Prisma optica și Dispersia lumini

Prisma optică
Prisma optică este un obiect optic transparent care poate fi utilizat pentru a descompune
lumina în diferite culori și pentru a crea efecte de curbură sau de refracție. A fost inventată în
secolul al XVII-lea de către fizicianul englez Sir Isaac Newton și a revoluționat domeniul
optic, permitând o înțelegere mai profundă a naturii luminii.

O prismă optică are o formă trapezoidală și este fabricată din sticlă sau cristal. Atunci când
lumina trece prin prisma optică, acesta se curbează de două ori, o dată la intrarea în prismă
și o dată la ieșirea din aceasta. Datorită acestei curburii, lumina se descompune în culorile
sale componente, ceea ce este cunoscut sub numele de dispersie. Culorile sunt separate
într-un spectru de la violet la roșu, ordonate în ordine inversă de lungimea de undă.

Un alt aspect important al prismei optice este indicele de refracție. Indicele de refracție
măsoară capacitatea unui material de a refracta lumina și este definit ca raportul dintre
viteza luminii în vid și viteza luminii într-un material dat. De exemplu, sticla are un indice de
refracție mai mare decât aerul, ceea ce înseamnă că lumina se curbează mai mult atunci
când trece prin sticlă decât atunci când trece prin aer.

Prin utilizarea prismei optice, fizicienii pot analiza lumina și pot studia proprietățile sale.
Acesta poate fi utilizat în spectroscopie, care este studiul spectrului luminii și care ne permite
să identificăm compoziția unui obiect în funcție de culorile pe care le emite sau le absoarbe.
De exemplu, spectroscopul poate fi folosit pentru a identifica elementele chimice prezente
într-o stea.

O altă utilizare importantă a prismelor optice este în telescoapele astronomice. Prin

utilizarea unor prismă speciale, telescoapele pot fi construite astfel încât să inverseze
imaginea, astfel încât obiectele văzute prin telescop să apară cu susul în jos.

Prisma optica este un mediu transparent delimitat de două fețe plane neparalele care fac
între ele un unghi diedru. Linia de intersecție a fețelor neparalele este numită muchia
prismei. Fața opusă muchiei este numită baza prismei.Unghiul diedru format de fețele
prismei,( A) este numit unghiul prismei sau unghi refringent. Orice plan perpendicular pe
muchia prismei determina o secțiune principală.
Când raza incidentă (SI) cade pe fața AB a prismei se refractă (prima rază refractată II'),
apropiindu-se de normala NI (naer < nprismă) după legea:
sin i = n ∙ sin r
Raza II' se refractă la căderea pe fața AC a prismei în punctul I', depărtându-se de normala
NN' (nprismă > naer), după legea:
n ∙ sin r' = sin i'
Unghiul dintre direcția razei incidente (SI) și direcția razei emergente (I'R) se numește
unghi de deviație (δ) care are valoarea:
δ = i + i' – (r + r') = i + i' – A

δ-unghi de deviatie (delta)

SI-raza incidentă
II’-prima raza refractată
NN’-normala
I’R- raza emergentă
n-indice de refractie

Deviația minimă:
Când unghiul de incidență (i) variază și unghiul de deviație (δ) variază, luând
întotdeauna valori mai mari decât o anumită valoare minimă (δ m).
Când i = i' și r = r' obținem valoarea unghiul de deviație minimă (δ m):
δm = 2 ∙ i – A
Dacă măsurăm experimental unghiul de deviație minimă se poate determina
indicele de refracție al prismei cu formula:

Relația ne arată dependența unghiului de deviație minimă (δ m) de indicele de

refracție al prismei explicând descompunerea luminii albe în culorile
curcubeului.
Dispersia lumini

Dispersia luminii a fost pusa in evidenta experimental si studiata stiintific de catre

Newton.Intr- un experiment efectuat in anul 1672, Newton a observat descompunerea
luminii in componentele monocromatice, folosind o prisma optica: pe ecranul de observatie
aparea o succesiune continua de culori de la rosu la violet.
La trecerea prin prisma, lumina se descompune in fascicule colorate care trec prin prisma cu
viteze diferite, de aceea ies din prisma sub unghiuri diferite. Fasciculul, in forma unui evantai,
este deviat in raport cu directia incidenta. Au fost definite 7 culori de baza care formeaza
spectrul ROGVAIV : rosu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet.

O masura simpla a dispersiei o constituie deviatia unghiulara dintre raza rosie si cea violeta.
Pentru majoritatea materialelor transparente, cu cat este mai mare deviatia, cu atat este mai
mare si dispersia. Stralucirea diamantului este datorata partia dispersiei sale mari.
Mediul influenteaza propagarea luminii datorita interactiunii acesteia cu atomii si moleculele
mediului