Curs 8.: Chirurgie Animale de Renta Si Prelegeri Clinice Pe Specii 1 Cornel Igna

2021 CHIRURGIE ANIMALE DE RENTA SI
PRELEGERI CLINICE PE SPECII 1

Cornel Igna
CURS 8.
10. PATOLOGIA APARATULUI DIGESTIV (I)
CUPRINS
10.1. Clasificarea şi importanţă afecţiunilor chirurgicale ale

abdomenului
10.2. Patologia chirurgicală a peretelui abdominal
10.2.1. Traumatismele peretelui abdominal

10.2.2. Herniile - generalitati
RESURSE BIBLIOGRAFICE
TESTE RECAPITULATIVE
421
Cornel Igna
CAVITATEA ABDOMINALĂ
Rememorări anatomice
1. Sistematizarea pe regiuni a abdomenului – figura 10-1 si 10-2.

Peretele ventral:
- regiunea abdominală cranială (xifoidiană, hipocondrală);
- regiunea mezogastrică (ombilicală);
- regiunea abdominală caudală (prepubiană, inghinală).
xifoidiană
hipocondrală ombilicală
ventro-laterală
inghinală
prepubiană
Fig. 10-1 Regiunile peretelui ventral al abdomenului
422
Cornel Igna
Marginea anterioară
Apendice a pubisului
Cicatrice
xifoidian ombilicală
Fig. 10-2 Punctele de reper pentru delimitarea regiunilor peretelui ventral al abdomenului
Pereții laterali: – figura 10-3 și 10-4.

- regiunea hipocondrului;
- regiunea flancului (fosa paralombară, coarda flancului, teșitura);
- regiunea ventro-laterală.
Fig. 10-3 Peretele lateral al abdomenului după http://horsesidevetguide.com și

http://www.slushcreekwalkers.com/BasicAnatomy.htm
423
Cornel Igna
Fosa Coarda
paral flancului
omba
ră
Hipocondrul
ă
Teșitura
flancului
Ventro-laterală
Fig. 10-4 Peretele lateral al abdomenului
Peretele cranial – diafragma – figura 10- 5.
M pătratul lombelor
Aorta
abdominală
Esofagul
Vena cavă
Tendonul central
Cartilajele
costale
Sternul
Fig. 10- 5 Diafragma toracică
424
Cornel Igna
Peretele caudal – diafragma pelvină – figura 10- 6, și 10- 7.
Femel Mascul
ă
Fig. 10- 6 Diafragma pelvină

(fundurile de sac Douglas: A-pubo-vezical, B – vezico-genital, C – recto-vezical, D –
pararectal)
Straturi anatomice Straturi anatomice

PERETELE CAUDAL –diafragma pelvina PERETELE CAUDAL –diafragma pelvina
COCSIS COCSIS
MASCULI FEMELE
1
1
ARCADA ISCHIADICA 2 R ARCADA ISCHIADICA
R 2
2 2
ARCADA ISCHIADICA ARCADA ISCHIADICA 3
3
vu
VU 5
4 V FEMELE
4
PUBIS
PUBIS
Fig. 10- 7. Peretele caudal al abdomenului – diafragma pelvină la femele și masculi
425
Cornel Igna
Peretele dorsal – figura 10-8.
M iliocostali M multifizi
Fascia toraco-lombară
M latisimus dorsi
M patratul lombelor
L3
M marele psoas
M oblic intern al abdomenului
M oblic extern al abdomenului
M transvers al abdomenului
Fig. 10-8 Anatomia peretelui abdominal dorsal
2. Straturile anatomice pe regiuni (stâlpii de rezistență ai cavității abdominale).

• peretele ventral: fascia superficială, mușchiul pielos, tunica abdominală,
linia albă, inelul ombilical, fascia mușchiul oblic extern, fasciile mușchiul
oblic intern, mușchiul drept abdominal, tendonul prepubian, fascia
transversă, peritoneul.
• pereții laterali: fascia superficială, mușchiul pielos, tunica abdominală,
mușchiul oblic extern (stâlpul coxo-costal), mușchiul oblic intern, fascia
transversă, peritoneul.
• peretele cranial: diafragma (porțiunile: lombară, costală, sternală, centrul
frenic; orificiile: aortic, esofagian, al venei cave).
• peretele dorsal: corpurile vertebrale toraco-lombare, ligamentul
longitudinal lombar, mușchiul psoas mare, mușchiul psoas mic, mușchiul
iliac, mușchiul pătratul lombelor, mușchii intertransversari).
• peretele caudal - diafragma pelvină (fundurile de sac a lui Douglas:
sacro-rectal, pararectale, recto-vezical, vezico-pubian // recto-genital și
genito-vezical).
1. Proiecția organelor pe pereții cavității abdominale – vezi anatomia topografică.
2. Zone abdominale cu risc chirurgical:

• ombilicală,
• perineală,
• inghinală,
426
Cornel Igna
• triunghiul herniar al flancului)

Zonele de risc chirurgical sunt implicate în patogeneza și tratamentul chirurgical
al herniilor abdominal specifice – figura 10-9.
Fig. 10-9. Zone abdominale cu risc chirurgical
427
Cornel Igna
10.1. CLASIFICAREA ȘI IMPORTANȚĂ AFECȚIUNILOR CHIRURGICALE

ALE ABDOMENULUI
Patologia chirurgicală a abdomenului prezintă importanță deosebită pentru

practica medicului veterinar datorită:
o frecvenței (peste 30% din boli afectează peretele și viscerele abdominale și din
acestea, peste 50% se tratează chirurgical);
o diagnosticului și prognosticului care în majoritatea cazurilor este greu de
stabilit cu exactitate;
o terapiei operatorii care presupune de cele mai multe ori intervenții de mare
chirurgie în care anestezia generală și terapia intensivă sunt componente
indispensabile.
Patologia chirurgicală abdominală cuprinde:

1. Afecțiunile peretelui abdominal interesează toate straturile acestuia
(pielea, țesutul conjunctiv subcutanat, musculatura cu aponevrozele ei și peritoneul).
După etiologie afecțiunile peretelui abdominal pot fi:
a) traumatice (contuzii, plăgi, hernii, eventrații);
b) congenitale (defecte de integritate sau de închidere – hernii congenitale,
persistența canalului urac);
c) distrofice (degenerative);
d) septice (abcese, peritonite, omfalite);
e) neoplazice (rabdomioame, leiomiosarcoame).
2. Afecțiunile viscerelor abdominale cuprind gastropatiile și enteropatiile

care se tratează chirurgical și/sau presupun intervenții chirurgicale în vederea
diagnosticării lor. La acestea se adaugă, și nu fără importanță, afecțiunile celorlate
organe din cavitatea abdomeno-pelvină: ficat, pancreas, splină, rinichi, uretere, vezică
urinară, uter, ovare, prostată.
După etiologie afecțiunile viscerelor abdominale pot fi:
a) traumatice (contuzii, plăgi);
b) congenitale (diverticulul ileonului, anomalii ano-rectale);
c) distrofice (ulcere);
d) septice (abcese, gastrite, enterite);
e) neoplazice.
Complexitatea patologiei abdominale și caracterul de urgență și de gravitate
care este dominant în multe cazuri, îndeosebi la cabaline.
La cabaline 15 – 20 % din numărul total al solicitărilor de intervenții medicale
are ca motiv o suferință abdominală gravă – definită generic sub termenul de colică – fig
10-11. Evoluția rapidă și gravă a majorității afecțiunilor abdominale face ca la această
specie rata mortalității după intervențiile chirurgicale să depășească uneori 52% (White
– 1990).
428
Cornel Igna
Fig 10-10. Abdomen acut (colici) la cal

După http://www.thehorse.com/articles/37765/medical-colic-management-what-to-know
La cabaline predomină afecțiunile obstructive ale colonului, ale intestinului

subțire și plăgile rectului. – figura 10-11 și 10-12.
Fig. 10-11. Ocluzia colonului descendent (mic) la cabaline

După http://ocw.tufts.edu/
429
Cornel Igna
Fig. 10-12. Plăgă rectală iatrogenă (postexplorație transrectală)

După http://ocw.tufts.edu/Content/72/imagegallery/1362316/1368482/1375827
La bovine sunt frecvent întâlnite:

- afecțiunile traumatice ale prestomacelor (reticulita traumatică are o
incidență de peste 50% din totalul indigestiilor – Mateș – 2004) – fig 10-13 și
- distopiile abomasului (cca 2% din vacile lactante) – fig 10-14.
Fig. 10-13 Reticulo-peritonită traumatică

După https://www.studyblue.com/notes/note/n/02-03-forestomach
430
Cornel Igna
Fig. 10-14. Deplasarea abomasului

După http://austinpublishinggroup.com/veterinary-science-research/fulltext/avsah-v3-
id1025.php și Diseases of the Abomasum: Merck Veterinary Manual
Aceste afecțiuni sunt responsabile de cca 25% din reformele premature, de

20% din pierderile economice prin scăderea producției de lapte și de aproximativ 15%
din tăierile de necesitate (Hamann – 2004).
La suine sunt frecvente defectele congenitale ale peretelui abdominal,

herniile ombilicale și inghino-scrotale, reprezentând majoritatea cazuisticii chirurgicale la
această specie – fig. 10-15.
Fig. 10-15 Hernii la suine (ombilicală și scrotală)

După http://sugarmtnfarm.com și http://cmapspublic3.ihmc.us/rid
431
Cornel Igna
10.2. AFECȚIUNILE PERETELUI ABDOMINAL
10. TRAUMATISMELE PERETELUI ABDOMINAL
Frecvenţă
Traumatismele accidentale ale peretelui abdominal sunt relativ frecvente la câine
şi pisică, ele întâlnindu-se și la animalele de fermă, îndeosebi la cabaline.
Traumatismele accidentale ale peretelui abdominal sunt frecvent asociate și cu
leziuni ale capului, toracelui, membrelor, coloanei vertebrale etc., majoritate fiind
politraumatisme rutiere. Traumatismele accidentale ale peretelui abdominal atât la
animalele de companie cât și la cele de fermă au în mod constant o componentă
lezională parietală și una care afectează viscerele din cavitatea abdominală.
La animalele de companie traumatismele accidentale închise ale peretelui
Etiologie
La animalele de fermă se produc prin:
• împungere cu coarnele – figura 10–16
• împungeri cu diferite corpuri ascuţite – figura 10-17 sau căzături peste
garduri, ţăruşi etc
• prin lovire cu copita,
• de natura iatrogenă – empirică (puncţii ale rumenului) – figura 10-18.
Fig. 10-16. Etiologia traumatismelor abdominale la bovine

După http://www.lowerbrimleycoombefarm.com
432
Cornel Igna
Fig. 10-17. Traumatism abdominal la cabaline

După https://horsehealthsimplified.wordpress.com
Fig. 10-18. Puncție ruminală empirică la bovine

După http://www.lowerbrimleycoombefarm.com
Clasificare
După caracterul lezional se împart în:
o contuzii – figura 10-24 şi
o plăgi
După componentele anatomice afectate pot fi:
• parietale şi
• viscerale.
433
Cornel Igna
Plăgile pot fi:

o limitate la peretele abdominal muscular (superficiale,
nepenetrante),
o penetrante cu sau fără evisceraţie.
o perforante – care creeaza o solutie de continuitate cu un viscer
abdominal cavitar (stomac, intestin, vezica biliară) sau cu
segmente ale aparatului urinar (vezica urinară, uretere, uretră).
Evoluție
Traumatismele abdominale cu excepţia celor superficiale şi limitate la peretele
abdominal, trebuie considerate grave atât din punct de vedere al dificultăţilor de
diagnostic, cât şi din punct de vedere al evoluţiei. Deseori leziuni externe, aparent
minore, pot implica organe interne şi consecutiv, complicaţii grave, fie imediate fie
tardive. Acest fapt presupune un examen atent şi cât mai complet efectuat repetat
(Risselada – 2008).
Plăgile penetrante însoțite de eviscerație reprezintă o urgență chirurgicală – vezi
și eviscerația. Plăgile perforante au un potențial evolutiv septic mergând de la o
peritonită localizată până la o peritonită generalizată. În cazul perforațiilor vezicii urinare
evoluția va fi spre uremie și comă uremică.
Simptomatologie
Tabloul clinic general este de cele mai multe ori polimorf şi necaracteristic din
primele momente, nereflectând întodeauna consecinţele lezionale profunde sau
impresionând exagerat prin cele externe.
În contuziile puternice, în primele momente şi mai ales la animalele mici, tabloul
clinic poate exprima o stare de şoc primar ca urmare a reacţiei la durerea intensă şi la
efectul de compresiune.
Ulterior, această stare fie că se dezvoltă, mai ales atunci când sunt leziuni
viscerale, fie că diminuează, lăsând locul manifestărilor clinice date de leziunile produse
şi de reacţia organismului faţă de acestea.
Traumatismele produse prin accidente rutiere afectează organele din cavitatea
abdominală (ficat, splina, rinichi și marile vase) într-o proporție de 6,3 până la 13 (Kolata
– 1974, 1975).
La animalele, traumatismele și afecțiunile neoplazice sunt cele mai comune
cauze ale hemoperitoneului (Brockmann – 2000). Hemoperitoneul reprezintă o
acumularea anormală a sângelui în cavitatea peritoneală ca urmarea a leziunilor
traumatice.
Instalarea hemoperitoneului este de cele mai multe ori insidioasă, fiind dificil de
evaluat volumul de sînge acumulat datorită în principal , variabilității manifestărilor clinice
dar și timpului necesar pentru acumularea unui volum de sânge care să poată fi relevat
prin puncție (centeză abdominală) sau prin lavaj peritoneal.
Traumatismele care implică rupturi ale spline și ficatului se manifestă clinic cu o
întârziere de până la 3 ore, înainte de instalarea stării șoc hipovolemic.
434
Cornel Igna
Aceste alternative posibile obligă la o supraveghere continuă a animalului în

