Read Transmisii Mecanice de Putere... Budală a 2019 CD

Adrian BUDALĂ
TRANSMISII MECANICE DE PUTERE

UTILIZATE ÎN INDUSTRIA DE
AUTOVEHICULE
Braşov, 2019
Adrian BUDALĂ

AUTOVEHICULE
BAZE TEORETICE
METODOLIGII DE PROIECTARE
APLICAȚII
TC ME C R
ISBN 978-606-19-1181-3
Pagină goală,
nenumerotată,
introdusă intenționat,
pentru a permite vizualizarea corespunzătoare,
în paginație stânga-dreapta.
CUPRINS
Prefaţă ............................................................................................................................. 9
1. Consideraţii generale privind calculul şi construcţia
transmisiilor mecanice .......................................................................................... 13
1.1. Consideraţii generale privind organele de maşini ......................................... 13
1.1.1. Definirea şi clasificarea organelor de maşini ..................................... 13
1.1.2. Principii şi etape în proiectare a organelor de maşini ........................ 14
1.1.3. Norme şi standarde utilizate în construcţia de maşini ....................... 17
1.1.4. Observaţii asupra calculului organelor de maşini .............................. 18
1.1.5. Recomandări privind alegerea materialului pentru organe de maşini .... 19
1.1.6. Noţiuni de toleranţe, ajustaje, rugozitatea suprafeţelor, tehnologie ....... 21
1.2. Consideraţii generale privind calculul şi construcţia transmisiilor mecanice .... 29
1.3. Ghid pentru întocmirea proiectului ............................................................... 36
1.3.1. Tema de proiectare ............................................................................ 36
1.3.2. Graficul de desfăşurare ...................................................................... 37
1.3.3. Bibliografia ........................................................................................ 37
1.3.4. Memoriul de calcul ............................................................................ 37
1.3.5. Documentaţia grafică ......................................................................... 37
1.3.6. Cuprinsul ........................................................................................... 38
1.3.7. Aranjarea materialelor în dosarul de prezentare a proiectului ........... 38
1.3.8. Alte precizări ..................................................................................... 39
1.4. Elemente de simbolizare şi notare utilizate în proiectare .............................. 39
1.5. Construcţia unei transmisii mecanice antrenate ............................................ 42
1.5.1. Întocmirea schemei structurale a transmisiei ..................................... 42
1.5.2. Alegerea motorului de antrenare ....................................................... 43
1.5.2.1. Determinarea puterii motorului de antrenare ...................... 43
1.5.2.2. Determinarea turaţiei motorului de antrenare ...................... 44
1.5.2.3. Alegerea motorului electric ................................................. 44
1.5.3. Alegerea rapoartelor de transmitere. Determinarea turaţiilor şi
a momentelor de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei .......... 45
1.5.3.1. Alegerea rapoartelor de transmitere ale reductorului şi
transmisiei prin curele ......................................................... 45
1.5.3.2. Alegerea rapoartelor de angrenare pentru fiecare
treaptă a reductorului ........................................................... 46
1.5.3.3. Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune
pentru fiecare arbore al transmisiei ..................................... 47
1.6. Aplicaţie ........................................................................................................ 47
Anexe ...................................................................................................................... 62
-4- Transmisii mecanice de putere utilizate în industria de autovehicule
2. Transmisii cu roţi dinţate ..................................................................................... 71

2.1. Generalităţi. Domenii de utilizare ................................................................. 71
2.2. Tipuri de transmisii cu roţi dinţate ................................................................ 72
2.3. Materiale şi tehnologii utilizate la realizarea roţilor dinţate .......................... 75
2.4. Forme şi cauze ale deteriorării roţilor dinţate ................................................ 84
2.4.1. Ruperea dinţilor ................................................................................. 86
2.4.2. Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor ........................................ 89
2.5. Geometria angrenajelor cilindrice ................................................................. 95
2.5.1. Geometria angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi .............................. 95
2.5.2. Legea fundamentală a angrenării ....................................................... 96
2.5.3. Profilul dinţilor. Evolventă, construcţie şi ecuaţie ............................. 97
2.5.4. Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului
evolventic cu dantură dreaptă ............................................................ 99
2.5.5. Gradul de acoperire .......................................................................... 104
2.5.6. Cremaliera de referinţă şi de generare. Cerc şi
dreaptă de divizare ............................................................................ 106
2.5.7. Deplasarea danturii roţilor dinţate ................................................... 108
2.5.7.1. Deplasări de profil ale danturii roţilor dinţate ................. 109
2.5.7.2. Interferenţa profilelor dinţilor în evolventă ..................... 111
2.5.7.3. Numărul minim de dinţi pentru evitarea fenomenului
de interferenţă (angrenarea pinion-cremalieră) ............... 112
2.5.7.4. Deplasarea specifică minimă necesară evitării
fenomenului de interferenţă ............................................ 113
2.5.7.5. Ascuţirea dintelui pe cercul de cap ................................. 114
2.5.8. Angrenaje cu roţi dinţate cilindrice cu dantură înclinată ................. 115
2.6. Angrenaje cu roţi conice .............................................................................. 116
2.7. Angrenaje hiperboloidale ............................................................................ 120
2.8. Elemente de verificare şi control dimensional
al angrenajelor cilindrice ............................................................................. 124
2.9. Calculul angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi sau înclinaţi ....................... 125
2.9.1. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice
cu dantură dreaptă la solicitarea de contact ..................................... 125
cu dantură dreaptă la solicitarea de încovoiere ................................ 132
cu dantură înclinată .......................................................................... 137
2.9.3.1. Particularităţi ale geometriei roţilor
cu dantură înclinată ......................................................... 137
2.9.3.2. Roata echivalentă. Angrenaj echivalent .......................... 140
Cuprins -5-
2.9.3.3. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dinţi

înclinaţi la solicitarea de contact ..................................... 144
înclinaţi la solicitarea de încovoiere ................................ 144
2.9.3.5. Tensiuni limită şi admisibile pentru
calculul angrenajelor ....................................................... 145
2.10. Forţe în angrenaje cilindrice ........................................................................ 148
2.10.1. Forţe în angrenaje cilindrice cu dantură dreaptă ........................... 148
2.10.2. Forţe în angrenaje cilindrice cu dantură înclinată ......................... 150
2.11. Mecanisme cu roţi dinţate ........................................................................... 152
2.11.1. Mecanisme cu roţi dinţate cu axe fixe ........................................... 152
2.11.2. Mecanisme cu roţi dinţate cu axe mobile.
Mecanisme planetare ..................................................................... 153
2.11.3. Transmisii cu roţi dinţate ............................................................... 156
2.12. Metodologie de calcul a angrenajelor cilindrice
cu dinţi drepţi sau înclinaţi ............................................................ 157
2.13. Transmisii cu roţi dinţate. reductoare de turaţie .......................................... 177
2.14. Soluţii şi recomandări constructive pentru reductoare de turaţie ................ 193
2.15. Aplicaţie ...................................................................................................... 238
Anexe .................................................................................................................... 269
3. Arbori ................................................................................................................... 301

3.1. Definire și clasificare .................................................................................... 301
3.2. Materiale pentru arbori. noţiuni de tehnologie ............................................ 304
3.3. Sarcini care încarcă arborele. Scheme de calcul. Solicitări ......................... 306
3.3.1. Sarcini care încarcă arborele ............................................................ 306
3.3.2. Scheme de calcul ale arborilor drepţi .............................................. 309
3.3.3. Solicitări ale arborilor drepţi. Cicluri de variaţie ale
solicitărilor arborilor drepţi ............................................................. 311
3.4. Criterii de proiectare şi calcul ...................................................................... 312
3.5. Proiectarea şi calculul arborilor drepţi ........................................................ 313
3.5.1. Alegerea materialului ....................................................................... 313
3.5.2. Întocmirea schemei de încărcare ..................................................... 314
3.5.3. Calculul de rezistenţă al arborilor .................................................... 315
3.5.3.1. Predimensionarea arborilor ............................................... 315
3.5.3.2. Dimensionarea arborilor ..................................................... 318
3.5.3.3. Verificarea arborilor la solicitări compuse ......................... 320
3.5.4. Calculul la oboseală al arborilor. Verificarea arborilor
la solicitări variabile ......................................................................... 322
3.5.5. Calculul la deformaţii al arborilor. Verificarea arborilor

la rigiditate ....................................................................................... 326
3.5.6. Calculul la vibraţii al arborilor ........................................................ 328
3.5.7. Întocmirea desenului de execuţie ..................................................... 330

3.6. Soluții și recomandări structurale pentru arbori .......................................... 331
3.7. Aplicaţie ...................................................................................................... 343
Anexe .................................................................................................................... 354
4. Lagăre .................................................................................................................. 365

4.1. Elemente de tribologie ................................................................................. 366
4.1.1. Frecarea ............................................................................................ 367
4.1.2. Uzarea .............................................................................................. 369
4.1.3. Lubrifianţi ........................................................................................ 370
4.1.3.1. Uleiurile minerale ............................................................ 370
4.1.3.2. Unsorile consistente ........................................................ 372
4.1.3.3. Aditivi pentru uleiuri şi unsori. Clasificarea uleiurilor ... 372
4.1.3.4. Lubrifianţi solizi .............................................................. 373
4.1.3.5. Materiale autolubrifiante ................................................. 374
4.2. Lagăre cu alunecare ..................................................................................... 374
4.2.1. Generalităţi. Clasificare. Părţi componente ..................................... 374
4.2.2. Lagăre radiale hidrodinamice ......................................................... 375
4.2.2.1. Materiale şi tehnologie. Elemente constructive şi
de exploatare ................................................................... 375
4.2.2.2. Realizarea penei de lubrifiant şi a filmului
autoportant de lubrifiant la lagăre radiale
hidrodinamice .................................................................. 383
4.2.2.3. Regimuri de funcţionare ale lagărelor
radiale hidroninamice ...................................................... 384
4.2.2.4. Calculul fusurilor radiale ................................................. 387
4.2.3. Lagăre axiale hidrodinamice. Elemente constructive ...................... 388
4.2.4. Lagăre hidrostatice ........................................................................... 392
4.2.5. Lagăre hibride .................................................................................. 394
4.2.6. Lagăre cu lubrifianţi neconvenţionali .............................................. 394
4.2.6.1. Lagăre lubrifiate cu apă ................................................... 395
4.2.6.2. Lagăre lubrifiate cu gaze ................................................. 395
4.2.7. Lagăre cu frecare uscată, limită sau mixtă ....................................... 396
4.2.7.1. Caracterizare. Elemente constructive .............................. 396
4.2.7.2. Calculul lagărelor cu alunecare cu frecare uscată,
limită sau mixtă ............................................................... 397
Cuprins -7-
4.3. Lagăre cu rostogolire ................................................................................... 400

4.3.1. Caracterizare. Domenii de utilizare ................................................. 400
4.3.2. Clasificarea rulmenţilor. Simbolizare .............................................. 403
4.3.3. Caracterizarea principalelor tipuri de rulmenţi ................................ 407
4.3.4. Materiale şi elemente de tehnologie ................................................ 424
4.3.5. Forme şi cauze de deteriorare ale rulmenţilor ................................. 426
4.3.6. Calculul rulmenţilor .......................................................................... 428
4.3.6.1. Calculul rulmenţilor nerotitori ............................................ 428
4.3.6.2. Calculul rulmenţilor rotitori ................................................ 430
4.3.7. Montaje cu rulmenţi ......................................................................... 434
4.3.7.1. Condiţii de funcţionare. Scheme de montaj ...................... 434
4.3.7.2. Ajustaje şi toleranţe pentru lagărele cu rulmenţi ............... 436
4.3.7.3. Jocul din rulmenţi. Posibilităţi de reglare .......................... 437
4.3.7.4. Scheme constructive de montaje cu rulmenţi .................... 438
4.3.8. Ungerea lagărelor cu rulmenţi ......................................................... 445
4.3.8.1. Ungerea cu ulei .................................................................. 445
4.3.8.2. Ungerea cu unsoare consistentă ......................................... 446
4.3.9. Etanşarea lagărelor cu rulmenţi ....................................................... 446
4. 4. Aplicaţii ....................................................................................................... 447
Anexe .................................................................................................................... 454
5. Etanşări ................................................................................................................ 461

5.1. Generalităţi. Caracterizare. Clasificare ........................................................ 461
5.2. Materiale folosite în construcţia etanşărilor ................................................ 464
5.3. Etanşări fixe ................................................................................................. 468
5.3.1. Etanşări fixe cu element intermediar ............................................... 469
5.3.2. Etanşări fixe cu contact fără elemente intermediare ........................ 470
5.4. Etanşări mobile ............................................................................................ 471
5.4.1. Etanşări mobile cu contact ............................................................... 471
5.4.1.1. Etanşări mobile cu contact pentru
mişcarea de rotaţie ............................................................. 471
5.4.1.2. Etanşări mobile cu contact pentru
mişcarea de translaţie ......................................................... 477
5.4.2. Etanşări mobile fără contact ............................................................ 480
5.5. Aplicaţie ...................................................................................................... 482
Anexe .................................................................................................................... 483
6. Transmisii prin curele ........................................................................................ 489

6.1. Caracterizare. Clasificare. Domenii de utilizare .......................................... 489
6.2. Transmisii prin curele late. Elemente constructive.

Materiale utilizate în construcţia curelelor late ........................................... 492
6.3. Transmisii prin curele trapezoidale. Elemente constructive.
Materiale utilizate în construcţia curelelor trapezoidale ............................. 496
6. 4. Sisteme de tensionare a curelei .................................................................... 497

6.5. Elemente geometrice ale transmisiilor prin curele ...................................... 499
6.5.1. Transmisii cu axe paralele şi ramuri deschise ................................. 499
6.5.2. Transmisii cu axe paralele şi ramuri încrucişate .............................. 501
6.6. Forţe şi tensiuni în transmisiile prin curele ................................................. 501
6.7. Proiectarea transmisiilor prin curele trapezoidale ....................................... 507
6.8. Aplicaţie ...................................................................................................... 511
Anexe .................................................................................................................... 514
7. Transmisii prin lanţuri ....................................................................................... 523

7.1. Caracterizare şi domenii de utilizare ........................................................... 523
7.2. Elemente constructive şi de exploatare ....................................................... 525
7.3. Materiale utilizate la execuţia lanţurilor şi a roţilor de lanţ. Elemente de
tehnologie .................................................................................................... 531
7. 4. Forme şi cauze ale deteriorării transmisiilor prin lanţuri ............................ 532
7.5. Forţe care acţionează în transmisiile prin lanţuri ........................................ 532
7.6. Elemente geometrice şi cinematice ale transmisiilor cu lanţuri .................. 534
7.7. Calculul transmisiilor prin lanţuri ............................................................... 537
7.8. Metodica de proiectare a transmisiilor prin lanţuri ..................................... 538
7.9. Aplicaţie ...................................................................................................... 543
Anexe .................................................................................................................... 549
8. Informaţii şi recomandări constructive. Anexe................................................. 555
Bibliografie ................................................................................................................. 594

Prefaţă
Singurul lucru necesar pentru ca răul sa triumfe

este ca oamenii buni să nu facă nimic.
(Edmund Burke)
De-a lungul istoriei, din trudă şi geniu, poporul ce a locuit aceste meleaguri,
a dat civilizaţiei umane valori de care, fiecare şi toţi deopotrivă, putem fi mândrii.
Unele sunt contestate: singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a
născut şi care niciodată nu a fost cucerit deadreptul; primul popor din lume care a
folosit scrierea - tăbliţele de la Tărtăria. Altele sunt indubitabile: Eminescu,
Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache
Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Cu altele,
avem privilegiul şi onoarea de a fi contemporani: români muncitori şi geniali
precum şi realizările lor extraordinare.
După evenimentele din 1989, România a intrat într-o perioadă extrem de
complexă. În aceşti ani, economia în general şi industria în special au cunoscut o
serie parcă nesfârşită de tragedii.
Cu gândul la realizări tehnice şi culturale pentru care odată eram invidiaţi
dar priviţi ca exemple de urmat, încă mai sper, măcar pentru binele şi viitorul
copiilor mei, că această situaţie este spre sfârşit. Cu această speranţă în suflet,
îndrăznesc să fiu convins că o carte tehnică este şi va fi utilă.
Indiferent de ceea ce poţi face sau visezi că poţi face, începe.

Îndrăzneala are geniu, putere şi magie în ea.
(W.H. Murray)
Instalaţiile sau maşinile realizate pentru un anume scop tehnologic au în
componenţa lor o parte de antrenare.
Transmisia mecanică de putere trebuie să fie concepută, proiectată şi
realizată conform cerinţelor specifice, bine determinate, ale maşinii antrenate.
Din acest motiv, transmisia va conţine elemente şi soluţii constructive adaptate
strict fiecărei situaţii în parte. Pe de altă parte însă, o proiectare durabilă şi
eficientă, bazată pe un efort inovativ considerabil, va fi orientată spre utilizarea a
- 10 - Transmisii mecanice de putere utilizate în industria de autovehicule
cât mai multe soluţii şi elemente constructive consacrate de experienţa tehnicii şi

folosite pe scară largă, standardizate sau cel puţin tipizate, reducându-se astfel,
simţitor, atât costurile de proiectare cât şi costurile de execuţie, montaj,
întreţinere, înlocuire, reparaţii etc.
În foarte multe situaţii introducerea mişcării se realizează cu un motor
electric care antrenează, printr-un cuplaj sau printr-o transmisie prin curele, un
reductor de turaţie. Mişcarea de rotaţie a arborelui de ieşire din reductor poate fi
utilizată, în general prin intermediul unui cuplaj elastic şi/sau de siguranţă, direct
la antrenarea părţii tehnologice a unei instalaţii, a unei maşini sau poate fi
transformată, utilizând mecanisme articulate, în mişcări alternative de rotaţie ori
translaţie.
Industria de autovehicule se dovedește un teren foarte propice pentru
aplicarea și utilizarea transmisiilor de putere, într-o varietate extrem de mare de
situații, utilizări și soluții constructive, transmisiile de putere fiind absolut
indispensabile.
Transmisii mecanice de putere se întâlnesc ”on board”, în construcția
autovehiculelor, ca subsisteme componente ale transmisiei autovehiculelor (parte
a grupului moto-propulsor) sau ale altor sisteme și echipamente din
construcția/dotarea/echiparea unui autovehicul.
De asemenea, transmisii mecanice de putere se întâlnesc în industria
(constructoare) de autovehicule, în fabricile de componente auto sau cele de
asamblare. Aici se pot menționa situațiile în care este necesară antrenarea
transportoarelor de diferite tipuri și construcții (transportoare cu bandă,
transportoare cu lanț etc.). Astfel de transportoare pot fi parte din liniile
tehnologice de fabricație (transportoare pentru semifabricate/produse finite,
transportoare pentru cuptoarele de tratament termic ș.a.), diferite linii de montaj,
liniile de asamblare (montaj) finală etc.
În lucrare sunt prezentate, în ordinea logică a rezolvării, elemente necesare
proiectării unei transmisii mecanice, bazate pe un suport teoretic consistent, pe
prezentarea metodologiilor specifice de calcul şi proiectare dar şi a unor exemple
numerice concrete.
Lucrarea se adresează studenţilor de la ciclul de pregătire inginerie
mecanică, inginerilor mecanici, specialiştilor şi cercetătorilor în domeniul
proiectării produselor tehnice industriale. Prin conţinutul lucrării, aceasta este
utilă tuturor inginerilor şi tehnicienilor, mai ales celor care activează în domeniul
Prefață - 11 -
proiectării dar şi utilizării, întreţinerii şi reparaţiilor transmisiilor mecanice.
Lucrarea este structurată pe 8 capitole. În capitolul 1 sunt tratate aspecte
generale ale proiectării organelor de maşini şi transmisiilor mecanice, pornind de
la materiale, alegerea motorului electric, alegerea transmisiei cu roţi dinţate şi a
unei transmisii prin curele. La finalul capitolului este dat un exemplu de calcul
privind alegerea unui reductor de turaţie. Capitolul al 2-lea este dedicat
transmisiilor cu roţi dinţate cilindrice, conice şi melcate, proiectarea lor, soluţii
constructive, elemente de proiectare, anexe cu standarde utile, un exemplu
numeric de proiectare pentru un angrenaj cilindric. În capitolul al 3-lea se
studiază arborii, construcţia lor, forţe, elemente de calcul, anexe utile şi un
exemplu de calcul numeric. Capitolul 4 este dedicat lagărelor cu alunecare şi
rostogolire, construcţia şi proiectarea lor, anexe şi exemple de calcul. Etanşările
sunt studiate în capitolul al 5-lea, iar transmisiile prin curele şi cele cu lanţuri în
capitolele al 6-lea respectiv, al 7-lea, cu exemple de calcul, anexe necesare
proiectării şi soluţii constructive. Capitolul 8 reprezintă o sursă complementară
de informații și recomandări, fiind în mare măsură, o colecție de extrase din
standarde; aici se regăsesc caracteristici de materiale, caracteristici dimensional-
constructive, informații selective despre standarde etc. La finalul lucrării se află o
listă bibliografică amplă.
Învăţătorii îţi deschid uşa, însă tu însuţi trebuie să treci prin ea.
(Proverb chinezesc)
Nu se poate încheia o prefaţă a unei astfel de cărţi tehnice fără a evoca
tradiţia recunoscută a școlii tehnice din Universitatea Transilvania din Braşov,
şcoală care a avut personalităţi de marcă.
Pentru unii dintre noi, iluştrii fondatori şi constructori ai şcolii tehnice
Braşovene sunt cunoscuţi doar prin realizări didactice, ştiinţifice şi inginereşti
remarcabile. Dintre aceştia reuşesc să amintesc numai pe distinşii profesori Ioan
Drăghici, Constantin Dan Rădulescu şi Gheorghe Apetrei, dispăruţi înainte de
vreme, când mulţi mai aveau poate multe de învăţat de la dânşii. De asemenea,
eu personal, nu pot să nu evidenţiez şi elogiez pe domnii profesori Aurel Jula,
Ion Tănăsescu, Emil Chişu şi Dan Săvescu. Aceştia au reuşit, fiecare în felul său,
să contribuie şi să-şi pună amprenta pe dezvoltarea mea profesională dar şi să
modeleze, într-o bună măsură, inginerul, proiectantul, cercetătorul dar mai ales
cadrul didactic care sunt astăzi. Lucrarea de faţă nu ar fi fost posibilă fără aportul
dumnealor. Nu pot să nu amintesc şi să nu aduc mulţumirile cuvenite, colegilor

din fosta Catedră de Organe de Maşini şi Mecanisme, actualmente parte din
Departamentul Design de Produs, Mecatronică şi Mediu al Universităţii
Transilvania din Braşov.
În ultimii ani, evoluția profesională mi-a oferit șansa de a deveni coleg cu
membrii Departamentului de Autovehicule și Transporturi din cadrul Facultății
de Inginerie Mecanică. Aici am continuat să aprofundez simbioza dintre ingineria
autovehiculor rutiere -ca domeniu de formare profesională- și ingineria
sistemelor mecanice de transmitere a puterii -ca domeniu de formare didactică și
de expertiză pe parcursul a peste douăzeci de ani. Dezvoltarea mea didactică și
profesională a fost consistentă, cantitativ dar mai ales calitativ, datorită cooperării
și sprijinului de care am beneficiat din partea colegilor din departament și pentru
care le adresez călduroase mulțumiri.
În semn de consideraţie şi preţuire pentru cei care au contribuit considerabil

la dezvoltarea şcolii tehnice inginereşti din România, unele elemente grafice
reprezentative au fost preluate în varianta originală. De asemenea, în contextul
relației simbiotice dintre inginerii proiectanți și producătorii specializați, al
scopurilor didactice ale acestei lucrări și a recomandărilor de utilizare cât mai
mult posibil a reperelor tipizate/standardizate, unele elemente grafice au fost
preluate și/sau adaptate direct din cataloage sau alte materiale ale unor
producători specializați.
Dedic această lucrare tuturor celor care au un loc deosebit în viaţa mea
personală. Familia este cea care, prin sprijinul moral, mi-a asigurat liniştea,
bucuria, împlinirea şi confortul personal şi implicit posibilitatea dezvoltării
profesionale. Drept pentru care nici o mulţumire nu este suficientă.
Consider că această lucrare este foarte departe de perfecțiune și nici nu este

exhaustivă; în acest sens, orice sugestie de îmbunătăţire, completare sau corectare
va fi binevenită iar pentru acestea autorul mulţumeşte anticipat.
Braşov, Decembrie 2019

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND
CALCULUL ŞI CONSTRUCŢIA
TRANSMISIILOR MECANICE
1.1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

ORGANELE DE MAŞINI
1.1.1. Definirea şi clasificarea organelor de maşini
Se numesc organe de maşini, piesa sau grupul de piese care intră în

componenţa maşinilor sau mecanismelor, putând fi proiectate separat. După
montare, acestea se vor afla într-o strânsă legătură cu ansamblul din care fac
parte. Organele de maşini pot fi simple sau compuse.
Organele de maşini simple sunt formate dintr-o singură piesă (de exemplu:
şuruburile, penele, niturile).
Organele de maşini compuse sunt obţinute prin asamblări demontabile sau
nedemontabile, a mai multor piese, şi au un anumit un rol funcţional (ex.: bielele,
cuplajele, lagărele).
Fiecare maşină este formată din piese, sau grupuri de piese, reunite după
anumite criterii funcţionale, constructive, de montaj, de transport etc., în
ansamble şi subansamble (de exemplu un grup electrogen mobil constituie un
ansamblu, iar motorul termic un subansamblu).
După domeniul de folosire, organele de maşini pot avea destinaţie
universală sau specială. Organele de maşini cu destinaţie universală, cum ar fi
şuruburile, penele, arborii, angrenajele, cuplajele, curelele şi altele se studiază în
acest curs. Cele cu destinaţie specială, cum ar fi carburatoarele, organe pentru
circulaţia lichidelor, rotoare ale turbinelor etc., se studiază la cursurile de
specialitate.
Dintre condiţiile generale impuse organelor de maşini se pot enumera:
- siguranţă în exploatare, ceea ce impune o corectă dimensionare faţă de sarcinile
exterioare; organelor de maşini, în afara condiţiilor de rezistenţă (calculul la
tracţiune, forfecare, încovoiere, torsiune) li se impun condiţii suplimentare de
rigiditate, elasticitate, rezistenţă la solicitări variabile, rezistenţă la solicitări

termice etc.;
- la proiectarea unei maşini, deci a organelor de maşini componente, trebuie ţinut
seama de posibilităţile tehnologice concrete ale întreprinderilor respective; între
materialul pieselor, forma acestora şi tehnologia de realizare existând o strânsă
interdependenţă;
- fără a diminua calitatea produsului, este necesar ca proiectantul să aleagă
materialul şi tehnologia de prelucrare (metoda de execuţie, precizia şi
rugozitatea suprafeţelor) astfel încât să se obţină un preţ de cost minim;
- respectarea standardelor în vigoare constituie o obligaţie legală a fiecărui
proiectant;
- încă din faza de proiectare, trebuiesc cercetate pericolele ce pot apărea pentru
om, în exploatarea produsului care se concepe, indicându-se soluţii tehnice
pentru evitarea accidentelor, precum şi prescripţii de protecţia muncii;
- proiectarea unui produs nou trebuie să ţină cont de nivelul actual şi de
perspectivă al tehnicii mondiale, asigurând în acelaşi timp şi o estetică
corespunzătoare (aspect exterior). În acest fel, creşte valoarea competitivă a
produsului.
1.1.2. Principii şi etape în proiectarea organelor de maşini
Procesul creativ tehnic cu scop productiv, care cuprinde calcule, desene şi

instrucţiuni referitoare la execuţie, montaj, rodaj, exploatare etc. poartă
denumirea de proiectare. Proiectarea organelor de maşini este parte integrantă a
procesului general de proiectare al mecanismelor, lanţurilor cinematice, ce intră
în componenţa maşinilor.
Proiectarea maşinilor este un proces amplu, care presupune colaborarea în
cadrul unui colectiv mai larg de specialişti din diverse domenii.
Actul proiectării se bazează pe o amplă documentare, utilizarea
informaţiilor din experienţe anterioare, utilizarea de metode de calcul moderne,
rapide, cu rezultate imediate. De asemenea se impune corelarea rezultatelor din
calcule cu cele din execuţie, prototipare, omologare, pentru ca reuşita să fie
garantată.
Proiectarea organelor de maşini presupune parcurgerea unor etape specifice.
Elaborarea schemei de calcul. În această etapă de debut, organul de
Consideraţii generale privind calculul şi construcţia transmisiilor mecanice - 15 -
maşină se reprezintă schematic, figurându-se forţele care acţionează asupra
acestuia, concentrate sau distribuite, după caz. Prin această reprezentare
schematică se creează un model de calcul, care este mai uşor de folosit. În
această etapă se emit o serie de ipoteze simplificatoare, care ţin seama de
condiţiile de funcţionare, interdependenţa organului de maşină de calculat cu
restul ansamblului din care face parte. Prin cunoaşterea cât mai precisă a
cinematicii şi dinamicii ansamblului proiectat, modelul este mai aproape de
realitate. Un număr mare de ipoteze simplificatoare poate conduce la denaturarea
funcţionării, la îndepărtarea schemei de calcul de cazul real, chiar dacă uşurinţa
calculului este evidentă. Este posibilă situaţia obţinerii unor dimensiuni
acoperitoare, supradimensionarea fiind păguboasă, obţinându-se creşteri ale
greutăţii, consumuri energetice nedorite. Este neplăcut şi faptul admiterii unui
număr mic de ipoteze simplificatoare, calculul urmând să se desfăşoare extrem de
anevoios. De obicei se recurge la metode comparative de calcul, existând
posibilitatea stabilirii unui optim.
Determinarea forţelor care încarcă organul de maşină. Din modul de
realizare a legăturilor cu alte organe de maşini, care intră în componenţa lanţului
cinematic, respectiv maşinii, se pot evalua forţele, modul lor de variaţie în timp,
natura acestora.
Alegerea materialului. Această operaţie obligatorie în cadrul actului
proiectării este determinantă pentru realizarea şi durabilitatea organului de
maşină respectiv. Alegerea materialului trebuie să răspundă unor cerinţe
funcţionale, tehnologice, economice cum ar fi: rezistenţă mecanică bună pentru
condiţiile de lucru, posibilitatea execuţiei simple din punct de vedre tehnologic,
preţ de cost cât mai scăzut.
Calculul de predimensionare al organului de maşină. Este un calcul
preliminar, care are la bază stabilirea dimensiunii principale, care să corespunda
din punct de vedere al rezistenţei, folosind ipotezele emise anterior. În general
organele de maşini sunt solicitate complex, ponderea fiecărei solicitări fiind
apreciată din experienţă. De obicei se recurge la stabilirea dimensiunii
determinante din solicitarea principală, neglijând celelalte solicitări, prin mărirea
sarcinii la o sarcină de calcul cu un coeficient de siguranţă. Mărimea acestui
coeficient este rezultatul experienţei, un coeficient prea mare ducând la
supradimensionare. Dimensiunea rezultată din acest calcul de predimensionare se
corelează cu standardele în vigoare şi cu celelalte dimensiuni ale organelor de
maşini cu care interacţionează.

Elaborarea desenului de execuţie. Pornind de la dimensiunea determinată
prin calcul în etapa anterioară, pe baza cunoştinţelor de proiectare a formei,
respectiv funcţionalitatea, organul de maşină de proiectat se reprezintă după
regulile din desenul tehnic, stabilindu-se totodată toleranţele, abaterile de formă
şi poziţie ale suprafeţelor. Desenul de execuţie se corelează cu dimensiunile
proiectate ale altor organe de maşini din cadrul ansamblului, precizându-se
condiţiile tehnice de execuţie, montaj, transport, întreţinere etc.
Verificarea organului de maşină. După ce s-a stabilit forma finală,
cunoscându-se în totalitate solicitările la care este supus, se procedează la
calculul de verificare la solicitarea compusă, cu încărcarea reală, comparându-se
rezultatul cu valorile admisibile. Ulterior se mai efectuează verificarea la
rigiditate, solicitări variabile, comportarea la vibraţii etc, după caz. Dacă nu sunt
îndeplinite criteriile de rezistenţă/siguranţă, calculele se reiau prin adoptarea altei
dimensiuni, mai mari.
ISO a stabilit o serie de normative şi standarde pentru proiectarea organelor
de maşini. Standardizarea, conform definiţiei dată de ISO, este acţiunea de
stabilire şi aplicare a unor reguli, cu scopul realizării ordinii într-un domeniu dat,
în avantajul şi cu concursul celor interesaţi, în special pentru obţinerea unor
economii de ansamblu optime, respectând cerinţele funcţionale şi de securitate.
Standardele de stat reprezintă documente care acţionează la nivelul
economiei naţionale şi legiferează aspecte diferite ale ştiinţei, tehnicii, producţiei
industriale, agricole etc. Normele interne departamentale sau ale întreprinderilor
reprezintă acte normative de reglementare referitoare doar la activitatea din
cadrul departamentului sau întreprinderii respective şi, de regulă, sunt folosite
acolo unde nu există standarde.
Printre efectele standardizării se pot aminti:
- introducerea unei discipline în concepţie/ proiectare, producţie, control;
- economie de timp în proiectare;
- asigurarea interschimbabilităţii funcţionale şi dimensionale, condiţie
importantă în schimbul de produse la nivel mondial;
- uşurarea schimbului de documentaţie la nivel internaţional;
- asigurarea unui limbaj comun de comunicare între specialişti de diverse
naţionalităţi;
- crearea unei legături simple, directe între proiectant, executant, beneficiar;
- utilizarea unei game de tipodimensiuni de scule, dispozitive, verificatoare cu
caracter universal, chiar şi în cazul unor sectoare de activitate cu specific
diferit.
Tendinţa actuală pe plan mondial este de a se reuşi unificarea standardelor,
cel puţin la nivel european, cunoscut fiind faptul că, până nu de mult fiecare stat
avea propriile standarde. Acest fapt presupune adoptarea de notaţii, unităţi de
măsură, metodologii de proiectare, control, omologare universal valabile.
1.1.3. Norme şi standarde utilizate în construcţia de maşini
Standardizarea este acţiunea de stabilire a unor reguli, obligatorii în

aplicare, şi care are drept scop realizarea ordinii într-un domeniu dat, în avantajul
şi cu concursul celor interesaţi. Standardizarea se concretizează prin documente
care reglementează, legiferează, aspecte ale ştiinţei, tehnicii, ale producţiei
industriale, agricole, la nivelul economiei naţionale, denumite standarde de stat
şi prin acte normative la nivelul unei întreprinderi sau departament economic,
denumite norme interne.
În cadrul standardizării s-au stabilit categorii de standarde: de terminologie,
de tipizare a parametrilor şi a dimensiunilor principale, de condiţii tehnice (de
calitate), de condiţii generale, de metode de calcul şi proiectare.
Cele mai importante efecte ale aplicării standardizării sunt:
- introducerea ordinii de proiectare, producţie şi control;
- economie de timp în activitatea de concepţie;
- specializarea producţiei, creşterea productivităţii muncii, creşterea
interschimbabilităţii unor produse;
- facilitarea legăturii dintre proiectanţi, producători şi beneficiari;
- posibilitatea schimbului internaţional de produse şi de documentaţie.
Prima organizaţie naţională de standardizare s-a înfiinţat în Anglia în 1901.
În 1946, la Londra, s-a înfiinţat organizaţia internaţională de standarde ISO
(International Organization for Standardization). În ţara noastră standardizarea
oficială a luat fiinţă în 1948. În prezent, organul central de standardizare este
ASRO (Asociaţia de Standardizare din România).
1.1.4. Observaţii asupra calculului organelor de maşini
În procesul de proiectare se pot întâlni diferite solicitări sau cerinţe care

reclamă calcule de rezistenţă, la vibraţii, de uzură şi durabilitate, termice,
economice etc.
Dezvoltarea tehnicii mondiale, legată de apariţia de noi materiale, de
folosire a celor mai eficace tratamente termice şi termochimice, a impus
elaborarea unor metode de calcul noi precum şi reanalizarea critică a celor
existente.
Se cunosc trei metode principale, folosite pentru calculul diferitelor organe
de maşini:
- metoda tensiunilor admisibile;
- metoda coeficienţilor de siguranţă sau a sarcinilor limită;
- metoda stărilor limită.
Metoda tensiunilor admisibile constă în determinarea tensiunii admisibile
cu relaţiile:
e e e e
a = = ; a = = , (1.1)
c1c2 ...cn c c1c2 ...cn c
în care: e, e reprezintă tensiunea limită; c1, c2 …cn reprezintă coeficienţi de
siguranţă parţiali, dependenţi de particularităţile constructive ale piesei, de
condiţiile de exploatare şi altele. Se va înţelege prin tensiunea limită a
materialului, după caz: rezistenţa de rupere (e = r; e = 02), limita de curgere
(e = 02; e = 02), rezistenţa la oboseală la un ciclu alternant simetric (e=-1;
e = -1).
În funcţie de valoarea calculată a tensiunii admisibile şi de sarcina
nominală, se determină dimensiunile necesare ale piesei care se proiectează.
Tensiunea admisibilă, astfel determinată, este de cele mai multe ori diferită
de la o piesă la alta şi chiar pentru aceiaşi piesă, dacă funcţionează în maşini
diferite, în regimuri de funcţionare diferite.
Metoda coeficienţilor de siguranţă este acceptată pentru a se evita numărul
mare de tensiuni admisibile la una şi aceiaşi piesă şi constă în calcularea tensiunii
efective, n respectiv n, care se compară cu tensiunea limită. Raportul dintre
tensiunea limită şi cea efectivă se numeşte coeficient de siguranţă şi se notează
cu c:
e 
c=  ca ; c = e  ca , (1.2)
n n
unde ca este coeficientul de siguranţă admisibil, dependent de caracterul
sarcinilor, de regimul de funcţionare etc. ca este dat în literatura de specialitate
pentru diferite grupe de piese (arbori, piese din componenţa ascensoarelor etc.).
Metoda stărilor limită porneşte de la analiza condiţiilor de funcţionare a
diferitelor organe de maşini, precum şi a cauzelor scoaterii din funcţionare a
acestora, starea limită în acest caz fiind acea stare la care exploatarea normală
ulterioară a subansamblului din care face parte devine imposibilă. Fiecărei stări
limită, dintre care uzura, ruperea, pitting-ul, deformaţiile remanente neadmise, îi
corespunde un anumit calcul.
1.1.5. Recomandări privind alegerea materialului pentru organe

de maşini
Recomandările privind alegerea materialului au doar un caracter orientativ,

temporar, datorită progresului tehnic care conduce la îmbunătăţirea proprietăţilor
materialelor existente, precum şi la elaborarea de noi materiale.
La alegerea materialului se impune cunoaşterea cât mai exactă a
proprietăţilor acestuia, a solicitărilor la care trebuie să reziste organul de maşină
în timpul funcţionării, a tehnologiei de execuţie.
Tabelul 1.1.
Oţeluri şi tratamente termice recomandate pentru unele organe de maşini
Organul de maşină şi
condiţiile de Oţeluri şi tratamente termice recomandate*
funcţionare
OLC20; 18MCr10; 18MoCrNi13; 13CrNi30 - cianizate,
Arbori canelaţi
cu tratament termic ulterior
OLC55A; OLC65A; OLC75A; OLC85A; 51Si17A;
Arcuri
30Cr130
Bolţuri OL37; OL50; OL60; OL70 - netratate termic;
Cuie spintecate OLC50; OLC55; OLC60 - netratate sau îmbunătăţite
Inele elastice OLC55A; OLC65A; 51Si17A; OL60; OL70; OLC65 -
Şaibe Grower netratate sau îmbunătăţite, cu revenire medie
Tabelul 1.1. (continuare)

Oţeluri şi tratamente termice recomandate pentru unele organe de maşini
OL50; OL60; OL70 - netratat termic;
Pene
OLC45 - îmbunătăţit
Piuliţe În general, din acelaşi material ca şi şuruburile
Şuruburi (obişnuite, OL37; OL42; OL50; OL60; AUT12 - netratate termic;
prezoane, OLC25; OLC45; 40Cr10; 41MoCr11; AUT30; AUT40 -
nestandardizate etc.) îmbunătăţite
OLC25; OLC35 - cianizare şi călire la duritatea de
Şuruburi autofiletante
56…62HRC
Şaibe sau rondele
(brute, obişnuite, OL34; OL37-netratate termic
pentru profile U etc.)
Şaibe de siguranţă
Oţeluri de arc tratate la duritatea de 410…490 HB
arcuitoare, brăţări etc.
Arbori şi osii, arbori
OLC35; OLC45; 40Cr10; 41MoCr11 - îmbunătăţite, cu
principali, axe
eventuală călire superficială a fusurilor
planetare
OL60; OL70 - netratate;
Cuplaje permanente
OT55; OT60 - tratate termic
Fontă cenuşie călită superficial, oţel carbon de
Ghidaje
îmbunătăţire, oţel călit global sau superficial
OLC45 … OLC65 - îmbunătăţite, oţeluri carbon slab
Roţi de fricţiune
aliate, oţeluri turnate, fonte cenuşii
Roţi dinţate slab
solicitate (viteze Oţeluri carbon sau aliate (OLC45; 35MnSi12; 35Mn16;
periferice mici - <6 40Cr10) îmbunătăţite la 20…25 HRC;
m/s, cu sau fără Oţeluri carbon sau aliate, turnate
şocuri)
Roţi dinţate mediu
solicitate (viteze
Oţeluri aliate (40Cr10; 50VCr11; 41MoCr11) -
periferice mijlocii şi
îmbunătăţite global la 45…50 HRC
mici - <4…8 m/s, fără
şocuri)
* . Notaţii ale mărcilor de oţeluri, conform standardelor europene SR-EN, se regăsesc în Anexa 1.1.
În cazul în care criteriul principal de dimensionare este rezistenţa la una din
solicitările simple (tracţiune, încovoiere, torsiune), se recomandă utilizarea
oţelurilor îmbunătăţite sau călite şi a fontelor de înaltă rezistenţă.
Materialele folosite la organe de maşini la care rigiditatea este condiţia
principală de funcţionare trebuie să aibă un modul de elasticitate mare. În acest
sens, se recomandă utilizarea oţelului netratat termic sau a fontelor.
Pentru organe de maşini supuse acţiunii sarcinilor cu şoc precum şi la cele
supuse la solicitări de contact şi la uzură, se recomandă oţeluri cu duritate mare.
Se recomandă, în general, folosirea de materiale diferite la organele de maşini
conjugate (de exemplu şurubul şi piuliţa unui cric sau prese). Când uzura este
cauza principală a scoaterii din funcţiune, se vor utiliza materiale antifricţiune
pentru micşorarea acesteia. Dacă uzarea este un proces care nu poate fi evitat, se
va alege materialul mai moale pentru piesa conjugată ce se poate înlocui mai uşor
şi mai economic.
În toate cazurile se recomandă alegerea materialelor standardizate, precum
şi limitarea sortimentelor de mărci, pentru asigurarea unei aprovizionări mai
uşoare şi a asigurării unor tratamente termice corespunzătoare.
Unele recomandări privind alegerea materialelor pentru executarea
organelor de maşini de uz general sunt prezentate în tabelul 1.1.
1.1.6. Noţiuni de toleranţe, ajustaje, rugozitatea suprafeţelor,

tehnologie
După efectuarea calculelor de dimensionare a unui organ de maşină,

dimensiunea obţinută se standardizează, atunci când în acel loc se va realiza o
asamblare. Această dimensiune se trece pe desenul de execuţie atât pentru piesa
cuprinsă – denumită generic arbore – cât şi pentru piesa cuprinzătoare –
denumită alezaj. Această dimensiune comună se numeşte dimensiune nominală
şi se notează cu N.
Realizarea practică a dimensiunii nominale N pentru un număr mare de
piese, dintr-o asamblare, nu se poate face cu exactitate. Rezultă că dimensiunea
efectivă E, măsurată cu instrumente adecvate, va fi diferită de cea prescrisă N.
Diferenţa dintre dimensiunea nominală şi cea efectivă se numeşte abatere
efectivă şi se notează cu A, pentru alezaje şi cu a, pentru arbori:
A = N – E; a = N – E. (1.3)
Se face convenţia: pentru datele care se referă la arbori (piesa cuprinsă) se
vor folosi litere mici ale alfabetului latin, iar pentru datele care privesc alezajul
(piesa cuprinzătoare) se vor folosi literele mari ale aceluiaşi alfabet.
Precizia cu care trebuie executată o piesă se indică prin două abateri,
considerate maxime, faţă de dimensiunea nominală şi anume printr-o abatere
superioară (As pentru alezaj şi as pentru arbore) şi printr-o abatere inferioară (Ai
pentru alezaj şi ai pentru arbori).
Piesa va putea fi executată având dimensiunea efectivă între o valoare
minimă şi una maximă.
În cazul alezajelor, figura 1.1, a, rezultă:
N − Ai = Dmin  E  Dmax = N + As ;
(1.4)
Dmax − Dmin = TA ,
unde TA se numeşte toleranţă, iar zona dublu haşurată reprezintă câmpul de
toleranţă.
Pe desenul de execuţie se scrie dimensiunea nominală N însoţită de
abaterile amintite
A
N A is . (1.5)
TA
Ta
As
as
Ai
ai
Dmax
Dmin
dmax
dmin
N
a b
Fig. 1.1.
În cazul arborilor, figura 1.1, b, rezultă, în mod similar:

N − ai = d min  E  d max = N + as ;
(1.6)
d max − d min = Ta ,
unde Ta este toleranţa de execuţie a arborelui.
Cota pe desenul de execuţie al arborelui se va trece sub forma
a
N a is . (1.7)
Câmpul de toleranţă TA sau Ta se consideră convenţional de o singură parte
a axei. Se consideră linia zero cea care marchează dimensiunea nominală N.
Câmpul de toleranţă TA sau Ta poate fi deasupra, peste sau sub linia zero (fig.
1.2).
În general, abaterile superioare (As, as), respectiv cele inferioare (Ai, ai), pot
fi pozitive sau negative. Una din abateri poate fi şi zero (fig. 1.2).
Poziţia câmpului de toleranţă faţă de linia zero este precizată prin litere
mari al alezaje (A, B...Z, ZC) şi litere mici pentru arbori (a, b...zc). Mărimea
câmpului de toleranţă este reglementată prin cifre (0, 1, 2...16), denumite trepte
de calitate sau clase de precizie.
Asamblarea a două piese, una cuprinsă – arbore – şi una cuprinzătoare – alezaj,
se numeşte ajustaj. După realizarea asamblării, putem constata existenţa unui joc
sau a unei strângeri între piesele asamblate, în funcţie de poziţia şi mărimea
câmpurilor de toleranţă, faţă de aceiaşi cotă nominală.
Se spune că s-a realizat un ajustaj cu joc (fig. 1.2, a), respectiv ajustaj cu
strângere (fig. 1.2, c). Între acestea există şi o categorie de trecere, denumite
ajustaje intermediare (fig. 1.2., b), care pot rezulta atât cu joc cât şi cu strângere.
Să considerăm un rulment cu diametrul inelului interior N AA , care trebuie montat
s
i
pe doi arbori, astfel încât cu primul să rezulte la montaj un ajustaj cu joc (evident
din toleranţe, deci de ordinul micronilor) şi cu al doilea un ajustaj cu strângere.
Cum inelul de rulment nu mai poate fi prelucrat la interior, rezultă că pentru
realizarea diferitelor ajustaje se va prelucra arborele. Cu alte cuvinte, câmpul de
toleranţă al alezajului se menţine constant şi se modifică poziţia câmpului de
toleranţă al arborelui (fig. 1.3). Repetând raţionamentul pentru inelul exterior al
unui rulment, care trebuie montat în mai multe carcase, ajungem la concluzia că
trebuie menţinut constant câmpul de toleranţă al arborelui (inelul exterior al
rulmentului) şi se modifică poziţia câmpului de toleranţă al alezajului, pentru
fiecare din alezajele carcaselor.
Dacă păstrăm poziţia câmpului de toleranţă a alezajului constantă, pentru
dmax
Ta dmin
ai N
smax as
smin
c
jmax
dmin
Ta
Linia
N
zero
dmax
smax
ai
jmax
Linia
zero
N
as
dmin
jmin Ta dmax
a
Dmin
Ai = 0
Dmax
Fig. 1.2
TA
A z
Dmax B y
Dmin
+
H
j
h
–
Ta
b Y
a Z
N
dmax
dmin
Fig. 1.3
realizarea diferitelor ajustaje modificând poziţia câmpului de toleranţă al

arborelui, avem sistemul alezaj unitar de toleranţe (STAS 8104). Alezajul are
abaterea inferioară zero, iar cea superioară pozitivă (fig. 1.3), câmpul de toleranţă
corespunzând literei H.
Dacă păstrăm poziţia câmpului de toleranţă al arborelui constantă,
modificând poziţia câmpului de toleranţă al alezajului, avem sistemul arbore
unitar de toleranţă (STAS 8105). Arborele are abaterea superioară zero, iar
abaterea inferioară negativă (fig. 1.3), câmpul de toleranţă corespunzând literei h.
Ajustajele se simbolizează prin dimensiunea nominală, comună celor două
piese de asamblat, urmată de simbolul (poziţie) câmpului de toleranţă al
alezajului, raportat la simbolul câmpului de toleranţă al arborelui. Deosebim un
ajustaj în sistemul alezaj unitar după prezenţa literei H la numărător: de exemplu
+0,025 +0,018
H7
 45 . Conform STAS 8104, rezultă pentru cota arborelui  450 şi  45+0,002
n6
pentru cota alezajului (piesa cuprinzătoare).
Alegerea ajustajelor pentru foarte multe situaţii de asamblare este indicată
în literatura de specialitate sau în standardele de produs.
Alegerea sistemului de toleranţă alezaj unitar este de preferat, de câte ori
este posibil, datorită faptului că prelucrările alezajelor sunt mai dificile iar
prelucrarea arborelui (pentru modificarea poziţiei câmpului de toleranţă) este mai
economică.
Rugozitatea suprafeţelor reprezintă ansamblul asperităţilor
(neregularităţilor suprafeţei) rămase în urma procesului de prelucrare.
Una din criteriile de evaluare a rugozităţii suprafeţelor îl constituie abaterea
medie aritmetică a profilului (secţiune în suprafaţa prelucrată), notată cu Ra, care
se indică pe desenul de execuţie al unei piese. Ra se indică printr-un termen al
unui şir cu valori preferenţiale.
Rugozitatea suprafeţei este determinată de procedeul de prelucrare şi
influenţează modul de funcţionare al organelor de maşini, mărimea uzurii
suprafeţelor aflate în mişcare relativă, precum şi calitatea ajustajelor.
Înscrierea semnelor de rugozitate pe desene este reglementată de STAS
612.
Se dau mai jos câteva recomandări privind indicarea şi procedeul
tehnologic de obţinere a rugozităţii suprafeţelor. Astfel, semnul:
100
• - se indică pe suprafeţe grosolane, obţinute prin forjare liberă sau turnare;
50
• - se indică pe suprafeţe grosolane, cu cerinţe de aspect, obţinute prin
polizare, eboşare;
25
• - se indică pe suprafeţe de contact grosolane ale pieselor mari şi grele şi
se obţine prin rabotare, tăiere cu flacără, prelucrări electrochimice;
12,5
• - se indică pe suprafeţele de contact fără centrare şi se obţine prin turnare
în coji şi cochilie sau strunjire şi frezare de degroşare;
6,3
• - se indică pe suprafeţele de contact nesolicitate şi fără centrare şi se
obţine prin strunjire de semifinisare, matriţare, debitare, prelucrare cu
ultrasunete;
3,2
• - se indică pentru suprafeţele de contact, centrate, fără mişcare relativă
sau cu uzare redusă şi se poate obţine prin strunjire, frezare de finisare,
revenire, prelucrare electro-erozivă;
1,6
• - se indică pentru suprafeţe de contact de ghidare şi centrare, la mişcări
periodice şi se obţine prin laminare plană, alezare, broşare, rectificare de
degroşare;
0,8
• - se indică pentru suprafeţe supuse la uzare redusă, de centrare sau care
urmează să se cromeze, nicheleze etc.;
0,4
• - se indică pentru suprafeţe de centrare sau de contact puternic solicitate şi
se obţine prin rectificare de finisare, honuire;
0,2 0,012
• ... - se indică pe suprafeţe de frecare şi uzare, de ghidare precisă, cu
jocuri reduse şi se obţine prin procedee de superfinisare cum ar fi
honuire, lepuire, lustruire.
În Fig. 1.4 este prezentată o imagine sugestivă a rugozităţilor Ra obţinute

prin unele din cele mai uzuale procedee de fabricaţie.
Fig. 1.4
Aparent nu există o legătură între precizia dimensională şi calitatea

suprafeţelor. Este posibil, ca o suprafaţă să necesite o calitate superficială foarte
ridicată, cerută din punct de vedere funcţional, în timp ce din acelaşi punct de
vedere precizia dimensională să nu fie prea ridicată. Mărimea microasperităţilor
suprafeţelor prelucrate depinde de procesul de prelucrare şi de regimul de
aşchiere utilizat. Această dependenţă creează de fapt legătura strânsă între
Tabelul 1.2
procedeul de prelucrare, treapta de precizie şi rugozitatea aferentă (Tabelul 1.2).
Alegerea rugozităţii suprafeţelor pieselor se va face în funcţie de condiţiile de
funcţionare şi montaj.
1.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CALCULUL ŞI

CONSTRUCŢIA TRANSMISIILOR MECANICE
Mişcarea de rotaţie constituie principalul mijloc prin care energia electrică

sau termică, furnizată de motoarele electrice sau de cele termice, este
transformată în energie mecanică.
Mecanismele destinate transformării mişcării de rotaţie constituie
transformatoare de cuplu şi poartă denumirea de transmisii mecanice.
Transmisiile mecanice constituie părţi componente ale maşinilor utilizate
pentru transmiterea şi transformarea mişcării, în diverse domenii ale
construcţiilor de maşini. Funcţionarea corectă a acestor transmisii ne conduce
spre utilizarea lor în parametrii funcţionali, cu randament maxim şi durabilitate
previzionată. Prin urmare, proiectarea acestor transmisii impune analiza completă
a tuturor mecanismelor componente, elementare, din care acestea sunt formate,
asigurându-se aşadar optimizarea funcţionării şi exploatării ansamblului astfel
format.
Principalul criteriu după care se face o clasificare a transmisiilor mecanice
îl constituie modul de transmitere al mişcării: prin angrenare şi prin frecare.
Transmisiile cu roţi dinţate cilindrice cu dantură dreaptă, înclinată, conice
cu dantură dreaptă, înclinată sau curbă, hiperboloidale - melcate etc., sunt
principala modalitate de transmitere şi transformare a mişcării de rotaţie prin
angrenare, ele fiind tratate în concordanţă cu cercetările recente în domeniu, cu
aspectele standardizate în conformitate cu normele internaţionale ISO.
Transmisiile prin lanţ sau prin curele dinţate constituie, la rândul lor, soluţii
de transmitere a mişcării de rotaţie prin angrenare.
Din categoria transmisiilor mecanice care utilizează forţa de frecare, ca
mijloc de realizare a mişcării de rotaţie fac parte transmisiile prin curele şi cele
cu roţi de fricţiune.
Dacă la cele prin angrenare raportul de transmitere este constant (variaţia
fiind nesemnificativă şi legată doar de randament), în cazul transmisiilor prin
fricţiune acesta nu este riguros constant datorită alunecărilor geometrice şi
elastice dintre elemente (roţi, curele etc.).

Rolul funcţional al transmisiilor mecanice, care presupune modificarea
parametrilor care caracterizează mişcarea elementului condus, comparativ cu cel
conducător, poate fi analizat prin dependenţe sau mărimi care evidenţiază variaţia
parametrilor de ieşire în strânsă legătură cu cei de intrare.
Legea de transmitere exprimă legătura dintre parametrii de intrare şi cei de
ieşire, mai precis de legea de variaţie a rotaţiei elementului conducător, φ1(t),
respectiv de cea a elementului condus, φ2(t):
F(φ1, φ2)= 0; φ2 = f (φ1) (1.8)
Raportul de transmitere se defineşte ca raport al vitezelor unghiulare ale
elementului conducător şi cel condus, ω1 respectiv, ω2:
1
  F F
i= 1 = 2 =− : . (1.9)
2 1 2 1
Raportul de transmitere caracterizează în totalitate transmisiile monomobile
(cu mobilitatea, M = 1), al căror raport este de obicei constant. În funcţie de
valoarea acestuia deosebim: transmisii cu i > 1 - reducătoare de turaţie şi
transmisii cu i < 1 - amplificatoare de turaţie.
Transmisiile care permit obţinerea de valori distincte pentru raportul de
transmitere, prin modificarea legăturilor din elementele componente, poartă
denumirea de cutii de viteze. Cutiile de viteze sunt, de fapt, mai multe
reductoare şi/sau amplificatoare montate în aceeaşi carcasă, care permit cuplarea
separată între elementul de intrare şi cel de ieşire. Modificarea raportului de
transmitere, în trepte, cu valori discrete, permisă de cutiile de viteze presupune
întreruperea transmiterii mişcării între intrare şi ieşire.
Transmisiile la care raportul de transmitere este variabil continuu la ieşire,
adică, pentru o turaţie dată la intrare, constantă, să se obţină diferite turaţii la
ieşire, se numesc variatoare.
1
ix = = g ( x) . (1.10)
2 x
Aceste mecanisme au două grade de libertate, parametrul de reglare x,
definind valoarea raportului de transmitere.
Mecanismele elementare, fundamentale care asigură transmiterea mişcării
de rotaţie între doi arbori, cu modificarea parametrilor caracteristici ai mişcării şi
care permit construcţia de transmisii complexe sunt:
• mecanismele cu roţi dinţate;
• transmisiile prin curele;
• transmisiile cu lanţ;
• transmisiile cu roţi de fricţiune.
Construcţia mecanismelor fundamentale care transmit mişcarea de rotaţie
prin angrenare sau frecare este determinată şi de poziţia reciprocă a axelor între
care se transmite mişcarea, deosebind astfel: mecanisme cu axe paralele,
mecanisme cu axe încrucişate, concurente sau aflate într-o poziţie oarecare.
Transmisiile cu axele paralele sau concurente asigură transmiterea mişcării
de rotaţie fără alunecare, la nivelul suprafeţelor de rostogolire, adică:
v1 = ω1r1 =v2 = ω2r2, unde (1.11)
v1,2 reprezintă vitezele periferice ale punctelor de contact dintre elementele situate
pe suprafeţele de rostogolire, care se rotesc în raport cu axele lor cu vitezele
unghiulare, ω1,2 şi au razele, r1,2, măsurate în secţiunea perpendiculară pe aceste
axe. În acest caz raportul de transmitere se exprimă sub forma:
 r
i= 1 = 2. (1.12)
2 r1
Elementele transmisiilor prin fricţiune se deformează în timpul funcţionării
sub sarcină, ceea ce determină diferenţe între vitezele periferice ale punctelor de
contact situate pe suprafeţele de rostogolire ale elementelor. Acest efect al
deformaţiilor elementelor asupra cinematicii transmisiei poartă denumirea de
alunecare elastică. Alunecarea elastică se evidenţiază şi prin transformarea
contactului liniar sau punctiform dintre elementele în contact pe o suprafaţă.
Alunecarea elastică poate fi caracterizată prin coeficientul de alunecare elastică:
v v −v
 e = a1 = 1 2 . (1.13)
v1 v1
Ţinând cont de alunecarea elastică, raportul de transmitere este :
 r 1
i= 1 = 2 . (1.14)
2 r1 1 − e
Mărimea coeficientului alunecării elastice depinde, în principal, de natura
materialelor aflate în contact.
În cazul transmisiilor cu axele încrucişate sau al celor care utilizează drept
suprafeţe de contact, între elemente, suprafeţe diferite în raport cu axoidele
corespunzătoare poziţiei relative a axelor elementelor, apar şi diferenţe între
vitezele periferice ale diferitelor puncte de contact dintre elemente, cauzate de

poziţia relativă a axelor de rotaţie în raport cu suprafeţele în contact. Evidenţierea
acestei diferenţe se face, analog, ca în cazul alunecării elastice prin introducerea
unui coeficient de alunecare geometrică, ξg, care se determină în funcţie de
construcţia transmisiei la care apar alunecări.
Domeniul limitat de utilizare a mecanismelor fundamentale pentru
transmiterea mişcării de rotaţie, ca şi necesităţi de ordin funcţional au determinat
dezvoltarea de transmisii complexe, capabile să asigure domenii substanţial
mărite de variaţie a parametrilor de bază ai transmisiilor, în special a raportului
de transmitere. Aceste transmisii sunt constituite, în general, din mecanisme
fundamentale, înseriate şi convenabil dispuse pentru asigurarea caracteristicilor
funcţionale dorite.
Pentru mecanismele fundamentale, frecvent utilizate în construcţii
mecanice, se pot evidenţia câteva caracteristici, prezentate în tabelul 1.3.
Tabelul 1.3
Tipul mecanismului Raportul de Puterea Turaţia Randa- Momentul de
fundamental transmitere maximă limită mentul transmitere la
ieşire
P n η T2
norm. max.
[KW] [rot/min] [-] [Nm]
Cilindric 100.00
8 20 18.000 90…99 -
cu axe fixe 0
Angrenaj
planetar 8 13 7.500 40.000 98…99 -
melcat 60 100 750 30.000 97…45 250.000
Transmisie late 5 10* 1.600 18.000 96…98 175.000
prin curele trapezoidale 8 15 1.100 - 94…97 21.500
Transmisie prin lanţ 6 10 3.800 5.000 97…98 -
Transmisie cu roţi de
6 10 150 - 95…98 -
fricţiune
* pentru transmisiile cu autotensionare valorile pot fi mai mari.
La proiectarea unei maşini sau transmisii mecanice, proces cu caracter de

ansamblu, trebuie să se acorde o atenţie deosebită nu numai fiecărui organ de
maşină, ci şi interdependenţei funcţionale dintre elementele componente ale
maşinii/transmisiei. Fără asigurarea unei rezistenţe şi rigidităţi suficiente, ceea ce
reprezintă condiţii principale impuse unei transmisii corect proiectate, nu se
poate obţine o funcţionare corespunzătoare.
Printre condiţiile principale impuse se pot enumera:
- îndeplinirea integrală a rolului funcţional, ţinând seama de tipul transmisiei şi
de scopul acesteia;
- siguranţa în funcţionare, ceea ce ar însemna rezistenţă suficientă la acţiunea
sarcinilor exterioare; de multe ori se impun condiţii suplimentare, legate direct
de funcţionarea practică, cum ar fi sarcini cu evoluţie imprevizibilă în timp,
rigidităţi crescute ale unor subansamble (arborii transmisiilor cu roţi dinţate sau
ai motoarelor electrice de antrenare) sau rezistenţă sporită la condiţii termice,
limitarea temperaturii de regim prin micşorarea presiunii de contact sau printr-o
ungere şi răcire corespunzătoare;
- durata de funcţionare raţională, economică, ceea ce înseamnă o funcţionare
corespunzătoare, fără o uzură prematură şi fără distrugeri, pe toată durata de
exploatare preconizată; la proiectarea elementelor componente este bine să se
ţină seama de posibilitatea ajungerii la uzura preconizată, în acelaşi interval de
timp, pentru toate acestea;
- soluţia constructivă să fie tehnologică, între material, formă şi proces tehnologic
să existe o strânsă legătură, raportată la posibilităţile existente ale capacităţii de
producţie;
- soluţia constructivă trebuie să fie economică, alegerea materialelor, tehnologia
de execuţie să fie în concordanţă cu cerinţele din caietul de sarcini accesat de
proiectant, costul de fabricaţie să fie minim în ansamblu, fără a diminua
calitatea produsului; totodată trebuiesc avute în vedere şi cheltuielile de
exploatare, care depind de costul iniţial şi de productivitatea transmisiei
respective;
- funcţionarea cu un randament cât mai mare, ceea ce se poate obţine, de
exemplu, prin micşorarea coeficientului de frecare;
- silenţiozitate în funcţionare, evitându-se vibraţiile şi zgomotul în funcţionare,
acest deziderat obţinându-se prin precizia de execuţie şi prin introducerea unor
amortizoare de vibraţii;
- respectarea reglementărilor şi standardelor de stat sau internaţionale, care
constituie o obligaţie legală pentru fiecare proiectant;
- respectarea principiilor de protecţie a muncii, cunoscut fiind faptul că orice
element în mişcare poate fi un pericol pentru operatorul uman;

- asigurarea esteticii, aspectului exterior, corespunzător nivelului actual al
dezvoltării tehnicii mondiale, deoarece aceasta sporeşte valoarea competitivă a
transmisiei.
Proiectarea maşinilor şi a transmisiilor mecanice este un proces de creaţie,
de fapt reprezintă o activitate tehnică mintală, desfăşurată într-un scop productiv,
care cuprinde calcule, desene şi instrucţiuni privind execuţia, montarea,
încercarea şi exploatarea produsului respectiv. Desenul este, de fapt, expresia
grafică a activităţii de proiectare, reprezentând mijlocul de transmitere a ideii
proiectantului.
În proiectare este necesară rezolvarea simultană a două principale
probleme:
- crearea unei transmisii/maşini care să corespundă totalmente condiţiilor
impuse de exploatare;
- crearea unei transmisii/maşini care să fie economică în execuţie şi exploatare.
Pentru ca transmisia/maşina proiectată să fie considerată modernă este
necesar ca indicatorii tehnico-economici ai acesteia să se situeze în cadrul celor
mai bune realizări mondiale. Gradul de modernizare (calitatea
transmisiei/maşinii) se poate aprecia corespunzător folosind caracteristicile ce
determină utilitatea. Utilitatea unei maşini/transmisie mecanică este dată de
gradul de adaptare la condiţiile de funcţionare, de productivitate, siguranţa în
funcţionare şi eficienţa în exploatare.
1. Documentarea 2. Proiectul 3. Proiectul

tehnic de execuţie
6. Documentaţia 5. Execuţia 4. Executarea

tehnică şi de seriei zero prototipului
exploatare
7. Brevetarea
Fig. 1.5
Procesul de concepere al unui produs trebuie să parcurgă câteva etape
(v. fig. 1.5).
Elementul indispensabil al activităţii de proiectare îl constituie culegerea de
informaţii necesare, rezultate atât din teorie cât şi din experienţă, precum şi
argumentarea acestora, proiectantul trebuind să aibă capacitatea de a analiza şi
sintetiza informaţiile de care dispune.
O sinteză mai amănunţită privind activităţile actului ştiinţific al conceperii
unui produs sunt:
Etapa A – etapă preliminară 1– faza organizatorică;

2– faza de planificare;
Etapa B – etapa proiectului tehnic 3– analiza şi sinteza variantelor;
4– alegerea variantei optime;
Etapa C – etapa proiectului de execuţie 5 – organizarea operaţiilor de
proiectare;
6 – elaborarea condiţiilor tehnice
pentru ansamble şi subansamble;
7 – executarea proiectului acestora;
8 – analiza şi corectarea desenelor;
Etapa D – etapa executării şi încercării 9 – executarea şi montarea
prototipului;
10 – încercarea acestuia;
11 – introducerea modificărilor
necesare;
12 – repetarea încercărilor;
13 – executarea seriei zero;
14 – elaborarea documentaţiei tehnice şi
de exploatare;
15 – brevetarea soluţiilor inovative.
Prin urmare, în etapa preliminară se studiază necesitatea şi posibilităţile

creării maşinii/ transmisiei mecanice, stabilindu-se caracteristicile şi
performanţele de îndeplinit. În etapa proiectului tehnic se stabileşte structura
raţională, optimă, a maşinii/transmisiei mecanice de proiectat, efectuându-se
calcule preliminare: cinematice şi dinamice. Studierea soluţiilor constructive ale
ansamblelor şi subansamblelor, definitivarea elementelor componente ale

acestora, precum şi precizarea calculelor sunt părţi constituente ale etapei
proiectului de execuţie. Această etapă se încheie prin executarea desenelor şi
completarea informaţiilor pentru elaborarea documentaţiei tehnice privind
executarea, montajul, şi încercarea unuia sau a mai multor prototipuri.
Toate lucrările efectuate în cadrul acestui proces de proiectare trebuie
prezentate sub forma unei documentaţii tehnice corespunzătoare, respectiv se
întocmeşte un memoriu justificativ, realizat în termeni logici, concişi, exacţi şi
îndreptaţi către beneficiar. Fiecare problemă de proiectare are, de regulă, mai
multe soluţii, proiectantul trebuind să aleagă soluţia optimă, sau soluţia
acceptabilă pe moment, legată de posibilităţile tehnice existente, urmând ca alte
soluţii, mai performante să fie luate în seamă într-o etapă viitoare, atunci când
sunt îndeplinite toate condiţiile tehnice. Criteriul principal în alegerea soluţiei
optime pentru produsul proiectat trebuie să fie eficienţa economică, preţul de
cost, comparativ cu cel de vânzare către client, ţinând cont de preţul pieţei - de
aici rezultând competitivitatea companiei realizatoare - dar totodată trebuie avute
în vedere şi alte aspecte legate de ergonomie, estetică, uşurinţa deservirii precum
şi siguranţa în funcţionare.
1.3. GHID PENTRU ÎNTOCMIREA PROIECTULUI
1.3.1. Tema de proiectare
În tema de proiectare, pentru transmisiile mecanice de antrenare, în general,

se furnizează - ca date de proiectare - turaţia şi momentul de torsiune respectiv,
forţa şi viteza liniară ce trebuie asigurate la „ieşirea” din transmisie.
Pe lângă datele de proiectare, în tema de proiectare sunt indicate
principalele capitole pe care trebuie să le conţină memoriul de calcul, precum şi
desenele ce trebuie executate. De asemenea, sunt prevăzute precizări cu privire la
forma de prezentare a memoriului de calcul şi a documentaţiei grafice.
Un exemplu de Temă de proiectare, pentru proiectul de an nr. 2, transmisie
mecanică, la disciplina Organe de maşini, la Universitatea Transilvania din
Braşov, este prezentat la sfârşitul acestui capitol.
1.3.2. Graficul de desfăşurare
Problemele prevăzute în tema de proiectare este necesar a fi rezolvate în

termene clar definite, pe perioada unui semestru. Pentru a stabili un ritm optim de
efectuare a lucrărilor prevăzute în tema de proiectare, în concordanţă cu
dificultatea fiecărui capitol, graficul de desfăşurare prevede date pentru avizarea
rezultatelor calculelor şi a desenelor (vize periodice), precum şi termenul limită
de predare a proiectului.
Obligativitatea studentului constă în respectarea, în totalitate, a sarcinilor
prevăzute pentru acordarea vizei. Sunt prevăzute şi măsurile ce se impun în cazul
nerespectării prevederilor contractuale.
Un exemplu de grafic de desfăşurare a activităţilor legate de proiectul de an nr.
2, transmisie mecanică, la disciplina Organe de maşini, este prezentat la sfârşitul
acestui capitol.
1.3.3. Bibliografia
La întocmirea unui proiect, este necesar să se studieze bibliografia în

domeniu. Pentru proiectul de an nr. 2, transmisie mecanică, la disciplina Organe
de maşini, prezentul îndrumar de proiectare pune la dispoziţia studenţilor
majoritatea elementelor necesare întocmirii proiectului.
1.3.4. Memoriul de calcul
Memoriul de calcul trebuie să conţină, conform etapelor prevăzute în tema

de proiectare, calculele de rezistenţă ale principalelor elemente componente ale
cricului. Deşi este un proiect didactic, studenţilor li se cere să respecte toate
regulile impuse întocmirii unui proiect autentic.
La sfârşitul memoriului de calcul se adaugă „Memoriu justificativ cu privire
la alegerea materialelor, a semifabricatelor şi a soluţiilor”, „Norme de tehnica
securităţii muncii” şi „Bibliografia”.
1.3.5. Documentaţia grafică
Prin documentaţia grafică se definitivează proiectul, aceasta împreună cu

memoriul de calcul formând un tot unitar, în sensul că materialele alese şi

dimensiunile calculate se regăsesc în totalitate în desenele întocmite.
Documentaţia grafică cuprinde desenul de ansamblu şi desenele de
execuţie.
În desenul de ansamblu sunt prezentate toate piesele componente, atât cele
calculate cât şi cele standardizate, unele dintre ele fiind calculate la rezistenţă,
dacă acestea definesc buna funcţionare a mecanismului.
Desenele de execuţie sunt întocmite doar pentru piesele nestandardizate,
acestea conţinând cote, toleranţe la dimensiuni, abateri de formă şi de poziţie,
rugozităţi, condiţii tehnice, materiale, tratamente, durităţi etc.
1.3.6. Cuprinsul
Cuprinsul, plasat de regulă înaintea memoriului de calcul, conţine toate

etapele parcurse în memoriul de calcul - capitole, subcapitole, paragrafe -
aranjate în ordinea rezolvării lor, precum şi paginile unde acestea se regăsesc în
memoriul de calcul.
Cuprinsul dă posibilitatea beneficiarului să-şi facă o imagine clară asupra
modului de abordare a problemelor luate în studiu.
1.3.7. Aranjarea materialelor în dosarul de prezentare a

proiectului
Toate materialele executate în cadrul proiectului, atât partea scrisă cât şi

desenele, sunt prinse într-un dosar, în ordinea prezentată în continuare,
sugerându-se totodată şi un model:
• Coperta;
• Subcoperta (foarte asemănătoare cu coperta);
• Tema de proiectare;
• Graficul de desfăşurare;
• Cuprinsul.
• MEMORIU DE CALCUL (filă separată)
o Memoriul de calcul propriu-zis (notarea capitolelor, subcapitolelor şi
paragrafelor se face conform modelului prezentat pentru cuprins şi
exemplului de calcul);
o Memoriul justificativ;
o Norme de tehnica securităţii muncii;
o Bibliografia.
• DESENE (filă separată)
o Desenul de ansamblu;
o Desenele de execuţie în ordinea numerelor din tabelul de componenţă al
desenului de ansamblu;
1.3.8. Alte precizări
Numerotarea paginilor se face începând cu subcoperta, numărul paginii

notându-se sus, deasupra textului, centrat. Pe subcopertă nu se scrie numărul
paginii, acesta subînţelegându-se. Paginile despărţitoare (MEMORIU DE
CALCUL respectiv, DESENE) nu se numerotează.
Toate recomandările de redactare şi prezentare a proiectului sunt valabile
pentru orice proiect de an, indiferent de disciplină, precum şi pentru proiectele de
diplomă.
1.4. ELEMENTE DE SIMBOLIZARE ŞI NOTARE

UTILIZATE ÎN PROIECTARE
Pentru principalele mărimi şi caracteristici funcţional-constructive ale

transmisiei ce trebuie proiectate, sunt prezentate selectiv, în continuare, unele
aspecte referitoare la notaţiile utilizate.
În cadrul proiectelor şi calculelor inginereşti se recomandă efectuarea de
calcule simbolice. Acestea permit determinarea, pentru mărimile care
interesează, a unor relaţii de calcul cu grad maxim de generalitate, flexibilitate şi
adaptabilitate. Abia în etapa finală se efectuează înlocuirea cu valori numerice a
tuturor mărimilor care intervin în relaţia de calcul anterior stabilită şi implicit
determinarea valorii numerice concrete a mărimii care se doreşte a fi determinată.
Realizarea şi aplicarea unui astfel de sistem de lucru impune utilizarea
simbolurilor şi notaţiilor.
Alegerea şi/sau utilizarea simbolului/notaţiei pentru o mărime trebuie să
ţină cont de câteva aspecte, unele dintre acestea fiind prezentate în continuare.
Există simbolizări/notaţii utilizate în standardele de specialitate care fac
referire la respectiva mărime. În astfel de situaţii se recomandă folosirea

notaţiilor precizate în standard.
Există mărimi pentru care s-a generalizat utilizarea unor simboluri/notaţii.
Preluarea şi folosirea unor astfel de notaţii permite comunicarea şi înţelegerea
mult mai uşoară cu alte persoane din domeniu şi nu numai.
Există mărimi specifice şi/sau particulare, pentru care proiectantul trebuie
să aleagă singur notaţia/simbolul utilizat. Pentru acestea, ţinând cont pe cât
posibil şi de aspectele prezentate anterior, se pot utiliza literele
minuscule/majuscule din alfabetele latin şi grec, indici şi/sau exponenţi cu
structură simplă sau complexă precum şi o mare varietate de alte elemente de
simbolizare.
Un alt spect important ce trebuie avut în vedere se referă la faptul că o
transmisie mecanică „complexă/compusă” se concepe şi proiectează modular, din
module/transmisii „simple”, înseriate şi interconectate. Ca exemplu, transmisia
ce trebuie proiectată conform temei prezentate în capitolul anterior poate fi
privită ca o transmisie „compusă” prin înserierea transmisiei prin curele, a
reductorului de turaţie în două trepte (la rândul său o transmisie „compusă” prin
înserierea angrenajelor celor două trepte) şi a cuplajului, fiecare dintre ele având
metodica/algoritmul propriu de proiectare.
Din punctul de vedere al notaţiilor/simbolurilor utilizate trebuie precizat:
• unele notaţii şi simboluri se pot utiliza pentru mărimi diferite între ele din
cadrul a două sau chiar mai multe module/transmisii „simple”; în fiecare caz
în parte trebuie avută o grijă deosebită referitor atât la ce reprezintă acea
mărime cât şi la ce valoare numerică şi unitate de măsură are aceasta;
• mărimile de ieşire dintr-un modul/transmisie „simplă” sunt mărimi de intrare
pentru modulul/transmisia „simplă” imediat următoare.
Astfel, la o transmisie mecanică „compusă” din transmisie prin curele şi
reductor de turaţie în două trepte, în cadrul metodicilor de proiectare pentru
fiecare modul (transmisia prin curele, angrenajul treptei I, respectiv angrenajul
treptei a II-a) se utilizează, în mod uzual, notarea cu n1 şi n2 a turaţiilor
elementului conducător, respectiv condus. Astfel, cu n1 se pot nota turaţia roţii
conducătoare de curea, turaţia pinionului angrenajului treptei I, respectiv turaţia
pinionului treptei a II-a. Similar, cu n2 se pot nota turaţia roţii conduse de curea,
turaţia roţii dinţate de la angrenajul treptei I, respectiv turaţia roţii conduse de la
angrenajul treptei a II-a. În lumina celor prezentate, devine evident că:
• pe „parcursul” transmisiei mecanice „complexe”, de exemplu, notaţia n1 se
referă la mărimi diferite între ele şi care au valori şi poate chiar sunt exprimate
în unităţi de măsură diferite;
• turaţia roţii conduse de curea şi turaţia pinionului angrenajului treptei I,
respectiv turaţia roţii de la angrenajul treptei I şi turaţia pinionului treptei a II-
a sunt identice ca mărimi fizice/mecanice chiar dacă, în cadrul
metodicilor/algoritmilor specifici de proiectare au avut notaţii diferite.
Pentru o mai bună înţelegere a aspectelor prezentate, în continuare sunt date
câteva exemple.
• simbolizări/notaţii utilizate în standardele de specialitate:
o diametrul nominal al filetului: d (conform STAS 510, SR ISO 2904 etc.);
o diametrul interior al filetului: filet metric - d1 (conform STAS 510), filet
metric trapezoidal – d3 (conform SR ISO 2904);
• mărimi pentru care s-a generalizat utilizarea unor simboluri/notaţii:
o turaţia: n;
o viteză unghiulară - ω;
o putere mecanică - P;
o raport de transmitere - i, u;
o turaţia elementului conducător: n1;
o turaţia elementului de intrare: ni;
• mărimi pentru care proiectantul alege notaţia/simbolul utilizat:
o turaţia maximă a unui element condus: n2 max;
o turaţie oarecare a unui element condus: n2 x;
o momentul încovoietor maxim, în planul orizontal H, la stânga secţiunii 1 :
MiH st.
1
• simboluri identice pentru mărimi diferite:

o n1, simbolizarea uzuală pentru turaţia elementului conducător dintr-o
transmisie, poate reprezenta şi se vor folosi, în cadrul metodicilor specifice
de proiectare, pentru turaţia roţii conducătoare de curea, turaţia pinionului
de la treapta I respectiv turaţia pinionului de la treapta a II-a, de fiecare dată
având însă grijă să i se atribuie valoarea numerică corespunzătoare;
o n2, simbolizarea uzuală pentru turaţia elementului condus dintr-o
transmisie, poate reprezenta turaţia roţii conduse de curea, turaţia roţii de la
treapta I sau turaţia roţii de la treapta a II-a, având grijă, de asemenea, la
valorile numerice atribuite.
• simboluri diferite pentru mărimi identice (aceeaşi mărime):

o pe arborele de intrare în reductor este montată roata condusă de curea, deci
cele două elemente „individuale” vor avea aceeaşi turaţie; trebuie avut însă
în vedere că, în cadrul metodicilor specifice de proiectare, turaţia roţii
conduse de curea se va nota n2 (element condus) respectiv, în metodica de
proiectare a angrenajului treptei I turaţia va fi notată cu n1 (element
conducător);
o pe arborele intermediar al reductorului se află atât roata treptei I cât şi
pinionul treptei a II-a; şi totuşi, la aplicarea metodicilor de proiectare a celor
două angrenaje, turaţia aceluiaşi arbore se va nota n1 (element condus) cu
referire la pinionul treptei a II-a respectiv, n2 (element conducător) când se
are în vedere roata treptei I.
1.5. CONSTRUCŢIA UNEI TRANSMISII MECANICE

ANTRENATE
1.5.1. Întocmirea schemei structurale a transmisiei
În general, transmisiile mecanice sunt realizate cu structuri complexe,

obţinute prin înserierea mai multor module/transmisii simple.
Structura transmisiei trebuie să asigure, cu minim de complexitate
constructivă şi cu maxim de eficacitate tehnico-economică, cerinţele precizate în
tema de proiectare/caietul de sarcini.
Încă de la început, adică chiar din momentul alegerii structurii transmisiei,
proiectantul trebuie să aibă în vedere o serie de aspecte şi factori care vor
influenţa – individual dar mai ales în combinaţie – modul în care transmisia
răspunde cerinţelor. Astfel, trebuie evaluate aspecte legate de: complexitate
constructivă; complexitate tehnologică; tehnologie şi posibilităţi de realizare;
logistică şi aprovizionare; mentenanţă; costuri (de capital, directe/indirecte,
iniţiale, în funcţionare, de întreţinere, de amortizare etc.); evaluarea
oportunităţilor, costurilor, beneficiilor etc. Structura transmisiei, la fel ca şi
rezultatul oricărei activităţi de proiectare, reprezintă nu o soluţie perfectă ci o
soluţie optimă, obţinută ca rezultat al unei profunde şi atente analize
multicriteriale. Logica, experienţa şi poate chiar intuiţia conduc proiectantul la
alegerea unei anumite structuri a transmisiei, o „compoziţie” care să satisfacă în
mod optim cerinţele date prin tematica de proiectare şi nu numai.
Astfel, fiecare modul/transmisie simplă va avea locul şi mai ales rolul său în
rezultatul final, adică modul în care transmisia satisface cerinţele beneficiarului.
Schema structurală a transmisiei oferă o imagine sintetică, de ansamblu
asupra transmisiei ce urmează a fi proiectată.
Informaţiile vor fi prezentate succint, concentrat, în special pe cale grafică,
oferind maxim de informaţii cu un minim de complexitate grafică sau de text. De
asemenea, pot fi prezentate succint principalele aspecte şi argumente
justificative.
1.5.2. Alegerea motorului de antrenare
Pentru antrenarea transmisiilor mecanice se utilizează, în general, motoare

electrice asincrone trifazate, în special datorită tipizării la nivel internaţional a
puterilor şi turaţiilor de funcţionare.
Puterea şi turaţia necesare ale motorului electric sunt dependente atât de
cerinţele maşinii/instalaţiei antrenate cât şi de caracteristicile ce urmează a fi
adoptate pentru diferitele module ale transmisiei.
Motorul se va alege astfel încât:
- puterea furnizată să fie mai mare sau cel puţin egală cu puterea necesară;
- turaţia să fie cea mai mare posibilă dintre turaţiile corespunzătoare puterii alese.
Pe lângă aspectele tehnice prezentate anterior, alegerea efectivă a unei
tipodimensiuni de motor trebuie să ţină cont şi de aspecte „mai puţin tehnice”.
Astfel de aspecte se întâlnesc aproape în toate activităţile cu caracter tehnic, cu
atât mai mult în proiectare. Dintre acestea se pot aminti: costuri şi condiţii de
plată; posibilităţi de aprovizionare; condiţii şi termene de livrare; posibilităţi de
întreţinere şi reparaţii, condiţii de garanţie, postgaranţie şi service; asistenţă tehnică
la punerea în funcţiune, în exploatare şi la reparaţii; posibilităţi de autodotare;
existenţa unor elemente care pot fi reutilizate sau adaptate unor noi condiţii de
exploatare (ex.: dacă deja există în dotare un motor de 1440 rpm şi nu sunt
restricţii specifice, va fi mult mai ieftin şi se va prefera utilizarea acestuia şi
adaptarea întregii transmisii în locul cumpărării unui motor de 2855 rpm) etc.
1.5.2.1. Determinarea puterii motorului de antrenare

În ipoteza unor randamente unitare (100%) şi a unui flux de putere
neramificat, puterea mecanică este o mărime ce se transmite integral, fără
pierderi, pe tot „parcursul” transmisiei, de la furnizor (maşina motoare) până la
consumator/efector (maşina antrenată). Puterea se poate exprima ca unul din
produsele P=F∙v (pentru mişcări liniare) sau P=Mt∙ω (pentru mişcări de rotaţie),
în care: P [kW] = puterea mecanică; F [N] = forţă-mişcare liniară;
v [m/s] - viteză liniară; Mt [Nmm] - cuplu mecanic/moment de torsiune-mişcare

de rotaţie; ω [rad/s] = viteză unghiulară.
Puterea se poate calcula
F v
P= [kW] (1.15)
1000
sau
M   n
P= t  kW  , unde  = , (1.16)
1000 30
în care n [rot/min] este turaţia elementului condus.
Se cunoaşte că momentul de torsiune se poate calcula cu relaţia
P
M t = 9,55 106 [Nmm]. (1.17)
n
Prelucrând relaţia (1.16) se poate determina necesară Pnec de antrenare a
transmisiei:
M e  ne
Pnec =  kW  . (1.18)
9,55 106
Valoarea puterii obţinute prin calcul, se majorează la o valoare
tipizată/standardizată (Anexa 1.2), adică se alege P astfel încât:
P ≥ Pnec. (1.19)
1.5.2.2. Determinarea turaţiei motorului de antrenare

Dacă există posibilitatea alegerii turaţiei motorului electric, din mai multe
turaţii posibile, se recomandă să se aleagă valoarea maximă a turaţiei.
Astfel, dintre turaţiile posibile/existente pentru puterea P adoptată (conform
relaţiei 1.19), se recomandă tehnic, alegerea, pentru turaţia n a motorului, a unei
valori maxim posibile. În cazul existenţei şi altor criterii de selecţie, turaţia
motorului poate avea altă valoare.
1.5.2.3. Alegerea motorului electric

Cunoscând puterea motorului (P) şi turaţia de funcţionare a acestuia (n) se
poate identifica şi alege, din standarde sau din cataloagele producătorilor
specializaţi o anumită tipodimensiune de motor electric.
În cadrul proiectului, se recomandă precizarea a cât mai multe informaţii
referitoare la motorul ales:
- informaţii cu caracter tehnic: producătorul, tipodimensiunea,
codificarea/simbolizarea conform producătorului, specificaţiile tehnice
(caracteristici funcţionale şi de gabarit, metoda de conectare, intensitatea
curentului electric consumat - ceea ce relaţionează cu dimensionarea
corespunzătoare a instalaţiei electrice de alimentare, randamentul, defazajul
etc.);
- informaţii cu caracter economico-financiar: preţ estimativ, condiţii de livrare,
termene/condiţii/facilităţi de plată, furnizor potenţial – de regulă cel mai
apropiat geografic, condiţii generale de acordare a garanţiei, etc.;
- alte informaţii, aspecte şi criterii care au condus la alegerea respectivului motor.
1.5.3. Alegerea rapoartelor de transmitere. Determinarea

turaţiilor şi a momentelor de torsiune pentru fiecare
arbore al transmisiei
1.5.3.1. Alegerea rapoartelor de transmitere ale reductorului şi

transmisiei prin curele sau lanțuri
Raportul de transmitere al unei transmisii se defineşte, în mod simplificat,
ca raportul dintre turaţia elementului de ieşire şi turaţia elementului de intrare:
n
i= i , (1.20)
ne
în care: ni = turaţia elementului de intrare în transmisie (ex.: turaţia motorului de
antrenare); ne = turaţia elementului de ieşire din transmisie.
În cazul unei transmisii „complexe”, compusă din n transmisii „simple”,
raportul total de transmitere al transmisiei i se poate calcula ca produs al
rapoartelor de transmitere parţiale ik:
n
i =  ik . (1.21)
k =1
Dezvoltarea producătorilor specializaţi pentru anumite tipuri de transmisii

(reductoare de turaţie, transmisii prin curele şi lanţuri, cuplaje etc.) a condus, de-a
lungul timpului, la tipizarea/standardizarea multor caracteristici
funcţional/constructive ale acestora: rapoarte de transmitere, structură etc. O
transmisie „complexă” se poate concepe şi proiecta modular, prin înserierea mai
multor transmisii „simple” convenabil alese. Aceste module pot fi: alese din
cataloagele producătorilor specializaţi, personalizate (proiectate şi realizate
pentru o situaţie specifică, concretă) sau combinat.
Rapoartele de transmitere parţiale ik pot fi alese dintre valorile

tipizate/standardizate specifice fiecărui tip de transmisie; determinate prin calcule
sau combinat. Valorile acestora, adoptate în final, trebuie să fie alese astfel încât
erorile la rapoartele parţiale şi total de transmitere să se încadreze în limitele
acceptate (în general, 5% pentru fiecare modul/transmisie „simplă” respectiv, 3%
per total transmisie).
În cazul temei de proiectare a transmisiei prezentată ulterior, ca exemplu, în
subcap. E 1, dacă se utilizează aspectele şi notaţiile prezentate anterior, raportul
total de transmitere i al transmisiei se poate scrie
n n
i = m = iC  iR sau i = m = iL  iR , (1.22)
ne ne
în care: nm = turaţia elementului de intrare în transmisie (turaţia motorului de
antrenare); ne = turaţia elementului de ieşire din transmisie (dată prin tema de
proiect); iC = raportul de transmitere al transmisiei prin curele; iL = raportul de
transmitere al transmisiei prin lanțuri; iR = raportul de transmitere al reductorului
de turaţie.
Se recomandă adoptarea unei valori standardizate pentru raportul de
transmitere al reductorului iR (Anexa 1.4), iar determinarea raportului de
transmitere al transmisiei prin curele iC sau lanțuri iL, se face cu relaţia:
i i
iC = , iL = . (1.23)
iR iR
1.5.3.2. Alegerea rapoartelor de angrenare pentru fiecare treaptă a

reductorului
În cazul reductoarelor de turaţie de uz general, în două trepte, se recomandă
împărţirea inegală a raportului total de transmitere iR pe cele două trepte, astfel
încât raportul uI al treptei I (treapta „rapidă”) să fie mai mare decât raportul uII al
treptei a II-a (treapta "de forţă"), adică uI > uII. Pentru reductoarele coaxiale cu
iR ≤ 14, se recomandă uI = 3 uII. Pentru reductoarele coaxiale cu iR > 14 şi toate
celelalte tipuri reductoare cu angrenaje cilindrice, se recomandă uI = 1,25 uII.
Dacă se ţine cont şi de faptul că
iR = uI ∙ uII, (1.24)
pentru cele două situaţii precizate anterior, se poate scrie:
iR iR
uII = respectiv, uII = ; (1.25)
3 1, 25
pentru uII se va adopta cea mai apropiată valoare standardizată (Anexa 1.3).
Raportul treptei I se va calcula cu
i
uI = R (1.26)
uII
iar pentru uI se va adopta cea mai apropiată valoare standardizată (Anexa 1.3).
Valorile standardizate adoptate pentru uI şi uII trebuie să verifice eroarea la
raportul de transmitere total, al reductorului:
uI uII
1−  0,03 . (1.27)
iR
1.5.3.3. Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru
fiecare arbore al transmisiei
Pentru fiecare arbore al transmisiei, turaţia şi momentul de torsiune respectă
relaţia (1.17), evident dacă se consideră rapoarte de transmitere riguros constante,
fluxuri de putere neramificate şi randamente unitare.
Turaţia fiecărui arbore depinde de poziţia acestuia în transmisie şi de
rapoartele de transmitere din amonte.
Momentul de torsiune transmis de un arbore se poate determina fie cu
relaţia (1.17) fie în funcţie de cuplul arborelui precedent din transmisie.
Un aspect important, de care trebuie să se ţină seama, este acela că fiecare
arbore are un rol/aspect dual în cadrul transmisiei, el fiind arbore de ieşire dintr-
un modul al transmisiei şi în acelaşi timp fiind element de intrare în modulul
imediat următor.
1.6. APLICAŢIE
În continuare se prezintă ca
exemplu, o primă parte dintr-o aplicaţie
numerică de elaborare a unei transmisii
mecanice antrenată de un motor electric
şi compusă dintr-o transmisie prin curele
trapezoidale, un reductor de turație şi un
cuplaj elastic. Fig. E 1.1
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ
DEPARTAMENTUL AUTOVEHICULE ȘI TRANSPOTURI
DISCIPLINA ORGANE DE MAŞINI
PROIECT DE AN NR. 2
TRANSMISIE MECANICĂ
STUDENT (Ă): ……………………………………

FACULTATEA: …………
PROGRAMUL DE STUDII: ………………
ANUL: ………
GRUPA: ……………
ÎNDRUMĂTOR DE PROIECT
……………………………………………
ANUL UNIVERSITAR
2019 – 2020
DEPARTAMENTUL AUTOVEHICULE ȘI TRANSPORTURI
Student(ă): .................................................................
Facultatea: .................................................................
Programul de studii: ..................................................
Anul: ..........................................................................
Grupa: ........................................................................
TEMA DE PROIECTARE
(Proiect de an nr. 2)
Să se proiecteze o transmisie mecanică pentru antrenarea …unui transportor

cu lanț…, cunoscând că aceasta trebuie să asigure:
- momentul de torsiune Me = …2300000….. Nmm;
- turaţia ne = …30… rot/min.
Precizări şi recomandări:
Antrenarea se va realiza cu ajutorul unui motor electric asincron trifazat.
Transmisia poate fi compusă din:
- transmisie prin …curele trapezoidale înguste… sau …transmisie prin lanț…;
- reductor de turaţie de turaţie de tipul …reductor cilindric în două trepte…… ;
- cuplaj de tipul …cu bolţuri şi inele elastice…….
Durata de funcţionare impusă transmisiei este Lh = …9.000…… ore.
Detalii constructiv-funcţionale şi de întocmire a proiectului:

- transmisia prin curele se amplasează, de regulă, înaintea reductorului (între
motor şi reductor); transmisia prin lanţ se poate amplasa înainte de reductor
(între motor şi reductor) sau după reductor (între reductor şi transportor);
- la transmisia prin curele/lanţ, linia centrelor roţilor va face, faţă de orizontală,
un unghi de …30… °, măsuraţi în sens trigonometric, privind spre reductor
(intrarea în reductor respectiv, ieşirea din reductor);
- reductorul de turaţie va fi în două trepte, …cilindric / conico-cilindric /
cilindro-conic…, de tipul …obişnuit / coaxial…, cu axele arborilor în plan
…orizontal / vertical…, cu intrare …pe sus / jos (în cazul reductoarelor
verticale)…; angrenajele vor fi proiectate cu dantură evolventică, cu dantură

…dreaptă / înclinată pentru angrenajul(e) cilindric(e) şi cu dantură dreaptă /
înclinată / curbă pentru angrenajele conice…; roţile dinţate se vor executa,
recomandabil, cu dantură deplasată;
- cuplajul elastic poate fi adoptat din cataloage de producător şi verificat conform
condiţiilor de funcţionare sau poate fi proiectat conform cerinţelor;
- se recomandă utilizarea unor repere tipizate/standardizate, din cataloage/oferte
de producători specializaţi; alegerea şi/sau verificarea unor asemenea repere se
va realiza pe baza instrumentelor şi recomandărilor de proiectare oferite de
producători (prin cataloage de produse, aplicaţii/metodologii de proiectare etc.,
în variante tipărite/offline/online/mobile etc.); etapele de proiectare vor fi
argumentate, prin introducerea în memoriul justificativ, a fotografiilor sau
capturilor de ecran corespunzătoare respectiv, prin tipărirea raportului de calcul
furnizat de utilitarul de calcul/proiectare;
- formatul recomandat pentru redactare se va ajusta corespunzător, prin
eliminarea şi înlocuirea eventualelor situaţii neconforme (scheme, reprezentări
grafice, soluţii constructive etc.);
- planşele anexă la memoriul justificativ se vor executa pe formate A4/A3 (după
necesități), ca figuri (fără indicator), în creion, preferabil cu mâna liberă
(excepție: schema cinematică a reductorului).
Proiectul va cuprinde (minimal):

MEMORIU DE CALCUL
• Întocmirea schemei structurale și de amplasare a transmisiei.
• Alegerea motorului de antrenare.
• Alegerea rapoartelor de transmitere. Determinarea turaţiilor şi momentelor
de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei.
• Proiectarea transmisiei prin curele trapezoidale respectiv, a transmisiei prin
lanţ.
• Proiectarea angrenajelor. Calculul forţelor din angrenaje. Schema de
dispunere a angrenajelor în reductor. Schema cinematică a reductorului.
• Verificarea arborilor de intrare şi intermediar la solicitări compuse,
deformații și solicitări variabile.
• Alegerea şi verificarea montajelor cu rulmenţi ale arborilor.
• Alegerea şi verificarea asamblărilor prin pene paralele.
• Alegerea şi justificarea sistemului de ungere şi etanşare.
• Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor, a semifabricatelor
şi a soluţiilor constructive, pentru principalele piese din componenţa
reductorului (roţi, arbori, carcase).
• Norme de siguranţă şi securitate în muncă.
• Planşă anexă cu schema structurală şi de amplasare a transmisiei, în trei
vederi;
• Planşă anexă cu schema cinematică a reductorului de turaţie (vedere în
planul arborilor, scara 1:1);
• Planşă anexă, cu schema de dispunere a angrenajelor și structura (arborii)
reductorului, în vedere axonometrică;
• Planșă anexă cu schema de poziționare relativă a angrenajelor și a
sensurilor forțelor din angrenaje.
DESENE
• Desenul de ansamblu al reductorului (la scara 1:1).
• Desenul de execuţie al arborelui intermediar.
• Desenul de execuţie al roţii conduse a treptei a II-a.
Observaţii:
1. La desenul de ansamblu al reductorului, se vor prezenta, obligatoriu, în
secţiune toate accesoriile standardizate sau nu utilizate în construcţia
reductorului (buşonul de aerisire, capacul de vizitare, buşonul de golire,
inelele/urechile de ridicare, dispozitivul de control al nivelului de ulei, găurile
de prindere al reductorului pe fundaţie, şuruburile de prindere a carcaselor şi
capacelor de rulmenţi etc.).
2. Desenele se pot executa pe hârtie (în creion sau în tuş), pe calculator sau
combinat (unele în creion, iar altele în tuş).
3. Nu se admite ca desenele în ciornă să se execute pe hârtie milimetrică.
4. Este obligatoriu să se respecte toate recomandările cu privire la forma de
redactare, aplicate la primul proiect.
5. Predarea proiectelor se poate face numai dacă graficul de desfăşurare conţine
vizele obligatorii. În caz contrar, la a doua viză neluată la momentul planificat,
se schimbă tema de proiect, singura evidenţă a lucrului la proiect fiind ţinută
prin acest grafic.
Braşov, Octombrie 2019 Îndrumător de proiect,

…………………………
DEPARTAMENTUL AUTOVEHICULE ȘI TRANSPORTURI
Student(ă): .................................................................
Facultatea: .................................................................
Programul de studii: ..................................................
Anul: ..........................................................................
Grupa: ........................................................................
GRAFIC DE DESFĂŞURARE
a activităţilor la proiectul de an nr. 2
Vize obligatorii
Nr.
crt.
Etape de lucru planificate Nr. Semnătura
viză c.d.
1. - Darea temei, a graficului de desfăşurare şi a bibliografiei
recomandate
2. - Alegerea motorului de antrenare
- Întocmirea schemei structurale şi de amplasare a transmisiei, în
trei vederi
- Alegerea rapoartelor de transmitere
- Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune pentru fiecare
arbore al transmisiei
3. - Calculul transmisiei prin curele trapezoidale înguste repectiv, a
I
transmisie prin lanț
4. - Calculul de predimensionare a angrenajului treptei a II-a
5. - Calculul de dimensionare al angrenajelor treptelor I si a II-a
II
- Întocmirea schemei cinematice a reductorului (la scara 1:1)
6. - Calculul elementelor geometrice de control, a abaterilor şi
toleranţelor tehnologice ale roţilor dinţate, necesare întocmirii
desenelor de execuţie ale acestora (numai pentru roţile treptei
a II-a)
- Întocmirea schemei de dispunere a angrenajelor și cu structura
(arborii) reductorului, în vedere axonometrică
- Începerea secţiunii prin reductor
7. - Continuarea desenului de ansamblu al reductorului
- Calculul forţelor din angrenaje
- Întocmirea schemei de poziționare relativă a angrenajelor și a
III
sensurilor forțelor din angrenaje
- Calculul de predimensionare pentru toţi arborii
- Verificarea arborilor la solicitări compuse
8. - Continuarea desenului de ansamblu al reductorului
- Verificarea arborilor de intrare și intermediar la deformații și la
solicitări variabile (oboseală)
- Alegerea şi verificarea asamblărilor prin pene paralele
- Alegerea şi verificarea montajelor cu rulmenţi pentru toţi arborii
reductorului
9. - Definitivarea desenului de ansamblu al reductorului
- Alegerea şi justificarea sistemului de ungere IV
- Alegerea şi justificarea dispozitivelor de etanşare
10. - Proiectarea cuplajului V
11. - Desene de execuţie VI
12. - Calculul randamentului transmisiei mecanice
- Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor, a
semifabricatelor şi a soluţiilor constructive pentru principalele
piese din componenţa reductorului
- Norme generale şi specifice pentru execuţie şi montaj, transport,
instalare, utilizare, întreţinere şi reparaţii, securitatea şi
sănătatea în muncă, prevenirea şi stingerea incendiilor
13. - Predarea, corectarea, analiza şi evaluarea preliminară a
proiectelor
14. - Susţinerea, evaluarea finală şi notarea proiectelor
Termen limită de predare a proiectului – Şedinţa de activităţi aplicative din
săptămâna a 13-a.
Braşov, Octombrie 2019 Îndrumător de proiect

…………………………………
CUPRINS (exemplu)
MEMORIU DE CALCUL
1. Întocmirea schemei structurale și de amplasare a transmisiei ....................................
2. Alegerea motorului de antrenare .................................................................................
3. Alegerea rapoartelor de transmitere. Determinarea turaţiilor şi momentelor de
torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei ...............................................................
4. Calculul transmisiei prin curele trapezoidale înguste sau prin lanț ............................
5. Proiectarea angrenajelor reductorului de turaţie .........................................................
5.1. Calculul de predimensionare a angrenajului treptei a II-a .................................
5.2. Calculul de dimensionare al angrenajelor treptelor I si a II-a ...........................
5.3. Întocmirea schemei cinematice a reductorului (la scara 1:1) ............................
5.4. Calculul elementelor geometrice de control, a abaterilor
şi toleranţelor tehnologice ale roţilor dinţate, necesare întocmirii
desenelor de execuţie ale acestora (numai pentru roţile treptei a II-a) ..............
6. Calculul forţelor din angrenaje ...................................................................................
6.1. Calculul mărimilor tuturor forţelor din angrenaje .............................................
6.2. Întocmirea schemei de poziționare a angrenajelor şi
stabilirea sensului tuturor forţelor din angrenajele reductorului .......................
7. Calculul arborilor ........................................................................................................
7.1. Calculul de predimensionare pentru toţi arborii ................................................
7.2. Verificarea arborilor la solicitări compuse ........................................................
7.3. Verificarea arborelui de intrare la deformații și la solicitări variabile ..............
7.4. Verificarea arborelui intermediar la deformații și la solicitări variabile ...........
8. Alegerea şi verificarea asamblărilor prin pene paralele ..............................................
9. Alegerea şi verificarea montajelor cu rulmenţi pentru toţi arborii reductorului .........
10. Alegerea şi justificarea sistemului de ungere ..............................................................
11. Alegerea şi justificarea dispozitivelor de etanşare ......................................................
12. Proiectarea cuplajului ..................................................................................................
13. Calculul randamentului transmisiei mecanice ............................................................
14. Memoriu justificativ cu privire la alegerea materialelor,
a semifabricatelor şi a soluţiilor constructive pentru principalele
piese din componenţa reductorului (roţi, arbori, carcase) ...........................................
15. Norme generale şi specifice pentru execuţie şi montaj, transport,
instalare, utilizare, întreţinere şi reparaţii, securitatea şi
sănătatea în muncă, prevenirea şi stingerea incendiilor ..............................................
DESENE
1. Desenul de ansamblu al reductorului (la scara 1:1).
2. Desenul de execuţie al arborelui intermediar.
3. Desenul de execuţie al roţii conduse a treptei a II-a.
4. Desenul de execuţie al pinionului treptei a II-a (dacă acesta nu este corp comun cu
arborele intermediar).
E 1.1. ÎNTOCMIREA SCHEMEI STRUCTURALE A
TRANSMISIEI
Grupul de antrenare al transportorului cu lanț este compus din: motor electric

(asincron, trifazat); transmisie prin curele; reductor de turație și cuplaj elastic.
Schema structurală și de amplasare este prezentată în fig. E 1.2, în care:
- ME - maşină motoare/de antrenare (motor electric asincron trifazat);
- TC - transmisie prin curele, cu linia centrelor roților dispusă la un unghi
de 30° față de orizontală, măsurat în sens trigonometric, privind spre
intrarea în reductor;
-R - reductor de turaţie, în două trepte, cilindrice, cu dantură înclinată,
coaxial, vertical, cu intrare pe sus;
-C - cuplaj elastic (cu bolţuri şi inele elastice din cauciuc).
ME R C TC
Fig. E 1.2
Structura transmisiei a fost aleasă astfel încât să fie cât mai simplă
constructiv, eficace d.p.d.v. tehnic, eficientă tehnico-economic, să asigure
condiţii bune de funcţionare, etc.
Astfel, pentru antrenare s-a ales un motor electric asincron trifazat deoarece o
soluţie foarte convenabilă d.p.d.v. tehnico-economic (construcţie relativ simplă,
compactă, fiabilă, relativ eficientă energetic, uşor accesibilă – producători
specializaţi, montaj şi întreţinere foarte simple, funcţionare uniformă – fără
şocuri şi vibraţii, silenţiozitate etc.).
În continuare s-a gândit introducerea unei transmisii prin curele care asigură
o primă modificare a parametrilor ce caracterizează mişcarea (reducerea turaţiei,
simultan şi invers proporţional cu majorarea sarcinii-momentul de torsiune).
Transmisia prin curele s-a amplasat imediat după motor deoarece aici sunt cele
mai mici valori ale sarcinii şi la cele mai mari turaţii din întreaga transmisie, deci
cele mai convenabile condiţii de funcţionare. De asemenea, transmisia prin curele
reprezintă şi un element de siguranţă în exploatare, în caz de blocarea ea
asigurând –prin patinarea curelei - întreruperea parţială sau totală a fluxului de
putere.
Următorul modul al transmisiei este un reductor de turaţie în două trepte,
cilindric. Acesta, reprezintă de fapt o înseriere de două mecanisme elementare
(angrenaje). Reductorul asigură modificări importante ale parametrilor ce
caracterizează mişcarea (reducerea turaţiei şi invers majorarea cuplului)
construcţia având o serie de avantaje specifice (rapoarte de transmitere mari
asigurate cu un gabarit relativ redus, construcţie relativ simplă şi compactă,
fiabilă, relativ eficientă energetic, uşor accesibilă – producători specializaţi,
montaj şi întreţinere simple, funcţionare uniformă – fără şocuri şi vibraţii,
silenţiozitate etc.). S-a ales un reductor coaxial deoarece menţine aliniamentul
fluxului de putere. Construcţia cu intrare pe sus permite o instalare mai facilă a
roţii conduse de curea.
Ca ultim element al transmisiei s-a gândit un cuplaj elastic care are rolul de a
diminua/compensa şocurile şi vibraţiile produse de maşina antrenată.
E 1.2. ALEGEREA MOTORULUI DE ANTRENARE
Pentru antrenarea transmisiei mecanice se va utiliza un motor electric

asincron trifazat.
Motorul s-a ales astfel încât:
- puterea furnizată să fie mai mare sau cel puţin egală cu puterea necesară;
- turaţia să fie cea mai mare posibilă dintre turaţiile corespunzătoare puterii alese.
E 1.2.1. Determinarea puterii motorului electric
Puterea necesară Pnec de antrenare a transmisiei este:

M e  ne 2300000  30
Pnec = = = 7 ,38 kW,
9,55 10 6
9,55 106
în care ne [rot/min] = turaţia elementului condus; Me [Nmm] - momentul de
torsiune ce trebuie furnizat de transmisie.
Valoarea puterii obţinute prin calcul, se majorează până la prima valoare
tipizată (v. Tabelul 2.1), astfel încât P ≥ Pnec. Se adoptă P= 7,5 [kW]:
E 1.2.2. Determinarea turaţiei motorului electric
Pentru puterea P = 7,5 [kW] a motorului, se adoptă turaţia nominală de

funcţionare
nm = 1450 [rot/min] (v. Tabelul E1.1).
E 1.2.3 Alegerea motorului electric
Cunoscând puterea motorului (P) şi turaţia de funcţionare a acestuia (n) se

alege motorul de tipul MA-Al 132M. Principalele caracteristici funcţionale şi
dimensionale sunt prezentate în Tabelul E1.1, Tabelul E1.2 şi Fig. E1.3, extrase
din catalogul producătorului specializat.
- 58 -
Tabelul E 1.1
ELECTROPRECIZIA – www.electroprecizia.ro
MOTOARE ELECTRICE ASINCRONE TRIFAZATE (Extras din catalog)
Caracteristici nominale
Putere La conectare directa GD2 Masa netă
Gabarit Turaţie Curent Randament Cos φ
kW CP min -1 A (400 V) % Ip/In Mp/Mn Mm/Mn kgf-m kg(B 3)
MA-Al 132M 4 7.5 10 1450 15 86 0.87 7 2.2 2.4 0.156 52
Organe de mașini. Transmisii mecanice de putere utilizate în industrie

Fig. E1.3
Tabelul E 1.2
Dimensiuni
Gabarit
A AA AB AC B BB C D-DA E-EA F-FA G-GB GA-GC GD-GF H HA HD K L LC PM
MA-Al
216 56 256 249 178 218 89 38 80 10 33 41 8 132 20 312 12 483 568 2xM25x1.5
132M
-
E 1.3. ALEGEREA RAPOARTELOR DE TRANSMITERE.
DETERMINAREA TURAŢIILOR ŞI A MOMENTELOR
DE TORSIUNE PENTRU FIECARE ARBORE AL
TRANSMISIEI
E 1.3.1 Alegerea rapoartelor de transmitere ale reductorului şi

transmisiei prin curele
Pentru transmisia proiectată, raportul total de transmitere i al transmisiei se

poate scrie
n 1450
i = m = ( = iC  iR ) = = 48,3rot/min ,
ne 30
în care: nm = turaţia elementului de intrare în transmisie (turaţia motorului de
antrenare); ne = turaţia elementului de ieşire din transmisie (dată prin tema de
proiect); iC = raportul de transmitere al transmisiei prin curele; iR = raportul de
transmitere al reductorului de turaţie.
Se adoptă iR = 31,5 , conform STAS 6012.
Raportul de transmitere al transmisiei prin curele iC este:
i 48,33
iC = = = 1,53; se va considera iC =1,5.
iR 31,5
E 1.3.2 Alegerea rapoartelor de transmitere pentru fiecare

treaptă a reductorului
Raportul de transmitere iR al reductorului este:

iR = uI ∙ uII,
în care: uI = raportul de angrenare al treptei I; uII = raportul de angrenare al
treptei a II-a.
Se consideră
iR 31,5
uII = = = 5,01 .
1,25 1,25
Se adoptă uII = 5 , conform STAS 6012.
Raportul de angrenare uI al treptei I este
i 31,5
uI = R = = 6,3 .
uII 5
Se adoptă uI = 6,3 , conform STAS 6012.

