Ingrijitor

SC INTERCONSULT 2001 SRL – MIOVENI Suport curs Îngrijitor bătrâni la do miciliu
www.formare.ro 1/ 36
CAP.I. Aplicarea N.P.M. şi P.S.I
Fiecare angajat (salariat) indiferent de domeniul de activitate trebuie să

aibe “Fişă individuală de instructaj privind protecţia muncii” care cuprinde :
nume şi prenume, locul de muncă, legitimaţia, grupa sanguină şi domiciliul.
Fişa individuală de instructaj privind P.M. cuprinde :
 Instructaj periodic privind protecţia muncii (cel puţin la interval de 6
luni);
 Verificarea cunoştinţelor asimilate prin teste specifice;
 Reinstruirea locului de muncă;
 Pentru anumite activităţi (ex.:lucru în condiţii de izolare )
reglemenrările legale impun acordarea vizei medicale;
 Pentru instruirea P.S.I. se va utiliza “Fişe individuale de instructaj
P.S.I.”.
Legislaţia privitoare la P.M. prevede :
1. Obligaţii ale angajatorului.
2. Obligaţii ale salariaţilor.
Instructajul se va efectua din următoarele :
 Legea protecţiei muncii 90/1996
 Norme generale de P.M.
 Legea nr. 53/2003-Codul muncii
 Decretul nr. 466/1979
 Legea nr. 126/1995 etc.
Însuşirea normelor generale de protecţia muncii :
Art.1.(1) P.M. are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea
procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor
şi a altor persoane participante la procesul de munca.
Art.2. Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice la
care activitatea se desfăşoară cu personal angajat pe bază de contract individual
de muncă.
Art.3; Art.4; Art.5; Art.6; Art.7; Art.8; Art.9; Art.10; Art.11.
Norme specifice de protecţie a muncii pentru activităţi în domeniul
(îngrijirii bătrânilor)-sănătăţii:
1. Încadrare ţi repartizarea personalului pe locuri de muncă
2. Instruirea şi informarea personalului
3. Dotarea cu echipament individual de protecţie
4. Organizarea locului de muncă şi a activităţilor
5. Protecţia împotriva electrocutării
6. Protecţia împotriva incendiilor şi exploziilor
7. Prevenirea contaminării cu agenţi nocivi (substanţe, microbi, viruşi,
ciuperci, viermi, paraziţi…)
8. Denocivizarea, neutralizarea şi evacuarea rezidurilor
9. Transportul, manipularea şi depozitarea materiilor şi materialelor
Echipament individual de protecţie
1. Dotare cu echipament individual de protecţie şi alegerea sortimentelor

în funcţie de măsurile specifice fiecărui tip de activitate sau operaţie, se vor face
conform Normativului-Cadru de acordare şi utilizare a echipamentului
individual de protecţie.
Cadrul legal al măsurilor de protecţia muncii este „Fişa individuală de
instructaj”.
Cauzele accidentelor de muncă în cazul îngrijirii bătrânilor sunt: lipsa de
comunicare dintre îngrijitor şi îngrijit, neatenţie, necunoaşterea normelor de
protecţie a muncii, oboseala, problemele personale etc.
Cauzele îmbolnăvirilor profesionale sunt datorate în primul rând
nerespectării normelor de protecţia muncii, şi poate şi necunoaşterii lor.
Însuşirea normelor P.S.I. (prevenirea şi stingerea incendiilor)
1. La prevenirea incendiilor vor fi respectate prevederile Normelor

generale de prevenire şi stingere a incendiilor.
2. Se interzice accesul salariaţilor cu flacără deschisă în spaţiile de lucru
unde există pericolul producerii incendiilor şi exploziilor.
3. Materialele necesare diverselor procese de muncă se vor aduce zilnic
la locul de muncă, numai în condiţiile necesare unei singure zi. Se interzice
depozitarea acestor materiale în vecinătatea surselor de căldură.
4. În cazul în care pe pardoseală s-au scurs lichide inflamabile, acesta va
fi ştearsă iar materialele utilizate la curăţarea pardoselii vor fi scoase din
încăpere şi depozitate în locuri special amenajate.
5. Vor fi amenajate căi de evacuare a personalului, în caz de incendiu
conform prevederilor normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor.
6. Folosirea mijloacelor de stingere a incendiilor: apă, nisip, zăpadă.
Cauzele incendiilor pot fi multiple:
 neatenţie
 surse de căldură defectuoase
 scurgeri de gaze
Măsuri P.S.I. :
 oprirea surselor de iluminat şi gaze în caz de incendii
 chemarea pompierilor
 mobilizarea populaţiei
 scoaterea persoanelor în caz de incendiu
 împiedicarea extinderii incendiilor
Substanţe utilizate la stingerea incendiilor: apă, nisip.
Însuşirea măsurilor de prim ajutor:

Persoanele care acordă primul ajutor trebuie să cunoască câteva
reguli generale de prim ajutor, pe care să le stăpânească şi să fie capabil să le
pună în aplicare în caz de necesitate.
În afară de cunoştinţele teoretice şi practice trebuie să aibă în dotare o

trusă cu materiale de prim ajutor: vată, feşe, comprese sterile, atele, soluţii
dezinfectante, garou.
Reguli ce se impun a fi respectate în efectuarea unui pansament:
1. Să se lucreze în condiţii riguroase de asepsie (lipsa microbilor) pentru

a împiedica intrarea microbilor în plăgi.
2. Plaga să fie bine acoperită pentru a fi izolată de mediul extern.
3. Straturile de vată şi tifon să fie suficient de groase pentru a o feri de
frig şi a absorbi sângele şi secreţiile care pot exista la nivelul plăgii.
4. Bolnavul trebuie aşezat într-o poziţie optimă pentru efectuarea
pansamentului cu plaga orientată orizontal şi în sus pentru a permite
operatorului să lucreze comod.
5. Aplicarea şi scoaterea compresiilor şi feşelor trebuie făcută prin
manevre sigure şi cu blândeţe pentru a nu traumatiza în plus accidentatul şi
pentru a nu produce infecţii, hemoragii.
6. Fixarea pansamentului trebuie făcută în aşa fel încât acestea să nu se
deplaseze în timpul mişcărilor sau al transportului accidentatului.
Materialele necesare:
 comprese sterile
 vată hidrofilă
 soluţii antiseptice: alcool, tinctură de iod, apă oxigenată, rivanol,
hipermanganat de K
 unguente cu antibiotice
 pense anatomice şi chirurgicale (homostatice)
 tăviţă renală
 foarfecă
Pansarea oricărei regiuni a corpului cuprinde 4 tipuri:
1. Tratarea tegumentelor din jurul plăgii
2. Tratarea propriu-zisă a plăgii
3. Acoperirea plăgii
4. Fixarea materialelor care acoperă plaga
Asigurarea primului ajutor persoanei asistate
În principiu primul ajutor are rolul de a calma suferinţa bolnavului în

speţă, bătrânului prin manevre blânde care dacă nu îl ajută pe bătrân să nu îi facă
mai rău. Pe tot timpul primului ajutor se caută să se comunice cu bătrânul (în caz
că este conştient) sau dacă nu este posibil, cu persoanele ce pot da date despre
starea bolnavului.
În caz de hemoragii primul lucru constă în recunoaşterea tipului de
hemoragie: arterială (sânge roşu) sau venoasă (sânge închis la culoare) pentru a
face hemostaze rapide, împiedicând astfel pierderi masive de masă sangvină
care pot duce la anemie, scădere de T.A., şoc hemoragic, moarte.
În hemoragie arterială se pune garoul deasupra hemoragiei iar în cea

venoasă (circulaţia de întoarcere) dedesubtul hemoragiei. Imediat pacientul
trebuie transportat la un cabinet medical pentru evaluare şi tratament.
Primul ajutor în cazul fracturilor constă în imobilizarea regiunii afectate,
administrarea de calmante şi adresarea unui cadru specializat medical.
Primul ajutor în cazul arsurilor este: îndepărtarea hainelor, curăţirea
plăgilor şi adresarea către un cadru medical.
CAP.II. Comunicarea la locul de muncă
Primirea şi transmiterea informaţiilor:
1. Comunicarea:
 definiţie
 sensul general al conceptului
 valori şi atitudini cognitive
 domeniile de studiu ale fenomenelor de comunicare: teoria procesului
de comunicare, comunicarea în câmpul social, comunicarea în cadrul
organizaţiilor
 evoluţia şi semnificaţia termenului comunicare
 ponderea activităţii de comunicare în totalul activităţilor desfăşurate de
un individ într-o zi
 particularităţi
 comunicare şi informaţie
2. Structurarea informaţiilor:
 procesul de comunicare
 elementele procesului de comunicare
 teorii şi modele clasice ale comunicării
 noi modele ale comunicării (fundamente teoretice ale noilor modele,
şcoala de la Palo Alta, şcoala Conversaţiei, Teoria Conversaţiei)
3. Comunicare interactivă:
 comunicare şi limbaj
 comunicare orală
 stil şi comunicare
 formele comunicării
 comunicarea nonverbală
 kinetică (expresia feţei etc.)
 proxemică
 comunicarea- proces de influenţă socială
CAP.III. Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare
Condiţiile igienico-sanitare impun cunoaşterea şi aplicarea normelor de