primele 3-4 ore, timp în care se vor institui măsurile de terapie intensivă, excluzând
analgezicele şi neurosedativele a căror efect poate modifica evoluţia tabloului clinic.
Dacă nu sunt leziunei viscerale, starea generală se va îmbunătăţii progresiv şi în
consecinţă se exclude afectarea viscerală.
Dacă însă există leziuni viscerale, se vor contura noi semne clinice care, în
funcţie de viscerul lezat şi de caracterul leziunii, pot fi grupate în cele trei sindroame:
- de hemoragie internă
- de iritaţie peritoneală
- sindrom mixt (hemoragie-perforaţie)
Cele trei sindroame se încadreză în starea de abdomen acut chirurgical (Bolte S.
– 2000) - vezi cap. Afecţiunile viscerelor abdominale.
Diagnostic
Diagnosticul contuziilor parietale si a plagilor superficiale-nepenetrante se
precizează în urma examinării clinice de rutină – vezi traumatologia. La animale,
diagnosticarea gradului de distrucție în urma unui traumatism reprezintă o urgență și o
necesitate.
Examinarea animalului cu traumatisme trebuie efectuată atent și complet, iar
evoluția trebuie monitorizată permanent în primele 12-24 de ore de la producerea
evenimentului traumatic.
Recunoașterea sindroamelor posttraumatice este vitală pentru instituirea în timp
util a măsurilor terapeutice salvatoare, mai ales în cazul existenței unor leziuni viscerale
asociate.
În aprecierea statusului general al animalului examenul clinic complet bazat pe
aplicarea schemei Modified Glasgow coma scale – tabelul 10-1 poate fi utilă pentru a
prevedea evoluția animalului.
435
Cornel Igna
Tabelul 10-1
Scala de clasificare a comei – Glasgow modificat
Sectorul investigat Răspunsul scor

ul
Activitatea motorie Mers normal, reflexe spinale normale 6
Hemipareza, tetrapareza sau animal decerebrat 5
Decubit, rigiditate intermitentă a extensorilor 4
Decubit, rigiditate constantă a extensorilor 3
Decubit, rigiditate constantă a extensorilor cu 2
opistotonus
Decubit, hipotonie musculară, reflexe spinale absente 1
Reflexele trunchiului Reflex pupilar normal, reflexe oculo-cefalice normale 6
cerebral Reflex pupilar diminuat, reflexe oculo-cefalice normale 5
spre reduse
Mioză bilaterală paralitică, reflexe oculo-cefalice 4
normale spre reduse
Pupilă puntiformă, reflexe oculo-cefalice reduse sau 3
absente
Midriază unilaterală paralitică, reflexe oculo-cefalice 2
reduse sau absente
Midriază bilaterală paralitică, reflexe oculo-cefalice 1
reduse sau absente
Nivelul de conștiență Prezent, răspunde la stimulii din mediul înconjurător 6
Depresat sau delirant, răspunde inadecvat la stimulii 5
din mediul înconjurător
Semicomatos, răspunde la stimulii vizuali 4
Semicomatos, răspunde la stimulii auditivi 3
Semicomatos, răspunde o singură dată la stimulii nocivi 2
repetați
Comatos, nu răspunde la stimulii nocivi repetați 1
Interpretarea prognostică este:

- categoria I scor MGSS= 3-8 prognostic grav
- categoria II scor MGSS = 9-14 prognostic rezervat
- categoria III scor MGSS = > 14 prognostic favorabil
436
Cornel Igna
Plăgile parietale penetrante si cele perforante impun explorarea prin sondare sau
chiar examinarea radiografica sub irigografie.
Examinarea ecografică sistematică a cavității abdominale poate depista rapid

acumulările de fluide.
Este recomandată examinarea prin scanare longitudinală a celor patru cadrane
abdominale principale:
• (DH) scanarea Diafragmo-Hepatic – permite vizualizarea vezicii biliare, a
spațiului diafrago-pleural și a spațiul pericard;
• (SR) Spleno-Renal - permite vizualizarea spațiului retroperitoneal;
• (CC) Cisto-Colic - permite vizualizarea vezicii urinare;
• (HR) Hepato-Renal – permite în majoritatea cazurilor depistarea
acumulărilor de fluide.
Investigațiile ecografice în cazul traumatismelor abdominale la cabaline pot
preciza un diagnostic cert în 88% din cazuri (Bode – 1999).
Examenul radiografic. Înainte de a utiliza diagnostice invazive, cum ar fi

centeza abdomenului, radiografia abdominală trebuie considerată un test de diagnostic
de prima linie la pacientii cu traumatisme abdominale (Crowe – 1984, Walters – 2003).
Imagini radiografice sugestive se pot obține pentru:
• rupturile vezicii urinare,
• perforațiile gastrice, intestinale și rupturile diafragmei.
Pentru alte revărsate abdominale imaginea radiografică relevă colecția lichidiană

fără a avea posibilitatea identificării naturii revărsatului (limfă, sânge, lichid ascitic etc)
Imaginea radiografică surprinde doar pierderea focală sau generalizată a detaliilor
seroasei – imagine mătuită.
Analiza lichidului abdominal este o metodă diagnostică utilă pentru depistare

în principal a acumulărilor de sânge (hemoperitoneu) - figura 10-36 dar și pentru
depistarea altor revărsate lichidiene (conținut gastric, intestinal, limfă, bilă, urină).
La animalele care au suferit un traumatism și se află în stare de șoc centeza
abdominală și/sau lavajul peritoneal reprezintă o indicație diagnostică.
Puncția abdomenului trebuie să intereseze cele patru cadrane ale cavității –

figura 10-38 (Walters – 2003).
Centeza abdomenului implică introducerea unui ac 20- la 22 - gauge (fără sau
cu seringă atașată), având ca punct de reper cicatricea ombilicală, în abdomenul
pacientului contenționat în decubit lateral sau dorsal – figura 10-38.
Aspirarea lichidului abdominal poate evidenția colecții lichidiene abdominale ușor
identificabile vizual (sânge, bilă, conținut digestiv, limfă, puroi) sau poate permite
437
Cornel Igna
recoltarea lichidului în vederea unor analize de laborator care să permită identificare

(transsudate, exsudate, urină).
Examenul citologic și biochimic al lichidului abdominal poate permite
diagnosticarea cu exactitate a naturii revărsatului patologic.
Celiotomia exploratorie rămâne o opțiune utilă mai ales atunci cand se

suspicionează perforația sau o ruptură a unui viscer abdominal parenchimatos (splină,
ficat, pancreas) sau de organ cavitar (stomac, intestin, vezică biliară, vezică urinară).
Diagnosticul de certitudine presupune coroborarea rezultatelor examinării clinice
cu imagistica furnizată de examinările radiografice, ecografice, endoscopice
(abdomenoscopie-laparoscopie) și/sau de computer-tomografie cu rezultatele anlizelor
de laborator și vizualizarea directă prin celiotomie exploratorie.
Cele mai frecvente leziuni viscerale care au ca etiologie traumatismele sunt:
• hemoperitoneul,
• rupturile de organe parenchimatoas si/sau cavitare,
• hematoamele subcapsulare și
• rupturile de diafragmă.
Celiotomia exploratorie la cabaline permite diagnosticarea unor leziuni care

lapraoscopic sunt dificil sau chiar imposibil de diagnosticat – hematoamele subcapsulare
splenice localizate pe fața viscerală a splinei (Sprayberry și Robinson - 2015).
Celiotomia exploratorie rămâne pentru medicina veterinară o metodă eficientă de
diagnostic, utilizată cu predilecție atunci cand alte tehnici de diagnostic oferă rezultate
neconcludente iar severitatea evoluției afecțiunii abdominale cunoaște un continuu
crescendo, determinând medicul veterinar să suspicioneze o afectare viscerală.
In cazul leziunilor viscerale celioscopia (laparoscopia) joaca un rol deosebit in

precizarea localizarii, a modificarilor patologice induse de traumatism și in final a
precizării unui diagnostic cert pe baza căruia să se poata aplica o terapie adecvată.
Aplicațiile laparascopiei în diagnosticul afecțiunilor traumatice viscerale includ
atat animalele de companie cât și pe cele de fermă.
Avantajele depistarii timpurii a leziunilor viscerale traumatice prin laparoscopie
sunt evidente în comparație cu celiotomia exploratorie care impune o anestezie
generală, riscantă în cazul unor animale aflate in stare de șoc, contenția în decubit, o
intervenție chirurgicală de amploare mult mai mare (inclusiv traumatism operator) decat
laparoscopia.
Laparoscopia la cabaline prezintă și avantajul că se poate executa sub sedare cu
animalul contenționat în pozitie patrupedă – figura 10-19, evitând complicțiile induse de
adoptarea pozițiilor decubitale.
438
Cornel Igna
Fig. 10-19 Laparoscopie la cal

După http://www.horsehospital.co.nz/Equine+Services/Surgery.html
La cabaline laparoscopia permite un diagnostic cert în hemoperitoneu și în

perforațiile intestinale.
Prognosticul
In aprecierea statusului general schema Modified Glasgow coma scale (Hall –
2014, Streeter) poate fi deosebit de util si cu o valoare prognostica deosebita.
Tratamentul
Traumatismele abdominale parietale nepenetrante (contuzii plăgi) beneficiază de
terapie clasică - descrisă în anul IV – vezi Traumatologia, an IV.
Traumatismele abdominale cu excepţia celor superficiale şi limitate la peretele
abdominal, pot implica organe și viscere abdominale interne a căror tratament este
specific – vezi sindromul de abdomen chirurgical acut, indeosebi sindromul mixt post-
traumatic.
Plăgile penetrante însoțite de eviscerație reprezintă o urgență chirurgicală – vezi
tratmentul eviscerației.
Plagile penetrante însoțite de perforație impun celiotomie exploratorie,
închiderea breșelor visceralelor prin sutură, lavajul abdomenului, asigurarea drenajului și
închiderea celiotomiei.
439
Cornel Igna
Conduita de lucru în timpul aplicării tratamentului este subordonata următoarelor

obiective:
1. Calmarea durerii prin administrarea de:
- analgezice antiinflamatorii nesteroidice (flunixin meglumine,
fenilbutazonă);
- alfa2 agoniști (xilazină, detomidină);
- analgezice opioide (butorfanol, pentazocină);
- spasmolitice (scopolamină, dipirone);
- acupunctură;
- plimbarea animalului.
2. Decomprimarea tubului digestiv
- sondaj naso- sau oro-gastric și/sau
- centeze ale cecului sau colonului (mai rar).
3. Reechilibrare hidro-electrolitică și volemică
4. Combaterea endotoxiemiei
- fluidoterapie;
- medicație cardiovasculară (dopamină și dobutamină, lidocaină);
- inhibitori ai inflamatiei – ciclo-oxigenazei, coagulării intravasculare
diseminate (flunixin meglumine, corticosteroizi, aspirina, heparină);
- ser anti-endotoxine (Escherichia coli, Salmonela);
- reperfuzia teritoriilor ischemiate (dimetilsulfoxid – DMSO).
5. Anestezia
- evaluarea riscului anestezic;
- sedarea și analgezia (protocoale adaptate fiecărei specii pentru intervențiile
pe viscerele abdominale);
- inducția anestezică – Guayafenesin și / sau Tyamilal, Tiopental; doar la
bovine este acceptabilă numai NLA cu blocaj loco-regional;
- narcoza este indicată anestezia inhalatorie în circuit închis (cabaline,
carnasiere, bovine) – Izofluran, Sevofluran sau Desfluran;
- monitorizarea pacientului - recunoașterea principalelor probleme și
complicații – insuficientă analgezie, bradicardie, tahicardie, hipotensiune,
hipertensiune, hipoxiemie;
- trezirea pacientului.
6. Celiotomia exploratorie – preferabil mediană atunci când nu există un diagnostic
cu localizare certă care să permită un abord mai direct; la bovine, atunci când
celiotomia mediană este inabordabilă din considerente anestezice, se preferă
laparatomie stângă pentru rumen, rețea, deplasare abomasală stângă, splină și
laparatomia pe partea dreaptă pentru celelate organe din cavitatea abdominală.
7. Explorarea abdomenului - explorarea abdomenului începe cu examinarea
suprafeței viscerelor care se exteriorizează în plaga operatorie și a lichidului
peritoneal.
Atunci când masa intestinală este puternic destinsă datorită acumulării de gaze
și/sau de lichide, se va decomprima recurgându-se la trocarizare sau chiar la
enterotomie și apoi prin aspirare se va evacua conținutul. După închiderea puncției
440
Cornel Igna
sau enterotomiei, dacă afecțiunea nu este reperabilă la o primă examinare, se va

trece la o examinare sistematică.
În timpul explorării și a manevrării există riscul traumatizării și chiar a ruperii
mezenterului și/sau a intestinului (mai ales atunci când acesta este plin). De aceea
se va recurge la evacuare prin aspirarea conținutului. Segmentul de intestin
exteriorizat trebuie să fie umezit cu o soluție Ringer lactat caldă.
Se vor respecta cu strictețe separarea timpilor septici de cei aseptici.
8. Identificarea leziunii
9. Aprecierea viabilității segmentului afectat
10. Terapia chirurgicală a leziunii identificate
11. Lavajul cavității abdominale
12. Închiderea celiotomiei
13. Terapia postoperatorie
- monitorizarea pacientului;
- terapia intensivă – fluidoterapie, analgezie, terapie antiinflamatorie;
- stimularea motilității intestinale;
- antibioticoterapie;
- furajarea pacientului operat.
Pentru o prezentare unitară a materialului redactat, în cele ce urmează vor fi

preluate metodele de pregătire speciale ale animalelor cu afecțiuni abdominale și aflate
în stare șoc, tehnicile operatorii pentru celiotomia exploratorie (celiotomia mediană),
metodele de identificare a viabilității viscerelor cavitare abdominale, suturile gastro-
intestinale și drenajul cavității abdominale – preluare după Igna – 2017.
441
Cornel Igna
”PRINCIPII GENERALE ÎN CHIRURGIA

