Eficienta economica şi productivitatea

Agenţii economici evaluează rezultatele activităţii lor cu ajutorul indicatorilor economici, denumiţi şi indicatori de
eficienţă.

Indicatorii economici sunt expresii numerice ce măsoară activitatea economică. Indicatorii de eficienţă sunt:

• Productivitatea;
• Costul;
• Profitul
Productivitatea reprezintă eficienţa, randamentul sau rodnicia cu care sunt combinaţi şi utilizaţi factorii de producţie
în activitatea de obţinere a bunurilor şi serviciilor.

Randamentul factorilor de producţie se apreciază cu ajutorul nivelului productivităţii.

Relaţia care exprimă nivelul productivităţii este:

W = Q/Fi,

unde: W = nivelul productivităţii

Q = producţia (exprimată în unităţi fizice - bucăţi, kilograme, metri, tone sau/şi în unităţi monetare - lei, dolari, euro)

Fi = efortul depus, factorii de producţie utilizaţi exprimaţi în unităţi fizice sau monetare

SARCINI! (pe grupe)

1. Ce efecte generează cresterea productivităţii la nivelul firmei?

2. Ce efecte generează cresterea productivităţii la nivelul economiei nationale?

Nivelul şi evoluţia productivităţii depind de numeroase împrejurări economice şi extraeconomice, cum

ar fi:

• calitatea factorilor de producţie utilizaţi;

• calitatea organizării şi managementului activităţii economice;

• motivaţia economică a posesorilor factorilor de producţie;

• condiţiile naturale;

• climatul politic şi social existent.

În practica economică se folosesc două forme de determinare şi analiză a productivităţii:

• productivitatea globală (totală); • productivitatea parţială

Productivitatea globală exprimă eficienţa agregată a tuturor factorilor de producţie implicaţi în obţinerea unui rezultat şi
se poate calcula ca productivitate globală medie: W = Q/ (P+L+Kt)

sau ca productivitate globală marginală:

W = ΔQ/ (ΔP+ΔL+ΔKt)
Nivelul productivităţii parţiale se exprimă tot prin productivitate medie şi productivitate marginală, dar redate pentru
fiecare factor de producţie pentru care vrem să o calculăm în parte.

Productivitatea medie exprimă eficienţa medie obţinută prin utilizarea fiecărui factor de producţie în parte.

Productivitatea muncii (WmL) arată eficienţa medie prin care este consumat factorul muncă. WmL = Q/L, unde Q =
producţia; L = numărul de lucrători sau timpul lucrat, exprimat în ore de muncă.

Productivitatea medie a pământului (WmP) arată eficienţa medie cu care este utilizat factorul pământ şi se calculează
ca un raport între rezultatele obţinute (Q) şi suprafaţa totală de teren (P) folosită pentru obţinerea producţiei respective:

WmP = Q/P

Productivitatea medie a capitalului (WmK) arată eficienţa medie cu care este utilizat factorul capital şi se calculează ca
un raport între rezultatele obţinute (Q) şi capitatul tehnic utilizat (Kt):

WmK = Q/Kt

Productivitatea marginală exprimă eficienţa obţinută prin modificarea cu o unitate a unuia, mai multora sau a tuturor
factorilor de producţie.

Productivitatea marginală a muncii (WLmg) exprimă eficienţa ultimei unităţi de muncă implicată în activitatea
economică.

Productivitatea marginală a muncii se determină ca un raport între variaţia absolută a producţiei (ΔQ) şi variaţia
cantităţii de muncă (ΔL) utilizată prin adăugarea unei noi unităţi din factorul de producţie muncă, după relaţia:

WLmg = ΔQ/ΔL

Productivitatea marginală a capitalului exprimă eficienţa ultimei unităţi de capital tehnic atras şi utilizat în activitatea
economică.

Productivitatea marginală a capitalului tehnic se determină ca un raport între variaţia absolută a producţiei (ΔQ) şi
variaţia cantităţii de capital tehnic (ΔKt) utilizat prin adăugarea unei noi unităţi din factorul de producţie capital, după
relaţia:

WKtmg = ΔQ/ΔKt

Productivitatea marginală a pământului exprimă eficienţa ultimei unităţi de teren (ha, ar, mp) atrase şi utilizate în
activitatea economică

Productivitatea marginală a pământului se determină ca un raport între variaţia absolută a producţiei (ΔQ) şi variaţia
absolută a suprafeţei de teren (ΔP) utilizate prin adăugarea unei noi unităţi din factorul de producţie pământ, după
relaţia

WPmg = ΔQ/ΔP
 COSTUL PRODUCTIEI

Combinarea factorilor de producţie este un proces tehnico-economic de unire a acestora în vederea obţinerii de bunuri
economice, în condiţii de eficienţă maximă.