igienă, care sunt generale şi specifice, atât în ceea ce priveşte locuinţa, persoana
asistată cât şi propria-i persoană. În ceea ce priveşte locuinţa ea trebuie aerisită
zilnic atât dimineaţa cât şi seara înainte de culcare, ceea ce presupune mutarea
bătrânului într-o altă cameră care anterior a fost şi ea aerisită, schimbată lenjeria
patului, cel puţin o dată pe săptămână, igienizarea circuitelor funcţionale pentru
prevenirea transmiterii infecţiilor.
Igienizarea locuinţelor se face prin spălarea pardoselilor, ştergerea
prafului (existând bătrâni alergici la praf), spălarea geamurilor, dezinfecţia
vaselor din bucătărie, folosirea unor surse de apă corespunzătoare pentru
utilizarea în menajul familiilor-alimentaţia, dezinfecţia toaletelor cu var cloros,
iluminat corespunzător, temperatura locuinţei să fie optimă.
Sarcinile în domeniul igienei, al păstrării calităţii optime a mediului
înconjurător şi a sănătăţii sunt:
 supravegherea respectării normelor de igienă privind condiţiile de
locuit, de muncă, de aprovizionare cu apă potabilă, de alimentaţie şi a altor
factori de mediu care influenţează starea de sănătate a asistatului şi
recomandarea măsurilor necesare;
 aplicarea măsurilor cu caracter preventiv privind asanarea factorilor de
mediu, imunizarea activă, neutralizarea surselor de infecţie, lupta împotriva
agenţilor vectori, înlăturarea căilor de transmisie conform normelor în vigoare;
 aplicarea măsurilor de luptă în focarele de boli transmisibile;
 desfăşurarea activităţii de educaţie sanitară şi de protecţie a muncii;
Menţinerea stării de curăţenie şi de sănătate se realizează prin:
 măturarea umedă sau aspirarea prafului, zilnic şi de câte ori este
nevoie, în toate încăperile, ştergerea prafului de pe mobilier;
 dezinfectarea periodică şi de necesitate a încăperilor;
 dezinfecţia şi deratizarea încăperilor şi a anexelor ori de câte ori se
constată prezenţa insectelor sau rozătoarelor;
 întreţinerea permanentă a stării de curăţenie a grupurilor sanitare prin
spălare şi dezinfecţia zilnică şi la necesitate;
 întreţinerea stării de curăţenie permanentă a curţii şi gospodăriei;
 evacuarea ritmică a reziduurilor solide la intervale de cel mult două
zile;
 menţinerea în permanenţă în bună stare de funcţionare, a instalaţiilor
interioare de distribuţie a apei potabile şi de evacuare a apelor uzate; instalaţia
electrică şi corpurile de iluminat, instalaţii de încălzire, ferestrele, uşile,
mobilierul; asigurarea reparării imediate a oricărei defecţiuni;
 recondiţionarea locuinţei, instalaţiilor şi mobilierului o dată pe an.
Pentru întreţinerea curăţeniei şi efectuarea dezinfecţiei vor fi dotaţi şi

aprovizionaţi, după necesitate, cu utilaje şi materiale necesare care vor fi
păstrate în spaţii închise.
Se vor asigura materiale necesare igienei personale la grupurile sanitare.
Persoana care îngrijeşte bătrânii trebuie:
 să asigure şi să formeze deprinderile de igienă ale bătrânului prin
intensificarea educaţiei sanitare, procurând pentru acesta materiale necesare
igienei individuale;
 să controleze periodic igiena individuală a bătrânului, starea de
curăţenie a îmbrăcămintei;
 să stabilească de comun acord cu medicul de familie programarea
bătrânului la examene medicale de bilanţ al stării de sănătate şi la examinările
medicale periodice.
 să anunţe cabinetul medical teritorial când este suspect de o boală
transmisibilă (în termen de 24 h), îmbolnăvire acută provocată de consumul sau
inhalarea de substanţe toxice, cazuri suspecte de toxiinfecţii alimentare;
 să asigure primul ajutor medical pentru acordarea asistenţei de urgenţă
în caz de accident sau intoxicaţii.
Măsuri de igienă personală :
1. Curăţirea minuţioasă a mâinilor ori de câte ori este nevoie
2. Pielea capului şi părul spălate săptămânal cu apă caldă şi săpun (atât
asistatul cât şi cel care-l asistă).
Pentru îndepărtarea uleiurilor minerale, grăsimilor dacă săpunul este ineficient
se pot folosi anumiţi detergenţi.
3. Unghiile vor fi tăiate scurt, curăţate cu perie şi săpun.
4. Se va menţine igiena cavităţii bucale, spălându-şi regulat dinţii cu
periuţa şi pastă, în special înaintea meselor.
5. Servirea mesei şi fumatul nu se vor face în camera de dormit.
6. Bătrânii cu probleme de sănătate vor fi dispensarizaţi prin medicul de
familie şi se va urmări aplicarea corectă a tratamentelor indicate, inclusiv
tratamentul preventiv.
7. Lenjeria intimă şi lenjeria generală spălată, călcată, schimbată ori de
câte ori este necesar.
8. Igiena intimă (personală) în fiecare seară cu apă şi săpun.
Îngrijitorul bătrânului la domiciliu trebuie să aibă capacitatea de a aprecia corect
necesitatea efectuării igienizării obiectelor personale, veselei, persoanei asistate,
să aibă capacitatea de a alege materialele de igienizare corespunzătoare ţi
capacitatea de a aplica normele de igienă personală în activitatea de îngrijire.
CAP. IV. Asigurarea perfecţionării profesionale
Orice persoană angajată în orice fel de activitate trebuie să aibă cunoştinţe

teoretice şi practice legate de profesia ce o desfăşoară. Aceste cunoştinţe trebuie
perfecţionate continuu pentru a face faţă cerinţelor societăţii moderne.
Perfecţionarea este urmată de nişte atestate care permit desfăşurarea în
continuare a activităţii prestate. Ea se face prin cursuri- în speţă şi cursul actual
necesar îngrijirii bătrânilor. În afara perfecţionării colective se va face şi o
perfecţionare individuală, făcută de fiecare individ în parte din dorinţa de
cunoaştere, de autoevaluare a cunoştinţelor dobândite, de îmbunătăţire a
activităţii profesionale prin studierea de materiale specializate şi de aplicare a
cunoştinţelor dobândite în activitatea curentă în scopul creşterii calităţii muncii
şi odată cu aceasta creşterea calităţii vieţii.
Angajatul trebuie să fie receptiv faţa de informaţiile de specialitate, să fie
prezent la cursuri şi să acorde toată atenţia necesară însuşirii cunoştinţelor.
Numai o pregătire bună profesională îl va ajuta să facă faţă diverselor
situaţii în care se va afla la locul de muncă, îi va da satisfacţii morale şi
materiale, îl va face să se simtă util în viaţă, să se bucure de aprecierea celor din
jur, să-şi ajute semenii, să gândească pozitiv şi să considere că aceşti bătrâni
care necesită îngrijire pot fi părinţii, bunicii sau orice altă rudă a lor.
Munca cu bătrânii necesită răbdare şi înţelegere, pe lângă cunoştinţele
teoretice şi practice, pentru că bătrânii sunt la fel ca şi copii, ei solicită atenţie,
bunătate, îngrijire medicală şi spirituală. Orice angajat indiferent de problemele
personale, familiare, indiferent de starea lui psihică trebuie să lase totul departe
şi să fie zâmbitor, preocupat şi interesat de necesităţile acestuia pentru ca
activitatea lui să fie productiva, să asigure un confort material şi spiritual optim.
Angajatul trebuie să aibă cunoştinţe despre metode de igienă generale şi
specifice, de prim ajutor, de mobilizare sau imobilizare a bătrânilor, de
necesităţile lor materiale, de organizare a unui program zilnic de activitate, de
supraveghere a stării de sănătate, de confort, de respectare şi aplicare a
prescripţiilor medicale şi multe altele. Tocmai pentru a obţine aceste cunoştinţe
trebuie să participe activ la aceste cursuri de perfecţionare, să-şi dorească să ştie
mai mult şi să pună în aplicare aceste cunoştinţe.
Omul de când se naşte are această curiozitate de cunoaştere care este într-
o continuă dezvoltare, deoarece numai aşa va deveni un om modern, un om al
societăţii de azi şi de mâine, numai aşa va sta cu fruntea sus şi îţi v-a spune că
şi-a făcut datoria. Niciodată nu ştim suficient de mult, niciodată nu putem fi şi
medici, şi ingineri, şi politicieni, şi profesori, etc., deoarece ştiinţa este foarte
complexă, foarte dezvoltată şi nu le putem cuprinde pe toate.
Încerc ca prin aceste cuvinte puţine să dezvolt măcar dorinţa de
perfecţionare, fiecare pe un domeniu de activitate dar cel puţin în acel domeniu
să ne facem datoria, să încercăm să fim oameni, să trăim alături de oameni, să le
zâmbim în fiecare dimineaţă, să face viaţa acestor bătrâni mai uşoară mai
liniştită, mai lipsită de griji.
Nu pot spune că numai cunoştinţele legate de activitatea pe cate o
desfăşuraţi sunt suficiente, în orice activitate trebuie pus şi un pic din sufletul
nostru; să încercăm să fim mai buni şi mai înţelegători cu noi şi cu cei din jur, să
ne bucurăm de fiecare clipă trăită azi, mâine şi oricând să ne facem datoria
profesională şi cu credinţa că la toate acestea contribuie şi această perfecţionare
profesională care se face prin oameni şi pentru oameni. Rămâne să alegeţi
dumneavoastră- deoarece perfecţionarea ţine de individ de dorinţa lui de a
cunoaşte, de puterea lui de a înţelege viaţa.
www.formare.ro
10/ 36
CAP.V. Completarea fişei de îngrijire a

persoanei asistate
Fişa de îngrijire a persoanei asistate reprezintă documentul care atestă

