Sunteți pe pagina 1din 214

ALI BEAZIT

ACŢIONĂRI HIDRAULICE

Colecţia „Inginerie mecanică

ALI BEAZIT

ACŢIONĂRI HIDRAULICE

ALI BEAZIT AC Ţ ION Ă RI HIDRAULICE Editura Academiei Navale “Mircea cel B ă trân”

Editura Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” Constanţa, 2010

Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. dr. ing. Florea TRAIAN Prof. univ. dr. ing. Ionel NICOLAE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ALI, BEAZIT Acţionări hidraulice / conf. univ. dr. ing. Ali Beazit – Constanţa : Editura Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”,

2010

Bibliogr. ISBN 978-973-1870-68-7

62-82(075.8)

Corector: Ozana CHAKARIAN Tehnoredactare: Florentina PETRIŞ Copertă: Gabriela SECU

Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Str. Fulgerului nr. 1, 900218, Constanţa Tel. 0241/626200/1219, fax 0241/643096 Email: editura@anmb.ro

Copyright © 2010 Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Toate drepturile rezervate

ISBN 978-973-1870-68-7

CUPRINS

Prefaţă

 

9

Capitolul 1 Acţionări hidrostatice

11

1.1

Generalităţi

11

1.2

Avantajele şi dezavantajelor sistemelor de acţionare hidraulică

12

1.3

Lichidul de lucru………………………………………………

12

1.3.1

Proprietăţile lichidelor de lucru…………………………………

12

1.3.2

Prevenirea oxidării şi prevenirea coroziunii…………………….

14

1.3.3

Numărul de neutralizare

16

1.3.4

Lichide rezistente la foc

17

1.3.5

Lichide antispumante

18

1.3.6

Tipuri generale de lichide de lucru

19

1.4

Clasificarea sistemelor de acţionări hidraulice

20

Capitolul 2 – Generatoare şi motoare hidrostatice uilizate în

 
 

sistemele de acţionări hidrostatice

24

2.1

Clasificarea generatoarelor şi motoarelor utilizate în sistemele de acţionări hidrostatice

24

2.2

Generatoare hidraulice utilizate în sistemele de acţionări hidraulice……………………………………………………

25

2.2.1

Pompe cu roţi dinţate…………………………………………

25

2.2.1.1

Construcţia şi principiul de funcţionare………………………

25

2.2.1.2

Pompa cu roţi dinţate cu angrenare exterioară………………

26

2.2.1.3

Pompa cu roţi dinţate cu angrenare interioară………………

29

2.2.2

Pompa cu pistonaşe radiale

29

2.2.3

Pompa cu pistonaşe axiale

31

2.2.4

Pompa cu palete glisante

34

2.3

Motoare hidraulice utilizate în sistemele de acţionări hidraulice

36

2.3.1

Principii de bază

36

2.3.2

Motoare hidraulice cu rotaţie limitată (oscilante)…………….

37

2.3.3

Motoare hidraulice cu rotaţie continuă……………………….

41

2.3.3.1

Motoare cu roţi dinţate……………………………………….

41

2.3.3.2

Motoare cu palete…………………………………………….

42

2.3.3.3

Motoare cu piston…………………………………………….

44

2.3.3.4

Motoare electro-hidraulice cu pas………………………….….

47

2.3.4

Motoare hidraulice liniare (Cilindrii hidraulici)

48

2.3.4.1

Consideraţii generale……………………………………

……

48

2.3.4.2

Cilindrul hidraulic cu simplă acţiune…………………….……

49

2.3.4.3

Cilindrul hidraulic cu dublă acţiune…………………………

50

2.3.4.4

Amortizarea cilindrilor……………………………………

….

53

5

2.3.4.5

Montaje cu cilindri hidraulici……………………………….…

54

Capitolul 3-Aparatajul de distribuţie

 

57

3.1

Aparatajul de distribuţie

57

3.1.1

Definiţie şi clasificare…………………………………………

57

3.1.2

Robinete distribuitoare…………………………………

…….

57

3.1.3

Distribuitoare cu bilă (cu scaun)……………………………….

58

3.1.3.1

Distribuitoare de tip 3/2 cu o bilă……………………………

59

3.1.3.2

Distribuitoare de tip 3/2 cu două bile……………………….…

60

3.1.3.3

Distribuitor cu bilă de tip 4/2……………………………….….

61

3.1.4

Distribuitoare cu sertar (sertare distribuitoare)…………….…

62

3.1.4.1

Clasificarea distribuitoarelor hidraulice cu sertar………….….

63

3.1.4.2

Poziţii de comutare……………………………………….…

64

3.1.4.3

Centrarea sertarelor distribuitoare………………………

……

65

3.1.4.4

Poziţii de trecere……………………………………………

66

3.1.4.5

Frânarea comutării…………………………………………

68

3.1.4.6

Forţe dinamice de comutare…………………………………

69

3.1.4.7

Pilotarea distribuitoarelor cu sertar…………………………….

71

3.1.4.8

Comanda distribuitoarelor cu sertar……………………….…

74

Capitolul 4-Aparatajul de reglare şi control

 

79

4.1

Aparatajul de reglare a presiunii…………………………….…

79

4.1.1

Supape de blocare…………………………………

………….

79

4.1.2

Supape de presiune……………………………………………

84

4.1.3

Aplicaţiile practice ale supapelor de presiune în sistemele de acţionări hidraulice………………………………………….…

92

4.2

Aparatajul de reglare a debitului……………………………

97

4.2.1

Reglarea debitului………………………………………

…….

97

4.2.2

Aparatajul de reglare a debitului. Drosele…………………

99

4.2.2.1

Clasificare……………………………………………………

99

4.2.2.2

Caracteristicile droselului…………………………………

….

104

4.2.2.3

Construcţia droselelor………………………………………

106

4.2.2.4

Aplicaţii ale droselelor………………………………………

108

4.3

Aparataj de control şi reacţie. Servo-comenzi…………………

111

4.3.1

Servo-supape……………………………………….……….…. 111

4.3.1.1

Introducere………………………………………………….…. 111

4.3.1.2

Servo supapa mecanică…………………………………….….

113

4.3.1.3

Servo supapa electro-hidraulică……………………….………

113

4.3.2

Siguranţe hidraulice………………………………………

115

4.3.3

Comutatoare de presiune şi de temperatură……………………

116

4.3.3.1

Comutatoare de presiune…………………………………

116

4.3.3.2

Comutatoare de temperatură…………………………

……….

118

4.3.4

Amortizoare de şoc……………………………………….……

118

4.3.5

Debitmetre……………………………

………………………

119

6

4.3.6

Conectoare……………………………………………………

119

Capitolul 5 - Aparatajul auxiliar al sistemelor de acţionări hidraulice

121

5.1

Rezervoare………………………………….………………….

121

5.2

Acumulatoare………………………………….………………

123

5.2.1

Acumulatoare hidro-pneumatice………………………………. 123

5.2.1.1

Descrierea soluţiilor constructive………………………….…

124

5.2.1.2

Descrierea soluţiilor de instalare hidraulică…………………

125

5.3

Filtre…………………………………

………………………

126

5.3.1

Descrierea soluţiilor constructive……………………….……

128

5.3.2

Descrierea soluţiilor de instalare hidraulică……………….…

129

Capitolul 6 – Aplicaţii ale sistemelor hidraulice……………………….