TUBULUI DIGESTIV
După Igna - 2017
Pregătiri preoperatorii
Decomprimarea tubului digestiv (sondaj., puncţii evacuatoare la cazurile cu distensii
gastro-intestinale.
Fluido-terapie corectivă. Hipovolemia, stările de deshidratare, dezechilibrele acido-
bazice sunt frecvent întâlnite la pacienţii cu suferinţe abdominale.
Reechilibrarea funcţiei cardiace. Tulburările cardiace afectează 25-42 % din animalele
cu disfuncţii abdominale tratabile chirurgical.
Medicaţie analgezică. Calmarea durerii la animale cu sindrom de abdomen acut este
o cerinţă imperativă pentru prevenirea stărilor de şoc.
Evacuarea intestinului (clisme purgative) reduce riscul de contaminare intraoperatorie.
Tratamentul antimicrobian (sulfamido- şi/sau antibioticoterapie) în pregătirea tubului
digestiv are rolul de a reduce încărcătura septică a acestuia.
Contenţia în decubit lateral antrenează la animalele mari depresii respiratorii. Bovinele
se vor contenţiona de preferinţă în decubit lateral drept (se previne timpanismul ruminal
şi depresia respiratorie consecutivă) şi numai în mod excepţional în decubit stâng pe o
saltea circulară (se evită aplatizarea abdomenului). Devierea esofagului şi traheei în
plan superior (plasarea unei perne sub gât) sau intubaţia lor previne aspiraţia pulmonară
a lichidelor regurgitate.
Cabalinele se vor contenţiona de preferinţă în decubit stâng pentru a preveni
timpanizarea cecului. În cazul herniilor voluminoase vor fi preferate poziţiile decubitale
care să faciliteze repunerea conţinutului herniar în cavitatea abdominală.
Instrumentarul pregătit pentru operaţie trebuie să cuprindă două seturi de instrumente.
Primul set este destinat execuţiei timpilor aseptici iar al doilea set pentru efectuarea
timpilor septici. Fiecare set de instrumentar se aşează separat pe câte o masă de
instrumentar fiind deservite de două ajutoare care instrumentează fără a-şi intersecta
activitatea şi instrumentele.
Intraoperator
Celiotomie largă care să permită o expunere şi exteriorizare adecvată.
Explorare metodică, sistematică şi completă a întregii cavităţi abdominale.
Expunerea (vizualizarea) tubului digestiv poate fi intracavitară şi extracavitară.
Expunerea extraabdominală (extracavitară) presupune exteriorizarea şi fixarea (pexia)
unei porţiuni din tubul digestiv la nivelul plăgii cutanate sau în afara organismului. O
expunere chirurgicală adecvată se realizează prin depărtare (retractare) realizată
442
Cornel Igna
manual sau/şi instrumental, prin tracţionare (manual, pense tractoare, fire tractoare) prin
izolare (menţinerea organelor din vecinătate în afara câmpului operator) şi prin
poziţionarea animalului pe masa de operaţie.
În timpul expunerii este necesară umezirea organului (aspersarea sau
înconjurarea cu tampoane umede) cu soluţii cloro-sodice izotone, călduţe (cu sau fără
adaus de antibiotice).
Izolarea segmentului de tub digestiv pe care se operează şi/sau a tranşelor de
secţiune ale tubului digestiv este obligatorie în toate intervenţiile cu timpii septici. În
operaţiile care presupun deschiderea (cavităţii sau lumenului) tubului digestiv este
recomandată izolarea cu câmpuri impermeabile de culori diferite (câmpuri de o culoare
realizează izolarea în timpii aseptici de debut şi operaţiei , câmpuri care sunt dublate
(acoperite) de câmpuri de altă culoare, menţinute pe toată durata execuţiei timpilor
septici şi ridicate în final pentru execuţia ultimilor timpi aseptici (ai operaţiei). Pentru a
evita scurgerile intracavitare izolarea în timpul execuţiei timpilor septici se face cu
câmpuri impermeabile iar în jurul plăgii tubului digestiv se plasează bureţi speciali (cu rol
absorbant).
Fixarea segmentului digestiv exteriorizat se poate face manual (digital, pense
tractoare, fire tractoare), prin fire de sutură (pexii) la structurile învecinate. Fixarea
digitală este mai puţin traumatizantă dar prezintă dezavantajul ocupării unui spaţiu
important din câmpul operator.
Deschiderea lumenului (cavităţii) tubului digestiv se face sub protecţia penselor de
baraj (intestinale, de coprostază) care previn contaminarea consecutivă revărsării
conţinutului digestiv. Pensele de baraj se aşează în amonte şi respectiv în aval de
sectorul în care se face deschiderea tubului digestiv.
Departajarea clară a timpilor septici şi aseptici. Timpii septici (notaţi cu în descrierea
tehnicilor cu TS) încep odată cu deschiderea unei cavităţi sau a lumenului tubului
digestiv, încheindu-se după sutura etanşă a deschiderii şi lavajul (diminuarea
contaminării) acesteia. Se va folosi instrumentar separat pentru timpii aseptici de
instrumentarul utilizat la timpii septici (depozitarea instrumentarului "septic" în cursul
operaţiei se poate face într-o soluţie dezinfectantă).
Trecerea chirurgului şi a ajutoarelor de la timpii septici la execuţia timpilor aseptici va fi
precedată de ridicarea câmpurilor "septice", schimbarea mănuşilor (igienizarea mâinilor),
schimbarea echipamentului de protecţie (halat). Lavajul final al suturii tubului digestiv în
expunerile intracavitare trebuie să fie masiv şi urmat de aspiraţie. Lichidul de lavaj este o
soluţie cloro-sodică izotonă, călduţă, cu sau fără adaus de antibiotice. În închiderile
multietajate lavajul va fi practicat după fiecare strat de sutură. Contaminarea
intraoperatorie poate fi importantă prin conţinut dar şi prin transudare limfatică.
Verificarea viabilităţii segmentului(lor) de tub digestiv afectat constituie un timp
decizional foarte important el condiţionând atât extinderea rezecţiilor cât şi selectarea
metodei de refacere a continuităţii tubului digestiv. Există mai multe teste de apreciere a
viabilităţii tubului digestiv: proba clorurii de sodiu, a compreselor, cu fluoresceină, etc.
Manevrele şi procedeele intrabdominale influenţează funcţia peristaltică şi absorbţia
tubului digestiv. Trebuie evitate manevrările forţate. Dacă există aderenţe între diferitele
443
Cornel Igna
viscere ale tubului digestiv, acestea se disecă prin sacrificarea viscerului care se
apreciază că urmează sa fie rezecat sau dimpotrivă la care eventuala leziune are
consecinţe mai mici şi mai uşor de reparat. Aderenţele recente (1-2 săptămâni
postinflamaţie) se desfac prin disecţie boantă. Blocurile inflamatorii cu aderenţe strânse,
bine organizate necesită o disecţie tăioasă. Tumorile abdominale, de regulă prin volumul
lor, deplasează din sediul topografic normal o serie de elemente anatomice. Exereza
maselor tumorale care trebuie să respecte principiile chirurgiei oncologice va fi
precedată de identificarea şi izolarea (disecţia) elementelor anatomice deplasate.
Alegerea metodei de sutură a tubului digestiv.
”Identificare viabilității gastro-intestinale

după Igna - 2017
Identificarea porţiunii de rezecat (întinderii devitalizării) se poate face prin mai

multe probe:
A. Proba clorurii de sodiu – la pudrarea cu cristale de clorură de sodiu sau la
aspersarea cu soluţii hipertone o ansă viabilă, cu posibilităţi de recuperare, reacţionează
după 10 – 15 minute prin hiperemie puternică (colorare în roşu aprins).
B. Proba compreselor – segmentul suspect este învelit în comprese umede
călduţe timp de 10 – 15 minute, după care recolorarea seroasei în roz, pulsarea vaselor
mezenterice şi apariţia mişcărilor peristaltice indică viabilitatea intestinului.
C. Proba cu fluoresceină – la 5 – 10 minute după injectarea de fluoresceină în
vasele mezenterice se poate evidenţia, în cazul unei anse viabile, prin examinare în
lumină ultravioletă distribuţia substanţei în peretele intestinal”.
444
Cornel Igna
”CELIOTOMIA MEDIANĂ
după Igna - 2017
Indicaţii: abordarea chirurgicală a organelor şi viscerelor din cavitatea

abdominală (stomac, ficat, pancreas, intestine, uter, ovare, testicule ectopice, vezică
urinară, rinichi, prostată), accesul la diafragmă, cura herniei ombilicale, celiotomy
exploratory. Abordarea pe linie albă prezintă o serie de avantaje: execuţie simplă şi
rapidă, acces operator larg şi incizie conservatoare pentru vasele, nervii şi muşchii
abdominali.
Pregătiri preoperatorii: clasice pentru creerea câmpului operator (regiunea
se tunde; se spală cu apă şi săpun steril; se antiseptizează tegumentele). Pregătirile
speciale sunt dependente de afecţiunea care reclamă intervenţia.
Anestezie: generală de tip N-NLA, dependent de specie. Se preferă narcoza
inhalatorie.
Contenţie: decubit dorsal.
Instrumentar: bisturiu, pense chirurgicale, sondă canelată, foarfece, pense
hemostatice, depărtătoare, ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
Puncte de reper: apendicele xifoid al sternului, cicatricea ombilicală, marginea

anterioară a pubisului, linia albă.
Sistematizare:
- celiotomie mediană (c. m.) xifo-pubiană (lungă) – ;
- c. m. xifo-ombilicală (anterioară) – ;
- c. m. ombilicală (mijlocie-mezogastrică) – ;
- c. m. ombilico-pubiană (posterioară-retroombilicală) – .
Incizia longitudinală a pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat pe mijlocul feţei
ventrale a abdomenului – . Hemoragia este puţin importantă, putând fi controlată prin
tamponament compresiv.
Reperarea liniei albe şi efectuarea unei butoniere (care deschide cavitatea
abdominală) –  şi .
445
Cornel Igna
 


 
446
Cornel Igna
Completarea inciziei liniei albe cu bisturiul sau cu foarfecele – ,  şi – .

Protecţia deschiderii (organelor şi viscerelor abdominale împotriva lezării accidentale)
este asigurată de o sondă canelată , de braţele pensei chirurgicale –  sau de indexul şi
mediusul mâinii chirurgului – .
Ligamentul falciform este incizat sau rezecat cu foarfecele –  şi . Includerea

acestuia în sutura care închide cavitatea abdominală constituie un factor de risc,
favorizând apariţia dehiscenţei plăgii operatorii.
Sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al liniei albe se poate executa în surjet

simplu la animalele mici – . La câinii din rasele de talie mare ca şi la animalele obeze
se recomandă sutura în puncte separate simple.
La animalele de talie mare sutura peritoneului şi a ţesutului fibros al liniei albe se

execută în puncte separate simple -– , utilizând fire resorbabile. Sunt recomandate
materialele resorbabile sintetice.
La animalele de talie mare se execută, în plus, o sutură de întărire (puncte

separate în "U" orizontal) amplasată prin fasciile superficiale (aponevroza m. oblic extern
şi aponevroza superficială a m. oblic intern) ale m. dreptului abdominal – .
Sutura ţesutului conjunctiv subcutanat în surjet de tip endoversat cu material

resorbabil – .
Sutura pielii în puncte separate simple cu fire neresorbabile între care (la 2-3
puncte) la animalele mari se interpun puncte amplasate în "U" vertical – .
447
Cornel Igna



 



  448


Cornel Igna
Îngrijiri postoperatorii
Tratamentul specific ca şi stabilirea regimului furajer postoperator sunt
condiţionate de afecţiunea de bază care a reclamat intervenţia operatorie.
Protecţia plăgii suturate se asigură printr-un pansament protector-antiseptic, la
animalele de talie mică aplicându-se şi un colier Elisabethan. Frecvent se recurge şi la
pansamente aplicate prin îmbrăcare (camaşă Alfort).
La animalele de talie mare plaga suturată se protejează printr-un pansament
protector-antiseptic şi prin aplicarea unui gâtar sau prin legarea la iesle din două părţi
(două pene de căpăstru). Mai rar se recurge la pansamente aplicate prin îmbrăcare.
Antisepsia zilnică a plăgii operatorii.
Antibioticoterapie profilactică (opţional).
Seroprevenţia antitetanică.”
449
Cornel Igna
”SUTURILE DIGESTIVE
după Igna - 2017
Suturile digestive au creat, întotdeauna, contraverse şi dileme actualizate

permanent şi întreţinute, în primul rând, de dificultatea alegerii din cele peste 300 de
procedee recomandate de literatură (Prasad şi colab. – 1972, Simici – 1976) a variantei
optime de execuţie.
Sutura gastro-intestinală este o manoperă chirurgicală prin care două tranşe
digestive sunt puse în contact şi se solidarizează între ele în scopul reparării unei
discontinuităţi a peretelui digestiv sau în vederea efectuării unei anastomoze.
Condiţiile şi şi principiile suturii digestive:
1) Evitarea infecţiei, consecutiv revărsării conţinutului din tubul digestiv în

cavitatea abdominală sau în plagă, prin izolarea organului.
2) Umectarea organului exteorizat cu soluţie clorură-sodicăizotonă, călduţă la
380 C.
3) Evitarea tracţionării brutale a mezourilor.
4) Marginile plăgii să fie regulate şi să prezinte o vascularizaţie
corespunzătoare (arteră pulsatilă la un centimetru de tranşa de secţiune).
5) Respectarea vascularizaţiei suprafeţelor ce urmează a fi unite, firele fiind
trecute paralel cu vasele parietale.
6) Sutura să fie precedată de hemostaza perfectă a tranşelor de secţiune
pentru a evita formarea unor colecţii sanguine sau seroase între marginile plăgii.
7) Evitarea ischemiei produsă de pense de baraj, care pot fi înlocuite cu
succes de bureţi umeziţi ţinuţi de ajutor sau de aplicarea tehnicii cu lumen deschis şi fire
tractoare.
8) Se pune în contact porţiuni cu lungimi egale. În caz contrar se periclitează
etanşeitatea. Corectarea incongruenţelor se face prin tehnici speciale.
9) Evitarea tensiunii asupra suturii. Rafia se va executa între suprafeţe
complet libere, neaderente la planurile din vecinătate ceea ce previne ischemia şi
fistulizarea.
450
Cornel Igna
10) Obligativitatea includerii în pasul de sutură a stratului submucos,

