Sinteza BAC Matematica Pe Subiecte

An Școlar 2022–2023
SINTEZĂ (pe Subiecte)

BACALAUREAT 2023
MATEMATICĂ
Nu distribuiți documentul unei terțe persoane fără acordul scris al proprietarului!
NEW EDU deține drepturile de autor iar documentul este destinat exclusiv beneficiarilor
înscriși la cursuri. Mulțumim pentru înțelegere și spor la pregătire!
NEW EDU - INSTITUȚIE DE EDUCAȚIE IT & INOVAȚIE
MATERIAL DIDACTIC INTERN
SINTEZĂ BACALAUREAT MATEMATICĂ – INFORMATICĂ
Subiectul I
1. Numere reale
1. Formule de calcul prescurtat
(a) (𝑎 + 𝑏)2 = 𝑎2 + 2𝑎𝑏 + 𝑏 2
(b) (𝑎 − 𝑏)2 = 𝑎2 − 2𝑎𝑏 + 𝑏 2
(c) (𝑎 + 𝑏 + 𝑐)2 = 𝑎2 + 𝑏 2 + 𝑐 2 + 2𝑎𝑏 + 2𝑎𝑐 + 2𝑏𝑐
(d) (𝑎 ± 𝑏)3 = 𝑎3 ± 3𝑎2 𝑏 + 3𝑎𝑏 2 ± 𝑏 3
(e) 𝑎2 − 𝑏 2 = (𝑎 − 𝑏)(𝑎 + 𝑏)
(f) 𝑎𝑛 − 𝑏 𝑛 = (𝑎 − 𝑏)(𝑎𝑛−1 + 𝑎𝑛−2 𝑏 + ⋯ + 𝑏 𝑛−1 )
(g) 𝑎𝑛 + 𝑏 𝑛 = (𝑎 + 𝑏)(𝑎𝑛−1 − 𝑎𝑛−2 𝑏 + 𝑎𝑛−3 𝑏 2 + ⋯ + 𝑏 𝑛−1 )
(h) 𝑎3 − 𝑏 3 = (𝑎 − 𝑏)(𝑎2 + 𝑎𝑏 + 𝑏 2 )
(i) 𝑎3 + 𝑏 3 = (𝑎 + 𝑏)(𝑎2 − 𝑎𝑏 + 𝑏 2 )
2. Sume remarcabile și inegalități

𝑛(𝑛+1)
(a) ∑𝑛𝑘=1 𝑘 = 1 + 2 + 3 + ⋯ + 𝑛 = 2
𝑛(𝑛+1)(2𝑛+1)
(b) ∑𝑛𝑘=1 𝑘 2 2 2 2
= 1 +2 +3 +⋯+𝑛 = 2
6
𝑛(𝑛+1) 2
(c) ∑𝑛𝑘=1 𝑘 3 3 3 3
= 1 +2 +3 +⋯+𝑛 = 3
[ 2 ]
𝑛(4𝑛2 −1)
(d) 12 + 32 + ⋯ + (2𝑛 − 1)2 = 3
(e) Inegalitatea mediilor. Fie 𝑛 ∈ ℕ , 𝑛 ≥ 2 ș𝑖 𝑎1 , 𝑎2 , … , 𝑎𝑛 ∈ ℝ , 𝑎𝑣𝑒𝑚 ∶
𝑛 𝑎1 + 𝑎2 +⋯+𝑎𝑛
1 1 1 ≤ 𝑛√𝑎1 ⋅ 𝑎2 ⋅ … ⋅ 𝑎𝑛 ≤ . Egalitatea are loc ⇔ 𝑎1 = 𝑎2 = ⋯ = 𝑎𝑛 .
+ +⋯+ 𝑛
𝑎1 𝑎2 𝑎𝑛
(f) Inegalitatea lui Bernoulli. Fie 𝛽 > 0 , 𝑡 > 1 ș𝑖 𝑡 ∈ ℚ . Are loc inegalitatea :
(1 + 𝛽)𝑡 > 1 + 𝑡𝛽
3. Modulul
−𝑡, 𝑡 < 0
(a) |𝑡| = {
𝑡, 𝑡 ≥ 0
(b) |𝑡| ≥ 0
(c) |𝑡| = 0 ⇔ 𝑡 = 0
(d) |𝑡| = |−𝑡|
(e) |𝑎 ⋅ 𝑏| = |𝑎| ⋅ |𝑏|
𝑎 |𝑎|
(f) |𝑏| = |𝑏| , 𝑏 ≠ 0
(g) √𝑡 2 = |𝑡|
(h) |𝑎 + 𝑏| ≤ |𝑎| + |𝑏|
(i) |𝑎| + |𝑏| = 0 ⇔ 𝑎 = 𝑏 = 0
Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 1

4. Parte întreagă și parte fracționară

Fie 𝑡 ∈ ℝ . Cel mai mare număr întreg mai mic sau egal cu t se numește parte întreagă
a numărului t, notată [t].
Proprietăți:
(a) [𝑡] ∈ ℤ , ∀ 𝑡 ∈ ℝ
(b) 𝑡 − 1 < [𝑡] ≤ 𝑡
(c) [𝑡] ≤ 𝑡 < [𝑡] + 1
(d) [𝑡 + 𝑘] = [𝑡] + 𝑘 , ∀ 𝑘 ∈ ℤ
Numărul t – [t] se numește partea fracționară a lui t, notată {t}.
Proprietăți:
(a) 0 ≤ {𝑡} < 1
(b) {𝑡} = 0 ⇔ 𝑡 ∈ ℤ
5. Mulțimi
Numărul de elemente ale unei mulțimi se numește cardinalul mulțimii, notat card A
sau |𝐴|.
- Principiul includerii și al excluderii
Dacă A și B sunt mulțimi finite, atunci:
𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∪ 𝐵) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵 − 𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∩ 𝐵)
Dacă A, B și C sunt mulțimi finite, atunci:
𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∪ 𝐵 ∪ 𝐶) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐶 − 𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∩ 𝐵) − 𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∩ 𝐶) −
−𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐵 ∩ 𝐶) + 𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∩ 𝐵 ∩ 𝐶)
- Regula sumei
Dacă A și B sunt mulțimi finite și disjuncte, atunci:
𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∪ 𝐵) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵
Dacă B este o mulțime finită și 𝐴 ⊂ 𝐵 , atunci:
𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐵 ∕ 𝐴) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵 − 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴

- Regula produsului
Dacă A și B sunt două mulțimi finite, atunci:
𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 × 𝐵) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 ∙ 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵

2. Principiul inducției matematice
Propoziția P(n) este adevărată pentru orice număr natural n dacă sunt verificate
următoarele condiții:
1) Propoziția P(n) este adevărată pentru n = 0.
2) Din presupunerea că P(n) este adevărată pentru n = k , 𝑘 ∈ ℕ , rezultă că este
adevărată pentru n = k + 1.
3. Progresii
Progresia aritmetică
𝑎𝑛+1 = 𝑎𝑛 + 𝑟 , ∀ 𝑛 ≥ 1 , unde 𝑟 ∈ ℝ se numește rație.
Proprietăți:
(a) 𝑎𝑛 = 𝑎1 + (𝑛 − 1)𝑟 , ∀ 𝑛 ≥ 1
𝑎 +𝑎
(b) 𝑎𝑛 = 𝑛−1 2 𝑛+1 , ∀ 𝑛 ≥ 2
𝑎1 + 𝑎𝑛 2𝑎1 +(𝑛−1)𝑟
(c) 𝑆𝑛 = ⋅𝑛 = ⋅ 𝑛 , ∀ 𝑛 ≥ 1 , suma primilor n termeni ai progresiei
2 2
aritmetice
Progresia geometrică
𝑏𝑛+1 = 𝑏𝑛 ⋅ 𝑞 , ∀ 𝑛 ≥ 1 , unde 𝑞 ∈ ℝ∗ este rația progresiei.
Proprietăți:
(a) 𝑏𝑛 = 𝑏1 ⋅ 𝑞 𝑛−1 , ∀ 𝑛 ≥ 1
(b) 𝑏𝑛2 = 𝑏𝑛−1 ⋅ 𝑏𝑛+1 , ∀ 𝑛 ≥ 2
𝑞 𝑛 −1
𝑏1 ⋅ , 𝑞≠1
(c) 𝑆𝑛 = { 𝑞−1
𝑛 ⋅ 𝑏1 , 𝑞=1

4. Funcția de gradul întâi. Funcția de gradul al doilea
A. Funcția de gradul întâi
Funcția 𝑓 ∶ ℝ → ℝ , 𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 + 𝑏 ; 𝑎, 𝑏 ∈ ℝ , 𝑎 ≠ 0 se numește funcție de gradul

întâi.
Graficul funcției de gradul întâi este o dreaptă, de pantă a.

𝑏
Intersecția graficului cu axele de coordonate sunt punctele A(0, b) și 𝐵(− 𝑎 , 0).
Monotonia: Dacă a > 0 , f este strict crescătoare. Dacă a < 0 , f este strict descrescătoare.
Semnul :
B. Funcția de gradul al doilea
Funcția 𝑓 ∶ ℝ → ℝ , 𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 2 + 𝑏𝑥 + 𝑐 ; 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ , 𝑎 ≠ 0 se numește funcție de

gradul al doilea.
𝑏 ∆
Graficul funcției de gradul al doilea este o parabolă de vârf 𝑉(− 2𝑎 , − 4𝑎) , iar axa de
𝑏
simetrie este 𝑥 = − 2𝑎 .
Intersecția graficului cu axa 𝑂𝑦 o reprezintă punctul 𝐴(0, 𝑐) , iar intersecția graficului

funcției cu axa 𝑂𝑥 reprezintă soluțiile ecuației 𝑓(𝑥) = 0 . Astfel, dacă ∆ > 0 , parabola
intersecteză axa 𝑂𝑥 în două puncte distincte, dacă ∆ = 0 , parabola este tangentă axei
𝑂𝑥 , iar dacă ∆ < 0 , parabola nu intersectează axa 𝑂𝑥 .
𝑏
Monotonia: Dacă a > 0 , f este strict descrescătoare pe intervalul (−∞ , − 2𝑎] și strict
𝑏
crescătoare pe intervalul [− 2𝑎 , +∞). Dacă a < 0 , f este strict crescătoare pe intervalul
𝑏 𝑏
(−∞ , − ] și strict descrescătoare pe intervalul [− , +∞).
2𝑎 2𝑎

𝑏
Puncte de extrem : Dacă a > 0 , funcția admite un minim în punctul 𝑥𝑚𝑖𝑛 = − 2𝑎 , care
∆
are valoarea 𝑦𝑚𝑖𝑛 = − 4𝑎 . Dacă a < 0 , funcția admite un maxim în punctul
𝑏 ∆
𝑥𝑚𝑎𝑥 = − 2𝑎 , care are valoarea 𝑦𝑚𝑎𝑥 = − 4𝑎 .
Semnul:
Dacă ∆ < 0 , funcția păstrează semnul lui a.

𝑏
Dacă ∆ = 0 , se anulează în 𝑥 = − 2𝑎 și are semnul lui a.
Dacă ∆ > 0 , funcția are semn contrar lui a între rădăcini și păstrează semnul lui a în
rest.
5. Ecuația de gradul I. Ecuația de gradul al II-lea
Ecuația de gradul I
𝑏
Ecuația 𝑎𝑥 + 𝑏 = 0; 𝑎, 𝑏 ∈ ℝ , 𝑎 ≠ 0 are soluția unică 𝑥 = − 𝑎 .
Ecuația de gradul al II-lea
Ecuația 𝑎𝑥 2 + 𝑏𝑥 + 𝑐 = 0; 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ , 𝑎 ≠ 0 are:
−𝑏 ± √∆
- Două rădăcini reale și distincte 𝑥1,2 = dacă ∆ > 0
2𝑎
𝑏
- Două rădăcini reale și egale 𝑥1 = 𝑥2 = − dacă ∆ = 0
2𝑎
- Nici o rădăcină reală dacă ∆ < 0 .
!!! 𝑎𝑥 2 + 𝑏𝑥 + 𝑐 = 𝑎(𝑥 − 𝑥1 )(𝑥 − 𝑥2 ) , unde 𝑥1 , 𝑥2 sunt rădăcinile ecuației.

𝑏 𝑐
Relațiile lui Viète: 𝑠 = 𝑥1 + 𝑥2 = − 𝑎 , 𝑝 = 𝑥1 ⋅ 𝑥2 = .
𝑎
Formarea ecuației de gradul II când se cunosc soluțiile sale: 𝑥 2 − 𝑠𝑥 + 𝑝 = 0 , unde s și p sunt

cele de mai sus.

6. Vectori
Regula triunghiului (figura 1):

⃗⃗⃗⃗⃗ + 𝐵𝐶
Dacă A, B, C sunt puncte în plan, atunci 𝐴𝐵 ⃗⃗⃗⃗⃗ = 𝐴𝐶
⃗⃗⃗⃗⃗ .
Regula paralelogramului (figura 2):
În paralelogramul MNPQ, are loc ⃗⃗⃗⃗⃗⃗

𝑀𝑃 = ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑀𝑁 + ⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑀𝑄 .
Figura 1 Figura 2
Dacă M este mijlocul segmentului [𝐴𝐵] , pentru orice punct O din plan are loc relația
1
⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑂𝑀 = ⃗⃗⃗⃗⃗ + 𝑂𝐵
(𝑂𝐴 ⃗⃗⃗⃗⃗ ) . Are loc și reciproca.
2
⃗⃗ și 𝑛⃗ sunt coliniari dacă există 𝛾 ∈ ℝ∗ unic, astfel încât 𝑚