Eroarea la raportul de transmitere total al reductorului este:
uI uII 6 ,3  5
1− = 1− = 0 < Δu = 0,03.
iR 31,5
arborele motorului – nm, Mtm
ME
arborele I – nI, TI roată de curea

conducătoare
arborele III – nIII, TIII
(ne, Me) TC (iC)
curea trapezoidală
roată de curea
condusă
C
R (iR)
arborele II – nII, TII

treapta I (uI)
treapta a II-a (uII)
Fig. E 1.4
E 1.3.3. Determinarea turaţiilor şi momentelor de torsiune
pentru fiecare arbore al transmisiei
Turaţiile şi momentele de torsiune pentru fiecare arbore al transmisiei se pot
determina relaţiilor prezentate în continuare, ţinând cont şi de notaţiile din
fig. E.14.
Arborele motorului / arborele roţii de curea conducătoare:
- nm = 1450 [rot/min];
P 7 ,5
- M t m = 9,55 106 = 9,55 106 = 49396 [Nmm].
nm 1450
Arborele roţii de curea condusă / arborele de intrare în reductor (arborele I):

n 1450
- nI = m = = 966,67 [rot/min];
iC 1,5
- TI = M t m  iC = 49396 1,5 = 74094  Nmm .
Arborele intermediar al reductorului (arborele II):

n 966,67
- nII = I = = 153, 44 [rot/min];
uI 6,3
- TII = TI uI = 74094  6,3 = 466792  Nmm .
Arborele de ieşire din reductor (arborele III) / cuplaj / arborele de intrare în
maşina antrenată:
nII  nI n  153, 44
- nIII = = = = m  = = 30,68 [rot/min];
uII  iR iC iR  5
- TIII = TII uII = ( = TI iR = M t miC iR ) = 466792  5 = 2333960  Nmm .
Anexa 1.1 - Simbolizarea unor materiale de uz general, utilizate în construcţii mecanice
Simbolizarea veche Simbolizare nouă Corespondenţă DIN*

Oţeluri carbon obişnuite SR-EN 10025
OL 37 S 235 JR USt 37-1
OL 44 S 275 JR USt 42-1
OL 50 E 295 St 50-2
OL 60 E 335 St 60-2
Oţeluri carbon de calitate SR EN 10083-2
OLC 10 C 10 E C 10
OLC 15 C 15 E C 15
OLC 20 C 20 E C 20
OLC 45 C 45 C 45
OLC 60 C 60 C 60
Oţeluri aliate SR EN 10083-2
15 Cr 08 15 Cr 08 15 Cr 3
18 MnCr 10 18 MnCr 10 16 MnCr 5
21 MoMnCr 12 21 MoMnCr 12 -
40 Cr 10 41 Cr 4 41 Cr 4
41 MoCr 11 42 CrMo 4 42 CrMo 4
33 MoCr 11 33 Mo Cr 11 34 CrMo 4
41 CrNi 12 41 CrNi 12 31 NiCr 14
Oteluri pentru rulmenţi EN ISO 683-17
RUL 1 100 Cr 6 100 Cr 6
RUL 2 100 Cr Mn Si6-4 100 CrMn 6
Fonte SR EN 1561-1999
Fc 100 EN-GJL-100 GG-10
Fc 150 EN-GJL-150 GG-15
Fc 200 EN-GJL-200 GG-20
Fgn 500-7 EN-GJS-500-7 GGG-50
Fgn 600-2 EN-GJS-600-2 GGG-60
Fgn 700-2 EN-GJS-700-2 GGG-70
Oţeluri pentru arcuri EN 10132-4
OLC 55 A C 55 S Ck 55
OLC 65 A C 65 A Ck 67
OLC 75 A C 75 S Ck 75
51 Si 17 A 51 Si 17 A 51 Si 7
51 VCr 11 A 51 CrV 4 50 CrV 4
56 Si 17 A 55 Si 7 55 Si 7
60 Si 15 A 60 Si 15 A 60 SiCr 7
* Corespondenţa la normele germane DIN este după caracteristicile mecanice ale oţelurilor,
parte din ele neavând au corespondent direct ci unul apropiat.
Consideraţii generale privind calculul şi construcţia transmisiilor mecanice
Anexa 1.2 – Motoare electrice asincrone trifazate (extras din catalog de produse)
ELECTROPRECIZIA – www.electroprecizia.ro
MOTOARE ELECTRICE ASINCRONE TRIFAZATE (Extras din catalog)

Caracteristici nominale
Putere La conectare directa GD2 Masa netă
Gabarit Turaţie Curent Randament Cos φ
kW HP min -1 A (400 V) % Ip/In Mp/Mn Mm/Mn kgf-m kg(B 3)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
2 poli – 3000 min – 50 Hz
-1
MA-Al 71 2A 0.55 0.75 2820 1.4 70 0.81 5.5 2 2.4 0.0032 7.2
MA-Al 71 2B 0.75 1.1 2790 1.8 73 0.84 6 2.2 2.5 0.0036 7.5
MA-Al 80 2 0.75 1.1 2850 1.8 73 0.82 6 2.2 2.5 0.004 8.5
MA-Al 80 2A 1.1 1.5 2850 2.54 74 0.84 6 2.3 2.5 0.006 9.5
MA-Al 90S 2 1.5 2 2855 3.5 74 0.8 6 2.4 2.8 0.012 13
MA-Al 90L 2 2.2 3 2855 4.95 79 0.81 6.5 2.4 2.8 0.015 16
MA-Al 90L 2A 3 4 2855 6.9 80 0.79 6 3.85 3.45 0.017 18
MA-Al 100L 2 3 4 2860 6.35 81 0.86 6.5 1.9 2.1 0.03 20.7
MA-Al 100L 2A 4 5.5 2850 8.2 80 0.88 7 2.5 2.8 0.031 22.5
MA-Al 112M 2 4 5.5 2860 8.1 83 0.865 7 2.5 2.8 0.035 26
MA-Al 112M 2A 5.5 7.5 2870 11 83 0.865 7 2.3 2.8 0.045 29.5
MA-Al 132S 2 5.5 7.5 2870 11.2 83 0.85 7.5 2.5 3.8 0.053 36
MA-Al 132S 2A 7.5 10 2875 15.3 85 0.83 8.5 3 4.6 0.07 43
4 poli – 1500 min-1 – 50 Hz
MA-Al 71 4B 0.55 0.75 1395 1.68 69 0.69 5 2.2 2.5 0.0056 8.5
MA-Al 71 4C 0.75 1.1 1350 1.98 72 0.76 5.5 1.8 2.2 0.0062 9.4
MA-Al 80 4 0.55 0.75 1390 1.51 70 0.75 5.5 2.3 2.4 0.007 8.5
MA-Al 80 4A 0.75 1.1 1400 1.98 72 0.76 5.5 2.3 2.4 0.009 9.8
MA-Al 80 4B 1.1 1.5 1380 2.67 75 0.79 5 2.5 2.7 0.0014 12.5
MA-Al 90S 4 1.1 1.5 1410 2.78 73 0.78 6 2.2 2.4 0.017 13.5
MA-Al 90L 4 1.5 2 1410 3.61 76 0.79 6 2.2 2.4 0.023 15
- 63 -
MA-Al 90L 4A 1.85 2.5 1360 4.35 75 0.82 5.5 2.4 2.7 0.025 16.2
- 64 -
Anexa 1.2 (continuare)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
MA-Al 90L 4B 2.2 3 1365 5.17 76 0.81 5.5 2.2 2.4 0.027 18.6
MA-Al 100L 4 2.2 3 1425 5.07 80 0.8 6.5 2 2.2 0.028 19.5
MA-Al 100L 4A 3 4 1425 6.66 80 0.81 6.5 2.2 2.4 0.042 23
MA-Al 100L 4B 3.25 4.41 1390 8.2 77 0.77 5.5 2.2 2.4 0.044 24.5
MA-Al 112M 4 4 5.5 1430 8.58 82 0.82 7.5 2.4 2.65 0.052 30
MA-Al 112M 4A 4.8 6.5 1440 10.43 80 0.83 7 2.1 2.7 0.055 31
MA-Al 132S 4 5.5 7.5 1440 11.35 84 0.87 6.5 2 2.8 0.125 41
MA-Al 132M 4 7.5 10 1450 15 86 0.87 7 2.2 2.4 0.156 52
6 poli – 1000 min – 50 Hz
-1
Transmisii mecanice de putere utilizate în industria de autovehicule

MA-Al 80 6A 0.55 0.75 940 1.68 69 0.68 4.5 1.8 2.1 0.009 9.8
MA-Al 90S 6 0.75 1.1 940 2.2 70 0.77 4.5 1.8 2 0.023 13
MA-AL 90L 6 1.1 1.5 940 3.06 73 0.74 4.5 2 2.2 0.028 16
MA-Al 100L 6 1.5 2 940 4.11 75 0.7 5.5 2 2.3 0.074 21
MA-Al 112M 6 2.2 3 940 5.5 77 0.83 6.5 2.1 2.3 0.092 30
MA-Al 132S 6 3 4 950 8.15 79 0.76 6.5 2 3.8 0.142 40.5
MA-Al 132M 6 4 5.5 955 9.4 81 0.79 6 1.8 2.1 0.19 47
MA-Al 132M 6A 5.5 7.5 955 13.1 83 0.77 6 1.9 2.1 0.2 53
8 poli – 750 min-1 – 50 Hz
MA-Al 90L 8 0.55 0.75 690 2.21 59 0.65 3.5 1.9 2.1 0.028 16
MA-Al 100L 8 0.75 1.1 700 2.75 68 0.58 4.5 2 2.5 0.075 21.5
MA-Al 100L 8A 1.1 1.5 700 3.72 63 0.68 4 2 2.2 0.075 21.5
MA-Al 112M 8 1.5 2 705 4.46 72 0.67 5.5 1.7 2 0.092 30.5
MA-Al 132S 8 2.2 3 710 6.05 75 0.7 5 1.9 2.5 0.137 37
MA-Al 132M 8 3 4 710 8.25 78 0.7 5.5 2 2.2 0.137 44
Consideraţii generale privind calculul şi construcţia transmisiilor mecanice
Anexa 1.3.- Dimensiuni de gabarit şi de montaj ale motoarelor (extras din catalog de produse)
colivie din Aluminiu; tălpi nedemontabile; cutie borne deasupra; aripioare de răcire paralele în plan orizontal şi vertical; carcasă şi scuturi din fontă
Dimensiuni
Gabarit
A AA AB AC B BB C D-DA E-EA F-FA G-GB GA-GC GD-GF H HA HD K L LC PM
MA-Al 71 112 30 142 141 90 112 45 14 30 5 11 16 5 71 9 178 7 255 290 2xM16x1.5
MA-Al 80 125 31 150 159 100 130 50 19 40 6 15.5 21.5 6 80 10 207 10 296 340 2xM20x1.5
MA-Al 90S 140 43 180 172 100 130 56 24 50 8 20 27 7 90 13 225 10 305 360 2xM20x1.5
MA-Al 90L 140 43 180 172 125 155 56 24 50 8 20 27 7 90 13 225 10 330 385 2xM20x1.5
MA-Al 100L 160 47 200 194 140 175 63 28 60 8 24 31 7 100 15 248 12 367 432 2xM20x1.5
MA-Al 112M 190 55 230 214 140 175 70 28 60 8 24 31 7 112 17 276 12 388 452 2xM25x1.5
MA-Al 132S 216 56 256 249 140 180 89 38 80 10 33 41 8 132 20 312 12 445 530 2xM25x1.5
MA-Al 132M 216 56 256 249 178 218 89 38 80 10 33 41 8 132 20 312 12 483 568 2xM25x1.5
- 65 -
Anexa 1.4 – Rapoarte de transmitere (angrenare) (extras din STAS 6012)
Tipul reductorului Raportul de transmitere total
1,25 1,4 1,6 1,8 2,0 2,24 2,5 2,8 3,15
Cu o treaptă
3.55 4,0 4,5 5,0 5,6 6,3 7,1 8,0 9,0
7,1 8,0 9,0 10 11,2 12,5 14 16 18
Cu două trepte
20 22,4 25 28 31,5 35,5 40 45 50
40 45 50 56 63 71 80 90 100
Cu trei trepte
112 125 140 160 180 200 224 250 –
Obs.: Valorile rapoartelor de transmitere pentru reductorul cu o treaptă devin valori date pentru
rapoartele de transmitere ale fiecărei trepte a reductorului cu două, respectiv cu trei trepte
Anexa 1.5 – Exemple de utilizare a transmisilor mecanice de putere utilizate în

indistria de autovehicule
Antrenarea unui transportor cu bandă cu: motor electric, transmisie prin curele și
reductor cilindric orizontal (sursa: Henan Zhengzhou Mining Machinery Co., Ltd.)
Antrenarea unui transportor cu bandă cu: motor electric, reductor cilindric coaxial
orizontal și transmisie prin lanț (sursa: Hu Bei Tianyi Machinery Co., Ltd.)
Antrenarea unui transportor cu bandă cu: motor electric și transmisie prin lanț
(sursa: GrabCAD)
Antrenarea unui transportor cu lanț (plasă din sârmă) cu: grup moto-reductor și două
transmisii succesive prin lanț (sursa: CAN-ENG Furnaces International Ltd.)
Antrenarea unui transportor cu lanț cu: motoreductor și transmisie prin lanț

(sursa: GrabCAD)
Transportor cu lanț pentru linie de asamblare auto (sursa: https://fr.dreamstime.com)
Anexa 1.6 – Scheme structurale și de amplasare pentru grupuri de antrenare a

transmisilor mecanice de putere utilizate în indistria de autovehicule
Schemă structurală și de amplasare a unui grup de antrenare (motor și transmisie

mecanică) compus din: motor electric (asincron, trifazat); reductor de turație, în două
trepte, cilindric, coaxial, orizontal; transmisie prin lanț/curele, cu linia centrelor roților
dispusă la un unghi de -15° față de orizontală, măsurat în sens trigonometric, privind
spre ieșirea din reductor.

trepte, cilindric, orizontal (varianta/configurația SS-intrare prin partea Scurtă a
arborelui I și iesire prin partea Scurtă a arborelui III); transmisie prin lanț/curele, cu
linia centrelor roților dispusă la un unghi de 120° față de orizontală, măsurat în sens
trigonometric, privind spre ieșirea din reductor.

trepte, cilindric, orizontal (varianta/configurația SS-intrare prin partea Scurtă a
arborelui I și iesire prin partea Scurtă a arborelui III); transmisie prin lanț/curele, cu
linia centrelor roților dispusă la un unghi de 120° față de orizontală, măsurat în sens
trigonometric, privind spre ieșirea din reductor.

trepte, cilindric, coaxial, vertical, cu intrare pe jos; transmisie prin curele/lanț, cu linia
centrelor roților dispusă la un unghi de 0° față de orizontală, măsurat în sens
trigonometric, privind spre intrarea în reductor.

trepte, cilindric, coaxial, vertical, cu intrare pe sus; transmisie prin curele/lanț, cu linia
centrelor roților dispusă la un unghi de 30° față de orizontală, măsurat în sens
2. TRANSMISII CU ROŢI DINŢATE
2.1. GENERALITĂŢI. DOMENII DE UTILIZARE
Mecanismul format din două roţi dinţate se numeşte angrenaj.

Transmiterea mişcării între două roţi dinţate se realizează prin contactul dinţilor
roţilor.
Transmisiile cu roţi dinţate au, comparativ cu alte tipuri de transmisii
mecanice, cea mai largă utilizare în construcţia de maşini. Aceste transmisii sunt
realizate prin combinarea adecvată a mecanismelor elementare cu roţi dinţate,
care poartă denumirea de angrenaje.
Angrenajele pot fi considerate că au luat naştere din roţi de fricţiune la care,
pentru evitarea alunecărilor şi mărirea momentului de torsiune transmis, au fost
practicate adâncituri şi vârfuri – dinţii. Aceste corpuri, din care iau naştere roţile
dinţate, poartă denumirea de corpuri de rostogolire. Corpurile de rostogolire,
datorită dinţilor, au proprietatea de a se rostogoli fără alunecare unul pe celălalt.
Angrenajele sunt cele mai simple mecanisme cu roţi dinţate care transmit
mişcarea de rotaţie între doi arbori şi sunt frecvent utilizate în aplicaţii practice
cum ar fi: reductoare de uz general, transmisii pentru automobile şi tractoare
(cutii de viteze, diferenţiale etc.), la maşini unelte, utilaje tehnologice pentru
prelucrări la cald sau în industrializarea lemnului, maşini agricole şi utilaje din
industria alimentară etc. Transmiterea puterii prin cuplele formate de dinţii celor
două roţi, poartă denumirea de angrenare.
Principalele avantaje ale acestora sunt:
➢ transmiterea mişcării între arbori aflaţi in orice poziţie unghiulară relativă;
➢ domeniu foarte larg al puterii ce poate fi transmisă, de la câţiva waţi până la
mii de kilowaţi;
➢ capacitate portantă ridicată, deci un gabarit relativ redus;
➢ raport de transmitere constant şi independent de sarcina transmisă şi distanţa
dintre axe;
➢ randament ridicat (pentru angrenaje uzuale, η ≤ 0,955);
➢ siguranţă în exploatare şi durabilitate ridicată;
➢ consum redus de lubrifiant.

Ca dezavantaje se pot enumera:
➢ necesitatea unei precizii de execuţie şi de montaj ridicate;
➢ zgomot în funcţionare;
➢ rapoartele de transmitere care pot fi realizate sunt limitate la serii determinate
de rapoartele numerelor de dinţi ai roţilor, care sunt numere întregi;
➢ tehnologie pretenţioasă şi cost ridicat.
2.2. TIPURI DE TRANSMISII CU ROŢI DINŢATE
Forma profilului dintelui, determinată pentru cupla formată de dinţii celor

două roţi, ţinând cont de modul de transmitere a sarcinii şi de execuţie a roţilor,
diferenţiază angrenajele în:
• angrenaje evolventice;
• angrenaje cicloidale;
• angrenaje cu profilul flancului dinţilor format din arce de cerc.
Angrenajele cilindrice evolventice sunt principalele transmisii prin
angrenare frecvent utilizate în construcţiile mecanice.
Clasificarea angrenajelor se realizează astfel:
1. După poziţia relativă a axelor de rotaţie: - angrenaje cu axe paralele;
- angrenaje cu axe concurente;
- angrenaje cu axe încrucişate.
2. După tipul angrenării: - angrenaje cu dantură exterioară;
- angrenaje cu dantură interioară.
3. După forma suprafeţei de înfăşurare: - angrenaje cilindrice;
- angrenaje conice;
- angrenaje melcate.
4. După direcţia dinţilor: - angrenaje cu dantură dreaptă (dinţii paraleli cu axele
roţilor);
- angrenaje cu dantură înclinată;
- angrenaje cu dantură curbă;
- angrenaje cu dantură în V.
5. După forma profilului dintelui: - profil evolventic;
- profil cicloidal;
- profil în arc de cerc.
Transmisii cu roţi dinţate - 73 -
6. După posibilităţile de mişcare ale axelor roţilor: - angrenaje cu axe fixe;
- angrenaje cu axe mobile
(planetare);
- angrenaje cu cremalieră.
În fig. 2.1 sunt prezentate schemele cinematice ale principalelor tipuri de
angrenaje: a) cilindric cu dantură exterioară; b) cilindric cu dantură interioară;
c) angrenaj conic; d) angrenaj hiperboloidal (melc-roată melcată). De asemenea,
tot în fig. 2.1 sunt prezentate și exemple de angrenaje uzuale: e) angrenaj roată-
cremalieră; f) angrenaj cilindric exterioară, cu dantură dreaptă și roată dințată
pentru acesta; g) angrenaj cilindric interior, cu dantură dreaptă; h) angrenaj
cilindric (exterior) cu dantură înclinată; i) angrenaj cilindric (exterior) cu dantură
în V; j) angrenaj conic cu dantură dreaptă și un pinion conic cu dantură dreaptă;
k) angrenaj conic cu dantură curbă; l) angrenaj melcat, un melc și două roți
melcate .
ω1
ω1 ω1 ω1
aw
aw
ω2
ω2
ω2 ω2
a b
ω1
ω1
ω1
ω1 ω2
Σ ω2
ω2 ω2
c d
Fig. 2.1
f g
h i
j
Fig. 2.1 (continuare)
l
Fig. 2.1 (continuare)
2.3. MATERIALE ŞI TEHNOLOGII UTILIZATE LA

REALIZAREA ROŢILOR DINŢATE
Domeniul larg de aplicabilitate a angrenajelor şi condiţiile variate impuse

de funcţionarea acestor organe de maşini în diferite construcţii, justifică gama
largă de materiale folosite pentru realizarea roţilor dinţate.
Alegerea materialului constituie o problemă importantă şi dificilă a
procesului de proiectare, care trebuie să ţină seama de factorii determinanţi
pentru corecta realizare, funcţionare şi exploatare a angrenajului proiectat.
Materialul ales trebuie să asigure durabilitatea angrenajului, capacitatea de a
prelua sarcinile exterioare, fără deteriorarea flancurilor active sau ruperea
dinţilor, pentru o perioadă de timp impusă prin proiectare. De asemenea se are în
vedere şi costul materialului, seria de fabricaţie, precum şi posibilităţile

tehnologice existente.
Astfel se pot menţiona ca materiale utilizate:
➢ materiale nemetalice: mase plastice, textolit, poliamide, lignofol etc.
➢ materiale metalice: neferoase (aliaje Cu-Sn - bronz, aliaje Cu-Zn - alamă,
aluminiu şi aliajele acestuia) şi feroase (fonte, oţeluri);
Materialele nemetalice au caracteristici mecanice reduse, utilizându-se în
construcţia roţilor puţin încărcate. Întrucât materialele plastice au elasticitate
mărită, compensează abaterile de execuţie şi montaj şi funcţionează silenţios;
sunt folosite la realizarea angrenajelor care necesită funcţionarea silenţioasă sau
care lucrează în medii corozive.
Aliajele neferoase asigură o funcţionare silenţioasă, îmbunătăţesc condiţiile
de frecare dintre flancuri. Domeniul de utilizare în cazul acestor materiale
cuprinde construcţii la care se impune, pe lângă silenţiozitate şi condiţii de
antifricţiune. Este de remarcat că utilizarea acestor materiale este limitată datorită
costurilor de fabricaţie mari, în general sunt materiale energofage. Din categoria
acestora se amintesc aliajele Cu-Sn, care intră în construcţia coroanei roţilor
melcate. Bronzurile se folosesc în construcţia roţilor melcate, datorită calităţilor
foarte bune de antifricţiune. Fiind materiale deficitare şi scumpe, se folosesc
numai pentru confecţionarea coroanei melcate, corpul acesteia executându-se din
fontă sau oţel (v. fig. 2.1).
Fontele se folosesc la roţile dinţate
de dimensiuni mari, încărcate cu sarcini
mici şi care funcţionează la viteze mici.
Semifabricatul se obţine prin turnare. Se
poate folosi fonta cenuşie sau cea cu
grafit nodular. Fontele au un modul de
elasticitate mai mic decât al oţelului şi,
prin urmare, o capacitate mai mare de
amortizare a şocurilor şi vibraţiilor iar
din acest motiv angrenajele construite din
Fig. 2.2
fontă sunt silenţioase; de asemenea,
fontele au calităţi mai bune de antifricţiune. Principalul dezavantaj al fontelor
este fragilitatea, datorită conţinutului mai mare de carbon; de asemenea, fontele
au rezistenața mecanică mai redusă decât oţelurile. De aceea, fontele se folosesc,
în construcţia roţilor melcate şi a roţilor angrenajelor deschise (fig. 2.2). Sunt
utilizate fontele cenuşii cu grafit lamelar (Fc200, Fc400), fontele cu grafit nodular
(Fgn600-2, Fgn700-2), fontele maleabile perlitice (Fmp700-2) şi fontele aliate.
Oţelurile sunt materialele cele mai utilizate în construcţia roţilor dinţate şi
cel mai frecvent sunt oţeluri laminate sau forjate. În principal în funcţie de
tratamentul termic aplicat şi de tehnologia de danturare, oţelurile utilizate în
construcţia roţilor dinţate se împart în:
• oţeluri moi, cu duritatea superficială mai mică de 350 HB (1HB ≈ 1MPa);
• oţeluri dure, cu duritatea superficială mai mare de 350 HB.
În construcţii de angrenaje slab încărcate, fără pretenţii, se pot utiliza oţeluri
carbon obişnuite, OL50, OL60, netratate termic, sau cele turnate, OT50, OT60.
Dacă semifabricatul se obţine prin turnare se poate aplica un tratament de
recoacere de normalizare după forjare.
Pentru construcţiile uzuale întâlnite în componenţa maşinilor, a
transmisiilor de putere se folosesc, cu precădere, oţeluri de îmbunătăţire sau de
cementare, ele acoperind cerinţele de proiectare impuse în ceea ce priveşte
caracteristicile mecanice, dimensiunile de gabarit obţinute, greutatea,
prelucrabilitatea, preţul de cost.
Caracteristic oţelurilor moi este faptul că prelucrarea danturii se face după
tratamentul termochimic, iar în cazul oţelurilor dure, prelucrarea danturii se face
înainte de tratament, după tratament efectuându-se doar finisarea danturii prin
rectificare.
Caracteristicile mecanice ale oţelurilor utilizate în construcţia roţilor dinţate
depind, în mare măsură, de calitatea şarjei, a semifabricatului şi a tratamentului
termic sau termochimic aplicat. Din aceste puncte de vedere, oţelurile se împart
în trei grupe de calitate: oţeluri care posedă calităţi reduse; oţeluri de calitate
medie, care sunt obţinute de producători cu experienţă, cu cheltuieli
corespunzătoare; calitatea superioară, cerută când trebuie îndeplinită o mare
siguranţă în funcţionare.
Tratamentele termice pentru roţi dinţate sunt: recoacere, călire şi revenire,
iar tratamentele termochimice aplicate oţelurilor sunt cementare, nitrurare şi
carbonitrurare.
În construcţia roţilor dinţate la care nu se impun restricţii deosebite privind
gabaritul, se utilizează oţeluri al căror tratament termic este format din călire
urmată de revenire înaltă (500 ... 600ºC). Această combinaţie este cunoscută sub
denumirea de îmbunătăţire şi se aplică oţelurilor cu conţinut mediu de carbon

(>0,25%) şi uneori şi oţelurilor cu conţinut mai redus de carbon (0,2%).
Duritatea obţinută după îmbunătăţire este <350 HB, oţelurile cu conţinut de
carbon mai mare de 0,25% numindu-se oţeluri de îmbunătăţire.
Oţeluri de îmbunătăţire sunt oţelurile cu un conţinut de carbon mai mare de
0,2%, fiind folosite în construcţia roţilor dinţate încărcate cu sarcini mici sau
medii. Îmbunătăţirea se realizează înaintea operaţiei de danturare, obţinându-se
durităţi mai mici de 3500 MPa. Cele mai folosite oţeluri sunt oţeluri aliate
(40Cr10, 33MoCr11, 50VCr11, 41MoCr11 etc.) iar Pentru situaţiile în care
pretenţiile sunt mai modeste în ceea ce priveşte sarcina de transmis sau gabaritul
se pot utiliza oţelurile carbon de calitate (OLC45, OLC55, OLC60), duritatea
flancurilor fiind < 200 HB.
Există roţi dinţate construite din oţeluri de îmbunătăţire nitrurate, care
asigură durităţi ale flancurilor mult mai mari (HV = 3500…8000) datorită
tratamentului termochimic de nitrurare aplicat după îmbunătăţire. Tratamentul
termochimic de nitrurare necesită temperaturi relativ scăzute (500…580)oC şi nu
influenţează nefavorabil precizia danturării executată după aplicarea
tratamentului termic de îmbunătăţire.
Oţelurile de îmbunătăţire călite superficial asigură, în urma călirii
superficiale, cu flacără sau prin inducţie, o duritate a flancului, în stratul
superficial de cca. 5000…6750 HV, în condiţiile păstrării miezului tenace.
Călirea se execută după danturare şi este urmată de o detensionare la temperaturi
joase, pentru a elimina tensiunile remanente din structură. Oţelurile adecvate
pentru un astfel de tratament sunt 40Cr10, 41MoCr11, 39MoCrAl09. O
observaţie ce merită a fi adăugată este aceea că această călire superficială poate fi
făcută zonal, pe suprafaţa funcţională, fapt care conduce la economii de
manoperă, energie etc.
Oţelurile de cementare. Sunt oţeluri cu un conţinut redus de carbon
(< 0,25%). Aceste oţeluri sunt supuse tratamentului termochimic de cementare ce
constă în îmbogăţirea în carbon a stratului superficial, urmată de călirea acestuia.
Astfel se asigură durităţi mari ale stratului superficial, obținând, în acelaşi timp
un miez relativ moale și păstrând tenacitatea (miezului) dintelui. Danturarea se
execută înaintea tratamentului de cementare, după tratament dintele urmând a fi
rectificat, datorită deformaţiilor mari care apare în urma tratamentului. Ca oţeluri
de cementare, se pot folosi oţeluri carbon de calitate (OLC15, OLC20), la roţile
dinţate puţin solicitate şi viteze moderate (6...12 m/s) şi oţeluri aliate 15Cr08,
18MoCr10, 20Mn35, 20MoNi35, 15CrNi30 la solicitări mari şi foarte mari cu
şocuri.
Rezistenţa la solicitarea de contact creşte de 2,5...3 ori, iar rezistenţa la
solicitarea de încovoiere prin oboseală, la piciorul dintelui, creşte de 1,5 ori,
comparativ cu oţelurile îmbunătăţite. Oţelurile de cementare sunt cele mai
utilizate oţeluri în construcţia transmisiilor cu roţi dinţate, rezultând dimensiuni
de gabarit mai reduse.
Oţelurile cementate fac parte din grupa oţelurilor dure şi au duritatea
superficială cuprinsă între 56…64 HRC, iar a miezului peste de 34 HRC.
Orientativ, pentru alegerea materialelor roţilor dinţate se pot utiliza

recomandările din tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Condiţiile de funcţionare
Oţelurile şi tratamentele recomandate
ale angrenajului
Foarte grele: Oţeluri de cementare aliate (13CrNi30,
- viteze periferice mari, 18MnCrNi13, 20MnNi35, 21MoMnCr12,
v≥12 m/s; 21TiMnCr12) cementate pe adâncime de 1,5mm
- presiuni specifice mari; şi călite, stratul superficial având duritatea
sarcini cu şoc. (58…62)HRC iar miezul (30…40)HRC.
Grele: Oţeluri de cementare aliate (13CrNi30,
- viteze periferice mari, 15MoMnCr12, 18MoCrNi13, 15Cr08) cementate
v<12m/s; pe adâncime de (1…1,5)mm sau carbonitrurate
- presiuni specifice mari; pe adâncime de (0,6…0,8)mm; după călire,
sarcini cu şoc. flancul dintelui are duritatea (55…60)HRC iar
miezul (20…30)HRC.
Medii: Oţeluri carbon şi aliate (OLC40, OLC45,
- viteze periferice 41MoCr11) îmbunătăţite la durităţi de
mijlocii, v=8…12m/s; (30…35)HRC şi călite superficial la
- presiuni specifice mari; (50…55)HRC; se mai pot utiliza şi oţelurile
sarcini cu şoc. 50VCr11, 40BCr10.
Tabelul 2.1 (continuare)

Oţelurile şi tratamentele recomandate
ale angrenajului
Medii: Oţeluri aliate (35MnSi10, 40Cr10, 41MoCr11)
- viteze periferice mici şi îmbunătăţite la (15…50)HRC şi, eventual,
mijlocii, v=4…8/s; cianurate pe adâncimea de (0,2…0,3)mm, urmată
- presiuni specifice mari; de călire şi revenire joasă, obţinându-se durităţi
sarcini fără şoc. de (52…56)HRC pentru flanc şi (40…50)HRC
pentru miez; se poate practica şi îmbunătăţirea la
(40…45)HRC, urmată de călire superficială la
(52…56)HRC.
Uşoare: Oţeluri carbon de cementare (OLC15) sau aliate
- viteze periferice (15Cr08) cementate pe adâncime de (0,6…1)mm
mijlocii, v= 6…12m/s; şi călite la (55…60)HRC sau carbonitrurate pe
- presiuni specifice mici; adâncimea (0,4…0,6)mm şi apoi călite.
sarcini cu şoc.
Uşoare: Oţeluri carbon sau aliate (OLC45, OLC55,
- viteze periferice mici, 41MoCr11, 40Cr10), îmbunătăţite la
v< 6m/s; (20…25)HRC. Se mai pot folosi oţeluri carbon
- presiuni specifice mici; sau aliate turnate.
sarcini cu sau fără şoc.
Foarte uşoare Oţeluri cu 0,2…0,5%C, netratate (OL42, OL50,
OL60, OT45, OT50 sau fonte Fgn70, Fgn60.
Obs.: notaţiile folosite la simbolizarea oţelurilor de îmbunătăţire şi cementare
sunt cele consacrate, după STAS- urile încă în vigoare în România. Simbolizarea
nouă, conform normelor SR EN şi DIN este prezentată în anexa A1.1.
Semifabricatele necesare confecţionării roţilor dinţate din oţel se obţin prin

laminare sau forjare, pentru diametre exterioare, da < 200mm, prin forjare şi
turnare pentru da < 600mm şi prin turnare sau construcţie sudată pentru
da > 1000mm. În cazul roţilor dinţate cu da > 400mm, care necesită materiale
scumpe, se recomandă ca doar dantura să se execute din materialul recomandat
(mai scump) iar corpul roţii dintr-un oţel obişnuit sau fontă.
Roţile dinţate cilindrice se execută prin aşchiere, pe baza a două principii
distincte: prin copiere/divizare respectiv, rulare/rostogolire.
Prelucrarea danturii roţilor dinţate se realizează prin frezare, cu freză melc
modul, freză deget sau freză disc profilate ori prin rabotare cu cuţit roată profilat.
Există şi procedee de prelucrare prin rulare, simulând procesul de angrenare şi
combinată cu o mişcare relativă a sculei în faţa flancurilor, pentru a realiza
tăierea profilului. Finisarea profilului flancului se realizează prin şeveruire,
utilizând ca mişcare de aşchiere mişcarea relativă care apare în lungul dinţilor
angrenajului elicoidal, format din sculă (şever) şi semifabricat (roata de finisat).
Prelucrarea prin copiere se realizează cu scule profilate după forma golului
dintre dinţi. La prelucrare, scula de danturat – freză disc (fig. 2.3,a) sau freză
deget (fig. 2.3,b) – execută mişcarea principala de aşchiere (rotaţie în jurul axei
proprii) şi eventual mişcarea de avans, în timp ce roata semifabricat execută
mişcarea de divizare şi eventual mişcarea de avans, pentru prelucrarea gol cu gol
a b c
d e f
Fig. 2.3
a danturii. Prelucrarea danturii se realizează gol cu gol, prin rotirea succesivă

(divizare) a semifabricatului cu unghiul corespunzător, de regulă cu ajutorul unui
cap divizor. Deoarece forma golului dintre dinţi depinde atât de modulul roţii cât
şi de numărul de dinţi ai acesteia, numărul necesar de scule de prelucrare este

foarte mare. În afară de aceasta, uzura sculelor aşchietoare şi imprecizia divizării
conduce la inexactităţi în execuţia profilului. Productivitatea redusă şi erorile de
execuţie au determinat utilizarea tot mai restrânsă a acestui procedeu, numai la
roţi cu turaţii reduse şi în ateliere de recondiţionări/reparaţii specifice şi/sau
ocazionale.
Prelucrarea prin rulare se poate realiza cu scule de forma cremalierei (cu
cuţit pieptene, fig. 2.3,c), cu scule de forma unei roţi evolventice (cuţit-roată
profilat,
fig. 2.3, d şi e) sau cu scule de forma unui melc (freza-melc modul, fig. 2.3,f).
Scula şi roata-semifabricat formează un angrenaj. Mişcarea relativă a celor două
elemente - care simulează procesul de angrenare - împreună cu o mişcare de
deplasare relativă a sculei în faţa flancurilor - pentru a realiza tăierea profilului -
determină generarea dinţilor roţii, de către muchiile aşchietoare ale sculei de
danturat. Prelucrările prin rulare asigură productivitate şi precizie mai mari decât
cele prin divizare.
În regim industrial, în întreprinderi specializate şi în producția în serie mare,
prelucrarea danturilor se realizează în special prin tăierea danturilor cu freză melc
(fig. 2.4,a) cunoscută şi ca freză melc-modul. Freza melc este o sculă sub forma
unui cilindru pe suprafaţa căruia sunt plasate cuţitele de tăiere a danturii. Profilul
frezei melc se obţine prin "alunecarea" danturii unei cremaliere după o linie
elicoidală pe suprafaţa unui cilindru. Golurile cremalierei sunt materializate prin
dinţii frezei. Succesiunea dinţilor este întreruptă de canale necesare pentru
degajarea aşchiilor. Aceste canale pot fi paralele cu axa frezei sau uşor înclinate
faţă de aceasta. Frezele melc de dimensiuni mici sunt confecţionate din oţel de
scule dintr-o singură bucată (fig. 2.4,a). La frezele de dimensiuni mari se
confecţionează portscula (corpul frezei) din oţel, iar scula (elementele tăietoare)
din plăcuţe dure (fig. 2.4, b şi c). În acest caz montajul sculelor pe portsculă se
face prin şuruburi.
Pentru tăierea danturii (fig. 2.4,d), scula (freza melc) execută o mişcare de
rotaţie, combinată cu avansul pentru realizarea danturii pe toată lăţimea, iar piesa
execută o mişcare de rotaţie în angrenare cu scula. La unele maşini este posibil ca
avansul pentru realizarea danturii pe lăţime, să fie preluat de mişcarea mesei,
împreuna cu scula așchietoare (fig. 2.4,c).
a b c
d e
Fig. 2.4
Între modulul piesei de executat şi geometria frezei melc există o relaţie

bine determinată. Aceasta relaţie este o consecinţă a faptului că la o rotaţie
completă a sculei, roata de prelucrat trebuie să se deplaseze cu un pas.
Danturarea prin frezare cu freza melc-modul prezintă un avantaj tehnologic
major datorită unui necesar foarte mic de scule. Practic, o sculă realizată cu un
anumit profil generator (cremaliera de generare) - în special funcţie de modulul
danturii (de aici şi supranumele de freză melc-modul) - permite realizarea de roţi,
teoretic în orice combinaţie, indiferent de numărul de dinţi, deplasarea de profil
şi/sau sensul şi unghiul de înclinare al danturii. Freza melc trebuie doar
poziţionată corespunzător faţă de semifabricat: distanţa
(funcţie de numărul de dinţi şi deplasarea de profil) iar
direcţia sa să devină paralelă cu orientarea danturii
(dantură dreaptă respectiv, înclinată). Metoda este foarte
productivă şi asigură o precizie net superioară metodei
copierii.
Fig. 2.5
Finisarea profilului flancului se realizează prin şeveruire, utilizând ca

mişcare de aşchiere mişcarea relativă care apare în lungul dinţilor angrenajului
elicoidal, format din sculă (şever) şi semifabricat (roata de finisat). Rectificarea
danturii se poate executa cu pietre profilate al caror profil corespunde golului
dintelui (metoda diviziunii) sau cu pietre uşor conice prin metoda rulării.
La proiectarea angrenajelor, din punctul de vedere al preciziei tehnologice,
este necesar să se stabilească treapta de precizie, jocul dintre flancuri şi
rugozitatea suprafeţei flancurilor.
Adoptarea treptei de precizie se face în funcţie de rolul funcţional al
angrenajului, viteza periferică a roţilor dinţate (pentru a reduce sarcina dinamică
şi zgomotul) şi tehnologia de prelucrare adoptată. Procedeele de prelucrare prin
rulare sunt mult mai precise în comparaţie cu cele prin copiere, clasele de
precizie situându-se în intervalul 5…11 (autovehicule, aviaţie, construcţii navale,
maşini de imprimat şi textile), mai rar 12 - doar la aplicaţii puţin pretenţioase
(maşini agricole, instalaţii de ridicat etc.).
Jocul dintre flancuri depinde de rolul funcţional al angrenajului, de viteza
periferică a roţilor dinţate, de diferenţa de temperatură dintre carcasa transmisiei
şi angrenaj. Mărimea jocului dintre flancuri se adoptă independent de treapta de
precizie a angrenajului. În standarde s-au stabilit şase tipuri de ajustaje pentru
roţile dinţate în angrenare, notate A, B, C, D, E, H. Ajustajul de baza, de tip B,
asigură valoarea minimă a jocului normal dintre flancuri pentru care se elimină
posibilitatea înţepenirii datorită încălzirii angrenajului cu roţi dinţate de oţel sau
fontă, în cazul unei diferenţe de temperatură dintre roţi şi carcasă de 25oC.
Pentru roţile dinţate executate în condiţii obişnuite (clasele de precizie
6…9) rugozitatea flancurilor este Ra= 0,2 …1,6 µm (uzual, Ra= 0,8µm) iar a
zonei de racordare a dintelui la corpul roţii Ra= 0,4 …3,2 µm (uzual, Ra= 1,6µm).
2.4. FORME ŞI CAUZE ALE DETERIORĂRII ROŢILOR

DINŢATE
Solicitările şi procesele complexe care se produc în zona angrenării, în regim de

funcţionare, provoacă diverse forme de deteriorare a dinţilor, care duc la scoaterea din
funcţionare a angrenajelor.
Calculul de rezistenţă al angrenajelor are drept scop să preîntâmpine deteriorarea
acestora. Cauzele care conduc la deteriorarea angrenajelor pot fi cauze funcţionale –
proiectare şi/sau exploatare necorespunzătoare – sau tehnologice – tehnologie de
fabricaţie şi/sau tratamentul aplicat necorespunzătoare. Analiza acestor cauze conduce
la concluzia că deteriorarea angrenajelor este determinată de cauze multiple, care se
succed în timp, respectiv de deteriorarea altor organe de maşini cum ar fi arbori,
cuplaje, lagăre etc.
Acţiunea repetată a sarcinii pe dinte, datorită intrării acestuia în angrenare,
respectiv ieşirii lui din angrenare, conduce la o solicitare complexă care poate să
determine deteriorarea angrenajului şi scoaterea acestuia din funcţiune. Dinţii se pot
deteriora, în afara defectelor constructive, de material şi de tratament, prin ruperea
dinţilor sau prin distrugerea suprafeţelor funcţionale (deteriorarea flancurilor active
ale dinţilor).
2.4.1. Ruperea dinţilor
Este cea mai periculoasă formă de deteriorare a angrenajelor, datorită

caracterului ei imprevizibil şi al evoluţiei extrem de rapide, precum şi datorită
posibilităţilor de distrugere a altor organe de maşini din componenţa transmisiei.
Ruperea dinţilor este cauzată de oboseala materialului sau de suprasarcinile
care apar în transmisie.
Ruperea dinţilor prin oboseală este principala cauză de deteriorare a
angrenajelor executate din oţel cu duritate mare a flancurilor active (>45HRC), ), a
roţilor din fontă şi mase plastice. Acţiunea repetată a sarcinii pe dinte are ca efect
solicitarea dintelui după un ciclu pulsator sau, în cazul roţilor intermediare, după un
ciclu alternant simetric. Variaţia ciclică, de la zero la valoarea maximă a tensiunii de
încovoiere σF, poate conduce la oboseala materialului şi la apariţia unor microfisuri
(fig. 2.6,a) la baza dintelui, pe partea fibrelor întinse, favorizate şi de concentratorul de
tensiuni reprezentat de raza de racordare a dintelui la corpul roţii. În timp, microfisura
se măreşte ceea ce reduce secţiunea de încastrare a dintelui la corpul roţii, ducând la
ruperea acestuia. În fig. 2.6,b este prezentată o fisură apărută la baza dintelui iar în
fig. 2.6,c o roată dinţată cu dinţi rupţi datorită oboselii materialului. De regulă,
secţiunea de rupere este sub formă de V (fig. 2.6,d), mai adâncă în cazul dinţilor
solicitaţi alternant simetric, dar poate fi şi aproape plană. Linia de rupere a dintelui are
o înclinare diferită, de la roată la roată, valoarea medie a acesteia fiind de 30o faţă de
orizontală. Preîntâmpinarea ruperii dinţilor prin oboseală se realizează prin limitarea
tensiunilor de încovoiere la valori admisibile şi prin mărirea rezistenţei la oboseală la
piciorul dintelui. Mărirea rezistenţei la oboseală se poate obţine prin: creşterea

modulului, micşorarea concentratorului de tensiuni de la baza dintelui (raze mari de
racordare prin utilizarea de freze cu protuberanţă), deplasări de profil pozitive etc.
Racordare
σF
Fisură
a b
c d
Fig. 2.6
Ruperea dinţilor datorită suprasarcinilor se produce atât la roţile dinţate cu

dinţi durificaţi superficial (ruperea fragilă) cât şi la danturile cu duritate mică (ruperea
prin deformare plastică). Această formă de distrugere are loc în timpul funcţionării ca
urmare a acţiunii unor sarcini de vârf sau de şoc (datorită condiţiilor de exploatare:
blocarea maşinilor sau a unor mecanisme din componenţa acestora), sub acţiunea
cărora tensiunile de încovoiere care apar
în dinte depăşesc limita de curgere a
materialului. Ruperea dinţilor poate avea
loc la baza acestora şi uneori, la roţile
dinţate cu dinţi înclinaţi pe porţiuni ale
acestora (fig. 2.7). Preîntâmpinarea ruperii
dinţilor la suprasarcini, se poate face un
calcul de verificare, considerând că
suprasarcina acţionează static.
Fig. 2.7
Ruperea unor porţiuni de dinte (fig. 2.8,a şi b) apare în cazul unor erori de
execuţie şi a unor arbori elastici, mai ales la danturile cu unghi mare de înclinare și
(angrenaje cilindrice cu danturi înclinate și în V), când sarcina se concentrează pe
anumite porţiuni de dinte, porţiuni ce se rup. Pentru a preîntâmpina ruperea unor
porţiuni de dinte se măreşte precizia de execuţie a roţilor dinţate şi/sau rigiditatea
arborilor.
Linia de
contact
Secţiunea
periculoasă
a b
Fig . 2.8
În fig. 2.9 şi 2.10 sunt prezentate, cu scop comparativ, două roţi dinţate similare
care au fost distruse prin rupere la oboseală (fig. 2.9) respectiv prin rupere datorită
unei suprasarcini (fig. 2.10).
În cazul unei rupturi la oboseală (fig. 2.9), se pot observa aspecte caracteristice.
Astfel, se poate identifica cu relativă uşurinţă punctul de apariţie al microfisurii
iniţiale, "amorsa" de fisură. Această fisură, odată apărută, se extinde în interiorul
piesei, piesa fiind încă funcţională iar la o verificare exterioară nu prezintă defecte. În
această perioadă, datorită funcţionării în continuare a piesei şi implicit a deformaţiilor
acesteia, cele două zone deja separate se deplasează şi se freacă una de cealaltă,
conducând la lustruirea zonei în care fisura se propagă. Tot în această zonă se pot
observa şi "inele" aproximativ concentrice cu punctul de apariţie al microfisurii, din ce
în ce mai îndepărtate de acesta, indicând astfel şi sensul de extindere al fisurii. Datorită
funcţionării şi implicit solicitării/deformării piesei, fisura se extinde în interiorul
acesteia până când, la un moment imprevizibil, se atinge o valoare fatală a raportului
dintre mărimea solicitării şi mărimea secţiunii rămase (tensiunea din material în
secţiunea rămasă). În acel moment se produce o ruptură bruscă (de şoc, la
suprasolicitare), finală. Fisura se propagă cvasiinstantaneu, printre grăunţii cristalini.
microfisură iniţială inele de propagare zonă lucioasă zonă rugoasă

extindere fisură ruptură finală
Fig. 2.9
Fig. 2.10
Acest traseu, împreună cu lipsa frecărilor relative între zonele nou separate conduce la
un aspect rugos al zonei finale de ruptură, cea de rupere la suprasarcină.
În cazul unei rupturi la suprasarcină (fig. 2.10), se poate observa (decât) aspectul
rugos, specific, pe toată suprafaţa secţiunii de rupere.
2.4.2. Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor
Deteriorarea flancurilor active ale dinţilor constă în modificarea locală a formei

flancurilor active ale dinţilor, care duce la perturbarea funcţionării angrenajului şi la
scoaterea din funcţionare a acestuia.
Principalele cauze care conduc la deteriorarea flancurilor active ale dinţilor sunt:
ciupirea flancurilor active, exfolierea, griparea, uzarea abrazivă etc.
Ciupirea flancurilor active ale dinţilor (fig. 2.11), cunoscută şi sub denumirea
de pitting sau oboseală "Hertziană", este o formă de deteriorare prin oboseală de
contact a stratului superficial al dintelui. Ciupirea este principala cauză de deteriorare
a angrenajelor executate din oţeluri cu duritate mică şi medie (HB  4500 MPa) şi
care funcţionează bine unse, în carcase închise. Ea împiedică funcţionarea normală a
angrenajului, fără a-l scoate complet din funcţiune.
Ciupirea flancurilor active ale dinţilor este un fenomen de oboseală a straturilor
superficiale ale materialului acestora, determinată de tensiunile de contact variabile în
timp. În zona de contact dintre dinţi se dezvoltă o stare complexă de tensiuni, apărând
atât tensiuni normale cât şi tensiuni tangenţiale, variabile după un ciclu pulsator.
Încărcarea dinţilor produce, totodată şi o deformaţie a stratului superficial de pe
flancurile dinţilor aflaţi în contact. În timp, după un număr de solicitări ale flancului
dintelui, materialul oboseşte şi determină apariţia, pe suprafeţele flancurilor active, a
unor microfisuri de oboseală.
Pittingul se manifestă în zona cilindrilor de rostogolire (v. fig. 2.11, a şi b).
Primele semne de oboseală apar sub forma unor microfisuri (v. fig. 2.11,c). Uleiul,
care aderă la flancurile dinţilor, va fi presat în fisurile apărute pe flancurile active şi va
crea o suprapresiune, acţionând ca o pană, producând lărgirea fisurilor iniţiale şi apoi
desprinderea (v. fig. 2.11,d) unor bucăţi de material. Astfel, pe flancurile active ale
dinţilor apar ciupituri/gropi cu margini ascuţite (pit engl. = groapă, ciupitură). Aceste
ciupituri, înmulţindu-se, distrug suprafeţele active ale dinţilor, înrăutăţesc condiţiile de
angrenare, produc creşterea zgomotului şi a sarcinii dinamice respectiv, în final,
conduc la scoaterea din funcţiune a angrenajului.
Ciupiturile, de formă şi dimensiuni diferite, se dezvoltă mai întâi spre piciorul
dintelui şi apoi spre capul acestuia, rezistenţa dintelui la apariţia de ciupituri fiind
proporţională cu raza de curbură a flancului dintelui. De asemenea, sensul de
propagare a fisurilor respectiv, de dezvoltare a ciupiturilor, depinde de sensul
rostogolirii/deplasării relative a flancurilor dar mai ales de rolul (roată conducătoare
respectiv, condusă) fiecărei roţi dinţate în cadrul angrenajului (ceea ce determină
sensul forţelor de interacţiune/frecare) - v. fig. 2.11, e şi f. Astfel, ciupiturile se
dezvoltă, la roata conducătoare, dinspre cercul de rostogolire spre capul şi piciorul
dintelui, iar la roata condusă, în sens invers.
Cele mai frecvente tipuri de oboseală de suprafaţă sunt macropitting-ul (vizibil
cu ochiul liber) şi micropitting-ul.
a b
Metal
desprins
Fisură Ciupitură
Fisură (groapă)
iniţială avansată
c d
e f
Fig. 2.11
Macropitting-ul apare atunci când fisuririle de oboseala se nasc, pe suprafaţa

activă sau în interiorul materialului, foarte aproape de suprafaţă. În funcţie de tipul
ciupiturilor, macropitting-ul este clasificat ca nonprogresiv, progresiv, exfoliant (engl.
spall), sau sub formă de fulgi (engl. flake). Tipul nonprogresiv se caracterizează prin
gropi mai mici de 1 mm diametru în zone bine localizate. Aceste gropi distribuie
sarcina mult mai uniform prin eliminarea proeminenţelor de pe suprafaţă, după care
evoluţia acestui pitting se opreşte. Macropitting-ul progresiv se caracterizează prin
gropi mai mari de 1 mm diametru, care acoperă o suprafaţă semnificativă a suprafeţei
flancului activ al dintelui. În cazul pitting-ului exfoliant, gropile individuale se unesc
şi să formează cratere neregulate pe şi cu o suprafaţă considerabil mai mare. În cazul
pitting-ului de tip fulgi, materialul se desprinde sub forma unor fulgi/solzi subţiri de
material formând gropi triunghiulare, care sunt relativ puţin adânci, dar cu suprafaţă
relativ mare.
c
Fig. 2.12
Micropitting-ul se caracterizează printr-un aspect îngheţat, mat sau gri pătat

(fig. 2.12,a). Analiza imaginilor mărite (analiza microscopică), arată că suprafaţa
activă a flancului dintelui este acoperită de gropi foarte fine (mai puţin de 20 μm
adâncime). Secţiuni metalurgice prin aceste gropi arată fisuri de oboseală (v. fig.
2.12,b) care se pot adânci, provocând gropi. De asemenea, se observă că şi în cazul
micropitting-ului, evoluţia sa respectă caracteristicile specifice macropitting-ului
(orientarea şi sensul de dezvoltare a fisurilor - fig. 2.12,c).
Pentru a preîntâmpina apariţia ciupiturilor, se limitează tensiunile maxime de
contact la valori admisibile sau se măreşte rezistenţa la contact a flancurilor dinţilor,
prin durificarea superficială a acestora (călire CIF, cianurare, nitrurare), se fac
deplasări de profil pozitive cât mai mari, se micşorează rugozitatea flancurilor şi/sau
se utilizează lubrifianţi aditivaţi.
Exfolierea stratului superficial de pe flancurile active ale dinţilor este o
formă de deteriorare prin oboseală a angrenajelor şi apare în cazul durificării
superficiale, prin cementare, nitrurare, nitrocarburare etc. a danturii roţilor. Practic,
exfolierea se manifestă prin desprinderea de material de pe suprafaţa dintelui ca
urmare a unor microfisuri de oboseală apărute la graniţa dintre stratul durificat şi
stratul de bază. Pentru a preîntâmpina deteriorarea flancurilor active ale dinţilor prin
exfoliere, se recomandă alegerea unor tehnologii şi tratamente adecvate materialului şi
dimensiunilor roţilor dinţate.
Griparea este o formă a uzării de adeziune şi apare la angrenajele puternic
încărcate, care funcţionează la viteze periferice mari, la temperaturi ridicate sau cu
viteze de alunecare mari dintre dinţi. Datorită alunecărilor mari care apar între dinţi,
cauzate de viteze periferice mari, a unor deficienţe ale sistemului de ungere, a
concentrărilor de sarcini sau a rugozităţii mari a flancurilor, se poate produce
expulzarea parţială sau totală a stratului de lubrifiant dintre flancurile dinţilor în
contact. Contactul direct dintre flancuri, sub acţiunea sarcinilor locale mari şi a unor
temperaturi ridicate, duce la sudarea unor particule de material de pe flancul unui dinte
pe flancul dintelui conjugat. Datorită mişcării relative a flancurilor aceste microsuduri
se rup, dar la un nou contact se formează din nou şi în final, apar pe flancul dintelui, în
direcţia vitezei de alunecare zgârieturi şi benzi de gripare orientate în direcţia
alunecării dintre dinţi (fig. 2.13) care distrug forma şi suprafaţa flancurilor dinţilor
Griparea este favorizată şi de ungerea insuficientă a angrenajului şi de vâscozitatea
necorespunzătoare a uleiului.
Evitarea gripării se realizează prin îmbunătăţirea condiţiilor de ungere şi răcire,
prin utilizarea unor lubrifianţi aditivaţi, prin mărirea preciziei de execuţie şi montaj,
prin creşterea durităţii flancurilor active, prin micşorarea rugozităţii flancurilor şi prin
adoptarea de moduli mici.
a b
Fig. 2.13
Uzarea abrazivă este principala formă de deteriorare a angrenajelor care

funcţionează la viteze mici, a angrenajelor care funcţionează în medii impure, a
angrenajelor deschise şi a angrenajelor care funcţionează în carcase închise, dar cu
deficienţe la sistemul de ungere şi la cel de etanşare (ceea ce permite pătrunderea unor
particule abrazive între flancurile dinţilor). Impurităţile (nisip, zgură, rugină, aşchii de
prelucrare, praf de la rectificare, stropi de sudură, reziduuri de uzură bucăţi din
materialul desprins în urma apariţiei ciupiturilor sau din forfecarea microsudurilor de
gripare etc.), ajung între flancurile dinţilor în contact şi acţionează ca nişte mici scule
aşchietoare, îndepărtând material de pe flancurile active ale dinţilor.
Uzarea abrazivă poate varia de la uşoară la severă. Abraziune uşoară constă din
zgârieturi fine, care nu elimină o cantitate semnificativă de material de pe suprafaţa de
contact a dintelui. Abraziune de nivel mediu eliminiă majoritatea urmelor de
prelucrare. Abraziunea severă (fig. 2.14) pe lângă eleminarea tuturor urmelor de
prelucrare conduce la uzuri semnificative
la marginile suprafeţelor de contact şi în
piciorul dintelui. Grosimea dintelui poate
fi redusă în mod semnificativ iar în unele
cazuri, vârful dintelui este redus la o
muchie ascuţită.
În urma procesului de uzare
abrazivă, forma evolventică a dintelui se
modifică şi se măreşte jocul dintre
Fig. 2.14
flancurile active, iar angrenarea devine incorectă, cu şocuri mari şi zgomot; se poate
ajunge la ruperea dinţilor sau la imposibilitatea funcţionării angrenajului ca urmare a
scurtării dinţilor, când nu se mai asigură continuitatea
mişcării. 2
Pentru a evita deteriorarea flancurilor active prin Roată
uzare abrazivă, se recomandă îmbunătăţirea
sistemului de ungere (lubrificaţie adecvată) şi a celui
Pinion
de etanşare. 1
Lustruirea este o formă la de uzare abrazivă la
scară mică (dimensiuni mici ale corpurilor abrazive Fig. 2.15
dar şi a urmelor de uzare). Lustruirea produce pe suprafeţele active un finisaj de
oglindă. Analiza la microscop a suprafeţelor lustruite dezvăluie zgârieturi fine, în
direcţia de alunecare. Lustruirea este favorizată de lubrifianţii activi d.p.d.v. chimic
care sunt contaminaţi cu particule abrazive fine. Lustruirea poate varia de la uşoară la
severă. Forma sa uşoară, care se limitează la proeminenţele de pe suprafeţe, apare, de
obicei în timpul rodajului şi încetează înainte ca toate urmele de prelucrare să fie
eliminate. Lustruirea moderată elimină majoritatea urmelor de prelucrare. Lustruirea
severă elimină toate urmele de prelucrare de la suprafaţa de contact a dinţilor.
Suprafaţa poate deveni ondulată sau poate avea trepte uzură la marginile zonei de
contact şi în piciorul dintelui.
Deformarea plastică a flancurilor dinţilor apare la roţile dinţate realizate din
oţeluri moi (HB < 2000 MPa), puternic încărcate şi care funcţionează la viteze mici,
cu ungere insuficientă. Forţele de frecare mari, care îşi schimbă sensul în zona polului
angrenării, produc curgerea plastică a materialului în această zonă şi formează
adâncituri pe pinioane şi proeminenţe pe dinţii roţii conduse (fig. 2.15).
Evitarea deformării plastice a flancurilor se poate realiza prin îmbunătăţirea
condiţiilor de ungere, mărirea durităţii superficiale a flancurilor etc.
Analiza cauzelor care produc deteriorarea angrenajelor reliefează următoarele

concluzii:
▪ deteriorarea angrenajelor are loc, în principal, ca urmare a apariţiei ciupiturilor pe
flancurile active ale dinţilor sau a ruperii prin oboseală, la baza acestora; rezultă că
angrenajele trebuie să se calculeze la solicitarea de contact şi la cea de
încovoiere;
▪ deteriorarea dinţilor este influenţată de mai mulţi factori constructivi şi funcţionali;
ca atare, metodica de calcul adoptată pentru angrenaje trebuie să ia în considerare
aceşti factori, prin corectarea sarcinii de calcul şi a rezistenţelor admisibile;
▪ este obligatoriu ca roţile să fie executate din materiale alese în funcţie de duritatea
superficială obţinută după tratament şi de tensiunile limită la solicitarea de
contact şi cea de încovoiere.
2.5. GEOMETRIA ANGRENAJELOR CILINDRICE
2.5.1. Geometria angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi
Angrenajul cilindric cu axe fixe se compune din două roţi, care se rotesc în
jurul unor axe geometrice paralele şi fixe.
Angrenajele cu axe paralele se studiază într-un plan perpendicular pe aceste
axe. Suprafeţele corpurilor de rostogolire sunt doi cilindri tangenţi după
generatoare, numiţi cilindri de rostogolire (fig. 2.16).
vC
O1 O2
C ω2
ω1
Fig. 2.16
Razele acestor cercuri se notează cu rw1 şi rw2. Punctul de tangenţă C al

celor două cercuri, de viteză vC, este punct comun. În acest caz se poate scrie
 r
vC = rw11 = rw22 sau 1 = w2 = i1,2 . (2.1)
2 rw2
Raportul vitezelor unghiulare poartă denumirea de raport de transmitere şi
1
se notează cu i1,2. În cazul în care raportul vitezelor unghiulare = i = const. ,
2 1,2
punctul C va fi pe linia centrelor O1O2. Lungimea O1O2 se numeşte distanţa
dintre axe, se notează cu aw şi se determină cu relaţia
aw = O1O2 = rw2  rw1 . (2.2)

În relaţia (2.2) semnul minus se aplică angrenajelor interioare şi semnul
plus celor exterioare.
Având în vedere că aw = const. şi i1,2 = const., deci punctul C este fix pe
linia centrelor O1O2, razele cercurilor de rostogolire, pe baza relaţiilor (2.1) şi
(2.2), sunt:
a a
rw1 = w ; rw2 = w i1,2 . (2.3)
i1,2 + 1 i1,2 + 1
2.5.2. Legea fundamentală a angrenării
Suprafeţele de rostogolire fără alunecare ale unui angrenaj nu sunt

materializate fizic, mişcarea transmiţându-se prin contactul succesiv şi continuu
al unor suprafeţe conjugate, materializate sub forma suprafeţelor laterale ale
dinţilor, numite flancuri.
O1
M
aw
O2
Fig. 2.17
Flancurile dinţilor se rostogolesc unul peste celălalt, punctul de contact M

descriind o linie caracteristică, numită linie de angrenare (fig. 2.17). Prin
intersecţia cilindrilor celor două roţi cu un plan perpendicular pe axele roţilor se
obţine un angrenaj plan, prin intermediul căruia se definesc parametrii
geometrici ai angrenajului cilindric. Intersecţia planului cu flancurile unui dinte
determină profilul dintelui roţii.
Din mulţimea suprafeţelor conjugate, pentru flancuri se aleg acelea care
asigură un raport de transmitere constant (i1,2 = const.).
Normala comună NN a flancurilor, în punctul M, intersectează linia
centrelor O1O2 în punctul C, numit polul angrenării, care este un centru
instantaneu de rotaţie şi se află la tangenţa cercurilor de rostogolire. Punctul C
determină mărimea razelor cercurilor de rostogolire. Pentru un raport de
transmitere constant, este necesar ca poziţia punctului C să rămână neschimbată,
adică: rw1 = O1C = const., rw2 = O2C = const. și evident,
rw2/rw1 = 1/2 = i1,2 = const. Punctul C împarte linia centrelor în segmente invers
proporţionale cu vitezele unghiulare.
Se enunţă astfel legea de bază, fundamentală, a angrenării: profilele în
angrenare trebuie să admită o normală comună care să intersecteze, pe întreaga
durată a angrenării, linia centrelor celor două roţi într-un punct fix - polul
angrenării.
Profilul evolventic este foarte răspândit în construcţia roţilor dinţate, el
respectând această lege şi putând fi obţinut cu scule cu geometrie simplă.
2.5.3. Profilul dinţilor. Evolventă, construcţie şi ecuaţie
Profilele dinţilor sunt curbe reciproc înfăşurătoare. Generarea profilului

dintelui unei roţi se face ca înfăşurătoare a poziţiilor succesive, în mişcarea
relativă, a profilului dintelui celeilalte roţi. Această proprietate se foloseşte la
execuţia roţilor dinţate prin metoda rulării. Înfăşurătoarea poziţiilor succesive ale
sculei (cuţit roată de mortezat, freză melc) va fi roata de executat.
Profilul flancului utilizat aproape în exclusivitate în tehnică este cel
evolventic. Evolventa este curba plană descrisă de un punct al unei drepte ce se
rostogoleşte fără alunecare pe un cerc de rază rb, dată, numit cerc de bază
(fig. 2.18).
Fie cercul de rază rb, cercul de bază şi dreapta I-I tangentă în punctul A la
cerc. Prin rostogolirea spre dreapta, fără alunecare, aceasta ocupă succesiv
poziţiile I0-I0; I1-I1; I2-I2 etc. Punctul A al dreptei descrie curba AA0A1A2..., care
este chiar evolventa. y

Se pot enumera
I2
următoarele proprietăţi ale I0 I1
evolventei:
A2 evolventa
a) normala la evolventă, în A0 A1
orice punct al acesteia
I A I
(dreapta I1-I1), este
tangentă la cercul de θy B0
αy
bază;
ry B1
b) raza de curbură y a
B2 x
evolventei este egală cu
O1
distanţa pe normală între
punctul de tangenţă cu
I0
cercul de bază şi punctul
de intersecţie cu I1
I2
evolventă (A1B1 este
rb
Fig. 2.18
evolventă în punctul B1);
c) evolventele descrise de diverse puncte ale aceleiaşi drepte sunt curbe
echidistante sau paralele.
Un punct oarecare A1 al evolventei va fi definit, în coordonate polare, prin
raza vectoare ry şi unghiul y pe care îl face această rază cu direcţia O1Y. Din
modul de generare a evolventei rezultă:
AB1  AB1; AB1 = rb ( Oy +  y ). (2.4)
Din triunghiul O1A1B1 rezultă:
rb
A1 B1 = rbtg y şi ry = . (2.5)
cos  y
Ecuaţiile parametrice, în coordonate polare, ale evolventei, ţinând seama de
(2.4) şi (2.5), se vor scrie în forma:
 y = tg y −  y = inv y ; ry = rb / cos  y . (2.6)
Valorile funcţiei invy, denumită involută (uneori evolventa) de y sunt date
în lucrările de specialitate.
2.5.4. Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului

evolventic cu dantură dreaptă
Roata evolventică are un număr de dinţi z dispuşi echiunghiular, ale căror

flancuri sunt evolvente. Se definesc următoarele elemente geometrice (fig. 2.19):
▪ cercul de cap al roţii (da=2ra),
care limitează dinţii la

exterior;
▪ cercul de picior (df =2rf), care
limitează dinţii la interior;
▪ cercul de bază (db=2rb), care
constituie centroida la
generarea teoretică a
evolventei;
▪ cercul de divizare (d=2r),
Fig. 2.19
centroida la generarea practică
a evolventei cu scula cu flanc rectiliniu;
▪ pasul diametral, numit şi modul (my=dy/z), definit ca raport între diametrul dy şi
numărul de dinţi ai roţii.
Se lucrează curent cu noţiunea de modul, de regulă, pe cercul de divizare,
notat cu m. Acest modul este egal cu cel al sculei aşchietoare şi este standardizat.
Angrenajul roată – roată (fig. 2.20) este format din două roţi dinţate
caracterizate de numerele de dinţi z1 şi z2 şi acelaşi modul m pe cercurile de
divizare ale celor două roţi.
Fie M punctul de contact dintre profile. Conform proprietăţilor evolventei,
normalele MT1 şi MT2 ale celor două profile sunt tangente la cercurile de bază
ale celor două roţi în punctele T1 şi T2. Deoarece profilele sunt reciproc
înfăşurabile (admit în orice punct de contact o normală şi, respectiv, o tangentă
comună), normalele MT1 şi MT2 sunt coliniare. Ca urmare, punctele de contact
dintre profile se află pe dreapta determinată de punctele T1 şi T2 (tangenta
comună a celor două cercuri de bază), numită dreaptă de angrenare. Teoretic,
angrenarea poate avea loc pe segmentul T1T2, numit segment teoretic de
angrenare, iar practic pe segmentul AE – determinat de intersecţia dreptei de
angrenare cu cercurile de cap ale celor două roţi – numit segment real de
angrenare.
Considerând pentru cele două roţi sensurile de rotaţie din fig. 2.20, intrarea
profilelor în angrenare are loc în punctul A, iar ieşirea din angrenare are loc în
punctul E. Punctul de contact M dintre profile descrie în planul fix segmentul AE
(de la A la E), iar în planele celor două roţi descrie porţiunile active ale profilelor
dinţilor în contact (marcate distinct, cu linie îngroşată, în fig. 2.20) – de la picior
spre capul dintelui pentru dintele roţii 1, respectiv de la capul dintelui spre picior
pentru dintele roţii 2.
Fig. 2.20
Transmiterea forţei de la o roată la alta se face după direcţia normalei

comune a profilelor (deci, după direcţia dreptei de angrenare), punctul de
aplicaţie al forţei fiind punctul de contact M, a cărui mişcare a fost precizată.
Intersecţia dreptei de angrenare cu linia centrelor O1O2 a celor două roţi
determină polul C al angrenării (centrul instantaneu de rotaţie în mişcarea
relativă a celor două roţi) şi centroidele angrenajului – cercurile de rostogolire
de diametre dw1 şi dw2. Transmiterea mişcării de la o roată a angrenajului la
cealaltă trebuie să se facă continuu (fără intermitenţe).
Pentru aceasta trebuie ca la ieşirea unei perechi de dinţi din angrenare
perechea următoare să fie deja intrată în angrenare.
În figura 2.21 este reprezentată o porţiune dintr-o roată dinţată cu dantură
exterioară dreaptă, iar în figura 2.22 secţiunea printr-un angrenaj cu dantură
cilindrică exterioară dreaptă.
Suprafaţa laterală a dintelui se numeşte flanc, iar curba rezultată din
intersecţia planului normal cu acesta se numeşte profil. La un dinte se distinge
flancul drept şi stâng, respectiv profilul drept şi profilul stâng. La roţile
evolventice, oricare flanc poate fi activ.
profil (flanc)
py pw
capul dintelui
piciorul dintelui
rf
rw
ry
ra
Fig. 2.21
Partea dintelui situată deasupra cercului de rostogolire se numeşte capul

dintelui, iar cea de sub acest cerc piciorul dintelui. Cercul care limitează capul
dinţilor se numeşte cerc de cap, raza acestuia notându-se cu ra. Cercul care
limitează piciorul dinţilor se numeşte cerc de picior şi raza sa se notează cu rf.
Spaţiul cuprins între doi dinţi se numeşte golul dinţilor.
Arcul de cerc, măsurat pe un cerc de rază oarecare ry, concentric cu cercul
de rostogolire, se numeşte pas şi se notează cu py. Pasul măsurat pe cercul de

rostogolire se numeşte pas de angrenare şi se notează pw.
Două roţi dinţate pot să angreneze numai dacă au acelaşi pas de angrenare
deoarece numai astfel cercurile de rostogolire se vor rostogoli fără alunecare.

O2

r a2
r w2 N
r f2
r b2 E
T D T
B C
r b1
A
r w1 r a1
r f1
N
O1
Fig. 2.22
Dacă se notează cu z1 şi z2 numerele de dinţi ale roţilor unui angrenaj,

diametrele cercurilor de rostogolire se pot scrie sub forma:
p
2 rw1 = z1 pw ; 2rw1 = d w1 = w z1 = mz1 ;
 (2.7)
pw
2 rw 2 = z2 pw 2rw 2 = d w 2 = z2 = mz2 ,

pw
unde m = se numeşte pas diametral sau modul.

În practică se lucrează cu noţiunea de modul, cf. STAS 822. În acest
standard sunt date valorile modulilor, un număr relativ restrâns de valori, pentru
a limita dezvoltarea unei varietăţi exagerate de scule de danturat.
Modulul este baza de calcul a tuturor elementelor geometrice ale roţilor
dinţate. Se înţelege că pe fiecare cerc există un alt modul, întrucât pasul diferă.
Standardizat este numai modulul pe cercul de angrenare (divizare - la roţi
nemodificate). Relaţiile de calcul pentru elementele geometrice ale roţilor dinţate
cilindrice cu dantură dreaptă, mai importante, sunt (dantură nemodificată):
 Înălţimea capului dintelui ha
ha = ( h0*a m ) ; h0*a = 1, la roţi obişnuite; (2.8)
 Înălţimea piciorului dintelui hf
h f = ( h0*a + c*0 ) m; c*0 = 0,25; (2.9)
 Înălţimea dintelui h
h = ha + h f = ( 2h0*a + c*0 ) m; h = 2, 25 m; (2.10)
 Jocul radial între capul dintelui şi fundul dintelui c0
c0 = h f − ha = c*0 m; (2.11)
 Diametrele cercurilor de rostogolire (divizare)
dw1 = mz1; d w2 = mz2 ; (2.12)
 Diametrele cercurilor de cap
d a1 = d w1 + 2ha = m( z1 + 2 );
(2.13)
d a 2 = d w2 + 2ha = m( z2 + 2 );
 Diametrele cercurilor de picior
d f 1 = d w1 − 2h f = m( z1 − 2,5 );
(2.14)
d f 2 = d w2 − 2h f = m( z2 − 2,5 );
 Diametrele cercurilor de bază (fig. 2.21, din O1AC şi O2EC)
db1 = d w1 cos  w = mz1 cos  w ;
(2.15)
db 2 = d w2 cos  w = mz2 cos  w ;
unde w = 0 = 200, la roţile dinţate nemodificate;
 Grosimea dintelui pe cercul de rostogolire, egală cu grosimea golului la
angrenaje nemodificate
s1 = s2 = pw / 2 = m / 2. (2.16)
Unghiul format de tangenta comună T-T la cele două cercuri de rostogolire
(fig. 2.22) şi normala comună în punctul de contact al celor două profile N-N, se
numeşte unghi de angrenare şi se notează cu w. Pentru profilele în evolventă
acest unghi este constant, întrucât punctul de contact dintre cele două profile se
deplasează pe o dreaptă (AE). Segmentul AE se numeşte linie de angrenare.
Segmentul BD, determinat de intersecţia liniei de angrenare cu cercurile de cap,
se numeşte segment activ al liniei de angrenare.
2.5.5. Gradul de acoperire
Punctele B şi D (fig. 2.23) corespu3nd intrării, respectiv ieşirii din

angrenare ale unei perechi de dinţi (v. fig. 2.22).
Arcul, pe cercul de rostogolire, cuprins între cele două poziţii ale unui dinte,
de intrare şi ieşire din angrenare, se numeşte arc de angrenare. În figura 2.23,a,
arcul a1b1 , respectiv a 2 b 2 , măsurat pe cercurile de rostogolire, reprezintă arcul
de angrenare.
Pentru a avea continuitate în angrenare, este necesar ca arcul de angrenare
să fie mai mare decât pasul de angrenare. Raportul lor, notat cu , poartă numele
de grad de acoperire:
arcdeangrenare a1b1 a 2 b 2
= = = . (2.17)
pas deangrenare pw pw
Arcul mn corespunde la acelaşi unghi la centru cu arcul a 2 b 2 . Deci:
mn rb 2 mn
= = cos  w ; a 2 b 2 = . (2.18)
a 2b2 rw 2 cos  w
Introducând în (2.17) expresia (2.18), rezultă:
O1 O1

r b1
r a1

r w1
D E
r a1 C r a2
r b1 A r w2
A B
r a1 m
r w1 n r a2
B
a1 C b1 r b2
a2

b2
D
m n O2
r w2 r a2
E r b2 b
O2
a
Fig. 2.23
a b mn
= 2 2= . (2.19)
pw pw cos  w
Din construcţia evolventei, rezultă că mn=BD şi deci
BD
= . (2.20)
pw cos  w
Segmentul BD se determină cu ajutorul figurii 2.23,b, astfel:
BD=BC+CD;
BC=BE-CE = ra21 − rb21 − rw1 sin  w ; CD=AD-AC = ra22 − rb22 − rw 2 sin  w ;
BD = ra21 − rb21 + ra22 − rb22 − aw sin  w .
Considerând pw = m, se deduce relaţia finală
ra21 − rb21 + ra22 − rb22 − aw sin  w
= . (2.21)
m  cos  w
Valoarea lui  arată câte perechi de dinţi sunt în medie în angrenare. De
exemplu:  = 1,68 are semnificaţia că 68% din timpul de angrenare (timpul
necesar unei perechi de dinţi de la intrarea şi până la ieşirea din angrenare) se află
în angrenare două perechi de dinţi, iar în restul de 32% din timp numai o singură
pereche de dinţi. În practică se recomandă  ≥ 1,2...1,4. O valoare mai mare a
gradului de acoperire  asigură o funcţionare mai liniştită, fără şocuri, precum şi
o solicitare mai mică a dinţilor roţilor.
2.5.6. Cremaliera de referinţă şi de generare. Cerc şi dreaptă de

divizare
Considerând că numărul de dinţi ai roţii 2 dintr-un angrenaj tinde către

infinit, cercul de rostogolire al acesteia se transformă într-o dreaptă de rostogolire
(fig. 2.24), tangentă - în polul angrenării C - la cercul de rostogolire al roţii 1 cu
număr finit de dinţi. Roata 2 se transformă într-o cremalieră. Normala comună la
profilele în contact nu se schimbă, astfel că linia de angrenare şi unghiul de
angrenare nu se schimbă. Razele cercurilor caracteristice ale roţii 2 devin infinite.
Raza de curbură a profilului dinţilor devine infinită, astfel că profilul dinţilor
cremalierei va fi o linie dreaptă.
Pasul şi modulul cremalierei este acelaşi pe toate dreptele paralele cu
dreapta de rostogolire.
Dreapta cremalierei pe care plinul dintelui este egal cu mărimea golului
dintelui se numeşte dreaptă de referinţă. Cremaliera 2 este limita către care tind
toate roţile dinţate care pot angrena cu roata 1. Aceasta se mai numeşte şi
cremalieră de referinţă pentru roata 2.
Cremaliera, având profil liniar, se utilizează şi ca sculă tăietoare la execuţia
roţilor dinţate prin metoda rostogolirii (rulării). Astfel, negativul cremalierei de
referinţă este şi organ generator (sculă) pentru roată, numindu-se cremalieră de
generare a roţii 1 (v. fig. 2.25). În timpul generării profilelor dinţilor roţii, se
reproduce mişcarea de angrenare dintre roata semifabricat şi cremaliera

generatoare.
2 α0
ω1
O1 N
D E α0
h0 a
C Dreaptă de
B rostogolire
h0 f
A 1
v2
N 2
p0
p0
Fig. 2.24
Fig. 2.25
Va exista un cerc al roţii şi o dreaptă a cremalierei ce se vor rostogoli fără

alunecare relativă. Pasul pe acest cerc va fi egal cu cel al cremalierei. Cercul pe

care se imprimă pasul cremalierei se numeşte cerc de divizare, iar dreapta
tangentă la cercul de divizare se numeşte dreaptă de divizare.
Angrenarea cu cremaliera va fi deci tot atât de precisă ca şi angrenarea a
două roţi dinţate cu număr finit de dinţi. Mecanismul cremalieră roată dinţată se
foloseşte la transformarea mişcării de translaţie în rotaţie şi invers.
Se definesc:
▪ înălţimea capului dintelui ha, care reprezintă distanţa dintre dreapta de referinţă
şi dreapta de cap ale cremalierei de referinţă;

▪ înălţimea piciorului dintelui hf, care reprezintă distanţa dintre dreapta de
referinţă şi dreapta de picior ale cremalierei de referinţă;

▪ jocul la piciorul dintelui c, corespunzător porţiunii de racordare a flancului
dintelui cremalierei cu dreapta de picior;

▪ înălţimea dintelui h, care reprezintă distanţa dintre dreapta de picior şi dreapta
de cap ale cremalierei;

▪ pasul cremalierei p, care reprezintă distanţa, măsurată pe o paralelă la dreapta
de referinţă, între două puncte omoloage consecutive ale profilului;

▪ raza de racordare ρf a profilului rectiliniu al dintelui cremalierei cu dreapta de
picior;
▪ unghiul profilului α.
Modulul cremalierei de referinţă (m=p/) este standardizat şi corespunde

diametrului de divizare al roţii.
În vederea reducerii numărului de scule necesare prelucrării roţilor dinţate,
sunt standardizaţi: modulul cremalierei m, coeficientul capului dintelui
cremalierei de referinţă (ha*=ha/m), coeficientul jocului la piciorul dintelui
cremalierei de referinţă (c*=c/m), coeficientul razei de racordare la piciorul
dintelui cremalierei de referinţă (ρf*= ρf /m), unghiul de înclinare al profilului
cremalierei (α). Pentru un anumit set de valori standardizate ai principalilor
parametrii geometrici adimensionali ai cremalierei (şi care sunt constante:
de ex., ha*=1; c*=0,25; ρf*=0,38; α=20°) modulul cremalierei, care poate avea
diverse valori standardizate. Ca urmare, scula generatoare (cremaliera) este
definită de un singur parametru şi anume modulul m (din acest motiv, frezele de
danturare numite freze melc, poartă şi supranumele de freză melc-modul). În
funcţie de acesta, rezultă înălţimea capului dintelui ha=ha*m, înălţimea piciorului
dintelui hf =(ha* + c*)m şi înălţimea dintelui h=(2ha* + c*)m.
2.5.7. Deplasarea danturii roţilor dinţate
Deplasarea danturii este o modalitate mult utilizată pentru îmbunătăţirea

performanţelor angrenajelor. Această metodă de modificare a danturii a apărut
din necesitatea de a se evita interferenţa la roţile dinţate.
2.5.7.1. Deplasări de profil ale danturii roţilor dinţate

Pentru definirea metodei, se consideră cazul unei roţi cilindrice cu dinţi
drepţi, generată de o cremalieră (fig. 2.26).
Cercul de divizare este acel cerc al roţii dinţate pe care pasul danturii este
acelaşi cu pasul cremalierei (v. subcap. 2.5.5). Raza cercului de divizare r1 se
calculează cu relaţia:
mz
2 r1 = p0 z1 = m0 z1; r1 = 0 1 , (2.22)
2
în care p0 şi m0 sunt pasul, respectiv modulul cremalierei de generare.
Întrucât atât pasul cât şi modulul cremalierei nu se modifică, iar numărul de
dinţi este impus, rezultă că mărimea cercului de divizare, pentru o roată dinţată,
este invariabilă şi independentă de poziţia cremalierei generatoare.
c a b
x<0 x=0 x>0

+e
ΔD
ΔD
–e
Cerc de divizare
Dreaptă de Dreaptă de divizare Dreaptă de
referinţă Dreaptă de referinţă referinţă
Fig. 2.26
În fig. 2.26,a, este reprezentată generarea unei roţi dinţate nedeplasate.
Dreapta de referinţă a cremalierei se suprapune, coincide geometric cu dreapta de
divizare, iar cercul de rostogolire coincide cu cel de divizare.
Întrucât pe dreapta de referinţă plinul dintelui este egal cu golul dintre dinţi
rezultă că şi pe cercul de divizare vom avea, în acest caz, aceeaşi egalitate. Roata
obţinută se numeşte roată nedeplasată sau roată zero.
Pentru angrenajele nemodificate, cercurile de rostogolire (rw1, rw2) şi de

divizare (r1, r2) sunt egale: rw1 = r1, rw2 = r2. Dreapta de referinţă coincide
geometric cu cea de divizare (ref = div).
La generare (fig. 2.26, b şi c), poziţia cremalierei generatoare faţă de centrul
roţii este controlată prin distanţa dintre dreapta de referinţă a cremalierei şi
dreapta de divizare, tangentă la cercul de divizare. Această distanţă se numeşte
deplasare de profil care se notează şi defineşe ca produsul xm, unde m este
modulul (care se va regăsi pe cercul de divizare al roţii), iar x – coeficientul
deplasării de profil.
Deplasând cremaliera generatoare către exterior cu o cantitate +e mm]
(fig. 2.26,b), dreapta de referinţă se deplasează cu aceeaşi cantitate. Cercul şi
dreapta de divizare rămân în poziţia iniţială. Pe cercul de divizare nu mai există
egalitate între mărimea plinului dinţilor şi a golului dintre dinţi. Această egalitate
se va realiza pe un alt cerc, cercul de rostogolire, care nu coincide cu cel de
divizare. Această deplasare (+e) a cremalierei are ca efect obţinerea unor dinţi la
care grosimea dintelui pe cercul de cap scade, iar grosimea acestora la bază
creşte, îmbunătăţind rezistenţa dintelui la solicitarea de încovoiere. Deplasarea se
numeşte deplasare pozitivă, iar roata obţinută – roată dinţată deplasată plus.
În figura 2.26,c, se reprezintă o deplasare a aceleiaşi cremaliere generatoare
spre centrul roţii, deplasare negativă, cu cantitatea –e mm]. Se va obţine o roată
dinţată deplasată minus, care se recunoaşte, faţă de roata nedeplasată, printr-o
grosime mai mare a dintelui pe cercul de cap şi o grosime a bazei dintelui mai
mică.
Pentru aprecierea mărimii deplasării se foloseşte un indicator adimensional
denumit deplasare specifică/coeficientul deplasării de profil, notat cu x, care
reprezintă raportul dintre deplasarea absolută e şi modulul sculei m0.
e
x= . (2.23)
m0
Deplasarea specifică poate fi deci pozitivă, zero sau negativă şi poate fi
aplicată la una sau la ambele roţi ce formează un angrenaj.
Roţile dinţate deplasate se realizează cu aceeaşi sculă ca şi cele normale,
deci nu costă cu nimic mai mult. Prin deplasări de profil se pot obţine, separat
şi/sau cumulat:
- încadrarea unui angrenaj într-o distanţă între axe impusă;
- creşterea rezistenţei (la încovoiere) la baza dinţilor, prin mărirea secţiunii la
bază, în cazul deplasărilor pozitive;
- micşorarea solicitării de contact a dinţilor prin mărirea razelor de curbură a
profilelor în contact (deplasarea pozitivă) etc.
Se impune o observaţie: deplasările de profil sunt benefice în funcţionarea
angrenajelor. Totuşi, mărimea acestor deplasări de profil este limitată de
ascuţirea dinţilor, în cazul deplasărilor pozitive şi interferenţă
(„scobire”/subtăiere la baza dinţilor), în cazul deplasărilor negative, impunându-
se modalităţi de evitare/limitare a acestora.
2.5.7.2. Interferenţa profilelor dinţilor în evolventă

Lungimea porţiunii active a liniei de angrenare BD (v. fig. 2.22) este determinată
de intersecţia liniei de angrenare AE cu cercurile de cap. În cazul angrenării cu
cremaliera, fig. 2.27, cercul de cap se transformă în dreaptă de cap, determinând
punctul B.
D α0
C
K
A
B α0
O1
N Fig. 2.27
1
Mărimea segmentului BD condiţionează mărimea gradului de acoperire.

Dacă mărim acest segment, pentru un  mai mare, dincolo de unul din punctele A
sau E, cele două profile în contact nu mai acceptă aceeaşi normală comună şi
deci se intersectează (fig. 2.27). Această intersecţie a profilelor poartă numele de
interferenţă.
În cazul execuţiei roţilor dinţate prin metoda rulării, cu cuţit roată de
mortezat sau freză melc, scula va prelucra din baza dintelui, micşorând grosimea
acestuia. Slăbirea dintelui la bază conduce la micşorarea rezistenţei acestuia. O
uşoară interferenţă (se mai spune şi subtăiere) poate fi acceptată.
2.5.7.3. Numărul minim de dinţi pentru evitarea fenomenului de

interferenţă (angrenarea pinion-cremalieră)
Fenomenul de interferenţă poate apare şi datorită micşorării numărului de
dinţi ai unei roţi dinţate. Se va arăta, în continuare, care este acel număr de dinţi
pentru care fenomenul de interferenţă nu apare.
Se consideră un angrenaj roată-cremalieră la care z1 < z2 şi deci AC < CE.
Cazul limită când cele două profile în contact mai acceptă aceeaşi normală
comună şi deci nu se produce interferenţa la baza roţii 1 (fig. 2.28), este acela
când dreapta de cap a cremalierei 2 trece prin punctul A. În această poziţie, A
coincide cu B, iar dreapta de referinţă a cremalierei R, respectiv dreapta de
divizare D, sunt tangente la cercul de divizare. Cercul de divizare coincide cu
cel de rostogolire (r1  rw1).
E
α0 2
ΔD C D ΔR
B
α0 M
h0a=h*0am0
O1
1
Fig. 2.28
Această condiţie se exprimă matematic astfel

CA  CB. (2.24)
m0 z1
Din triunghiul O1AC, rezultă: CA=r1 sin  0 = sin  0 , iar din triunghiul
2
CM h* m
CMB CB= = 0 a 0 . Ţinând seama că CA  CB (rel. 2.24), rezultă soluţia
sin  0 sin  0
m0 z1 h* m 2h0*a
sin  0  0 a 0 sau zmin  , (2.25)
2 sin  0 sin 2  0
unde, m0 este modulul cremalierei iar 0 – unghiul de flanc al cremalierei
(v. fig. 2.24).
În cazul particular al roţilor normale, la care h*0a = 1, 0 = 200, din relaţia
(2.25) rezultă zmin  17.
2.5.7.4. Deplasarea specifică minimă necesară evitării fenomenului

de interferenţă
În cazul executării nedeplasate a unei roţi dinţate cu z < 17 (dreapta de

referinţă tangentă la cercul de divizare), punctul B de intersecţie al dreptei de cap
a cremalierei cu linia de angrenare (fig. 2.29) este în afara segmentului AE şi deci
apare fenomenul de interferenţă. Pentru evitarea interferenţei, este necesar să se
deplaseze cremaliera generatoare cu o cantitate emin, astfel încât dreapta de cap a
cremalierei să treacă prin A (fig. 2.29 - dreapta):
emin = xmin m0 = h0 a -MC, (2.26)
unde
m0 z 2 sin 2  0
MC=AC sin  0 = O1C sin  0 sin  0 = sin  0 = m0 z . (2.27)
2 2
emin=xmin m0
α0 ΔR
ΔR ΔD C
A α0 M ΔD
α0
h0a=h*0a m0
B
h0a=h*0a m0
O1
Fig. 2.29
Numărul minim de dinţi zmin = z0, pentru care nu apare interferenţă (cf.
rel. 2.25), la angrenarea cu cremaliera, este dat de relaţia
2h0*a sin 2  0 h0*a
zmin = z0 = , de unde = . (2.28)
sin2  0 2 z0
Introducând (2.28) în relaţia (2.27) şi (2.26), se obţine:
sin 2  0 z z
MC=m0 z = h0*a m0 , emin = xmin m0 = h0*a m0 − h0*a m0 ;
2 z0 z0
de unde
z0 − z
xmin = h0*a . (2.29)
z0
În cazul generării cu o cremalieră standardizată, la care
h0*a = 1, 0 = 200 , zmin = z0 = 17 , relaţia (2.29) se scrie în forma
17 − z
xmin = . (2.30)
17
Rezultă că, dacă roata dinţată de executat are z < 17, deplasarea specifică
xmin > 0 este obligatorie, pentru evitarea interferenţei.
Dacă z > 17, rezultă xmin < 0. În acest caz relaţia ne indică cât poate fi
deplasată negativ o roată fără să apară interferenţă. Deplasarea nu este, deci,
obligatorie.
În practică, s-a constatat că numărul de dinţi se poate coborâ chiar până la
zmin=14 dinţi, de unde rezultă că, condiţia de evitare a interferenţei se poate scrie
14 − z
xmin =  x. (2.31)
17
2.5.7.5. Ascuţirea dintelui pe cercul de cap

În cazul deplasărilor pozitive, la valori mari ale acestora, este posibil să
apară ascuţirea dintelui pe cercul de cap, care practic face ca la nivelul
diametrului exterior (diamerul de cap da), dintele fizic să să fie mai subţire decât
cel calculat sau, în cazul cel mai defavorabil, să fie ascuţit.
Pentru evitarea acestui neajuns este necesară îndeplinirea condiţiei
cos 
sa = s 2ra ( inv a − inv )  sa min , (2.32)
cos  a
în care sa este grosimea dintelui pe cercul de cap; s = m(0,5 π ± 2 x tgα)
reprezintă grosimea dintelui pe cercul de divizare; sa min= (0,3…0,5)m, unde m
este modulul roţii.
2.5.8. Angrenaje cu roţi dinţate cilindrice cu dantură înclinată
Creşterea vitezelor de lucru şi a momentelor de torsiune de transmis a

necesitat găsirea unor soluţii mai bune decât cele oferite de angrenajul cilindric
cu dinţi drepţi. Astfel, s-a ajuns la angrenajele cilindrice cu dantură înclinată
(fig. 2.30), care prezintă următoarele avantaje: capacitate de transmitere
superioară, datorită unui grad de acoperire mai mare; reducerea zgomotului (mers
silenţios); creşterea fiabilităţii etc. Dintre dezavantaje trebuie luat în seamă faptul
că datorită înclinării dintelui iau naştere forţe axiale, care încarcă suplimentar
lagărele.
Roţile dinţate cilindrice cu dantură înclinată se poate considera că au luat
naştere din roţi cu dantură dreaptă, la care lăţimea dintelui a fost împărţită în fâşii
de grosime neglijabilă, care apoi au fost decalate pe o elice de un anumit pas,
respectiv cu un anumit unghi de înclinare .
pt
aw
pn
β
pt
pn
b
Fig. 2.30
Parametrii geometrici ai unei roţi cilindrice cu dinţi înclinaţi se studiază în
două secţiuni plane: planul frontal, un plan perpendicular pe axa de rotaţie şi
planul normal, perpendicular pe flancul unui dinte.

Pasul în secţiune frontală, figura 2.30, se notează cu pt, iar în secţiunea
normală cu pn. Unghiul de înclinare al dintelui, pe cilindrul de divizare, se
notează cu . Rezultă că vor exista două module caracteristice şi anume:
pt pn
= mt respectiv, = mn .3
  (2.33)
Ţinând cont că prelucrarea roţilor dinţate cilindrice cu dantură înclinată se

execută cu aceleaşi scule ca şi la dantura dreaptă (v. subcap. 2.3 şi 2.5.5),
modulul standardizat va fi cel din secţiunea normală mn.
Elementele caracteristice roţilor cilindrice cu dinţi înclinaţi se definesc mai
uşor, păstrând notaţiile de la dantura dreaptă, în secţiune frontală. Între modulul
frontal mt şi cel normal mn există relaţia (fig. 2.30):
p mn
pt = n deci mt = . (2.34)
cos  cos 
În concluzie, în relaţiile stabilite pentru roţile cilindrice cu dantură dreaptă,
în loc de modulul m se va introduce modulul frontal mt ţinând seama de relaţia
(2.34).
2.6. ANGRENAJE CU ROŢI CONICE
Angrenajele alcătuite din roţi dinţate conice se utilizează în cazul în care

axele celor doi arbori, între care are loc transmiterea mişcării de rotaţie, sunt
concurente (v. fig. 2.1).
Comparativ cu angrenajele cilindrice, angrenajele conice au o tehnologie de
fabricaţie mai pretenţioasă. De asemenea, forţele axiale care se dezvoltă în aceste
angrenaje complică, într-o oarecare măsură, construcţia reazemelor arborilor de
susţinere a roţilor.
Roţile dinţate conice pot fi executate cu dantură dreaptă (fig. 2.31,a),
dantură înclinată (fig. 2.31,b) sau dantură curbă (fig. 2.31,c).
Roţile conice cu dantură dreaptă sunt utilizate la viteze periferice reduse
(v = 2...3 m/s), când abaterile pasului şi cele ale profilului nu produc încă
solicitări dinamice mari şi zgomot. Aceste roţi sunt foarte sensibile la montaje
mai puţin precise şi la deformaţii sub sarcină ale arborilor de susţinere.
Roţile conice cu dantură curbă sunt utilizate la angrenajele cu viteze
periferice mari, până la 40 m/s. Aceste angrenaje au o funcţionare silenţioasă,
grad de acoperire superior, durabilitate mărită în exploatare şi oferă posibilitatea
măririi raportului de angrenare.
a b c
Fig. 2.31
Roţile conice cu dantură înclinată pot funcţiona la viteze periferice până

la 12 m/s şi se execută pe aceleaşi maşini de danturat ca şi roţile cu dantură
dreaptă, dar cu o productivitate mai redusă. Din acest motiv, în locul roţilor
conice cu dantură înclinată, se preferă roţile conice cu dantură curbă, care se
execută pe maşini de mare productivitate. Angrenajele conice cu dantură
înclinată sunt utilizate, de regulă, atunci când roţile au dimensiuni mari şi, din
acest motiv, nu pot fi prelucrate pe maşini de danturat roţi cu dantură curbă.
Suprafeţele de rostogolire ale roţilor angrenajului conic (axoidele
angrenajului) sunt suprafeţe conice, tangente după o generatoare comună.
Vârfurile celor două conuri de rostogolire se întâlnesc în punctul 0 de concurenţă
al axelor roţilor (fig. 2.32).
a b c d
Fig. 2.32
Conul de rostogolire al unei roţi dinţate conice este definit prin generatoarea
acestuia şi unghiul pe care aceasta îl face cu axa roţii, numit unghiul conului de
rostogolire şi care este notat 1,2. Două roţi dinţate conice, care angrenează între
ele, admit o generatoare comună a celor două conuri de rostogolire, definită prin
unghiurile 1 şi 2, unghiul dintre axele acestor roţi fiind
 = 1 +  2 . (2.35)
O aceeaşi roată dinţată conică poate angrena cu diferite roţi, caracterizate
prin valori diferite ale unghiului 2 (fig. 2.32, a…d). În acest fel pot rezulta
diverse valori ale unghiului  dintre axele roţilor. Angrenajul cu unghiul dintre
axe  = 90° (v. fig. 2.32,b) poartă denumirea de angrenaj conic ortogonal şi este
cel mai frecvent utilizat în construcţia transmisiilor mecanice.
Intersectând conurile de divizare cu plane perpendiculare pe axele roţilor se
obţin cercuri de raze diferite. Întrucât numărul de dinţi rămâne acelaşi rezultă că
pasul şi deci modulul este diferit în fiecare secţiune.
Prin convenţie se standardizează modulul pe cercul de divizare maxim la
roţi nedeplasate, respectiv pe cercul de rostogolire maxim la roţi cu deplasare de
profil. Rezultă
de1 = me z1 şi de2 = me z2 . (2.36)
Din figura 8.34 rezultă
re mz re mz
sin 1 = 1 = e 1 ; sin  2 = 2 = e 2 ; (2.37)
Re 2 Re Re 2Re
care, împărţite, conduc la relaţia
sin 1 z2 re2 1
= = = = i1,2 . (2.38)
sin  2 z1 re1 tg1
Semiunghiurile conurilor de divizare se calculează cu relaţiile:
1
1 = arctg ;  2 =  − 1 . (2.39)
i1,2
Celelalte elemente caracteristice ale roţilor conice, reprezentate parţial şi în
fig. 2.33, se pot calcula respectând, în principiu, noţiunile şi proprietăţile
geometrice de bază ale angrenajelor cilindrice evolventice.
Calculul de rezistenţă a danturii se efectuează în secţiunea mediană,
angrenajul înlocuitor (echivalent) definindu-se pentru această secţiune.
Legătura dintre elementele angrenajului echivalent şi cele ale angrenajului
conic sunt date de relaţiile:
d x1,2
d x1,2 v = , (2.40)
cos 1,2
unde: dx1,2v - sunt diametrele cercurilor de divizare ale angrenajului echivalent;
dx1,2 - sunt diametrele de divizare ale roţilor conice; δ1,2 - sunt semiunghiurile
conurilor de divizare.
b Rb/  h
1 dm 1
δa 2
de 1
δ2
dae 1
dfe 1
δt 2
Con de cap
Con de
dm 2 divizare
2 dfe 2 Con de
de 2 picior
dae 2
Fig. 2.33
2/
Numărul de dinţi ai angrenajului echivalent se stabileşte cu relaţia
z
z1,2v = 1,2 . (2.41)
cos 1,2

Dacă se realizează înlocuirea angrenajului conic cu un angrenaj cilindric cu
dantură dreaptă, pentru secţiunea mediană se obţine:
d m1,2v d m1,2
d m1,2v = = ; (2.42)
cos 2 bm cos 1,2 cos 2 bm
z1,2v z1,2
zn1,2v = = . (2.43)
cos bm cos  m
2
cos 1,2 cos 2 bm cos  m
Raportul de angrenare al angrenajului înlocuitor este
dm 2v dm 2 cos 1 sin  2 cos 1

uv = = =u = . (2.44)
d m1v d m1 cos  2 sin  2 cos 1
Diametrele de divizare ale roţilor angrenajului înlocuitor se pot exprima
d d R − 0,5b d
d m1,2v = m1,2 = 1,2 = 1,2 (1 − d sin 1 ) , (2.45)
cos 1,2 cos 1,2 R cos 1,2
unde: R este lungimea generatoarei conului de divizare, iar ψd = b/d1.
Pentru calculul de rezistenţă la solicitarea de contact
(1 + u )
3
2 2
2T1 K A KV K H 
 H = ZE ZH   HP , (2.46)
( )u
2
bd12 1 + u − d
2 u
iar pentru calculul de rezistenţă la solicitarea de încovoiere

2T1 z1 1+ u2
 F 1,2 = K A KV K F  YSa1,2YFa1,2   FP1,2 . (2.47)
( )
2
b1,2 d12 1 + u − d
2
Relaţiile de mai sus se pot folosi la dimensionare, determinând diametrul de

divizare, considerând acoperitoare valoarea cea mai mare calculată din cele două
solicitări avute în vedere.
2.7. ANGRENAJE HIPERBOLOIDALE
Suprafeţele corpurilor de rostogolire pentru angrenajele cu axe încrucişate

în spaţiu (v. fig. 2.1) sunt doi hiperboloizi de revoluţie. Datorită dificultăţilor
tehnologice, se utilizează porţiuni din aceste corpuri, cel mai frecvent zona
centrală, unghiul dintre axe, uzual, alegându-se  = 900.
Una dintre roţi are diametrul foarte mic, în comparaţie cu cealaltă şi unghiul
de înclinare al dinţilor foarte mare, astfel încât elicea înconjoară de câteva ori
cilindrul de bază. Această roată se numeşte melc (fig. 2.34, poziţia nr. 1); după
numărul de dinţi pe care îl are melcul, acesta poate fi cu unul sau mai multe
începuturi. Roata mai mare se numeşte roată melcată
(fig. 2.34, poziţia nr. 2). Pentru mărirea capacităţii portante şi îmbunătăţirea
contactului (gradul de acoperire), roţilor melcate li se dă o formă în arc de cerc
înfăşurând parţial melcul.
Angrenajul se numeşte angrenaj melc-roată melcată sau angrenaj melcat.
Angrenajul melcat poate realiza rapoarte de transmitere i12 < 100, având un mers
liniştit. Randamentul este scăzut şi este necesară preluarea unor forţe axiale
relativ mari. Pentru îmbunătăţirea randamentului şi micşorării uzurilor, melcul se
execută din oţeluri călite în adâncime sau superficial, la HRC = 44...45, iar roţile
din fontă antifricţiune sau bronz. Pentru economisirea bronzului, de regulă, se
realizează roata melcată din două părţi, coroana melcată (executată din bronz sau
fontă antifricţiune) fiind montată pe un butuc (fig. 2.34, poziţia nr. 3) realizat din
oţeluri sau fonte obişnuite (v. subcap. 2.3 şi fig. 2.1,l ).
A–A b1 A
Cilindru de
divizare 1
1
Re2
da 1
df 1
d1
2
da 2
C
d2
de 2
df 2
2 da 2
d2
3 A
de 2
b2
Fig. 2.34
Numărul de începuturi ale melcului, z1 este cuprins între 1 şi 4,

considerându-se că z1 = 4 pentru u < 9, z1 = 3…4 pentru u cuprins între 9…13,
z1 = 1…2 pentru u cuprins între 27 şi 36 respectiv, z1 = 1 pentru u>36.
Coeficientul diametral al melcului q, are valori cuprinse în intervalul 7…16,
fiind dependent de modulul axial mx.
Se regăsesc două unghiuri ale elicei dintelui şi anume: unghiul de pantă al
elicei γ0 = arctg z1/q şi unghiul de înclinare a elicei dintelui, β0 = π/2 - γ0.
Diametrele de divizare ale melcului şi roţii melcate se calculează cu
relaţiile:
d1 = mx ( q + 2 x ) , d2 = mx z2 . (2.48)
Diametrele cercurilor de cap sunt:
da1 = mx ( q + 2h0*a ) , da 2 = mx ( z2 + 2h0*a + 2 x ) . (2.49)

iar diametrele cercurilor de picior se calculează cu relaţiile:
d f 1 = mx ( q − 2h0*a − 2c0* ) , d f 2 = mx ( z2 − 2h0*a − 2c0* + 2 x ) . (2.50)
În relaţiile (2.48…2.50), x este coeficientul deplasării de profil a roţii
melcate, deplasarea făcându-se doar la aceasta. Valorile coeficientului deplasării
de profil sunt cuprinse în intervalul [-0,5; +0,5].
Relaţiile de calcul ale diametrului cilindrului exterior al roţii melcate sunt:
de 2 = d a1 + 2mx pentru z1 = 1,
de 2 = d a1 + 1,5mx pentru z1 = 2 3, (2.51)
de 2 = d a1 + mx pentru z1 = 4.
Lăţimea roţii melcate b2 respectiv, lungimea melcului b1 sunt:
b2 = 0,75d a1 ,
b1 = (11 + 0,06 z2 ) , pentru z1 = 1 2, (2.52)
b1 = (12,5 + 0,09 z2 ) , pentru z1 = 3 4.
La melcii rectificaţi, lungimea b1 se majorează cu: 20mm pentru mx≤10mm,
cu 35…40 mm pentru mx=10…16mm şi cu 50mm pentru mx>16mm.
Calculul la contact al angrenajelor melcate se efectuează prin analogie cu
cel al angrenajelor cilindrice, cu observaţia că este un calcul cu grad mai scăzut
de exactitate, datorită complexităţii fenomenului de angrenare, manifestată prin
linii de contact oarecare, distribuţii de sarcină puţin analizate şi precizate.
Contactul dintre dinţii roţii melcate şi flancul dintelui melcului poate fi
admis ca fiind liniar şi aşadar calculul la contact se poate face în baza relaţiei
(2.64), în care forţa normală care încarcă o pereche de dinţi se exprimă în funcţie
de sarcina nominală şi corectată cu factorii de corecţie deja cunoscuţi
Ft 2
Fnc = K A KV K H  K (2.53)
cos  0 cos  b
în care KHβ este factorul de repartiţie neuniformă a sarcinii de-a lungul liniei de
contact, fiind dependent de coeficientul de deformaţie al roţii, θ, cu valorile
cuprinse în tab. 2.2, restul factorilor de corecţie având aceeaşi semnificaţie ca şi
la angrenajele cilindrice.
Tabelul 2.2
θ
q 6 7 8 9 10 11 12 13
z1
1 40 55 72 89 108 127 147 168
2 32 44 57 71 86 102 117 134
3 29 39 51 61 76 89 103 118
4 27 36 47 58 70 82 94 108
Relaţia de calcul la contact este
Ft 2
 H = 0,88 Z E Z H K A KV K H    H 2 (2.55)
d1d 2
relaţie ce se poate folosi şi ca relaţie de verificare
T2 z2
 H 2 = 1, 24 Z E Z H K A KV K H    HP 2 (2.56)
d 23q
sau de dimensionare
2
z Z Z 
d 2 = 1,16 3 T2 2 K A KV K H   E H  . (2.57)
q   HP 2 
Pentru calculul la încovoiere se consideră că roata melcată este o roată
dinţată cilindrică cu dantură înclinată, calculul efectuându-se pe baza relaţiei
generale, cu observaţia că YSa2 = 1, întrucât rezistenţele admisibile sunt stabilite
pe angrenaje încercate şi KFα = 1, din aceleaşi considerente
F
 F = t 2 K A KV K F  Y Y YFa 2   FP 2 (2.58)
b2 mn
Pentru dimensionare, ţinând cont de relaţiile de calcul geometric, diametrul
de divizare al roţii melcate este
z2 Y
d 2 = 1, 2 3 T2 K A KV K F  Y Fa 2 (2.59)
q cos   FP 2
Ca şi în celelalte tipuri de angrenaje, în calcule, se consideră diametrul de
divizare cel mai mare rezultat din cele două solicitări.
2.8. ELEMENTE DE VERIFICARE ŞI CONTROL

DIMENSIONAL AL ANGRENAJELOR CILINDRICE
Una din posibilităţile de control a calităţii şi preciziei de execuţie a

profilului dinţilor unei roţi dinţate este verificarea coardei constante şi a înălţimii
la coarda constantă (fig. 2.35).
Coarda constantă a dintelui sn1 pentru pinion, respectiv, scn 2 pentru roata
condusă, în plan normal - măsurată în mm - se calculează cu relaţiile:
scn scn1 = mn ( 0,5 cos 2  n + xn1 sin 2 n ) ;
(2.60)
scn 2 = mn ( 0,5 cos 2  n  xn 2 sin 2 n ) ;
hcn iar înălţimea la coarda constantă, hcn1 pentru
αn αn
pinion, respectiv hcn 2 pentru roata condusă, în
plan normal - măsurată în mm - se calculează
cu relaţiile:
hcn1 = 0,5 ( d a1 − d1 − scn1tg n ) ;
d (2.61)
αn hcn 2 = 0,5 (  d a 2 d 2 − scn 2tg n ) .
în care xn1,2 reprezintă coeficienţii deplasărilor
Fig. 2.35
de profil pentru pinion respectiv, roată, în plan
normal. În relaţiile cu semn dublu, semnul superior corespunde angrenării
exterioare iar cel inferior corespunde angrenării interioare.
În industrie se utilizează mult şi măsurarea/verificarea cotei WN peste un
număr N de dinţi (fig. 2.36).
WN
a b
Fig. 2.36
Numărul de dinţi peste care se face măsurătoarea se stabileşte astfel încât
instrumentul de măsură să fie tangent la profilele extreme în zona cercului de
rostogolire, acolo unde profilele sunt mai precis prelucrate (spre capul dintelui
poate fi practicată flancarea sau bombarea dintelui, iar spre piciorul dintelui
evolventa poate fi înlocuită, în anumite cazuri, cu arce neevolventice). Numărul
de dinţi, pentru pinion respectiv, pentru roata condusă, danturate la exterior,
pentru măsurarea lungimii peste dinţi se poate estima, suficient de precis, cu
relaţia
z
N = + 0,5 , (2.62)
9
la care se aplică rotunjiri, în plus sau în minus (rotunjirea se face la 0,3), până la
o valoare întreagă (exemplu: dacă N = 3,37 se adoptă valoarea N = 4; N = 3,52 se
adoptă N = 4).
Cota/lungimea WN măsurată peste N dinţi se calculează cu relaţia
WNn = 2 xn1mn sin  n + mn cos  n ( N − 0,5)  + z inv  n  . (2.63)
2.9. CALCULUL ANGRENAJELOR CILINDRICE CU

DINŢI DREPŢI SAU ÎNCLINAŢI
2.9.1. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură

dreaptă la solicitarea de contact
Calculul la solicitarea de contact are drept scop să preîntâmpine

deteriorarea dinţilor roţilor prin apariţia de ciupituri pe flancurile active ale
acestora. Calculul constă în determinarea valorilor maxime ale tensiunilor
efective la contact şi limitarea acestora la valori admisibile.
Pentru a determina tensiunile de contact, se porneşte de la relaţia lui Hertz,
care stabileşte tensiunea de contact dintre două corpuri solide elastice. Modelul
utilizat are la bază relaţia pentru contactul, în lungul generatoarei, a doi cilindri
(fig. 2.37).
Tensiunile maxime care apar la contactul dintre cei doi cilindri, reprezentaţi
în fig. 2.37, apăsaţi între ei cu forţa normală Fn, se determină cu relaţia:
Fn 1
 H = ZE , (2.64)
lk 
1
în care: ZE = reprezintă factorul de elasticitate al
 1 −  1 − 22 
2
 1
+ 
 E1 E2 
materialelor celor doi cilindri; E1,2 şi  1,2 – modulele de elasticitate longitudinală

(Young), respectiv coeficienţii de contracţie transversală (Poisson) ai
materialelor celor doi cilindri; Fn – forţa normală de apăsare a celor doi cilindri;
1 1 1
lk = B – lungimea de contact dintre cilindri; =  – curbura redusă a
 1 2
celor doi cilindri; ρ1,2 = D1,2/2 – razele de curbură ale celor doi cilindri; semnul
„+” corespunde contactului exterior (angrenaje exterioare), iar semnul „–”
corespunde contactului interior (angrenaje interioare).
Fig. 2.37
La stabilirea relaţiei (2.64), s–au adoptat următoarele ipoteze

simplificatoare:
• materialele celor doi cilindri sunt omogene, izotrope, elastice şi respectă legea
lui Hooke;
• forţa normală Fn este aplicată static;
• tensiunile de contact se repartizează uniform pe lungimea de contact dintre
cilindri;
• lăţimea suprafeţei/zonei de contact, ca urmare a deformării elastice a
materialelor celor doi cilindri, este foarte mică comparativ cu dimensiunile
acestora;
• suprafeţele celor doi cilindri sunt netede;
• nu se ţine seama de efectul forţelor de frecare.
Modelul de calcul al angrenajelor la solicitarea de contact, prezentat în
fig. 2.38, consideră că porţiunile dinţilor în contact aparţin unor cilindri şi sunt
apăsaţi între ei de forţa normală de interacţiune dintre dinţi, restul ipotezelor
adoptate de Hertz rămânând valabile şi pentru acest model.
Spre deosebire de modelul lui Hertz, în care cilindrii au razele de curbură
constante, dinţii roţilor dinţate sunt profilaţi evolventic şi au razele de curbură
variabile. Modelul de calcul consideră că în angrenare se află o singură pereche
de dinţi (care să preia întreaga sarcină transmisă prin angrenaj -  = 1 ) şi că
dinţii se găsesc în contact într-un punct oarecare Y (fig. 2.38).
Pentru calculul angrenajului la solicitarea de contact, relaţia (2.26) se scrie
sub forma
Fn Y1 + Y2
 HY = Z E . (2.65)
lk Y1  Y2
Angrenajul real poate fi calculat la
solicitarea de contact pe baza modelului de
calcul adoptat, corectând ulterior relaţia de
calcul pentru tensiunea de contact σH.
Corecţiile iau în considerare deosebirile
existente între modelul de calcul şi
angrenajul real. Aceste deosebiri sunt:
• forţa normală de interacţiune dintre dinţi
Fn are o acţiune dinamică, fiind variabilă
în timp; acţiunea dinamică este
determinată de două cauze: acţiunea
dinamică exterioară (dependentă de tipul
Fig. 2.38
maşinii motoare şi a celei antrenate) şi
de acţiunea dinamică internă (dependentă de erorile de execuţie şi/sau de
montaj, deformaţiile elastice ale dinţilor, arborilor, carcasei etc.);
• tensiunile de contact se repartizează neuniform pe lungimea liniei de contact
dintre dinţi, datorită impreciziilor de execuţie şi/sau montaj dar şi a
deformaţiilor elastice ale dinţilor, arborilor, carcasei etc.; deformaţiile elastice
pot reduce sau pot mări erorile datorate impreciziilor de execuţie;

• angrenajul real are gradul de acoperire    1 ceea ce conduce la existenţa
unor porţiuni cu două perechi de dinţi în angrenare; în plus, din cauza erorilor
de execuţie şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor, sarcina nu se repartizează
uniform pe cele două perechi de dinţi aflate simultan în angrenare;
• între dinţii angrenajului real apar forţe de frecare.
Tensiunea la solicitarea de contact este dependentă (invers
proporţională) cu razele de curbură ale suprafeţelor dinţilor în contact,
tensiunile maxime apărând în zona corespunzătoare razelor de curbură minime.
În cazul modelului de calcul (angrenaj cu   = 1 ), această situaţie ar corespunde
punctelor A şi E, de intrare în angrenare, respectiv de ieşire din angrenare. În
cazul unui angrenaj real (    1 ), în aceste zone angrenarea este bipară, iar
sarcina se împarte pe cele două perechi de dinţi în contact (fig. 2.39,a). În aceste
condiţii tensiunile maxime de contact apar pe segmentul BD din linia de
angrenare. Ca atare, ISO recomandă efectuarea calculului angrenajelor la
solicitarea de contact considerând că dinţii angrenează în polul angrenării C
(fig. 2.39,b) - punctul interior de angrenare singulară şi deci punctul cu
solicitare maximă - respectiv în punctul B pentru pinionul 1 şi în punctul D
pentru roata condusă 2 (fig. 2.40).
a b
Fig. 2.39
Fig. 2.40
Pentru contactul dinţilor în polul angrenării C, se obţine  Y1 =  Y2 =  w , şi

curbura redusă se determină cu relaţia
1 1 1 C1 + C2 TT
 =  + =   =   ,
1 2
(2.66)
 C C1 C2 C1 C2 C1 C2
în care:
d d d d
C1 = T1C = b1 tg  w = 1 tg  w cos  şi C2 = T2C = b 2 tg  w = 2 tg  w cos  .
2 2 2 2
Rezultă
1 2 u +1
  = . (2.67)

