Sunteți pe pagina 1din 13

Istoria Banilor

Banii reprezintă una dintre cele mai importante invenții ale istoriei omenirii
dacă nu chiar cea mai importantă în viziunea multora și au fost inventați
pentru a înlocui trocul.
Înainte să fie inventați
banii, comerțul se
desfășura sub forma
unor trocuri, adică
schimburi de mărfuri. În
căutarea unui sistem de
plată mai ușor și mai
confortabil oamenii au
ajuns la ideea de a folosi
lucruri mici pe post de
bani, care erau denumiți
„bani marfă”.
De-a lungul istoriei, banii au Full
trecut prin mai multe forme
și etape de dezvoltare, ceea ce
a făcut omenirea să înțeleagă
cu adevărat care este
valoarea și importanța
acestora. Sistemul de schimb
de mărfuri își are originea
încă din Epoca de Piatră,
atunci când oamenii au
început să are ogoarele și să
crească animale. Când aceștia Full
au realizat că produceau mai
mult decât puteau consuma a
luat naștere trocul.
Primii bani au fost folosiți de oameni în urmă cu vreo 4.000 mii de ani, la
mijlocul mileniului al III-lea î.Hr., când poporul mesopotamian a creat
așa-numitul „shekel”, considerat ca fiind prima formă cunoscută de
monedă.

1 KG
1 KG

Monedele aveau aceeași valoare ca și metalul prețios din care erau


produse, iar pentru garanția greutății erau marcate cu un sigiliu al
regelui grec Cressus. Tot atunci a apărut și primul bancher, Pithius.
Deși sistemul monetar a fost unul dintre cele mai de
succes mijloace de plată, utilizarea banilor din metal
ridicau probleme în cazul produselor scumpe
deoarece acestea necesitau un volum uriaș de
monede. În plus, acestea erau și o țintă pentru hoți în
timpul transportării.
Drept urmare, oamenii s-au gândit
la un sistem de plată mai ușor și
astfel au apărut banii din hârtie
(bancnotele). Aceștia s-au numit
inițial „hârtii de valoare” sau „bani
reprezentativi”. Cei care au
inventat bancnotele au fost
chinezii, cei care au inventat și
hârtia. Primii bani tipăriți de către
stat au fost, însă, emiși de
guvernele coloniale din partea de
nord a Americii.
Sistemul de plată cu bani de hărtie era foarte simplu. Astfel,
bancherii sau aurarii păstrau monedele în locuri sigure și eliberau
niște chitanțe pe care era indicată suma totală de bani. Odată cu
trecerea timpului, aceste hârtii au început să fie folosite ca
mijloace de plată, iar folosirea lor dus la apariția bancnotelor pe
care le știm cu toții astăzi.
Invenția cardurilor s-a produs în 1949, după o idee a omului de afaceri Frank
McNamara. Acesta a mers într-un restaurant, însă își uitase portofelul acasă.
Astfel i-a venit ideea de a inventa primul card de credit ce purta denumirea
Diners Club și putea fi folosit doar pentru plățile la restaurant.

Ulterior oamenii au realizat cât de utile sunt cardurile, astfel au devenit foarte
poluare si astăzi pot fi folosite în majoritatea centrelor comerciale.
Criptomonedele sunt monede digitale care utilizează criptografia – o tehnică
pentru codificarea datelor pentru ca cei care nu dețin parola să nu le poată
citi. Datorită criptografiei, criptomonedele sunt pur și simplu imposibil de
falsificat, deși siguranța lor depinde de asemenea de câțiva alți factori.
Lumea este tot mai digitală și mai interconectată, iar criptomonedele joacă
un rol cheie în furnizarea de autonomie financiară fiecărei persoane de pe
planetă.

Criptomonedele reprezintă un viitor posibil pentru bani, cu un consens care


se concretizează tot mai mult în schimbarea radicală a sistemului financiar
global.
Există aproape două miliarde de consumatori potențiali în toată lumea, care
nu au acces la sericii bancare. Criptomonedele ar putea permite fiecăruia
dintre ei să participa la viața financiară a lumii. Ce vor face și ce vor spune
despre această oportunitate ne va schimba pentru totdeauna.
Surse :

https://kriptomat.io/ro/criptomonede
/un-scurt-istoric-al-criptomonedelor/

https://www.libertatea.ro/lifestyle/istoria-banilor-
4319975

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ban_(mijloc_de_plat%
C4%83)
https://www.clubantreprenor.ro/2022/11/30/istoria-cardurilor-
bancare/

S-ar putea să vă placă și