starea de sănătate şi modificările apărute în comportamentul persoanei asistate
pe perioada de îngrijire. Este în acelaşi timp un document medico-legal, practic
şi util pe baza căruia se dirijează atât tratamentul bolnavului cât şi
comportamentul acestuia şi modificările survenite în starea lui de sănătate.
În fişa de îngrijire a persoanei asistate vor fi consemnate în primul rând
datele personale: numele, prenumele, data şi locul naşterii, adresa.
După înscrierea datelor personale se vor trece persoanele sau persoana, de
contact în caz de urgenţă.
Urmează evoluare stării de sănătate a persoanei asistate care va fi făcută
cu ajutorul şi sub îndrumarea medicului. Nu trebuie omis faptul că pentru
obţinerea unor rezultate satisfăcătoare în procesul de îngrijire este absolut
esenţială comunicarea asistentului personal atât cu familia sau persoana de
contact cât şi cu medicul în evidenţa căruia se află persoana asistată.
Astfel vor fi trecute următoarele date referitoare la starea de sănătate a
persoanei asistate:
A. Diagnosticul prezent
B. Starea de sănătate prezentă:
- antecedente familiare relevante
- antecedente personale
- tegumente şi mucoase (prezenţa plăgilor)
- aparat locomotor (se evaluează mobilitatea şi tulburările de mers)
- aparat respirator (frecvenţa respiratorie, tuse, expectoraţie)
- organe de simţ (auz, văz, gust miros ,simţ tactil)
C. Recomandările de specialitate privind tratamentul igienico-terapeutic
şi de recuperare a persoanei asistate.
Nu va fi omisă nici evaluarea gradului de dependenţă care se referă la activităţile
de bază ale vieţii de zi cu zi şi la activităţile instrumentale desfăşurate de
persoana asistată.
Activităţile de bază presupun:
- igiena corporală
- posibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a avea un aspect îngrijit
- posibilitatea de a se servi şi hrăni singur
- deplasarea în interiorul şi exteriorul locuinţei cu sau fără mijloace
ajutătoare(baston, cadru, scaun rulant)
Activităţile instrumentale se referă la:
- capacitatea de a-şi prepara singur sau cu ajutor hrana
- activităţile de menaj
- gestionarea şi administrarea bugetului şi bunurilor
www.formare.ro
11/ 36
- respectarea tratamentului medical prescris

De câte ori v-a fi nevoie asistentul la domiciliu va pune la dispoziţia
familiei sau a cadrelor medicale, fişa de îngrijire a persoanei asistate, completată
la zi cu toate modificările intervenite ulterior în comportamentul asistatului.
Ca în cazul oricărui document toate datele înscrise în fişa de observaţie
vor fi consemnate corect şi clar.
www.formare.ro
12/ 36
CAP.VI. Gestionarea resurselor alocate
1.Gestionarea resurselor materiale

 gestionarea cu corectitudine a resurselor materiale
alocate:
 definiţie
 clasificare
 tipuri
 sponsorizări
 donaţii
2.Gestionarea resurselor financiare:

 gestionarea resurselor băneşti
 asistenţa socială în „statul bunăstării generale”
 caracteristicile bunăstării
 tipuri de activităţi sociale (gestionarea bunurilor
indivizibile şi a serviciilor generale; transferurile sociale);
 resursele financiare ale politicii de producere a bunăstării
 structura veniturilor individuale
 indicatorii la nivel naţional pentru caracterizarea politicii
sociale
 statul bunăstării fondat pe economia de piaţă
 distribuţia veniturilor
 structura veniturilor în economia de piaţă
 atitudinea faţă de inegalitatea veniturilor.
www.formare.ro
13/ 36
CAP.VII. Planificarea activităţii zilnice
O însuşire de bază a asistenţei sociale este punctualitatea. Trebuie

respectat în limita posibilităţilor- exact timpul şi spaţiul prevăzut pentru
efectuarea unui lucru.
Munca devotată este o muncă de calitate exactă, făcută la timp.
Munca asistentului social trebuie să fie planificată şi organizată, sarcinile
trebuie programate de pe un plan calculat precis, pentru ca timpul de muncă să
fie pe deplin folosit.
Organizarea şi sistematizarea muncii asigură un randament mai mare, o
economie de forţe, de timp şi de materiale.
Asistentul social trebuie să lucreze de pe un orar obişnuit, dar în cadrul
acestuia va lua totdeauna în considerare problemele iminente apărute, căci
organizarea şi raţionalizarea muncii nu pot să meargă împotriva interesului
bătrânului.
La alcătuirea programului de muncă se va lua în considerare succesiunea
logică a sarcinilor şi etapelor de muncă, ţinând seama de economia de timp şi
forţe. Într-o singură muncă, factorul timp nu are importanţă şi anume în liniştirea
bătrânului, una din etapele cele mai importante ale îngrijirii acestuia.
Orice muncă trebuie să fie repartizată pe etape obligatorii:
 pregătirea materialelor necesare
 pregătirea bătrânului
 efectuarea muncii propriu-zise
 strângerea şi curăţirea
Munca de asistent social necesită multă ingeniozitate şi iniţiativă. Bătrânii
trebuie asistaţi uneori în condiţii speciale. Asistentul social va trebui să găsească
totdeauna soluţiile cele mai bune pentru a-şi îndeplini sarcinile, căci părăsirea
sau neglijarea bătrânului nu pot fi justificate cu nimic; motiv pentru care o
asistentă socială trebuie să fie o gospodină.
O asistentă socială nu-şi poate permite să uite ceva - de aceea toate
sarcinile vor fi notate în caietul de însemnări pe baza căruia îşi alcătuieşte planul
de muncă.
Înainte de terminarea programului îşi reverifică sarcinile pe care şi le-a
trasat, controlând caietul de însemnări, pentru a nu omite nici un amănunt.
Va trece încă o dată prin încăpere, luându-şi rămas bun, ar putea să-şi
reamintească anumite amănunte care trebuie avute în vedere a doua zi.
Activitatea asistentului social trebuie să ţină seama de odihna-pasivă şi
activă a bătrânilor ca mijloc terapeutic important. Patul trebuie aranjat după
preferinţa asistatului, asigurându-i o parte cât mai comodă; dacă boala lui nu
contraindică acest lucru. În stare mai puţin gravă se vor asigura fotolii.
Se va respecta somnul bolnavului, asigurându-i-se un somn liniştit.
www.formare.ro
14/ 36
Programul de muncă trebuie să înceapă numai după trezirea bătrânului,

începând cu o parte a activităţii lor administrative şi gospodăreşti şi numai după
aceea va începe activitatea cu bătrânul.
Pentru prelungirea somnului fiziologic se introduce în programul de zi
somnul de după masă care trebuie respectat prin amânarea curăţeniei sau a unor
activităţi administrative; pentru o oră mai târzie. Trebuie asigurată odihna activă
a bătrânilor-un ziar, o carte, TV.
Bătrânii trebuie preocupaţi- preocuparea le va da încrederea în vindecare,
viaţă şi ajutor la recâştigarea capacităţii de muncă. Este bine ca anumite
activităţi administrative să fie îndeplinite în prezenţa bătrânului, simpla prezenţă
a asistentei poate avea un efect binefăcător asupra bătrânului.
Vor fi respectate orele de odihnă pasivă. Masa nu va fi scurtată decât în
orele rezervate pentru aceasta.
Curăţenia începe cu anexele, cu 1-2 ore înaintea asistatului, ca după sosire
să se facă în interior.
Masa trebuie asigurată la timp, căci prelungirea intervalului dintre două
mese creează nemulţumiri, şi dereglează regimul zilnic al bătrânului.
Respectarea programului stabilit duce la formarea unor reflexe
condiţionate.
Programul este de 8 ore, cu 2 zile libere pe săptămână:
 curăţenia în bucătărie, holuri…
 pregătirea micului dejun, servirea lui
 încălzirea camerei
 curăţenia în camera bătrânului
 pregătirea prânzului, servirea lui
 curăţenie finală- cu asigurarea climei- şi reâncălzirea dormitorului
De preferat: -rezervarea a două ore-pentru cină şi pregătirea bătrânului pentru
noapte.
Bătrânul trebuie asigurat cu lenjerie curată care se schimbă mai des dacă
se murdăreşte cu sânge, puroi, alimente, fecale.
Pentru a preveni degradarea lenjeriei aceasta se spală în scurt timp.
Fierberea de după spălare, cât şi călcarea cu fierul cald sunt suficiente pentru
dezinfecţie.
De preferat ca spălarea să se facă mecanic.
Alimentaţia bolnavului se face în funcţie de regimul şi prescripţia
medicului.
Curăţenia trebuie să înceapă dimineaţa, apoi se termină toaleta bolnavului
cu deschiderea ferestrelor.
Bucătăria trebuie să fie în stare perfectă de curăţenie-alimentele se ţin
acoperite-resturile alimentare se aruncă.
O atenţie deosebită se acordă curăţirii closetelor.
1. stabilirea unui program de activitate prin discuţii interactive
2. gestionarea corectă şi eficientă a resurselor
Prin discuţii colective se va face un modul de program şi de alimentaţie.
www.formare.ro
15/ 36
CAP.VIII. Acordarea îngrijirilor igienice pentru

persoana asistată
Asistentul personal este persoana care trebuie să acorde îngrijire, să