 C d1 tg  w cos  u
Pentru angrenajul real, relaţia (2.64), de determinare a tensiunilor la
solicitarea de contact, în polul angrenării C, devine, având în vedere şi relaţia
2.66),
Fnc u + 1 2
 HC =  H 0 = Z E Z , (2.68)
b d1 u cos  tg w
2
unde: Zε reprezintă factorul gradului de acoperire pentru solicitarea de

contact, valorile sale depinzând de gradul de acoperire   (acest factor defineşte
lungimea liniilor de contact ca fiind lk = b Z2 ); Fnc – forţa normală corectată.
Forţa normală corectată Fnc se exprimă în funcţie de forţa tangenţială,
corespunzătoare cercului de divizare (fig. 8.42), rezultând
F
Fnc = t K A KV K H  K H , (2.69)
cos 
unde:
• KA reprezintă factorul regimului de
funcţionare; valorile acestui factor
evidenţiază suprasarcinile dinamice
exterioare care apar în timpul funcţionării
transmisiei, depinzând de tipul maşinii
motoare, a celei antrenate şi de caracterul
sarcinii: uniformă, cu şocuri mici, cu
şocuri moderate, cu şocuri puternice;
• KV – factorul dinamic, care ia în Fig. 2.41
considerare sarcinile dinamice suplimentare, datorate erorilor de execuţie şi
montaj şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor şi ale celorlalte piese ale
subansamblului din care face parte angrenajul;
• KHβ – factorul de repartizare neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii; ia
în considerare distribuţia neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii datorită
abaterii de direcţie a dinţilor şi a deformaţiilor elastice ale dinţilor, arborilor,
carcasei etc.;
• KHα – factorul de repartizare neuniformă a sarcinii pe perechile de dinţi
aflate simultan în angrenare; acest factor evidenţiază repartizarea
neuniformă a sarcinii pe cele două perechi de dinţi aflate în angrenare.
Ţinând seama şi de corecţiile aduse forţei normale se obţine, pentru tensiuni
de contact în polul angrenării C, relaţia
Ft u +1
 HC =  H 0 = Z E Z H Z K A KV K H  K H   HP, (2.70)
b d1 u
1 2
unde Z H = reprezintă factorul zonei de contact, iar σHP reprezintă
cos  tg  w
rezistenţa admisibilă la solicitarea de contact.
Pentru calculul tensiunilor de contact în punctele interioare de angrenare
unipară B şi D (v. şi fig. 2.23,a) se apelează la relaţia
 H B, D = Z B, D H 0 , (2.71)
în care ZB,D reprezintă factorii de angrenare corespunzători punctelor interioare
de angrenare unipară B, respectiv D.
Pentru punctele de angrenare unipară B respectiv D, se poate scrie
C1C2 C1C2
ZB = respectiv, Z D = , razele de curbură fiind prezentate în
 B1B2  D1 D2
fig. 2.40.
De regulă, întâi se determină tensiunea la solicitarea de contact în polul
angrenării şi apoi în punctele interioare de angrenare unipară, rezultând
 H B = Z B H 0 , respectiv  H D = Z D H 0 . Predimensionarea se face
considerând că dinţii sunt în contact în polul angrenării.
Relaţia (2.70) se poate utiliza doar pentru calcule de verificare. De regulă,
se cunoaşte momentul de torsiune T1 la pinionul angrenajului care se calculează.
Relaţiile de verificare se pot exprima în funcţie de T1 prin următoarele înlocuiri
2T 2a cos  w 2aw cos  w
Ft = 1 ; d w1 = w ; d1 = d w1 = 3
d1 u 1 cos  u  1 cos  ,
rezultând
( u  1) cos  ,
3
Z Z Z T1
H0 = E  H K A K v K H  K H (2.72)
aw 2b u cos  w
unde b este lăţimea de contact dintre dinţi.
Pentru dimensionare, în relaţia (2.72) se înlocuieşte b = ψa aw, rezultând
expresia distanţei dintre axe, pentru predimensionare
T1K A KV K H  K H cos 2 
aw0 = ( u  1) 3 ( Z E Z Z H )
2
, (2.73)
2 au HP
2
cos 2  w
în care ψa reprezintă coeficientul de lăţime a roţii. Pentru calcule precise de
dimensionare, distanţa dintre axe, din condiţia de rezistenţă la contact, se obţine
funcţie de factorii ZB şi ZD, rezultând:
awB = aw0 3 Z B2 şi awD = aw0 3 Z D2 iar aw = max ( awB , awD ) . (2.74)
Sunt autori care acceptă să determine, din calculul de predimensionare,

diametrul, d1, de divizare al pinionului, considerând că este un element mai
palpabil decât distanţa dintre axe.
2T b
Prin urmare, folosind relaţia (2.70) împreună cu Ft = 1 şi  d = , se
d1 d1
poate scrie
2
2T u  1  Z E Z Z H 
d1 = 3 1   K K K K , (2.75)
 d u   HP  A V H  H
unde ψd este un factor de lăţime şi care are valorile din tabelul 2.3, în funcţie de
raportul de angrenare u şi numărul de dinţi z1.
Tabelul 2.3
Valori recomandate pentru ψd = b/d1
u=1 u=2 u=3 u=4 u=5 u≥6
z1=15 0,447 0,618 0,667
z1=20 0,212 0,270 0,335 0,447 0,500 0,500
z1=25 0,400 0,400 0,400
Astfel, fiind determinat d1 și cunoscând raportul de angrenare u, se poate

determina diametrul de divizare al roţii conduse d2 şi apoi distanţa dintre axe a,
respectiv aw:
d2 = d1  u ; (2,76)
d1 + d 2
=a, (2,77)
2
în funcţie de care se adoptă, pentru distanţa dintre axe aw, o valoare standardizată,
apropiată de valoarea calculată a distanţei de referinţă dintre axe a.

dreaptă la solicitarea de încovoiere
Calculul la solicitarea de încovoiere are drept scop să preîntâmpine ruperea

dinţilor prin oboseală, la baza acestora. Calculul constă în determinarea
tensiunilor efective la încovoiere şi limitarea acestora la valori admisibile.
Modelul de calcul al angrenajelor la solicitarea de încovoiere are la bază
următoarele ipoteze simplificatoare:
• dintele se consideră ca o grindă încastrată în corpul roţii, iar forţa de
interacţiune dintre dinţi este aplicată în consolă;
• se ia în considerare doar tensiunea de încovoiere – dată de componenta
tangenţială a forţei normale – şi se neglijează efectul solicitării de
compresiune – dată de componenta radială a forţei normale – şi efectul
solicitării de forfecare – dată de componenta tangenţială a forţei normale;
• grosimea dintelui, în secţiunea periculoasă la încovoiere, este delimitată de
punctele de tangenţă la zona de racordare a dintelui la corpul roţii de două
drepte simetrice, înclinate la 30° faţă de axa de simetrie a dintelui.
Şi în cazul solicitării la încovoiere, principala problemă este stabilirea
punctului de aplicaţie a forţei normale de interacţiune dintre dinţi. Se consideră
situaţia cea mai periculoasă,
când forţa normală Fn este
aplicată la capul dintelui.
Acest caz este întâlnit la
intrarea în angrenare, pentru
dinţii roţii conduse respectiv, la
ieşirea din angrenare pentru
dinţii roţii conducătoare
(fig. 2.42); corespunzător
acestor situaţii, braţul forţei este
maxim, dar în angrenare se
Fig. 2.42 găsesc două perechi de dinţi şi
forţa normală se distribuie pe aceste perechi de dinţi.
Modelul de calcul pentru această situaţie este prezentat în fig. 2.43. În
această schemă, elementele care depind şi de punctul de aplicaţie al forţei
normale au şi indicele „a”, care indică faptul că forţa normală este aplicată la
capul dintelui (diametrul punctului de aplicaţie a forţei normale este dimetrul de
cap da).
Tensiunea la încovoiere se determină, plecând de la relaţia lui Navier
(σi =Mi/Wz), cu relaţia
F h F 6h
 F = ta 2Fa YSaY = n YSaY 2Fa cos  Fa (2.78)
bS F b SF
6
Fn αa
da αFa
Fn hFa
30° 30°
ρF
A
db df
αFa
Fra Fn
Fta
Fta
h
hFa
30º 30º b
a
SF
A rb
SF
σc
σF
Fig. 2.43
în care: YSa reprezintă factorul de corecţie a tensiunilor de încovoiere la baza
dintelui şi ţine seama de concentrarea tensiunii la piciorul dintelui şi de faptul că
în secţiunea periculoasă există o stare complexă de tensiuni (YSa se determină
ţinând cont de numărul de dinţi şi coeficientul deplasării de profil al fiecărei roţi);
Yε reprezintă factorul gradului de acoperire pentru solicitarea de încovoiere
şi ţine seama de faptul că sarcina se repartizează pe două perechi de dinţi.
Pentru angrenajul real, relaţia (2.43) devine
F 6h
 F = nc YSaY 2Fa cos  Fa , (2.79)
b SF
unde Fnc reprezintă forţa normală corectată, determinată cu relaţia
Ft
Fnc = K A KV K F  K F 3
cos  . (2.80)
Factorii introduşi pentru corectarea forţei Fn ţin seama de: regimul de

funcţionare (KA); sarcinile dinamice suplimentare (KV); repartizarea neuniformă a
sarcinii pe lăţimea danturii (KFβ); repartizarea neuniformă a sarcinii pe perechile
de dinţi aflate simultan în angrenare (KFα). Aceşti factori au aceleaşi semnificaţii
ca şi în cazul solicitării de contact, KA şi KV având şi aceleaşi valori; factorii KFβ
şi KFα au valori diferite faţă de factorii KHβ şi KHα deoarece repartizarea
neuniformă a sarcinii influenţează diferit cele două solicitări.
Cu relaţia (2.80), expresia tensiunii la încovoiere devine
Ft 6h
F = K A KV K F  K F YSaY 2Fa cos  Fa (2.81)
b cos  SF
hFa
6
şi notând cu YFa = m cos 
2 Fa factorul de formă al dintelui pentru
 F
S
 
m
solicitarea de încovoiere, rezultă tensiunile efective la încovoiere, diferite pentru
pinion şi pentru roata condusă:
F
 F 1,2 = t K A KV K F  K F YFa1,2YSa1,2Y   FP1,2 . (2.82)
b1,2 m
Factorul de formă al dintelui se determină, pentru fiecare roată, funcţie de
numărul de dinţi şi de deplasarea specifică de profil.
Relaţia (2.82), se utilizează în calculele de verificare, exprimând, de regulă,
forţa tangenţială în funcţie de momentul de torsiune T1 al pinionului.

cos  w 2aw cos  w
2T d 2a d =d =
Dacă se scrie Ft = 1 , m = 1 , d w1 = w şi 1 w1 cos  u  1 cos  ,
3
d1 z1 u 1
relaţia de verificare la încovoiere, pentru pinion şi pentru roata condusă, în cazul
în care forţa normală acţionează la capul dintelui este
T z ( u  1)
2
cos 2 
 F 1,2 = 11 K K K F K Y Y Y
F Fa1,2 Sa1,2    FP1,2 . (2.83)
cos 2  w
A V
2b1,2 aw2
Între tensiunile de încovoiere ale celor două roţi ale unui angrenaj există
relaţia
b Y Y
 F 2 =  F 1 1 Fa 2 Sa 2 . (2.84)
b2 YFa1 YSa1
Pentru dimensionare, se înlocuieşte, în relaţia 2.83, b =  a aw 3 , rezultând
expresia distanţei dintre axe
T z ( u  1)
2
Y Y cos 2 
aw = 3 1 1 K A KV K F  K F Y Fa Sa , (2.85)
2 a  FP cos 2  w
în care
YFaYSa Y Y Y Y 
= max  Fa1 Sa1 , Fa 2 Sa 2  . (2.86)
 FP 
 FP1  FP 2 
Ca şi în calculul la presiunea de contact se poate utiliza relaţia 2.83 pentru

determinarea diametrului de divizare al pinionului d1, astfel:
2T1 z1 Y Y 
d1 = 3 K A KV K F  K F Y  Fa Sa  (2.87)
d   FP max
d1 + d 2
iar mai departe d2 = d1  u şi = a , ceea ce conduce spre o valoare
2
standardizată a distanţei dintre axe aw.
În calculele viitoare se consideră distanţa dintre axe/diametrul de divizare
cea/cel mai mare ca rezultat din cele două solicitări, de contact şi încovoiere.
înclinată
2.9.3.1. Particularităţi ale geometriei roţilor cu dantură înclinată

Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată se
efectuează similar cu cel al angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă, dar se ţine
seama de particularităţile geometrice datorate înclinării danturii. Relaţiile de
calcul pentru angrenajele
cu dantură înclinată se
obţin prin particularizarea
relaţiilor obţinute la
dantura dreaptă.
Comparativ cu
flancul danturii drepte
(care este generat de o
dreaptă conţinută în planul
de generare, fiind paralelă
Fig. 2.44 cu generatoarea cilindrului
de bază), flancul danturii înclinate este generat de o dreaptă conţinută în planul
de generare, dar care este înclinată faţă de generatoarea cilindrului de bază cu
unghiul βb.
Din acest mod de generare, rezultă anumite particularităţi geometrice ale
danturii înclinate care influenţează calculul de rezistenţă:
• Unghiul de înclinare al dintelui depinde de cilindrul pe care este definit; în
calculele de rezistenţă se utilizează: β – unghiul de înclinare pe cilindrul de
divizare; βb – unghiul de înclinare pe cilindrul de bază; βa – unghiul de
înclinare pe cilindrul de cap. Relaţia de legătură dintre unghiurile de înclinare
β şi βb este (v. fig. 2.44)
 cos  n 
b = arccos  cos  . (2.88)
 cos  t 
• La o roată cu dantură înclinată se deosebesc trei plane caracteristice: planul
frontal t–t care este perpendicular pe axa roţii; planul normal n–n care este
perpendicular pe direcţia dintelui corespunzătoare cilindrului de divizare;
planul axial x–x care conţine axa roţii (fig. 2.45,a). Între paşii din planul
normal pn şi din planul frontal pt există relaţia pt = pn cos  , rezultând relaţia

dintre modulii din planul normal şi frontal
mn
mt = . (2.89)
cos 
Elementele geometrice ale roţilor şi angrenajului se determină în plan
frontal, luând în calcul modulul frontal mt. Calculul de rezistenţă se efectuează
în plan normal, acolo unde dimensiunile dintelui sunt minime şi tot acolo
acţionează şi forţa normală de interacţiune dintre dinţi. De asemenea, în planul
normal este standardizat modulul danturii mn, pentru a utiliza aceleaşi scule
de danturat la dantura dreaptă şi înclinată. Planul axial se utilizează la prelucrarea
roţilor dinţate.
• Dinţii înclinaţi intră în angrenare, respectiv ies din angrenare progresiv
(fig. 2.45,b), ceea ce conduce la existenţa simultană a mai multor perechi de
dinţi în angrenare; acest fapt explică utilizarea angrenajelor cilindrice cu
dantură înclinată la viteze mari. Metoda ISO–DIN de calcul a angrenajelor
consideră că intrarea progresivă a dinţilor în angrenare este favorabilă din
punct de vedere al solicitării de contact. Pentru a ţine seama de acest fapt, se
introduce factorul înclinării danturii Zβ, care ţine seama de înclinarea danturii,
având valori subunitare.
n t
angrenare
Arcul de
d x x d
pn
pt l
β β
t n b
a b
Fig. 2.45
• Înclinarea dintelui determină mărirea lungimii l a acestuia faţă de lăţimea b a

roţii (v. fig. 2.45,b), comparativ cu dantura dreaptă la care lungimea dintelui
este egală cu lăţimea roţii. Această lungime a dintelui intră în calculul la
solicitarea de încovoiere şi se determină cu relaţia
b
bnF = l = . (2.90)
cos 
La solicitarea de contact interesează lungimea liniei de contact dintre dinţii
aflaţi în angrenare. Pentru o pereche de dinţi aflaţi în angrenare (fig. 2.40),
lungimea liniei de contact este
b
bnH = . (2.91)
cos b
• Sarcina se repartizează neuniform pe lungimea liniei de contact
(v. fig. 2.46); această repartiţie este nefavorabilă pentru solicitarea de
contact (sarcina are un maxim în zona cilindrului de rostogolire) dar
favorabilă pentru solicitarea de încovoiere (la capul dintelui, sarcina este
minimă). Influenţa favorabilă a repartizării sarcinii la încovoiere se ia în
considerare prin factorul înclinării danturii Yβ care ia o valoare subunitară.
Fig. 2.46
• Din modul de generare al flancului dintelui, rezultă că orice punct al acestuia

este definit prin două raze de curbură (fig. 2.47), ρn în plan normal şi ρt în plan
frontal; relaţia de legătură dintre aceste raze este
n = t cos b . (2.92)
Fig. 2.47
• La angrenajele cilindrice cu dantură înclinată se deosebesc: εα – gradul de

acoperire în plan frontal; εβ – gradul de acoperire suplimentar (datorat
înclinării danturii); εγ = εα+ εβ – gradul de acoperire total.
2.9.3.2. Roata echivalentă. Angrenaj echivalent

Calculul de rezistenţă al angrenajului cilindric cu dantură înclinată se
efectuează în plan normal, acolo unde dimensiunile dintelui sunt minime şi unde
acţionează forţa normală de interacţiune dintre dinţi.
Pentru a utiliza relaţiile de calcul stabilite la angrenajul cilindric cu dantură
dreaptă, angrenajul cilindric cu dantură înclinată se înlocuieşte cu un angrenaj
cilindric fictiv, cu dantură dreaptă, numit angrenaj echivalent. Angrenajul
echivalent este format din două roţi cilindrice fictive cu dantură dreaptă numite
roţi echivalente. Echivalenţa dintre roata cilindrică reală cu dantură înclinată şi
roata cilindrică fictivă cu dantură dreaptă constă în faptul că forma şi profilul
dinţilor roţii echivalente sunt aceleaşi cu forma şi profilul dinţilor roţii reale cu
dantură înclinată în plan normal.
În concluzie, se poate spune că între elementele, în planul normal, al roţii
reale şi al roţii echivalente (fig. 2.48) există următoarele egalităţi între:
• raza de curbură a profilului dintelui: ρn roata reală = ρn roata echivalentă;
• modulul normal al: mn roata reală = mn roata echivalentă;
• deplasările specifice de profil: xn roata reală = xn roata echivalentă;
• forţa normală de interacţiune dintre dinţi: Fn roata reală = Fn roata echivalentă.
Diametrul de divizare dn al roţii echivalente se determină pornind de la
egalitatea ρn roata reală = ρn roata echivalentă. Raza de curbură a profilului dintelui roţii
reale în plan normal rezultă şi din relaţiageometrică de determinare a razei de
t d sin  t
curbură din plan frontal (fig. 2.48,a), adică  n = = , iar raza de
cos b 2 cos b
curbură a profilului dintelui roţii echivalente rezultă geometric din fig. 2.48,b,
d
adică n = n sin  n . Din cele două relaţiişi ţinând seama de legătura dintre
2
sin  t 1
unghiurile de presiune din plan normal αn şi din plan frontal αt, = ,
sin  n cos b
rezultă:
sin  t 1 d
dn = d = . (2.93)
sin  n cos b cos 2 b
a b
Fig. 2.48
Numărul de dinţi zn ai roţii echivalente cu dantură dreaptă rezultă din

egalitatea mn roata reală = mn roata echivalentă şi din relaţia (2.89), obţinând, iniţial,
mt z m z
relaţia mn zn = = n şi apoi relaţia finală
cos b cos  cos 2 b
2
z
zn = . (2.94)
cos  cos 2 b
Angrenajul echivalent (fig. 2.49) este un angrenaj evolventic format din
două roţi cilindrice cu dantură dreaptă având numerele de dinţi zn1 şi zn2, modulul
danturii mn şi deplasările de profil xn1 şi xn2.
Fig. 2.49
Dacă angrenajul real este un angrenaj nedeplasat rezultă un angrenaj

echivalent nedeplasat. Dacă angrenajul real este un angrenaj deplasat rezultă şi
angrenajul echivalent un angrenaj deplasat având aceeaşi sumă a deplasărilor
specifice de profil xsn şi aceeaşi repartizare a acestora pe cele două roţi, xn1
respectiv, xn2.
Pentru elementele geometrice ale roţilor dinţate echivalente şi ale
angrenajului echivalent se păstrează aceleaşi corelaţii între elemente ca şi la
angrenajul cilindric cu dantură dreaptă.
Distanţa dintre axe awn a angrenajului echivalent se determină
1
(v. fig. 2.49) plecând de la relaţia awn = ( d wn 2  d wn1 ) . Ţinând seama de
2
legăturile existente între diametre, atât la roata reală cât şi la roata echivalentă
( db = d cos t = dw cos  wt = ... respectiv, dbn = dn cos  n = dwn cos  wn = ... ),
rezultă
cos  n 1 cos  wt
awn = aw . (2.95)
cos  wn cos 2 b cos  t
Celelalte elemente geometrice ale roţilor echivalente şi ale angrenajului
echivalent precum şi gradul de acoperire al angrenajului echivalent se determină
cu aceleaşi relaţii ca la angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă, cu menţiunea că
elementele respective au indicele n.
Raportul de angrenare un al angrenajului echivalent se determină cu
relaţia
z2
z cos  cos 2 b z2
un = n 2 = = =u. (2.96)
zn1 z1 z1
cos  cos 2 b
Momentul de torsiune Tn1 la pinionul angrenajului echivalent se
determină ţinând seama de relaţia Fn roata reală = Fn roata echivalentă. Momentul de
torsiune T1 se determină ca produs între raza cercului de divizare al pinionului
angrenajului real d1/2 şi componenta tangenţială Ft1 din planul frontal al
angrenajului real (v. fig. 2.50,a) iar momentul de torsiune Tn1 se determină ca
produs între raza cercului de divizare al pinionului angrenajului echivalent dn1/2
şi componenta tangenţială Ftn1 a forţei normale Fn (fig. 2.50,b).
a b
Fig. 2.50
Luând în considerare legătura dintre diametrul d1 şi diametrul dn1

(v. rel. 2.93), rezultă raportul momentelor de torsiune
d n1 Ft1 d1
Tn1 F cos  cos 2 b
tn1
2 1
= = = , deci momentul de torsiune la
T1 Ft1
d1 Ft 1d1 cos  cos 2
 b
2
pinionul angrenajului echivalent se calculează cu relaţia:
T1
Tn1 = . (2.97)
cos  cos 2 b

înclinaţi la solicitarea de contact
Calculul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la solicitarea de contact
se efectuează pentru angrenajul echivalent, adoptând aceleaşi ipoteze ca şi în
cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă şi ţinând seama de
particularităţile geometrice ale danturii înclinate.
Pentru angrenajul echivalent, cu contactul dinţilor în polul angrenării C,
relaţia de determinare a tensiunii la solicitarea de contact în polul angrenării este
( u  1) cos2 t   , (2.98)
3
Z E Z Z H Z  T1
 HC =  H 0 = K A KV K H  K H
u cos 2  wt
HP
aw 2b
1 2cos b
unde: Z H = reprezintă factorul zonei de contact; Z  = cos 
cos  t tg  wt
reprezintă factorul înclinării danturii pentru solicitarea de contact.
Pentru contactul dinţilor în punctul interior de angrenare unipară – punctul
B pentru pinion, respectiv punctul D pentru roata condusă – factorii de angrenare
ZB şi ZD trebuie determinaţi. De regulă, întâi se determină tensiunea la solicitarea
de contact H0 în polul angrenării şi apoi se determină tensiunea în punctele
interioare de angrenare unipară, rezultând pentru aceste puncte tensiunile
 HB = Z B H 0 , respectiv  HD = Z D H 0 . Predimensionarea se face considerând că
dinţii sunt în contact în polul angrenării.
Procedând în mod analog ca la angrenajele cu dantură dreaptă şi înlocuind
în relaţia (2.98) lăţimea danturii b = ψa aw, rezultă expresia distanţei dintre axe,
întâi pentru calculul la solicitarea de contact în polul angrenării,
cos 2  t
(Z Z Z H Z  )
T1K A KV K H  K H
aw0 = ( u  1)
2
3 (2.99)
2 au HP cos 2  wt
2 E
şi apoi relaţia finală

awB = aw0 3 Z B2 şi awD = aw0 3 Z D2 iar aw = max ( awB , awD ) . (2.100)

înclinaţi la solicitarea de încovoiere
Calculul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată la solicitarea de
încovoiere se efectuează pentru angrenajul echivalent adoptând aceleaşi ipoteze
ca şi în cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă şi ţinând seama de
particularităţile geometrice ale danturii înclinate.
Ca şi la angrenajele cilindrice cu dantură dreaptă, se consideră situaţia cea
mai periculoasă când forţa normală Fn este aplicată la capul dintelui roţii
echivalente.
Prin aplicarea, pentru angrenajul echivalent, a relaţiei (2.83) de verificare la
încovoiere a angrenajului cu dantură dreaptă, se obţine relaţia de verificare la
solicitarea de încovoierea angrenajului cu dantură înclinată
T z ( u  1) cos 2  t
2
 F 1,2 = 11 2 K A KV K F  K F Y Y YFa1,2YSa1,2   FP1,2 , (2.101)

2b1,2 aw cos  cos 2  wt
unde Yβ este factorul înclinării danturii pentru solicitarea de încovoiere. Deoarece
relaţia de calcul s-a stabilit pentru roata echivalentă, factorii YFa şi YSa depind de
parametrii cremalierei de referinţă, de numărul de dinţi zn ai roţii echivalente şi
de deplasările specifice de profil din planul normal xn.
Pentru dimensionare, se înlocuieşte, în relaţia 2.101), b =  a aw , rezultând
expresia distanţei dintre axe
T1 z1 ( u  1)
2
YFaYSa cos 2  t
aw = 3 K A KV K F  K F Y Y , (2.102)
2 a cos   FP cos 2  wt
în care
= max  Fa1 Sa1 , Fa 2 Sa 2  . (2.103)
 FP   FP1  FP 2 
2.9.3.5. Tensiuni limită şi admisibile pentru calculul angrenajelor

Evitarea principalelor forme de deteriorare a angrenajelor, apariţia de
ciupituri şi ruperea prin oboseală a dinţilor, impune limitarea tensiunilor maxime
care apar la solicitările de contact, respectiv încovoiere, la valori care să nu
conducă la scoaterea din funcţionare a angrenajului, în perioada impusă în
funcţionare.
Experimental, s-au obţinut curbe de oboseală ale materialelor (cunoscute şi
sub numele de „curbe Wöhler”) pentru cele două solicitări, de contact şi de
încovoiere, curbe care arată dependenţa dintre valorile tensiunilor şi numărul de
cicluri de solicitări a acestuia (fig. 2.51) la care încă nu apare deteriorarea
dintelui.
Tensiunea limită reprezintă tensiunea maximă la care solicitând dantura un
număr de cicluri de bază NB nu produce deteriorarea acesteia. Dacă tensiunea

efectivă care solicită dantura are valoarea egală sau mai mică decât tensiunea
limită, numărul de cicluri de solicitare NL poate să crească oricât de mult fără să
se producă deteriorarea dinţilor (materialul este "imun" la solicitări
variabile/oboseală). Pentru un număr de cicluri de solicitare mai mic decât
numărul de cicluri de bază (NL < NB - durată de viaţă limitată), tensiunea maximă
j care încă nu produce deteriorarea materialului se determină conform curbei de
oboseală (fig. 2.51).
σj
σlim
NL
Nj NB
Fig. 2.51
Din punct de vedere al tensiunilor, între solicitarea statică a unui oţel şi

solicitarea dinamică (la oboseală) a oţelurilor pentru roţi dinţate, se pot realiza o
analiză în paralel şi o oarecare "echivalenţă".
Astfel, la solicitări statice, nivelul teoretic maxim de solicitare al
materialului este restricţionat la limita de curgere 02 (valoare până la care
materialul se deformează elastic). În practică, la proiectare, tensiunile se
consideră restricţionate la nivelul tensiunilor admisibile (de ex.: at, ac, ai, τat,
τaf etc.) care au valori considerabil mai mici (în multe situaţii acestea
reprezentând 40…60% din valoarea limitei de curgere a materialului), restul
reprezentând o "rezervă" la solicitare, o "zonă" de siguranţă în exploatare
(definită prin coeficientul de siguranţă ca).
În mod „similar”, la solicitări dinamice (oboseală) ale materialelor din care
se execută roţile dinţate, nivelul teoretic maxim de solicitare al materialului este
restricţionat la tensiunile limită la contact Hlim respectiv, încovoiere Flim. În
practică, la proiectare, tensiunile se consideră restricţionate la nivelul tensiunilor
admisibile la solicitarea de contact Hp respectiv, de încovoiere Fp.
a) Tensiunile admisibile pentru solicitarea de contact

Tensiunea admisibilă la solicitarea de contact Hp se stabileşte în funcţie de
tensiunea limită la contact Hlim, pe baza unor factori de corecţie care ţine seama
de faptul că realizarea şi exploatarea angrenajului real sunt diferite de cele ale
angrenajului încercat în laborator. Se determină cu relaţia
 Z
 HP = H lim N Z L Z R ZV ZW Z X , (2.104)
S H min
în care: Hlim este tensiunea limită la solicitarea de contact; SHlim – coeficientul
minim de siguranţă la solicitarea de contact; ZN – factorul durabilităţii pentru
solicitarea de contact; ZL – factorul de ungere; ZR – factorul rugozităţii
flancurilor; ZV – factorul de viteză; ZW – factorul raportului durităţilor flancurilor
dinţilor; ZX – factor de mărime.
Tensiunea limită la solicitarea de contact Hlim se defineşte ca tensiunea
maximă care, după un număr de cicluri de funcţionare NB, produce pe suprafeţele
dinţilor deteriorări prin ciupire (pitting) pe 2% din suprafaţă activă a dinţilor, în
cazul danturilor cu duritatea flancurilor HB < 3500 MPa şi pe 1%, în cazul
danturilor cu HB > 3500 MPa. Tensiunile limită se stabilesc prin încercări de
laborator, în condiţii care diferă de condiţiile reale de funcţionare a angrenajului
real.
b) Tensiunile admisibile pentru solicitarea de încovoiere

Tensiunea admisibilă la solicitarea de încovoiere Fp se determină în funcţie
de tensiunea limită la solicitarea de încovoiere Flim şi de factorii de corecţie, cu
relaţia
 Y
 Fp = F lim N Y YRYx , (2.105)
S F min
în care: Flim este tensiunea limită la solicitarea de încovoiere; YN – factorul
durabilităţii, pentru solicitarea de încovoiere; SFmin – coeficientul minim de
siguranţă la solicitarea de încovoiere; Y - factorul relativ de sensibilitate al
materialului la concentratorul de tensiuni la baza dintelui; YR – factorul
rugozităţii flancurilor pentru solicitarea de încovoiere; Yx – factorul de mărime
pentru solicitarea de încovoiere.

Tensiunea limită la solicitarea de încovoiere Flim reprezintă tensiunea
maximă de încovoiere, pentru un ciclu pulsator de solicitare, pe care dintele o
poate suporta un număr de cicluri de funcţionare NB fără a produce ruperea prin
oboseală.
2.10. FORŢE ÎN ANGRENAJE CILINDRICE
În timpul funcţionării, un angrenaj cilindric transmite momentul de torsiune

prin contactul dintre dinţii celor două roţi. Între aceşti dinţi apar forţe de
interacţiune dintre dinţi, normale la profilele dinţilor şi egale şi de sens contrar
pentru pinion (1) şi pentru roata condusă (2).
Neglijând frecarea dintre dinţi, forţele normale sunt cuprinse în planul de
angrenare. Pentru angrenajele cilindrice, se consideră că punctul de aplicaţie al
forţei normale Fn este polul angrenării C, la mijlocul lăţimii roţii.
Pentru calculul arborilor şi lagărelor, este dificil să se lucreze cu forţa
normală Fn. Din acest motiv, această forţă se descompune în mai multe
componente, funcţie de tipul danturii, dreaptă sau înclinată.
2.10.1. Forţe în angrenaje cilindrice cu dantură dreaptă
În cazul angrenajelor cilindrice cu dantură dreaptă, forţa normală Fn se

poate descompune în două componente (fig. 2.52,a): forţa tangenţială Ft – în
planul frontal, după axa y şi forţa radială Fr – în planul axial, după direcţia x.
Forţa tangenţială Ft se determină cu relaţia
2T
Ft = , (2.106)
dw
în care T reprezintă momentul de torsiune transmis de roata respectivă, iar
dw – diametrul de rostogolire al aceleiaşi roţi.
Forţa radială rezultă din fig. 2.52, b şi c:
Fr = Ft tg  w . (2.107)
Între forţele care acţionează asupra pinionului şi roţii conduse, există
următoarea corelaţie: Ft 2 = Ft1 ; Fr 2 = Fr1 , calculându-se, de regulă, numai forţele
corespunzătoare pinionului, Ft1 şi Fr1 (fig. 2.52,b).
O1
ω1
Mm
Fn2 Fr2
Ft1
Ft2
Fr1 Fn1
Mr
ω2
O2
b c
Fig. 2.52
Toate forţele au punctul de aplicaţie în polul angrenării.

Sensul forţelor tangenţiale se stabileşte funcţie de rolul roţii (conducătoare
sau condusă) şi de sensul de rotaţie. Astfel, la roata conducătoare (roata 1,
fig. 2.52,c), forţa tangenţială Ft1 este forţă rezistentă (echilibrează momentul
motor transmis de arbore) şi, deci, are sensul invers sensului de rotaţie (se opune
vitezei unghiulare ω1). La roata condusă (roata 2, fig. 2.52,c), forţa tangenţială
Ft2 este forţă motoare (forţa care produce rotirea roţii) şi are acelaşi sens cu
sensul de rotaţie a roţii (acelaşi cu viteza unghiulară ω2).
Sensul forţelor radiale este totdeauna de la polul angrenării spre centrul
roţii respective, Fr1 – spre centrul pinionului 1 şi Fr2 – spre centru roţii conduse 2
(v. şi fig. 2.52,c).
2.10.2. Forţe în angrenaje cilindrice cu dantură înclinată
În cazul angrenajelor cilindrice cu dantură înclinată forţa de interacţiune

dintre dinţi Fn este normală atât la profilul dintelui cât şi la direcţia dintelui, fiind
cuprinsă în planul de angrenare (fig. 2.53).
a b c
Fig. 2.53
În planul normal n–n (fig. 2.53,b), forţa Fn se descompune în două

componente (fig. 8.53,a): forţa Ftn – tangentă la cilindrul de rostogolire şi
normală la direcţia dintelui respectiv, forţa radială Fr – pe direcţia x a planului
xCz şi îndreptată spre axa roţii. În planul yCz, tangent la cilindrul de rostogolire,
forţa Ftn se descompune în alte două componente (fig. 2.53,b): forţa tangenţială
Ft , pe direcţia y şi forţa axială Fa, pe direcţia z.
Forţa tangenţială Ft se determină cu relaţia (2.106) ca şi la angrenajele cu
dantură dreaptă. Forţele radială Fr şi axială Fa rezultă din fig. 2.53:
Ft
Fr = Ftn tg  wn = tg  wn ; (2.108)
cos 
Fa = Ft tg  , (2.109)
considerând că βw = β.
Între forţele care acţionează asupra pinionului şi roţii conduse, există
următoarea corelaţie: Ft 2 = Ft1 ; Fr 2 = Fr1 ; Fa 2 = Fa1 , calculându-se, de regulă,
numai forţele corespunzătoare pinionului, Ft1, Fr1 şi Fa1.
Toate forţele au punctul de aplicaţie ("vârful săgeţii") în polul angrenării.
Sensul forţelor tangenţiale şi radiale se stabileşte la fel ca la angrenajele
cilindrice cu dantură dreaptă.
Sensul forţelor axiale depinde de sensul de rotaţie, de sensul înclinării
danturii şi de rolul roţii în angrenaj, conducătoare sau condusă. Modul de
stabilire a sensului forţelor axiale este prezentat în fig. 2.53,c şi are în vedere
faptul că forţa axială Fa şi forţa tangenţială Ft provin din descompunerea forţei
Ftn – perpendiculară pe direcţia dintelui (v. şi fig. 2.53,b). Deci, cunoscând sensul
forţei tangenţiale Ft, rezultă sensul forţei axiale Fa. (v. fig. 2.53,c). Pentru
stabilirea sensului forţei axiale Fa, componenta tangenţială se reprezintă,
convenţional, rabătută cu 90o în sensul rotirii, deoarece în această poziţie se vede
dintele în adevărata sa poziţie; în acest fel, forţa axială rezultă ca fiind redusă la
axa arborelui, punctul ei de aplicaţie fiind tot polul angrenării.
Influenţa schimbării sensului înclinării danturii şi/sau a sensului de rotaţie
asupra sensului forţelor axiale, se prezintă comparativ în fig. 2.54,a respectiv
fig. 2.54, b şi c.
a b c
Fig. 2.54
2.11. MECANISME CU ROŢI DINŢATE
2.11.1. Mecanisme cu roţi dinţate cu axe fixe
Raportul de transmitere realizat de un angrenaj nu este suficient în practică.

Din această cauză se utilizează mecanismele formate din mai multe roţi dinţate.
Fie mecanismul din figura 2.55,a, format din k axe fixe, la care se cere
1
determinarea raportului de transmitere i1k = , cunoscând numerele de dinţi ale
k
roţilor dinţate.
Rapoartele de transmitere parţiale vor fi:
 z
i1,2 = 1 = 2 ;
2 z1
2 z3
i2 ,3 = = ;
3 z2
 Z
i3 ,4 = 3 = 4 ; (2.110)
4 z3
....
( k −1 ) z
i( k −1 )k = = k .
k z( k −1 )
Efectuând produsul rapoartelor de transmitere parţiale, se obţine:
1 2 3 ( k −1 ) z2 z3 z4 z 
i12i23i34 ....i( k −1 )k = ... = ... k = 1 = i1,k . (2.111)
2 3 4 k z1 z2 z3 z(k −1 ) k
Rezultă că
1 z z z ...z
i1,k = = i1,2i2 ,3i3,4 ....i( k −1 )k = 2 3 4 k ( −1) ,
m
(2.112)
k z1 z2 z3 ...z(k −1 )
unde m reprezintă numărul angrenărilor exterioare.
Raportul de transmitere total i1,k este deci egal cu produsul rapoartelor de
transmitere parţiale. Semnul raportului este dependent de numărul angrenărilor
exterioare (care schimbă sensul).
Mecanismul din figura 2.55,a se numeşte tren de angrenaje, având utilizare
la reductoare cu mai multe trepte, cutii de viteză etc.
Un caz particular al trenului de angrenaje îl constituie mecanismul din
z1
1 z1
2 ω1
z’2 1
z2
ω1
3
2 z’4 z3
z2 4
z4
3
z3 z’3 4 zk
z4
zk ωk
ωk
k k
a b
Fig. 2.55
figura 2.55,b, pentru care raportul de transmitere i1,k, conform celor de mai sus,
rezultă:
1 2 3 ( k −1 )
i1,k = i1,2i2 ,3i3 ,4 ....i( k −1 )k = ... =
2 3 4 k
z2 z3 z4 z z
= ... k = k ( −1) ;
m
(2.113)
z1 z2 z3 z( k −1 ) z1
 z
i1,k = 1 = k ( −1) .
m
k z1
Se constată că roţile dinţate z2, z3...z(k-1) nu influenţează mărimea raportului
de transmitere. Acestea pot influenţa numai semnul (sensul de rotaţie) raportului
de transmitere. Aceste roţi se numesc parazite.
Mecanismele cu roţi parazite servesc la transmiterea mişcării între axe
paralele situate la distanţe relativ mari.
2.11.2. Mecanisme cu roţi dinţate cu axe mobile. Mecanisme

planetare
Se numesc mecanisme planetare acele mecanisme formate din roţi dinţate,

cilindrice sau conice, în care se întâlnesc roţi dinţate care se rotesc în jurul axei
proprii, iar aceasta se roteşte în jurul unei axe fixe.

Mecanismul din fig. 2.56 este un mecanism planetar şi se compune din
roţile dinţate z1 şi z3 – cu axe fixe, grupul de roţi z2 şi z’2 – cu axă mobilă şi
elementul H de menţinere la distanţă constantă a acestora. Roţile z1 şi z3 se
numesc roţi centrale. Grupul de roţi z2, z’2 (un singur element cinematic) se
numeşte satelit, iar elementul H braţ port sateliţi. Axa roţilor z1 și z3, axă fixă, se
numeşte axă centrală.
z2
2 z’2
1 3
H
ωH
ω1
z1
z3
Fig. 2.56
O altă varaintă constructivă este în fig. 2.57, la care roțile centrale z1 şi z3

sunt de aceeași parte iar roata centrală z3 are dantură interioară.
Mecanismele planetare sunt mecanisme plane (de familia a III-a), datorită
faptului că mişcarea elementelor are loc în plane paralele.
Fig. 2.57
Mobilitatea mecanismului din fig. 2.56 este M=1.
În cazul mecanismelor planetare cu M = 1, având un singur element
conducător, se poate cere determinarea raportului de transmitere de la acesta la
unul din elementele conduse, în funcţie de numărul de dinţi ale roţilor, presupuse
cunoscute.
Pentru mecanismul planetar din fig. 2.56, se cere determinarea raportului de
1
transmitere i1,H = = f ( zi )
H
Sunt cunoscute: metoda analitică şi metoda grafică de determinare a
raportului de transmitere. Metoda analitică, mai precisă şi mai expeditivă, se va
prezenta în continuare.
Metoda analitică permite transformarea mecanismului cu axe mobile într-un
mecanism cu axe fixe, prin inversarea mişcării, motiv pentru care se mai numeşte
şi „metoda inversiunii mişcării”.
De menţionat că nu este permis să se intervină în construcţia mecanismului.
Metoda analitică constă în identificarea braţului port-satelit H şi
imprimarea, faţă de axa centrală, întregului mecanism a unei mişcări cu viteza
unghiulară egală dar de semn contrar cu cea a braţului port-sateliţi.
Imprimând, în mod imaginar, mecanismului din fig. 2.56 o mişcare de
rotaţie egală şi de sens/semn contrar cu cea a braţului H, elementele 1, 2, 3 şi H,
care au vitezele unghiulare 1; 2; 3 = 0; H, vor avea vitezele unghiulare
1–H, 2–H, 3–H = –H, H–H = 0. Braţul H, având H = 0, este fix, iar
mecanismul cu axe mobile se "transformă" într-un mecanism cu axe fixe.
Mişcarea se poate transmite de la roata z1 la z3, sau invers, iar acest raport de
transmitere se poate scrie:
 −  H z2 z3
i1H,3 = 1 = ( −1) .
2
(2.114)
3 −  H z1 z2
Exponentul H arată că relaţia, cunoscută sub denumirea de formula lui
Willis, se referă la mecanismul cu axe fixe obţinut prin inversarea mişcării.

Raportul de transmitere căutat i1,H = 1 se determină din relaţia (2.114):
H
1 −  H z2 z3  zz z z − z z
3 = = ; i1H = 1 = 1 − 2 3 = 1 2 2 3 . (2.115)
− H z1 z2 H z1 z2 z1 z2
În cazul în care 3  0, elementul 3 devine mobil, mecanismul are
mobilitatea M = 2 şi se numeşte mecanism diferenţial. Noţiunea de raport de

transmitere total nu mai are sens, în acest caz mecanismul având două elemente
conducătoare. Pentru diferenţiale, se stabileşte o ecuaţie de dependenţă a vitezei
elementului condus de vitezele unghiulare ale elementelor conducătoare:
z z  − z z
 H = f (1 ,3 ) = 2 3 3 1 2 1 . (2.116)
z2 z3 − z1 z2
Mecanismele planetare sunt utilizate atât ca transmisii de putere cât şi
cinematice. Cu un număr redus de roţi dinţate se pot realiza rapoarte de
transmitere foarte mari. De asemenea, cu ajutorul mecanismelor planetar –
diferenţiale se pot însuma două mişcări independente (cumularea fluxurilor de
putere de la două motoare către un singur efector) dar şi bifurcarea fluxului de
putere către două elemente conduse (ex: diferenţiale auto). Răspândirea acestor
mecanisme este legată de unele dificultăţi tehnologice, precum şi de asigurarea
unui randament acceptabil, randament care este legat de mărimea raportului de
transmitere, pentru o schemă cinematică dată.
2.11.3. Transmisii cu roţi dinţate
Transmisiile cu roţi dinţate sunt utilizate foarte mult în industrie. Acestea au

rolul de a transmite puterea mecanică: prin orientarea unui flux de putere (tren de
roţi dinţate) sau prin cumularea/bifurcarea a două sau mai multe fluxuri de putere
(diferenţiale); cu/fără modificarea tipului de mişcare (mişcare de rotaţie în/din
mişcare de rotaţie prin angrenaje roată-roată respectiv, mişcare de rotaţie în/din
mişcare de translaţie prin angrenaje roată-cremalieră); cu/fără modificarea
dependentă (invers proporţional) a turaţiei şi momentului de torsiune transmis
(reductoare/amplificatoare de turaţie, cutii de viteze, diferenţiale, cutii de
distribuţie etc.).
Transmisiile cu roţi dinţate sunt subansambluri independente, formate din
angrenaje montate, în general, în carcase închise. Acestea sunt amplasate între
maşina motoare (elementul conducător) şi maşina de lucru (efector, elementul
condus), legăturile fiind realizate cu ajutorul altor subansamble/organe
componente de transmisii mecanice (cuplaje, transmisii prin curele, transmisii
prin lanţ, variatoare de turaţie etc.).
Exemple de transmisii cu roți dințate, utilizate în industria de autovehicule,
sunt prezentate în Anexa 2.27.
2.12. METODOLOGIE DE CALCUL A ANGRENAJELOR
CILINDRICE CU DINŢI DREPŢI SAU ÎNCLINAŢI
În continuare este prezentată metodologia de calcul a angrenajelor cilindrice

cu dinţi drepţi sau înclinaţi, în cele două situaţii pe care un proiectant le poate
întâlni în realitatea din industrie: proiectarea unui angrenaj atunci când nu se
cunoaşte distanţa dintre axe (tab. 2.4) respectiv, proiectarea unui angrenaj când se
impune distanţa dintre axe (tab. 2.5).
Se poate observa că se porneşte de la datele de proiectare (puterea de
transmis P, turaţia pinionului n1, raportul de angrenare udat şi regimul de lucru).
Calculele au la bază solicitările de contact şi de încovoiere, acestea făcându-se în
funcţie de materialele alese.
În funcţie de putere, respectiv momentul de torsiune la intrare, se aleg
materiale din categoria oţelurilor de îmbunătăţire sau de cementare, cu observaţia
că se aleg din aceeaşi categorie pentru pinion şi pentru roată (îmbunătăţire sau
cementare), cu tratament diferenţiat pentru cele două roţi, în scopul realizării
scoaterii din uz sau ajungerii la aceeaşi uzură, la aproximativ acelaşi moment,
pentru ambele roţi. Există şi varianta alegerii de materiale diferite pentru pinion
şi roată, pinionul executându-se dintr-un material cu caracteristici mecanice
superioare, dar această decizie este dependentă de seria de fabricaţie şi de
posibilităţile de aprovizionare.
În tabel se prezintă relaţiile de calcul de rezistenţă pentru predimensionare
apoi, după stabilirea distanţei dintre axe şi standardizarea acesteia, se calculează
geometria roţilor dinţate. Odată îndeplinite condiţiile de funcţionare şi existenţă,
angrenajul se verifică în noile condiţii geometrice cunoscute, încheindu-se cu
elementele de control.
- 158 -
Tabelul 2.4
RELAŢII DE CALCUL PENTRU PROIECTAREA ANGRENAJELOR CILINDRICE, EXTERIOARE SAU INTERIOARE, CU
DANTURĂ DREAPTĂ SAU ÎNCLINATĂ, CÂND NU SE IMPUNE DISTANȚA DINTRE AXE
Denumirea parametrului Simbolul şi Relaţii de calcul*. Recomandări.
Nr. crt. care se determină unitatea de Observaţii
Dantură dreaptă Dantură înclinată
sau se alege măsură
0 1 2 3 4 5
1 DATE DE PROIECTARE
Puterea nominală de P
1.1 Dată de proiectare
transmis kW
Turaţia pinionului n1 Dată de proiectare: n1 – turaţia pinionului angrenajului (turaţia arborelui pe

1.2
angrenajului rot/min care se află pinionul treptei care se calculează).
Dată de proiectare
1.3 Raportul de angrenare udat uSTAS reprezintă raportul de angrenare STAS al treptei care se calculează,
din Anexa 1.4
Durata minimă de Lh
1.4 Dată de proiectare
funcţionare a angrenajului ore
1.5 Sursa de putere; maşina antrenată; caracterul sarcinii, mărimea şocurilor
ale angrenajului
Numărul de roţi cu care
1.6 angrenează pinionul, χ1; χ2 χ1≥1, χ2≥1
respectiv roata condusă
*) În relaţiile cu semn dublu, semnul superior se referă la angrenaje exterioare, iar cel inferior la angrenaje interioare.
Ex.: În notaţia  , semnul superior este semnul +, care se referă la angrenajul exterior; În notaţia , semnul superior este semnul - .
- 158 -
Transmisii cu roţi dinţate
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
 0 ( 0 n )  0 = 20 ; 0
 0 n = 20 ; 0
Profilul cremalierei ha*0 (ha*0 n ) ha*0 = 1; ha*0 n = 1;

1.7
generatoare c0* (c0*n ) c0* = 0, 25; c0*n = 0, 25;
a 0 ( a 0n )  a 0 = 0,38m (0,375m)  a 0 n = 0,38m (0,375mn )
2 ALEGEREA MATERIALELOR ŞI A TENSIUNILOR LIMITĂ
Alegerea materialelor Simbolul materialelor, tratamentul termo-chimic aplicat, durităţile H1 şi Anexa 2.1
celor două roţi, a H2, tensiunile de rupere σr1,2, limitele de curgere σ02 1,2.
2.1
tratamentului termic şi a Se aleg în funcţie de condiţiile de funcţionare şi exploatare. 1HRC≈
durităţilor La oţelurile de cementare şi de îmbunătăţire se consideră HBpinion = HBroată 0HB
Tensiunile limită pentru σH lim
2.2 solicitarea de contact, σF lim Anexa 2.2
respectiv de încovoiere MPa
3 CALCULUL DE PREDIMENSIONARE
Tensiunile admisibile 
pentru solicitarea de
σHP 1,2  HP1,2 = H lim Z N 1,2 Z L Z R1,2 ZV ZW Z x ;  HP = min ( HP1 , HP 2 )
σHP S H min
3.1 contact, respectiv de
σFP 1,2  F lim
încovoiere, pentru
MPa  FP1,2 = YN 1,2YR1,2Y 1,2Yx1,2
predimensionare S F min
Factorii minimi de
siguranţă pentru SH min În general, pentru siguranţă normală în funcţionare
3.1.1 Anexa 2.3
solicitarea de contact, SF min (probabilitate de defectare ≤1%)
respectiv de încovoiere
Factorii durabilităţii Numărul de cicluri de solicitare: NL1=60n1Lhχ1; NL2=60n2Lh2χ2
pentru solicitarea de ZN 1,2 Dacă N L1,2  N BH = 5 107 respectiv N L1,2  N BF = 3 106 , angrenajul va
3.1.2 Anexa 2.4
contact, respectiv de YN 1,2 funcţiona în domeniul de solicitare pe durată nelimitată la solicitarea de
- 159 -
încovoiere contact respectiv, încovoiere.
- 160 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
3.1.3 Factorul de ungere ZL ZL = f(ν50, σH lim). Anexa 2.6
Factorii rugozităţii
Anexa 2.7,
flancurilor pentru ZR 1,2 ZR = f(Rz 100);
3.1.4 Anexa 2.8,
solicitarea de contact, YR 1,2 YR = f(Rz).
Anexa 2.9
3.1.5 Factorul de viteză Zv Zv = f (v , σH lim) , v=d1n1/60000 [m/s]. Anexa 2.10
Factorul durităţii
3.1.6 ZW Zw = f(HB2 ; Ra1) Anexa 2.11
flancurilor dinţilor
Factorii de mărime pentru

În general, Zx=1
Zx
3.1.7 solicitarea de contact, Yx se alege funcţie de modulul danturii, materialul roţii şi tratamentul Anexa 2.12
Yx 1,2
respectiv de încovoiere termochimic aplicat
z1 – se adoptă din Anexa 2.13;
z2 = udat·z1;
z1, z2 – numere întregi.
Numerele de dinţi pentru
z u = z2 z1 - raportul de angrenare real;
3.1.8 pinion, respectiv pentru 1 Anexa 2.13
roata condusă
z2 u = 0,03 - eroarea limită la raportul de angrenare;
u
Se verifică eroarea la raportul de transmitere, adică 1 −  u .
udat
YSa1 = f ( zn1 ; xn1 );
YSa 2 = f ( zn 2 ; xn 2 )
Factorul de corecţie al YSa1 = f ( z1; x1 ); Unghiul de înclinare al danturii:
3.1.9 tensiunilor de încovoiere YSa1,2
YSa 2 = f ( z2 ; x2 ) - β=6°…14° pt. roţi cementate; Anexa 2.14
la baza dintelui - β=12°…20° pt. roţi îmbunătăţite.
z
La predimensionare: zn1,2 = 1,23 .
- 160 -
cos 
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
Factorul de corecţie al
concentratorului de Yδ se alege în funcţie de material, tratament termochimic, σ02 şi factorul
3.1.10 Y Anexa 2.15
tensiuni de încovoiere la δ 1,2 YSa, dacă NL>NBF
baza dintelui
Calculul la contact
aw p H = (1, 45...1, 65)(u  1)  aw p H = (0,8...0,9)(u  1) 
T1 T1
3 K A Z E2 3 K A (Z E Z H Z  )2
 ap u 2
HP  ap u 2
HP
Calculul la încovoiere
aw p F = (0, 75...0,9)  aw p F = (0, 75...0,9) 
T1 z1 (u  1) Y Y  T1 z1 (u  1) 2 Y Y 
3 K A  Fa Sa  3 K A  Fa Sa 
 ap   FP   ap cos    FP 
Distanţa dintre axe la aw p YFaYSa Y Y Y Y 
3.2 = max  Fa1 Sa1 ; Fa 2 Sa 2  Anexa 2.16
predimensionare mm   Fp1
 Fp   Fp 2 
Se va lua în considerare valoarea cea mai mare rezultată din calculul la
cele două solicitări, max(awpH , awpF).
La proiectarea cutilor de viteze, aw se rotunjeşte la o valoare convenabilă,
de regulă mai mare sau egală cu max(awpH , awpF).
La proiectarea reductoarelor (de uz general), aw se rotunjeşte la o valoare
standardizată (awSTAS cf. STAS 6055), de regulă mai mare sau egală cu
max(awpH , awpF).
În continuare, în calcule, acolo unde apare notaţia aw se va utiliza valoarea
- 161 -
standardizată.
- 162 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
P  KW 
Momentul de torsiune la T1 T1 = 9,55 106 reprezintă momentul de torsiune la arborele pe
3.2.1 n1  rot/min 
arborele pinionului Nmm
care se află pinionul din treapta care se calculează.
Factorul regimului de
3.2.2 KA Se alege în funcţie de condiţiile de funcţionare (v. pct. 1.5) Anexa 2.17
funcţionare
1
Factorul de elasticitate al ZE ZE =
3.2.3  1 − v 1 − v22 
2
Anexa 2.18
materialelor roţilor MPa  1
− 

 E 1 E2 
 x +x 
3.2.4 Factorul zonei de contact ZH ZH = f   ; 1 2  Anexa 2.19
 z1 + z2 
Z  = cos 
Factorul înclinării dinţilor Yβ min = 1-0,25εβ; dacă Yβ min < 0,75
3.2.5
pentru solicitarea de Zβ se consideră Yβ min = 0,75; Anexa 2.20
contact, respectiv de Yβ   
încovoiere dacă Yβ > Yβ min , Y = 1 −   ;
120
dacă Yβ<Yβ min, se consideră Yβ=Yβ min
Coeficientul de lăţime a b
3.2.6 ψap  ap = Anexa 2.21
roţii (preliminar) awp
Factorul de formă al
3.2.7 dintelui pentru solicitarea YFa1,2 YFa1,2 = f(z1,2; x1,2) YFa1,2 = f(zn1,2; xn1,2); Anexa 2.22
de încovoiere
- 162 -
m 2aw 2aw
3.2.8 Modulul danturii m=  mmin mn = cos   mn min Anexa 2.23
mn z1 + z2 z1 + z2
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
mm mmin = 1 mm, pentru transmisii de putere, pentru oţeluri de îmbunătăţire;
mmin = 2 mm, pentru oţeluri cementate, călite şi/sau nitrurate.
Modulul m, respectiv mn, se rotunjeşte la o valoare standardizată, de regulă
cea mai apropiată.
Dacă din calcul se obţine m<mmin, respectiv mn<mmin, atunci se adoptă
modulul minim, mSTAS = mmin şi se recalculează numerele de dinţi z1,
z2 :
2aw cos 
- recalcularea numărului de dinţi ai pinionului: z1 = ;
mn ( udat + 1)
2aw cos 
- recalcularea numărului de dinţi ai roţii: z2 = − z1 ;
mn
- se adoptă, pentru z1 şi z2, valori întregi;
z2
- raportul de angrenare real u = ;
z1
u
- se verifică eroarea la raportul de angrenare: 1 − u = 0, 03 .
udat
În continuare, în calcule, se va lucra cu noile valori ale numerelor de dinţi.
4. CALCULUL ELEMENTELOR GEOMETRICE ALE ROŢILOR ŞI ANGRENAJULUI
Distanţa dintre axe de a 1 1 mn
4.1 a = m( z1 + z2 ) a= ( z1 + z2 )
referinţă mm 2 2 cos 
- 163 -
- 164 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
1
Se verifică eroarea la distanţa dintre axe: aw - a  mn .
2
Dacă nu sunt satisfăcute, simultan, eroarea la raportul de angrenare şi
eroarea la distanţa dintre axe, se recalculează/adoptă z1, z2, u
(v. şi pct. 3.2.8) şi a în aşa fel încât cele două erori menţionate anterior
să fie îndeplinite.
La calculul elementelor geometrice ale roţilor angrenajelor, se va lucra cu
5 zecimale: distanţa dintre axe de referinţă a; unghiul de presiune în
plan frontal αt; unghiul real de angrenare, αwt în plan frontal, respectiv

αwn în plan normal; coeficientul deplasării totale (sumă) de profil, xsn în
plan normal, respectiv xst (xs) în plan frontal; coeficientul deplasării de
profil, pentru pinion/roată, xn1,2; diametrele cercurilor roţilor (de
divizare d1,2, de bază db1,2, de rostogolire dw1,2, de cap da1,2, de picior
df1,2) etc.
Unghiul frontal al αt
4.2 αt=α αt = arctg (tg αn/cos β)
profilului de referinţă grade
Dacă aw = a
α α w= α α wt = α t
Unghiul real de angrenare w; Dacă aw ≠ a
4.3 αwt,
în plan frontal  a   a 
grade
 w = arccos  cos    wt = arccos  cos  t 
 aw   aW 
Dacă aw = a, În toate
Coeficienţii deplasărilor Pentru angrenajul nedeplasat relaţiile în
de profil, respectiv xs, x1, x2 x1= x2 =0 xn1=xn2 =0 care
4.4
coeficienţii deplasărilor xsn, xn1, xn2 Pentru angrenajul zero deplasat intervin,
- 164 -
de profil în plan normal x1= -x2 xn1= -xn2 coeficienţii
Se recomandă 0<x1≤0,6 Se recomandă 0<xn1≤0,6 deplasării
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
Dacă aw ≠ a de profil se
inv w − inv inv wt − invt introduc cu
xs = x2  x1 = ( z2  z1 ) xsn = xn 2  xn1 = ( z2  z1valoarea
)
2tg  2tg  n
algebrică
x z x z
Se recomandă 1 = 2 Se recomandă n1 = 2 (cu semnul
x2 z1 xn 2 z1 lor).
sau x1=0,03(30 - z1); x2 = xs – x1 sau xn1=0,03(30 - z1); xn2 = xsn – xn1
Notă: Se verifică
- funcţia „invα” se defineşte ca inv = tg −  , unde argumentul funcţiei condiţia de
se exprimă în grade sau radiani (ex: inv   = tg   −   rad  ); evitare a
interferenţei

- conversia în radiani a unui unghi exprimat în grade:  radiani =  grade , (v. pct. 5.1)
180
 
adică se poate scrie inv wt = tg wt −  wt ; invt = tgt − t .
180 180
mn
d d1 = z1 ;
Diametrele cercurilor de 1 d1 = mz1 ; cos 
4.5 d2
divizare d2 = mz2 mn
mm d2 = z2
cos 
d
Diametrele cercurilor de b1 db1 = d1  cos  ; db1 = d1 cos t ;
4.6 db2
bază db 2 = d2  cos  db 2 = d2  cos t
mm
- 165 -
- 166 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
cos  t db1
d w1 = d1 = ;
cos  db1 cos  wt cos  wt
d w1 = d1 = ; cos  t
d
Diametrele cercurilor de w1 cos  w cos  w d w2 = d2 =
db 2
4.7
rostogolire
dw2
cos  d cos  wt cos  wt
mm d w2 = d2 = b2 d w1 + d w2
cos  w cos  w Se verifică = aw
2
Se admit diferenţe de max. ±0,0005
 z 
d f 1 = mn  1 − 2 ( han + c*n − xn1 )  ;

d f 1 = m  z1 − 2 ( ha* + c* − x1 ) ;
*
d
Diametrele cercurilor de f1  cos  
4.8 df2
picior
mm d f 2 = m  z2 2 ( ha* + c* x2 )  z
d f 2 = mn  2 2 ( han
* 
+ c*n  xn 2 ) 
 cos  
 z 
d a1 = 2aw mn  2 + 2 xn 2 
m ( z2 2ha* + 2 x2 )
*
2han
d
Diametrele cercurilor de a1 da1 = 2aw  cos  
4.9 da2
cap da 2 = 2a m ( z1 − 2ha* + 2 x1 )  z 
mm d a 2 = 2aw mn  1 − 2han
*
+ 2 xn1 
 cos  
Pasul pe cercul de
p pn =  mn
pn p = pn =  m
4.10 divizare în plan normal,  mn
pt pt =
respectiv frontal
mm cos 
Pasul pe cercul de bază, pb
4.11 respectiv pasul pe cercul pbt pb = p cos  pbt = pt cos t
de bază în plan frontal mm
- 166 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
 dy 
Unghiul de înclinare al  y = arctg  tg  ;
danturii pe un cerc
βy  d 
4.12 βb Pe cercul de bază,
oarecare respectiv, pe
grade d 
cercul de bază b = arctg  b tg 
d 
b1
4.13 Lăţimile roţilor b2 b2 =  a  aw ; b1 = b2 + b ; Δb=(1…4)mm
mm
5. VERIFICAREA CONDIŢIILOR GEOMETRICE DE FUNCŢIONARE CORECTĂ A ANGRENAJULUI
14 − z1 14 − z1
x1  x1min ; x1min = ; xn1  xn1min ; xn1min = ;
Condiţia de evitare a 17 17
5.1
interferenţei 14 − z2 14 − z2
x2  x2 min ; x2 min = xn 2  xn 2 min ; xn 2 min =
17 17
d − d  d a 2 − db 2
2 2 2 2
 d2 − d2  d2 − d2
  = a1 b1   =  a1 b1 a2 b2
2 m cos   2 mn cos  t

2aw sin  w
Gradul de acoperire al
 2 m cos  2aw sin  wt 
 cos 
5.2
angrenajului în plan
β 2 mn cos  t 
frontal, suplimentar,
 b sin 
respectiv total  = 2
 mn
  =  +   ;
1,1…1,3 ≤  < 2
6. VERIFICAREA ANGRENAJULUI
- 167 -
6.1 Recalcularea distanţei aw rec Solicitarea de contact
- 168 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
dintre axe mm aw rec H = ( u  1)  aw rec H = ( u  1) 
T1 K A K v K H  K H T1 K A K v K H  K H
3 3
2 ap HP
2
u 2 ap HP
2
u
 3 ( Z E Z H Z )  3 ( Z E Z H Z Z  )
2 2
Solicitarea de încovoiere
T1 z1 ( u  1) cos 2  T1 z1 ( u  1) cos 2  t
2 2

aw rec F = 3  aw rec F = 3 
2 ap cos 2  w 2 ap cos  cos 2  wt
YFaYSa YFaYSa
 3 K A K v K F  K F Y  3 K A K v K F  K F Y Y
 Fp  Fp
= max  Fa1 Sa1 ; Fa 2 Sa 2 
 Fp   Fp1  Fp 2 

 H lim
Recalcularea tensiunilor σHP 1,2  HP1,2 = Z N 1,2 Z L Z R1,2 ZV ZW Z x ;  HP = min ( HP1 , HP 2 )
admisibile pentru σHP S H min
6.1.1
solicitarea de contact, σFP 1,2  F lim
respectiv de încovoiere MPa
 FP1,2 = YN 1,2YR1,2Y 1,2Yx1,2
S F min
 x +x 
6.1.2 Factorul zonei de contact ZH Z H = f   ; 1 2  - v. şi pct. 3.2.4 Anexa 2.19
 z1 + z2 
- 168 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
4 −  
Z =
3
(1 −   ) +  dacă    1;

1
= dacă    1;
Factorul gradului de 4 −  
Z = ;
acoperire pentru Zε 3
6.1.3 0, 75
solicitarea de contact, Yε 0, 75
Y = 0, 25 + Y = 0, 25 + ,
respectiv de încovoiere   n

unde   n = este gradul de
cos 2 b
acoperire al angrenajului
echivalent
Factorul înclinării dinţilor
pentru solicitarea de Zβ Z  = f (  ) - v. pct. 3.2.5
Y = f (  ;   )
6.1.4 Anexa 2.20
contact, respectiv de Yβ
încovoiere
Anexa 2.5,
6.1.5 Factorul de ungere ZL ZL = f(ν50, σH lim).
Anexa 2.6
Anexa 2.7,
flancurilor pentru ZR 1,2 ZR = f(Rz 100);
6.1.6 Anexa 2.8,
solicitarea de contact, YR 1,2 YR = f(Rz).
Anexa 2.9
6.1.7 Factorul de viteză Zv Zv = f (v , σH lim) , v=d1n1/60000 [m/s]. Anexa 2.10
Factorii de mărime pentru În general, Zx=1
Zx
6.1.8 solicitarea de contact, Yx se alege funcţie de modulul danturii, materialul roţii şi tratamentul Anexa 2.12
- 169 -
Yx 1,2
respectiv de încovoiere aplicat
- 170 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
Anexa 2.8
6.1.9 Factorul dinamic Kv KV=f(v; z1; treapta de precizie; domeniul de funcţionare al angrenajului) Anexa 2.9
Anexa 2.24
Factorul de repartizare a
sarcinii pe lăţimea
K KHβ = f(H1, H2, ψd, poziţia angrenajului faţă de lagăre)
6.1.10 danturii pentru solicitarea Hβ Anexa 2.25
KFβ KFβ = f(H1, H2, ψd, poziţia angrenajului faţă de lagăre)
de contact, respectiv de
încovoiere
Conform DIN 3990-70:

K H = 1 + 2 ( q − 0,5) (1/ Z2 − 1) ;
K F = 1 + 2 ( q − 0,5 )(   − 1) , pentru    2;
= q   , pentru    2 şi q  1/   ;
= 1, pentru    2 şi q  1/   .
Factorul de repartizare a
sarcinii în plan frontal qα - factor auxiliar,
KHα
6.1.11 pentru solicitarea de
KFα  f −4
contact, respectiv de q = 4  0,1 + pbr  , pentru roţi cu durităţi  350HB;
încovoiere  Ft / b 
 f pbr − 2 
= 4  0,1 +  , pentru roţi cu durităţi >350HB.
 Ft / b 
Dacă qα < 0,5, se consideră qα=0,5 iar dacă qα > 1, se consideră qα=1.
Abaterea efectivă a pasului de bază fpbr, la proiectarea unui angrenaj nou,
se consideră fpbr = fpb2 = f(d2, mn, treapta de precizie) - v. Anexa 2.24.
Factorul de formă al YFa1,2 = f(zn1,2; xn1,2);
- 170 -
6.1.12 dintelui pentru solicitarea YFa1,2 YFa1,2 = f(z1,2; x1,2) Anexa 2.22
de încovoiere zn1,2 - v. pct. 3.1.9
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
Factorul de corecţie al YSa1 = f ( z1; x1 ); YSa1 = f ( zn1 ; xn1 );
6.1.13 tensiunilor de încovoiere YSa1,2 Anexa 2.14
la baza dintelui YSa 2 = f ( z2 ; x2 ) YSa 2 = f ( zn 2 ; xn 2 )
concentratorului de Yδ se alege în funcţie de material, tratament, σ02 şi factorul YSa, dacă
6.1.14 Y Anexa 2.15
tensiuni de încovoiere la δ 1,2 NL>NBF
baza dintelui
6.2 Recalcularea ψa rec Dacă awrec<awSTAS, se consideră ψa rec= ψap.
coeficientului de lăţime  aw rec max 
3
Dacă awHrec > awSTAS sau awFrec > awSTAS,  arec =  ap   şi se

 awSTAS 
 arec
verifică dacă 1-   a = 0,1...0,12 , unde
 ap
aw rec max = max(awHrec , awFrec).
6.3 Lăţimile roţilor b1; b2 b2 = ψa rec·awSTAS
mm b1 = b2 + Δb ; Δb = (1…4)mm
7. ELEMENTE DE CONTROL
 n
N1 = z1 + 0,5 N1 = zn1 + 0,5
Numerele de dinţi (goluri) 180 180
N
7.1 pentru măsurarea lungimii 1  n
peste dinţi (goluri)
N2 N 2 = z2 + 0,5 N 2 = zn 2
+ 0,5
180 180
N1 şi N2 se rotunjesc la numere întregi. Rotunjirea se va face la 0,5.
- 171 -
- 172 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
WNn1 = mn cos  n ( N1 − 0,5 )  +
+ zn1inv n + 2 xn1mn sin  n
WNn 2 = mn cos  n ( N 2 − 0,5 )  +
WN 1 = m  cos ( N1 − 0,5 )  +
Lungimea peste dinţi WN1 + zn 2inv n + 2 xn 2 mn sin  n
(goluri), lungimea peste WN2 + z1inv  + 2 x1m sin  Se verifică condiţiile
7.2
dinţi (goluri) în plan WNn1 WN 2 = m  cos ( N 2 − 0,5 )  + b1  WNn1 sin b + 5 şi
normal WNn2
+ z2inv  + 2 x2 m sin  b2  WNn 2 sin b + 5 ,

unde βb şi zn1,2 - v. pct. 4.12 şi 6.1.12.
Dacă condiţiile de mai sus nu sunt
îndeplinite, se calculează lungimea
peste bile (role).
- 172 -
Tabelul 2.5
RELAŢII DE CALCUL PENTRU PROIECTAREA ANGRENAJELOR CILINDRICE, EXTERIOARE SAU INTERIOARE, CU
DANTURĂ DREAPTĂ SAU ÎNCLINATĂ, CÂND SE IMPUNE DISTANŢA DINTRE AXE
Denumirea parametrului Simbolul şi Relaţii de calcul*. Recomandări.
Nr.
care se determină unitatea de Observaţii
Crt. Dantură dreaptă Dantură înclinată
0 1 2 3 4 5
1.1
… Conform pct. 1.1 … 1.7 din tab. 2.4
1.7
Dată de proiectare, impusă de restricţii şi/sau constrângeri constructive,
funcţionale, tehnologice etc.
Distanţa dintre axe aw De exemplu, în cazul reductoarelor cilindrice cu două trepte, la cazul
1.8 Anexa 2.16
impusă mm reductoarele obișnuite, se poate adopta valoarea ”standardizată” imediat
inferioară celei de la treapta I iar la reductoarele coaxiale, se adoptă
aceeași valoare cu distanța dintre axe de la treapta I.
Alegerea preliminară a Simbolul materialelor, tratamentul termo-chimic aplicat, durităţile H1 şi
materialelor celor două H2, tensiunile de rupere σr1,2, limitele de curgere σ02 1,2.
2.1 Anexa 2.1
roţi, a tratamentului Se aleg în funcţie de condiţiile de funcţionare şi exploatare.
termic La oţelurile de cementare şi de îmbunătăţire se consideră HBpinion = HBroată
Numerele de dinţi pentru
z1
2.2 pinion, respectiv pentru Conform pct. 3.1.8, tab. 2.4 Anexa 2.13
z2
roată
Raportul de angrenare
2.3 u Conform pct. 3.1.8, tab. 2.4
real
- 173 -
- 174 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
 HP nec = (1, 75...2,12) Z E   HP nec = (1, 75...2,12) Z E 
T1 (u  1)3 T1 (u  1)3
 K  K
 a aw3u A  a aw3u A
Tensiunile admisibile  FP nec1 = (0, 42...0, 73)   FP nec1 = (0, 42...0, 73) 
Anexa 2.21
necesare, din condiţia de T z (u  1) 2 T z (u  1) 2
σ  11   11 3  Anexa 2.18
rezistenţă la solicitarea de HP nec
2.4
contact, respectiv de
σFP nec 1,2  a aw 3  a aw cos  Anexa 2.17
MPa K AYFa1YSa1 K AYFa1YSa1 Anexa 2.22

încovoiere, pentru
Anexa 2.14
predimensionare Y Y Y Y
 FP nec 2 =  FP1 Fa 2 Sa 2  FP nec 2 =  FP1 Fa 2 Sa 2
YFa1 YSa1 YFa1 YSa1
β - v. tab. 2.4, pct. 3.1.9.
T1, ψa – v. tab. 2.4, pct. 3.2.1 şi 3.2.6.
ZE, KA, YFa, YSa - v. tab. 2.4, pct. 3.2.3, 3.2.2, 3.2.7, 3.1.9.
S 
Tensiunile limită  H lim pr1,2 = H min HP nec
necesare, pentru σH lim pr 1,2 Z N 1,2 Anexa 2.3,
2.5 solicitarea de contact, σF lim pr 1,2 S F min FP nec1,2 Anexa 2.4,
respectiv de încovoiere, MPa  F lim pr1,2 = Anexa 2.15
YN 1,2Y 1,2
pentru predimensionare
SH min, SF min, ZN, YN, Yδ - v. tab. 2.4, pct. 3.1.1, 3.1.2 şi 3.1.10.
Alegerea materialelor
celor două roţi, a σH lim 1,2 În funcţie de σH lim pr 1,2 şi σF lim pr 1,2, se aleg materialele, tratamentele
Anexa 2.1,
2.6 tratamentului, durităţilor σF lim 1,2 aplicate, durităţile obţinute, tensiunile de rupere σr1,2, limitele de
Anexa 2.2
şi a tensiunilor limită, MPa curgere σ02 1,2 precum şi tensiunile limită σH lim 1,2 şi σF lim 1,2.
pentru predimensionare
- 174 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
3 CALCULUL DE DIMENSIONARE ŞI VERIFICARE
Calculul elementelor m – v. tab. 2.4, pct. 3.2.8 mn – v. tab. 2.4, pct. 3.2.8
geometrice ale roţilor şi a, αt, αw, x1,2, d1,2, db1,2, dw1,2, da1,2, a, αwt, αwn, xn1,2, d1,2, db1,2, dw1,2, da1,2,
angrenajului Verificarea df1,2, verificarea condiţiilor df1,2, verificarea condiţiilor
3.1
condiţiilor geometrice de geometrice de funcţionare corectă a geometrice de funcţionare corectă a
funcţionare corectă a angrenajului angrenajului
angrenajului - v. tab. 2.4, pct. 4.1…4.9, 5.1, 5.2 - v. tab. 2.4, 4.1…4.9, 5.1, 5.2
cos  cos  t
 HP nec dim = Z E Z H Z   HP nec dim = Z E Z H Z Z  
cos  w cos  wt
T1 (u  1)3 T1 (u  1)3
 K A Kv K H K H   K A Kv K H K H 
2 a aw3u 2 a aw3u
Tensiunile admisibile T1 z1 (u  1) 2 T1 z1 (u  1) 2 Anexa 2.24
necesare, din condiţia de  =   FP nec dim 1 =  Anexa 2.25
2 a aw3 2 a aw3 cos 
FP nec dim 1
σHP nec dim
rezistenţă la solicitarea de Anexa 2.19
3.2 σFP nec dim1,2 K A K v K F K F   K A K v K F K F  
contact, respectiv de Anexa 2.20
MPa
încovoiere, pentru cos 2  cos 2  t Anexa 2.22
dimensionare Y YFa1YSa1 Y Y YFa1YSa1 Anexa 2.14
cos 2  w cos 2  wt
YFa 2 YSa 2 b
 FP nec dim 2 =  FP1 , considerând 2 = 1
YFa1 YSa1 b1
ZH, Zε, Yε, Zβ, Yβ, Kv, KHα, KFα, KHβ, KFβ, YFa1,2, YSa1,2 - v. tab. 2.4,
pct. 6.1.5, 6.1.6, 6.1.7, 6.1.2, 6.1.4, 6.1.3, 6.1.8, 6.1.9,
- 175 -
- 176 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5
S H min HP nec dim
 H limdim1,2 =
Z N 1,2 Z L Z R Z v Z w Z x Anexa 2.6
Tensiunile limită
Anexa 2.7
necesare, pentru σH lim dim 1,2 S F min FP nec dim 1,2
3.3 solicitarea de contact σF lim dim 1,2  F limdim1,2 = . Anexa 2.10
YN 1,2Y 1,2YR1,2Yx1,2 Anexa 2.11
respectiv de încovoiere, MPa
pentru dimensionare v, alegerea lubrifiantului, treapta de precizie, Ra1,2 - anexele 2.5, 2.8 şi 2,9. Anexa 2.12
ZL, ZR, YR, Zv, Zw, Zx, Yx, Yδ - v. tab. 2.4, Anexa 2.14

pct. 6.1.10, 6.1.11, 6.1.12, 3.1.6, 6.1.13, 6.1.14.
În funcţie de σH lim dim 1,2 şi σF lim dim 1,2, se aleg materialele, tratamentele
aplicate, durităţile obţinute, tensiunile de rupere σr1,2, limitele de
Alegerea materialelor curgere σ02 1,2 precum şi tensiunile limită σH lim 1,2 şi σF lim 1,2.
celor două roţi, a Dacă materialele alese coincid cu cele de la predimensionare se determină
σ
tratamentului, durităţilor H lim 1,2
  lim dim 
2
σ
 , unde  lim dim = max ( lim dim 1 ,  lim dim 2 ) .
3.4
şi a tensiunilor limită, la F lim 1,2  arec = a 
  lim 
MPa
contact, respectiv la
încovoiere  arec
Se verifică îndeplinirea condiţiei 1 −   a = 0,1...0,12 .
a
b2
Determinarea lăţimilor
3.5 b1 Conform pct. 6.3 din tab. 2.4
roţilor
mm
Determinarea elementelor
3.6 Conform pct. 7.1 şi 7.2 din tab. 2.4
de control
- 176 -
2.13. TRANSMISII CU ROŢI DINŢATE. REDUCTOARE DE

TURAŢIE
Reductoarele de turaţie sunt transmisii cu roţi dinţate realizate cu scopul

reducerii turaţiei între arborele de intrare şi cel de ieşire, în limita raportului de
transmitere pentru care a fost proiectat, fluxul de putere fiind constant.
Reductoarele sunt subansambluri independente, formate din angrenaje
montate în carcase închise. Acestea se montează între motorul electric şi maşina
de lucru, cu ajutorul cuplajelor sau al transmisiilor prin curele.
Larga răspândire a reductoarelor a făcut posibilă standardizarea acestora în
mai multe tipodimensiuni de uz general, STAS 6055. În acest sens s-au
standardizat şi distanţele între axe, rapoartele de transmitere şi înălţimea axei faţă
de talpa reductorului, ceea ce permite realizarea, cu un număr relativ scăzut de
piese diferite, a unei game mari de tipodimensiuni de reductoare. Standardele de
reductoare stabilesc caracteristicile geometrice ale acestora, precum şi puterile şi
limita termică a puterii pentru diferite distanţe între axe, turaţii ale arborelui de
intrare şi rapoarte de transmitere (prin limita termică se înţelege puterea maximă
pe care o suportă reductorul la temperatura limită admisibilă de funcţionare, ta 
700C).
Reductoarele cilindrice cu o treaptă realizează un raport de transmitere i =
2...6,3, cele cu două trepte i = 7,1...40, iar cele cu trei trepte i = 45...280. Se
permite o abatere de la raportul de transmitere nominal de  2,5% pentru
reductoarele cu o treaptă, respectiv 3% pentru cele cu două sau trei trepte.
Reductoarele melcate cu o treaptă realizează rapoarte de transmitere i = 8...63, la
care se permite o abatere de  3%.
Reductoarele sunt de mai multe feluri:
• După numărul de trepte de reducere a turaţie:
- reductoare întro treaptă;
- reductoare în două trepte;
- reductoare în trei sau mai multe trepte.
• După tipul roţilor dinţate din componenţă:
- reductoare cilindrice;
- reductoare conice;
- reductoare melcate;
- reductoare combinate (conico-cilindrice, cilindro-melcate, melcato-

cilindrice etc).
• După poziţia planului ce conţine axele roţilor:
• - reductoare cu axele în plan orizontal;
- reductoare cu axele în plan vertical.
- reductoare cu axele în plan orizontal;
- reductoare cu axele în plan vertical;
- reductoare cu axele într-un plan înclinat.
• După poziţia arborilor în timpul funcţionării:
- fixă-reductoare cu axe fixe;
- mobilă-reductoare cu axe mobile/planetare.
Scheme de reductoare de diferite construcţii şi număr de trepte sunt

prezentate, centralizat, în tab. 2.6.
Tabelul 2.6
1. REDUCTOARE CU O TREAPTĂ
1.1 Cilindrice
Orizontal, obişnuit Vertical, cu intrarea Vertical, cu intrarea Vertical, cu arborii
pe sus pe jos verticali
imax=8, pentru dantură dreaptă; imax=10, pentru dantură înclinată

1.2 Conice
Orizontal, obişnuit Vertical, obişnuit Cu arborele roţii imax=5, pentru dantură
dispus vertical dreaptă.
imax=6, pentru dantură
curbă.
2. REDUCTOARE CU DOUĂ TREPTE
2.1 Cilindrice orizontale
Obişnuit Coaxial Bifurcat în treapta I Bifurcat în treapta a II-a
2.2. Cilindrice verticale

Obişnuit Coaxial Bifurcat în treapta I Bifurcat în treapta a II-a
2.3. Bifurcat în treapta I şi cu dantură în V în treapta a II-a

Vertical imax=50.
Orizontal
2.3. Conico–cilindrice
Orizontal Combinat, orizontal cu imax=45.
intrarea verticală Treapta conică se foloseşte totdeauna
ca treaptă rapidă, angrenajele conice
având o capacitate de încărcare mai
mică decât cele cilindrice, la acelaşi
gabarit.
Fig. 2.58 a
Fig. 2.58, b
1
1'
14
15
8
7
Fig. 2.58, c
15'
9
14'
11
10
13'
2
14'
3
14
2'
3'
Fig. 2.58, d
6'
12'
6
5
4 3"
4'
12
13
3.REDUCTOARE CU TREI TREPTE
3.1 Cilindrice orizontale
imax=250.
Necesită, în general, măsuri constructive
deosebite pentru asigurarea ungerii prin
barbotare a tuturor angrenajelor.
3.2 Conico–cilindrice orizontale

imax=200.
Este dificil de asigurat ungerea prin
barbotare a treptei conice.
Particularităţile treptei conice prezentate la
reductoarele conico–cilindrice cu doua
trepte sunt valabile şi la aceste reductoare.
Principalele elemente componente ale unui reductor sunt arătate în figura

2.58: 1, 1'- corpul şi capacul, 2, 2' - roţi dinţate, 3, 3', 3" - arbori, 4, 4' - lagăre
cu rulmenţi, 5 - inel distanţier, 6, 6' - capace de rulmenţi, 7 - capac de vizitare,
8 - răsuflătoare, 9 - şurub-inel pentru ridicare, 10 - indicator de nivel de ulei, 11
- dop golire, 12 - pană, 13 - ştift conic pentru centrare relativă semicarcase, 14 -
şurub de fixare, 15 - nervură/bosaj pentru rigidizare.
Cele două ştifturi conice 13, pentru centrarea relativă a semicarcaselor, se
aşeză asimetric faţă de axa longitudinală, la distanţă cât mai mare posibil.
Capacele de vizitare 7 servesc pentru examinarea danturii roţilor dinţate şi
pentru verificarea poziţiei orizontale a reductorului.
Răsuflătoarele 8, asigură eliminarea vaporilor de ulei din interior şi permite
ieşirea şi intrarea aerului, ca urmare a variaţiei de volum a uleiului din cauza
variaţiei de temperatură.
Reductoarele se aleg din cataloagele uzinelor producătoare în funcţie de
parametrii mecanici ce caracterizează un reductor sunt: raportul de transmitere
total itot , numărul de trepte, turaţia nominală la arborele de intrare n1n, distanţa
între axe pentru fiecare treaptă şi cea totală şi puterea nominală Pn.
Indiferent de tipul reductorului, principalele elemente componente sunt:
roţile dinţate, arborii, lagărele, carcasele, capacele, sistemul de ungere, sistemul

de etanşare, elementele auxiliare.
Roţile dinţate din componenţa reductoarelor sunt executate într-o mare
diversitate de forme constructive, care depind de mărimea roţii, impunând un
anumit tip de materialul şi o anumită tehnologie de execuţie. Pinioanele (roţi
conducătoare, cu diametre mici) se execută, de regulă, corp comun cu arborele,
când diametrul acestuia este apropiat de diametrul de picior al pinionului,
da<(1,6 ... 1,8)d, unde d este diametrul arborelui), sau separat, în construcţie
masivă (v. fig. 2.58). Roţile conduse, având diametre mari, se execută doar ca
piese separate. Aceste roţi pot fi în construcţie masivă (neeconomic) sau sub
formă de butuc, disc şi coroană dinţată, soluţie care conduce la reducerea masei
roţii, la economie de oţel aliat şi la obţinerea unei coroane dinţate elastice, cu
scopul îmbunătăţirii repartiţiei sarcinii pe lungimea dintelui.
Semifabricatul pentru construcţia roţii poate fi bară laminată, caz în care
butucul, discul şi coroana se obţin prin strunjire (fig. 2.59,b), cu îndepărtarea unei
mari cantităţi de material (soluţie folosită, de regulă, la un număr redus de piese)
sau obţinut prin matriţare (v. fig. 2.58,c), economisind material şi scule
aşchietoare (soluţie folosită la un număr mare de piese).
Pinioanele conice se execută, de regulă, corp comun cu arborele, iar roţile
conice se execută ca piese separate (fig. 2.59,c). Atât pinioanele cât şi roţile
dinţate conice sunt prevăzute cu o porţiune cilindrică de centrare pe dispozitivul
maşinii de danturat.
Butucul serveşte pentru asamblarea roţii de arbore, prin pene paralele sau
caneluri, discul face legătura între butuc şi coroană, iar coroana dinţată espe
partea care preia sarcina, prin intermediul dinţilor, aceasta trebuind să fie
rezistentă şi, în acelaşi timp, suficient de elastică, pentru a îmbunătăţi repartiţia
sarcinii pe lungimea dintelui. Indiferent de tipul roţilor, cu dantură cilindrică sau
conică, butucul acestora poate fi de aceeaşi lăţime cu roata sau mai mare, caz în
care butucul este dispus simetric (fig. 2.37,a) sau asimetric (fig. 2.37,b şi c).
Lăţimea butucului este determinată de lungimea penei paralele prin care se
asamblează roata pe arbore, sau din alte considerente constructive. Referitor la
forma constructivă a roţilor, trebuie să se ţină seama de următoarele recomandări
(fig. 2.37): Db=(1,6...1,8)d; δ1=(2,5...4)mn, ţinîndu-se cont de recomandările
δ1min=8mm şi (Db-d)/2(δ1+2...4mm); numărul de găuri de uşurare 4…6; d0 – se
alege funcţie de dimensiunile discului roţii; d0<[(df-Db)/2]-δ1 pentru roţi
cilindrice iar pentru roţi conice se alege constructiv.
a b c
Fig. 2.59
Arborii sunt organe de maşini destinate transmiterii momentelor de

torsiune şi preluării momentelor de încovoiere. Arborii reductoarelor se execută
drepţi, cu mai multe trepte de diametre, pentru a se apropia de o grindă de egală
rezistenţă la încovoiere fiind şi rigizi, datorită lungimii mici şi a diametrului
mare. Salturile de diametre (umerii arborilor) servesc pentru fixarea axială a
roţilor dinţate şi a rulmenţilor.
Lagărele se realizează, de regulă, cu rulmenţi de diferite tipuri şi
dimensiuni, funcţie de tipul montajului şi sarcinile care trebuie să le preia. Scopul
lagărelor este de a prelua forţele care provin din angrenaje sau din transmisiile
prin curele sau lanţuri, care pot acţiona pe arborele de intrare sau de ieşire, şi de a
fixa axial arborii.
De aceea tipul rulmenţilor se alege funcţie de tipul montajului ales, iar
dimensiunile acestora funcţie de mărimea încărcării lagărelor cu forţe radiale şi
axiale. Fixarea axială a arborelui, în ambele sensuri, se poate realiza la un singur
capăt sau la ambele capete, la exterior.
În cazul reductoarelor bifurcate în treapta I sau a II-a, unul din arborii

treptei bifurcate este fixat axial prin intermediul danturii în V şi nu prin
intermediul rulmenţilor. În cazul ambelor trepte bifurcate, numai arborele
intermediar este fixat axial prin lagăre, aceasta pentru egalizarea încărcărilor pe
cele două ramuri ale bifurcării.
Carcasele reductoarelor au rolul de a asigura poziţia relativă a arborilor –
prin definirea distanţei dintre axe a angrenajelor – de a prelua forţele din lagăre,
de a fixa axial arborii – prin intermediul lagărelor – şi de a asigura ungerea
angrenajelor şi lagărelor, prin uleiul existent în carcasa inferioară a reductorului.
Se execută, de regulă, din fontă cenuşie prin turnare, pentru serii mari de
fabricaţie, dar şi în construcţie sudată, în cazul unicatelor sau seriilor mici de
fabricaţie.
Reductoarele orizontale (fig. 2.59) au carcasa formată din două părţi,
carcasa inferioară 1 şi carcasa superioară 2, planul de separaţie dintre acestea
fiind în dreptul axelor arborilor, paralel cu planul bazei. Reductoarele verticale au
carcasa formată din mai multe părţi, carcasa inferioară, carcasa superioară şi una
sau două carcase intermediare, planul de separaţie dintre aceste carcase fiind tot
în dreptul axelor arborilor, paralel cu planul bazei.
Pentru asamblare, carcasele sunt prevăzute cu flanşe de prindere, cu lăţimea
mai mare decât grosimea pereţilor carcasei, suprafeţele de separare fiind
prelucrate cu respectarea unor condiţii severe de planeitate şi de rugozitate.
Asamblarea se realizează cu ajutorul unor şuruburi sau a unor prezoane montate
cu joc (cu prestângere).
Menţinerea aceleaşi poziţii relative dintre carcase – la prelucrare şi la
montaj – se realizează prin intermediul unor ştifturi de centrare. Pentru a se
obţine montaje corecte prin asamblările cu şuruburi, trebuie să se asigure o
perpendicularitate a suprafeţei de aşezare a capului şurubului şi/sau a piuliţei faţa
de axa găurii de trecere a şurubului; aceasta se realizează prin executarea unor
lamaje sau prin prelucrarea bosajului obţinut din turnare.
Etanşeitatea carcaselor se obţine prin strângerea acestora, fără ca între
suprafeţele de separaţie să se monteze o garnitură de etanşare, care ar modifica
alezajul rulmenţilor. Lăţimea flanşelor de prindere a carcaselor se determină din
condiţia de asigurare a montajului cu cheia a şuruburilor (piuliţelor) utilizate la
asamblarea carcaselor.
a c
b d
Fig. 2.59
Alezajele pentru montarea rulmenţilor se execută în bosajele existente pe

suprafeţele laterale ale carcaselor, în dreptul arborilor. Pentru mărirea rigidităţii
acestor bosaje, flanşele de prindere au grosimi mai mari în zona acestora şi, în
plus, sunt prevăzute nervuri de rigidizare.
Carcasele inferioare ale reductoarelor sunt prevăzute cu tălpi de prindere a
acestora pe construcţia metalică din fundaţie, cu sistem de control al nivelului de
ulei din baia reductorului şi cu buşon de golire a uleiului. Pentru golirea totală a
uleiului, inclusiv a impurităţilor din baia reductorului, se recomandă ca suprafaţa
inferioară a băii de ulei să fie executată cu o mică înclinare (2o…3o) înspre
orificiul de scurgere. Lăţimea tălpilor de prindere se determină în funcţie de
mărimea şuruburilor de prindere a reductorului pe fundaţie, asemănător cu
stabilirea lăţimilor flanşelor de prindere a carcaselor.
Carcasa superioară este prevăzută cu capac de vizitare (prin care se poate
observa starea dinţilor roţilor), cu buşon de aerisire (pentru a asigura o presiune

normală în interiorul carcasei) şi cu urechi sau inele şurub (de ridicare şi
transportare a reductorului cu utilaje specifice). Deoarece carcasele se obţin, de
regulă, prin turnare, pentru porţiunile care trebuie prelucrate ulterior se vor
prevedea bosaje din turnare. Grosimea pereţilor carcasei nu poate fi mai mică
decât 7 mm, având în vedere specificul procesului de turnare în ceea ce priveşte
umplerea corectă a formei de turnare.
Capacele laterale sunt prevăzute cu porţiuni pentru centrarea în alezajele
carcaselor şi pot fi înfundate sau cu trecere, pentru arborii de intrare şi ieşire din
reductor.
Capacele sunt asamblate pe carcase prin şuruburi montate cu joc, în carcase
realizându-se găuri filetate. De regulă, între capace şi carcasă se montează o
garnitură de etanşare, iar în cazul rulmenţilor radiali-axiali garnitura are rol
dublu, de reglare a jocului din rulmenţi şi de etanşare.
Dimensiunile de gabarit ale carcaselor – lungime şi lăţime – depind de
mărimea roţilor dinţate (diametre, lăţimi), cât şi de distanţele dintre aceste roţi –
la nivelul cercurilor de cap, respectiv suprafeţelor laterale şi suprafeţele interioare
ale carcaselor.
Aceste distanţe se aleg constructiv, în concordanţă cu dimensiunile de
gabarit, la fel ca şi grosimea δ a pereţilor carcaselor (mai mari la dimensiuni
mari).
Lungimea şi lăţimea carcasei depind de tipul reductorului proiectat. Pentru
un reductor cilindric orizontal cu două trepte, urmărind notaţiile din fig. 2.39, se
 d + da 4 
poate scrie L =  awI + awII + a1 + 25 mm  0,97 în care da1, da4 reprezintă
 2 
diametrul de cap al pinionului din treapta întâi, respectiv diametrul de cap al roţii
conduse din treapta a doua, iar grosimea δ poate fi aleasă, constructiv, după
recomandarea  = 0,006L + 5 mm .
Pentru un reductor coaxial cu două trepte, lungimea L este
 d + da 4 
L =  aw + a 2 + 25 mm  0,97 , unde da2 şi da4 reprezintă diametrele de cap
 2 
ale roţilor conduse din treapta întâi, respectiv a doua.
La carcasa inferioară a unui reductor orizontal, distanţa dintre diametrul de
cap al roţii cu cel mai mare diametru şi fundul băii de ulei se recomandă a fi
egală cu 5δ, pentru ca în timpul funcţionării să nu fie antrenate impurităţile
depuse în această zonă.
Carcasa superioară se execută, de regulă, înclinată faţă de planul de
separaţie cu unghiul φ, definit de cercurile de cap ale roţilor conduse din cele
două trepte (fig. 2.60).
Lăţimea carcasei unui reductor se determină, urmărind fig. 2.60, cu relaţia
B = b1 + b3 + 6 , în care b1 şi b3 sunt lăţimile roţilor conducătoare (pinioanelor)
ale celor două trepte.

 
 



aawI aawII
wI wII

bb3 3

b1b1
BB




L
L
Fig. 2.60
Unele recomandări şi elemente constructive sunt prezentate în fig. 2.61.

Reductoarele se livrează protejate, la exterior, cu grund pe suprafeţele
neprelucrate şi cu vaselină pe suprafeţele prelucrate.
Fig. 2.61
Fig. 2.62
Reductoarele se livrează cu plăcuţă indicatoare, conform STAS 6849, iar

arborele de ieşire cu pană, şaibă frontală şi şurub.
Elementele în mişcare exterioară reductorului (cuplaje, roţi de lanţ, volanţi
etc.) vor fi prevăzute cu apărători de protecţie.
Sistemul de ungere are în vedere realizarea ungerii angrenajelor şi a
rulmenţilor. De regulă, la reductoare ungerea se realizează prin barbotare pentru

angrenaje şi prin stropii de ulei existenţi în interiorul carcasei reductorului pentru
rulmenţi. În cazul rulmenţlor de la unele reductoare verticale şi de la arborele de
intrare din reductoarele conico-cilindrice, ungerea rulmenţilor se face cu unsoare,
caz în care se prevăd şaibe de reţinere, pentru a nu permite scurgerea unsorii în
baia de ulei a reductorului, respectiv spălarea unsorii de către uleiul ce ar putea
pătrunde în lagăre. Pentru arborii de intrare în reductoarele conice sau conico-
cilindrice, la care ungerea se realizează cu unsoare, se vor monta şi ungătoare cu
bilă, pentru alimentarea cu unsoare fără demontarea capacului exterior.
Principala problemă a reductoarelor verticale este asigurarea ungerii
ambelor trepte, deoarece una din acestea nu se poate unge prin barbotare.
Nivelul minim al uleiului din baie, prin care trebuie să se asigure o ungere
corespunzătoare a ambelor trepte ale reductorului, la reductoarele orizontale cu
două trepte, trebuie să fie astfel ales încât roţile să fie cufundate în ulei cca.
10mm, dar nu mai puţin de 3/4 din înălţimea dintelui. Nivelul maxim al uleiului
trebuie să nu depăşească 1/3 din diametrul roţii conduse lente (de la treapta a
II-a), pentru micşorarea frecărilor şi a încălzirii uleiului din baie. Este obligatoriu
ca prin indicatoarele de ulei folosite să se indice nivelul minim şi maxim,
respectând restricţiile prezentate.
Sistemul de ungere, mai precis uleiul folosit la reductoare, mai are un rol
extrem de important în funcţionarea reductoarelor: răcirea acestora. Reductoarele
se verifică la încălzire. Temperatura de funcţionare trebuie să nu depăşească de
regulă 50°C (Δt ≤50°C). Calculul se face scriind bilanţul termic al reductorului,
respectiv se egalează căldura produsă prin frecări cu cea cedată mediului exterior.
Astfel se poate determina, fie suprafaţa necesară a carcasei, care cedează căldura,
cu o valoare impusă pentru temperatura maximă, fie temperatura de încălzire
pentru suprafaţa dată a carcasei.
Unele soluţii constructive de ungere prin sisteme fără circulaţie (fără
instalaţie cu pompă de ulei) sunt prezentate în fig. 2.62.
Uleiul se va schimba după un anumit număr de ore de funcţionare, cu
deosebire în timpul rodajului reductorului, conform cu instrucţiunile fabricii
producătoare.
După controlul final în întreprindere, reductoarele sunt golite de ulei, de
aceea trebuie ca, înainte de punerea în funcţiune, beneficiarul să pună ulei în
baie până la nivelul indicat de jojă.
Sistemul de etanşare se referă, în principal, la etanşarea arborilor de intrare
şi ieşire din reductor, etanşarea celorlalte componente, carcase şi capace, fiind
prezentată pentru fiecare în parte. Sistemele de etanşare pentru arbori sunt
montate în capacele de trecere şi se pot realiza cu manşete de rotaţie
(standardizate şi executate de firme specializate) sau cu inele de pâslă. Utilizarea
unuia sau altuia din aceste sisteme de etanşare este legată de eficienţa etanşării,
care este strâns legată de viteza periferică a arborelui, la diametrul etanşării. Mai
complicate din punct de vedere tehnologic şi neeficiente la viteze mari de rotaţie,
etanşările cu inele din pâslă se folosesc rar, deşi sunt standardizate atât ca
dimensiuni cât şi ca dimensiuni ale canalului trapezoidal în care acestea se
montează.
Frecvent se folosesc etanşările cu manşetă de rotaţie, standardizate ca formă
şi dimensiuni, care se montează în locaşe cu dimensiuni, de asemenea,
standardizate. Sensul principal al etanşării la reductoare este de la interior spre
exterior, sens ce impune sensul de montare al garniturii. În zonele de contact ale
buzelor de etanşare ale manşetelor cu arborii, trebuie atent urmărite abaterile
radiale în procesul prelucrării, duritatea suprafeţei în urma tratamentului termic
aplicat, respectiv obţinerea unei rugozităţi mici, prin rectificare.
2.14. SOLUŢII ŞI RECOMANDĂRI CONSTRUCTIVE

PENTRU REDUCTOARE DE TURAŢIE
Reductoarele de turaţie sunt sisteme tehnice complexitate relativ simplă din

punct de vedere structural dar care ajung la complexitate constructivă ridicată
datorită aspectelor tehnologice, funcţionale etc. dar şi a numărului foarte mare de
probleme tehnice care trebuiesc rezolvate simultan (precizie de
execuţie/tehnologică şi montaj, sprijin şi rezemare, etanşare, ungere-răcire,
asigurarea legăturilor corespunzătoare cu exteriorul etc.).
În acest sens, în continuare sunt prezentate unele soluţii şi recomandări
constructive.
1 Carcasa superioara RCV-03 1 Fc 150 Turnat

Poz Denumirea buc Material Observatii
Paltinisanu
Paltinisanu UM
Radu M.
1:1
A1 (810x594) [mm]
Budala A. Data:
Reductor cilindric vertical

Universitatea Transilvania BRASOV
Catedra:Design de Produs si Robotica RCV-00
10
mn 1,75
7
Modulul normal
Modulul frontal mt 1,78910
7
Numarul de dinti z 75
Profilul de referinta - 20°-1,0-,25
Unghiul de inclinare de divizare ß 12°
Sensul inclinarii danturii - stanga

Coeficientul normal al deplasarii de profil xn -0,22609
Coeficientul frontal al deplasarii de profil xt -0,22115
scn / hcn 2,173 / 0,95227
126
Diametrul de divizare d 132,3911
Treapta de precizie si jocul - 8-B

Distanta dintre axe a 80
Roata Numarul de dinti z 15
14
conjugata Numarul desenului - RCV-01

Toleranta bataii radiale a danturii Fr 0,090
Toleranta abaterii directiei dintelui Fß 0,018
Pata totala Pe inaltime minim Fsh 45%

de contact Pe lungime minim Fsi 60%
20 60 20
130 10
Soluții de amplasare/dispunere a angrenajelor într-un reductor obișnuit
Reductor de turație, în două trepte, cu angrenaje cilindrice, obișnuit, orizontal
Reductor de turație, în două trepte, cu angrenaje cilindrice, obișnuit, vertical

Soluții de amplasare/dispunere a angrenajelor într-un reductor coaxial
Reductor de turație, în două trepte, cu angrenaje cilindrice, coaxial, orizontal
Reductor de turație, în două trepte, cu angrenaje cilindrice, coaxial, vertical

Soluții de conectare/legare a unui reductor obișnuit la fluxul de putere al
transmisiei (dispunerea/amplasarea intrării în reductor și a ieșirii din reductor)
Scheme de dispunere Input-Output (I-O, Intrare-Iesire)
variante de conectare (intrare/ieșire) la un reductor
variantă/configurație LL variantă/configurație LS
(intrare prin partea Lungă a arborelui I și (intrare prin partea Lungă a arborelui I și
iesire prin partea Lungă a arborelui III) iesire prin partea Scurtă a arborelui III)
variantă/configurație SL variantă/configurație SS
(intrare prin partea Scurtă a arborelui I și (intrare prin partea Scurtă a arborelui I și
iesire prin partea Lungă a arborelui III) iesire prin partea Scurtă a arborelui III)
Dimensiuni reductoare (cote de gabarit şi legătură), variante structurale
Schemă cinematică pntru un reductor de turație, coaxial, în două trepte,

cu angrenaje cilindrice
Schemă cinematică pntru un reductor de turație, obișnuit, în două trepte,

cu angrenaje cilindrice
- 218 -
ω4
ω
4 4
Fa4
Ft4
Fr4 Ft2
Ft4 Ft3 Fa2

Fr3
ω2 ≡ ω3 3 Fa3 ω2 ≡ ω3
Fr2 Ft3
Ft1 Ft2 2 ω1
Fr1 Ft1
ω1
Fa1 (n 1, n I)
1
Fig. S1
Schemă pentru stabilirea forțelor din angrenaje,

reductor de turație, în două trepte, cilindric, obișnuit
- 218 -
4 Ft4
Fa4
ω ω4
4
ω2 ≡ ω3 Fr4 Ft3
Ft3 Ft4 ω2 ≡ ω3
Fr3 Fa3
3 Fa2
Fr2 Ft2
Ft2 Ft1 2
Fr1 (n 1, n I)
ω1 Fa1 ω1
1 Ft1
Fig. S2.

Obs.: Comparativ cu Fig. S1, se poate observa efectul inversării sensului de rotație asupra sensului forțelor din angrenaje.
- 219 -
- 220 -
ω4
ω
4 4 Fa4
Ft4
Fr4 Ft2
Ft4 Ft3 ω2 ≡ ω3
Fa2
Fr3

ω2 ≡ ω3 3 Fa3
Fr2 Ft3
Ft1 Ft2 2 Ft1
ω1 Fr1 ω1
Fa1
(n 1, n I)
1
Fig. S3.

Obs.: Comparativ cu Fig. S1, se poate observa efectul inversării sensului de înclinare al danturii asupra sensului forțelor din
angrenaje.
- 220 -
Ft4
Fa4
ω 4
ω4
4
Fr4 Ft3
Ft3 Ft4 ω2 ≡ ω3
Fa3
Fr3
3 Fa2
ω2 ≡ ω3 Fr2 Ft2
Ft2 Ft1 2 (n 1, n I)
Fr1
ω1 Fa1 ω1
Ft1
1
Fig. S4.

Obs.: Comparativ cu Fig. S1, se poate observa efectul cumulat al inversării sensului de rotație și a sensului de înclinare al danturii
asupra sensului forțelor din angrenaje.
- 221 -
- 222 -
ω4
ω
4 4
Fa4
Ft4
Fr4 Ft2
Ft4 Ft3
Fa2
Fr3

ω2 ≡ ω3 3 Fa3
ω2 ≡ ω3
Fr2 Ft3
Ft1 Ft2 2 ω1
Fr1 Ft1
ω1
Fa1
(n 1, n I)
1
Fig. S5.

Obs.: Comparativ cu Fig. S1, se poate observa efectul inversării aliniamentului de dispunere (stânga/dreapta) a angrenajelor celor
două trepte ale reductorului asupra poziției forțelor din angrenaje în raport cu celelalte elemente din componența
- 222 -
reductorului (arbori, lagăre, carcasă etc.).
1
Fa1
ω1
Fr1 Ft1 ω1
Ft1 Ft2 2
Fr2 Ft3
ω2 ≡ ω3 Fa3 ω2 ≡ ω3
3
Fr3
Ft4 Ft3 Fa2
Fr4 Ft2
Ft4
(n 1, n I)
4 Fa4
ω
4
ω4
Fig. S6.