Vectorii 𝑚 ⃗⃗ = 𝛾𝑛⃗ .
𝑟𝐴 = ⃗⃗⃗⃗⃗
Vectorul ⃗⃗⃗ 𝑂𝐴 se numește vectorul de poziție al punctului A în raport cu O.
1 𝑘
Dacă M împarte segmentul [𝐴𝐵] , în raportul k, atunci ⃗⃗⃗⃗
𝑟𝑀 = 𝑟
⃗⃗⃗⃗ + 𝑟
⃗⃗⃗ .
𝑘+1 𝐴 𝑘+1 𝐵
⃗⃗⃗⃗⃗
𝑟𝐴 + ⃗⃗⃗⃗⃗
𝑟𝐵
Dacă M este mijlocul segmentului [𝐴𝐵] , atunci ⃗⃗⃗⃗
𝑟𝑀 = .
2
⃗⃗⃗⃗⃗
𝑟𝐴 + ⃗⃗⃗⃗⃗
𝑟𝐵 +𝑟⃗⃗⃗⃗𝐶
Dacă G este centrul de greutate al triunghiului ∆𝐴𝐵𝐶 , atunci ⃗⃗⃗
𝑟𝐺 = .
3
În reperul xOy , fiecare punct M (x , y) este determinat de vectorul de poziție

⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑂𝑀 = 𝑥𝑖 + 𝑦𝑗 .
Dacă A(𝑥𝐴 , 𝑦𝐴 ) și B(𝑥𝐵 , 𝑦𝐵 ) , atunci ⃗⃗⃗⃗⃗
𝐴𝐵 (𝑥𝐵 − 𝑥𝐴 , 𝑦𝐵 − 𝑦𝐴 ) sau
⃗⃗⃗⃗⃗ = (𝑥𝐵 − 𝑥𝐴 )𝑖 + (𝑦𝐵 − 𝑦𝐴 )𝑗 .
𝐴𝐵
⃗⃗⃗⃗⃗ este ‖𝐴𝐵
Lungimea vectorului 𝐴𝐵 ⃗⃗⃗⃗⃗ ‖ = √(𝑥𝐵 − 𝑥𝐴 )2 + (𝑦𝐵 − 𝑦𝐴 )2 .
Dacă 𝑚
⃗⃗ = 𝑥1 𝑖 + 𝑦1 𝑗 și 𝑛⃗ = 𝑥2 𝑖 + 𝑦2 𝑗 , atunci 𝑚
⃗⃗ ⋅ 𝑛⃗ = 𝑥1 𝑥2 + 𝑦1 𝑦2 și
⃗⃗ ‖ = √𝑥12 + 𝑦12 și ‖𝑛⃗‖ = √𝑥22 + 𝑦22 , iar 𝑚
‖𝑚 ⃗⃗ ⋅ 𝑛⃗ = ‖𝑚
⃗⃗ ‖ ⋅ ‖𝑛⃗‖ ⋅ cos(𝑢,
̂𝑣 ) .
Vectori perpendiculari: 𝑚
⃗⃗ ⊥ 𝑛⃗ ⇔ 𝑚
⃗⃗ ⋅ 𝑛⃗ = 0 ⇔ 𝑥1 𝑥2 + 𝑦1 𝑦2 = 0 .

𝑥1 𝑦1
Vectori paraleli: 𝑚
⃗⃗ ∥ 𝑛⃗ ⇔ = .
𝑥2 𝑦2
7. Elemente de trigonometrie
Ox − axa cosinusurilor
Oy − axa sinusurilor
Proprietăți:
sin 𝑥 ∈ [−1,1] , cos 𝑥 ∈ [−1,1]
sin2 𝑥 + cos 2 𝑥 = 1
sin(−𝑥) = − sin 𝑥 , cos(−𝑥) = cos 𝑥
Formule fundamentale:
sin(𝑎 ± 𝑏) = sin 𝑎 ⋅ cos 𝑏 ± cos 𝑎 ⋅ sin 𝑏
cos(𝑎 ± 𝑏) = cos 𝑎 ⋅ cos 𝑏 ∓ sin 𝑎 ⋅ sin 𝑏
𝑡𝑔 𝑎 ± 𝑡𝑔 𝑏
𝑡𝑔(𝑎 ± 𝑏) =
1 ∓ 𝑡𝑔 𝑎 ⋅ 𝑡𝑔 𝑏
𝑎+𝑏 𝑎−𝑏
sin 𝑎 + sin 𝑏 = 2 sin ⋅ cos
2 2
𝑎−𝑏 𝑎+𝑏
sin 𝑎 − sin 𝑏 = 2 sin ⋅ cos
2 2
cos 𝑎 + cos 𝑏 = 2 cos ⋅ cos
2 2
cos 𝑎 − cos 𝑏 = −2 sin ⋅ sin
2 2
sin(𝑎 ± 𝑏)
𝑡𝑔 𝑎 ± 𝑡𝑔 𝑏 =
cos 𝑎 ⋅ cos 𝑏
𝑎 𝑎 𝑎
2 𝑡𝑔 2 1 − 𝑡𝑔2 2 2 𝑡𝑔 2
sin 𝑎 = 𝑎 , cos 𝑎 = 𝑎 , 𝑡𝑔 𝑎 = 𝑎
1 + 𝑡𝑔2 2 1 + 𝑡𝑔2 2 1 − 𝑡𝑔2 2
𝑎 1 − cos 𝑎 sin 𝑎
𝑡𝑔 = =
2 sin 𝑎 1 + cos 𝑎
8. Radicali și logaritmi
1. Puteri și radicali

Fie 𝑎, 𝑏 ∈ ℝ∗ , 𝑚, 𝑛 ∈ ℚ . Atunci
𝑎𝑚 ⋅ 𝑎𝑛 = 𝑎𝑚+𝑛 , 𝑎𝑚 ∶ 𝑎𝑛 = 𝑎𝑚−𝑛
(𝑎𝑚 )𝑛 = 𝑎𝑚⋅𝑛 , (𝑎 ⋅ 𝑏)𝑚 = 𝑎𝑚 ⋅ 𝑏 𝑚
𝑎 𝑚 𝑎𝑚 1
(𝑏) = 𝑏𝑚 , 𝑎−𝑛 = .
𝑎𝑛
Fie 𝑎, 𝑏 ∈ (0, +∞) , 𝑚, 𝑛 ∈ ℕ∗ .
𝑛 |𝑎| , 𝑛 𝑝𝑎𝑟
√𝑎𝑛 = {
𝑎 , 𝑛 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑟
𝑛 𝑛
√𝑎 ⋅ 𝑏 = 𝑛√𝑎 ⋅ √𝑏
𝑛
𝑛 𝑎 √𝑎
√ = 𝑛 ,𝑏 ≠ 0
𝑏 √𝑏
𝑛
𝑚
√𝑎𝑚 = 𝑎 𝑛
𝑛𝑘
√𝑎𝑚𝑘 = 𝑛√𝑎𝑚 , ∀ 𝑘 ∈ ℕ∗
𝑛 𝑚 𝑛𝑚
√ √𝑎 = √𝑎
2. Logaritmi
Fie 𝑎, 𝑏 > 0 , 𝑎, 𝑏 ≠ 1 , 𝑥, 𝑦 > 0
log 𝑎 𝑥 = 𝑦 ⇔ 𝑥 = 𝑎 𝑦
𝑎log𝑎 𝑥 = 𝑥
log 𝑎 𝑎 = 1
log 𝑎 1 = 0
log 𝑎 𝑥 + log 𝑎 𝑦 = log 𝑎 (𝑥 ⋅ 𝑦)

