Sunteți pe pagina 1din 4

www.bizlawyer.

ro
Un proiect al Bullet Media & 648 Group
2017-04-27 08:39:07

Femeile partener din ‘liga mare’ a avocaturii de business. Doamnele din varful
ierarhiei Maravela & Asociații, firma care pregatește prima internaționalizare a
unui brand românesc din avocatura

Doamnele din cadrul firmei Maravela & Asociatii vad avocatura ca fiind o lume in care diferenta de gen
nu-si are locul. Atat femeile, cat si barbatii pot atinge succesul prin munca si printr-o pregatire adecvata.
”Nu consider ca femeile sau barbatii au avantaje specifice in profesia de avocat.Mi se par de altfel
periculoase departajarile pe sexe in categorii si « cluburi » (de care vedem o sumedenie in prezent, in special
de partea feminina) atunci cand discutam despre astfel de profesii sau despre afaceri.Din pacate,
subreprezentarea femeilor in profesia de avocat sau in afaceri, in special in pozitii de conducere, este o
realitate inca si astazi in unele state (in Romania, din punctul meu de vedere, nu este cazul), spune Alina
Popescu, Partener fondator Maravela & Asociatii.

"A face din femeile-avocat o categorie speciala mi se pare insa ca nu face decat sa incurajeze o diferentiere care,
din punctul meu de vedere, nu ar trebui sa mai existe in secolul XXI. Concluzionand, toate calitatile necesare in
profesia de avocat, cat si defectele aferente, pot fi prezente in egala masura la barbati si femei”, puncteaza Alina
Popescu.

Romania este printre tarile in care femeile au reusit sa se impuna in lumea avocaturii, ajungand sa detina pozitii
cheie in firme importante de pe piata. „In alte state, pe de alta parte, numarul femeilor partener este net inferior.
Acest lucru are mai mult de-a face, insa, cu modul in care este practicata profesia decat cu discriminarea. Este greu
sa lucrezi 12-16 ore pe zi si sa ai si un copil in acelasi timp. Am vazut si auzit destule cazuri in care avocati din
firme londoneze au renuntat la avocatura de business in favoarea maternitatii sau invers, cazuri in care femeile nu
si-au mai pus problema maternitatii tocmai pentru a dobandi o pozitie de partener in firme londoneze. Cu alte
cuvinte, daca esti gata sa iti asumi un program de avocat si ai calitatile necesare, poti reusi indiferent daca esti
barbat sau femeie. Este dificil oriunde in lume sa gasesti avocati exceptionali cu veleitati de partener, asa incat o
abordare discriminatorie ar fi sinucigasa in primul rand din perspectiva business-ului. Prin urmare, nu se mai poate
spune ca avocatura este o lume a barbatilor. In plus, in Romania avocatura are o fata mai umana, fiind mari sanse
sa poti fi si mama si partener intr-o firma reputata de avocatura”, adauga Alina Popescu.

Un proiect in premiera: internationalizarea unui brand romanesc de avocatura

Initial, Alina s-a gandit la o cariera in magistratura, dar a realizat ca se poate dezvolta mai bine intr-un mediu mai
liber si mai dinamic. In plus, si-a dorit sa lucreze in limbile straine pe care le cunostea si sa interactioneze cu
mediul de afaceri international. ”Sub anumite forme, am regasit toate aceste elemente mai degraba in profesia de
avocat. In plus, mi-am propus la inceputul carierei sa contribui la internationalizarea unui brand romanesc de
avocatura. Sper sa bifez cat de curand acest obiectiv, prin deschiderea primului birou al Maravela & Asociatii

page 1 / 4
www.bizlawyer.ro
Un proiect al Bullet Media & 648 Group
2017-04-27 08:39:07

intr-o jurisdictie straina. Avem deja un produs extrem de apreciat (sunt clienti straini care ne-au clasat drept cei
mai buni avocati cu care au interactionat in ultimii 15-20 de ani la nivel international), usor-usor facem tranzitia
catre un nou concept de firma de avocatura, mult mai potrivit vremurilor actuale, si cred ca vom putea transpune
cu succes modelul nostru de business si in alte jurisdictii”, subliniaza avocatul.

Alina Popescu (foto) este unul dintre cei trei parteneri fondatori ai Maravela & Asociatii, coordonator al
departamentelor corporate & commercial si arbitraj ale firmei.

Fost partener al Musat & Asociatii si avocat in cadrul Rubin, Meyer, Doru, Trandafir & Asociatii, Alina este
specializata in materie de drept comercial si contractual, arbitraj si concurenta, precum si in fuziuni si achizitii,
asistand de-a lungul carierei sale, o gama larga de clienti privati de anvergura, autoritati publice precum si
importante corporatii multinationale.

Statutul pe care l-a atins este rezultatul multor ore de studiu si munca. Tanara avocata a absolvit Factultatea de
drept a Universitatii Bucuresti, ulterior continuandu-si studiile in Franta, la Universitatea Montesquieu Bordeaux
IV, de unde a obtinut diploma de Master in Dreptul Uniunii Europene.Este membra a Baroului Bucuresti (din anul
2004) si membra a International Bar Association (IBA).

