Maestrul din oglindă

Exported from Wikisource on 9 aprilie 2024

1
Maestrul din oglindă
de Alexandru Macedonski
1912

O noapte de Anul nou și, sub ferestrele mele, Parisul, iar eu

în odaia caldă și voios luminată de electricitate. În acea
seară nu ieșisem și mă aflam singur. Când zic singur,
greșesc, căci eu ședeam pe un jeț, iar maestrul din oglindă
ședea pe un altul. Și el vorbea, iar graiul lui era aci limpede
ca o noapte cu lună, aci răzvrătit și întunecat. Câteodată
însă acest grai al lui era și nespus de duios.

O! maestrul din oglindă, șezând pe un scaun ca și mine, și

semănându-mi ca două picături de apă!

— Negreșit, îmi spuneau vorbele lui, mulțimea care-ți vede

numele prin ziare, ți-l înfășoară cu slavă...

— Uiți că cei care mă pomenesc, n-o fac decât ca să mă

spurce...

— Apoi ce e asta dacă nu glorie? Și același lucru e și pizma

lumei când te vede trecând pe strade în luxul vesmintelor și
al ghetelor de lac sau în plasa miresmelor în care te prinde
buchetul de flori din automobilul ce te duce cu 60 de
kilometre pe oră spre soartă. Mă iartă, voiesc să zic: spre
nemurire.

2
De altminteri, tu faci și de minune pe grozavul, căci chipul
tău adevărat, ce ți-ar da pe loc de gol suferința luptelor și
umilințelor — nu se mai zărește de loc, atât de bine ai
potrivit pe el masca trufiei și a unei desăvârșite mulțumiri
de viață.

— Dar...

— Nu lua osteneala să-mi spui că așa trebuie să urmezi.

Lumea te respectă, și îți faci astăzi afacerile cu ea, tocmai
pentru că nu crede că ai nevoie de dânsa... Cu toate aceste,
fiindcă ești crezut dintre fericiții pământului, și fiindcă nu-ți
umpli scrierile cu văicăreli, cei mai mulți spun despre tine
că ești numai un meșter al formei. Căci lumea își zice cu
drept: ce fond poate să aibă cine n-a suferit?

— Știu, răspunsei maestrului din oglindă, a cărui frunte se

răsfrângea acum pustiită de trăsnete în apa liniștită a
cristalului, știu, și-am spus-o și eu odinioară — odinioară!
— în limba pe care o vorbeam atunci:

A fost a mea mândrie să par nepăsător.

Și lumea să mă creadă că sunt nesimțitor.

O pauză... Dar tăcerea mea nu ținu mult.

— Ei da! — sunt oameni care respectă răstriștea din soarta

lor. Dânșii nu-și dau durerea în stambă — nu fac din ea un
obiect de speculă pentru a desfăta pe public. Rănile primite
și lacrămile vărsate și le ascund. Și au fost amare lacrămile,
3
și dureroase rănile. Fiindcă, orice s-ar zice, slava se
cumpără scump. Ei! maestre din oglindă! maestre! Uită-te
puțin la eul meu din trecut — tu care stai acuma atât de
liniștit sub sticla ce te-a prins — uită-te și ai să mă pricepi
lesne... Pănă la vârsta de 14 ani, bunăoară, auzeam și eu că
se află pe pământ oameni care n-au nici cu ce se hrăni, nici
unde se adăposti. Dar vorbe de-alde astea n-aveau nici un
înțeles pentru auzul meu de atunci, și pentru feciorul de
bani gata pe care îl întrupam. Să n-aibă cineva ce mânca?
Dar cum să fie aceasta cu putință? Adică ce fel? Dacă vreun
asemenea cineva era tânăr, n-avea el părinți? Cât despre cei
mai în vârstă, n-aveau ei case și moșii?

Vezi, prin urmare, bine, scumpul meu maestre de sub geam,

care mi-era nevinovăția, și cât a trebuit să mă coste mai
târziu lipsa în care m-au azvârlit împrejurările.

— Dar pe mine? dar pe mine? strigă maestrul din oglindă.

Căci și pe mine mă ajunse blestemata asta de lipsă cu toate
că și eu fusesem născut și crescut ca și tine în casă de
oameni cu dare de mână. Nu-mi pare însă rău:

M-am luptat cu traiul zilnic și cu soarta ne-mpăcată

Sub a căreia sandală, inima-mi însângerată
Chiar și astăzi e strivită — fără-nvins a mă fi dat.

Frumusețea vieței poate însă că nici nu e alta, încheie

maestrul din oglindă.

4
— Știu, știu, strigai eu de pe scaunul meu, căci aceeași e
viața pe care am trăit-o la rându-mi.

Însă cu glas mișcător, și ca și cum nu l-ar fi auzit, maestrul

din oglindă urmă:

— Ți-am spus că răstriștea și lupta sunt frumuseți. Acum îți

voi spune că ele sunt, poate, singurele — căci ascultă.

Puteam să pier de mult dacă neajunsurile nu m-ar fi

răzvrătit împotriva obștelor nătângi; dacă noroaiele ce mi se
azvârleau în obraz nu mi-ar fi ridicat sufletul, și dacă mintea
nu mi s-ar fi încordat, clipă cu clipă. Astfel a venit o zi când
am simțit că sunt cineva, și să te simți cineva e totul. A fi
cineva, scumpul meu maestre, o știi ca și mine, e a fi o
putere. Pizma și ura celor răi și mici m-au făcut bun și
mare. Așa s-a întâmplat, fără îndoială, și cu tine.
Mulțumește însă lui Dumnezeu, cum îi mulțumesc și eu,
căci dacă ești astăzi maestrul cel de pe scaunul de mătase și
din automobil — și pe care îl hulesc încă mulți — tu ești și
maestrul din oglindă, pe care nimini și nimic nu-l mai poate
atinge, și când, mâine, oglinda se va sparge...

— Ce va fi?...

— Când oglinda se va sparge... Oh! maestre care ai suferit

atât, când oglinda se va sparge, vei fi și mai mare încă, căci
vei fi atunci maestrul cel din inimi.

5
Iar Parisul curgea sub ferestrele mele, și la același ceas —
dincolo de zări — sub cerul frumoaselor câmpii românești,
curgea și un alt oraș — curgeau Bucureștii — pe sub
ferestrele celor care fac parte din sufletul meu...

6
Despre această ediție
electronică
Această carte electronică provine de la biblioteca digitală
Wikisource.[1]. Această bibliotecă digitală multilingvă este
construită de voluntari cu scopul de a pune la dispoziție o
colecție de publicații de orice fel: romane, poeme, reviste,
scrisori...

Distribuim cărțile noastre pe gratis, începând cu lucrări care

nu sunt protejate de drepturi de autor sau sunt publicate sub
o licență liberă. Sunteți liber să folosiți cărțile noastre
electronice pentru orice scop (inclusiv exploatare
comericală), sub termenii Creative Commons Attribution-
ShareAlike 3.0 Unported[2] sau, dacă doriți termenii GNU
FDL[3].

Wikisource este în căutare constantă de noi membri. În

timpul realizării acestei cărți, este posibil să fi făcut greșeli.
Le puteți raporta la această pagină[4].

Următorii utilizatori au contribuit la această carte:

Tavilis

7
1. ↑ http://ro.wikisource.org
2. ↑ http://www.creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0
3. ↑ http://www.gnu.org/copyleft/fdl.html
4. ↑ http://ro.wikisource.org/wiki/Wikisource:Scriptoriu