𝑥
log 𝑎 𝑥 − log 𝑎 𝑦 = log 𝑎 ( )
𝑦
log 𝑎 𝑥 𝑝 = 𝑝 ⋅ log 𝑎 𝑥
log 𝑎 𝑎 𝑥 = 𝑥 ⋅ log 𝑎 𝑎 = 𝑥 ⋅ 1 = 𝑥
log 𝑏 𝑥
log 𝑎 𝑥 = − 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐛𝐚𝐳𝐞𝐢
log 𝑏 𝑎

9. Numere complexe
z = a + bi , a, b ∈ ℝ este forma algebrică a numărului complex z, unde a = Re z este partea
reală a numărului z, iar b = Im z este partea sa imaginară.
Două numere complexe sunt egale dacă au părțile reale egale, respectiv cele imaginare egale.
Conjugatul lui z : 𝑧̅ = 𝑎 − 𝑏𝑖 , 𝑎, 𝑏 ∈ ℝ
Modulul unui număr complex : |𝑧| = √𝑎2 + 𝑏 2
Adunarea și scăderea numerelor complexe se face pe componente: 𝑧1 = 𝑎 + 𝑏𝑖 și 𝑧2 = 𝑐 + 𝑑𝑖.

Atunci 𝑧1 + 𝑧2 = (𝑎 + 𝑐) + (𝑏 + 𝑑)𝑖 .
Înmulțirea se face ca și la numere reale doar că aici se va ține cont de puterea lui i : 𝑖 2 = −1.
Atunci 𝑧1 ⋅ 𝑧2 = 𝑎(𝑐 + 𝑑𝑖) + 𝑏𝑖(𝑐 + 𝑑𝑖) .
10. Funcții
Operații cu funcții :
Fie funcțiile 𝑓, 𝑔: 𝐷 → ℝ , 𝐷 ⊆ ℝ nevidă. Atunci
suma este : (𝑓 + 𝑔): 𝐷 → ℝ , (𝑓 + 𝑔)(𝑥) = 𝑓(𝑥) + 𝑔(𝑥)
produsul este : (𝑓 ⋅ 𝑔): 𝐷 → ℝ , (𝑓 ⋅ 𝑔)(𝑥) = 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥)

𝑓 𝑓 𝑓(𝑥)
câtul este : 𝑔(𝑥) ≠ 0, ∀ 𝑥 ∈ 𝐷 , 𝑔 : 𝐷 → ℝ , (𝑔) (𝑥) = 𝑔(𝑥)
Dacă 𝑓: 𝐴 → 𝐵 și 𝑔: B → 𝐶 sunt două funcții, compusa lor 𝑔 ∘ 𝑓: A → 𝐶 este definită prin

(𝑔 ∘ 𝑓)(𝑥) = 𝑔(𝑓(𝑥)) , ∀ 𝑥 ∈ 𝐴
Compunerea unei funcții cu inversa ei este funcția x.
Funcții injective, surjective, bijective:
Funcția f: A → B este injectivă dacă și numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele
condiții:
• Pentru orice 𝑥1 , 𝑥2 ∈ 𝐴 astfel încât 𝑓(𝑥1 ) = 𝑓(𝑥2 ) , rezultă 𝑥1 = 𝑥2 .
• Pentru orice 𝑥1 , 𝑥2 ∈ 𝐴 astfel încât 𝑥1 ≠ 𝑥2 , rezultă 𝑓(𝑥1 ) ≠ 𝑓(𝑥2 ).
• Pentru orice 𝑦 ∈ 𝐵, ecuația 𝑓(𝑥) = 𝑦 are cel mult o soluție 𝑥 ∈ 𝐴.
• Orice paralelă dusă la axa Ox printr-un punct al codomeniului intersectează graficul
funcției în cel mult un punct.

• Dacă f este strict monotonă, atunci f este injectivă. Reciproca nu are loc.
Funcția f: A → B este surjectivă dacă și numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele
condiții:
• Pentru orice 𝑦 ∈ 𝐵, există 𝑥 ∈ 𝐴 astfel încât 𝑓(𝑥) = 𝑦.
• Pentru orice 𝑦 ∈ 𝐵, ecuația 𝑓(𝑥) = 𝑦 are cel puțin o soluție 𝑥 ∈ 𝐴.
• Im f = B
funcției în cel puțin un punct.
Funcția 𝑓: 𝐴 → 𝐵 este bijectivă dacă și numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele
condiții:
• f este injectivă și este și surjectivă.
• Pentru orice 𝑦 ∈ 𝐵, ecuația 𝑓(𝑥) = 𝑦 are o unică soluție.
funcției în exact un punct.
Funcția f: A → B este inversabilă dacă și numai dacă este bijectivă.
Monotonia funcțiilor:
Fie f: D → ℝ , D ⊆ ℝ . Vom spune că:

• f este strict crescătoare dacă ∀ x1 , x2 ∈ D cu 𝑥1 < 𝑥2 rezultă 𝑓(𝑥1 ) < 𝑓(𝑥2 )
• f este strict descrescătoare dacă ∀ x1 , x2 ∈ D cu 𝑥1 < 𝑥2 rezultă 𝑓(𝑥1 ) > 𝑓(𝑥2 )
• f este strict monotonă dacă este strict crescătoare sau strict descrescătoare
• f este crescătoare dacă ∀ x1 , x2 ∈ D cu 𝑥1 < 𝑥2 rezultă 𝑓(𝑥1 ) ≤ 𝑓(𝑥2 )
• f este descrescătoare dacă ∀ x1 , x2 ∈ D cu 𝑥1 < 𝑥2 rezultă 𝑓(𝑥1 ) ≥ 𝑓(𝑥2 )
• f este monotonă dacă este crescătoare sau descrescătoare.
Funcții pare, impare, periodice:
Fie f: D → ℝ , D ⊆ ℝ , nevidă, centrată în origine. Spunem că:

• f este pară dacă f(x) = f(−x), ∀ x ∈ D
• f este impară dacă f(x) = −f(−x), ∀ x ∈ D
• f este periodică de perioadă K dacă f(x + K) = f(x), ∀ x ∈ D

11. Combinatorică
n!
Cnk =
k! (n − k)!
Cnk = Cnn−k
k k−1
Cnk = Cn−1 + Cn−1
Fie A o mulțime cu m elemente și B o mulțime cu n elemente. Dacă n < m , numărul funcțiilor

n
strict monotone f: A → B este Cm .
Numărul funcțiilor f: A → B este 𝑛𝑚 .
Binomul lui Newton:
Fie a, b ∈ ℝ și n ∈ ℕ . Avem:
(𝑎 + 𝑏)𝑛 = Cn0 𝑎𝑛 + Cn1 𝑎𝑛−1 𝑏 + ⋯ + Cnn 𝑏 𝑛
𝑇𝑘+1 = Cnk 𝑎𝑛−𝑘 𝑏 𝑘 – termenul de rang k

număr cazuri favorabile
Probabilitatea, notată P are formula: P = .
număr cazuri totale
12. Geometrie analitică