De-a lungul carierei sale, Alina a fost implicata in unele dintre cele mai mari tranzactii ce au avut loc, avand
componenta romana. Spre exemplu, in 2016, Alina a coordonat echipa Maravela & Asociatii implicata in una
dintre cele mai mari fuziuni europene, iar anul acesta este de asemenea implicata in una dintre cele mai mari
achizitii ale momentului, la nivel mondial.

Recunoscuta drept unul dintre cei mai buni avocati de drept societar din Romania (corporate leading lawyer) de
catre Best Lawyers International, Alina detine in egala masura o bogata experienta in domeniul concurentei,
proiectele coordonate in acest domeniu incluzand conceperea de politici de compliance la nivel national si
european, asistenta in cadrul investigatiilor derulate de autoritatile de concurenta nationale si europene etc., avand
in egala masura o vasta experienta in arbitraj international comercial si de investitii.

Firma Maravela & Asociații a fost aleasa, luna trecuta, “Firma de Avocatura a Anului in Romania” de catre
publicatia britanica The Lawyer, in cadrul ceremoniei de premiere „The Lawyer European Awards 2017”.
Premiile din acest an au fost acordate pentru viziune strategica, concentrându-se în principal pe inițiative
transfrontaliere, o cultura solida a parteneriatelor, performanța financiara puternica, creștere, excelența susținuta
în furnizarea serviciilor juridice și un remarcabil management al talentelor.

Citeste si
Maravela & Asociații, desemnata ‘Firma de avocatura a anului în România’ de catre The Lawyer

Lumea apartine fiecaruia dintre noi

Dana Radulescu (foto), Partener Maravela & Asociatii, este un alt exemplu de succes. Tanara profesionista nu
crede in separare, lupta si nu vede femeia ca fiind o victima in lumea barbatilor. „Cred insa ca e mult mai creativ,
mai constructiv si mai satisfacator sa combini talente, viziuni, abordari diferite, de aceea cred ca reusita vine din
armonizare si se cladeste impreuna. Lumea, in general, nu apartine barbatilor sau femeilor ci fiecaruia dintre noi.

page 2 / 4
www.bizlawyer.ro
Un proiect al Bullet Media & 648 Group
2017-04-27 08:39:07

Distinctia nu o face sexul ci puterea interioara, inspiratia, creativitatea, asumarea”, subliniaza Dana, adaugand ca
valorile esentiale ale femeilor sunt autenticitatea, prezenta, asumarea.

Dana este partener al firmei inca din anul 2014, initial in cadrul departamentului de restructuring & insolvency
prin intermediul Trust Insolvency, casa afiliata specializata in insolventa si ulterior (din anul 2017) si in cadrul
departamentelor de corporate/M&A si banking & finance.

Fost partener al Vernon David, Borza & Asociatii si Rubin Meyer Doru & Trandafir, Dana este specializata in
fuziuni si achizitii implicand afaceri aflate in dificultate si restructurari/reorganizari complexe in proceduri de
insolventa. In plus, Dana are vasta experienta cu privire la privatizari, piete de capital si aspecte de finantare,
inclusiv in tranzactii M&A. Dana a absolvit (Maitrise) Colegiul Juridic Franco-Roman de Studii Europene al
Universitatii Paris I din Franta si Factultatea de drept a Universitatii Bucuresti.

Este membra a Baroului Bucuresti (din anul 2001), a Uniunii Practicienilor in Insolventa din Romania (din anul
2006) si a Consiliului de Mediere (din anul 2013).

”Pentru mine nu a fost rezultatul unui proces rational, decizional. A fost mai mult o chestiune de inspiratie, in
sensul ca a fi avocat face parte din calea mea in viata, modalitatea potrivita de manifestare a talentelor si
aptitudinilor mele, acel ceva pe care l-as face chiar si daca as avea foarte mult timp si foarte multi bani. Am stiut
cumva dintotdeauna ca e esential sa-ti placa ce faci pentru ca acel ceva sa primeasca puterea, creativitatea si
pasiunea ta”, declara Dana, referindu-se la decizia de a imbratisa o cariera in avocatura.

Pasiunea cu care isi face profesia sa reflecta in rezultatele muncii sale. Dana a oferit asistenta in numeroase
proiecte complexe de privatizare, restructurare, transferuri de afaceri si active si ample proceduri de reorganizare,
inclusiv in contextul procedurilor de insolventa.

In prezent, Dana gestioneaza mandate complexe de M&A si restructurare pentru clienti precum pionierul si liderul
mondial in productia de scannere pentru aeronave, un important furnizor de servicii de mentenanta industriala, cel
mai mare producator roman de conserve din fructe si legume, un important lant romanesc de supermaketuri, unul
dintre cei mai mari furnizori de sisteme in domeniul tratamentului extracorporal al sangelui la nivel mondial, un
mare grup multinational producator de compusi chimici etc.

In cei peste 15 ani de cariera, Dana a reprezentat companii importante din relativ toate sectoarele de activitate,
precum mari companii petroliere, operatori pe piata de retail, dezvoltatori imobiliari europeni, lanturi hoteliere,
producatori de echipamente din industria extractiva si multi altii. Printre clientii importanti reprezentati de Dana se
numara si una dintre cele mai mari banci grecesti.