131

6.1

Introducere……………………………………………………

131

6.2

Avantajele sistemelor hidraulice………………………………. 131

6.3

Componentele sistemelor hidraulice………………………

….

132

6.4

Aplicaţii ale sistemelor hidraulice……………………………

133

6.4.1

Telecabina de mare înălţime acţionată hidraulic…………

133

6.4.2

Servofrâna Bendix…………………………………

…………

134

6.4.3

Servodirecţia…………………………………….……………

134

6.4.4

Folosirea în operaţii de sudare………………………………… 135

6.4.5

Sisteme hidraulice folosite în operaţii de întreţinere a podurilor

136

Capitolul 7 – Analiza eficienţei sistemelor de acţionări hidraulice

137

7.1 Avantajele şi dezavantajele sistemelor hidraulice, comparativ cu alte sisteme de acţionări…………………….……………… 137

7.2 Avantajele şi dezavantajele acţionărilor hidraulice utilizate în

instalaţiile navale de guvernare, ridicare sau stabilizare………. 140

7.3 Măsuri constructive ce se pot lua pentru îmbunătăţirea

 

eficienţei echipamentelor hidraulice……………

…………….

140

Capitolul 8 – Proiectarea şi analiza circuitelor hidraulice…………….

160

8.1

Introducere…………………….……………………………….

160

8.2

Circuite hidraulice…………

………………………………….

160

8.2.1

Controlul acţiunii cilindrului hidraulic cu dublu sens

160

8.2.2

Circuit cu regenerare……………

…………………………….

161

8.2.3

Circuitul pompei cu descărcare………………………….……. 163

8.2.4

Aplicarea supapei de compensare……………………….….…. 164

8.2.5

Secvenţierea circuitului unui cilindru hidraulic…….….…

165

8.2.6

Circuitul de siguranţă în caz de avarie………………………

166

8.2.7

Controlul vitezei motorului hidraulic………………………

168

8.2.8

Servosistem mecano -hidraulic – servodirecţia la autovehicule. 168

Capitolul 9 – Întreţinerea şi repararea sistemelor de acţionări hidraulice…………………………………………………

 

170

9.1

Introducere…………………………

………………………

170

7

9.1.1

Cauze frecvente ale defecţiunilor la sistemele de acţionări hidraulice…………………………………………….………… 170

9.1.2

Fenomene de uzură datorită contaminării lichidului……….…

171

9.1.3

Probleme cauzate de gazele antrenate în agenţii hidraulici…….

172

9.2

Măsuri de siguranţă…………………………………………….

172

9.3

Curăţenia………………………………………………………. 174

9.4

Întreţinerea preventivă………………………………………….

174

9.4.1

Dispozitive de etanşare…………………………………………

176

9.5

Diagnosticarea defecţiunii……………………………………

179

9.5.1

Recunoaşterea semnelor defecţiunii sau funcţionării

necorespunzătoare………………

……………………………

179

9.6

Proceduri de montare…………………………………………

187

9.6.1

Premontarea…………………………………………………… 187

9.6.2

Montarea………………………………………………………

188

9.7

Prevenirea defectării premature a componentelor hidraulice…

189

9.7.1

Lichidele cu temperatură înaltă………………….……………

189

9.7.2

9.7.3

9.7.4

9.7.5

Vâscozitate incorectă de lichidelor…………………………….

…………

190

Contaminarea fluidelor…………………………………………

190

Incorectă iniţiere sau ajustare…………………………………

190

După producerea defecţiunii………………………

Anexă - Simboluri utilizate în cadrul sistemelor de acţionări hidraulice………………………………………………………

191

192

Bibliografie………………………………….……………………………

215

8

PREFAŢĂ

Energia hidraulică este indispensabilă în multe ramuri ale tehnicii. Ea este utilizată în instalaţii pentru a crea forţe şi momente foarte mari imposibil de obţinut cu alte maşini sau instalaţii. Lucrarea prezintă toate elementele ce alcătuiesc sistemele de acţionări hidraulice. Ea este bine echilibrată şi prezentată într-o grafică deosebită. Pornind de la schema de principiu a acestor sisteme se prezintă într-o manieră originală toate aspectele de bază ale sistemelor de acţionări hidraulice: construcţie, funcţionare, proiectare, analiza eficienţei, aplicaţii precum şi exploatare şi întreţinere. Lucrarea cuprinde şi rezultate ale unor cercetări ştiinţifice ce au fost efectuate pe astfel de sisteme, contribuind prin aceasta la ridicarea nivelului ştiinţific al lucrării. În anexa lucrării sunt prezentate şi simbolizările tuturor elementelor ce compun sistemele de acţionări care sunt utilizate în schemele de acţionări hidrostatice. Lucrarea este structurată în nouă capitole. În capitolul I se prezintă noţiuni generale despre acţionările hidraulice (schema generală, avantaje, dezavantaje, proprietăţile agentului de lucru). În capitolul II sunt prezentate tipurile de generatoare şi motoare care sunt utilizate frecvent în schemele hidraulice. Capitolele III şi IV sunt destinate prezentării aparatajului de distribuţie, reglare şi control, iar în capitolul V sunt prezentate elementele ce constituie aparatajul auxiliar. Capitolul VI prezintă unele aplicaţii tehnice ale sistemelor de acţionări hidraulice. Capitolul VII face o analiză a eficienţei sistemelor de acţionări hidraulice utilizând programe de simulare adecvate. În capitolul VIII sunt prezentate câteva principii de proiectare a circuitelor hidraulice, iar ultimul capitolul vine să întregească cunoaşterea sistemelor de acţionări hidraulice prin prezentarea detaliată a principiilor de întreţinere şi exploatare a sistemelor de acţionări hidraulice. În esenţă, consider că lucrarea poate fi un material valoros şi util, satisfăcând pe deplin şi deopotrivă nevoile de pregătire ale studenţilor şi specialiştilor din domeniul acţionărilor hidraulice.

9

Autorul

CAPITOLUL 1

ACŢIONĂRI HIDROSTATICE

1.1 Generalităţi

În ultimele decenii, acţionările hidraulice au cunoscut o dezvoltare considerabilă, în cele mai variate domenii ale tehnicii, datorită unor avantaje remarcabile pe care aceste acţionări le au în comparaţie cu cele mecanice şi chiar cu cele electrice, în unele privinţe. Astfel, acţionările hidraulice au în prezent o largă utilizare în construcţia avioanelor, a rachetelor, a tehnicii militare, în construcţia maşinilor-unelte, a preselor, la laminoare, turnătorii şi furnale, în construcţia maşinilor miniere, în foraj şi extracţie, la maşinile de transportat şi ridicat, la excavatoare şi alte utilaje de construcţie, la automobile, tractoare maşini agricole, nave etc. Un sistem de acţionare hidraulică este în esenţă o transmisie hidraulică la care generatorul şi motorul nu sunt în aceeaşi carcasă. Acţionarea în sine presupune o conversie de energie de tipul mecano-hidro-mecanică în scopul învingerii unor forţe sau cupluri rezistente conform unui program dat. Principial, sistemul conţine o pompă hidrostatică P, un element de execuţie, motorul hidraulic cu mişcare de rotaţie sau translaţie M şi instalaţii auxiliare cuprinzând aparatura de distribuţie reglare şi control ADRC, conductele de legătură, rezervoarele de lichid, acumulatoarelele, filtrele etc. (vezi fig. 1.1). Sistemul de acţionare prezentat se numeşte hidrostatic întrucât energia specifică a lichidului purtător este preponderent potenţială. Aparatajul de distribuţie reglare control asigură fazele de lucru ale motorului şi totodată reglează debitul şi presiunea la valorile Q M şi p M la care va lucra motorul. Acesta antrenează organul de execuţie OE asigurându-i forţa F şi viteza v dacă mecanismul este de translaţie sau momentul M şi turaţia n dacă este de tip rotativ.