Obs.: Comparativ cu Fig. S1, se poate observa efectul oglindirii față de orizontală (”flip horizontal”) a variantei de dispunere a
angrenajelor dintr-un reductor (prin care, de exemplu, din schema unui reductor vertical cu intrare pe jos se obține
- 223 -
schema unui reductor vertical cu intrare pe sus) asupra sensului forțelor din angrenaje în raport cu celelalte elemente din
componența reductorului (arbori, lagăre, carcasă etc.).
- 224 -
4 Ft4
ω4 ω1 (n 1, n
1 Fa4
I)
Fa1
ω4 Ft1 ω1
Fr1
Ft1 Ft2
Fr2 Fr4 Ft3
Ft3 ω2
Fr3 Ft4 Fa3

ω2 ≡ ω3 Fa2
2
ω3 ≡ ω2
Ft2
3
Fig. S7.

reductor de turație, în două trepte, cilindric, coaxial
- 224 -
- 226 -
Schemă de dispunere a angrenajelor în reductor și schemă corespondentă pentru stabilirea forțelor din angrenaje:
- reductor de turație, în două trepte, cilindric, coaxial, vertical, cu intrare pe jos (RCVj);
- transmisie prin curele amplasată în amonte de reductor (înaintea reductorului; roata condusă a transmisiei este montată pe capătul
arborelui de intrare în reductor); linia centrelor roților este dispusă la un unghi de 180° față de orizontală, măsurat în sens
2
ω2 ≡ ω3 ω 3 ≡ ω2 Ft2
3

Fa2
F
Ft3 r3 Ft4 Fa4 ω2
Fr2 Fr4 Ft4
Ft1 Ft2 Ft1 ω
Fr1 ω4 1
Fa1
Fa3
ω4 ω1 1 (n 1, n
4 Ft3 I)
- 226 -
- 228 -
- reductor de turație, în două trepte, cilindric, coaxial, vertical, cu intrare pe sus (RCVs);
- transmisie prin curele/lanț, amplasată în amonte de reductor (înaintea reductorului; roata condusă a transmisiei este montată pe
capătul arborelui de intrare în reductor); linia centrelor roților este dispusă la un unghi de 30° față de orizontală, măsurat în sens
4 Ft4
ω4 ω1

(n 1, n
1 Fa4
I)
Fa1
ω4 Ft1 ω1
Fr1
Ft1 Ft2
Fr2 Fr4 Ft3
Ft3 ω2
Fr3 Ft4 Fa3
ω2 ≡ ω3 Fa2
2
ω3 ≡ ω2
Ft2
3
- 228 -
- 230 -
- reductor de turație, în două trepte, cilindric, obișnuit, orizontal (varianta LS);
- transmisie prin lanț, amplasată în amonte de reductor (înaintea reductorului; roata conducătoare a transmisiei este montată pe
capătul arborelui de intrare în reductor).
ω4

ω
4 4
Fa4
Ft4
Fr4 Ft2
Ft4 Ft3 Fa2
Fr3
ω2 ≡ ω3 3 Fa3 ω2 ≡ ω3
Fr2 Ft3
Ft1 Ft2 2 ω1
Fr1 Ft1
ω1
Fa1 (n 1, n I)
1
- 230 -
- 232 -
- reductor de turație, în două trepte, cilindric, obișnuit, orizontal (varianta SS);
- transmisie prin curele/lanț, amplasată în amonte de reductor.
ω4
ω

4 4
Fa4
Ft4
Fr4 Ft2
Ft4 Ft3 Fa2
Fr3
ω2 ≡ ω3 3 Fa3 ω2 ≡ ω3
Fr2 Ft3
Ft1 Ft2 2 ω1
Fr1 Ft1
ω1
Fa1 (n 1, n I)
1
- 232 -
Recomandări pentru alegerea lungimilor şi a diametrelor pentru un arbore de

intrare dintr-un reductor cilindric cu o treaptă
Alegerea lungimilor:
A = (8…15)mm;
B = lăţimea rulmentului;
C = (2…5)mm.
Alegerea diametrelor:
Se cunosc df1 şi drul;
drul < d1 < df1;
d2 < drul;
d3 = d2 – (2…7)mm.
Recomandări pentru alegerea lungimilor şi a diametrelor pentru un arbore

intermediar dintr-un reductor cilindric cu două trepte
Alegerea lungimilor:
A = (8…15)mm;
B = lăţimea rulmentului;
C = (2…5)mm;
M = (10…15) mm.
Alegerea diametrelor:
Se cunosc: df1, droată şi drul;
drul ≤ droată;
drul < d1 < df1;
d3 = d2 – (2…7)mm.
Recomandări pentru alegerea lăţimii bordurii de prindere-etanşare a

semicarcaselor şi a elementelor de prindere/fixare
W = g + T + D + U , unde:
g = (8…15)mm – grosimea peretelui carcasei;
T = (3…5)mm – spaţiu pentru manevrarea cheii la strângerea şi
demontarea şuruburilor;
D – diametrul de gabarit al piuliţei/capului şurubului (vezi şi
STAS 4272);
U = (2…3)mm;
V = g + T + D/2.
Pentru prinderea relativă a semicarcarcaselor se utilizează, în
general, şuruburi M8…M12 (se utilizează diametre mai
mari pentru şuruburile mai lungi sau pentru lagăre).
Pentru centrarea relativă a semicarcaselor se utilizează, în
general, ştifturi conice Ø8… Ø12.
Pentru fixarea pe semicarcarcase a capacelor de rulmenţi se
utilizează, în general, şuruburi M6…M8.
Pentru fixarea reductoarelor de batiu/fundaţie se utilizează, în
general, şuruburi ≥ M12.
Pentru fixarea capacelor de vizitare se utilizează, în general,
şuruburi M5…M6.
Soluţii constuctive şi dimensionale pentru capace de rulmenţi
D 40… 62 65…75 80…95 100…145 150…220

d M6 M8 M8 M10 M12 Dc ≈ D + (4…4,5)d
c ≈ (l,2…1,5)b
dg 7 9 9 11 13
δ1 ≈ 1,2 δc
Nr. şuruburi 4 4 6 (4) 6 (4) 6 (4)
δ2 ≈ (0,9…1) δc
δc 5 6 6 7 8
δ3 ≈ H + 0,8 δc
b 5 5 5 8 8
H = K + g + 1…2 mm
r 1,6 1,6 1,6 2 2 Ds ≤ D - 2 δ2
r1 0,5 0,5 0,5 1 1
D - diametrul exterior al rulmentului; h - grosimea manşetei de rotaţie;
De - diametrul maxim/exterior al capacului; δc - grosimea capacului;
Ds - diametrul exterior al manşetei de rotaţie; x - rezultă constructiv.
K - înălţimea capului şurubului;
g - grosimea şaibei Grower;
Inele de ridicare Dop filetat cu cap hexagonal şi guler
Extras din STAS 3186 Extras din STAS 5304
Buşon arisire - dimensiuni informative Măsurarea nivelului de ulei

variante constructive
Şurub aerisire - dimensiuni informative

Ştifturi cilindrice Ştifturi conice

Extras din STAS 1599 Extras din STAS 3436
- 238 -
Şurub cu cap hexagonal Găuri de trecere Piuliţe hexagonale Filete metrice
(Extras din STAS 4272) (Extras din STAS 3336) (Extras din STAS 4071, 4373 şi 4372) (Extras din STAS 510)
S k d 1* l d0 m Dimensiuni filete

Filet D
Nomi-
Abateri Nomi- abateri Nomi- Abateri r b Seria Seria Seria

nal
d mm min max Normală Joasă Înaltă d = D d2=D2 d1=D1 P

limită nal limită nal limită fină mijlocie grosolană
0
M5 8 8,86 3,5 5 0
0,2 16 20 80 5,3 5,5 5,8 4 - 7,5 5 4,480 4,134 0,8
-0,15
0 ±0,15 − 0,18
M6 10 11,05 4 6 0,25 18 25 80 6,4 6,6 7 5 4 9 6 5,350 4,917 1
-0,20
M8 13 14,38 5,5 8 0,4 22 30 100 8,4 9
0
10 6,5 5 12 8 7,188 6,647 1,25
0
− 0,22 0,4
26;
M10 17 -0,27 18,90 7 10 35 160 10,5 11 12 8 6 15 10 9,026 8,376 1,5
32
30;
M12 19 21,10 8 12 0,6 40 180 13 14 15 10 7 18 12 10,863 10,106 1,75
±0,18 0
36
− 0,27
38;
M16 24 26,75 10 16 0,6 44; 50 220 17 18 19 13 8 24 16 14,701 13,835 2
0
57
-0,33
0
46;
M20 30 33,53 13 ±0,22 20 − 0,33
0,8 52 60 220 21 22 24 16 9 30 20 18,376 17,294 2,5
- 238 -
65
Obs.: Prima valoare pentru lungimea filetului (b) este valabilă pentru l<125mm, a doua valoare pentru l=125...200mm şi a treia valoare pentru l>200mm.
2.15. APLICAŢIE
În continuare se prezintă ca exemplu, proiectarea a două angrenaje

cilindrice cu dantură înclinată, în cele două situaţii pe care un proiectant le poate
întâlni în industrie: proiectarea unui angreanaj atunci când nu se cunoaşte
distanţa dintre axe (pct. E 2.1.1 şi tab. E2.1) respectiv, proiectarea unui angrenaj
când se impune distanţa dintre axe (pct. E2.1.2 şi tab. E2.2).
Se poate observa că se porneşte, pentru fiecare caz în parte, de la datele de
proiectare (puterea de transmis P, turaţia pinionului n1, raportul de angrenare udat
şi regimul de lucru). Calculele au la bază solicitările de contact şi de încovoiere,
acestea făcându-se în funcţie de materialele alese.
La pct. E2.2 este prezentat un exemplu de determinare a forţelor din
angrenaje, la un reductor cilindric coaxial vertical împreună cu schema de
încărcare a arborilor acestuia.
Un exemplu de memoriu justificativ privind alegerea materialelor, a
sistemului de ungere şi etanşare, a soluţiilor tehnice şi constructive dar şi unele
norme de bază de securitate şi sănătate în muncă (SSM) respectiv, de prevenire şi
stingere a incendiilor (PSI) este prezentat la pct. E2.3.
- 240 -
E2.1. PROIECTAREA ANGRENAJELOR PENTRU UN REDUCTOR DE TURAȚIE
E2.1.1 Proiectarea unui angrenaj când nu se impune distanţa dintre axe (angrenajul treptei a II-a)
Să se proiecteze un angrenaj cilindric cu dantură înclinată, atunci când se cunosc:

• Puterea de transmis P = 7,5 kW;
• Turaţia pinionului n = 153,44 rot/min;
• Raportul de angrenare impus udat = 5;
• Durata de funcţionare impusă Lh = 8000 ore;
• Condiţiile de funcţionare: sursa de putere - motor electric asincron trifazat; maşina antrenată - transportor cu bandă; caracterul

sarcinii - constantă; mărimea şocurilor - şocuri moderate.
Tabelul E2.1
RELAŢII DE CALCUL PENTRU PROIECTAREA UNUI ANGRENAJ CILINDRIC, EXTERIOR, CU DANTURĂ
ÎNCLINATĂ, CÂND NU SE IMPUNE DISTANŢA DINTRE AXE
Denumirea parametrului Simbolul şi
Nr.
care se determină unitatea de Relaţii de calcul*. Recomandări. Observaţii
crt.
0 1 2 3
1.1 P = 7,5 KW
transmis kW
Turaţia pinionului n1
1.2 n1 = 153,44 rot/min
angrenajului rot/min
1.3 Raportul de angrenare udat udat = 5
Durata minimă de
Lh
1.4 funcţionare a Lh = 8000 ore
ore
angrenajului
Tabelul E2.1 (continuare)
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
- Sursa de putere - motor electric asincron trifazat;
Condiţiile de funcţionare - Maşina antrenată - transportor cu bandă;
1.5
ale angrenajului - Caracterul sarcinii - aproximativ constantă;
- Mărimea şocurilor - şocuri moderate.
1.6 angrenează pinionul, χ1; χ2 χ1=1, χ2=1
 0 ( 0 n ) Dantură înclinată:
h (h* *
) 0n = n = 200;
Profilul cremalierei a0 a 0n
1.7 h*a0n =1,0;
generatoare c0* (c0*n ) c0n *=0,25;
a 0 ( a 0n ) a 0n = 0,375 mn
2 ALEGEREA MATERIALELOR ŞI A TENSIUNILOR LIMITĂ

- Se alege acelaşi material pentru ambele roţi ale angrenajului;
- Se alege un oţel de cementare;
- Marca oţelului: 15Cr09 cf. STAS 791;
- Tratamentul aplicat: cementare+călire+revenire joasă (Ce+C+r)
- Principalele caracteristici mecanice:
celor două roţi, a
2.1 limita de curgere: σ02 = 495 MPa;
tratamentului termic şi a
tensiunea de rupere: σr ≥ 685 MPa; se consideră σr = 800 MPa;
durităţilor
- Durităţi obţinute:
duritate flanc: ≥ 58 HRC; se adoptă 60 HRC;
duritate miez: 200…300 HB; se adoptă 250 HB;
- 241 -
Se consideră HB1 = HB2.
- 242 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
Tensiunile limită pentru σH lim H lim = H lim1 =H lim2 =1500 MPa;
2.2 solicitarea de contact, σF lim F im = F lim1 =F lim 2 = 425 MPa;
respectiv de încovoiere MPa Obs.: 1HRC ≈ 10HB
 H lim 1500
 HP1 = Z N 1Z L Z R1ZV ZW Z x = 111111 = 1304,34 MPa;
S H min 1,15
 H lim 1500
Tensiunile admisibile  HP 2 = Z N 2 Z L Z R 2 ZV ZW Z x = 1,111111 = 1434,78 MPa;
σHP 1,2 S H min 1,15
pentru solicitarea de

σHP  HP = min ( HP1 , HP 2 ) = min(1304,34 ; 1434,78)=1304,34 MPa.
3.1 contact, respectiv de
σFP 1,2
încovoiere, pentru  425
predimensionare
MPa  FP1 = F lim YN 1YR1Y 1Yx1 = 11 0,99 1 = 336,6 MPa;
S F min 1, 25
 425
 FP 2 = F lim YN 2YR 2Y 2Yx 2 = 111,011 = 343, 44 MPa.
S F min 1, 25
Factorii minimi de
siguranţă pentru SH min Pentru siguranţă normală în funcţionare (probabilitate de defectare ≤1%)
3.1.1
solicitarea de contact, SF min se adoptă SH min = 1,15 respectv, SF min = 1,25.
Numărul de cicluri de solicitare:
NL 1 = 60∙n1∙Lh∙χ1= 60∙135,44∙8000∙1 = 7,3∙107;
Factorii durabilităţii NL 2 = 60∙n2∙Lh∙χ1= 60∙30,68∙8000∙1 = 1,4∙107;
pentru solicitarea de ZN 1,2 NBH = 5∙107 ; NBF = 3∙106 .
3.1.2
contact, respectiv de YN 1,2 NL 1 > NBH ==> ZN1 = 1;
încovoiere NL 2 < NBH ==> ZN2 = 1,1;
NL 1 > NBF ==> YN1 = 1;
NL 1 > NBF ==> YN2 = 1;
3.1.3 Factorul de ungere ZL La predimensionare se consideră ZL=1.
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
flancurilor pentru ZR 1,2
3.1.4 La predimensionare, pentru oţeluri cementate, se consideră ZR=1 şi YR=1.
solicitarea de contact, YR 1,2
3.1.5 Factorul de viteză Zv ZV = f (v, σH lim); la predimensionare se consideră Zv = 1
Factorul durităţii
3.1.6 ZW Ambele roţi au durităţile flancurilor de 60HRC. Se adoptă ZW=1
flancurilor dinţilor
Factorii de mărime
pentru solicitarea de Zx Zx=1 (în general);
3.1.7
contact, respectiv de Yx 1,2 La predimensionare se consideră Yx=1( m<5mm )
încovoiere
La predimensionare se consideră z1 = 18 dinţi;
z2 = udat·z1= 5·18=90 dinţi;
La predimensionare se consideră z1 = 18 respectiv, z2 = 90 dinţi.
Numerele de dinţi pentru z 90
z u= 2 = = 5 - raportul de angrenare real;
3.1.8 pinion, respectiv pentru 1 z1 18
z2
roata condusă u = 0,03 - eroarea limită la raportul de angrenare;
u 5
Eroarea la raportul de transmitere se verifică, adică 1 − = 1 − = 0  u .
udat 5
Se adoptă β=8° - roţi cementate.
z1 18
La predimewnsionare se consideră zn1 = = = 18,53 respectiv,
Factorul de corecţie al cos  cos3 8
3
3.1.9 tensiunilor de încovoiere YSa1,2 z2 90

zn 2 = = = 92, 68 dinţi.
la baza dintelui cos  cos3 8
3
La predimensionare se consideră, pentru dantură înclinată, xn1=xn2=0.
- 243 -
La predimensionare se consideră YSa1 = 1,54 respectiv, YSa2 = 1,79.
- 244 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
concentratorului de
3.1.10 Y Se consideră Yδ 1 = 0,99 respectiv, Yδ 2 = 1,01.
tensiuni de încovoiere la δ 1,2
baza dintelui
T1
aw p H = (0,8...0,9)(u  1) 3 K A (Z E Z H Z  )2 =
 ap u2
HP
466794,8
= 0,8(5 + 1) 3 1, 25  (189,8  2, 477  0,995) 2 = 170, 74 mm;
0, 4 1304,34  5

2
T1 z1 (u  1) 2 Y Y 
aw p F = (0, 75...0,9)3 K A  Fa Sa  =
 ap cos    FP 
Distanţa dintre axe la awp
3.2 466794,8 18  (5 + 1) 2
predimensionare mm
= 0,8  3 1, 25  0, 01326 = 186, 43mm;
0, 4  cos8
YFaYSa  2,9 1,54 2, 2 1, 79 
= max  = max ( 0, 01326;0, 01146 ) = 0, 01326;
343, 4 
;
 Fp  336, 6
Se ia în considerare valoarea cea mai mare rezultată din calculul la cele două
solicitări, max(awpH , awpF) = max(170,74 ; 186,43) = 186,43 mm.
Pentru reductor de turaţie (de uz general), se adoptă valoarea standardizată
aw = 180 mm, cf. STAS 6055.
Momentul de torsiune la T1 7,5
3.2.1 T1 = 9,55 106 = 466974,8 Nmm .
arborele pinionului Nmm 153, 44
Factorul regimului de
3.2.2 KA Pentru condiţiile date de funcţionare se adoptă K A = 1,25.
funcţionare
3.2.3 Factorul de elasticitate al ZE Ambele roţi se execută din semifabricat laminat.
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
materialelor roţilor MPa Se adoptă ZE = 189,8 MPa .
3.2.4 Factorul zonei de contact ZH La predimensionare se consideră Z H = 2, 49 cos  = 2, 49  cos8 = 2, 477.
Factorul înclinării
dinţilor pentru solicitarea Zβ Z  = cos  = cos8 = 0,995.
3.2.5
de contact, respectiv de Yβ La predimensionare se consideră Yβ min = 0,92.
încovoiere
Coeficientul de lăţime a
3.2.6 ψap Se consideră ψap = 0,4.
roţii (preliminar)
Factorul de formă al
3.2.7 dintelui pentru solicitarea YFa1,2 Se consideră YFa1 = 2,9 respectiv, YFa2 = 2,2.
de încovoiere
2aw 2 180
mn cos  =
mn = cos8 = 3,3mm > mn min = 2 mm.
3.2.8 Modulul danturii z1 + z2 18 + 90
mm
Se adoptă mn = 3 mm cf. STAS 822.
4. CALCULUL ELEMENTELOR GEOMETRICE ALE ROŢILOR ŞI ANGRENAJULUI
1 mn 1 3
a= ( z1 + z2 ) = (18 + 90) = 163,59206 mm.
2 cos  2 cos8
1
Eroarea la distanţa dintre axe, aw - a  mn , nu se verifică ( |a-aw| = |180 -
2
Distanţa dintre axe de a
4.1 163,59206| =
referinţă mm
= 16,4 mm > mn / 2 = 1,5 mm).
Se recalculează numerele de dinţi ai roţilor:
2aw cos 
- recalcularea numărului de dinţi ai pinionului: z1 = =
mn ( udat + 1)
- 245 -
- 246 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
2 180  cos8
= = 19,80 ;
3 ( 5 + 1)
2aw cos  2 180  cos8
- recalcularea numărului de dinţi ai roţii: z2 = − z1 = −
mn 3
−19,8 = 99,03 ;
Se poate considera z1 = 19 sau z1 = 20 respectiv, z2 = 99 sau z2 = 100.
Se adoptă z1 = 19 şi z2 = 99.
z2 99
Raportul de angrenare real este u = = = 4,95 .

z1 20
u 4,95
Eroarea la raportul de angrenare 1 − = 1− = 0, 01  u = 0, 03 se verifică.
udat 5
1 mn
Distanţa dintre axe de referinţă, recalculată, devine: a = ( z1 + z2 ) =
2 cos 
1 3
= (20 + 99) = 180, 25422 mm.
2 cos8
Eroarea la distanţa dintre axe |a-aw| = |180 - 180,25422| = 0,25422 < mn / 2 = 1,5 mm
se verifică.
Unghiul frontal al αt  20 
4.2  t = arctg  tg  = 20,19655 = 20 11'
profilului de referinţă grade  cos8 
α w;  a   180, 25422 
Unghiul real de  wt = arccos  cos t  = arccos  cos 20,19655  = 19,97541 = 19 58'
4.3 αwt,
angrenare în plan frontal
grade  aW   180 
Coeficienţii deplasărilor
4.4 xsn, xn1, xn2 aw ≠ a
de profil în plan normal
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
inv wt − invt 0,01484 − 0,01536
xsn = xn 2 + xn1 = ( z2 + z1 ) = ( 99 + 20) = −0,085007
2tg  n 2tg 20
 
inv wt = tg wt −  wt = tg19,97541 − 19,97541 = 0, 01484
180 180
 
invt = tgt − t = tg20,19655 − 20,19655 = 0, 01536
180 180
xn1=0,03(30 - z1) = 0,03(30 - 20) = 0,3
xn2 = xsn – xn1 = - 0,085007 - 0,3 = -0,385007
mn 3
d d1 = z1 = 20 = 60,58965 mm
Diametrele cercurilor de 1 cos  cos8
4.5 d2
divizare mn 3
mm d2 = z2 = 99 = 299,91878 mm
cos  cos8
d
Diametrele cercurilor de b1 db1 = d1 cos t = 60,58965cos 20,19655 = 56,86422 mm
4.6 db2
bază
mm db 2 = d2 cos t = 299,91878  cos 20,19655 = 281, 47792 mm
cos t db1 56,86422
d w1 = d1 = = = 60,50420 mm
cos  wt cos  wt cos19,97541
d
Diametrele cercurilor de w1 cos t db 2 281, 47792
4.7 dw2 d w2 = d2 = = = 299, 49579 mm
rostogolire
mm cos  wt cos  wt cos19,97541
d w1 + d w2 60,50420 + 299,49579
= = 179,99995 ; diferenţa de max. ±0,0005 se verifică.
2 2
d  z   20 
4.8
Diametrele cercurilor de f1
df2 d f 1 = mn  1 − 2 ( han
*
+ cn* − xn1 ) = 3  − 2 (1 + 0, 25 − 0,3) = 54,88965 mm
picior
mm  cos    cos8 
- 247 -
- 248 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
 z   99 
df2 = mn  2 2 ( han
*
+ cn*  xn 2 )  = 3  − 2 (1 + 0, 25 + ( −0,385007 ) )  =
 cos    cos8 
= 294, 72883 mm
 z   99 
d a1 = 2aw mn  2 *
2han + 2 xn 2  = 2 180 − 3  − 2 1 + 2 ( −0,385007 )  =
 cos    cos8 
d = 68,39125 mm
Diametrele cercurilor de a1
4.9 da2
cap  z   20 
d a 2 = 2aw mn  1 − 2han + 2 xn1  = 2 180 − 3  − 2 1 + 2  0,3  =

mm *
 cos    cos8 
= 303, 61034 mm
Pasul pe cercul de pn pn =  mn = 3 n =9,42477 mm
4.10 divizare în plan normal, pt  mn  3
pt = = = 9,51740 mm
respectiv frontal mm cos  cos8
Pasul pe cercul de bază,
p
4.11 respectiv pasul pe cercul bt pbt = pt cos t = 9,51740  cos 20,19655 = 8,93221 mm
mm
de bază în plan frontal
Unghiul de înclinare al βb  db   56,86422 
4.12 b = arctg  tg  = arctg  tg8  = 7,51391
danturii pe cercul de bază grade d   60,58965 
b1 b2 =  a  aw = 0,4 180 = 72 mm
4.13 Lăţimile roţilor b2
b1 = b2 + b = 72 + 2 = 74 mm ; Δb=(1…4)mm
mm
Condiţia de evitare a 14 − z1 14 − 20
5.1 xn1min = = = −0,35294  xn1 = 0,3 - condiţia este îndeplinită
interferenţei 17 17
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
14 − z2 14 − 99
xn 2 min = = = −5 xn 2 = −0,385007 - condiţia este îndeplinită
17 17
d a21 − db21 + d a22 − db22 − 2aw sin  wt
 = cos  =
2 mn cos  t
64, 281212 − 56,864222 + 303, 610342 − 281, 477922
Gradul de acoperire al = cos8 −
 2    3  cos 20,19655
angrenajului în plan
5.2 β 2 180  sin19,97541
frontal, suplimentar,
 − cos8 = 1,16; 1,11,3     2 - se verifică
respectiv total 2    3  cos 20,19655
b2 sin  74  sin 8
 = = = 1, 09
 mn  3
  =  +   = 1,16 + 1,09 = 2, 25
6. VERIFICAREA ANGRENAJULUI
6.1
(Z Z H Z Z  ) =
T1 K A K v K H  K H
aw rec H = ( u + 1)
2
3
2 ap u
2 E
HP
Recalcularea distanţei aw rec
466794,8 1, 25 11, 26 1,158
dintre axe mm = ( 4,95 + 1) (189,8  2, 49  0,92  0,995) =
2
3
2  0, 4 1357, 2  4,95
2
= 166,34 mm
- 249 -
- 250 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
T1 z1 ( u + 1) cos 2  t
2
Y Y
aw rec F = 3 K A K v K F  K F Y Y Fa Sa =
2 ap cos  cos  wt
2
 Fp
466794,8  20  ( 4,95 + 1) ( cos 20,19655 )

2 2
= 1, 25 11, 411, 08  0, 67  0,93  0, 01155 =

( cos19,97541 )
3
2  0, 4  cos8 2
= 178, 6 mm
Y Y Y Y   2, 411, 69 2,35 1, 695 

YFaYSa
= max  Fa1 Sa1 ; Fa 2 Sa 2  = max  =
352,5 
;
 FP   FP1  FP 2   352,5
= max ( 0, 01155 ; 0, 0113) = 0, 01155
 H lim 1500
 HP1 = Z N 1Z L Z R1ZV ZW Z x = 11,12  0,98  0,948 11 = 1357 , 2 MPa;
S H min 1,15
 H lim 1500
 HP 2 = Z N 2 Z L Z R 2 ZV ZW Z x = 1,11,12  0,98  0,948 11 = 1492,9 MPa;
Recalcularea tensiunilor σHP 1,2 S H min 1,15
admisibile pentru σHP  HP = min ( HP1 , HP 2 ) = min (1357, 2 , 1492,9) = 1357, 2 MPa.
6.1.1
solicitarea de contact, σFP 1,2
 425
respectiv de încovoiere MPa  FP1 = F lim YN 1YR1Y 1Yx1 = 11,038  0,999 1 = 352,5 MPa;
S F min 1, 25
 425
 FP 2 = F lim YN 2YR 2Y 2Yx 2 = 11,038  0,999 1 = 352,5 MPa.
S F min 1, 25
x1 + x2
Pentru dantură înclinată, se consideră x1 = xn1 respectiv, x2 = xn2 deci, =
z1 + z2
6.1.2 Factorul zonei de contact ZH
0,3 + ( −0,385007 )
= = 0, 00071 .
20 + 99
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
Se adoptă ZH = 2,49.
1 1
   1 deci, Z = = = 0,92 .
 1,16
Factorul gradului de  1,16
 n = = = 1, 78 - gradul de acoperire al angrenajului
( cos 7,51391 )
acoperire pentru Zε
6.1.3 cos b
2 2
solicitarea de contact, Yε
respectiv de încovoiere echivalent.
0, 75 0, 75
Y = 0, 25 + = 0, 25 + = 0, 67 .
 n 1, 78
Factorul înclinării dinţilor
pentru solicitarea de Zβ Z  = cos  = cos8 = 0,995. - v. pct. 3.2.5.
6.1.4
contact, respectiv de Yβ β = 8° şi εβ = 1,09 ; se adoptă Yβ = 0,93.
încovoiere
Roţile sunt executate din oţel cu σr = 800MPa - v. pct. 2.1.
 d1 n1
Viteza perifierică corespunzătoare diametrului de divizare este v = =
60 1000
  60,58965 153, 44
6.1.5 Factorul de ungere ZL = = 0, 48 m/s;
60 1000
Trebuie ales un ulei cu vâscozitatea cinematică ν50° = 270cSt.
Se alege ulei TIN300EP cu ν50° = 260…320cSt.
Se adoptă ZL = 1,12.
Destinaţia angrenajului: reductor de uz general;
Pentru ambele roţi, procedeul de prelucrare / execuţie se adoptă: frezare urmată de
flancurilor pentru ZR 1,2
6.1.6 călire, frezare îngrijită;
solicitarea de contact, YR 1,2
Pentru ambele roţi, se adoptă treapta de precizie 9;
- 251 -
Pentru ambele roţi, se adoptă rugozitatea flancului Ra = 0,8 respectiv, rugozitatea
- 252 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
zonei de racordare a dintelui la corpul roţii Ra = 1,6 ;
Rz1 = 6Ra1 = 6·0,8 = 4,8 μm;
R + Rz 2 100 4,8 + 4,8 100
Rz100 = z1 = = 3,57 .
2 aw 2 180
Se adoptă ZR 1 = ZR 2 = 0,98.
Se adoptă YR 1 = YR 2 = 1,038.
v = 0,48m/s iar σH lim = 1500MPa.
6.1.7 Factorul de viteză Zv
Se adoptă Zv = 0,948.

Factorii de mărime
pentru solicitarea de Zx Zx = 1 - v. pct. 3.1.7.
6.1.8
contact, respectiv de Yx 1,2 mn = 3mm<5mm. Se adoptă Yx 1 = Yx 2 = 1.
încovoiere
Destinaţia angrenajului: reductor de uz general;
Pentru ambele roţi, procedeul de prelucrare / execuţie se adoptă: frezare urmată de
călire, frezare îngrijită;
Pentru ambele roţi, se adoptă treapta de precizie 9;
Pentru ambele roţi, se adoptă rugozitatea flancului Ra = 0,8 respectiv, rugozitatea
zonei de racordare a dintelui la corpul roţii Ra = 1,6 ;
Viteza periferică corespunzătoare diametrului de divizare este v = 0,48 m/s deci
6.1.9 Factorul dinamic Kv
v z1 0, 48  20
= = 0, 096 m/s;
100 100
2T
Forţa tangenţială corespunzătoare diametrului de divizare este Ft = 1 =
d1
2  466794,8T1
= = 15408, 4 N;
60,58965
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
Ft 15408, 4
= = 208, 22 ;
b 74
  = 1, 09
Având în vedere că z1<50, Ft / b  150 Nmm , v z1 /100 < 14 m/s, roţile au dantură
înclinată şi    1 , atunci:
- roţile dinţate vor fi oţel, în construcţie masivă sau cu coroane dinţate cu elasticitate
redusă,
- se adoptă Kv = 1.
Factorul de repartizare a Angrenajul nu este poziţionat simetric pe arbore;
sarcinii pe lăţimea Pentru ambele roţi, duritatea flancului este H1 = H2 = 60HRC ≈ 600HB;
K
6.1.10 danturii pentru solicitarea Hβ b
d = 1 =
74
= 1, 22 ;
KFβ
de contact, respectiv de d1 60,58965
încovoiere Se adoptă KHβ = 1,26 respectiv, KFβ = 1,41.
Pentru ambele roţi, treapta de precizie este treapta 9;
Diametrul de divizare al roţii este d2 = 299,91878 mm;
Modulul danturii este mn = 3 mm;
La proiectarea unui angrenaj nou, pentru abaterea efectivă a pasului de bază fpb, se
Factorul de repartizare a consideră că fpbr = fpb2;
sarcinii în plan frontal Se adoptă fpbr = 30 μm.
KHα Ambele roţi au durităţi (de flanc) peste 350HB deci factorul auxiliar qα este:
6.1.11 pentru solicitarea de
KFα
contact, respectiv de  f −2  30 − 2 
q = 4  0,1 + pbr  = 4  0,1 + = 0,937 .
încovoiere
 Ft / b   208, 22 
Conform DIN 3990-70:
 1 
- K H = 1 + 2 ( q − 0,5) (1/ Z2 − 1) = 1 + 2 ( 0,937 − 0,5 )  − 1 = 1,158 ;
- 253 -
2
 0,92 
- 254 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
εα = 1,16 adică 1/ εα = 0,86<qα, deci K F = q  = 0,937 1,16 = 1,08 .
Numerele de dinţi ale roţilor angrenajului echivalent sunt
z1 20 z2 99
Factorul de formă al zn1 = = = 20,59 respectiv, zn 2 = = = 101,94 ;
cos  ( cos8 )
3 3
cos  ( cos8 )3
3
6.1.12 dintelui pentru solicitarea YFa1,2

de încovoiere Coeficienţii deplasărilor de profil în plan normal sunt xn1 = 0,3 respectiv, xn2 = -
0,385007.
Se adoptă YFa1 = 2,41 respectiv YFa2 = 2,35.

zn1 = 20,59 şi xn1 = 0,3 respectiv, zn2 = 101,94 şi xn2 = -0,385007.
6.1.13 tensiunilor de încovoiere YSa1,2
Se adoptă YSa1 = 1,69 respectiv, YSa2 = 1,695.
la baza dintelui
YSa1 = 1,69 respectiv, YSa2 = 1,695;
concentratorului de
6.1.14 Yδ 1,2 Ambele roţi sunt executate din oţel de cementare.
tensiuni de încovoiere la
Se adoptă Yδ1 = Yδ2 = 0,999.
baza dintelui
6.2 Recalcularea ψa rec aw rec max = max(awHrec , awFrec) = max(166,34 , 178,6) = 178,6 mm
coeficientului de lăţime awrec<awSTAS, deci se consideră ψa rec= ψap = 0,4.
6.3 Lăţimile roţilor b1; b2 b2 = ψa rec·awSTAS =  a  aw = 0,4 180 = 72 mm
mm b1 = b2 + b = 72 + 2 = 74 mm ; Δb=(1…4)mm
7. ELEMENTE DE CONTROL
n 20
Numerele de dinţi N1 = zn1 + 0,5 = 20,59 + 0,5 = 2, 78;
180 180
(goluri) pentru măsurarea N1
7.1
lungimii peste dinţi  20
N2 N 2 = zn 2 n + 0,5 = 101,94 + 0,5 = 11,82.
(goluri) 180 180
Se adoptă N1 = 3 dinţi respectiv, N2 = 12 dinţi.
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
WNn1 = mn cos  n ( N1 − 0,5 )  + zn1inv n  + 2 xn1mn sin  n =
= 3  cos 20 ( 3 − 0,5 )  + 20,59  inv 20  + 2  0,3  3  sin 20 =
= 23, 62179 mm
Lungimea peste dinţi WN1 WNn 2 = mn cos  n ( N 2 − 0,5 )  + zn 2inv n + 2 xn 2 mn sin  n =
(goluri), lungimea peste WN2
= 3  cos 20 (12 − 0,5 )  + 101,94  inv 20  + 2  ( −0,385007 )  3  sin 20 =
7.2
dinţi (goluri) în plan WNn1
normal WNn2
= 105,34151 mm
Condiţiile b1 = 74 mm  WNn1 sin b + 5 = 23,62179  sin 7,51391 + 5 = 8,08894 mm şi
b2 = 72 mm  WNn 2 sin b + 5 = 101,34151 sin 7,51391 + 5 = 18, 25211 mm se
verifică.
- 255 -
- 256 -
E2.1.2 Proiectarea unui angrenaj când se impune distanţa dintre axe (angrenajul treptei I)
Să se proiecteze un angrenaj cilindric cu dantură înclinată, atunci când se cunosc:

• Puterea de transmis P = 7,5 kW;
• Turaţia pinionului n = 2875 rot/min;
• Raportul de angrenare impus udat = 3,55;
• Durata de funcţionare impusă Lh = 8000 ore;
• Condiţiile de funcţionare: sursa de putere - motor electric asincron trifazat; maşina antrenată - transportor cu bandă; caracterul
sarcinii - constantă; mărimea şocurilor - şocuri moderate;
• Distanţa dintre axe impusă aw = 180 mm.

Tabelul E2.2
RELAŢII DE CALCUL PENTRU PROIECTAREA UNUI ANGRENAJ CILINDRIC, EXTERIOR, CU DANTURĂ

ÎNCLINATĂ, CÂND SE IMPUNE DISTANŢA DINTRE AXE
Denumirea parametrului Simbolul şi
Nr.
care se determină unitatea de Relaţii de calcul*. Recomandări. Observaţii
Crt.
0 1 2 3
1.1 P = 7,5 KW
transmis kW
Turaţia pinionului n1
1.2 n1 = 2875 rot/min
angrenajului rot/min
1.3 Raportul de angrenare udat udat = 3,55
Durata minimă de Lh
1.4 Lh = 8000 ore
funcţionare a angrenajului ore
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
- Sursa de putere - motor electric asincron trifazat;
Condiţiile de funcţionare - Maşina antrenată - transportor cu bandă;
1.5
ale angrenajului - Caracterul sarcinii - aproximativ constantă;
- Mărimea şocurilor - şocuri moderate.
1.6 angrenează pinionul, χ1; χ2 χ1=1, χ2=1
 0 ( 0 n ) Dantură înclinată:
h (h* *
) 0n = n = 200;
Profilul cremalierei a0 a 0n
1.7 h*a0n =1,0;
generatoare *
c (c ) *
0 0n c0n *=0,25;
a 0 ( a 0n ) a 0n = 0,375 mn
Distanţa dintre axe aw

1.8 180 mm
impusă mm
- Se alege acelaşi material pentru ambele roţi ale angrenajului;
- Se alege un oţel de cementare;
- Marca oţelului: 15Cr09 cf. STAS 791;
- Tratamentul aplicat: cementare+călire+revenire joasă (Ce+C+r)
Alegerea preliminară a
- Principalele caracteristici mecanice:
materialelor celor două
2.1 limita de curgere: σ02 = 495 MPa;
roţi, a tratamentului
tensiunea de rupere: σr ≥ 685 MPa; se consideră σr = 800 MPa;
termic
- Durităţi obţinute:
duritate flanc: ≥ 58 HRC; se adoptă 60 HRC;
duritate miez: 200…300 HB; se adoptă 250 HB;
- 257 -
Se consideră HB1 = HB2.
- 258 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
Numerele de dinţi pentru La predimensionare se consideră z1 = 20 dinţi;
z1
2.2 pinion, respectiv pentru z2 = udat·z1= 3,55·20=71 dinţi;
z2
roată La predimensionare se consideră z1 = 20 respectiv, z2 = 71 dinţi.
Raportul de angrenare z 71
2.3 u u= 2 = = 3,55 - raportul de angrenare real;
real z1 20
T1 (u + 1)3
 HP nec = (1, 75...2,12) Z E  K =
 a aw 3 u A

24956, 44 ( 3,55 + 1)
3
= 2 189,8  1, 25 = 261, 09 MPa

0,3 1803  3,55
T1 z1 (u + 1) 2
 FP nec1 = (0, 42...0, 73) K Y Y =
 a aw3 cos  A Fa1 Sa1
Tensiunile admisibile
24956, 44  20 ( 3,55 + 1)
2
necesare, din condiţia de = 0,5 1, 25  2, 411, 69 = 15,18 MPa
σ 0,3 1803  cos8o
rezistenţă la solicitarea de HP nec
2.4 σFP nec 1,2
contact, respectiv de P 7,5
încovoiere, pentru
MPa T1 = 9,55·106 = 9,55 106 = 24956, 44 Nmm
n 2875
predimensionare Se adoptă:
KA = 1,25
ZE = 189,8
ZH = 2,49
β=8°
Zβ = 0,995
ψa = 0,3
YFa = 2,41
YSa = 1,69
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
S H min HP 1,15  261, 09
 H lim pr = = = 300, 25MPa
ZN 1
Tensiunile limită S  1, 25 15,18
 F lim pr = F min FP 2 = . = 18,99 MPa
necesare, pentru σH lim pr 1,2 YN Y 1 0,999
2.5 solicitarea de contact, σF lim pr 1,2 Se adoptă:
respectiv de încovoiere, MPa SHmin = 1,15
pentru predimensionare SFmin = 1,25
ZN =1
YN =1
Yδ = 0,999
Alegerea materialelor Se observă că valorile obţinute ale tensiunilor limită σH lim pr şi σF lim pr sunt mici, ceea ce
celor două roţi, a σH lim 1,2 înseamnă că angrenajul (treptei I) este supradimensionat, materialul ales având caracteristici
2.6 tratamentului, durităţilor σF lim 1,2 mecanice superioare celor necesare.
şi a tensiunilor limită, MPa Soluţia propusă este aceea a unui tratament termic de călire mai puţin elaborat, astfel încât
pentru predimensionare duritatea flancurilor să fie mai mică de 60 HRC, valoare propusă iniţial, adică 54…56 HRC.
3 CALCULUL DE DIMENSIONARE ŞI VERIFICARE
Calculul elementelor 2aw 2 180
geometrice ale roţilor şi mn = cos  = cos8 = 3,91mm > mn min = 2 mm.
z1 + z2 20 + 71
angrenajului Verificarea
3.1 Se adoptă mn = 2,75 mm cf. STAS 822.
condiţiilor geometrice de
funcţionare corectă a Obs: s-a adoptat o valoare standardizată a modului mai mică decăt cea din treapta a II-
angrenajului a, treapta I fiind mai puţin încărcată.
1 mn 1 2, 75
a= ( z1 + z2 ) = (20 + 71) = 126,35467 mm.
2 cos  2 cos8
Distanţa dintre axe de a
3.2 1
referinţă mm Eroarea la distanţa dintre axe, aw - a  mn , nu se verifică ( |a-aw| = |180 -
2
- 259 -
126,35467| = 53,64 mm > mn / 2 ).
- 260 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
Se recalculează numerele de dinţi ai roţilor:
2aw cos 
- recalcularea numărului de dinţi ai pinionului: z1 = =
mn ( udat + 1)
2 180  cos8
= = 28, 49 ;
2,75 ( 3,55 + 1)
- recalcularea numărului de dinţi ai roţii:
2aw cos  2 180  cos8
z2 = − z1 = − 28,49 = 101,14
mn 2,75

Se adoptă z1 = 28, respectiv, z2 = 101.
z2 101
Raportul de angrenare real este u = = = 3,60714 .
z1 28
u 3, 6
Eroarea la raportul de angrenare 1 − = 1− = 0, 016  u = 0, 03 se verifică.
udat 3,55
1 mn
Distanţa dintre axele de referinţă, recalculată, devine: a = ( z1 + z2 ) =
2 cos 
1 2, 75
= (28 + 101) = 179,11816 mm .
2 cos8
Eroarea la distanţa dintre axe |a-aw| = |180 - 179,11816| = 0,88184 < mn/2 = 1,375 mm
se verifică.
Unghiul frontal al αt  20 
3.3  t = arctg  tg  = 20,19655 = 20 11'
profilului de referinţă grade  cos8 
α  a   179,11816 
Unghiul real de angrenare w;  wt = arccos  cos t  = arccos  cos 20,19655  = 20,9462 = 20 56'
3.4 αwt,
în plan frontal
grade  aW   180 
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
aw ≠ a
inv wt − invt inv 20 56' − inv 20 11'
xsn = xn 2 + xn1 = ( z2 + z1 ) = (101 + 28) =
2tg  n 2tg 20
0,017174 − 0, 015333
Coeficienţii deplasărilor = 129 = 0,32624
3.5 xsn, xn1, xn2 2tg 20
de profil în plan normal
xn1=0,03(30 - z1) = 0,03(30 - 28) = 0,06, fiind un criteriu de calcul al coeficientului
deplasării de profil.
Având în vedere condiţia de existenţă a angrenajului (evitarea interferenţei la pinion),
ţinând cont de z1=28 de dinţi, se adoptă xn1= 1,1.
xn2 = xsn – xn1 = 0,32624 – 1,1 = -0,77376
mn 2, 75
d1 d1 = z1 = 28 = 77, 75672 mm
Diametrele cercurilor de cos  cos8
3.6 d2
divizare mn 2, 75
mm d2 = z2 = 101 = 280, 47960 mm
cos  cos8
d
Diametrele cercurilor de b1 db1 = d1 cos t = 77,75672cos 20,19655 = 72,97575 mm
3.7 db2
bază
mm db 2 = d2 cos t = 280, 47960  cos 20,19655 = 263, 233397 mm
cos t cos 20,19655
d w1 = d1 = 77, 75672 = 78,13948 mm
cos  wt cos 20,9462
d
Diametrele cercurilor de w1 cos t cos 20,19655
3.8
rostogolire
dw2 d = d = 280, 4796 = 281,86028 mm
cos  wt
w 2 2
mm cos 20,9462
d w1 + d w2 78,13948 + 281,86028
= = 179,99988 ; diferenţa de max. ±0,0005 se verifică.
2 2
- 261 -
- 262 -
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
 z   28 
d f 1 = mn  1 − 2 ( han*
+ cn* − xn1 ) = 2, 75  − 2 (1 + 0, 25 − 1,1) = 76,93172 mm
d  cos    cos8 
Diametrele cercurilor de f1
 z   101 
2 ( han + cn*  xn 2 ) = 2, 75  − 2 (1 + 0, 25 + ( −0, 77376 ) )  =
3.9 df2
picior d f 2 = mn  2 *
mm  cos    cos8 
= 277,86028 mm
 z   101 
d a1 = 2aw − mn  2 − 2han
*
+ 2 xn 2  = 2 180 − 2, 75  − 2 1 + 2 ( −0, 77376 )  =
 cos    cos8 

d = 89, 27607 mm
Diametrele cercurilor de a1
3.10 da2
cap  z   28 
mm d a 2 = 2aw − mn  1 − 2han *
+ 2 xn1  = 2 180 − 2, 75  − 2 1 + 2 1,1 =
 cos    cos8 
= 282, 79327 mm
Pasul pe cercul de pn pn =  mn =  2,75 =8,635 mm
3.11 divizare în plan normal, pt  mn   2, 75
pt = = = 8, 71986 mm
respectiv frontal mm cos  cos8
Pasul pe cercul de bază,
p
3.12 respectiv pasul pe cercul bt pbt = pt cos t = 8,71986  cos 20,19655 = 8,18371 mm
mm
de bază în plan frontal
Unghiul de înclinare al βb  db   72,97575 
3.13 b = arctg  tg  = arctg  tg8  = 7,51391
danturii pe cercul de bază grade d   77, 75672 
b1 b2 =  a  aw = 0,3 180 = 54 mm
3.14 Lăţimile roţilor b2
b1 = b2 + b = 54 + 2 = 56 mm ; Δb=(1…4)mm
mm
| 0 │ 1 │ 2 │ 3 |
Condiţia de evitare a 14 − z1 14 − 28
4.1 xn1min = = = 0,82352  xn1 = 1,1 - condiţia este îndeplinită
interferenţei 17 17
d a21 − db21 + d a22 − db22 − 2aw sin  wt
 = cos  =
2 mn cos  t
Gradul de acoperire al 89, 27607 2 − 72,975752 + 282, 793272 − 263,333972 − 2 180  sin 20,9462
 = 
angrenajului în plan 2    2, 75  cos 20,19655
4.2 β
frontal, suplimentar,  cos8 = 1,57; 1,11,3     2 - se verifică
respectiv total 
b2 sin  54  sin 8
 = = = 0,86
 mn   2, 75
  =  +   = 1,57 + 0,86 = 2, 43
- 263 -
E2.2 CALCULUL FORŢELOR DIN ANGRENAJE
Să se determine forţele din angrenajele unui reductor cilindric coaxial vertical, în

două trepte, atunci când se cunosc:
• Momentele de torsiune transmise de arborele de intrare respectiv, intermediar sunt
TI = 75000 Nmm respectiv, TII = 375000 Nmm;
• Diametrele de rostogolire ale pinioanelor celor două trepte se consideră dw1 = 60 mm
respectiv, dw3 = 78 mm (unde, cu dw3 s-a notat dw1 de la treapta a II-a);
• Unghiurile de înclinare ale danturii, în treapta I respectiv, în treapta a II-a sunt
β1 = 10° respectiv, β2 = 8° (unde, cu β1 și β2 s-au notat unghiurile β de la treapta I
respectiv, treapta a II-a);
• Se consideră αwn = αn = 20°.
E2.2.1 Calculul mărimilor forţelor din angrenaje
Angrenajele transmit sarcina prin contactul direct dintre dinţii roţilor, între care
apar forţe de interacţiune, normale la profilele dinţilor, egale şi de sens contrar. Forţele
normale Fn se consideră aplicate în polul angrenării C, la mijlocul lăţimii roţii, pe
cilindrii de rostogolire (fig. E2.1).
Componenta tangenţială, pentru toate tipurile de roţi, se determină cu relaţia
2T
Ft = , în care T reprezintă momentul de torsiune la arborele roţii considerate, iar
dw
dw – diametrul cercului de rostogolire al roţii respective.
Cunoscând forţa tangenţială Ft, celelalte componente ale Fn sunt:
F
Fr = Ftn tg wn = t tg wn şi Fa = Ft tg (v. fig. E2.2 şi E2.3). Între aceste forţe
cos 
există relaţiile: |Ft2| = |Ft1|; |Fr2| = |Fr1|; |Fa2| = |Fa1|; |Fn2| = |Fn1|.
Pentru cele două angrenaje ale reductorului, componentele forţelor din angrenaje
sunt:
• pentru angrenajul treptei I:
2T1 2  75000
Ft 1 = = = 2500 N ;
d w1 60
Ft1 2500
Fr1 = tg wn = tg20 = 923,96 N ;
cos  cos10
Fa1 = Ft1 tg = 2500  tg10 = 440,81N ;
Se consideră |Ft2| = |Ft1|; |Fr2| = |Fr1|; |Fa2| = |Fa1|.
• pentru angrenajul treptei a II-a:

2T1 2  375000
Ft 3 = = = 9615,38 N ;
d w1 78
Ft 3 9615,38
Fr 3 = tg wn = tg20 = 3534,1N ;
cos  cos8
Fa 3 = Ft 3 tg = 9615,38 tg8 = 1351,35 N ;
Se consideră |Ft4| = |Ft3|; |Fr4| = |Fr3|; |Fa4| = |Fa3|.
O1
ω1
Fr2
Mm Fn2
Ft1
Ft2
Fn1
Fr1 Mr
ω2
O2
Fig. E2.1
Fig. E2.2 Fig. E2.3

E2.2.2 Întocmirea schemei şi stabilirea sensurilor forţelor
Sensurile forţelor din reductor sunt prezentate în fig. E2.4.
Ft4
4
1 1
Fa4
Fa1 Fr1
4 Ft2 Ft1 ω1 ω4
Ft1 Fr2
Ft3
Fr4
Ft4 Ft3 ω2≡ω3
Fa3 3 Fr3
3
Fa2
2 Ft2 2
Fig. E2.4
E2.3 MEMORIU JUSTIFICATIV PRIVIND ALEGEREA

MATERIALELOR, A SISTEMULUI DE UNGERE ŞI
ETANŞARE, A SOLUŢIILOR TEHNICE ŞI
CONSTRUCTIVE. NORME DE SSM ŞI PSI
Să se întocmească memoriul justufucativ privind alegerea materialelor, a

sistemului de ungere şi etanşare, a soluţiilor tehnice şi constructive, a normelor de
siguranţă şi securitate în muncă (SSM sau NTSM) şi a normelor de PSI pentru un
reductor de turaţie.
• Arborele de intrare şi cel de ieşire se execută din 15Cr09, oţelul pentru dantură,
deoarece pinioanele sunt realizat corp comun cu arborele;
• Roţile dinţate se execută din 15Cr09, oţelul ales pentru roţile dinţate;
• Arborele de ieşire se execută din OLC 45;
• Semicarcasele se execută din Fc 250 prin turnare, având în vedere că grosimea
minimă trebuie să fie minim 7 mm. Fixarea relativă a semicarcaselor se realizează cu
şuruburi M10 montate cu joc iar centrarea relativă se realizează cu două ştifturi
conice 8;
• Elementele şi reperele standardizate se execută din materiale convenabil alese dintre
cele utilizate de către producători.
Ungerea şi etanşarea
• Ungerea angrenajului este asigurată prin barbotarea roţii în uleiul din baie. Se va
utiliza ulei pentru transmisii TIN300EP. Cantitatea de ulei necesară este de
aproximativ 2 litri. Uleiul se va schimba după aproximativ 5000 ore de funcţionare,
în cazul reparaţiilor sau dacă se observă un grad avansat de degradare a acestuia.
Cantitatea de ulei din reductor se completează cu ulei doar atunci când este necesar;
• Capacele de rulmenţi se execută din OL50;
• Capacul de vizitare se execută prin solidarizarea prin sudură a unei bucăţi de tablă cu
grosimea de 2 mm şi a unei bucşe filetată interior. Ambele piese sunt executate
din OL37;
• Subansamblul buşon de aerisire se realizează din OL 37 (bucşa filetată şi capacul)
respectiv din pâslă (sita de filetare);
• Etanşarea la trecerea arborilor prin capacele de rulmenţi se realizează cu manşete de
rotaţie cu bază de etanşare “forma A”;
• Etanşarea la nivelul suprafeţei de separaţie dintre semicarcase se realizează cu lac
sau vopsea de etanşare;
• Etanşarea capacelor de rulmenţi se realizează cu garnituri din carton presat (sau
preferabil din tablă de alamă). Aceste garnituri asigură şi reglarea jocului
prestrângerea axială iniţială a rulmenţilor. Grosimea garniturilor /pachetelor de
garnituri se alege în funcţie de reglementările şi normele generale privind montajele
cu rulmenţi radiali cu bile;
• Etanşarea capacului de vizitare se realizează cu garnituri din carton presat;
• Buşonul de golire a uleiului din reductor este amplasat în cel mai jos punct al băii de
ulei astfel încât să permită evacuarea întregii cantităţi de ulei din reductor. De
asemenea se recomandă ca buşonul să fie magnetizat la montare sau să fie prelucrat
astfel încât să conţină o mică bucată de magnet permanent. Etanşarea pe carcasă a
buşonului de golire se realizează cu garnitură de Cu care trebuie înlocuită/decălită la
fiecare demontare/montare. La fiecare aproximativ 1000 ore de funcţionare, dar nu
mai rar de trei luni, se verifică prin control vizual, atât nivelul de ulei din reductor cât
şi starea de degradare a uleiului (culoare, impurităţi). Aceste controale sunt permise
de sistemul de măsurare prevăzut;
• Alimentarea şi /sau completarea cu ulei se realizează prin “fereastra” special
prevăzută în semicarcasa superioară, operaţiuni precedate şi urmate de demontarea şi
respectiv montarea capacului de vizitare;
• Aerisirea reductorului se realizează prin subansamblul “buşonul de aerisire”. Acesta
este prevăzut cu o sită din pâslă care asigură o bună filtrare a aerului care intră în
reductor;
• Ungerea rulmenţilor este asigurată iniţial cu unsoare consistentă aplicată de către
producător iar în timpul funcţionării ajunge să fie realizată cu ulei din baie.
Elemente şi repere tipizate/standardizate
Pentru reducerea eforturilor şi costurilor de proiectare, producţie, întreţinere,
reparaţii etc., s-a ales utilizarea unui număr cât mai mare posibil de elemente şi repere
tipizate/standardizate. Acestea sunt:
• pentru ridicarea şi transportul reductorului s-a ales inel şurub M8 conform
STAS 3186 care rezistă la o sarcină maximă de ridicare de 1600 N.
• pentru golirea uleiului din reductor s-a ales dop filetat cu cap hexagonal şi guler
conform STAS 5304, filetat M14x1,5 şi executat dintr-un oţel din grupa (clasa de
calitate) 4.8.
• pentru centrarea relativă a semicarcaselor s-au ales ştifturi de centrare conice 8
conform STAS 3436 executate din OLC 45 îmbunătăţit.
• pentru solidarizarea /fixarea relativă a semicarcaselor s-au ales şuruburi M10
(STAS 4272), piuliţe M10 (STAS 4071) şi şaibe elastice R10 (SR ISO 7666).
• pentru montarea şi fixarea pe carcasă a capacelor de rulmenţi s-au ales şuruburi M6
şi şaibe elastice crestate (Grower) R6 (SR ISO 7666).
• pentru realizarea asamblării de tip arbore butuc, asamblarea roţii dinţate pe arborele
de ieşire, asamblarea roţii conduse de curea pe capătul arborelui de intrare şi
pregătirea capătului arborelui de ieşire, se utilizează pene paralele forma A, conform
STAS 1004.
• pentru etanşarea la capetele de arbori s-au ales garnituri manşetă de rotaţie cu buză
“forma A”, conform STAS 7950.
• pentru realizarea lagărelor cu rulmenţi s-au ales rulmenţi radiali cu bile conform
STAS 3041.
• pentru fixarea capacului de vizitare s-au ales şuruburi M5 şi şaibe elastice R5
(SR ISO 7666).
Transport, depozitare, montaj şi funcţionare
Reductoarele se livrează protejate, la exterior, cu grund pe suprafeţele neprelucrate şi
cu vaselină pe suprafeţele prelucrate.
Reductoarele se livrează cu plăcuţă indicatoare, conform STAS 6849, iar arborele de
ieşire cu pană, şaibă frontală şi şurub. Se recomandă instalarea unor manşoane de
protecţie pe capetele de arbore.
Transportul, depozitarea şi montajul trebuie realizate doar de către personal calificat
şi instruit, cu respectarea regulilor generale în domeniu şi a acelor specifice instalaţiei
antrenate.
Înainte de punerea în funcţiune beneficiarul trebuie să pună ulei în baie până la
nivelul indicat de sistemul de verificare specific.
Fixarea reductorului de fundaţie / batiu se va realiza cu patru şuruburi M12, conform
indicaţiilor specifice instalaţiei.
Nivelul şi starea de degradare a uleiului (culoare, opacitate) se verifică periodic (la
fiecare aproximativ 1000 ore de funcţionare dar nu mai rar de 3 luni) prin control vizual.
Starea de uzură a angrenajului (apariţia de ciupituri pe flancurile dinţilor, existenţa
unor dinţi rupţi sau ciobiţi etc.) se verifică periodic sau când se consideră necesar prin
control vizual după demontarea şi îndepărtarea capacului de vizitare. Controalele
periodice se vor efectua la fiecare aproximativ 3000 ore de funcţionare dar nu mai rar de
3 luni, odată cu verificarea nivelului de ulei.
Întinderea curelelor, iniţială şi periodică, trebuie să respecte specificaţiile (forţa de
întindere) din memoriul de calcul. Periodic, recomandabil odată cu controlul nivelului
de ulei, se va controla vizual să nu existe bătăi excesive ale curelelor. În caz de nevoie
se vor efectua reglajele necesare.
SSM (NTSM) şi PSI
Elementele în mişcare exterioară reductorului (cuplaje, roţi de lanţ, volanţi etc.) vor
fi prevăzute cu apărători de protecţie. În mod specific, transmisia prin curele trebuie
prevăzută cu grilaj/carcasă de protecţie.
Montarea, demontarea, reglajele şi reparaţiile trebuie executate doar de personal
instruit/calificat.
Orice întreţinere (reglaje, reparaţii, înlocuiri, etc.) trebuie executată doar după oprirea
instalaţiei şi debranşarea acesteia de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, doar
de către personal autorizat.
În caz de incendiu trebuie să se intervină imediat, realizând:
• oprirea instalaţiei;
• întreruperea furnizării cu energie electrică;
• alarmarea pompierilor şi anunţarea persoanelor de conducere;
• izolarea şi stingerea sau cel puţin ţinerea sub control a incendiului;
• evacuarea zonei.
Pentru stingerea incendiului NU se va interveni cu apă (pericol de electrocutare) ci
doar cu spumă chimică şi /sau cu CO2.
Anexa 2.1 - Caracteristici mecanice ale unor oţeluri aliate utilizate pentru
angrenaje
Caracteristici mecanice ale oţelurilor aliate de îmbunătăţire, îmbunătăţite
Duritatea Limita de curgere Limita de rupere
Marcă oţel
[HB] σ02 [MPa] σr [MPa]
40Cr10 220-315 670 880…1080
26MoCr11 280-330 600 800…950
34Mocr11 250-310 650 900-1100
40CrNi12 240-300 780 760-1100
41MoCr 11 215-370 780 780-1270
50VCr11 230-360 690 830-1180
Caracteristici mecanice ale oţelurilor de cementare, cementate şi călite
Duritatea
Limita de curgere Limita de rupere
Marcă oţel flanc
miez [HB] σ02 [MPa] σr [MPa]
[HRC]
15Cr09  58 200…300 495 790…1030
18MnCr10  58 270…360 540 790…1180
18MoCrNi13  58 300…400 690 830…1420
20MnCr12  58 270…360 685 980…1270
21MoMnCr12  58 300…400 740 830…1520
17CrNi16  60 350…450 635 880…1180
20MoNi35  58 300…400 690 930…1220
Anexa 2.2 - Tensiuni limită ale oţelurilor uzuale pentru angrenaje (H lim şi F lim)
Oţeluri de îmbunătăţire aliate, îmbunătăţite
Oţeluri aliate de cementare, călite
Existenţa domeniilor de variaţie a tensiunilor limită se explică prin variaţia compoziţiei chimice
şi a caracteristicilor mecanice ale oţelurilor, dar şi prin importanţa dată la efectuarea
tratamentului termic/termochimic. Oţelurile utilizate în construcţia roţilor dinţate au fost
împărţite în trei categorii de calitate: joasă -cele care corespund unor cerinţe reduse privind
oţelul şi tratamentul aplicat la realizarea roţilor dinţate; medie -cele care corespund unor cerinţe
ce pot fi îndeplinite de producătorii cu experienţă, cu cheltuieli mai ridicate; înaltă -cele care
corespund unor cerinţe de mare siguranţă în funcţionare.
De regulă, pentru roţile dinţate din reductoarele de uz general, se utilizează o calitate medie
Anexa 2.3 - Factorii minimi de siguranţă (SH min şi SF min)

Siguranţa în funcţionare a Angrenajele cilindrice
angrenajului SH min SF min
Foarte mare (>99%) 1,25 … 1,5 2 … 2,5
Normală (99%) 1,15 1,25
Scăzută (90%) 1 1
Anexa 2.4 - Factorii de durabilitate (ZN şi YN)

Anexa 2.5 - Recomandări pentru alegerea lubrifiantului
Pentru angrenaje cilindrice şi conice
Vâscozitatea cinematică , în mm 2 s −1 (cst), determinată la
Materialul roţii dinţate temperatura de 50C, recomandată pentru viteza v
de dimensiune mare din  d1 n1
Viteza periferică v = [m/s]
angrenaj 60 1000
< 0,5 0,5 … 1 1 … 2,5 2,5 … 5 5 … 12 12 … 25
Oţel cu
270 180 120 - 60 45
σr < 1000 MPa
Oţel cu
σr = 1000…1250 MPa
270 270 180 120 85 60
şi oţel aliat cu Cr-Ni ,
cu σr < 800 MPa
Oţel cu
σr = 1000…1250 MPa 450 270 270 180 120 85
şi oţeluri cementate
Pentru angrenaje melcate şi hipoide
Viteza periferică, Vâscozitatea cinematică  , în mm 2 s −1 (cst) , la temperatura de
−1
ms 50C
1 450
1 … 2,5 270
2,5 … 5 180
5 … 10 120
10 … 15 85
15 … 25 60
Uleiuri pentru transmisii industriale (Extras din STAS 10588)
Vâscozitatea
2 −1 Temperatura de
Simbol mm s (cst) E
determinare
min. max. min. max.
TIN 25 EP 21 26 3 3,5
TIN 42 EP 37 45 5 5,9
TIN 55 EP 50 57,5 6,6 7,6
TIN 82 EP 82 90 10,8 11,8
50C
TIN 125 EP 125 140 16,5 18,4
TIN 200 EP 200 220 26,3 28,9
TIN 300 EP 260 320 34,2 42
TIN 210 EPC 210 225 27,6 29,6
Obs.:
Uleiul TIN 210 EPC este destinat în special pentru ungerea angrenajelor melcate.
La angrenajele din oţel sau fontă, temperatura maximă ce poate fi atinsă este de 80C.
La angrenajele care au roţi executate din bronz, este recomandat a se depăşi
temperatura de 60C.
Durata de utilizare a uleiului este de 6…12 luni.
Uleiuri pentru transmisiile autovehiculelor

Vâscozitatea cinematică, la Clasa de vâscozitate SAE
2 −1
100C, în mm s (cst) 75W 80W 85W 90 140 250
min. 4,1 7,0 11,0 13,5 24,0 41,0
max. - - - 24,0 41,0 -
Exemple de notare:
Ulei T140 – ulei pentru transmisiile prin angrenaje ale autovehiculelor, cu vâscozitate
corespunzătoare clasei SAE 140.
Ulei T90EP2 – ulei pentru transmisiile prin angrenaje ale autovehiculelor, cu
vâscozitatea corespunzătoare clasei SAE 90, aditivat la nivelul EP2.
Ulei T75 w/90EP3 – ulei pentru transmisiile prin angrenaje ale autovehiculelor,
multigrad, care satisface condiţiile de vâscozitate SAE cuprinse în
intervalul clasei 75W şi clasei 90, aditivat la nivelul EP3.
Alte tipuri de uleiuri industriale folosite la ungerea angrenajelor
Vâscozitatea Temperatura
STAS Simbol mm s (cst) 2 −1
E de Observaţii
min. max. min. max. determinare
C 255 20 30 2,57 4,07 Se recomandă la
C 265 30 40 4,01 5,33 viteze relative mici,
385 100C temperaturi de
C 285 32 55 4,32 7,28
funcţionare şi
C 315 45 65 5,98 8,58 sarcini mari
10580 UPS 25 20 30 3 4 50C
Anexa 2.6 - Factorul de ungere (ZL)
Obs.: La predimensionare, ZL = 1.
Anexa 2.7 - Factorii rugozităţii flancurilor (ZR şi YR)
Rz1 + Rz 2 100
Rz100 = , unde Rz1 şi Rz2 reprezintă rugozitatea flancului activ al
2 aw
dintelui pinionului, respectiv roţii. Dacă pe desen se indică Ra , atunci Rz1≈6Ra1 şi
Rz2≈6Ra2. Pentru angrenaje conice, aw = amv .
Obs.: La predimensionare, ZR = 1.
1 - Toate materialele, la
solicitare statică
2 - Oţeluri nitrurate
3 - Oţeluri cementate sau
călite. Oţeluri moi
4 - Oţeluri îmbunătăţite
Rz1 şi Rz2 reprezintă rugozitatea zonei de racordare de la piciorul dintelui pinionului,

respectiv roţii. Dacă pe desen se indică Ra , atunci Rz1≈6Ra1 şi Rz2≈6Ra2.
Obs.: La predimensionare, YR1 = YR2 = 1.
Anexa 2.8 - Alegerea treptei de precizie a angrenajelor

Treapta de preizie
3 4 5 6 7 8 9 10 11
Roţi etalon • • •
Destinaţia angrenajului
Maşini unelte • • • • • •
Automobile • • • •
Autocamioane • • • •
Tractoare • • •
Reductoare de uz general • • • •
Acţionarea laminoarelor • • • •
Mecanismele maşinilor de ridicat • • • •
Maşini agricole • • • •
v2 • •
Viteza periferică [m/s]
2<v5 • •
drepţi
Dinţi
5 < v  10 • •
10 < v  40 •
v2 • •
înclinaţi
2<v5 • • •
Dinţi
5 < v  10 • •
10 < v  40 • •
Rectificare o o • • •
Şevăruire o • • •
Procedeul de
prelucrare
Mortezare , rabotare , frezare o • • • •

Frezare cu freză melc o • • • •
Frezare urmată de călire o • •
Ştanţare , presare , injectoare o • •
Turnare o •
• Se obţine în condiţii normale de prelucrare
o Se obţine în condiţii speciale de prelucrare
Obs.:
La alegerea treptei de precizie a unui angrenaj , se procedează astfel:
- în funcţie de destinaţia angranajului , se aleg treptele de precizie recomandate;
- treapta de precizie în care se va executa angrenajul – din domeniul recomandat – se
alege în funţie de viteza periferică a angrenajului ; treapta de precizie se recomandă
să se încadreze în domeniul recomandat în funcţie de destinaţia angrenajului;
- se adoptă procedeul de prelucrare care să asigure treapta de precizie aleasă.
Anexa 2.9 - Rugozitatea flancurilor şi a zonei de racordare

Procedeul de execuţie Treapta de Rugozitatea flancului,
precizie Ra [μm]
Mortezare sau frezare grosolană 9 ; 10 1,6 ; 3,2
Mortezare sau frezare îngrijită 8;9 0,4 ; 0,8 ; 1,6
Mortezare sau frezare urmată de şevăruire 6;7;8 0,2 ; 0,4 ; 0,8
Rectificare grosoloană 7;8;9 0,4 ; 0,8 ; 1,6
Rectificare îngrijită 5;6;7 0,2 ; 0,4
Rectificare urmată de lepuire 3;4;5 0,05 ; 0,1 ; 0,2
Obs.: Pentru rugozitatea zonei de racordare se alege o valoare imediat superioară
rugozităţii flancului activ.
Anexa 2.10 - Factorul de viteză Zv
Obs.: La predimensionare, Zv = 1
Anexa 2.11 - Factorul raportului durităţilor flancurilor dinţilor Zw
Obs.:
Ra1 – rugozitatea flancului activ al pinionului.
Diagrama este utilizabilă pentru pinioane cementate şi călite în angrenare cu roţi
conduse având duritatea cuprinsă între 130…400HB şi Ra1  1m. Pentru
Ra1 > 1m, se alege Zw = 1;
Când ambele roţi ale angrenajului au durităţi sub 350HB sau peste 400HB, Zw =1,
indiferent de valoarea lui Ra1.
Anexa 2.12 - Factorul de mărime YX
1 - Oţeluri de constructive sau

îmbunătăţite
2 - Oţeluri cementate sau
călite superficial
3 - Toate materialele, la
sarcină statică
Obs.: La predimensionare, Yx 1 = 1; Yx 2 = 1
Anexa 2.13 - Numere de dinţi pentru pinion, recomandate la predimensionare

z1 min
Turaţia n1 [rot/min]
Dantură dreaptă Dantură înclinată
Peste 1000 24 … 26 20 … 22
500 … 1000 22 … 24 18 … 20
100 … 500 18 … 22 16 … 18
Până la 100 17 … 18 16
Anexa 2.14 - Factorul de corecţie al tensiunilor de încovoiere la baza dintelui YSa
Obs.:
Pentru dinţi înclinaţi sau curbi: x1,2 = xn 1,2.
Pentru numere mici de dinţi, se alege valoarea minimă dată în diagramă pentru YSa.
La predimensionare se consideră: pentru dantură dreaptă, x1=x2=0 ; pentru dantură
înclinată, xn1=xn2=0.
Anexa 2.15 - Factorul de corecţie al concentratorului de tensiuni de încovoiere la

baza dintelui Yδ
Anexa 2.16 - Distanţa dintre axe (Extras din STAS 6055)

Distanţa dintre axe 40 45 50 56 63 71 80 90 100
aw [mm] 112 125 140 160 180 200 225 250 280
Notă: Se preferă utilizarea distanţelor dintre axe tipărite cu caractere îngroşate
Anexa 2.17 - Factorul regimului de funcţionare KA

Caracterul sarcinii, tipul maşinii motoare
Uniformă Cu şocuri mici Cu şocuri moderate
Motor electric, Motor cu ardere Motor cu ardere
turbină cu aburi, internă internă
turbină cu gaze cu mai mulţi cilindri monocilindric
Uniformă
Generatoare de curent,
transportoare cu bandă
şi cu melc, mecanisme
de avans la maşini-
1 1,25  1,75
unelte, ventilatoare,
agitatoare şi
amestecătoare pentru
substanţe cu densitate
uniformă
Cu şocuri moderate
Mecanismul principal
al maşinilor unelte,
transportor cu bandă
cu viteză neuniformă,
agitatoare şi
1,25 1,5 2
amestecătoare pentru
substanţe cu densitate
neuniformă, pompe cu
piston cu mai mulţi
cilindri, pompe
dozatoare
Cu şocuri puternice
Ştanţe, foarfeci, utilaje
laminoare şi turnătorii,
excavatoare cu cupă,
prese hidraulice, 1,5 1,75  2,25
concasor de minereuri,
compresor cu un
cilindru, transportor
vibrator, kollerganguri
Obs.: Pentru transmisii multiplicatoare, coeficientul de regim se adoptă mai mare cu
10% decât cel prevăzut în tabelul de mai sus.
Anexa 2.18 - Factorul de elasticitate al materialelor roţilor ZE

Pinion Roată ZE
E1 E2 [ MPa ]
Material Material
[MPa] [MPa]
Oţel laminat 2,06  10 5 189,8
Oţel turnat 2,02  10 5
188,9
Oţel Fontă cu grafit nodular (Fgn) 1,73  10 5
181,4
2,06  10 5
laminat Bronz turnat 1,03  10 5
155
Bronz laminat 1,13  10 5 159,8
Fontă cenuşie (Fc) 1,26  10 5 …1,18  10 5 165,4 ... 162
Oţel turnat 2,02  10 5 188
Oţel
2,02  10 Fontă cu grafit nodular (Fgn)
5
1,73  10 5
180,5
turnat
Fontă cenuşie (Fc) 1,18  10 5
161,4
Obs.: S-a considerat υ1 = υ2 = 0,3 (coeficientul de contracţie transversală - coeficientul
Poisson) pentru toate materialele.
Anexa 2.19 - Factorul zonei de contact ZH
Obs.:
Pentru dantură înclinată, x1 = xn1 ; x2 = xn2 ;
La predimensionare, se consideră: pentru dantură dreaptă, x1=x2=0; β=0; ZH=2,49 iar
pentru datură înclinată, xn1=xn2=0; Z H = 2, 49 cos 
Anexa 2.20 - Factorii înclinării dinţilor (Zβ şi Yβ)
Obs.: La predimensionare: Yβ = 0,9…0,95.

Anexa 2.21 - Coeficienţii de lăţime ψa , ψd , ψm

Destinaţia angrenajului ψa
v = 8 … 25 m/s  0,3
Reductoare cu o treaptă v = 2 … 10 m/s  0,6
v = 1 … 3 m/s  1,0
Treapta I 0,25 … 0,33
Reductoare cu două sau mai multe trepte
Treapta a II-a şi următoarele 0,35 … 0,45
Cutii de viteze cu roţi baladoare 0,12 … 0,15
Angrenaje deschise 0,1 … 0,3
b u +1 b
d = =  a ;  m = =  d z1 ; v – viteza periferică.
d1 2 m
Obs.:
Pentru angrenajele îmbunătăţite se aleg valori pentru ψa înspre limita superioară a
intervalelor, iar pentru angrenajele cementate se aleg valori înspre limita inferioară
a intervalelor.
Pentru angrenajele amplasate asimetric faţă de reazeme se adoptă valori pentru
ψa înspre limita inferioară a intervalului, iar pentru cele amplasate simetric valori
superioare.
Anexa 2.22 - Factorul de formă al dintelui pentru solicitarea de încovoiere YFa
Obs.:
Pentru dinţi înclinaţi sau curbi: x1,2 = xn1,2.
La predimensionare, se consideră: pentru dantură dreaptă x1=x2=0 iar pentru dantură
înclinată xn1=xn2=0.
Anexa 2.23 - Modulul danturii (Extras din STAS 822)
Modulul standardizat este modulul m pentru dantura dreaptă, modulul normal mn pentru
dantură înclinată şi modulul pe conul frontal exterior me pentru roţi conice cu dantură dreaptă.
1,0 1,125 1,25 1,375 1,5 1,75 2,0 2,25 2,5
Modulul danturii
2,75 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0 5,5 6,0 6,5
[mm]
7,0 8,0 9,0 10 11 12 14 16 18
Notă: Se preferă valorile tipărite cu caractere îngroşate
Anexa 2.24 - Factorul dinamic Kv

Domeniul de funcţionare Figura sau tabelul din care se determină factorul Kv
al angrenajului Dantură dreaptă Dantură înclinată
v z1 /100 ≤ 3 m/s * Pentru    1 , Kv se alege din
fig. A2.24 b; ***
z1<50 ; ** Pentru    1 , Kv se
Ft / b  150 Nmm ; determină cu relaţia
v z1 /100 < 10 m/s pentru Fig. A2.24 a Kv = Kv −   ( Kv − Kv )
dantură dreaptă sau în care:
v z1 /100 < 14 m/s pentru Kv = Kv din fig. A2.24 a;
dantură înclinată ;
Kv = Kv din fig. A2.24 b.
2T1
Ft = - forţa tangenţială corespunzătoare diametrului de divizare;
d1
b =  a  aw - pentru angrenaje cilindrice;
 d1 n1
* v= ;
60 1000
** Roţile dinţate sunt din oţel, în construcţie masivă sau cu coroane dinţate cu
elasticitate redusă.
*** Dacă, pentru treapta de precizie adoptată, în diagramă nu se găsesc valori
pentru Kv, se adoptă o treaptă de precizie superioară.

Obs.: La predimensionare Kv = 1,1…1,2 .
Fig. A 2.24 a Fig. A 2.24 b


fpbr , ffr - abaterea efectivă a pasului de bază, respectiv toleranţa abaterii profilului
dintelui;
Pentru un angrenaj existent la care nu se cunosc aceste mărimi sau la proiectarea unui
angrenaj nou, se consideră fpbr = fpb2 şi ffr = ff2 , unde fpb2 şi ff2 se aleg din tabel
(extras din STA 6273).
Modulul m (mn) [mm]
Treapta Diametrul de
1  m  3,5 3,5 < m  6,3 6,3 < m  10 10 < m  16
de divizare al roţii
f ff2 fpb2 ff2 fpb2 ff2 fpb2 ff2
precizie conduse d2 [mm] pb2
[m]
 125 5,6 6 7,5 7 8,5 8 - -
5 126 … 400 6,7 7 8,5 8 9,5 9 10 11
401 … 800 7,5 9 8,5 10 10 11 12 13
 125 9,5 8 12 10 13 12 - -
6 126 … 400 10 9 13 11 15 13 17 16
401 … 800 12 12 13 14 17 16 19 18
 125 13 11 17 14 19 17 - -
7 126 … 400 15 13 19 16 21 19 24 22
401 … 800 17 17 19 20 24 24 26 26
 125 19 14 24 20 26 22 - -
8 126 … 400 21 18 26 22 30 28 34 32
401 … 800 24 25 26 28 34 36 38 40
 125 26 - 34 - 38 - - -
9 126 … 400 30 - 38 - 42 - 48 -
401 … 800 34 - 38 - 48 - 53 -
 125 38 - 48 - 53 - - -
10 126 … 400 42 - 53 - 60 - 67 -
401 … 800 48 - 53 - 67 - 75 -
Anexa 2.25 - Factorii de repartizare a sarcinii pe lăţimea danturii (KHβ şi KFβ)

Pentru reductoare cilindrice şi conico-cilindrice (conf. GOST 21354), în funcţie de
poziţia roţilor angrenajului în raport cu lagărele arborilor transmisiei (fig. A2.25, a…h)
şi de coeficientul ψd (ψd=b/d1), valorile factorilor KHβ şi KFβ se aleg din fig. A2.25, i şi j
pentru roţi conduse cu duritatea  350 HB sau din fig. A2.25, k şi l pentru roţi conduse
cu duritatea > 350 HB.
a b c d
e f g h
Fig. A2.25
Obs.: În fig. A2.25, g şi h, cazul 4 corespunde arborilor sprijiniţi pe rulmenţi cu bile,
iar cazul 5 corespunde arborilor sprijiniţi pe rulmeţi cu role.
Fig. A2.25, i
Fig. A2.25, j
Fig. A2.25, k
Fig. A2.25, l
Anexa 2.26 - Valori ale funcţiei “ inv α „

grade →
← minute
18 19 20 21 22 23 24 25
0 0,010760 0,012715 0,014904 0,017345 0,020054 0,023049 0,026350 0,029975
1 0,010791 0,012750 0,014943 0,017388 0,020101 0,023102 0,026407 0,030039
2 0,010822 0,012784 0,014982 0,017431 0,020149 0,023154 0,026465 0,030102
3 0,010853 0,012819 0,015020 0,017474 0,020197 0,023207 0,026523 0,030166
4 0,010884 0,012854 0,015059 0,017517 0,020244 0,023259 0,026581 0,030229
5 0,010915 0,012888 0,015098 0,017560 0,020292 0,023312 0,026639 0,030293
6 0,010946 0,012923 0,015137 0,017603 0,020340 0,023365 0,026697 0,030357
7 0,010977 0,012958 0,015176 0,017647 0,020388 0,023418 0,026756 0,030420
8 0,011008 0,012993 0,015215 0,017690 0,020436 0,023471 0,026814 0,030484
9 0,011039 0,013028 0,015254 0,017734 0,020484 0,023524 0,026872 0,030549
10 0,011071 0,013063 0,015293 0,017777 0,020533 0,023577 0,026931 0,030613
11 0,011102 0,013098 0,015333 0,017821 0,020581 0,023631 0,026989 0,030677
12 0,011133 0,013134 0,015372 0,017865 0,020629 0,023684 0,027048 0,030741
13 0,011165 0,013169 0,015411 0,017908 0,020678 0,023738 0,027107 0,030806
14 0,011196 0,013204 0,015451 0,017952 0,020726 0,023791 0,027166 0,030870
15 0,011228 0,013240 0,015490 0,017996 0,020775 0,023845 0,027225 0,030935
16 0,011260 0,013275 0,015530 0,018040 0,020824 0,023899 0,027284 0,031000
17 0,011291 0,013311 0,015570 0,018084 0,020873 0,023952 0,027343 0,031065
18 0,011323 0,013346 0,015609 0,018129 0,020921 0,024006 0,027402 0,031130
19 0,011355 0,013382 0,015649 0,018173 0,020970 0,024060 0,027462 0,031195
20 0,011387 0,013418 0,015689 0,018217 0,021019 0,024114 0,027521 0,031260
21 0,011419 0,013454 0,015729 0,018262 0,021069 0,024169 0,027581 0,031325
22 0,011451 0,013490 0,015769 0,018306 0,021118 0,024223 0,027640 0,031390
23 0,011483 0,013526 0,015809 0,018351 0,021167 0,024277 0,027700 0,031456
24 0,011515 0,013562 0,015849 0,018395 0,021217 0,024332 0,027760 0,031521
25 0,011547 0,013598 0,015890 0,018440 0,021266 0,024386 0,027820 0,031587
26 0,011580 0,013634 0,015930 0,018485 0,021316 0,024441 0,027880 0,031653
27 0,011612 0,013670 0,015971 0,018530 0,021365 0,024495 0,027940 0,031718
28 0,011644 0,013707 0,016011 0,018575 0,021415 0,024550 0,028000 0,031784
29 0,011677 0,013743 0,016052 0,018620 0,021465 0,024605 0,028060 0,031850
30 0,011709 0,013779 0,016092 0,018665 0,021514 0,024660 0,028121 0,031917

grade →
← minute
31 18 19 20 21 22 23 24 25
32 0,011775 0,013852 0,016174 0,018755 0,021614 0,024770 0,028242 0,032049
33 0,011807 0,013889 0,016214 0,018800 0,021665 0,024825 0,028302 0,032116
34 0,011840 0,013926 0,016255 0,018846 0,021715 0,024881 0,028363 0,032182
35 0,011873 0,013963 0,016296 0,018891 0,021765 0,024936 0,028424 0,032249
36 0,011906 0,013999 0,016337 0,018937 0,021815 0,024992 0,028485 0,032315
37 0,011939 0,014036 0,016379 0,018983 0,021866 0,025047 0,028546 0,032382
38 0,011972 0,014073 0,016420 0,019028 0,021916 0,025103 0,028607 0,032449
39 0,012005 0,014110 0,016461 0,019074 0,021967 0,025159 0,028668 0,032516
40 0,012038 0,014148 0,016502 0,019120 0,022018 0,025214 0,028729 0,032583
41 0,012071 0,014185 0,016544 0,019166 0,022068 0,025270 0,028791 0,032651
42 0,012105 0,014222 0,016585 0,019212 0,022119 0,025326 0,028852 0,032718
43 0,012138 0,014259 0,016627 0,019258 0,022170 0,025382 0,028914 0,032785
44 0,012172 0,014297 0,016669 0,019304 0,022221 0,025439 0,028976 0,032853
45 0,012205 0,014334 0,016710 0,019350 0,022272 0,025495 0,029037 0,032920
46 0,012239 0,014372 0,016752 0,019397 0,022324 0,025551 0,029099 0,032988
47 0,012272 0,014409 0,016794 0,019443 0,022375 0,025608 0,029161 0,033056
48 0,012306 0,014447 0,016836 0,019490 0,022426 0,025664 0,029223 0,033124
49 0,012340 0,014485 0,016878 0,019536 0,022478 0,025721 0,029285 0,033192
50 0,012373 0,014523 0,016920 0,019583 0,022529 0,025778 0,029348 0,033260
51 0,012407 0,014560 0,016962 0,019630 0,022581 0,025834 0,029410 0,033328
52 0,012441 0,014598 0,017004 0,019676 0,022632 0,025891 0,029472 0,033397
53 0,012475 0,014636 0,017047 0,019723 0,022684 0,025948 0,029535 0,033465
54 0,012509 0,014674 0,017089 0,019770 0,022736 0,026005 0,029598 0,033534
55 0,012543 0,014713 0,017132 0,019817 0,022788 0,026062 0,029660 0,033602
56 0,012578 0,014751 0,017174 0,019864 0,022840 0,026120 0,029723 0,033671
57 0,012612 0,014789 0,017217 0,019912 0,022892 0,026177 0,029786 0,033740
58 0,012646 0,014827 0,017259 0,019959 0,022944 0,026235 0,029849 0,033809
59 0,012681 0,014866 0,017302 0,020006 0,022997 0,026292 0,029912 0,033878
60 0,012715 0,014904 0,017345 0,020054 0,023049 0,026350 0,029975 0,033947
Anexa 2.27 - Exemple de transmisii cu roți dințate, utilizate în industria de

autovehicule
3. ARBORI
3.1. DEFINIRE ȘI CLASIFICARE
Arborii sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie, destinaţi transmiterii

momentelor de torsiune de-a lungul axei lor şi susţinerii altor organe de maşini
cu mişcare de rotaţie (roţi dinţate, roţi de lanţ, roţi de curea, semicuplaje etc.).
Osiile sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie sau fixe, destinate
susţinerii altor organe de maşini cu mişcare de rotaţie.
Deosebirea funcţională dintre arbori şi osii este aceea că arborii transmit
moment de torsiune, în timp ce osiile nu transmit moment de torsiune.
Arborii au o largă utilizare în construcţia de maşini. Nu există maşină care
să nu conţină în construcţia ei arbori de diferite forme şi dimensiuni.
Un arbore este constituit, în general, din următoarele părţi/porţiuni
componente (fig. 3.1): corpul
arborelui, părţile de sprijinire
denumite fusuri sau pivoţi, părţile de
calare pe care se montează piesele
de susţinut (roţi dinţate, roţi de
curea, volanţi etc.). fus corp fus
Porţiunile de calare sunt parte de calare
zonele de asamblare a arborelui cu Fig. 3.1
organele de maşini susţinute de acesta (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ,
semicuplaje etc.). Acestea se pot executa cilindrice sau conice, utilizându-se, de
regulă, suprafeţele cilindrice, a căror execuţie este mai uşoară. Suprafeţele conice
se utilizează în cazurile în care sunt necesare montări şi demontări frecvente ale
organelor susţinute (roţi de schimb etc.) şi în cazurile în care este necesară o
centrare precisă a pieselor susţinute în raport cu arborele (în special la turaţii mari
şi foarte mari). Diametrele suprafeţelor de calare se aleg din seria de diametre
normale, iar diametrele capetelor de arbori se aleg din STAS 8724/2 (pentru
capete de arbori cilindrice) sau STAS 8724/4 (pentru capete de arbore conice).
Porţiunile de reazem sunt zonele necesare pentru realizarea lagărelor cu
alunecare sau cu rostogolire. De regulă, acestea se află dispuse la capetele
arborelui, constituind fusurile de capăt. Fusurile se execută, pentru lagărele cu

alunecare, cilindrice, conice sau sferice. Cele mai folosite sunt fusurile cilindrice,
care se execută, de obicei, cu diametrul puţin mai mic decât al treptei alăturate, în
scopul simplificării montajului şi al fixării poziţiei axiale a arborelui. Fusurile
conice se folosesc pentru reglarea jocului în lagăr şi, uneori, pentru fixarea axială
a arborelui. Fusurile sferice se folosesc rar, atunci când deformaţiile unghiulare
ale axei arborelui sunt mari. Fusurile pentru lagărele cu rostogolire (cu rulmenţi)
se execută cilindrice şi au lungimea mai mică decât fusurile pentru lagărele cu
alunecare, cu excepţia cazurilor când se montează doi rulmenţi în acelaşi lagăr.
Diametrele fusurilor se aleg în funcţie de diametrul interior al rulmentului.
Arborii pot fi clasificaţi după mai multe criterii, dintre care:

• forma axei geometrice: drepţi, cotiţi, flexibili;
• secţiunea (diametrul) arborelui pe lungime, respectiv forma constructivă:
secţiune constantă, variabilă (în general, în trepte);
• forma suprafeţei exterioare: netezi, canelaţi, combinată;
• forma secţiunii: plină, tubulară;
• felul solicitărilor principale: arbori solicitaţi la torsiune-încovoiere, arbori
solicitaţi la încovoiere-torsiune;
• comportarea la solicitări şi/sau vibraţii, rigiditatea: arbori rigizi, arbori elastici;
• numărul reazemelor: două reazeme, mai mult de două reazeme;
• poziţia de lucru, poziţia în spaţiu a axei geometrice: orizontală, verticală,
înclinată.
Arborii drepţi sunt cel mai frecvent folosiţi în construcţia transmisiilor
mecanice. Se folosesc ca arbori de transmisie, pentru fixarea organelor de
transmisie (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ, semicuplaje etc.) sau ca arbori
principali ai maşinilor unelte, unde servesc şi la fixarea organelor de lucru
(sculelor).
Secţiunea arborelui, pe lungime, care poate fi constantă sau variabilă în
trepte, este determinată de repartiţia sarcinilor (momente de torsiune, momente
încovoietoare, forţe axiale) de-a lungul axei sale şi de tehnologia de execuţie şi
montaj. Pentru arborii care sunt solicitaţi numai la torsiune iar momentul de
torsiune este distribuit pe toată lungimea acestora, se utilizează secţiunea
constantă. Pentru arbori solicitaţi la torsiune şi încovoiere, la care, de regulă,
momentul de torsiune nu acţionează pe toată lungimea arborelui, iar momentul
Arbori - 303 -
încovoietor este variabil pe lungimea acestuia, fiind mai mic spre capete, se
utilizează secţiunea variabilă în trepte; aceştia se apropie de grinda de egală
rezistenţă, permit fixarea axială a organelor susţinute şi asigură un montaj uşor.
Se recomandă ca piesele montate pe arborii în trepte să treacă liber până la
suprafeţele lor de montaj, pentru a se evita deteriorarea diferitelor suprafeţe şi
slăbirea strângerii ajustajelor.
Suprafeţele exterioare ale arborilor pot fi netede sau canelate. Arborii netezi
se folosesc, cu precădere, în construcţia reductoarelor, iar arborii canelaţi în
construcţia cutiilor de viteze.
Arborii drepţi se execută, de regulă, cu secţiunea plină. Atunci când se
impun condiţii severe de greutate sau atunci când este necesară introducerea prin
arbore a unui alt arbore (arborii coaxiali ai cutiilor de viteze planetare sau arborii
cutiilor de viteze cu axe fixe ale unor tractoare, prin interiorul cărora trece
arborele prizei de putere), aceştia se execută tubulari.
Principalele domenii de folosire a arborilor drepţi sunt: reductoarele de
turaţie de uz general, ansamblele transmisiei automobilelor şi tractoarelor (cutii
de viteze, cutii de distribuţie, reductoare centrale, reductoare finale, prize de
putere etc.), utilajele tehnologice, arborii principali ai maşinilor unelte etc.
Arborii cotiţi se folosesc cu precădere în construcţia mecanismelor de tip
bielă-manivelă, pentru transformarea mişcării de translaţie în mişcare de rotaţie
(la motoarele cu ardere internă) sau invers (la compresoare, prese, maşini de
forjat). Aceşti arbori au două sau mai multe fusuri paliere – pentru rezemare,
dispuse pe lungimea arborelui, pentru a asigura o rigiditate mare construcţiei – şi
unul sau mai multe fusuri manetoane, de legătură cu biela (bielele)
mecanismului.
Arborii cotiţi sunt prevăzuţi cu contragreutăţi, pentru echilibrarea statică şi
dinamică, construcţia şi calculul lor fiind specifice domeniului de utilizare.
Arborii flexibili formează o grupă specială de arbori, la care axa geometrică
are o formă variabilă. Aceştia se folosesc pentru transmiterea momentelor de
torsiune între organe care îşi schimbă poziţia relativă în timpul funcţionării. Sunt
confecţionaţi din câteva straturi de sârmă, înfăşurate strâns şi în sensuri diferite,
sensul de înfăşurare al ultimului strat fiind invers sensului de rotaţie al arborelui,
pentru a realiza, în timpul transmiterii mişcării, strângerea straturilor interioare de
către stratul exterior. Pentru protecţia arborelui împotriva deteriorării şi a
murdăriei şi pentru menţinerea unsorii consistente între spire, arborele elastic se
introduce într-o manta metalică sau executată din ţesătură cauciucată. Arborele
flexibil se racordează la elementele între care se transmite mişcarea cu ajutorul
armăturilor de capăt.
Osiile sunt de două feluri: rotitoare şi fixe. Osiile rotitoare au, în general,
axa geometrică dreaptă şi secţiunea constantă sau aproape constantă pe toată
lungimea (osia de la vagoanele de cale ferată). Osiile fixe au axa geometrică
dreaptă sau curbată şi se întâlnesc frecvent la punţile nemotoare ale
automobilelor.
3.2. MATERIALE PENTRU ARBORI. NOŢIUNI DE

TEHNOLOGIE
Materialele utilizate pentru realizarea arborilor trebuie să răspundă

cerinţelor de solicitare şi funcţionale, dar şi celor tehnologice. Alegerea
materialului din care se execută arborii este determinată de: tipul arborelui,
condiţiile de rezistenţă şi rigiditate impuse, modul de rezemare (tipul lagărelor),
natura organelor montate pe arbore (roţi fixe, roţi baladoare etc.). Uneori aceste
cerinţe sunt contradictorii. Spre exemplu, un material rezistă foarte bine la
solicitări, dar este greu de prelucrat prin aşchiere. În aceste cazuri intervine
experienţa proiectantului. Se pot da totuşi unele recomandări generale.
Arborii drepţi şi osiile se execută, de obicei, din oţeluri carbon şi oţeluri
aliate. Oţelurile aliate se folosesc numai în cazuri speciale: când pinionul este
confecţionat din oţel aliat şi face corp comun cu arborele, la arbori puternic
solicitaţi, la turaţii înalte, în cazul restricţiilor de gabarit, la osiile autovehiculelor
etc. Pentru arborii ale căror dimensiuni se determină din condiţii de rigiditate,
oţelurile aliate, tratate termic sau termochimic, se folosesc numai în măsura în
care acest lucru este impus de durata de funcţionare a lagărelor, canelurilor sau a
altor suprafeţe funcţionale. Asigurarea rezistenţei la oboseală şi a rezistenţei la
uzură a fusurilor şi a altor suprafeţe funcţionale se realizează prin forma
constructivă a arborelui şi prin tratamente de suprafaţă: mecanice, termice sau
termochimice.
Pentru arbori de forme simple şi solicitări reduse se recomandă oţeluri
laminate: OL50, OL60, OL70 STAS 500/2. Pentru arbori intens solicitaţi se
recomandă oţeluri carbon de calitate, care se supun operaţiilor de tratament
termic de normalizare sau îmbunătăţire, OLC35, OLC45 STAS 880 sau oţeluri
Arbori - 305 -
aliate 35Mn16, 33MoCr11 STAS 791.
În cazul arborilor de forme complicate se poate utiliza procedeul turnării
din fontă cu grafit nodular, STAS 6071 sau oţeluri de turnare STAS 600.
Fig. 3.2
Arborii pot fi executaţi prin aşchiere, din bare (cazul producţiei de unicate),
din semifabricate forjate, matriţate sau turnate în funcţie de mărimea lotului ce
trebuie realizat.
Arborii executaţi după unul din procedeele amintite se supun unui tratament
termic de normalizare, de îmbunătăţire sau de călire superficială a fusurilor şi
părţilor de calare, în funcţie de destinaţia şi importanţa acestora. După
tratamentul termic, fusurile şi părţile de calare se rectifică, corpul putând să
rămână în forma iniţială de strunjire, de degroşare sau semifinisare.
Pentru arbori care trebuie să ofere condiţii severe de rigiditate, nu se
recomandă utilizarea oţelurilor superioare, înalt aliate, întrucât modulul de
elasticitate longitudinal nu depinde sensibil de marca de oţel.
Arborii cotiţi şi, în general, arborii grei se execută, în ultimul timp, din
fontă cu grafit nodular sau din fontă modificată, care conferă arborilor
sensibilitate mai redusă la concentratorii de tensiuni, proprietăţi antifricţiune şi de

amortizare a şocurilor şi vibraţiilor, concomitent cu avantajul unor importante
economii de material şi de manoperă. Se mai foloseşte fonta maleabilă perlitică,
fonta aliată şi oţelul turnat.
Arborii cotiţi se execută prin forjare sau turnare. Semifabricatele forjate se
obţin prin forjare în mai multe treceri şi încălziri, în matriţe închise. Fusurile şi
manetoanele arborilor cotiţi se rectifică.
Arborii flexibili se confecţionează din sârmă de oţel carbon, cu diametrul
de 0,3...3 mm, trasă la rece. Mantaua arborilor flexibili este metalică, putând fi
prevăzută şi cu straturi de ţesătură şi cauciuc. Mantaua metalică se realizează
dintr-o platbandă de oţel zincată, cu secţiune profilată, înfăşurată, fiind etanşată
cu şnur de bumbac. Mantaua din ţesătură cauciucată este formată dintr-un arc din
bandă de oţel, tratat termic, şi dintr-o tresă de bumbac acoperită cu cauciuc cu
inserţii de ţesătură.
3.3. SARCINI CARE ÎNCARCĂ ARBORELE. SCHEME DE

CALCUL. SOLICITĂRI
3.3.1. Sarcini care încarcă arborele
În calcule, arborele este înlocuit cu o grindă pe două sau pe mai multe

reazeme (numărul de reazeme fiind cel existent la construcţia reală), asupra
căreia acţionează forţe exterioare , provenite de la roţile de transmisie montate pe
acesta (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ etc.) şi forţe de reacţiune, reacţiunile
din lagăre. Sub acţiunea acestui sistem de forţe, arborele este în echilibru static
determinat.
Forţele exterioare, considerate ca forţe concentrate, acţionează în plane
normale pe axa arborelui (forţele tangenţiale şi radiale din angrenaje şi forţele
tangenţiale din transmisiile prin curea sau lanţ) sau sunt paralele cu axa arborelui
(forţele axiale din angrenaje). Pentru stabilirea punctelor de aplicaţie ale sarcinilor
exterioare care acţionează asupra arborelui este necesar să se ţină cont de faptul că
acestea se transmit arborelui direct (pinion corp comun cu arborele/arbore pinion,
prin contactul dintre butuc şi arbore etc.) sau indirect (prin intermediul unui
element suplimentar - pană pentru forţele tangenţiale, inel de sprijin pentru forţele
Arbori - 307 -
axiale şi altele, sub forma unor presiuni, în general neuniform distribuite pe
suprafaţa de contact). Pentru simplificarea calculelor, acţiunea organului susţinut
asupra arborelui se înlocuieşte, în schema de calcul a acestuia, prin sarcini
concentrate, obţinute prin reducerea la axa arborelui a forţelor/sarcinilor
exterioare (fig. 3.3). Reducerea se face în punctul de intersecţie a planului normal
la axă – planul în care acţionează forţele exterioare radiale şi tangenţiale – cu axa
arborelui (punctul C din fig. 3.3,a, b şi c). Pentru calcule mai precise, forţele
exterioare normale pe axa arborelui se pot modela prin două sarcini concentrate
iar forţele concentrate se vor considera mai aproape de margine în cazul butucilor
rigizi şi montaţi cu strângere şi mai departe pentru butucii elastici şi montaţi cu
joc.
a b c
d e
Fig. 3.3
Forţele exterioare care acţionează asupra arborilor sunt dispuse după direcţii
diferite, fapt care duce la solicitarea arborelui, la încovoiere, în plane diferite.
Pentru simplificarea stabilirii diagramelor de momente încovoietoare, se
recomandă descompunerea tuturor forţelor în componente care produc solicitarea
arborelui la încovoiere în două plane perpendiculare (fig. 3.3,b şi c).
Forţele de reacţiune din lagăre rezultă din interacţiunea arborelui cu
organele pe care se reazemă. Acestea se consideră, de asemenea, în schemele de
calcul, sub forma unor sarcini concentrate, aplicate în punctele de rezemare ale
arborelui. Poziţia reazemelor arborelui depinde de natura lagărului (fig. 3.4).
Pentru lagăre cu alunecare, datorită presiunii neuniform distribuită dintre
arbore şi lagăr, reazemul se consideră amplasat la distanţa (0,25...0,3)·l, faţă de
interiorul lagărului.
În cazul lagărelor cu rulmenţi (fig. 3.4), reazemele se consideră amplasate
astfel:
- la mijlocul lăţimii rulmentului, pentru lagăre cu rulment radial cu bile sau cu
role cilindrice;
Fig. 3.4
Arbori - 309 -
- la intersecţia normalei la suprafaţa de contact dintre corpurile de rulare şi inelele
rulmentului, cu axa arborelui, pentru lagărele cu un rulment radial-axial sau cu
role conice; distanţa a este dată în catalogul producătorului de rulmenţi, pentru
fiecare tipodimensiune de rulment;
- pentru lagărele formate din doi sau mai mulţi rulmenţi de tipodimensiuni
diferite, poziţia reazemului se estimează în funcţie de rulmentul principal
d.p.d.v. funcţional şi constructiv;
- pentru lagărele formate din perechi de rulmenţi identici montaţi faţă în faţă
(aranjament DB) sau spate în spate (aranjament DF), reazemul se consideră la
jumătatea lăţimii perechii de rulmenţi; pentru lagărele formate din doi rulmenţi
identici montaţi în tandem (aranjament DT) sau mai mulţi rulmenţi identici
montaţi în diferite aranjamente, cataloagele de rulmenţi oferă indicaţii
referitoare la poziţionarea reazemului.
3.3.2. Scheme de calcul ale arborilor drepţi
În funcţie de diametrul obţinut la predimensionare, de numărul şi

dispunerea organelor susţinute de arbore (roţi de transmisie etc.), de tipul
lagărelor, modul de fixare axială a arborilor şi a organelor susţinute de aceştia
etc., se stabilesc soluţia constructivă, diametrele diferitelor trepte şi lungimile
acestora, distanţele dintre reazemele arborelui şi dintre punctele de aplicaţie ale
forţelor exterioare şi reazeme, întocmindu-se schema dimensională şi de calcul a
arborelui.
De asemenea, la întocmirea schiţei cu forma constructivă a arborelui,
diametrul d rezultat din calculul de predimensionare se consideră în dreptul
secţiunii periculoase a arborelui (ex.: porţiunea de calare a pinionului/roţii pe
arbore sau lângă pinion, dacă acesta este corp comun cu arborele).
Unele recomandări legate de aprecierea distanţei între reazeme sunt date în
fig. 3.5 (pentru exemplificare s-a ales o soluţie constructivă pentru un arbore de
intrare al unui reductor cilindric cu o treaptă).
În cazul în care forţele acţionează asupra arborelui după direcţii diferite
(fig. 3.6), se grupează toate forţele după două direcţii perpendiculare, de obicei
planul orizontal „H” şi planul vertical „V”, după aplicarea torsorului forţelor.
Considerând arborele din fig. 3.6, asupra acestuia vor acţiona componentele Fr şi
Ft ale forţei datorate angrenării roţii dinţate şi o forţă Fc datorată transmisiei prin
curea (ex.: forţa de întindere a curelei), aşa cum se arată în fig. 3.5. Întrucât forţa
Ft nu acţionează direct asupra arborelui, se consideră în planul „H” trecând prin
axa arborelui – două forţe egale şi de sens contrar, astfel ca echilibrul să nu se
schimbe. Se formează un cuplu al forţelor Ft care solicită arborele la torsiune
(Mt) şi o forţă Ft care acţionează în axa arborelui în planul „H”. Gruparea forţelor
în cele două plane „H” şi „V” se va face ţinând seama de tendinţa de încovoiere a
arborelui. Astfel, toate forţele care tind să încovoaie arborele în planul „V” (Fr şi
Fc) se vor considera în acest plan, iar forţa Ft în planul „H”.
2…4 5...15 b2 5...15 2…4
B B
a b c
L
Fig. 3.5
H
Ft Fc
Fr
Ft
D1 Mm
Ft
c
b
a
Fig. 3.5
Arbori - 311 -
Un alt exemplu de schemă de calcul, pentru arborele intermediar al unui
reductor cilindric în două trepte, este prezentat în fig. 3.7.
Fig. 3.7
3.3.3. Solicitări ale arborilor drepţi. Cicluri de variaţie ale

solicitărilor arborilor drepţi
Sub acţiunea forţelor exterioare, arborii sunt solicitaţi la torsiune,

încovoiere şi compresiune sau tracţiune deci, în cazul general, sunt supuşi la
solicitări compuse. Ponderea fiecărei solicitări este determinată de mărimea
forţelor şi de poziţia acestora în raport cu reazemele arborelui.
Tensiunile care apar, datorită acestor solicitări, nu sunt constante, ci
variabile, ele variind după cicluri de solicitare diferite. Astfel, tensiunea de
încovoiere variază după ciclu alternant simetric, deoarece – deşi sarcina care
încarcă arborele rămâne constantă ca mărime, direcţie, sens şi punct de aplicaţie
– prin rotirea arborelui, fibrele acestuia sunt supuse alternativ la compresiune şi

la tracţiune (materialul de pe o direcţie radială oarecare este solicitat la
compresiune atunci când se află în dreptul fibrei interioare - punctul A din fig.
3.8, nu este solicitat atunci când se află în dreptul fibrei medii nedeformate - după
o rotire cu 90°, punctul intermediar C din fig. 3.8, la tracţiune când ajunge în
dreptul fibrei exterioare - după o rotire cu încă 90°, punctul B din
fig. 3.8, nu este solicitat atunci când ajunge din nou în dreptul fibrei medii
nedeformate - punctul D, la compresiune atunci când ajunge din nou în dreptul
fibrei interioare - punctul A etc.).
Tensiunea de torsiune este constantă (solicitare aproximativ constantă,
şocuri moderate) sau variază după un ciclu pulsator (considerând funcţionarea cu
porniri şi opriri repetate).
Schiţele acestor cicluri de solicitare şi caracteristicile lor sunt în Anexa 3.1.
Fig. 3.8
3.4. CRITERII DE PROIECTARE ŞI CALCUL
În procesul de transmitere a momentului de torsiune şi de susţinere a altor

organe de maşini cu mişcare de rotaţie (roţi dinţate fixe sau baladoare, roţi de
curea, roţi de lanţ etc.), în secţiunile arborelui apar tensiuni normale şi
tangenţiale, care variază după cicluri diferite – iar la suprafaţa arborelui, în
zonele de contact al acestuia cu organele de maşini sprijinite, apar tensiuni de
suprafaţă (de strivire). Totodată, sub acţiunea sarcinilor exterioare şi a greutăţii
arborelui şi a pieselor montate pe acesta, arborele se deformează, apărând
deformaţii de încovoiere şi de torsiune. De asemenea, prin funcţionarea arborelui
în regim continuu, la o turaţie apropiată de turaţia critică, apar vibraţii, care pot
duce la rezonanţă.
Tensiunile de interior pot duce la ruperea arborelui, iar cele de suprafaţă la
distrugerea suprafeţelor funcţionale. Caracterul variabil al solicitărilor duce la
oboseala materialului. Deformaţiile arborilor influenţează puţin funcţionarea
Arbori - 313 -
transmisiilor cu elemente elastice (transmisii prin curele şi prin lanţ), dar în cazul
angrenajelor, acestea duc la repartizarea neuniformă a sarcinii pe lungimea de
contact a dinţilor şi la eventuale ruperi ale acestora. În lagăre, deformaţiile
arborilor duc la micşorarea jocului funcţional, măresc frecările şi uzurile, putând
produce, datorită încălzirii, griparea lagărului, sau – în cazuri extreme – chiar
blocarea acestuia (la unghiuri mari de înclinare). De asemenea, vibraţiile, prin
mărimea amplitudinii lor, periclitează nu numai arborele, dar şi întregul
ansamblu în care acesta funcţionează.
Pentru preîntâmpinarea aspectelor negative semnalate, arborii trebuie să fie
suficient de rezistenţi, pentru a putea prelua tensiunile de interior şi de suprafaţă,
să aibă forme constructive care să împiedice oboseala materialului, să fie
suficient de rigizi, pentru a limita deformaţiile de încovoiere şi torsionale şi să nu
funcţioneze în regim de rezonanţă.
Calculul complet al unui arbore necesită rezolvarea următoarelor faze:
- calculul de rezistenţă (calculul de predimensionare şi calculul la solicitări
compuse);
- calculul la solicitări variabile (la oboseală);
- calculul la deformaţii (calculul săgeţilor între reazeme, calculul unghiurilor de
rotire în dreptul reazemelor, calculul unghiului de răsucire de-a lungul
arborelui);
- calculul la vibraţii (calculul turaţiei critice).
Arborii unor transmisii de importanţă mare, după ce au fost definiţi ca
formă constructivă (predimensionare şi verificare la solicitări compuse), se
verifică la oboseală – prin determinarea coeficientului de siguranţă, la rigiditate –
prin determinarea deformaţiilor maxime şi la vibraţii - prin determinarea turaţiei
critice.
3.5. PROIECTAREA ŞI CALCULUL ARBORILOR DREPŢI
3.5.1. Alegerea materialului
Arborii sunt organe de maşini destinate transmiterii momentelor de torsiune

şi preluării momentelor de încovoiere.
În construcţia reductoarelor se utilizează de regulă arbori drepţi în trepte.
Materialele utilizate pentru realizarea arborilor trebuie să corespundă
cerinţelor de solicitare şi funcţionare, dar şi celor tehnologice.