“Razboiul sexelor” nu isi are locul in aceasta profesie

Mirela Metea (foto), Partener Maravela & Asociatii, s-a lasat „furata” de dorinta de a se face avocat inca din
clasa a VI-a, atunci cand a fost fascinata de un personaj dintr-o carte. „Convingerea ca am facut o alegere buna,
care se potriveste cu personalitatea mea, s-a consolidat in timpul facultatii si la intrarea in profesie. Avocatura de
business este un mediu care iti permite sa iti folosesti creativitatea, sa rezolvi probleme ale caror solutii nu se
gasesc in cartile de drept, si este extrem de dinamica”, precizeaza Mirela.

Tanara este de parere ca un asa numit “razboi al sexelor” nu isi are locul in aceasta profesie. „Femeile si barbatii
muncesc in fiecare zi cot la cot. Intr-o negociere, spre exemplu, nu mai conteaza daca esti femeie sau barbat, ci
conteaza doar profesionalismul si modul de abordare al problemelor. Femeile care isi asuma practicarea acestei
profesii, cu toate beneficiile si cu partile mai putin placute (ca si in orice alta profesie), sunt, intr-adevar, femei

page 3 / 4
www.bizlawyer.ro
Un proiect al Bullet Media & 648 Group
2017-04-27 08:39:07

puternice, insa nu intr-o lume a barbatilor, ci intr-o lume a noastra, a oamenilor care au ales sa practice avocatura.
Si desi numarul femeilor care au pozitii de management in firmele de avocatura este destul de ridicat, nu consider
ca s-au impus in fata barbatilor. Lumea este a noastra a oamenilor, si chiar si avocatii, barbati sau femei, muncesc
impreuna pentru a o face mai buna si mai frumoasa. In profesia de avocat, atu-urile femeilor sunt aceleasi cu ale
barbatilor si, ca in orice profesie, ne putem referi la cunostinte de specialitate solide, capacitatea persoanei de a se
adapta la munca in echipa, modul in care reuseste sa relationeze cu clientii, si asa mai departe. Insa toate acestea
nu reprezinta un “pasaport” spre succes. Din punctul meu de vedere, performanta vine din rezultate, insa la acestea
trebuie sa adaugam componenta calitatii umane, la care atat eu cat si partenerii mei tinem foarte mult. Prin urmare,
atu-ul principal, indiferent de sex, este calitatea umana”, subliniaza Partenerul Maravela & Asociatii.

Mirela a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii din Timisoara si detine in cadrul aceleiasi institutii o diploma
de Master in dreptul afacerilor. Punand mereu accent pe cunostinte si pe o pregatire solida in domeniu, aceasta a
contiuat cu doua specializari postuniversitare in strainatate: in Italia, la Universitatea din Udine, a studiat
Drepturile utilizatorului si reglementarile pietei, iar in Austria, la Institutul universitar de drept fiscal al
Universitatii din Viena, a studiat dreptul fiscal.

Mirela este membra a Baroului Timisoara din anul 2011. Din iunie 2016, este partener si coordonator al practicii
de insolventa a Maravela & Asociatii. Fost avocat in cadrul firmelor Bercea & Asociatii si Gruneantu & Asociatii,
a dobandit experienta si un solid rationament juridic, esentiale in gestionarea portofoliilor de mandate pentru
clienti internationali si locali de renume.

Specialist in insolventa, Mirela detine expertiza extinsa si in sfera banking & finance, real estate & constructii si
litigii.

Dosarele de insolventa si solutionarea litigiilor gestionate de Mirela apartin unei varietati largi de sectoare ale
industriei, printre care servicii financiare, medical, energie regenerabila, comert si real estate, iar asistenta
asigurata este complexa si pluridisciplinara, cuprinzand toate momentele si etapele cheie ale mandatelor, de la
creionarea strategiei, pana la asistenta in perioada de observatie si demararea procedurilor de insolventa,
reprezentare in fata instantelor si/sau in fata adunarii creditorilor etc. Expertiza ei se extinde de asemenea in sfera
banking & finance, real estate & constructii si litigii, completand optim practica sa din domeniul insolventei.

In prezent, Mirela gestioneaza largi portofolii de litigii ce contin o componenta de insolventa, achizitii importante
de afaceri in dificultate, restructurari cu elemente transfrontaliere.

Printre clientii carora Mirela le acorda asistenta se numara sucursala romana a unui lider mondial pe piata
serviciilor financiare auto, un mare grup german cu investitii in numeroase sectoare economice, un important
furnizor european de automobile pentru inchiriat, un mare producator global de echipamente sportive etc.

Maravela & Asociatii este una dintre casele de avocatura tinere care a reusit sa se impuna intr-un timp scurt in
“liga mare” a avocaturii de business. Inca de la aparitia sa pe piata, firma a avut de la an la an o crestere
substantiala, adoptand o strategie care pana acum si-a dovedit eficienta.

page 4 / 4

S-ar putea să vă placă și