M ş i tura ţ ia n dac ă este de tip rotativ. Fig. 1.1 Schema

Fig. 1.1 Schema de principiu a unui sistem de acţionare hidraulică

11

1.2 Avantajele şi dezavantajele sistemelor de acţionare hidraulică

Deşi folosirea energiei hidraulice în acţionări presupune generarea ei cu

complicaţiile

consecinţă pierderi suplimentare), totuşi acest tip de acţionare se extinde datorită

următoarelor avataje:

în

inerente

(o

altă

sursă

de

energie,

electrică

sau

termică

şi

- gabarit şi greutate redusă pe unitatea de putere;

- inerţie redusă;

- posibilitatea inversării uşoare a sensului mişcării;

- funcţionarea fără şocuri şi vibraţii;

- posibilitatea realizării unor sisteme cu elemente tipizate;

- posibilitatea deservirii centralizate a unui grup de maşini în cazul liniilor automate. Totuşi, ca orice sistem, acţionările hidraulice au şi dezavantaje dar care nu limitează gradul lor de utilizare. Dintre acestea menţionăm:

- influenţa mare a temperaturii asupra vâscozităţii;

- pierderi hidraulice mari;

- tehnologii complicate de fabricaţie;

- exploatare dificilă.

1.3 Lichidul de lucru

1.3.1 Proprietăţile lichidelor de lucru

Performanţele unui sistem de acţionare hidraulică sunt determinate în mare

măsură de calităţile lichidului de lucru. Lichidele utilizate în sistemele de acţionări hidraulice trebuie să aibe calităţi care să permită transferul energetic în bune condiţiuni, indiferent de variaţia parametrilor instalaţiei şi de durata tranferului. Cerinţele impuse lichidelor de acţionare hidraulică sunt următoarele:

-vâscozitate mică şi cât mai constantă într-un interval larg al temperaturilor de lucru;

- compatibilitate cu materialele din structura sistemului de acţionare;

- onctuozitate corespunzătoare (capacitate bună de lubrefiere în special la viteze mici şi sarcini mari);

- stabilitate termică;

- punct de inflamabilitate ridicat;

- stabilitate chimică (rezistenţă la oxidare);

- proprietăţi antispumante.

În mod frecvent se utilizează uleiuri minerale din grupa H, dar în situaţii speciale, mai cu seamă la temperaturi ridicate, se utilizează şi lichide sintetice (diesteri, uleiuri siliconice) care suportă temperaturi de lucru de peste 650ºC. Lichidul de lucru este componenta cea mai importantă a oricărui sistem

12

hidraulic. El serveşte în sistemul hidraulic ca lubrifiant, ca mediu de transfer de

căldură şi, cel mai important dintre toate,

Caracteristicile lichidelor joacă un rol cheie în determinarea performanţelor şi duratei de viaţă a echipamentelor. Lichidele de lucru sunt practic incompresibile în natură şi, prin urmare, pot lua diferite forme. Această tendinţă a lichidului

prezintă un avantaj în transmiterea de forţă într-un sistem hidraulic. Utilizarea unui lichid de înaltă calitate este o condiţie esenţială pentru funcţionarea eficientă a sistemului hidraulic. Deşi sistemele hidraulice mai vechi foloseau apa ca mediu pentru transferul energiei hidraulice, există motive serioase ca aceasta să nu mai fie utilizată. Dintre aceste motive enumerăm câteva:

• punctul relativ ridicat de congelare (îngheţarea apei la 0° C sau 32°F, la presiunea atmosferică);

ca mijloc de transfer energetic.

• tendinţa de dilatare la îngheţ;

• caracterul său coroziv;

• proprietăţile sale sărace de lubrifiere.

Acest lucru a necesitat dezvoltarea de lichide moderne, create special pentru aplicarea lor în sistemele hidraulice, care vor fi prezentate în cele ce

urmează. Cu toate că tipurile de fluide de lucru variază în funcţie de cerere, cele patru tipuri comune sunt:

1. Lichide pe bază de petrol, care sunt utilizate pe scară largă în aplicaţii

în cazul în care rezistenţa la incendiu nu este necesară;

2. Amestec de apă- glicol folosit în aplicaţii care necesită fluide rezistente

la foc;

3. Fluide sintetice folosite în aplicaţii în cazul în care sunt solicitate

rezistenţa la foc şi conductivitatea electrică nulă;

4. Lichide din mediu înconjurător care cauzează efecte minime asupra

mediului, în caz de deversare.

Aşa cum s-a discutat mai devreme, lichidele de lucru au patru funcţii esenţiale primare: de transmisie de energie, de disipare a căldurii, de lubrifiere şi de etanşare. Pentru a realiza aceste funcţii ar trebui să posede următoarele proprietăţi:

1. Vâscozitate ideală

2. Lubrifiere bună

3. Volatilitate redusă

4. Non-toxicitate

5. Densitate mică

6. Stabilitate în mediu şi stabilitate chimică

7. Grad înalt de incompresibilitate

8. Rezistenţă la foc

9. Capacitate bună de transfer termic

10. Să fie antispumant

11. Să fie uşor de manevrat

13

12. Raport cost-eficacitate bun. Este destul de evident că niciun lichid nu poate să îndeplinească toate cerinţele de mai sus. Deci, este selectat pentru o anumită aplicaţie numai fluidul care este cel mai aproape de îndeplinirea celor mai multe dintre aceste cerinţe. Cunoaşterea proprietăţilor lichidelor de lucru ne ajută la determinarea

performanţelor şi eficienţei sistemului de acţionare hidrostatică. Există două alte caracteristici foarte importante care, de asemenea, joacă un rol important în creşterea duratei de viaţă a unui lichid de lucru. Acestea sunt:

1. Prevenirea oxidării şi a coroziunii

2. Numărul de neutralizare

1.3.2 Prevenirea oxidării şi prevenirea coroziunii

Oxidarea este procesul care rezultă din reacţia chimică a oxigenului din aer cu uleiul. Acest lucru poate reduce în mod drastic durata de viaţă a unui fluid hidraulic. Uleiurile pe bază de produse petroliere sunt deosebit de sensibile la oxidare, deoarece oxigenul reacţionează uşor atât cu carbonul, cât şi cu hidrogenul. Cele mai multe produse de oxidare precum şi acizii din natură sunt solubili în ulei şi pot provoca prin coroziune leziuni severe la componentele sistemului de acţionări hidraulice. Produsele de oxidare includ şi substanţe insolubile, nămoluri şi impurităţi care au tendinţa de a creşte vâscozitatea uleiului. Există o serie de parametri care grăbesc rata de oxidare, cele mai importante fiind căldura, presiunea, contaminanţii, apa şi suprafeţele metalice. Cu toate acestea, oxidarea este cea mai afectată de temperatură. De regulă, sunt încorporaţi în uleiuri diferiţi aditivi hidraulici pentru a diminua rata de oxidare. Cum aceşti aditivi cresc costul uleiului, aceştia ar trebui să fie specificaţi numai dacă este necesar, pe baza temperaturii şi a altor condiţii de mediu. Modificările relative în proprietăţile uleiului, în condiţii de oxidare, pot fi studiate cu ajutorul unui test standard recomandat. Acest test, care este detaliat mai jos, împreună cu un grafic, dau o măsură a formării de produse nocive în uleiuri.