Fie punctele A(xA , yA ) și B(xB , yB ). Atunci:
yB − yA
• panta dreptei AB este m = .
xB − xA
𝑥 𝑦 1
• ecuația dreptei AB este | 𝑥𝐴 𝑦𝐴 1| = 0.
𝑥𝐵 𝑦𝐵 1
x +x y +y
• mijlocul M al segmentului [𝐴𝐵], are coordonatele xM = A 2 B și yM = A 2 B.
• ecuația dreptei ce trece prin A și are panta m este 𝑦 − 𝑦𝐴 = 𝑚(𝑥 − 𝑥𝐴 ).
a
Dacă dreapta d are ecuația d: ax + by + c = 0, atunci panta este m = − .
b
Două drepte sunt paralele dacă au pantele egale.
Două drepte sunt perpendiculare dacă produsul pantelor este egal cu -1.
|𝑎𝑥𝐴 +𝑏𝑦𝐴 +𝑐|
Distanța de la punctul A(xA , yA ) la dreapta d: ax + by + c = 0 este 𝑑(𝐴, 𝑑) = √𝑎2 +𝑏 2
.
Fie punctele A(xA , yA ) , B(xB , yB ) și C(xC , yC ). Atunci:
𝑥𝐴 𝑦𝐴 1
1
A∆ABC = 2 |∆| , unde ∆ = |𝑥𝐵 𝑦𝐵 1|
𝑥𝐶 𝑦𝐶 1

𝑥𝐴 𝑦𝐴 1
Condiția ca punctele A, B, C să fie coliniare este ∆ = |𝑥𝐵 𝑦𝐵 1| = 0
𝑥𝐶 𝑦𝐶 1
Subiectul II
1. Algebră liniară
A. Matrice
𝑎 𝑏
Fie matricea 𝐴 = ( )
𝑐 𝑑
𝑎 𝑏 𝑥 𝑦 𝑎+𝑥 𝑏+𝑦
Adunarea : ( ) + (𝑧 𝑞) = ( 𝑐 + 𝑧 ) . Analog se procedează și pentru matrice
𝑐 𝑑 𝑑+𝑞
de ordin mai mare decât doi.
𝑎 𝑏 𝑥 𝑦 𝑎𝑥 + 𝑏𝑧 𝑎𝑦 + 𝑏𝑞
Înmulțirea : ( ) ⋅ (𝑧 𝑞 ) = (𝑐𝑥 + 𝑑𝑧 ) . Analog și pentru matrice de ordin mai
𝑐 𝑑 𝑐𝑦 + 𝑑𝑞
mare.
𝑎 𝑏 𝑡 𝑎 𝑐
Transpusa unei matrice : ( ) = ( )
𝑐 𝑑 𝑏 𝑑
0 0
Matricea nulă : 𝑂2 = ( ) . Analog pentru ordin mai mare.
0 0
1 0 0
1 0
Matricea identitate : 𝐼2 = ( ) , 𝐼3 = (0 1 0) și analog pentru ordin superior.
0 1
0 0 1
𝐴𝑛 = ⏟
𝐴 ⋅𝐴 ⋅ …⋅𝐴
𝑑𝑒 𝑛 𝑜𝑟𝑖
B. Determinanți
𝑎11 𝑎12
|𝑎 𝑎22 | = 𝑎11 ⋅ 𝑎22 − 𝑎12 ⋅ 𝑎21
21
𝑎11 𝑎12 𝑎13

𝑎
| 21 𝑎22 𝑎23 | = 𝑎11 ⋅ 𝑎22 ⋅ 𝑎33 + 𝑎21 ⋅ 𝑎32 ⋅ 𝑎13 + 𝑎12 ⋅ 𝑎23 ⋅ 𝑎31 − 𝑎13 ⋅ 𝑎22 ⋅ 𝑎31 −
𝑎31 𝑎32 𝑎33
−𝑎12 ⋅ 𝑎21 ⋅ 𝑎33 − 𝑎11 ⋅ 𝑎23 ⋅ 𝑎32

Proprietăți:
1) det(𝐴) = 𝑑𝑒𝑡(𝐴)𝑡 . Determinantul unei matrice este egal cu determinantul transpusei.

2) Dacă toate elementele unei linii sau a unei coloane sunt nule, atunci determinantul este
nul.
3) Dacă două linii sau coloane ale unei matrice sunt proporționale, atunci determinantul
este nul.
4) Dacă schimbăm două linii (coloane) între ele, atunci determinantul obținut este opusul
determinantului matricei.
5) det(𝐴 ⋅ 𝐵) = det (𝐴) ⋅ det (𝐵)
6) Dacă toate elementele unei linii sau a unei coloane sunt înmulțite cu același număr,
atunci determinantul va fi înmulțit cu acel număr.
C. Inversa unei matrice

Pasul 1 : Se calculează determinantul matricei.
Dacă 𝑑𝑒𝑡 ≠ 0 atunci matricea este inversabilă.
Pasul 2 : Se scrie transpusa matricei.
Pasul 3 : Se scrie 𝐴∗ , adică adjuncta matricei.
Pasul 4 : Se calculează inversa matricei după formula:
1
𝐴−1 = ⋅ 𝐴∗
det (𝐴)
Pasul 5 : Verificare: 𝐴 ⋅ 𝐴−1 = 𝐴−1 ⋅ 𝐴 = 𝐼𝑛 , pentru oricare matrice A de ordin n, inversabilă
D. Sisteme de ecuații liniare

Fie un sistem cu m ecuații și n necunoscute.
Teorema Kronecker-Capelli: Un sistem de ecuații liniare este compatibil dacă și numai dacă
rang A = rang ̅A , unde A este matricea asociată sistemului iar A
̅ este matricea extinsă a
sistemului.
Algoritm de rezolvare a unui sistem de m ecuații cu n necunoscute:
Se scrie matricea sistemului și matricea extinsă.
Dacă m = n și det 𝐴 ≠ 0 atunci sistemul este compatibil determinat și se rezolvă cu regula lui
Cramer.

Dacă det 𝐴 = 0 sau 𝑚 ≠ 𝑛 , determinăm rangul matricei și determinantul principal. Calculăm

toți minorii caracteristici și dacă există cel puțin unul nenul, atunci sistemul este incompatibil.
Dacă toți minorii sunt nuli, sistemul este compatibil nedeterminat.În final se formează sistemul
din ecuațiile principale și necunoscutele principale și se rezolvă.
Un sistem liniar este omogen dacă toți termenii liberi sunt nuli. Un astfel de sistem este
compatibil și admite soluția nulă. Dacă determinantul matricei sistemului este ≠ 0, admite doar
soluția nulă și admite și soluții nenule pentru determinant egal cu 0.
2. Structuri algebrice
Fie M o mulțime nevidă. Se numește lege de compoziție pe M orice funcție ∗∶ 𝑀 × 𝑀 → 𝑀.
O submulțime nevidă H a lui M se numește parte stabilă a lui M în raport cu operația " ∗ " dacă
∀ 𝑥, 𝑦 ∈ 𝐻 ⇒ 𝑥 ∗ 𝑦 ∈ 𝐻.
Operația „ ∗ ” este asociativă dacă (𝑥 ∗ 𝑦) ∗ 𝑧 = 𝑥 ∗ (𝑦 ∗ 𝑧), ∀ 𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝑀;
Operația „ ∗ ” este comutativă dacă 𝑥 ∗ 𝑦 = 𝑦 ∗ 𝑥, ∀ 𝑥, 𝑦 ∈ 𝑀;
Operația „ ∗ ” admite element neutru dacă ∃ 𝑒 ∈ 𝑀, astfel încât 𝑥 ∗ 𝑒 = 𝑒 ∗ 𝑥 = 𝑥, ∀ 𝑥 ∈ 𝑀;
Toate elementele lui M sunt simetrizabile dacă ∀ 𝑥 ∈ 𝑀, ∃ 𝑥 ′ ∈ 𝑀 astfel încât