Pentru arbori de forme simple şi solicitări reduse se recomandă oţeluri
laminate: OL50, OL60, OL70, STAS 500/2. Pentru arbori intens solicitări se
recomandă oţeluri carbon de calitate, care se supun operaţiilor de tratament
termic de normalizare sau îmbunătăţire, OLC 35, OLC 45, STAS 880 sau oţeluri
aliate 35Mn16; 33MoCr11, STAS 791.
Principalele caracteristici ale materialelor folosite în construcţia de maşini
sunt indicate în Anexa 3.2.
3.5.2. Întocmirea schemei de încărcare
Realizarea schemei de calcul la încovoiere a arborilor unui reductor implică

mai multe activităţi interconectate: stabilirea mărimilor, direcţiilor, sensurilor şi
punctelor de aplicaţie ale forţelor care solicită arborele, descompunerea forţelor
în două plane perpendiculare etc.
În cazul reductoarelor de turaţie, forţa normală dintr-un angrenaj Fn este
dificil de utilizat în calcule. Din acest motiv se apelează la descompunerea
acesteia în componentele Ft, Fr şi Fa care sunt incluse în două plane
perpendiculare, bine determinate, convenabil alese.
Aceste plane (v. fig. 3.6), planul orizontal [H] şi planul vertical [V], sunt
perpendiculare între ele: unul dintre ele este planul "arborilor" şi include axele
arborilor (doi, trei etc.) – planul [H] pentru reductoare orizontale respectiv, planul
[V] pentru reductoare verticale; celălalt plan este un plan perpendicular pe planul
arborilor şi include axa arborelui corespunzător - planul [V] pentru reductoare
orizontale respectiv, planul [H] pentru reductoare verticale.
Continuând, tot în cazul reductoarelor de turaţie, al cutiilor de viteze ş.a.,
forţa normală dintr-un angrenaj Fn este dificil de utilizat în calcule. Din acest
motiv se apelează la descompunerea acesteia în componente (Ft, Fr şi Fa) care
sunt incluse în două plane perpendiculare, bine determinate şi convenabil
alese.
Dacă se consideră arborele din fig. 3.6, asupra acestuia vor acţiona
componentele Fr şi Ft datorate angrenării roţii dinţate şi forţa Fc, datorată
transmisiei prin curea. Gruparea forţelor în cele două plane [H] şi [V] se va face
ţinând seama de tendinţa de încovoiere a arborelui (fig. 3.9). Astfel, toate forţele
care tind să încovoaie arborele în planul [V] (în acest caz, Fr şi Fc) se vor
Arbori - 315 -
considera în acest plan, iar forţele care tind să încovoaie arborele în planul [H]
(în acest caz, Ft) se vor considera în planul [H].
VA Fr Fc
Planul
[V] 1
VB
Ft
Planul
[H]
HA HB
Fig. 3.9
În tab. 3.1 şi tab. 3.2 sunt prezentate exemple de scheme de încărcare ale
arborilor unor reductoare de turaţie.
3.5.3. Calculul de rezistenţă al arborilor
3.5.3.1. Predimensionarea arborilor

Predimensionarea arborilor se realizează din condiţia de rezistenţă la
torsiune (solicitarea principală, conform cu rolul funcţional al arborilor), folosind
o rezistenţă admisibilă convenţională la torsiune, a cărei valoare este diminuată
mult sub posibilităţile materialului arborelui, asta pentru a se ţine seama, în acest
fel, şi de existenţa celorlalte posibile solicitări (încovoiere, tracţiune sau
compresiune).
Diametrul de predimensionare d al arborelui se obţine din condiţia de
rezistenţă la torsiune
16 M t
d= 3 [mm], (3.1)
  at
unde: Mt [Nmm] este momentul de torsiune care solicită arborele; τat [MPa] este
rezistenţa admisibilă convenţională la torsiune.
Se consideră τat = 15...30 MPa pentru oţelurile obişnuite şi τat = 40...55 MPa
pentru oţelurile aliate. Valorile superioare ale rezistenţelor admisibile se aleg
Tabelul 3.1
Reductor cilindric obişnuit, orizontal
Schemă pentru stabilirea sensurilor forţelor
Tangenţiale şi radiale
Axiale
Încărcarea arborilor cu forţe

Arborele de intrare Arborele intermediar Arborele de ieşire
Arbori - 317 -
Tabelul 3.2
Reductor cilindric coaxial vertical
Schemă pentru stabilirea sensurilor forţelor
Axiale Tangenţiale şi radiale
Încărcarea arborilor cu forţe

Arborele de intrare Arborele intermediar Arborele de ieşire
pentru arborii „scurţi” (la care solicitarea de încovoiere are pondere mai mică în
solicitarea totală/compusă la care este supus arborele) iar valorile inferioare se
aleg pentru arborii „lungi”. Tensiunea admisibilă convenţională la torsiune
considerată la calculul de predimensionare al arborilor, în cazul reductoarelor de
turaţie de uz general, cu una sau două trepte, are valori mai mici decât valorile
tensiunii admisibile la torsiune pură, sunt diferite pentru fiecare arbore în parte şi
au rolul de a permite obţinerea unor valori acoperitoare la predimensionare a
diametrelor arborilor (să asigure estimarea unor diametre de predimensionare
care să permită arborilor să suporte solicitările compuse reale). În general, se
recomandă valorile τat I = 15…25 MPa, τat II = 20…35 MPa, τat III = 30…45 MPa
pentru arborele I, II respectiv, III al reductorului.
La întocmirea schiţei arborelui, diametrul rezultat din calculul de
predimensionare se consideră în dreptul porţiunii de calare a roţii pe arbore (sau
lângă pinion, dacă acesta este corp comun cu arborele).
3.5.3.2. Dimensionarea arborilor

Calculul de dimensionare este recomandat arborilor nesolicitaţi axial.
Calculul constă în determinarea diametrului necesar, în mai multe secţiuni,
determinarea formei solidului de egală rezistenţă (diametrul necesar în câteva
secţiuni ale arborelui) şi includerea acestuia în forma constructiv-funcţională
finală a arborelui, luând în considerare şi factori funcţionali şi tehnologici.
Avantajul metodei constă în faptul că se poate aprecia exact mărimea
supradimensionării în fiecare secţiune a arborelui. Pentru aplicarea corectă a
metodei este necesară cunoaşterea precisă a geometriei arborelui pe direcţie
axială (lungime tronsoane, poziţionare încărcări etc.).
După stabilirea schemei de încărcare, forţele ce acţionează asupra arborelui
se grupează, convenţional, în două plane perpendiculare (planul orizontal H şi
planul vertical V) după criteriul: forţele care au tendinţa de a deforma arborele
într-unul din planele amintite aparţin acelui plan.
După gruparea forţelor, se trasează diagramele de variaţie a momentelor
încovoietoare în cele două plane. Se cunoaşte astfel în fiecare secţiune a arborelui
valoarea momentului de torsiune şi de încovoiere.
Calculul diametrului necesar al arborelui, la nivelul unei secţiuni alese spre
analiză, cuprinde următoarele etape:
- calculul momentului de încovoiere rezultant, cu relaţia
Arbori - 319 -
M i rez = M i2H + M iV2 , (3.2)

în care MiH şi MiV sunt momentele de încovoiere în secţiunea considerată,
corespunzătoare planului H, respectiv V;
- calculul momentului redus cu relaţia
M red = M i2rez + ( M t )2 , (3.3)
în care: Mt este momentul de torsiune corespunzător secţiunii analizate;  este
un coeficient care ţine seama de ciclurile de variaţie ale celor două momente;
relaţia de calcul a coeficientului  de echivalare a ciclurilor de solicitare se
stabileşte cu ajutorul tabelului din Anexa 3.3, valoarea acestuia putându-se
determina cu ajutorul informaţiilor din Anaxa. 3.4;
- calculul diametrului necesar în secţiunea analizată
32M red
d nec = 3 , (3.4)
  ai III
unde ai III este tensiunea admisibilă la încovoiere, pentru ciclul alternant
simetric, a materialului din care este executat arborele (Anexele 3.2 şi 3.4).
Continuând exemplul prezentat în fig. 3.6, pentru calculul arborelui se
schema de încărcare din fig. 3.9 se completează cu diagramele de momente
(momentele de încovoiere din fiecare plan respectiv, momentul de torsiune),
acestea fiind prezentate în fig. 3.10.
Calculul diametrului necesar al arborelui, la nivelul unei secţiuni alese spre
analiză (secţiunea 1 în acest exemplu), cuprinde următoarele etape:
- calculul momentului de încovoiere rezultant, cu relaţia
M i rez 1 = M iV2 1 + M i2H 1 , (3.2 ' )
- calculul momentului redus cu relaţia
M red 1 = M i2rez 1 + ( M t 1 ) ,
2
(3.3 ' )
- calculul diametrului necesar în secţiunea analizată
32M red 1
d1 nec = 3 . (3.4 ' )
  ai III
În situaţia calculului de dimensionare, valoarea diametrului, adoptată pentru
secţiunea analizată, din considerente funcţional-tehnologice, trebuie să satisfacă
condiţia d adoptat  d nec.
VA Fr Fc
Planul V
1
VB
MiV
MiV1
Ft
Planul H
HA HB
MiH
MiH1
Mt
Fig. 3.10
3.5.3.3. Verificarea arborilor la solicitări compuse

Calculul constă în determinarea tensiunii echivalente în materialul
arborelui, la nivelul unei secţiuni, unde se cunoaşte valoarea diametrului
arborelui d şi compararea acesteia cu tensiunea admisibilă ai III.
Algoritmul de verificare a unui arbore la solicitări compuse este prezentat
sub forma etapelor următoare.
Calculul momentului de încovoiere rezultant, în secţiunea considerată.
După gruparea forţelor, se trasează diagramele de variaţie a momentelor
încovoietoare pentru cele două plane (fig. 3.9). Având în vedere unghiul de 90 0
dintre cele două plane („H” şi „V”) se poate calcula – în fiecare secţiune –
momentul încovoietor rezultant. În secţiunea 1, fig. 3.9 rezultă
M i rez 1 = M i2V 1 + M i2H 1 . (3.5)
Calculul tensiunii de torsiune τt, încovoiere i şi după caz, al tensiunii de
compresiune sau tracţiune t(c) în secţiunea considerată. Tensiunile din secţiunea
verificată se determină cu relaţiile:
Arbori - 321 -
M t 16 M t
t = = , (3.6)
Wp d3
M i rez 32M i rez
i = = , (3.7)
Wz d3
Fa 4 Fa
 t (c) = = , (3.8)
A d2
în care: Mt = momentul de torsiune transmis de arbore; Wp = modul de rezistenţă
polar;
Mi rez = momentul de încovoiere din secţiunea considerată; Wz = modul de
rezistenţă axial; Fa = rezultanta forţelor axiale; A = aria secţiunii considerate.
Relaţii de calcul pentru Mi, Mt, A, Wz şi Wp sunt date în Anexa 3.5.
Calculul tensiunii echivalente şi compararea acesteia cu tensiunea
admisibilă. Într-o secţiune oarecare a unui arbore, tensiunea echivalentă σe se
calculează cu relaţia (în general, conform teoriei a III-a de rupere)
( +  t ,c ) + 4 ( t )   ai III ,
2
e =
2
i (3.9)
în care α este un coeficient de echivalare a ciclurilor de solicitare (v. rel. 3.3 şi
Anexa 3.3).
Coeficientul  este coeficient care ţine seama de modul de variaţie, după
cicluri diferite, a tensiunilor de încovoiere şi torsiune, permite echivalarea
solicitării de torsiune, constantă sau pulsatorie, într-o solicitare alternant
simetrică; valorile acestui coeficient se determină în funcţie de natura ciclurilor
de variaţie a tensiunilor de încovoiere şi torsiune (Anexa 3.3) precum şi de
rezistenţele admisibile la încovoiere ale materialului arborelui, corespunzătoare
ciclurilor respective de solicitare (valori orientative pentru oţeluri din care se
execută arbori, pentru diferite cicluri de solicitare, fiind date în Anexa 3.4).
τt cazul cel mai σi

defavorabil
F
t Mt t
Fig. 3.9
Poziţia forţelor este, de regulă, neschimbată dar rotaţia arborelui conduce la

tensiuni de încovoiere variabile după un ciclu alternant simetric (fig. 3.9).
Momentul de torsiune se consideră că este constant sau, în cazul cel mai
defavorabil, variabil după un ciclu pulsatoriu. În acelaşi fel se va considera şi
variaţia tensiunii de torsiune (fig. 3.9).
Verificarea arborelui la solicitări compuse constă în îndeplinirea relaţiei
 e  ai III . (3.10)
Dacă în urma calculelor reiese că arborele nu rezistă la solicitări, se adoptă
măsuri constructive (se măresc diametrele acestuia, se modifică lungimile
diferitelor tronsoane, se modifică punctele de aplicaţie ale forţelor şi/sau
reacţiunilor din lagăre etc.) şi/sau tehnologice (se execută arborele dintr-un
material cu proprietăţi mecanice superioare, se adoptă tratamente termo-chimice
diferite, alte tehnologii de prelucrare etc.) şi se reia calculul până la obţinerea
rezultatului dorit.
În situaţia calculului de verificare, modificarea din motive justificate a
valorii diametrului, impune necesitatea reluării calculului tensiunii echivalente.
3.5.4. Calculul la oboseală al arborilor. Verificarea arborilor la

solicitări variabile
Forma constructivă a unui arbore conţine salturi de diametre, canale de

pană, degajări pentru rectificare, caneluri, filete etc. În aceste zone există
pericolul concentrării tensiunilor de încovoiere şi de torsiune care, în timp, pot
conduce la apariţia iniţială a unor fisuri, apoi la ruperea materialului arborelui.
Acest fenomen este cunoscut sub numele de oboseală a materialului.
Calculul pentru evitarea ruperii de oboseală constă în determinarea unui
coeficient de siguranţă global şi compararea acestuia cu valorile admisibile.
Una din metodele uzuale este şi metoda Soderberg care, pentru materiale
tenace, stabileşte relaţia de calcul a coeficientului de siguranţă global,
c c
c=  ca , (3.11)
c2 + c2
unde: c este coeficientul parţial pentru solicitarea de încovoiere; c este
coeficientul parţial pentru solicitarea de torsiune; ca coeficientul de siguranţă
global admisibil.
Arbori - 323 -
Relaţiile de calcul ale coeficienţilor parţiali de siguranţă pentru arbori sunt:
 −1 1
c = ; c = , (3.12)
K  K  v  m
v +
       −1  02
în care: -1 şi -1 sunt rezistenţele la oboseală pentru ciclul alternant simetric;
v şi v sunt amplitudinile ciclului de solicitare; m reprezintă tensiunea medie a
ciclului de solicitare; 02 reprezintă limita de curgere a materialului la torsiune;
k şi k sunt coeficienţii efectivi de concentrare;  şi  sunt factorii
dimensionali;  şi  sunt coeficienţii de calitate a suprafeţelor.
Pentru determinarea limitei de curgere a materialului la torsiune, 02, se pot
utiliza recomandările: 02 = 0,63 02, pentru oţel carbon respectiv, 02 = 0,6 02,
pentru oţel aliat, în care 02 este limita de curgere a materialului (Anexa 3.2).
Cu suficientă precizie se poate accepta -1 = 0,55 -1 , cu -1 din Anexa 3.2.
Valorile coeficienţilor efectivi de concentrare k şi k , pentru unele
situaţii, sunt date în Anexa 3.6, Anexa 3.7 respectiv Anexa 3.8.
Valoarea factorului dimensional , în funcţie de diametrul arborelui în
secţiunea considerată, este dată în Anexa 3.9.
Valoarea coeficientului de calitate a suprafeţei se poate stabili cu ajutorul
informaţiilor din Anexa 3.10.
Pentru coeficientul de siguranţă global se recomandă:
- ca  1,3 - pentru arbori executaţi din material omogen, tehnologie corectă,
solicitări precis stabilite;
- ca  1,5...2,5 - pentru arbori executaţi din material neomogen şi solicitări
stabilite cu aproximaţie.
Elemente constructive. În proiectarea arborilor şi osiilor, trebuie să se
acorde o atenţie deosebită formei, aceasta influenţând semnificativ rezistenţa la
oboseală, corectitudinea fixării axiale a organelor susţinute respectiv, a
subansamblului, tehnologicitatea, costul arborelui/osiei.
Rezistenţa la oboseală a arborilor depinde, în cea mai mare măsură, de
forma acestora, fiind influenţată hotărâtor de concentratorii de tensiuni. Pentru
mărirea rezistenţei la oboseală, sunt necesare măsuri constructive, care depind de
tipul concentratorului.
Principala sursă de concentratori de tensiuni o constituie trecerile de
secţiune (salturile de diametre).
a b c
d e f g
h i j k
l m
n o p
r s t u v
Fig. 3.10
În cazul în care saltul de diametru nu este folosit ca sprijin axial al

organelor montate pe arbore, trecerea de secţiune se recomandă a se executa prin:
Arbori - 325 -
- rază de racordare (STAS 406-73) cât mai mare posibilă (mai mare decât 0,1d;
d – diametrul treptei mici), în cazul în care diferenţa între trepte este mică
(fig. 3.10,a);
- două raze de racordare diferite sau racordare de formă eliptică, în cazul
arborilor foarte solicitaţi (fig. 3.10,b şi c);
- teşirea capătului treptei de diametru mare, pentru treceri mici de secţiune
(fig. 3.10,d);
- teşirea capătului treptei de diametru mare, combinată cu racordarea la treapta
de diametru mic, pentru treceri de secţiune mai mari (fig. 3.10,e);
- rază de racordare, însoţită de canal de descărcare, pe treapta de diametru mai
mare (fig. 3.10,f);
- rază de racordare, combinată cu executarea unei găuri, pe treapta de diametru
mai mare (fig. 3.10,g) etc.
În cazul în care saltul de diametru se execută în scopul sprijinirii axiale a
organelor montate pe arbore, caz în care este necesară prelucrarea (rectificarea)
treptei de diametru mai mic, trecerea de secţiune se recomandă a se executa prin:
- canale de trecere, executate la capătul treptei de diametru mai mic a căror
lăţime şi adâncime se recomandă a fi: b = (2,5...3)mm şi t = (0,25...0,5)mm –
pentru d<50mm, respectiv, b = (4...5)mm şi t = (0,5...1)mm – pentru d>50mm
(fig. 3.10, h); pentru arborii de dimensiuni mari, se recomandă soluţia din fig.
3.10,i, care reduce substanţial concentrarea tensiunilor;
- degajare interioară, executată în treapta de diametru mare (fig. 3.10,j);
- canale de trecere, combinare cu degajare interioară, soluţie care asigură o
mărire considerabilă a rezistenţei arborelui la oboseală, asigură accesul pietrei
de rectificat pe toată lungimea tronsonului de diametru mic şi un sprijin axial
corect al organelor montate pe arbore (fig. 3.10,k);
- rază de racordare, soluţie care, pe lângă importanta concentrare de tensiuni, nu
asigură accesul pietrei de rectificat la suprafaţa frontală de sprijin, impunând
măsuri speciale: teşirea piesei susţinute, întrebuinţarea de piese suplimentare
(fig. 3.10, l şi m) etc.
O altă sursă importantă de concentrare a tensiunilor o constituie canalele de
pană şi canelurile. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală a arborelui, în aceste
cazuri, se recomandă:
- diametrul exterior al porţiunii canelate să fie egal cu diametrul arborelui
(fig. 3.10,n), iar trecerea de la partea canelată la restul arborelui să se execute
prin raze de racordare cât mai mari posibile;

- canalele de pană să se execute cu capetele rotunjite (fig. 3.10,o), preferabile
fiind, însă, canalele executate cu freza disc (fig. 3.10,p).
Zonele de contact arbore – organe susţinute sunt, de asemenea,
concentratori de tensiuni, care – în zonele marginale (fig. 3.10) – pot fi reduşi
prin:
- îngroşarea porţiunii de calare, prin care se micşorează presiunile pe muchii şi
creşte rezistenţa, datorită diametrului mai mare (fig. 3.10,r);
- rotunjirea muchiilor butucului sau, după caz, subţierea marginilor butucului
(fig. 3.10, s şi t);
- executarea canalelor de descărcare în arbore sau în butuc (fig. 3.10,u şi v).
Filetul este un alt concentrator de tensiuni, efectele sale putând fi reduse
prin:
- folosirea filetului numai la capete de arbori, unde momentele încovoietoare
sunt reduse;
- folosirea filetelor cu pas fin şi a celor cu fundul spirei racordat.
Pe lângă măsurile care vizează forma constructivă, rezistenţa la oboseală
poate fi mărită şi prin executarea unor tratamente de suprafaţă: mecanice (rulare
cu role, ecruisare cu jet de alice), termice (călire superficială cu flacără sau cu
curenţi de înaltă frecvenţă) sau termochimice (cementare, nitrurare, cianurare).
Rezistenţa la oboseală se poate mări şi prin rectificarea suprafeţei arborilor (în
special în cazul arborilor bară de torsiune).
Toate măsurile constructive urmăresc micşorarea coeficientului efectiv de
concentrare a tensiunilor, iar tratamentele de suprafaţă şi rectificarea suprafeţei
arborelui urmăresc mărirea valorii coeficientului de calitate a suprafeţei în scopul
creşterii coeficientului efectiv de siguranţă la solicitări variabile, deci a
rezistenţei la oboseală.
3.5.5. Calculul la deformaţii al arborilor. Verificarea arborilor la

rigiditate
După definirea formei constructive a unui arbore, în special pentru arborii

de importanţă mare, este necesară o verificare la rigiditate, în secţiunile
periculoase. Această verificare constă în determinarea săgeţii rezultante  în
secţiunile considerate, a unghiurilor  de înclinare în secţiunile considerate
Arbori - 327 -
precum şi a rotirilor în lagăre, a unghiului θ de răsucire la axa arborelui.
În fig. 3.11 este prezentată o schemă a încărcării şi deformaţiilor unui
arbore dintr-un reductor cilindric cu dantură dreaptă. Considerând aceeaşi
grupare a forţelor în cele două plane perpendiculare, planul orizontal H şi planul
vertical V, sub acţiunea forţei FH respectiv FV vor lua naştere săgeţile H şi V. În
reazemele A, respectiv B, deformaţiile arborelui vor conduce la rotirile AH; AV
respectiv BH; BV.
Fig. 3.11
Deformaţia rezultantă , respectiv rotirile rezultante A şi B, se vor calcula

cu relaţiile:
1 = 12H1 + 12V1   a , (3.13)
 A =  AH
2
+  AV
2
 a ; B = BH
2
+ BV
2
 a , (3.14)
unde a reprezintă săgeata admisibilă, iar a reprezintă rotirea admisibilă, ale
căror valori, pentru diverse situaţii, sunt prezentate în Anexa 3,11.
Relaţiile de calcul a săgeţii, respectiv al rotirilor, pentru unele scheme de
încărcare, sunt prezentate în Anexa 3.12. Aceste relaţii sunt valabile pentru un
arbore drept de secţiune constantă.
Cu suficientă precizie, pentru un arbore în trepte - fig. 3.12 - se poate
calcula un diametru echivalent De cu relaţia
n
d l 2
i i
De = i =1
. (3.15)
L
În relaţiile din Anexa 3.12 se va considera

 De4
I = IZ = . (3.16)
64
Fig. 3.12
Pentru arborii de importanţă mare se pot aplica metode mai precise.

În situaţiile în care arborii au deformaţii sau rotiri mai mari decât cele
admisibile, se recomandă majorarea dimensiunilor diametrelor şi micşorarea
lungimii între reazeme. Schimbarea materialului nu este indicată, întrucât
modulul de elasticitate longitudinal E nu diferă sensibil de la o marcă de oţel la
alta.
3.5.6. Calculul la vibraţii al arborilor
După natura şi sensul de acţiune al momentelor exterioare perturbatoare,

care pot fi forţe şi momente de torsiune, arborii pot avea vibraţii flexionale,
torsionale sau longitudinale. Dintre acestea, numai primele două prezintă
importanţă şi care, de obicei devin periculoase.
De exemplu, în timpul rotaţiei unor arbori mai subţiri şi de lungime relativ
mare, se observă că în apropierea unei anumite valori a turaţiei, arborele îşi
pierde forma liniară şi axa lui începe să descrie o suprafaţă revoluţie. Modificând
turaţia de funcţionare (mărire sau micşorare), arborele îşi reia forma iniţială, de
linie dreaptă. Dacă se continuă creşterea turaţiei, se poate observa că la
apropierea de o altă turaţie, arborele iarăşi va descrie o suprafaţă de revoluţie,
însă de altă formă. Astfel de turaţii poartă denumirea de turaţii critice.
Coincidenţa (suprapunerea de efecte) frecvenţei oscilaţiilor factorilor
perturbatori cu cea a vibraţiilor proprii duce la rezonanţă: amplificarea vibraţiei
proprii creşte continuu şi arborele ajunge la rupere. Aşadar, nu este permis ca
arborele să se rotească cu turaţia critică şi nici ca turaţia lui să fie apropiată de
Arbori - 329 -
aceasta.
Prin urmare, verificarea la vibraţii constă în determinarea frecventei
oscilaţiilor proprii ale arborelui, respectiv a turaţiei critice ncr, corespunzătoare,
pentru a constata dacă turaţia de funcţionare nu coincide sau nu este prea
apropiată de aceasta.
Fenomenului de vibraţii îi este caracteristic faptul că energia potenţială se
transformă periodic în energie cinetică şi invers. Timpul în care acest fenomen se
repetă poartă denumirea de perioadă, iar numărul de perioade în unitatea de timp
se numeşte frecvenţă.
Vibraţiile flexionale sau transversale îşi pot avea originea în cauze diferite:
lipsa de precizie în executarea şi montarea arborelui, defecte de material, de
execuţie sau de centrare a organelor montate pe arbore, etc. Un arbore cu
secţiune variabilă, sub acţiunea mai multor sarcini concentrate şi parţial uniform
repartizate, posedă din punct de vedere teoretic, un număr infinit de frecvenţe
proprii. Importanţă practică prezintă însă numai prima frecvenţă proprie, foarte
rar a doua sau a treia.
Vibraţiile torsionale apar în acele situaţii când momentele de torsiune se
aplică brusc, de exemplu în cazul când arborele este pornit (pus în mişcare,
cuplat) sau oprit brusc. De asemenea, vibraţiile torsionale apar şi atunci când,
asupra arborelui, momentele de torsiune acţionează periodic, cum ar fi cazul
arborelui pe care este fixată manivela unui mecanism bielă-manivelă. În acest caz
poate avea loc fenomenul de rezonanţă (frecventa forţei perturbatoare poate
coincide cu frecvenţa vibraţiilor proprii).
Vibraţiile longitudinale îşi au originea în acţiunea periodică a unor forţe
axiale: este cazul arborilor solicitaţi la tracţiune sau compresiune. De data
aceasta, forţele elastice de restabilire sunt mari în comparaţie cu masa oscilantă,
rezultă ca perioada oscilaţiei proprii este scurtă, asemenea vibraţii nefiind
periculoase.
În practică, pentru o mai mare siguranţă în funcţionare, se delimitează, în
general, domeniul turaţiilor critice aproximativ la n<0,66ncritic pentru arbori rigizi
respectiv, n>(1,5…2)ncritic pentru arbori elastici. În zona dintre cele două
domenii, arborele poate intra în rezonanţă, şi deci trebuie evitată. În situaţia
arborilor elastici, se recomandă ca trecerea peste turaţia critică să se facă rapid şi,
prin măsuri constructive, să se limiteze amplitudinea vibraţiilor în perioada de
rezonanţă. În realitate, la trecerea prin turaţia critică, există un decalaj în timp
între momentul în care este atinsă viteza unghiulară critică şi apariţia săgeţii
dinamice maxime, respectiv a amplitudinii maxime a oscilaţiilor de încovoiere.
Cercetările au dovedit ca mărimea săgeţii dinamice este proporţională ca
excentricitatea şi cu turaţia critică şi invers proporţională cu acceleraţia
unghiulară din apropierea punctului critic. Cu cât se trece mai repede peste
turaţia critică, amplitudinea oscilaţiilor de încovoiere scade, timpul fiind prea
scurt pentru apariţia săgeţilor mari. Această trecere devine cu atât mai puţin
periculoasă dacă se prevăd măsuri constructive (tampoane limitatoare ale
săgeţilor etc.).
3.5.7. Întocmirea desenului de execuţie
Etapa finală a activităţilor de proiectare a unui arbore este întocmirea

desenului de execuţie şi a planului de operaţii de prelucrare.
În Anexa 3.13 este prezentat desenul de execuţie al arborelui de ieşire,
dintr-un reductor cilindric orizontal.
Desenul de execuţie trebuie să conţină: cotele tehnologice, abaterile
dimensionale pentru suprafeţele utile (toleranţe), abateri de formă şi poziţie,
calitatea suprafeţelor prelucrate, condiţii tehnice şi tratamentul termic aplicat.
Desenul se execută la acea scară standardizată care să asigure claritatea desenului
şi a cotelor înscrise în câmpul desenului.
Pentru a înţelege mai bine modul de cotare a unui arbore, în Anexa 3.14
sunt prezentate etapele de prelucrare ale acestuia. Semifabricatul considerat în
acest caz este bară laminată, recomandat pentru producţia de unicate sau serie
mică.
Canalele de pană se execută prin frezare la dimensiuni standardizate,
conform cu informaţiile prezentate în Anexa 3.15.
Capetele de arbori, ca elemente de legătură dintre un subansamblu şi restul
transmisiei, se recomandă - pe cât posibil - să fie executate cu dimensiuni
standardizate. Dimensiuni de capete de arbore cilindrice sunt prezentate în Anexa
3.16.
Planul de operaţii de prelucrare (planul tehnologic) precizează etapele de
prelucrare ale acestuia, de la semifabricat la produs finit.
Pentru producţia de unicate sau serie mică semifabricatul cel mai frecvent
este bară laminată.
Arbori - 331 -
3.6. SOLUȚII ȘI RECOMANDĂRI STRUCTURALE
PENTRU ARBORI
S1.1 Schemă structurală și de amplasare a unui grup de antrenare (motor

și transmisie mecanică) compus din:
- motor electric (asincron, trifazat);
- reductor de turație, în două trepte, cilindric, coaxial, vertical, cu intrare pe sus
(RCVs);
- transmisie prin curele/lanț, amplasată în amonte de reductor (înaintea
reductorului; roata condusă a transmisiei este montată pe capătul arborelui de
intrare în reductor); linia centrelor roților este dispusă la un unghi de 30° față
de orizontală, măsurat în sens trigonometric, privind spre intrarea în reductor.
S1.2 Schema de dispunere a angrenajelor în reductorul de turație

Arbori
S1.3 Schema pentru stabilirea forțelor din angrenaje
4 Ft4
ω4 ω1 (n 1, n
1 Fa4
I)
Fa1
ω4 Ft1 ω1
Fr1
Ft1 Ft2
Fr2 Fr4 Ft3
Ft3 ω2
Fr3 Ft4 Fa3
ω2 ≡ ω3 Fa2
2
ω3 ≡ ω2
Ft2
3
- 333 -
S1.4-1 Schema de calcul la solicitări compuse, pentru arborele de intrare

Arbori - 335 -
S1.4-2 Schema de calcul la solicitări compuse, pentru arborele intermediar

S1.4-3 Schema de calcul la solicitări compuse, pentru arborele de ieșire

Arbori - 337 -
S2.1 Schemă structurală și de amplasare a unui grup de antrenare

(motor și transmisie mecanică) compus din:
- motor electric (asincron, trifazat);
- reductor de turație, în două trepte, cilindric, obișnuit, orizontal (varianta de
conectare SS);
- transmisie prin lanț, amplasată în aval de reductor (după reductor; roata
conducătoare a transmisiei este montată pe capătul arborelui de ieșire din
reductor), cu linia centrelor roților dispusă la un unghi de 120° față de
orizontală, măsurat în sens trigonometric, privind spre ieșirea din reductor;
Obs.: în mod particular, în cazul individual al acestei construcții, s-a considerat
că transmisia cu lanț a fost proiectată/realizată astfel încât forțele dezvoltate să
aibă efecte neglijabile asupra arborilor, lagărelor etc.
S2.2 Schema de dispunere a angrenajelor în reductorul de turație

Arbori
S2.3 Schema pentru stabilirea forțelor din angrenaje
Ft4
Fa4
ω 4
4 ω4
Fr4
Ft3 Ft4
Fr3 Ft3
Fa3 ω2 ≡ ω3
3
ω2 ≡ ω3 Fr2
Ft1 Fa2
Ft2 2 (n 1, n I)
Fr1 Ft2
ω1
1
Fa1 ω1
Ft1
- 339 -
S2.4-1 Schema de calcul la solicitări compuse, pentru arborele de intrare

Arbori - 341 -
S2.4-2 Schema de calcul la solicitări compuse, pentru arborele intermediar

S2.4-3 Schema de calcul la solicitări compuse, pentru arborele de ieșire

Arbori - 343 -
3.7. APLICAŢIE
În continuare se prezintă ca exemplu, proiectarea arborilor unui reductor cilindric,
cu două trepte, cu dantură înclinată, atunci când se cunosc:
• Momentele de torsiune transmise de arborele de intrare, intermediar respectiv, de
ieşire sunt TI = 75000 Nmm, TII = 375000 Nmm respectiv, TIII = 1331250 Nmm;
• Forţele din angrenajul treptei I respectiv, treptei a II-a, care încarcă arborii, sunt:
|Ft1| = |Ft2| = 2500 N, |Fr1| = |Fr2| = 950 N, |Fa1| = |Fa2| = 450 N respectiv,
|Ft3| = |Ft4| = 9600 N, |Fr3| = |Fr4| = 3500 N şi |Fa3| = |Fa4| = 1350 N;
• Transmisia prin curele se consideră amplasată cu linia centrelor orizontală, forţa de
întindere a curelelor fiind Sa = 520 N.
E3.1. PROIECTAREA ARBORILOR REDUCTORULUI
E3.1.1 Calculul de predimensionare
Diametrele de predimensionare dI, II, III [mm] ale arborilor sunt:

16 TI 16  75000
dI = 3 =3 = 29, 42mm ;
 at I  15
16 TII 16  375000
d II = 3 =3 = 39,9mm ;
 at II   30
16 TIII 16 1331250
d III = 3 =3 = 53, 21mm .
 at III   45
în care: dI, II, III [mm] = diametrele de predimensionare pentru
arbori; TI, II, III [Nmm] = momentele de torsiune pentru
arbori; τat I, II, III [MPa] = tensiunile admisibile convenţionale
la torsiune (τat I = 15…25 MPa, τat II = 20…35 MPa,
τat III = 30…45 MPa).
Dimensiunile capetelor de arbore (fig. E3.1), de intrare,
Fig. E3.1 respectiv de ieşire din reductor, se standardizează conf.
STAS 8724/2:
- arborele de intrare: d = 20 mm; l = 36 mm (serie scurtă);
- arborele de ieşire: d = 45 mm; l = 82 mm (serie scurtă).
Obs.:
• diametrul predimensionat, pentru arborele de intrare/ieşire, se va adopta, la valoare
standardizată, sub rulmenţi;
• diametrul predimensionat, în cazul arborelui intermediar, se va adopta sub roata
condusă;
Ø30
Ø71,
Ø30
Ø35
Ø25
7
Ø20
A 1 B
a = 48 b = 48 c = 62
Fa1 = 450 N
rw1 = 39 mm Fr1 = 950 N Sa = 520 N
Planul [ H ]
HA HB
-1056 Nmm
MiH
d w1
Fa1 = 17550 Nmm
2
MiH1 = 16494 Nmm

MiHB = 32240 Nmm
Ft1 = 2500 N
Planul [ V ]
VA VB
MiV
MiV1 = 60000 Nmm
Mt = TII = 75000 Nmm
Mt
Fig. E3.2
Arbori - 345 -
E3.1.2 Schema de calcul la încovoiere a arborelui de intrare al
reductorului. verificarea arborelui de intrare al reductorului la
solicitări compuse
Schema de descompunere a forţelor în două plane perpendiculare şi de verificare a

arborelui de intrare la solicitări compuse (încărcare, reacţiuni în lagăre, diagramele de
variaţie ale momentelor încovoietoare şi de torsiune etc.) este prezentată în fig. E3.2.
Distanţele dintre reazeme şi punctele de aplicaţie ale forţelor sunt:
• a = 48 mm
• b = 48 mm
• se consideră c =62 mm.
Obs.: distanţele a, b şi c se măsoară pe desen, fiind în concordanţă cu desenul de
ansamblu.
Momentele încovoietoare, în planul orizontal "H", respectiv vertical "V", în dreptul
secţiunii "1" sunt:
M i H 1 = 16494 Nmm.
M i V 1 = 60000 Nmm.
Momentul încovoietor rezultant, în dreptul secţiunii "1" este:
M i rez 1 = M iV2 1 + M i2H 1 = (16494) + ( 60000)
2 2
= 62250 Nmm
Tensiunile de încovoiere σi1, tracţiune σt1, respectiv torsiune τt1, în dreptul secţiunii
"1" sunt:
32  62250
32 M i rez1
 i1 = = = 1,72MPa
d 3
1   71,13
4F 4  450
 t 1 = a2 = = 0,11MPa
 d1   71,13
16 TI 16  75000
 t1 = = = 1,03MPa.
 d13   71,13
Având în vedere că arborele de intrare al reductorului este executat din oţelul
15Cr08, se consideră că tensiunea admisibilă la încovoiere pentru ciclul de solicitare
alternant simetric (caracteristic solicitării de încovoiere) este σ a i III = 90 MPa iar
tensiunea admisibilă la încovoiere pentru ciclul de solicitare constant (caracteristic
solicitării de torsiune) este σ a i I = 330 MPa.
Tensiunea echivalentă de încovoiere, în dreptul secţiunii "1" este:
 e1 =  i12 + 4 ( t 1 ) = ( 0,11 + 1,72) + 4 ( 0,27 1,03) = 3,17MPa   aiIII
2 2 2
 ai III 90
= = = 0, 27
 ai I 330
în care α reprezintă coeficientul de echivalare a ciclurilor de solicitare.
Verificarea arborelui la solicitări compuse, în secţiunea periculoasă (secţiunea "1"):
σe = 3,17 MPa < σ aiIII = 90 MPa, deci arborele rezistă la solicitări compuse.
Determinarea reacţiunilor din reazemele arborelui de intrare al reductorului
Pe baza schemei de încărcare a arborelui de intrare al reductorului, prezentată în
fig. E3.2, se pot determina şi reacţiunile din reazemele ("A", respectiv "B") arborelui de
intrare al reductorului.
Considerând arborele ca o grindă rezemată şi aflată în echilibru static sub efectul
încărcărilor exterioare, se pot scrie ecuaţiile de echilibru de forţe (ΣY = 0) şi de
momente (ΣM = 0).
Astfel, în planul orizontal "H" se poate scrie:
 H A + H B − Fr1 − Sa = 0
 Y = 0 
 d
 ≡  Sa 158 − H B  96 + Fr1  48 − Fa1  w1 = 0
 M A = 0  2
520  158 − H B  96 + 950  48 − 450  39 = 0
de unde rezultă HA = -22 N respectiv, HB = 1492 N.
În planul vertical "V" se poate scrie:
VA + VB = Ft1
 Y = 0 
 ≡  Ft1 = 2500 N
 M B = 0 V = V = 1250 N
 A B
de unde rezultă VA = 1250 N respectiv, VB = 1250 N.

Reacţiunea dintr-un lagăr este de fapt rezultanta recţiunilor parţiale din cele două
plane, şi anume:
RA = ( H A ) + (VA ) = ( 22) + (1250) = 1250,19 N ,
2 2 2 2
RB = ( H B ) + (VB ) = (1492) + (1250) = 1946,42 N .

2 2 2 2
E3.1.3 Schema de calcul la încovoiere a arborelui intermediar al

reductorului. verificarea arborelui intermediar al reductorului
la solicitări compuse
Schema de descompunere a forţelor în două plane perpendiculare şi de verificare a

arborelui intermediar la solicitări compuse (încărcare, reacţiuni în lagăre, diagramele de
variaţie ale momentelor încovoietoare şi de torsiune etc.) este prezentată în fig. E3.3.
Distanţele dintre reazeme şi punctele de aplicaţie ale forţelor sunt:
• a = 48 mm;
• b = 140 mm;
• c = 58 mm.
Obs.: distanţele a, b şi c se măsoară pe desen, fiind în concordanţă cu desenul de
ansamblu.
Momentele încovoietoare, în planul orizontal "H", respectiv vertical "V", în dreptul
secţiunii "1" sunt:
M i H 1 = 146202 Nmm respectiv, M i V 1 = 12058 Nmm.
Momentul încovoietor rezultant, în dreptul secţiunii "1" este:
Tensiunile de încovoiere σi1, tracţiune σt1, respectiv torsiune τt1, în dreptul secţiunii
"1" sunt:
Arbori - 347 -
2 10 54 74 10 2
8 8
Ø54,
Ø40
Ø45
Ø35
Ø35
Ø40
A 1 2 B
a = 48 b = 140 c = 58
Fa2 = 450 N
Fa3 = 1350 N
Fr2 = 950 N rw2 = 149,5 mm Fr3 = 3500 N
rw3 = 39 mm
Planul [ H ]
HA HB
MiH
MiH1 = 146202 Nmm
MiH2 = 162458 Nmm
Ft2 = 2500 N
Planul [ V ]
VA Ft3 = 9600 N VB
MiV
MiV1 = 12058 Nmm
MiV2 = 397186 Nmm
Mt = TII = 375000 Nmm

Mt
Fig. E3.3
32 M i rez1 32 146492
 i1 = = = 16,38MPa.
d 3
1   453
4F 4  900
 t 1 = arez = = 0,56MPa.
 d1 2
  452
16 TI 16  375000
 t1 = = = 20,96MPa
 d13   453
Având în vedere că arborele intermediar al reductorului este executat din oţelul

15Cr08, se consideră că tensiunea admisibilă la încovoiere pentru ciclul de solicitare
alternant simetric (caracteristic solicitării de încovoiere) este σ a i III = 90 MPa, iar
tensiunea admisibilă la încovoiere pentru ciclul de solicitare constant (caracteristic
solicitării de torsiune) este σ a i I = 330 MPa.
Tensiunea echivalentă de încovoiere, în dreptul secţiunii "1" este:
 e1 = 12 + 4 ( t 1 ) = (16,38 + 0,56) + 4 ( 0,27  20,96 ) = 20,32  90 ,
2 2 2
 ai III 90
= = = 0, 27 ,
 ai I 330
în care α reprezintă coeficientul de echivalare a ciclurilor de solicitare.
Verificarea arborelui la solicitări compuse, în secţiunea periculoasă (secţiunea "1"):
σe = 20,32 MPa < σ aiIII = 90 MPa, deci arborele rezistă la solicitări compuse.
Determinarea reacţiunilor din reazemele arborelui intermediar al reductorului
Pe baza schemei de încărcare a arborelui intermediar al reductorului, prezentată în
fig. E3.3, se pot determina şi reacţiunile din reazemele ("A", respectiv "B") arborelui
intermediar al reductorului.
Considerând arborele ca o grindă rezemată şi aflată în echilibru static sub efectul
încărcărilor exterioare, se pot scrie ecuaţiile de echilibru de forţe (ΣY = 0) şi de
momente (ΣM = 0).
Astfel, în planul orizontal "H" se poate scrie:
 Y = 0  H A + H B − Fr1 − Fr 2 = 0

 ≡ 78 299
 M A = 0  H B  246 − Fr 2  188 − Fa 2  2 − Fr1  48 + Fa1  2 = 0

de unde rezultă HA =1649 N respectiv, HB = 2801 N.
În planul vertical "V" se poate scrie:
 Y = 0 V + F + F − V = 0
 ≡  A t 2 t1 B
 M A = 0  Ft1  48 − Ft 2 188 − VB  246 = 0
de unde rezultă VA = -251 N respectiv, VB = -6848 N.
Reacţiunea dintr-un lagăr este de fapt rezultanta recţiunilor parţiale din cele două
plane, şi anume:
RA = ( H A ) + (VA ) = (1649) + ( 251) = 1667,99 N,
2 2 2 2
RB = ( H B ) + (VB ) = ( 2801) + ( 6848) = 7398,6 N.

2 2 2 2
Arbori - 349 -
Calculul arborelui intermediar la deformaţii
O metodă relativ simplă şi exactă propune determinarea diametrului echivalent De al
arborelui pe tronsoane, conform relaţiei (3.15)
n
d l 2
i i
De = i =1
=
L
352 17 + 402 12 + 452  54 + 502  76 + 54,82  74 + 402 12 + 352 17
= = 46,35 mm.
280
Se determină sarcinile radiale în cele două puncte, 1 şi 2, urmând să se calculeze
săgeată în secţiunea cea mai solicitată,
F1 = ( Fr1 ) + ( Ft1 ) = ( 950) + ( 2500) = 2674 N.
2 2 2 2
F2 = ( Fr 2 ) + ( Ft 2 ) = (3500) + ( 9600) = 10218 N.

2 2 2 2
4 F2  a3 4 10218  583
2 = = = 0, 028   a ,
3 EI 3 54,84
2,110  
5
64
unde  a = ( 0,01...0,03) m = 0,03...0,09 mm .
Rotirea în reazeme este
F  a2 10218  582
= = = 3, 69 10−4 rad  a , a = 8 10−3 rad.
EI   54,8 4
2,1105
64
Relaţiile pentru determinarea săgeţilor şi rotirilor sunt prezentate în anexa A 3.12,
valorile admisibile fiind cele din anexa A 3.11.
Verificarea arborelui la oboseală
Verificarea arborelui la oboseală se face în secţiunea cu concentratori de tensiune
şi unde există şi încărcare mare.
În secţiunea A există trei concentratori de tensiune: canalul de pană, saltul de
diametru şi degajarea pentru rectificare.
Canalul de pană: diametrul de sub roată este d = 45 mm.
32  M i 32 146492
 iA = = = 16,38MPa.
 d3   453
1 1
c = = = 9,86,
k  a 1,9 16,38
 
    −1 0, 72 1 370
în care:  k = 1,9 , anexa A 3.7;
 = 0,72 , anexa A 3.9;
 = 1 , anexa A 3.10;
 a =  iA = 16,38MPa ;
 −1 = 370 MPa.
1 1
c = = = 4, 6
 k  a  m 1, 7 10, 48 10, 48
 +  +
     −1  02 0, 72 1 190 120
în care: k = 1, 7 , anexa A 3.7;
 = 0, 72 , anexa A 3.9;
  = 1 , anexa A 3.10;
 16  375000
a =m = t = = 10, 48MPa ;
2   453  2
 02 = 120 MPa = 0,63   02 ;
 −1 = 190 MPa = 0,55   −1 .
Coeficientul global este
c  c 9,86  4, 6
c= = = 4,1  ca = 1,5...2,5.
c 2 + c 2 9,862 + 4, 62
Pentru saltul de diametru de la 45 mm la 50 mm, calculul este similar,
determinându-se coeficienţii de siguranţă parţiali:
1 1
c = = = 8, 04
k  a 2,33 16,38
 
    −1 0, 72 1 370
în care: k = 2,33 , anexa A 3.6;
 = 0,72 , anexa A 3.9;
 = 1 , anexa A 3.10;
 a =  iA = 16,38MPa ;
 −1 = 370 MPa.
1 1
c = = = 3, 79 ,
 k  a  m 2,3 10, 48 10, 48
 +  +
     −1  02 0, 72 1 190 120
în care:  k = 2,3 , anexa A 3.6;
 = 0, 72 , anexa A 3.9;
  = 1 , anexa A 3.10;
 16  375000
a =m = t = = 10, 48MPa ;
2   453  2
 02 = 120 MPa = 0,63   02 ;
 −1 = 190 MPa = 0,55   −1 .
c  c 8, 04  3, 79
c= = = 3, 42  ca = 1,5...2,5.
c 2 + c 2 8, 042 + 3, 792
În dreptul saltului de diametru se execută o degajare pentru rectificare, având în
vedere că trebuie asigurată perpendicularitatea dintre suprafeţe.
Arbori - 351 -
Coeficienţii parţiali sunt:
1 1
c = = = 8, 04
k  a 2,33 16,38
 
    −1 0, 72 1 370
în care: k = 2,33 , anexa A 3.7;
 = 0,72 , anexa A 3.9;
 = 1 , anexa A 3.10;
 a =  iA = 16,38MPa ;
 −1 = 370 MPa.
1 1
c = = = 3, 79 ,
 k  a  m 2,3 10, 48 10, 48
 +  +
     −1  02 0, 72 1 190 120
în care:  k = 2,3 , anexa A 3.7;
 = 0, 72 , anexa A 3.9;
  = 1 , anexa A 3.10;
 16  375000
a =m = t = = 10, 48MPa ;
2   453  2
 02 = 120MPa = 0,63   02 ;
 −1 = 190 MPa = 0,55   −1 .
c  c 8, 04  3, 79
c= = = 3, 42  ca = 1,5...2,5.
c + c
2 2
8, 042 + 3, 792
În concluzie se poate remarca că arborele astfel construit rezistă atât la solicitări
compuse cât şi la solicitări variabile şi la oboseală.
E3.2. CALCULUL ŞI VERIFICAREA ASAMBLĂRILOR PRIN

PENE PARALELE
Schema de calcul a unei asamblări prin pană paralelă este prezentată în fig. E3.4.
E3.2.1 Asamblarea cu pană paralelă de pe capătul arborelui de intrare

Proiectarea asamblării este prezentată în continuare:
• diametrul d al arborelui (în dreptul asamblării cu pană) este: d = 20 mm;
• dimensiunile secţiunii penei sunt: b × h = 6 × 6, conf. STAS 1004;
• lungimea necesară de calcul (contact) lc a penei, este:
4M t 4  75000
lc = = = 22,72mm ,
d h as 20  6 110
în care: Mt [Nmm] - momentul de torsiune transmis de asamblare; σa s = 100…120 MPa -
tensiunea admisibilă la strivire;
• lungimea totală a penei (pană forma A):
l=lc+b = 22,72 + 6 = 28,72;
Fig. E3.4
• se adoptă o lungime totală, standardizată, lSTAS = 32 mm (s-a avut în vedere și lungimea

capătului de arbore, de 36mm);
• lungimea de contact reală lc STAS :
lc STAS = lSTAS - b = 32 - 6 = 26 mm;
• verificarea penei la forfecare:
2M t 2  75000
f = = = 48,07 MPa  af , τa f = 100 MPa.
d blc STAS 20  6  26
• alegerea şi simbolizarea penei:
se adoptă pană paralelă A 6×6×32 STAS 1004, executată din OL 60 STAS 500/2.
E 3.2.2 Asamblarea cu pană paralelă a roţii conduse din treapta I pe

arborele intermediar
Proiectarea asamblării este prezentată în continuare:
• diametrul d al arborelui (în dreptul asamblării cu pană) este: d = 45 mm;
• dimensiunile secţiunii penei sunt: b × h = 14 × 9 conf. STAS 1004;
• lungimea necesară de calcul (contact) lc a penei, este:
4M t 4  375000
lc = = = 33,67 mm ,
dhas 45  9 110
în care: Mt [Nmm] - momentul de torsiune transmis de asamblare; σa s = 100…120 MPa -
tensiunea admisibilă la strivire;
• lungimea totală a penei (pană forma A):
l=lc+b = 33,67 + 14 = 47,67 mm;
• se adoptă o lungime totală, standardizată, lSTAS = 50 mm (s-a ţinut cont de lăţimea roţii
dinţate care este de 54 mm);
• lungimea de contact reală lc STAS :
lc STAS = lSTAS - b = 50 – 14 = 36 mm;
• verificarea penei la forfecare:
Arbori - 353 -
2M t 2  375000
f = = = 33,06MPa  af , τa f = 100 MPa.
dblc STAS 45 14  36
• alegerea şi simbolizarea penei:
se adoptă pană paralelă A 14×9×50 STAS 1004, executată din OL 60 STAS 500/2.
Anexa 3.1 - Cicluri de solicitare şi caracteristicile acestora

Cicluri de solicitare
Caracteristici
Alternant simetric Pulsator Constant
Schiţa
ciclului
Tensiunea
max max max
maximă
Tensiunea min = -max min = 0 min = max
minimă
 max +  min
Tensiunea  max +  min  max +  min  max m = =
m = =0 m = = 2
medie 2 2 2
=  max =  min
Amplitudinea  −  min  −   −
 v = max =  max  v = max min = max  v = max min = 0
ciclului 2 2 2 2
Coeficientul    min
de asimetrie R = min = −1 R = min = 0 R= =1
 max  max  max
al ciclului
Arbori - 355 -
Anexa 3.2 - Caracteristicile principalelor materiale folosite în construcţia de maşini

σ02 σr σ-1
Materialul STAS Simbol Starea HB
[MPa] [MPa] [MPa]
OL37 N 206…255 363…441 — 185
Oţeluri de uz Ol42 N 225…255 412…490 — 200
general pentru 500 OL50 — 265…284 490…600 — 240
construcţii OL60 — 294…314 608…706 — 280
OL70 — 343…353 Min686 — 330
N 210 350 1100…1300 160…200
OLC10
de cementare
C 250 420 1400…1600

N 230 390 1200…1400 170…220
OLC15
C 300 500 1600…2000 —
N 250 420 1300…1500 170
OLC20
C 350 570 1600…2000 —
N 320 540 1700…1900 180
OLC35
Oţel I 360 580 1800…2200 190
carbon N 340 580 1800…2000 260
880 OLC40
de I 380 620 2000…2500 —
de îmbunătăţire
calitate N 360 620 1900…2100 270

OLC45
I 400 660 2000…2600 300
N 380 650 2000…2200 340
OLC50
I 420 700 2000…2600 —
N 400 680 2000…2500 280
OLC55
I 440 730 2000…3000 290
N 410 710 2000…2400 300
OLC60
I 460 750 2000…3000 320
13CN35 I 950 1150 2450…3000 370
Oţeluri aliate
25MC11 I 420 650 2500…2800 380
pentru
791 35CN15 I 520 750 3000…3200 360
construcţii de
40C10 I 800 1000 2350…3410 360
maşini
41MoC11 I 750 950 2700…3200 380
OT50 RN 280 500 1380 200
Oţel carbon
600 OT55 RN 320 550 1530 220
turnat în piese
OT60 RN 350 600 1690 240
Fc300 — — 260…330 1870…3210 130
Fontă cenuşie
568 Fc350 — — 340…380 2070…3210 150
turnată în piese
Fc400 — — 360…400 2070…3630 170
Anexa 3.3 - Relaţii pentru determinarea coeficientului  de echivalare a ciclurilor de

solicitare
Modul de variaţie a Modul de variaţie a Relaţia pentru calculul
tensiunii de încovoiere tensiunii de torsiune coeficientului 
 ai III
Constant =
 ai I
 ai III
Alternant simetric Pulsator =
 ai II
 ai III
Alternant simetric = =1
 ai III
Anexa 3.4 - Tensiuni admisibile pentru calculul arborilor

Tensiuni admisibile la solicitarea
de încovoiere ai [MPa], pentru:
Tensiunea de
Materialul solicitare
rupere solicitare solicitare
arborelui alternant
r [MPa] statică pulsatorie
simetrică
ai I ai II ai III
400 130 70 40
500 170 75 45
Oţel carbon
600 200 95 55
700 230 110 65
800 270 130 75
Oţel aliat
1000 330 150 90
400 100 50 30
Oţel turnat
500 120 70 40
Anexa 3.5 - Relaţii de calcul pentru determinarea ariei şi a modulelor de rezistenţă

Tipul secţiunii A Wz Wp
Circulară   
d2 d3 d3
d=diametrul arborelui 4 32 16
Inelară
 2  D4 − d 4  D4 − d 4
d=diametrul interior al secţiunii arborelui
4
( D − d2)
32 D 16 D
D= diametrul exterior al secţiunii arborelui
Arbori - 357 -
Anexa 3.6 - Coeficienţii efectivi de concentrare βk în zona racordării

r
D-d σr Raportul
Concentratorul Solicitarea Raportul d
2r [MPa]
0,01 0,02 0,03 0,05 0,10
500 1,36 1,44 1,63 1,59 1,44
700 1,40 1,49 1,71 1,69 1,55
1
900 1,43 1,54 1,80 1,78 1,66
1200 1,49 1,62 1,96 1,93 1,83
500 1,54 1,81 1,82 1,78 —
700 1,59 1,91 1,94 1,88 —
Încovoiere, βkσ
2
900 1,64 2,01 2,05 2,01 —
1200 1,72 2,16 2,23 2,19 —
500 1,90 1,96 1,96 — —
700 1,99 2,08 2,10 — —
3
900 2,08 2,19 2,23 — —
1200 2,21 2,37 2,44 — —
500 2,12 2,16 — — —
700 2,33 2,30 — — —
5
900 2,34 2,45 — — —
1200 2,50 2,66 — — —
500 1,28 1,35 1,40 1,43 1,38
700 1,29 1,37 1,44 1,46 1,42
1
900 1,30 1,38 1,47 1,50 1,45
1200 1,32 1,42 1,52 1,54 1,50
500 1,39 1,55 1,54 1,53 —
700 1,42 1,59 1,59 1,59 —
2
Torsiune, βkτ
900 1,44 1,62 1,64 1,65 —

1200 1,47 1,68 1,71 1,74 —
500 1,57 1,62 1,65 — —
700 1,61 1,69 1,72 — —
3
900 1,66 1,75 1,77 — —
1200 1,73 1,86 1,88 — —
500 2,18 2,08 — — —
700 2,30 2,17 — — —
5
900 2,42 2,26 — — —
1200 2,60 2,40 — — —
Anexa 3.7 - Coeficienţii efectivi de concentrare βk în zona canalului de pană

Rezistenţa la rupere σr [MPa]
Concentratorul Solicitarea
500 600 700 800 1000
Încovoiere, βkσ 1,6 1,75 1,9 2,0 2,3
Torsiune, βkτ 1,4 1,5 1,7 1,9 2,2
Anexa 3.8 - Coeficienţii efectivi de concentrare βk în zonele filetate sau canelate

Solicitarea
Rezistenţa la Încovoiere, β kσ Torsiune, βkτ
rupere σr [MPa] caneluri
filet caneluri filet
dreptunghiulare evolventice
400 1,45 1,35 2,10 1,40
500 1,78 1,45 2,25 1,43
600 1,96 1,55 2,36 1,46
700 2,20 1,60 2,45 1,49
1,00
800 2,32 1,65 2,55 1,52
900 2,47 1,70 2,65 1,55
1000 2,61 1,72 2,70 1,58
1200 2,90 1,75 2,80 1,60
Anexa 3.9 - Factorul dimensional ε în funcţie de diametrul secţiunii arborelui

d [mm]
15 20 30 40 50 70 100 120
Felul solicitării şi materialul
Factorul dimensional ε
Încovoiere, oţel carbon εσ 0,95 0,92 0,88 0,85 0,81 0,76 0,70 0,61
Încovoiere, oţel aliat, εσ
0,87 0,83 0,77 0,73 0,70 0,65 0,69 0,52
Torsiune pentru toate oţelurile, ετ
Anexa 3.10 - Coeficientul de calitate a suprafeţei γσ = γτ

Rezistenţa la rupere σr [MPa]
Felul prelucrării
400 800 1200
Rectificare 1,0 1,0 1,0
Strunjire fină 0,90 0,90 0,80
Strunjire de degroşare 0,83 0,80 0,66
Suprafaţă neprelucrată 0,73 0,66 0,45
Arbori - 359 -
Anexa 3.11 - Valori admisibile pentru săgeţi şi rotiri de arbori

δa ≤ (0,01…0,03)m, sub roţile dinţate (m= modulul danturii)
φa ≤ 8·10-3 rad, pentru rulmenţi cu bile
φa ≤ 2,5·10-3 rad, pentru lagăre cu rulmenţi cu role cilindrice
φa ≤ 1,7·10-3 rad, pentru lagăre cu rulmenţi radial-axiali cu bile sau role conice
φa ≤ 5·10-2 rad, pentru lagăre cu rulmenţi radial oscilanţi cu bile sau cu role butoi pe
două rânduri
φa ≤ 10-3 rad, pentru lagăre cu alunecare
Anexa 3.12 - Relaţii de calcul a săgeţii, respectiv al rotirilor, pentru unele scheme de
încărcare
F l3 F l2
1 =  A = − B =
48 E I 16 E I
F a b(l + b)
2 2 3
A =
F b (l - b ) 6l E I
1 =
9 3 lEI F a b(l + a)
B = −
6l E I
 F al
A = − B =
F a l2 2 6E I
1 =
9 3EI Fa
max = (2l + 3a)
6E I
F a2
4 F a3 A =
A = = B EI
3 EI
φD =0
11 F a3
D = 3 F a2
6 EI 1 = −2 =
2 EI
Anexa 3.13 - Desen execuţie arbore
SUCCESIUNEA OPERAŢIILOR DE PRELUCRARE PRIN AŞCHIERE ALE UNUI ARBORE DREPT, ÎN TREPTE
Arbori
Anexa 3.14 - Etape ale procesului de execuţie pentru un arbore
- 361 -
- 362 -
Anexa 3.15 - Dimensiuni nominale ale penelor paralele şi a canalelor pentru pene paralele (extras din STAS 1004)
Organe de maşini. Transmisii mecanice utilizate în construcţii tehnice industriale

Dimensiunile Raza r
Lungimea penei
nominale ale Lăţimea b Adâncimea canalelor Pana sau
Diametrul l
penelor teşitura f
arborelui
Abateri limită arbore t1 butuc t2 Abateri limită
d
b h Nominal ajustaj normal, abateri abateri min. max. min. max. Materiale:
nominal nominal b h
arbore N9 butuc Js9 limită limită OL50 sau OL60.1K,
1,8 cf. STAS 500/2 sau alte
> 10 0 0
≤ 12
4 4 4 2,5
-0,030 -0,030
0,16 0,25 8 45 oţeluri cu σr=max. 588
+0,1 MPa.
0 +0,0150 +0,1
> 12 0 0 0
5 5 5 -0,030 -0,0150 30, 0 2,3 0,25 0,40 10 56
≤ 17 -0,030 -0,030 Notă:
> 17 0 0 Abaterile limită pentru t1 şi
6 6 6 3,5 2,8 0,25 0,40 14 70
≤ 22 -0,030 -0,030 t2 rămân valabile şi pentru
> 22 0 0 cotele (d-t1) şi (d-t2) cu
8 7 8 4,0 3,3 0,25 0,40 18 90 observaţia că abaterea
≤ 30 0 +0,0180 -0,036 -0,090
> 30 -0,036 -0,0180 0 0 limită dată în tabel pentru
10 8 10 5,0 3,3 0,40 0,60 22 110 t1 îşi schimbă semnul.
≤ 38 -0,036 -0,090
> 38 0 0
12 8 12 5,0 3,3 0,40 0,60 28 140 Exemplu de notare a unei
≤ 44 -0,043 -0,090
> 44 +0,2 +0,2 0 0 pene paralele de forma A,
14 9 14 5,5 3,8 0,40 0,60 36 160 cu lăţimea b=8mm,
≤ 50 0 +0,0215 0 0 -0,043 -0,090
> 50 -0,043 -0,0215 0 0 înălţimea h=7mm, şi
16 10 16 6,0 4,3 0,40 0,60 45 180 lungimea l=28mm: Pană
≤ 58 -0,04, -0,090
> 58 0 0 paralelă A8x7x28 STAS
≤ 65
18 11 18 7,0 4,4
-0,043 -0,110
0,40 0,60 50 200 1004, executată din OL60
> 65 0 +0,0260 0 0 STAS 500/2.
20 12 20 7,5 4,9 0,60 0,60 56 220
≤ 75 -0,052 -0,0260 -0,052 -0,110
Şirul valorilor
STAS pentru 6 8 10 12 14 16 18 20 22 25 28 32 36 40 45 50 56 63 70 80 90 100 110 125 140 160 180 200 220
lungimea l
Anexa 3.16 - Capete de arbore cilindrice (extras din STAS 8724/2)
d
l l
8 9 10 11 12 14 16 18 19 20 22 24 25 28 30 32 35
d
( )
j 6 +−0,007
0,002 (
j 6 +−0,008
0,003) j 6 +−0,009
0,004 ( ) (
k6 +0,018
−0,002 )
Seria
20 23 30 40 50 60 80
lungă
l
Seria
- 20 25 28 36 42 58
scurtă
38 40 42 45 48 50 55 56 60 63 65 70 71 75 80 85 90
d
(
k 6 +−0,018
0,002 ) (
m6 +−0,030
0,011 ) m6 ( +0,035
−0,013 )
Seria
80 110 140 170
lungă
l
Seria
58 82 105
scurtă
Dimensiunile sunt date în mm
4. LAGĂRE
Lagărele sunt organe de maşini care au rolul de a transforma mişcarea de

rotaţie, de a sprijini arborii (osiile), de a prelua forţele cu care aceştia sunt
încărcaţi, forţe care provin de la roţile dinţate, de curea, de lanţ sau de fricţiune şi
de a le transmite către carcasă, şasiu etc.
Datorită pierderilor prin frecare se apreciază că cca. 25% din energia
necesară acţionării maşinilor se pierde pentru învingerea acestora, deci se
înţelege de ce se caută ca pierderile prin frecare, în special din lagăre, să fie cât
mai mici.
În construcţiile mecanice se întâlnesc două tipuri de lagăre : cu alunecare şi
cu rostogolire. Această clasificare are în vedere felul frecării din cupla de rotaţie
(lagăr), frecare da alunecare (lagărele cu alunecare) şi frecare de rostogolire
(lagărele cu rostogolire). În tehnică cele cu alunecare poartă denumirea de
cuzineţi, iar cele cu rostogolire se numesc rulmenţi.
Lagărele sunt organe de maşini destinate susţinerii arborilor şi preiau forţele
radiale, axiale sau radial-axiale (forţe care provin de la organele de maşină
sprijinite/montate pe arbore sau osie - în general, roţi dinţate, de curea, de lanţ
sau de fricţiune) şi de a le transmite către carcasă, şasiu etc. Între fus şi lagăr
există o mişcare relativă, în prezenţa unei sarcini, de regulă reacţiunile din
reazeme, ceea ce conduce la apariţia forţelor de frecare. Dacă frecarea dintre fus
şi lagăr este de alunecare, lagărul este cu alunecare, iar dacă frecarea este de
rostogolire, lagărul este cu rostogolire.
În tehnică cele cu alunecare poartă denumirea de cuzineţi, iar cele cu
rostogolire se numesc rulmenţi.
O comparaţie între cele două tipuri de lagăre ne conduce spre a reliefa unele
avantaje sau dezavantaje, astfel:
• lagărele cu alunecare (cuzineţi):
- avantaje: capacitate suficientă de amortizare a şocurilor şi vibraţiilor;

dimensiuni de gabarit radial mai mici;
- dezavantaje: funcţionare defectuoasă/imposibilă în lipsa ungerii sau ungere
insuficientă; imposibilitatea refolosirii;
• lagărele cu rostogolire (rulmenţi):

- avantaje: pierderi prin frecare mici (coeficientul de frecare de rostogolire
fiind mic, randamentul ridicat, η = 0,95…0.98; capacitate mare de încărcare
pe unitatea de lungime; utilizarea într-o plajă largă de temperaturi (-
273oC…+600oC); montare-demontare uşoară cu posibilitatea refolosirii;
preţ de cost scăzut datorită execuţiei în serii mari, în fabrici cu tehnologii
specializate.
- dezavantaje: sensibilitate la funcţionarea în regim de şocuri şi vibraţii;
dimensiuni de gabarit radial mari; durată de funcţionare redusă la viteze
mari; funcţionare necorespunzătoare în medii cu impurităţi.
Dintre cele două tipuri de lagăre, mai răspândite (circa 90%) sunt cele cu
rulmenţi, deoarece întreţinerea lor este mai simplă şi fiind standardizaţi pot fi
uşor înlocuiţi. Sunt însă unele situaţii când rulmenţii nu pot înlocui lagărele cu
alunecare şi anume:
- la turaţii foarte înalte (din cauza durabilităţii mici a rulmenţilor);
- la portanţe mari;
- când există şocuri şi vibraţii;
- la arbori cotiţi dintr-o bucată;
- în medii agresive pentru rulmenţi;
- când sunt necesare dimensiuni radiale mai mici;
- unde sunt restricţii de zgomot.
Datorită pierderilor prin frecare se apreciază că cca. 25% din energia
necesară acţionării maşinilor se pierde pentru învingerea acestora. Se înţelege de
ce se caută ca pierderile prin frecare să fie cât mai mici.
Una din posibilităţile de micşorare a pierderilor prin frecare este folosirea
lubrifianţilor. Acestea pot fi: lichizi, semisolizi, solizi şi gazoşi. Se găsesc, de
obicei, sub formă de uleiuri consistente, emulsii, aer, apă etc., originea lor putând
fi minerală, vegetală sau animală.
4.1. ELEMENTE DE TRIBOLOGIE
Tribologia este un domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul

fenomenelor de frecare, uzare şi lubrificaţie.
Lagăre - 367 -
4.1.1. Frecarea
Frecarea se defineşte ca interacţiunea unui corp în mişcare cu un alt corp

sau cu mediul înconjurător care conduce la disipare de energie. Forţa de frecare
reprezintă rezistenţa, în cupla de frecare, care se opune mişcării sau tendinţei de
mişcare a unui corp pe suprafaţa celuilalt. Lucrul mecanic al forţei de frecare
se transformă, în cea mai mare parte, în căldură, restul contribuind la uzarea
suprafeţelor corpurilor aflate în contact, prin smulgerea unui număr de particule
metalice de pe aceste suprafeţe.
Frecarea apare în tehnică atât ca fenomen dorit (mersul pe jos, tracţiunea
rutieră, frâne, ambreiaje etc.) cât şi – în special – ca fenomen nedorit, caz în care
are loc: scăderea randamentului maşinilor şi mecanismelor; încălziri şi dilatări
locale; uzarea suprafeţelor în contact etc.
Frecarea se clasifică în funcţie de mai multe criterii astfel:
a) în funcţie de starea de mişcare,
− frecarea statică: există numai tendinţă de mişcare;
− frecarea cinetică: există mişcare relativă între corpuri;
b) în funcţie de felul mişcării relative dintre corpuri,
− frecare cu alunecare;
− frecare cu rostogolire;
c) în funcţie de regimul de ungere,
− frecare riguros uscată;
− frecare tehnic uscată;
− frecare limită;
− frecare mixtă;
− frecare fluidă;
Frecarea riguros uscată se poate realiza numai în vid, în absenţa unui
mediu lubrifiant în zona portantă, obţinându-se în condiţii de laborator sau
putând să apară la utilajele din tehnica vidului şi la echipamentele tehnicii
spaţiale.
Frecarea tehnic uscată apare frecvent în natură şi tehnică, când suprafeţele
în contact sunt neunse. Această frecare admite prezenţa aerului sau a altui mediu
gazos. Microneregularităţile rezultate în urma prelucrării mecanice a suprafeţelor
în contact angrenează între ele formând, din loc în loc (fig. 4.1), puncte de
adeziune moleculară (sudură). Forţele de frecare sunt determinate de rezistenţa la
forfecare a punctelor de sudură. Datorită acestui

fapt, frecarea tehnic uscată se caracterizează prin
coeficienţi de frecare mari, deci şi prin pierderi
mari prin frecare şi uzuri importante. În situaţia
frecării uscate, se aplică legile frecării (forţa de
frecare este direct proporţională cu forţa normală
Fig. 4.1 de apăsare şi coeficientul de frecare, µ depinde
numai de cuplul de materiale şi nu depinde de
mărimea suprafeţelor în contact).
Frecarea limită (semiuscată) se realizează atunci când între suprafeţele în
contact ale celor două piese este prezent un strat
subţire de lubrifiant, puternic ancorat de
suprafeţele celor două piese aflate în contact.
Stratul de lubrifiant, continuu sau discontinuu,
având o grosime cuprinsă între 10-3 şi 10-2 µm,
împiedică formarea punctelor de adeziune
Fig. 4.2 moleculară între suprafeţele în frecare
(fig. 4.2).
Şi în cazul frecării limite se aplică legile frecării. Forţele de frecare scad de
2…3 ori faţă de cele corespunzătoare frecării uscate, iar uzarea se poate micşora
de sute sau chiar de mii de ori. Explicaţia acestui fenomen constă în faptul că
rezistenţa la forfecare a stratului aderent este mult mai redusă decât cea a
materialelor cuplei.
Frecarea fluidă se produce când între suprafeţele cuplei este interpus un
film de lubrifiant portant mai gros decât înălţimea maximă a asperităţilor
(fig. 4.3). Acesta este regimul ideal de funcţionare a unui lagăr cu frecare cu
alunecare. Contactul dintre filmul de lubrifiant şi suprafeţele celor două piese
care formează cupla este continuu, iar forţele de frecare sunt determinate de
tensiunile tangenţiale din fluid. Acest tip de frecare
reduce foarte mult uzura şi forţele de frecare datorită
valorilor reduse ale tensiunilor tangenţiale de rupere a
filmului de lubrifiant. Se studiază conform teoriei
mecanicii fluidelor. Noţiunea de coeficient de frecare
Fig. 4.3 are, în acest caz, doar un sens convenţional, acesta
determinându-se cu relaţia
Lagăre - 369 -
u
= , (4.1)
pm h
în care: η reprezintă vâscozitatea dinamică a lubrifiantului; u – viteza relativă; pm
– presiunea medie; h – grosimea filmului de lubrifiant.
Frecarea mixtă apare în situaţiile în care zonal se
întâlnesc diferite regimuri de frecare (fig. 4.4). Este
cazul unor grosimi prea mici ale stratului de lubrifiant
sau prea mari a rugozităţilor suprafeţelor din cuple. Fig. 4.4
4.1.2. Uzarea
Uzarea este un proces de pierdere progresivă de material care apare din

interacţiunea suprafeţelor cuplelor de frecare.
Între procesul de frecare şi cel de uzare există o dependenţă strânsă: uzarea
este o consecinţă a frecării iar starea suprafeţelor rezultate prin uzare influenţează
frecarea.
Uzarea poate fi un proces dorit (prelucrarea mecanică, polizare etc.) sau, de
cele mai multe ori un proces nedorit.
O analiză în timp a proceselor de uzare/frecare permite indentificarea a trei
perioade semnificative în durata de funcţionare (fig. 4.5):
Fig. 4.5
- perioada de început de funcţionare, numită şi perioada de rodaj, când uzura are

o evoluţie intensă; în această perioadă, suprafeţele de frecare se ajustează
reciproc(rugozităţile se micşorează);
- perioada a doua de funcţionare, numită şi perioada de exploatare, în care apare

uzarea normală, uzura evoluând lent;
- perioada de la finalul duratei de funcţionare, numită şi perioada de scoatere din
uz sau uzare distructivă, în care, datorită acumulării unor modificări
dimensionale însemnate, funcţionarea cuplei se înrăutăţeşte şi uzura evoluează
accelerat, producând scoaterea din funcţiune a cuplei într-un timp foarte scurt.
Principalele tipuri de uzări sunt: uzarea de adeziune (griparea); uzarea de
oboseală superficială (ciupirea suprafeţelor active, formarea de cavităţi pe
suprafeţe); uzarea abrazivă etc.
4.1.3. Lubrifianţi
Lubrifiantul este, în general, cel de-al treilea "corp" din cupla de frecare,
interpus între suprafeţele celor două corpuri. Poate fi interpus în mod natural (aer,
umezeală, oxizi etc.) sau, cel mai frecvent în tehnică, în mod intenţionat, în
scopul micşorării frecării.
Lubrifianţii joacă un rol multiplu:
- protejează suprafeţele cuplei cinematice împotriva contactului direct;
- realizează pelicula portantă în cazul frecării fluide;
- contribuie la evacuarea căldurii produse prin frecare;
- împiedică patrunderea impurităţilor din exterior.
Lubrifianţii există în toate stările de agregare - lichizi, semisolizi (plastici),
solizi sau gazosi - dar cei mai răspândiţi sunt uleiurile minerale şi unsorile
consistente.
Lubrifiantii lichizi sunt : uleiuri, apa, metale topite, saruri dizolvate etc.
4.1.3.1. Uleiurile minerale

Uleiurile minerale se obţin prin rafinarea fracţiunilor lubrifiante extrase din
petrol şi apoi se adaugă aditivi în proporţie de 2…20%, în scopul ameliorării
proprietăţilor acestora.
În practica industrială se folosesc două categorii de uleiuri:
• uleiuri minerale sunt amestecuri de hidrocarburi aromatice, naftenice,
parafinice cu structură mixtă;
• uleiuri sintetice (esteri, poliglicoli).
Uleiurile sintetice au proprietatea că au o variaţie liniară a vâscozitatii cu
Lagăre - 371 -
temperatura, spre deosebire de cele minerale care, la temperaturi şi presiuni mari,
au un comportament reologic, nenewtonian. De asemenea, uleiurile sintetice au o
stabilitate chimică mai mare decât uleiurile minerale şi sunt mai scumpe decât
uleiurile minerale.
Principalele proprietăţi fizico-chimice ale uleiurilor minerale sunt amintite
succint în continuare.
Vâscozitatea este cea mai importantă caracteristică a uleiurilor şi ea
caracterizează frecarea internă dintre straturile de lubrifiant în timpul curgerii.
Vâscozitatea poate fi dinamică, cinematică sau absolută.
Vâscozitatea dinamică η este proprietatea care defineşte mărimea frecărilor
interne dintre straturile de lubrifiant; se măsoară în Pa.s (Pascal.secundă);
Vâscozitatea cinematică ν, se determină cu relaţia  =   , unde
ρ reprezintă densitatea uleiului, se măsoară în cSt (centiStokes), iar în SI în m2/s
(1m2/s=10-6 cSt);
Vâscozitatea relativă reprezintă raportul dintre vâscozitatea fluidului şi
vâscozitatea unui fluid de referinţă (de regulă, apa la 20°C); se măsoară în °E
(grade Engler) şi se poate determina ca raport între timpii de scurgere a aceleiaşi
cantităţi de ulei, respectiv de apă la temperatura de măsurare.
Indicele de vâscozitate Dean-Davies (IV) reprezintă gradul de modificare a
vâscozităţii cu temperatura şi este definit în STAS 55. Se recomandă IV > 100.
Dacă IV <80 uleiul este „forfecat” în angrenaje sau rulmenţi.
Densitatea este o mărime standardizată şi are proprietatea că scade cu
temperatura. Pentru uleiuri minerale, la temperatura de 20 °C şi la presiune
atmosferică, densitatea medie este de 840 ... 940 hg/m3.
Punctul de congelare este temperatura la care uleiul nu mai curge sub
greutatea proprie.
Punctul de inflamare este temperatura la care vaporii emişi se inflamează în
apropierea unei flăcari (200 ... 340°C).
Spumarea este proprietatea uleiului de a face spumă ca urmare a agitării. Se
combate prin aditivare.
Rezistenţa termică şi la oxidare este capacitatea uleiului de a-şi păstra
caracteristicile fizice şi chimice în prezenţa unui flux termic intens o perioadă cât
mai îndelungată. Rezistenţa termică şi la oxidare sunt în strânsă legatură cu
aciditatea şi stabilitatea termică. Aceste proprietăţi se îmbunatăţesc prin
aditivare.
Conductivitatea termica (λ) este o proprietate importantă a uleiurilor. Ea

scade odată cu temperatura, variind în domeniul 0,115 ... 0,175 J/m×s×grad dacă
temperatura creşte de la 0 la 50 °C.
Onctuozitatea este proprietatea lubrifiantului de a adera la suprafeţele
metalice. Aceasta aderare se realizează prin fenomenele de adsorbţie sau
chemisorbţie (legaturi mai tari) realizându-se straturi moleculare de aproximativ
10 Å. Chemisorbţia este utilă în cazul regimului elasto-hidro-dinamic (EHD) şi
se realizează prin adăugarea de aditivi de extremă presiune (EP).
4.1.3.2. Unsorile consistente

Unsorile consistente sunt medii plastice sau cvasiplastice produse ca
dispersii de săpunuri metalice (de Na, Ca, Al, Ba, Li, Pb) în uleiuri minerale sau
sintetice. Săpunurile se obţin, de obicei, prin reacţia dintre acizii graşi naftenici şi
metale (calciu, sodiu, litiu).
Unsoarea consistentă este caracterizată de o limită de curgere, dată de
mărimea tensiunilor tangenţiale din unsoare la care aceasta începe să curgă.
Temperatura de funcţionare trebuie să fie mai mică decât punctul de picurare.
Pentru tensiuni mai mici decât limita de curgere, unsoarea se comportă ca
un corp solid. Datorită acestei proprietăţi, unsorile consistente se folosesc atât
pentru micşorarea frecărilor cât şi pentru protejarea anticorosivă a suprafeţelor şi
pentru ermetizarea interstiţiilor.
Faţă de alţi lubrifianţi, unsorile prezintă următoarele avantaje: aderenţă mai
bună la suprafeţele metalice, etanşări mai simple, mare stabilitate chimică,
variaţie redusă a vâscozităţii cu temperatura.
Câteva dintre dezavantaje sunt: se utilizează la viteze reduse, la începerea
mişcării este necesar un efort suplimentar, funcţionare limitată de temperatură.
În anumite condiţii, unsorile se pot folosi pe toată durata de viaţă a
utilajului, fară a fi necesară înlocuirea sau filtrarea (de exemplu rulmenţii
capsulaţi sunt unşi din fabrică).
4.1.3.3. Aditivi pentru uleiuri şi unsori. Clasificarea uleiurilor

Pentru ajustarea şi îmbunătăţirea performanţelor şi comportamentului, la
uleiuri şi unsori consistente se utilizează substanţe speciale numite aditivi.
Aditivii sunt folosiţi pentru modificarea comportării la temperatură,
presiune, viteză, condiţii de mediu şi sunt: amelioratori ai indicelui de vâscozitate
Lagăre - 373 -
(A.I.V.); anticorozivi (A.C.); antioxidanţi (A.O.); antirugină (A.R.); antispumanţi
(A.S.); antistickslip (A.S.L.); antiuzură (A.U.); antigripanţi (EP); depresanţi (scad
punctul de congelare) (D.G.); detergenţi (previn depunerile pe suprafeţe calde -
gudron) (D.T.); dispersanţi (menţin compuşii insolubili în suspensie) (D.I.); de
onctuozitate (măresc adsorbţia moleculară) (O.T.); polifuncţionali (P.F.).
Exemplu: pentru EP se utilizează: S, Cl, P, compuși ai Zn etc.
Clasificarea uleiurilor este standardizată prin preluarea clasificarii SAE
(Societatea Inginerilor de Automobile din SUA) care stabileşte zece domenii de
utilizare simbolizate cu una sau mai multe litere. Câteva dintre cele mai
cunoscute domenii sunt:
- M – pentru motoare termice (MAS – pentru motoare cu aprindere cu scânteie,
MAC – pentru motoare cu aprindere prin comprimare/Diesel);
- AVI – pentru aviaţie;
- T – pentru transmisiile autovehiculelor.
Exemple: SAE 10 W, M 20 W 40.
Alte tipuri de uleiuri sunt: G pentru ghidaje; K pentru compresoare; H
pentru acţionări hidraulice; L pentru lagăre; F pentru maşini frigorifice.
4.1.3.4. Lubrifianţi solizi

În anumite condiţii de funcţionare (presiune şi temperatură ridicate, medii
agresive, industria alimentara etc.) nu pot fi folosiţi lubrifianţi lichizi sau unsori.
În aceste cazuri se pot folosi lubrifianţi solizi. În acest caz, explicarea frecării se
poate face folosind teoria formării şi forfecării microjoncţiunilor (Bowden-
Tabor).
Principalele substanţe folosite ca lubrifianţi solizi sunt:
- oxizi de Fe (cu un coeficient de frecare ak = 0,6);
- oxizi de Pb (buni la t > 550C, strat de 25 m);
- sulfuri, cloruri, fosfaţi rezultaţi din reacţia chimică a unor aditivi de extremă
presiune;
- straturi metalice moi (In, Pb, Sn, Ag);
- substanţe cu structură cristalina lamelară: bisulfura de molibden (MoS2) şi
bisulfura de wolfram (WoS2) care dau coeficienţi de frecare în domeniul
0,060,1;
- grafitul (t < 350C, granule de 1 ... 2 m);
- nitrura de bor (t  1000C).
Grafitul şi bisulfura de molibden pot fi folosiţi ca aditivi în uleiuri şi unsori,

caz în care uleiurile şi unsorile se numesc grafitate respectiv, molicotate.
4.1.3.5. Materiale autolubrifiante

Materialele autolubrifiante sunt unele mase plastice:
- politetrafluoretilena (PTFE − teflon) prezintă un coeficient de frecare redus în
contact cu oţelul  = 0,04 ... 0,06;
- poliamida − are coeficientul de frecare mai mare decât teflonul, dar este mai
ieftină;
- materiale sinterizate (Fe, Bz).
Aceste materiale se folosesc în special pentru cuzineţii lagărelor. Se pot
folosi, de asemenea, ca materiale compuse sub formă de depuneri pe materiale
metalice, de exemplu: teflon (0,02 ... 0,2 mm) pe Bz sinterizat care aderă pe oţel
(materialul de bază).
4.2. LAGĂRE CU ALUNECARE
4.2.1. Generalităţi. Clasificare. Părţi componente
Lagărele cu alunecare sunt organe de maşini care asigură rezemarea sau

ghidarea osiilor sau arborilor, preluând forţele radiale şi/sau axiale prin
intermediul suprafeţelor de alunecare.
Clasificarea lagărelor cu alunecare se face ţinând cont de mai multe criterii
astfel:
După regimul de frecare: – lagăre cu frecare uscată;
− lagăre cu frecare limită;
− lagăre cu frecare mixtă;
− lagăre cu frecare fluidă;
După direcţia forţei: – lagăre radiale;
− lagăre axiale;
− lagăre radial–axiale;
− lagăre axial–radiale;
După forma suprafeţei de frecare: – lagăre cu suprafaţă cilindrică;
− lagăre cu suprafaţă plană;
Lagăre - 375 -
− lagăre cu suprafaţă conică;
− lagăre cu suprafaţă sferică;
După felul mişcării de rotaţie: – lagăre cu mişcare de rotaţie completă;
− lagăre cu mişcare oscilantă.
Părţile care alcătuiesc cupla cu frecare cu alunecare sunt cuzinetul (radial
sau axial) şi fusul (pentru lagărele radiale) respectiv, patina (pentru lagărele
axiale)(fig. 4.6).
Fig. 4.6
Cuzinetul este elementul component al butucului lagărului, fiind fixat pe
acesta şi împiedicat să se rotească şi să se deplaseze axial. Fusul axial (patina)
este elementul component al arborelui şi se roteşte împreună cu acesta.
4.2.2. Lagăre radiale hidrodinamice
4.2.2.1. Materiale şi tehnologie. Elemente constructive şi de exploatare

Lagărele radiale hidrodinamice sunt compuse din corpul lagărului, fus şi
cuzinet.
Corpul lagărelor se poate realiza ca o piesă independentă montată pe batiul
maşinilor cu ajutorul şuruburilor sau poate face parte din batiu. Există situaţii în
care corpul lagărului face parte dintr-o piesă mobilă (cazul bielelor).
După numărul de bucăţi ale corpului lagărului se deosebesc două construcţii
caracteristice: lagăr cu capac (fig. 4.7…4.10) şi lagăr fără capac (dintr-o bucată).
Lagărul cu capac este secţionat cu un plan diametral care delimitează corpul
lagărului de capacul acestuia. Pentru poziţionarea reciprocă a celor două părţi
pentru a asigura o montare/demontare sigură, suprafaţa de separaţie se execută în,
Fig. 4.7 Fig. 4.8
A A–A
4 5 6 7
ulei
A
1 2 3
Fig. 4.9
Lagăre - 377 -
Fig. 4.10
Fig. 4.11
trepte sau se utilizează ştifturi de centrare. Aceste elemente descarcă şuruburile

care asamblează capacul pe corpul lagărului. Este de preferat ca în locul
şuruburilor cu cap şi piuliţă (fig. 4.7) să se utilizeze prezoane (fig. 4.9) sau
şuruburi înfiletate în corpul lagărului (fig. 4.84.10 şi 4.11), astfel încât să fie
necesară doar demontarea capacului, nu şi a corpului de pe batiu. Avantajele
acestei construcţii sunt: montaj uşor, posibilitate de reglaj (în limite reduse) a
jocului din lagăr. Dezavantajele construcţiei cu capac sunt complexitatea
constructivă şi rigiditatea scăzută în raport cu cealaltă soluţiile constructive fără
capac. Cuzinetul este realizat, de regulă, din două bucăţi, montate cu ajutorul
unor ciocuri de centrare relativă şi în carcasă.
Soluţia constructivă din fig. 4.8 utilizează un cuzinet dintr-o bucată tip
bucşă. Gulerul permite fixarea axială, având canale de ungere, pentru
introducerea/eliminarea lubrifiantului, ştiftul cilindric având rolul de fixare
împotriva rotirii.
În figura 4.9 este prezentat un lagăr cu alunecare radial, compus din talpa
lagărului 1, capacul lagărului 6, semicuzinetul inferior 2, semicuzinetul superior
7, şuruburile de strângere 5 şi piuliţele 4. La poziţia 3 s-a indicat stratul subţire de
material antifricţiune (bronz cu plumb, bronz cu staniu etc.). Capacul lagărului
este prevăzut cu un locaş filetat în care se montează un ungător cu pâlnie sau cu
bilă. Unsoarea consistentă trece printr-un canal de alimentare, în spaţiul dintre

cuzineţi şi fus, prin intermediul unei magazii de lubrifiant realizată printr-o
degajare în cuzinet.
Lagărele fără capac sunt simple constructiv, având o rigiditate mărită în
raport cu soluţiile cu capac, prezentate anterior. Montajul este mai dificil
deoarece trebuie realizat pe direcţie axială. Cuzinetul utilizat este, de regulă, de
tip bucşă monobloc.
Fusurile (patinele) se execută, în majoritatea cazurilor, din acelaşi material
ca şi osia sau arborele de care aparţin, deci din oţeluri carbon de cementare sau
de îmbunătăţire. La condiţiile impuse materialelor arborilor şi osiilor se mai
adaugă şi rezistenţă mare la uzare precum şi prelucrare corespunzătoare a
suprafeţei.
Este important ca duritatea fusului să fie de 3…5 ori mai mare decât a
cuzinetului, fiind preferabil să se uzeze cuzinetul (cuzinetul devenind astfel piesă
”de uzură”, ”de sacrificiu”) dar şi asigurând astfel o funcţionare corespunzătoare
şi atunci când ungerea este defectuoasă. În general, fusurile se tratează termic sau
termochimic (pentru mărirea rezistenţei la uzură) şi se rectifică fin. Pentru
materialele de cuzineţi cu duritate <300HB nu mai este necesară durificarea
fusului. Fusurile nedurificate mai importante se vibronetezesc, iar fusurile
durificate prin călire sau cementare şi călire trebuie rectificate.
Cuzineţii se construiesc din materiale care trebuie să aibă calităţi
antifricţiune. Se întâlnesc următoarele soluţii: cuzinet în construcţie integrată
împreună cu butucul din material antifricţiune; cuzinet în construcţie integrată
împreună cu butucul, materialul antifricţiune care formează cuzinetul fiind turnat
în locaşul din butuc; cuzinet din material antifricţiune asamblat pe butuc; cuzinet
din mai multe straturi, turnate sau placate, unul cu rol de suport, iar celălalt fiind
materialul antifricţiune; cuzinetul din materialul butucului şi fusul arborelui
acoperit cu material antifricţiune, soluţie rar întâlnită. Câteva variante
constructive sunt prezentate în fig. 4.12).
Pentru lagărele monobloc, cuzineţii au forma unor bucşe, iar pentru lagărele
demontabile în plan diametral (cu capac), se execută din două jumătăţi
(semicuzineţi).
În producţia de serie mică şi individuală, se folosesc cuzineţi executaţi
integral din materiale antifricţiune, cu rezistenţă medie şi mare.
De regulă, cuzineţii se execută în structură bimetalică; stratul subţire de
Lagăre - 379 -
material antifricţiune se depune prin turnare pe o bază (suport) de oţel sau fontă,
iar la lagărele puternic solicitate pe o bază de bronz. În producţia de serie mare
sau de masă, cuzineţii se ştanţează din platbandă (elementul suport al cuzinetului)
pe care este aplicat stratul de material antifricţiune.
Fig. 4.12
Construcţiile de cuzineţi se pot clasifica funcţie de numărul de părţi

componente (monobloc sau din doi semicuzineţi), după modul de realizare a
canalului pentru ungere şi prin modul de fixare în butuc.
Alimentarea cu lubrifiant a zonei de fricţiune a cuzinetului (aducerea
lubrifiantului de la exteriorul cuzinetului, priza de lubrifiant din corpul lagărului

până în interiororul cuzinetului, în zona de fus) se realizează prin orificii
transversale executate în cuzineţi. Distribuirea lubrifiantului în interiorul
lagărului se realizează prin intermediul unui buzunăraş, la interior, obţinut prin
frezare. La cuzineţii monobloc (tip bucşă) buzunăraşul este realizat în dreptul
orificiului de ungere, acesta fiind situat în partea superioară a cuzinetului, unde
trebuie să fie şi priza de lubrifiant de pe corpul lagărului. La construcţiile cu doi
semicuzineţi, buzunăraşul pentru împrăştierea lubrifiantului se execută, de
regulă, în planul de separaţie dintre semicuzineţi. Aducerea uleiului la interiorul
lagărului se poate realiza printr-un canal pe circumferinţa exterioară a cuzineţilor
– când orificiul de ungere este plasat în planul de separaţie respectiv, sau printr-
un canal pe circumferinţa interioară a cuzineţilor – când orificiul de ungere este
plasat în altă poziţie (în dreptul prizei de lubrifiant de pe corpul lagărului.
Cuzineţii se montează în corpul lagărului cu strângere şi se asigură
împotriva rotirii, prin ştifturi de fixare montate transversal sau longitudinal, prin
praguri sau pinteni de fixare (obţinuţi prin crestarea şi îndoirea unui colţ al
semicuzineţilor).
Cuzineţii se execută dintr-un material antifricţiune, deoarece la porniri-
opriri şi la suprasarcini regimul de frecare poate fi uscat, limită sau mixt; în plus
este uşurată reparaţia lagărului, după uzare, prin înlocuirea cuzinetului, al cărui
cost este mai redus decât al arborelui.
Materialele antifricţiune trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
rezistenţă mare la uzură; coeficient de frecare redus pentru a micşora pierderile
prin frecare; să permită deformaţii plastice locale; rezistenţă mare la oboseala de
contact; rezistenţă la gripare; conductibilitate termică ridicată; coeficient de
dilatare termică mic; aderenţă cu lubrifiantul; rezistenţă la coroziune.
Materialele metalice cuprind materialele feroase, materialele neferoase şi
materialele sinterizate.
Materialele feroase cele mai utilizate sunt fontele cenuşii (Fc), cu grafit
nodular (Fgn), maleabile albe (Fma) sau cele maleabile negre/manganoase
(Fmn), şi se folosesc la cuzineţi executaţi dintr-o bucată (monolit, monobloc etc.)
sau ca element suport la cuzineţii multistrat. Cuzineţii din fontă se obţin prin
turnare şi se pretează la viteze şi presiuni relativ reduse. Se recomandă
cementarea şi rectificarea fusurilor arborilor. În cazul solicitărilor dinamice, se
recomandă oţelul grafitizat.
Lagăre - 381 -
Materialele neferoase cuprind: bronzurile, CuSn, CuPbSn, CuPb,
utilizându-se la cuzineţii dintr-o bucată sau multistrat; aliajele cu Cu, Sn şi Pb,
care se folosesc la cuzineţii multistrat obţinuţi prin turnare, iar cei cu Al, (AlSn,
AlPb, AlCuPb), în construcţia cuzineţilor multistrat obţinuţi prin placare iar alte
aliaje (pe bază de Ag, Zn, Mg,) au utilizări restrânse. Construcţiile turnate se
recomandă la presiuni şi viteze ridicate; construcţiile placate se recomandă la
cuzineţi subţiri, la viteze şi presiuni ridicate şi sunt rezistente la solicitări
variabile.
Materialele sinterizate pot fi moi sau dure. Materialele sinterizate moi, pe
bază de FeC, FeCu, CuPb, AlCuPb, sunt utilizate la cuzineţii masivi, poroşi şi
autolubrifianţi executaţi în varianta multistrat subţiri; Materialele sinterizate dure,
pe bază de carburi metalice, sunt utilizate la lagăre cu gaze.
Materialele nemetalice cele mai utilizate sunt: lemn (stejar presat şi
impregnat); materiale plastice (bachelite termorigide, pentru cuzineţi masivi şi
teflon sau poliamide, cu proprietăţi autolubrifiante; cauciuc (cuzinet multistrat
vulcanizat); grafit; ceramică (cuzineţi masivi din ceramică fină); pietre preţioase
(în mecanica fină).
Un exemplu de materiale mixte este construcţia care utilizează un strat
sinterizat de material antifricţiune (bronz) pe un suport metalic din bandă de oţel.
Sistemul de ungere este extrem de important pentru funcţionarea
corespunzătoare a lagărelor cu alunecare. Scopul ungerii lagărelor cu alunecare
este multiplu: micşorarea pierderilor prin frecare; reducerea uzurii; evacuarea
căldurii degajate ca urmare a frecării; asigurarea protecţiei anticorozive;
amortizarea şocurilor şi vibraţiilor. Sistemul de ungere are rolul de a alimenta
lagărul cu alunecare cu debitul de lubrifiant stabilit prin calcul şi se alege funcţie
de tipul lubrifiantului folosit (ulei mineral sau unsoare consistentă).
Ungerea cu ulei se poate realiza prin: introducerea periodică a uleiului în
lagăr, prin orificiile de ungere (se aplică la lagărele cu funcţionare periodică);
picurare, direct dintr-un rezervor (fig. 4.13) sau cu ajutorul unui rezervor și a
unui fitil; capilaritate, cu ajutorul unui cartuş din pâslă îmbibat cu ulei; utilizarea
unui inel de ungere, cufundat parţial în baia de ulei şi care transportă, prin
aderenţă, uleiul în zona dintre fus şi cuzinet; circuit exterior, în cazul unor viteze
mari (până la 100 m/s); pulverizare, în cazul vitezelor foarte mari. Uleiul se
introduce în lagăr în zona jocului maxim, iar distribuţia/împrăştierea acestuia pe
lungimea lagărului se face prin intermediul canalelor de ungere (buzunăraşe),
plasate fie în zona neîncărcată, la lagărele monobloc (cuzineţi dintr-o bucată), fie
în planul de separaţie, la lagărele cu capac (cuzineţi din două bucăţi). Forma
canalelor diferă de la o construcţie la alta, putând fi longitudinale, circulare sau
combinate.
Fig. 4.13
Ungerea cu unsoare consistentă se realizează cu ajutorul unui ungător cu

bilă şi pompă acţionată manual sau cu ajutorul unui ungător cu pâlnie.
Lagărele cu alunecare ale maşinilor complexe şi mai pretenţioase sunt unse,
în circuit închis, cu ulei. Recircularea uleiului este asigurată de o pompă de ulei,
de regulă cu roţi dinţate. În situaţii speciale, uleiul este mai întâi răcit şi apoi
pompat în lagăr.
Jocul radial, în cazul lagărelor cu capac, se reglează prin apropierea
relativă a capacului de corpul lagărului, fie prin prelucrarea suprafeţelor de
contact, fie prin intermediul unor garnituri de reglare.
În cazul lagărelor, jocul radial se reglează prin deformarea radială a
cuzinetului, care se execută conic la exterior şi este deplasat pe direcţie axială.
Uneori, atât fusul arborelui cât şi alezajul cuzinetului se execută conice iar
reglarea jocului se realizează prin deplasarea axială relativă a celor două piese.
La lagărele cu capac, reglarea jocului se realizează numai pe direcţie
radială; la lagărele monobloc, ca urmare a reglării jocului prin deformarea radială
a cuzinetului sau prin deplasarea relativă dintre fus şi cuzinet – în cazul fusurilor
Lagăre - 383 -
conice – se obţine o micşorare uniformă a jocului radial.
Uzura respectiv, ajustarea/corijarea/compensarea suprafeţelor uzate nu se
realizează prin reglare şi/sau repoziţionare relativă a suprafeţelor funcţionale ale
lagărului. La nevoie, repararea lagărelor cu alunecare se realizează prin
înlocuirea pieselor uzate şi/sau recondiţionarea suprafeţelor funcţionale ale
pieselor.
4.2.2.2. Realizarea penei de lubrifiant şi a filmului autoportant de

lubrifiant la lagăre radiale hidrodinamice
Lagărele radiale hidrodinamice funcţionează prin generarea, între
elementele lagărului aflate în mişcare relativă, a unui film autoportant de
lubrifiant. Filmul autoportant (hidrodinamic) apare datorită unei mişcări relative
între părţile cuplei de frecare, configuraţiei interstiţiului şi antrenării
lubrifiantului între suprafeţele cuplei.
În funcţie de direcţia mişcării relative sunt posibile două alternative: cu
efect de pană (fig. 4.14, atunci când cele două suprafeţe au o mişcare de translaţie
relativă) şi cu efect de expulzare (fig. 4.15, atunci când cele două suprafeţe au o
mişcare de apropiere relativă).
Fig. 4.14 Fig. 4.15
Filmul autoportant de lubrifiant obţinut prin efect de pană (fig. 4.14) este
cel mai des întâlnit. Filmul autoportant de lubrifiant, care trebuie să învingă
sarcina radială ce încarcă fusul arborelui şi să elimine astfel contactul direct
dintre fus şi cuzinet, se poate realiza dacă se îndeplinesc, cumulativ, condiţiile:
▪ să existe, între fus şi cuzinet, un interstiţiu (joc) convergent (în formă de
pană);
▪ să existe, între fus şi cuzinet, o mişcare relativă orientată în sensul
convergenţei (reducerii) interstiţiului;

▪ să existe, în lagăr, o cantitate suficientă de lubrifiant, cu aderenţa (proprietate a

lubrifiantului care-i permite să formeze, pe suprafeţele fusului şi cuzinetului,
pelicule foarte subţiri de lubrifiant) şi vâscozitatetea (rezistenţa la alunecarea
relativă între două straturi vecine de lubrifiant, ea caracterizând frecarea
interioară a lubrifiantului) corespunzătoare.
Filmul autoportant obţinut prin efect de expulzare (fig. 4.15) este
determinat de rezistenţa pe care o opune lubrifiantul la expulzare. Permanenţa
filmului este asigurată dacă suprafaţa mobilă are o mişcare periodică rapidă.
Uneori, cele două efecte se compun, un exemplu fiind lagărele cu alunecare
de la motoarele cu pistoane, în special cele cu ardere internă, lagare care sunt
supuse la sarcini variabile ca direcţie şi amplitudine.
4.2.2.3. Regimuri de funcţionare ale lagărelor radiale hidroninamice

În funcţionarea lagărelor radiale hidrodinamice, se parcurg o serie de faze,
caracterizate prin diferite regimuri de frecare:
• repaus (fig. 4.16,a) - fusul se sprijină pe cuzinet (contact direct) în partea
inferioară, lubrifiantul fiind îndepărtat dintre suprafeţe;
• demaraj uscat (fig. 4.16,b) - fusul se rostogoleşte cu frecare uscată pe cuzinet
tinzând să urce pe acesta; durata acestei faze este foarte redusă, lubrifiantul
ajungând repede între suprafeţele de frecare; este regimul caracterizat prin cele
mai mari uzuri;
a b
c d e
Fig. 4.16
Lagăre - 385 -
• funcţionare cu frecare mixtă sau fluidă (fig. 4.16, c şi d) - între fus şi cuzinet
se formează filmul de lubrifiant, a cărui grosime depinde direct de turaţia de
funcţionare a lagărului - este regimul ideal de funcţionare al lagărelor
hidrodinamice, caracterizat prin uzuri practic inexistente;
• la turaţii extrem de mari (fig. 4.16,e) se produce o autocentrare a fusului faţă
de cuzinet (este doar un regim de funcţionare teoretic).
În stare de repaus, microasperităţile fusului şi ale lagărului sunt în contact.
Când fusul se pune în mişcare, stratul de lubrifiant care se află în contact cu
cuzinetul are viteză nulă în timp ce stratul în contact cu fusul are aceeaşi viteză
cu acesta (straturile intermediare de lubrifiant au viteze diferite, cuprinse între
zero şi viteza periferică a fusului). La rotirea fusului, lubrifiantul care a aderat la
fus este antrenat (deplasat) din zonele largi (cu presiuni mai mici) spre zonele
mai strâmte, în interstiţiul dintre fus şi cuzinet şi este forţat să intre în zona care
se îngustează treptat. În stratul de lubrifiant va lua naştere o presiune. Rezultă
astfel o forţă hidrodinamică (autoportantă) care, învingând forţa radială F ce
încarcă arborele, întrerupe contactul direct dintre fus şi cuzinet, va ridica fusul
şi-l va deplasa în sensul mişcării. Datorită efectului de “pană” a lubrifiantului, la
turaţie mare, microasperităţile fusului şi lagărului nu mai sunt în contact (v. fig.
4.16,d şi fig. 4.16,b). În această situaţie avem frecare fluidă.
Între fus şi cuzinet există un joc determinat de toleranţele diferite la
Fig. 4.17
diametrele acestora (v. fig. 4.17). În lagăr este adus continuu lubrifiant, din
exterior cu debitul Q. Pe partea superioară, fusul antrenează o cantitate de
lubrifiant, aderentă la suprafaţa sa, transportând-o, din zonele mai strâmte (cu
presiuni mari) în zonele mai largi (cu presiuni mici) alimentând continuu lagărul
cu cantitatea Qr. Fusul este plasat excentric faţă de cuzinet determinând un spaţiu
sub formă de pană. Există o grosime minimă de lubrifiant hm , iar distribuţia de
presiuni are punctul de maxim în apropierea zonei cu grosime minimă. În plan
longitudinal, distribuţia de presiuni este parabolică datorită scăpărilor de
lubrifiant, Q, prin extremităţile lagărului.
Coeficientul de frecare μ (fig. 4.18) scade repede până la o anumită limită,
denumită critică, pentru ca apoi să crească iar, însă lent. Aceasta depinde de
turaţia n, vâscozitatea lubrifiantului η şi presiunea medie pm.
Frecare Frecare
semi- fluidă
fluidă
Zonă critică,
frecare mixtă
O n
pm
hmin
Fig. 4.18
În fig. 4.19 sunt prezentate, distribuţia circumfereţială respectiv, axială a

presiunii din lubrifiant. Pe circumferinţă, presiunea maximă este plasată înaintea
punctului de joc minim e (situat pe linia centrelor fusului şi cuzinetului). Punctul
de început al filmului autoportant de lubrifiant depinde de construcţia cuzinetului
şi de locul de introducere a lubrifiantului, iar punctul de sfârşit este situat imediat
după punctul de joc minim. Pe direcţie axială, presiunea are o distribuţie
Lagăre - 387 -
parabolică asimetrică, fiind nulă la extremităţile lagărului, iar valoarea maximă
este deplasată spre interior, parţial datorită deformaţiilor de încovoiere ale
arborelui.
Lubrifiant Lagăr
e
F
hmin
d
l/2
pmax
Fus
pm
Variaţia reală
a presiunii
Fig. 4.19
4.2.2.4. Calculul fusurilor radiale

Pentru efectuarea calculului se consideră următoarele ipoteze:
▪ presiunea de contact dintre fus şi cuzinet este uniform distribuită (nu se ţine
seama de jocuri, erori de execuţie şi de montaj);
▪ coeficientul de frecare este considerat cunoscut şi constant (se lucrează după
legile frecării uscate);
▪ toată căldura produsă prin frecare se evacuează prin corpul lagărului (deci nu
prin fus sau lubrifiant).
În aceste condiţii, calculul lagărelor cu frecare uscată, limită sau mixtă
urmăreşte următoarele obiective: limitarea presiunii medii din lagăr; verificarea
lagărului la durabilitate (uzare); limitarea temperaturii medii din lagăr (calcul
termic). În continuare sunt prezentate elemente de calcul pentru lagăre radiale
hidrodinamice.
Se consideră un fus radial, cilindric, încărcat cu reacţiunea F din lagăr,
concentrată la mijlocul lungimii fusului (fig. 4,19).
Fusul cu diametrul d şi lungimea l este solicitat la încovoiere, diametrul

necesar calculându-se cu relaţia
18F l
d= , (4.1)
  ai d
în care: σai – tensiunea admisibilă la încovoiere; l/d = 0,3…1,8 – parametru
adimensional caracteristic pentru calculul fusurilor.
Fusurile se verifică la presiune de contact. Presiunea medie pm se consideră
ca raportul dintre sarcina F şi proiecţia suprafeţei fusului (fig. 4,19)
F
pm =  pa , (4.2)
dl
unde pa este presiunea admisibilă. Orientativ pa = 1…10 MPa.
Pentru aprecierea degajării de căldură, fusurile se verifică la încălzire cu
relaţia:
pmv  ( pmv )a , (4.3)
în care v este viteza periferică a fusului. Valorile pentru produsul (pmv)a oscilează
de la 1,5…2,5 MPa m/s pentru lagărele arborilor transmisiilor până la
40…200 MPa m/s pentru lagărele laminoarelor.
4.2.3. Lagăre axiale hidrodinamice. Elemente constructive
Lagărele cu alunecare axiale sunt destinate să preia forţele axiale care

acţionează asupra arborilor şi să realizeze (și) fixarea axială a acestora.
La forţe axiale mici, este suficient ca gulerele arborilor să se sprijine pe
suprafeţele frontale ale cuzineţilor lagărelor cu alunecare radiale (fig. 4. 20).
Fig. 4.20
În cazul forţelor axiale mari, sunt necesari cuzineţi speciali. Astfel, în

Lagăre - 389 -
fig.4.21,a este prezentat un lagăr axial, la care cuzinetul are formă inelară şi este
capabil să preia forţe axiale într-un singur sens. Deoarece la aceste lagăre una din
condiţiile necesare formării filmului de lubrifiant autoportant nu este îndeplinită
(nu există interstiţiul convergent dintre fus şi cuzinet), acest interstiţiu se creează
în mod artificial, prin profilarea corespunzătoare a cuzinetului (executarea unor
şanţuri şi teşituri pe suprafaţa cuzinetului – pe o singură parte sau pe două părţi,
în funcţie de sensurile de rotaţie ale arborelui - fig. 4.22). Pentru obţinerea
ungerii hidrodinamice, se recomandă realizarea unor zone portante prin profilarea
sectoarelor (fig. 4.23), sectorizarea cuzinetului (fig. 4.24) şi/sau prin asigurarea
mobilităţii acestora: (sectoare oscilante respectiv, sectoare rezemate elastic,
fig. 4.24…4.27). Segmenţii cu autoaşezare se poziţionează automat sub un unghi
optim, în funcţie de regimul de lucru. Lagărele axiale cu segmenţi autoreglabili
au capacitatea portantă de 6...8 ori mai mare şi pierderile prin frecare de 10...20
ori mai mici decât cele cu segmenţi cu suprafeţe plane fixe.
Fig. 4.21
Fig. 4.22
Fig. 4.23
Fig. 4.24
Lagăre - 391 -
Fig. 4.25
Fig. 4.26 Fig. 4.27
Fig. 4.28
În cazul sarcinilor mari şi combinate, axiale şi axiale mari, sunt necesari

cuzineţi cu construcţii adaptate la astfel de condiţii de lucru. În fig. 4.26…4.28
sunt prezentate soluţii constrictive lagăre combinate (radial-axial şi axial-radiali).
În fig. 4.29 este prezentată construcţia unui lagăr axial hidrodinamic care
preia forţe axiale în ambele sensuri.
Fig. 4.29
Pentru împiedicarea rotirii cuzinetului axial, se folosesc ştifturi de fixare,

iar în fig. 4.21 este prezentată o soluţie constructivă cu pinten de blocare. La
soluţiile constructive din fig. 4.21 și 4.22, sectorizarea suprafeţei portante este
realizată prin frezarea unor canale de ungere.
4.2.4. Lagăre hidrostatice
Atunci când lagărul funcţionează în condiţii grele (încărcări mari şi viteze

reduse ale arborelui), nu se poate realiza filmul autoportant de lubrifiant capabil
să preia sarcina din lagăr şi apare pericolul unor uzuri mari.
Lagăre - 393 -
În astfel de cazuri, se recomandă folosirea lagărelor hidrostatice.
La lagărele hidrostatice, filmul portant de lubrifiant nu se generează
automat (autoportant), în timpul funcţionării ci este generat prin surse exterioare
lagărului. Lubrifiantul este introdus, sub presiune, într-o cavitate specială,
executată în mijlocul zonei solicitate a lagărului, iar de aici, prin nişte găuri de
diametre mici (tuburi capilare), ajunge în nişte buzunăraşe, executate longitudinal
pe suprafaţa activă a cuzinetului, şi se repartizează pe toată suprafaţa de lucru
acestuia. Între buzunăraşe există şanţuri pentru colectarea şi scurgerea
Fig. 4.30
lubrifiantului. Presiunea lubrifiantului din buzunăraşe este inferioară celei din

reţeaua de alimentare dar trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura
portanţa necesară în lagăr.
Principalele avantaje ale lagărelor hidrostatice sunt: coeficientul de frecare
la pornire-oprire şi la viteze mici este apropiat de zero (filmul portant de
lubrifiant este generat prin intervenţie exterioară lagărului, deci existenţa sa nu
este dependentă de existenţa şi regimul mişcării relative din lagăr); posibilitatea
reglării grosimii minime a filmului de lubrifiant, prin reglarea presiunii din
reţeaua de alimentare; o bună răcire; precizie ridicată de poziţionare a fusului în
cuzinet.
Ca dezavantaje, în principal se pot aminti: complexitate constructivă mărită,
datorită sistemului extern de alimentare cu ulei (pompă, rezervor, filtru,
tubulatură etc.); volum de amplasare mai şi costuri mai mari datorită sistemului
extern de alimentare cu lubrifiant; necesitatea unor volume relativ mari de
lubrifiant care să permită funcţionarea corespunzătoare a lagărului (menţinerea
debitului de alimentare a lagărului, evacuarea căldurii degajate în lagăr, rezerva
de lubrifiant pentru sistemul rezervor-pompă-tubulatură -decantare-filtre etc. );
utilizarea unor lubrifianţi aditivaţi special (antispumant, antioxidant, decantare,
vâscozitate etc.).
4.2.5. Lagăre hibride
În cazurile unor regimuri foarte variate (combinate) de funcţionare şi/sau

condiţii grele de funcţionare, se pot cumula avantajele diferitelor tipuri de lagăre.
Astfel, se poate utiliza soluţia materializată de lagărul hibrid: lagăr
hidrodinamico-hidrostatic.
Pentru a micşora frecarea şi a evita uzarea la pornire şi la oprire, acesta
funcţionează în regim hidrostatic. De la o anumită turaţie, la care sunt create
condiţiile formării filmului de lubrifiant autoportant (hidrodinamic), se opreşte
pompa de lubrifiant (ulei) şi funcţionarea lagărului trece pe regim hidrodinamic.
4.2.6. Lagăre cu lubrifianţi neconvenţionali
Adaptarea cât mai bună a lagărelor la condiţii de lucru foarte variate şi/sau
chiar extreme a condus la dezvoltarea de lagăre cu lubrifianţi “neconvenţionali”.
Lagăre - 395 -
Din această categorie se pot aminti: apa sau alte fluide speciale, diferite gaze (aer
sau alte gaze speciale), materiale şi substanţe special sintetizate (cu caracteristici
şi proprietăţi dedicate).
4.2.6.1. Lagăre lubrifiate cu apă

În cazul unor pompe care funcţionează în mediu umed sau sunt imersate în
apă, folosirea lubrifianţilor convenţionali (uleiuri, unsori consistente) este dificilă
şi uneori imposibilă.
Fig. 4.31
În astfel de situaţii, o soluţie „de la sine” este lubrificaţia cu apă, în regim

hidrostatic. Lagărul poate fi format din doi semicuzineţi din cauciuc, aplicaţi pe o
bază metalică, care îmbracă fusul arborelui. Semicuzineţii au la interior
buzunăraşe longitudinale (fig. 4.31), în care se pompează apă sub presiune.
4.2.6.2. Lagăre lubrifiate cu gaze

La viteze mari, pierderile prin frecare sunt foarte mari şi trebuie prevăzute
instalaţii speciale de răcire. Există deci o viteză limită peste care folosirea
lagărelor cu alunecare nu este raţională.
Mărirea vitezei limită a unui lagăr cu alunecare se realizează prin
micşorarea vâscozităţii lubrifiantului (fluidului de lubrifiere), adică prin folosirea
lubrificaţiei cu gaze, vâscozitatea acestora fiind de 100 … 10000 de ori mai mică
decât a lichidelor şi în plus acestea sunt compresibile, spre deosebire de lichide,
care sunt practic incompresibile. O particularitate a gazelor este aceea că sunt
stabile fizico-chimic în condiţii foarte diferite din punct de vedere termic,
radioactiv etc., lubrificaţia cu gaze putând fi folosită în tehnica nucleară,
construcţii aerospaţiale şi în alte domenii de vârf.
Cele mai întâlnite sunt lagărele lubrifiate cu aer, care pot fi gazodinamice
sau gazostatice şi care se caracterizează prin simplitatea sistemului de alimentare.
Fig. 4.32
Lagărele gazostatice se caracterizează prin pomparea continuă a aerului, din

exterior, în corpul lagărului. Din cauza compresibilităţii aerului, variaţia debitelor
de intrare şi de ieşire nu mai este sincronă, ca în cazul lubrificaţiei hidrostatice,
fiind necesară reducerea volumului buzunăraşelor sau înlocuirea lor prin canale şi
orificii de alimentare, în scopul evitării unor instabilităţi în funcţionarea
lagărului; se mai poate alege alimentarea prin medii poroase, echivalentă cu
alimentarea printr-un număr foarte mare de orificii.
Lagărele gazodinamice se alimentează din mediul ambiant. Aerul intră în
interstiţiul fus-cuzinet în zona descărcată şi iese în zona încărcată, distribuţia
presiunii în filmul autoportant de aer diferind mult de distribuţia presiunii în
filmul de lubrifiant lichid, datorită existenţei unei zone de depresiune şi datorită
compresibilităţii aerului.
4.2.7. Lagăre cu frecare uscată, limită sau mixtă
4.2.7.1. Caracterizare. Elemente constructive

Lagărele cu frecare uscată, limită sau mixtă sunt din ce în ce mai răspândite
datorită avantajelor pe care le prezintă:
▪ reduc consumul de lubrifianţi;
▪ simplifică sistemul de etanşare a lagărului;
▪ sunt relativ ieftine.
Pentru realizarea autoungerii este necesară crearea unor depozite de
lubrifiant în cuzinet sau în imediata vecinătate a suprafeţelor de alunecare. Pentru
o bună răspândire a lubrifiantului pe suprafaţa de frecare, cea mai utilizată soluţie
este practicarea unei reţele de decupări sau alveole (minidepozite de lubrifiant)
Lagăre - 397 -
pe suprafeţele de alunecare ale cuzinetului (fig. 4.33). La cuzineţii radiali,
depozitele pentru lubrifiant se realizează prin perforaţii pe toată grosimea
cuzinetului, cuzinetul fiind realizat în întregime din material antifricţiune.
Fig. 4.33
O soluţie constructivă deosebită este realizarea cuzineţilor din materiale

plastice cu adaosuri de grafit (lubrifiant solid) şi cu elemente de armare (fibră de
sticlă, ţesături etc.).
4.2.7.2. Calculul lagărelor cu alunecare cu frecare uscată, limită sau

mixtă
Pentru efectuarea calculului se consideră următoarele ipoteze:
▪ presiunea de contact dintre fus şi cuzinet este uniform distribuită (nu se ţine
seama de jocuri, erori de execuţie şi de montaj);
▪ coeficientul de frecare este considerat cunoscut şi constant (se lucrează după
legile frecării uscate);
▪ toată căldura produsă prin frecare se evacuează prin corpul lagărului (deci nu
prin fus sau lubrifiant).
Se efectuează trei tipuri de calcule:
▪ calculul la presiunea de contact;
▪ calculul la uzare (calculul de durabilitate);
▪ calculul termic.
Calculul la presiunea de contact se bazează pe schema de calcul
prezentată în fig. 4.34.
Verificarea lagărului după presiunea de contact se efectuează cu relaţia
Fr
pm =  pa , (4.4)
BD
Fig. 4.34
unde: pm este presiunea medie din lagăr; Fr – forţa radială din lagăr; B – lăţimea
cuzinetului; D – diametrul cuzinetului; pa – presiunea admisibilă. Presiunea
admisibilă se alege în funcţie de materialul cuzinetului. La turaţii mari presiunile
admisibile scad puternic din considerente de durabilitate.
Pentru dimensionare se utilizează relaţia
Fr
B= , (4.5)
D pa
urmărindu-se ca raportul B/D  [1,5…2], deoarece la creşterea lăţimii creşte
neuniformitatea repartiţiei presiunii pe lungimea lagărului.
Există opinii conform cărora se poate efectua un calcul simplificat al
fusurilor radiale, considerând forţa exterioară la braţul B/2, calculul fiind la
încovoiere astfel:
B
Fr 
2 = 8Fr B
i =     ai , (4.6)
D 3
D 2  D  rec
32
de unde
8Fr  B 
D=   . (4.7)
 ai  D  rec
Calculul la uzare (la durabilitate) porneşte de la relaţia de determinare a
volumului de material îndepărtat prin uzare
Vu = K Fr l , (4.8)
Lagăre - 399 -
unde K este un coeficient de proporţionalitate, iar l este lungimea parcursă în
mişcare relativă, determinată cu relaţia l = uLh (u – viteza relativă; Lh – durata de
funcţionare). Utilizând relaţia de determinare a forţei din lagăr în funcţie de
presiunea medie din lagăr şi de dimensiunile lagărului Fr = B D pm rezultă
expresia volumului de material îndepărtat prin uzare
Vu = K B D pm u Lh = K * pm u , (4.9)
unde K * = K B D Lh .
Impunând o uzare acceptabilă Vu şi o anumită durabilitate Lh rezultă
valoarea considerată admisibilă pentru produsul ( pm u ) , verificarea la durabilitate
efectuându-se cu relaţia
pm u  ( pm u) a . (4.10)
Valoarea admisibilă ( pm u ) a se alege în funcţie de materialul cuzinetului şi
de importanţa lagărului.
Calculul termic se efectuează pornind de la ecuaţia globală a conservării
energiei
PF = PQ, (4.11)
în care:
▪ puterea pierdută prin frecare PF = F fr u = Fr u (Ffr – forţa de frecare,
μ – coeficientul de frecare din lagăr);

▪ fluxul de căldură prin lagăr PQ = k A (t − t 0 ) (k – coeficientul global de transfer
de căldură, A – aria corpului lagărului prin care se face transferul de căldură,
t – temperatura lagărului, t0 – temperatura mediului).
Calculul termic constă în determinarea temperaturii lagărului şi limitarea
acesteia la valori admisibile ta alese în funcţie de materialul cuzinetului:
Fr u
t = t0 +  ta . (4.12)
kA
Uneori, calculul la uzare este echivalent calculului termic, deoarece în
produsul ( pm u ) se regăseşte puterea pierdută prin frecare, care este limitată la
valori maxim admise.
4.3. LAGĂRE CU ROSTOGOLIRE
4.3.1. Caracterizare. Domenii de utilizare
Lagărele cu rostogolire (cu rulmenţi) sunt lagăre cu frecare de rostogolire,

elementul principal şi distinctiv al acestora fiind rulmentul.
Rulmenţii sunt ansambluri independente (fig. 4.35), formate din inelul
exterior 1, inelul interior 2 (ambele inele având căi de rulare), corpurile de
rostogolire 3, colivia 4 (care asigură o dispunere uniformă a corpurilor de
rostogolire şi împiedică contactul dintre acestea). În cazul în care dimensiunile
de gabarit radiale sunt limitate, poate lipsi inelul interior, cel exterior sau
ambele inele, căile de rulare fiind executate, în acest caz, pe arbore şi, respectiv,
în carcasă, ajungând în unele situații ca, din tot rulmetul (prezentat anterior) să
se uitilizeze doar colovii cu bile/role Mai mult, există situații în care colivia este
eliminată, lăgăruirea făcându-se cu role/ace montate una lângă alta (fie direct în
interstițiul dintre piesele lăgăruite fie într-o carcasă cu rol și de inel exterior).
Fig. 4.35
Fig. 4.36…4..38 permit identificarea principalelor detalii constructive ale

rulmenților și explicarea/înțelegerea noțiunilor și terminologiei utilizate frecvent în
domeniul lagărelor cu rulmenți: 1- inel interior; 2- inel exterior; 3-corp de
rostogolire/rulare (bilă, rolă, ac etc.); 4- colivie; 5- șaibă de etanșare (cu contact, cu
Lagăre - 401 -
Fig. 4.36
Fig. 4.37 Fig. 4.38
buză elastică din cauciuc rezistent la benzine și uleiuri, reprezentată în fig. 4.36) sau
șaibă de protecție (fără contact, executată din tablă amutisată); 6- suprafața exterioară
a inelului exterior (diametrul exterior al rulmentului, diametrul alezajului din carcasă);
7- suprafața interioară a inelului interior (diametrul interior al rulmentului, diamterul
fusului de arbore); 8- diametrul umărului/gulerului de pe inelul interior; 9- diametrul
umărului/gulerului de pe inelul exterior; 10- canal inel de oprire; 11- inel de oprire;
12- față laterală a inelului exterior (ambele fețe); 13- canal pentru montarea șaibei de
etanșare; 14- calea de rulare de pe inelul exterior; 15- calea de rulare de pe inelul
interior; 16- degajare/suprafață de așezare pentru buza elastică a șaibei de etanșare;
17- față laterală a inelului interior (ambele fețe); 18- racordare; 19- diametrul de
amplasare al centrelor corpurilor de rostogolire; 20- lățimea totală a rulmentului; 21-
umăr de ghidare; 22- umăr de reținere; 23- unghiul de contact; 24- șaibă de fus (inel
de arbore); 25- ansamblu colivie (colivie+corpuri de rostogolire); 26- șaibă (inel) de
carcasă; 27- inel (șaibă) de carcasă cu suprafață de așezare sferică; 28- inel (șaibă) de
așezare.
Ansamblul lagărului cu rostogolire cuprinde: rulmenţii, fusul arborelui,
carcasa, organe pentru fixarea axială a inelelor rulmentului (inele elastice,
capace, piuliţe, bucşe de distanţare etc), precum şi dispozitive de ungere şi
etanşare.
Fig. 4.39 permite identificarea principalelor detalii constructive lagărelor cu
rulmenți și explicarea/înțelegerea noțiunilor și terminologiei utilizate frecvent în
domeniul lagărelor cu rulmenți: 1- rulment radial cu bile; 2- rulment cu bile cu contact
în patru puncte; 3- carcasă; 4- arbore; 5- umăr de rezemare (pe arbore); 6- diametrul
arborelui (fusului); 7- fus; 8- șaibă de capăt; 9- garnitură manșetă de rotație; 10- inel
distanțier; 11- diametrul alezajului (locașului pentru rulment); 12- locașul rulmentului;
13- capac de rulment (pentru carcasă); 14- inel opritor (inel pentru fixare axială).
Fig. 4.39
Lagăre - 403 -
Avantajele lagărelor cu rulmenţi constau în pierderi prin frecare foarte mici,
deci randament ridicat; capacitate de încărcare mare pe unitatea de lungime, deci
gabarit axial redus; consum minim de lubrifiant; întreţinere uşoară;
standardizarea pe scară internaţională a rulmenţilor, prin care se asigură
interschimbabilitatea acestora.
Dezavantajele lagărelor cu rulmenţi constau în dimensiuni de gabarit mari
în direcţie radială; durată de funcţionare redusă, în cazul vitezelor mari;
comportare nesatisfăcătoare, în cazul şocurilor şi a vibraţiilor; necesitatea unei
precizii de execuţie ridicate şi a unor condiţii severe de montaj.
4.3.2. Clasificarea rulmenţilor. Simbolizare
Rulmenţii, ca şi alte tipuri de organe de maşini, se clasifică având în vedere o

serie de criterii.
▪ După forma corpurilor de rostogolire,
rulmenţii se împart în rulmenţi cu bile,

rulmenţi cu role şi rulmenţi cu ace.
Rulmenţii cu role pot fi: cu role cilindrice,
cu role conice, cu role butoi simetrice sau
asimetrice (fig. 4.40). se mai întâlnesc Fig. 4.40
rulmenţi cu ace (acele fiind role cilindrice la care diametrul rolei cilindrice
d < 5mm, iar lungimea rolei l ≥ 2,5d.).
▪ După numărul rândurilor de dispunere a corpurilor de rostogolire, rulmenţii
pot fi cu corpuri de rostogolire dispuse pe un rând, pe două rânduri sau pe mai

multe rânduri.
▪ După capacitatea de adaptare a inelului interior la direcţia fusului, rulmenţii
pot fi obişnuiţi sau oscilanţi.

