lege votat nu
este justificat și fundamentat”, astfel încât expunerea de motive
a proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 73/2023 nu ar fi conformă cu normele de tehnică
legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se
precizează că, în jurisprudența sa recentă, Curtea
Constituțională a reținut că, de principiu, nu are competența de
a controla modul de redactare a expunerilor de motive în cazul
diverselor legi adoptate. Curtea a mai reținut că un viciu de
neconstituționalitate a legii nu poate rezulta din chiar modul în
care inițiatorul ei și-a motivat proiectul/propunerea legislativă, în
condițiile în care rezultatul activității de legiferare este legea
adoptată de Parlament. Așadar, controlul de constituționalitate
vizează legea, și nu opțiuni, dorințe sau intenții cuprinse în
expunerea de motive a legii.
12. Se consideră că susținerea autorilor sesizării potrivit
căreia „caracterul sumar al instrumentului de prezentare și
motivare” ar conduce la încălcarea exigențelor privind claritatea,
predictibilitatea legii și securitatea raporturilor juridice impuse de
art. 1 alin. (5) din Constituție nu poate fi acceptată întrucât actul
normativ dedus controlului de constituționalitate respectă, în
ansamblul său, cerințele privind claritatea, precizia și
previzibilitatea normelor juridice. Acesta este clar, întrucât în
conținutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluții
normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil
specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără
explicații sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor
curent din limba română. Conceptele și noțiunile utilizate sunt
configurate în concordanță cu dreptul pozitiv, iar stabilirea
soluțiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind
redate previzibil și univoc, cu respectarea prevederilor Legii
nr. 24/2000. Prin urmare, neîncălcând niciuna dintre prevederile
cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru
elaborarea actelor normative, dispozițiile criticate sunt
constituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din
Constituție, conform cărora respectarea Constituției și a legilor
este obligatorie.
13. Referitor la pretinsa neconstituționalitate prin raportare
la dispozițiile art. 135 și 137 din Constituție, se invocă
jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, Decizia nr. 1.092 din
15 octombrie 2008, Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008,
Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, paragraful 100, prin care
Curtea a statuat că finanțarea cheltuielilor bugetare se face din
surse financiare alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se
finanțează fie prin suplimentarea alocațiilor bugetare din fondul
de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, fie prin rectificare
bugetară. Totodată, se arată că instanța de contencios
constituțional a statuat că, pe lângă monopolul legislativ al
Parlamentului, Constituția, în art. 115, consacră delegarea
legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe
simple [art. 115 alin. (1)—(3)] sau ordonanțe de urgență [art. 115
alin. (4)—(6)]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către
autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al
Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare
și numai sub control parlamentar. În ceea ce privește pretinsa
încălcare a art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a constatat
caracterul neîntemeiat al acestei critici, având în vedere cele
prezentate în notele de fundamentare ale ordonanțelor de
urgență și reținând că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea
în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și
economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât
asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită
un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a
acestuia.
14. Prin urmare, în viziunea legiuitorului constituant, alegerea
modului în care Guvernul transpune în plan legislativ măsurile
fiscal bugetare preconizate este lăsată, fără îndoială, la
latitudinea acestuia, neexistând o obligație constituțională de a
corecta dezechilibrele bugetare doar prin rectificare bugetară.
Se subliniază că bugetul de stat este un plan financiar al statului
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
și că acesta nu poate prevedea cu o exactitate absolută
evoluțiile economice în cursul unui an bugetar, ci trasează marile
direcții ale acțiunii statului din perspectivă bugetară. Eventualele
dezechilibre apărute pe parcursul anului bugetar se pot corecta
prin acte normative de forța legii, Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare
îndeplinind toate prescripțiile constituționale în ceea ce privește
adoptarea. Prin urmare, critica autorilor sesizării nu privește
legea adoptată de Parlament, ci mai degrabă mai multe
nemulțumiri cu privire la faptul că măsurile au fost adoptate prin
ordonanță de urgență, în temeiul art. 115 din Constituție. Ca
observație, cu titlu general, se constată că întregul act de
sesizare are un predominant caracter politic, iar argumentele
invocate de autorii sesizării de neconstituționalitate a Legii
pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare se referă, în principal,
la elemente care țin de oportunitatea reglementării.
15. Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere
al președintelui Camerei Deputaților, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, dispozițiile actelor normative criticate,
raportate la prevederile Constituției, precum și Legea
nr. 47/1992, reține următoarele:
16. Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri
bugetare, care are următorul cuprins: „Articol unic. — Se aprobă
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73 din 14 septembrie
2023 privind unele măsuri bugetare, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 14 septembrie 2023,
cu completările ulterioare.”
17. Analizând susținerile autorilor obiecției de
neconstituționalitate, rezultă că aceștia critică extrinsec și
intrinsec atât legea antereferită, cât și Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare pe care
aceasta o aprobă. Curtea constată că ordonanța de urgență a
fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 78/2023 pentru completarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, precum
și unele măsuri pentru îmbunătățirea absorbției fondurilor
europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 881 din 29 septembrie 2023, aprobată prin Legea nr. 370 din
7 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1106 din 8 decembrie 2023, aspect avut în vedere
de legiuitor, care a inserat sintagma „cu completările ulterioare”
în cuprinsul dispoziției normative a articolului unic al legii de
aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023.
În considerarea celor mai sus precizate, precum și a faptului că,
potrivit art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din
21 aprilie 2010, potrivit cărora „dispozițiile de modificare și de
completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare,
în actul de bază, identificându-se cu acesta”, textul Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 73/2023 care va fi avut în vedere în
analiza Curții este cel cuprinzând modificările aduse prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2023.
18. Textele constituționale invocate în susținerea obiecției de
neconstituționalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5)
privind principiile statului de drept, legalității și securității juridice,
precum și componenta calității legii, art. 115 alin. (4) care
stabilește condițiile în care pot fi adoptate ordonanțe de urgență,
art. 135 — Economia, art. 137 — Sistemul financiar și art. 147 —
Deciziile Curții Constituționale.
7
(1) Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate
19. În prealabil examinării obiecției de neconstituționalitate,
Curtea are obligația verificării condițiilor de admisibilitate ale
acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului
în care acesta este îndrituit să sesizeze instanța constituțională,
precum și a obiectului controlului de constituționalitate. Dacă
primele două condiții se referă la regularitatea sesizării instanței
constituționale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia
vizează stabilirea sferei sale de competență, astfel încât urmează