desfăşoare activităţi ce asigură autonomia persoanei, educarea deprinderilor
adaptative esenţiale.
Persoana asistată se referă la orice persoană care se află în imposibilitatea
parţială sau totală de a-şi satisface propriile nevoi.
Îngrijirea persoanelor asistate presupune implicarea în întreaga lor viaţă,
asigurarea bunăstării în întregul ei, luarea în considerare a interdependenţei între
factorii mentali, sociali, spirituali şi de mediu şi nu numai a celor legaţi de boală
sau deficienţă.
De asemenea îngrijirea presupune schimbarea şi educarea funcţiilor rămase,
atenuarea durerii, menţinerea lucidităţii, confortului şi demnităţii celor afectaţi.
Pentru a face posibilă acordarea îngrijirilor igienice, pentru persoana
asistată, este necesară în primul rând cunoaşterea tehnicilor de acordare a
îngrijirii corporale. Oricare dintre activităţile pe care le desfăşoară asistentul
personal, trebuie să fie rezultatul negocierii cu persoana asistată. Între cele două
persoane trebuie să existe o relaţie de comunicare, fără care nu poate fi posibilă
o colaborare şi cu atât mai puţin acordarea îngrijirilor necesare.
Îngrijirea igienică acordată persoanei asistate se referă atât la toaleta
zilnică, hrănire, igienă, îmbrăcare şi îngrijire(a părului, dinţilor, unghiilor), cât şi
în ceea ce priveşte pregătirea hranei, îngrijirea obiectelor de îmbrăcăminte
(spălat, călcat, curăţat), îngrijirea locuinţei.
Pentru asigurarea şi menţinerea unei igiene adecvate asistentul personal va
desfăşura mai multe activităţii specifice:
 toaleta parţială efectuată la baie, ori la pat
 toaleta generală efectuată după caz la pat sau baie
 schimbarea lenjeriei de pat
 schimbarea lenjeriei de corp
 prevenirea escarelor
 păstrarea condiţiei fizice
Igiena bolnavilor asistaţi mai ales a celor vârstnici se face cu aceleaşi
tehnici ca şi a celorlalţi bolnavi, însă problemele izvorâte din particularităţile
fiziologice şi patologice ale vârstei cer din partea asistentului o maturitate
psihologică, foarte multă atenţie şi înţelegere nemărginită.
Igiena corporală trebuie supravegheată chiar dacă ei se pot scula din pat şi
se spală singuri. În numeroase cazuri ei trebuie ajutaţi, având însă grijă să nu-i
jignim. Baia zilnică nu este tolerată de pielea uscată, atrofiată, de aceea
îmbăierea se face o dată, de două ori pe săptămână. Tehnica îmbăierii trebuie să
fie aceea utilizată pentru bolnavii adinamici. Îmbăierea trebuie făcută cu săpun
www.formare.ro
16/ 36
neutru pentru a nu leza pielea fragilă. Baia parţială sau totală la pat trebuie
făcută de asemenea cu multă grijă, dezvelind succesiv suprafeţele cutanate, după
ce le-am şters şi învelit pe cele curate, deoarece mai ales persoana vârstnică
tolerează mai greu frigul.
Este important ca bărbaţii să fie raşi în mod regulat, iar femeile
pieptănate, ceea ce unora le ridică mult moralul. Întreţinerea unghiilor trebuie
făcută cu multă conştiinciozitate.
Atunci când persoana asistată deţine proteze dentare, întreţinerea acestora
face parte integrantă din igiena corporală.
În vederea prevenirii escarelor, înviorarea circulaţiei trebuie făcută cu
parafină sau lanolină.
Repausul la pat al asistatului este odihnitor numai atunci când patul este
făcut după cerinţele lui şi poate sta în poziţia preferată. Lenjeria trebuie să fie
întotdeauna curată, iar suprafaţa patului perfect netedă pentru a evita escarele de
deculeit.
Pielea uscată, atrofiată se lezează foarte uşor, motiv pentru care scoaterea
lui din pat şi aşezarea în fotoliu se face rapid. În cazul imobilizării asistatului el
va fi schimbat cât mai des din poziţia în care se află, de personalul de îngrijire.
Aerisirea camerei şi igiena corespunzătoare îi pot asigura asistatului un
somn liniştit.
www.formare.ro
17/ 36
CAP.IX. Acordarea primului ajutor

persoanei asistate
Persoanele asistate sunt oameni bătrâni. La această vârstă cele mai

frecvente afecţiuni şi voi vorbi de cele acute (şi nu cronice) sunt fracturile
datorate instabilităţii posturale determinate de o circulaţie cerebrală deficitară şi
datorită osteoporozei. Alături de fracturi mai sunt arsurile care pot avea efecte
nedorite şi care se datorează incapacităţii de a ţine minte ceea ce fac consecinţe
tot a aterosclerozei . În final voi menţiona plăgile prin tăiere, prin cădere, prin
muşcături de câine şi nu în ultimul rând hemoragiile care pot fi externe şi
interne, mici, mijlocii sau mari.
V-am prezentat câteva afecţiuni acute şi vă voi explica cum se acordă primul
ajutor în aceste cazuri.
Primul ajutor în cazul plăgilor:
 aşezarea accidentatului în poziţia comodă pentru el şi în aşa fel încât
cel care acordă primul ajutor să poată lucra nestânjenit.
 Persoanele care acordă primul ajutor să se spele pe mâini corect pentru
a nu contamina plaga prin manevrele pe care le execută.
1. Tegumentele din jurul plăgii vor fi bine spălate cu apă şi săpun pentru
a se îndepărta impurităţile: praf, zgură, noroi iar în cazul în care tegumentele
prezintă pe suprafaţa lor substanţe grase, degresarea se face cu benzină sau
alcool de 70°.
În cazul în care plaga se află într-o regiune păroasă, se va face depilarea
tegumentelor din jurul plăgii cu foarfece pe o distanţă de câţiva centimetri,
având grijă ca părul să nu intre în plagă.
După curăţirea şi eventuala depilarea tegumentelor din jurul plăgii, se va
efectua dezinfectarea acestora pe o distanţă de 4-5cm cu tampoane confecţionate
din comprese sterilizate şi îmbibate în soluţii antiseptice puternice, de tipul
alcoolului de 70°, sau tincturii de iod, manevrele executându-se tot excentric
pentru a împiedica pătrunderea microbilor de la nivelul tegumentelor în plagă.
2. Tratarea plăgii prin spălare sub formă de jet
3. Acoperirea plăgii prin comprese sterile
4. Fixarea materialelor care acoperă plaga prin benzi adezive,
soluţii adezive, pansament antiseptic, pansamente compresive.
Primul ajutor medical în caz de fracturi:
1. Imobilizarea provizorie a fracturii (imobilizarea definitivă se face după
transportarea la o unitate sanitară de specialitate). Imobilizarea provizorie se
face cu atele, dar în lipsa acestora pot fi folosite schiuri, beţe, scânduri,
cartoane.
Reguli pentru imobilizarea corectă vor fi dezvoltate în cadrul
cursului
www.formare.ro
18/ 36
Materiale necesare:
 atele de diferite mărimi
 vată
 rulouri de faşă
 2-3-4 care-l ajută pe salvator
Imobilizarea provizorie a fracturii de humerus, oasele antebraţului, de femur, de
gleznă vor fi prezentate pe larg în cadrul cursului.
Primul ajutor în caz de hemoragii:
1. Poziţia segmentului ridicarea segmentului astfel încât circulaţia
arterială să se facă împotriva gravitaţiei micşorează injecţia cu sânge şi
favorizează oprirea hemoragiei.
2. Comprimarea manuală sau prin pansament, comprese direct la nivelul
plăgii.
3. Compresiunea la distanţă pe trunchiul arterial executată la început
manual şi menţinută prin aplicarea unui rulou fixat cu o faşă, curea, cravată.
4. Compresiunea la distanţă prin fixarea membrului şi aplicarea unui
rulou în articulaţie.
5. Compresiunea circulară a segmentului prin garou care suprimă în
întregime circulaţia în regiunea distală aplicării acestuia.
6. Aplicarea de coagulante pe plagă (apă oxigenată) în cazul în care
artera lezată are calibru redus.
Materiale necesare: rulouri de faşă, garou, pensă hemostatică, apă
oxigenată, ajutoare.
Tot ce s-a explicat în scris va fi demonstrat practic, explicând tehnicile specifice
de acordare a primului ajutor în caz de necesitate începând cu identificarea
tipului de accident şi apoi măsurile care trebuie luate.
În momentul unui accident al bătrânului, îngrijitorul trebuie să aibă
capacitatea de a decide în stabilire măsurilor de ajutor în funcţie de tipul de
accident, să acţioneze cu stăpânire, să nu facă manevre care să afecteze şi mai
mult starea de sănătate a bătrânului, să dea dovadă de blândeţe, înţelegere, să
comunice cu bătrânul şi să aplice corect măsurile tehnice de prim ajutor care vor
fi însuşite în cadrul cursului.
www.formare.ro
19/ 36
CAP.X. Asigurarea confortului bătrânului

asistat
Asigurarea cadrului de confort psihic al bătrânului asistat:

 identificarea obiceiurilor avute anterior îngrijirii
 definiţia cadrului de confort
 nevoile umane: -clasificări (a lui Maslow); a lui Saint-Armaud; a lui
Bradshaw; a lui Chombart de Lauwe;
Organizarea activităţii de relaxare:

 organizarea activităţii de relaxare ţinând cont de indicaţiile,
contraindicaţiile medicale
 organizarea activităţii de relaxare a fiecărui bătrân asistat, în parte, în
funcţie de diagnosticul său
Exemplu:- boli ale aparatului respirator (astm bronşic, pneumonii, insuficienţă
respiratorie, laringite, etc.)
- boli ale aparatului cardio-vascular (boli valvulare=stenoză mitrală,
stenoză aortică, insuficienţă aortică)
- bolile congenitale ale inimii (cardiopatii)
- bolile arterelor coronare (cardiopatii ischemice, angina pectorală,
infarctul miocardic)
- bolile aparatului digestiv: stomatite, spasmul esofagian, gastrite,
ulcer)
- bolile aparatului urinar
- reumatismul
 activităţi de relaxare :
- audiţii, discuţii, şah, table, plimbări în aer liber
- găsirea liniştii sufleteşti prin participarea la sfintele slujbe
 relaxarea prin masaj :
- acţiune locală
- acţiune generală
www.formare.ro
20/ 36
CAP. XI. Asistarea alimentaţiei şi administrarea