indiferent de tehnica de execuţie (endoversată, eversată, ivaginantă sau prin
apoziţionare). Submucoasa reprezintă stratul cel mai important pentru vindecarea
suturilor digestive, fiind bine vascularizată, cu capacitate de sfincterizare a firelor
(etanşeizare) şi foarte rezistentă la distensie şi tracţiune.
11) Asigurarea zonei deperitonizare situată mezenteric se face prin acolarea
cu un fir în “U” a foiţelor peritoneale care înconjoară viscerul.
12) Etanşeitatea perfectă. Execuţia unei suturi etanşe presupune respectarea
congruenţei suprafeţelor de sutură., o afrontare corectă şi o spaţializare
corespunzătoare între firele de sutură.
Suturile în surjet asigură o etanşeitate mai bună decât suturile cu fire separate.
13) Neocluzionarea şi nestenozarea lumenului digestiv.
Atunci când lungimea unei plăgi intestinale longitudinale nu depăşeşte diametrul
ansei respective, tehnica de enterorafie transversală asigură un calibru suficent. Plăgile
longitudinale care depăşesc diametrul intestinului nu pot fi suturate transversal deoarece
se creează o deformare accentuată a ansei respective prin turtirea ei. Stenozarea sau
chiar ocluzionarea lumenului intestinal este favorizată de utilizarea suturilor endoversate,
eversate, telescopate, a surjetului şi, mai ales, de multiplicarea straturilor de sutură.
Studii recente (Igna C. – 1996) au demonstrat că suturile eversate produc stenozări mai
accentuate decât suturile endoversate, iar aderenţele cu potenţial stenozant sunt mai
frecvente. Suturile apoziţionate realizate prin tehnici de aproximare sau de strivire
produc cea mai mică stenozare (Bellengher – 1984).
14) Individualizarea suturilor este un principiu fundamental care urmăreşte
particularizarea execuţiei tehnice în funcţie de individ şi de terenul biologic afectat.
Clasificarea rafiilor digestive ţine cont de mai multe criteri:
1. Numărul de planuri suturate:

- monoplan - ;
- biplan - ;
- triplan (mai rar, în general nerecomandat).
2. Modul de implantare a firului;

- fire (puncte) separate - ;
- fir continuu (surjet) - .
451
Cornel Igna


 

 
452
Cornel Igna
 

3. Modul de afrontare a pereţilor tubului digestiv; 
- apoziţionate - ;

- exoversate - ;
- endoversat - ;
- telescopate - ;
4. Modul în care straturile anatomice sunt străbătute de firul de sutură:

- perforante (în bloc) - ;
- neperforante - ;
5. Materialul utilizat pentru acolare:

- suturate (fire de sutură);
- agrafare (mecanice) – clipsuri metalice;
- lipire (materiale adezive).
453
Cornel Igna
Tehnici de sutură cu fire separate
Avantaje (V. Fluture, 1984): - sutura se face fără stenozare şi îşi păstrează elasticitatea;
- vindecarea este mai bună, materialul de sutură fiind mai puţin; - este mai uşor de
efectuat în profunzime; - permite, la organismele în dezvoltare, creşterea
anastomozelor.
Dezavantaje: - execuţia necesită o durată mai lungă de timp; - efectuarea unui număr
mare de noduri generatoare, în funcţie de locul în care sunt plasate, fie de obliterări fie
de acolări aderenţiale; - necesită individualizarea hemostatică a vaselor din tranşă.
1. Punctul de sutură simplă, penetrant – firul trece oblic peretele digestiv
prinzând mai multă seroasă decât mucoasă, iar înnodarea se face în interiorul
lumenului. Amplasarea oblică a firului de sutură evită prolabarea mucoasei între tranşele
digestive suturate - .
2. Punctul de sutură strivitor (“crusching”) este o variantă a punctului simplu, în
care firele se leagă strâns pentru a secţiona sero-musculara şi mucoasa, rămânând
ancorate numai în submucoă - .
3. Punctul de sutură eversat tip Albert străbate toate straturile peretelui digestiv,
realizând o afrontare muco-mucoasă cu nodurile plasate în contact cu seroasa - .
4. Punctul de sutură perforant, eversat în “U” se execută în mod asemănător cu
precedentul, amplasând firul în ansă orizontală pe o margine a peretelui lumenului
digestiv, respectiv capetele firului se înnoadăpe marginea opusă - .
5. Punctul de sutură în “U”, tip O’ Connel este un model de rafie perforantă,
endoversată. Firul de sutură realizează bucla de “U” în interiorul lumenului pe una din
margini, cealaltă servind ca suport pentru înnodare - .
6. Punctul de sutură tip Gambee este total (penetrant) şi numai parţial
endoversat (numai mucoasa digestivă). Firul de sutură se implantează prin toate
straturile unei margini a peretelui digestiv, revenind pe aceeiaşi parte doar prin mucoasă
şi submucoasă, trecut apoi pe marginea opusă unde străbate submucoasa şi mucoasa
şi apoi din lumen trece din nou perforant prin toate straturile (mucoasă, submucoasă,
musculară şi seroasă) înnodându-se la exterior - . Sutura realizată prin puncte de tip
Gambee endoversează submucoasa şi mucoasa, evitând prolabarea şi eversează
planurile sero-musculare. Firele trecute după model Gambee pot fi legate strâns, strivind
seroasa şi musculoase, tehnica “crusching” de afrontare a celor două planuri.
7. Punctul de sutură tip Jobert executat prin trecerea firului prin toate straturile,
de câte ori prin fiecare margine, cu înnodare în afara lumenului realizează o rafie
perforantă, endoversată - .
8. Punctul de sutură tip Fruchaud realizează practic, cu un singur fir o rafie
totală, endoversată, biplan. Prima implantare a firului de sutură este perforantă, similară
cu tehnica punctului Jobert, continuând apoi cu unul din capetele firului o amplasare
extramucoasă de tip Lembert (din marginea opusă a locului de ieşire a primei bucle şi
încheind cu plasarea nodurilor pe suprafaţa seroasei) - .
454
Cornel Igna





455
Cornel Igna
9. Punctul de sutură tip Blaier-Donatti constă în trecerea perforantă a firului de

sutură, realizând o buclă în “U”, în plan vertical cu nodurile plasate în seroasă. Tehnica
prezentată -  eversează marcant tranşa de sutură, oferind totodată un plus de
soliditate. Posibilitatea trecerii firului în mod asemănător dar cu înnodare în interiorul
lumenului digestiv este dezvoltată datorită endoversării stenozante pe care o realizează.
10. Punctul de sutură tip Herzog se abate de la tehnica punctului în “U” vertical
doar prin trecere a firului plasat în profunzime prin muchiile marginilor inciziei. Această
modalitate de rafie realizează o endoversare minimă a tranşelor suturate.
11. Punctul de sutură tip Gely este perforant, endoversat, având următoarea
traectorie: perforant-perforant cu pas oblic de traversare a inciziei; traversarea plăgii cu
vizualizarea firului, urmând apoi în sens retrograd plasamentul; penetrant-penetrant cu
traversare oblică (se obţine cu încrucişare în “X”) şi înnodare la exterior - . Acest tip de
sutură realizează o bună coaptare a marginilor plăgii, prezentând însă dezavantajul
“încreţirii” tranşei de sutură.
12. Punctul de sutură eversat, extramucos, tip Jourdan trece prin seroasă,
musculară şi submucoasăfără a penetra mucoasa. Înnodarea firului se face înafara
lumenului - .
13. Punctul de sutură tip Lembert realizează o rafie endoversată, neperforantă
firul de sutură fiind trecut sero-musculo-seros - .
14. Punctul de sutură tip Halstead se inseră ca o buclă în forma literei “U”,
plasând în plan orizontal, după tehnica Lembert - . Sutura de tip Halstead este, de
asemenea, o rafie endoversată, neperforantă (Wingfield şi Rawlings – 1983).
15. Punctul în “L” tip Roman presupune o trecere a firului după tehnica Lambert,
urmărind egalizarea marginilor plăgii tubului digestiv. Pe versantul cu lungimea mai mare
implantarea firului este paralelă cu plaga iar pe versantul opus, mai scurt, respectă
tehnica clasică – perpendicular pe incizie - .
456
Cornel Igna



457
Cornel Igna
Tehnici de sutură în fir continuu

În sutura în fir continuu se foloseşte un singur fir care este implantat succesiv în
marginile plăgii în trei timpi: fixarea firului prin nodul de debut; coaptarea tranşelor prin
inserarea firului; finalizarea suturii printr-un nod terminal.
Avantaje: - coaptare etanşă; - hemostatică; - execuţie rapidă; - afrontare uniformă.
Dezavantaje: - ischemia tranşei de sutură; - riscul dehiscenţei plăgii dacă firul se
rupe într-o porţiune; - stenozarea lumenului prin plisarea peretelui ca urmare a
strângerii excesive a firului.
1. Sutura în fir continuu simplu (clasică, de croitorie) în care firul trece perforant
prin straturile peretelui digestiv (pe o tranşă de la seroasă la mucoasă, iar pe cealaltă de
la mucoasă la seroasă) - .
2. Sutură în fir continuu întretăiat (plăpumărească, mattress) rezultă în urma
trecerii firului, la fiecare pas prin bucla precedentă. Prin această manevră se urmăreşte
creşterea rolului hemostatic al suturii, o siguranţă sporită în etanşeizare şi prin poziţia
perpendiculară a firului faţă de marginile plăgii se împiedică plisarea acestora - .
3. Sutura tip Schmieden este frecvent utilizată pentru rumino-şi gastrorafie când
de regulă interesează fie toate straturile peretelui digestiv, fie numai mucoasa. Inserarea
firului se face prin începerea fiecărui pas din interiorul lumenului - .
4. Sutura de tip Bell este asemănătoare cu tehnica precedentă firul fiind trecut
însă, la fiecare pas, de la seroasă înspre mucoasă. Ambele tehnici realizează o
afrontare corectăfără endo-sau eversarea tranşelor - .
5. Sutura în zig-zag prezintă mai multe variante. Diferenţele constau în numărul
de straturi ale peretelui digestiv străbătute de firul de sutură şi în modul de trecere a
firului de la margine a plăgii la alta. Firul străbate marginile plăgii într-o succesiune de fir
în formă de “U” cu buclă paralelă cu tranşele inciziei pe care, prin strângerea surjetului,
le endoversează.
Metoda Connel (Connel-Mayo) constă în trecerea perforantă a firului prin peretele
digestiv cu bucla transversantă, perpendicular pe tranşele de secţiune, rezultând o
endoversare a acestora - .
Metoda Cusching presupune o sutură endoversată, extramucoasă, cu firul trecut prin
seroasă, musculară şi submucoasă, respectând modul de implantare prezentat la
tehnica precedentă - .
458
Cornel Igna


459
Cornel Igna
Metoda Bledinger este la fel o sutură endoversată, extramucoasă cu firul trecut doar
prin seroasă şi musculară - .
Metoda Plahotin-Sadowski sau Guard. Firul este trecut numai prin sero-
musculoasă, traversând oblic plaga asfel încât segmentele de perete încărcate pe fir
sunt mai lungi decât distanţele libere de pe versantul opus - . La celelalte metode de
sutură în zig-zag, prin trecerea perpendiculară a firului peste plagă, aceste mărimi sunt
egale.
6. Sutura Lembert reprezintă o tehnică de implantare a firului asemănătoare cu
sutura Lembert întreruptă, respectiv sero-musculo-seros în fiecare margine cu
traversare perpendicular pe linia de incizie. Rafia în fir continuu tip Lembert este o sutură
endoversată, extramucoasă - .
7. Sutura în bursă (pungă de tutun) serveşte de regulă pentru închiderea unor
orificii viscerale de formă circulară. Firul este implantat, prin pasuri egale, de jur
împrejurul plăgii, trecând prin seroasă, musculară şi submucoasă - 
.
460
Cornel Igna


 
461
Cornel Igna
”Ghid de selecție a tipurilor de suturi afrontante utilizate în rafiile digestive

după Igna - 2017
Tipul suturii Caracteristici generale Utilizare

Puncte separate simple sigură, afrontare bună, gastrorafii, enterorafii,
precisă, ușor de aplicat, anastomoze intestinale
strângerea excesivă
poate duce la răsbuzare
Puncte separate tip sutură simplă în puncte anastomoze intestinale
Gambee separate modificată,
asigură o etanșeitate
superioară celei simple în
puncte separate, previne
exoversarea
Punctul de sutură în X închidere mai bună decât rar utilizat - rumen
la sutura în puncte
separate, rezistentă la
tensiune,
previne exoversarea
Punct de sutură tip închiderea a două straturi rar utilizat
Lecene, în 8, Moser digestive cu același fir,
rezistentă
Sutura în U (amplasat sutură de rezistență rar utilizat
orizontal sau vertical)
Punct de sutură variantă a punctului tub digestiv -
strivitor (crushing) simplu cu strivirea anastomoze
mucoasei, musculoasei și
seroasei prin
strângerea firelor
Surjet simplu execuție rapidă, toate segmentele tubului
economică, cu o bună digestiv - unde nu există
apoziționare, pretabilă la pericolul de ischemie,
tranșe sub enterorafii, anastomoze
tensiune redusă,
strângerea excesivă
poate determina
ischemia locală
Surjet întretăiat similar cu surjetul simplu, rar utilizat
rezistentă, sigură,
hemostatică
Surjet Schmieden, Bell suturi penetrante totale stomac, rumen, abomas”
sau doar a stratului
mucos
462
Cornel Igna
”Ghid de selecție a tipurilor de suturi endoversate utilizate în rafiile digestive