să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea
neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă
analiza celorlalte condiții (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din
9 martie 2018, paragraful 38).
20. Obiecția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile
prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție sub aspectul
titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de
un număr de 55 de deputați.
21. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanța
de contencios constituțional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii
adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale
Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la același
moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgență.
Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea
fundamentală, Curtea Constituțională se pronunță asupra
constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, care,
potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituție, se face în
termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de
Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituție, în termen
de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după
reexaminare.
22. În prezenta cauză, din coroborarea informațiilor cuprinse
în fișele legislative publicate pe paginile de internet ale celor
două Camere ale Parlamentului, Curtea reține că legea criticată
a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată,
în procedură de urgență, în data de 9 octombrie 2023, după care
a fost trimisă Camerei Deputaților, care a adoptat-o, în calitate
de Cameră decizională, în procedură de urgență, la data de
14 noiembrie 2023. La data de 20 noiembrie 2023, legea a fost
depusă la secretarul general al Senatului și, respectiv, la
secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării
dreptului de sesizare a Curții Constituționale, iar la data de
22 noiembrie 2023 a fost trimisă Președintelui României pentru
promulgare.
23. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională în
data de 21 noiembrie 2023, așadar în interiorul termenului legal
de 2 zile de la data depunerii legii adoptate în procedură de
urgență la secretarii generali ai celor două Camere ale
Parlamentului. Ca atare, luând act de faptul că obiecția de
neconstituționalitate a fost formulată în termenul prevăzut de
art. 15 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 47/1992, Curtea
urmează să constate că obiecția de neconstituționalitate este
admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi
sesizată instanța de control constituțional [a se vedea, în acest
sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018,
paragraful 70, prima ipoteză, potrivit căreia „(...) o sesizare a
Curții Constituționale (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se
realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv
2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (...)”].
24. Cu privire la obiectul sesizării, Curtea constată că
aceasta vizează, pe de o parte, o lege care nu a fost încă
promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de
constituționalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din
 8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
Constituție, iar, pe de altă parte, o ordonanță de urgență supusă
aprobării Parlamentului prin legea criticată, respectiv Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 73/2023.
25. Curtea observă că în cadrul controlului de
constituționalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a
ordonanțelor se poate contesta și, implicit, Curtea poate efectua
controlul asupra aspectelor de constituționalitate extrinsecă,
precum și a celor de constituționalitate intrinsecă privind
ordonanța astfel aprobată (Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din
3 iunie 2019, paragraful 25). Curtea Constituțională a statuat în
mod constant în jurisprudența sa că viciul de neconstituționalitate
al unei ordonanțe simple sau al unei ordonanțe de urgență emise
de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament
a ordonanței respective. Legea care aprobă o ordonanță de
urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională (a se
vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din
13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din
30 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009,
Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau
Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014).
26. Prin urmare, pot constitui obiect al controlului de
constituționalitate a priori și dispozițiile Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 73/2023, astfel încât sesizarea este și sub acest
aspect admisibilă.
27. În consecință, nefiind incident niciun fine de neprimire al
sesizării astfel formulate, Curtea Constituțională a fost legal
sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din
Constituție, precum și ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.
(2) Parcursul legislativ de adoptare a legii criticate
28. Examinând fișa legislativă a actului normativ, în mod
corespunzător la Senat și la Camera Deputaților, precum și
documentele atașate, disponibile în format electronic pe paginile
de internet ale celor două Camere ale Parlamentului, Curtea
reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind
unele măsuri bugetare a fost publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 830 din 14 septembrie 2023, iar, la
aceeași dată, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 73/2023, însoțit de Avizul Consiliului
Legislativ nr. 855 din 14 septembrie 2023, inițiat de Guvernul
României, a fost înaintat Senatului, în calitate de primă Cameră
sesizată, fiind înregistrat pentru dezbatere în data de
15 septembrie 2023. În data de 9 octombrie 2023, proiectul de
lege a fost adoptat, în procedură de urgență, de Senat, în
calitate de primă Cameră sesizată (69 de voturi pentru, 31 de
voturi contra și 8 abțineri), fără a se aduce modificări și/sau
completări formei propuse de inițiator, și a fost înaintat spre
dezbatere Camerei Deputaților. În data de 16 octombrie 2023,
proiectul de lege de aprobare a ordonanței de urgență, în forma
adoptată de Senat, a fost prezentat în Biroul permanent al
Camerei Deputaților, s-a înregistrat pentru dezbatere la Camera
Deputaților, în calitate de Cameră decizională, și a fost trimis
pentru examinare în fond, în procedură de urgență. În data de
14 noiembrie 2023, Camera Deputaților, în calitate de Cameră
decizională, în temeiul art. 75 și al art. 76 alin. (2) din Constituție,
a adoptat Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 73/2023 (175 de voturi pentru, 82 de voturi contra
și o abținere), fără modificări și/sau completări față de forma
adoptată de Senat, aceasta fiind trimisă spre promulgare
Președintelui României în data de 22 noiembrie 2023.
(3) Analiza criticilor de neconstituționalitate
3.1. Criticile de neconstituționalitate referitoare la
lacunele expunerii de motive, respectiv pretinsa încălcare a
dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție
29. Autorii obiecției de neconstituționalitate critică actul
normativ adoptat de Parlament din perspectiva caracterului
sumar al instrumentului de prezentare și motivare, care nu
cuprinde nicio justificare/fundamentare din punctul de vedere al
necesității și în care nu sunt clar prezentate cerințele care
reclamă intervenția normativă și nici principiile de bază care
justifică modificarea legislativă, ceea ce afectează calitatea
reglementării.
30. Examinând aceste susțineri, Curtea constată că sunt
neîntemeiate. Procedând la examinarea fișei legislative a
actului normativ, în mod corespunzător la Senat și la Camera
Deputaților, precum și a documentelor atașate, disponibile în
format electronic pe paginile de internet ale celor două Camere
ale Parlamentului, Curtea constată că Proiectul de Lege pentru
aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023
privind unele măsuri bugetare este însoțit de expunerea de
motive. Este, astfel, îndeplinită, din punct de vedere formal,
cerința impusă de art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, în sensul existenței unui instrument de prezentare și
motivare.
31. Curtea reține că, într-o jurisprudență constantă, a
constatat că un viciu de neconstituționalitate extrinsec al legii nu
poate rezulta din chiar modul în care inițiatorul ei și-a motivat