alimentelor
Alimentaţia asistatului.
Principii generale ale alimentaţiei asistatului.
Alimentaţia este o problemă importantă a îngrijirii bătrânului.. Asigurarea
aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice, stabilirea regimului
alimentar adecvat şi administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială
constituie sarcinile elementare ale îngrijirii oricărui asistat la domiciliu.
Alimentaţia urmăreşte:
- acoperirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului;
- favorizarea condiţiilor prielnice procesului de vindecare. Alimentaţia
raţională este şi un factor terapeutic important;
- prevenirea evoluţiei nefavorabile în cazul unei îmbolnăviri latente, să
împiedice apariţia recidivelor;
- consolidarea rezultatelor terapeutice prin tratamentul curent;
În concluzie regimul alimentar trebuie să satisfacă necesităţile cantitative
şi calitative ale organismului.
Aportul cantitativ al substanţelor alimentare necesare organismului este
dirijat de factori fiziologici: setea, foamea, obişnuinţa, etc.
Aportul de substanţe alimentare trebuie asigurat pe baza necesităţilor reale
de calorii; în caz de insuficienţă organismul recurge la rezervele proprii tisulare,
ceea ce duce la slăbire, mascată uneori printr-o retenţie exagerată de apă.
Necesităţile calorice la bolnavul în repaus se pot aprecia la 25
cal./kilocorp (60 kg = 1500 cal(24 ore).
Această cantitate de substanţe alimentare acoperă cheltuielile
metabolismului la gol.
Necesităţile calorice bolnavului febril se măresc mult în raport cu
metabolismul, cu 10%; fiecare grad: 13%.
Independent de felul regimului sau forma şi consistenţa alimentelor, el
trebuie să fie astfel alcătuit încât să acopere necesităţile energetice în întregime,
căci numai în acest fel se pot menţine forţele fizice ale organismului.
Asigurarea necesităţilor calitative ale organismului. Compoziţia chimică a
alimentelor.
- compoziţia chimică a alimentelor. Regimul alimentar trebuie să cuprindă
toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea tuturor funcţiilor
organismului:
a) hidraţii de carbon - reprezintă masa principală energetică a
organismului. Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismul prea mult, de
aceea este bine ca 50% din necesităţile calorice ale organismului să se asigure
prin hidraţi de carbon (contraindicate: diabetul zaharat). Ei refac depozitele de
glicogen ale ficatului şi se asigură o bună funcţionare a celulei hepatice cu rol
www.formare.ro
21/ 36
important în metabolismul intermediar şi în funcţia de dezintoxicare a

organismului. Aportul de glucide trebuie mărit în stările casectice, de nutriţie,
boli febrile, afecţiuni hepatice şi renale.
b) Substanţe proteice- reprezentând materialele plastice ale organismului;
ele înlocuiesc substanţele distruse prin ureea fiziologică sau patologică şi
reprezintă o sursă importantă de energie şi constituie materia primă a fermenţilor
şi hormonilor.
Orice modificare a metabolismului proteic în mod patologic (insuficienţă
hepatică, tulburări digestive sau tulburări de absorbţie), pierderi patologice
(arsuri), etc. va determina creşterea necesităţii organismului de proteine.
Rezistenţa organismului faţă de infecţii depinde de modul cum sunt
satisfăcute necesităţile în proteine.
Substanţele necesare procesului de vindecare, refacerii ţesuturilor distruse,
vindecării plăgilor, etc., se formează de asemenea pe seama pe seama
proteinelor din aportul alimentar.
Aportul insuficient de substanţe proteice de lungă durată poate duce la
distrugerea parenchimului hepatic, apariţia de anemii, retenţia apei în organism
cu formarea de edeme.
- necesarul de proteine: 1 – 1,5 g/kilocorp/24 ore (60 kg= 60 – 90 g.);
- în arderi exagerate sau pierderi patologice nevoile se măresc la 2 – 3
g/kilocorp/24 ore;
- în lipsă, organismul recurge la rezervele sale proprii, în primul rând la
ţesutul muscular.
În alegerea substanţelor proteice se va da prioritate acelora care conţin toţi
acizii aminaţi (esenţiali):
- proteine de origine animală: 50 – 60 %;
- restul proteine de origine vegetală.
c) Grăsimile sunt substanţe alimentare cu valoare calorică înaltă şi
valoare energetică mare, într-un volum mic. Ele intră şi în compoziţia ţesutului
nervos şi a stromei eritrocitare, iar în formă depozitată reprezintă rezervele de
energie ale organismului, cât şi ţesutul de întreţinere pentru organele interne.
Lipide necesare: 1 – 2 g/kilocorp/24 ore, 30 – 40% din raţia energetică
totală a organismului;
Raţia se reduce în tulburări ale metabolismului grăsimilor şi în
insuficienţa hepatică, tiroidiană, ateromotor, diabet zaharat, obezitate, etc.
În boli febrile grăsimile vor fi administrate în cantităţi necesare pentru
aportul vitaminelor liposolubile.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie şi în cazul de arderi
exagerate din hipertiroidism.
Grăsimi animale şi vegetale care asigură toţi acizii graşi necesari
organismului.
d) Vitaminele- absolut necesare metabolismului normal al organismului.
Necesităţi normale de vitamine:
150 mg. vitamina C
25 mg. vitamina B1
www.formare.ro
22/ 36
6 mg. vitamina B 6
8 mg. vitamina PP
20 mg. vitamina K
Se asigură prin introducerea fructelor, sucurilor de fructe, salatelor, legumelor.
e) Apa şi sărurile minerale- trebuie administrate în proporţia necesară
organismului. Stabilirea raţiei zilnice este foarte importantă. În apă se produc
toate reacţiile biochimice din organism, sărurile minerale fiind necesare ca
substanţe structurale şi catalizatoare.
Necesităţi zilnice:
-apa: 2500 – 3000 ml, prin lichidele ingerate şi din arderea
hidraţilor de carbon şi a grăsimilor;
-sărurile minerale: 6 g Na Cl; 5 g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg ca şi Fe; Cu;
Iod, etc.
Necesităţile de apă şi săruri minerale cresc în cursul pierderilor exagerate
(transpiraţii, diaree, vărsături, hemoragii abundente, arsuri întinse (plasmoragie),
diureză exagerată, etc.;
- Aport de lichide redus în insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică.
Completarea pierderilor se va face cu ape minerale, supe, siropuri, sucuri
de fructe, limonade.
Starea de agregaţie a alimentelor.
- lichide;
- semilichide;
- păstoase;
- solide- cer un efort de digestie mai mare.
Din acest motiv regimul alimentar va ţine seama de starea organismului şi în
special a organelor digestive.
Afecţiunile ulcerative, dureroase ale cavităţii bucale, faringelui,
esofagului, stomacului, reclamă evitarea alimentelor solide.
Hemoragiile tubului digestiv permit numai o alimentaţie lichidă.
Insuficienţa glandelor digestive şi tulburările de motilitate ale tubului
digestiv fac necesară fărâmiţarea alimentelor solide înainte de utilizare.
Pregătirea alimentelor.
Alimentele supuse procesului de pregătire suferă transformări calitative
însemnate; în compoziţia lor elementară ele se denaturează. Este nevoie de o
mare atenţie la modul de preparare a hranei.
Prăjirea grăsimilor- eliberează acizii graşi volatili greu suportaţi în
afecţiunile duodeno-vezicale şi complet contraindicaţi în boala ulceroasă.
Deci friptura, chiftelele, şniţelul, preparate făinoase prăjite în grăsime sunt
interzise.
Alimentele conservate prin afumare se impregnează cu produse de gudron
iritante pentru mucoasa tubului digestiv cât şi pentru celula hepatică.
Carnea fiartă- pierde o serie de substanţe organice şi minerale- proteinele
din interiorul ei se coagulează uniform.
Alimentele preparate la cald rămân mult mai sărace în vitamine.
www.formare.ro
23/ 36
Alimentaţia dietetică.
Regimul dietetic- unul din factorii importanţi ai tratamentului.
Regimurile dietetice sunt variate, în funcţie de calitatea şi cantitatea
alimentelor pe care le conţin.
Cantitative – regim hipercaloric- la bolnavii slăbiţi;
- regim hipocaloric – obezitate şi hipertensiune arterială.
Regimurile cantitative- pentru punerea în repaus şi cruţarea unor organe-
aparate sau sisteme (a intestinului subţire, gros- dizenterie; a mucoasei bucale, a
stomacului- gastrite; duodenului- ulcer duodenal; ficat-hepatita, ciroza; vezicii
biliare, etc.
La alcătuirea regimului de cruţare se va ţine seama de compoziţia
alimentelor, de modul de preparare şi starea de agregaţie.
Echilibrarea unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului.
- coleter de fermentaţie- regim bogat în proteine;
- coleter de putrefacţie- regim pe bază de hidraţi de carbon;
- ciroza hepatică ascitogenă şi insuficienţa cardiacă- regim sărac în
lichide;
Compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine
- diabet zaharat- în funcţie de toleranţa la hidraţi de carbon;
- hipertiroidie- regim hiperproteinic;
- satisfacerea unor necesităţi exagerate ca în boli infectocontagioase-
regim bogat în vitamine;
- TBC- multe proteine;
- îmbolnăviri osoase- calciu.
Îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali ca puroi;
mereu- regim cu mere, morcovi, roşi.
După stabilirea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului se va
alcătui lista alimentelor şi se va stabili programul de alimentaţie tip.
Echivalente cantitative şi calitative.