14

Fig. 1.2 Test de verificare a oxid ă rii uleiului Scopul principal al acestui test

Fig. 1.2 Test de verificare a oxidării uleiului

Scopul principal al acestui test este de a măsura rezistenţa la oxidare prin măsurarea variaţiei acidităţii uleiului din cauza oxigenului absorbit. Testarea se desfăşoară după cum urmează: un eşantion de 300 ml de ulei este plasat într-un tub şi cufundat într-o baie de ulei la 95°C. Un debit de trei litri de oxigen pe oră va trece continuu prin probă pentru o perioadă de aproximativ 1000 de ore. Se măsoară apoi aciditatea uleiului, prin determinarea numărului de neutralizare. Pentru a măsura numărul de neutralizare, o cantitate de eşantion de ulei este pusă într-un vas de laborator. Se adaugă la proba din vasul de laborator aproximativ 100 ml de solvent. În plus, se mai adaugă la această soluţie în jur de 30 picături de indicator. Pentru realizarea procesului, o cantitate de hidroxid de potasiu se adaugă la soluţie, picătură cu picătură, până când culoarea acesteia se modifică de la portocaliu la albastru-verde. Cantitatea de hidroxid de potasiu necesară în miligrame indică nivelul de oxidare care a avut loc. Aceasta este cantitatea necesară pentru a neutraliza acidul într-un gram de ulei. Rugina şi coroziunea sunt două fenomene cu totul diferite, deşi ambele contaminează uleiul şi provoacă

15

uzură. Rugina este reacţia chimică între fier sau oţel şi oxigen. Prezenţa umidităţii în sistemul hidraulic furnizează necesarul de oxigen. O sursă primară de oxigen este aerul atmosferic, care intră în rezervor prin capacul de aerisire. Coroziunea, pe de altă parte, este reacţia chimică dintre un metal şi un acid. Din cauza ruginii sau coroziuni, suprafeţele metalice ale componentelor hidraulice sunt distruse. Acest lucru duce la scurgeri excesive, prin părţile afectate, cum ar fi sistemele de etanşare. Rugina şi coroziunea pot fi diminuate prin aditivi, care formează un strat protector pe suprafeţele metalice şi, astfel, previn apariţia unei reacţii chimice.

1.3.3 Numărul de neutralizare

Numărul de neutralizare este o măsură a acidităţii relative sau a alcalinităţii unui lichid de lucru şi este specificat de nivelul pH-ului. Un lichid având un număr mai mic de neutralizare este recomandat, deoarece unul cu aciditate sau alcalinitate mare poate provoca coroziunea pieselor metalice precum şi o deteriorare a sistemului de etanşare. Pentru o soluţie acidă, numărul de neutralizare este egal cu numărul de miligrame (mg) de hidroxid de potasiu necesar pentru neutralizarea acidului într-un gram de probă. În cazul unei soluţii alcaline, numărul de neutralizare este egal cu cantitatea de acid clorhidric care este necesar pentru a neutraliza alcalinitatea într-o probă de 1 g de lichid de lucru. Odată cu utilizarea, în mod normal, lichidul de lucru are tendinţa de a deveni mai acid decât bazic. Numărul de neutralizare al unui lichid de lucru poate fi determinat prin testul care este ilustrat de figura 1.3. Proba de ulei este plasată într-o soluţie de apă distilată, alcool, toluen şi un agent indicativ cunoscut sub numele de benzen naftol, care îşi schimbă culoarea de la portocaliu la verde atunci când se produce neutralizarea. Se adaugă hidroxid de potasiu, dintr-o biuretă, picătură cu picătură, până când soluţia îşi schimbă culoarea de la portocaliu la verde. Numărul de neutralizare este apoi calculat utilizând următoarea formulă:

Numărul de neutralizare = Cantitatea totală a soluţiei x 5,61/Cantitatea

probei.

Lichidele de lucru, care au fost tratate cu aditivi, în scopul de a diminua formarea de acizi, sunt, de obicei, în măsură să menţină acest număr la o valoare scăzută de 0 sau 0,1.

16

Fig. 1.3 Test de calculare a num ă rului de neutralizare 1.3.4 Lichide rezistente la

Fig. 1.3 Test de calculare a numărului de neutralizare

1.3.4 Lichide rezistente la foc

Este important pentru un lichid de lucru să nu se aprindă şi nici să nu întreţină focul. Cele mai multe lichide de lucru se vor aprinde, în anumite condiţii. Există multe aplicaţii periculoase şi în aceste cazuri, preocuparea pentru securitatea omului impune utilizarea lichidelor rezistente la foc. Exemplele includ minele de cărbuni, echipamentele de prelucrare a metalului la cald, sistemele energetice cu fluide. Un lichid rezistent la foc este acela care poate fi aprins, dar nu va susţine o flacără în cazul în care sursa de aprindere este eliminată. Inflamabilitatea unui lichid este definită ca fiind uşurinţa de aprindere şi capacitatea de a propaga o flacără. În scopul de a determina inflamabilitatea unui lichid de lucru, sunt testate următoarele caracteristici:

• Punctul de inflamabilitate: este temperatura la care suprafaţa lichidului

17

emite vapori, care se pot aprinde atunci când flacăra este îndepărtată. • Punctul de aprindere: este temperatura unui lichid la care vaporii formaţi la suprafaţa lichidului sunt suficienţi pentru a susţine arderea pentru un timp de cel puţin 5 secunde, atunci când flacăra este îndepărtată. Pentru a reduce riscurile de incendiu, în ultima vreme au fost dezvoltate diverse lichide rezistente la foc. Există trei tipuri de lichide rezistente la foc, care sunt frecvent utilizate în aplicaţiile hidraulice. Ele sunt prezentate mai jos:

1. Soluţie de apă-glicol

Această soluţie conţine aproximativ 40% apă şi 60% glicol. Aceste soluţii au valorile indicelui de vâscozitate ridicat, dar vâscozitatea creşte odată ce apa se evaporă. Domeniul de temperaturi în care pot fi operate aceste fluide se află între - 23°C (- 9.4°F) şi 83°C (180° F aprox.). Cele mai multe dintre noile

materiale de etanşare sintetice sunt compatibile cu soluţiile de apă-glicol. Metale, cum ar fi zincul, cadmiul şi magneziul reacţionează cu soluţiile de apa-glicol şi, prin urmare, nu ar trebui să fie utilizate.