proiectul/propunerea legislativă, în condițiile în care rezultatul
activității de legiferare este legea adoptată de Parlament.
Așadar, controlul de constituționalitate vizează legea, și nu
opțiuni, dorințe sau intenții cuprinse în expunerea de motive a
legii (a se vedea Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020,
paragraful 39).
32. Totodată, prin decizia antereferită, Curtea a constatat că,
de principiu, nu are competența de a controla modul de
redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate.
Expunerea de motive și, cu atât mai puțin, modul său de
redactare nu au consacrare constituțională. Curtea a reținut că
expunerea de motive este un document de motivare necesar în
cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată
legea, rolul său se reduce la facilitarea înțelegerii acesteia. Prin
urmare, expunerea de motive a legii nu este decât un instrument
al uneia dintre metodele de interpretare consacrate — metoda
de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea
sensului unei dispoziții legale ținându-se seama de finalitatea
urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face
parte acea dispoziție. Astfel, expunerea de motive este doar un
instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative.
Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu
lămurește toate aspectele de conținut ale normei nu duce
ut singuli la concluzia că însăși norma respectivă este
neconstituțională pentru acest motiv, ea având doar o funcție de
suport în interpretarea normei adoptate.
33. Curtea a mai reținut că există mai multe metode
interpretative, și anume literală, extensivă, restrictivă,
gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică, iar
scopul avut în vedere la adoptarea normei este un instrument al
uneia dintre aceste metode interpretative, cea teleologică. Or,
dacă sensul unei norme poate fi înțeles/dedus prin alte metode
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
interpretative decât cea teleologică sau chiar prin metoda
teleologică, apelând la expunerea de motive, la stenogramele
care consemnează dezbaterile parlamentare, la motivarea
amendamentelor aduse, la rapoartele și avizele întocmite în
procedura parlamentară, nu înseamnă că insuficiența motivării
expunerii de motive duce la neconstituționalitatea legii. Din
contră, dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative,
inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal
este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata
încălcarea Constituției. Totodată, nu de puține ori, expunerea de
motive, din cauza modificărilor aduse proiectului/propunerii
legislative în Parlament, nu mai reflectă prin conținutul său ceea
ce prevede legea adoptată (a se vedea Decizia nr. 238 din
3 iunie 2020, precitată, paragrafele 36 și 37).
34. În cauza de față, Curtea reține că autorii obiecției de
neconstituționalitate nu solicită efectuarea unui control de
constituționalitate al expunerii de motive, ci doresc să se
stabilească faptul că încălcarea prevederilor constituționale este
determinată de lipsa unei motivări din perspectiva caracterului
necesar al reglementării. Or, această pretinsă lipsă nu poate fi
constatată din moment ce proiectul de act normativ a fost însoțit
de un instrument de prezentare și motivare, rezultând, așadar,
că autorii obiecției de neconstituționalitate au în vedere, de fapt,
pretinse deficiențe ale textului expunerii de motive. Având în
vedere considerentele Deciziei nr. 238 din 3 iunie 2020, instanța
de contencios constituțional nu poate cenzura modul de
redactare a expunerii de motive concepute de deputați, senatori
sau Guvern, după caz, astfel încât Curtea constată că nu poate
fi reținută critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată de
autorii obiecției de neconstituționalitate.
35. Mai mult, referitor la standardele de calitate a legii, Curtea
observă că, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea
trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și
previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta
în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea
Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia
nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011) că, de principiu,
orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții
calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea
ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar
pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie
suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate —
care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — să prevadă
într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele
care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie
dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită
suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu
trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în
acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august
2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, precitată, și Decizia
nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 44).
36. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului, previzibilitatea legii presupune ca cetățeanul
să dispună de informații suficiente și prealabile asupra normelor
juridice aplicabile unei situații concrete, iar, prin raportare la
cerința previzibilității, redactarea legilor nu poate prezenta o
precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al
normelor juridice (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în
Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49).
Conform aceleiași jurisprudențe, imprecizia termenilor legali
9
poate fi acoperită de o interpretare constantă realizată de
instanțele naționale (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în
Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 56—62), iar
persoana trebuie să poată prevedea, într-o măsură rezonabilă,
în circumstanțele concrete ale cauzei, consecințele unui act
determinat de conduită (Hotărârea din 25 ianuarie 2017,
pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66,
Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni
împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie
1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit,
paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în
Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei,
paragraful 59).
37. Din jurisprudența mai sus indicată se desprinde concluzia
potrivit căreia, pentru relevanța constituțională a principiului
legalității, esențial este ca prin folosirea unei tehnici legislative
inadecvate, care să nu întrunească cerințele clarității, preciziei,
previzibilității și ale accesibilității normei juridice, legiuitorul să fi
adus atingere în final unor drepturi, libertăți sau principii de rang
constituțional. Totodată, lipsa de claritate, precizie și
previzibilitate a dispozițiilor legale a fost asociată, atât în
jurisprudența Curții Constituționale, cât și în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului, cu nevoia de asigurare a
securității raporturilor juridice. Astfel, prin deciziile nr. 404 din
10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, nr. 26 din 18 ianuarie 2012,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din
15 februarie 2012, nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 18 iunie 2012,
și nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 454 din 6 iulie 2012, Curtea
Constituțională a statuat că, deși nu este în mod expres
consacrat în Constituție, principiul securității raporturilor juridice
se deduce din prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3),
conform cărora România este stat de drept, democratic și social,
și că existența unor soluții legislative contradictorii și anularea
unor dispoziții legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în
același act normativ conduc la încălcarea securității raporturilor
juridice, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a normei,
principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de
drept, astfel cum acesta este consacrat prin art. 1 alin. (3) din
Constituție. În același sens este și jurisprudența Curții Europene
a Drepturilor Omului, conform căreia principiul securității
raporturilor juridice decurge implicit din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de
drept (hotărârile din 2 octombrie 2009, 10 octombrie 2011 și