100 g hidraţi de carbon 100 g zahăr, 150 g fructe uscate
100 g orez, 200 g proteine
135 g tăiţei, 200 g legume uscate
500 g cartofi, 650 g fructe proaspete
100 g substanţe proteice 200 ml lapte, 450 g carne albă, viţel sau
pasăre, 650g peşte, 400 g brom.
100 g grăsimi 100 g unt, 100 ml ulei, 100 g untură porc.
Regimurile alimentare pot fi clasificate după compoziţie, consistenţă,
temperatură, frecvenţa de administrare şi după reziduurile pe care le lasă.
1. Regim absolut (regimul de foame)- eventual apă - în ocluzii intestinale,
vărsături incoercibile, hemoragii digestive superioare, insuficienţa
hepatică gravă.
2. Regim hidric- apa şi săruri medicale, se aplică pe trupul lui pentru a
menaja tubul digestiv.
www.formare.ro
24/ 36
3. Regim hidrovaburat- lichide vaburate – limonade, sucuri pentru aport

însemnat de vitamine.
4. Regim lactat- ulcer gastro-duodenal, boli infecto-contagioase, boli
febrile.
5. Regim făinos- produse făinoase- enterite colete de putrefacţie.
6. Regim lactofăinos- perioada de convalescenţă a bolilor febrile, gastrite,
ictere, etc.
7. Regin lactofăinos- vegetarian- regim de tranziţie- zarzavaturi, fructe
proaspete.
8. Regim de crudităţi- hipocaloric şi hipoazotat – obezitate, guter.
9. Regim carnat- exclusiv- carne- diareei de fermentaţie.
10. Regim miot- coceptil.
11. Regim de convalescenţă- acoperă toate necesităţile cantitative şi
calitative.
Gustul şi dorinţa bolnavului trebuie luate în consideraţie în cadrul
limitelor regimului prescris.
Este foarte important ca bolnavul să nu consume alte alimente decât cele
prescrise.
Alimentarea asistaţilor.
Modul în care asistatul primeşte masa are aceeaşi importanţă ca şi regimul
propriu-zis.
Se va ţine seama de orarul şi repartizarea meselor.
Intervalele dintre mese trebuie astfel stabilite ca perioada de flămânzire
din timpul nopţii să nu fie mai mare de 10- maximum 11 ore.
Micul dejun- dimineaţa mai devreme; cina este mai târziu, dar cu 2 ore
înainte de culcare.
Restul meselor se vor repartiza la intervale aproximativ egale.
În cazuri grave, febrili, vor fi alimentaţi în perioada când temperatura
scade, se ameliorează durerile.
- hipersecreţia gastrică, ulcer gastroduodenal - intervale scurte, chiar din
oră în oră şi 1 – 2 mese noaptea.
- bolnavii în stare gravă- mese mici, dese, ziua şi noaptea. Orele de
după prânz trebuie rezervate pentru odihnă, pentru ca digestia blochează energia
organismului prin angajarea unei mari cantităţi de sânge la nivelul organelor
abdominale.
Asistenţa trebuie să creeze atmosfera corespunzătoare pentru servirea
mesei. Vesela trebuie să fie suficientă pentru toate felurile de mâncare.
Asistenta va îmbrăca un şorţ curat, îşi spală mâinile, îşi leagă părul.
Servirea mesei trebuie făcută curat, operativ şi estetic, ceea ce va contribui
la îmbunătăţirea poftei de mâncare, decorul la declanşarea secreţiei sucurilor
digestive şi îmbunătăţirea stării psihice.
Alimentele trebuie să aibă aspect, formă corespunzătoare şi valoare
calorică.
www.formare.ro
25/ 36
Este foarte important ca fiecare aliment să fie servit în vase

corespunzătoare.
Nu este bine să se servească deodată toate felurile de alimente pe tavă în faţa
bolnavului, ci pe rând în măsura în care se termină felul anterior. Vesela utilizată
trebuie imediat ridicată, nu se servesc mai multe feluri într-o singură farfurie.
Alimentele nu trebuie atinse niciodată direct cu mâna.
Modul în care se face alimentarea depinde de natura bolii, precum şi de
starea lui naturală.
1. Alimentare activă- când mănâncă singur, fără ajutor;
2. Alimentare pasivă - starea generală nu permite alimentarea
independentă, ci necesită ajutor.
3. Alimentare artificială- introducerea alimentelor prin metode artificiale.
1. Alimentarea activă - stare generală bună, deglutiţie posteală. Se

alimentează singur- la masă- care se poate scula, care nu vor fi serviţi la pat în
poziţia şezând sau semişezând şi menţinuţi în această poziţie cât mai comod cu
perne.
Alimentele se pun pe o tavă aşezată pe genunchi sau coapse; nu se va da
niciodată farfuria în mâna asistatului: acesta rămâne cu mâinile blocate.
Cei care nu se pot ridica din poziţia orizontală vor fi întorşi pe partea
stângă poziţional, mâna dreaptă liberă; sub cap se pune o pernă, alimentele
solide vor fi tăiate dinainte; lichidele vor fi băute din căni umplute pe jumătate şi
prevăzute cu cioc.
2. Alimentarea pasivă- imobilizaţi, paralizaţi, adeseori epuizaţi, alimentaţi
de asistenţii care nu trebuie să dea impresia de grabă. Ritmul alimentar trebuie
să fie încet (obosesc uşor). Capul trebuie ridicat uşor şi aplecat spre bărbie- se
uşurează actul deglutiţiei. Sub bărbie se pune un şervet cu care se va şterge şi
bărbia dacă el se murdăreşte.
Alimentele servite pe tavă trebuie aşezate în aşa fel ca să vadă ce
mănâncă, şie pe noptieră, fie pe măsuţă.
Asistenta se va aşeza pe scaun lângă pat sau pe pat pe partea dreaptă a
bolnavului. Lichidele se vor servi din vase semi-umplute sau care au ciocuri.
Servirea lichidelor se poate face cu lingura sau linguriţa care se va introduce
uşor dincolo de arcada dentară.
Bolnavii în stare gravă au nevoie de linişte- fără convorbiri inutile. Dacă
doresc, asistenta nu trebuie să refuze să vorbească cu ei. Încurajarea în timpul
alimentaţiei şi asigurarea lui de contribuţia alimentelor la procesul de vindecare
are întotdeauna efect bun asupra apetitului bolnavilor.
După terminarea alimentării, bolnavul trebuie şters la gură, la nevoie i se
spală mâinile, apoi i se aranjează patul, îndepărtând fărâmiturile de pâine sau
alte resturi alimentare, care ajungând sub bolnav pot contribui la apariţia
escavelor. Lenjeria murdărită trebuie schimbată şi apoi bolnavul va fi lăsat în
linişte pentru a se odihni după oboseala pricinuită de actul alimentării.
3. Alimentarea artificială- prin sondă
- prin clisme
www.formare.ro
26/ 36
- prin fistula stomacală

- parentenale
Alimentarea bolnavilor inapetenţi. Introducerea unor cantităţi suficiente
de alimente în organismul inapetentului depinde de răbdarea, perseverenţa şi de
încrederea pe care a reuşit să i-o insufle bolnavului.
Dacă repulsia se manifestă faţă de regimul prescris, alimentele trebuie
schimbate cu altele, preferate, în cadrul limitelor prescrise.
- porţii mici, dese, servire estetică;
- lichide reci acidifiate cu bromuri.
- la bolnavul complet inapetent senzaţia de sete trebuie exploatată pentru
introducerea necesităţilor calorice în organism.
- Doze mici- 200 ml lichide la 2 – 3 ore- cu un conţinut variat şi bogat
(lapte, sucuri, fructe, bulion legume).
www.formare.ro
27/ 36
CAP.XII. Mobilizarea şi transportul bătrânului

asistat
Transportul bătrânului face parte integrală din îngrijirea lor. Este posibil
ca ei să nu se poată deplasa singuri.
Bătrânul - poate fi transportat de la domiciliu la cabinetul medical
- mutarea dintr-o cameră în alta
Un număr mare de bătrâni pot să se deplaseze singuri.
Alţii deşi se pot deplasa singuri, din cauza nesiguranţei în mers nu au curajul de
a păşi şi deci nu pot fi lăsaţi neânsoţiţi. La aceşti bătrânii este suficient doar
asistentul social, îl ţine de braţ, pentru a combate frica şi a-i reda siguranţa de
mers.
Vor fi mobilizaţi şi transportaţi:
 bătrânii în stare gravă: astenicii, adinamicii,
 bătrânii cu insuficienţă cardiopulmonară gravă, la care mişcarea este
contraindicată
 bătrânii febrili, epuizaţi
 bătrânii cu tulburări nervoase şi de echilibru
 bătrânii bolnavi psihici
Bătrânul suferind de afecţiuni ale membrelor inferioare care împiedică utilizarea
lor pentru deplasare.
Transportul bătrânului în funcţie de gravitatea afecţiunii de care suferă se poate
efectua cu targa, scaun sau fotoliu rulant, cu cărucioare, vehicule hipo.
Transportul efectuat în condiţii bune evită agravarea durerilor şi a şocului
traumatic şi la menţinerea unei stări generale mulţumitoare.
Un transport sau mobilizarea necorespunzătoare poate externa bătrânul şi
poate intensifica fenomenele obiective, poate agrava starea bătrânului .
Bătrânii vor fi pregătiţi din timp pentru mobilizare, transport, explicându-
i-se din timp necesitatea deplasării.
Bătrânii vor fi îmbrăcaţi corespunzător anotimpului, duratei drumului şi
mijlocul de transport.
Ridicarea bolnavului şi aşezarea lui pe mijlocul de transport sau în pat se
vor face cu foarte mare precauţie ferindu-l de dureri, traumatizare sau oboseală.
 Trebuie asigurat bătrânului maximum de confort posibil(paturi,
perne).Poziţia bătrânului să fie cât mai comodă, părţile dureroase vor fi
menajate, susţinute.
 Bătrânul va fi aşezat cu privirea îndreptată în direcţia de mers- la
urcarea scărilor trebuie ca direcţia să fie în sus, pentru a nu lăsa bătrânul cu
capul în jos.
 Nu trebuie supus la scuturări sau zguduiri.
www.formare.ro
28/ 36
 Bătrânul transportat trebuie însoţit de asistentul social care îl va