𝑥 ∗ 𝑥 ′ = 𝑥 ′ ∗ 𝑥 = 𝑒.
Perechea (𝐺,∗) se numește grup dacă:
1) „ ∗ ” este lege de compoziție pe G

2) „ ∗ ” este asociativă
3) „ ∗ ” are element neutru
4) orice element din G este simetric.
Dacă „ ∗ ” este și comutativă, atunci (𝐺,∗) se numește grup abelian.
Fie (𝐺1 ,∗) și (𝐺2 ,∘) două grupuri. O funcție 𝑓: 𝐺1 → 𝐺2 se numește morfism de grupuri dacă
𝑓(𝑥 ∗ 𝑦) = 𝑓(𝑥) ∘ 𝑓(𝑦) , ∀ 𝑥, 𝑦 ∈ 𝐺1 . Dacă f este și bijectivă, atunci aceasta este izomorfism
de grupuri.
Proprietățile morfismului de grupuri:

1) 𝑓(𝑒1 ) = 𝑒2 , unde 𝑒1 este elementul neutru al primului grup, iar 𝑒2 respectiv al celui de-al doilea
grup;
′
2) 𝑓(𝑥 ′ ) = (𝑓(𝑥))
3. Polinoame
Expresia 𝑓 = 𝑎𝑛 𝑋 𝑛 + 𝑎𝑛−1 𝑋 𝑛−1 + ⋯ + 𝑎1 𝑋 + 𝑎0 se numește polinom în nedeterminata X și

cu coeficienții în K, unde K este unul dintre corpurile cunoscute: ℚ, ℝ, ℂ, ℤ𝑝 𝑐𝑢 𝑝 𝑝𝑟𝑖𝑚.
Dacă f = 0 atunci spunem că f are gradul −∞, în rest vom spune că f are gradul n, notat
grad f = n.
Teorema împărțirii cu rest: Fie 𝑓, 𝑔 ∈ 𝐾[𝑋], 𝑔 ≠ 0 și K un corp comutativ. Atunci există și

sunt unic determinate polinoamele 𝑞, 𝑟 ∈ 𝐾[𝑋] astfel încât 𝑓 = 𝑔𝑞 + 𝑟, cu 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑟 < 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑔.
Numărul 𝑎 ∈ 𝐾 este rădăcină a lui 𝑓 ∈ 𝐾[𝑋] dacă 𝑓(𝑎) = 0.
Teorema lui Bézout: Dacă 𝑓 ∈ 𝐾[𝑋] și 𝑎 ∈ 𝐾, atunci a este rădăcină a lui f ⇔ (𝑋 − 𝑎)⁄𝑓 .
Restul împărțirii lui 𝑓 la (𝑋 − 𝑎) este 𝑓(𝑎).
Descompunerea unui polinom în funcție de rădăcini, nu neapărat distincte:

𝑓 = 𝑎𝑛 (𝑋 − 𝑥1 )(𝑋 − 𝑥2 ) … (𝑋 − 𝑥𝑛 )
Teorema fundamentală a algebrei (D’Alembert-Gauss): Orice polinom cu coeficienți

complecși, de grad mai mare sau egal cu 1, are cel puțin o rădăcină în ℂ.
𝑎𝑛−1
𝑆1 = 𝑥1 + 𝑥2 + ⋯ + 𝑥𝑛 = −
𝑎𝑛
𝑎𝑛−2
𝑆2 = 𝑥1 𝑥2 + 𝑥1 𝑥3 + ⋯ + 𝑥𝑛−1 𝑥𝑛 = 𝑎𝑛
Relațiile lui Viète : 𝑆 = 𝑥 𝑥 𝑥 + 𝑥 𝑥 𝑥 + ⋯ + 𝑥 𝑥 𝑥 = − 𝑎𝑛−3
3 1 2 3 1 2 4 𝑛−2 𝑛−1 𝑛 𝑎 𝑛
⋮
𝑎
{ 𝑆𝑛 = 𝑥1 𝑥2 … 𝑥𝑛 = (−1)𝑛 𝑎0
𝑛
Dacă polinomul are o rădăcină complexă, atunci acesta va admite și conjugata ca și rădăcină.
O rădăcină are ordin de multiplicitate mai mare decât 1 dacă și derivata (până la ordinul n) are
acea rădăcină ca și soluție.

Subiectul III
1. Șiruri
Șirul (𝑥𝑛 )𝑛∈ℕ este crescător dacă 𝑥𝑛 ≤ 𝑥𝑛+1.
Șirul (𝑥𝑛 )𝑛∈ℕ este descrescător dacă 𝑥𝑛 ≥ 𝑥𝑛+1.
Șirul (𝑥𝑛 )𝑛∈ℕ este monoton dacă este crescător sau descrescător. Aceleași condiții puțin
schimbate se aplică și pentru strict monoton.
Șirul este converegent dacă limita sa este finită. Altfel el este divergent.
Un șir convergent este mărginit.
Un șir care conține două subșiruri cu limite diferite este divergent.
Teorema lui Weierstrass. Orice șir monoton și mărginit este convergent.
Printre criteriile de calcul al limitei unui șir amintim criteriul raportului, criteriul radicalului
(Cauchy-d’Alembert) și criteriul Stolz-Cesaro.
1 𝑛 1 1 1
Șirul remarcabil cu limita e : lim (1 + 𝑛) = 𝑒 ; lim (1 + 1! + 2! + ⋯ + 𝑛!) = 𝑒
𝑛→∞ 𝑛→∞
2. Limite de funcții
1 1 1
lim = 0 ; lim 𝑥 = +∞ ; lim 𝑥 = −∞
𝑥→±∞ 𝑥 𝑥→0 𝑥→0
𝑥>0 𝑥<0
lim𝜋 𝑡𝑔 𝑥 = −∞ ; lim𝜋 𝑡𝑔 𝑥 = +∞ ; lim 𝑐𝑡𝑔 𝑥 = +∞ ; lim 𝑐𝑡𝑔 𝑥 = −∞