Combinarea factorilor de producţie are două laturi: latura tehnică şi latura economică.

Latura tehnică are în vedere unirea factorilor de producţie specifici şi complementaritatea acestora. Latura economică
vizează maximizarea profitului.

Combinarea factorilor de producţie depinde de:

• Natura activităţii - tipul de activitate: agricultură, industrie, turism, transport, etc.

• Nevoia de bunuri şi servicii - cererea pentru anumite bunuri;

• Condiţiile tehnice de producţie - rolul esenţial în acest caz îl are progresul tehnic;

• Abilitatea întreprinzătorului - rolul determinant îl are aici capacitatea de a conduce o afacere.

Costul de producţie reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de un agent economic cu producerea şi desfacerea unui
bun economic sau serviciu.

Costul este expresia valorică a consumului de factori de producţie efectuat de întreprinzător în fiecare ciclu de
producţie. Activitatea economică este eficientă atunci când costurile de producţie sunt mai mici decât veniturile
obţinute din vânzarea producţiei.

Consumul de capital fix se exprimă numai valoric, prin amortizare.

Amortizarea se calculează conform formulei:

A = Kf / n

Consumul de capital circulant este pus în evidenţă atât fizic (kg, tone, metri) - prin consum specific sau tehnologic - cât şi
valoric (u.m.). Cheltuielile cu capitalul circulant (Kc) şi amortizarea (A) formează cheltuielile materiale ale firmei (Cmat) :
Cmat = Kc + A Consumul factorului muncă este pus în evidenţă:

• Fizic - prin numărul de lucrători sau prin timpul lucrat;

• Valoric - prin plăţile făcute pentru salarizarea angajaţilor;

Cheltuielile salariale ale firmei includ salariile lucrătorilor direct productivi (salarii directe - Sd), ale personalului
administrativ (salarii indirecte - Si), contribuţiile pentru ajutorul de şomaj şi asigurările sociale (CAS).

Consumul factorului pământ este pus în evidenţă numai valoric, fie prin suma necesară cumpărării acestuia, fie prin
sumele plătite pentru utilizare (arendă).

Costul este o parte componentă a preţului (P) de vânzare a produsului, permiţând producătorului să-şi recupereze
cheltuielile suportate şi să obţină un câştig.

Costurile globale reprezintă toate cheltuielile necesare obţinerii unui volum dat al producţiei unui bun sau serviciu.
Costul global (CT) cuprinde costul global fix (CF) şi costul global variabil (CV).

CT = CF + CV

Costul global fix (CF) cuprinde costurile care, pe termen scurt, nu se modifică în funcţie de volumul producţiei:
amortizarea capitalului fix, dobânzile, taxele, impozitele, salariile indirecte, chiria, întreţinerea, iluminatul şi încălzitul
spaţiilor de producţie, asigurările, telefonul. Aceste costuri sunt suportate de firmă, chiar dacă producţia este zero.
Costul global variabil (CV) cuprinde costurile care se modifică în funcţie de volumul producţiei:

cheltuieli cu materii prime, materiale auxiliare, energia şi combustibilul pentru producţie, apa tehnologică, salarii
directe. Costurile variabile evoluează în acelaşi sens cu producţia, dar nu strict proporţional.

Costurile medii (unitare) reprezintă cheltuielile pe unitate de produs sau serviciu. Costurile medii (unitare) sunt: fixe,
variabile şi totale.

Costul fix mediu (CFM) reprezintă costul fix suportat de fiecare unitate de produs şi se determină ca un raport între
costul fix global (CF) şi volumul producţiei (Q):

CFM = CF / Q Costul variabil mediu (CVM) reprezintă costul variabil suportat pentru fiecare unitate de produs şi se
determină raportând costul variabil global (CV) la volumul producţiei (Q). Mărimea şi dinamica sa depinde atât de
evoluţia costului variabil, cât şi a producţiei.