supraveghea în tot timpul transportului ţi va lua în caz de nevoie măsurile de
prim-ajutor.
Transportul se face cu targa, scaune, fotolii rulante.
Targa este cel mai simplu mijloc de transport;(doar bare de lemn-între
care este întinsă o pânză pe care se va culca bătrânul). Targa se va acoperi cu o
pătură şi un cearşaf, la nevoie se va adăuga o muşama şi o traversă; la căpătâi se
pune o pernă, bătrânul va fi învelit cu o a doua pătură cu care acesta va fi învelit.
Trebuie avută grijă ca bătrânul să aibă totdeauna capul în partea mai
ridicată, ducându-l la urcuş cu capul înainte, iar la coborâre cu capul înapoi.
Fotoliul rulant-bătrânul poate fi transportat în poziţia şezând, când nu este
cazul să facă deplasări în picioare.
Pregătirea bătrânului pentru transport- în funcţie de starea bătrânului va fi
îmbăiat, îmbrăcat în lenjerie curată şi îmbrăcăminte comodă. Se vor oferi
bătrânului bazinatul şi urinarul în vederea evacuării scaunului şi urinei.
Aşezarea bătrânului va fi în funcţie de afecţiunea care suferă.
 Improvizarea din materiale existente -pentru transportul bătrânilor cu
orice mijloc de transport;
-targa se înlocuieşte cu un scaun
cu spătar
-improvizarea unei tărgi
-transportul pe braţe
În funcţie de starea generală bătrânul ocupă în pat o poziţie activă, pasivă
sau forţată.
Poziţia activă: starea generală uşoară- poziţia omului sănătos. Ei se mişcă
singuri neavând nevoie de ajutor.
Poziţia pasivă: starea generală gravă- adinamicii care şi-au pierdut forţa
fizică. Poziţia este determinată de forţa de gravitaţie. Pentru schimbarea poziţiei
este nevoie de ajutor.
Poziţia forţată: luarea anumitor atitudini neobişnuite.
Aceeaşi poziţie care la un bătrân mai puţin grav este o poziţie activă, poate
deveni o poziţie forţată impusă de conduita terapeutică.
Decubit dorsal – culcat pe spate cu faţa în sus. Menţinerea acestei poziţii
poate cauza dureri la nivelul coloana lombară-se va introduce sub regiunea
lombară un sul de flanelă.
Din această poziţie bătrânul poate fi ridicat în postură semişezând.
Poziţia şezând: prin folosirea unor perne se poate obţine un fotoliu foarte
comod.
Decubit ventral:- poziţia bătrânului poate fi schimbată activ sau pasiv.
Schimbările activele le execută voluţional bătrânul singur.
Schimbările pasive sunt cele efectuate cu ajutorul asistentului social la bătrânii
adinamici, imobilizaţi, inconştienţi, paralizaţi şi la cei care nu pot executa decât
anumite mişcări.
Asistentul social trebuie să cunoască tehnica corectă a mişcărilor pasive,
pentru ca deplasarea să se poată executa în mod convenabil.
www.formare.ro
29/ 36
Apucarea bătrânului se face precis, sigur cu toată mâna, cu degetele

alăturate, aşezând perna pe suprafaţa corpului bătrânului, protejând regiunile
dureroase.
Asistentul social care ridică bătrânul trebuie să se aşeze în aşa fel ca baza
de susţinere a picioarelor să fie cât mai mare, să aibă genunchi uşor flexaţi şi
corpul aplecat înainte. Acesta poate necesita un efort mai mic şi în acelaşi timp
îşi va menţine echilibrul.
Mişcările pasive cele mai frecvente sunt:
1. întoarcerea bătrânului din decubit lateral în decubit dorsal şi înapoi.
2. ridicarea bătrânului în poziţia rezemat.
3. readucerea la loc a bătrânilor care au alunecat în jos de pe pernă.
Bătrânul trebuie mobilizat când starea lui permite acest lucru. Mobilizarea
depinde de natura bolii, starea generală, tipul de reactivitate a bătrânului.
În timpul mişcărilor active sau pasive va fi urmărită expresia feţei,
coloraţia tegumentelor, pulsul şi respiraţia.
Mobilizarea bătrânului se începe cu mişcarea capului şi cu ridicarea şi
schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare- reactivându-se în ce
mod circulaţia sanguină şi previne apariţia trombozelor şi exozelor.
Urmează ridicarea în poziţia şezând- pasivă la început iar dacă e posibil mai
târziu activă.
Se pot face şi exerciţii de respiraţie.
Aşezarea bătrânului şezând la marginea patului, dacă se poate menţine
singur în acea poziţie. Atenţie să nu fie comprimate vasele coapsei.
Dacă suportă bine această poziţie bătrânul va fi aşezat într-un fotoliu lângă pat.
Ridicarea bătrânului în poziţia ortostatică, apoi primii paşi, şi când e
posibil o mică plimbare.
Unii bătrânii refuză să se scoale din pat, fiindu-le frică să nu cadă. Trebuie
dusă muncă de lămurire asupra mişcărilor active.
www.formare.ro
30/ 36
CAP.XIII. Mobilizarea şi transportul persoanelor asistate

imobilizate
Îngrijirea bolnavilor imobilizaţi în mediul familial, la domiciliu, ridică o

serie de probleme în faţa personalului de specialitate, probleme ce trebuie
rezolvate în colaborare cu familia.
De cele mai dese ori aparţinătorii nu posedă cunoştinţe necesare pentru îngrijirea
celor imobilizaţi, motiv pentru care este indispensabilă nevoia unui asistent.
Problemele cele mai importante ale îngrijirii bolnavilor imobilizaţi sunt:
 crearea condiţiilor igienice corespunzătoare;
 asigurarea bazei materiale a îngrijirii;
 menţinerea igienei personale şi servirea bolnavului la pat;
 aplicarea corectă a indicaţiilor prescrise.
Imobilizarea îndelungată a unor bolnavi la pat poate fi consecinţa anumitor
afecţiuni mai grave sau poate fi impusă ca o măsură terapeutică.
Astfel unii bolnavi nu se pot scula din pat din cauza asteniilor, paraliziilor,
leziunilor membrelor inferioare, pe când alţii ar avea forţă fizică suficientă
pentru a se ridica din pat, acest lucru le este interzis fie ca o măsură preventivă
faţă de unele complicaţii(hemoragii, complicaţii cardiace), fie ca o măsură
terapeutică(fracturi, traumatisme, infarct miocardic).
Bolnavul imobilizat îşi petrece tot timpul în pat; el nu se ridică şi în
majoritatea cazurilor nu-şi poate schimba nici poziţia. Din această cauză, patul
său trebuie transformat într-un adevărat mobilier combinat, care să-i asigure un
confort maxim posibil.
Imobilizarea îndelungată predispune asistatul la o serie de complicaţii,
izvorâte tocmai din inactivitatea lui. Astfel încetinirea curentului sanguin
favorizează formarea trombozelor; ventilaţia deficitară a plămânilor contribuie
la apariţia pneumoniilor hipostatice; presiunea exercitată asupra ţesuturilor care
acoperă proeminenţele osoase cauzează escare de decubit; lipsa activităţii
musculare face ca muşchii să se atrofieze şi să scadă tonusul general al
organismului, pielea îşi pierde tonicitatea.
De aici rezultă că aceste persoane necesită o atenţie deosebită.
Toaleta se face în pat sub forma băii parţiale sau complete în măsura în
care pacientul poate fi mobilizat pasiv. Confortul trebuie asigurat prin schimbări
pasive de poziţie. Dacă starea lui îi permite, cu ajutorul unor utilaje
auxiliare(agăţătoarele de metal sau cele confecţionate din pânză) trebuie create
posibilităţi pentru ca el singur să poată executa anumite mişcări.
Îngrijirea persoanei imobilizate trebuie să prevină instalarea complicaţiilor
de orice natură. Procedeele de profilaxie depind în mare măsură de starea
pacientului, de gradul în cate poate fi mobilizat pasiv sau activ, dar şi de
mijloacele ajutătoare ce-i stau la dispoziţie.
www.formare.ro
31/ 36
Mobilizarea este hotărâtă de medic în funcţie de boală, stare generală;

previne apariţia complicaţiilor şi grăbeşte procesul de vindecare.
Mobilizarea persoanei asistate imobilizate se desfăşoară în mai multe
etape:
 mobilizarea capului şi membrelor cu urmărirea feţei şi pulsului;
 ridicarea în poziţia şezândă în pat de mai multe ori pe zi în mod pasiv
sau activ asociată cu exerciţii de respiraţie;
 aşezarea la început în poziţia şezândă la marginea patului, apoi în
fotoliu lângă pat;
 se exersează ridicarea în poziţia ortostatică.
Transportul persoanelor imobilizate de la domiciliu la spital sau în spital
dintr-o secţie în alta se face cu: brancarda sau targa, fotoliu rulant, patul rulant,
căruciorul.
În timpul transportului este obligatorie însoţirea persoanei transportate de către
persoanele specializate.
Comportarea plină de blândeţe, atitudinea calmă, gesturile lipsite de
repezeală sau violenţă, promptitudinea cu care răspunde la chemările asistatului,
contribuie la întărirea încrederi asistatului şi-l face să suporte mai uşor
imobilizarea. După terminarea perioadei de repaus, mobilizarea se va face
progresiv, cu foarte mare precauţie.
www.formare.ro
32/ 36
CAP.XIV. Respectarea şi aplicarea prescripţiilor

medicale
Colaborarea medicului cu asistenta socială este foarte strânsă, ea fiind