16 iulie 2013, pronunțate în cauzele Iordanov și alții împotriva
Bulgariei, paragraful 47, Nedjet Șahin și Perihan Șahin împotriva
Turciei, paragraful 56, și Remuszko împotriva Poloniei,
paragraful 92).
38. Având în vedere aceste repere jurisprudențiale, Curtea
constată că, pentru a nu se reține încălcarea art. 1 alin. (5) din
Constituție în componenta privind calitatea legii, trebuie să se
stabilească faptul că textul de lege criticat este clar, fluent și
inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau
echivoce care să împiedice aplicarea acestuia. Așadar,
caracterul neclar/imprecis/imprevizibil al unui text nu poate fi o
consecință directă a caracterului incomplet/neclar/discordant al
expunerii de motive, constatare valabilă și viceversa. Așadar,
exigențele de calitate a legii și cele privind modul de redactare
a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu
se poate stabili o relație cauzală. În schimb, între acestea există
o relație funcțională, în sensul că expunerea de motive poate
ajuta la o mai bună înțelegere a dispozițiilor normative, mai ales
 10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
a celor tehnice, care, prin natura lor, au un limbaj mai greu
accesibil. Nu este rolul Curții Constituționale să analizeze
consistența acestei relații funcționale prin prisma modului de
redactare a expunerii de motive (a se vedea Decizia nr. 238 din
3 iunie 2020, paragraful 38).
3.2. Criticile de neconstituționalitate referitoare la
nerespectarea condițiilor în care pot fi adoptate ordonanțe
de urgență, respectiv pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 115 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 147 din
Constituție
39. Autorii obiecției de neconstituționalitate afirmă, în esență,
că niciuna dintre soluțiile legislative cuprinse în Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 73/2023 nu se fundamentează pe
existența unei situații excepționale a cărei reglementare să nu
poată fi amânată, încălcându-se, astfel, atât prevederile Legii
fundamentale, cât și cele statuate în jurisprudența instanței de
contencios constituțional.
40. Analizând aceste susțineri, Curtea constată că sunt
neîntemeiate. Cu privire la competența Guvernului de a adopta
acte cu caracter normativ cu putere de lege, Curtea s-a
pronunțat în jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 63 din
8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 88, în care
instanța constituțională a statuat că prevederile art. 61 alin. (1)
teza a doua din Constituție conferă Parlamentului calitatea de
unică autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestui monopol
legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică care
adoptă legi. În esență, sub aspectul competenței de legiferare,
Curtea a reținut că relația dintre puterea legislativă și cea
executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului
de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de
art. 115 alin. (4)—(6) din Constituție. Astfel, ordonanța de
urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul
Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică
prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care,
datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții
imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului
public. Regimul particular al ordonanței de urgență este prevăzut
în art. 115 alin. (4)—(6) din Constituție și se referă la cazurile în
care poate fi emisă: situații extraordinare a căror reglementare
nu poate fi amânată, Guvernul având obligația de a motiva
urgența în cuprinsul acesteia; intrarea în vigoare: numai după
depunerea spre dezbatere în procedură de urgență la Camera
inițial sesizată și convocarea obligatorie a Parlamentului, dacă
nu se află în sesiune; domeniul de reglementare: acesta poate
fi și de natura legilor organice, caz în care legea de aprobare se
adoptă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din
Constituție; ordonanța de urgență nu poate fi însă adoptată în
domeniul legilor constituționale, nu poate afecta regimul
instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și
îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu
poate viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea
publică. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut
că, pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția,
în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia
Guvernul poate emite ordonanțe simple [art. 115 alin. (1)—(3)]
sau ordonanțe de urgență [art. 115 alin. (4)—(6)]. Astfel,
transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se
realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori, pe cale
constituțională, în situații extraordinare, și numai sub control
parlamentar (a se vedea Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017,
paragrafele 89—93).
41. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la
art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul poate adopta
ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod
cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea
acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în
cuprinsul ordonanței (a se vedea Decizia nr. 255 din 11 mai
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511
din 16 iunie 2005). Situațiile extraordinare exprimă un grad mare
de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv,
în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care,
în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt
pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de
urgență (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai
1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211
din 8 iunie 1998). De asemenea, „inexistența sau neexplicarea
urgenței reglementării situațiilor extraordinare (...) constituie în
mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către
Guvern a unei ordonanțe de urgență (...). A decide altfel
înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție
privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să
adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege,
oricând și — ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de
urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor
organice — în orice domeniu” (a se vedea Decizia nr. 258 din
14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, și Decizia nr. 366 din
25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 31). Așa fiind,
pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este necesară
existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile,
independente de voința Guvernului, care pune în pericol un
interes public. Curtea a mai reținut că „invocarea elementului de
oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se
conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea
ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune
concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter
obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi (...)” (a se
vedea Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, precitată).
42. Din analiza jurisprudenței menționate rezultă că numai
existența unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi
prevăzute, poate determina apariția unei situații a cărei
reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor
elemente se realizează de Guvern, care este obligat să
motiveze intervenția sa în preambulul actului normativ adoptat.
Eventualele situații urgente, apărute pe parcursul exercițiului
bugetar, pot fi rezolvate, în concret, prin acordarea de către
Guvern a unor sume suplimentare din Fondul de rezervă aflat la
dispoziția sa, cu condiția ca alocarea și cheltuirea acestor sume
să fie făcute numai dacă există o justificare obiectivă și reală
care să stea la baza acestora, justificare care este apreciată
doar de către Guvern. În esență, așa cum a reținut Curtea în
jurisprudența sa, Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului
trebuie să constituie o rezervă reală, folosită exclusiv în cazul
perioadelor dificile, doar în ultimă instanță și numai în condițiile
în care au fost epuizate toate celelalte căi de finanțare a
unui/unei obiectiv/acțiuni. Caracteristica urgenței însoțește
alocarea acestor sume din momentul constatării stării de
necesitate cu privire la unele cheltuieli apărute în timpul
exercițiului bugetar până în momentul efectuării plăților pentru