𝑥→ 𝑥→ 𝑥→0 𝑥→0
2 2 𝑥>0 𝑥<0
𝜋 𝜋
𝑥> 𝑥<
2 2

𝜋
lim 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 𝑥 = ± 2 ; lim 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑡𝑔 𝑥 = 0 ; lim 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑡𝑔 𝑥 = 𝜋
𝑥→±∞ 𝑥→∞ 𝑥→−∞
Limite remarcabile :
ln (1+𝑥) log𝑎(1+𝑥) 1
lim = 1 ; lim = log 𝑎 𝑒 = ln 𝑎 ;
𝑥→0 𝑥 𝑥→0 𝑥
𝑒 𝑥 −1 𝑎𝑥 −1
lim = 1;lim = ln 𝑎;
𝑥→0 𝑥 𝑥→0 𝑥
sin 𝑥 𝑡𝑔 𝑥 arcsin 𝑥 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 𝑥

lim = 1 ; lim = 1 ; lim = 1 ; lim =1;
𝑥→0 𝑥 𝑥→0 𝑥 𝑥→0 𝑥 𝑥→0 𝑥
1
lim(1 + 𝑥)𝑥 = 𝑒 ;
𝑥→0
(1 + 𝑥)𝑛 − 1
lim =𝑛
𝑥→0 𝑥
Aceste limite remarcabile pot fi extinse și pentru șiruri.
3. Funcții continue. Funcții derivabile.
Orice funcție continuă pe un interval compact este mărginită și își atinge marginile.
Fie 𝑓: [𝑎, 𝑏] → ℝ o funcție continuă astfel încât 𝑓(𝑎) ⋅ 𝑓(𝑏) < 0. Atunci există 𝑐 ∈ (𝑎, 𝑏) astfel
încât 𝑓(𝑐) = 0.
Orice funcție continuă care nu se anulează pe un interval păstrează același semn pe acel interval.
𝑓(𝑥)−𝑓(𝑥0 )
Formula derivatei unei funcții într-un punct: 𝑓 ′ (𝑥0 ) = lim . Dacă derivata este finită
𝑥→𝑥0 𝑥−𝑥0
atunci spunem că f este derivabilă în acel punct.
Ecuația tangentei: 𝑦 − 𝑓(𝑥0 ) = 𝑓 ′ (𝑥0 )(𝑥 − 𝑥0 ).

Tabel derivate:
Fie funcția 𝑓: 𝐷 → ℝ , 𝑥0 ∈ 𝐷. Punctul 𝑥0 se numește:
• punct de maxim local dacă ∀ 𝑉 ∈ 𝑉(𝑥0 ) astfel încât 𝑓(𝑥) ≤ 𝑓(𝑥0 ), ∀ 𝑥 ∈ 𝑉 ∩ 𝐷.

• punct de minim local dacă ∀ 𝑉 ∈ 𝑉(𝑥0 ) astfel încât 𝑓(𝑥) ≥ 𝑓(𝑥0 ), ∀ 𝑥 ∈ 𝑉 ∩ 𝐷.
Punctele de minim sau maxim local se numesc puncte de extrem local al funcției și se găsesc
printre punctele critice ale funcției.

Teorema lui Fermat: Fie I un interval deschis și x0 ∈ I un punct de extrem local al funcției
f: I → ℝ. Dacă f este derivabilă în x0 , atunci 𝑓 ′ (𝑥0 ) = 0.
Teorema lui Rolle: Fie 𝑓: [𝑎, 𝑏] → ℝ o funcție continuă pe [𝑎, 𝑏], derivabilă pe (𝑎, 𝑏) și
𝑓(𝑎) = 𝑓(𝑏). Atunci există 𝑐 ∈ (𝑎, 𝑏) astfel încât 𝑓 ′ (𝑐) = 0.
Teorema lui Lagrange: Fie 𝑓: [𝑎, 𝑏] → ℝ o funcție continuă pe [𝑎, 𝑏], derivabilă pe (𝑎, 𝑏).
𝑓(𝑏)−𝑓(𝑎)
Atunci există cel puțin un 𝑐 ∈ (𝑎, 𝑏) astfel încât 𝑓 ′ (𝑐) = .
𝑏−𝑎
Consecințe:
1. O funcție derivabilă cu derivata nulă pe intervalul I este constantă pe I.

2. Două funcții derivabile cu derivatele egale pe un interval I diferă printr-o constantă pe
I.
3. Fie f derivabilă pe I. Dacă f ′ (x) ≥ 0, ∀ x ∈ I, atunci f este crescătoare pe I. Dacă
f ′ (x) ≤ 0, ∀ x ∈ I, atunci f este descrescătoare pe I.
4. Fie f: I → ℝ continuă pe I și x ∈ I. Dacă f este derivabilă pe 𝐼\{𝑥0 } și există
lim 𝑓 ′ (𝑥) = 𝑡, 𝑡 ∈ ℝ ̅ , atunci f are derivată în 𝑥 = 𝑥0 și 𝑓 ′ (𝑥0 ) = 𝑡.
𝑥→𝑥0
Dacă derivata a doua a unei funcții de două ori derivabilă pe un interval este mai mare sau egală
cu zero atunci funcția este convexă pe interval. Dacă derivata a doua a unei funcții de două ori
derivabilă pe un interval este mai mică sau egală cu zero atunci funcția este concavă pe acel
interval.
Asimptote: Pentru asimptota orizontală 𝑦 = 𝑙 se calculează limitele funcției date la ±∞ și dacă

sunt finite (= 𝑙) atunci avem asimptote orizontale. Putem avea doar câte o asimptotă orizontală
sau ambele.
𝑓(𝑥)
Asimptota oblică 𝑦 = 𝑚𝑥 + 𝑛 : Se calculează 𝑚 = lim și 𝑛 = lim [𝑓(𝑥) − 𝑚𝑥]. m și
𝑥→±∞ 𝑥 𝑥→±∞
n trebuie să fie finite ca această asimptotă să existe.
Asimptota verticală 𝑥 = 𝑥0 se calculează în punctele unde funcția nu este definită sau în

capetele finite ale intervalelor pe care este definită funcția.

4. Primitive. Integrala definită
Fie 𝐼 ⊆ ℝ un interval. Spunem că 𝑓: 𝐼 → ℝ admite primitive dacă există o funcție derivabilă

𝐹: 𝐼 → ℝ astfel încât 𝐹 ′ (𝑥) = 𝑓(𝑥).
Mulțimea primitivelor unei funcții se notează ∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 .
Orice funcție continuă admite primitive.
Dacă f nu are proprietatea lui Darboux pe I, atunci f nu admite primitive pe I.
Formula de integrare prin părți: ∫ 𝑓(𝑥) 𝑔′ (𝑥)𝑑𝑥 = 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥) − ∫ 𝑓 ′ (𝑥)𝑔(𝑥) 𝑑𝑥.
Dacă 𝑓: [𝑎, 𝑏] → ℝ este o funcție integrabilă care admite primitive, atunci

𝑏
∫𝑎 𝑓(𝑥) 𝑑𝑥 = 𝐹(𝑏) − 𝐹(𝑎). Această formulă are denumirea de formula lui Leibnitz-Newton.
Orice funcție continuă pe un interval [𝑎, 𝑏] este integrabilă.
Orice funcție monotonă pe un interval [𝑎, 𝑏] este integrabilă.
Orice funcție integrabilă pe un interval [𝑎, 𝑏] este mărginită.
Proprietatea de monotonie: Dacă 𝑓, 𝑔: [𝑎, 𝑏] → ℝ sunt integrabile și 𝑓(𝑥) ≤ 𝑔(𝑥), ∀ 𝑥 ∈ [𝑎, 𝑏],
𝑏 𝑏
atunci ∫𝑎 𝑓(𝑥) 𝑑𝑥 ≤ ∫𝑎 𝑔(𝑥) 𝑑𝑥.