După Igna – 2017
Tipul suturii Caracteristici generale Utilizare

Fruchaud sutură în puncte separate cu un intestin
singur fir amplasat penetrant se
obține o sutură
endoversată biplan
Jobert sutură în puncte separate intestin
perforante, cu trecerea firului de
două ori prin fiecare margine
Herzog sutură în puncte separate, intestin
endoversare minimă a tranșelor de
sutură
Gely sutură în puncte separate, bună stomac, rumen
coaptare a marginilor plăgii,
dezavantaj încrețirea
tranșei de sutură
Halstead variantă a surjetului Lembert rar utilizată ca al doilea plan de
executat în fire separate amplasate sutură al viscerelor cavitare
în "U"
in "U" de tip O'Connel rezistentă, capacitate hemostatică, stomac, rumen
chiar ischemiantă
Blair-Donatti sutură în puncte separate, rumen
penetrantă, foarte rezistentă
în "L" tip Roman sutură în puncte separate, enterorafii, enteroanastomoze
realizează egalizarea marginilor
plăgii
Lembert sutură neperforantă în puncte stomac, rumen, abomas
separate sau în surjet
Cushing surjet neperforant, penetrează frecvent utilizată în enterorafii
doar până în submucoasă și și în enteroanastomoze
endoversează tranșele de sutură
mai puțin decât sutura Lembert
Connell surjet perforant similar cu sutura frecvent utilizată în enterorafii
Cushing și în enteroanastomoze
Parker-Kerr surjet Cushing peste pensă, util în enteroanastomozele
cazul închiderii de bonturi termino-terminale aseptice
intestinale când este necesar și al
doilea plan de sutură
Surjet Plahotin- sero-musculoasă, foarte etanșă, ultim plan de sutură în rafiile
Sadowski segmentele de perete încărcate cu multietajate
fir sunt mai lungi decât distanțele
libere de pe versantul opus
Surjet Bledinger sutură de etanșeizare, peritonizare ultim plan de sutură în rafiile
multietajate
în bursă o variantă circulară a suturii în sutura bonturilor intestinale,
surjet de tip Lembert fixarea tuburilor de dren”
463
Cornel Igna
Suturile mecanice
Suturile mecanice cu agrafe realizează o coaptare a tranşelor digestive
asemănătoare cu cea obţinută în urma aplicării rafiilor în puncte separate perforante.
Avantaje: - edem tisular minim; - nu produce strivirea buzelor plăgii şi nici necroza
lor; - etanşeitate perfectă; - comprimare egală pe toată lungimea sau circumferinţa
plăgii; - control radiologic al prezenţei materialului implantat; - execuţie rapidă.
Dezavantaje: - preţ de cost ridicat; - hemoragie intensă; - includerea materialului
mecanic timp de mai mulţi ani în cicatrice şi uneori eliminarea în lumenul digestiv.”
464
Cornel Igna
”METODE DE DRENAJ A CAVITĂȚII ABDOMINALE

După Igna - 2017
Clasificare
După scopul urmărit:
1. Drenajul preveniv (profilactic) se instituie intraoperator atunci când condiţiile
operatorii (contaminare, inflamaţie, hemostază imperfectă, suturi deficitare, decolări,
debridări, durată mare a intervenţiei etc.) indică posibilitatea apariţiei infecţiei sau a
acumulărilor lichidiene.
2. Drenajul curativ (terapeutic) se instituie pentru evacuarea revărsatelor
(aeriene, hemoragice, chiloase, purulente etc.) deja existente.
După modul de realizare a evacuării (Miller – 1993):
1. Drenajul pasiv realizează evacuarea lichidelor prin scurgere
gravitaţiona-lă sau prin ascensiune capilară.
Drenajul pasiv gravitaţional – asigură evacuarea cu ajutorul drenurilor tubulare
plasate în punctul cel mai decliv al unei colecţii. Pe acelaşi principiu fizic (legea
gravitaţiei) se bazează şi “drenajul postural” care presupune aşezarea animalului într-o
poziţie care să favorizeze scurgerea şi acumularea lichidelor în zona cea mai declivă.
Drenajul pasiv capilar recurge la drenuri textile (tifon, mătase, nailon) care
realizează un sistem capilar în care lichidele progresează independent de gravitaţie.
2. Drenajul activ (aspirativ) evacuează lichidele prin aspirarea lor cu seringa
sau cu aparate speciale (pompe de vid, aspiratoare chirurgicale).
Materiale de drenaj
Tuburile din cauciuc sau material plastic sunt cele mai utilizate, existând mai multe
tipuri:
- tubul Penrose este confecţionat din cauciuc subţire având diametrul interior de 1-
2 cm ;
- tubul simplu din cauciuc desulfurizat, latex, polietilenă sau silastic, are diverse
diametre şi este prevăzut la capătul interior cu unul sau mai multe orificii laterale ;
- tubul ţigaretă este un tub din cauciuc cu lumenul străbătut de o meşă de tifon
(dren capilar);
- tubul cu lumen dublu asigură evacuarea lichidelor prin lumenul mai gros iar prin
celălalt permite intrarea aerului sau spălarea cu lichide a cavităţii;
- tubul Redon este din material plastic prevăzut cu multiple orificii laterale
punctiforme.
- tubul Foley este un tub flexibil de cauciuc natural care prezintă două canale, unul
prin care se asigură evacuarea lichidelor de drenaj, iar al doilea face legătura cu un
465
Cornel Igna
balonaș situat la vârful cateterului. Posibilitatea introducerii în balonaș de lichide sau aer
asigură remanența cateterul Foley în cavitațile în care a fost montat.
Dezavantajele drenajului prin tuburi sunt: permit contaminarea din afară, se pot
colmata, iritante pentru ţesuturi producând reacţii de copr străin produc traiecte
fistuloase atunci când se menţin mai mult timp.
Aparatura pentru drenaj

Aparatura de aspiraţie (sistemele de vid) mai frecvent utilizată pentru drenajul
chirurgical include:
- aspiratoarele chirurgicale portabile cu presiune reglabilă;
- trompele de vid cu acţionare hidraulică (jet de apă);
- staţiile centrale de aspiraţie.
Borcanele colectoare pot fi unice sau multiple în funcţie de tipul de drenaj utilizat.
Tuburile de legătură între dren şi borcanele colectoare sunt confecţionate din
cauciuc sau material plastic şi înainte de folosire sunt în mod obligatoriu sterilizate.
Drenajul cavităţii peritoneale se realizează prin:

1. Drenuri simple (tuburi-lame) care funcţionează prin declivitate – gravitaţie şi
prin presiune intraperitoneală.
2. Drenajul cu meşă şi drenul tub-ţigaretă care funcţionează prin capilaritate se
suprimă după 3-4 zile pentru anu favoriza infecţia.
466
Cornel Igna
3. Drenajul aspirativ închis se face printr-un dren tubular racordat la un borcan

colector cu presiune negativă.
4. Drenajul aspirativ continuu utilizează 2-3 drenuri tubulare racordate la o sursă
se aspiraţie continuă. Presiunea de aspiraţie trebuie să fie de 15 până la 30 cm coloană
apă. Acest tip de drenaj poate fi asociat cu lavajul continuu sau intermitent al cavităţii
abdominale.
Incidente, accidente şi complicaţii ale drenajului

- Obturarea drenului are loc prin colabare, colmatare, (cheaguri de sânge, sfaceluri
tisulare, dopuri de fibrină sau imbibiţie cu fibrină în cazul meşelor).
- Ieşirea drenului sau pătrunderea lui în totalitate în cavitate este consecinţa
nefixării sau a fixării incorecte la liele.
- Lezarea şi compresiunea unor vase sau nervi este posibilă în cazul plasării
topografice incorecte a drenurilor.
- Infecţia traectului de drenaj se produce în cazul scurgerii secreţiilor pe lângă
dren. Această complicaţie este întâlnită mai frecvent la drenurile din meşă de tifon.
- Infecţia ascendentă exogenă a cavităţii drenate se datorează prelungirii
nejustificate a drenajului.
- Evisceraţia pe traectul drenului.
- Fistuluzarea este consecinţa unui drenaj suprimat prea rapid sau a unui traect
prea larg în jurul tubului.
- Ulceraţii ale unor organe din cavitatea drenată apar în cazul utilizării tip
îndelungat a unor drenuri rigide plasate în contact cu peretele organelor respective
(intestine, stomac etc.).
- Abcesele reziduale sunt urmarea drenajului ineficient sau incomplet al cavităţilor.”
467
Cornel Igna
10.2.2. HERNIILE
Definiţie
Hernia1 este o deplasare ectopică (părăsirea sediului topografic normal) a unui organ sau
ţesut printr-o breşă (naturală sau patologică) a peretelui din vecinătate.
Se descriu hernii abdominale, hernii de pulmon, hernii de disc, hernii diafragmatice, hernii
ale meningelui etc.
Termenul de hernie abdominală este utilizat pentru a denumi părăsirea cavităţii

abdominale de către un organ sau viscer. Organul iese parţial sau total printr-un orificiu natural sau
accidental. O hernie abdominală este caracterizată de elemente componente specifice.
Elemente componente specifice herniilor abdominal (figura 10-20):

• învelişul herniei (piele, ţesut conjunctiv subcutanat)
• sacul hernial (peritoneu)
• inelul hernial (breşa parietală Ex: naturale – inel ombilical, traiect inghinal;
patologice - accidentale – deşirări, dezinserţii, rupturi ale pereţilor: diafragmă, funduri de sac ale
diafragmei pelvine, perete abdominal vento-lateral, etc).
• conţinutul herniei (organul sau ţesutul herniat Ex: epiplon, vezică urinară, intestin,
etc).
Sacul Conținutul Învelișul Mușchi

Intestinul ul Inelul
Peritoneu
l Piele
Fig. 10-20 Elementele componente ale unei hernii abdominale
1
(h)ernos (gr) – mlădiţă, crescut din, odraslă
468
Cornel Igna
Învelişul herniei este format din piele şi ţesut conjunctiv care acoperă sacul
herniar. Organizarea ţesutului conjunctiv sub formă de bride fibroase se întâlneşte
frecvent. În herniile inghino-scrotale învelişul este constituit din învelitorile testiculare
(scrot, dartos, fascie spermatică externă, fascie spermatică internă).
Sacul hernial este constituit din peritoneu parietal, care s-a găsit în locul unde
a apărut breşa musculară şi a rezistat presiunii din interior fără să se rupă, dar a suferit o
destindere şi o decolare corespunzătoare, pătrunzănd prin spărtură împins de organele
herniate.
Sacul ia o formă alungită, piriformă sau globuloasă dependent de regiunea
corporală şi de organele sau viscerele herniate. În herniile transdiafragmatice
(diafragmatice) sacul hernial lipseşte.
În herniile ingvino-scrotale intravaginale sacul herniar este reprezentat de sacul
vaginal (tunica vaginală) al pungilor testiculare pe care organele sau viscerele herniate îl
ocupă şi deformează.
În unele situaţii sacul herniar poate să lipsească el fiind înlocuit de pseudosac.
Pseudosacul se formează acolo unde peritoneul s-a rupt iar organele herniale se
găsesc imediat sub piele. Pseudosacul rezultă din organizarea ţesutului conjunctiv şi
eventual o peritonizare parţială a spaţiului subcutant. Lipsa peritoneului favorizează în
unele situaţii producerea de aderenţe între viscerele herniate şi ţesuturile subcutanate.
Aderenţele sunt frecvente la suine şi la câine, urmează apoi cabalinele şi ele fiind mai
rare la bovine.
Traiectul hernial apare când ruputura se produce oblic în straturile musculo-
aponevrotice. În astfel de stări traiectul străbate spaţii intermusculare şi se poate
distinge un inel intern şi altul extern, care nu se suprapun.
Herniile inghinale şi ighino-scrotale prezintă un traiect care se confundă cu
traiectul inghinal (canalul vaginal) iar inelele herniare sunt inelul inghinal superficial şi
inelul inghinal profund – hernii inghinale şi ighino-scrotale intravaginale.
Există şi hernii inghinale şi ighino-scrotale la care se produce şi ruptura tecii
vaginale externe care căptuşeşte canalul vaginal iar conţinutul hernial pătrunde prin
această spărtură coborănd apoi în pungile scrotale – hernii inghinale şi ighino-scrotale
extravaginale.
În majoritatea herniilor abdominale traiectul hernial lipseşte.
Inelul hernial este o breşă accidentală sau naturală în stratul musculo-
aponevrotic a pereţilor abdominali. Prin organizarea ulterioară a ţesuturilor lezionate
inelul suferă o organizare fibroasă, care îl face foarte rezistent.
Conţinutul sacului este dat de organele şi/sau viscerele care au herniat,
găsindu-se ca atare în interiorul sacului. Conţinutul sacului poate să fie liber sau aderent
la sacul hernial.
469
Cornel Igna
Denumiri:
- criterii
1. - regiunea în care este plasat inelul hernial (Ex: hernie ombilicală figura –
10-21, hernie diafragmatică, hernie perineală, hernie inghinală, hernie inghino-scrotală –
figura – 10-22, hernie abdominală ventro-laterală – figura – 10-23, hernie în flanc, hernie
femurală.
Fig. 10-21 Hernie ombilicală la mânz

După http://www.cmequineproducts.com
Fig. 10-22 Hernie inghino-scrotală la armăsar
470
Cornel Igna
Fig. 10-23 Hernie ventro-laterală la iapă

