Păpădia

după Ion Agârbiceanu

 Pă pă dia
după Ion Agâ rbiceanu

I3ntâ rziată , primă vara se instalează , ı̂nverzind luncile ș i ră zoarele . I3ntr-o
dimineață, Anicuța ı̂ncremenise câ nd deschise uș a şi vă zu un covor nesfâ rș it de
floricele galbene, una ı̂ntr-alta, ı̂ncâ t abia ı̂ncă peau.
Floricelele pă reau că i-au furat ochii, iar copila nu putu face nici un pas:
privea covorul de bă nuți galbeni, ba parcă de luminițe. I3ntr-un tâ rziu bă tu din
palme ș i nă vă li ı̂n curte:
– Nicule! Ni-cu-le! ı̂ncepu să strige tot mai tare. Unde-o fi frate-să u de nu o
aude? Nicule!
Uș a tinzii se deschise ș i apă ru Nicu.
– Ce-i cu tine, Anicuță? Ce strigi aș a?
– Haide repede!
– Unde să vin?
– Haide să vezi!
Nicu ı̂nă lță din umeri ca un om mare care nu pricepe stăruința unui copil
ș i ieș i ı̂n curte. Anicuța fugi la el şi ı̂ncepu să -l tragă ı̂ntins că tre portița gră dinii.
Copila deschise uș a ș i ı̂ntinse brațul liber. Parcă erau ș i mai dese floricelele
galbene.
Nicu ră mase ș i el mut o vreme.
– Da ! A ı̂nflorit pă pă dia, ș opti el.
– Ce-a ı̂nflorit? ı̂ntrebă copila.
– Pă pă dia, nu vezi?
– Ce-i aia pă pă die?
– Pă i, floricelele astea, aș a le cheamă . Anicuța nu ș tia. Anul trecut, câ nd
ı̂nflorise pă pă dia, copila era bolnavă ı̂n pat. Anicuței nu-i plă cu numele: niș te flori
aș a de frumoase să aibă un nume aș a de urâ t!
– Toate florile ı̂și au numele lor. Pe pă pă die cum s-o cheme altfel? zise
Nicu.
Anicuța nu fu mulțumită de ră spuns, dar ı̂ncepu să observe cu privirea
munca albinelor. Copila nu ș tie dacă florile câ ntă sau albinele.
Sunt tot mai multe: nu-i floare fă ră albină . Cine le poate numă ra? Nici bunica nu
poate, zise Anicuța.
– Haide, să mă nâ nci ceva.
– Nu mi-e foame, bunico.
– Da' ce-ai fă cut atâ ta vreme ı̂n gră dină ?
– M-am uitat la flori ș i la albine.
– Da, mi-a spus Nicu că a ı̂nflorit pă pă dia.
Copila simți o dezamă gire.
– Ș i dumneata le zici aș a?
– D-apoi cum, dacă ă sta le este numele.
– Florile-s frumoase, dar numele nu, zise ea supă rată şi intră ı̂n casă ...
Spre seară , câ nd soarele nu mai era pe cer, Anicuţa ieşi să mai vadă florile din
gră dină :

Prof. LCCR Gabriela Soporan Limbă, cultură și civilizație românească // www.lccr.ro

 – Bunico, s-au dus toate ! Nu mai e niciuna ı̂n gră dină . Ș i plâ nsul o zgudui
acum ș i mai tare.
– Pă pă diile?
Copila nu voi să le spună numele cel urâ t.
– Ce prostii spui? Unde să fugă ? Doar florile nu pot umbla! Bă trâ na privi la
florile ı̂nchise ș i râ se.
– N-a fugit nicio floare! S-au ı̂nchis de umbră . Ele nu-ș i arată fața decâ t ı̂n
lumina soarelui.
Bunică -sa rupse o floare de pă pă die ș i-i desfă cu bă nuțul de aur, ca s-o
liniştească . Ș i acum Anicuța dormea ca o floare deschisă de pă pă die.

Vocabular

stăruință – rugă minte insistentă

tindă – ı̂ncă pere mică situată la intrare ı̂n casele ţă ră neşti

Să scriem corect!

Se scrie mai câ nd cuvâ ntul denumeşte a cincea lună din an, câ nd ajută la
compararea fiinţelor, a obiectelor, a fenomenelor şi a acţiunilor.
Se scrie m-ai câ nd sunt două cuvinte diferite, care se rostesc ı̂ntr-o singură
silabă .

A trecut şi luna mai.

Soarele este mai puternic.
Mă bucur că m-ai sunat!

1. Asociază mai/ m-ai cuvintelor urmă toare şi alcă tuieşte propoziţii cu

ele: devreme, strigat, mergem, greu, salutat, veselă.
2. Completează enunţurile, folosind cuvintele mai/ m-ai:
............... bine să rac şi curat decâ t bogat şi ruşinat. Nu te scuza că nu ............... vă zut!
I3n ............... toţi pomii ı̂nfloresc, dar nu toţi rodesc. Aş fi ............... mulţumit dacă te-
aş vedea fericit.

3. Formulează un singur enunţ ı̂n care să utilizezi ambele forme ale
cuvintelor: mai, m-ai.
4. Unește sinonimele din cele două coloane

stăruință • • fetiță
tindă • • necăjită
copilă • • insistență
supărată • • pridvor

Prof. LCCR Gabriela Soporan Limbă, cultură și civilizație românească // www.lccr.ro