Tabel integrale nedefinite:

5. Aplicații ale integralei definite
Aria suprafeței plane cuprinsă între graficul lui 𝑓, axa 𝑂𝑥 și dreptele de ecuații 𝑥 = 𝑎 și 𝑥 = 𝑏
𝑏
este 𝐴 = ∫𝑎 |𝑓(𝑥)| 𝑑𝑥 .
Volumul corpului obținut prin rotația graficului funcției 𝑓 în jurul axei 𝑂𝑥 este
𝑏
𝑉 = 𝜋 ∫𝑎 𝑓 2 (𝑥)𝑑𝑥 .
Aria suprafeței plane cuprinsă între graficele funcțiilor 𝑓, 𝑔: [𝑎, 𝑏] → ℝ este

𝑏
𝐴𝑓,𝑔 = ∫𝑎 |𝑓(𝑥) − 𝑔(𝑥)| 𝑑𝑥 .

Nu distribuiți documentul unei terțe persoane fără acordul scris al proprietarului!
NEW EDU deține drepturile de autor iar documentul este destinat exclusiv beneficiarilor
înscriși la cursuri. Mulțumim pentru înțelegere și spor la pregătire!

Sinteza BAC Matematica Pe Subiecte

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sinteza BAC Matematica Pe Subiecte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

An Școlar 2022–2023

SINTEZĂ (pe Subiecte)

SINTEZĂ BACALAUREAT MATEMATICĂ – INFORMATICĂ

2. Sume remarcabile și inegalități

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 1

4. Parte întreagă și parte fracționară

Numărul t – [t] se numește partea fracționară a lui t, notată {t}.

𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∪ 𝐵) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵 − 𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∩ 𝐵)

Dacă A, B și C sunt mulțimi finite, atunci:

𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∪ 𝐵 ∪ 𝐶) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐶 − 𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∩ 𝐵) − 𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∩ 𝐶) −

𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 ∪ 𝐵) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 + 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵

Dacă B este o mulțime finită și 𝐴 ⊂ 𝐵 , atunci:

𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐵 ∕ 𝐴) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵 − 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴

𝑐𝑎𝑟𝑑(𝐴 × 𝐵) = 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴 ∙ 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 2

2. Principiul inducției matematice

𝑎𝑛+1 = 𝑎𝑛 + 𝑟 , ∀ 𝑛 ≥ 1 , unde 𝑟 ∈ ℝ se numește rație.

𝑏𝑛+1 = 𝑏𝑛 ⋅ 𝑞 , ∀ 𝑛 ≥ 1 , unde 𝑞 ∈ ℝ∗ este rația progresiei.

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 3

4. Funcția de gradul întâi. Funcția de gradul al doilea

A. Funcția de gradul întâi

Funcția 𝑓 ∶ ℝ → ℝ , 𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 + 𝑏 ; 𝑎, 𝑏 ∈ ℝ , 𝑎 ≠ 0 se numește funcție de gradul

Graficul funcției de gradul întâi este o dreaptă, de pantă a.

B. Funcția de gradul al doilea

Funcția 𝑓 ∶ ℝ → ℝ , 𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 2 + 𝑏𝑥 + 𝑐 ; 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ , 𝑎 ≠ 0 se numește funcție de

Intersecția graficului cu axa 𝑂𝑦 o reprezintă punctul 𝐴(0, 𝑐) , iar intersecția graficului

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 4

Dacă ∆ < 0 , funcția păstrează semnul lui a.

5. Ecuația de gradul I. Ecuația de gradul al II-lea

Ecuația de gradul al II-lea

- Nici o rădăcină reală dacă ∆ < 0 .

!!! 𝑎𝑥 2 + 𝑏𝑥 + 𝑐 = 𝑎(𝑥 − 𝑥1 )(𝑥 − 𝑥2 ) , unde 𝑥1 , 𝑥2 sunt rădăcinile ecuației.

Formarea ecuației de gradul II când se cunosc soluțiile sale: 𝑥 2 − 𝑠𝑥 + 𝑝 = 0 , unde s și p sunt

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 5

Regula triunghiului (figura 1):

Regula paralelogramului (figura 2):

În paralelogramul MNPQ, are loc ⃗⃗⃗⃗⃗⃗

⃗⃗ și 𝑛⃗ sunt coliniari dacă există 𝛾 ∈ ℝ∗ unic, astfel încât 𝑚

În reperul xOy , fiecare punct M (x , y) este determinat de vectorul de poziție

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 6

sin 𝑥 ∈ [−1,1] , cos 𝑥 ∈ [−1,1]

sin(−𝑥) = − sin 𝑥 , cos(−𝑥) = cos 𝑥

sin(𝑎 ± 𝑏) = sin 𝑎 ⋅ cos 𝑏 ± cos 𝑎 ⋅ sin 𝑏

cos(𝑎 ± 𝑏) = cos 𝑎 ⋅ cos 𝑏 ∓ sin 𝑎 ⋅ sin 𝑏

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 7

(𝑎𝑚 )𝑛 = 𝑎𝑚⋅𝑛 , (𝑎 ⋅ 𝑏)𝑚 = 𝑎𝑚 ⋅ 𝑏 𝑚

Fie 𝑎, 𝑏 ∈ (0, +∞) , 𝑚, 𝑛 ∈ ℕ∗ .

Fie 𝑎, 𝑏 > 0 , 𝑎, 𝑏 ≠ 1 , 𝑥, 𝑦 > 0

log 𝑎 𝑥 + log 𝑎 𝑦 = log 𝑎 (𝑥 ⋅ 𝑦)

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 8

Modulul unui număr complex : |𝑧| = √𝑎2 + 𝑏 2

Adunarea și scăderea numerelor complexe se face pe componente: 𝑧1 = 𝑎 + 𝑏𝑖 și 𝑧2 = 𝑐 + 𝑑𝑖.

Atunci 𝑧1 ⋅ 𝑧2 = 𝑎(𝑐 + 𝑑𝑖) + 𝑏𝑖(𝑐 + 𝑑𝑖) .

Fie funcțiile 𝑓, 𝑔: 𝐷 → ℝ , 𝐷 ⊆ ℝ nevidă. Atunci

suma este : (𝑓 + 𝑔): 𝐷 → ℝ , (𝑓 + 𝑔)(𝑥) = 𝑓(𝑥) + 𝑔(𝑥)

produsul este : (𝑓 ⋅ 𝑔): 𝐷 → ℝ , (𝑓 ⋅ 𝑔)(𝑥) = 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥)

Dacă 𝑓: 𝐴 → 𝐵 și 𝑔: B → 𝐶 sunt două funcții, compusa lor 𝑔 ∘ 𝑓: A → 𝐶 este definită prin

Compunerea unei funcții cu inversa ei este funcția x.

Funcții injective, surjective, bijective:

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 9

Fie f: D → ℝ , D ⊆ ℝ . Vom spune că:

Fie f: D → ℝ , D ⊆ ℝ , nevidă, centrată în origine. Spunem că:

Tel. 0771.187.087 / www.new-edu.ro Pagina 10

Fie A o mulțime cu m elemente și B o mulțime cu n elemente. Dacă n < m , numărul funcțiilor