După https://www.studyblue.com/
2. - conţinutul herniei denumirea se formeză prin adăugarea la denumirea

organului herniat a sufixului cel2 (Ex: cistocel – hernia vezicii urinare, epiplonocel
– hernia epiponului, histerocel – hernia uterului – figura 10-24).
Fig. 10-24 Hernie ventro-laterală la o iapă gestantă - histerocel

după http://www.drostproject.org/en_equrep/7-21/itemtop1.html
2
koel, kele (gr) – hernie, umflătură
471
Cornel Igna
3. - după răspunsul la manopera de reducere a conţinutului (palpare

profundă)
- hernii reductibile = conţinutul refulează în cavitatea părăsită
- hernii ireductibile = conţinutul nu păraseşte sacul herniar, nu refulează în cavitate
(h strangulate sau existenţa de aderenţe între sac şi conţinut) – criteriu foarte important
pentru decizia operatorie şi selecţia timpilor operatori.
4. - după volumul herniei – mici, medii, voluminoase.
5. - etiologie – hernii congenitale, hernii dobândite (de obicei de natură

traumatică).
6. – evoluţie
- necomplicată – hernii simple
- complicată (complicaţia afectează de regulă conţinutul hernie
– in speţă în cazul herniilor abdominale este vorba de o complicaţie ocluzivă care
interesează tranzitul digestiv (h ale intestinului), fluxul sangvin (intestine, organe cavitare
- uter, organe parenchimatoase - splină), fluxul urinar (cistocelul perineal – h perineală a
vezicii urinare).
Herniile complicate după mecanismul fiziopatologic implicat în producerea
ocluziei pot fi clasificate în:
• hernii strangulate
• hernii încarcerate.
Responsabile de complicaţia ocluzivă pot fii: inelul hernial, aderenţele şi bridele
dintre conţinutul hernial şi sac, volumul şi greutatea mare a conţinutului hernial. Ocluzia
fluxului digestiv şi a celui sangvin se regăsesc întotdeauna în herniile intestinale dar
simptomatic şi morfopatologic să se remarce o afectare mai gravă a unuia dintre ele.
Termenul de hernie strangulată este de regulă rezervat herniilor la care ocluzia are
loc la nivelul inelului hernial – figura – 10-25,
iar cel de hernie încarcerată pentru heniile la care ocluzia are loc la nivelul sacului
hernial – figura – 10-26.
472
Cornel Igna
HERNIILE STRANGULATE
Fig. 10-25 Hernie strangulată

După http://www.cumbriamedicalservices.co.uk/surgery/hernia/
HERNIILE INCARCERATE
Aderente
Fig. 10-26 Hernie încarcerată
Etiologie – traumatică sau congenitala.
Simptomatologie – este dependentă de tipul de hernie, specia animalului,

vârsta şi de complicaţiile care pot intervini.
Simptomatologia generală consemnează:
o herniile simple
• stare generală neafectată,
• tumefacţie herniară la palpare se poate reduce,
• are consistenţă moale, elastică, este nedureroasă;
473
Cornel Igna
o herniile complicate
• stare generală afectată şi care se înrăutăţeşte rapid,
• mers greoi sau chiar refuzul deplasării,
• tulburări digestive care se încadrează în simptomatologia
abdomenului chirurgical acut,
• tumefacţie nereductibilă, cu consistenţă fermă – păstoasă, extrem de
dureroasă,
• adoptarea de atitudini antialgice.
Diagnosticul trebuie să precizeze în mod obligatoriu:

o regiunea în care este plasată hernia și să confirme prezenta
elementelor componente ale hernie in special a inelului hernial sau
dacă este vorba de eventrație - breșă largă cu deșirare
musculoaponevrotică;
o răspunsul la manopera de reducere a conținutului – conținutul este
reductibil sau ireductibil (potențial de agravare);
o volumul herniei;
o evoluția simplă sau complicată, de care depinde decizia terapeutică,
în speță stabilirea carcterului de urgență chirurgicală
Diagnostic diferențial se impune față de:

• eventrație,
• eviscerație,
• tumori,
• abces,
• hematom și
• chistul serosangvinolent.
Eventrația este deformarea masivă a peretelui abdominal, prin deșirarea

stratului musculo-aponevrotic și ieșirea sub piele a unui volum apreciabil din viscerele și
organele din cavitatea abdominală. Lipsesc carcteristicile clasice ale inelului hernial dar
confuzia cu herniile foarte mari (hernia per magna) sunt posibile.
Eviscerația reprezintă ieșirea intestinelor și sau a organelor din cavitatea
abdominală în exterior printr-o plagă penetrantă a peretelui abdominal.
Prognostic
Prognosticul depinde de localizare, de mărime, de vechime, de specia animalului
și de complicațiile intervenite. În herniile simple de dimensiuni mici prognosticul este
favorabil. În herniile complicate prognosticul este rezervat – grav. În herniile masive sau
gigantice la animalele de talie mare (hernia ventrală prepubiană) prognosticul economic
este defavorabil iar cel vital este grav.
474
Cornel Igna
Tratament
Tratamentul este în majoritatea cazurilor operator. La animalele foarte tinere în
primele săptămâni de viață cura conservatoare a herniilor ombilicale (bandaje suport,
suspensoare special confecționate, injecții locale de proinflamatorii sclerozante) poate
avea succes.
Aplicarea tratmentului operator presupune stabilirea câtorva principii de
selectare a procedurii terapeutice și a conduitei de lucru.
Principii operatorii și timpi decizionali:

- gravitate exprimării simptomatice a evoluție bolii impune un caracter de operație
programată (hernii simple) cu respectare măsurilor de pregătire preoperatori (dietă
restrictivă, clisme evacuatoare în herniile perianale, etc) sau un caracter de
urgență (hernii cu complicații ocluzive) și va decide tipul de anestezie și
tratamentele complementare (a stării de șoc);
- localizarea și volumul decid tipul de contenție;
- reductibilitatea – se impune sau nu deschiderea sacului herniar (kelotomia);
- volumul - se impune sau nu rezecția sacului herniar (kelectomia);
- aprecierea viabilității segmentului de tub digestiv strangulat sau încarcerat –

este necesară enterctomia și enteroanastomoza ?
- afrontarea marginilor breșei parietale este posibilă ? Da – ce tip de sutură? Nu –

autoplastie sau plastie sintetică.
Îngrijiri postoperatorii se vor institui măsuri de profilaxie a complicaților

septice (serumizare antitetanică, antibiotico și/ sau chimioterapie, antisepsia plăgii
operatorii).
Regimului igieno-dietetic instituit postoperator va urmări să evite stările de
constipație (tensionările intraabdominale) generatoare de eforturi mari în timpul
defecației. Regimul de efort la care va fi supus un animal operat se va relua treptat după
ce există certitudinea vindecării depline (la 2-3 săptămâni până la 2-6 luni de la
operație).
475
Cornel Igna
BIBLIOGRAFIE
1. ABRAMSON D, SCALEA TM, HITCHCOCK R, et al. Lactate clearance and

survival following injury. J Trauma 1993;35:584–589.
2. ACKERMANN MR, BROGDEN KA. Response of the ruminant respiratory tract
to Mannheimia (Pasteurella) haemolytica. Microbes Infect. 2000; 2: 1079-1088.
3. ALYONO D, PERRY JF, Jr: Value of quantitative cell count and amylase activity
of peritoneal lavage fluid. J Trauma 21:345- 348, 1981.
4. ANDERSEN PH. Bovine Endotoxicosis – Some aspects of relevance to
production diseases. A Review. Acta Vet Scand. 2003; 98: 141-155.
5. AUER J. A. –Textbook of Equine Surgery, Saunders, Philadelphia, 1992.
6. AUER JA JOHN A. - Equine Surgery, Ed.W.B. Saunders Company; 2 ed ed,
1999
7. BANERJEE SR, DAOUD I, RUSSELL JC, et al. Abdominal wound evisceration.
Curr Surg 1983;40:432–434.
8. BARNES GE, LAINE GA, GIAM PY, et al: Cardiovascular responses to
elevation of intra-abdominal hydrostatic pressure. Am J Physiol 248:208-213,
1985.
9. BODE PJ, EDWARDS MJ, KRUIT MC, van VUGT AB - Sonography in a
clinical algorithm for early evaluation of 1671 patients with blunt abdominal
trauma. American Journal of Roentgenology 1999 172:4, 905-911
10. BOULANGER BR, MCLELLAN BA, BRENNEMAN FD, et al. Emergent
abdominal sonography as a screening test in a new diagnostic algorithm for
blunt abdominal trauma. J Trauma 1996;40:867-874.
11. BURTAN I. - Chirurgie regionala veterinara, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iasi,
2000
12. CADIOT, J., ALMY, J. – Traite de therapeutique chirurgicale, vol. I, II. Ed. Vigot
Freres, Paris, 1923, 1924.
13. COCKCROFT P, JACKSON P. Clinical examination of the abdomen in adult
cattle. In Pract. 2004; 26: 304-317.
14. CONSTANTINESCU, Gh., RADU, C., PALICICA, R. – Anatomia topografică a
animalelor domestice. Ed. Facla, Timişoara, 1982.
15. CROWE DT: Counterpressure use in shock and hemorrhage, în BONAGURA
JD, KIRK RW (Eds): KIRK'S Current Veterinary Therapy Xii. Philadelphia, Wb
Saunders, 1995, PP 147-149.
16. CROWE DT: Emergency surgery of the hemoabdomen. Proc Intern Vet Emerg
Crit Care Symp:562-566, 2000
17. CROWE DT: The steps to arresting abdominal hemorrhage. Vet Med 83: 676-
677, 680-681, 1988
476
Cornel Igna
18. DAVENPORT DJ, MARTIN RA: Acute abdomen, in MURTAUGH RJ, KAPLAN
PM (Eds): Veterinary Emergency And Critical Care Medicine, Ed 1. St. Louis,
Mosby, 1992, PP 153-162.
19. DAVIS JJ, COHN I, NANCE FC: DIagnosis and management of blunt
abdominal trauma. Ann Surg 183:672, 1976.
20. DAY TK: Case studies on the clinical use of hemoglobin-based oxygen-
carrying solutions. Proc Intern Vet Emerg Crit Care Symp:161-169, 2000.
21. DENNIS R. Abomasal displacement and tympany in a nine-week-old calf. Vet
Rec. 1984; 114: 218-219.
22. DIRKSEN G. Left displacement of the abomasum in calves and young cattle.
Tierärztliche Umshau. 1981; 36: 674-680.
23. DIRKSEN G. Tympany, displacement and torsion of the abomasum in calves:
pathogenesis, diagnosis and treatment. Bovine Pract. 1994; 28: 120-126.
24. DOHERTY JC, BAILEY RW. Complications of abdominal wall surgery and
hernia repair. In: Cohn SM, ed. Complications in surgery and trauma. New
York: Informa Healthcare, 2007;77–85.
25. DYE T: The acute abdomen: a surgeon's approach to diagnosis and
treatment. Clin Tech Small Anim Pract 18:53-65, 2003.
26. ETTINGER S.J. - Veterinary internal medicine, Ed.W.B. Saunders Company,
Philadelphia, 2000
27. FELKAI CS, VOROS K, FENVYES B: Lesions of the renal pelvis and proximal
ureter in various nephro-urological conditions. Vet Radiol Ultrasound 36:397-
401, 1995.
28. FRANKS JN, HOWE LM: Evaluating and managing the acute abdomen. VET
MED 95:56-69, 2000.
29. FUBINI S, DIVERS TJ. Noninfectious diseases of the gastrointestinal tract.
Divers TJ, Peek SF, editors. In: Rebhun’s diseases of dairy cattle. St. Louis:
Saunders, Elsevier. 2008: 130-199.
30. FUBINI SUSAN L., DUCHARME Norm G. - Farm Animal Surgery, Ed.W.B.
Saunders Company, 2004
31. FULLINGTON RJ, OTTO CM. Characteristics and management of gunshot
wounds in dogs and cats: 84 cases (1986–1995). J Am Vet Med Assoc 1997;
210: 658–662.
32. GFELLER RW: An intensivist's approach to hemoabdomen. Proc
ACVIM 20:14-16, 2002.
33. GHERGARIU S, CAPATANA V – Urgenţe medico-chirurgicale veterinare, Ed
Ceres, Bucuresti, 1988
34. GHEŢIE, V. - Anatomia animalelor domestice. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1967.
35. GHEŢIE, V., HILLEBRAND, A. - Anatomia animalelor domestice, vol. I. Ed.
Academiei, Bucureşti, 1971.
36. GILL W, CHAMPION HR, LONG WB, et al: Abdominal lavage in blunt
trauma. Br J Surg 62:121-124, 1975.
477
Cornel Igna
37. GISLASON H, GRONBECH JE, SOREDIE O. Burst abdomen and incisional

hernia after major gastrointestinal operations: comparison of three closure
techniques. Eur J Surg 1995;161:349–354.
38. GROOTERS AM, BILLER DS: Ultrasonographic findings in renal disease, in
BONAGURA JD, KIRK RW (eds): Current Veterinary Therapy Xii: Small Animal
Practice. Philadelphia, Wb Saunders, 1995, PP 933-937.
39. HAWKINS CD, FRASER DM, BOLTON JR. Left abomasal displacement and
ulceration in an eight-week-old calf. Aust Vet J. 1986; 63: 53-55.
40. HUNT RJ, BOLES CL. Postcastration eventration in eight horses (1982–1986).
Can Vet J 1989;30:961–963.
41. IGNA C. – Tehnici chirurgicale veterinare, ed. a III-a, Ed. Brumar, Timișoara,
2005.
42. IGNA C. – Tehnici chirurgicale veterinare, ed. a IV-a, Ed. Brumar, Timișoara,
2011.
43. IGNA C. – Tehnici chirurgicale veterinare, ed. a V-a, Ed. Agroprint, Timișoara,
2015.
44. IGNA C. Clinică și terapeutică chirurgicală veterinară, partea a III-a Boli
chirurgicale. Ed Brumar, 2014
45. IGNA C. Clinică și terapeutică chirurgicală veterinară, partea a III-a Boli
chirurgicale. www.moodle/fmvt, 2015
46. KARATZIAS H, KARATZIA MA, KATSOULOS PD. Occurrence, etiology and
prevention of abomasal displacement in dairy cattle. Lieu G, editor. In: Cattle:
Domestication, Diseases and the Environment. New York: Nova Science
Publishers Inc. 2013; 127-138.
47. KATSOULOS PD, MINAS A, KARATZIA MA, POURLIOTIS K,
CHRISTODOULOPOULOS G. Evaluation of a portable glucose meter for use
in cattle and sheep. Vet Clin Pathol. 2011; 40: 245-247.
48. KEILL RH, KEITZER F, NICHOLS WK, et al. Abdominal wound dehiscence.
Arch Surg 1973;106:573–577.
49. KIRBY BM. Peritoneum and peritoneal cavity. In: Textbook of Small Animal
Surgery, vol 1. 3rd ed. Slatter D (ed). Philadelphia: W.B. Saunders 2003; 414–
445.
50. KIRBY R, RUDLOFF E: Fluid and electrolyte therapy, in ETTINGER SJ,
FELDMAN EC (Eds): Textbook Of Veterinary Internal Medicine. Philadelphia,
Wb Saunders, 2000, PP 325-347.
51. KNUDSON MM, MAULL KI: Nonoperative management of solid organ
injuries. Surg Clin North Am 6:1357-1371, 1999.
52. LAGUTCHIK MS, OGILVIE GK, WINGFIELD WE, et al. Lactate kinetics in
veterinary critical care: a review. J Vet Emerg Crit Care 1996;6:81–95.
53. LAMB CR: ABDOMINAL Ultrasonography in animals: intestinal tract and
mesentery, kidneys, adrenal glands, uterus and prostate. J Small Anim
Pract 31:295-305, 1990.
478
Cornel Igna
54. LEVEILLE CR: The acute abdomen, in BONAGURA JD, KIRK RW