▪ După construcţia şi materialul coliviei, rulmenţii pot fi cu colivie ştanţată (din
tablă de oţel) sau cu colivie masivă (din textolit, alamă, duraluminiu poliamide
etc.).
▪ După valoarea jocului radial, rulmenţii pot fi cu joc radial normal, mărit sau
micşorat, determinat de precizia de execuţie, care poate fi normală sau

ridicată.
▪ După direcţia sarcinii principale care poate fi preluată de rulmenţi, aceştia pot
fi: radiali, axiali, radial-axiali, axial-radiali.

B
1
4
2
3
d
D
a b c
d e f g
Fig. 4. 41
În fig. 4.41,a…g sunt prezentate exemple din principalele tipuri de

rulmenţi: radial cu bile, oscilant cu bile pe două rânduri, radial cu role cilindrice,
radial-axial cu bile, radial-axial cu bile pe două rânduri, radial-axial cu role
conice respectiv, rulment axial cu bile.
După dimensiunile de gabarit în direcţia radială, rulmenţii se împart în serii
de diametre, iar după dimensiunile de gabarit în direcţie axială, în serii de lăţimi
(fig. 4.42). Seriile de diametre şi seriile de lăţimi constituie seriile de dimensiuni,
capacitatea de încărcare a rulmenţilor fiind dependentă de dimensiunile acestora
(diametrul exterior şi lăţimea). O exemplificare grafică concludentă a modificării
Sursa:
Fig. 4.42
Lagăre - 405 -
dimensiunilor şi proporţiilor este prezentată în fig. 4.43 pentru rulmenţi radial-
axiali cu role conice.
O exemplificare grafică concludentă a modificării dimensiunilor şi
proporţiilor este prezentată în fig. 4.43 pentru rulmenţi radial-axiali cu role
conice.
Sursa:
Fig. 4.43
Datorită marii diversităţi de tipodimensiuni ale rulmenţilor, a fost necesară, şi s-a

realizat pe plan mondial, simbolizarea acestora, simbolizare la care a aderat şi ţara
noastră.
În general, simbolul rulmenţilor (conform STAS 1679) se compune dintr-un
simbol de bază şi un simbol suplimentar. Simbolul de bază se compune din două
grupe de litere sau cifre (fig. 4.44).
Rulmentul 6205
x5 = 25mm = d (diametrul interior)
seria de dimensiuni
tipul rulmentului (radial pe un rând)
Fig. 4.44
© COPYRIGHT
Fig. 4.45
Prima grupă reprezintă forma constructivă a rulmentului şi în anumite

cazuri seria de lăţimi şi de diametre, iar a doua grupă reprezintă alezajul
rulmentului (prin multiplicarea simbolului cifric al alezajului cu 5, se obţine
dimensiunea alezajului în mm, pentru rulmenţi cu diametrul alezajului cuprins în
domeniul 20...480 mm). Simbolul suplimentar se foloseşte când rulmentul are o
construcţie modificată şi se compune din prefixe (folosite pentru desemnarea
elementelor detaşabile ale rulmentului) şi sufixe (folosite pentru indicarea
variantelor constructive ale rulmentului sau pentru modificări ale construcţiei
Lagăre - 407 -
interioare sau exterioare). Unele exemple de simbolizare, coroborate și cu
fig. 4.45, sunt:
6208 – rulment radial cu bile (6), seria mijlocie (2), 08 × 5 = 40 mm
diametrul interior;
7208 – rulment radial-axial cu bile pe un rând (7), seria mijlocie (2), 08 × 5
= 40 mm diametrul interior;
30206 A – rulment radial-axial cu role conice (30), seria mijlocie (2), 06 ×5 =
30 mm diametrul interior;
2307 K – rulment radial cu bile pe două rânduri, oscilant (2), seria grea (3), 07
×5 = 35 mm diametrul interior şi diametrul interior conic (K).
6410 2RS – rulment radial cu bile (6), seria foarte grea (4), 10 ×5 = 50 mm
diametrul interior, cu capace de etanşare din cauciuc cu armătură
metalică pe ambele părţi (2RS);
6212 2ZN – rulment radial cu bile (6), seria mijlocie (2), 12 ×5 = 60 mm,
diametrul interior, cu capace de protecţie din tablă pe ambele părţi
(2Z) şi canal pe inelul exterior pentru etanşare/fixare axială (N).
4.3.3. Caracterizarea principalelor tipuri de rulmenţi
Rulmenţii radiali cu bile pe un rând (SR 3041, fig. 4.46) au inelele

prevăzute cu căi de rulare adânci, ale căror raze de curbură sunt puţin mai mari
decât ale bilelor; acest lucru determină un contact punctiform, când rulmentul
este neîncărcat şi liniar (căile de rulare cuprind bilele), când rulmentul este sub
sarcină. Căile de rulare adânci asigură acestui tip de rulment capacitatea de a
prelua forţe radiale şi axiale şi de a împiedica deplasarea axială a arborelui, în
ambele sensuri. Jocul şi contactul punctiform permit funcţionarea rulmenţilor
radiali cu bile la înclinări de până la 8’ între cele două inele; înclinările mari
reduc, însă, durabilitatea rulmentului, motiv pentru care se limitează folosirea
acestor rulmenţi numai la arborii la care distanţa dintre reazeme nu depăşeşte de
zece ori diametrul arborelui. Rulmenţii radiali cu bile pe un rând sunt cel mai
folosiţi, fiind capabili să preia sarcini radiale medii şi sarcini axiale mai mici.
Rulmenţii radiali cu bile pe un rând execută şi protejați/capsulați. Rulmenții
protejați au capace/șaibe de protecţie (etanşare fără contact) – pe o parte (Z,
fig. 4.49, c și d) sau pe ambele părţi (2Z, - fig. 4.49, e și f). Rulmenții capsulați
au capace/șaibe de etanşare (etanşare cu contact) – pe o parte (RS) sau pe ambele
Fig. 4.46 Fig. 4.47 Fig. 4.48
a b c d e f g
g i j k
Fig. 4.49
părţi (2RS, fig. 4.49,g). Capacele/șaibele de protecție se pot realiza fără extensie
(fig. 10.42, c și e) sau cu extensie (fig. 4.49, d și f). Unele construcții sunt
realizate cu etanșare cu frecare redusă (fig. 4.49,g). Mai mult, protecția respectiv,
etanșarea, se poate realiza cu o degajare în inelul interior (RS respectiv, Z) sau
direct pe suprafața exterioară a inelului interior (RSR respectiv, ZR). La
rulmenții cu șaibă de etanșare, buza de etanșare freacă pe o degajare a feței
inelului interior (v. fig. 4.49,j) sau direct pe suprafața exterioară a inelului interior
(fig. 4.49,k). La rulmenții cu șaibă de protecție (fără contact/frecare) șaiba are,
față de gulerul inelului interior, un mic interstițiu; rulmenții cu șaibe de protecție
Lagăre - 409 -
sunt concepuți, în primul rând, pentru cazurile de montaj în care se rotește inelul
interior - când se rotește inelul exterior, la o turație mai mare, există pericolul
ieșirii lubrifiantului din rulment.
a b c d j k
Fig. 4.50
a b c
d e f g h i j k
Fig. 4.51
Rulmenții tip N au practicat, pe inelul exterior, un canal care serveşte la

fixarea axială (canal circular pe inelul exterior pentru inel de oprire, fig. 4.50,a)
iar cele NR sunt livrate împreună cu inelul de oprire (canal circular pe inelul
exterior și inel de oprire, fig. 4.50,b). Astfel de rulmenți pot fi realizați în varianta
de bază (fig. 4.50, a și b) sau diferite variante: cu protecție pe una sau ambele
părți (ZNR, fig. 10.42,c respectiv, 2ZNR, fig. 4.50,d), cu canal de introducere a
bilelor (BL … -N, BL … -NR etc. - v. fig. 4.51). Rulmenții tip ”N” pot
simplifica, în multe cazuri, construcția utilajelor, deoarece pot fi fixați în carcase
în mod simplu și economic ca spațiu, cu inele de oprire (fig. 4.50, j și k). Atât
canalele pentru inelele de oprire cât și inelele de oprire sunt standardizate
internațional (ISO 464).
Rulmenții radiali cu bile pe un rând cu canal de introducere a bilelor
(fig. 4.51 și notați cu prefixul BL la simbolul de bază al rulmentului) sunt
caracterizați, în primul rând, prin sarcini de bază cu valori mai mari dacât ale
variantei de bază, datorită numărului mai mare de bile - de aceea mai sunt
denumiți și rulmenți radiali cu bile pe un rând cu sarcină mărită. Trebuie avut
însă în vedere că existența canalului de introducere a bilelor (v. fig. 4.51, a … c)
duce la scăderea capacității de preluare a sarcinilor axiale. În unele cazuri,
numărul mărit de bile conduce la realizarea unior construcții fără colivie (fig.
4.51, a și d). Astfel de rulmenți pot fi realizați în variante standard (cu sau fără
colivie - fig. 4.51, d respectiv, e), definite prin prefixul simplu (BL) sau în
diverse combinații/variante cu elemente constructive specifice (etanșări, canal
pentru inel de oprire etc.) definite prin combinarea prefixului BL cu sufixe
specifice (BL … -Z, BL … -2Z, BL … -N etc. - v. fig. 4.51, f ... k).
Rulmenții radiali cu bile pot fi executați și în construcții cu două rânduri de
bile (rulmenți radiali cu bile pe două rânduri, STAS 11952, fig. 4.52). Acești
rulmenți derivă, structural și constructiv, din rulmenții radiali cu bile pe un rând.
Ei au căi de rulare adânci și neîntrerupte (comparativ cu rulmenții radial-axiali cu
bile cu contact în patru puncte - v. fig. 4.59) dar și similitudine ridicată între
dimensiunile bilelor și căilor de rulare. Rulmenții radiali cu bile pe două rânduri
Fig. 4.52
Lagăre - 411 -
pot fi realizați în varianta de bază (fig. 4.52) sau în diverse variante constructive
(cu șaibe de protecție/etanșare pe una sau ambele părți, cu canal pentru inel de
oprire etc.). Ei sunt capabili să preia, suplimentar față sarcinile radiale și sarcini
axiale în ambele sensuri. Rulmenți radiali cu bile pe două rânduri sunt foarte
potriviți pentru utilizare ”în aranjament”, acolo unde capacitatea portantă a unui
singur rulment rdial cu bile pe un rând este insuficientă.
Rulmenţii radial oscilanţi cu bile pe două rânduri (fig. 4.53) au calea de
rulare a inelului exterior sferică, inelul interior având practicate două căi de
rulare de forma celor de la rulmenţii radiali cu bile pe un rând. Forma specială a
căii de rulare a inelului exterior permite ca inelul interior (împreună cu bilele şi
colivia) să oscileze în jurul centrului rulmentului; rulmentul funcţionează normal
la înclinări între axele celor două inele de până la 2,5°...3°, înclinări datorate
încovoierii arborelui, necoaxialităţii alezajelor celor două lagăre sau nealinierii
unghiulare dintre arbore și carcasă. Unghiul de
înclinare este limitat de necesitatea menţinerii
contactului permanent al căii de rulare a inelului
exterior cu ambele rânduri de bile şi de construcţia
dispozitivului de etanşare. Rulmenţii radial oscilanţi
cu bile pe două rânduri pot fixa axial arborele în
ambele sensuri şi preiau sarcini radiale mari şi
sarcini axiale mici-medii, în ambele sensuri. Se
recomandă utilizarea acestor rulmenţi la arbori cu
deformaţii mari de încovoiere (arbori elastici), la Fig. 4.53
arbori cu distanţe mari între reazeme (arbori lungi)
şi în cazul în care coaxialitatea alezajelor lagărelor este greu de realizat (cazul
carcaselor care trebuie prelucrate din două părţi). Rulmenţii radial oscilanţi cu
bile pe două rânduri se execută în varianta de bază sau în varianta lată (seriile
130 și 139, dezvoltate inițial pentru aplicații specifice în fabricile de hârtie, care
au un canal inelar și găuri de lubrifiere în inelul exterior dar și guri de lubrifiere
în inelul interior - fig. 4.54,a); trebuie avut în vedere că, la unele tipodimensiuni
(seriile 12 și 13), bilele depășesc gabaritul axial al rulmentului (fig. 4.54,b) și de
acest aspect trebuie să se țină cont atât de către proiectantul utilajului cât și de
către utilizator. De asemenea, există și variante cu inel interior mai lat
(fig. 4.54,c), inelul interior fiind fixat axial, pe arbore, cu un știft filetat.
Există variante cu etanșare/protecție, pe una sau amble părți (ex.
fig. 4.54,d). Rulmenţii radial oscilanţi cu bile pe două rânduri se execută şi cu

alezaj conic 1:12 (tipul K) și la cerere se pot livra împreună cu bucşă de strângere
(tipul K+H), variante de montare fiind prezentate în fig. 4.55, e … h respectiv, un
kit de montaj în fig. 4.55,i.
a b c d
e f g h
i
Fig. 4.54
Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând (STAS 7416, fig. 4.55) au inelele

executate cu umăr doar într-o parte, dreapta care uneşte punctele de contact ale
Lagăre - 413 -
unei bile cu căile de rulare ale celor două inele făcând cu planul de dispunere a
bilelor un unghi de 12° … 40°. Aceşti rulmenţi preiau sarcini radiale şi axiale
(într-un singur sens) care acţionează simultan; de subliniat că, chiar şi în lipsa
unei sarcini axiale exterioare în rulment, apare o forţă axială suplimentară
(componentă după direcţia axială a forţei normale), care are direcţia dreptei
definită de punctele de contact dintre bile şi inele și care trebuie compensată
(v. fig. 4.55 și 4.56).
a b c d e
Fig. 4.55
Fig. 4.56
Individual Aranjament DT Aranjament DB Aranjament DF

(Tandem) (Spate în spate) (Față în față)
a b c d
Fig. 4.57
Lagăre - 415 -
Rulmenții radial-axiali cu bile pe un rând (fig. 4.55) se execută în diferite
variante constructive, cu diferite unghiuri de contct (fig. 4.55,b). Seriile 72B și
73B, pentru utilizare generală, au unghiul de contact de 40° şi se pretează la
încărcări axiale mari, nu sunt demontabili și se permite utilizarea lor la turaţii
relativ mari. Rulmenții din seriile 718, 719, 70 și 72 (de precizie ridicată),
utilizați, în general, la broșe, au unghiul de contact de 15° (C - seriile 70C, 72C)
sau 25° (A - seriile 70A, 72A) și coliviile realizate din rășini fenolice (textolit)
sau masive din alamă.
Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând pot prelua sarcini axiale numai
într-un sens (fig. 4.55). La încărcare radială se generează în rulment o sarcină
care acţionează în sens axial, sarcină care trebuie compensată. Din acest motiv,
pe un arbore se montează, la fiecare capăt, câte un rulment sau rulmenţi
Montaj în X (față-în-față) Montaj în O (spate-în-spate)
Pereche de rulmenți, aranjament DB (spate-în-spate)
Fig. 4.58
împerecheaţi. Montajul în perechi (fig. 4.56 și 4.57,e) și în seturi (fig. 4.57,f) se

utilizează în cazul în care sarcina de încărcare a unui singur rulment nu este
suficientă (aranjament tandem) respectiv, atunci când sarcinile axiale trebuie
preluate în ambele sensuri (aranjament DB sau DF). Rulmenţii radial-axiali se
montează și tandem și în perechi (în X sau O), în acelaşi lagăr sau lagăre diferite
(v. fig. 4.58,e).
Acest tip de rulment permite reglarea jocului între inele şi bile, prin
deplasarea relativă a inelelor; deci, jocul interior se asigură prin montaj şi nu prin
construcţie, ca în cazul rulmenţilor radiali cu bile pe un rând.
Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând împiedică deplasarea axială a
arborelui într-un singur sens; montaţi în perechi, fixează arborele în ambele
sensuri.
Se recomandă utilizarea acestora în cazul arborilor rigizi, încărcaţi cu forţe
radiale şi axiale medii (reductoare cu angrenaje cilindrice cu dinţi înclinaţi sau cu
angrenaje conice, reductoare melcate, diferenţiale de autovehicule etc.) (fig. 4.58).
Rulmenții radial-axiali cu bile pe un rând se pot executa și în variante de
rulmenți cu contact în patru puncte (fig. 4.59). La acești rumenți, inelul interior este
Fig. 4.59
Lagăre - 417 -
fracționat, simetric, la nivelul unui plan transvrsal. Astfel de rulmenți pot prelua
sarcini axiale medii, în ambele direcții, având avantajul unui gabarit axial considerabil
redus față de rulmenții cu două rînduri de bile.
Rulmenţii radial-axiali cu bile pe două rânduri (fig. 4,60) preiau sarcini
radiale medii-mari şi sarcini axiale mici-medii în ambele sensuri, fiind similari cu
doi rulmenţi radial-axiali cu bile pe un rând, aranjament spate-în-spate (DB,
montaţi în “O”) dar la un gabarit axila simțitor mai redus. Aceşti rulmenţi sunt
foarte sensibili la abateri unghiulare ale axelor inelelor, ceea ce le limitează
utilizarea pentru arbori scurţi şi rigizi. Inelul interior poate fi separabil.
Fig. 4.60
Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe un rând se execută, în variantele de

bază:
- cu ”2 umeri”, având un inel cu două gulere fixe (ce definesc calea de rulare)
celălalt inel fiind lis (fără gulere): tipul NU, cu două gulere la exterior
(fig. 4.61,a) și tipul N, cu două gulere la interior (fig. 4.61,b);
- cu ”3 umeri”: tipul NJ (3 umeri = 2 gulere pe inelul interior + 1 guler pe inelul
exterior (fig. 4.61,c);

- cu ”4 umeri”: tipul NUP (4 umeri = 2 gulere pe inelul exterior + 1 guler pe
inelul interior + șaibă de reazem atașată la inelul interior)(fig. 4.61,d).
a b c d
Fig. 4.61
Datorită contactului liniar dintre corpurile de rostogolire şi căile de rulare,

aceşti rulmenţi pot prelua sarcini radiale mai mari decât rulmenţii radiali cu bile,
cu aceleaşi dimensiuni de gabarit.
Tipurile N şi NU nu pot fixa axial arborii în timp ce rulmenţii de tip NJ
limitează deplasarea arborelui într-un singur sens sens (fig. 4.62), preluând
sarcini axiale de valori mici. Sprijin axial într-un singur sens se poate obține și cu
rulmenți combinați, la care se utilizează inele de reazem ”HJ” (NU+HJ,
fig. 4.63,a). Rulmenţii cu inel de reazem (tipurile NJ+HJ şi NUP) fixează axial
arborele şi pot prelua sarcini axiale mici, în ambele sensuri (fig. 4.63,b).
Lagăre - 419 -
Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe un rând se folosesc pentru sarcini radiale
mari, în cazul arborilor rigizi, la reductoare, cutii de viteze, utilaje etc.
Fig. 4.62
a b
Fig. 4.63
Rulmenții radiali cu role cilindrice se execută și în variante speciale: fără

unul din inele (fig. 4.64, a și b), cu unul din inele lățit (fig. 4.64,c), cu diferite
combinații de umeri (fig. 4.64, d…g), pentru fusuri conice (fig. 4.64,h), cu canal
pentru inel elastic de alezaj (fig. 4.64. i) etc.
RNU RN NUB NJ P NF NP
a b c d e f g h i
Fig. 4.64
Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe două rânduri (fig. 4.65) preiau sarcini radiale
mai mari decât rulmenţii cu role cilindrice pe un rând şi nu preiau sarcini axiale.
Deoarece sunt şi mai sensibili la deformaţia de încovoiere a arborilor se utilizează la
arbori foarte rigizi. În configurație de bază se execută cu inel exterior fără umeri (lis)
(tip NN) sau cu inel interior lis (tip NNU). De asemenea se execută și alte variante
constructive, unele fiind prezentate în fig. 4.66.
În categoria rulmenților radiali cu role cilindrice se realizează și rulmenți două, trei
și patru rânduri, respectiv configurații realizate din rulmenți împerecheați.
Fig. 4.65
Fig. 4.66
Rulmenţii cu ace (fig. 4.67) sunt rulmenţi cu role cilindrice cu diametre mici şi
lungimi mari (de până la 10 ori mai mari decât diametrul acelor). Având gabarit radial
redus, aceşti rulmenţi preiau sarcini radiale comparative cu rulmenţii cu role cilindrice
şi nu preiau sarcini axiale. Se pot executa cu ace dispuse pe un rând (fig. 4.67,a) sau pe
două rânduri (fig. 4.67,b). Pentru micşorarea dimensiunilor radiale se poate renunţa la
unul din inele (de ex. inelul interior - fig. 4.67,c) sau chiar la ambele inele (fig. 4.67,d).
În aceste cazuri se execută căi de rulare pe fusul arborelui şi, eventual, în carcasă,
suprafeţele acestora trebuind să fie durificate şi rectificate. La fel ca şi rulmenţii cu role,
rulmenţii cu ace sunt foarte sensibili la deformaţiile de încovoiere ale arborilor,
utilizarea lor fiind limitată la arbori scurţi şi rigizi.
a b c d
Fig. 4.67
Lagăre - 421 -
Exemple de variante constructive de rulmenți cu ace sunt prezentate în fig. 4.68.
În fig. 4.69 sunt prezentate unele soluții de utilizare a rulmenților cu ace în construcța de
autovehicule: la bolțul pistonului (fig. 4.69,a); la fusul maneton (fig. 4.69,b); în cutii de
viteze (fig. 4.69, c și d); lăgăruirea crucilor cardanice în furci (fig. 4.69, e).
Fig. 4.68
a b
c d e
Fig. 4.69
Rulmenţii radial-axiali cu role conice (fig. 4.70) preiau sarcini radiale şi

axiale (într-un singur sens) care acţionează simultan. Atât căile de rulare ale
inelelor cât şi rolele sunt conice, vârfurile conurilor respective plasându-se în
acelaşi punct pe axa rulmentului, pentru a nu apărea alunecări geometrice. În

cazul încărcării pur radiale, ca şi la rulmenţii radial-axiali cu bile, apare o forţă
axială suplimentară, motiv pentru care aceşti rulmenţi se montează perechi (în
acelaşi lagăr sau în lagăre diferite), în X sau în O; un rulment fixează axial
arborele într-un sens, iar celălalt în sens invers. Aceşti rulmenţi sunt sensibili la
deformaţiile de încovoiere ale arborilor, necesitând arbori rigizi şi se folosesc la
reductoare cilindrice, conice şi melcate, la cutii de viteze, transmisii centrale şi
diferenţiale, la roţile autovehiculelor etc. Se execută şi rulmenţi radial-axiali cu
role conice cu două rânduri (v. fig 4.71) sau cu patru rânduri de role, folosiţi cu
precădere la utilajele tehnologice sau la rezemarea arborilor principali ai
maşinilor unelte.
Fig. 4.70
Fig. 4.71
Rulmenţii radiali oscilanţi cu role pe două rânduri (fig. 10.72) sunt destinaţi
preluării de sarcini radiale mari şi foarte mari şi a unor sarcini axiale medii în
ambele sensuri, având capacitatea de a prelua abateri unghiulare între axele
inelelor de până la 3º. Sunt asemănători cu rulmenţii radiali oscilanţi cu bile pe
două rânduri, având calea de rulare de pe inelul exterior de formă sferică şi
Lagăre - 423 -
executându-se în varianta normală sau cu alezaj conic pe inelul interior K pentru
montaj pe fus conic sau pe fus cilindric prin intermediul unei bucşe speciale de
rulment (AH).
Fig. 4.72
Rulmenţii axiali (fig. 4.72) se execută cu bile (fig. 4.72, a şi b), cu ace (fig.
4.72,c) sau cu role cilindrice – nestandardizaţi (fig. 4.72,d). Aceşti rulmenţi sunt
utilizaţi pentru preluarea de sarcini axiale foarte mari într-un singur sens
(rulmenţi cu simplu efect prezentaţi în fig. 4.73) sau în ambele sensuri (cei cu
dublu efect – fig. 4.74). Deoarece nu fixează radial arborele, aceşti rulmenţi se
utilizează, de regulă, în combinaţie cu rulmenţi radiali. Fiind demontabili, se
recomandă ca, în stare montată, asupra lor să acţioneze o forţă axială minimă,
prevăzută în cataloagele de rulmenţi. Rulmenţii axiali sunt sensibili la
deformaţiile de încovoiere ale arborilor şi la turaţii ridicate, datorită efectului de
centrifugare a corpurilor de rostogolire.
a b c d
Fig. 4.72
Fig. 4.73
Fig. 4.74
Rulmenţii axial-radiali (fig. 4.75) preiau sarcini axiale mari sau foarte mari şi
sarcini radiale mici sau medii. Se întâlnesc construcţii nestandardizate, cu bile
(fig. 4.75,a) sau role (fig. 4.75,b). Cei cu role sunt axial-oscilanţi şi au capacitate
de preluare a unor abateri unghiulare între axele inelelor de până la 2…3º.
Deoarece rulmenţii sunt demontabili se recomandă acţiunea unei forţe axiale
minimă, prevăzută în cataloagele de rulmenţi, chiar în stare de repaus.
a b
Fig. 4.75
4.3.4. Materiale şi elemente de tehnologie
Materialele destinate inelelor şi corpurilor de rostogolire trebuie să

îndeplinească o serie de condiţii: rezistenţă mare la solicitarea de contact;
rezistenţă mare la uzură; tenacitate. Oţelurile care îndeplinesc cel mai bine aceste
condiţii sunt oţelurile aliate cu crom, care conţin aproximativ 1% C şi
Lagăre - 425 -
1,3…1,65% Cr (RUL 1/ 100 Cr 6 şi RUL 2/ 100 Cr Mn Si6-4. Alte elemente de
aliere sunt manganul şi siliciul. Viteza de călire şi adâncimea de călire sunt direct
dependente de conţinutul de mangan.
Tratamentul termic de durificare este de călire (încălzire la 800ºC, menţinere
1 oră, răcire în ulei) urmată de revenire joasă (încălzire la 170ºC, menţinere 3 ore,
răcire în ulei preîncălzit la 70ºC). După tratamentul termic, duritatea inelelor şi a
corpurilor de rostogolire este de 63±3 HRC.
Unele firme producătoare de rulmenţi utilizează şi oţeluri de cementare,
acestea comportându-se bine la solicitări cu şocuri. Pentru rezistenţă la
temperaturi ridicate sau pentru rezistenţă la coroziune, se utilizează oţeluri
speciale înalt aliate, respectiv oţeluri anticorozive, aliate cu crom.
Inelele rulmenţilor se execută prin strunjire, urmată de rectificare.
Semifabricatele utilizate sunt de tip ţeavă laminată, pentru diametre exterioare
mai mici de 20 mm şi obţinute prin forjare, pentru diametre exterioare mai mari
de 20 mm, cu sau fără calea de rulare laminată.
Forjarea se efectuează pe maşini automate. Ulterior semifabricatele forjate
se supun unui tratament termic de recoacere de globulizare (în cuptoare electrice)
şi operaţiuni de sablare cu alice din fontă pentru îndepărtarea ţunderului şi a
eventualelor bavuri.
Strunjirea se face pe maşini automate. Înaintea operaţiei de strunjire a căilor
de rulare se rectifică plan bilateral inelele, pentru asigurarea bazelor tehnologice.
După strunjire se aplică tratamentul de durificare şi abia apoi se execută, în
ordine, rectificarea suprafeţelor laterale, a suprafeţelor cilindrice, a căilor de
rulare şi superfinisarea căilor de rulare. În final, rugozitatea suprafeţelor
funcţionale este de 0,4 μm.
Bilele se obţin prin debitare şi presare la rece din sârmă/bare (în prese
speciale), urmată de pilire şi eventual rectificare. Se continuă cu tratamentul
termic de durificare, urmat de rectificare, lepuire şi sortare. Rectificarea şi
lepuirea se execută cu discuri din fontă specială, cu soluţii abrazive de Al2O3,
Cr2O3 şi, în final, motorină. Se obţin rugozităţi de 0,04 μm.
Rolele se obţin prin debitare din bare, urmată de presare. După tratamentul
termic de durificare se continuă cu operaţiile de tobuire (pentru detensionare), de
rectificare de eboşare a generatoarei rolei, apoi finisarea pe generatoare şi la baza
mare.
4.3.5. Forme şi cauze de deteriorare ale rulmenţilor
Funcționarea corespunzătoare a lagărelor cu rulmenți depinde de o

proiectare corespunzătoare a acestora. Proiectantul trebuie să aibă în vedere o
multitudine de aspecte, parte dintre ele nedepinzând direct și personal de el.
Astfel, un rol important îl are fabricantul de rulmenți care, prin procesul
tehnologic și testele proprii își asumă anumite caracteristici tehnice și
performanțe funcționale. Producătorii de rulmenți consideră că rulmentul, ca
subansamblu complet și integrat, poate fi considerat ca un sistem, în care
durabilitatea fiecărei componente (de ex. căile de rulare, corpurile de rostogolire,
colivia, lubrifiantul, etanșările etc. - v. fig. 4.76 atunci când sunt prezente),
contribuie, în proporții diferite de la caz la caz, la durabilitatea efectivă a
rulmentului. Teroetic, durata optimă de serviciu se obține atunci când toate
componentele au aceeași durată de viață. Cu alte cuvinte, durata de viață
calculată a lagărului corespunde cu durabilitatea rulmentului atunci când durata
de serviciu a celorlalte mecanisme conexe (colivia, mecanismul lubrifierii și cel
al etanșării) este cel puțin egală cu durabilitatea rulmentului.
Fig. 4.76
Principalele cauze ale ieşirii din funcţionare a rulmenţilor sunt: formarea de

adâncituri pe căile de rulare; formarea de ciupituri pe suprafeţele corpurilor de
rostogolire şi pe căile de rulare; uzarea abrazivă a corpurilor de rostogolire şi a
căilor de rulare ale inelelor; ruperea coliviei, inelelor, spargerea corpurilor de
rostogolire, griparea etc.
Formarea de adâncituri pe căile de rulare este principala formă de
deteriorare a rulmenţilor nerotitori. În această categorie intră rulmenţii încărcaţi
în repaus, rulmenţii care se rotesc cu turaţii mici (n < 10 rot/min) şi rulmenţii
care execută mişcări pendulatorii. Adânciturile pe căile de rulare sunt deformaţii
remanente rezultate ca urmare a unor sarcini locale sub acţiunea cărora se
Lagăre - 427 -
depăşeşte limita de curgere a materialului. Un factor favorizant este ungerea
necorespunzătoare.
Formarea de ciupituri pe suprafeţele corpurilor de rostogolire şi pe căile de
rulare este principala formă de deteriorare a rulmenţilor rotitori (n > 10 rot/min)
bine unşi şi bine etanşaţi. Ca urmare a procesului periodic de rostogolire a bilelor
sau rolelor pe căile de rulare ale rulmenţilor, pe suprafeţele funcţionale apar
tensiuni de contact variabile în timp. Această formă de deteriorare este rezultatul
oboselii stratului superficial al materialului corpurilor de rostogolire şi inelelor,
în care, după un anumit număr de cicluri de solicitare, se dezvoltă microfisuri de
suprafaţă. În timp, datorită şi lubrifiantului presat în microfisuri, acestea se
adâncesc şi în final se produc desprinderi de material care dau aspectul de
ciupituri. Primele ciupituri apar, de regulă, pe căile de rulare ale inelului cel mai
solicitat. În cazul bilelor, primele ciupituri apar în zona de ieşire a fibrelor la
forjare. Formarea de ciupituri este remarcată prin apariţia unui zgomot în
funcţionare, conducând şi la mărirea jocului din rulment.
Uzarea abrazivă a corpurilor de rostogolire şi a căilor de rulare ale inelelor
apare, în special, la rulmenţii care funcţionează în condiţii precare de ungere şi
etanşare, în medii abrazive. Rezultatele uzării abrazive sunt identice cu cele ale
formării de ciupituri: apariţia unui zgomot în funcţionare şi mărirea jocului din
rulment. Această formă de deteriorare poate fi limitată prin mărirea eficacităţii
sistemelor de ungere şi etanşare.
Ruperile coliviei, a inelelor sau spargerea corpurilor de rostogolire sunt
forme de deteriorare întâmplătoare, datorate erorilor, impreciziilor de execuţie şi
montaj sau exploatării necorespunzătoare a rulmenţilor. Cea mai periculoasă este
ruperea coliviei, la rulmenţii care funcţionează la turaţii ridicate şi la cei montaţi
cu presţrângere. Ruperea coliviei apare în dreptul corpurilor de rostogolire, după
o uzare prealabilă a locaşurilor acestora, sau în zona de asamblare prin nituri. La
inelele rulmenţilor se poate produce fisurarea gulerelor. O cauză secundară o
reprezintă acumularea tensiunilor interne datorate forjării, presării la rece.
Griparea apare la rulmenţii care funcţionează la temperaturi ridicate şi
încărcări mari în condiţii de ungere insuficientă. Griparea se caracterizează prin
formarea unor microsuduri locale la contactul corpurilor de rostogolire cu inelele
sau cu coliviile. Evitarea acestei forme de deteriorare se face prin asigurarea unor
condiţii de ungere şi răcire corespunzătoare a lagărului.
Dacă uzarea abrazivă, ruperea elementelor rulmenţilor sau griparea pot fi
evitate sau limitate prin execuţie, montaj şi exploatare corespunzătoare, pentru

evitarea celorlalte forme de deteriorare se impun calcule specifice:
• calculul de durabilitate (după capacitatea de încărcare dinamică), la rulmenţii
rotitori, pentru evitarea formării de ciupituri;
• calculul după capacitatea de încărcare statică, la rulmenţii nerotitori, pentru
evitarea formării de adâncituri pe căile de rulare.
4.3.6. Calculul rulmenţilor
Calculul rulmenților se efectuează prin înlocuirea forțelor reale, mai precis

a componentelor acestora (care acționează pe direcți radială respectiv, axială -
fig. 4.77) cu sarcini radiale echivalente, statice, P0 fig. 4.78) respectiv, dinamice,
P (fig. 4,79.)
Fig. 4.77 Fig. 4.78 Fig. 4.79
4.3.6.1. Calculul rulmenţilor nerotitori

În categoria rulmenţilor nerotitori intră rulmenţii încărcaţi in stare de
repaus, cei care efectuează mişcări pendulatorii lente şi cei care funcţionează cu
turaţii foarte mici (n < 10 rot/min). Principala formă de deteriorare a acestor
rulmenţi este formarea de adâncituri pe căile de rulare. Evitarea acestei forme de
deteriorare se face prin limitarea încărcării la o sarcină maximă admisibilă.
La rulmenţi radiali, în ipoteza absenţei oricărui joc radial în rulment, sarcina
radială de preluat se distribuie pe corpurile de rostogolire dispuse pe un arc de
cerc de cel mult 180º (fig. 4.80). Corpul de rostogolire cel mai încărcat este cel
situat pe direcţia de acţiune a sarcinii. Sarcina F0 care îi revine acestuia este
dependentă de forma corpurilor de rostogolire (bile sau role) şi de mărimea
jocului radial, luând valori de 4…5 ori mai mari decât sarcina Fr / z, care ar
reveni fiecăruia din cele z corpuri de rostogolire, în ipoteza distribuţiei uniforme
Lagăre - 429 -
a sarcinii pe acestea.
Pentru calculul acestor rulmenţi se
definesc capacitatea de încărcare statică şi
sarcina statică echivalentă.
Capacitatea de încărcare statică
(C0) este sarcina pur radială – pentru
rulmenţii radiali sau radial-axiali,
respectiv pur axială – pentru rulmenţii
axiali sau axial-radiali, sub acţiunea
căreia, la contactul dintre corpul de
rostogolire cel mai încărcat şi calea de
Fig. 4.80 rulare de pe inelul interior, se produce o
deformaţie remanentă de 10-4 din
diametrul corpului de rostogolire. Capacitatea de încărcare statică este indicată în
cataloagele de rulmenţi în funcţie de tipodimensiunile rulmenţilor.
Pentru a ţine seama de faptul că asupra rulmentului poate acţiona un
complex de sarcini (axiale şi radiale), se defineşte sarcina statică echivalentă.
Sarcina statică echivalentă (P0) este sarcina pur radială (v. fig. 4.78) –
pentru rulmenţii radiali sau radial-axiali, respectiv pur axială – pentru rulmenţii
axiali sau axial-radiali, sub acţiunea căreia, la contactul dintre corpul de
rostogolire cel mai încărcat şi calea de rulare de pe inelul interior se produce
aceeaşi deformaţie ca şi sub acţiunea sarcinilor reale (radială Fr şi axială Fa) care
încarcă rulmentul. Se calculează cu relaţia
P0 = X 0 Fr + Y0 Fa , (4.13)
în care X0, respectiv Y0 sunt factori de echivalenţă pentru încărcarea radială,
respectiv axială şi ţin seama de participarea sarcinii radiale şi a celei axiale,
statice, la sarcina statică echivalentă.
În cazul rulmenţilor radial-axiali, în calculul forţei axiale care încarcă
rulmentul trebuie să se ţină seama şi de forţa axială suplimentară care apare în
fiecare rulment. Forţa axială totală, care întră în calculul sarcinii statice
echivalente, se determină la fel ca în cazul rulmenţilor rotitori (v. subcap.
4.3.6.2).
Calculul rulmenţilor nerotitori se face prin determinarea unui coeficient de
siguranţă, c0 şi compararea acestuia cu cel recomandat, crec, care ţine seama de
condiţiile de funcţionare ale lagărului.
C0
c0  . (4.14)
P0
4.3.6.2. Calculul rulmenţilor rotitori

Experimental, s-a constatat că rulmenţii de aceeaşi tipodimensiune,
încercaţi în condiţii absolut identice, au durate de funcţionare foarte diferite, ca
urmare a diferenţelor dimensionale (macro şi microgeometrice) ale inelelor şi
corpurilor de rostogolire şi a diferenţelor dintre caracteristicile mecanice ale
materialelor; dispersia fiind influenţată foarte mult şi de incluziunile nemetalice.
Durata de funcţionare a rulmenţilor care
se rotesc cu n > 10 rot/min este limitată de
apariţia de ciupituri pe căile de rulare ale
inelelor sau pe corpurile de rostogolire, ca
urmare a oboselii straturilor superficiale ale
materialului. Pentru a evita apariţia de
ciupituri pe suprafeţele funcţionale ale
rulmenţilor, aceştia se calculează la
durabilitate, relaţiile de calcul fiind stabilite
pe baza unui număr foarte mare de
determinări experimentale, deoarece duratele
Fig. 4.81 de funcţionare prezintă o repartiţie statică.
Durabilitatea unui rulment, considerat
separat, reprezintă numărul de rotaţii efectuate de inelul rotitor până la apariţia
primelor semne de oboseală a materialului; la turaţie constantă, durabilitatea se
poate exprima şi în ore.
Durabilitatea de bază sau durabilitatea unui lot de rulmenţi reprezintă
numărul de rotaţii efectuate sau depăşite de 90% din rulmenţii lotului supus
încercărilor fără să apară semne de oboseală a materialului.
Pe baza curbei de împrăştiere a durabilităţii rulmenţilor lotului încercat
(fig. 4.81), se constată că 50% din rulmenţi depăşesc de aproximativ 5 ori
durabilitatea de bază, iar 10% din rulmenţi depăşesc de aproximativ 14 ori
durabilitatea de bază, deşi toţi rulmenţii lotului sunt aparent identici şi sunt
încercaţi în aceleaşi condiţii.
Capacitatea de încărcare dinamică de bază reprezintă sarcina pur radială,
în cazul rulmenţilor radiali, sau pur axială, în cazul rulmenţilor axiali, de valoare
Lagăre - 431 -
şi direcţie constante, care acţionând asupra unui lot de rulmenţi aparent identici
asigură acestuia durabilitatea de bază de un milion de rotaţii, când inelul interior
este rotitor, iar cel exterior fix.
Între capacitatea de încărcare dinamică, Cr, durabilitatea de bază Lb = 1
milion de rotaţii, sarcina P (P = Fr, pentru rulmenţii radiali şi P = Fa, pentru
rulmenţii axiali) care încarcă rulmentul şi durabilitatea acestuia L, s-a stabilit
următoarea dependenţă experimentală
p
C 
L =  r  Lb , (4.15)
 P
în care p, reprezintă gradul curbei de oboseală (p = 3 pentru rulmenţii cu bile
respectiv, p = 10/3 pentru rulmenţii cu role).
Dacă se cunoaşte sarcina P care încarcă rulmentul, turaţia n a inelului
rotitor şi durata de funcţionare impusă Lh impus, rulmentul se calculează după
capacitatea de încărcare dinamică necesară, cu relaţia
Cr necesar = P L  Cr cata log ,
p
(4.16)
în care
60n Lh impus
L= . (4.17)
10 6
Pentru un rulment (lagăr) existent, cu capacitatea de încărcare dinamică
Cr = Cr catalog, al cărui inel rotitor are turaţia n şi care este încărcat cu o sarcină P,
calculul se poate efectua după criteriul durabilităţii, cu relaţiile:
p
 C r cata log 
L =   ,

(4.18)
 P 
10 6 L
Lh =  Lh impus. (4.19)
60n
În cazul lagărelor în care acţionează forţe combinate (radiale Fr şi axiale
Fa), acestea se înlocuiesc, în calculul rulmentului, cu o sarcină dinamică
echivalentă, P.
Sarcina dinamică echivalentă este sarcina pur radială (v. fig. 4.79), pentru
rulmenţii radiali şi radial-axiali, sau pur axială, pentru rulmenţii axiali, de valoare
şi direcţia constante, sub acţiunea căreia un rulment – cu inelul interior rotitor şi
cel exterior fix – atinge aceeaşi durabilitate ca şi în condiţiile reale de încărcare
(cu forţe combinate, Fr şi Fa).
Diagrama experimentală din figura 4.82 prezintă corelaţia dintre forţa
radială care solicită rulmentul (egală cu reacţiunea radială totală Fr din lagăr) şi
forţa axială Fa care revine lagărului, pentru o sarcină dinamică echivalentă
contantă (P = ct.). În diagramă apar două zone distincte, delimitate de dreapta
înclinată cu unghiul ’ (tg ’ = e, e fiind o constantă a rulmentului, a cărei valori
depind de tipul acestuia (valorile regăsindu-se în catalogul de rulmenţi):
▪ prima zonă (I) se caracterizează prin forţe axiale mici, comparativ cu cele
radiale, acestea neglijându-se la calculul rulmentului; pentru această zonă, în

care
Fa
= tg   tg  ' = e,
Fr
sarcina dinamică echivalentă se calculează cu relaţia
P = f pVFr ; (4.20)
▪ zona a doua (II) se caracterizează prin forţe axiale mari, comparativ cu cele
radiale, acestea fiind luate în considerare la calculul rulmentului; pentru
această zonă, în care
Fa
= tg   tg  ' = e,
Fr
sarcina dinamică echivalentă se calculează cu relaţia
P = f p (VXFr + YFa ). (4.21)
În relaţiile (4.20) şi (4.21) s-au notat:  - unghiul dintre componenta radială
a încărcării Fr şi rezultanta încărcării Fn (v. fig. 4.82); fp – factor de corecţie
global, care ţine seama de condiţiile concrete de funcţionare a lagărului cu
rulmenţi; X şi Y – factori de echivalare a sarcinii radiale
Fr, respectiv a celei axiale Fa, utilizaţi pentru calculul
sarcinii dinamice echivalente P; V – factor ce ţine seama
de inelul care se roteşte (V =1, pentru inelul exterior
rotitor şi V = 1,1, pentru inelul interior rotitor). Valorile
lui X şi Y sunt date în cataloagele de rulmenţi.
Valorile lui e sunt date în cataloagele de rulmenţi, în
funcţie de raportul Fa/C0 sau de tipodimensiunea
rulmentului.
Un caz particular este acela al montajelor cu fixare
axială la ambele capete, cu rulmenţi radial-axiali (un
exemplu de montaj în “X” cu rulmenţi radial-axiali cu
Fig. 4.82
Lagăre - 433 -
role conice este prezentat în fig. 4.83). În determinarea forţei axiale care încarcă
rulmenţii radial-axiali, trebuie să se ţină seama de contactul dintre corpurile de
rostogolire şi inelele rulmenţilor. Pentru orice rulment radial-axial, reacţiunile
normale din lagăre FnA şi FnB (perpendiculare pe suprafeţele de contact dintre
corpurile de rostogolire şi inelele rulmenţilor – v. fig. 4.83 ) au componentele
radiale FrA, respectiv FrB şi axiale F'aA respectiv, F'aB.
Componentele axiale F'a se numesc forţe axiale suplimentare. Ele depind
de mărimea forţei radiale preluate de rulment şi de tipul rulmentului, calculându-
se, pentru cele două lagăre, cu relaţiile:
FrA
F ' aA = 0,5 ;
YA
(4.22)
F
F ' aB = 0,5 rB ,
YB
în care YA şi YB sunt factorii de echivalare pentru forţa axială, pentru cele două
lagăre.
Fig. 4.83
Forţele axiale totale, care încarcă cele două lagăre, se determină în funcţie
de forţele axiale suplimentare şi de forţa axială exterioară rezultantă Fa, care
încarcă arborele. Sub acţiunea forţei axiale exterioare şi a forţelor axiale
suplimentare, arborele nu este în echilibru şi tinde să se deplaseze axial, iar în
unul din lagăre apare o reacţiune axială care echilibrează arborele şi intră în
calculul forţei axiale totale pentru acel lagăr. Prin urmare, determinarea forţelor
axiale totale se face în funcţie de tipul montajului (în “X” sau în “O”), de
valoarea şi direcţia forţelor axiale suplimentare şi a forţei axiale exterioare Fa.

În cazul particular, prezentat în fig. 4.83, în care forţa exterioară este
îndreptată spre lagărul A, iar între forţele axiale există relaţia F'aA < FA + F'aB,
arborele tinde să se deplaseze spre lagărul A şi generează în acesta o reacţiune FA
+ F'aB - F'aA, care îi asigură echilibrul axial. Ţinând seama de apariţia acestei
reacţiuni axiale, forţele axiale totale se calculează cu relaţiile:
( )
Fa t A = F 'aA + FA + F 'aB − F 'aA = FA + F ' aB ;
(4.23)
FatB = F 'aB .
La montajele cu fixare axială la ambele capete, cu rulmenţi radial-axiali,
sarcinile dinamice echivalente, pentru fiecare rulment, se stabilesc cu relaţia
(4.20) sau relaţia (4.21), înlocuind forţele axiale Fa cu forţele axiale totale Fat. La
rulmentul încărcat numai cu forţa axială suplimentară Fat = F 'a , raportul
Fat F 'a
=  e şi deci în calculul sarcinii dinamice echivalente se neglijează
Fr Fr
influenţa forţei axiale.
În cazul lagărelor cu doi rulmenţi radial-axiali montaţi în “X” sau în “O”,
care se utilizează la montaje cu rulmenţi cu fixare axială la un capăt, forţele
axiale suplimentare se anulează reciproc şi nu trebuie determinate forţele axiale
totale.
4.3.7. Montaje cu rulmenţi
4.3.7.1. Condiţii de funcţionare. Scheme de montaj

Sprijinirea arborilor pe care sunt fixate roţile dinţate, roţile de curea sau de
lanţ, semicuplajele etc. pe elementul fix (carcasă, batiu) se realizează, de regulă,
cu ajutorul rulmenţilor; subansamblul astfel obţinut (arbore-rulmenţi - carcasă)
constituie un montaj cu rulmenţi.
Un montaj cu rulmenţi trebuie să realizeze fixarea radială şi axială, în
ambele sensuri, a arborelui, fără a se introduce forţe suplimentare în rulmenţi,
atunci când arborele se dilată termic şi/sau se încovoaie sub acţiunea forţelor
exterioare.
În majoritatea cazurilor, arborii se sprijină pe două lagăre, excepţie făcând
arborii cu lungimi foarte mari. Este necesară fixarea axială a arborilor chiar şi în
absenţa sarcinilor axiale, aceasta realizându-se prin umeri ai arborelui sau
carcasei, capace sau alte elemente ajutătoare: şaibe, inele elastice, bucşe de
Lagăre - 435 -
distanţare, piuliţe etc.
Fixarea axială a arborilor se poate realiza
după două scheme distincte de montaje cu
a
rulmenţi: cu fixare axială a arborelui, în ambele
sensuri, într-un singur lagăr; cu fixare axială a
b arborelui în ambele lagăre, fiecare realizând fixarea
în câte un sens.
c După schema prezentată în figura 4.84, a,
Fig. 4.84 fixarea axială a arborelui, în ambele sensuri, se
realizează într-un singur lagăr (lagărul B), celălalt
lagăr (lagărul A) fiind mobil în direcţia axială (fixează arborele numai în direcţia
radială). Acest montaj permite dilataţii termice ale arborelui, precum şi
deformaţii de încovoiere ale acestuia, în limitele admise de rulmenţii utilizaţi. Se
recomandă pentru arbori lungi şi/sau arbori care funcţionează la temperaturi
ridicate, precum şi în cazul arborilor sprijiniţi pe mai mult de două lagăre.
Deplasarea axială se poate realiza prin deplasarea rulmentului în alezajul carcasei
(mai rar pe fusul arborelui) sau prin deplasarea ce are loc în interiorul
rulmentului (între corpurile de rostogolire şi unul de inele, în cazul rulmenţilor cu
role cilindrice de tip N sau NU şi a rulmenţilor cu ace). Se recomandă ca lagărul
care fixează axial arborele să fie mai puţin încărcat radial, pentru a uniformiza
încărcarea celor două lagăre.
După schema prezentată – în două variante – în figura 4.84, b şi c, la fixarea
axială a arborelui participă ambele lagăre, fiecare în câte un sens.
În figura 4.84, b este prezentată schema de montaj cu fixare axială la
ambele capete, dinspre exterior pe inelele exterioare – montajul în “X” pentru
rulmenţii radial-axiali. Cele două lagăre preiau fiecare forţe axiale orientate spre
ele. Se utilizează, de regulă, pentru fixarea arborilor relativ scurţi, cu deformaţii
axiale (termice sau elastice) reduse. Deformaţiile de încovoiere ale arborilor pot
fi preluate în limitele admise de rulmenţii utilizaţi. Dacă rulmenţii folosiţi sunt
radial-axiali, punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre se deplasează spre
centrul arborelui, distanţa dintre ele micşorându-se. Jocul din rulmenţi, reglat la
montaj, poate fi puţin mărit, pentru a ţine seama de eventualele dilataţii termice
ale arborelui, în funcţionare, care tind să îl micşoreze.
Schema de montaj cu fixare axială la ambele capete, dinspre interior pe
inelele exterioare – montaj în “O” pentru rulmenţi radial-axiali este prezentată în
figura 4.84, c. Cele două lagăre preiau fiecare forţe axiale în câte un sens. Fiecare
lagăr preia forţele axiale orientate spre celălalt lagăr. Se utilizează, de regulă,
pentru fixarea arborilor relativ scurţi, cu deformaţii axiale (termice sau elastice)
sau de încovoiere reduse. Dacă rulmenţii folosiţi sunt radial-axiali, punctele de
aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre se deplasează spre exteriorul arborelui,
distanţa dintre ele mărindu-se. Dilataţiile termice în funcţionare măresc jocul din
rulmenţi, motiv pentru care aceşti rulmenţi se montează cu o anumită
pretensionare.
Tipurile de rulmenţi care se folosesc pentru cele două scheme de montaj
prezentate trebuie să răspundă, individual sau în combinaţie, cerinţelor fixării
radiale şi axiale ale arborelui.
4.3.7.2. Ajustaje şi toleranţe pentru lagărele cu rulmenţi

Fixarea radială a rulmenţilor se realizează prin alegerea ajustajelor dintre
inele şi piesele conjugate (fusul arborelui, respectiv alezajul din carcasă) şi, de
asemenea, prin stabilirea jocurilor radiale corespunzătoare în funcţionare.
Toleranţele la diametrul alezajului de pe inelul interior şi la diametrul
exterior al inelelor exterioare ale rulmenţilor sunt standardizate pe plan
internaţional. Din acest motiv toleranţele la diametrele de fusuri se aleg în sistem
alezaj unitar, iar toleranţele la diametrele alezajelor din carcase se aleg în sistem
arbore unitar. Aceste toleranţe determină tipurile de ajustaje (cu joc sau cu
strângere) dintre fusul arborelui şi inelul interior al rulmentului, respectiv dintre
inelul exterior şi alezajul din carcasă. Se utilizează câmpuri de toleranţă între g6
şi n6 pentru fusurile de rulmenţi şi între H6, H7 şi P6, P7 pentru alezajul din
carcasă.
Tipurile de ajustaje se aleg în funcţie de: modul de încărcare al inelelor;
tipul şi mărimea sarcinilor preluate; tipul şi mărimea rulmentului; condiţiile de
temperatură; construcţia carcaselor; condiţiile de montare-demontare; condiţii
speciale de mobilitate axială.
Modul de încărcare a inelelor poate fi cu încărcare periferică sau cu
încărcare locală. Dacă sarcinile îşi păstrează sensul şi direcţia, inelul rotitor este
încărcat periferic şi se recomandă montarea lui cu strângere, iar inelul nerotitor
este încărcat local şi se recomandă montarea lui liberă.
Tipul şi mărimea sarcinii influenţează mărimea strângerii la ajustajele
presate, în sensul creşterii strângerii necesare cu mărimea sarcinii sau a şocurilor.
Lagăre - 437 -
Tipul şi mărimea rulmentului determină strângeri mai mari la rulmenţi cu
role şi mai mici la rulmenţi cu bile şi de asemenea strângeri cu atât mai mari cu
cât rulmentul este mai mare.
Condiţiile de temperatură determină strângeri sau jocuri cu atât mai mari cu
cât temperatura de funcţionare este mai mare.
Construcţia carcasei poate fi cu plan de separaţie – caz în care nu este
permisă alegerea unui ajustaj cu strângere în carcasă, sau fără plan de separaţie,
obligatorii în cazul sarcinilor cu acţiune periferică pe inelul exterior. La carcase
subţiri sau din materiale uşoare se recomandă strângeri mai mari.
Condiţiile de montare şi demontare trebuie să fie cât mai simple. Dacă
ambele inele se montează cu strângere este recomandată alegerea rulmenţilor
demontabili sau a rulmenţilor cu alezaj conic şi bucşă de extracţie.
Condiţiile speciale de mobilitate axială se realizează prin alegerea unui
ajustaj liber între inelul cu încărcare locală şi piesa conjugată.
4.3.7.3. Jocul din rulmenţi. Posibilităţi de reglare

Deplasarea relativă dintre inele, fără aplicarea unei sarcini, pe direcţie
radială sau axială, este cunoscută sub numele de joc radial, respectiv axial.
Jocul radial al unui rulment se modifică, prin montare, datorită ajustajelor
cu strângere, iar în funcţionare, datorită dilataţiilor termice. Rulmenţii radiali se
execută cu trei mărimi ale jocului radial: normal, micşorat sau mărit. Jocul radial
normal, în stare nemontată, este astfel stabilit încât, după montare, în condiţii
normale de temperatură, jocul în funcţionare să fie optim. Dacă ajustajele se
realizează cu strângeri mărite sau temperaturile de funcţionare sunt mai ridicate,
se recomandă alegerea unor rulmenţi cu joc radial mărit (în stare nemontată).
Jocul axial este important de reglat la rulmenţii radial-axiali sau la rulmenţii
axiali. Rulmenţii radial-axiali, nu se execută cu un anumit joc radial în stare
nemontată, jocul reglându-se, la montaj, împreună cu jocul axial. Pentru ca în
funcţionare să se ajungă la un joc normal, jocul reglat la montaj se stabileşte în
functie de schema de montaj şi de condiţiile de temperatură.
Dacă dilataţiile termice, în funcţionare, sunt mari, jocul axial, la montaj, se
reglează la valori mărite, în cazul montajelor cu rulmenţi radial-axiali în “X”, şi
la valori reduse, în cazul montajelor în “O”.
Jocul se reglează prin deplasarea inelului exterior al unui rulment, la
montaje în “X”, şi prin deplasarea inelului interior al unui rulment, la montaje în
“O”.
Deplasarea inelului exterior se realizează cu ajutorul unor pachete de
garnituri de reglaj plasate între capacul de rulment şi carcasă (v. fig. 4.87, fig.
4.88, fig. 4.91 … 4.93) sau prin elemente filetate în capac sau în carcasă.
Garniturile de reglaj se obţin din tablă de alamă şi au diferite grosimi (cuprinse
între 0,1 şi 1 mm), bine stabilite.
Deplasarea inelului interior se realizează, de regulă, cu ajutorul piuliţelor de
rulment (v. fig. 4.87, fig. 4.88, fig. 4.93, fig. 4.94) sau a altor piuliţe înşurubate
pe arbore.
4.3.7.4. Scheme constructive de montaje cu rulmenţi

În figurile 4.85 …4.95 sunt prezentate câteva scheme constructive de
montaje cu rulmenţi, pentru arbori sprijiniţi pe două lagăre.
Schemele prezentate în fig. 4.85...4.88 corespund montajelor cu fixare
axială la un singur capăt. La astfel de montaje, pentru lagărul care fixează axial
arborele se pot utiliza (în funcţie de mărimea sarcinilor radiale şi axiale):
rulmenţi radiali cu bile pe un rând, rulmenţi radiai cu role cilindrice de tip NUP
sau NJ+HJ (rulmenţi cu patru umeri), rulmenţi radiali oscilanţi sau combinaţii de
rulmenţi (rulment axial cu dublu efect şi rulment radial, doi rulmenţi radial-axiali
montaţi în “X” sau în “O” etc.). Pentru lagărul liber axial se pot utiliza rulmenţi
radiali cu bile, cu role cilindrice (cu doi umeri), cu ace, oscilanţi cu bile sau cu
role pe două rânduri.
Montajul prezentat în fig. 4.85 este realizat cu rulmenţi radiali cu bile pe un
rând şi poate prelua sarcini radiale mici-medii şi sarcini axiale mici.
Compensarea eventualelor dilatări ale arborelui se face prin deplasarea relativă,
în lagărul mobil axial, dintre inelul exterior al rulmentului şi carcasă. În figură
este prezentat şi fluxul forţelor axiale în ambele sensuri, de la arbore la carcasă.
În fig. 4.86 este prezentat montajul arborelui de intrare într-un reductor
cilindric cu o treaptă. Montajul este realizat cu rulmenţi radiali cu role cilindrice.
Fixarea axială se face prin rulmentul de tip NUP (cu patru umeri), iar lagărul
mobil foloseşte un rulment de tip N (cu doi umeri) în care pot avea loc deplasări
axiale relative între inelul exterior şi role, în cazul deformaţiei axiale a arborelui.
Montajul este recomandat pentru sarcini radiale mari şi sarcini axiale
neînsemnate.
Lagăre - 439 -
Fig. 4.85
Fig. 4.86
Montajul prezentat în fig. 4.87 este al unui arbore de intrare într-un reductor
cilindric. Sunt utilizaţi doi rulmenţi radial-axiali cu bile, montaţi în “X”, pentru
lagărul care fixează axial arborele şi un rulment radial cu bile pentru lagărul
mobil. Montajul este recomandat pentru sarcini radiale medii şi axiale mici-
medii.
În cazul unor sarcini radiale şi axiale mari, care pot apărea la montajele
arborilor cu pinioane conice în consolă (fig. 4.88), rulmenţii radial-axiali cu bile
se înlocuiesc cu rulmenţi radial-axiali cu role conice, iar rulmentul radial cu bile
se înlocuieşte cu un rulment radial cu role cilindrice (cu doi umeri). Reglajul
rulmenţilor radial-axiali se face prin deplasarea axială a capacului, prin
eliminarea sau adăugarea de garnituri de reglaj (de grosimi bine determinate) sub
capac.
Fig. 4.87
Fig. 4.88
În cazul unor sarcini radiale şi axiale mari, care pot apărea la montajele
arborilor cu pinioane conice în consolă (fig. 4.88), rulmenţii radial-axiali cu bile
se înlocuiesc cu rulmenţi radial-axiali cu role conice, iar rulmentul radial cu bile
Lagăre - 441 -
se înlocuieşte cu un rulment radial cu role cilindrice (cu doi umeri). Reglajul
rulmenţilor radial-axiali se face prin deplasarea axială a capacului, prin
eliminarea sau adăugarea de garnituri de reglaj (de grosimi bine determinate) sub
capac.
Montajele prezentate în fig. 4.89…4.93 corespund schemelor cu fixare
axială la ambele capete. La astfel de montaje se utilizează, de regulă, rulmenţi
identici pentru cele două lagăre. Rulmenţii pot fi radiali (cu bile pe un rând, cu
role cilindrice cu trei umeri, de tip NJ) sau radial-axiali cu bile sau cu role conice.
În fig. 4.89 este prezentat montajul arborelui de ieşire dintr-un reductor
cilindric. Montajul este realizat cu rulmenţi radiali cu bile şi este destinat
preluării de sarcini radiale medii şi sarcini axiale mici. Este prezentat şi fluxul
eventualelor forţe axiale, în ambele sensuri, de la roata dinţată la carcasă.
Fig. 4.89
Pentru preluarea de forţe radiale mari şi forţe axiale neînsemnate, se

recomandă utilizarea rulmenţilor radiali cu role cilindrice de tip NJ (cu trei
umeri). Un astfel de montaj, pentru arborele de intrare într-un reductor cilindric,
este prezentat în fig. 4.90. Dacă în funcţionare apar dilataţii ale arborelui, la
montaj trebuie prevăzut un joc mărit în rulmenţi.
Montajul din fig. 4.91 este al unui arbore de intrare într-un reductor
cilindric coaxial, unul dintre lagăre fiind realizat în interiorul reductorului.
Utilizarea rulmenţilor radial-axiali cu bile este recomandată pentru preluarea de
sarcini radiale medii şi axiale mici-medii. Se pot observa punctele de aplicaţie ale
reacţiunilor din lagăre, obţinute ca intersecţii ale normalelor în punctele de
contact dintre bile şi inele cu axa arborelui. Poziţia acestor normale determină
denumirea de montaj în “X”. Reglarea jocului din rulmenţi se efectuează cu
ajutorul pachetelor de garnituri de reglaj dintre capac şi carcasă.
Fig. 4.90
Fig. 4.91
Lagăre - 443 -
În fig. 4.92 este prezentat montajul în “X” al arborelui intermediar al unui
reductor cilindric cu două trepte. Spre deosebire de montajul anterior, utilizarea
rulmenţilor radial-axiali cu role conice permite preluarea de sarcini radiale şi
axiale mari.
Fig. 4.92
Fig. 4.93
Acelaşi tip de montaj are o construcţie deosebită dacă este utilizat pentru
arbori de intrare în reductoare conice (fig. 4.93). La acestea, montajul este
realizat ca subansamblu separat într-o piesă în formă de pahar. Reglajul jocului
din rulmenţi este realizat cu ajutorul garniturilor de reglaj dintre capacul
montajului şi pahar. Reglajul jocului din angrenajul conic se efectuează, prin

deplasarea axială a întregului subansamblu al pinionului, cu ajutorul garniturilor
de reglaj dintre pahar şi carcasă.
Fig. 4.94
Fig. 4.95
În fig. 4.94 este prezentat un montaj cu fixare axială la ambele capete,

dinspre interior pe inelele exterioare (montaj în “O”), pentru arborele de intrare
într-un reductor conic. Acest montaj, cu rulmenţi radial-axiali cu role conice,
preia sarcini radiale şi axiale mari. Reglajul jocului din rulmenţi este efectuat prin
Lagăre - 445 -
deplasarea inelului interior al rulmentului dinspre capătul de intrare al arborelui,
cu ajutorul piuliţei de rulment. Reglajul jocului din angrenaj se efectuează prin
deplasarea axială a paharului, cu ajutorul garniturilor de reglaj dintre flanşa
paharului şi carcasă. Este prezentat şi fluxul forţelor axiale, în ambele sensuri, de
la pinion la carcasă sau de la capătul de arbore la carcasă. Se pot observa
punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre, obţinute ca intersecţii ale
normalelor la axele rolelor cu axa arborelui. Poziţia acestor normale determină
denumirea de montaj în “O”.
Un montaj mai deosebit, prezentat în fig. 4.95, este cel al arborelui
intermediar al unui reductor cilindric bifurcat în treapta a II-a. La acesta, fixarea
axială se realizează prin intermediul angrenajului bifurcat din treapta a II-a. Forţa
axială de pe roata condusă a treptei I este transmisă la arborele de ieşire printr-
unul din angrenajele treptei bifurcate. Montajul este sprijinit pe lagăre mobile
axial, realizate cu rulmenţi radiali cu role cilindrice de tip N (cu doi umeri).
4.3.8. Ungerea lagărelor cu rulmenţi
Ungerea lagărelor cu rulmenţi se efectuează în scopul micşorării frecărilor

dintre elementele în contact ale rulmentului, pentru a asigura protecţia
anticorosivă, pentru a uniformiza şi evacua căldura degajată şi pentru a micşora
zgomotul produs de rulment în timpul funcţionării.
Lubrifianţii folosiţi sunt uleiuri minerale de calitate superioară, unsori
consistente, iar în cazuri speciale lubrifianţi solizi.
Calitatea lubrifiantului şi intervalul de schimbare a acestuia se stabilesc în
funcţie de mărimea rulmentului, de turaţia arborelui, de sarcina şi temperatura de
funcţionare a lagărului etc.
4.3.8.1. Ungerea cu ulei

Ungerea cu ulei se recomandă în următoarele cazuri:
▪ pentru ungerea lagărelor ai căror rulmenţi funcţionează într-un spaţiu în care se
foloseşte ulei pentru ungerea altor organe în mişcare de rotaţie (reductoare, cutii de
viteze etc.);
▪ pentru ungerea lagărelor la care temperatura de funcţionare este ridicată şi este
necesară evacuarea căldurii degajate;
▪ pentru ungerea lagărelor la care este necesar un control continuu al ungerii;
▪ pentru ungerea lagărelor care necesită înlocuirea uşoară a lubrifiantului;

▪ pentru ungerea lagărelor arborilor de turaţii ridicate.
4.3.8.2. Ungerea cu unsoare consistentă

Se foloseşte în condiţii normale de funcţionare, având avantajul că unsoarea
consistentă poate fi menţinută uşor în lagăr, contribuind, în acest fel, la protejarea
rulmentului împotriva impurităţilor şi a umezelii. Ungerea cu unsoare consistentă
se aplică rulmenţilor montaţi în locuri unde nu există ulei pentru ungerea altor
organe de maşini, când uleiul din baie nu ajunge prin stropire la unii rulmenţi sau
când angrenajele funcţionează cu uzuri însemnate.
Unsoarea cedează lent şi continuu uleiul pe care îl conţine, proces accentuat
de creşterea temperaturii în lagăr. Prin îmbătrânire, unsoarea pierde proprietatea
de ungere şi, ca urmare, trebuie înlocuită, motiv pentru care lagărele unse cu
unsoare trebuie să fie prevăzute cu posibilitatea completării şi înlocuirii acesteia.
Cantitatea de unsoare consistentă necesară ungerii unui lagăr cu rulmenţi se
stabileşte în funcţie de turaţia arborelui, spaţiul liber din rulment umplându-se
complet cu unsoare consistentă, iar cel din carcasă total sau parţial, în funcţie de
raportul dintre turaţia arborelui şi turaţia maximă la care poate funcţiona lagărul
uns cu unsoare consistentă, turaţie indicată în cataloagele de rulmenţi.
4.3.9. Etanşarea lagărelor cu rulmenţi
Durabilitatea lagărelor cu rulmenţi depinde atât de calitatea ungerii cât şi de

eficacitatea dispozitivului de etanşare utilizat.
Rolul dispozitivului de etanşare este să protejeze lagărul împotriva
pătrunderii din exterior a unor corpuri străine (praf, particule metalice, apă) şi să
împiedice scurgerea lubrifiantului din corpul lagărului.
Dispozitivul de etanşare se alege în funcţie de: felul lubrifiantului folosit
(unsoare consistentă sau ulei); sistemul de ungere ales (cu baie de ulei proprie, cu
circulaţie de ulei, prin stropire, prin picurare, cu ceaţă de ulei); condiţiile de
mediu (mediu curat şi uscat, mediu impur şi/sau umed); viteza periferică a
fusului arborelui (mică sau mare); temperatura de funcţionare a lagărului
(normală sau ridicată); construcţia lagărului şi poziţia acestuia în cadrul
ansamblului din care face parte.
Lagăre - 447 -
4.4. APLICAŢII
E4.1.
Să se aleagă rulmenţii pentru condiţiile:
- turaţia la arborele pe care se montează rulmenţii n = 1000 rot/min;
- forţa axială, Fa = FBa→ A = 1000 N;
- forţa radială, Fr = 3000 N;
- diametrul arborelui în zona unde se montează rulmenţii, d = 35 mm,
- durata de funcţionare, Lh = 8000 ore.
În funcţie de diametrul arborelui, din catalogul de rulmenţi

(STAS 3041) se alege rulment radial cu bile pe un rând din
seria 6207, având caracteristicile prezentate în fig. E4.1 şi
tab. E4.1.
În tab. E4.1 s-au făcut următoarele notaţii: d reprezintă
diametrul interior al rulmentului, D – diametrul exterior al
rulmentului, B – lăţimea rulmentului, C r - sarcina radială de bază
dinamică, C0r - sarcina radială de bază statică.
Fig. E4.1
Tabelul E4.1
Dimensiuni rulment Sarcina radială de bază Turaţia limită Simbol rulment
d B D Cr C0r Unsoare Ulei
[mm] [N] [ min −1 ] -
35 17 72 25500 13700 9000 11000 6207
Sarcina radială dinamică echivalentă se determină cu relaţia
P = XFr + YFa = 0,56  3000 + 1,6  1000 = 3280 N.
Fa 1000
= = 0.33e  X = 0,56; Y = 1,6 .
Fr 3000
Fa 1000
= = 0,072  din catalog e = 0,07; X = 0,56; Y = 1,6 .
C0r 13700
Durata de funcţionare în milioane de rotaţii :
p 3
 Cr   25500 
L=  =  = 469,89 milioane de rotaţii.
 P  3280 
p = 3 – pentru rulmenţi cu bile.
Durata de funcţionare în ore:
L  10 6 469,89  10 6
Lh = = = 7831,5 ore Lh impus = 8000h  rulmentul nu
60  n 60  1000
rezistă; sau se poate spune că acest rulment rezistă cu condiţia să fie schimbat după
4000 de ore.
În cazul în care rulmentul nu rezistă, se alege un rulment radial-axial cu bile din aceeaşi
serie de dimensiuni (pentru a nu modifica desenul).
Se alege rulmentul 7207B STAS 7416, având caracteristicile prezentate în tab. E4.2.
Tabelul E4.2
d B D Cr C0r Unsoare Ulei
[mm] [N] [ min −1 ] -
35 17 72 27000 15000 7500 10000 7207B
Pentru rulmenţii radial-axiali individuali
F 1000
P = Fr , pentru a = = 0.33  1,14 şi
Fr 3000
F
P = 0,35 Fr + 0,57 Fa, pentru a > 1,14.
Fr
p 3
C   27000 
Prin urmare L =  r  =   = 729 mil. de rotaţii,
 P  3000 
şi în ore
L  10 6 729  10 6
Lh = = = 12150 ore > Lh impus = 8000 ore.
60  n 60  1000
Rulmentul rezistă pe întreaga durată impusă de funcţionare.
În situaţia că nu rezistă nici acesta, calculul are în vedere schimbarea cu rulmentul
radial – axial cu role conice pe un rând, 30207 A, având d = 35mm, D = 72 mm, B= 17mm,
C0r = 58000 N şi Cr = 49400 N. Se poate uşor observa că dimensiunile de gabarit sunt aceleaşi
ca şi în cazurile precedente: 6207 şi 7207 B.
E4.2.
Să se aleagă rulmentul radial cu role cilindrice pentru condiţiile:
- turaţia la arborele pe care se montează rulmenţii n = 1000 rot/min;
- forţa axială, Fa = FBa→ A = 1000 N;
- forţa radială, Fr = 3000 N;
- diametrul arborelui în zona unde se montează rulmenţii, d = 35 mm,
În funcţie de diametrul arborelui, din catalogul de rulmenţi (STAS 3043) se alege un
rulment radial cu role cilindrice pe un rând seria NU 2207 cu caracteristicile prezentate în
Lagăre - 449 -
fig. E4.2 şi tab. E4.3.
Sarcina radială dinamică echivalentă se determină
cu relaţia
P = Fr = 3000 N, sarcina axială urmând a fi
preluată, în ambele sensuri, în celălalt lagăr.
B
D
F
d
Fig. E 4.2
Tabelul E 4.3
d B D F Cr C0r Unsoare Ulei
[mm] [N] [ min −1 ] -
35 17 72 43,8 48000 51000 9000 11000 NU 2207
Durata de funcţionare este

p 10
C   48000  3
L= r  =  = 10321 milioane de rotaţii.
 P  3000 
p=10/3 – pentru rulmenţi cu role.
Durata de funcţionare în ore este
L  10 6 10321  10 6
Lh = = = 172016 ore Lh = 8000ore  rulmentul rezistă.
60  n 60  1000
E 4.3
Să se aleagă rulmenţii pentru arborele de intrare al unui reductor cilindric
orizontal într-o treaptă, cu dantura înclinată, pentru condiţiile:
- turaţia la arborele pe care se montează rulmenţii nI = 947 rot/min;
- forţa axială la pinion: Fa1 = FBa→ A = 357 N;
- forţa radială la pinion: Fr1 = 503 N;
- forţele radiale în lagăre: în lagărul A, FrA = R A = 920 N; în lagărul B,
FrB = RB = 851 N;
- diametrul arborelui de intrare în zona unde se montează rulmenţii, d = 20 mm,
În funcţie de diametrul arborelui, din catalogul de rulmenţi (STAS 3920) se alege
rulment radial-axial cu role din seria 30204A, având caracteristicile prezentate în
fig. E4.3,a şi tab. E4.4, unde s-au notat cu: d - diametrul interior al rulmentului,
D – diametrul exterior al rulmentului, B – lăţimea rulmentului, C r - sarcina radială de
bază dinamică, C0r - sarcina radială de bază statică.
Fr1
Fa1
A B
B
D
Da
da
d
F’aA F’aB
a RA RB
C
T F’rB + Fa1- F’aA
a b
Fig. E4.3
Tabelul E4.4
Dimensiuni rulment Sarcina radială de bază
d D B C T a Cr C0r e Y Y0 Simbol rulment
[mm] [N]
20 47 14 12 15,25 11 26000 29000 0,35 1,7 0,9 30204A
Calculul forţelor axiale totale din lagăre

R 920 R 851
'
FaA = 0,5 A = 0,5 = 271 N; FaB '
= 0,5 B = 0,5 = 250 N; Fa1 = 357 N.
Y 1,7 Y 1,7
Stabilirea forţelor axiale totale din lagăre (fig.E4.3,b):
Fa1 + FaB'
= 357 + 250 = 607 N  FaA '
= 271 N.
Fa At = FaA
'
+ ( Fa1 + FaB
'
− FaA
'
) = Fa1 + FaB
'
= 357 + 250 = 607 N.
FaBt = FaB
'
= 250 N.
Verificarea rulmenţilor
F 607
Lagărul A: a At = = 0,65 e = 0,35
RA 920
Sarcina dinamică echivalentă:
PA = f p  (V  X  R A + Y  FaAt ) = 1,16(1  0,4  920 + 1,7  607) = 1624 N,
f p = 1,16 ; V = 1 ; X = 0,4 .
Durabilitatea rulmentului în milioane de rotaţii:
p
C 
3, 33
 26000 
L =  r  =   = 10247 milioane de rotaţii,
 PA   1624 
unde p = 10 / 3 = 3,33 pentru rulmenţi cu role.
Durata de funcţionare asigurată (Durabilitatea rulmentului in ore):
10 6  Lhdat 10 6  10000
Lh = = = 180341 ore  Lh = 10000 ore de funcţionare
60  n I 60  947
Lagăre - 451 -
indicate în tema de proiectare.  Rulmentul rezistă.
E 4.4
Să se proiecteze montajul cu rulmenţi pentru arborele intermediar al unui reductor
conico-cilindric cunoscând:
- forţa radială din lagărul C, FrC = RC = 3475 N;
- forţa radială din lagărul D, FrD= RD =3210 N;
- forţa axială Fa C = Fa3 − Fa 2 = 1830 − 750 = 1080 N, preluată de lagărul C
- turaţia de funcţionare a arborelui nII =1150 rot/min.
- diametrul arborelui intermediar dII = 32 mm
- durata de funcţionare impusă Lh=8000 ore
Etape de calcul
1. Alegerea tipului de montaj
Se alege montaj cu rulmenţi cu fixare axială la ambele lagăre la exterior, reprezentat
simplificat în fig. 4.34,b.
2. Alegerea rulmenţilor din fiecare lagăr
Pentru tipul de montaj ales, iniţial se alege – pentru fiecare lagăr – câte un rulment
radial cu bile pe un rând. Din catalogul de rulmenţi, pentru diametrul fusului
arborelui d=30 mm, se alege rulmentul 6306, cu următoarele dimensiuni şi
caracteristici: - d = 30 mm; D = 72 mm; B = 19 mm; rsmin=1,1 mm - Cr = 28100 N;
C0r = 14600 N; nlim= 11000 rot/min, pentru ungere cu ulei
3. Verificarea montajului cu rulmenţi, după capacitatea dinamică de încărcare
Pentru lagărul C
- stabilirea factorului e
FaC 1080
= = 0,074 ,
C0 r 14600
funcţie de care din catalogul de rulmenţi rezultă e= 0,27
şi X= 0,56; Y =1,6, pentru rulmenţi cu joc radial normal
- stabilirea zonei în care se găseşte încărcarea
rulmentului
FaC 1080
= = 0,311 >e=0,27, rulmentul se găseşte în Fig. E4.4
FrC 3475
zona a II-a, unde nu se poate neglija influenţa forţei axiale asupra sarcinii dinamice
echivalente (v.fig. E4.4)
- sarcina dinamică echivalentă
PC = f p (VXFrC + YFaC ) = 1,16  (1  0,56  3475 + 1,6  1080) = 4262 N,
unde V=1,0, inelul interior fiind rotitor
- durabilitatea rulmentului
60n II Lh 60  1150  8000
L= = = 552 mil.rot.
10 6 10 6
- capacitatea dinamică de încărcare necesară
Cr necesarC = PC L = 4262 3 552 = 34960 N > Cr catalog =28100 N.

p
Concluzii:
- Lagărul C este cel mai încărcat lagăr, deci nu este necesară verificarea lagărului D
- Este necesară alegerea altor rulmenţi pentru lagărele arborelui intermediar.
Alegerea rulmenţilor din fiecare lagăr

Pentru tipul de montaj ales se alege – pentru fiecare lagăr – câte un rulment radial–
axial cu role conice pe un rând. Din catalogul de rulmenţi, pentru diametrul fusului
arborelui d=30 mm, se alege rulmentul 30206A, cu următoarele dimensiuni şi
caracteristici: d=30 mm; D=62 mm; B=16 mm; C=14 mm; T=17,25 mm; r=1,0 mm;
a=14 mm; Cr=38300 N; e=0,37; X=0,4; Y=1,6; C0r=48000 N;
Verificarea montajului cu rulmenţi, după capacitatea dinamică de încărcare
- stabilirea forţelor axiale
suplimentare
F
FaC' = 0,5 rC =
Y
3475
= 0,5 = 1085 N
1, 6 Fig. E 4.5
F
'
FaD = 0,5 rD =
Y
3210
= 0,5 = 1005 N
1, 6
- stabilirea forţelor axiale totale din lagăre
Fa + FaD'
= 1080 + 1005 = 2085 N > FaC '
= 1085 N
FatC = FaC
'
(
+ Fa + FaD
'
− FaC
'
)
= Fa + FaD
'
= 1080 + 1005 = 2085 N
FatD = FaD'
= 1005 N
Pentru lagărul C
- stabilirea zonei în care se găseşte încărcarea rulmentului
FatC 2085
= = 0,6 > e=0,37, rulmentul se găseşte în zona a II-a unde nu se poate
FrC 3475
neglija influenţa forţei axiale asupra sarcinii dinamice echivalente
- sarcina dinamică echivalentă
PC = f p (VXFrC + YFatC ) = 1,16  (1  0,4  3475 + 1,6  1080) = 3615 N,
unde V=1,0, inelul interior fiind rotitor
- durabilitatea rulmentului
60n II Lh 60  1150  8000
L= = = 552 mil.rot.
10 6 10 6
- capacitatea dinamică de încărcare necesară
Cr necesarC = PC L = 3615 3,33 552 = 24072 N < Cr catalog =38300 N.
p
- durabilitatea asigurată de rulment

Lagăre - 453 -
p
C 
3,33
 38300 
L =  r  =   = 2590 mil.rot.
 PC   3615 
- durata de funcţionare asigurată
10 6 L 10 6  2590
Lh = = = 37535 ore
60n 60  1150
ANEXA 4.1 – Rulmenţi radiali cu bile (extras din STAS 3041)
Factorii X si Y pentru joc radial normal

Fa/Fr  e Fa/Fr > e
Fa/Co e
X Y X Y
0,025 0,22 1 0 0,56 1,2
0,04 0,24 1 0 0,56 1,8
0,07 0,27 1 0 0,56 1,6
0,13 0,31 1 0 0,56 1,4
0,25 0,37 1 0 0,56 1,2
0,5 0,44 1 0 0,56 1
n10, Fr>0, Fa>0 n<10, Fr>0, Fa>0

Sarcina radială dinamică echivalentă: Sarcina radială statică echivalentă
P=XFr+YFa [KN] P0=0,6 Fr +0,5Fa [KN], când Fa/Fr > 0,8
Dacă P0r= Fr, se consideră Fa/Fr  0,8

C0r=S0P0r [KN]. S0=1...1,6.
Sarcina radială de
d D B Turaţia limită
bază
Simbol rulment
Cr C0r Unsoare Ulei
[mm]
[KN] [rot/min]
26 8 4,55 1,70 28000 34000 6000
10 30 9 5,00 2,24 26000 32000 6200
35 11 8,10 3,00 20000 26000 6300
28 8 5,10 2,04 26000 32000 6001
12 32 10 6,95 2,65 22000 28000 6201
37 12 9,65 3,65 19000 24000 6301
32 9 5,60 2,50 22000 28000 6002
15 35 11 7,80 3,25 19000 24000 6202
42 13 11,40 4,65 17000 20000 6302
35 8 6,10 2,75 20000 26000 16003
35 10 6,00 2,80 20000 26000 6003
17 40 12 9,50 4,15 17000 20000 6203
47 14 13,50 5,60 16000 19000 6303
62 17 22,90 11,80 12000 15000 6403
42 8 6,95 3,55 17000 20000 16004
42 12 9,50 4,40 17000 20000 6004
20 47 14 12,70 5,70 15000 18000 6204
52 15 15,90 7,80 13000 16000 6304
72 19 30,50 12,90 10000 13000 6404
Lagăre - 455 -
ANEXA 4.1 (continuare)

Sarcina radială de
d D B Turaţia limită
bază
Simbol rulment
Cr C0r Unsoare Ulei
[mm]
[KN] [rot/min]
47 8 7,20 4,10 15000 18000 16005
47 12 10,00 5,10 15000 18000 6005
25 52 15 14,00 6,95 12000 15000 6205
62 17 22,40 10,10 11000 14000 6305
80 21 36,00 16,60 9000 11000 6405
55 9 11,20 5,90 12000 15000 16006
55 13 12,70 6,95 12000 15000 6006
30 62 16 19,30 9,80 10000 13000 6206
72 19 28,10 14,60 9000 11000 6306
90 23 42,50 20,00 8500 10000 6406
62 9 12,20 7,05 10000 13000 16007
62 14 15,90 8,50 10000 13000 6007
35 72 17 25,50 13,70 9000 11000 6207
80 21 33,50 16,60 8500 10000 6307
100 25 55,00 26,50 7000 8500 6407
68 9 13,30 7,80 9500 12000 16008
68 15 16,80 9,30 9500 12000 6008
40 80 18 29,00 15,60 8500 10000 6208
90 23 41,00 22,40 7500 9000 6308
110 27 63,00 31,50 6700 8000 6408
75 10 15,60 9,30 9000 11000 16009
75 16 20,00 12,50 9000 11000 6009
45 85 19 32,50 17,60 8000 9500 6209
100 25 52,70 30,00 6700 6000 6309
120 29 76,10 39,00 5600 6700 6409
80 16 20,80 13,7 8500 10000 6010
50 90 20 35,10 19,60 7000 8500 6210
110 27 62,00 32,5 6000 7000 6310
90 18 28,10 17,00 7500 9000 6011
55 100 21 43,60 25,00 6300 7500 6211
120 29 71,50 41,50 5300 6300 6311
95 18 29,00 20,00 7000 8500 6012
60 110 22 47,50 28,00 6000 7000 6212
130 31 81,50 45,00 5000 6000 6312
ANEXA 4.2 – Rulmenţi radial-axiali cu bile pe un rând (extras din STAS 7416)
Sarcina radială dinamică echivalentă

P=Fr [KN], pentru Fa/Fr1,14
P=0,35Fr+0,57Fa, pentru Fa/Fr>1,14
Sarcina radială statică echivalentă

P0=0,5 Fr +0,26Fa [KN]
Dacă P0< Fr, se consideră P0=Fr
Sarcina radiala de Turaţia limită

d, D, B, a, Simbol
bază [rot/min]
mm mm mm mm rulment
Cr, KN C0r, KN Unsoare Ulei
10 30 9 13 5 2,15 19000 28000 7200B
12 32 10 14 7 3 17000 24000 7201B
35 11 16 8 3,65 16000 22000 7202B
15
42 13 19 12 5,5 15000 20000 7302B
40 12 18 10 4,8 14000 19000 7203B
17
47 14 21 15 7,2 12000 17000 7303B
47 14 21 13,3 6,55 11000 16000 7204B
20
52 15 23 18 9 10000 15000 7304B
52 15 24 14,6 8 9500 14000 7205B
25
62 17 27 25 13 8500 12000 7305B
62 16 27 20,3 11 8500 12000 7206B
30
72 19 31 31,2 17 7500 10000 7306B
72 17 31 27 15 7500 10000 7207B
35
80 21 35 36,5 20,5 7000 9500 7307B
80 18 34 32 20 6700 9000 7208B
40
90 23 39 50 26 6300 8500 7308B
85 19 37 36 22,8 6300 8500 7209B
45
100 25 43 59 34,5 5600 7500 7309B
90 20 39 37,5 25 5600 7500 7210 B
50
110 27 47 68 41 5000 6700 7310 B
100 21 43 46,2 28,5 5300 7000 7211 B
55
120 29 52 78 49 4500 6000 7311B
110 22 47 56 36 4800 6300 7212 B
60
130 31 56 90 56 4300 5600 7312B
Lagăre - 457 -
ANEXA 4.3 – Rulmenţi radial-axiali cu role conice pe un rând (extras din STAS 3920)
Sarcina radială dinamică echivalentă

P=Fr [KN], pentru Fa/Fre
P=0,4Fr+YFa, pentru Fa/Fre
Sarcina radială statică echivalentă
P0=Fr [KN], pentru Fa/Fr1/(2Y0)
P0=0,5 Fr +Y0Fa [KN], pentru Fa/Fr>1/(2Y0)
Dacă P0< Fr, se consideră P0=Fr
Sarcina radială de bază

d, D, B, C, T, a, Simbol
mm mm mm mm mm mm Cr, C0r, rulment
e Y Y0
KN KN
15 42 13 11 14,25 9 21,5 0,28 2,1 1,1 22 30302A
40 12 11 13,25 10 18 0,35 1,7 0,9 19,5 30203A
17
47 14 12 15,25 10 26 0,28 2,1 1,1 27,2 30303A
47 14 12 15,25 11 26 0,35 1,7 0,9 29 30204A
20 52 15 13 16,25 11 32 0,3 2 1,1 37,4 30304A
52 21 18 22,25 14 42 0,3 2 1,1 50 32304A
52 15 13 16,25 12 29,5 0,37 1,6 0,9 36 30205A
25 62 17 15 18,25 13 41 0,3 2 1,1 48 30305A
62 24 20 25,25 15 56,2 0,3 2 1,1 68 32305A
62 16 14 17,25 14 38 0,37 1,6 0,9 48 30206A
30 72 19 16 20,75 15 53 0,31 1,9 1,1 65 30306A
72 27 23 28,75 18 72,3 0,31 1,9 1,1 97 32306A
72 17 15 18,25 15 49,4 0,37 1,6 0,9 58 30207A
35
80 21 18 22,75 16 68,2 0,31 1,9 1,1 83 30307A
80 18 16 19,75 16 58,5 0,37 1,6 0,9 70 30208A
40
90 23 20 25,25 19 81 0,35 1,7 0,9 105 30308A
85 19 16 20,75 18 63 0,4 1,5 0,8 83 30209A
45
85 23 19 24,75 20 75 0,4 1,5 0,8 103 32309A
90 20 17 21,75 19 70,5 0,43 1,4 0,8 95 30210A
50
90 23 19 24,75 21 76,5 0,43 1,4 0,8 106 32310A
100 21 18 22,75 20 84,5 0,4 1,5 0,8 112 30211A
55
100 25 21 26,75 22 99 0,4 1,5 0,8 138 32311A
110 22 19 23,75 22 91,5 0,4 1,5 0,8 122 30212A
60
110 28 24 29,75 24 120 0,4 1,5 0,8 170 32312A
ANEXA 4.4 – Recomandă de utilizare a tipurilor de rulmenți (sursa: SKF) )
Lagăre - 459 -
ANEXA 4.5 – Scheme de calcul pentru verificarea montajelor cu rulmenți radial-axiali cu

bile (sursa: URB) )
ANEXA 4.6. – Scheme de calcul pentru verificarea montajelor cu rulmenți radial-axiali cu

role conice (sursa: URB) )
5. ETANŞĂRI
5.1. GENERALITĂŢI. CARACTERIZARE. CLASIFICARE
Etanşările reprezintă un element sau un ansamblu de elemente a căror

funcţie este de închidere cât mai ermetică a unui spaţiu conţinând un mediu sub
presiune, separarea a două sau mai multe spatii aflate sub presiuni diferite,
respectiv protecţia etanşă a unor spaţii conţinând lubrifianţi împotriva pierderii
acestora sau împotriva pătrunderii unor corpuri străine.
De eficacitatea sistemului de etanşare depinde fiabilitatea organelor de
maşini care funcţionează în spaţiul etanşat.
Condiţiile de funcţionare impun, în primă fază, tipul de etanşare, atât ca
principiu de funcţionare cât şi ca soluţie constructivă. Pe lângă eficacitatea
Etanşări
Fixe Mobile
cu garnitură
Fără contact Cu contact
fără garnitură
- interstiţiu
- canale Translaţie Rotaţie
- labirint
- inel centrifugal
- segmenţi - inel alunecător
- inel profilat şi - inel profilat şi
manşetă manşetă
- presetupă.
Fig. 5.1
etanşării, un rol important îl are existenţa şi parametrii mişcării relative între

elemente, cât şi tipul mişcării relative (de translaţie sau de rotaţie). De asemenea
este interesantă presiunea existentă în spaţiul de etanşat, deformaţiile elastice ale
elementelor în timpul funcţionării, jocurile dintre piese, deformaţiile termice
cauzate de modificarea temperaturii în timpul funcţionării. Totodată, pentru
etanşările sistemelor mecanice în mişcare este interesantă turaţia/frecvenţa
mişcării elementului mobil.
Un sistem de etanşare eficient trebuie să îndeplinească câteva cerinţe
esenţiale, cum ar fi: etanşeitate bună, fiabilitate, durabilitate, montare şi
demontare uşoară, întreţinere simplă, rezistenţă mecanică şi chimică,
conductibilitate termică bună, pierderi de putere mici, compatibilitate cu mediul
etanşat etc. De remarcat este faptul că nu există sisteme elementare care să
corespundă integral cerinţelor tehnice de funcţionare, utilizându-se sisteme
combinate.
În figura 5.1 se prezintă o clasificare a etanşărilor, iar în tabelul 5.1 se
prezintă condiţiile în care se pot utiliza aceste etanşări.
Tabelul 5.1
Condiţiile în care se
Tipul etanşării
poate utiliza etanşarea
Etanşarea fixă (fără/cu garnitură)
- fără garnitură (suprafeţe plane/conice)
- etanşare
p relativ perfectă
- cu garnitură
F
pe
p p
b
Dm
Etanşări - 463 -
Condiţiile în care se poate
Tipul etanşării
utiliza etanşarea
Etanşările mobile fără contact cu interstiţiu - viteza fluidului este
sub 2-3 m/s
- uzura este
redusă/cvasi-
inexistentă
- precizie ridicată
Etanşările mobile fără contact cu fantă şi renuri/şicane
- pentru orice viteză a
fluidului
- temperatură
nelimitată
- presiune 0,3-0,4
MPa
- precizie ridicată
cu canale circulare cu canale - uzură redusă
dreptunghiulare
Etanşările mobile cu contact radiale cu segmenţi
- viteza fluidului < 14 m/s
- temperatură < 1200 – 1400 0C
- presiunea 0,3-0,4 MPa
- etanşare satisfăcătoare
- uzură moderată
Etanşările mobile cu contact radiale cu inel profilat

şi manşetă
- presiunea < 600 MPa
- etanşare perfectă/
satisfăcătoare
- uzură ridicată
Etanşările mobile cu contact radiale cu presetupă

- presiunea <500-600MPa
- uzură moderată/ridicată
Condiţiile în care se poate
Tipul etanşării
utiliza etanşarea
Etanşările mobile cu contact axiale simple
- pentru orice viteză a fluidului

- presiunea <500-600MPa
- uzură moderată
5.2. MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA

ETANŞĂRILOR
Sistemele de etanşare, indiferent de soluţia constructivă, conţin cel puţin un

element activ-garnitura. Materialele pentru garniturile de etanşare trebuie să
prezinte multiple proprietăţi pentru a face faţă condiţiilor de lucru ale etanşării.
Nu de puţine ori proprietăţile cerute sunt contradictorii, ceea ce face ca alegerea
materialului optim să fie o problemă dificilă. Proprietăţile materialelor pentru
garniturile de etanşare se definesc prin caracteristici generale de rezistenţă
mecanică, caracteristici mecanice specifice şi o serie de caracteristici speciale
legate de îmbătrânire, contracţia şi umflarea în contact cu diferite medii etc.
Principalele proprietăţi luate în considerare la alegerea materialelor pentru
garniturile de etanşare sunt:
Caracteristici de rezistenţă
- rezistenţa la tracţiune- este necesară numai în cazuri foarte rare, întrucât
soluţiile constructive folosite evită solicitarea garniturii la tracţiune.
- rezistenţă la compresiune - joacă un rol secundar, fiind necesară numai în cazul
etanşărilor statice în condiţii statice.
- rezistenţă la deformare - determină capacitatea materialului garniturii de a se
adapta la formele suprafeţelor de etanşare.
- rezistenţa la oboseală - constituie o calitate importantă, mai ales în cazul
instalaţiilor unde apar vibraţii.
- limita de curgere - curgerea poate avea loc la montaj sau în timpul funcţionării
şi deci vor trebui considerate ambele limite: limita de curgere la compresiune şi
limita de curgere în timp.
Etanşări - 465 -
- module de elasticitate - se iau în considerare atât la temperatura de montaj cât şi
la temperatura de lucru.
- duritatea - este în directă legătură cu modulele de elasticitate.
- rezistenţa la uzură - este o proprietate foarte importantă la garniturile de contact
în mişcare. În funcţie de această calitate se apreciază durabilitatea garniturii.
Caracteristici tribologice. Pentru garniturile de contact este de o mare
importanţă coeficientul de frecare şi mai ales comportarea lui la diferite
temperaturi, viteze şi condiţii de ungere.
Stabilitatea chimică. Una din cauzele diversităţii materialelor pentru garnituri
este tocmai stabilitatea chimică adică imunitatea structurală a garniturii faţă de
mediul respectiv. Astăzi există pentru fiecare mediu tehnologic câte un material
adecvat.
Impermeabilitate. Poate fi dată de însăşi structura materialului sau se poate
obţine prin măsuri de impermeabilizare ulterioare.
Dilataţia termică. Coeficientul de dilatare termică al materialului are o
importanţă deosebită prin faptul că la garniturile cu contact se modifică ajustajul
de montaj, iar la cele fără contact se modifică interstiţiul.
Stabilitatea termică. Pentru fiecare material exista un domeniu de temperaturi
în care acesta îşi păstrează nemodificate proprietăţile de bază.
Prelucrabilitatea. Această proprietate este importantă datorită calităţii impuse
suprafeţelor garniturilor.
Materialele folosite pentru construcţia garniturilor de etanşare sunt foarte
diferite, atât din punct de vedere al proprietăţilor cât şi din punct de vedere al
compoziţiei chimice, începând cu hârtia şi terminând cu materialele plastice de
ultimă generaţie. Din această largă gamă se remarcă o serie de materiale mai des
utilizate.
• Hârtia şi cartonul
Se folosesc destul de des la garnituri statice atât la presiuni mici cât şi la presiuni
mari. Hârtia simplă se foloseşte mai rar. Pentru îmbunătăţirea proprietăţilor sale
se impregnează cu gelatină, ulei, răşini sau latex din cauciuc. Impregnarea cu ulei
îmbunătăţeşte mult proprietăţile.
• Pielea
Proprietăţile şi performanţele pielii diferă după modul de tăbăcire. Pielea tăbăcită
cu tananţi vegetali are proprietăţi superioare faţă de cea tratată cu agenţi chimici.
Rezistă la uleiuri minerale, benzina, lichide cu conţinut de acid carbonic şi sulf.
Se foloseşte atât la garnituri în mişcare, cât şi la cele statice. Datorită faptului că

pielea simplă este poroasă, se utilizează impregnarea cu ceară, materie plastică
lichidă sau răşini, ceea ce duce la lărgirea domeniilor de folosire.
• Fibrele vegetale
Se folosesc cânepa, iuta, bumbacul, inul, fibrele de urzici. Sunt utilizate mai ales
la executarea garniturilor moi. Principalele calităţi sunt: flexibilitatea şi rezistenţa
ridicată la tracţiune. Se folosesc impregnate cu substanţe de etanşare. O mare
răspândire o au garniturile din pâslă - confecţionată din fibre vegetale neţesute şi
neîmpletite.
• Pluta
Este formată din celule mici umplute cu aer şi legate între ele printr-un liant
natural. Greutatea specifică este între 228 şi 480 Kg/m3. Rezistenţa la tracţiune
este direct proporţională cu greutatea specifică, în timp ce compresibilitatea este
invers proporţională cu aceasta. Are proprietatea de a se comprima fără a se lărgi
lateral. Este impermeabilă faţă de lichide la joasă presiune şi permeabilă pentru
gaze. Rezistă până la temperaturi de maximum 70oC. Prezintă coeficient de
frecare mare, conductivitate termică redusă, afinitate la mucegaiuri, corodanţă
pentru unele aliaje pe bază de aluminiu şi magneziu. Se foloseşte la suprafeţe de
etanşare cu denivelări mari, având capacitatea de a le prelua.
• Azbestul
Este utilizat pe scară largă, dar în general numai în compoziţia unor garnituri
mixte, din cauza slabei capacităţi de etanşare (fiind mineral). Are rezistenţă
mecanică scăzută. La temperaturi scăzute se foloseşte în combinaţie cu fibre
textile iar la temperaturi ridicate în combinaţie cu fire de cupru. Peste 500oC
rezistenţa sa scade rapid, datorită eliminării apei de cristalizare, iar la 750oC
începe descompunerea. Asbestul apare sub două aspecte: crizotilul (asbestul alb)
şi crocidulitul (asbestul albastru). La presiuni mari se utilizează ţesături din
asbest impregnate cu o dispersie de teflon, ce se livrează sub formă de plăci sau
piese finite. De remarcat este faptul că asbestul prezintă un grad ridicat de
toxicitate pentru om şi în prezent nu se mai permite utilizarea acestuia la
confecţionarea garniturilor de etanşare.
• Cauciucul
Diferitele tipuri de cauciuc utilizate pentru garniturile de etanşare se diferenţiază
după proprietăţile lor de bază, cele mai importante fiind: duritate, elasticitate,
rezistenţa la rupere, rezistenţa la îmbătrânire, friabilitatea, comportarea la
Etanşări - 467 -
temperaturi extreme (joase sau înalte), rezistenţa la uzură, permeabilitate la gaze
şi abur. În scopuri de etanşare se utilizează, în principal, următoarele tipuri de
cauciucuri:
- cauciucul natural - este folosit rar deoarece nu rezistă la temperaturi ridicate.
- cauciucul sintetic - se folosesc multe tipuri, cele mai importante fiind:
- Buna S - care are proprietăţi asemănătoare cu ale cauciucului natural.
Sensibilitatea faţă de hidrocarburi este redusă, îmbătrânirea la temperaturi
ridicate este lentă, prezintă sensibilitate ridicată la hidrocarburi;
- Buna N - are elasticitate scăzută, este rezistent la hidrocarburi, lumină şi la
uzură. Domeniul de utilizare: între (- 25oC şi +90oC);
- neopren - are sensibilitate scăzută la hidrocarburi, rezistenţă bună la substanţe
refrigerente, rezistenţă scăzută la uzură;
- tioplast– confecţionat prin policondensare, prezintă rezistenţă bună faţă de
hidrocarburi, rezistenţă faţă de ozon, impermeabilitate la gaze. Are stabilitate
scăzută în prezenţa acizilor şi bazelor;
- cauciuc siliconic - este singurul material elastic care poate fi folosit în
intervalele de temperatură de (-90oC; +250oC). In acest domeniu modificările
proprietăţilor sale sunt foarte reduse. Are rezistenţă mare faţă de intemperii,
ozon, lumină, hidrocarburi, uzură. Poate absorbi ulei fără efecte de umflare.
• Masele plastice
Reprezintă o importantă clasă de materiale pentru garnituri de etanşare. Se
folosesc cu precădere materialele termoplaste - nu se întăresc la temperaturi
ridicate.
Dintre caracteristicile mecanice sunt de remarcat: rezistenţa la încovoiere relativ
mică, modulul de elasticitate transversal redus, duritatea scăzută. Pentru garnituri
dinamice, se recurge la o durificare superficială care conferă o rezistenţă la uzură
mai mare.
Printre cele mai utilizate materiale plastice se numără:
- polietilena- este o masă plastică tenace, având caracteristici mecanice
apropiate de cele ale plumbului. Îşi păstrează flexibilitatea la temperaturi
scăzute şi este foarte rezistentă la acizi şi baze. Se utilizează la garnituri
statice şi dinamice care nu au presiuni mari de contact;
- policlorura de vinil - este foarte rezistentă la acizi, benzine şi uleiuri. Are
conductivitate termică scăzută, rezistenţă mecanică bună, rezistenţă la uzură
bună. Temperatura maximă de utilizare este de 60°C;
- poliamidele - se disting printr-o tenacitate şi o rezistenţă ridicate. Poliamidele

superioare (perlon, nylon) au proprietăţi tribologice foarte bune, sunt
rezistente la alcool şi hidrocarburi;
- teflonul - sau politetrafluoretilena, prezintă o serie de avantaje deosebite:
rezistenţa ridicată faţă de cloruri, esteri, acizi, alcalii; nu este hidrofob; se
poate utiliza până la 260°C, fragilitate scăzută (apare sub -180°C), foarte
bune proprietăţi tribologice, rezistenţă la şocuri electrice (se volatilizează
fără a se carboniza). Se remarcă şi nişte dezavantaje, care în unele situaţii pot
deveni insurmontabile: are duritate ridicată, prezintă deformaţii remanente,
peste 350°C se descompune emanând gaze toxice. Garniturile din teflon
simplu se folosesc numai în cazuri speciale, la presiuni foarte mari.
• Metalele
Se folosesc în special metale cu proprietăţi tribologice. Printre cele mai utilizate
metale sunt:
- plumbul - pentru garnituri plate şi în formă de manşon;
- aluminiul- este folosit mai ales la presiuni relativ mici. Se oxidează, formând
un strat protector, care este atacat numai de acizi şi baze puternice;
- cuprul - se foloseşte la presiuni relativ mici. Nu se recomandă utilizarea lui în
contact cu piese din oţel, existând pericolul apariţiei fenomenului de
electroliză;
- oţelul - se utilizează în special oţeluri aliate cu vanadiu, crom, şi wolfram, cu
durităţi mari şi rezistente la uzură;
- argintul - are o rezistenţă la coroziune deosebită, ceea ce îl face utilizabil în
cazuri speciale;
- platina - se foloseşte până la temperaturi de 1300°C, în medii în care nici un
alt metal nu rezistă la coroziune.
5.3. ETANŞĂRI FIXE
Etanşările fixe realizează etanşarea elementelor componente ale

subansamblelor/ansamblelor între care nu există mişcare relativă. Etanşările fixe
pot fi realizate cu sau fără elemente intermediare.
Etanşări - 469 -
5.3.1. Etanşări fixe cu element intermediar
Etanşările fixe cu elemente intermediare se utilizează la etanşarea capacelor

de reductoare, etanşarea conductelor, robineţilor, cazanelor. Elementul
intermediar este o garnitură plată (fig. 5.2) sau profilată (fig. 5.3), care poate avea
diverse forme constructive. Materialele utilizate pentru etanşările cu garnitură pot
fi moi (cauciuc, plută) sau tari (metalice: aluminiu, cupru, oţel). Garnitura se
strânge între elementele etanşate, astfel ca în exploatare să rămână pe garnitură o
a b c
Fig. 5.2
Fig. 5.3
presiune suficientă pentru păstrarea etanşeităţii. În figura 5.2, a este prezentată

forma unei garnituri plate, în fig. 5.2, b sunt prezentate câteva exemple de montaj
în cazul prelungirii sau adăugării unor elemente, ţevi, prin care circulă un fluid
sub presiune. În fig. 5.2, d se prezintă un exemplu de utilizare a unei etanşări cu
garnitură plată la asamblarea dintre capacele de rulment şi carcasă.
Garniturile profilate sunt prezentate în figura 5.3, etanşarea realizându-se
prin deformarea lor elastică. Se execută, de obicei, din cauciuc (v. fig. 5.3, a) sau
din alte materiale, având forme uşor deformabile, de exemplu sub forma de
şnururi de secţiuni diferite (v. fig. 5.3,b), care se montează în canale cu adâncimi
mai mici decât dimensiunea garniturii pe direcţia de strângere, dar cu lăţimi mai
mari, pentru a asigura spaţiul necesar deformării garniturii.
5.3.2. Etanşări fixe cu contact fără elemente intermediare
La etanşările fixe fără elemente intermediare, etanşarea se realizează prin

contactul direct al pieselor asamblate, contactul fiind după o suprafaţă plană/
conică/ contact liniar (fig. 5.4), ceea ce impune ca suprafeţele care vin în contact
să fie prelucrate foarte fin, realizându-se ajustaje semilibere sau cu strângere
uşoară.
Fig. 5.4
În exploatare, forţa de apăsare a pieselor în contact este necesar să asigure o

presiune mai mare decât presiunea fluidului din instalaţie. Etanşările pe suprafeţe
conice se folosesc la buşoanele de golire a băilor de ulei din construcţia
transmisiilor mecanice, autovehiculelor, fitingurilor pentru asamblarea
conductelor (fig. 5.5) şi la robineţi (fig. 5.6).
Etanşări - 471 -
Fig. 5.5 Fig. 5.6
5.4. ETANŞĂRI MOBILE
Etanşările mobile realizează etanşarea între spaţii aflate la presiuni diferite,

regimuri de ungere diferite, împotriva scurgerii lichidului de ungere din baia de
ulei sau pentru oprirea pătrunderii impurităţilor. Etanşările mobile sunt: cu
contact direct între elementele aflate în mişcare, ţinând cont şi de felul mişcării
dintre elemente: rotaţie sau translaţie şi fără contact între acestea.
5.4.1. Etanşări mobile cu contact
5.4.1.1. Etanşări mobile cu contact pentru mişcarea de rotaţie