infirmată de starea generală a bătrânului.
 se stabileşte planul tratamentului, măsurile ce trebuie luate în interesul
bătrânului ;
 asistenta va sta în permanenţă lângă bătrân şi informează medicul de
familie asupra stării de sănătate şi asupra comportării în cursul perioadei de timp
care a trecut de la vizita anterioară, menţionând eventualele manifestării
neobişnuite observate.
 asistenta medicală va arăta modul cum au fost aplicate prescripţiile
medicale, precum şi modul în care bătrânul a reacţionat la acestea, dacă a
prezentat intoleranţă faţă de medicamente sau se constată efecte favorabile;
 dezbracă bolnavii şi acordă ajutorul pentru examinările clinice, aduce
bătrânii în poziţii adecvate, sprijină bătrânii slabi în cursul examinării şi asigură
iluminarea necesară.
Dacă ea consideră necesar, păstrează şi prezintă medicului urina, scaunul,
vărsăturile şi sputa.
 preia toate indicaţiile şi prescripţiile relative la medicaţie, alimentaţie,
hidratarea şi alte procedee de îngrijire şi de tratament. Sarcinile pe care le
primeşte le notează în carnetul de lucru. Referitor la medicaţie, va înscrie exact
felul medicamentelor ce vor fi administrate, doza exactă, orarul, precum şi
modul de administrare.
Regimul împreună cu completările speciale ale medicului, ca şi
preferinţele bătrânului în cadrul punerii de dietă prescrisă vor fi de asemenea
scrise în caiet.
Îmbracă bătrânul dacă a fost dezbrăcat, îl aşeză înapoi comod în pat şi
reface patul.
Datele care trebuie ascunse în faţa bolnavului, vor fi comunicate în afara
camerei, căci orice gest sau comunicare în şoaptă creează bătrânului stări de
suspiciune în legătură cu o reală sau închipuită înrăutăţire a stării sale.
Asistentul social totalizează sarcinile pe care le-a notat în caietul ei şi le
clasifică importanţa.
Tratamentele medicamentoase sunt de două feluri:
 per os
 parentenal
Medicamentele per os se administrează la anumite ore – înainte, în timpul
sau după masă- necesare la nevoie.
Tratamentul parentenal se efectuează o dată pe zi, la nevoie sau la
intervalele specificate de medic.
www.formare.ro
33/ 36
CAP.XV. Supravegherea stării de sănătate

a persoanei asistate
Supravegherea stării de sănătate a persoanei asistate ridică o serie de

probleme în faţa personalului de specialitate, acesta necesitând minimum de
cunoştinţe.
Supravegherea şi îngrijirea persoanelor vârstnice presupune implicarea în
întreaga lor viaţă, asigurarea bunăstării în întregul ei, luarea în considerare a
interdependenţei între factorii mentali, sociali, spirituali şi de mediu şi nu numai
a celor legaţi de boală sau deficienţă.
Bunăstarea materială (trai de viaţă decent), starea de bine fizică, starea de
bine emoţională, relaţiile interpersonale, stăpânirea propriei vieţi sunt indicatori
ai vieţii ce conduc la o supraveghere adecvată a stării de sănătate.
Necesitatea observării atente a bolnavului vârstnic izvorăşte din
monotonia simptomatologiei îmbolnăvirii sale.
Simptome-în aparenţă- de mică importanţă pot reflecta îmbolnăviri grave, care
ulterior devin fatale.
Reactivitatea organismului fiind mult diminuată, asistentul personal
trebuie să urmărească cu foarte mare atenţie chiar şi abaterile minimale de la
starea normală, ca scăderea poftei de mâncare, emiterea de scaune mai moi,
tulburările de orientare, scăderea interesului faţă de mediul ambiant, care pot
preveni complicaţii grave.
Datorită reducerii forţelor fizice şi a capacităţii de acomodare oamenii în
vârstă ajung de multe ori în stare de subnutriţie cu hipovitaminoze
policarenţiale. Din acest motiv trebuie supravegheat şi modul de hrănire al
persoanei asistate, insistând pentru a introduce alimentele şi lichidele necesare
organismului.
Omul în vârstă poate contracta toate bolile vârstei mai tinere, însă din
cauza reactivităţii modificate a organismului acestea au o evoluţie aparte,
caracterizată printr-un debut totdeauna insedios, simptomatologie monotonă şi
de multe ori deosebită, uneori contrară evoluţiei obişnuite a aceleiaşi boli.
Astfel evoluţia apendicitei fără febră sau dureri, debutul dioreic al
pneumoniei sau contractarea bolilor infcţioase sunt bine cunoscute.
Ţinând cont de acestea se vor urmări modificările parametrii funcţiilor
vitale:
 modificările de temperatură
 frecvenţa mişcărilor respiratorii
 valorile tensiunii arteriale
 frecvenţa, cantitatea, conţinutul şi simptomele ce însoţesc vărsăturile;
în cazul în care acestea apar
 intensitatea şi durata durerilor dacă ele există
www.formare.ro
34/ 36
În acelaşi timp legat de supravegherea stării de sănătate se va urmări

starea psihică a asistatului dar şi somnul. Comunicarea cu cei din jur, plimbarea
în aer liber sau mersul la cumpărături sunt fenomene ce pot conduce la o stare de
bună dispoziţie şi linişte sufletească a asistatului.
Chiar şi simplul fapt că are cu cine discuta, că nu se simte singur acolo
unde trăieşte, că are o casă, un spaţiu pentru intimitate, vecini, sunt lucruri care-l
fac să iasă din acea stare de nesiguranţă, de a se simţi respins, marginalizat de
ceilalţi.
Pentru persoana asistată prelungirea vieţii îşi găseşte rostul numai atunci
când simte că este mulţumit şi lipsit de suferinţe.
www.formare.ro
35/ 36
CUPRINS
CAP.I. Aplicarea N.P.M. şi P.S.I................................................................. 2

CAP.II. Comunicarea la locul de muncă ...................................................... 6
CAP.III. Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare.......................................... 7
CAP. IV. Asigurarea perfecţionării profesionale .......................................... 9
CAP.V. Completarea fişei de îngrijire a persoanei asistate.......................... 11
CAP.VI. Gestionarea resurselor alocate ..................................................... 13
CAP.VII. Planificarea activităţii zilnice ..................................................... 14
CAP.VIII. Acordarea îngrijirilor igienice pentru persoana asistată .............. 16
CAP.IX. Acordarea primului ajutor persoanei asistate ................................ 18
CAP.X. Asigurarea confortului bătrânului asistat ....................................... 20
CAP. XI. Asistarea alimentaţiei şi administrarea alimentelor ...................... 21
CAP.XII. Mobilizarea şi transportul bătrânului asistat ................................ 28
CAP.XIII. Mobilizarea şi transportul persoanelor asistate imobilizate ......... 31
CAP.XIV. Respectarea şi aplicarea prescripţiilor medicale ......................... 33
CAP.XV. Supravegherea stării de sănătate................................................. 34
www.formare.ro
36/ 36

Ingrijitor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ingrijitor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SC INTERCONSULT 2001 SRL – MIOVENI Suport curs Îngrijitor bătrâni la do miciliu

CAP.I. Aplicarea N.P.M. şi P.S.I

Fiecare angajat (salariat) indiferent de domeniul de activitate trebuie să

Echipament individual de protecţie

1. Dotare cu echipament individual de protecţie şi alegerea sortimentelor

Însuşirea normelor P.S.I. (prevenirea şi stingerea incendiilor)

1. La prevenirea incendiilor vor fi respectate prevederile Normelor

Însuşirea măsurilor de prim ajutor:

În afară de cunoştinţele teoretice şi practice trebuie să aibă în dotare o

Reguli ce se impun a fi respectate în efectuarea unui pansament:

1. Să se lucreze în condiţii riguroase de asepsie (lipsa microbilor) pentru

Asigurarea primului ajutor persoanei asistate

În principiu primul ajutor are rolul de a calma suferinţa bolnavului în

În hemoragie arterială se pune garoul deasupra hemoragiei iar în cea

CAP.II. Comunicarea la locul de muncă

Primirea şi transmiterea informaţiilor:

CAP.III. Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare

Condiţiile igienico-sanitare impun cunoaşterea şi aplicarea normelor de

Pentru întreţinerea curăţeniei şi efectuarea dezinfecţiei vor fi dotaţi şi

CAP. IV. Asigurarea perfecţionării profesionale

Orice persoană angajată în orice fel de activitate trebuie să aibă cunoştinţe

CAP.V. Completarea fişei de îngrijire a

Fişa de îngrijire a persoanei asistate reprezintă documentul care atestă

- respectarea tratamentului medical prescris

CAP.VI. Gestionarea resurselor alocate

1.Gestionarea resurselor materiale

2.Gestionarea resurselor financiare:

CAP.VII. Planificarea activităţii zilnice

O însuşire de bază a asistenţei sociale este punctualitatea. Trebuie

Programul de muncă trebuie să înceapă numai după trezirea bătrânului,

CAP.VIII. Acordarea îngrijirilor igienice pentru

Asistentul personal este persoana care trebuie să acorde îngrijire, să

CAP.IX. Acordarea primului ajutor

Persoanele asistate sunt oameni bătrâni. La această vârstă cele mai

CAP.X. Asigurarea confortului bătrânului

Asigurarea cadrului de confort psihic al bătrânului asistat:

Organizarea activităţii de relaxare:

CAP. XI. Asistarea alimentaţiei şi administrarea

important în metabolismul intermediar şi în funcţia de dezintoxicare a

Echivalente cantitative şi calitative.

3. Regim hidrovaburat- lichide vaburate – limonade, sucuri pentru aport

Este foarte important ca fiecare aliment să fie servit în vase

1. Alimentarea activă - stare generală bună, deglutiţie posteală. Se

- prin fistula stomacală

CAP.XII. Mobilizarea şi transportul bătrânului

 Bătrânul transportat trebuie însoţit de asistentul social care îl va

Apucarea bătrânului se face precis, sigur cu toată mâna, cu degetele

CAP.XIII. Mobilizarea şi transportul persoanelor asistate

Îngrijirea bolnavilor imobilizaţi în mediul familial, la domiciliu, ridică o

Mobilizarea este hotărâtă de medic în funcţie de boală, stare generală;

CAP.XIV. Respectarea şi aplicarea prescripţiilor

Colaborarea medicului cu asistenta socială este foarte strânsă, ea fiind

CAP.XV. Supravegherea stării de sănătate

Supravegherea stării de sănătate a persoanei asistate ridică o serie de

În acelaşi timp legat de supravegherea stării de sănătate se va urmări

CAP.I. Aplicarea N.P.M. şi P.S.I................................................................. 2

S-ar putea să vă placă și