(Eds): Current Veterinary Therapy Xi. Philadelphia, Wb Saunders, 1992, Pp
125-131.
55. MADSEN G, FISCHER L, WARD P. Burst abdomen: clinical features and
factors influencing mortality. Dan Med Bull 1992;39:183–185.
56. MÄKELÄ JT, KIVINIEMI H, JUVONEN T, et al. Factors influencing wound
dehiscence after midline laparotomy. Am J Surg 1995;170:387–390.
57. MANN FA: Acute abdomen: evaluation and emergency treatment, in
BONAGURA JD (Ed): Kirk's Current Veterinary Therapy Xiii. Philadelphia, Wb
Saunders, 2002, PP 160-164.
58. MARTURELLO DM, MCFADDEN MS, BENNETT RA, RAGENTLY GR, HORN
G. Knot security and tensile strength of suture materials. Vet Surg.
2014;43(1):73-79.
59. MATES N. – Patologia chirurgicala a animalelor domestice, Ed Medicala
Universitara Iului Hatieganu, Cluj-Napoca, 2004
60. MATTHEWS BD, PRATT BL, POLLINGER HS, BACKUS CL, KERCHER KW,
SING RF, HENIFORD BT: Assessment of adhesion formation to intra-
abdominal polypropylene mesh and polytetrafluoroethylene mesh. J Surg Res.
2003, 114: 126-132.
61. MAULL KI, KRAHWINKEL DJ, ROZYCKI GS, et al: Cardiopulmonary effects of
the pneumatic anti-shock garment on swine with diaphragmatic hernia. Surg
Gynecol Obstet 162:17-23, 1986.
62. McGAHAN JP et al. The focused abdominal sonography for trauma scan:
pearls and pitfalls, J Ultrasound Med 2002;21(7):789-800
63. MEDINA-CRUZ M, ROBLESGIL AP, ESCAMILLA MRG, RUBIO MS.
Description of abomasal displacements in dairy calves. Bovine Pract. 1990; 25:
95-98.
64. MOLDOVAN M. – Patologie chirurgicala, Lito. IA Timisoara, 1971, 1973
65. MOLDOVAN M., MURGU I., MOROSANU N., CRISTEA I. – Patologie si clinica
chirurgicala, Ed. Didactica ;I pedagogica, Bucuresti, 1982
66. MUELLER K, MERRALL M, SARGISON ND. Left abomasal displacement and
ulceration with perforation of abdominal musculature in two calves. Vet J. 1999;
157: 95-97.
67. MUFFY TM, KOW N, IQBAL I, BARBER MD. Minimum number of throws
needed for knot security. J Surg Educ. 2011;68(2):130-133.
68. MUSTE A. – Note curs FMV Cluj-Napoca 201
69. NGUYEN HB, RIERS EP, KNOBLICH BP, et al. Early lactate clearance is
associated with improved outcome in severe sepsis and septic shock. Crit Care
Med 2004;32:1637–1642.
70. NIGGEBRUGGE AHP, HANSEN BE, TRIMBOS JB, et al. Mechanical factors
influencing the incidence of burst abdomen. Eur J Surg 1995;161:655–661.
71. OAKLEY D: Massive blood loss: management and transfusion
support. Proc Intern Vet Emerg Crit Care Symp:755-756, 2000.
479
Cornel Igna
72. OBER CIPRIAN ANDREI: Observations regarding the usage of the

polypropylene prosthetic biomaterials in abdominal wall defects in animals.
PhD thesis USAMV Cluj-Napoca, 2011
73. OEHME F.W. –Textbook of Large Animal Surgery Ed. Williams, Baltimore,
1974.
74. PANCIERA RJ, CONFER AW. Pathogenesis and pathology of bovine
pneumonia. Vet Clin North Am Food Anim Pract. 2010; 26: 191-214.
75. PANG DS, BOYSEN S. Lactate in veterinary critical care: pathophysiology and
management. J Am Anim Hosp Assoc 2007;43:270– 279.
76. PANOUSIS N, KRITSEPI M, KARAGIANNIS I. Evaluation of Precision
Xceed® for on-site monitoring of blood β-hydroxybutyric acid and glucose in
dairy cows. JHVMS. 2011; 62: 109-117.
77. PAŞTEA, E. (s. red.) – Anatomia comparată a animalelor domestice, vol I, II.
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
78. PAVLIDIS TE, GALATIANOS IN, PAPAZIOGAS BT, et al. Complete
dehiscence of the abdominal wound and incriminating factors. Eur J Surg
2001;167:351–354.
79. POOLE GV. Mechanical factors in abdominal wound closure: the prevention of
fascial dehiscence. Surgery 1985;97:631–639.
80. POWELL DC, BIVENS BA, BELL RM: Diagnostic peritoneal lavage. Surg
Gynecol Obstet 155:257-264, 1982.
81. RILEY P. Disembowelment—a retrospective study of patients suffering
evisceration following penetrating abdominal injury. Injury 1987;18:286–290.
82. RIOU JP, COHEN JR, JOHNSON H Jr. Factors influencing wound dehiscence.
Am J Surg 1992;163:324–330.
83. ROSIN E. Single layer simple continuous suture pattern for closure of
abdominal incisions. JAAHA. 1985;21(6):751-756.
84. RUBIN MJ, BLAHD WH, STANISIC TH, et al: Diagnosis of intraperitoneal
extravasation of urine by peritoneal lavage. Ann Emer Med 14:433-437, 1985.
85. SHAHIN Y, SAHOTA G, HOTOURAS A, AGARWAL A, TIERNEY G. Small
bowel perforation due to blunt trauma to an inguinal hernia: a case report and
literature review. Hernia. 2012 Jun;16(3):349-50. doi: 10.1007/s10029-010-
0755-z.
86. SHAW PM, KIM KH, RAMIREZ-SCHON G, et al. Elevated blood urea nitrogen:
An aid to the diagnosis of intraperitoneal rupture of the bladder. J Urol 122:741-
743, 1979.
87. SHENASKY JH, GILLENWATER JY: The renal hemodynamic and functional
effects of external counterpressure. Surg Gynecol Obstet 134:253-258, 1972.
88. SHOEMAKER R, BAILEY J, JANZEN E, et al. Routine castration in 568
draught colts: incidence of evisceration and omental herniation. Equine Vet J
2004;36:336–340.
89. SIMPSON SA, SYRING R, OTTO CM. Severe blunt trauma in dogs: 235 cases
480
Cornel Igna
90. SPRAYBERRY KA, ROBINSON NE. Robinson's Current Therapy in Equine

Medicine-E-Book. Elsevier Health Sciences; 2015
91. TĂNASE A. – Note curs FMV Bucuresti 2011
92. THOMAS HL, ZARUBY JF, SMITH CL, et al. Postcastration eventration in 18
horses: the prognostic indicators for long-term survival (1985–1995). Can Vet J
1998;39:764–768.
93. THRALL DE: Textbook of veterinary diagnostic radiology, Ed 3. Philadelphia,
Wb Saunders, 1998.
94. TURNER A.S., McILWRAITH C.W. – Techniques in Large animal surgery, Ed.
Lea and Febiger Company, Philadelphia, 1989
95. VALISSITIE HEEREN, LISA EDWARDS, ELISA M. MAZZAFERRO: Acute
abdomen: diagnosis. Emergency Medicine Compendium, 26, 5, 2004,
http://www.vetfolio.com/emergency-medicine/acute-abdomen-diagnosis
96. VERHEIJDEN JHM, VAN MIERT AS, SCHOTMAN AJH, VAN DUIN CTM.
Pathophysiological aspects of E. coli mastitis in ruminants. Vet Res Commun.
1980; 7: 229-236.
97. VINCENT JL, DUFAYE P, BERRÉ J, et al. Serial lactate determinations during
circulatory shock. Crit Care Med 1983;11:449–451.
98. VLADUTIU O. – Patologia chirurgicala a animalelor domestice. Ed. Academiei
RPR, Bucuresti, 1966
99. VLAMINCK K, VAN MEIRHAEGHE H, VAN DEN HENDE C, OYAERT W,
MUYLLE E. Effect of endotoxins on abomasal emptying in cattle. Dtsch
Tierarztl Wochenschr. 1985; 92: 392-395.
100. WHITE DANIEL – Acute abdominal, 2000, Ed. Saunders Comp
101. WILSON RF: Trauma, in Shoemaker WC, Thompson WL, Holbrook PR (eds):
Textbook of Critical Care. Philadelphia, WB Saunders 1984, pp 877-914.
102. ZADNIK T, LOMBAR R. Our Experience with Left-Sided Abomasal
Displacement Correction via the Roll-and-Toggle-Pin Suture Procedure
according to Grymer/Sterner Model. ISRN Vet Sci. 2011.
481
Cornel Igna
TESTE RECAPITULATIVE
1. Zonele abdominale cu risc chirurgical sunt:

a. Ombilicală
b. Perineală
c. Inghinală
d. triunghiul herniar al flancului
e. toate variantele de la a la d
2. După etiologie afecțiunile peretelui abdominal pot fi:

a. traumatice
b. defecte de integritate sau de închidere – hernii congenitale
c. septice (abcese, peritonite, omfalite);
d. neoplazice (rabdomioame, leiomiosarcoame).
e. toate variantele de la a la d
3. Încadrați corespunzător categoriei etiologice contuzia peretelui abdominal:

a. Traumatică
b. Congenitală
c. Septică
d. Degenerativă
e. Neoplazică
4. Încadrați corespunzător categoriei etiologice omfalaoflebita:

a. Traumatică
b. Congenitală
c. Septică
d. Degenerativă
e. Neoplazică
5. Încadrați corespunzător categoriei etiologice rabdomiomul peretelui abdominal:

a. Traumatică
b. Congenitală
c. Septică
d. Degenerativă
e. Neoplazică
482
Cornel Igna
6. Încadrați corespunzător categoriei etiologice plăgile peretelui abdominal:

a. Traumatică
b. Congenitală
c. Septică
d. Degenerativă
e. Neoplazică
7. La care specie afecțiunile abdominale au o evoluție preponderent nefavorabilă:

a. Cabaline
b. Suine
c. Bovine
d. Carnasiere
e. Toate speciile
8. La care specie se întălnesc frecvent deplasările abomasale:

a. Ovine
b. Suine
c. Bovine
d. cabaline
e. Caprine
9. Plăgile penetrante ale peretelui abdominal induc o simptomatologie deosebit de

gravă dacă:
a. Sunt însoțite de contaminare septică
b. Sunt însoțite de contaminare cu pulberi
c. Sunt însoțite de perforația unui viscer abdominal
d. Variantele a-c sunt incorecte
e. Variantele a-c sunt corecte
10. La suine sunt frecvente:

a. defectele congenitale ale peretelui abdominal
b. traumatismele peretelui abdominal
c. infecțiile peretelui abdominal
d. afecțiunile neoplazice ale peretelui abdominal
e. Variantele a-d sunt corecte
483
Cornel Igna
11. La animalele de fermă traumatismele peretelui abdominal se produc

frecvent ca urmare a:
a. Accidentelor rutiere
b. Cu arme de foc
c. Prin electrocutare
d. Prin împungere cu coarnele
e. Incendiilor
12. La animalele de fermă traumatismele peretelui abdominal de natură

iatrogenă se produc frecvent ca urmare a:
a. Vaccinării
b. Tratamentului per os cu antibiotice
c. Administrărilor orale de breuvaje
d. Puncțiilor empirice
e. Aplicărilor locale de proflogistice
13. Plăgile penetrante ale peretelui abdominal pot evolua spre:

a. Peritonită
b. Miocardită
c. Bronhopneumonie
d. Pneumonie
e. Traheite
14. Traumatismele abdominale care implică rupturi ale splinei și ficatului se

manifestă clinic cu o întârziere de până la 3 ore înainte de instalarea:
a. șocului septic
b. șocului toxic
c. șocului hipovolemic
d. șocului cardiogen
e. șocului hiperdinamic
15. În primele 3-4 ore de la producerea unui traumatism abdominal grav, se

vor institui măsurile de terapie intensivă, excluzând:
a. Soluțiile rehidradante
b. Antibioticele
c. Analgezicele și neurosedativele
d. Soluțiile electrolitice
e. Serurile
484
Cornel Igna
16. Dacă după producerea unui traumatism abdominal grav există leziuni
viscerale, se vor contura noi semne clinice care, în funcţie de viscerul lezat şi de
caracterul leziunii, pot corespune sindromului de:
a. Hemoragie internă
b. Iritație peritoneală
c. Mixt (hemoragie-perforație)
d. Variantele a-c sunt corecte
e. Variantele a-c sunt greșite
17. O plagă penetrantă a peretelui abdominal cu perforația vezicii urinare