Etanşările cu contact pot fi: cu inel de pâslă (fig. 5.7), cu manşetă de rotaţie
(fig. 5.8, fig. 5.13) şi cu inele O (fig. 5.11).
Etanşările cu inele de pâslă se folosesc în condiţii obişnuite de lucru,
îndeosebi în cazul lubrifierii cu unsoare consistentă, deoarece sunt simple şi
ieftine.
Utilizarea inelelor de pâslă este limitată de viteza periferică a arborelui şi de
temperatura de lucru a ansamblului din care acestea fac parte.
Viteza periferică a arborelui în dreptul inelului nu trebuie să depăşească
5 m/s, iar în condiţii speciale (suprafaţa fusului arborelui prelucrată fin – lustruită
şi inelul executat din pâslă de calitate superioară) poate ajunge la 7 ÷ 9 m/s,
temperatura maximă de lucru a inelului fiind de 900C. La etanşarea mediilor

acide/bazice nu se recomandă utilizarea inelelor de pâslă.
a b c
G G
d
Fig. 5.7
Pentru a mări eficacitatea inelelor de pâslă şi pentru a micşora frecarea pe

suprafaţa pe care sunt apăsate, înainte de montare, acestea se îmbibă într-o soluţie
fierbinte, la temperatura de (70oC…80oC) în ulei şi parafină.
În zona în care se montează inelul de pâslă, arborele trebuie să aibă
duritatea de minimum 45 HRC sau să fie cromat dur şi lustruit. Se mai are în
vedere ca bătaia radială a arborelui în dreptul inelului de pâslă să nu depăşească
0,1 mm – la viteze periferice de până la 5 m/s şi 0,06 mm la viteze periferice
între 5 ÷ 9 m/s.
Etanşări - 473 -
Inelele de pâslă (fig. 5.7, a) şi locaşurile acestora (fig. 5.7, b) sunt
standardizate (STAS 6577 – Anexa A 5.1, Anexa A 5.2). Inelele de pâslă, de
secţiune dreptunghiulară, se montează, cu strângere, într-un canal de secţiune
trapezoidală, strunjit în capacul lagărului sau direct în corpul acestuia; după
montare inelul ia forma canalului (fig. 5.7, c şi d). Coeficienţii de frecare sunt
mari şi în cazul în care inelele sunt unse,   0,15 , ceea ce determină folosirea
unui singur inel sau a cel mult două inele.
Nu este recomandată folosirea unui număr mai mare de inele deoarece
pierderile prin frecare cresc mult, iar eficacitatea etanşării creşte foarte puţin.
În vederea măririi duratei de funcţionare şi păstrarea unui contact sigur,
îndelungat, între inelul de pâslă şi suprafaţa arborelui, se foloseşte soluţia din
figura 5.7, c, care permite strângerea periodică a inelului de pâslă cu ajutorul unei
piuliţe.
Între capac şi carcasă au fost montate garnituri de etanşare plate (G) din
carton (v. fig. 5.7, d).
Etanşările cu manşetă de rotaţie se utilizează în situaţia în care se impun
condiţii de etanşare mai severe decât în cazul inelelor de pâslă. Manşetele de
rotaţie se utilizează atât în cazul ungerii cu ulei, cât şi în cazul folosirii unsorii
consistente. Viteza periferică a arborelui în zona de contact cu manşeta de rotaţie
poate ajunge la 10 m/s, temperatura de funcţionare fiind între (– 30oC… +
200oC), iar diferenţa de presiune între spaţiile etanşate trebuie să fie mai mică de
0,05 MPa.
Manşetele de rotaţie şi canalele aferente acestora sunt standardizate (STAS
5907 – Anexa 5.3) în două forme constructive (forma A şi forma B cu buză de
reţinere a prafului – fig. 5.8). Între diametrul fusului arborelui şi cel al buzei de
etanşare există diferenţă de dimensiuni, ceea ce face ca în stare montată buza de
etanşare să exercite o anumită apăsare pe suprafaţa de contact cu arborele.
Viteza periferică a arborelui în zona de contact cu manşeta de rotaţie poate
ajunge la 10 m/s, temperatura de funcţionare fiind între (– 30oC… + 200oC),
rugozitatea suprafeţei de etanşare fiind Ra = 1,5 ÷ 3 μm, iar diferenţa de presiune
între spaţiile etanşate trebuie să fie mai mică de 0,05 MPa. Pentru o funcţionare
corectă (fără pierderi de ulei şi cu pierderi prin frecare minime) este necesar ca
suprafaţa fusului arborelui să fie prelucrată fin şi să aibă duritate de min. 45 HRC
(conform STAS 5907).
În jurul buzei de etanşare este montat un arc elicoidal (v. fig. 5.8) cu rolul
de a menţine pe o durată cât mai mare forţa de apăsare pe buza de etanşare şi

totodată proprietatea de etanşare. Întrucât buza de etanşare are muchia de contact
ascuţită, apăsarea realizată de arc are o valoare mică.
Forma A Forma B
a b c
d e
f
Fig. 5.8
Manşetele de rotaţie pot fi folosite şi pe arborii supuşi mişcărilor excentrice

sau unghiulare (2o…3o). La viteze periferice de până la 15 m/s, manşeta
funcţionează ca o etanşare cu contact, iar la viteze periferice de peste 15 m/s,
buza se desprinde de pe suprafaţa de etanşare funcţionând ca o etanşare
centrifugală.
Manşetele se confecţionează din cauciuc sintetic, deoarece acesta are
Etanşări - 475 -
durabilitate mare, coeficientul de frecare este relativ
mic şi rezistenţă bună la acţiunea agenţilor externi.
Manşetele de rotaţie se găsesc sub diferite
forme constructive (v. fig. 5.8, a, b şi c) pentru
arbori, dar şi pentru alezaj (v. fig. 5.8, f). Manşetele
de rotaţie prezentate în fig. 5.8, b şi c, asigură
etanşarea în ambele sensuri şi se folosesc doar
atunci când mediul de lucru impune folosirea lor.
O particularitate a montajului trebuie menţionată: dacă se urmăreşte
utilizarea manşetei de rotaţie împotriva scurgerii lubrifiantului din interiorul
transmisiei se recomandă soluţia de montaj din fig. 5. 8, e, care îmbunătăţeşte
condiţiile de etanşare prin aşezare, deoarece presiunea din interiorul transmisiei,
mai mare decât a atmosferei exterioare, creează o apăsare suplimentară pe buza
de etanşare, benefică, mărindu-se strângerea în zona de contact.
Dacă se urmăreşte utilizarea împotriva pătrunderii prafului atmosferic,
instalaţia funcţionând într-un mediu puternic impur, garnitura se va monta
conform recomandării din fig. 5.8, d, montarea-demontarea fiind mult mai
uşoară.
Exemple de montaj pentru etanşări realizate cu manşete de rotaţie sunt
prezentate in fig. 5.9, a şi b.
Există aplicaţii care utilizează etanşări mobile cu etanşare axială. Aceste
etanşări, prezentate în figura 5.10, sunt etanşări speciale utilizate în condiţii de
temperatură între (-200oC… + 650oC), la presiuni până la 50 MPa, la viteze
până la 100 m/s şi în situaţia etanşării fluidelor corozive.
Etanşarea se realizează prin contactul dintre piesele, 1 şi 2 ale etanşării
prezentate în fig. 5.10,a. Inelul rotitor, 1, deplasabil axial, este apăsat pe inelul
fix, 2, prin intermediul arcului, 3, împiedicându-se astfel scurgerea fluidului
printre cele două suprafeţe în contact. Inelul deplasabil axial este prevăzut la
interior cu o etanşare cu inel O şi este executat dintr-un material antifricţiune
(materiale plastice, materiale ceramice, carburi, materiale metalice), iar inelul fix
este executat dintr-un material dur.
La etanşarea mobilă axială din fig.5.10,b, inelul fix, 1 este etanşat faţă de
capac printr-un burduf de cauciuc, 2.
Figura 5.10,c prezintă etanşarea axială cu inele Nilos, utilizată la etanşarea
rulmenţilor, în cazul lubrifierii cu ulei sau cu unsoare consistentă.
Fig. 5.9
2 1 3
1 2
b
a
Fig. 5.10
Etanşări - 477 -
Inelul este confecţionat din tablă subţire şi
elastică şi are un capăt fixat de unul din inelele
rulmentului, iar celălalt capăt este în contact elastic
cu cel de-al doilea inel. La montaj, inelul NILOS se
arcuieşte, realizându-se astfel un contact direct cu
inelul rulmentului.
c
Fig. 5.10
5.4.1.2. Etanşări mobile cu contact pentru mişcarea de translaţie

Din categoria etanşărilor mobile radiale pentru mişcare de translaţie fac
parte etanşările cu inele O, etanşările cu manşete, etanşările cu presetupe şi cu
segmenţi metalici.
Etanşări cu inele O. Inelele O (fig. 5.11) se montează în locaşuri de
secţiune dreptunghiulară, executate în arbore/ alezaj, cu precomprimare, care
asigură etanşarea ansamblului până la introducerea fluidului (fig.5.11, a); după
introducerea fluidului, inelul se deformează şi se creează un contact sigur cu
suprafeţele etanşate (fig.5.11, b).
În vederea evitării extrudării inelului la presiuni mari (fig. 5.11, c) se
folosesc inele laterale de reazem (fig. 5.11, d), confecţionate din teflon/cauciuc
dur. Aceste etanşări asigură etanşarea în ambele sensuri şi sunt recomandate la
diametre mici, curse scurte şi presiuni medii, fiind folosite la acţionările
pneumatice sau hidraulice. Presiunile maxime de lucru sunt de 7 ÷ 10 MPa, iar în
cazul utilizării inelelor de reazem presiunea poate ajunge la 20 MPa.
Figura 5.12 prezintă sistemul de etanşare al tijei unui piston.
Fig. 5.11 Fig. 5.12

Etanşările cu manşete realizează etanşarea prin contactul dintre elementul

elastic al etanşării (buza de etanşare) şi suprafaţa etanşată. După forma profilului,
aceste manşete pot fi: cu profil V, cu profil U, cu profil L şi cu profil J. Manşeta
se execută dintr-un material compatibil cu mediul etanşat şi care trebuie să fie
rezistent la uzură. Forţa de apăsare, obţinută la montaj, în zona de contact, prin
deformarea elastică a garniturii, este majorată în timpul funcţionării de presiunea
fluidului de etanşat. Muchia buzei de etanşare trebuie să fie îndreptată spre
mediul etanşat, aflat sub presiune, fiind necesar ca aceasta să fie netedă, iar
rugozitatea suprafeţei de contact a piesei să fie sub 0,4  m .
2 3 1 Etanşările cu manşete cu
profil V (fig. 5.13) se utilizează la
etanşarea mediilor cu presiuni mari
şi viteze de deplasare mici, la
etanşarea pistoanelor pompelor cu
dublă acţiune şi la cilindrii de lucru
ai preselor.
Sistemul de etanşare (v.
Fig. 5.13 fig. 5.13) conţine un inel de presare,
1, un inel de reazem, 2 şi un pachet de manşete, 3, cu profil V, cu buze de
etanşare interioare si exterioare.
Etanşările cu manşete cu profil U (fig. 5.14) se montează singure, fără a fi
presate axial, ele fiind recomandate la etanşarea pistoanelor, tijelor sau
plunjerelor. Pe partea buzelor de etanşare, se montează inelul de reazem,
Inel de reazem
a b
Fig. 5.14 Fig. 5.15
prevăzut cu găuri radiale, pentru egalizarea presiunii pe cele două buze de
Etanşări - 479 -
etanşare (v. fig.5.14).
Etanşările cu manşete cu profil L au doar o buză de etanşare. Ele pot fi de
tip LI (fig.5.15, a) utilizate în cazul etanşării tijelor şi de tip LE utilizate în cazul
etanşării pistoanelor (fig.5.15, b).
Etanşările cu manşete cu profil J prezintă o buză de etanşare lungă şi
elastică şi o porţiune mai scurtă şi mai rigidă, în forma de cârlig. La etanşarea
spre interior, se folosesc garnituri de tip JI (fig. 5.16, a), garniturile montându-se
în seturi, care folosesc un inel de presiune şi altul de reazem. La etanşarea spre
exterior, se folosesc garnituri de tip JE (fig. 5.16, b). Acest tip de garnituri se
folosesc în condiţiile unor interstiţii mari, a unor solicitări importante sau când se
impun durate mari de funcţionare.
Inel de reazem Inel de presiune
a b
Fig. 5.16
Etanşările cu presetupe se folosesc în cazul armăturilor, pentru etanşarea

fluidelor (fig. 5.17). Prin strângerea piuliţelor, bucşa presează garnitura, care
îmbracă tija, realizând între acestea un contact direct. În timp, garniturile se
uzează, fiind necesară strângerea piuliţelor, pentru refacerea etanşării. Garniturile
se execută din şnur de cânepă, impregnat cu
unsoare, ţesături cauciucate, fibră de sticlă, inele
de cauciuc ş.a..
Etanşările cu segmenţi metalici realizează

etanşarea pistoanelor de la motoarele termice,
compresoare sau alte maşini şi se utilizează în
Fig. 5.17
cazul la presiuni şi temperaturi mari, atunci când nu pot fi folosite alte tipuri de
etanşări. Segmenţii se execută din fontă cenuşie (Fc 200, Fc 250), eventual cu
adaos de siliciu (v. tabelul 5.1).
5.4.2. Etanşări mobile fără contact
Etanşările fără contact se utilizează la construcţiile la care trebuie să se

evite contactul dintre cele două elemente ale cuplei cinematice. Evitarea
contactului duce la crearea unui interstiţiu între aceste elemente, prin care se va
scurge, în mod inevitabil, un oarecare debit de lubrifiant. Pentru evitarea acestui
neajuns trebuie limitată dimensiunea interstiţiului sau găsirea unor forme strujite
în capac/arbore capabile să preia aceste pierderi.
Eliminarea contactului dintre elemente duce la eliminarea pierderilor prin
frecare şi a uzării acestora.
Etanşarea fără contact poate fi: cu fantă; cu fantă şi canale ( fig. 5.18, a); cu
labirinţi (v. fig. 5.18, b); cu şaibe de reţinere (v. fig. 5.18, c).. Spaţiile dintre
părţile care compun etanşarea sunt umplute cu unsoare consistentă.
Pentru etanşările cu fantă dimensiunea interstiţiului dintre capac şi arbore se
recomandă a fi ≥ 6…10-4 d + 0,1…0,2 mm, unde, d este diametrul arborelui în
zona etanşării, recomandare valabilă pentru arbori rigizi, luându-se dublul acestei
valori pentru arbori elastici.
a b c
Fig. 5.18
Pentru mărirea eficacităţii sistemului de etanşare cu fantă se pot executa

canale circulare sau cu profil rotund sau dreptunghiular, sau chiar elicoidale, a
căror funcţionare se bazează pe pierderea de energie cinetică a fluidului pe
parcurs, acesta trecând dintr-un spaţiu îngust în altul mai larg (deci se relaxează).
Cu cât numărul de canale este mai mare cu atât eficacitatea creşte. De menţionat
faptul că lungimea zonei de etanşare trebuie corelată cu dimensiunea arborelui.
Avantajul canalelor elicoidale este acela ca lubrifiantul se întoarce în baia de ulei
încă de la început.
În cazul labirinţilor energia cinetică a fluidului se pierde pe două căi: traseul
sinuos, necesitând urcuşuri şi diferenţele dimensionale ale interstiţiului.
Etanşări - 481 -
În condiţii extreme de funcţionare, se pot folosi dispozitive de etanşare
combinate din dispozitive de etanşare cu contact şi/sau dispozitive de etanşare
fără contact.
Pentru a obţine rezultate superioare de etanşare,

se combină etanşările prezentate mai sus (fig. 5.19 –
etanşare cu contact cu inel de pâslă, combinată cu
Fig. 5.19 etanşare fără contact cu labirint axial sau alte
combinări de elemente de etanşare, asigurându-se etanşări bune în orice condiţii
de lucru ale sistemelor mecanice.
Fig. 5.20
În fig. 5.20 se prezintă soluţia constructivă de etanşare pe un arbore de

intrare într-un reductor, în care, datorită diametrului redus al arborelui în zona
etanşării se montează, prin presare, o bucşă executată în condiţiile cerute de
funcţionarea etanşării tip fantă cu renuri/ şicane.
Sistemele de etanşare fără contact sunt pretenţioase, datorită cerinţelor
tehnologice impuse, legate de precizia arborelui şi alezajului capacului (cotă,
bătaie radială, cilindricitate), şi stăpânirea cotelor de realizare a altor interstiţii în
cazul labirinţilor. Se preferă execuţia separată a sistemului de etanşare fără
contact, de exemplu, în cazul labirinţilor din mase plastice turnate sau extrudate
şi montarea în ansamblul tehnic.
5.5. APLICAŢIE
E5.1. Pentru etanşarea unui arbore de intrare cu diametrul d = 20 mm şi turaţia

arborelui n = 1189 rot/min, să se aleagă şi să se verifice manşeta de rotaţie.
Rezolvare:
➢ Alegerea manşetei de rotaţie
Alegerea manşetei de rotaţie se realizează în funcţie de diametrul arborelui în
zona în care se montează manşeta de rotaţie, diametrul arborelui sub manşetă fiind
egal cu diametrul interior al manşetei.
Pentru etanşarea arborelui de intrare cu diametrul d = 20mm, se adoptă manşetă
de rotaţie tip A 20 x 35 STAS 7950/2 – 72 (A dxD STAS 7950/2 – 72).
➢ Verificarea manşetei de rotaţie
n = nI = 1189 rot/min; d = 20 mm.
d 20
v =   = 124, 45  = 1244,5 [mm/s] = 1, 2445 [m/s]  va = 4 [m/s]
2 2
  n  1189
= = = 124, 45 [rad/s]
30 30
Etanşări - 483 -
Anexa 5.1. Dimensiuni ale inelelor din pâslă (extras din STAS 6577)
b
d1
d2
Fig. A 5.1
Tabelul A 5.1
Diametrul d1 d2 b
arborelui nominal abateri nominal abateri nominal abateri
limită limită limită
0 1 2 3 4 5 6
17 17 27
18 18 28 4
20 20 30
22 22  0,4 32
25 25 37
26 26 38  0,5
28 28 40
30 30 42
32 32 44  0,4
5
35 35 47
36 36 48
38 38 50
40 40  0,5 52
42 42 54
45 45 57  0,6
48 48 64
6,5
50 50 66
Tabelul A 5.1 (continuare)
0 1 2 3 4 5 6
52 52 68
Error! Not a valid
55 55 71
link. Error!
58 58 74
Not a
60 60 81 6,5
valid
62 62 78
link.
65 65  0,6
81
68 68 84
70 70 88
72 72 90
75 75 93  0,7
78 78 96 7,5
80 80 98
82 82 100
85 85 103
88 88 108  0,5
90 90 110 8,5
95 95  0,7 115
100 100 124
105 105 129
110 110 134 10
115 115 139  0,8
120 120 144
125 125 153
130 130 158 11
135 135 163
140 140 172
145 145 177
150 150  0,8 182  0,6
155 155 187
160 160 192 1 12
165 165 197
170 170 202
175 175 207
180 180 212
Etanşări - 485 -
Anexa 5.2. Dimensiuni ale canalelor pentru inele de pâslă (extras din STAS 6577)
14°±1°
d3
d4
d
b2
Fig. A 5.2
Tabelul A 5.2
Diametrul
arborelui d 32) d4 b1 b2
d H 12 H 12 H 13 
h111)
0 1 2 5 6
17 18 28
18 19 29 3 4,3
20 21 31
22 23 33
25 26 38
26 27 39
28 29 41
4 5,5
30 31 43
32 33 45
35 36 48
36 37 49

0 1 2 5 6
38 39 51
40 41 53
4 5,5
42 43 55
45 46 58
48 49 65
50 51 67
52 53 69
55 56 72
58 59 75 5 7
60 61,5 77
62 63,5 79
65 66,5 82
68 69,5 85
70 71,5 89
72 73,5 91
75 76,5 94
78 79,5 97 6 8,2
80 81,5 99
82 83,5 101
85 86,5 104
88 89,5 109
90 92 111 7 9,4
95 97 116
100 102 125
105 107 130
110 112 135 8 10,8
115 117 140
120 122 145
Etanşări - 487 -
0 1 2 5 6
125 127 154
130 132 159 9 12,8
135 137 164
140 142 173
145 147 178
150 152 183
155 157 188
160 162 193 10 13,8
165 167 198
170 172 203
175 177 208
180 182 213
200 202 240
11 15,9
220 222 260
240 242 286
12 17,6
260 262 306
280 282 332
13 19,4
300 302 352
Notă:
1) Se admite folosirea şi a altor toleranţe pentru arbore, fără a depăşi abaterile limită
corespunzătoare câmpului de toleranţă h11.
2) În cazul rulmenţilor oscilanţi, valorile lui d3 pot fi alese mai mari decât cele din
tabel.
- 488 -
Anexa 5.3. Manşete de rotaţie cu dh11 DH8 b d3 max r max t1 t2 dh11 DH8 b d3 max r max t1 t2 dh11 DH8 b d3 max r max t1 t2
26 62 85
buză de etanşare, forma „A” 30 45 90
15 7 13,1 0,3 5,95 7,3
(extras din STAS 7950) 32 32 47 7 29,2 0,4 5,95 7,3 62 85 10 58,1 0,5 8,5 10,3
35 52 85
63 10 59,1 0,5 8,5 10,3
28 47 90
30 50 85
16 7 14 0,3 5,95 7,3 35 7 32 0,4 5,95 7,3
32 52 65 90 10 61 0,5 8,5 10,3
35 62 100
28 47 90 0,5
68 10 63,9 10,3
30 50 100 8,5
36 7 33 0,4 5,95 7,3
17 32 7 14,9 0,3 5,95 7,3 52 90 0,5
70 10 65,8 10,3
35 62 100 8,5
40 52 95
72 10 67,7 0,5 8,5 10,3
30 55 7 34,9 0,4 5,95 7,3 100
38

32 62 95
18 7 15,8 0,3 5,95 7,3 75 10 70,7 0,5 8,5 10,3
35 60 12 34,5 0,4 10,3 12,3 100
Exemplu de notare pentru 40 52
d=24mm, D=47mm 30
40
55
7 36,8 0,4 5,95 7,3
Manşetă A24x47 STAS 7950/2 32 62
20 35 7 17,7 0,3 5,95 7,3 72
40 55 8,3
d3 r 42 8 38,7 0,4 6,8
dh11 DH8 b t1 t2 47 62
max max 32 60
22 35 45 95 8 41,6 0,4 6,8 8,3
8 7 6,6 0,2 5,95 7,3 22 7 19,6 0,3 5,95 7,3
24 40 72
22 47 62
9 24 7 7,5 0,2 5,95 7,3 48 8 44,5 0,4 6,8 8,3
35 7,3 72
26 24 40 7 21,5 0,3 5,95 65
22 47 50 68 8 46,4 0,4 6,8 8,3
10 24 7 8,4 0,2 5,95 7,3 35 72
26 40 68
22 52 8 48,3 0,4 6,8 8,3
11 7 9,3 0,3 5,95 7,3 25 42 7 22,5 0,4 5,95 7,3 72
26 47 70
22 52 72
24 55 8 51,3 0,4 6,8 8,3
12 7 10,2 0,3 5,95 7,3 37 80
28 26 42 7 23,4 0,4 5,95 7,3 85
30 47 70
24 40 72
30 7 12,1 0,3 5,95 7,3 56 8 52,3 0,4 6,8 8,3
14 47 7 25,3 0,4 5,95 7,3 80
35 42 85
6. TRANSMISII PRIN CURELE
6.1. CARACTERIZARE. CLASIFICARE. DOMENII DE

UTILIZARE
Transmisiile prin curele sunt transmisii mecanice, care realizează

transmiterea mişcării de rotaţie şi a sarcinii, de la o roată motoare la una sau mai
multe roţi conduse, prin intermediul unui element flexibil, fără sfârşit, numit
curea. Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin
curele late sau trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele
dinţate).
Transmiterea puterii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere
între suprafeţele în contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu
alunecare) sau prin contactul direct dintre curea şi roată (în cazul transmisiilor
fără alunecare).
O transmisie prin curele se
compune din roţile de curea –
conducătoare 1 şi condusă 2 – elementul
de legătură (cureaua) 3 (fig.6.1) şi
sistemul de întindere; uneori se prevăd şi
apărători de protecţie. Forţa necesară de
apăsare a curelei pe roţile de curea se Fig. 6.1
realizează la montaj, prin întinderea
(deformarea elastică) curelei.
Comparativ cu celelalte transmisii mecanice, transmisiile prin curele
prezintă o serie de avantaje: se montează şi se întreţin uşor; funcţionează fără
zgomot; amortizează şocurile şi vibraţiile; au randament relativ ridicat; necesită
precizie de execuţie şi montaj relativ reduse; costurile de fabricaţie sunt reduse;
transmit sarcina la distanţe relativ mari între arbori; permit antrenarea simultană a
mai multor arbori; funcţionează la viteze mari; asigură protecţia împotriva
suprasarcinilor.
Dintre dezavantajele transmisiilor prin curele, se pot menţiona: dimensiuni
de gabarit mari, comparativ cu transmisiile prin roţi dinţate; forţe de

pretensionare mari, care solicită arborii şi reazemele; raport de transmitere
variabil, ca urmare a alunecării curelei pe roţi; sensibilitate mărită la căldură şi
umiditate; coeficient de frecare variabil în funcţie de uzura curelei; durabilitate
limitată; necesitatea utilizării unor dispozitive de întindere a curelei.
Clasificarea transmisiilor prin curele, în funcţie de diferite criterii, este
prezentată în tabelul 6.1.
Tabelul 6.1
Criteriul de clasificare Tipul transmisiei
Cu ramuri deschise
Cu axe paralele
Poziţie relativă a axelor Cu ramuri încrucişate
arborilor Cu role de ghidare
Cu axe încrucişate
Fără rolă de ghidare
Cu un arbore condus
Numărul arborilor
Cu mai mulţi arbori
conduşi
conduşi
Cu raport de transmitere
constant
Raportul de transmitere
Cu raport de transmitere În trepte
variabil Continuu
Conform primului criteriu, în figura 6.2 sunt prezentate: transmisii cu axe

paralele cu ramuri deschise (6.2,a); transmisii cu axe paralele cu ramuri
încrucişate (6.2,b); transmisii cu rolă de întindere (6.2,c); transmisii cu axe
încrucişate în spaţiu (6.2,d).
Transmisiile cu axe paralele cu ramuri deschise, se caracterizează prin
aceea că roţile de curea sunt situate în acelaşi plan şi se rotesc în acelaşi sens.
Aceste transmisii se pot utiliza pentru rapoarte de transmitere până la i = 6, şi cu
dispozitive de întindere până la i =10.
Transmisiile cu ramuri încrucişate se utilizează când arborii se rotesc în
sensuri opuse. În acest caz unghiurile de înfăşurare sunt mai mari comparativ cu
transmisiile cu ramuri deschise. Prezintă dezavantajul că are loc o deformaţie de
răsucire mai pronunţată a curelei şi o uzură mai mare a muchiilor acestor ca
urmare a frecări dintre ele.
Transmisii prin curele - 491 -
a b
c d
Fig. 6.2
Transmisiile cu rolă de întindere asigură tensionarea curelei, concomitent

cu creşterea unghiului de înfăşurare, ce permite creşterea puterii transmise. Rola
de întindere se montează de regulă pe ramura trasă a curelei, în apropierea roţii
conducătoare (de diametru mic). Dacă rola de întindere se montează pe ramura
trăgătoare aceasta trebuie să dezvolte forţe de apăsare mai mari, rezultând
solicitări mai mari în toate elementele sale. Desigur prezenţa rolei de deviere
conduce la mărirea pierderilor prin frecare, dar în ansamblu conduce la reducerea
solicitărilor din întregul ansamblu curea - roată - arbore - lagăr.
Transmisiile cu ramuri având axe încrucişate în spaţiu se utilizează la
transmisii a căror arbori nu sunt nici paraleli nici concurenţi, ci încrucişaţi în
spaţiu. În acest caz proiecţiile axelor arborilor pe un plan din spaţiu sunt
concurente, de regulă sub un unghi de 90.
Asemenea transmisii se utilizează în cazul
a b c vitezelor periferice v ≤ 15 m/s şi la rapoarte de
transmitere i ≤ 3.
Curelele, în funcţie de forma secţiunii, pot
d e
Fig.6.3 fi: late (fig.6.3,a); trapezoidale (fig.6.3,b);
rotunde (fig.6.3,c); politriunghiulare (fig.6.3,d); dinţate (fig.6.3,e).

Transmisiile prin curele late pot transmite puteri până la P = 2000 kW, la
viteze periferice v ≤ 12 m/s şi rapoarte de transmitere i ≤ 6 (maxim 10).
Utilizarea curelelor moderne, de tip compound, a dus la ridicarea performaţelor
acestora, domeniul lor de utilizare fiind: P ≤ 5000 kW; v ≤ 100 m/s; i ≤ 10
(maxim 20).
Transmisiile prin curele trapezoidale pot transmite puteri până la
P=1200kW, la viteze periferice v ≤ 50 m/s, atunci când distanţa dintre axe
A < 3 m, iar raportul de transmitere maxim i ≤ 8 (maxim 10).
Transmisiile prin curele late dinţate pot transmite puteri până la
P = 400 kW, la viteze periferice v ≤ 80 m/s şi rapoarte de transmitere i ≤ 8
(maxim 10).
Transmisiile prin curele se utilizează în mai toate ramurile construcţiei de
maşini, putând fi întâlnite în componenţa maşinilor unelte, maşinilor agricole,
autovehiculelor, maşinilor textile, utilajelor chimice şi miniere, laminoarelor,
navelor etc. În general, transmisiile prin curele se utilizează atunci când condiţiile
constructive impun dispunerea arborilor la distanţe mari şi când raportul de
transmitere nu trebuie să fie riguros constant.
6.2. TRANSIMISII PRIN CURELE LATE. ELEMENTE

CONSTRUCTIVE. MATERIALE UTILIZATE ÎN
CONSTRUCȚIA CURELELOR LATE
Materialele din care se confecţionează curelele late trebuie să îndeplinească

o serie de condiţii: să fie elastice, pentru ca la înfăşurarea curelei pe roată,
tensiunile de încovoiere care iau naştere să fie mici; coeficient de frecare, dintre
curea şi roată, mare; să fie rezistente la uzură şi oboseală şi cu deformaţii plastice
mici; să fie rezistente la acţiunea agenţilor externi; să fie ieftine şi să nu fie
deficitare.
În funcţie de materialul din care sunt confecţionate, se disting următoarele
tipuri de curele: din piele, din ţesături textile, din pânză cauciucată, din materiale
plastice, din bandă de oţel.
Curelele din piele. Sunt confecţionate din piele de bovine, utilizându-se, de
preferinţă, zona spinării animalului (crupon). Se execută dintr-un singur strat
(simple) sau din două sau mai multe straturi (multiple), lipite între ele, pe toată
lungimea. Pielea se tăbăceşte cu tananţi vegetali şi în cazuri speciale cu tananţi
minerali, obţinându-se, în acest caz, o flexibilitate mai mare.
Curelele din ţesături textile. Sunt confecţionate din ţesături textile şi pot fi
într-un singur strat sau în mai multe straturi. În cazul în care sunt executate din
mai multe straturi, îmbinarea acestora – pe toată lungimea – se poate realiza prin
coasere, printr-o contextură specială, sau prin lipire.
Materialul din care se execută cureaua poate fi un material textil natural
(bumbac, celofibră, lână, păr de cămilă sau capră, cânepă, in, mătase naturală
etc.) sau fibre sintetice (vâscoză, poliamide, polisteri).
Curelele din ţesături impregnate cu cauciuc. Sunt
a confecţionate din mai multe straturi de ţesături textile,
solidarizate între ele prin cauciuc vulcanizat. Ţesăturile
b textile (inserţii) reprezintă elementul de rezistenţă al
curelei. Inserţia se poate realiza sub forma unor straturi
c paralele (fig.6.4,a), prin înfăşurare în mai multe straturi sub
Fig. 6.4 formă de spirală (fig.6.4,b) sau în straturi concentrice
(fig.6.4,c).
Există curele care au, între straturi şi la exterior, cauciuc vulcanizat
(fig.6.5), fiind rezistente la umezeală şi la medii acide sau bazice. Curelele sunt
mai rigide dar au marginile mai rezistente decât cele stratificate. În afară de
ţesătura textilă, inserţia mai poate fi şi sub formă de şnur (fig.6.6), caz în care
cureaua are flexibilitate mărită.
Fig. 6.5 Fig. 6.6
Curelele din materiale plastice. Se folosesc două tipuri de curele din

material plastic: curele numai din material plastic şi curele din material plastic şi
alte materiale (compound = compus, compozit). Materialele plastice folosite sunt
materialele poliamidice şi poliesterice, utilizate sub formă de folii de grosimi
diferite sau sub formă de fire împletite sau cablate.
Materialele plastice prezintă avantajul unor rezistenţe la tracţiune şi uzare

mai mari, dar nu prezintă o aderenţă prea bună la roţi (coeficienţi de frecare
mici). Din acest motiv, materialele plastice singure se folosesc în mai mică
măsură la confecţionarea curelelor.
Curelele compound sunt realizate dintr-o folie sau dintr-un strat de şnururi
din poliamidă sau poliester (fig. 6.7), căptuşit la interior cu un strat subţire din
piele de înaltă calitate (cromată special) şi dintr-un strat de protecţie, dispus pe
partea exterioară. Prin construcţia lor, curelele compound însumează proprietăţile
de rezistenţă ale materialelor plastice cu cele de fricţiune ale pielii. Curelele
compound sunt rezistente la produse petroliere, sunt foarte flexibile – putându-se
înfăşura pe roţi de diametre foarte mici (D/h ≥ 10) – sunt antielectrostatice,
funcţionează bine la temperaturi până la 1200, permit viteze periferice foarte mari
(v > 100 m/s), suportă frecvenţe mari (până la 100 Hz), au o durabilitate mare şi
sunt, practic, insensibile la umiditate.
Curelele late politriunghiulare (Poly-V). Au o construcţie specială,
suprafaţa exterioară fiind netedă, iar suprafaţa
interioară este profilată. Suprafaţa interioară
prezintă proeminenţe, dispuse longitudinal, cu profil
triunghiular. Elementul de rezistenţă este un şnur
din material plastic (fig. 6.8), înglobat în masa de
Fig. 6.8
cauciuc a curelei. Cureaua este acoperită la exterior
cu un strat protector, realizat din material plastic, care asigură aderenţa şi
rezistenţa la uzare a curelei.
Benzile metalice. Se prezintă sub forma unor benzi din oţel de mare
rezistenţă (r = 1300...1600 MPa), cu lăţimi cuprinse între 20...250 mm şi
grosimi între 0,6...1.1 mm.
Transmisiile cu benzi metalice pot funcţiona la viteze foarte mari (apropiate
de viteza sunetului), asigurând
transmiterea unor puteri mari.
Necesită forţe de întindere,
iniţiale, foarte mari, o foarte
ridicată precizie de execuţie şi
montaj a roţilor şi o rigiditate mare
a arborilor.
Fig. 6.7 La transmisiile care
funcţionează cu viteză foarte mare, pentru ca pierderile prin frecarea dintre
elementele în mişcare şi atmosferă să fie cât mai reduse, se recomandă
introducerea acestora în carcase cu un anumit grad de vid.
Curelele late se realizează: sub forma unor benzi lungi, îmbinate la capete
prin diverse metode. O transmisie prin curele poate utiliza întreaga capacitate
portantă a curelei numai atunci când îmbinarea capetelor acestora este făcută
corespunzător. Problema îmbinării corespunzătoare a capetelor curelelor se pune,
în special, la transmisiile cu viteze ridicate şi la transmisiile cu roţi de diametre
mici. O îmbinare trebuie să prezinte următoarele calităţi: să nu micşoreze
durabilitatea curelei; să nu reducă flexibilitatea curelei; să nu producă vibraţii sau
o funcţionare neregulată a curelei; să fie rezistentă la umiditate, la ulei şi unsoare;
să reziste la temperatura de funcţionare a curelei; să se execute uşor şi repede.
Îmbinarea capetelor curelelor late se poate realiza prin lipire, respectiv
vulcanizare, prin coasere sau cu elemente metalice speciale.
Lipire este procedeul de îmbinare care se foloseşte la curelele din piele,
materiale plastice şi la cele de tip compound. Se folosesc adezivi sintetici, care
asigură rezistenţă ridicată la tracţiune (r ≥ 17 MPa). Înainte de lipire capetele
curelei se subţiază sub formă de pană (fig.6.9,a), pe anumite lungimi, conform
STAS 758-83. În cazul curelelor din piele formate din două starturi, lipirea se
realizează sub formă de pană (fig. 6.9,b).
La curelele din ţesături impregnate cu cauciuc, care se îmbină prin vulcanizare,
capetele curelei se subţiază în trepte (fig. 6.9,c), ţinând seama de structura stratificată a
acestora.
c
Fig. 6.9 Fig. 6.10
Îmbinarea capetelor curelelor prin coasere sau cu elemente metalice

speciale se utilizează, în special, în cazul curelelor din ţesături textile, putându-se
utiliza şi la curelele din piele. Îmbinarea mecanică se poate realiza cu agrafe de

oţel (fig. 6.10) sau cu elemente suplimentare metalice, fixate cu şuruburi; acestea
din urmă nu sunt recomandate, întrucât produc şocuri şi vibraţii în transmisie,
ceea ce face ca viteza maximă să fie limitată la v < 5...10 m/s.
O roată de curea se compune din următoarele părţi: obadă, disc sau spiţe şi
butuc. Roţile de curea trebuie să fie uşoare, să asigure transmiterea sarcinii, să fie
bine echilibrate, să asigure un coeficient de frecare ridicat, să nu uzeze cureaua şi
să suporte viteze periferice mari.
Materialele folosite la realizarea roţilor pentru transmisiile prin curele sunt:
fonta (folosită cel mai des), oţelul,
aluminiul, materialele plastice, lemnul sau
cartonul presat.. Cel mai frecvent se folosesc
roţile din fontă. La viteze sferice v < 30 m/s
a b c se folosesc fontele cenuşii, iar la viteze mai
Fig.6.11
mari fontele aliate. Roţile cu diametre relativ
mici (D < 500 mm) se execută cu disc continuu (fig. 6.11,a), cu găuri pentru
uşurare (fig. 6.11,b) sau în construcţie sudată (fig. 6.11, c).
6.3. TRANSMISII PRIN CURELE TRAPEZOIDALE.

ELEMENTE CONSTRUCTIVE. MATERIALE
UTILIZATE ÎN CONSTRUCȚIA CURELELOR
TRAPEZOIDALE
Cureaua trapezoidală are în secţiune transversală forma unui trapez isoscel

şi este formată din mai multe zone. Zona 1 reprezintă elementul de rezistenţă al
curelei, care poate fi realizat din ţesătură de bumbac (fig. 6.12,a), din şnur (fig.
6.12,b) sau din cablu (fig. 6.12,c).
Elementul de rezistenţă este învelit
într-o masă de cauciuc sintetic, care
cuprinde zona de compresiune 2
Fig. 6.12 (duritate 70...800 Sh) şi zona de
întindere 3 (duritate 60...700 Sh). La
exterior, cureaua este protejată prin învelişul de protecţie 4, format din unul sau
mai multe straturi de pânză cauciucată.
Curelele trapezoidale sunt standardizate, în funcţie de dimensiunile
secţiunii, în: curele trapezoidale clasice şi trapezoidale înguste.
Roţile de curea pentru transmisiile prin curele trapezoidale clasice şi înguste
au dimensiunile canalelor standardizate (STAS 1162), diametrele minime şi
maxime ale roţilor fiind limitate în funcţie de tipul curelei
utilizate.
Materialele utilizate pentru realizarea roţilor de
curea sunt fonta, oţelul, aliaje din metale uşoare şi unele
Fig. 6.13 materiale plastice.
Roţile pentru curelele trapezoidale se pot realiza: în
construcţie turnată (fig. 6.13,a), pentru diametre maxime de 300 mm; în
construcţie sudată (fig. 6.13,b), pentru diametre mai mari de 300 mm.
6.4. SISTEME DE TENSIONARE A CURELEI
Pentru realizarea forţelor de frecare dintre curea şi roţile de curea, pentru

transmiterea momentului de torsiune, este necesară tensionarea iniţială a curelei.
Tensionarea curelei se poate realiza la montaj şi/sau în timpul funcţionării.
Sistemele de tensionare folosite sunt de două feluri: sisteme de tensionare
permanentă şi sisteme de tensionare automată.
Sistemele de tensionare permanentă realizează o tensionare iniţială a curelei
corespunzătoare sarcinii de transmis. Funcţionarea transmisiei la alte valori ale
sarcinii are loc cu o încărcare incompletă a acesteia sau cu patinare. Forţa de
tensionare a curelei poate fi realizată prin elasticitatea curelei sau prin aplicarea
unei forţe exterioare de tensionare.
Fig. 6.14 Fig. 6.15

Tensionarea prin elasticitatea curelei se poate realiza prin scurtarea curelei

la montaj sau prin deplasarea (la montaj şi periodică) poziţiei motorului
(fig. 6.14,a şi b).
Tensionarea permanentă prin scurtarea curelei sau prin mărirea distanţei
dintre axe are dezavantajul că necesită, periodic, controlul stării de tensionare şi
reducerea transmisiei în limitele tensionării iniţiale. Slăbirea tensionării iniţiale
are loc datorită alungirii remanente a curelei sub efectul sarcinii transmise şi a
stării de oboseală a materialului curelei.
Forţele exterioare de tensionare se aplică prin intermediul unor role de
întindere, asigurându-se o tensionare constantă a curelei; prin modificarea
poziţiei greutăţii G, se poate modifica forţa de tensionare a curelei (fig. 6.15).
Rolele de întindere se montează pe ramura pasivă a transmisiei, cât mai aproape
de roata conducătoare. Transmisia cu rolă realizează o compensare permanentă a
alungirilor remanente şi o funcţionare permanentă la performanţele transmisiei.
Sistemele de tensionare automată realizează o forţă de tensionare variabilă
în funcţie de momentul rezistent. La funcţionarea în gol sau în repaus, tensiunile
din ramurile curelei sunt nule, eliminându-se, astfel, dezavantajul principal al
sistemelor de tensionare permanentă.
Aceste sisteme asigură funcţionarea transmisiei în zona coeficientului de
tracţiune optim opt (indiferent de sarcina transmisă) şi de aceea se recomandă
utilizarea lor în construcţia transmisiilor care trebuie
să funcţioneze cu alunecări elastice minime. În
fig.6.16,a este prezentat un sistem de tensionare
automat, cu două role care acţionează pe cele două
a ramuri ale curelei şi care se află în echilibru datorită
tensiunilor din ramurile curelei. Tensionarea se
realizează automat, în funcţie de sarcina transmisă.
Distanţa dintre role se menţine constantă printr-un
cadru rigid. În fig.6.16,b se prezintă tot un sistem de
b
Fig. 6.16 tensionare automat, cu două role, la care poziţia
neschimbată dintre role se menţine prin intermediul
unui mecanism patrulater. Aceste sisteme au dezavantajul că nu realizează
protecţia la suprasarcini a ansamblului transmisiei.
6.5. ELEMENTE GEOMETRICE ALE TRANSMISIILOR
PRIN CURELE
O transmisie prin curele, prezentată în figura 6.17, este caracterizată prin

următoarele elemente geometrice: distanţa dintre axe A; lungimea curelei L;
diametrul roţii conducătoare D1 (Dp1) şi diametrul roţii conduse D2 (Dp2); unghiul
de înfăşurare al curelei pe roata conducătoare β1 şi unghiul de înfăşurare pe roata
condusă β2.
Fig.6.17
Elementele geometrice ale transmisiei prin curele se calculează pe baza

următoarelor ipoteze: cureaua este perfect întinsă, este neelastică şi cu grosime
mică; viteza oricărui punct al curelei este aceeaşi.
Geometria transmisiilor prin curele se analizează separat, în funcţie de
poziţia relativă a axelor arborilor între care se transmite mişcarea.
6.5.1. Transmisii cu axe paralele şi ramuri deschise
Unghiurile de înfăşurare ale curelei pe cele două roţi (v. fig.6.17) se

determină cu relaţiile:
1 =  − 2   ; 2 =  + 2   , (6.1)
în care γ rezultă din triunghiul O1O2A
D2 − D1
sin  =    rad  ; (6.2)
2 A
sinγ s-a înlocuit prin valoarea argumentului, în radiani, deoarece valorile uzuale
ale unghiului γ sunt mici.
Se obţin astfel expresiile unghiurilor de înfăşurare
D − D1 D − D1
1 =  − 2 şi  2 =  + 2 . (6.3)
A A
Lungimea curelei
D D
L = 2 A cos  + 1 1 +  2 2 , (6.4)
2 2
iar dacă se ţine seama de relaţiile (6.1), se obţine

L = 2 A cos  + ( D1 + D2 ) +  ( D2 − D1 ) . (6.5)
2
Considerând unghiul  mic se poate scrie: sin    ; iar
cos  = 1 − sin 2  = 1 −  2 . (6.6)
Se dezvoltă în serie expresia 1 −  2 reţinându-se primii doi termeni

rezultând:
2
1−  2  1− , (6.7)
2
şi
2 1  D − D1 
2
cos  = 1 − = 1−  2  , (6.8)
2 2  2A 
de unde se obţine:
 1  D2 − D1 2   ( D2 − D1 )
2
L = 2 A 1 −    + ( D1 + D2 ) + (6.9)
 2  2 A   2 2A
sau
( D − D1 )
2

L = 2A + ( D1 + D2 ) + 2 . (6.10)
2 4A
Distanţa dintre axe, A se determină în funcţie de lungimea efectivă a curelei
alese, LSTAS şi diametrele roţilor (se explicitează din (6.10)).
6.5.2. Transmisii cu axe paralele şi ramuri încrucişate
Fig. 6.18
Din figura 6.18 rezultă unghiurile de înfăşurare: 1,2 =  + 2 iar

D1 + D2
sin  = . (6.11)
2A
Analog cu cele tratate la transmisiile cu axe paralele şi ramuri deschise se
obţine lungimea desfăşurată L
( D + D2 )
2

L = 2A + ( D1 + D2 )+ 1 . (6.12)
2 4A
Dacă se adoptă o lungime standardizată este necesară calcularea distanţei
efective dintre axele roţilor.
6.6. FORŢE ŞI TENSIUNI ÎN TRANSMISIILE PRIN

CURELE
O transmisie prin curele transmite sarcina, între cele două roţi, prin
intermediul forţelor de frecare, care apar între curea şi roţile respective. Existenţa
forţelor de frecare implică o apăsare relativă între curea şi roţi, care este asigurată
de tensionarea iniţială a curelei, cu o forţă S0, constantă pe întreaga lungime a
curelei (fig. 6.19), această stare menţinându-se atâta timp cât cureaua se află în
stare de repaus (v = 0). Forţa de întindere iniţială S0, va determina o forţă de
apăsare Fa asupra roţilor de curea, egală cu reacţiunea roţii, suprafaţa de contact
fiind cu frecare rezultă forţa de frecare:
Ff =  Fa = Ftu . (6.13)
Forţa Ftu reprezintă forţa utilă necesară transmiterii de putere.
Fig. 6.19
Fig. 6.20
Când transmisia funcţionează (v ≠ 0) a curelei (figura 6.20), ramura care se

înfăşoară pe roata conducătoare va deveni trăgătoare, cealaltă devenind trasă.
Forţele care apar în ramurile curelei vor fi S1 şi S2, diferite (S1 ≠ S2), astfel că
forţa S1 din ramura trăgătoare va creşte (S1 > S0) iar cea din ramura trasă S2 va
scădea (S1 < S0) aşadar (S1 > S2). Între forţele S1 şi S2 este valabilă relaţia lui
Euler, stabilită la teoria firelor, privind frecarea elementelor flexibile:
S1 = S  e 1 , (6.14)
unde: μ este coeficientul de frecare de alunecare dintre curea şi roată; β1- unghiul
de înfăşurare a curelei pe roata conducătoare; e - baza logaritmului natural
(e = 2,718…).
Pentru transmiterea puterii este necesară îndeplinirea condiţiei
D D
M r1  Ftu 1 = ( S1 − S2 ) 1 , (6.15)
2 2
în care Mr1 - este momentul rezistent la roata conducătoare;
Forţa periferică rezistentă la roata conducătoare, Fp trebuie să satisfacă
condiţia
Fp  Ftu = S1 − S2 , (6.16)
adică forţa totală utilă de frecare trebuie să fie mai mare decât forţa periferică pe
care trebuie să fie transmisă prin curea. Pentru a avea o rezervă de putere utilă
pentru eventualele suprasarcini, valoarea forţei periferice se majorează cu un
coeficient k > 1, respectiv, k = 1,1…1,15, rezultând
Ftu = kFp (6.17)
Forţa Fp se obţine din condiţia impusă de transmitere a puterii P, la turaţia n
cerută:
2M1 2(9,55 106 P)
Fp = = . (6.18)
D1 D1n1
Ţinând seama de relaţiile (6.14) şi (6.16), se determină forţele din ramurile
curelei:
e 1 1
S1 = Ftu 1 respectiv, S2 = Ftu 1 . (6.19)
e −1 e −1
Ţinând seama de relaţia (6.16) şi de relaţia dintre forţe, S1 + S2 = 2S0, se
obţine:
F F
S1 = S0 + tu respectiv: S2 = S0 − tu . (6.20)
2 2
Forţa cu care este încărcat arborele datorită întinderii iniţiale este
Fa = 2  S  cos  , (6.21)
iar forţa periferică utilă transmisă prin frecare este
Ftu = Fa   = 2  S0  cos  (6.22)
În cazul curelelor trapezoidale forţa periferică utilă Ftu , pentru aceeaşi
valoare a forţei de întindere iniţială S0, este mai mare din cauza efectului de pană
ce are loc între curea şi canalul roţii. Din figura 6.21, din condiţia de echilibru
( F )Y , se scrie
  
Fa = N  sin +  cos  (6.23)
 2 2
  
sau, dacă se neglijează alunecarea radială  N  cos  0  , rezultă
 2 
N 1 
Ftu = 2 = 2 Fa = Fa (6.24)
2  
2sin sin
2 2
Cunoscând relaţia dintre coeficienţii de frecare
real, μ şi cel aparent, μ’

=  , (6.25)

sin
2
rezultă: Ftu =  Fa .

Dar     , deoarece sin  1, rezultă că este
Fig. 6.21 2
satisfăcută condiţia:
Ftu  Ftu (6.26)
Prin urmare se stabilesc valorile tensiunilor normale corespunzătoare
forţelor S0, S1, S2, Ftu:
S S S F S −S
 1 = 1 ;  2 = 2 ;  0 = 0 ;  tu = tu = 1 2 =  1 −  2 , (6.27)
Ac Ac Ac Ac Ac
în care Ac este aria curelei.
Având relaţia dintre forţe, S1  S2 , tensiunile corespunzătoare sunt  1   2 .
Fig.6.22
Datorită acceleraţiei normale an, a porţiunii de curea care se află în contact
cu roata şi cu care efectuează împreună mişcarea de rotaţie cu turaţia nominală,
n, cureaua este solicitată de forţa centrifugă de inerţie Fm.
Se consideră un element de curea de dimensiune dm, la unghiul la centru
dφ, asupra căruia acţionează forţa elementară centrifugă dFm (fig. 6.22).
Forţa centrifugă elementară dFm, este
v2
dFm = an dm = dm , (6.28)
R
D1,2
unde: v - este viteza periferică a curelei, iar R1,2 = , razele roţilor de
2
curea.
Elementul de masă dm se exprimă în funcţie de volumul V, aria Ac, raza R şi
densitatea ρ
dm =  dV =  Ac Rd . (6.29)
Din condiţia de echilibru rezultă:
 
2
v 2 2

Fm = 2  dFm cos  = 2  Ac R  cos  d = 2v 2 Ac  sin . (6.30)
0
R 0
2
Această forţă centrifugă, Fm va produce în ramurile curelei o întindere
suplimentară cauzată de forţa corespunzătoare Sm .
Din condiţia de echilibru, ţinând seama de relaţia (6.21) se poate scrie

Fm = 2Sm sin , de unde rezultă
2
Fm
Sm = = v 2 Ac  (6.31)

2sin
2
Tensiunea de întindere corespunzătoare, σm este
Sm
m = = v2  . (6.32)
Ac
Aşadar tensiunea, σm este constantă pe toată lungimea curelei.
Datorită înfăşurărilor repetate ale curelelor pe roţi şi desfăşurării lor de pe
acestea apar tensiuni de încovoiere, i, care se calculează cu ajutorul relaţiilor:
Eh
 il = pentru curele late (6.33)
D
şi
2 yE
 itr = pentru curele trapezoidale, (6.34)
Dp
unde: E - este modulul de elasticitate al curelei; h – grosimea curelei late;
D – diametrul roţii de curea lată; y – distanţa de la axa neutră la fibra extremă a
curelei trapezoidale; Dp - diametrul primitiv al roţii de curea trapezoidale.
Se observă că aceste eforturi sunt mai mari la înfăşurarea pe roţile de
diametru mai mic, de regulă conducătoare  i(1)   i( 2) .
Ţinând cont de cele expuse anterior se poate aprecia solicitarea maximă a
curelei unde suma tensiunilor enumerate este maximă. Din fig. 6.23,
reprezentând distribuţiile tensiunilor pe curea, se observă că în punctul a
respectiv, în locul de înfăşurare a curelei pe roata conducătoare solicitările sunt
maxime.
Fig. 6.23
În aceste condiţii tensiunea maximă  max din curea este

S1
 max =  1 +  i(1) +  m = +  i(1) +  m (6.35)
Ac
sau
e 1
 max =  tu +  i(1) +  m   a . (6.36)
e 1 − 1
6.7. PROIECTAREA TRANSMISIILOR PRIN CURELE
TRAPEZOIDALE
Metodica de calcul pentru proiectarea transmisiilor prin curele trapezoidale

este prezentată în tab. 6.2 (extras din STAS 1163). Au fost standardizate o serie
de elemente ale transmisiilor prin curele cum ar fi: diametrele roţilor de curea,
forma canalului de curea (STAS 1162), secţiunea şi lungimile curelelor (STAS
7193), condiţiile tehnologice de execuţie, abateri etc.
În continuare sunt prezentate elementele necesare calculului transmisiilor
prin curele trapezoidale înguste de tipul SPZ şi SPA (mai frecvent utilizate
pentru cazul arborilor paraleli) fără rolă de întindere.
Fig. 6.24
În Anexa 6.1 este prezentată o nomogramă pentru alegerea tipului de curea

(SPZ sau SPA) în funcţie de parametrii de intrare în transmisie, puterea P [kW] şi
turaţia roţii de curea conducătoare n1 [rot/min].
În Anexa 6.9 sunt prezentate secţiunea unei curele trapezoidale (tip SPZ sau
SPA) şi a unei roţi de curea. Dimensiunile standardizate ale secţiunii curelei sunt
prezentate în Anexa 6.10. Pentru construcţia roţilor de curea, conducătoare şi
condusă (v. Anexa 6.9), în funcţie de tipul curelei, sunt valabile
recomandările/dimensiunile din Anexa 6.11 şi Anexa 6.12.
În concluzie, pentru proiectarea unei transmisii prin curele trapezoidale sunt
necesare calcule de predimensionare (Dp1, Dp2, A, Lp), de dimensionare (A, z),
verificare (v, f), pentru forţa periferică şi forţa de întindere (F, Sa), precum şi
pentru limitele de reglaj (X,Y).
Forma şi dimensiunile canalului/canalelor, cu dimensiunile standardizate şi
recomandate contribuie la realizarea desenelor roţilor de curea, atât cele de
ansamblu cât şi cele de execuţie.
- 508 -
Tabelul 6.2 (extras din STAS 1163)
Nr. Simbol Relaţia de calcul, tabelul sau
Denumirea parametrului Observaţii
crt.. [U.M.] nomograma folosită
1. 2. 3. 4. 5.
1.1 Puterea P [kW] P P - puterea de antrenare
Pc =
Puterea de calcul Pc [kW]  = 0,85…0,95 - randamentul transmisiei
Randamentul transmisiei η [-]
1.2 Turaţia roţii de curea n1 Dată de bază
conducătoare [rot/min]
1.3 Turaţia roţii de curea conduse n2 Dată de bază

[rot/min]
1.4 Regimul de lucru al _ Dată de bază Felul maşinii motoare şi antrenate,
transmisiei numărul de ore de funcţionare din 24 de
ore, regimul dinamic
2.1 Raportul de transmitere i n1
[-] i= - pt. transmisii demultiplicatoare
n2
n
i = 2 - pt. transmisii multiplicatoare
n1
se recomandă: i  10
2.2 Tipul curelei trapezoidale _ Se utilizează nomograma din Anexa 6.1.
înguste Pentru profilele de curele situate în
apropiere de dreptele oblice se recomandă
calculul atât pentru tipul de deasupra cât
şi pentru cel de dedesubt, alegându-se
tipul pentru care numărul de curele este
mai mic
2.3 Diametrul primitiv al roţii Dp1 Se alege constructiv, funcţie de tipul Anexa 6.2
mici de curea [mm] curelei
Transmisii prin curele
1. 2. 3. 4. 5.
2.4 Diametrul primitiv al roţii Dp2 Dp 2 = i  Dp1 Dacă nu există restricţii constructive, Dp2
mari de curea [mm] se rotunjeşte la valoarea cea mai
apropiată din Anexa 6.2
2.5 Distanţa preliminară dintre A 0,7( Dp1 + Dp 2 )  A  2( Dp1 + Dp 2 ) Pe baza distanţei dintre axe, aleasă
axe [mm] preliminar, se calculează lungimea
primitivă a curelei, Lp
2.6 Unghiul dintre ramurile  Dp 2 − Dp1
curelei [grade]  = 2  arcsin
2A
2.7 Unghiul de înfăşurare pe roata 1 1=180-
mică de curea [grade]
2.8 Unghiul de înfăşurare pe roata 2 2=180+
mare de curea [grade]
Lungimea primitivă a curelei Lp 1  Se rotunjeşte la valoarea standardizată
( D +  2 Dp 2 )
2.9
[mm] Lp = 2 A sin + 1 p1 cea mai apropiată, conform indicaţiilor
2 360
din Anexa 6.3
2.10 Distanţa dintre axe  Valoarea obţinută nu se rotunjeşte
(definitivă)
A
[mm] Lp −
360
( D1 p1 +  2 Dp 2 )
A=
1
2sin
2
2.11 Viteza periferică a curelei v Dp1n1 Dp 2 n2 Se recomandă ca viteza periferică a
[m/s] v= = curelei să nu depăşească 40 m/s
60 1000 60 1000
2.12 Coeficientul de funcţionare cf [ - ] Conform Anexa 6.6
2.13 Coeficientul de lungime cL [ - ] Conform Anexa 6.3 Pentru valori intermediare ale lungimii
2.14 Coeficientul de înfăşurare c [ - ] Conform Anexa 6.4 Lp sau ale unghiului 1 coeficienţii se
- 509 -
aleg prin interpolare liniară
- 510 -
1. 2. 3. 4. 5.
2.15 Puterea nominală transmisă P0 Se alege conform Anexa 6.8 sau Anexa Dacă este cazul, prin interpolare liniară
de o curea [kW] 6.9
2.16 Numărul preliminar de curele z0 c P Numărul z0 rezultat poate fi număr întreg
[-] z0 = f c sau fracţionar.
cL c P0
2.17 Coeficientul numărului de cZ Conform Anexa 6.5 Acesta ţine seama de neuniformitatea
curele [-] repartizării sarcinii pe curele
2.18 Numărul de curele z z0 Se rotunjeşte, în plus sau în minus, la
z=
[-] cZ primul număr întreg. Aproximarea

rămâne la aprecierea proiectantului
Se recomandă ca z8, în cazuri
excepţionale se admite z12
3.1 Numărul de roţi ale x Rezultă constructiv
transmisiei [-]
3.2 Frecvenţa de încovoiere a f v Se recomandă ca frecvenţa de încovoiere
curelei [Hz] f = 103  x  să nu depăşească 40 Hz la curelele cu
Lp
inserţie reţea şi 80 Hz la cele cu inserţie
şnur
3.3 Forţa periferică transmisă F Pc
F = 103
[N] v
3.4 Forţa de întindere a curelei Sa Sa=(1,5...2) F
[N]
3.5 Cotele de modificare a X,Y X0,03Lp - pentru modificarea distanţei Numai la transmisiile fără role de
distanţei dintre axe [mm] dintre axe A, necesară întindere.
întinderii curelelor
Y0,015Lp - pentru înlocuirea/montarea
curelelor
6.8. APLICAŢIE
E6.1. Să se dimensioneze transmisia prin curele trapezoidale utilizabilă în

componența transmisiei mecanice de antrenare a unui transportor cu bandă, atunci când
se cunosc:
- Puterea motorului electric asincron trifazat, P = 3 kW;
- Turaţia motorului electric, n = 1450 rot/min;
- Raportul de transmitere al transmisiei prin lanț, i = 1,5;
- Regimul de lucru este cuprins între 8…16 ore pe zi.
În tabelul 6.3 este prezentată rezolvarea.
Tabelul 6.3
Nr. Simbol Relaţia de calcul, tabelul sau
Denumirea parametrului
crt.. [U.M.] nomograma folosită
1. 2. 3. 4.
1.1 Puterea P [kW] P 3
Puterea de calcul Pc [kW] Pc =  = 0,95 = 3,16
Randamentul transmisiei η [-]
1.2 Turaţia roţii de curea n1 n1 = 1450 rot/min
conducătoare [rot/min]
1.3 Turaţia roţii de curea n2 n2 = 966,6 rot/min
conduse [rot/min]
1.4 Regimul de lucru al _ - mașina motoare: motor electric asincron
transmisiei trifazat, cu conectare stea-triunghi;
- mașina antrenată: transportor cu bandă;
- numărul de ore de funcţionare din 24 de
ore: 8…16 ore/zi
- regimul dinamic: regim de lucru (sarcină)
aproape constant, șocuri moderate.
2.1 Raportul de transmitere i n 1450
i= 2 = = 1,5
[-] n1 966, 6
2.2 Tipul curelei trapezoidale _ Se alege curea tip SPZ
înguste
2.3 Diametrul primitiv al Dp1 Se alege Dp1= 140 mm
roţii mici de curea [mm]
2.4 Diametrul primitiv al Dp2 Dp 2 = i  Dp1 = 1,5 · 140= 210 mm
roţii mari de curea [mm]
2.5 Distanţa preliminară A 0,7( Dp1 + Dp 2 )  A  2( Dp1 + Dp 2 )
0, 7 (140 + 210 )  A  2 (140 + 210 )
dintre axe [mm]
245  A  700
Se adoptă A = 600 mm

1. 2. 3. 4.
2.6 Unghiul dintre ramurile  Dp 2 − Dp1
curelei [grade]  = 2  arcsin =
2A
210 − 140
= 2arcsin = 6, 68o
2  600
2.7 Unghiul de înfăşurare pe 1 1=180- =180o - 6,68o = 173,3 o
roata mică de curea [grade]
2.8 Unghiul de înfăşurare pe 2 2=180+ =180o + 6,68o = 186,68 o
roata mare de curea [grade]
Lungimea primitivă a 1 
( 1Dp1 + 2 Dp 2 ) =
2.9 Lp
curelei [mm] Lp = 2 A sin +
360 2
173,3 
= 2  600sin + (173,3 140 +
2 360
+ 186, 68  210 ) = 1751,52 mm
Se rotunjeşte la valoarea standardizată cea
mai apropiată.
Se adoptă Lp= 1800 mm
2.10 Distanţa dintre axe 
(definitivă)
A
[mm] Lp −
360
( D1 p1 +  2 Dp 2 )
A = =
1
2sin
2

600 − (173,3 140 + 186, 68  210 )
= 360 =
173,3
2sin
2
= 624,3mm
Valoarea obţinută nu se rotunjeşte.
2.11 Viteza periferică a curelei v  Dp1n1  140 1450
[m/s] v= = = 10, 62 m/s
60 1000 60 1000
2.12 Coeficientul de cf cf= 1,2
funcţionare [-]
2.13 Coeficientul de lungime cL cL = 1,01
[-]
2.14 Coeficientul de înfăşurare c c = 0,99
[-]
2.15 Puterea nominală P0 Se alege P0 = 4.04 kW.
transmisă de o curea [kW]
2.16 Numărul preliminar de z0 c f Pc 1, 2  3,16
curele [-] z0 = = = 0,93
cL c P0 1, 01 0,99  4.04
Tabelul 6.3(continuare)
1. 2. 3. 4.
2.17 Coeficientul numărului cZ cZ = 0,95
de curele [-]
2.18 Numărul de curele z z0 0,93
[-] z= = = 0,97
cZ 0,95
Se adoptă z = 1
3.1 Numărul de roţi ale x x= 2
transmisiei [-]
3.2 Frecvenţa de încovoiere a f v 10, 62
f = 103  x  = 103  2  = 11,8 Hz
curelei [Hz] Lp 1800
3.3 Forţa periferică transmisă F Pc 3,16
[N] F = 103 = 103 = 296, 6 N
v 10, 62
3.4 Forţa de întindere a Sa Sa = (1,5...2) F =1,75 · 296,6 = 519,1 N
curelei [N]
3.5 Cotele de modificare a X,Y X0,03Lp 0,03 · 1800  54 mm
distanţei dintre axe [mm] Y0,015Lp 0,015 · 1800  18 mm
Observaţii:
- notarea şi simbolizarea curelei: SPZ 1800 STAS 7192;
- notarea şi simbolizarea roţii conducătoare de curea: RCT 140 A 38o STAS 1162;
- desenele de execuţie ale roţilor de curea se întocmesc conform calculelor şi
recomandărilor din Anexa 6.9…6.12 şi exemplelor din Anexa 6.13.
ANEXA 6.1 – Nomogramă pentru alegerea tipului de curea
ANEXA 6.2 – Diametrele primitive ale roţilor de curea (extras din STAS 7192)
Diametrul primitiv, Secţiunea canalului Diametrul primitiv, Secţiunea canalului
Dp [mm] Z A Dp [mm] Z A
abateri Tipul curelei abateri Tipul curelei
nominal nominal
limită SPZ SPA limită SPZ SPA
63 +1,0 - 180 +2,9 + +
67 +1,0 - 200 +3,2 ++ ++
71 +1,1 + 224 +3,6 +
75 +1,3 + 250 +4,0 ++ ++
80 +1,3 ++ 280 +4,5 + +
85 +1,4 + 315 +5,0 ++ ++
90 +1,4 ++ - 355 +5,7 + +
95 +1,5 + - 400 +6,4 ++ ++
100 +1,6 ++ ++ 450 +7,2 + +
106 +1,7 + + 500 +7,2 ++ ++
112 +1,8 ++ ++ 560 +9,0 + +
118 +1,9 + + 630 +10,0 ++ ++
125 +2,0 ++ ++ 710 +11,4 + +
132 +2,1 + 800 +12,8 ++ ++
140 +2,2 + ++ 900 +14,4 +
150 +2,4 + 1000 +16,0 ++
160 +2,6 ++ ++
ANEXA 6.3 – Lungimile primitive ale curelelor (extras din STAS 7192)
Lungimea primitivă Lp cL Lungimea primitivă Lp cL
[mm] Tipul curelei [mm] Tipul curelei
abateri abateri
nominală SPZ SPA nominală SPZ SPA
limită limită
630 6 0,82 1800 18 1,01 0,95
710 7 0,84 2000 20 1,02 0,96
800 8 0,86 0,81 2240 22 1,05 0,98
900 9 0,88 0,83 2500 25 1,07 1,00
1000 10 0,90 0,85 2800 28 1,09 1,02
1120 11 0,93 0,87 3150 32 1,11 1,04
1250 13 0,94 0,89 3550 36 1,13 1,06
1400 14 0,96 0,91 3750 38 1,07
1600 16 1,00 0,93 4000 40 1,08
1700 17 1,01 0,94 4500 45 1,09
ANEXA 6.4 – Coeficientul de înfăşurare (extras din STAS 1163)

(D p2 − Dp1 ) Unghiul de
A înfăşurare 1 c
(pentru transmisii cu 2 roţi de curea) (în grade)
0,0 180 1,00
0,1 174 0,99
0,2 169 0,97
0,3 163 0,96
0,4 157 0,94
0,5 151 0,93
0,6 145 0,91
0,7 139 0,89
0,8 133 0,87
0,9 127 0,85
1,0 120 0,82
1,1 113 0,80
1,2 106 0,77
1,3 99 0,73
1,4 91 0,70
1,5 83 0,65
ANEXA 6.5 – Coeficientul numărului de curele (extras din STAS 1163)

Numărul de curele <1 1…2 23 3…4 46 >6
cz 1 0,98 0,95 0,92 0,90 0,85
- 516 -
ANEXA 6.6 – Coeficientul de funcţionare (extras din STAS 1163)
Felul încărcării şi tipul maşinii acţionate Tipul maşinii de acţionare a transmisiei
Motor de curent alternativ
monofazat sau trifazat, cu Motor de curent alternativ cu
Motor de curent alterna tiv cu
pornire prin autotransformator rotorul în scurt-circuit, cu
moment de pornire - ridicat
sau cu conectoare stea - triunghi pornire directă sau cu dublă
Motor de c.c. compound
Motor de c.c. în paralel colivie de veveriţă
Maşini cu abur sau motor cu
Felul încărcării Tipul maşinii (schunt) Motor de c.c. tip serie
ardere internă, cu 2 sau 3
Motor cu ardere internă, cu 4 Motor cu ardere internă, cu un
cilindri
sau mai mulţi cilindri cilindru
Turbină cu n < 600 rot/min
Numărul de ore de lucru al transmisiei, din 24 ore
până la 8 8…16 peste 16 până la 8 8…16 peste 16 până la 8 8…16 peste 16

Moment de pornire Generatoare electrice uşoare; Pompe şi
până la 120 % din compresoare centrifugale; Transportoare
momentul nominal. cu bandă; Strunguri, maşini de găurit şi 1,0 1,1 1,4 1,1 1,2 1,5 1,2 1,4 1,6
Regim de lucru aproape alezat; Ventilatoare; Separatoare, site
constant. uşoare
Generatoare electrice; Pompe cu piston
şi compresoare cu 3 şi mai mulţi cilindri;
Moment de pornire
Ventilatoare; Transportoare cu lanţ,
până la 150% din
elevatoare; Maşini de frezat, strunguri
momentul nominal. 1,1 1,2 1,25 1,2 1,4 1,6 1,3 1,5 1,7
revolver, ferăstraie disc pentru lemn,
Variaţii neînsemnate ale
transmisii; Maşini pentru industriile:
regimului de lucru,
alimentară, textilă şi hârtie; Site grele,
cuptoare rotative
Pompe cu piston, compresoare cu 1 sau 2
Moment de pornire cilindri; Ventilatoare grele, transportoare
până la 200 % din elicoidale şi cu cupe; Dezintegratoare;
momentul nominal. Maşini de rabotat, mortezat şi polizat; 1,2 1,3 1,6 1,3 1,5 1,7 1,4 1,6 1,9
Variaţii însemnate ale Prese cu şurub şi cu excentric, cu volant
regimului de lucru relativ greu; Maşini de ţesut şi egrenat
bumbac
Moment de pornire Maşini de ridicat, excavat şi dragat;
până la 300% din Prese cu şurub şi cu excentric, cu volant
momentul nominal. relativ uşor; Foarfeci mecanice, ciocane 1,3 1,5 1,7 1,4 1,6 1,8 1,5 1,7 2,0
Regim de lucru pneumatice; Mori cu bile, cu pietre, cu
alternativ şi şocuri, valţuri, concasoare, malaxoare
ANEXA 6.7 – Puterea nominală transmisă de o curele tip SPZ (extras din STAS 1163)
Diametrul primitiv al Turaţia roţii mici, n1 (rot/min)
Raportul de
roţii mici de curea, 200 400 700 800 950 1200 1450 1600 2000 2400 2800 3200
transmitere, i
Dp1 (mm) Puterea nominală transmisă de o curea, P0 (kW)
1,00 0,198 0,345 0,54 0,59 0,68 0,81 0,93 1,00 1,17 1,32 1,45 1,56
1,05 0,20 0,37 0,57 0,64 0,73 0,87 1,01 1,08 1,27 1,44 1,60 1,73
63 1,20 0,21 0,39 0,61 0,68 0,78 0,93 1,08 1,17 1,37 1,56 1,73 1,89
1,50 0,23 0,405 0,65 0,72 0,83 1,01 1,15 1,25 1,48 1,69 1,88 2,05
≥3,00 0,235 0,425 0,68 0,76 0,87 1,06 1,23 1,33 1,58 1,81 2,02 2,22
1,00 0,25 0,44 0,70 0,78 0,89 1,08 1,25 1,34 1,59 1,80 2,00 2,18
1,05 0,25 0,46 0,736 0,82 0,95 1,14 1,32 1,43 1,70 1,93 2,15 2,34
71 1,20 0,265 0,48 0,77 0,87 0,99 1,20 1,40 1,51 1,79 2,05 2,29 2,50
1,50 0,28 0,51 0,81 0,90 1,04 1,26 1,47 1,59 1,90 2,18 2,43 2,67
≥3,00 0,29 0,53 0,84 0,95 1,09 1,32 1,54 1,68 2,00 2,29 2,57 2,82
1,00 0,31 0,55 0,88 0,98 1,14 1,37 1,60 1,73 2,04 2,34 2,60 2,85
1,05 0,315 0,575 0,92 1,03 1,18 1,43 1,67 1,81 2,15 2,46 2,75 3,01
80 1,20 0,32 0,596 0,95 1,07 1,23 1,50 1,74 1,89 2,25 2,59 2,90 3,10
1,50 0,34 0,62 0,99 1,11 1,29 1,56 1,82 1,97 2,35 2,71 3,04 3,35
≥3,00 0,345 0,63 1,03 1,15 1,33 1,62 1,90 2,05 2,45 2,82 3,18 3,50
1,00 0,37 0,68 1,08 1,20 1,40 1,70 1,98 2,14 2,55 2,92 3,27 3,56
1,05 0,38 0,69 1,12 1,26 1,45 1,76 2,05 2,22 2,65 3,05 3,45 3,73
90 1,20 0,39 0,71 1,15 1,29 1,50 1,82 2,13 2,31 2,75 3,17 3,55 3,90
1,50 0,40 0,736 1,19 1,34 1,54 1,88 2,20 2,37 2,86 3,29 3,69 4,06
≥3,00 0,41 . 0,76 1,23 1,37 1,60 1,94 2,28 2,47 2,96 3,42 3,84 4,24
1,00 0,435 0,80 1,28 1,43 1,66 2,01 2,35 2,55 3,05 3,49 3,90 4,25
1,05 0,45 0,81 1,32 1,48 1,71 2,08 2,42 2,63 3,15 3,62 4,05 4,43
100 1,20 0,455 0,83 1,35 1,51 1,76 2,14 2,51 2,71 3,25 3,74 4,19 4,59
1,50 0,46 0,85 1,38 1,56 1,81 2,21 2,58 2,80 3,35 3,86 4,33 4,75
≥3,00 0,47 0,875 1,43 1,60 1,85 2,26 2,65 2,88 3,46 3,99 4,47 4,92
- 517 -
- 518 -
Raportul de
transmitere, i
1,00 0,51 0,935 1,51 1,70 1,97 2,40 2,80 3,04 3,62 4,16 4,63 5,06
1,05 0,515 0,95 1,55 1,74 2,01 2,45 2,88 3,12 3,72 4,28 4,78 5,22
112 1,20 0,53 0,98 1,59 1,78 2,07 2,52 2,95 3,20 3,83 4,41 4,92 5,39
1,50 0,54 0,99 1,62 1,82 2,12 2,58 3,02 3,28 3,94 4,52 5,07 5,55
≥3,00 0,55 1,01 1,66 1,87 2,16 2,64 3,10 3,36 4,03 4,65 5,21 5,72
1,00 0,58 1,08 1,77 1,99 2,30 2,80 3,27 3,55 4,24 4,84 5,40 5,87

1,05 0,595 1,10 1,80 2,02 2,35 2,86 3,35 3,63 4,34 4,97 5,55 6,04
125 1,20 0,61 1,12 1,84 2,07 2,40 2,93 3,43 3,71 4,44 5,10 5,69 6,20
1,50 0,62 1,15 1,87 2,11 2,45 2,99 3,50 3,79 4.54 5,22 5,83 6,37
≥3,00 0,625 1,17 1,91 2,15 2,49 3,05 3,57 3,88 4,65 5,35 5,97 6,53
1,00 0,68 1,26 2,06 2,31 2,68 3,26 3,81 4,13 4,92 5,62 6,19 6,75
1,05 0,69 1,28 2,09 2,34 2,72 3,32 3,88 4,22 5,02 5,75 6,38 6,92
140 1,20 0,70 1,30 2,12 2,37 2,77 3,38 3,96 4,30 5,13 5,87 6,53 7,08
1,50 0,71 1,32 2,16 2,43 2,82 3,44 4,04 4,38 5,23 5,90 6,67 7,25
≥3,00 0,72 1,34 2,20 2,47 2,87 3,51 4,11 4,46 5,33 6,11 6,81 7,43
1,00 0,80 1,48 2,43 2,74 3,17 3,86 4,51 4,88 5,80 6,59 7,27 7,80
1,05 0,81 1,51 2,47 2,77 3,21 3,92 4,58 4,97 5,90 6,71 7,43 7,95
160 1,20 0,825 1,53 2,50 2,82 3,27 3,98 4,66 5,05 6,00 6,84 7,50 8,17
1,50 0,83 1,55 2,54 2,85 3,32 4,04 4,74 5,13 6,10 6,92 7,73 8,32
≥3,00 0,845 1,56 2,57 2,90 3,36 4,10 4,81 5,21 6,21 7,09 7,87 8,46
1,00 0,92 1,71 2,80 3,15 3,65 4,44 5,19 5,61 6,63 7,50 8,17 8,68
1,05 0,935 1,73 2,84 3,19 3,70 4,51 5,26 5,69 6,73 7,65 8,31 8,90
180 1,20 0,94 1,76 2,88 3,23 3,75 4,57 5,33 5,77 6,84 7,72 8,46 9,05
1,50 0,95 1,77 2,91 3,27 3,79 4,63 5,41 5,86 6,90 7,87 8,51 9,17
≥3,00 0,965 1,79 2,95 3,33 3,85 4,70 5,48 5,94 7,04 8,02 8,76 9,35
ANEXA 6.8 – Puterea nominală transmisă de o curele tip SPA (extras din STAS 1163)
Raportul de
transmitere, i
1,00 0,42 0,75 1,18 1,30 1,48 1,76 2,02 2,16 2,49 2,77 2,95 3,16
1,05 0,44 0,80 1,25 1,39 1,59 1,90 2,18 2,34 2,72 3,05 3,32 3,52
90 1,20 0,47 0,85 1,33 1,49 1,70 2,04 2,35 2,52 2,96 3,33 3,64 3,89
1,50 0,49 0,89 1,41 1,57 1,81 2,18 2,52 2,71 3,19 3,54 3,97 4,27
≥3,00 0,52 0,93 1,49 1,67 1,92 2,31 2,69 2,89 3,41 3,88 4,29 4,64
1,00 0,53 0,94 1,48 1,66 1,89 2,27 2,61 2,80 3,27 3,66 3,99 4,25
1,05 0,55 0,99 1,57 1,74 2,00 2,41 2,77 2,99 3,50 3,94 4,32 4,61
100 1,20 0,57 1,03 1,65 1,84 2,11 2,55 2,94 3,17 3,73 4,22 4,64 4,98
1,50 0,59 1,08 1,73 1,93 2,22 2,68 3,11 3,35 3,96 4.50 4,96 5,35
≥3,00 0,62 1,13 1,81 2,02 2,33 2,82 3,28 3,54 4,19 4,78 5,28 5,72
1,00 0,65 1,16 1,85 2,07 2,38 2,86 3,31 3,56 4,18 4,71 5,15 5,48
1,05 0,67 1,21 1,93 2,16 2,49 3,00 3,47 3,75 4,42 4,99 5,47 5,86
112 1,20 0,69 1,26 2,02 2,25 2,60 3,14 3,65 3,94 4,65 5,26 5,79 6,23
1,50 0,71 1,30 2,10 2,35 2,71 3,28 3,81 4,12 4,68 5,54 6,12 6,59
≥3,00 0,74 1,35 2,18 2,44 2,82 3,41 3,98 4,30 5,11 5,82 6,43 6,96
1,00 0,77 1,40 2,25 2,52 2,90 3,50 4,06 4,38 5,14 5,80 6,34 6,75
1,05 0,79 1,45 2,33 2,61 3,01 3,64 4,23 4,56 5,38 6,08 6,67 7,12
125 1,20 0,81 1,49 2,41 2,70 3,12 3,78 4,39 4,75 5,61 6,36 6,99 7,51
1,50 0,84 1,54 2,49 2,79 3,23 3,91 4,56 4,93 5,84 6,63 7,30 7,87
≥3,00 0,85 1,59 2,58 2,88 3,35 4,05 4,73 5,21 6,06 6,91 7,65 8,24
1,00 0,91 1,68 2,71 3,03 3,50 4,22 4,91 5,29 6,22 7,00 7,65 8.10
1,05 0,94 1,72 2,79 3,12 3,53 4,36 5,14 5,47 6,45 7,28 7,95 8,46
140 1,20 0,96 1,77 2,87 3,22 3,72 4,50 5,24 5,66 6,68 7,58 8,32 8,83
1,50 0,99 1,82 2,95 3,30 3,82 4,65 5,41 5,84 6,91 7,87 8,51 9,17
≥3,00 1,01 1,86 3,03 3,40 3,93 4,78 5,58 6,03 7,14 8,10 8,90 9,57
- 519 -
- 520 -
Raportul de
transmitere, i
1,00 1,10 2,04 3,30 3,70 4,27 5,17 6,00 6,48 7,58 8,54 9,27 9,72
1,05 1,13 2,08 3,38 3,79 4,38 5,31 6,17 6,66 7,80 8,83 9,57 10,10
160 1,20 1,15 2,13 3,47 3,89 4,47 5,45 6,34 6,88 8,09 9,05 9,86 10,45
1,50 1,18 2,18 3,55 3,97 4,60 5,69 6,51 7,03 8,32 9,35 10,23 10,82
≥3,00 1,20 2,22 3,63 4,08 4,71 5,73 6,67 7,21 8,54 9,64 10,52 11,18
1,00 1,29 2,37 3,89 4,36 5,03 6,09 7,06 7,65 8,90 9,94 10,67 11,11

1,05 1,30 2,44 3,97 4,45 5,14 6,23 7,24 7,80 9,13 10,23 10,97 11,48
180 1,20 1,35 2,49 4,05 4,54 5,25 6,37 7,43 8,02 9,35 10,52 11,33 11,85
1,50 1,37 2,53 4,14 4,64 5,36 6,51 7,58 8,17 9,57 10,74 11,63 12,22
≥3,00 1,39 2,58 4,22 4,72 5,47 6,65 7,73 8,39 9,86 11,04 11,99 12,58
1,00 1,49 2,74 4,47 5,01 5,78 7,00 8,09 8,68 10,1 11,18 11,92 12,22
1,05 1,51 2,79 4,55 5,10 5,89 7,14 8,24 8,90 10,4 11,49 12,22 12.58
200 1,20 1,53 2,84 4,63 5,19 6,00 7,27 8,46 9,05 10,6 11,78 12,58 12.95
1,50 1,55 2,88 4,71 5,28 6,12 7,43 ' 8,51 9,27 10,8 12,07 12,88 13,32
≥3,00 1,57 2,93 4,79 5,38 6,23 7,58 8,76 9,42 11,0 12,28 13,25 13,70
1,00 1,71 3,16 5,15 5,78 6,67 8.02 9,27 10,0 11,5 12,58 13,17 13.10
1,05 1,73 3,22 5,23 5,86 6,78 8,17 9,49 10,1 11,8 12.98 13.47 13.47
224 1,20 1,75 3,26 5,31 5,96 6,89 8,32 9,64 10,4 12,0 13,17 13,7 13,87
1,50 1,78 3,30 5,39 6,05 6,99 8,46 9,79 10,5 12,2 13,39 14,13 14,20
≥3,00 1,80 3,35 5,47 6,14 7,09 8,51 9,93 10,7 12,4 13,69 14,42 14,57
1,00 1,95 3,61 5,29 6,59 7,58 9,13 10,5 11,3 12,9 13,84 14,13 13,61
1,05 1,97 3,66 5,97 6,68 7,73 9,27 10,7 11,5 13,1 14,13 14,42 13,98
225 1,20 1,99 3,71 6,04 6,77 7,80 9,42 10,9 11,6 13,4 14,12 14,79 14,35
1,50 2,02 3,75 6,12 6,86 7,95 9,57 11,2 11,8 13/5 14,65 15,10 14,72
≥3,00 2,04 3,80 6,20 6,95 8,02 9,71 11,5 12,0 13,8 14,94 15,46 15,10
ANEXA 6.9 – Dimensiunile secţiunii curelei şi ale canalului de curea
ANEXA 6.10 – Dimensiunile secţiunii curelei (extras din STAS 7192)

Tipul curelei lp h b max 
(lp  h) [ mm ] [ grade ]
SPZ (8,58) 8,5 80,4 2 401
SPA(1110) 11 100,5 2,8 401
ANEXA 6.11 – Dimensiunile secţiunii canalului de curea (extras din STAS 1162)
Secţiunea canalului Z A
Tipul curelei SPZ SPA
lp [mm] 8,5 11
nmin [mm] 2,5 3,3
mmin [mm] 9 11
f [mm] 81 10
e [mm] 120,3 150,3
381 381
 [grade]
341 341
r [mm] 0,5 1,0
ANEXA 6.12 – Unghiul canalului de curea (extras din STAS 1162)

Unghiul canalului,  [grade]
Secţiunea
Tipul curelei 34 38
canalului
Diametrul primitiv, Dp [mm]
Z SPZ de la 63 până la 80 peste 80
A SPA de la 90 până la 118 peste 118
ANEXA 6.13 – Desene execuţie roată de curea (parţial)

7. TRANSMISII PRIN LANȚURI
7.1. CARACTERIZARE ŞI DOMENII DE UTILIZARE
Transmisiile prin lanţuri fac parte din categoria transmisiilor mecanice

indirecte şi servesc la transmiterea sarcinii (momentului de torsiune) între doi sau
mai mulţi arbori paraleli. Transmisiile prin lanţuri (fig. 7.1) sunt transmisii prin
angrenare, utilizate la antrenarea a două sau mai multe roţi de lanţ prin contactul
dintre dinţii roţilor de lanţ şi bolţurile (bucşele, rolele) lanţurilor. O transmisie
prin lanţuri se compune din roţile de transmisie (roţi de lanţ), lanţul – care
înfăşoară roţile şi angrenează cu dinţii acestora (fig. 7.1), sarcina transmiţându-se
prin contact – dispozitive de întindere, dispozitive de ungere şi carcase sau
apărători de protecţie.
Roată Lanţ Roată

conducătoare condusă
z1 z2
ω2
ω1
Fig.7.1
Lanţul este format din eclise, bolţuri, bucşe şi role. Transmisia prin lanţuri
poate avea şi unele elemente auxiliare ca: elemente pentru ungere, sisteme de
întindere a lanţului, apărători de protecţie.

Lanţul este format din zale, articulate între ele, care îi asigură flexibilitatea
necesară pentru înfăşurarea pe roţile de lanţ, a căror dantură este funcţie de tipul
lanţului.
Avantajele transmisiilor prin lanţuri sunt următoarele: posibilitatea folosirii
într-un domeniu larg de distanţe între axele roţilor; încărcarea arborilor mai
redusă decât în cazul curelelor (întinderea iniţială a lanţului urmăreşte reducerea
vibraţiilor şi nu transmiterea sarcinii prin frecare, ca în cazul transmisiilor prin
curele); randament ridicat (0,96...0,98); gabarit redus; pot funcţiona în condiţii
grele de exploatare (praf, coroziune, umiditate, temperaturi ridicate); permit
transmiterea de puteri, dar mai ales a unor momente de torsiune, relativ mari;
realizarea unor rapoarte de transmitere medii constante deoarece nu au loc
alunecări elastice; posibilitatea reparării respectiv, a înlocuirii relativ uşoare a
lanţului etc.
Dintre dezavantajele transmisiilor prin lanţuri se pot enumera:
neuniformitatea mişcării roţii/roţilor conduse (datorită faptului că lanţul înfăşoară
roţile de lanţ după contur poligonal, ceea ce produce sarcini dinamice
suplimentare) vibraţii şi zgomot în funcţionare); produc vibraţii şi zgomot relativ
mari, mai ales în construcțiile când numerele de dinţi ale roţilor sunt mici;
transmit şocurile şi vibraţiile; uzura inevitabilă în articulaţii, care duce la mărirea
pasului, impunându-se folosirea dispozitivelor de întindere; necesită o precizie
mai ridicată de montare a arborilor şi o întreţinere mai pretenţioasă, comparativ
cu transmisiile prin curele deci preţul de cost este relativ ridicat etc.
Transmisiile prin lanţuri se utilizează când se impun distanţe medii între
axe, care nu pot fi realizate prin angrenaje şi/sau când nu este permisă
alunecarea, situaţie în care nu pot fi folosite transmisiile prin curele. Se folosesc
la acţionarea maşinilor unelte, la maşini agricole, la maşini miniere, textile,
Fig. 7.2. Fig. 7.3.

Transmisii prin lanțuri - 525 -
d3
a1
Fig.7.4
metalurgie, la transportoare, în construcţia maşinilor de transport (biciclete,

motorete, motociclete, la acţionarea mecanismului de distribuţie a motoarelor
autoturismelor) etc.
Transmisiile prin lanţuri se pot utiliza la puteri până la 4000 kW, viteze
până la 22 m/s, distanţa între axe până la 8 m şi rapoarte de transmitere i  7.
Clasificarea lanţurilor articulate este dată în STAS 2577 şi cuprinde: lanţuri
de transmisie şi lanţuri de transport.
Dintre lanţurile de transmisie fac parte: lanţul cu eclise şi bolţuri (tip Gall) –
normalizat în STAS 4075 şi 4076 (fig. 7.2); lanţul cu eclise, bucşe – normalizate
în STAS 3006 (fig. 7.3); lanţuri cu eclise, bolţuri, bucşe şi role – normalizate în
STAS 5174 (fig. 7.4); lanţul cu eclise dinţate articulate prin bolţuri transversale
etc.
7.2. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ȘI DE EXPLOATARE
Lanţurile de transmisie se execută cu paşi mici, pentru reducerea

sarcinilor dinamice şi cu articulaţii rezistente la uzură, pentru mărirea duratei de
funcţionare.
Se utilizează: lanţurile cu bolţuri (tip Gall), formate din eclise şi bolţuri;
lanţurile cu bucşe, constituite din eclise, bolţuri şi bucşe; lanţuri cu role, în
componenţa cărora intră eclise, bucşe, bolţuri şi role; lanţurile cu eclise dinţate.
Clasificarea lanţurilor articulate, inclusiv a celor de transmisie, este dată în
STAS 2577.
Lanţurile cu bucşe (fig. 7.5, a) se execută conform STAS 3006 şi se
compun din eclise, bolţuri şi bucşe; eclisele exterioare 1 sunt presate pe bolţurile
3, iar cele interioare 2 pe bucşele 4. Din punct de vedere funcţional, eclisele
exterioare şi bolţurile, respectiv eclisele interioare şi bucşele, formează elemente
cinematice distincte, articulate între ele (fig. 7.5, b), suprafaţa de contact dintre
bolţuri şi bucşe fiind mult mai mare decât în cazul lanţurilor cu bolţuri. Datorită
acestui aspect şi având în vedere că pelicula de lubrifiant, din zona de conatct
dintre bolţuri şi bucşe, amortizează, parţial, şocurile – care apar la intrarea în
contact a lanţului cu dinţii roţilor – aceste lanţuri sunt utilizate la sarcini mari şi
viteze v < 3 m/s.
b
Fig. 7.5 Fig. 7.6
Lanţurile cu role (fig. 7.6) se deosebesc de lanţurile cu bucşe prin existenţa

rolelor 5. Eclisele exterioare 1 sunt presate pe bolţurile 3, iar eclisele interioare 2
sunt presate pe bucşele 4; atât bucşele cât şi rolele sunt montate liber pe bolţuri
şi, respectiv, pe bucşe, schema funcţională fiind prezentată în fig. 7.6, b.
Se execută următoarele tipuri de lanţuri cu role: lanţuri de uz general cu role
şi zale scurte (STAS 5174), cu un rând de zale (fig. 7.6, a), cu două rânduri (fig.
7.6, c) şi cu trei rânduri (fig. 7.6, d); lanţuri cu role şi zale lungi (STAS 4239);
lanţuri cu role şi zale scurte pentru biciclete, motorete şi motociclete, cu pasul
lanțului p = 12,70 mm (STAS 6478); lanţuri cu role şi eclise cotite, tip Rotary
(fig. 7.6, e – STAS 520).
Deoarece angrenarea lanţului cu dinţii roţilor de lanţ se realizează prin
rostogolirea rolelor, fapt ce conduce la înlocuirea frecării cu alunecare prin
frecare cu rostogolire, aceste lanţuri se folosesc la sarcini şi viteze mai mari, cu
uzuri mai mci ale dinţilor roţilor decât la celelalte tipuri de lanţuri. Astfel: la
sarcini mari şi viteze v  15 m/s, sunt utilizate lanţurile cu role şi zale scurte; la
sarcini mari, cu şocuri frecvente şi viteze mici sau medii – lanţurile de tip Rotary;
la sarcini şi viteze medii – lanţurile cu role şi zale lungi.
Bolţurile în general, se, execută cilindrice; în cazurile lanțurilor cu paşi mari
(p > 60 mm), bolţurile se execută cu aplatisări (frezate), pentru a evita rotirea
ecliselor exterioare.
Bucşele se execută din ţeavă sau în construcţie sudată, în cazul lanţurilor de
dimensiuni mari fiind, de asemenea, prevăzute aplatisări, în zona de montare a
ecliselor interioare.
Eclisele au conturul, d.p.d.v. conceptual, în forma cifrei 8, pentru a se
apropia de nişte corpuri de egală rezistenţă la tracţiune. Există și lanțuri la care
eclisele au forme speciale, adaptate tipului de lanț (lanțuri cu eclise dințate) sau
destinației speciale a lanțului (lanțuri speciale pentru diferite transportoare cu
lanț, lanțuri pentru variatoare de turație etc.).
Asamblarea capetelor lanţului, la formarea sau la scurtarea acestuia, se
realizează cu ajutorul zalelor de legătură şi a cuielor spintecate (fig. 7.7). Se
recomandă ca numărul de zale să fie par, deoarece la număr impar de zale eclisa
de legătură este de construcţie specială (fig. 7.7, b). La lanţurile de tip Rotary,
deoarece zalele au aceeaşi formă, nu se impune această recomandare.
Pentru realizarea unei mişcări cât mai uniforme a roţii (roţilor) conduse, se
evită utilizarea lanţurilor cu paşi mari, preferându-se lanţurile cu două rânduri
(lanţuri duble) sau cu trei rânduri (lanţuri triple), cu paşi mici.
Fig. 7.7
Elementele geometrice ale roţilor de lanţ, se aleg conform STAS 5006 (roţi
de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale scurte), STAS 7500 (roţi de lanţ pentru
lanţuri cu role şi zale lungi) sau STAS 4075 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu bolţuri,
tip Gall). Principalele elemente geometrice ale roţilor de lanţ, pentru lanţuri cu
role şi zale scurte, sunt prezentate în fig. 7.8.
Fig. 7.8
Indicarea elementelor geometrice ale danturii roţilor de lanţ, pe desenele de

execuţie, se face conform STAS 5013/5.
Fig. 7.9 Fig. 7.10
Amplasarea transmisiilor prin lanţuri: transmisiile prin lanţuri se

amplasează astfel încât lanţul să funcţioneze în plan vertical, poziţia relativă a
roţilor putând fi oricare. Amplasarea optimă a transmisiilor prin lanţ este cea
orizontală (fig. 7.9, a) sau cea înclinată faţă de orizontală cu un unghi mai mic de
45° (fig. 7.9, b). Transmisiile amplasate vertical (fig. 7.9, c) necesită o reglare
minuţioasă şi obligatorie a întinderii lanţului, deoarece săgeata ce ia naştere tinde
să scoată zalele lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ inferioare; se
impune evitarea, pe cât posibil, a amplasării verticale a transmisiilor prin lanţ, în
special cu roata mică în poziție inferioară.
Ramura activă a lanţului poate fi ramura superioară sau ramura inferioară.
La transmisiile orizontale, cu A<30p şi i>2 (fig. 7.10, a) – pentru a evita agăţarea
de către ramura superioară a unor dinţi suplimentari – şi la transmisiile
orizontale, cu A>60p şi număr mic de dinţi ai roţilor de lanţ (fig. 7.10, c) – pentru
a evita atingerea dintre ramurile lanţului – ramura activă trebuie să fie cea
superioară.
Întinderea lanţurilor: la transmisiile prin lanţ, trebuie prevăzută
posibilitatea reglării întinderii lanţului, deoarece – în urma uzării inevitabile a
articulaţiilor – lanţul se alungeşte. La transmisiile orizontale şi la cele înclinate,
întinderea se realizează datorită greutăţii proprii a ramurii antrenate, dacă săgeata
acestei ramuri este bine aleasă. La transmisiile orizontale şi la cele înclinate faţă
de orizontală cu unghiuri mai mici de 45°, săgeata ramurii antrenate se
recomandă să fie f = 0,02A; la transmisiile verticale săgeata ramurii antrenate se
recomandă să fie f = (0,01...0,015)A.
Reglarea întinderii lanului se poate realiza prin deplasarea uneia din roţile
de lanţ sau folosind roţi dinţate sau role netede de reglare. Dispozitivul de
întindere trebuie să poată compensa
alungiri în limitele a doi paşi, după o astfel
de alungire urmând să se îndepărteze două
zale ale lanţului.
Reglarea întinderii prin deplasarea
uneia din roţile de lanţ constituie soluţia
cea mai simplă. Când reglarea se
realizează cu roţi de lanţ sau cu role
netede, acestea se amplasează, de regulă,
pe ramura antrenată, mai aproape de roata
mare. Amplasarea roţilor sau rolelor în
apropierea roţii mici se recomandă numai
atunci când este posibilă montarea
acestora în exteriorul transmisiei (în acest
fel se măreşte unghiul de înfăşurare pe
roata mică). În cazul transmisiilor rapide şi
Fig. 7.11
de puteri mici, care funcţionează cu o
ungere abundentă, se utilizează patine sau saboţi de întindere (fig. 7.11).
Ungerea transmisiilor prin lanțuri: buna funcționare a transmisiilor prin
lanț impune o lubrifiere corespunzătoare a acestora, ceea ce conduce, în unele
situații, la creșterea complexitații constructive a transmisiei.
Pentru transmisiile puternic solicitate, se pot utiliza următoarele sisteme de
ungere:
– prin cufundarea lanţului în baia de ulei (prin barbotare), adâncimea de
cufundare nedepăşind lăţimea eclisei; se aplică la v < 7 m/s;
– prin antrenarea uleiului cu ajutorul unor discuri cu palete, în situații când
nivelul uleiului din baie nu poate fi ridicat până în dreptul lanţului şi/sau viteza
lanţului este mai mare de 10 m/s;
– cu circulaţie de ulei, folosind o pompă de ulei, în cazul sarcinilor mari şi a
unor viteze mari; se aplică la v > 7 m/s.
La transmisiile cu viteze medii, care nu funcţionează în carcase închise, se
pot folosi următoarele sisteme de ungere:
– prin picurare, la viteze până la 6 m/s;
– prin introducerea unsorii consistente în interiorul articulaţiilor lanţului, prin
cufundarea acestuia (la intervale de 120...180 ore de funcționare) în unsoare
încălzită până la lichefiere; se foloseşte la viteze sub 8 m/s.
Transmisiile care funcţionează la viteze sub 1 m/s, care nu au o funcţionare
continuă, se pot unge periodic. La fiecare 15...20 ore de funcționare, se toarnă
ulei pe ramura inferioară a lanţului, la intrarea acestuia în angrenare cu roata de
lanţ conducătoare, trebuind să se asigure repartizarea uleiului pe toată lăţimea
lanţului.
Pentru lanţuri cu v < 3 m/s, se recomandă ungerea cu unsoare consistentă,
iar la v > 3 m/s – cu ulei mineral (M20, M30 – STAS 871). În cazul ungerii
manuale, se folosesc uleiuri cu vâscozitatea relativă de 10...15°E sau unsori
consistente cu punctul de picurare de 70°C. La ungerea prin picurare, se
întrebuinţează uleiul cu vâscozitatea relativă de 5...10°E, iar în cazul ungerii prin
barbotare sau forţate – cu vâscozitate relativă de 5...7°E.
7.3. MATERIALE UTILIZATE LA EXECUŢIA

LANŢURILOR ŞI A ROŢILOR DE LANŢ.
ELEMENTE DE TEHNOLOGIE
Eclisele lanţurilor se execută de regulă prin ştanţare, din bandă -laminată la

rece- de oţel cu conţinut mediu de carbon, OLC45, OLC60, sau din oţeluri aliate,
40Cr10 etc., în stare îmbunătăţită. Tratamentul termic al ecliselor este
îmbunătăţirea, duritatea după tratament fiind cuprinsă între 275 şi 360 HB.
Bolţurile se execută din sârmă, iar bucşele şi rolele din bandă înfăşurată sau
din ţeavă, din oţeluri de cementare (OLC 15, OLC 20, 13 CrNi35). Duritatea
ecliselor după tratamentul termic este de 40...45 HRC, iar a bolţurilor, bucşele şi
a rolelor de 45...60 HRC.
Roţile de lanţ se execută, de obicei, din oţeluri de îmbunătăţire, cu conţinut
mediu de carbon sau din oţeluri aliate, în funcţie de viteză, sarcina de lucru şi
durabilitatea impusă transmisiei, oțelurile fiind netratate termic - în cazul
transmisiilor puţin solicitate – sau îmbunătăţite – în cazul unor condiţii medii de
solicitare. Pentru sarcini şi viteze mari, roţile de lanţ se execută din oţeluri de
cementare (OLC 15, 13 CrNi35 etc.), obținând, după tratament, durități de
48…58 HRC, sau din oţeluri cu conţinut mediu de carbon (OLC 45, 40 Cr10, 36
MnSi12 etc.), călite superficial, prin curenţi de înaltă frecvenţă, până la durităţi
de 42…52 HRC. La transmisii utilizate în regimuri de funcţionare uşoare şi
mediu impur, cum se întâlnesc la maşinile agricole, roţile de lanţ se pot executa
din fontă.
7.4. FORME ŞI CAUZE ALE DETERIORĂRII

TRANSMISIILOR PRIN LANŢURI
Deteriorarea transmisiilor prin lanţuri și scoaterea din funcţiune a acestora

apare ca urmare a distrugerii suprafeţelor funcţionale respectiv, a ruperii
elementelor componente ale lanţului şi/sau dinţilor roţilor de lanţ.
Cauza principală a deteriorării majorităţii transmisiilor prin lanţuri este
uzarea articulaţiilor care permite/produce o mărire a lungimii lanţului și care,
implicit, conduce la o angrenare incorectă a acestuia cu dinţii roţilor de lanţ.
Pentru a reduce uzura, suprafeţele pieselor în mişcare relativă (bolţuri, bucşe,
role) se separă printr-o peliculă de lubrifiant. Siguranţa în exploatare se asigură
limitând presiunea din articulaţii la valori admise de pelicula de lubrifiant, fiind
necesar calculul la strivire a articulaţiilor lanţului.
Uzarea dinţilor roţilor de lanţ este, în general, pronunţată. Aceasta poate fi
micşorată prin alegerea corespunzătoare a materialului şi tratamentului pentru
roţile de lanţ şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de ungere. De asemenea, utlizarea
rolelor (lanțurilor cu role) reduce considerabil uzarea danturii roților de lanț., prin
înlocuirea frecării de alunecare cu cea de rostogolire (la intrarea și ieșirea lanțului
pe/ de pe roată).
7.5. FORȚE CARE ACŢIONEAZĂ ÎN TRANSMISIILE

PRIN LANŢURI
Asupra lanţului (fig. 7.12) acţionează forţa din ramura motoare F2 şi forţa
de întindere din ramura antrenată F1
F2 = Fu + F1 (7.1)
unde Fu este forţa utilă de transmis, care se calculează cu relaţia
1000 P 2 M t1
Fu = =  N , (7.2)
vm Dd1
în care P este puterea de transmis, în kW]; vm – viteza medie a lanţului, în m/s];
P
M t1 = 9550000 este momentul de torsiune la arborele roţii conducătoare,
n1
în Nmm]; Dd1 – diametrul de divizare al roţii conducătoare, în mm].
Forţa de întindere din ramura antrenată provine din greutatea proprie a
acestei ramuri (Fq) şi din forţa centrifugă (Fc):
F1 = Fq + Fc . (7.3)
Pentru calcule obişnuite forţa Fq se poate calcula cu relaţia
Fq = K f q A , (7.4)
în care: Kf este un coeficient care ţine seama de înclinarea liniei centrale;
q – greutatea unui metru liniar de lanţ, dată în standardul lanţului respectiv.
Forţa de întindere datorată forţei centrifuge este
q vm2
Fc = , (7.5)
g
g fiind acceleraţia gravitaţională, în m/s]. Această forţă se consideră în calcul
numai la viteze peste 5 m/s.
p
F2
Fa
M t1
F1
Fig. 7.12
Forţa de întindere a lanţului, care încarcă arborii transmisiei prin lanţ, se

poate calcula cu relaţia aproximativă
Fa = (1,05...1,2 ) Fu , (7.6)
alegându-se valoarea mai mică pentru transmisiile verticale şi cea mare pentru
transmisiile orizontale.
Randamentul transmisiilor prin lanţuri, precis executate şi bine unse, este
cuprins între 0,96 şi 0,98, pierderile prin frecare fiind compuse din: pierderi prin
frecarea în articulaţii; pierderi prin frecarea dintre eclise; pierderi prin frecarea
dintre dinţii roţilor de lanţ şi zalele lanţului; pierderi prin frecarea dintre role şi
bucşe (la lanţurile cu role), la intrarea şi ieşirea zalelor din angrenare; pierderi
prin frecarea din reazeme; pierderi prin barbotarea uleiului, în cazul ungerii prin
barbotare. Cele mai importante sunt pierderile în articulaţii şi reazeme, iar la
viteze mari şi pierderile prin barbotarea uleiului.
7.6. ELEMENTE GEOMETRICE ŞI CINEMATICE ALE

TRANSMISIILOR CU LANŢURI
Elementele geometrice de bază al unei transmisii cu lanţuri sunt: pasul

(distanţa dintre centrele a două articulaţii succesive), numerele de dinţi ale roţilor
de lanţ, distanţe între axe, lungimea şi lăţimea lanţului, razele cercurilor de
divizare (cercurile pe care se găsesc centrele articulaţiilor lanţului la contactul
acestuia cu roţile) etc.
Pasul lanţului reprezintă distanţa dintre centrele a două articulaţii
consecutive. Pasul este parametrul de bază şi are valori standardizate. Capacitatea
portantă a lanţului este dependentă de pas. Pasul lanţului influenţează gabaritul
transmisiei, sarcinile dinamice, zgomotul în funcţionare, neuniformitatea mişcării
şi turaţia limită a roţii mici. Se recomandă alegerea lanţului cu pasul minim care
poate transmite sarcina dată. Lanţurile cu pas mare au o capacitate portantă mare,
însă pot funcţiona la turaţii mai mici, producând sarcini dinamice mari şi
zgomote. În funcție de cerințe, micşorarea pasului se poate obţine prin folosirea
lanţurilor pe mai multe rânduri. Valoarea maximă a pasului se estimează cu
relaţia corespunzătoare tipului de lanț:
5800 4760
pmax = [mm], respectiv, pmax = [mm], (7.7)
3 2 3 2
n1 z1 n1 z1
pentru lanţul cu bucşe sau cu role respectiv, pentru lanţul cu eclise dinţate.
Raportul de transmitere mediu este
 n z
im = i = 1 = 1 = 2 . (7.8)
2 n2 z1
Raportul de transmitere, ca urmare a variaţiei vitezei unghiulare a roţii
conduse, este variabil; ca ipoteză simplificatoare, în calcule se consideră o
valoare medie a acestuia. La transmisii obişnuite se aleg rapoarte de transmitere
i  8, iar la transmisii cu funcţionare lentă i  15; raportul de transmitere este
limitat de dimensiunile de gabarit ale transmisiei.
Numărul minim de dinţi pentru roata mică este limitat (de uzura
articulaţiilor, de sarcinile dinamice ce apar, de neuniformitatea transmiterii
mişcării şi de zgomotul produs la funcţionarea transmisiei) la z1 = 15…30.
Valorile superioare se recomandă la rapoarte de transmitere mai mici (i = 1…2),
iar cele inferioare la rapoarte de transmitere mai mari (i  6). Cu cât z1 este mai
mic, cu atât uzura articulaţiilor este mai mare, deoarece unghiul de rotire a zalei
creşte, la intrarea şi la ieşirea lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ; prin
micşorarea lui z1, creşte şi neuniformitatea mişcării. Numerele de dinţi z1 se aleg
în funcţie de tipul lanţului (cu bucşe, cu role sau cu eclise dinţate) şi de raportul
de transmitere i. Unghiul de înfăşurare al lanţului pe roata mică se recomandă să
fie mai mare de 120°.
Numărul maxim de dinţi z2 ai roţii mari se limitează la 100...120, în cazul
lanţurilor cu bucşe sau role şi la 120...140, în cazul lanţurilor cu eclise dinţate. La
un număr mare de dinţi, chiar și o alungire redusă a lanţului (apărută în urma
uzării articulaţiilor) duce la o deplasare a lanţului în lungul profilului dinţilor roţii
de lanţ şi, implicit, la o angrenare incorectă.
Se preferă să se aleagă z1 impar, iar z2 par, ceea ce contribuie la o uzură
uniformă și la o oscilație radială mai mică în ramurile lanțului. De asemenea, se
recomandă și un număr par de zale (din aceleași considerente).
Razele cercurilor caracteristice (de divizare) ale roţilor de lanţ se pot
determina (v. fig. 7.12) cu relaţiile
p p
Rd1 = 0
și R d 2 = , (7.9)
180 1800
2 sin 2 sin
z1 z2
iar diametrele exterioare (de vârf) ale roților, cu relațiile
De1 = Dd1 + 0,8 d și De2 = Dd2 + 0,8 d , (7.10)

în care d reprezintă diametrul rolei.
Distanţa dintre axe preliminară se recomandă a fi aleasă astfel:
Amin = 0,2 z1 ( i + 1) p, pentru i  3;
(7.11)
Amin = 0,33 z1 ( i + 1) p, pentru i  3;
cu recomandarea A max  80 p, dar nu mai mult de 8 m, pentru ca săgeata ramurii
antrenate să nu aibă valori prea mari.
În mod obișnuit, dacă nu este impusă, din considerente de gabarit, distanţa
dintre axe se alege în limitele A = A optim = (30...50) p.
Lungimea aproximativă a lanţului se calculează cu relaţia
z1 + z2  z2 − z1  p
2
2
L  2A+ p+  , (7.12)
2  2  A
prin A înţelegându-se distanţa dintre axe preliminară.
Numărul necesar de zale W este
L 2 A z1 + z2  z2 − z1  p
2
W= = + +  (7.13)
p p 2  2  A
şi se rotunjeşte la un număr întreg.
Distanţa dintre axe recalculată, cu W rotunjit, este
p z1 + z2 z1 + z2   z2 − z1  
2 2
 
Arec = W − + W −  − 8  . (7.14)
4 2  2   2  
 
iar lungimea definitivă a lanţului este
L = W p. (7.15)
Pentru asigurarea săgeţii ramurii antrenate a lanţului, distanţa între axe
calculată se reduce cu (0,02...0,04) A rec.
Unghiul de înclinare a ramurilor lanţului /2 ( fiind unghiul dintre ramurile
 Dd − Dd1
curelei) se determină cu relaţia sin = 2 iar la rapoarte de transmitere
2 2A
 Dd − Dd1
mici, deoarece aceste unghiuri sunt foarte mici, cu relaţia sin  2 .
2 2A
Unghiurile de înfăşurare a lanţului pe roţile de lanţ. Unghiurile de
înfăşurare pe roțile de curea conducătoare, 1 respectiv condusă, 2, se determină
cu relaţiile 1 = 1800 −  și  2 = 1800 +  , impunându-se condiţia precizată
anterior ca 1 > 1200.
Viteza medie a lanţului se determină (luând în considerare că lanţul se
înfăşoară pe roată după un contur poligonal şi la o rotaţie completă a roţii de lanţ
rezultă o deplasare a acestuia egală cu perimetrul poligonului de înfăşurare) cu
relaţia
n1 z1 p
vm = [m/s], (7.16)
60 1000
în care n1 este turaţia roţii mici în rot/min], z1 este numărul de dinţi ai roţii de
lanţ iar p este pasul lanţului în mm].
7.7. CALCULUL TRANSMISIILOR PRIN LANŢURI
Cauza principală a ieşirii din funcţiune a transmisiilor prin lanţ este uzarea
articulaţiilor lanţului, care duce la mărirea lungimii acestuia şi la o funcţionare
necorespunzătoare a transmisiei.
Fig. 7.13
Siguranţa în exploatare a transmisiilor prin lanţuri este dată de rezistenţa la

uzură a articulaţiilor lanţului (v. și fig. 7.3…7.6), capacitatea portantă
determinându-se din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de lubrifiant
dintre bolţ şi bucşe (fig. 7.13) cu relația
F
pS = u K e  pas , (7.17)
Al
de unde rezultă forţa utilă admisibilă ce poate fi transmisă de lanţ
p A
Fua = as l [N], (7.18)
Ke
unde: pas este presiunea admisibilă de strivire a peliculei de lubrifiant ce trebuie

să existe în articulaţiile lanţului, stabilită experimental pentru condiţii medii în
exploatare; Al este proiecţia suprafeţei de contact dintre bolţ şi bucşe (pentru
lanţurile cu bucşe şi role, fig. 7.4 și 7.13, Al = a1d3 unde d3 este diametrul
bolţului şi a1 lungimea bucşei); Ke este un coeficient global de exploatare.
Coeficientul Ke, care ţine seama de condiţiile reale de exploatare, se poate
exprima sub forma produsului unor coeficienţi parţiali de corecţie
K e = K d K A Ki K r Ku K f , (7.19)
unde: Kd este un coeficient care ţine seama de caracterul sarcinii; KA – coeficient
care ţine seama de distanţa dintre axe; Ki – coeficient care ţine seama de
înclinarea liniei centrelor faţă de orizontală; Kr – coeficient care ţine seama de
sistemul de reglare a distanţei între axe; Ku – coeficient care ţine seama de felul
ungerii; Kf – coeficient care ţine seama de numărul de schimburi de lucru. Este
necesar ca puterea utilă admisibilă să fie mai mare (la limită, egală) cu puterea de
transmis
F v
Pua = ua m Z  Pde transmis , (7.20)
1000
unde Z reprezintă numărul de rânduri.
Lanţurile cu bucşe sau cu role se pot executa: pe un singur rând (lanţ
simplu), pe două rânduri (lanţ dublu), pe trei rânduri (lanţ triplu).
Lanţul se verifică şi la rupere, prin determinarea coeficientului de siguranţă
la rupere prin tracţiune
S
C = r  Ca = 7...18 , (7.21)
F2
unde: Sr este sarcina statică de rupere, indicată în STAS, pentru fiecare lanţ în
parte; Ca este un coeficient de siguranţă admisibilă.
7.8. METODICA DE PROIECTARE A TRANSMISIILOR