2. Emulsie de apă în ulei

Acest tip de lichid conţine aproximativ 40% apă complet dispersată într-o bază de ulei specială. El este caracterizat prin mici picături de apă înconjurate în întregime de ulei. Cu toate că apa oferă proprietăţi bune de răcire, ea face fluidul mai coroziv. În consecinţă este necesară o cantitate mai mare de aditivi inhibitori de coroziune. Gama temperaturii de funcţionare a acestui lichid se află între - 28°C (-18.4°F) şi 83°C (180°F aprox.). Chiar şi în cazul acestui lichid, este necesar să se alimenteze cu apă, pentru a se menţine o vâscozitate corespunzătoare. Aceste tipuri de lichide sunt compatibile cu cele mai multe materiale pentru etanşări din cauciuc întâlnite în sistemele hidraulice.

3. Lichid sintetic

Este un lichid conceput pentru a diminua arderea şi, în general, are cea mai mare temperatură de rezistenţă la foc. Fluide tipice care aparţin acestui tip sunt fosfat esterii şi hidrocarburile clorurate. Dezavantajele acestor tipuri de lichide sunt: indicele de vâscozitate scăzut, incompatibilitatea cu dispozitivele de etanşare din cauciuc natural/sintetic şi costurile ridicate. În special, fosfat esterii pot distruge îmbinările filetate ale tubulaturilor, vopselele şi izolaţia electrică.

1.3.5 Lichide antispumante

Aerul poate fi dizolvat sau antrenat în lichidele de lucru. De exemplu, în cazul în care tubulatura de retur la rezervor nu este scufundată, jetul de ulei intrând în suprafaţa lichidului va conţine aer în el. Acest lucru produce bule de aer, formate în ulei. În cazul în care aceste bule se ridică la suprafaţă prea încet, ele pot fi aspirate în pompă, ducând la cavitaţie şi la daune ulterioare ale pompei. În mod similar, un orificiu de mici dimensiuni de pe tubulatura de aspiraţie, greu de observant cu ochiul liber, poate provoca antrenarea unor mari cantităţi de aer

18

din atmosferă. Acest orificiu este şi dificil de detectat, deoarece în acest caz, mai degrabă, apare infiltrarea de aer decât scurgerea uleiului din tubulatura de aspiraţie. Un alt efect negativ al aerului aspirat sau aerului dizolvat este o reducere semnificativă a cantităţi de lichid de lucru. Acest lucru poate avea consecinţe grave în termeni de rigiditate şi acurateţe a elementelor de acţionare hidraulică. Cantitatea de aer dizolvat poate fi redusă semnificativ prin proiectarea judicioasă a rezervorului, deoarece în acesta sunt cele mai importante infiltraţii de aer. O altă metodă este de a utiliza un lichid de lucru de calitate, care conţine aditivi antispumanţi. Aceşti aditivi sunt compuşi chimici, care întrerup intrările de aer în rezervor şi separă repede aerul din ulei.

1.3.6 Tipuri generale de lichide de lucru

1. Lichide pe bază de petrol

Prima categorie majoră de lichide de lucru este pe bază de petrol, care este cel mai des utilizată. La aceste lichide aditivii ar trebui să fie adăugaţi în scopul de a menţine următoarele caracteristici:

• lubrifiere bună;

• indice de vâscozitate mare;

• rezistenţă la oxidare.

Dezavantajul principal al unui lichid pe bază de petrol este că acesta este inflamabil. În scopul de a avea grijă de acest lucru, lichidele de lucru rezistente la foc au fost dezvoltate, aşa cum s-a prezentat mai sus.

2. Uleiuri de lubrifiere

Acestea sunt uleiurile de motor de tip convenţional. Datorită proprietăţilor

lor mai bune de lubrifiere, ele au sporit durata de viaţă a componentelor hidraulice. Aceste uleiuri conţin aditivianţi antiuzură folosiţi pentru a preveni uzura motorului la came şi supape. Această lubrifiere, de asemenea, a îmbunătăţit rezistenţa la uzură la componentele hidraulice cu sarcină mare, cum ar fi pompele şi supapele.

3. Aerul

Aerul este, de asemenea, unul dintre fluidele folosite în sistemele

hidraulice. Cu toate acestea, sistemele care folosesc aerul ca mediu sunt cunoscute ca sisteme pneumatice. Avantajele folosirii de aer sunt:

• aerul nu arde;

• poate fi uşor pus la dispoziţie într-o formă curată prin utilizarea de filtre;

• orice scurgere de aer din sistem nu este poluantă, deoarece pur şi simplu se duce în atmosferă. Aerul poate fi, de asemenea, un lubrifiant excelent prin adăugarea unei pulberi fine de ulei. Aerul, de asemenea, are anumite dezavantaje majore, unele dintre acestea

fiind:

19

• compresibilitate ridicată;

• dezvoltarea unor forţe mici şi lipsa de elasticitate în comparaţie cu

lichidele;

• coroziunea din cauza prezenţei oxigenului şi apei.

Pentru a rezuma, componenta cea mai importantă într-un sistem de putere este lichidul de lucru. Niciun fluid nu conţine toate caracteristicile necesare. Proiectantul ar trebui să aleagă lichidul care are proprietăţile cele mai apropiate de cele cerute de către o anumită aplicaţie. Proprietăţile unora dintre lichidele de lucru sunt afişate în tabelul de mai jos:

Tabelul 1.1 Proprietăţile unor lichide de lucru

Fluidul

Densitatea [Kg/m 3 ]

Vâscozitatatea cinematică [cSt]

Lichide hidraulice

Ulei mineral

890

150,0

Emulsie apă şi ulei

900

166,0

Soluţie apă-glicol

1100

100,0

Fosfat-ester

1100

200,0

Ulei siliconic

1040

40,0

MIL 5606

860

22,0

Amestecuri de lichide

Ulei de ricin

970

1016,0

Alcool etilic

790

1,51

Etilenglicol

1120

17,8

Benzină

680

3,88

Glicerină

1260

1180,0

Ulei de in

940

68,9

Mercur

13600

0,114

Ulei mineral SAE

910

125,8

Ulei de măsline

920

91,3

Terebentină

870

1,71

Apă

1000

1,0

1.4 Clasificarea sistemelor de acţionări hidraulice

Acţionările hidraulice pot fi clasificate după numeroase criterii, având în vedere şi varietatea extrem de mare a schemelor utilizate. Un criteriu general este acela al interdependenţei dintre sistemul de acţionare şi organul acţionat, după care există:

a) Sisteme autonome (cu lanţ închis), la care dirijarea mecanismului

acţionat este independentă de evoluţia acestuia, deci elementul de intrare nu este

sensibilizat de efectul comenzii sale; se utilizează în instalaţiile fără pretenţii mari de precizie.

b) Sisteme aservite (cu lanţ închis), la care există legătură între intrare şi

20

ieşire deci, dirijarea este influenţată de evoluţia mecanismului acţionat; acestea sunt sisteme automate, cu performanţe ridicate în legătură cu precizia şi timpul de reacţie.