care acestea au fost solicitate. Astfel, doar inexistența unei
situații care să se circumscrie stării de urgență care să fi stat la
baza alocării sumelor din Fondul de rezervă la dispoziția
Guvernului constituie premisa unei eventuale deturnări a
scopului pentru care aceste sume au fost alocate, prin posibila
direcționare a lor spre alte destinații (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012). Or, Curtea observă
că intervenția Guvernului în prezenta cauză s-a realizat la
inițiativa Ministerului Finanțelor, unde au fost înregistrate
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
solicitări ale unor ordonatori principali de credite privind
asigurarea fondurilor necesare pentru achitarea unor obligații
de plată, respectiv finanțarea unor cheltuieli curente și de
capital, precum și a unor cheltuieli de personal, existând, așadar,
o situație considerată a fi de urgență și care să justifice
accesarea unei surse de finanțare extraordinare, cu atât mai
mult cu cât Guvernul este cel care, așa cum se afirmă și în
preambulul ordonanței de urgență criticate, conduce politica
fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și
obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care
să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și
lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen
mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice.
43. Ca atare, analizând motivarea obiecției de
neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia critică,
de fapt, oportunitatea adoptării unei ordonanțe de urgență în
materia alocării de sume suplimentare din bugetul național
ordonatorilor de credite. Or, așa cum a constatat Curtea
Constituțională, în jurisprudența sa, aprecierea oportunității
adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei
legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat,
care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de
Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar
exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție. Așadar, doar
Parlamentul poate decide soarta actului normativ al Guvernului,
adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia
dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are
competența de a cenzura ordonanța de urgență a Guvernului,
atât sub aspectul legalității, cât și al oportunității, dispozițiile
art. 115 alin. (8) din Constituție statuând că prin legea de
aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul,
măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe
perioada de aplicare a ordonanței de urgență. Așadar, nicio altă
autoritate publică, aparținând altei puteri decât cea legislativă,
nu poate controla actul normativ al Guvernului din perspectiva
oportunității actului de legiferare (a se vedea Decizia nr. 68 din
27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 181 din 18 martie 2017, paragrafele 89 și 90).
44. De altfel, Curtea constată că Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 73/2023 cuprinde reglementări derogatorii, în
sensul art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 24/2000, în raport cu
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august
2002, Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din
4 iunie 2020, și Legea nr. 360/2022 pentru aprobarea
plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe
anul 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1212 din 16 decembrie 2022. Derogarea, ca procedeu al
tehnicii legislative, este prevăzută de Legea nr. 24/2000, astfel
că, potrivit art. 15 alin. (2) și (3) din această lege, caracterul
special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul
acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de
specificul soluțiilor legislative pe care le instituie, iar
reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative
referitoare la o situație anume determinată cuprind norme
diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din
urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru
toate celelalte cazuri. În schimb, în ceea ce privește abrogarea,
aceasta este necesară și intervine atunci când sunt antinomii
legislative, paralelisme legislative sau când legiuitorul constată
că există prevederi cuprinse într-un act normativ ce sunt
contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel
superior [a se vedea în acest sens art. 64 alin. (1) din Legea
nr. 24/2000].
11
45. Așadar, derogarea presupune preexistența unui cadru
legislativ într-o anumită materie care are caracter și aplicabilitate
generale și de la ale cărui soluții legislative are loc o abatere
sub forma unei derogări fie pentru anumiți subiecți de drept, fie
pentru anumite situații particulare aplicabile acestora sau pentru
anumite perioade temporare determinate. Ca atare, în acest
registru se înscriu și prevederile derogatorii cuprinse în
ordonanța de urgență dedusă controlului de constituționalitate,
fără ca prin aceasta să fie încălcate dispozițiile art. 115 alin. (4)
din Constituție, întrucât derogarea este o problemă de opțiune
legislativă a legiuitorului primar sau delegat, desigur cu
respectarea prevederilor legale în materie, respectiv derogarea
de la o lege pe care tot puterea legislativă a adoptat-o, ceea ce
nu se poate converti în motive de neconstituționalitate.
3.3. Criticile de neconstituționalitate referitoare la
încălcarea dispozițiilor art. 135 și 137 din Constituție
46. Autorii obiecției de neconstituționalitate invocă
nerespectarea prevederilor art. 135 și 137 din Legea
fundamentală întrucât, în esență, normele criticate conduc la
lipsa clarității și previzibilității alocărilor financiare, prin apelarea
la Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului
pentru cheltuieli obișnuite sau planificate, în detrimentul
rectificării bugetului, dezbătută în Parlament.
47. Examinând aceste critici, Curtea reține că sunt
neîntemeiate. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că în
sensul art. 137 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Formarea,
administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare
ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor
publice sunt reglementate prin lege”, a fost adoptată Legea
nr. 500/2002 privind finanțele publice, care stabilește principiile,
cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea,
angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și
responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul
bugetar (Decizia nr. 1.657 din 28 decembrie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie
2011). În ceea ce privește Fondul de rezervă bugetară, modul de
constituire, alocare și utilizare al acestui fond este reglementat
de Legea nr. 500/2002, care, la art. 30, stipulează următoarele:
„Art. 30. — (1) În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă
bugetară la dispoziția Guvernului și Fondul de intervenție la
dispoziția Guvernului. (2) Fondul de rezervă bugetară la
dispoziția Guvernului se repartizează unor ordonatori principali
de credite ai bugetului de stat și ai bugetelor locale, pe bază de
hotărâri ale Guvernului, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente
sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar. (21) Prin
actele normative prevăzute la alin. (2), Guvernul poate aproba
introducerea în bugetele ordonatorilor principali de credite a
acelor subdiviziuni ale clasificației bugetare necesare reflectării
destinației sumelor alocate din Fondul de rezervă bugetară la
dispoziția Guvernului, dacă acestea nu existau anterior actelor
normative în cauză în bugetul aprobat ordonatorului principal de
credite. (3) Alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la
dispoziția Guvernului, pentru bugetele locale, se face prin
majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele
locale pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe,
după caz. (4) Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului se
repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de
stat și ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului,
pentru finanțarea unor acțiuni urgente în vederea înlăturării
efectelor unor calamitați naturale și sprijinirii persoanelor fizice
sinistrate. (5) În cursul exercițiului bugetar Fondul de intervenție
la dispoziția Guvernului poate fi majorat de Guvern din Fondul
de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în funcție de