CVM = CV / Q

Costul total mediu (CTM) reprezintă costul total suportat de fiecare unitate de producţie şi se determină ca un raport
între costul total global (CT) şi producţia obţinută.

CTM = CT / Q

Pe termen scurt, evoluţia sa depinde de dinamica CV şi Q.

Costul marginal (Cmg) reprezintă sporul de cheltuieli totale determinat de creşterea producţiei cu o unitate şi se
determină ca un raport între variaţia costurilor totale (ΔCT) şi variaţia producţiei (ΔQ).

Cmg = ΔCT / ΔQ

Pe termen scurt, mărimea sa depinde doar de costul variabil global şi mediu: Cmg = ΔCV / ΔQ, întrucât ΔCF = 0

Cunoaşterea nivelului şi a evoluţiei costului marginal are o importanţă deosebită în fundamentarea deciziilor
producătorului privind stabilirea nivelului optim al producţiei, deci în vederea maximizării profitului.
 PROFITUL

Veniturile realizate în activitatea economică sunt distribuite posesorilor de factori de producţie care au participat la
obţinerea rezultatelor. În înţelesul comun al termenului, profitul constă în diferenţa dintre aceste venituri şi costurile de
producţie.

Profitul, în sens larg, poate fi identificat cu orice câştig, beneficiu, avantaj bănesc.

În sens restrâns, profitul este un venit net obţinut de întreprinzător (antreprenor), ca posesor al factorului de producţie
capital, utilizat într-o activitate economică. La nivel de firmă, profitul are funcţia de:

- a reflecta raţionalitatea activităţilor economice (încasările sunt mai mari decât costurile); - a motiva în
dezvoltarea, menţinerea sau restrângerea unei activităţi; - a se constitui în sursă de autofinanţare. La nivel
individual, profitul are funcţia de:

- a stimula iniţiativa şi creşterea eficienţei;

- a stimula acceptarea riscului în activitatea economică. La nivel macroeconomic, profitul are funcţia de:

- a stimula concurenţa;

- a influenţa dezvoltarea economică şi progresul social; - a orienta alocarea resurselor;

- a cultiva spiritul de economisire.

Profitul reprezintă o sumă globală, ale cărui componente pot fi diferenţiate după mai multe criterii:

1. după calea pe care a fost obţinut:

a. profit legitim, contabil - obţinut în condiţiile respectării prevederilor legale privind calculul şi
impozitarea

b. profit nelegitim, nelegal - obţinut fără muncă, prin încălcarea legii

2. după conţinutul profitului:

a. profit brut (Prb) - obţinut prin diferenţa dintre încasări (CA-cifra de afaceri) şi costurile totale

(CT) Prb = CA - CT

b. profitul net ( Prn) - suma ce rămâne întreprinzătorului după plata impozitului pe profit (Ipr) Prn
= Prb – Ipr

3. după mărimea acestuia:

a. profit normal, ordinar sau obişnuit - reprezintă suma minimă pe care un întreprinzător trebuie
să o obţină pentru a fi stimulat să-şi continue activitatea

b. supraprofitul (profit de monopol sau profit economic) - reprezintă un câştig suplimentar, peste
cel normal, pe care îl obţin numai anumite firme ce dispun de unele avantaje faţă de concurenţi
(avantaje de cost, de preţ, calitate). Mărimea profitului se exprimă cu ajutorul a doi indicatori principali:

- masa profitului (Pr) Pr = CA - CT

- rata profitului (Rpr’) :
1. rata profitului în funcţie de cifra de afaceri exprimă cantitatea de profit obţinută la 100 u.m. venit

Rpr/CA= (Pr / CA) x 100 2. se numeşte rata rentabilităţii; exprimă cantitatea de profit obţinută la 100 u.m. cheltuite
Rpr/CT = (Pr/CT) x 100; (rata rentabilităţii)

3. rata profitului în funcţie de capitalul utilizat exprimă cantitatea de profit obtinuta la 100 u.m. de capital utilizat
Rpr/Kt =(Pr/Kt) x 100

APLICATIE

1. O societate comerciala obtine un cursul anului incasari totale in valoare de 5000 u.m si efectueaza costuri totale de
4000 lei. Capitalul folosit are o valoare de 1000 lei. Determinati a. masa profitului

b. rata profitului in functie de cifra de afaceri, costuri totale si capital.