Instalaţiile de acţionări hidrostatice cuprind un ansamblu de elemente care produc, controlează şi dirijează energia potenţială conţinută într-un agent fluid de lucru, purtător de energie şi de informaţii, către elementul motor care o reconverteşte în energie mecanică. Prin urmare, transmisiile hidrostatice se compun din două maşini volumice care realizează transmiterea mişcării printr-o conversie dublă, de tipul mecano-hidro-mecanică. Din punctul de vedere al schemelor după care se realizează tubulatura,

transmisiile hidrostatice se pot clasifica în: transmisii hidraulice în circuit închis şi transmisii hidraulice în circuit deschis.

a) Transmisii hidrostatice în circuit închis

Acestea sunt, de regulă, circuite cu supraalimentare şi cu sistem de preluare a căldurii din circuit de pe ramura de aspiraţie în vederea menţinerii temperaturii agentului de lucru la valoarea normală. Elementele transmisiei hidrostatice în circuit închis, prezentate în fig. 1.4, sunt următoarele:

- maşină de antrenare MA ;

- generator (pompă) G;

- instalaţie;

- motor hidraulic M;

- maşină de lucru (consumator) ML. Reglajul parametrilor cinematici ai transmisiei se poate realiza prin adoptarea uneia din soluţiile:

1- prin modificarea turaţiei maşinii de antrenare (atunci când aceasta

permite acest lucru);

2 - prin by-passare. În acest caz, o parte din debitul pompei este trecut pe

ramura secundară. Soluţia este neeconomică pentru că duce la pierderi de putere

în sistem. Se utilizează numai atunci când reglajele sunt rare sau de scurtă durată;

3 - prin modificarea debitului pompei. În acest caz, se folosesc pompe cu debit variabil;

4 - prin utilizarea unor motoare hidraulice cu cilindree variabilă.

În afara elementelor componente prezentate, transmisiile hidrostatice mai cuprind o serie de elemente suplimentare (anexe):

- circuit de completare şi expansiune, eventual de suprapresiune, pentru a

evita apariţia cavitaţiei la aspiraţia pompei. Suprapresiunea se realizează amplasând tancul de ulei la o cotă pozitivă h faţă de axul pompei sau prin

utilizarea unei pompe de suprapresiune;

- supape de siguranţă, filtre, acumulatori etc.;

- circuit de răcire (când este cazul).

21

Fig. 1.4 Transmisie hidrostatic ă în circuit închis b) Transmisii hidrostatice în circuit deschis Aceste

Fig. 1.4 Transmisie hidrostatică în circuit închis

b) Transmisii hidrostatice în circuit deschis Aceste transmisii au circuitul de aspiraţie întrerupt. Căldura se poate evacua uşor prin răcirea rezervorului. Suprapresiunea la aspiraţie se poate realiza prin amplasarea rezervorului la o cotă corespunzătoare faţă de axul pompei.

Elementele transmisiei hidrostatice în circuit deschis, prezentate în fig. 1.5, sunt următoarele:

- pompa volumică (generator volumic) G;

- motorul hidraulic M;

- maşină de antrenare MA;

- maşină de lucru ML;

- rezervor R;

- element de distribuţie (distribuitor) D.

rezervor R; - element de distribu ţ ie (distribuitor) D. Fig. 1.5 Transmisie hidrostatic ă în

Fig. 1.5 Transmisie hidrostatică în circuit deschis

Reglajul parametrilor cinematici ai transmisiei din fig. 1.5 se poate face

prin:

1 - modificarea turaţiei motorului de antrenare;

2 - utilizarea circuitului de by-passare.

Elementele suplimentare ale transmisiei hidrostatice în circuit deschis sunt

următoarele:

- sistemul de realizare a suprapresiunii pe aspiraţie;

- supape, filtre etc.;

- circuit de răcire la tanc (dacă este necesar).

22

Problemele care se pun când se studiază acţionările hidrostatice sunt:

1. analiza şi calculul maşinilor hidrostatice generatoare şi motoare;

2. analiza şi calculul acţionărilor hidrostatice;

3. studiul aparaturii de distribuţie, control şi reglaj.

23

CAPITOLUL 2

GENERATOARE ŞI MOTOARE HIDROSTATICE UTILIZATE ÎN SISTEMELE DE ACŢIONĂRI HIDROSTATICE

2.1 Clasificarea generatoarelor şi motoarelor hidraulice utilizate în sistemele de acţionări hidraulice

Varietatea constructivă a acestor maşini este foarte mare şi ea a făcut

obiectul altei lucrări publicate. Totuşi, câteva criterii de clasificare sunt semnificative:

a) Criteriul funcţional după care pompele şi motoarele pot fi cu debit

constant sau cu debit reglabil

b) Criteriul sensului de curgere a fluidului, după care pompele sau

motoarele pot fi traversate uni- sau bidirecţional. Inversarea sensului de curgere se poate realiza, în funcţie de construcţia pompei, fie prin schimbarea sensului de antrenare, fie prin schimbarea excentricităţii sau unghiului de înclinare de la valorile pozitive la cele negative.

c) Criteriul reversibilităţii după care pompele pot funcţiona ca motoare

sau nu.

ii dup ă care pompele pot func ţ iona ca motoare sau nu. Fig. 2.1 Tipuri

Fig. 2.1 Tipuri de pompe şi motoare hidraulice conform clasificării prezentate

Reprezentarea simbolică în schemele de acţionări hidraulice pune în

simbolic

evidenţă

următoarele maşini:

proprietăţile

menţionate.

În

figura

2.1

sunt

reprezentate

24

a - pompa cu debit constant unidirecţională;

b - pompa cu debit constant bidirecţională;

c - pompa cu debit reglabil unidirecţională;

d - pompa cu debit reglabil bidirecţională;

e - motor rotativ nereglabil;

f – motor rotativ reglabil;

g - motor rotativ reversibil şi bidirecţional;

h - maşină pompă-motor reglabil monodirecţional;

i - maşină pompă-motor reglabil bidirecţional. Parametrii reali ai pompei în sistemul de acţionare sunt determinaţi de coordonatele punctului de intersecţie a caracteristicii interioare, cu caracteristica

sistemului. Notând

,

în care

respectiv de întoarcere a lichidului în rezervor, mişcarea fiind turbulentă (fig. 2.2).

2 este pierderea hidraulică pe întreg circuitul de aspiraţie, refulare,

hidraulic, presiunea creată de pompă

cu

Dp diferenţa de presiune la care lucrează motorul

M

Dp

P

va fi dată de relaţia:

D

p

P

= D

p

M

+

2

KQ

KQ

M D p P va fi dat ă de rela ţ ia: D p P =

Fig. 2.2 Cracteristica pompei şi a motorului hidraulic

2.2 Generatoare hidraulice utilizate în sistemele de acţionări hidraulice

2.2.1 Pompe cu roţi dinţate

2.2.1.1 Construcţia şi principiul de funcţionare

Datorită unor avantaje printre care simplitate constructivă, siguranţă în exploatare, domeniul mare de presiuni şi debite, pompele cu roţi dinţate, sunt larg utilizate în instalaţiile de ungere şi în tehnica acţionărilor hidraulice. În construcţii obişnuite pot realiza presiuni de până la 175 bar, iar în cazuri speciale chiar 300 de bar; debitele pot depăţi 4000 l/min. Mişcarea de rotaţie a pinioanelor se

25

realizează prin antrenarea de la o sursă de putere exterioară pompei, a unuia dintre arborii pe care acestea sunt montate, prin angrenare transmiţându-se mişcarea la arborele condus. Aceste pompe sunt maşini hidraulice care admit turaţii înalte. Variantele constructive principale sunt două şi anume: pompă cu angrenare exterioară şi pompă cu angrenare interioară. Se pot clasifica totuşi ţinând cont de mai multe criterii, după cum urmează:

1. după modul de angrenare:

- cu angrenare exterioară;

- cu angrenare interioară.