poate evolua:
a. Întoteauna spre vindecare
b. Spre șoc hiperdinamic
c. Spre piemie
d. Spre uremie
e. Spre gluocozurie
18. Vor fi tratate ca urgențe chirurgicale:

a. Plăgile superficiale ale peretelui abdominal
b. Plăgile perforante ale peretelui abdominal
c. Plăgile profunde ale peretelui abdominal
e. Variantele a-c sunt incorecte
19. Tratamentul plăgilor abdominale perforante impune în mod obligatoriu:

a. Anestezia locală
b. Celiotomia exploratorie
c. Abdomeno-centeza
d. Sondajul gastric
e. Asistarea respirației
20. Hemoperitoneul reprezintă o acumularea anormală a sângelui în:

a. cavitatea peritoneală
b. cavitatea toracică
c. pericard
d. vezica urinară
e. vezica biliară
485
Cornel Igna
21. Plăgile parietale abdominale penetrante si cele perforante impun:

a. explorarea prin sondare sau chiar examinarea radiografica sub
irigografie.
b. Obturarea cu pansamente ocluzive
c. Crearea unui by pass
d. Montarea unei linii rectale
e. Colopexia
22. În traumatismele abdominale este recomandată examinarea prin scanare

longitudinală a cadranelor:
a. Diafragmo-Hepatic
b. Spleno-Renal
c. Cisto-Colic
d. Hepato-Renal
e. Toate cele de mai sus
23. Când în tratamentul traumatismelor abddominale perforate capătul

exterior al tubului de drenaj:
a. Se lasă liber
b. Se aplică un pansament de tip filtru pedte tub
c. Se închide etanș
24. Pentru a diagnostica cu exactitate natura revărsatelor lichidiene

abdominale se recurge la:
a. radiografie
b. computer tomografie
c. centeză
d. rezonanță magnetică nucleară
e. irigografie
25. Imaginile radiografice cu mediu de contrast permit diagnosticare exactă a:

a. Rupturilor hepatice
b. Rupturilor splenice
c. Rupturilor vezicii urinare
486
Cornel Igna
26. Puncția abdomenului trebuie să intereseze:

a. patru cadrane ale cavității abominale
b. trei cadrane ale cavității abominale
c. două cadrane ale cavității abominale
d. un cadran ale cavității abominale
e. niciunul
27. Examenul citologic și biochimic al lichidului abdominal poate permite

diagnosticarea cu exactitate a:
a. Tipului de revărsat patologic
b. localizării procesului patologic
c. contaminării
28. Cele mai frecvente leziuni viscerale care au ca etiologie traumatismele

sunt:
a. hemoperitoneul,
b. rupturile de organe parenchimatoase și cavitare
c. hematoamele subcapsulare
d. rupturile de diafragmă
e. toate cele de mai sus
29. Celiotomia exploratorie permite diagnosticarea unor leziuni care

lapraoscopic sunt dificil sau chiar imposibil de diagnosticat, de tipul:
a. hematoamelor subcapsulare splenice localizate pe fața viscerală a
splinei la cal
b. rupturilor hepatice
c. rupturilor de cordon testicular
d. traumatismelor renale
e. obstrucțiilor intestinale
30. Evaluarea tumefacției herniale se face prin:

a. Inspecție
b. Palpație
c. Ascultație
487
Cornel Igna
32. In care hernie la cabaline prognosticul vital este grav:

a. traumatică
b. epiplonocel
c. perineală
d. ventrală prepubiană
e. ombilicală
33. Prognosticul herniei ventrale prepubiene la cabaline este:

a. favorabil
b. rezervat
c. rezervat - grav
d. grav
e. variantele a-d sunt incorecte
34. Care element constituie o componentă specifică herniilor abdominale:

a. inelul
b. sacul
c. învelişul
d. conţinutul
e. toate variantele a – d
35. Starea generală este afectată în:

a. enterocelul reductibil
b. enterocelul ireductibil
c. herniile simple
d. herniile complicate
e. toate variantele sunt incorecte
36. Într-o hernie abdominală a omentului mare poate fi enunțat un diagnostic de:
a. enterocel
b. epiplonocel
c. cistocel
d. histerocel
488
Cornel Igna
37. Într-o hernie abdominală a uterului poate fi enunțat un diagnostic de:

a. enterocel
b. epiplonocel
c. cistocel
d. histerocel
38. Într-o hernie abdominală a vezicii urinare poate fi enunțat un diagnostic de:
a. enterocel
b. epiplonocel
c. cistocel
d. histerocel
39. Într-o hernie abdominală a intestinului poate fi enunțat un diagnostic de:

a. enterocel
b. epiplonocel
c. cistocel
d. histerocel
40. Într-o hernie abdominală a splinei poate fi enunțat un diagnostic de:

a. enterocel
b. epiplonocel
c. cistocel
d. histerocel
41. Care element constituie o componentă specifică herniilor abdominale:

a. inelul
b. sacul
c. învelişul
d. conţinutul
e. toate variantele a – d
489
Cornel Igna
42. Omfalocelul este o:

a. hernie abdominală
b. eventrație
c. hernie internă
d. eviscerație
e. toate variantele sunt incorecte
43. În herniile inghino-scrotale învelişul herniei este constituit din:

a. învelitorile testiculare
b. mușchiul cremaster
c. mușchiul oblic external abdomenului
d. mușchiul drept abdominal
e. peritoneu
44. Herniile inghinale şi ighino-scrotale prezintă un traiect hernial reprezentat

de:
a. canalul vaginal
b. spațiile intermusculare
c. tunelul subcutanat
d. psudosac
e. învelitorile testiculare
45. Prin abdomen-centeză se obține un lichid tulbure, serofibrinos sau

serohemoragic, urât mirositor în:
a. hemoabdomen
b. pioaperitoneu
c. chiloabdomen
d. hidroabdomen
e. septicemie
46. Prin abdomen-centeză se obtine un lichid lactescent în:

a. hemoperitoneu
b. pioabdomen
c. chiloperitoneu
d. hidroabdomen
e. septicemie
490
Cornel Igna
47. La majoritatea herniilor abdominale traiectul hernial:

a. lipsește
b. este unic
c. este multiplu
d. este de formă globuloasă
e. Variantele a-d sunt incorecte
48. Prin organizarea ulterioară a ţesuturilor lezionate inelul hernial

suferă:
a. degenerare
b. distrofie
c. fibrozare
49. După răspunsul la manopera de reducere a conţinutului (palpare

profundă) herniile abdominal se clasifică în:
a. Reductibile și ireductibile
b. Acute și cronice
c. Mari și mici
50. Febra și leucocitoză apar ca simptome în:

a. hemoabdomen
b. pioperitoneu
c. chiloabdomen
d. hidroperitoneu
51. Obținerea la abdomeno-centeză a unui lichid lactescent fără

aspecte de lichid inflamator indică:
a. hemoabdomen
b. pioabdomen
c. chiloperitoneu
d. hidroabdomen
491
Cornel Igna
52. Obținerea la abdomeno-centeză a unui revărsat serosangvinolent

indică:
a. hemoperitoneu
b. pioabdomen
c. chiloabdomen
d. hidrotorax
53. Obținerea la abdomeno-centeză a unui lichid tulbure, serofibrinos

sau serohemoragic, urât mirositor indică:
a. hemoperitoneu
b. pioperitoneu
c. chiloperitoneu
d. hidrotorax
54. În herniile complicate starea generală a animalului este:

a. În continuă și rapidă degradare
b. Neinfluențată
c. În continuă ameliorare
d. În degradare lentă
55. În herniile complicate palparea tumefacției herniale este:

a. indoloră
b. insensibilă
c. puțin dureroasă
d. foarte dureroasă
56. În herniile simple palparea tumefacției herniale este:

a. indoloră
b. elastică
c. reductibilă
d. moale
e. Variantele a-d sunt corecte
492
Cornel Igna
57. Enunțarea unui diagnostic de hernie abdominală trebuie să fie

însoțită de următoarele precizări:
a. regiunea în care este plasată hernia
b. răspunsul la manopera de reducere a conținutului
c. volumul herniei
d. evoluția simplă sau complicată
e. toate cele de mai sus
58. Deformarea masivă a peretelui abdominal, prin deșirarea stratului

musculo-aponevrotic și ieșirea sub piele a unui volum apreciabil din
viscerele și organele din cavitatea abdominală caracterizează:
a. herniile simple
b. eviscerația
c. herniile complicate
d. eventrațiile
e. herniile strangulate
59. Ieșirea intestinelor și sau a organelor din cavitatea abdominală în

exterior printr-o plagă penetrantă a peretelui abdominal caracterizează:
a. herniile simple
b. eviscerația
c. herniile complicate
d. eventrațiile
e. herniile strangulate
60. În herniile simple prognosticul este:

a. Favorabil
b. Rezervat
c. Rezervat-grav
d. Grav, defavorabil
e. Dependent de specia animalului
61. În herniile complicate prognosticul este:

a. Favorabil
b. Rezervat
c. Rezervat-grav
493
Cornel Igna
62. În herniile herniile masive sau gigantice la animalele de talie mare

prognosticul este:
a. Favorabil
b. Rezervat
c. Rezervat-grav
63. Kelotomia este:

a. Deschiderea cavității abdominale
b. Deschiderea sacului hernial
c. Deschiderea pericardului
d. Deschiderea cordului
64. Kelectomia este:

a. Rezecția pleurei
b. Rezecția sacului hernial
c. Rezecția pericardului
d. Rezecția calozităților
65. Aprecierea viabilității segmentului de tub digestiv herniat este

obligatorie în:
a. Toate herniile abdominale
b. Herniile strangulate
c. Toate herniile perineale
d. Herniile inghino-scrotale simple
494

Curs 8.: Chirurgie Animale de Renta Si Prelegeri Clinice Pe Specii 1 Cornel Igna

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 8.: Chirurgie Animale de Renta Si Prelegeri Clinice Pe Specii 1 Cornel Igna

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2021 CHIRURGIE ANIMALE DE RENTA SI

PRELEGERI CLINICE PE SPECII 1

10. PATOLOGIA APARATULUI DIGESTIV (I)

10.1. Clasificarea şi importanţă afecţiunilor chirurgicale ale

10.2. Patologia chirurgicală a peretelui abdominal

10.2.1. Traumatismele peretelui abdominal

1. Sistematizarea pe regiuni a abdomenului – figura 10-1 si 10-2.

Fig. 10-1 Regiunile peretelui ventral al abdomenului

Pereții laterali: – figura 10-3 și 10-4.

Fig. 10-3 Peretele lateral al abdomenului după http://horsesidevetguide.com și

Fig. 10-4 Peretele lateral al abdomenului

Peretele cranial – diafragma – figura 10- 5.

Fig. 10- 5 Diafragma toracică

Peretele caudal – diafragma pelvină – figura 10- 6, și 10- 7.

Fig. 10- 6 Diafragma pelvină

Straturi anatomice Straturi anatomice

Fig. 10- 7. Peretele caudal al abdomenului – diafragma pelvină la femele și masculi

Peretele dorsal – figura 10-8.

Fig. 10-8 Anatomia peretelui abdominal dorsal

2. Straturile anatomice pe regiuni (stâlpii de rezistență ai cavității abdominale).

1. Proiecția organelor pe pereții cavității abdominale – vezi anatomia topografică.

2. Zone abdominale cu risc chirurgical:

• triunghiul herniar al flancului)

Fig. 10-9. Zone abdominale cu risc chirurgical

10.1. CLASIFICAREA ȘI IMPORTANȚĂ AFECȚIUNILOR CHIRURGICALE

Patologia chirurgicală a abdomenului prezintă importanță deosebită pentru

Patologia chirurgicală abdominală cuprinde:

2. Afecțiunile viscerelor abdominale cuprind gastropatiile și enteropatiile

Fig 10-10. Abdomen acut (colici) la cal

La cabaline predomină afecțiunile obstructive ale colonului, ale intestinului

Fig. 10-11. Ocluzia colonului descendent (mic) la cabaline

Fig. 10-12. Plăgă rectală iatrogenă (postexplorație transrectală)

La bovine sunt frecvent întâlnite:

Fig. 10-13 Reticulo-peritonită traumatică

Fig. 10-14. Deplasarea abomasului

Aceste afecțiuni sunt responsabile de cca 25% din reformele premature, de

La suine sunt frecvente defectele congenitale ale peretelui abdominal,

Fig. 10-15 Hernii la suine (ombilicală și scrotală)

10.2. AFECȚIUNILE PERETELUI ABDOMINAL

10. TRAUMATISMELE PERETELUI ABDOMINAL

Fig. 10-16. Etiologia traumatismelor abdominale la bovine

Fig. 10-17. Traumatism abdominal la cabaline

Fig. 10-18. Puncție ruminală empirică la bovine

Plăgile pot fi:

Aceste alternative posibile obligă la o supraveghere continuă a animalului în

Sectorul investigat Răspunsul scor

Interpretarea prognostică este:

Examinarea ecografică sistematică a cavității abdominale poate depista rapid

Examenul radiografic. Înainte de a utiliza diagnostice invazive, cum ar fi

Pentru alte revărsate abdominale imaginea radiografică relevă colecția lichidiană

Analiza lichidului abdominal este o metodă diagnostică utilă pentru depistare

Puncția abdomenului trebuie să intereseze cele patru cadrane ale cavității –

recoltarea lichidului în vederea unor analize de laborator care să permită identificare

Celiotomia exploratorie rămâne o opțiune utilă mai ales atunci cand se

Celiotomia exploratorie la cabaline permite diagnosticarea unor leziuni care

In cazul leziunilor viscerale celioscopia (laparoscopia) joaca un rol deosebit in

Fig. 10-19 Laparoscopie la cal

La cabaline laparoscopia permite un diagnostic cert în hemoperitoneu și în

Conduita de lucru în timpul aplicării tratamentului este subordonata următoarelor

sau enterotomiei, dacă afecțiunea nu este reperabilă la o primă examinare, se va

Pentru o prezentare unitară a materialului redactat, în cele ce urmează vor fi

”PRINCIPII GENERALE ÎN CHIRURGIA

”Identificare viabilității gastro-intestinale