PRIN LANŢURI
La proiectarea unei transmisii prin lanţ, se pornește de la următoarele date

de proiectare: puterea la intrare P [kW]; turaţia la intrare n1 [rot/min]; raportul de
transmitere i; precizări privind felul sarcinii care acţionează în transmisie,
valoarea distanţei dintre axe, poziţia liniei centrelor faţă de orizontală, sistemul
de reglare a distanţei dintre axe, felul ungerii, numărul schimburilor de
funcţionare. Se cere să se aleagă un lanţ standardizat, să se calculeze elementele
geometrice ale transmisiei şi ale roţilor de lanţ şi să se verifice dacă pentru lanţul
ales sunt îndeplinite condiţiile de rezistenţă.
La proiectare, se recomandă parcurgerea etapelor prezentate în continuare.
– Alegerea numărului de dinţi ai roţii mici, în funcţie de raportul de transmitere
impus.
– Calculul numărului de dinţi ai roţii mari (z2 = z1·i) şi compararea acestuia cu
numărul de dinţi maxim admis pentru tipul respectiv de lanţ.
– Determinarea pasului maxim admis şi alegerea, din standarde, a câtorva
variante de lanţ, cu paşi mai mici; în continuare, calculul se efectuează pentru
toate variantele alese.
– Calculul vitezei lanţului şi compararea acesteia cu viteza maximă admisă; la
variantele care nu corespund din acest punct de vedere, se renunţă.
– Calculul forţei admisibile, din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de
lubrifiant dintre bolţ şi bucşă pentru fiecare variantă de lanţ.
– Determinarea puterii pe care o poate transmite fiecare variantă de lanţ.
Fv
Pa = a m . (7.22)
100
– Calculul numărului de rânduri.
P
zr =  3. (7.23)
Pa
Se alege varianta optimă, adică lanţul cu pasul cel mai mic care asigură
transmiterea puterii impuse prin tema de proiectare. Dacă nici una din variantele
alese nu asigură transmiterea integrală a puterii sau dacă aceste variante transmit
puteri mult mai mari comparativ cu puterea dată, se reia calculul pentru lanţuri cu
paşi mai mari, respectiv mai mici şi/sau se aleg lanțuri pe mai multe rânduri,
respectiv pe mai puţine rânduri.
Metodica de calcul a transmisiilor prin lanţ cu role sau cu bucşe
(simbolurile și notațiile folosite le respectă pe cele din STAS 5174, fig. 7.4 și
fig. 7.13) este prezentată în tab. 7.1.
Tabelul 7.1
Nr. Mărimea de calculat,
crt. simbolul, unitatea de Relaţii de calcul. Recomandări
măsură
0 1 2
1. DATE DE PROIECTARE
1.1 Puterea P, kW Dată prin tema de proiectare
Raportul de transmitere al
1.2 Dat prin tema de proiectare
transmisiei ilant
Se calculează cu relaţia
P
Momentul de torsiune la M t1 = 9,55  106 ,
n1
1.3 roata de lanţ conducătoare
Mt1, Nmm sau se adoptă o valoare calculată anterior, pentru
arborele pe care se va monta roata de lanţ conducătoare
(de exemplu, arborele de ieşire dintr-un reductor)
Dată prin tema de proiectare sau calculată anterior,
Turaţia roţii de lanţ pentru arborele pe care se va monta roata de lanţ
1.4
conducătoare n1, rot/min conducătoare (ex.: arborele motorului electric, arborele
de ieşire dintr-un reductor etc.).
- Caracterul sarcinii (statică sau dinamică)
- Înclinarea liniei centrelor roţilor (transmisie
orizontală, verticală sau înclinată)
Condiţii funcţional- - Modul de reglare a întinderii transmisiei (prin
1.5
constructive deplasarea uneia din roţi, cu ajutorul unor roţi sau
role de întindere sau transmisii fără reglare)
- Modul de ungere (prin barbotare, picurare, sau cu
pompă)
2. ELEMENTE GEOMETRICE SI CINEMATICE
Numărul de dinţi ai roţii Se alege din Anexa 7.1; se recomandă ca z1 să fie
2.1
de lanţ conducătoare z1 număr impar
z2 = z1 ilant , z2 < z2max,
Numărul de dinţi ai roţii
2.2
de lanţ conduse z2 - z2max = 120 – pentru lanţul cu role;
- z2max = 90 – pentru lanţul cu bucşe.
5800
p
3
n12 z1
2.3 Pasul maxim p, mm Se aleg, din standarde, câteva variante de lanţuri (de
regulă 3 variante) cu paşi diferiţi şi mai mici decât
valoarea obţinută, pentru care calculul se efectuează în
paralel
Diametrul de divizare a p
Dd 1 =
2.4 roţii de lanţ sin
180
conducătoare Dd1, mm z1
0 1 2
p
Diametrul roţii de lanţ Dd 2 =
2.5 180
conduse Dd2, mm sin
z2
z pn
2.6 Viteza medie vm, m/s vm = 1 1 < vmax, vmax=15 m/s
60 1000
2.7 Aria de strivire dintre As = a1d 3 ,
bolţ şi bucşă As, mm2 în care (v. STAS 5174, ISO 606 și Anexa 7.3):
- a1[mm] – lungimea suprafeţei de contact dintre
bolţ şi bucşă egală cu lăţimea peste eclisele
interioare;
- d3[mm] – diametrul bolţului.
3. STABILIREA VARIANTEI OPTIME DE LANŢ
Coeficientul de corecţie K = K K K K K K
3.1 e d A i r u f
global Ke
Coeficientul de dinami- Kd = 1 – pentru sarcini statice;
3.1.1
citate al sarcinii Kd Kd = 1,2....1,5 – pentru sarcini dinamice.
KA = 0,8 – pentru A = (60...80)p;
Coeficientul distanţei
3.1.2 KA = 1 – pentru A = (30...50)p;
dintre axe (A), KA
KA = 1,25 – pentru A < 25p.
Coeficientul înclinării
Ki = 1 – pentru înclinări de până la 60°;
3.1.3 liniei centrelor roţilor
Ki = 1,25 – pentru înclinări mai mari de 60°.
faţă de orizontală Ki
Coeficientul modului de Kr = 1 – la reglarea prin deplasarea uneia din roţi;
3.1.4 reglare a întinderii Kr = 1,1 – la reglarea prin roţi sau role de întindere;
transmisiei Kr Kr = 1,25 – la transmisii fără reglare.
Ku = 0,8 – pentru ungere prin barbotare sau cu
Coeficientul modului de pompă;
3.1.5
ungere a transmisiei Ku Ku = 1 – pentru ungere prin picurare;
Ku = 1,5 – pentru ungere periodică.
Kf = 1 – pentru funcţionare într-un schimb;
Coeficientul regimului Kf = 1,25 – pentru funcţionare în două schimburi;
3.1.6
de funcţionare Kf Kf = 1,45 – pentru pentru funcţionare în trei
schimburi.
pa
Fua = As ,
Forţa utilă admisibilă Ke
3.2
Fua, N unde pa [MPa] reprezintă presiunea admisibilă a
peliculei de lubrifiant (Anexa 7.2).
Puterea utilă admisibilă Fua vm
3.3 Pua =
Pua, kW 1000
0 1 2
Dacă se consideră că fiecare rând preia aceeaşi
sarcină, numărul de rânduri zr se determină cu relaţia
3.4 Numărul de rânduri zr P
zr = 3
Pua
Variantele de lanţ având zr >3 se elimină.
Stabilirea variantei Dintre variantele de lanţ având z r  3 , se alege
3.5
optime de lanţ
varianta cu pasul cel mai mic.
4. DEFINITIVAREA ELEMENTELOR GEOMETRICE
Distanţa dintre axe Dacă nu se impune din condiţii constructive,
4.1
preliminară Aprel, mm Aprel = (30...50)p
2
z1 + z 2 2 A prel  z 2 − z1  p
4.2 Numărul de zale W W= + +  
2 p  2  A prel
Lungimea lanţului L,
4.3 L=Wp
mm
 2 2
p z + z2  z + z2   z 2 − z1  
Arec = W− 1 + W − 1  − 8 
4 2  2   2  
Distanţa dintre axe  
4.4
recalculată Arec, mm Pentru asigurarea săgeţii de montaj, distanţa dintre
axe recalculată se micşorează cu (0,002....0,004)Arec:
A = Arec 1 − (0,002....0,004) .
5. FORŢE ÎN TRANSMISIA PRIN LANŢ
Forţa de întindere A
5.1 datorată greutăţii proprii Fq = K p q rec
1000
a lanţului Fq, N
Coeficientul de poziţie a
liniei centrelor roţilor Kp = 6 – la transmisii orizontale;
faţă de orizontală, la Kp = 4 – la înclinări de până la 40°;
5.1.1
calculul forţei de întin- Kp = 2 – la înclinări mai mari de 40°;
dere datorată greutăţii Kp = 1 – la transmisii verticale.
proprii a lanţului, Kp
q = m g = m  9,81 ,
5.1.2
Greutatea pe metru unde m [kg/m] reprezintă masa liniară a lanţului, dată
liniar de lanţ q, N/m în STAS 5174 (notată cu G), iar g=9,81m/s2
acceleraţia gravitaţională.
Forţa de întindere
5.2 datorată forţelor Fc = mvm2
centrifuge Fc, N
Forţa din ramura pasivă F = F + F
5.3 1 q c
a lanţului F1, N
0 1 2
2M t1
5.4 Forţa utilă Fu, N Fu =
Dd 1
Forţa din ramura activă F2 = Fu + F1
5.5
a lanţului F2, N
Verificarea lanţului la c=
Fr
> ca =7...14
5.6
rupere F2
Q = K g Fu ,
Forţa care acţionează unde
5.7
asupra arborilor Q, N Kg = 1,15 pentru transmisiile orizontale;
Kg = 1,01 pentru transmisiile verticale.
7.9. APLICAŢIE
E7.1. Să se dimensioneze transmisia prin lanțuri cu role utilizabilă în componența
transmisiei mecanice de antrenare a unui transportor cu bandă, atunci când se cunosc:
- Puterea motorului electric asincron trifazat, P = 3 kW;
- Turaţia motorului electric, n = 1450 rot/min;
- Raportul de transmitere al transmisiei prin lanț, i = 1,5;
- Regimul de lucru este cuprins între 8…16 ore pe zi.
În tabelul 7.2 este prezentată rezolvarea.
Obs.:
1. Simbolurile și notațiile utilizate pentru caracteristicile constructive și funcționale ale
lanțurilor precum și valorile acestora sunt reglementate prin STAS 5174 (STAS
5174-66, Standard Inlocuit [152]) și SR ISO 606:2000 (Standard Anulat [152]), dar
și prin ISO 606, DIN 8187 etc.;
2. Simbolurile și notațiile utilizate pentru caracteristicile constructive și funcționale ale
lanțurilor sunt reglementate prin ISO 606 dar, în funcție de producător (cataloage de
produse), pot fi diferite;
3. Valorile caracteristicilor constructive și funcționale ale lanțurilor sunt reglementate
prin ISO 606 dar, în funcție de producător (cataloage de produse), pot fi diferite;
4. Simbolurile și notațiile folosite în metodica de proiectare (v. tab. 7.1) le respectă pe
cele din STAS 5174;
5. Simbolurile și notațiile folosite în aplicația numerică și exemplul de rezolvare
(v. tab. 7.2) le respectă pe cele din STAS 5174 dar valorile numerice ale
caracteristicilor constructive și funcționale sunt preluate din cataloage de produse.
Tabelul 7.2
Nr. Mărimea de calculat, Relaţii de calcul. Recomandări. Calcule și rezultate.
crt. simbolul, unitatea de
măsură Variante de lanț
2
0 1
2.1 2.2 2.3
1. DATE DE PROIECTARE
1.1 Puterea P, kW P = 3 kW
Raportul de transmitere al
1.2 ilant = 1,5
transmisiei ilant
Momentul de torsiune la
6 P 3
1.3 roata de lanţ conducătoare M t1 = 9,55 10 = 9,55 106 = 19758 Nmm
n1 1450
Mt1, Nmm
Turaţia roţii de lanţ
1.4 n = 1450 rot/min
conducătoare n1, rot/min 1
Condiții specifice:
- caraterul sarcinii: sarcină dinamică;
- înclinarea liniei centrelor: transmisie aproape
orizontală;
- modul de reglare a întinderii transmisiei: prin
deplasarea unei roți (a roții mici de lanț, motată pe
Condiţii arborele motorului electric);
1.5
funcţional-constructive - modul de ungere: periodică.
Condiții generale:
- mașina motoare: motor electric asincron trifazat;
- mașina antrenată: transportor cu bandă;
- numărul zilnic de ore de funcţionare: 8…16 ore/zi;
- regimul dinamic: regim de lucru aproape constant,
șocuri moderate.
2. ELEMENTE GEOMETRICE SI CINEMATICE
Numărul de dinţi ai roţii
2.1 Se alege z1= 29 (v. Anexa 7.1)
de lanţ conducătoare z1
Numărul de dinţi ai roţii z = z i = 29 1,5 = 43,5 ; se adoptă z = 44
2.2 2
de lanţ conduse z2 2 1 lant
5800 5800
p = = 14, 73 mm;
n12 z1 3 14502  29
3
2.3 Pasul maxim p, mm Se aleg variantele de lanț (v. Anexa 7.3):

lanț 08B cu lanț 06B cu lanț 05B cu
p = 12,7 mm p = 9,525 mm p = 8 mm
2
0 1
2.1 2.2 2.3
Dd 1 = p / sin 180  ;
 z1 
Diametrul de divizare a 12, 7 9,525 8
2.4 roţii de lanţ Dd 1 = Dd 1 = Dd 1 =
180 180 180
conducătoare Dd1, mm sin sin sin
29 29 29
= 117, 463mm = 88, 097 mm = 73,992 mm
Dd 2 = p / sin 180  ;
 z2 
Diametrul roţii de lanţ 12, 7 9,525 8
2.5 Dd 1 = Dd 1 = Dd 1 =
conduse Dd2, mm 180 180 180
sin sin sin
44 44 44
= 178, 022 mm = 133,17 mm = 112,14 mm
z pn
vm = 1 1 < vmax, vmax=15 m/s;
60 1000
vm = vm = vm =
2.6 Viteza medie vm, m/s
29 12,7 1450 29  9,525 1450 29  8 1450
= = = = = =
60 1000 60 1000 60 1000
= 8,9 m/s = 6,67 m/s = 5,6 m/s
2.7 Aria de strivire dintre As = a1d3 ;
bolţ şi bucşă As, mm2
As = 11,3  4, 45 = As = 8,53  3, 28 = As = 4,77  2,31 =
= 50, 285mm 2
= 27,978mm 2
= 11,018mm 2
3. STABILIREA VARIANTEI OPTIME DE LANŢ
Coeficientul de corecţie K = K K K K K K = 1,3 1111,5 1,25 = 2,4375
3.1 e d A i r u f
global Ke
Coeficientul de dinami-
3.1.1 Sarcini dinamice, deci se adoptă Kd = 1,3.
citate al sarcinii Kd
Coeficientul distanţei Nu există condiții constructive impuse, deci se
3.1.2
dintre axe (A), KA consideră A = (30...50)p și se adoptă KA = 1.
Coeficientul înclinării Nu există condiții constructive impuse, deci se
3.1.3 liniei centrelor roţilor consideră linia centrelor aproape orizontală și se
faţă de orizontală Ki adoptă Ki = 1.
Nu există condiții constructive impuse, deci se va
Coeficientul modului de realiza o construcție la care reglarea întinderii
3.1.4 reglare a întinderii transmisiei se va obține prin deplasarea roții mici
transmisiei Kr de lanț, montată pe arborele motorului electric
(deplasarea motorului) și se adoptă Kr = 1.
2
0 1
2.1 2.2 2.3
Nu există condiții constructive, de exploatare și
Coeficientul modului de
3.1.5 întreținere impuse, deci se consideră că ungerea se
ungere a transmisiei Ku
va realiza periodic și se adoptă Ku = 1,5.
Prin condițiile specifice impuse prin tema de
Coeficientul regimului
3.1.6 proiectare, numărul zilnic de ore de funcţionare
de funcţionare Kf
este 8…16 ore/zi, deci se consideră că Kf = 1,25.
p
Fua = As a ; se consideră pa = 20 MPa. (v Anexa 7.2);
Ke
Forţa utilă admisibilă Fua = Fua = Fua =
3.2
Fua, N 20 20 20
= 50, 285 = = 27,978 = = 11,018 =
2, 4375 2, 4375 2, 4375
= 412,59 N = 229,56 N = 90, 4 N
Fua vm
Pua = ;
1000
Puterea utilă admisibilă Pua = Pua = Pua =
3.3
Pua, kW 412,59  8,9 229,56  6,67 90, 4  5,6
= = = = = =
1000 1000 1000
= 3,67 kW = 1,53kW = 0,5kW
Considerând că fiecare rând preia aceeaşi sarcină,
numărul de rânduri zr se determină cu relaţia
P
3.4 Numărul de rânduri zr zr =  3.
Pua
3 3 3
zr = = 0,8 zr = = 1,9 zr = =6
3, 67 1,53 0,5
Se alege varianta cu pasul p = 9,525 mm și două
Stabilirea variantei
3.5 rânduri, adică lanț tip 06B-2 - lanț cu bucșe și role,
optime de lanţ
pe două rînduri - v. Anexa 7.3.
4. DEFINITIVAREA ELEMENTELOR GEOMETRICE
Aprel (30...50)p=(30…50)·9,525=285,75…476,25mm.
Distanţa dintre axe
4.1 Nu există condiții constructive impuse, deci se va
preliminară Aprel, mm
considera Aprel = 400 mm.
z1 + z2 2 Aprel  z2 − z1 
2
p
W= + +   =
2 p  2  Aprel
4.2 Numărul de zale W 29 + 44 2  400  44 − 29  9,525
2
= + +   = 120,62;
2 9,525  2  400
Se adoptă W = 120 zale.
2
0 1
2.1 2.2 2.3
Lungimea lanţului L,
4.3 L = Wp = 120·9,525 = 1143 mm
mm
p z +z z +z z −z 
2 2
Arec = W − 1 2 +  W − 1 2  − 8  2 1  =
4

2  2   2  

9,525  29 + 44 29 + 44   44 − 29  
2 2
120 −  =
= + 120 −  − 8 
4 

2  2   2  

Distanţa dintre axe
4.4
recalculată Arec, mm = 397,017 mm.
Pentru asigurarea săgeţii de montaj, distanţa dintre axe
recalculată se micşorează cu (0,002....0,004)Arec
adică, A = Arec [1–(0,002…0,004)] =
= 397,017[1–(0,002…0,004)] =
396,22…395,42 mm; se adoptă A = 396 mm.
5. FORŢE ÎN TRANSMISIA PRIN LANŢ
Forţa de întindere A 396
5.1 datorată greutăţii proprii Fq = K p q rec = 6  8, 43 = 20,03 N.
a lanţului Fq, N 1000 1000
Coeficientul de poziţie a
liniei centrelor roţilor
faţă de orizontală, la
5.1.1 Transmisie aproape orizontală, deci Kp = 6.
calculul forţei de întin-
dere datorată greutăţii
proprii a lanţului, Kp
q = m g = m  9,81 = 0,86·9,81 = 8,43 N/m,
5.1.2
Greutatea pe metru unde m = 0,86 kg/m (v. Anexa 7.3) reprezintă masa
liniar de lanţ q, N/m liniară a lanţului iar g = 9,81 m/s2 reprezintă
acceleraţia gravitaţională.
Forţa de întindere
5.2 datorată forţelor Fc = mvm2 = 0,86  6,672 = 38,26 N
centrifuge Fc, N
Forţa din ramura pasivă F = F + F = 20,03 + 38,26 = 58,29 N
5.3
a lanţului F1, N 1 q c
2M t1 2 19758
5.4 Forţa utilă Fu, N Fu = = = 448,55 N
Dd 1 88, 097
Forţa din ramura activă F2 = Fu + F1 = 448,55 + 58,29 = 506,84 N
5.5
a lanţului F2, N
2
0 1
2.1 2.2 2.3
Fr 16900
c= = = 33,3 > ca =7...14 ,
Verificarea lanţului la F2 506,84
5.6
rupere în care Fr = 16,9 kN (Anexa 7.3) reprezintă
forța/sarcina minimă de rupere a lanțului [39].
Forţa care acţionează Q = K g Fu = 1,15  448,55 = 515,83 N unde, pentru
5.7
asupra arborilor Q, N transmisii orizontale Kg = 1,15.
ANEXA 7.1 – Numărul de dinţi ai roţii mici de lanţ

Raportul de transmitere i
Tipul lanţului 1 ... 2 2 ... 3 3 ... 4 4 ... 5 5 ... 6 >6
Numărul de dinţi z1
Cu bucşe sau role 30 ... 27 27 ... 25 25 ... 23 23 ... 21 21 ... 17 17 ... 15
Cu eclise 35 ... 32 32 ... 30 30 ... 27 27 ... 23 23 ... 19 19 ... 17
ANEXA 7.2 – Presiunea admisibilă a peliculei de lubrifiant din articulaţiile lanţurilor

Presiunea admisibilă pa [MPa]
Pasul Turaţia roţii mici n1 [rot/min]
p [mm] < 50 200 400 600 800 1000 1200 1600 2000 2400 2800 3200
Pentru lanţuri cu bucşe sau role
12 ... 15,87 35 31,5 28,5 26 24 22,5 21 18,5 16,5 15 14
19,05 ... 24,4 35 30 26 23,5 21 19 17,5 15
30 ... 38,1 35 29 24 21 18,5 16,5 15
40 ... 50,8 35 29 21 17,5 15
Pentru lanţuri cu eclise dinţate
12,7 ... 15,87 20 18 16,5 15 14 13 12 10,5 9,5 8,5 8 7
19,05 ... 25,4 20 17 15 13 12 11 10 8,5 7,5
31,75 20 16,5 14 12 10,5 9,5 7
ANEXA 7.3 – Caracteristici constructive și funcționale pentru lanțuri de uz general cu

role și zale scurte (extrase din cataloage de produse)
ANEXA 7.3 – (continuare)



ANEXA 7.4 – Desen execuție roată de lanț [157]
Informaţii şi recomandări constructive. Anexe - 555 -
8. INFORMAŢII ŞI RECOMANDĂRI
CONSTRUCTIVE. ANEXE
Anexa 1 - Oţeluri de uz general pentru construcţii (Extras din STAS 500/2)

Principalele caracteristici mecanice ale oţelurilor de uz general
Produse cu grosimea sau diametrul a, mm
a  16 16 < a  40 40 < a  100 a  100
Marca
Rezistenţa la rupere la tracţiune Rm,
oţelului Limite de curgere Rp02, MPa
MPa
OL 37 240 230 210 360…440
OL 42 260 250 230 410…490
OL 50 290 280 270 490…610
OL 60 330 320 310 590…710
Exemplu de notare a unui oţel cu rezistenţa minimă la rupere la tracţiune 490 MPa: OL 50 STAS
500/2.
Anexa 2 - Oţeluri carbon de calitate pentru tratament termic, destinate construcţiei de

maşini (Extras din STAS 880)
Principalele caracteristici mecanice ale oţelurilor carbon de calitate
Marca Felul Limita de Rezistenţa la Duritatea Brinell în stare
oţelului tratamentului curgere rupere de livrare
la tracţiune
termic*) Rp02, MPa Rm, MPa Normalizat Recopt
OLC 15 N 225 min 373 197 149
OLC 20 N 250 min 410 - 156
C, R 300…350 500…700
OLC 45 N 360 min 610 235 207
C, R 370…500 630…850
OLC 60 N 400 min 700 255 241
C, R 450…580 750…1000
*)
N - normalizare; C - călire; R - revenire înaltă.
Exemplu de notare pentru un oţel carbon de calitate cu cca 0,45%C: OLC 45 STAS 880
Anexa 3 - Oţel carbon turnat în piese (Extras din STAS 600)

Principalele caracteristici mecanice ale oţelurilor turnate în piese
Rezistenţa la rupere la Limita de curgere Duritatea
Marca
tracţiune
oţelului
Rm, MPa Rp02, MPa Brinell
OT 40 390 200 110
OT 45 440 240 124
OT 50 490 270 138
OT 55 540 310 153
OT 60 590 340 169
Exemplu de notare pentru oţel carbon turnat în piese, având limita de curgere R p02 = 200 MPa: OT 40
STAS 600
Anexa 4 - Fontă cenuşie cu grafit lamelar turnată în piese (Extras din SR ISO 185)
Principalele caracteristici mecanice ale fontelor cenuşii
Marca Rezistenţa la rupere la tracţiune Grosimea secţiunii piesei, în mm:
Rm, MPa de la până la şi inclusiv
Fc 150 150 2,5 50
Fc 200 200 2,5 50
Fc 250 250 4,0 50
Exemplu de notare pentru fonta cenuşie marca 200: Fc 200 SR ISO 185
Anexa 5 - Aliaje cupru-staniu turnate în blocuri (Extras din SR ISO 197/1)

Principalele caracteristici mecanice ale aliajelor Cu-Sn
Marca aliajului Rezistenţa la rupere la tracţiune Rm, MPa Duritatea Brinell
CuSn 14T 220…230 75…80
CuSn 12T 220…250 80…90
CuSn 10T 220 65
Exemplu de notare pentru un aliaj Cu-Sn, având rezistenţa la rupere 240 MPa: CuSn 12T STAS 197/1
Anexa 6 - Materiale pentru arcuri Oţeluri pentru arcuri, caractreistici mecanice generale
Marca Limită de Rezistenţa de Alungirea la Duritatea Brinell HB
oţelului curgere rupere la tracţiune rupere laminat recopt
Rp0,2, N/mm2 Rm, N/mm2 %
OLC 55A 880 1080 6 285 229
OLC 65A 780 980 10 285 229
OLC 70A 790 1080 9 321 235
OLC 75A 880 1080 9 321 235
OLC 85A 980 1130 8 363 235
OLC 90A 980 1130 7 363 235
40Si 17A 980 1180 6 285 245
51Si 17A 1080 1180 6 321 235
56Si 17A 1080 1270 6 321 235
Anexa 6 (continuare)
Marca Limită de Rezistenţa de Alungirea la Duritatea Brinell HB
oţelului curgere rupere la tracţiune rupere laminat recopt
Rp0,2, N/mm2 Rm, N/mm2 %
60Si 15A 1270 1470 6 363 235
51VCr 11A 1180 1320 6 363 235
60CrMnSi 12A 1230 1370 7 400 235
65Wsi 18A 1668 1864 5 363 285
Oţeluri pentru arcuri, caractreistici mecanice specifice şi domenii de utilizare
Marca Tensiunea admisibilă la Indicaţii de folosire
torsiune at, MPa
oţelului d < 8mm d > 8mm
OLC 55A 620 600 Arcuri supuse la solicitări mici spirale sau
lamelare
OLC 65A 650 600 Arcuri spirale, elicoidale sau în foi supuse la
solicitări moderate, statice sau oscilante, de
lungă durată, la o temperatură de max. 1500C
solicitări moderate, statice sau oscilante, la
temperaturi de max. 2000C
solicitări mari, statice sau oscilante, la o
temperaturi de max. 2000C
51VCr 11A 680 650 Arcuri în foi, elicoidale sau spirale supuse la
sarcini foarte mari, la temperaturi de max. 1500C
60Si 15A 680 600 Arcuri elicoidale, spirale sau lamelare, solicitate
mediu, durată medie, temperatura de max. 1800C
56Si 17A 630 500 Arcuri în foi, elicoidale şi lamelare, solicitări
medii, durată medie, temperatură max. 1800C
Observaţii
1. Arcurile cu d > 20mm se execută numai din 51VCr 11A, 60Si 15A, 56Si 17A, iar pentru
arcurile cu d > 30mm se recomandă 60Si 15A.
2. Pentru arcurile de înaltă precizie se recomandă alegerea rezistenţei admisibile la torsiune
at cu 25% mai mică decât valoarea din tabel.
Caracteristici ale unor materiale neferoase pentru arcuri
Denumire Limita de Rezistenţa la Modul de Modul de
material elasticitate rupere elasticitate elasticitate
neferos e, N/m2 Rm, N/mm2 longitudinal transversal
E, N/mm2 G, N/mm2
Alamă pt.arcuri 280-420 700-900 1,05 105 0,39 105
Bronz cu staniu 420-770 700-1050 1,05 105 0,46 105
Bronz cu siliciu 420-770 700-1050 1,05 105 0,46 105
Bronz cu beriliu 770-1050 1120-1400 1,34 105 0,49 105
Monel K 770-1050 1120-1400 1,83 105 0,67 105
Inconel 770-1050 1120-1400 2,18 105 0,77 105
Inconel K 770-1050 1120-1400 2,18 105 0,77 105
Anexa 7 - Proprietăţi mecanice ale unor materiale pentru arcuri, semifabricate sub formă
de benzi şi fire de torsiune
Modul de Modul de σa τa
elasticitate elasticitate [N/mm2] [N/mm2]
Materialul longitudinal, E transversal, G
[N/mm2] [N/mm2] pentru o eroare de
histerezis sub 0,5%
SnBz8 110000 46000 710 100
SnBz1 105000 45000 430 40
CuBe1 120000 44000 900 120
Nivarox® 190000 70000 780 90
Nivaflex® 221000 90000 1736 -
Phynox® 22800 82000 1667 -
Elgiloy® 190000 77200 480 -
Anexa 8 - Valori ale rezistenţelor admisibile în calculul îmbinărilor nituite (în MPa)
Elementele Solicitarea Felul prelucrării Material
îmbinării găurilor de nit OL 34 OL 37
Forfecare Poansonare 100 110
Nituri af Găurire/alezare 120 140
Strivire Poansonare 240 280
as Găurire/alezare 280 320
Tracţiune Poansonare 110 130
atp Găurire/alezare 140 160
Table Forfecare Poansonare 80 90
afp Găurire/alezare 100 120
Strivire Poansonare 210 240
asp Găurire/alezare 240 280
Oţel
Oţel
Oţel
OT70
Anexa 9 -
STAS 880
STAS 600
STAS 568
Materialul
STAS 500/2
STAS 500/2
Oţel OLC35
OL34, OL42
Fontă cenuşie,
1
OL50, OL60, OL70

maşini
Fc100, Fc150, Fc200
Normalizat
Îmbunătăţit
OT40, OT45, OT50, OT55, OT60,
Tensiunea de rupere, σr
2
550-650 500-600 460-600 500-750 340-500 100-200
Informaţii şi recomandări constructive. Anexe
[MPa]
mecanice
330 280 200-300 270-350 190-240 - 3 Limita de curgere, σ02 [MPa]

Caracteristici
153-180 138-166 - 138-195 95-138 113-239 Duritate [HB]

I
170 120 60-120 120-170 90-150 30-45 Tracţiune, σat

6
80 70 20-40 40-60 30-50 10-15 [MPa]

III I
170 120 70-120 120-170 90-150 90-100 Compresiune,

8
120 90 70-100 80-120 60-100 60-68 σac [MPa]

II I
190 130 70-120 130-180 100-150 40-70 Încovoiere, σai

Rezistenţe admisibile
90 80 23-40 42-60 40-50 13-24 [MPa]

III I
160 110 48-90 90-140 70-120 30-34 Forfecare, τaf

80 65 16-32 32-48 22-40 10-12 [MPa]
III I
150 100 45-98 80-140 60-1200 28-42 Torsiune, τat

Rezistenţe admisibile pentru principalele materiale folosite în construcţia de
III
[MPa]
9 10 11 12 13 14
75 60 15-33 30-48 20-40 9-16

- 559 -
Bronz
- 560 -
Alamă
STAS 791
STAS 791
STAS 880
Îmbunătăţit
STAS 198/2
STAS 199/2
Oţel OLC45
Oţel 40Cr10,
Oţel 13CrNi30
Aluminiu turnat
1
Aliaje dure de aluminiu

CuAl9T, CuAl 10 Fe3T
Normalizat
Normalizat
Îmbunătăţit
Îmbunătăţit
CuZn 40PbT, CuZn40Mn 2AlT

2
60-100 90-120 350-450 200-300 750 850-1050 850-1050 650-750 600-700

3
- - 100-120 60-120 450 650 650 390 340

4
- - - - 220 217 217 180-207 166-195

5
60-100 10-12 60-90 40-55 165 210 210 140 120

6
20-33 3-4 20-30 13-20 80 110 110 80 70

7
60-100 - 60-90 40-60 165 210 210 140 120

8
40-67 - 40-60 27-40 125 160 160 120 90

60-100 15-20 60-90 40-60 180 240 240 160 130
20-33 5-7 20-30 13-20 90 120 120 90 80
48-80 - 45-70 32-48 135 170 170 140 110
16-27 - 15-23 11-16 70 90 90 70 65
48-80 - 45-70 32-46 130 160 160 130 100
9 10 11 12 13 14
16-27 - 15-23 11-16 65 90 90 65 60

Anexa 10 - Caracteristici mecanice ale unor oţeluri laminate la cald, de înaltă rezistenţă,
pentru deformare la rece
Marca σ02 [MPa] σr [MPa] A5 [%]
QStE 380 TM 355 430 - 550 23
QStE 460 TM 460 520 - 670 17
QStE 500 TM 500 550 - 700 14
QStE 550 TM 550 600 - 760 14
QStE 690 TM 700 750 - 950 12
Anexa 11 - Valori ale coeficientului de frecare (ungere cu ulei de maşini)

Cuplul de materiale Coeficientul de frecare
Oţel – oţel 0,11…0,12
Oţel – fontă 0,12…0,15
Oţel – fontă antifricţiune 0,10…0,11
Oţel – bronz 0,08…0,10
Anexa 12 - Valori ale coeficientului de frecare (uscat, fără ungere)

Cuplul de materiale Coeficientul de frecare
Oţel – oţel 0,15…0,20
Oţel – fontă
Fontă – fontă 0,12…0,15
Bronz– fontă
Anexa 13 - Valori ale coeficientului de frecare în cazul asamblărilor presate

Materialul pieselor
Piesa cuprinsă Piesa cuprinzătoare Starea de ungere Coeficientul de frecare
(arborele) (butucul)
Oţel Oţel Ungere cu ulei la 0,09…0,17
Oţel Fontă montare 0,07…0,12
Oţel Aliaje uşoare Fără ungere 0,02…0,06
Anexa 14 - Valori ale modulului de elasticitate şi ale coeficientului de contracţie

transversală
Materialul Modulul de elasticitate transversală, Coeficientul de contracţie
E, în MPa transversală, ν
Oţel (2,1…2,2) × 105 0,30
Fontă (1,2…1,6) × 105 0,25
Bronz (1,0…1,1) × 10 5
0,33
Anexa 15 - Table groase (Extras din STAS 437)

Principalele dimensiuni ale tablelor groase utilizate în construcţii mecanice
Lăţimea, în mm
Grosimea,
1000 1250 1500 1800 2000 2200 2400 2600 2800 3000 3600 4000
în mm
Lungimi uzuale, în m
3 2…6
4
5 2…6
6
7 4…12
8 5…12
9
10 5…12
12
14
15
16
18 6…14 6…18
20
Notarea se face indicând în ordine: dimensiunile şi clasa de abateri, numărul standardului, marca de oţel şi
standardul acestuia. Exemplu: 10x2200x12A STAS 437/OL 42.2-k STAS 500/2
Anexa 16 - Ţevi din oţel, fără sudură, trase sau laminate la rece (Extras din STAS 530/1)
Dimensiunile tevilor din otel fara sudura, trase sau laminate la rece
Diametrul Grosimea peretelui, în mm
exterior,
1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0
în mm
10
12
14
15
16
18
20
22
25
28
30
32
35
38
40
Notarea fevilor din oţel fără sudura, trase sau laminate la rece, cu destinatie comerciala, se realizeaza
indicand diametrul exterior in mm, grosimea peretelui in mm, marca de oţel şi standardul acestuia;
Exemplu: Teava comerciala 40x5/OLT 45 STAS 530/1.
O alta modalitate de notare presupune indicarea lungimii de fabricatie, pe langa diametrul exterior şi
grosimea peretelui; Exemplu: Teava comerciala 40x5x2000/OLT 45 STAS 530/1 sau Teava
comerciala 40x5x1250 multiplu/OLT 45, daca lungimea este multiplu de 1250.
Anexa 17- Oţel laminat la cald. Oţel rotund (Extras din STAS 333)
Dimensiunile oţelului rotund laminat la cald
10 12 14 15 16 18 19 20 22
d
24 25 28 30 32 34 36 38 40
Dimensiunile sunt date în mm;
d reprezintă diametrul exterior al barei.
Anexa 18 - Sârmă rotundă pentru arcuri

Sârmă din oţel carbon de calitate (Extras din STAS 893)
Tratamentul termic aplicat: călire şi revenire medie, înainte de infăşurare
Sârmele din oţel carbon de calitate se clasifică, în funcţie de rezistenţa la rupere în: RS –
sârmă cu rezistenţa scăzută; RM – sârmă cu rezistenţa medie; RR – sârmă cu rezistenţa
ridicată
0,55 0,60 0,70 0,80 0,90 1,0 1,1 1,2 1,3
d, mm 1,4 1,5 1,6 1,7 1,8 2,0 2,2 2,4 2,5
2,8 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0 5,5 6,0 7,0
Exemplu de notare a unei sârme de arc de rezistenţă medie, cu diametrul de 2 mm: Sârmă RM – 2
STAS 893
Sârmă din oţel aliat (Extras din STAS 892)
Tratament termic aplicat: călire şi revenire medie, după înfăşurare
Se livrează In stările: TR – tras–recopt; CTR – cojit–tras–recopt; TRS – tras–recopt–şlefuit
3,0 3,2 3,5 3,6 4,0 4,5 5,0 5,5 5,6
d, mm
6,0 6,5 7,0 8,0 9,0 10 11 12,5 -
Exemplu de notare a unei sârme rotunde livrată în starea cojit–tras–recopt, cu diametrul de 5 mm: Sârmă
rotundă TRS – 5 STAS 892
Anexa 19 - Caracteristicile oţelurilor utilizate în construcţia şuruburilor pentru asamblări

filetate
Simbolul Simbolul
Limita de
clasei de Limita de Gradul clasei de
curgere*) Tratamente termice
calitate rupere σr, de Oţeluri utilizate calitate
σ0,2, aplicate
pentru în MPa execuţie pentru
în MPa
şurub piuliţă
3.6 330 190 OL34, OL37 -
4.6 400 240 OL37, OL42,
OL44, OLC10,
A, B, C 4
4.8 420 340 AUT20,
AUT20M Fără tratament
OLC35, OLC25, termic
5.6 500 300
OLC15, AUT30 5
5.8 520 420 A, B OLC35N
OL52, OLC45,
6.8 600 480 6
OLC60
Anexa 19 (contiuare)
Simbolul Simbolul
Limita de
clasei de Limita de Gradul clasei de
curgere*) Tratamente termice
calitate rupere σr, de Oţeluri utilizate calitate
σ0,2, aplicate
pentru în MPa execuţie pentru
în MPa
şurub piuliţă
8.8 800 640
(d16
18MoCrNi06 Cementare (Ce),
mm)
15MoCrNi12 călire (c) şi revenire 8
8.8 830 660
20Cr08 (r)
(d>16
mm)
9.8 900 720 41VMoCr17
34MoCrNi15
Călire şi revenire 10
10.9 1040 940 A 40MnCrNi15
25CrNiW10
12.9 1220 1100 9CrNi35 Ce+c+r 12
*) Limita de curgere aparentă – pentru clasele de calitate 3.6…6.8 – şi limita de curgere
convenţională – pentru clasele de calitate 8.8…12.9
Anexa 20 - Caracteristicile oţelurilor utilizate în construcţia piuliţelor pentru asamblări

filetate
Simbolul clasei de calitate pentru
4 5 6 8 10 12
piuliţă
Tensiunea de încercare σp, în MPa 400 500 600 800 1000 1200
Gradul de d  16 mm A A A A
execuţie d > 16 mm B B B B
Tratamente termice aplicate Fără tratament termic Călire şi revenire
Anexa 21 - Dimensiuni nominale ale şuruburilor cu cap hexagonal, filetate parţial (Extras
din SR ISO 4014)
S
Dimensiuni în mm
Clasa de calitate: 5.6, 8.8, 10.9

k – înălţimea capului şurubului; s – deschiderea cheii;
l – lungimea tijei şurubului; b – lungimea părţii filetate
Sunt preferate şuruburile cu dimensiunile filetelor prezentate cu caractere bold
Filet, d M6 M8 M10 M12 M14 M16 M18 M20 M22 M24
Pasul, P 1,0 1,25 1,5 1,75 2,0 2,0 2,5 2,5 2,5 3,0
Execuţie A A, B
k 4 5,3 6,4 7,5 8,8 10 11,5 12,5 14 15
S 10 13 16 18 21 24 27 30 34 36
b
18 22 26 30 34 38 42 46 50 54
l
12
16
20
25
30 Şuruburi
35
40 complet
45
50 filetate
55 Şuruburi
60
65 filetate parţial,
70
80 pe lungimea b
90
100
110
120
Şuruburile din acest domeniu de lungimi se execută complet filetate (v.fig. ,b)
Şuruburile din acest domeniu de lungimi se execută filetate parţial, pe lungimea b
Exemplu de notare a unui şurub cu filet M10 cu lungimea l=90 mm: Şurub M10x90 SR ISO 4014
Anexa 22 - Dimensiuni nominale ale şuruburilor cu cap hexagonal mic, filetate până sub
cap (Extras din SR ISO 4017)
Anexa 23 - Dimensiuni nominale ale şuruburilor de păsuire cu cap hexagonal, forma A

(Extras din STAS 5930)
S
Dimensiuni în mm
Clasa de calitate: 5.6, 5.8, 8.8
k – înălţimea capului şurubului; S – deschiderea cheii; l – lungimea tijei şurubului; D0 –
diametrul tijei nefiletate; y – lungimea tijei nefiletate; b – lungimea filetului
Sunt preferate şuruburile cu dimensiunile filetelor prezentate cu caractere bold
Filet, d M10 M12 M14 M16 M18 M20 M22 M24 M27 M30
Execuţie A
k 6,4 7,5 8,8 10 11,5 12,5 14 15 17 18,7
S 16 18 21 24 27 30 34 36 41 46
D0 11 13 15 17 19 21 23 25 28 32
l<50 13 14 16 18 21 22 23 – – –
b
l50 15 16 18 20 23 24 25 26 28 32
l y
28 11
30 13 12
32 15 14 11
35 18 17 14 12
38 21 20 17 15
40 23 22 19 17 13
42 25 24 21 19 15
45 28 27 24 22 18 17
48 31 30 27 25 21 20 19
50 33 32 29 27 23 22 21
55 36 35 32 30 26 25 24 22
60 41 40 37 35 31 30 29 27 25
65 46 45 42 40 36 35 34 32 30 26
70 51 50 47 45 41 40 39 37 35 31
75 56 55 52 50 46 45 44 42 40 36
80 61 60 57 55 51 50 49 47 45 41
85 66 65 62 60 56 55 54 52 50 46
90 71 70 67 65 61 60 59 57 55 51
95 76 75 72 70 66 65 64 62 60 56
100 81 80 77 75 71 70 69 67 65 61
Exemplu de notare a unui şurub cu filet M16 cu lungimea l=50 mm: Şurub de păsuire A
M16x50 STAS 5930
Anexa 24 - Şurub cu cap cilindric crestat (Extras din STAS 7517)

Forma şi dimensiunile şuruburilor cu cap cilindric crestat
Filet (d) M3 M4 M5
D 5,5 7 8,5
k 2 2,6 3,3
n 0,8 1 1,2
max 1,3 1,6 2
t
min 0,9 1,2 1,5
l
10
12
14
16
18
20
22
25
30
35
Dimensiunile sunt date în mm.
Exemplu de notare a unui şurub M4 şi lungimea l = 16 mm, executat din material din
grupa 5.8: Şurub M4x16 STAS 7517 grupa 5.8.
Anexa 25 - Locaşuri şi lamaje pentru organe de asamblare filetate (Extras din STAS 11574)
Forma şi dimensiunile locaşurilor şi lamajelor pentru organe de asamblare filetate
Diametrul nominal al filetului d2 [mm] t1 [mm] t2 [mm] d1 [mm]

şurubului d [mm]
3 6 2,4 - 3,2…3,6
3,5 6,5 2,9 - 3,7…4,2
4 8 3,2 4,6 4,3…4,8
5 10 4 5,7 5,3…5,8
6 11 4,7 6,8 6,4…7
8 15 6 9 8,4…10
Anexa 26 - Dimensiuni nominale ale piuliţelor hexagonale (Extras din STAS 4071)
Clasa de calitate: 6, pentru filete cu d  5 mm şi 6, 8, 10, pentru filete cu d > 5 mm
m – înălţimea piuliţei; S – deschiderea cheii
Sunt preferate piuliţele cu dimensiunile filetelor prezentate cu caractere bold
Filet, d M4 M5 M6 M8 M10 M12 M14
Execuţie A, B
m 3,2 4 5 6,5 8 10 11
S 7 8 10 13 17 19 22
Filet, d M16 M18 M20 M22 M24 M27 M30
Execuţie A, B
m 13 15 16 18 19 22 24
S 24 27 30 32 36 41 46
Exemplu de notare a unei piuliţe M10: Piuliţă M10 STAS 4071
Anexa 27 – Ieşirea şi degajarea filetului. Filet metric ISO de uz general (Extras din STAS
3508/1)
Anexa 28 – Şaibe elastice crestate (şaibe Grower) (Extras din SR 7666-2)
Anexa 29 – Şaibe plate (Extras din STAS 5200/3)

Anexa 30 – Bolţuri cu cap (Extras din STAS 5754/1)
d [mm] 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
D [mm] 10 14 18 20 22 25 28 30 33 36
k [mm] 2 3 4 4 4 4,5 5 5 5,5 6
d1 [mm] 1,6 2 3,2 3,2 4 4 5 5 5 6,3
l1 [mm] 3,2 3,5 4,5 5,5 6 6 7 8 8 9
l [mm]
14
16
20
(22)
25
30
35
40
50
Exemplu de notare a unui bolţ, forma A, cu diametrul d = 10 mm, cu lungime
l = 40 mm, executat din OL 50: Bolţ A 10x40 STAS 5754/1/OL 50.
Anexa 31 – Şaibă prelucrată pentru bolţuri (Extras din STAS 5974)

Diametrul bolţului
d1 [mm] D [mm] h [mm]
[mm]
5 5 10 0,8
6 6 12 1,5
8 8 16 2
10 10 20 2,5
12 12 25 3
14 14 28 3
16 16 28 3
Exemplu de notare a unei şaibe pentru bolţ
18 18 30 4
10, executat din OL37: Şaibă10 STAS
20 20 32 4
5974, OL37 STAS 500/2.
22 22 34 4
Anexa 32 – Şplint (Extras din STAS 1991)
Diametrul nominal d [mm] 1,6 2 2,5 3,2 4 5 6,3

l [mm]
8
10
12
14
16
18
20
22
25
28
32
Exemplu de notare a unui şplint cu diametrul nominal egal cu 3,2 mm şi lungimea
l = 20 mm: Şplint 3,2x20 STAS 1991.
Anexa 33 – Inele de siguranţă excentrice pentru arbori şi canale pentru ele (Extras din
STAS 5848/2)
Exemplu de notare a unui inel de siguranţă excentric pentru un arbore, dacă se cunoaşte
diametrul nominal al arborelui în zona de amplasare a inelului, d1 = 16 mm şi grosimea inelului
g = 1 mm: Inel de siguranţă 16x1 STAS 5848/2, executat din OLC 55A.
Anexa 34 – Toleranțe ISO (Extras din STAS 8104)

Anexa 35 – Câmpuri de toleranţă ale alezajelor carcaselor în care se montează rulmenţi cu

alezaj cilindric
CÂMPURI DE TOLERANŢĂ ALE ALEZAJELOR CARCASELOR ÎN CARE SE
MONTEAZĂ RULMENŢI CU ALEZAJ CILINDRIC*
Condiţii de exploatare Exemple Simbolul
câmpului de
toleranţă
Sarcină locală pe Maşini agricole H8
inelul exterior Construcţii de maşini în general H7
Lagărele osiilor la vagoane
Electromotoare mici H6
Sarcini mici şi Maşini electrice mijlocii, pompe, lagăre pt. J7
normale** arboreal cotit, ventilatoare.
* Câmpurile de toleranţă sunt valabile pt. rulmenţi din clasa de precizie P0
** Sarcini mici: P≤0,07C; sarcini mari: P≥0,1C; sarcini normale: P≈0,1C
Anexa 36 – Câmpurile de toleranţă ale arborilor pe care se montează rulmenţi cu alezaj

cilindric
CÂMPURI DE TOLERANŢĂ ALE ARBORILOR PE CARE SE MONTEAZĂ
RULMENŢI CU ALEZAJ CILINDRIC*
Diametrul arborelui
Condiţii de Exemple Rulmenţi cu Rulmenţi cu
exploatare bile role conice Simbo
lul câmpu
lui
Instalaţii de transport, 18…100 ≤40 J6
Sarcini mici şi mecanisme cu sarcini
variabile mici în lagăre
100…140 40…100 k6
Construcţii de maşini ≤18 - j5

Sarcini normale în general, pompe, 18…100 ≤40 k5 (k6)
şi mari angrenaje cu roţi 100…140 40…100 m5 (m6)
dinţate, motoare
electrice
Sarcini mari şi Osii de vagoane, - 50…100 n6
sarcini cu şoc. arbori cotiţi, - 140…200 p6
Condiţii grele de concasoare, laminoare - >200 r6
exploatare
Pretenţii mari la ≤18 - h5
precizia de rotire Maşini unelte 18…100 - j5
100…200 40…140 k5
* Câmpurilr de toleranţă sunt valabile pentru rulmenţi din clasa de precizie P0. Sarcina este
periferică sau nedeterminată.
Anexa 37 – Rugozitatea suprafeţelor de montaj

RUGOZITATEA SUPRAFEŢELOR DE MONTAJ Ra [μm]
Condiţii de funcţionare Diametrul carcasei D [mm] Diametrul arborelui d[mm]
< 30 30…120 >120 <18 18…80 80…200
Precizie foatre înaltă. 0.4 0.8 1.6 0.2 0.4 0.8
Precizie înaltă, ajustaj cu 0,8 1,6 3,2 0,4 0,8 1,6
strângere, sarcini mari.
Precizie normală, ajustaj 1,6 3,2 6,3 0,8 1,6 3,2
liber, sarcini mici.
Anexa 38 – Formate utilizate în proiectare (Extras din SR ISO 5457 )

Formate serie A Formate speciale Formate cxireoiionale
A0 841x1189 A3x3 420x891 A0x2 1189x1682
Al 594x841 A3x4 420x1189 Alx3 841x1783
A2 420x594 A4x3 297x630 Alx4 841x2378
A3 297x420 A4x4 297x841 A2x3 594x1261
A4 210x297 A4x5 297x1051 A2x4 594x1682
Dimensiunile sunt date în mm A2x5 420x1486
Anexa 39 – Scări agreate în desenul tehnic (Extras din SR EN ISO 5455 )

Categorie Scări recomandate
50:1 20:1 10:1
Scari de mărire
5:1 2:1
Scara de mărime naturală 1:1
1:2 1:5 1:10
1:20 1:50 1:100
Scări de reducere
1:200 1:500 1:1000
1:2000 1:5000 1:10000
Anexa 40 – Împăturirea formatelor în desenul tehnic (Extras din STAS 74)
Desnele se împăturesc la format A4 în picioare, considerat ca model de pliaj.

Împăturirea în scopul perrforări şi ăndosarierii se realizează conform schemelor.
Anexa 41 – Listă de standarde (Selecţie)
Prescripţii generale de proiectare. Elemente de legătură şi transmisie

STAS Denumirea standardului
3336 Găuri de trecere pentru organe de asamblare filetate
7545 Locaş cruciform pentru şuruburi
7882 Desene tehnice. Principiul maximului de material
9025 Asamblări filetate. Lungimi de înşurubare
9068 Cotarea şi tolerarea elementelor conice
9800 Dimensiuni minime de acces pentru maşini utilaje
11574 Locaşuri şi lamaje pentru organe de asamblare filetate. Forme şi dimensiuni
Elemente de legătură şi de transmisie

431 Îmbinări prin pene înclinate subţiri. Dimensiuni
433 Pene înclinate concave. Dimensiuni
434 Pene înclinate concave cu nas. Dimensiuni
769 Cuplaje cu flanşe
870 Cuplaje-manşon
1004 Îmbinări prin pene paralele. Dimensiuni
1006 Pene paralele cu găuri de fixare. Dimensiuni
1007 Îmbinări prin pene înclinate. Dimensiuni
1010 Îmbinări prin pene tangenţiale. Dimensiuni
1012 Pene disc. Pene şi canale pentru pene
1162 Transmisii prin curele trapezoidale. Roţi de curea
1163 Transmisii prin curele trapezoidale clasice şi înguste. Calculul îmbinărilor
canelate
1767 Arbori şi butuci canelaţi cu profil dreptunghiular. Calculul îmbinărilor
canelate
1768 Arbori şi butuci canelaţi cu profil dreptunghiular. Seria uşoară. Dimensiuni
1769 Arbori şi butuci canelaţi cu profil dreptunghiular. Seria mijlocie.
Dimensiuni
1770 Arbori şi butuci canelaţi cu profil dreptunghiular. Seria grea. Dimensiuni
2577 Lanţuri articulate. Tipuri uzuale. Terminologie
3006 Lanţuri de transmisie cu bucşe şi zale scurte
4075/1 Lanţuri cu eclise şi bolţuri cu zale scurte (Lanţuri Gall construcţie grea)
4075/2 Roţi de lanţ pentru lanţuri cu eclise şi bolţuri, cu zale scurte. Calculul
elementelor geometrice ale danturii
4076 Elemente de legătură şi transmisie. Lanţ cu eclise şi bolţuri, cu zale lungi.
(lanţ Gall, construcţie uşoară)
4239 Lanţuri de transmisie articulate. Lanţuri cu role şi zale lungi
4833 Lanţuri de ridicat fără spaţiu liber între eclise
5006 Transmisii cu lanţ. Roţi de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale scurte. Calculul
elementelor geometrice ale profilelor limită ale danturii
5174 Lanţuri de transmisie. Lanţuri de uz general cu role şi zale scurte
5754/1 Bolţuri cu cap. Dimensiuni
5754/2 Bolţuri cu cap mic. Dimensiuni
5756 Bolţuri fără cap. Dimensiuni
5982/2 Cuplaje mecanice permanente compensatoare şi amortizatoare, de uz
general. Cuplaje elastice cu rozetă. Parametrii principali
5982/3 Cuplaje mecanice permanente compensatoare şi amortizatoare, de uz
general. Cuplaje elastice cu prisme. Parametrii principali
5982/4 Cuplaje mecanice permanente compensatoare şi amortizoare, de uz general.
Cuplaje elastice cu disc frontal. Parametrii principali
Cuplaje elastice cu lamele nemetalice. Parametrii principali
Cuplaje elastice cu bolţuri. Parametrii principali
6011 Roţi pentru curele de transmisie late. Dimensiuni principale
6478 Lanţuri cu role şi zale scurte pentru biciclete şi motorete
6565 Arbori şi butuci canelaţi cu profil dreptunghiular. Toleranţe şi ajustaje
6589/2 Cuplaje mecanice permanente compensatoare, de uz general. Cuplaje
dinţate. Parametrii principali
6589/3 Cuplaje mecanice permanente compensatoare, de uz general. Cuplaje cu
disc intermediar. Parametrii principali
6858 Arbori şi butuci canelaţi. Caneluri în evolventă. Dimensiuni
7082 Cuplaje. Clasificare
7338 Caneluri cilindrice în evolventă. Toleranţe şi ajustaje
7346 Arbori şi butuci canelaţi cu profil triunghiular. Dimensiuni
7500 Transmisii cu lanţ. Roţi de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale lungi. Calculul
8489 Arbori şi butuci cu caneluri triunghiulare. Toleranţe
8621 Şaibe pentru asamblarea cu şurub a pieselor pe capetele de arbore
cilindrice. Dimensiuni principale
8724/2 Capete de arbore cilindrice. Dimensiuni
8724/4 Capete de arbore conice cu conicitatea 1:100. Dimensiuni
9234 Îmbinări prin pene înclinate concave. Secţiunile penelor şi canalelor pentru
pene. Dimensiuni
9501 Îmbinări prin pene paralele subţiri. Dimensiuni
10057/1 Lanţuri cu eclise pentru transportoare
10057/2 Roţi de lanţ pentru lanţuri cu eclise pentru transportoare. Calculul
10076 Transmisii prin curele trapezoidale. Terminologie
10696 Transmisii prin curele trapezoidale pentru autovehicule. Roţi pentru curele
trapezoidale înguste. Dimensiuni principale
10977 Cuplaje electromagnetice cu lamele. Parametrii principali
10978 Cuplaje electromagnetice cu dantură. Parametrii principali
11710 Arbori cardanici pentru momente mai mari de 14kNm. Parametrii
principali
11911 Cuplaje mecanice permanente compensatoare şi compensatoare-
amortizoare, de uz general. Tipuri
12154 Caneluri în evolventă. Profil de referinţă
Elemente de fixare şi asamblare. Arcuri. Inele

796 Nituri. Condiţii tehnice generale de calitate
797 Nituri de oţel. Nit cu cap semirotund. Dimensiuni
801 Nituri de oţel. Nit cu cap tronconic. Dimensiuni
802 Nituri de oţel. Nit cu cap semiînecat. Dimensiuni
920 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap hexagonal. Dimensiuni
922 Piuliţe grosolane. Piuliţe hexagonale. Dimensiuni
925 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap bombat şi gât pătrat, pentru lemn.
Dimensiuni
926 Piuliţe grosolane. Piuliţe pătrată. Dimensiuni
1257 Nituri de oţel. Nit cu cap semiînecat mic. Dimensiuni
1386 Şuruburi semiprecise. Şuruburi pentru canale T. Dimensiuni
1388 Şaibe grosolane. Şaibe plate pentru metal. Dimensiuni
1450/1 Organe de asamblare filetate. Elemente constructive. Terminologie
1450/2 Organe de asamblare filetate. Cotare. Terminologie
1450/3 Organe de asamblare filetate. Şuruburi, prezoane şi ştifturi filetate.
Terminologie
1450/4 Organe de asamblare filetate. Piuliţe. Terminologie
1450/5 Organe de asamblare filetate. Şaibe. Terminologie
1451 Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap bombat crestat. Dimensiuni
1452 Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap înecat crestat. Dimensiuni
1453 Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap semiînecat crestat. Dimensiuni
1454 Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap semiînecat crestat. Dimensiuni
1455 Şuruburi cu filet pentru lemn. Şurub cu cap pătrat. Dimensiuni
1470 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap semirotund şi nas. Dimensiuni
1472 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap pătrat. Dimensiuni
1474 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap înecat şi nas. Dimensiuni
1476 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap bombat şi nas. Dimensiuni
1477 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap bombat şi gât pătrat. Dimensiuni
15990 Ştifturi cilindrice. Dimensiuni
1755 Şuruburi cu filet pentru lemn. Condiţii generale
1987 Nituri de oţel. Nit cu cap bombat. Dimensiuni
1991 Şplinturi
2082 Nituri din metale şi aliaje neferoase. Nit cu cap înecat mare. Dimensiuni
2117 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap hexagonal, filetat până sub cap. Dimensiuni
2241/1 Şaibe de siguranţă. Condiţii tehnice generale de calitate
2241/2 Şaibe de siguranţă. Dimensiuni
2242 Şaibe pentru profile U şi I. Dimensiuni
2349 Şuruburi grosolane. Şurub ca cap mare înecat şi gât pătrat pentru lemn.
Dimensiuni
2350 Şuruburi grosolane. Şurub pentru fundaţii. Dimensiuni
2351 Şuruburi grosolane. Şurub fără cap. Dimensiuni
2568 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap ciocan, şi gât pătrat. Dimensiuni
2569 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap ciocan, cu nas. Dimensiuni
2571 Şuruburi semiprecise Şurub cu cap înecat crestat. Dimensiuni
2700/1 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice generale de calitate. Generalităţi
2700/2 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice generale de calitate. Execuţie.
Abateri limită
2700/3 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice generale de calitate.
Caracteristici mecanice şi metode de încercare pentru şuruburi şi prezoane
2700/4 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice generale de calitate.
Caracteristici mecanice şi metode de încercare pentru piuliţe
2700/5 Organe de asamblare filetate. Reguli pentru verificarea calităţii
2700/6 Organe de asamblare filetate. Marcarea organelor de asamblare filetate, din
oţel nealiat sau slab aliat
2700/7 Organe de asamblare filetate. Caracteristici mecanice şi metode de verificare
pentru piuliţe joase. Condiţii tehnice de caliatate
pentru acoperiri de protecţie. Condiţii tehnice de caliatate
pentru piuliţe cu autoblocare, cu inel de material plastic. Condiţii generale
2700/10 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice generale de calitate. Defecte de
suprafaţă la şuruburi, ştifturi filetate şi prezoane
2700/11 Organe de asamblare filetate. Condiţii tehnice generale de calitate. Defecte de
suprafaţă la piuliţe
3165 Nituri de oţel. Nit cu cap înecat. Dimensiuni
3167 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap semiînecat crestat. Dimensiuni
3436 Ştifturi conice. Dimensiuni
3773 Piuliţe grosolane. Piuliţă hexagonală joasă. Dimensiuni
3923 Piuliţe semiprecise şi grosolane. Piuliţă fluture. Dimensiuni
3954 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap cilindric crestat. Dimensiuni
3955 Şuruburi grosolane. Şurub cu şaibă şi piliţă pentru curele. Dimensiuni
4071 Piuliţe precise şi semiprecise. Piuliţe hexagonale. Dimensiuni
4073 Piuliţe crenelate. Dimensiuni
4074 Piuliţe crenelate joase. Execuţie precisă şi semiprecisă. Dimensiuni
4272 Şuruburi semiprecise şi precise. Şurub cu cap hexagonal. Dimensiuni
4372 Piuliţe precise. Piuliţe hexagonale înalte. Dimensiuni
4373 Piuliţe precise. Piuliţe hexagonale joase. Dimensiuni
4374 Piuliţe precise. Piuliţe înfundate joase. Dimensiuni
4376 Şuruburi precise. Şurub cu cap pătrat şi guler. Dimensiuni
4412 Piuliţe precise. Piuliţe hexagonale cu guler. Dimensiuni
4461 Şuruburi precise. Şurub cu cap pătrat şi cep. Dimensiuni
4551 Prezoane. Dimensiuni

4770 Ştifturi filetate cu crestătură, cu vârf teşit. Dimensiuni
4771 Ştifturi filetate cu crestătură, cu vârf conic. Dimensiuni
4812 Şurub cu cap cilindric, bombat, crestat şi găurit în cruce. Dimensiuni
4845 Şuruburi precise şi semiprecise. Şurub cu cap hexagonal filetat până sub cap.
Dimensiuni
4846 Ştift filetat cu crestătură, cu con interior. Dimensiuni
4847 Ştift filetat cu crestătură cu cep conic. Dimensiuni
4851 Ştifturi precise. Ştift conic, filetat, cu cep. Dimensiuni
4867 Ştift filetat cu crestătură cu cep. Dimensiuni
4883 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap cilindric bombat crestat. Dimensiuni
4884 Şuruburi precise şi semiprecise. Şurub cu cap pătrat mic, cu cep şi vârf conic.
Dimensiuni
4922 Şurub cu cap hexagonal mic şi cap tronconic. Dimensiuni
4923 Şuruburi precise. Şurub cu cap pătrat mic, guler şi cep bombat. Dimensiuni
4924 Vârfuri de şuruburi. Forme şi dimensiuni
4942 Şuruburi şi prezoane. Forme speciale de execuţie
5012 Piuliţe precise. Piuliţă rotundă cu caneluri. Dimensiuni.
5144 Şuruburi precise. Şurub cu cap cilindric şi locaş hexagonal. Dimensiuni
5171 Ştifturi precise. Ştift filetat. Dimensiuni
5200 Şaibe precise. Şaibe plate pentru metale. Dimensiuni
5259 Şuruburi precise. Şurub cu cap hexagonal mic şi cu cep cilindric. Dimensiuni
5302 Şuruburi precise. Şuruburi cu cap striat. Dimensiuni
5303 Şuruburi precise. Şuruburi cu cap striat şi guler. Dimensiuni
5304 Şuruburi precise. Dop filetat cu cap hexagonal şi guler. Dimensiuni
5330 Piuliţe precise. Piuliţă rotundă cu găuri radiale. Dimensiuni
5331 Piuliţe precise. Piuliţă rotundă cu găuri frontale. Dimensiuni
5332 Piuliţe precise. Piuliţă rotundă cu crestătură. Dimensiuni
5383 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap mic, cilindric, bombat, crestat. Dimensiuni
5436 Piuliţe precise. Piuliţă striată. Dimensiuni
5437 Piuliţe precise. Piuliţă striată cu guler. Dimensiuni
5451 Şuruburi precise şi semiprecise. Şuruburi cu ochi. Dimensiuni
5578 Şuruburi precise. Şuruburi cu cap mare cilindric, bombat, crestat. Dimensiuni
5606 Şuruburi precise. Dop filetat cu locaş hexagonal şi guler. Dimensiuni
5930 Şuruburi precise. Şurub de păsuire cu cap hexagonal. Dimensiuni
5974 Şaibă prelucrată pentru bolţuri. Dimensiuni
6403 Şuruburi precise. Şurub cu cap hexagonal mic. Dimensiuni
6404 Şuruburi precise. Şurub cu cap hexagonal mic. Filetat până sub cap.
Dimensiuni
6444 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap bombat şi gât pătrat pentru metal.
Dimensiuni
6564 Filete metrice ISO pentru organe de asamblare. Diametre şi paşi
6999 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap ciocan, cu nas, filetat până sub nas.
Dimensiuni
7000 Şuruburi grosolane. Şurub cu cap ciocan şi gât pătrat filetat până sub gât.
Dimensiuni
7464 Ştift cilindric crestat. Dimensiuni
7517 Şuruburi precise. Şurub cu cap cilindric, crestat. Dimensiuni
7518 Şuruburi precise. Şurub cu cap înecat, crestat. Dimensiuni
7519 Şuruburi precise. Şurub cu cap bombat, crestat. Dimensiuni
7520 Şuruburi precise. Şurub cu cap semiînecat, crestat. Dimensiuni
7521 Şuruburi precise. Şurub cu cap mic cilindric bombat, crestat. Dimensiuni
7565 Şaibe plate pentru lemn. Dimensiuni
7666/1 Şaibe Grower. Condiţii tehnice generale de calitate
7666/2 Şaibe Grower. Dimensiuni
7803 Ştifturi conice crestate. Dimensiuni
7805 Ştifturi conice cu filet interior. Dimensiuni
7903 Piuliţe precise. Piuliţă hexagonală cu o suprafaţă de aşezare sferică.
Dimensiuni
7977 Şaibe plate de aşezare. Condiţii tehnice generale de calitate
8121/1 Elemente filetate pentru asamblarea flanşelor. Condiţii tehnice generale de
calitate
8121/2 Elemente filetate pentru asamblarea flanşelor. Prezoane. Dimensiuni
8121/3 Elemente filetate pentru asamblarea flanşelor. Piuliţe hexagonale. Dimensiuni
8164 Filete metrice ISO pentru organe de asamblare. Dimensiuni limită. Ajustaje
6H/6G
8423 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap bombat crestat. Dimensiuni
8496 Nituri tubulare. Dimensiuni
8608 Piuliţe hexagonale pentru fixarea peselor pe capete de arbore conice.
Dimensiuni
8734 Nituri din aliaje Cu-Zn, găurite. Dimensiuni
8795 Şuruburi pentru tablă. Filet şi vărfuri de şuruburi. Dimensiuni
8796/1 Organe de asamblare de înaltă rezistenţă folosite cu pretensionare la îmbinarea
structurilor de oţel. Şuruburi IP. Dimensiuni
structurilor de oţel. Piuliţe IP. Dimensiuni
structurilor de oţel. Şaibe IP. Dimensiuni
structurilor de oţel. Condiţii tehnice generale de calitate
8868 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap triunghiular. Dimensiuni
9045 Şuruburi cu cap hexagonal şi piuliţe hexagonale. Deschideri de cheie
9224 Şuruburi precise. Şurub cu cap cilindric scund, cu locaş hexagonal cu ghidaj
pentru cheie. Dimensiuni
9225 Şuruburi precise. Şurub cu cap cilindric scund, cu locaş hexagonal.
Dimensiuni
9229 Nituri din metal şi aliaje neferoase. Nituri cu cap bombat. Dimensiuni
9230 Nituri din metale şi aliaje neferoase. Nit cu cap semiînecat. Dimensiuni
9231 Nituri din metale şi aliaje neferoase. Nit cu cap înecat. Dimensiuni
9232 Nituri din metale şi aliaje neferoase. Nit cu cap cilindric. Dimensiuni
9308 Piuliţe semiprecise şi grosolane. Piuliţe hexagonale pentru sudare. Dimensiuni
9344/1 Şuruburi pentru tablă. Condiţii tehnice generale de calitate. Dimensiuni
9344/2 Şuruburi pentru tablă. Şurub cu cap înecat, crestat. Dimensiuni
9344/3 Şuruburi pentru tablă. Şurub cu cap semiînecat, crestat. Dimensiuni
9344/4 Şuruburi pentru tablă. Şurub cu cap cilindric, crestat. Dimensiuni
9344/5 Şuruburi pentru tablă. Şurub cu cap hexagonal. Dimensiuni
9344/6 Şuruburi pentru tablă. Şurub cu cap înecat şi locaş cruciform. Dimensiuni
9344/7 Şuruburi pentru tablă. Şurub cu cap semiînecat şi locaş cruciform. Dimensiuni
9344/8 Şuruburi pentru tablă. Şurub cu cap cilindric bombat. Dimensiuni
9478 Piuliţe semiprecise. Piuliţă triunghiulară. Dimensiuni
9479 Gulere de protecţie pentru şuruburi cu cap triunghiular şi piuliţe triunghiulare.
Dimensiuni
9729/1 Ştifturi clasice. Condiţii tehnice generale de calitate. Dimensiuni
9729/2 Ştifturi elastice. Seria grea. Dimensiuni
9729/3 Ştifturi elastice. Seria uşoară. Dimensiuni
9729/4 Şaibe plate pentru asamblări cu şuruburi şi ştifturi elastice. Seria grea.
Dimensiuni
9729/5 Ştifturi spirale. Seria grea. Dimensiuni
9729/6 Ştifturi spirale. Seria uşoară. Dimensiuni
9851 Piuliţe precise cu autoblocare. Piuliţă hexagonală cu inel de material plastic.
Dimensiuni
9893 Şaibe de siguranţă pentru asamblarea cu piuliţă a pieselor pe capete de arbore
conice. Dimensiuni
9895 Piuliţe precise cu autoblocare. Piuliţă hexagonală joasă cu inel de material
plastic. Dimensiuni
9928 Pastilă pentru ştifturi filetate cu autobolcare. Dimensiuni
10061 Ştifturi cu autoblocare. Ştift filetat cu crestătură şi vârf plat. Dimensiuni
10096 Ştifturi cu autoblocare. Ştift filetat cu crestătură şi vârf tronconic. Dimensiuni
10294 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap semiînecat şi locaş cruciform. Dimensiuni
10295 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap cilindric bombat şi locaş cruciform.
Dimensiuni
10296 Şuruburi semiprecise. Şurub cu cap înecat şi locaş cruciform. Dimensiuni
10420 Ştifturi cu autoblocare. Ştift filetat cu crestătură, cu con interior. Dimensiuni
10421 Ştifturi cu autoblocare. Ştift filetat cu crestătură, cu cep tronconic. Dimensiuni
10422 Ştifturi cu autoblocare. Ştift filetat cu crestătură, cu cep cilindric. Dimensiuni
10423 Ştifturi cu autoblocare. Ştift filetat cu crestătură, cu locaş hexagonal.
Dimensiuni
10481 Şaibe elastice cu dinţi. Condiţii tehnice de calitate
10522 Piuliţă de siguranţă din tablă
10616 Şaibe de înaltă siguranţă
10818 Şuruburi precise. Şurub cu cap hexagonal şi guler filetat până sub cap.
Dimensiuni
10819 Piuliţe semiprecise şi grosolane. Piuliţă hexagonale pentru sudare, folosite la
tractoare. Dimensiuni
10820 Piuliţă pătrată pentru sudare. Dimensiuni
10812 Şuruburi precise. Şurub cu cap cilindric şi bosaj circular sub cap, pentru
sudare. Dimensiuni
10838 Şuruburi precise. Şuruburi cu autoblocare. Şurub cu cap hexagonal.
Dimensiuni
10852 Piuliţă monospiră
11012 Şaibe elastice cu crestături
11013 Şaibe elastice profilate
11028 Şurub cu cap hexagonal cu filet scurt şi piuliţă hexagonală pentru construcţii
metalice
11132 Şaibe conice elastice
11161 Şuruburi precise. Şuruburi autofiletante pentru metal. Dimensiuni
11162 Coliere de strângere
11389/1 Bolţuri pentru sudare cu arc electric amorsat prin ridicare. Bolţ cilindric filetat.
Dimensiuni
11389/2 Bolţuri pentru sudare cu arc electric amorsat prin ridicare. Bolţ cilindric
nefiletat. Dimensiuni
E11474 Organe de asamblare filetate. Încercarea la oboseală cu sarcini axiale. Metode
de încercare
11637 Organe de asamblare filetate. Lungimile tijei şi ale părţii filetate
12021 Ştifturi cilindrice şi conice nefiletate la exterior. Condiţii tehnice generale de
calitate
12243/3 Arcuri elicoidale cilindrice de compresiune, din oţel cu secţiune rotundă.
Dimensiuni şi parametrii principali pentru arcuri cu diametrul de la 18 mm la
30 mm
3186 Inele de ridicare. Condiţii tehnice de calitate
5848/1 Inele elastice de rezemare, excentrice. Condiţii tehnice generale de calitate
5848/2 Inele elastice de rezemare, excentrice, pentru arbori şi canale pentru ele. Seria
normală. Dimensiuni
5848/3 Inele elastice de rezemare, excentrice, pentru alezaje şi canale pentru ele. Seria
normală. Dimensiuni
6916 Arcuri. Clasificare şi terminologie
6917 Arcuri elicoidale de compresiune, tracţiune şi torsiune. Reguli şi metode de
verificare a calităţii
7066 Arcuri elicoidale cilindrice de compresiune, din oţel cu secţiune rotundă.
Condiţii tehnice de calitate
7067 Arcuri elicoidale cilindrice de compresiune, cu secţiune rotundă. Calculul
arcurilor
8215 Arcuri-disc. Discuri. Condiţii tehnice
8216 Arcuri-disc. Calculul arcurilor
8217 Arcuri elicoidale cilindrice de tracţiune, din oţel cu secţiune rotundă. Condiţii
tehnice de calitate
8436 Inele de siguranţă din sârmă, pentru arbori şi alezaje
Lagăre. Cuzineţi. Rulmenţi

771 Lagăre cu alunecare, cu inel de ungere. Tipuri şi dimensiuni
772 Lagăre cu alunecare. Bucşe. Tipizare
773 Lagăre cu alunecare, cu inel de ungere. Inele de ungere. Dimensiuni
1679 Rulmenţi simbolizare
3041 Rulmenţi radiali cu bile pe un rând. Tipizare
3043 Rulmenţi radiali cu role cilindrice pe un rând cu alezaj cilindric. Tipizare
3918 Rulmenţi radiali-oscilanţi cu role butoi pe două rânduri. Tipizare
3918 Rulmenţi radiali cu role conice pe un rând. Tipizare
3921 Rulmenţi axiali cu bile pe un rând, cu simplu efect, cu şaibe plane. Tipizare
3922 Rulmenţi axiali cu bile pe un rând, cu dublu efect, cu şaibe plane. Tipizare
4207 Rulmenţi. Condiţii tehnice de calitate
5115 Rulmenţi. Clase de utilizare
5814 Rulmenţi. Bucşe de strângere. Dimensiuni
5815 Şaibe şi scoabe de siguranţă pentru piuliţele rulmenţilor. Dimensiuni
Piuliţe pentru rulmenţi. Dimensiuni
Rulmenţi. Bile
5916 Rulmenţi axiali cu bile sau cu role cu simplu efect, cu şaibe plane. Serii de
dimensiuni
5975 Rulmenţi radiali şi radiali-axiali (cu excepţia rulmenţilor radiali-axiali cu
role conice). Serii de dimensiuni
6112 Rulmenţi radiali-axiali cu role conice. Serii de dimensiuni
6189 Rulmenţi axiali cu bile pe un rând, cu dublu efect, cu şaibe plane. Serii de
dimensiuni
6190 Rulmenţi radiali cu role cilindrice pe două, trei şi patru rânduri. Tipizare
6191 Rulmenţi. Bucşe de extracţie. Dimensiuni
6246 Rulmenţi cu inel de oprire. Dimensiunile canalului şi inelului
6288 Inele de reazem pentru rulmenţi radiali, cu role cilindrice pe un rând.
Dimensiuni
6577 Lagăre cu rulmenţi. Etanşări cu inele sau benzi din pâslă
6603 Lagăre cu rulmenţi. Dimensiuni de montaj pentru rulmenţi
6671 Rulmenţi. Toleranţe şi ajustaje de montaj
6742 Rulmenţi. Ace
6846 Rulmenţi radiali, oscilanţi, cu bile pe două rânduri. Tipizare
6847 Carcasă din două parţi cu talpă pentru rulmenţi cu alezaj conic şi bucşă de
strângere. Dimensiuni
7016/1 Rulmenţi radiali cu ace. Tipizare
7115 Jocul radial şi jocul axial al rulmenţilor
7160 Rulmenţi. Sarcina statică de bază
7297 Rulmenţi. Dispozitive de etanşare fără contact. Dimensiuni
7416/1 Rulmenţi radiali-axiali cu bile pe un rând. Tipizare
7416/2 Rulmenţi radiali-axiali cu bile, cu contact în patru puncte. Tipizare
7416/3 Rulmenţi radiali-axiali cu bile pe două rânduri. Tipizare
7417 Bucşe cu ace. Tipizare
7504 Lagăre cu alunecare. Carcase cu capac. Tipuri de dimensiuni
7651 Rulmenţi axiali-oscilanţi cu role butoi asimetrice. Tipizare
7653/1 Rulmenţi. Metode de verificare a caracteristicilor geometrice
7653/2 Rulmenţi. Metode de măsurare a jocului
7653/3 Rulmenţi. Metode de măsurare a nivelului de vibraţii
7714 Rulmenţi radiali cu bile pe un rând, demontabili. Tipizare
R 7760 Rulmenţi corespondenţa simbolurilor după STAS şi ISO
7887 Lagăre cu rulmenţi. Carcasă din două parţi, cu talpă, pentru rulmenţi cu
alezaj cilindric. Dimensiuni
8088 Rulmenţi. Role cilindrice, scurte cu generatoarea rectilinie
8089 Rulmenţi. Role cilindrice, lungi cu generatoarea rectilinie
8119 Rulmenţi radiali cu role cilindrice pe două rânduri cu alezaj conic, pentru
maşini-unelte. Condiţii speciale
8225 Rulmenţi radiali-axiali cu role conice pe un rând, cu guler la inelul exterior.
Tipizare
8336/1 Colivii radiale cu ace pe un rând. Tipizare
8336/2 Colivii cu ace. Colivii axiale cu ace. Dimensiuni de gabarit şi toletanţe
8336/3 Colivii radiale cu ace pe două rânduri. Tipizare
8765 Rulmenţi cu role cilindrice pentru cutiile de unsoare ale materialului rulant
de cale ferată
8792 Rulmenţi cu bile pentru maşini electrice. Condiţii tehnice de calitate
8793/1 Rulmenţi radiali-axiali cu bile pe un rând. Seria de dimensiuni 20.
Dimensiuni de legătură interioare
Toleranţe la lăţimea părţilor componente
9102 Rulmenţi radiali-axiali cu bile pe un rând fără inel interior. Tipizare
9459/1 Rulmenţi radiali cu bile pe un rând cu inelul interior lat şi inelul exterior
sferic. Tipizare
9474 Bucşe înfăşurate cu pereţi subţiri
9715 Semicuzineţi cu pereţi subţiri
9797 Articulaţii sferice. Tipizare
9814 Cuzineţi axiali cu pereţi subţiri

10220 Rulmenţi cu role cilindrice pentru motoare electrice de tracţiune. Condiţii
tehnice de calitate
10465/1 Lagăre cu rulmenţi. Carcase turnate pentru rulmenţi cu suprafaţa exterioară
sferică şi inel interior lat. Dimensiuni
10465/2 Lagăre cu rulmenţi. Carcase ambutisate pentru rulmenţi cu suprafaţa
exterioară sferică şi inel interior lat. Dimensiuni
10520 Rulmenţi cu role cilindrice pentru fără inel interior, pentru maşini textile.
Condiţii tehnice de calitate
10894 Rulmenţi pentru structura aeronavelor. Condiţii tehnice de calitate
10917 Rulmenţi pentru aparatură de precizie
10981 Rulmenţi. Valorile capacităţilor de încărcare statice şi dinamice
11038 Rulmenţi pentru cilindrii inferiori ai maşinilor de filat. Condiţii tehnice
11058 Rulmenţi radiali-axiali cu role conice pe două rânduri. Tipizare
11059 Rulmenţi radiali-axiali cu role conice pe patru rânduri. Tipizare
11117 Rulmenţi radiali-axiali cu ace şi bile. Tipizare
11118 Rulmenţi radiali cu role cilindrice pe patru rânduri. Dimensiuni
11219 Rulmenţi radiali, oscilanţi, cu role butoi pe un rând. Dimensiuni
11220 Rulmenţi axiali cu role cilindrice cu simplu şi dublu efect. Tipizare
11234 Lagăre cu alunecare cu pereţi subţiri. Terminologie
11258 Bandă bimetal pentru lagăre cu alunecare cu pereţi subţiri
11271 Materiale antifricţiune pentru lagăre cu alunecare cu pereţi subţiri. Mărci
11305 Rulmenţi. Terminologie
11306 Rulmenţi. Simbolurile caracteristicilor dimensionale şi funcţionale
11307 Rulmenţi axiali cu bile pe un rând, cu simplu efect, capsulaţi. Dimensiuni
11308 Rulmenţi axiali cu bile pe un rând, cu simplu efect, cu şaibă de carcasă
sferică şi şaibă suport sferică. Dimensiuni
11387 Colivii radiale cu role cilindrice. Tipizare
11409 Rulmenţi radiali combinaţi cu ace şi bile. Dimensiuni
11818 Maşini şi utilaje pentru lucrări terasiere. Rulmenţi de sprijin şi rotire.
Tipizare
11946 Rulmenţi pentru cilindrii de presiune ai maşinilor textile. Tipizare
11947 Rulmenţi pentru pompe de apă. Tipizare
11948 Rulmenţi pentru transmisii cardanice. Tipizare
11949 Rulmenţi axiali cu role conice. Tipizare
11950 Rulmenţi radiali-axiali cu bile pe un rând. Tipizare
11951 Rulmenţi radiali-axiali cu ace şi role cilindrice. Tipizare
11952 Rulmenţi radiali cu bile pe două rânduri. Tipizare
11953 Rulmenţi radiali cu ace pentru came. Tipizare
11955 Rulmenţi radiali cu role cilindrice înfăşurate, pe un rând. Tipizare
Angrenaje. Reductoare
STAS Denumire
821 Angrenaje cilindrice în evolventă de uz general. Profilul de referinţă
822 Angrenaje. Gama modulilor
915/1 Angrenaje. Simbolurile elementelor geometrice şi cinematice ale
angrenajelor
915/2 Angrenaje. Noţiuni generale de geometrie şi cinematică
915/3 Angrenaje cilindrice. Geometrie şi cinematică. Terminologie
915/4 Angrenaje conice. Geometrie şi cinematică. Terminologie
915/5 Angrenaje melcate. Geometrie şi cinematică. Terminologie
915/6 Angrenaje. Geometrie şi cinematică. Vocabular
6012 Reductoare de uz general. Rapoarte de transmitere
6055 Reductoare de turaţie. Distanţa dintre axe
6273 Angrenaje cilindrice. Toleranţe
6460 Angrenaje conice şi hipoide. Toleranţe
6461 Angrenaje melcate cilindrice. Toleranţe
6844 Angrenaje conice cu dinţi drepţi de uz general. Profilul şi roata plană de
referinţă
6845 Angrenaje melcate cilindrice. Melcul de referinţă
6848 Reductoare şi motoreductoare de uz general. Simbolizare
6849 Reductoare de turaţie cilindrice şi conice - cilindrice de uz general. Condiţii
tehnice generale de calitate
6850 Reductoare de turaţie de uz general. Reductoare cilindrice seria 1 C 1-001,
2 C 1-001 şi 3 C 3-001. Tipuri şi parametrii principali
7026 Reductoare de turaţie de uz general. Reductoare melcate cilindrice seria 1
M 1-001, 1 M 2-001 şi 1 M 3-001. Tipuri şi parametrii principali
7395 Angrenaje cu cremalieră. Toleranţe
7599 Reductoare de turaţie melcate cilindrice de uz general. Condiţii tehnice
generale de calitate
7967 Angrenaje cilindrice. Cremaliera de referinţă pentru mecanica fină
7968 Angrenaje conice cu dinţi drepţi şi înclinaţi. Roata plană de referinţă pentru
mecanică fină
8641 Angrenaje melcate globoidale. Parametrii principali
8741 Angrenaje. Deteriorarea danturii. Terminologie
11334 Variatoare de turaţie cu curele. Tipuri şi caracteristici principale
11642 Reductoare de turaţie de uz general. Reductoare planetare seriile 1P, 2P şi
3P. Tipuri şi parametrii principali
5174 Lanţuri de uz general cu role şi zale scurte. Tabelul 2
11463 Variatoare de turaţie mecanice de uz general, cu conuri deplasabile, cu
curele trapezoidale. Condiţii generale de calitate
BIBLIOGRAFIE
1. APETREI, Gh. ş. a. Organe de maşini şi mecanisme (vol II), Universitatea

Transilvania din Braşov, 1981.
2. APETREI, Gh. ş.a. Organe de maşini pentru studenţii facultăţii de Industrializarea
Lemnului. Universitatea din Braşov,1991.
3. BOIANGIU, D. ş.a. Elementele elastice ale maşinilor, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1967.
4. BOTEZ, E. ş.a. Maşini unelte. Bazele teoretice ale proiectării, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1978.
5. BUDALĂ, A. ş.a. Organe de maşini I. Curs pentru învăţământ cu frecvenţă
redusă. Universitatea “Transilvania” din Braşov. Departamentul pentru
Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă. Braşov, 2010.
6. BUDALĂ, A. Organe de maşini. Asamblări. Cuplaje. Vol. I. Suport teoretic şi
aplicaţii pentru specializarea AR-IFR, Universitatea Transilvania din Braşov,
2012.
7. BUDALĂ, A. ş.a. Organe de maşini I. Îndrumar pentru proiectul de an nr. 1
pentru învăţământ la distanţă. Universitatea “Transilvania” din Braşov.
Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă.
Braşov, 2012.
8. BUDALĂ, A. ş.a. Organe de maşini II. Curs pentru învăţământ cu frecvenţă
redusă. Universitatea “Transilvania” din Braşov. Departamentul pentru
Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă. Braşov, 2010.
9. BUDALĂ, A. ş.a. Organe de maşini II. Îndrumar pentru proiectul de an nr. 2
pentru învăţământ la distanţă. Universitatea “Transilvania” din Braşov.
Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă.
Braşov, 2010.
10. BUDALĂ, A. Construcții mecanice cu transmisii șurub-piuliță utilizate în
construcția de autovehicule, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2018,
ISBN 978-606-19-1073-1.
11. BUDALĂ, A. Organe de masini. Transmisii mecanice de putere utilizate în
industrie, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2015, 387 pagini, ISBN 978-973-53-
1661-7.
12. BUTNARIU, S. Transmisii prin curele sincrone, Ed. Universităţii Transilvania
din Braşov, Braşov, 2009.
13. CATRINA, Gh. Organe de maşini. Cuplaje. Sisteme de ungere şi etanşare. Axe,
osii şi arbori. Lagăre cu rostogolire, Ed. Universităţii din Craiova, Craiova, 2002.
14. CATRINA, Gh. ş.a. Organe de maşini. Asamblări (vol III), Ed. Universităţii din
Bibliografie - 595 -
Craiova, Craiova, 2009.
15. CHEŞA, I., ş. a. Alegerea şi utilizarea oţelurilor, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984.
16. CHIŞIU, A. ş.a. Organe de maşini, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
17. CHIŞU, E. ş.a. Cuplaje mecanice intermitente, Ed. Lux Libris, 1998.
18. CRUDU, I. Bazele proiectării în organe de maşini. Ed. Alma, Galaţi, 2000.
19. CSIBI, V. ş.a. Angrenaje elicoidale şi scule pentru danturare. Ed. SemnE,
Bucureşti, 2006.
20. DANAPE, J. ş.a. Dinamica interfeţelor în tribologie, Ed. Universităţii din Piteşti,
2012.
21. DEMIAN, T., Elemente constructive de mecanică fină, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980.
22. DOBRE, G., Organe de maşini (vol. II), Editura Bren, 2005.
23. DRĂGHICI, I. ş.a. Etanşări. Atlas. Universitatea din Braşov, 1979.
24. DRĂGHICI, I. ş.a. Îndrumar de proiectare în construcţia de maşini (vol. I), Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1981.
25. DRĂGHICI, I. ş.a. Organe de maşini ( vol. III), Universitatea din Braşov, 1981.
26. DRĂGHICI, I., ş. a., Organe de maşini. Probleme, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980.
27. DRĂGHICI, I. ş.a. Îndrumar de proiectare în construcţia de maşini (vol. II), Ed.
28. DUDIŢĂ, Fl. ş.a. Mecanisme. Universitatea din Braşov, 1983.
29. ENACHE, Şt. ş.a. Proiectarea formei pieselor în construcţia de maşini, Ed.
30. FLOREA, R. ş.a. Organe de maşini, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2007.
31. FLOREA, V. ş.a. Organe de maşini. Principii de proiectare. Ed. Universităţii
„Lucian Blaga” Sibiu, 1996.
32. FILIPOIU, I. D. ş.a. Proiectarea transmisiilor mecanice, Ed. Bren, Bucureşti,
2006.
33. GAFIŢANU, M. ş.a. Organe de maşini (vol II), Ed. Tehnică, Bucureşti, 1983.
34. GAFIŢANU, M. ş.a. Rulmenţi. (vol. I şi II), Ed. Tehnică, Bucureşti, 1985.
35. GAFIŢANU, M. ş.a. Elemente finite şi de frontieră cu aplicaţii la calculul
organelor de maşini, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987.
36. GAFIŢANU, M. ş.a. Organe de maşini (vol I), Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999.
37. GAFIŢANU, M. ş.a. Organe de maşini (vol II), Ed. Tehnică, Bucureşti, 2002.
38. GRIGORE, N., Organe de maşini. Transmisii mecanice, Ed. Universităţii din
Ploieşti, Ploieşti, 2003.
39. HOROVITZ, B., Organe de maşini, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1969.
40. JULA, A. ş.a. Montaje cu rulmenţi. Îndrumar de proiectare, Universitatea din
Braşov, 1978.
41. JULA, A. ş.a. Culegere de norme şi extrase din standarde pentru proiectarea
elementelor componente ale maşinilor (vol. I şi II), Universitatea din Braşov,
1981.
42. JULA, A. ş.a. Organe de maşini (vol I), Universitatea Transilvania din Braşov,
1986.
43. JULA, A. ş.a. Organe de maşini (vol II), Universitatea Transilvania din Braşov,
1989.
44. JULA, A ş.a. Mecanisme şurub – piuliţă. Îndrumar de proiectare, Ed. Lux Libris,
2000.
45. JULA, A. ş.a. Proiectarea angrenajelor evolventice., Ed. “Scrisul românesc”,
Craiova, 1989.
46. LATEŞ, M. T. ş.a. Organe de maşini şi transmisii mecanice, Ed. Universităţii
Transilvania din Braşov, Braşov, 2005.
47. MANEA, Gh., Organe de maşini, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1970.
48. MĂDĂRAS, L. Organe de maşini (vol I), Institutul Politehnic ‘Traian Vuia”,
Timişoara, 1990.
49. MĂDĂRAS, L. ş.a. Arbori. Lagăre. Cuplaje. Compendiu, Ed. Mirton, Timişoara,
1999.
50. MIRIŢĂ, E., Organe de maşini, Ed. Printech, Bucureşti, 2000.
51. MOLDOVEAN, Gh. ş.a. Proiectarea arborilor drepţi din transmisiile mecanice,
Universitatea Transilvania din Braşov, Braşov, 1995.
52. MOLDOVEAN, Gh. ş.a. Calculul şi proiectarea formei arborilor drepţi, Ed.
LuxLibris, Braşov, 1998.
53. MOLDOVEAN, Gh. ş.a. Angrenaje cilindrice şi conice. Calcul şi construcţiei,
Ed. LuxLibris, Braşov, 2001.
54. MOLDOVEAN, Gh. ş.a. Angrenaje cilindrice şi conice. Metodici de proiectare,
Ed. LuxLibris, Braşov, 2002.
55. MOGAN, Gh. Metoda elementelor finite în inginerie. Bazele teoretice, Ed.
LuxLibris, Braşov, 1997.
56. MOGAN, Gh. Proiectarea constructivă a sistemelor mecanice ale produselor
mecatronice. Roboţi industriali, Ed. Universităţii Transilvania din Braşov,
Braşov, 2003.
57. MOGAN, Gh. ş.a. Metoda elementelor finite în inginerie. Aplicaţii practice în
CATIA. Ed. Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov, 2007.
58. PALAGHIAN, L. ş.a. Siguranţă, durabilitate şi fiabilitate la oboseală. Ed.
59. PAVELESCU, D. Tribologie. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1986.
60. POP, D. ş.a. Reductoare cu două trepte. Calculul angrenajelor, Ed. Todesco,
Cluj-Napoca, 2003.
61. POP, D. ş.a. Lagăre cu rulmenţi. Proiectare, Ed. Todesco, Cluj-Napoca, 2006
62. POPINCEANU, N. ş.a. Probleme fundamentale ale contactului cu rostogolire.
Ed. Tehnică, Bucureşti, 1986.
63. POPINCEANU, N. ş.a. Organe de maşini. Ed. Junimea, Iaşi, 2003.
64. RADU, M. ş.a. Organe de maşini I. Îndrumar pentru lucrări de laborator pentru
învăţământ la distanţă. Universitatea “Transilvania” din Braşov. Departamentul
pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă. Braşov, 2010.
65. RADU, M. ş.a. Organe de maşini II. Îndrumar pentru lucrări de laborator pentru
învăţământ la distanţă. Universitatea “Transilvania” din Braşov. Departamentul
pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă. Braşov, 2010.
66. RĂDULESCU, C. D. ş.a. Organe de maşini (vol I). Asamblări, Arbori, Cuplaje ,
Universitatea din Braşov, Braşov, 1981.
67. RĂDULESCU, C. D. ş.a. Organe de maşini (vol II). Cuple cinematice,
Universitatea din Braşov, 1981.
68. RĂDULESCU, C. D. ş.a. Organe de maşini (vol III). Transmisii mecanice,
Universitatea din Braşov, 1981.
69. RĂDULESCU, Gh. ş.a. Îndrumar de proiectare în construcţia de maşini (vol. III),
Ed. Tehnică, Bucureşti, 1986.
70. REŞETOV, D. N. Organe de maşini, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1963.
71. RIPIANU, A. ş.a. Osii, arbori drepţi şi arbori cotiţi. Ed. Tehnică, Bucureşti,
1977.
72. ROLOFF/MATEK ş.a. Organe de maşini (vol I, II), Ed. Matrix Rom, Bucureşti,
2008.
73. SĂVESCU, D. Organe de maşini. Elemente constructive de asamblare utilizate în
construcţii mecanice, Ed. LuxLibris, Braşov, 1999.
74. SĂVESCU, D. Cuple de translaţie cu alunecare şi rostogolire. Ed. Bren,
Bucureşti, 2005.
75. SĂVESCU, D., Organe de maşini. Asamblări, Ed. LuxLibris, Braşov, 2011.
76. SĂVESCU, D., BUDALĂ, A., GHIȚESCU, M. Organe de masini. Transmisii
mecanice utilizate in constructii tehnice industriale, Lux Libris, Brasov, 2013,
ISBN 978-973-131-258-3.
77. SUCALĂ, F. ş.a. Ingineria sistemelor mecanice, Vol I. Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2002.
78. SUCALĂ, F. ş.a. Mecanisme şi organe de maşini, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,
2005.
79. SUCIU, V. ş.a. Studiul materialelor, Ed. Fair Partners, Bucureşti, 2008.
80. ŞTEFĂNESCU, I. ş.a. Lubrifiere şi lubrifianţi. Ed. Europlus, Galaţi, 2008.
81. TĂNĂSESCU, I. ş.a. Mecanisme şi organe de maşini. Îndrumar de proiectare
pentru proiectul de an. Universitatea Transilvania din Braşov, 1997.
82. TĂNĂSESCU, I. ş.a. Transmisii mecanice de antrenare. Ed. Lux Libris,
Braşov,1999.
83. TĂNĂSESCU, I., BUDALĂ, A. Mecanisme şi Organe de Maşini. Universitatea
84. TĂTARU, O. ş.a. Ingineria sistemelor mecanice, Vol II. Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2002.
85. TUDOR, A. ş.a. Ambreiaje şi cuplaje de siguranţă cu fricţiune, Ed. Bren,
Bucureşti, 2001.
86. TUDOR, A ş.a. Organe de maşini. Partea a II-a, Universitatea Politehnica
Bucureşti, 2004.
87. TUDOSE, L. ş.a. Proiectarea optimală cu algoritmi genetici. Ed. Mediamira,
Cluj-Napoca, 2002.
88. TUDOSE, L. ş.a. Proiectarea optimală cu algoritmi evolutivi a produselor, Ed.
Napoca Star, Cluj-Napoca, 2010.
89. ŞERBAN, R. Fundamentele proiectării, Ed. Universităţii “Lucian Blaga” din
Sibiu, Sibiu, 2007.
90. URDEA, M. Infografică AutoCAD 2D, Curs şi îndrumar de laborator, Partea I,
Ed. Universităţii Transilvania din Braşov, Braşov, 2008.
91. VELICU, D. ş.a.. Proiectarea angrenajelor conice şi hipoide, Ed. Universităţii
92. VELICU, R. Organe de maşini. Elemente de asamblare. Cuplaje Universitatea
93. VELICU, R., ş.a. Angrenaje cilindrice. Reductoare cilindrice, Ed. Universităţii
94. VELICU, R., ş. a., Organe de maşini, Ed. Universităţii Transilvania din Braşov,
Braşov, 2003.
95. ZLĂTEANU, T. Organe de maşini. Teste, Ed. Bern, Bucureşti, 2004.
96. xxxx EN 10132-4
97. xxxx EN-ISO 683-17
98. xxxx SR-EN 1561-1999
99. xxxx SR-EN 10025
100. xxxx SR-EN 10083-2
101. xxxx STAS 510. Filete metrice.
102. xxxx STAS 822. Modulul danturii.
103. xxxx STAS 1004. Pene paralele tip A. Dimensiuni.
104. xxxx STAS 1599. Ştifturi cilindrice.
105. xxxx STAS 3041. Rulmenţi radiali cu bile.
106. xxxx STAS 3186. Inele de ridicare.
107. xxxx STAS 3336. Găuri de trecere.
108. xxxx STAS 3436. Ştifturi conice.
109. xxxx STAS 3920. Rulmenţi radial-axiali cu role conice pe un rând.
110. xxxx STAS 4071, 4373 şi 4372. Piuliţe hexagonale.
111. xxxx STAS 4272. Şurub cu cap hexagonal.
112. xxxx STAS 5304. Dop filetat cu cap hexagonal şi guler.
113. xxxx STAS 6012. Rapoarte de transmitere la angrenaje cilindrice.
114. xxxx STAS 6055. Distanţa dintre axe la angrenaje cilindrice.
115. xxxx STAS 6577. Etanşări cu inele sau benzi din pâslă. Dimensiuni.
116. xxxx STAS 7320/2. Inele O din cauciuc, nearmate. Dimensiuni.
117. xxxx STAS 7320/3. Locaşuri pentru inele O. Dimensiuni.
118. xxxx STAS 7416. Rulmenţi radial-axiali cu bile pe un rând.
119. xxxx STAS 7904. Garnituri – manşetă de translaţie cu profil A. Dimensiuni de
montare.
120. xxxx STAS 7905. Garnituri – manşetă de translaţie cu profil V. Dimensiuni de
montare.
121. xxxx STAS 7906. Garnituri – manşetă de translaţie cu profil U. Dimensiuni de
montare.
122. xxxx STAS 7907. Garnituri – manşetă de translaţie cu profil LE. Dimensiuni de
montare.
123. xxxx STAS 7908. Garnituri – manşetă de translaţie cu profil LE. Dimensiuni de
montare.
124. xxxx STAS 7909. Garnituri – manşetă de translaţie cu profil JE. Dimensiuni de
montare.
125. xxxx STAS 7910. Garnituri – manşetă de translaţie cu profil JI. Dimensiuni de
montare.
126. xxxx STAS 7750. Locaşuri pentru garnituri – manşetă de translaţie.
127. xxxx STAS 7950/2. Manşete de rotaţie cu bucşă de etanşare. Dimensiuni.
128. xxxx STAS 7953/2. Locaşuri pentru Manşete de rotaţie cu bucşă de etanşare.
Dimensiuni.
129. xxxx STAS 10588. Uleiuri pentru transmisii industriale.
130. http://dev-products.asminternational.org/alloyfinder/index.jsp
131. http://www.bonfiglioli.com
132. http://www.cantonimotor.com
133. http://www.electroexim.ro/emt/motoare/motoare-ro/alte-3f.html
134. http://www.electromotor.ro/motoare-electrice.html
135. http://www.electroprecizia.ro
136. http://www.fag.com/content.fag.de/en/index.jsp
137. http://www.fartectrading.ro
138. http://www.gasgoo.com
139. http://www.ghidafaceri.ro/preturi-firme-vanzari-producatori-produse-
servicii/Motoare-Electrice
140. http://www.ina.com/content.ina.de/en/index.jsp
141. http://www.keytometals.com/subgroup.aspx?LN=EN&id1=280034&db=S
142. http://www.mairon.ro/date-tehnice
143. http://www.neptun-gears.ro/index.php
144. http://www.nskaustralia.com.au/Nskau/Home.aspx
145. http://www.rbcbearings.com/index.asp
146. http://www.redo.ro/pages/motoare_electrice.htm
147. http://www.rotor.co.uk
148. http://www.rulmentul.ro/index.htm
149. http://www.skf.com
150. http://www.steelstrip.co.uk/index.htm
151. http://www.timken.com/en-us/Pages/home.aspx
152. http://www.ucmresita.com , http://www.ucmr.ro
153. http://www.umeb.ro/cataloage
154. http://www.urb.ro
155. http://magazin.asro.ro
156. http://selftrust.ro/index.php
157. http://www.wippermann.com
158. http://www.connexchain.com
159. http://info.maedler.de
160. http://www.lumarand2008.ro/index.htm
161. http://car-setup.com/Acasa.php
162. http://ddgt.net/StudentPages/jviscia/projects_inventor.html
163. http://dev-products.asminternational.org/alloyfinder/index.jsp
164. http://dev-
products.asminternational.org/alloyfinder/tree.do?node=10707&action=open&dat
abase=alloyfinder#node10707
165. http://en.wikipedia.org/wiki/August_W%C3%B6hler
166. http://endless-sphere.com/forums/viewtopic.php?f=28&t=14139
167. http://forum.dreiradler.org/viewtopic.php?f=21&t=10331&start=100
168. http://forums.nasioc.com/forums/showthread.php?t=2070369
169. http://forums.pelicanparts.com/911-engine-rebuilding-forum/211792-
intermediate-shaft-gear-pitting.html
170. http://gearboxfailure.com/
171. http://gggears.sourceforge.net/index.php?option=com_content&view=frontpage&
Itemid=1
172. http://grabcad.com/library/five-stage-helical-gear-box
173. http://labspace.open.ac.uk/mod/resource/view.php?id=482923
174. http://lcamtuf.coredump.cx/gcnc/
175. http://lcamtuf.coredump.cx/gcnc/ch6/
176. http://machinedesign.com/mechanical-drives/analysis-techniques-end-gear-
damage
177. http://machinedesign.com/mechanical-drives/how-install-bevel-gears-peak-
performance-assemble-spur-and-helical-types-different
178. http://marineengineeringonline.com/gearing-faults/
179. http://moodle.sbc.ac.uk/sharedContent/repository/to_be_packaged/Engineering,Te
chnology%20and%20Manufacturing/Manufacturing/Assembly%20of%20Gears/S
C2_RESOURCE_SCREEN_1/SC2_RESOURCE_SCREEN_1.html
180. http://pdf.directindustry.com/pdf/new-way-air-bearings/air-bushings-metric-
english/55028-359863.html#open
181. http://pergatory.mit.edu/research/archive/Kotilainen/hydrobushing.htm
182. http://preliv.ro/utilaje.html
183. http://reliabilityweb.com/index.php/print/where_is_the_leprechaun_root_cause_a
nalysis_of_a_planetary_drive_train
184. http://tribology.asmedigitalcollection.asme.org/article.aspx?articleid=1656914
185. http://www.7-forum.com/bild.php?bild=news/2009/s1000rr/s1000rr_p90045581-
b.jpg&title=BMW%20Motorrad%20S%201000%20RR,%20Motor%20mit%20G
etriebe&cpy=bmw
186. http://www.carbibles.com/transmission_bible.html
187. http://www.creeaza.com/referate/fizica/Lagarul-axial-hidrodinamic-pal529.php
188. http://www.creeaza.com/tehnologie/tehnica-mecanica/MATERIALE-SI-
TEHNOLOGII-UTILIZ621.php
189. http://www.creeaza.com/tehnologie/tehnica-mecanica/Verificarea-arborilor-la-
vibra142.php
190. http://www.dieselmotor.ro/
191. http://www.directindustry.com/prod/michaud-chailly/cylindrical-porous-media-
air-bushings-12564-719005.html
192. http://www.directindustry.com/prod/new-way-air-bearings/cylindrical-porous-
media-air-bushings-55028-386161.html
193. http://www.eng-tips.com/viewthread.cfm?qid=352899
194. http://www.eotcranemanufacturer.com/helical-gearbox.htm
195. http://www.ewp.rpi.edu/hartford/~ernesto/F2012/FWM/
196. http://www.ewp.rpi.edu/hartford/~ernesto/F2012/FWM/Pics/Contact/Gears/
197. http://www.ewp.rpi.edu/hartford/~ernesto/F2012/FWM/Pics/Lubrication/
198. http://www.fptgroup.com/fenner.asp?title=Series-K-Bevel-Helical-
Gearbox&pageid=2680
199. http://www.fsr.ro
200. http://www.gearcmm.com/category/uncategorized/
201. http://www.helicalgearboxindia.com/Extruder-Helical-Gear-Box.html
202. http://www.involutetools.com/helical-gear-boxes.htm
203. http://www.jackstransmissions.com/pages/gear-work-and-strengthening
204. http://www.keytometals.com/
205. http://www.keytometals.com/subgroup.aspx?LN=EN&id1=280034&db=S
206. http://www.km77.com/tecnica/transmision/cambio/t02.asp
207. http://www.machinerylubrication.com/Read/862/parasitic-power-bearings
208. http://www.mesys.ch/?cat=1&lang=en
209. http://www.mrclutchnw.com/services/differential-rebuilding/
210. http://www.msdi.ro/calculul-rulmenilor-dup-isots16281-i-iso-281
211. http://www.neptun-gears.ro/
212. http://www.novexa.com/en/engrenage-defauts.php
213. http://www.old.mecanica.utcluj.ro/gc/download.php
214. http://www.omtr.pub.ro/didactic/om_isb/om1/OM6.pdf
215. http://www.power-
technology.com/contractors/powerplant/kachelmann/kachelmann1.html
216. http://www.rttech.com.au/?page_id=56
217. http://www.sandvik.coromant.com/
218. http://www.scrigroup.com/tehnologie/tehnica-mecanica/Fabricarea-rotilor-
dintate41196.php
219. http://www.scrigroup.com/tehnologie/tehnica-mecanica/Studiul-fenomenelor-de-
frecare93894.php
http://www.mathworks.com/help/physmod/sdl/ref/compoundplanetarygear.html
220. http://www.scrigroup.com/tehnologie/tehnica-mecanica/ULEIURI-DE-
ANGRENAJE-INDUSTRIA83236.php
221. http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/Aplicatii-ale-ungerii-
hidrodin24723.php
222. http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/ARBORII8161653.php
223. http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/Materiale-si-tehnologii-de-
exe21498.php
224. http://www.secotools.com/
225. http://www.skf.com/group/knowledge-centre/engineering-tools/index.html
226. http://www.skf.com/group/products/bearings-units-housings/index.html
227. http://www.stork-gears.com/services_custombuilt_gearboxes.php
228. http://www.substech.com/dokuwiki/doku.php?id=hydrodynamic_journal_bearing
229. http://www.technologystudent.com/index.htm
230. http://www.thetruthaboutcars.com/2014/07/saturation-dive-manual-transmission-
gear-design/
231. http://www.tsb.gc.ca/eng/rapports-reports/aviation/2011/a11c0047/a11c0047.pdf
232. http://www.uniprom.ro/documents/tabel_dimensiuni_lagare_axiale.pdf
233. http://www.uniprom.ro/produse_lagare_radiale_axiale.html
234. http://www.valferc.ro/index.html
235. http://www-
mdp.eng.cam.ac.uk/web/library/enginfo/textbooks_dvd_only/DAN/gears/home.ht
ml#top
236. http:/servicemotoaresuceava.ro/wp-
content/uploads/2013/08/2_ansamblu_biela.jpg
237. http://www.technologie-entwicklung.de/Gasturbines/mu-Turbine__KP31_/mu-
turbine__kp31_.html
238. http://www.google.ro/imgres?imgurl=http%3A%2F%2Fupload.wikimedia.org%2
Fwikipedia%2Fcommons%2F9%2F98%2FFour-point-contact-
bearing_din628_type-qj_180-
ex.png&imgrefurl=http%3A%2F%2Fen.wikipedia.org%2Fwiki%2FBall_bearing
&h=1820&w=2260&tbnid=-m-
MQBEb3S67GM%3A&zoom=1&docid=aBaI1E5_jOQjWM&ei=WCthVI35FM
HKaK_pgcgG&tbm=isch&ved=0CCIQMygDMAM&iact=rc&uact=3&dur=2783
&page=1&start=0&ndsp=19
239. http://en.wikipedia.org/wiki/Ball_bearing
240. http://www.nke.at/en/home/
241. https://www.designpresentation.com/cad-networks/cad-experts-romania-c-
berescu-1203.html
242. https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=3&ved=0C
CwQFjAC&url=http%3A%2F%2Fwww.om.ugal.ro%2Fom%2Fpersonal%2FSori
n%2520Ciortan%2Fdesc%2Fingmec%2F2013%2FOsii-Arbori-
Lagare.ppt&ei=5dHrU4nFBoGhyAOQy4KIDw&usg=AFQjCNFr6BY6IoxaWuZ
2FQ00xDBCE6ahHQ&bvm=bv.72938740,d.bGQ&cad=rja
243. https://www.youtube.com/watch?v=1o2h8teZOZY
244. https://www.youtube.com/watch?v=lYnzq0SdSM8
245. https://www.youtube.com/watch?v=tLOB42fYzRQ
246. https:/www.youtube.com/watch?v=La3nzYGl420
247. https:/www.youtube.com/watch?v=0hw82Ku432w
248. https:/www.youtube.com/watch?v=Y3ErvIw79wA
AUTOVEHICULE
BAZE TEORETICE
METODOLIGII DE PROIECTARE
APLICAȚII
Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2019
ISBN 978-606-19-1181-3

Read Transmisii Mecanice de Putere... Budală a 2019 CD

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Read Transmisii Mecanice de Putere... Budală a 2019 CD

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Adrian BUDALĂ

TRANSMISII MECANICE DE PUTERE

TRANSMISII MECANICE DE PUTERE

2. Transmisii cu roţi dinţate ..................................................................................... 71

2.9.3.3. Calculul de rezistenţă al angrenajelor cilindrice cu dinţi

3. Arbori ................................................................................................................... 301

3.5.5. Calculul la deformaţii al arborilor. Verificarea arborilor

3.5.7. Întocmirea desenului de execuţie ..................................................... 330

4. Lagăre .................................................................................................................. 365

4.3. Lagăre cu rostogolire ................................................................................... 400

5. Etanşări ................................................................................................................ 461

6. Transmisii prin curele ........................................................................................ 489

6.2. Transmisii prin curele late. Elemente constructive.

6. 4. Sisteme de tensionare a curelei .................................................................... 497

7. Transmisii prin lanţuri ....................................................................................... 523

8. Informaţii şi recomandări constructive. Anexe................................................. 555

Bibliografie ................................................................................................................. 594

Singurul lucru necesar pentru ca răul sa triumfe

Indiferent de ceea ce poţi face sau visezi că poţi face, începe.

cât mai multe soluţii şi elemente constructive consacrate de experienţa tehnicii şi

dumnealor. Nu pot să nu amintesc şi să nu aduc mulţumirile cuvenite, colegilor

În semn de consideraţie şi preţuire pentru cei care au contribuit considerabil

Consider că această lucrare este foarte departe de perfecțiune și nici nu este

Braşov, Decembrie 2019

1.1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

1.1.1. Definirea şi clasificarea organelor de maşini

Se numesc organe de maşini, piesa sau grupul de piese care intră în

rigiditate, elasticitate, rezistenţă la solicitări variabile, rezistenţă la solicitări

1.1.2. Principii şi etape în proiectarea organelor de maşini

Procesul creativ tehnic cu scop productiv, care cuprinde calcule, desene şi

maşini cu care interacţionează.

1.1.3. Norme şi standarde utilizate în construcţia de maşini

Standardizarea este acţiunea de stabilire a unor reguli, obligatorii în

1.1.4. Observaţii asupra calculului organelor de maşini

În procesul de proiectare se pot întâlni diferite solicitări sau cerinţe care

1.1.5. Recomandări privind alegerea materialului pentru organe

Recomandările privind alegerea materialului au doar un caracter orientativ,

Tabelul 1.1. (continuare)

1.1.6. Noţiuni de toleranţe, ajustaje, rugozitatea suprafeţelor,

După efectuarea calculelor de dimensionare a unui organ de maşină,

În cazul arborilor, figura 1.1, b, rezultă, în mod similar:

realizarea diferitelor ajustaje modificând poziţia câmpului de toleranţă al

În Fig. 1.4 este prezentată o imagine sugestivă a rugozităţilor Ra obţinute

Aparent nu există o legătură între precizia dimensională şi calitatea

1.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CALCULUL ŞI

Mişcarea de rotaţie constituie principalul mijloc prin care energia electrică

elastice dintre elemente (roţi, curele etc.).

vitezele periferice ale diferitelor puncte de contact dintre elemente, cauzate de

La proiectarea unei maşini sau transmisii mecanice, proces cu caracter de

element în mişcare poate fi un pericol pentru operatorul uman;

1. Documentarea 2. Proiectul 3. Proiectul

6. Documentaţia 5. Execuţia 4. Executarea

Etapa A – etapă preliminară 1– faza organizatorică;

Prin urmare, în etapa preliminară se studiază necesitatea şi posibilităţile

ansamblelor şi subansamblelor, definitivarea elementelor componente ale

1.3. GHID PENTRU ÎNTOCMIREA PROIECTULUI

1.3.1. Tema de proiectare

În tema de proiectare, pentru transmisiile mecanice de antrenare, în general,

Problemele prevăzute în tema de proiectare este necesar a fi rezolvate în

La întocmirea unui proiect, este necesar să se studieze bibliografia în

1.3.4. Memoriul de calcul

Memoriul de calcul trebuie să conţină, conform etapelor prevăzute în tema

1.3.5. Documentaţia grafică

Prin documentaţia grafică se definitivează proiectul, aceasta împreună cu