2. după numărul de roţi angrenate simultan:

- cu două rotoare;

- cu mai multe rotoare.

3. după presiunea de refulare:

- de joasă presiune (p< 30 bar);

- de medie presiune (30< p< 100 bar);

- de înaltă presiune (p= 100

4. după posibilitatea reglării debitului:

- cu debit reglabil;

- cu debit constant.

5. după forma dinţilor:

- cu dinţi drepţi;

- cu dinţi înclinaţi sau în V.

6. după forma profilului dinţilor:

- cu profil evolventic;

- cu profil epicicloidal;

- cu profil hipocicloidal.

300 bar).

2.2.1.2 Pompa cu roţi dinţate cu angrenare exterioară

În figura de mai jos (fig. 2.3) se prezintă construcţia clasică a unei pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară care cuprinde două pinioane în angrenare din care unul este motor şi carcasa cu orificiul de aspiraţie şi refulare. Sensul de rotaţie este dat de săgeata care pleacă din punctul de angrenare către racordul de aspiraţie. Lichidul este transportat volum cu volum de către golurile dinţilor spre orificiul de refulare, etanşarea spaţiului de înaltă presiune de cel de joasă presiune se face prin contactul dinţilor în zona de angrenare. În zona în care dinţii ies din angrenare, spaţiul dintre dinţi variază crescător, se creează o depresiune în zona racordului de aspiraţie şi lichidul intră în corpul pompei umplând spaţiul dintre dinţi. Fluidul este transportat de la aspiraţie către refulare pe la periferie în spaţiul închis dintre dinţi şi pereţii interiori ai carcasei. În zona în care dantura intră în angrenare, spaţiul dintre flancuri variază descrescător, presiunea la interior creşte, producându-se refularea.

26

În scopul limitării presiunii din pompă, la partea superioară se află montată o supapă de by-pass (de siguranţă), care pune în legătură cavitatea de refulare cu cea de aspiraţie atunci când presiunea de la refulare depăşeşte valoarea prescrisă. Precizia execuţiei roţilor dinţate (respectiv uzura lor) are o mare influenţă asupra parametrilor realizaţi de pompă. Evitarea uzurilor excesive şi deci menţinerea unor jocuri corespunzătoare necesită măsuri de echilibrare a presiunilor pe partea de lucru a carcasei.

de echilibrare a presiunilor pe partea de lucru a carcasei. Fig. 2.3 Pompa cu ro ţ

Fig. 2.3 Pompa cu roţi dinţate cu angrenare exterioară

27

Fig. 2.4 Distribu ţ ia presiunii pe partea de refulare la pompa cu ro ţ

Fig. 2.4 Distribuţia presiunii pe partea de refulare la pompa cu roţi dinţate cu angrenare exterioară - solicitarea unilaterală a lagărelor pompei

În figura de mai sus este prezentată epura presiunii pe carcasă din care rezultă solicitarea unilaterală a rotoarelor şi lagărelor pompei. În scopul compensării acestor forţe la unele construcţii de pompe este practicată soluţia din figura de mai jos (fig. 2.5), unde spaţiile a şi a’ sunt în legătură cu aspiraţia respectiv b şi b’ în legătură cu refularea, însă implicit se acceptă un randament volumic mai mic.

ă implicit se accept ă un randament volumic mai mic. Fig. 2.5 Compensarea for ţ elor

Fig. 2.5 Compensarea forţelor ce solicită lagărele

Se ştie, pe de altă parte, că pentru funcţionarea corectă a unui angrenaj cu roţi dinţate gradul de acoperire trebuie să fie supraunitar, ceea ce înseamnă că înainte de ieşirea unei perechi de dinţi din angrenare, perechea următoare de dinţi intră în contact. În consecinţă, în spaţiul dintre dinţii în angrenare rămâne o cantitate de lichid puternic, comprimată de vârfurile dinţilor conjugaţi. Strivirea lichidului are consecinţe negative asupra funcţionării: şocuri, pulsaţii ale eforturilor din lagăre şi degradarea mediului hidraulic. Prin practicarea de degajări speciale în capacele laterale, în dreptul zonei de angrenare sau în ax, se atenuează mult acest fenomen.

28

2.2.1.3 Pompa roţi dinţate cu angrenare interioară

Carcasă Roată dinţată cu dantură exterioară Roată dinţată cu dantură interioară Fereastră de aspiraţie
Carcasă
Roată dinţată cu dantură
exterioară
Roată dinţată cu dantură
interioară
Fereastră de
aspiraţie

Fereastră de refulare

Fig. 2.6 Pompa cu roţi dinţate cu angrenare interioară

Pompele cu roţi dinţate cu angrenare interioară sunt formate din două roţi dinţate, una cu dantură interioară angrenând cu alta cu dantură exterioară (fig.2.6). Cele două roţi dinţate sunt aşezate excentric una faţă de cealaltă într-o carcasă. Cea cu dantură exterioară este antrenată de un ax. Roata motoare învârtindu-se, o pune în mişcare pe cea cu dantură interioară cu care este în angrenare. În zona în care danturile nu se află în contact, pompa are prevăzut un element de separare. Acesta asigură etanşarea cavităţilor de volume variabile ce apar între dinţi. În cazul în care între cele două roţi se află un element în formă de semilună, lichidul este transportat, pe de o parte, prin golurile dintre roata dinţată interioară şi semilună, dar, în acelaţi timp, şi prin acelea ale roţii exterioare şi semilună mărind astfel debitul pompei. Avantajele acestor pompe faţă de cele cu angrenare exterioară sunt: capacitatea de absorbţie superioară, compactitate, pulsaţii de presiune mai reduse, silenţiozitate şi reducerea efectului cavitaţiei, deoarece lichidul este adus dinspre centru, ceea ce face ca forţa centrifugă să favorizeze umplerea golurilor dintre dinţi.

2.2.2 Pompa cu pistonaşe radiale

La pompele cu pistonaşe radiale, poziţia pistonaşelor în blocul cilindrilor

este pe rază, variaţia ciclică a volumelor de lucru realizându-se datorită dispunerii excentrice a blocului cilindrilor faţă de statorul pompei. Pompele cu pistonaşe radiale sunt în principal de două tipuri:

- cu alimentare interioară;

- cu alimentare exterioară.

29

La maşinile cu alimentare interioară, distribuţia se face central, prin axul rotorului ca în fig. 2.7. Cursa liniară a pistonaşelor în blocul cilindrilor 4, generată ca urmare a montării excentrice a blocului cilindrilor faţă de carcasa 6, se poate modifica dacă valoarea excentricităţii “e” poate fi reglată. Pompele la care mărimea "e" poate fi modificată se numesc cu debit variabil. Din figură rezultă că mărimea cursei pistonaşelor are valoarea: s = 2e. Distribuţia fluidului între camerele de lucru se face prin intermediul distribuitorului 3, din axul central care este fix, dispus pe direcţia punctelor moarte ale pistonaşelor. Lăţimea distribuitorului 3 este mai mare decât lăţimea canalelor de legatură ale pistonaşelor cu galeriile de aspiraţie, respectiv refulare. La deplasarea pistonaşelor de la PMI Ia PME, volumele de lucru sunt în creştere şi se produce aspiraţia. Invers, la deplasarea pistonaşelor de la PME la PMI volumele de lucru scad şi se produce refularea. Statorul are rol de ghid, contactul pistonaşelor la suprafaţa de ghidare fiind menţinut datorită forţei centrifuge. Cilindreea pompei poate fi modificată în timpul funcţionării, prin deplasarea statorului în sensul creşterii sau scăderii excentricităţii. O asemenea variantă constructivă are avantajul unei reglări continue a debitului de la valoarea zero la maxim.