necesitățile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea
efectelor calamităților naturale”. Conform art. 54 alin. (3) din
 12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024
același act normativ, Fondul de rezervă bugetară la dispoziția
Guvernului se majorează/alimentează pe parcursul unui an
bugetar cu creditele bugetare anulate la propunerea
ordonatorilor principali de credite finanțați din bugetul de stat,
ca urmare a amânării sau desființării unor sarcini pentru care au
fost prevăzute sume prin legea bugetară anuală și prin
rectificările bugetare care au loc pe parcursul unui an.
48. Din analiza dispozițiilor antereferite, Curtea constată că
legiuitorul a instituit două tipuri diferite de finanțări aflate la
dispoziția Guvernului, cu destinații diferite. Astfel, contrar
susținerilor autorilor obiecției de neconstituționalitate care afirmă
că „rezerva bugetară este concepută pentru a face față unor
situații neprevăzute sau urgente, cum ar fi dezastre naturale sau
crize economice”, Curtea observă că Fondul de rezervă
bugetară la dispoziția Guvernului se repartizează pentru
finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în
timpul exercițiului bugetar [art. 30 alin. (2) din Legea
nr. 500/2002], în vreme ce Fondul de intervenție la dispoziția
Guvernului este cel care se repartizează pentru finanțarea unor
acțiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamitați
naturale și sprijinirii persoanelor fizice sinistrate [art. 30 alin. (4)
din Legea nr. 500/2002]. În același timp, Curtea observă că
legile de rectificare sunt acte normative modificatoare ale legilor
bugetare anuale, cărora li se aplică aceleași proceduri ca și
legilor bugetare anuale inițiale, cu excepția termenelor din
calendarul bugetar [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 500/2002]. În
consecință, din perspectiva aprobării de către Parlament a
măsurilor fiscale promovate de Guvern, diferența dintre
rectificare și alte măsuri cu impact asupra unor capitole sau
articole bugetare nu se referă la eliminarea posibilității
Parlamentului de a se pronunța asupra uneia sau alteia dintre
măsuri, ci această diferență rezidă în faptul că rectificarea se
dezbate și se aprobă în ședință comună a celor două Camere
ale Parlamentului [în temeiul art. 65 alin. (2) lit. b) din
Constituție], iar măsurile fiscale, altele decât rectificarea
bugetară, se dezbat și se aprobă potrivit procedurii legislative
reglementate de art. 75 din Legea fundamentală.
49. În continuare, Curtea reține că bugetul național se
constituie ca un plan financiar al statului, aprobat prin lege, prin
care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile publice stabilite în
fiecare an, necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului.
Astfel, în acest domeniu, Guvernul, în concordanță cu art. 138
alin. (1) și (2) din Constituție, asigură elaborarea proiectelor
legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare
Parlamentului (Decizia nr. 1.657 din 28 decembrie 2010,
precitată, și Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019,
paragraful 95).
50. Curtea amintește jurisprudența sa constantă, potrivit
căreia bugetul de stat nu poate prevedea cu o exactitate
absolută evoluțiile economice în cursul unui an bugetar, ci
trasează marile direcții ale acțiunii statului din perspectivă
bugetară. Eventualele dezechilibre apărute pe parcursul anului
bugetar se pot corecta prin acte normative de forța legii. Astfel,
finanțarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare
alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se finanțează fie
prin suplimentarea alocațiilor bugetare din Fondul de rezervă
bugetară la dispoziția Guvernului, fie prin rectificare bugetară
(Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008,
Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, sau
Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, precitată, paragraful 100).
Planul financiar al statului este elaborat pe baza legilor aflate în
fondul activ al legislației, legi care stabilesc atât veniturile, cât și
cheltuielile statului. Desigur, între Parlament și Guvern trebuie
să existe o relație de cooperare loială, astfel ca nici primul să
nu pună în pericol finanțele statului prin adoptarea unor măsuri
imprudente de diminuare a veniturilor statului sau de creștere a
cheltuielilor acestuia și nici cel de-al doilea să nu se transforme
într-un controlor al politicii legislative a Parlamentului. Faptul că
o măsură legislativă ce implică cheltuieli bugetare nu a fost luată
în calcul la adoptarea bugetului nu scutește Guvernul de
obligația sa de a o pune în executare; mai mult, adoptarea legii
bugetului nu echivalează cu lipsa competenței Parlamentului ca
pe anul în curs să adopte o lege care are implicații bugetare
(Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 645 din 22 iulie 2020, paragraful 53).
51. Ca atare, Curtea observă că nici Constituția și nici
instanța de contencios constituțional nu impun Guvernului să
aleagă între accesarea sumelor aflate în Fondul de rezervă
bugetară și rectificarea bugetară, esențial fiind ca măsura să fie
adoptată de Guvern prin proiecte de lege sau prin acte
normative cu putere de lege, supuse ulterior analizei
Parlamentului, care se va pronunța în sensul aprobării sau
respingerii inițiativei legislative ori a ordonanței, după caz,
controlând, astfel, actul normativ al Guvernului din perspectiva
oportunității intenției/actului de legiferare. Alegerea uneia sau
alteia dintre cele două surse de finanțare aflate la dispoziția
Guvernului este o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce
privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.
52. Totodată, Curtea mai reține că în jurisprudența sa a statuat
că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit
cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, acesta
poate adopta orice soluție pe care o consideră oportună și
necesară, iar, în prezenta cauză, Legea privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele
măsuri bugetare a fost adoptată atât de prima Cameră sesizată,
cât și de Camera decizională, fără modificări și/sau completări
față de forma propusă de inițiator. Cu alte cuvinte, legea
antereferită aprobă pur și simplu ordonanța de urgență a
Guvernului, ceea ce reprezintă o soluție legislativă ce corespunde
unei opțiuni politice care ține de competența legiuitorului și care,
implicit, consfințește maniera de reglementare aleasă de
legiuitorul delegat, cu privire la modalitatea de acordare a unor
sume suplimentare ordonatorilor de credite pe parcursul
exercițiului bugetar, fiind dreptul suveran al legiuitorului să
aprecieze întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește
prin lege. Ulterior aprobării sale prin lege, ordonanța de urgență
a Guvernului încetează să mai fie un act normativ de sine
stătător și devine, ca efect al aprobării de către autoritatea
legiuitoare, un act normativ cu caracter de lege, chiar dacă, din
rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare
conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea sa
de către Guvern. Curtea subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 2
alin. (2) și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța de
contencios constituțional se pronunță asupra constituționalității
unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o
ordonanță în vigoare, ceea ce înseamnă o analiză în raport cu
prevederile Constituției, aceasta fiind o analiză de drept, Curtea
neavând posibilitatea de a sancționa oportunitatea politicii
adoptate de stat (în acest sens, Decizia nr. 497 din 3 octombrie
2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982
din 30 octombrie 2023, paragraful 77). De asemenea, Curtea
constată și că, prin Decizia nr. 214 din 14 aprilie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 20 mai
2005, a statuat că „planificarea bugetului statului și
concretizarea politicilor și măsurilor financiare și bugetare ale
statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de
constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, în caz
contrar realizându-se o ingerință a acestei instanțe în atributele
puterilor legislativă și executivă ale statului, ceea ce ar
contraveni principiului separației și echilibrului puterilor în stat,
consfințit de art. 1 alin. (4) din Constituție”.
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024 13

53. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1)
lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 55 de deputați aparținând Grupului
parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați și constată că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele
măsuri bugetare sunt constituționale în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 ianuarie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina Titirișcă


O P I N I E S E PA R AT Ă

În dezacord cu soluția pronunțată de Curtea Constituțională
formulăm prezenta opinie separată considerând că sesizarea
formulată se impunea a fi admisă și Legea privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele
măsuri bugetare trebuia declarată neconstituțională în ansamblu
pentru următoarele motive:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind
unele măsuri bugetare a fost adoptată fără respectarea
prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, respectiv în
absența unei situații extraordinare a cărei reglementare să
nu poată fi amânată și care să fi fost motivată în cuprinsul
actului de delegare legislativă.
1. În prezenta cauză Curtea Constituțională a fost învestită
cu soluționarea unei obiecții de neconstituționalitate care a vizat
Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare în cadrul căreia au
fost invocate motive de neconstituționalitate atât extrinseci, cât
și intrinseci. Între motivele extrinseci invocate se numără și
faptul că actul de legislație delegată a fost adoptat fără
respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, adică
fără ca la data adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 73/2023 să fi existat o situație extraordinară a cărei
reglementare să nu poată fi amânată și care să fi fost motivată
în cuprinsul actului normativ.
2. Conform unei jurisprudențe constante, atunci când Curtea
Constituțională constată neconstituționalitatea unui act normativ
în baza unor motive extrinseci, această sancțiune vizează actul
normativ în ansamblu și poate permite jurisdicției să nu mai
procedeze și la analiza motivelor de neconstituționalitate intrinsecă
(cu titlu de exemplu a se vedea deciziile nr. 747/2015 —
paragraful 35, nr. 442/2015, nr. 545/2006, sau, mutatis mutandis,
Decizia nr. 82/2009).
3. Tot conform unei jurisprudențe constante, atunci când
Curtea Constituțională este învestită cu soluționarea unei
obiecții de neconstituționalitate referitoare la o lege de aprobare
a unei ordonanțe de urgență a Guvernului ea este implicit
învestită și cu verificarea îndeplinirii exigențelor constituționale
referitoare la delegarea legislativă (art. 115 din Legea
fundamentală) de către actul de legislație delegată (cu titlu de
exemplu a se vedea deciziile nr. 255/2005, nr. 584/2007 sau
nr. 1.533/2011). Curtea a explicat că această competență
extinsă îi revine în virtutea faptului că ordonanțele Guvernului
aprobate de Parlament încetează să mai fie acte normative de
sine stătătoare și devin acte normative cu caracter de lege, chiar
dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de
aprobare conservă și elementele de identificare atribuite de către
Guvern (a se vedea deciziile nr. 95/2006 sau nr. 1.039/2009).
4. De asemenea, o jurisprudență la fel de constantă a Curții
Constituționale a explicitat noțiunea constituțională de „situație
extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată” prevăzută
de art. 115 alin. (4) din Constituție arătând că aceasta înseamnă că
Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele
condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații
extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată;
urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței (cu titlu de exemplu
a se vedea deciziile nr. 255/2005, nr. 761/2014, nr. 859/2015 sau
nr. 361/2016). Detaliind, Curtea a precizat că o situație extraordinară:
— exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau
comun;
— are un caracter obiectiv în sensul că existența ei nu
depinde de voința Guvernului;
— are un caracter obiectiv și în sensul că nu a putut fi
prevăzută în mod rezonabil;
— obligă Guvernul să reacționeze prompt pentru apărarea
unui interes public.
Și Curtea a concluzionat opinând că „inexistența sau
neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare [...]
constituie în mod evident o barieră constituțională în calea
adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență [...].
A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115
din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate
Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu
putere de lege, oricând și — ținând seama de împrejurarea că
prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care
fac obiectul legilor organice — în orice domeniu” (a se vedea
deciziile nr. 258/2006 sau nr. 366/2014).
5. Curtea Constituțională a precizat și că aspectele de
oportunitate nu pot constitui temei pentru adoptarea unei
ordonanțe de urgență. Cu titlu de exemplu a se vedea
decizia 361/2016 în care s-a statuat expres „Invocarea
elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă,
căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a
urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație
extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod
 14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024

necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor
factori subiectivi, de oportunitate (...). întrucât însă asemenea
factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenței situației
extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o
asemenea situație, conferă acesteia un caracter arbitrar, de
natură să creeze dificultăți insurmontabile în legitimarea
delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de
constituționalitate — situația extraordinară —, a cărui respectare
este prin definiție supusă controlului Curții, să fie, practic,
sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil”.
6. Prin urmare, pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este
necesară existența unei situații extraordinare, adică a unei stări de
fapt cu un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun,
obiectivă, cuantificabilă, independentă de voința Guvernului, care
nu putea fi prevăzută și care pune în pericol un interes public astfel
încât să impună intervenția cu celeritate din partea Guvernului.
Toate aceste veritabile criterii de constituționalitate, cu privire la
îndeplinirea cărora se poate pronunța doar instanța de jurisdicție
constituțională, trebuie motivate de Guvern în preambulul actului
său de legislație delegată.
7. Din analiza expunerii de motive a Ordonanței de urgență
a Guvernului nr. 73/2023 rezultă că Guvernul a prezentat
următoarea justificare pentru urgența reglementării: „La nivelul
Ministerului Finanțelor au fost înregistrate solicitări ale unor
ordonatori principali de credite privind asigurarea fondurilor
necesare pentru achitarea unor obligații de plată pentru care
legislația în vigoare prevede termene clare și a căror amânare
conduce la afectarea unor drepturi pentru anumite categorii de
beneficiari” și „Neadoptarea acestor măsuri, în regim de urgență,
putând avea consecințe negative, în sensul că la nivelul
ordonatorilor principali de credite se înregistrează obligații de
plată, la termene stabilite potrivit legii, a căror nerespectare
poate conduce la inițierea de acțiuni de recuperare a sumelor
datorate de acestea, inclusiv prin executarea silită a conturilor,
precum și la un impact social negativ, prin afectarea drepturilor
anumitor categorii de persoane”.
8. Or, posibilele efecte negative asupra unor obligații de plată
pentru care legislația prevede termene clare sunt, pe de o parte,
eventuale, iar pe de altă parte sunt deja anticipate de către
Guvern după cum acesta declară prin chiar expunerea de
motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2023. Prin
urmare, măsurile necesare combaterii unei astfel de stări de
lucruri puteau fi adoptate din timp, inclusiv prin intermediul
procedurilor parlamentare obișnuite. O împrejurare care s-a
dovedit a avea caracter de continuitate și la a cărei apariție a
contribuit chiar Guvernul prin faptul că nu s-a adresat din timp
Parlamentului nu poate constitui o situație extraordinară în
sensul art. 115 alin. (4) din Constituție.
9. În plus, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023
derogă explicit de la prevederile Legii responsabilității fiscal-
bugetare nr. 69/2010, precum și de la cele ale Legii nr. 360/2022
pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul
fiscal-bugetar pe anul 2023. Or, conform art. 137 din Constituție,
formarea, administrarea și controlul resurselor financiare ale
statului sunt domenii rezervate ale Parlamentului. Intervenția
Guvernului într-un domeniu rezervat legiuitorului prin măsuri de
urgență care nu sunt justificate prin prisma art. 115 din
Constituție este neconstituțională.
În concluzie, pentru toate aceste motive considerăm că
obiecția de neconstituționalitate trebuia admisă și constatată
neconstituționalitatea Legii privind aprobarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare.

Judecător,
Elena Simina Tănăsescu

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Societatea IOR — S.A.,
aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013
privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt
acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014,
cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. — Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prevăzut
anul 2024 pentru Societatea IOR — S.A., aflată sub autoritatea în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marian Neacșu Simona Bucura-Oprescu
Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ministrul finanțelor,
Ștefan-Radu Oprea Marcel-Ioan Boloș

București, 28 martie 2024.

Nr. 266.
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024 15

ANEXĂ*)
MINISTERUL ECONOMIEI, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI
S.C. IOR — S.A.
București — sectorul 3, str. Bucovina nr. 4
Cod unic de înregistrare: RO 340312
B U G E T U L D E V E N I T U R I Ș I C H E LT U I E L I
pe anul 2024
mii lei

Propuneri
Nr.
INDICATORI an curent
rd.
2024

0 1 2 3 4

I. VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1 46.185
1 Venituri totale din exploatare, din care: 2 45.225
a) subvenii, cf. prevederilor legale în vigoare 3
b) transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare 4
2 Venituri financiare 5 960
II CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19) 6 45.120
Cheltuieli de exploatare,
1 (Rd.7=Rd.8+Rd.9+Rd.10+Rd.18)din care: 7 43.470
A. cheltuieli cu bunuri si servicii 8 15.643
B. cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate 9 840
C. cheltuieli cu personalul,
(Rd.10=Rd.11+Rd.14+Rd.16+Rd.17) din care: 10 22.892
C0 Cheltuieli de natur salarial(Rd.11=Rd.12+Rd.13) 11 16.189
C1 ch. cu salariile 12 14.107
C2 bonusuri 13 2.082
C3 alte cheltuieli cu personalul, din care: 14 5.441
cheltuieli cu plati compensatorii aferente
disponibilizarilor de personal 15 0
Cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor
C4 organe de conducere si control, comisii si comitete
16 768
C5 cheltuieli cu contributiile datorate de angajator 17 494
D. alte cheltuieli de exploatare 18 4.095
2 Cheltuieli financiare 19 1.650
III REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)(Rd.20=Rd.1-Rd.6) 20 1.065
IV 1 IMPOZIT PE PROFIT CURENT 21 172
2 IMPOZIT PE PROFIT AMANAT 22 0
3 VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMANAT 23 0
4 IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITATI 24 0
ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE
5 MAI SUS 25 0
PROFITUL/PIERDEREA NETA Â PERIOADEI DE
V RAPORTARE (Rd.26=Rd.20-Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-
Rd.25), din care: 26 893
1 Rezerve legale 27 53
Alte rezerve reprezentând faciliti fiscale prevzute de
2
lege 28 0
3 Acoperirea pierderilor contabile din anii precedeni 29 839
Constituirea surselor proprii de finanare pentru
proiectele cofinanate din împrumuturi externe, precum i
pentru constituirea surselor necesare rambursrii ratelor
4
de capital, plaii dobânzilor, comisioanelor i altor costuri
aferente acestor împrumuturi
30 0
5 Alte repartizri prevzute de lege 31 0
Profitul contabil rmas dup deducerea sumelor de la Rd.
6 27, 28, 29,30,31(Rd.32=Rd.26-(Rd.27 la Rd.31)>=0
32 0
Participarea salariailor la profit în limita a 10% din
profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de
7
baz mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic
în exerciiul financiar de referin 33
Minimum 50% vrsminte la bugetul de stat sau local în
cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite
8 actionarilor, în cazul societilor/ companiilor naionale i
societilor cu capital integral sau majoritar de stat, din
care: 34 0
a) - dividende cuvenite bugetului de stat
35 0
b) - dividende cuvenite bugetului local
36
c) - dividende cuvenite altor acionari
37 0
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
 16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 281/2.IV.2024

Propuneri
Nr.
INDICATORI an curent
rd.
2024

0 1 2 3 4
Profitul nerepartizat pe destinaiile prevzute la Rd.33 -
9 Rd.34 se repartizeaz la alte rezerve i constituie surs
proprie de finanare 38 0
VI VENITURI DIN FONDURI EUROPENE
39
CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din
VII
care 40
a) cheltuieli materiale 41
b) cheltuieli cu salariile 42
c) cheltuieli privind prestarile de servicii 43
d) cheltuieli cu reclama si publicitate 44
e) alte cheltuieli 45
VIII SURSE DE FINANARE A INVESTIIILOR, din care:
46 42.337
1 Alocaii de la buget 47 0
alocaii bugetare aferente plii angajamentelor din
anii anteriori 48
IX CHELTUIELI PENTRU INVESTIII 49 17.000
X DATE DE FUNDAMENTARE
1 Nr. de personal prognozat la finele anului
50 299
2 Nr.mediu de salariai total 51 224
Castigul mediu lunar pe salariat (lei/persoan) determinat
3 pe baza cheltuielilor de natur salarial*) 52 5.930
Castigul mediu lunar pe salariat (lei/persoana) determinat
4 pe baza cheltuielilor de natura salariala, recalculat cf.
Legii anuale a bugetului de stat**) 53 5.930
Productivitatea muncii în uniti valorice pe total personal
5
mediu (mii lei/persoan) (Rd.2/Rd.51) 54 201,90
Productivitatea muncii in unitati valorice pe total personal
6 mediu recalculata cf. Legii anuale a bugetului de stat

55 201,90
Productivitatea muncii în uniti fizice pe total personal
7 mediu(cantitate produse finite/persoana) 56
Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale
8
(Rd.57=Rd.6/Rd.1)x1000 57 977
9 Pli restante 58 0
10 Creane restante 59 1.540

*) Rd.52=Rd.151 din Anexa de fundamentare nr.2

**) Rd.53=Rd.152 din Anexa de fundamentare nr.2

EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329
C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR

&JUYEJT|481720]
și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Adresa Centrului pentru relații cu publicul este: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651.
Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78, e-mail: concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro
Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro, secțiunea Publicări.

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281/2.IV.2024 conține 16 pagini. Prețul: 8 lei ISSN 1453—4495