ă ri continue a debitului de la valoarea zero la maxim. Fig. 2.7 Schema pompei cu

Fig. 2.7 Schema pompei cu pistonaşe radiale cu alimentare interioară 1- orificiu aspiraţie; 2- orificiu refulare; 3- distribuitor; 4- blocul cilindrilor; 5- piston plunjer; 6-stator

Pompele cu pistonaşe radiale au în general, pentru puteri mari (uneori până la 3000 KW), debite de până la 8000 l/min şi presiuni de 250-300 bar. Turaţiile de antrenare variază între 100 şi 1500 rot/min. Aceste pompe sunt folosite la navă în majoritatea cazurilor la acţionările hidrostatice.

30

2.2.3 Pompa cu pistonaşe axiale

Ax cardanic Tija dublu articulată a Blocul cilindrilor pistonului Arbore motor Piston Executarea cursei de
Ax cardanic
Tija dublu
articulată a
Blocul cilindrilor
pistonului
Arbore motor
Piston
Executarea cursei
de refulare a
pistonului
Disc
Refulare prin
placa de
distribuţie
Executarea cursei de aspiraţie a
pistonului
Aspiraţie prin placa
de distribuţie

Fig. 2.8 Pompa cu pistonaşe axiale cu corp înclinat

Pompa se compune dintr-un bloc al cilindrilor în care sunt amplasate pistonaşele axiale, dintr-un disc pe care sunt la unul din capete tijele pistonaşelor (prin intermediul unor articulaţii sferice) şi dintr-o placă de distribuţie (fig. 2.8).

31

Poziţia relativă a acestor elemente şi sistemul lor de antrenare definesc trei tipuri mari de maşini: pompe cu pistonaşe axiale cu bloc fix înclinat, fig. 2.9(a), pompe cu disc înclinat, fig. 2.9(b), şi pompe cu disc fulant, fig. 2.9(c). Din punct de vedere al posibilităţilor de debitare, maşinile cu pistonaşe axiale sunt de două tipuri cu debit constant şi cu debit variabil.

Pompă cu pistonaşe axiale cu disc înclinat Pompă cu pistonaşe axiale cu bloc fix înclinat
Pompă cu pistonaşe
axiale cu disc înclinat
Pompă cu pistonaşe axiale cu
bloc fix înclinat
Pompă cu pistonaşe axiale cu
disc fulant

Fig. 2.9 Tipuri de pompe cu pistonaşe axiale

Blocul cilindrior este înclinat faţă de arborele motor la un unghi α<300, fiind antrenat în mişcarea de rotaţie de arborele motor prin intermediul unui disc şi a unor articulaţii sferice. Datorită faptului că blocul cilindrilor este înclinat, la o rotaţie completă a arborelui, volumele de lucru delimitate de pistoanele şi de cavităţile din blocul cilindrilor variază. La cursa ascendentă a pistonului, de la poziţia inferioară din figură la cea superioară, volumul variază crescător. Creşterea volumului de lucru este însoţită de scăderea presiunii, fapt care determină generarea aspiraţiei. Aspiraţia se produce printr-unul din orificiile plăcii de distribuţie care este parţial conectat la tubulatura de aspiraţie, parţial la cea de refulare. La cursa descendentă a pistonului, volumele de lucru variază descrescător. Micşorarea volumelor de lucru produce creşterea presiunii, determinând refularea. Fluidul este refulat tot prin canalele distribuitorului către exterior. Maşina prezentată în fig. 2.8 este una cu debit constant, pentru că valoarea cursei maxime a pistonaşelor este constantă. Ea este în funcţie de unghiul de înclinare al blocului cilindrilor faţă de arborele motor, unghi care, la acest tip de pompă este fix. În cazul în care există posibilitatea modificării unghiului de înclinare, pompa se numeşte cu debit variabil. În fig. 2.10 se prezintă grafic modul de reglare al debitului la pompele cu pistonaşe axiale cu corp înclinat iar în fig. 2.11 este prezentată o pompă cu pistonaşe axiale cu disc fulant. Pompele cu pistonaşe axiale sunt cele mai răspândite, utilizându-se frecvent în sistemele de acţionare hidraulică datorită gabaritului redus,

32

reversibilităţii, posibilităţii de reglare a debitului şi momentului de inerţie redus al părţii mobile. Pompa cu disc înclinat se deosebeşte de pompa cu corp înclinat numai prin modul de reglare unghiului dintre axul corpului şi axul discului, care în cazul acestuia se realizează cu cu ajutorul discului. Pompele cu pistonaşe axiale sunt în general construcţii pretenţioase, suprafeţele de lucru trebuind realizate la rugozităţi foarte mici. Este vorba în special de pistoane, alezajele cilindrilor, suprafeţele de contact dintre blocul cilindrilor şi distribuitor şi articulaţiile sferice ale bielelor. Pompele cu pistonaşe axiale obţin debite până la 800 l/min şi au o putere specifică ce poate ajunge până la 4-5 KW/kg, la turaţii cuprinse între 1000-4500 rot/min. Sunt pompe de presiuni mari şi foarte mari, cu o debitare suficient de uniformă şi care au o largă răspândire la acţionările hidrostatice.

q
q
larg ă r ă spândire la ac ţ ion ă rile hidrostatice. q q Fig. 2.10

q

ă r ă spândire la ac ţ ion ă rile hidrostatice. q q Fig. 2.10 Modul
ă r ă spândire la ac ţ ion ă rile hidrostatice. q q Fig. 2.10 Modul
ă r ă spândire la ac ţ ion ă rile hidrostatice. q q Fig. 2.10 Modul
ă r ă spândire la ac ţ ion ă rile hidrostatice. q q Fig. 2.10 Modul

Fig. 2.10 Modul de reglare debitului la pompa cu pistonaşe axiale

33

Distanţier sferic sferică Cilindru Disc fulant fixat pe ax Piston
Distanţier sferic
sferică
Cilindru
Disc fulant fixat
pe ax
Piston
sferic sferică Cilindru Disc fulant fixat pe ax Piston Tija pistonului cu articula ţ ie Fig.

Tija pistonului

cu articulaţie

Fig. 2.11 Pompă cu pistonaşe axiale cu disc fulant

2.2.4 Pompa cu palete glisante

Sunt maşini hidraulice dublu reversibile, deci atât din punct de vedere al sensului conversiei, cât şi din punctul de vedere al sensului de debitare. Volumele de lucru sunt delimitate de paletele glisante, rotor şi stator. După modul cum se realizează aspiraţia, pompele cu lamele pot fi cu aspiraţie interioară sau cu aspiraţie exterioară. În general, sunt cu acţiune simplă. Asta înseamnă că în timpul unei rotaţii

complete a rotorului spaţiile de lucru efectuează un singur ciclu aspiraţie-transfer- refulare. În practică, totuşi se pot întâlni şi pompe cu palete glisante cu acţiune multiplă, care, prin comparaţie cu cele cu acţiune simplă, prezintă avantajele: