Consilierea etică a funcționarilor publici și asigurarea informării și a

raportării cu privire la normele de conduită

Legislație: Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea
datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii,
descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării
pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a
acestor date (publicată în M. Of. nr. 13 din 17 ianuarie 2019); H.G. nr. 931/2021 privind
procedura de desemnare, atribuțiile, modalitatea de organizare a activității și procedura
de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică, precum
și pentru aprobarea modalității de raportare a instituțiilor și autorităților în scopul
asigurării implementării, monitorizării și controlului respectării principiilor și normelor
privind conduita funcționarilor publici (publicată în M. Of. nr. 893 din 17 septembrie
2021); Strategia Națională Anticorupție 2021-2025, aprobată prin H.G. nr. 1269/2021
(publicată în M. Of. nr. 1218 bis din 22 decembrie 2021); Ordinul președintelui Agenției
Naționale a Funcționarilor Publici nr. 26/2022 pentru aprobarea Metodologiei din 11
ianuarie 2022 de completare și transmitere a informațiilor privind implementarea
principiilor aplicabile conduitei profesionale a funcționarilor publici și a
normelor/standardelor de conduită a funcționarilor publici, precum și a procedurilor
administrativ-disciplinare aplicabile funcționarilor publici în cadrul autorităților și
instituțiilor publice (publicat în M. Of. nr. 38 din 13 ianuarie 2022); Ordinul președintelui
Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 26/2022 pentru aprobarea Metodologiei
de completare şi transmitere a informațiilor privind implementarea principiilor aplicabile
conduitei profesionale a funcţionarilor publici şi a normelor/standardelor de conduită a
funcţionarilor publici, precum şi a procedurilor administrativ-disciplinare aplicabile
funcţionarilor publici în cadrul autorităților şi instituțiilor publice, publicat în M. Of. nr.
38 din 13 ianuarie 2022.

Anterior intrării în vigoare a Codului administrativ, aspectele legate de activitatea

consilierului de etică erau reglementate în Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a
funcționarilor publici, care a fost abrogată expres [potrivit art. 597 alin. (2) lit. k) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ și abrogarea Legii nr. 7/2004,
toate regulile privind conduita funcționarilor publici sunt stabilite în acest act normativ.
În aplicarea prevederii cuprinse în art. 451 alin. (3) teza a II-a C. adm. a fost emisă
H.G. nr. 931/2021 privind procedura de desemnare, atribuțiile, modalitatea de organizare
a activității și procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale
consilierului de etică, precum și pentru aprobarea modalității de raportare a instituțiilor și
autorităților în scopul asigurării implementării, monitorizării și controlului respectării
principiilor și normelor privind conduita funcționarilor publici.
În cadrul acestui act normativ a fost reglementată:
a) procedura de desemnare a consilierului de etică;
b) atribuțiile și modalitatea de organizare a activității consilierului de etică;
c) procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale
consilierului de etică;
d) modalitatea de raportare a instituțiilor și autorităților publice, în scopul asigurării
implementării, monitorizării și controlului respectării principiilor și normelor privind
conduita funcționarilor publici.
Consilierul de etică este definit în H.G. nr. 931/2021, în art.2 lit.a) ca „statut
temporar atribuit unui funcționar public desemnat de regulă din cadrul compartimentului
de resurse umane, cu scopul aplicării eficiente a dispozițiilor legale referitoare la conduita
funcționarilor publici în exercitarea funcțiilor deținute, pentru consiliere etică și
monitorizarea respectării normelor de conduită”, iar activitatea de consiliere etică, în
art.2 lit.d, ca ,,activitatea desfășurată de consilierul de etică în condițiile prevăzute la art.
454 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, în scopul aplicării eficiente de către funcționarii publici a
dispozițiilor legale referitoare la conduita acestora în exercitarea funcțiilor publice
deținute”.
Rolul pe care consilierul de etică îl are în asigurarea respectării normelor de
conduită la nivelul instituțiilor sau autorităților publice este relevat și de Strategia
Națională Anticorupție 2021-2025, aprobată prin H.G. nr. 1269/2021.
În cuprinsul acesteia s-a prevăzut ca obiectiv revizuirea cadrului normativ privind
consilierul de etică, în scopul consolidării statutului și mandatului acestuia (raportat la
evoluțiile ulterioare: analiza necesității de consolidare a statutului consilierului de etică
prin reglementarea ca funcție distinctă, fără cumularea cu atribuțiile de serviciu derulate
în mod curent, cu considerarea modificării statutului temporar – fie în sensul
permanentizării, fie în sensul majorării perioadei de 3 ani), dar și asigurarea funcționării
unei rețele naționale a consilierilor de etică (evenimente anuale cu caracter formativ și de
diseminare a celor mai bune practici).
Desemnarea consilierului de etică se face, potrivit art. 451 alin. (3) din O.U.G. nr.
57/2019, prin act administrativ emis de către conducătorul autorității sau instituției
publice, în vederea respectării, monitorizării și prevenirii încălcării principiilor și
normelor de conduită de către funcționarii publici din cadrul autorității și instituției
publice.
La nivelul fiecărei instituții sau autorități publice, de regulă, se desemnează un
consilier de etică, dar pot fi desemnați și doi consilieri de etică, în funcție de numărul de
personal din cadrul acelei instituții sau autorități publice, dar și de complexitatea
problemelor sau de volumul activității specifice.
 Numirea consilierului de etică se face, în principiu, dintre funcționarii publici ce
își desfășoară activitatea în cadrul compartimentului de resurse umane, dar, în cazul în
care nicio persoană încadrată în cadrul acestui compartiment nu îndeplinește condițiile
cerute de lege pentru a fi numită consilier de etică, atunci numirea se face dintre
funcționarii publici ce îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 452 alin. (6) C. adm.

Pentru că activitatea de consiliere etică este una importantă la nivelul unei instituții
sau autorități publice, în Codul administrativ s-a prevăzut obligația acestora de a asigura
participarea persoanelor desemnate consilier de etică la programe de formare și pregătire
profesională, organizate de către Institutul Național de Administrație, în condițiile legii.
Această soluție legislativă a fost criticată și s-a spus că „din formularea art. 451 alin. (7)
rezultă că doar acesta poate organiza astfel de cursuri, nu și alte centre de formare în
domeniul administrației, care, în principiu, sunt recunoscute prin Cod, însă interpretăm că
ele pot organiza cursuri pentru alte categorii de beneficiari, nu și pentru consilierul de
etică. Deși aceasta este interpretarea logică, nu credem că reglementarea este cea mai
potrivită și opinăm în sensul ca în viitor ea să fie completată cu posibilitatea ca astfel de
cursuri să poată fi organizate și de alți furnizori de formare profesională.” (V. Vedinaș,
Codul administrativ adnotat, ed.a III-a, p. 438).
Activitatea de consiliere etică are caracter confidențial. Aceasta presupune că
aspectele discutate de către consilierul de etică cu funcționarul public, indiferent dacă
activitatea se desfășoară la inițiativa consilierului de etică sau la solicitarea funcționarului
public, adresată consilierului de etică, nu pot fi divulgate. De la această regulă a
caracterului confidențial al activității este prevăzută o excepție, cea reglementată de art.
451 alin. (4) teza finală C. adm., potrivit căruia, în cazul în care aspectele semnalate pot
constitui fapte penale, consilierul de etică are obligația de a comunica informații cu privire
la activitatea derulată.
Pentru a se asigura confidențialitatea activității desfășurate de către consilierul de
etică, conducătorii autorităților sau instituțiilor publice au obligația de a pune la dispoziția
acestuia un spațiu adecvat, acesta fiind unul dintre aspectele ce rezultă din prevederile art.
451 alin. (5) C. adm, potrivit cărora autoritățile și instituțiile publice trebuie să
implementeze toate măsurile care sunt apreciate ca necesare pentru a sprijini activitatea
consilierului de etică și de respectare a prevederilor legale referitoare la principiile și
regulile de conduită.
Dacă activitatea de consiliere etică are loc la solicitarea funcționarului public,
acesta nu poate fi sancționat sau prejudiciat pentru că a adresat această solicitare
consilierului de etică. Această interdicție de sancționare are menirea de a încuraja
funcționarii publici să solicite consiliere etică în legătură cu respectarea principiilor și
normelor de conduită la nivelul autorităților și instituțiilor publice.
Secțiunea a 3-a a Capitolului V al Părții a VI-a din Codul administrativ se referă la
consilierea etică a funcționarilor publici, dar în condițiile în care, odată cu intrarea în
vigoare a Codului administrativ, au fost abrogate atât Legea nr. 7/2004 privind Codul de
conduită a funcționarilor publici, cât și Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a
personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, s-ar putea analiza dacă un
consilier de etică desemnat la nivelul instituției sau autorității publice va monitoriza
respectarea normelor de conduită și pentru personalul contractual din cadrul acestora, mai
ales că în actualul Cod administrativ Titlul III al Părții a VI-a (Statutul funcționarilor
publici) se referă la personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice.
Având în vedere dispozițiile art. 558 C. adm. referitoare la coordonarea și controlul
normelor de conduită pentru personalul contractual, se poate considera că, în cadrul
instituțiilor sau autorităților publice, consilierul de etică se ocupă numai de consilierea
etică a funcționarilor publici, pentru că, în cazul personalului contractual, controlul,
coordonarea și monitorizarea respectării normelor de conduită se face de către autoritățile
și instituțiile publice, fără desemnarea unei persoane în acest scop.

Toate regulile și principiile de conduită aplicabile la nivelul instituțiilor publice se

fac cunoscute atât funcționarilor publici, cât și publicului ce se adresează acelei instituții.
Pentru a asigura publicitatea și accesibilitatea acestor norme și principii de conduită a
funcționarilor publici, toate acestea se afișează pe pagina de internet a instituției publice
și într-un loc vizibil și accesibil publicului, de către compartimentele de relații cu publicul
ce funcționează în cadrul acestora.
Toată activitatea de consiliere etică, atunci când implică prelucrarea datelor cu
caracter personal, trebuie să se desfășoare cu respectarea legislației pentru protecția
datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora, respectiv a Legii nr. 363 din 28
decembrie 2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu
caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii,
cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor,
măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.

Consilierul de etică este numit pe o perioadă de 3 ani, iar în lipsa unor prevederi
legale care să dea posibilitatea reînnoirii mandatului, se poate considera că numai pentru
această perioadă de timp poate fi numit un funcționar public în această calitate. În același
sens s-a pronunțat și doctrina de specialitate. S-a apreciat că din formularea „pentru o
perioadă de 3 ani”, fără altă precizare, rezultă că aceasta este o perioadă unică, ea neputând
fi prelungită cu încă 3 ani sau mai mulți (V. Vedinaș, op. cit., p. 438).
Față de rolul și importanța activității consilierului de etică, apreciem că instituirea
acestui mandat unic pe o perioadă de 3 ani este soluție inadecvată. Această interpretare
este confirmată de faptul că în Strategia Națională Anticorupție 2021-2025 s-a considerat
că s-ar impune modificarea statutului temporar al consilierului de etică, fie în sensul
permanentizării, fie în sensul majorării perioadei de 3 ani, astfel că în transpunerea acestui
obiectiv urmează a fi modificată dispoziția legală referitoare la perioada în care
funcționarul public va fi numit în calitatea de consilier de etică.
Chiar dacă art. 452 alin. (2) C. adm. se referă la „perioada de 3 ani”, probabil pentru
că hotărârea Guvernului la care face referire art. 451 alin. (3) C. adm. a fost adoptată în
septembrie 2021, la peste 2 ani de la intrarea în vigoare a Codului administrativ, în art. 7
alin. (3) din H.G. nr. 931/2021 s-a prevăzut că funcționarul public care a îndeplinit
calitatea de consilier de etică are posibilitatea de a-și depune dosarul de candidatură în
vederea dobândirii calității de consilier de etică, în condițiile prevăzute la art. 452 alin.
(2) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, iar, conform art. 7
alin. (4) din H.G. nr. 931/2021, pe perioada desfășurării activității în cadrul autorității sau
instituției publice, în cazul prevăzut la alin. (3), același funcționar public poate deține
statutul temporar de consilier de etică pentru o durată de 6 ani.
Prin aceste dispoziții, chiar dacă prin hotărâre a Guvernului s-a dat posibilitatea ca
funcționarii publici care au deținut calitatea de consilier de etică anterior intrării în vigoare
a acesteia să poată fi numiți în această calitate pentru o perioadă de încă trei ani. De altfel,
în art. 31 alin. (1) din H.G. nr. 931/2021 se prevede că, în termen de cel mult 60 de zile
calendaristice de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, în cadrul fiecărei autorități
și instituții publice se desemnează consilierul de etică potrivit dispozițiilor prezentei
hotărâri, iar, conform art. 31 alin. (2) din același act normativ, până la desemnarea
consilierului de etică potrivit dispozițiilor alin. (1), funcționarii publici care exercită
atribuții de consiliere etică și monitorizarea respectării normelor de conduită la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri își continuă activitatea.
Prin numirea în calitatea de consilier de etică, funcționarul public își păstrează și
funcția publică deținută în cadrul instituției sau autorității publice, iar aceasta presupune
că acesta are toate drepturile și obligațiile unui funcționar public. După dobândirea
calității de consilier de etică, pentru funcționarul public se întocmește fișa postului
aferentă acestei calități de către compartimentul de resurse umane și se aprobă de către
conducătorul autorității sau instituției publice, formatul standard al fișei postului
corespunzătoare funcției publice deținute de consilierul de etică fiind prevăzut în Anexa
nr. 2 la H.G. nr. 931/2021, iar întreaga activitate de consiliere etică urmând să se
desfășoare potrivit acestei fișe. Toată procedura administrativă ce urmează a fi parcursă
pentru a dobândi calitatea de consilier etică este prevăzută în art. 3-8 din H.G. nr.
931/2021.
Tot în H.G. nr. 931/2021 s-a stabilit procedura de elaborare a fișei postului pentru
funcționarul public care are și atribuții de consilier de etică și s-a precizat că superiorul
ierarhic nemijlocit al funcționarului public desemnat consilier de etică înaintează
compartimentului de resurse umane din cadrul autorității sau instituției publice
propunerea privind conținutul fișei postului corespunzătoare funcției publice deținute de
consilierul de etică, apoi compartimentul de resurse umane elaborează fișa postului
corespunzătoare funcției publice deținute de consilierul de etică, pe baza propunerii
întocmite și transmise, fiind completată cu atribuțiile prevăzute la art. 454 din O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare, iar fișa postului se semnează de către
superiorul ierarhic nemijlocit al funcționarului public desemnat consilier de etică și, dacă
este cazul, de contrasemnatarul acesteia și se transmite spre aprobare conducătorului
autorității sau instituției publice.
Persoana ce a dobândit calitatea de consilier de etică nu are obligația de a respecta
principiul subordonării ierarhice pentru activitatea desfășurată în această calitate și nu
poate primi niciun fel de instrucțiuni de la nicio persoană, indiferent de calitatea, funcția
sau nivelul ierarhic al acesteia. Aceste prevederi prevăzute de art. 452 alin. (5) C. adm.
au menirea de a sublinia caracterul autonom al activității de consiliere etică și numai în
acest mod se poate atinge scopul acestei activități, acela de a asigura respectarea și
monitorizarea implementării principiilor și normelor de conduită de către funcționarii
publici la nivelul unei autorități sau instituții publice.
În exercitarea activității de consiliere etică, consilierul de etică are rol activ pentru
a preveni încălcarea regulilor de conduită de către funcționarii publici din acea instituție
sau autoritate publică, iar acesta se poate manifesta sub forma unei solicitări ce va fi
adresată oricărui funcționar public ori de câte ori se constată că există indicii privind
necesitatea de modificare a comportamentului acestuia.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un funcționar public pentru a fi

numit consilier de etică sunt prevăzute de art. 452 alin. (6) C. adm. Toate aceste condiții
trebuie îndeplinite cumulativ, iar verificarea îndeplinirii unora dintre ele se face prin
completarea unei declarații de integritate, modelul acesteia fiind stabilit în Anexa nr. 1 la
H.G. nr. 931/2021 [condițiile prevăzute de art. 452 alin. (6) lit. f), g), h), i) și j) C. adm.];
unele condiții se verifică din evidențele existente la compartimentul resurse umane
[condițiile prevăzute la art. 452 alin. (6) lit. a), b) și c) C. adm.], iar altele se verifică în
raport de activitatea desfășurată de funcționarul public (prezintă deschidere și
disponibilitate pentru îndeplinirea atribuțiilor și are o probitate morală recunoscută).
Unele dintre condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea calității de consilier de
etică nu sunt obligatorii în cazul instituțiilor sau autorităților publice în care numărul
personalului este mai mic de 20, respectiv nu este obligatorie condiția privind ocuparea
unei funcții publice din clasa I și nici studiile superioare în domeniul științe sociale, astfel
cum este definit acest domeniu de studii în condițiile legislației specifice, având în vedere
că la nivelul unei instituții sau autorități publice cu un număr mic de funcționari publici
este posibil să nu existe persoane care să îndeplinească aceste condiții.

În art. 453 C. adm. au fost reglementate cazurile de incompatibilitate și în care

funcționarul public nu poate dobândi calitatea de consilier de etică, iar acestea se referă
la relații de afinitate sau rudenie (funcționarul public ce urmează a fi numit în această
calitate este soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu conducătorul autorității
sau instituției publice sau cu înlocuitorul de drept al acestuia), la relații de afaceri sau
patrimoniale (are relații patrimoniale sau de afaceri cu soțul, rudele sau afinii până la
gradul al IV-lea inclusiv ai conducătorului instituției sau autorități publice sau cu
înlocuitorul de drept al acestuia).
Ultima dintre situațiile de incompatibilitate se referă la calitatea de consilier de etică
și cea de membru sau secretar al comisiei de disciplină constituite în cadrul autorității sau
instituției publice. Această situație de incompatibilitate este justificată de faptul că
eventualele sesizări cu privire la nerespectarea regulilor de conduită de către funcționarii
publici se analizează de către comisia de disciplină, iar cel care formulează sesizarea
(consilierul de etică) nu poate fi, în același timp, cel care analizează această sesizare în
calitatea de membru sau secretar al comisiei de disciplină.

Existența sau nu a situațiilor de incompatibilitate se verifică la momentul numirii

în calitatea de consilier de etică, prin completarea declarației de integritate.
Dacă după numirea în calitatea de consilier de etică, funcționarul public se va afla
în una dintre situațiile care constituie caz de incompatibilitate, iar statutul de consilier de
etică încetează. Această sancțiune a încetării calității de consilier de etică a fost
considerată ca fiind excesivă și se diferențiază, în mod nejustificat, de soluția clasică în
materie, soluție care prevede că persoana care se află în situația de incompatibilitate să
aibă posibilitatea de a alege una dintre cele două stări (V. Vedinaș, op. cit., p. 438).

Potrivit primului alineat al art.454 Cod administrativ, consilierul de etică exercită

un rol activ de prevenire a încălcării principiilor și normelor de conduită.
Din interpretarea acestui text rezultă două aspecte care se impun a fi evidențiate.
Mai întâi, referirea la caracterul activ al rolului, ceea ce îl obligă pe acesta să acționeze
în sensul exercitării lui, nu să urmărească, pasiv, dacă se săvârșesc sau nu fapte de
încălcare a normelor de conduită. Cel de-al doilea este accentuarea caracterului preventiv
al rolului, care este în acord cu principiul conform căruia este preferabil să preîntâmpini
săvârșirea unui rău, decât să îi înlături consecințele.

Atribuțiile consilierului de etică sunt stabilite în art. 454 lit. a)-g) C. adm., iar modul
de îndeplinire a acestora este detaliat în art. 9-16 din H.G. nr. 931/2021.
Pentru că atribuțiile consilierului de etică sunt prevăzute expres în lege, acestea nu
pot fi exercitate decât de persoana care are această calitate, ele neputând a fi delegate către
alți funcționari publici. Vor putea fi delegate aceste atribuții numai către funcționarul
public numit în această calitate, dacă în cadrul instituției sau autorității publice au fost
numiți doi consilieri de etică.
Principala atribuție a consilierului de etică este aceea de a desfășura activitatea de
consiliere etică, fie la solicitarea scrisă a funcționarului public, adresată consilierului de
etică, fie la inițiativa consilierului de etică. Când consilierea are loc la solicitarea scrisă a
funcționarului public, această solicitare poate fi înmânată consilierului de etică direct sau
transmisă prin e-mail, dar nu se înregistrează la registratura autorității sau instituției
publice.
Dacă activitatea de consiliere etică se desfășoară la inițiativa consilierului de etică,
atunci acesta va întocmi o solicitare care se comunică funcționarului public, solicitarea
putând fi înmânată funcționarului public direct sau transmisă prin e-mail, dar nici această
solicitare nu se înregistrează la registratura autorității sau instituției publice. Indiferent de
modalitatea în care se inițiază activitatea de consiliere, data și ora ședinței de consiliere
etică se stabilesc și se comunică de către consilierul de etică.
Chiar dacă nu se înregistrează la registratura autorității sau instituției publice, totuși
solicitările scrise privind activitatea de consiliere etică se înscriu într-un registru de
evidență a activității de consiliere etică, păstrat de consilierul de etică, modelul acestuia
fiind prevăzut în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 931/2021. În același registru se înscriu
recomandările verbale sau scrise formulate de consilierul de etică. La acest registru de
evidență a activității de consiliere etică nu are acces nicio persoană, indiferent de calitatea,
funcția și nivelul ierarhic al acesteia. De la această regulă este stabilită o excepție,
respectiv accesul organelor de urmărire penală și al instanțelor de judecată, la solicitarea
acestora, în condițiile prevăzute la art. 170 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind Codul
de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.
O altă atribuție relevantă a consilierului de etică este aceea de a organiza sesiuni de
informare a funcționarilor publici cu privire la normele de etică și la cadrul normativ
referitor la etică și integritate, dar pentru exercitarea acestei atribuții consilierul de etică
trebuie să-și actualizeze continuu cunoștințele cu privire la cadrul normativ în domeniul
eticii și integrității, la cadrul normativ privind drepturile cetățenilor în relația cu
administrația publică, respectiv în relația cu autoritatea sau instituția publică, precum și
cu privire la jurisprudența în domeniu.
Pentru a putea exercita atribuția prevăzută la art. 454 lit. f) C. adm., toate sesizările
și reclamațiile formulate de cetățeni și de ceilalți beneficiari ai activității autorității sau
instituției publice cu privire la comportamentul personalului care asigură relația directă
cu cetățenii se înaintează consilierului de etică în termen de maximum 5 zile lucrătoare
de la înregistrarea acestora la structura din cadrul autorității sau instituției publice cu
competență în soluționarea acestora sau, după caz, la comisia de disciplină. Consilierul
de etică, după ce analizează aspectele prezentate în sesizările și reclamațiile primite,
formulează recomandări cu caracter general pentru prevenirea încălcării principiilor și
normelor de conduită de către acești funcționari publici, recomandări care se comunică
acestora.
Chiar dacă nu este prevăzut expres în lege, dacă funcționarul public desemnat în
calitatea de consilier de etică își încalcă cu vinovăție atribuțiile prevăzute de lege pentru
această calitate, poate fi angajată răspunderea sa administrativ-disciplinară, astfel cum
este reglementată de dispozițiile art. 492 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ.

Evaluarea activității desfășurate de către consilierul de etică se face în raport de

atribuțiile pe care acesta le are. Se prevede expres în lege că nu pot face obiect al evaluării
performanțelor profesionale individuale atribuțiile consilierului de etică ce vizează
monitorizarea modului de aplicare și respectare a principiilor și normelor de conduită de
către funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice și modul de
desfășurare a activității de consiliere etică. Această exceptare este consecința caracterului
confidențial al activității de consiliere etică, astfel că nu poate fi evaluată o activitate ce
nu este cunoscută de către conducătorul autorității sau instituției publice unde își
desfășoară activitatea consilierul de etică.
 Pentru celelalte atribuții pe care le exercită consilierul de etică, evaluarea
performanțelor profesionale se face de către conducătorul autorității sau instituției
publice, având în vedere că acesta este cel care semnează actul de numire în calitatea de
consilier de etică.
Pentru a se putea realiza evaluarea activității desfășurate în calitate de consilier de
etică, acesta va întocmi un raport de activitate prin care să prezinte activitatea desfășurată
pe parcursul perioadei evaluate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 454, cu excepția
celor prevăzute la lit. a) și b), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, pe care
îl va înainta conducătorului autorității sau instituției publice.
Consilierul de etică, pentru că are și calitatea de funcționar public, iar în această
calitate are alte atribuții, va fi evaluat pentru modul de exercitare acestora de către
superiorul ierarhic nemijlocit al acestuia, prin întocmirea unui raport de evaluare potrivit
art. 485 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Prin urmare, la evaluarea ce va fi efectuată trebuie să se aibă în vedere, pe de o
parte, performanțele profesionale individuale ale acestuia, prin compararea gradului și a
modului de îndeplinire a obiectivelor individuale și a criteriilor de performanță stabilite
în fișa postului ca funcționar public cu rezultatele obținute în mod efectiv în exercitarea
atribuțiilor aferente funcției publice pe care o deține și, pe de altă parte, realizările
profesionale individuale ale acestuia, analiza modului de îndeplinire a obiectivelor
individuale și a criteriilor de performanță stabilite cu rezultatele obținute în mod efectiv
de acesta în exercitarea atribuțiilor de consilier de etică.
În art. 19 din H.G. nr. 931/2021 a fost stabilită modalitatea de calcul a punctajul
final al evaluării performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică, iar
formatul standard al raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale
consilierului de etică este prevăzut în Anexa nr. 4 la acest act normativ.
Indiferent de concluziile raportului de evaluare a activității desfășurate de
funcționarul public întocmit de superiorul ierarhic al acestuia, calificativul final al
evaluării va fi stabilit de către conducătorul autorității sau instituției publice unde își
desfășoară activitatea consilierul de etică.

Cazurile de încetare a calității de consilier de etică prevăzute de art.456b Cod

administrativ pot fi clasificate în:
a) cazuri de încetare ca urmare a unor motive imputabile consilierului de etică
În această categorie intră cazul prevăzut de art. 456 alin. (1) lit. c) C. adm. (în cazul
intervenirii unei situații de incompatibilitate, prevăzută la art. 453 C. adm.), cel prevăzut
de art. 456 alin. (1) lit. d) C. adm. [prin revocare de către conducătorul autorității sau
instituției publice, pentru activitate necorespunzătoare, a consilierului de etică sau în cazul
în care acesta nu mai îndeplinește oricare dintre condițiile prevăzute la art. 452 alin. (6)]
.
b) cazuri de încetare determinate de motive neimputabile consilierului de etică
Pot fi considerate asemenea cazuri cele prevăzute de art. 456 alin. (1) lit. a) C. adm.
(prin renunțarea expresă a consilierului de etică la această calitate, pe baza cererii scrise
adresate conducătorului autorității sau instituției publice), de art. 456 alin. (1) lit. b) C.
adm. (prin expirarea perioadei pentru care a fost desemnat consilier de etică în condițiile
prevăzute de prezentul cod) și cel prevăzut de art. 456 alin. (1) lit. e) C. adm. (în caz de
încetare sau de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public care are
calitatea de consilier de etică, prin ocuparea unei funcții în cadrul altei autorități sau
instituții publice, precum și în caz de suspendare a raporturilor de serviciu pe o perioadă
mai mare de o lună). După cum se menționează în text, revocarea poate interveni în cazul
în care nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru ocuparea funcției de consilier de etică sau
când nu-și îndeplinește corespunzător activitatea.

Tocmai pentru a fi subliniată importanța activității consilierului de etică și pentru a

preveni săvârșirea de abuzuri de către conducătorul autorității sau instituției publice în
legătură cu revocarea consilierului de etică pentru activitate necorespunzătoare, în
art. 456 alin. (2) s-a prevăzut expres că acest caz de revocare poate fi dispus numai după
sesizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de către conducătorul autorității
sau instituției publice și numai dacă există o cercetare a situației de către această instituție,
iar propunerea făcută, în urma analizei, este aceea de revocare a calității de consilier de
etică pentru activitate necorespunzătoare. În raport de aceste prevederi, revocarea pentru
activitate necorespunzătoare nu poate fi dispusă decât în condițiile în care Agenția
Națională a Funcționarilor Publici apreciază că sesizarea conducătorului autorității sau
instituției publice este fondată și activitatea desfășurată de consilierul de etică este
necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, în lipsa acestei analize a situației și a propunerii făcute
de Agenția Națională a Funcționarilor Publici de revocare a consilierului de etică,
conducătorul autorității sau instituției publice nu poate dispune revocarea acestuia pentru
activitate necorespunzătoare.
Deși art. 456 alin. (2) C. adm. face referire la cazul de încetare prevăzut de art. 456
alin. (1) lit. d), apreciem că sesizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici se face
de către conducătorul autorității sau instituției publice numai în cazul de încetare pentru
activitate necorespunzătoare a consilierului de etică [teza I a art. 456 alin. (1) lit. d) C.
adm.], și nu în cazul în care revocare ar interveni pentru că acesta nu mai îndeplinește
oricare dintre condițiile prevăzute de art. 452 alin. (6) C. adm. Această apreciere este
întemeiată tocmai pe modul de redactare al art. 456 alin. (2) C. adm. care se referă numai
la „sesizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de către conducătorul autorității
sau instituției publice cu privire la activitatea considerată necorespunzătoare a
consilierului de etică” și nu există nicio referire la vreo sesizare în situația în care
consilierul de etică nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute de Codul
administrativ pentru a fi numit în această calitate.
În H.G. nr. 931/2021 s-a stabilit că reprezintă activitate necorespunzătoare în
exercitarea calității de consilier de etică obținerea unei note cuprinse între 1,00 și 2,50, ca
urmare a realizării componentei evaluării performanțelor profesionale individuale, iar, în
această situație, conducătorul autorității sau instituției publice sesizează Agenția cu
privire la activitatea considerată necorespunzătoare în termen de 5 zile lucrătoare de la
evaluare, fiind anexate documente justificative, inclusiv un exemplar al raportului de
activitate întocmit de consilierului de etică, și solicită cercetarea acestei situații.
Agenția cercetează situația sesizată și formulează propuneri, pe care le înaintează
conducătorului autorității sau instituției publice, în termen de 10 zile lucrătoare de la
primirea solicitării adresate de către conducătorul autorității sau instituției publice, iar
Agenția poate solicita informații sau documente necesare pentru soluționarea sesizării.
Cazul de revocare prevăzut de art. 456 alin. (1) lit. d) teza ultimă C. adm. se dispune
ori de câte ori funcționarul public ce a fost desemnat în calitate de consilier de etică nu
mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute de art. 452 alin. (6) C. adm., având în
vedere că toate aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Pentru celelalte cazuri de încetare a calității de consilier de etică este necesară
numai emiterea unui act administrativ de către conducătorul autorității sau instituției
publice, având în vedere că și numirea în această calitate s-a făcut printr-un asemenea act.
Bineînțeles că actul administrativ va fi motivat în fapt și în drept, fiind indicat cazul de
încetare a calității de consilier de etică care a determinat emiterea acestuia.
La încetarea calității de consilier de etică, indiferent de motivul care a condus la
aceasta, funcționarul public care a avut această calitate are obligația de a preda noului
consilier de etică, în termen de 10 zile lucrătoare de la data desemnării acestuia, pe bază
de proces-verbal de predare-preluare, documentația rezultată din îndeplinirea atribuțiilor
prevăzute la art. 454 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

La nivelul fiecărei autorități sau instituții publice trebuie elaborate de către

consilierul de etică rapoarte cu privire la respectarea normelor de conduită, rapoarte
care se publică pe site-urile proprii ale acestora, în primul trimestru al anului ulterior celui
pentru care se întocmește raportul, dar ele vor putea fi comunicate persoanelor interesate
la cererea acestora. Aceste rapoarte se referă la respectarea normelor de conduită de către
funcționarii publici și implementarea procedurilor disciplinare în cadrul autorităților și
instituțiilor publice. În doctrină s-a subliniat necesitatea ca în aceste rapoarte să fie și
exemple concrete, care să fie de interes pentru opinia publică (V. Vedinaș, op. cit., p.
439).
Aceste rapoarte se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în
aplicația informatică administrată de Agenție, pe pagina de internet [Link], la
secțiunea „consilier de etică”, iar Agenția le centralizează și întocmește raportul anual
privind monitorizarea implementării principiilor și a standardelor de conduită, precum și
a procedurilor disciplinare în cadrul autorităților și instituțiilor publice, iar acesta va
cuprinde obligatoriu următoarele date: numărul și obiectul sesizărilor privind cazurile de
încălcare a normelor de conduită profesională, categoriile și numărul de funcționari
publici care au încălcat principiile și normele de conduită, cauzele și consecințele
nerespectării normelor de conduită, evidențierea cazurilor în care funcționarilor publici li
s-a cerut să acționeze sub presiunea factorului politic.
Raportarea se face de către consilierul de etică din cadrul instituțiilor sau
autorităților publice către Agenția Națională a Funcționarilor Publici între datele de 1
ianuarie-25 februarie ale fiecărui an, pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie a anului
anterior raportării, iar compartimentele de resurse umane și președinții comisiilor de
disciplină au obligația de a pune la dispoziția consilierilor de etică datele necesare
completării și transmiterii informațiilor către Agenție, în condițiile și la termenele
reglementate.
Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 26/2022
a fost aprobată Metodologia din 11 ianuarie 2022 de completare și transmitere a
informațiilor privind implementarea principiilor aplicabile conduitei profesionale a
funcționarilor publici și a normelor/standardelor de conduită a funcționarilor publici,
precum și a procedurilor administrativ-disciplinare aplicabile funcționarilor publici în
cadrul autorităților și instituțiilor publice.
În raportul anual, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate prezenta, în mod
detaliat, unele cazuri care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică. Tot în
cuprinsul raportului anual, Agenția va prezenta și lista instituțiilor și autorităților publice
care nu au completat și transmis informațiile privind respectarea normelor de conduită de
către funcționarii publici, precum și pe cele privind implementarea procedurilor
disciplinare în cadrul autorităților și instituțiilor publice.
A fost prevăzută obligația publicării acestui raport anual pe site-ul Agenției
Naționale a Funcționarilor Publici, în primul semestru al anului ulterior perioadei pentru
care se face raportarea.
Acest raport anual referitor la monitorizarea implementării principiilor și a
standardelor de conduită, precum și a procedurilor disciplinare în cadrul autorităților și
instituțiilor publice reprezintă o parte a raportului anual privind managementul funcțiilor
publice și a funcționarilor publici care se elaborează de Agenția Națională a
Funcționarilor Publici.

Toate datele cuprinse în aceste rapoarte sunt date cu caracter public și, potrivit
prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, ele
vor putea fi comunicate oricărei persoane interesate, la cerere. Cu toate acestea în art. 457
C. adm., deși s-a făcut precizarea că informațiile cuprinse în aceste rapoarte sunt cu
caracter public, s-a prevăzut și că acestea pot fi comunicate persoanelor interesate la
cerere, precizare care nu era necesară față de prevederile legii speciale, care instituie
obligativitatea pentru autoritățile publice de a comunica, la cererea persoanelor interesate,
orice informație cu caracter public.

Regimul incompatibilităților și conflictului de interese în exercitarea

funcțiilor publice

Legislație: Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței
în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea
și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare (publicată în M. Of.
nr. 279 din 21 aprilie 2003); Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea
funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.
144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de
Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (publicată
în M. Of. nr. 621 din 2 septembrie 2010).

Potrivit Codului administrativ, funcționarii publici au obligația să respecte regimul

incompatibilităților și al conflictului de interese.
În art. 445 C. adm. este prevăzută obligația funcționarilor publici de a respecta
întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, precum și
normele de conduită, iar, în aplicarea acestor prevederi, funcționarii publici trebuie să
exercite un rol activ, având obligația de a evalua situațiile care pot genera o situație de
incompatibilitate sau un conflict de interese și de a acționa pentru prevenirea apariției sau
soluționarea legală a acestora.
Deși nu este indicată expres, pentru că art. 460 C. adm. face trimitere la legislația
specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice și a funcțiilor publice, în prezent această legislație este cuprinsă în Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției,
cu modificările și completările ulterioare.

În situația apariției unei stări de incompatibilitate, ca și a unui conflict de interese,

funcționarii publici sunt datori să acționeze pentru încetarea lor în termen legal (E. Marin,
op. cit., p. 5).
Funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile Legii nr. 176/2010
privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și
completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției
Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte
normative, cu modificările și completările ulterioare, declarația de avere și declarația de
interese la numirea într-o funcție publică, la încetarea raportului de serviciu, precum și în
alte situații prevăzute de lege, iar aceste declarații se actualizează anual, potrivit legii. În
baza acestor declarații se poate face verificarea respectării regimului incompatibilităților
în exercitarea funcției publice de către Agenția Națională de Integritate, singura instituție
publică ce face verificări în legătura cu regimul incompatibilităților în exercitarea
demnităților și funcțiilor publice, inclusiv pentru funcționarii publici.

Ø Situațiile de incompatibilitatea ale funcționarilor publici

Legea nr. 161/2003 cuprinde, în art. 94-96, Secțiunea a 5-a, („Incompatibilități
privind funcționarii publici”).
Potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar
public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea
în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.
Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități,
remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice. În legătură cu acest caz de
incompatibilitate, instanța supremă, într-o speță, a reținut că „Reclamantul a deținut
simultan, în perioada 05.10.2015-18.05.2016, funcția de consilier în cadrul
Compartimentului Achiziții Publice-Contracte – Poliția Locală P. și cea de inspector de
specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar – Primăria Municipiului P.,
ambele fiind funcții în cadrul unei instituții publice, astfel cum este menționat de
dispozițiile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările
ulterioare.
În ceea ce privește situația de fapt privind deținerea funcțiilor/calităților, reiese din
actele și lucrările dosarului, nefiind contestată de recurentul-reclamant, care încearcă să
justifice deținerea concomitentă a celor două funcții incompatibile prin aceea că prin
decizia nr. 199 din 5 octombrie 2015 i s-a suspendat raportul de serviciu în cadrul
Compartimentului Achiziții Publice-Contracte până la data de 5 octombrie 2016. (...)
Înalta Curte constată, în acord cu considerentele instanței de fond, că, pe durata
suspendării raportului de serviciu al reclamantului, acesta nu și-a pierdut calitatea de
funcționar public, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr.
188/1999, conform cărora instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției
publice în cazul suspendării raportului de serviciu, nefiind relevant temeiul suspendării –
art. 94 sau art. 95 din Legea nr. 188/1999 –, în cauză reclamantul uzând de instituția
suspendării raportului de serviciu la cerere, conform art. 95 alin. (2) din Legea nr.
188/1999.
Chiar dacă o astfel de suspendare la cerere a raportului de serviciu nu are ca efect
recunoașterea vreunei vechimi în funcția publică pe durata suspendării [ca în ipoteza
suspendării raportului de serviciu în cazurile reglementate de art. 94 alin. (1) lit. c) ori art.
95 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999], este evident că ea nu conduce la pierderea
calității de funcționar public, calitate pe care reclamantul și-a păstrat-o. În consecință,
regimul incompatibilităților se aplică funcționarului public și pe durata suspendării sale
din funcția publică, el deținând în continuare calitatea de funcționar public. (...)
Susținerile recurentului-reclamant în sensul că nu a beneficiat de niciun drept pe
perioada suspendării nu au nicio relevanță în cauză și nici nu pot constitui un argument în
soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce textul de lege în discuție face referire
la interdicția exercitării de către funcționarul public a unor funcții în cadrul autorităților
sau instituțiilor publice. (...)
Starea de incompatibilitate nu este condiționată de exercitarea efectivă a funcției
publice, de faptul că funcționarul public este remunerat sau nu, ci are în vedere deținerea
cumulativă a unor funcții, ceea ce atrage incompatibilitatea persoanei verificate” [a se
vedea: ICCJ, s. cont. adm. și fisc, dec. nr. 396 din 28 ianuarie 2020; ICCJ, s. cont. adm.
și fisc., dec. nr. 2905 din 29 iunie 2020 (disponibile pe [Link])].
 Într-o altă cauză, instanța supremă a apreciat că „sunt nefondate criticile recurentei-
pârâte Agenția Națională de Integritate, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., expuse succint la pct. 3 al prezentei decizii, care
vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 94 alin. (1) și (2) lit. a) din
Legea nr. 161/2003 privind incompatibilitatea în care s-a găsit recurenta-reclamantă prin
deținerea simultană a funcției de Președinte-Director al Casei de Asigurări de Sănătate P.
și a funcției de Șef Serviciu Control în cadrul aceleiași instituții, începând cu data de
25.02.2016. (...)
Înalta Curte constată că este greșită interpretarea pe care recurenta o dă acestor
prevederi legale, în sensul că textul legal consacră, în materia incompatibilităților
aplicabile funcționarilor publici, regula conform căreia funcționarul public, indiferent
dacă exercită în concret sau nu funcția publică, este incompatibil în cazul în care deține
alte funcții sau desfășoară activități remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților
sau instituțiilor publice.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu este suficientă
simpla deținere simultană a două calități apte din punct de vedere legal să creeze
incompatibilitatea, fără a avea relevanță dacă funcțiile respective s-au exercitat în fapt,
această concluzie întemeindu-se pe interpretarea normelor legale evocate prin prisma
întregului ansamblu normativ incident în cauză, în acest demers judecătorul fiind ținut să
identifice sensul exact al normei de drept, pentru a reflecta cu fidelitate voința
legiuitorului și a face o corectă aplicare a actului normativ.
În cauză, normele prevăzute la art. 94 alin. (2) lit. a) sunt reglementate în Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției,
din titulatura și din ansamblul normelor conținute de aceasta rezultând scopul urmărit de
legiuitor, și anume prevenirea apariției unor situații în care exercitarea simultană a două
sau mai multe funcții de demnitate publică ar putea influența decizia pe care un oficial o
adoptă în exercitarea competențelor sale legale.
Cu alte cuvinte, se reține că numai exercitarea simultană a unei funcții publice în
cadrul CAS P. ar fi putut conduce la stabilirea stării de incompatibilitate, aceasta fiind
interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor și condițiilor
care determină sau favorizează corupția și conflictul de interese.
Stabilirea în concret a stării de incompatibilitate trebuie, astfel cum a procedat și
instanța de fond, să se facă pe baza situației de fapt dovedite în cauză. (...)
Or, situația de fapt probată în cauză atestă că recurenta-reclamantă nu a exercitat,
în împrejurările expuse, și nici nu putea să exercite efectiv și simultan funcțiile invocate.
(...)
În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile
pârâtei în sensul că starea de incompatibilitate putea fi înlăturată doar dacă ar fi încetat
unul dintre raporturile de serviciu ale reclamantei.
În considerarea acestor argumente, nu se justifică reținerea stării de
incompatibilitate, având în vedere că reclamantul nu a îndeplinit simultan atribuțiile
specifice funcțiilor publice menționate, pentru a se putea reține incidența art. 94 alin. (2)
lit. a) din Legea nr. 161/2003” (a se vedea ICCJ, s. cont. adm. fisc., dec. nr. 2959 din 19
mai 2021).
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul
public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu
scop lucrativ din sectorul public;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Nu se află în situație de incompatibilitate, potrivit art. 94 alin. (21) din Legea nr.
161/2003, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c) al art. 94, funcționarul public care:
a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să
reprezinte interesele statului în legătură cu activitățile desfășurate de operatorii economici
cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condițiile rezultate din actele
normative în vigoare;
b) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să participe
în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau
organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare;
c) exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate
sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.
Instanța supremă a reținut, în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (21) din Legea
nr. 161/2003 că „intimatului nu i-a fost acordat un astfel de mandat de reprezentare a
autorității publice în cadrul adunării generale a acționarilor, ci i-a fost acordat un mandat
de administrare a întreprinderii publice în calitate de membru în consiliul de administrație,
mandat acordat de AGA SC X SA, situație care nu se încadrează în ipoteza art. 94 alin.
(2/1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Deși instanța de fond a reținut că intimatul a fost desemnat în calitate de
reprezentant al Consiliului Local V. prin HCL nr. 37/2012 și HCL nr. 741/2016, aceasta
nu corespunde adevărului, întrucât prin aceste hotărâri au fost desemnate alte persoane în
Adunarea Generală a Acționarilor a SC X SA, și nu intimatul-reclamant.
Pentru încadrarea situației în excepția prevăzută de art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea
nr. 161/2003 era necesar să existe un act administrativ din partea Consiliului Local V.
prin care intimatul să fie propus/numit pentru a face parte din consiliul de administrație
al societății respective.
În speță, nu există niciun act administrativ emis de Consiliul Local al orașului V.
prin care intimatul-reclamant să fi fost numit în consiliul de administrație al SC X SA,
astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi aplicabilă excepția prevăzută de art. 94
alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003. (...)
Pe de altă parte, precum a susținut în mod corect și recurenta, reclamantul a deținut
funcția de administrator-președinte al Consiliului de Administrație al SC X SA.
Art. 94 alin. (21) din Legea nr. 161/2003, de care se prevalează partea, face vorbire
de un «mandat de reprezentare», or, funcția de președinte al Consiliului de Administrație
nu a fost și nu este, sub nicio legiuire, una de reprezentare, ci una de administrare, confuzia
nefiind permisă. (a se vedea ICCJ, s. cont. adm. și fisc, dec. nr. 5477 din 27 octombrie
2020 disponibilă pe [Link]).
Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2),
funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa
de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din
împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile,
cu excepția funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control
asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din
echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe
generează o situație de conflict de interese cu funcția publică pe care o ocupă.
Funcționarii publici care, în exercitarea funcției publice, au desfășurat activități de
monitorizare și control cu privire la societăți comerciale sau alte unități cu scop lucrativ,
de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c), nu pot să-și desfășoare activitatea și nu pot
acorda consultanță de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani după ieșirea din corpul
funcționarilor publici.
Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește
efectuarea unor acte în legătura cu funcția publică pe care o exercită.
Sancțiunea pentru nerespectarea regimului incompatibilităților este
destituirea din funcția publică. Destituirea din funcția publică se dispune, în
condițiile art. 493 C. adm., prin act administrativ al persoanei care are competența legală
de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile
funcționarului public, dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul
public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 15 zile calendaristice de
la data intervenirii cazului de incompatibilitate, iar situația de incompatibilitate se
constată și se sancționează în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările
ulterioare.

În art. 461 C. adm. s-a reglementat situația raporturilor ierarhice directe ale
funcționarilor publici cu membrii familiei. Dar, și în această ipoteză, ca și în cazul
incompatibilităților și a conflictului de interese, în Codul administrativ a fost aleasă
modalitatea de a reglementa printr-o normă de trimitere la legislația specifică, în prezent
fiind aplicabilă Legea nr. 161/2003.
Potrivit art. 95 din acest act normativ, nu sunt permise raporturile ierarhice directe
în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I (E. Marin, op.
cit., p. 59).
Aceste prevederi se aplică și în cazul în care șeful ierarhic direct are calitatea de
demnitar. Persoanele care se afla în una dintre aceste situații vor opta, în termen de 60 de
zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.
Situațiile de incompatibilitate și neîndeplinirea obligației prevăzute de lege în
legătură cu raporturile ierarhice directe cu membri ai familiei se constată de către șeful
ierarhic superior al funcționarilor publici respectivi, care dispune încetarea raporturilor
ierarhice directe dintre funcționarii publici soți sau rude de gradul I sau, după caz, de către
prim-ministru, ministru sau prefect, care ia măsuri pentru încetarea raporturilor ierarhice
directe dintre demnitar și funcționarul public soț sau rudă de gradul I, în cazul în care
persoanele respective au calitatea de demnitar.

Dacă regula în materie de incompatibilitate a funcționarilor publici este aceea că

aceștia trebuie să respecte legislația specifică privind asigurarea transparenței în
exercitarea funcțiilor publice, atât în această legislație, cât și în Codul administrativ au
fost stabilite activitățile pe care funcționarii publici le pot desfășura și care nu constituie
situație de incompatibilitate.

În art. 462 C. adm. se stabilesc funcțiile sau activitățile care nu sunt incompatibile
cu funcția publică.
Pe lângă situațiile expres prevăzute în art. 94 din Legea nr. 161/2003, în care
funcționarul public nu se află în stare de incompatibilitate, în art. 96 din aceeași Lege se
stabilește că funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici
cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării
științifice, al creației literar-artistice sau în alte domenii de activitate din sectorul privat,
care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public,
funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei
postului.
Elementul de noutate adus de Codul administrativ este art. 462 alin. (2) C. adm.,
care stabilește care sunt activitățile cu caracter didactic pe care le pot desfășura
funcționarii publici, în condițiile Legii nr. 161/2003, respectiv activitățile desfășurate de
funcționarii publici care ocupă funcții didactice în instituțiile de învățământ de stat sau
private autorizate/acreditate în condițiile legii ori care au calitatea de formator, mentor
sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare profesională a adulților, organizate
în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale, ori care au calitatea de
specialist în comisiile de examinare sau de evaluator în comisiile de evaluare/monitorizare
în cadrul programelor de formare profesională a adulților, organizate în condițiile actelor
normative din domeniul formării profesionale a adulților.
Față de această enumerare a activităților în domeniul didactic, sperăm că nu vor
mai exista situații de interpretare greșită a incompatibilităților funcționarilor publici care
desfășoară asemenea activități și este binevenită definiția dată activităților în domeniul
didactic, deoarece reglementarea anterioară din Legea nr. 188/1999 a dat posibilitatea
unor interpretări diferite și soluții contrare în jurisprudența instanțelor de contencios
administrativ, atunci când au fost analizate rapoartele de evaluare întocmite de Agenția
Națională de Integritate, ce îi vizau pe funcționarii publici ce au desfășurat asemenea
activități.
Funcționarii publici care desfășoară activități în domeniul didactic au obligația de
a respecta programul de lucru prevăzut de lege sau de reglementările proprii ale
instituțiilor în cadrul cărora sunt numiți.
 Și în privința situațiilor ce constituie conflict de interese, în Codul administrativ,
pentru funcționarii publici, s-a făcut trimitere tot la legislația specială privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților și a funcțiilor publice, adică la
Legea nr. 161/2003.

În Secțiunea a 4-a, în art. 79 din Legea nr. 161/2003, este reglementat conflictul de
interese în cazul funcționarilor publici.
Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre
următoarele situații:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu
privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari
publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența
deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.
În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se
abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-
l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat
să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în
termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință [art. 79 alin. (2) din Legea
161/2003].
În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul autorității sau instituției publice, la
propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcționarul public în cauză,
va desemna un alt funcționar public, care are aceeași pregătire și nivel de experiență [art.
79 alin. (3) din Legea 161/2003].
Încălcarea dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 poate atrage, după
caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii [art. 79 alin.
(4) din Legea 161/2003].
Potrivit art. 492 alin. (4) lit. d) C. adm., nerespectarea dispozițiilor legale privind
conflictul de interese poate fi sancționată, în funcție de gravitatea faptei, cu oricare dintre
sancțiunile prevăzute de art. 492 alin. (3) lit. a)-f) C. adm., adică de la mustrare scrisă
până la destituirea din funcția publică.
Cum am remarcat mai sus, și în cazul funcționarilor publici, legiuitorul a ales să nu
reglementeze în Codul administrativ regimul juridic al incompatibilităților și al
conflictului de interese și chiar s-a limitat să facă o trimitere generală la regimul
incompatibilităților în exercitarea funcțiilor publice și cel al conflictului de interese
stabilit prin legislația specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, fără să indice expres Legea nr.
161/2003.
Și după intrarea în vigoare a Codului administrativ se păstrează competența
Agenției Naționale de Integritate de a constata și sancționa starea de incompatibilitate și
conflictul de interese pentru funcționarii publici, fiind reglementate în Codul
administrativ norme de trimitere la dispozițiile Legii nr. 176/2010 și la competența acestei
instituții.
Deși adoptarea Codului administrativ ar fi putut reprezenta o șansă pentru
soluționarea multor probleme apărute în practică sub aspectul sancționării încălcării
regulilor privind conflictul de interese și incompatibilitățile, din păcate această șansă a
fost ratată prin norma de trimitere la Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 176/2010, care ar
avea nevoie de modificări importante, a căror necesitate a fost relevată în practica
instanțelor judecătorești de contencios administrativ.

I. Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil funcției

de membru al Guvernului
Pentru membrii Guvernului se prevede expres, în art.39 alin.1 din Codul
administrativ, că ,,Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabile
funcției de membru al Guvernului sunt cele prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției
cu modificările și completările ulterioare.”
Legea nr.161/2003, cu modificările și completările ulterioare, definește, în art.70,
conflictul de interese ca fiind situația în care persoana ce exercită o demnitate publică
sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea
influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și
altor acte normative, iar principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în
exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea,
transparența deciziei și supremația interesului public, astfel cum prevede art.71 din același
act normativ.
Articolul 72 alin.(1) din Legea nr.161/2003 prevede că ,,Persoana care exercită
funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții
asimilate acestora este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act
juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice
de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale
de gradul I, iar în alin.(2) se prevede că ,,Obligațiile prevăzute în alin. (1) nu privesc
emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.”
Încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) constituie abatere
administrativă, dacă nu este o fapta mai gravă, potrivit legii, iar actele administrative
emise sau actele juridice încheiate prin încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 72 alin.
(1) sunt lovite de nulitate absolută.
Incompatibilitățile privind demnitățile și funcțiile publice sunt cele reglementate
de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce
exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de
dispozițiile Legii nr.161/2003.
În Legea nr.161/2003, în art.84, se prevede că ,, Funcția de membru al
Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:
a) orice alta funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator ori
a altor situații prevăzute de Constituție;
b) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop
comercial;
c) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator,
membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv
băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și
la instituțiile publice;
d) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau
asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. c);
e) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale
prevăzute la lit. c);
f) funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome,
companiilor și societăților naționale;
g) calitatea de comerciant persoană fizică;
h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
i) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în
acordurile și convențiile la care România este parte.”
În mod excepțional, Guvernul poate aproba participarea membrilor Guvernului ca
reprezentanți ai statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membri în consiliul de
administrație al regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor
publice ori al societăților comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit,
societățile de asigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes
public impune aceasta.
Membrii Guvernului pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al
cercetării științifice și al creației literar-artistice.
Față de acest regim juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților pentru
membrii Guvernului, prevăzut de Legea nr.161/2003, în art.39 alin.(2) din Codul
administrativ se prevede că prin activități în domeniul didactic pe care membrii
Guvernului le pot desfășura, în condițiile legislației speciale privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, se
înțeleg activitățile prevăzute la art. 462 alin. (2) din Codul administrativ.
Ca element de noutate este numai conținutul art.462 alin.2 din Codul
administrativ, articol ce definește activitățile în domeniul didactic ca fiind activitățile
desfășurate de persoanele vizate de lege care ocupă funcții didactice în instituțiile de
învățământ de stat sau private autorizate/acreditate în condițiile legii ori care au calitatea
de formator, mentor sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare profesională
a adulților organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale,
ori care au calitatea de specialist în comisiile de examinare sau de evaluator în comisiile
de evaluare/monitorizare în cadrul programelor de formare profesională a adulților,
organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale a adulților.
Persoanele care desfășoară activitățile prevăzute la acest articol au obligația de a
respecta programul de lucru prevăzut de lege sau de reglementările proprii ale instituțiilor
în cadrul cărora sunt numiți.
În privința modului în care se poate constata și sancționa conflictul de interese și
incompatibilitatea unui membru al Guvernului, Codul administrativ nu are o prevedere
expresă, ci tot o normă de trimitere.
Astfel, potrivit art.40 din Codul administrativ ,,Constatarea și sancționarea stării
de incompatibilitate și a conflictului de interese pentru persoanele care ocupă funcția de
membru al Guvernului se face în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în
exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.
144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de
Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu
modificările și completările ulterioare.”
Prin urmare, și după intrarea în vigoare a Codului administrativ se păstrează
competența Agenției Naționale de Integritate de a constata starea de incompatibilitate sau
conflictul de interese în cazul persoanelor care ocupă funcția de membru al Guvernului,
iar modalitățile prin care se poate constata sunt cele stabilite prin Legea nr.176/2010, iar
sancțiunile aplicabile sunt cele prevăzute în această lege.
În Codul administrativ au fost stabilite câteva aspecte ce pot duce la încetarea
mandatului/funcției de membru al Guvernului. Astfel, în termen de 15 zile de la data
depunerii jurământului, membrul Guvernului este obligat să renunțe la calitatea sau
funcția cu care este incompatibilă funcția de membru al Guvernului, sub sancțiunea
încetării mandatului, iar constatarea stării de incompatibilitate în condițiile Legii nr.
176/2010, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a unui raport de evaluare
definitiv sau unei hotărâri judecătorești definitive constituie caz de încetare a funcției
de membru al Guvernului.
Pentru că nu au fost reglementări speciale, în raport și de norma de trimitere din
Codul administrativ, se poate considera că sunt pe deplin aplicabile prevederile art.25
alin.2-5 din Legea nr.176/2010.
Conform art.25 din Legea nr.176/2010:
(2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau
față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate
este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face
obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe 16 o perioadă de 3 ani
de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării
de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa
aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana
nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de
incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii,
de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și
irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese
sau a unei stări de incompatibilitate.1
(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau
de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz,
constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile
demnității, funcției sau activității respective.
(4) Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea
disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârșirii unor abateri
dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment.
(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care
determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale
persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată,
nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani
de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările ulterioare.
În raport de prevederile art.25 alin.3 din Legea nr.176/2010 se poate constata că,
prin Codul administrativ, ce reprezintă acum reglementarea aplicabilă funcției de membru
al guvernului, s-a stabilit pentru cazul de constatare al unei incompatibilități, că
sancțiunea aplicabilă este încetarea mandatului de membru al guvernului.

II. Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil funcției

de secretar de stat și subsecretar de stat
Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil funcției de
secretar de stat și subsecretar de stat și funcțiilor asimilate acestora este cel prevăzut
de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar
constatarea și sancționarea stării de incompatibilitate și a conflictului de interese pentru
persoanele care ocupă funcția de secretar de stat și subsecretar de stat și funcțiile asimilate
acestora se fac în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare,
potrivit art.60 alin.1 și 2 din Codul administrativ.
Prin activități în domeniul didactic pe care secretarii de stat, subsecretarii de stat
și persoanele care ocupă funcțiile asimilate acestora le pot desfășura, în condițiile
legislației speciale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice și a funcțiilor publice, se înțeleg activitățile prevăzute la art. 462 alin.
1
Art. 25 alin.2 din Legea nr.176/2010 a fost declarat parțial neconstituțional la data de 03/07/2014 prin Decizia nr. 418/2014
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua și art. 26 alin. (3) din Legea nr.
176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.
144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și
completarea altor acte normative, a art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și a art. 46 alin. (1)
din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, publicată în [Link]. partea I nr. 563 din 30/07/2014. Prin această decizie,
Curtea Constituțională a stabilit că 1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 556/33/2013 al Curții
de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua
din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și
completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și
pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în măsura în care sintagma "aceeași funcție" se
referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege.
(2).
Aceste prevederi se aplică și corpului secretarilor de stat și al consilierilor de
stat din aparatul de lucru al viceprim-ministrului, după caz.
În art.84 alin.(2) din Legea nr.161/2003 se prevede că funcția de secretar de stat,
funcția de subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu
exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea următoarelor
funcții:
- o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop
comercial;
- funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru
al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau
alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile
publice;
- funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau
asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. c);
- funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale
prevăzute la lit. c);
- funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome,
companiilor și societăților naționale;
- calitatea de comerciant persoană fizică;
- calitatea de membru al unui grup de interes economic;
- o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în
acordurile și convențiile la care România este parte.
În mod excepțional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor ca ocupă
funcția de secretar de stat și subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora ca
reprezentanți ai statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membri în consiliul de
administrație al regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor
publice ori al societăților comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit,
societățile de asigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes
public impune aceasta.
Persoanele care ocupă funcția de secretar de stat și subsecretar de stat și funcțiile
asimilate acestora pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării
științifice și al creației literar-artistice.
Și în cazul acestora se aplică dispozițiile art. 462 alin. (2) Cod administrativ.

III. Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil

persoanelor care asigură conducerea autorităților administrative autonome și care
au rang de ministru sau secretar de stat
În conformitate cu prevederile art.73 alin.1 și 2 din Codul administrativ, regimul
incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabil persoanelor care asigură
conducerea autorităților administrative autonome și care au rang de ministru sau
secretar de stat este cel prevăzut de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu
modificările și completările ulterioare, iar constatarea și sancționarea stării de
incompatibilitate și a conflictului de interese pentru persoanele care asigură conducerea
autorităților administrative autonome și care au rang de ministru sau secretar de stat se
fac în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Prin activități în domeniul didactic pe care persoanele care asigură conducerea
autorităților administrative autonome și care au rang de ministru sau secretar de stat le pot
desfășura, în condițiile legislației speciale privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, se înțeleg
activitățile prevăzute la art. 462 alin. (2).
În cadrul Legii nr.161/2003 nu există prevedri exprese cu privire la persoanele care
asigură conducerea autorităților administrative autonome, dar cum acestea pot avea rangul
de ministru sau secretar de stat, cazurile de incompatibilitate sunt cele prevăzute de art.84
din Legea nr.161/2003 pentru aceste demnități publice.
IV. Incompatibilitățile aleșilor locali și conflictul de interese
Regimul incompatibilităților aplicabil funcției de primar și viceprimar, primar
general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al
consiliului județean, consilier local și consilier județean, după caz, este cel prevăzut
în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare,
astfel cum prevede art.227 alin.1 din Codul administrativ.

Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului

București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă,
potrivit art. 87 al Legii nr.161/2003, cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:
- funcția de prefect sau subprefect;
- calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent
de durata acestuia;
- funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager,
administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de
conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții
de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes
național, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, cu
excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate
de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a
membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat
sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice
locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților
administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce
deține participație,
- funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau
asociaților la o societate comercială;
- calitatea de comerciant persoană fizică;
- calitatea de membru al unui grup de interes economic;
- calitatea de deputat sau senator;
- funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcție asimilată
acestora;
- orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția
funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte
organizații neguvernamentală.
Activitatea desfășurată de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al
municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, în calitate de
membru al consiliului de administrație al unei entități economice din subordinea sau la
care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și
instituțiile de învățământ de stat sau confesionale și la spitalele publice din rețeaua
autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice
din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu este retribuită.
Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București nu
pot deține, pe durata exercitării mandatului, funcția de consilier județean.
Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București
pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației
literar-artistice.
Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă, conform
art.88 din Legea nr.161/2003, cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:
- funcția de primar;
- funcția de prefect sau subprefect;
- calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul
propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori
al prefecturii din județul respectiv;
- funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat,
administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și
societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea
consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr.
31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care
își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu
excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate
de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a
membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat
sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice
locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților
administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține
participație, în cazul consilierului local, respectiv la regiile autonome și societățile
reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum
și la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care
dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților
în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de
administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale
spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor
reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale
sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul
consilierului județean;
- funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau
asociaților la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de
interes național care își are sediul sau care deține filiale în unitatea administrativ-
teritorială respectiva;
- funcția de reprezentant al statului la o societate comercială care își are sediul ori care
deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;
- calitatea de deputat sau senator;
- funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora.
Activitatea desfășurată de consilierul local sau consilierul județean, în calitate de
membru al consiliilor de administrație al unei entități economice din subordinea sau la
care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și
instituțiile de învățământ de stat sau confesionale și la spitalele publice din rețeaua
autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice
din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu este retribuită.
O persoană nu poate exercita în același timp un mandat de consilier local și un
mandat de consilier județean.
Calitatea de ales local este incompatibilă și cu calitatea de acționar semnificativ la
o societate comercială înființată de consiliul local, respectiv de consiliul județean,
iar incompatibilitatea exista și în situația în care soțul sau rudele de gradul I ale alesului
local dețin calitatea de acționar semnificativ la unul dintre agenții economici enumerate.
Prin acționar semnificativ se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor
acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puțin
10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte,
director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație
sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la
societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al
unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de
servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile
autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau
județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile
județene respective.
Aceste prevederi se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt
deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.
Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în
cazul prevăzut la art. 88 alin. (2) din Legea nr.161/2003, după validarea celui de-al doilea
mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului,
într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.
Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în
care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la
data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.
În conformitate cu prevederile art.227 alin.2 din Codul administrativ, constatarea
și sancționarea stării de incompatibilitate și a conflictului de interese pentru persoanele
care ocupă funcțiile prevăzute la alin. (1), respectiv pentru primar și viceprimar, primar
general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al
consiliului județean, consilier local și consilier județean se fac în condițiile Legii nr.
176/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentului cod.
Prin activități în domeniul didactic pe care primarul și viceprimarul, primarul
general și viceprimarul municipiului București, președintele și vicepreședintele
consiliului județean le pot desfășura, în condițiile legislației speciale privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice,
se înțeleg activitățile prevăzute la art. 462 alin. (2).
Dacă în cazul stării de incompatibilitate în ceea ce privește alesul local (primar
și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și
vicepreședinte al consiliului județean, consilier local și consilier județean ) Codul
administrativ a păstrat modul de reglementare ca și în situația altor demnități publice (
membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, prefect, subprefect) preferând
să instituie o normă de trimitere la Legea nr.161/2003, alta este situația în cazul
conflictului de interese al alesului local când a preferat să reglementeze direct situația
de conflict de interese în care se poate afla un ales local, spre deosebire de reglementarea
anterioară fiind instituite chiar noi cazuri de conflict de interese sau, mai exact, pentru a
elimina orice posibile situații de interpretare, au fost stabilite cazurile exprese în care se
apreciază că un ales local se află în conflict de interese.
Potrivit art.228 alin.1 din Codul administrativ, alesul local, adică primar și
viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și
vicepreședinte al consiliului județean, consilier local și consilier județean aflat în
conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003,
cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau
participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau
participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material
pentru sine sau pentru:
a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică față de care alesul local are calitatea de debitor al
unei obligații;
c) o societate la care deține calitatea de asociat unic ori funcția de administrator sau de la
care obține venituri;
d) o altă autoritate din care face parte;
e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care face parte, care a făcut
o plată către acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;
f) asociație sau fundație din care face parte.2
În exercitarea funcției, consilierul local sau consilierul județean aflat în una dintre
situațiile prevăzute la alin. (1) are obligația să anunțe la începutul ședinței consiliului
local, respectiv a consiliului județean interesul personal pe care îl are la adoptarea
hotărârii respective, anunț care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al
ședinței.
Ulterior anunțării interesului personal, consilierul local sau județean nu mai este
luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care
acesta și-a anunțat interesul și nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri.
Odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ nu au fost modificate
prevederile din Legea nr.161/2003 referitoare la conflictul de interese, fiind abrogat însă
art.47 din Legea nr.215/2001 ( în forma în vigoare la data intrării în vigoare a Legii
nr.165/2003, după republicare art.46 din Legea nr.215/2001) astfel că se poate pune
problema dacă, în cazul aleșilor locali (primar și viceprimar, primar general și
viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului
județean, consilier local și consilier județean ) regimul juridic al conflictului de interes
reglementat prin Codul administrativ este aplicabil față de cel reglementat de Legea
nr.161/2003.
Mai întâi, se poate observa că, față de dispozițiile Legii nr.161/2003, conflictul de
interese în cazul aleșilor locali (primar și viceprimar, primar general și viceprimar al
municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, consilier
local și consilier județean ) este unul mai amplu reglementat, fiind indicate expres
cazurile în care un ales local se află în conflict de interese, spre deosebire de Legea
nr.161/2003 care stabilește, în cazul primarilor şi viceprimarilor, primarului general şi
viceprimarului municipiului Bucureşti că aceștia sunt obligaţi să nu emită un act
administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea
funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de
2
Art. 76 din Legea nr.161/2003 prevede că :
(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act
administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material
pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.
(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin.
(1) sunt lovite de nulitate absolută., iar conform art. 77 din același act normativ,,Conflictele de interese pentru preşedinţii şi
vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.”
În art. 47 alin. 1 din Legea nr.215/2001 se prevedea că ,, Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul
local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în
problema supusă dezbaterilor consiliului local.”
gradul I, iar pentru consilierii locali, consilierii județeni, președinții și vicepreședinții
consiliilor județene se prevedea că nu pot lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor
în care au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor, fie personal, fie prin
soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv.
Prin abrogarea numai a normei de trimitere din Legea nr.161/2003, respectiv a
art.46 din Legea nr.215/2001 (fost art.47), texte ce se refereau la consilierii locali și
județeni, în Legea nr.161/2003 a rămas reglementat numai regimul juridic al conflictului
de interese în cazul primarilor şi viceprimarilor, primarului general şi viceprimarului
municipiului Bucureşti.
Dar, odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ, regimul juridic al
conflictului de interese pentru aleșii locali (primar și viceprimar, primar general și
viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului
județean, consilier local și consilier județean ) aplicabil este cel prevăzut în acest act
normativ, chiar dacă pentru o categorie de aleși locali (primari și viceprimari, primarul și
viceprimarul municipiului București) s-a produs o lărgire a situațiilor apreciate ca fiind
conflict de interese ( a fost lărgită sfera persoanelor în raport de care se stabilește
conflictul de interese de la rudele sale de gradul I, la rude ori afini până la gradul al II-lea
inclusiv, dar și alte ipoteze reglementate în prezent), iar pentru altă categorie de aleși
locali ( consilier local, consilier județean, președinte și vicepreșdinte al consiliului
județean) a fost restrânsă sfera persoanelor în raport de care se stabilește conflictul de
interese (de la afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, la rude ori afini până la
gradul al II-lea inclusiv, ) dar a fost extins conflictul de interese și la alte situații (calitatea
de debitor al unei obligații a alesului local, are calitatea de asociat, administrator sau
obține venituri de la societate, etc.).
Fiind o lege organică, dispozițiile Codului Administrativ sunt aplicabile începând
cu data intrării în vigoare a acestui act normativ3, iar dispozițiile din Legea 161/2003
referitoare la conflictul de interese în cazul primarilor și viceprimarilor, primarului și
viceprimarului municipiului București, deși nu au fost abrogate expres, ele pot fi
considerate abrogate implicit, iar pentru aceste categorii de aleși locali sunt incidente
dispozițiile referitoare la conflictul de interese astfel cum acesta este reglementat în noile
prevederi ale Codului administrativ.

În Codul administrativ se prevede că fapta aleșilor locali de a încălca

prevederile acestuia și legislația în materie privind conflictul de interese constituie
abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o
perioadă de maximum 6 luni.
Este binevenită calificarea pe care actul normativ o aduce faptei de încălcare a
conflictului de interese și sancțiunea ce poate fi aplicată, în cazul aleșilor locali, deoarece
se elimină posibilitatea unor interpretări și aplicări neunitare, așa cum s-a întâmplat
anterior, când se aplicau dispozițiile Legii nr.161/2003 ce calificau ca abatere

3
Conform art.597alin.1 din OUG nr.57/2019, Codul administrativ intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, fiind prevăzute mai multe excepții.
administrativă fapta de nerespectare a conflictului de interese, dar nu era prevăzute în
lege sancțiunile ce puteau fi aplicate, iar în Legea nr.176/2010, prin art.25, se prevede că
fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat
un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea
obligațiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se
sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității
respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă
fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, dar în legislația aplicabilă
la acel moment nu era stabilită o sancțiune.

În art.228 alin.4 din Codul administrativ se prevede că ,,Actele administrative

emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor art.227 alin.
(1) sunt lovite de nulitate absolută în condițiile Legii nr. 176/2010, cu modificările și
completările ulterioare.4
Aleșii locali au obligația, potrivit art.229 din Codul administrativ să întocmească,
să depună și să actualizeze declarații de avere și declarații de interese în conformitate cu
prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, iar
nerespectarea prevederilor legale referitoare la procedura de depunere a declarației de
avere și de interese prevăzute de lege atrage, așa cum prevăd dispozițiile art.230 Cod
administrativ, sancțiunile prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu modificările și
completările ulterioare.
Această mențiune cu privire la declarațiile de avere și de interese este prevăzută
numai în cazul aleșilor locali, deși potrivit Legii nr.176/2010, și alte persoane ce sunt
vizate de Codul administrativ au această obligație.
4
Potrivit art. 23 din Legea nr.176/2010:
(1) În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situația de conflict de interese, toate actele juridice sau
administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese,
sunt lovite de nulitate absolută.
(2) Acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligațiilor legale
privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenție chiar dacă persoana în cauză nu mai deține acea funcție.
(3) Instanța va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulității absolute, și repunerea părților în situația anterioară.
Art. 24 din același act normative prevede că :
(1) Acțiunile introduse la instanțele de contencios administrativ urmează regulile de competență prevăzute în Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și se aplică în
mod corespunzător, în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta.
În legătură cu aceste dispoziții trebuie precizat că, prin Decizia nr.10/ 19 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curete de
Casație și Justiție – Complet competent să judece recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 840 din 24/10/2017,
a fost admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în
consecinţă,s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, instanţa
competentă să soluţioneze acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil,
formulată de Agenţia Naţională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existenţa
conflictului de interese, se determină în raport cu natura juridică a contractului.
 După cum se poate observa, în cazul aleșilor locali, legiuitorul prin Codul
administrativ a stabilit niște reglementări pe care nu le-a introdus și în cazul altor categorii
de persoane deținătoare de funcții și demnități publice.
Chiar și în lipsa prevederilor exprese în Codul administrativ referitoare la
depunerea declarațiilor de avere și interese, persoanelor vizate de Codul administrativ (
membru al guvernului, secretar de stat, prefect, subprefect, etc.) le revine obligația de de
depune aceste declarații și se impun a fi respectate prevederile Legii nr.176/2010 sub acest
aspect.

V. Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabile funcției

de prefect și de subprefect
Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese aplicabile funcției de
prefect și de subprefect sunt cele prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003,
cu modificările și completările ulterioare, potrivit art.274 alin.(1) din Codul
administrativ.
Potrivit art.85 alin.(1) din Legea nr. 161/2003, funcția de prefect și subprefect
este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:
a) calitatea de deputat sau senator;
b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului
București;
c) funcția de consilier local sau consilier județean;
d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop
comercial;
e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator,
membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv
băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și
la instituțiile publice;
f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau
asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);
g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale
prevăzute la lit. e);
h) funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome,
companiilor și societăților naționale;
i) calitatea de comerciant persoană fizică;
j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în
acordurile și convențiile la care România este parte.
Prefecții și subprefecții, conform art.85 alin.(2) din același act normativ, pot
exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației
literar-artistice.
În conformitate cu art. 274 alin. (2) din Codul administrativ, prin activități în
domeniul didactic pe care prefecții și subprefecții le pot desfășura, în condițiile legislației
speciale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice și a funcțiilor publice, se înțeleg activitățile prevăzute la art. 462 alin. (2) din
același cod.
Constatarea și sancționarea stării de incompatibilitate și a conflictului de interese
pentru persoanele care ocupă funcția de prefect și de subprefect se face în condițiile Legii
nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum prevede art.274
alin.(3) din Codul administrativ.

VI. Regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților

funcționarilor publici.
În Codul administrativ, în art.445, este prevăzută obligația funcționarilor publici
de a respecta întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților,
precum și normele de conduită, iar în aplicarea acestor prevederi, funcționarii publici
trebuie să exercite un rol activ, având obligația de a evalua situațiile care pot genera o
situație de incompatibilitate sau un conflict de interese și de a acționa pentru prevenirea
apariției sau soluționarea legală a acestora.
În situația intervenirii unei incompatibilități sau a unui conflict de interese,
funcționarii publici au obligația de a acționa conform prevederilor legale pentru încetarea
incompatibilității sau a conflictului de interese, în termen legal.
Funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile Legii nr. 176/2010, cu
modificările și completările ulterioare, declarația de avere și declarația de interese la
numirea într-o funcție publică, la încetarea raportului de serviciu, precum și în alte situații
prevăzute de lege, iar aceste declarații se actualizează anual, potrivit legii.
În conformitate cu prevederile art.460 și 463 din Codul administrativ,
funcționarilor publici li se aplică regimul incompatibilităților în exercitarea funcțiilor
publice și cel al conflictului de interese stabilit prin legislația specială privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor
publice, iar raporturile ierarhice directe cu membri ai familiei în exercitarea funcției
publice sunt reglementate tot prin această legislație specială
Legea nr.161/2003 prevede, în Secțiunea a 5-a ,, Incompatibilități privind
funcționarii publici”, art. 94-96 :
Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte
funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de
demnitate publică .
Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități,
remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este
suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ
din sectorul public;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
 Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c),
funcționarul public care:a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile
legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activitățile desfășurate de operatorii
economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condițiile rezultate
din actele normative în vigoare;b) este desemnat printr-un act administrativ, emis în
condițiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice
în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor
normative în vigoare;c) exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către
o autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în
vigoare.
Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2),
funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa
de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din
împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile,
cu excepția funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control
asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din
echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe
generează o situație de conflict de interese cu funcția publică pe care o ocupă .
Funcționarii publici care, în exercitarea funcției publice, au desfășurat activități de
monitorizare și control cu privire la societăți comerciale sau alte unități cu scop lucrativ
de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) nu pot să-și desfășoare activitatea și nu pot
acorda consultanța de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani după ieșirea din corpul
funcționarilor publici.
Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește
efectuarea unor acte în legătura cu funcția publică pe care o exercita.
Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici
respectivi sunt soți sau rude de gradul I.
Aceste prevederi se aplică și în cazul în care șeful ierarhic direct are calitatea de
demnitar. Persoanele care se afla în una dintre aceste situații vor opta, în termen de 60 de
zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.
Situațiile de incompatibilitate și neîndeplinirea obligației prevăzute de lege se
constată de către șeful ierarhic superior al funcționarilor publici respectivi, care dispune
încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcționarii publici soți sau rude de gradul I
sau, după caz, de către primul-ministru, ministru sau prefect, care dispune încetarea
raporturilor ierarhice directe dintre demnitar și funcționarul public soț sau rudă de gradul
I.
Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu
statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării
științifice, al creației literar-artistice sau în alte domenii de activitate din sectorul privat,
care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public,
funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei
postului.
 În Secțiunea a 4-a , în art. 79 din Legea nr.161/2003 este reglementat conflictul de
interese în cazul funcționarilor publici .
Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre
următoarele situaţii:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu
privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari
publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa
deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.
În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se
abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-
l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat
să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în
termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.
În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la
propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză,
va desemna un alt funcţionar public, care are aceeaşi pregătire şi nivel de experienţă.
Încălcarea dispoziţiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară,
administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.
Potrivit art.492 alin.4 lit.d din Codul administrativ, nerespectarea dispozițiilor
legale privind conflictul de interese poate fi sancționată, în funcție de gravitatea faptei,
cu oricare dintre sancțiunile prevăzute de art.492 alin.3 lit.a-f din Codul administrativ,
adică de la mustrare scrisă până la destituirea din funcția publică.
După cum se poate observa, și în cazul funcționarilor publici, legiuitorul a ales să
nu reglementeze în Codul administrativ regimul juridic al incompatibilităților și al
conflictului de interese și chiar s-a limitat să facă o trimitere generală la regimul
incompatibilităților în exercitarea funcțiilor publice și cel al conflictului de interese
stabilit prin legislația specială privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, fără să indice expres Legea
nr.161/2003.
În Codul administrativ se face referire expresă numai la activitățile în domeniul
didactic care nu sunt incompatibile cu funcția publică și sunt definite aceste activități în
art.462 alin. (2) din Codul administrativ. Activitățile în domeniul didactic pe care
funcționarii publici le pot desfășura, în condițiile legislației speciale privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice,
sunt activitățile desfășurate de funcționarii publici care ocupă funcții didactice în
instituțiile de învățământ de stat sau private autorizate/acreditate în condițiile legii ori care
au calitatea de formator, mentor sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare
profesională a adulților organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării
profesionale, ori care au calitatea de specialist în comisiile de examinare sau de evaluator
în comisiile de evaluare/monitorizare în cadrul programelor de formare profesională a
adulților, organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale a
adulților.
Este binevenită definiția data activităților în domeniul didactic deoarece
reglementarea anterioră din Legea nr.188/1999 a dat posibilitatea unor interpretări diferite
și soluții contrare în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ atunci când au
fost analizate raporatele de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate ce îi
vizau pe funcționarii publici ce au desfășurat asemenea activități.
Funcționarii publici care desfășoară activități în domeniul didactic au obligația de
a respecta programul de lucru prevăzut de lege sau de reglementările proprii ale
instituțiilor în cadrul cărora sunt numiți.
Sancțiunea pentru nerespectarea regimului incompatibilităților este
destituirea din funcția publică. Destituirea din funcția publică se dispune, în
condițiile art. 493 din Codul administrativ, prin act administrativ al persoanei care are
competența legală de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară aplicată pentru
motive imputabile funcționarului public dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate,
iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 15 zile
calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate, iar situația de
incompatibilitate se constată și se sancționează în condițiile Legii nr. 176/2010, cu
modificările și completările ulterioare.
După această prezentare se poate considera că, după intrarea în vigoare a Codului
administrativ, în privința regimului incompatibilităților și conflictului de interese pentru
categoriile de demnitari, aleși locali sau funcționari publici ce fac obiect de reglementare
al acestui cod nu au fost făcute prea multe schimbări.
Ø Și după intrarea în vigoare a Codului administrativ se păstrează competența
Agenției Naționale de Integritate de a constata și sancționa starea de incompatibilitate și
conflictul de interese pentru membrii guvernului, secretarii și subsecretarii de stat sau
funcții asimilate acestora, pentru persoanele care asigură conducerea autorităților
administrative autonome, pentru prefecți, subprefecți, aleșii locali (primar și viceprimar,
primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al
consiliului județean, consilier local și consilier județean), și funcționarii publici, fiind
reglementate în Codul administrativ norme de trimitere la dispozițiile Legii nr.176/2010
și la competența acestei instituții.
Ø Referitor la conflictul de interese și la incompatibilități, cu o singură
excepție, Codul administrativ are norme de trimitere la aplicarea prevederilor Legii
nr.161/2003. Astfel, art.39 se referă la regimul incompatibilităților și conflictului de
interese pentru membrii guvernului, art.60 la cel al secretarilor de stat, subsecretarilor de
stat sau funcții asimilate acestora, art.73 vizează regimul incompatibilităților și al
conflictului de interese în cazul persoanelor care asigură conducerea autorităților
administrative autonome, art.274 reglementează conflictul de interese și
incompatibilitățile în cazul prefectului și subprefectului, iar art.460 și 463 cuprind
dispoziții referitoare la incompatibilitățile și conflictul de interese al funcționarilor
publici. Numai pentru categoria aleșilor locali (primar și viceprimar, primar general și
viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean,
consilier local și consilier județean ), Codul administrativ, în privința conflictului de
interese, a stabilit cazurile ce pot duce la o asemenea situație, dar referitor la starea de
incompatibilitate a aleșilor locali a fost preferată tot instituirea unei norme de trimitere la
Legea nr.161/2003.
Ø Aplicarea Codului administrativ nu a dus la modificări în ceea ce privește
depunerea declarațiilor de avere și interese potrivit Legii nr.176/2010, chiar dacă în acest
cod, în art.229, a fost prevăzută expres această obligație numai în cazul aleșilor locali
(primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte
și vicepreședinte al consiliului județean, consilier local și consilier județean) și al
funcționarilor publici. Dispoziția din art.229 Cod administrativ apare ca fiind superfluă,
în condițiile în care dispozițiile din Legea nr.176/2010 referitoare la declarația de avere și
de interese nu au fost modificate sau abrogate, iar aleșii locali (primar și viceprimar,
primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al
consiliului județean, consilier local și consilier județean) au și ei obligația de a depune
asemenea declarații potrivit Legii nr.176/2010. Din păcate, nu este singura situație de
suprapunere a unei reglementări în acte normative diferite.
Ø În Codul administrativ a fost introdusă sancțiunea ce poate fi aplicată
alesului local ( primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului
București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, consilier local și consilier
județean) în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la conflictul de interese, respectiv,
în art.228 alin. (5), și s-a prevăzut că fapta de nerespectare a legislației în materie de
conflict de interese consituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea
indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Este sancțiunea ce este
individualizată în Codul administrativ, alături de cea stabilită pentru funcționarii publici,
iar pentru alte categorii de persoane vizate de Codul administrativ, chiar dacă este
calificată fapta de nerespectare a incompatiblităților și conflictului de interese ( abatere
administrativă, în cazul membrilor guvernului, secretarilor de stat, prefecților,
subprefecților, așa cum prevede art.73 din Legea nr.161/2003, dacă nu este o faptă mai
gravă, potrivit legii ), nu este prevăzută sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor
referitoare la conflictul de interese.
În privința sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea regimului
incompatibilităților, Codul administrativ a optat pentru aceeași modalitate, în cazul unor
funcții a stabilit sancțiunea aplicabilă ( încetarea funcției de membru al guvernului pentru
caz de incompatibilitate, destituirea din funcția publică în cazul funcționarilor publici
pentru nerespectarea prevederilor referitoare la incompatibilități), în timp ce pentru altele
a recurs la aceeași normă de trimitere la dispozițiile Legii nr.161/2003.

HOTĂRÂRE nr. 1269 din 17 decembrie 2021 privind aprobarea Strategiei

Naționale Anticorupție 2021-2025
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1218 din 22 decembrie 2021
HOTĂRÂRE nr. 1.269 din 17 decembrie 2021
privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție 2021-2025 și a documentelor aferente
acesteia
EMITENT
GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1218 din 22 decembrie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 25 lit. e) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Strategia națională anticorupție 2021-2025, prevăzută în anexa nr. 1, denumită
în continuare strategie.
Articolul 2
Se aprobă Seturile de indicatori de performanță, riscurile asociate obiectivelor și
măsurilor din strategie, prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 3
Se aprobă Inventarul măsurilor preventive, precum și indicatorii de evaluare, prevăzuți în
anexa nr. 3.
Articolul 4
Se aprobă Standardul general de publicare a informațiilor de interes public, prevăzut în
anexa nr. 4.
Articolul 5
Se aprobă Standardul de publicare a informațiilor de interes public privind întreprinderile
publice, prevăzut în anexa nr. 5.
Articolul 6
(1) Până la finalul lunii martie 2022, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și
locale, inclusiv cele subordonate, coordonate, aflate sub autoritate, precum și
întreprinderile publice îndeplinesc procedurile privind asumarea unei agende de
integritate organizațională, iar până la finalul lunii iunie 2022 elaborează, adoptă,
diseminează în cadrul instituției, autorității publice, respectiv întreprinderii publice și
transmit Ministerului Justiției planurile de integritate aferente.
(2) Planurile de integritate se aprobă prin ordin sau decizie a conducerii instituțiilor și
autorităților, respectiv a întreprinderilor publice prevăzute la alin. (1).
(3) Prin actul prevăzut la alin. (2) se desemnează coordonatorul implementării planului
de integritate, la nivel de funcție de conducere, precum și persoanele de contact, la nivel
de funcție de execuție. Atribuțiile persoanelor astfel desemnate se detaliază prin ordin,
decizie sau fișa postului, după caz.
Articolul 7
Anexele nr. 1-5*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexele nr. 1-5 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 bis, care
se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea
A, sectorul 1, București.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul justiției,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul culturii,
Lucian Romașcanu
Ministrul economiei,
Florin Marian Spătaru
Ministrul energiei,
Virgil-Daniel Popescu
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
Secretarul general al Guvernului,
Marian Neacșu
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Dan Vîlceanu
București, 17 decembrie 2021.
Nr. 1.269.
Anexe nr. 1-5
ANEXE
privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție 2021-2025 și a documentelor aferente
acesteia
ANEXE din 17 decembrie 2021
privind aprobarea Strategiei naționale anticorupţie 2021-2025 şi a documentelor aferente
acesteia
EMITENT
GUVERNUL
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.218 bis din 22 decembrie 2021

Notă
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.269 din 17 decembrie 2021, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 22 decembrie 2021.
ANEXA NR. 1
STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE 2021-2025

INTRODUCERE

Strategia Națională Anticorupție (denumită în continuare SNA) 2016-2020, în corelare cu

recomandările formulate de formatele internaționale anticorupție la care România este
parte sau la care participă, a promovat schimbarea paradigmei în ceea ce privește
abordarea strategică în acest domeniu. Astfel, SNA 2016-2020 a inclus obiective și măsuri
care să acționeze asupra cauzelor mai profunde ale corupției, abordarea nefiind limitată
la combaterea fenomenului. Documentul programatic a inclus măsuri care să vizeze
prevenirea corupției, promovarea integrității organizaționale, educația anticorupție și, nu
în ultimul rând, recuperarea creanțelor generate de săvârșirea de infracțiuni.

Corupția rămâne o provocare la nivel național și regional, deși în plan strategic, corupția
este fenomenul infracțional care a făcut cel mai des și mai constant obiectul politicilor
penale în România, începând cu anul 2001. Acest fenomen afectează societatea în cele
mai diverse moduri, fiind de natură a genera consecințe negative atât în viața economică,
cât și socială a cetățenilor. În acest sens, s-a putut observa că, în anumite instanțe,
fenomenul corupției a afectat viața, integritatea fizică, încrederea față de instituțiile
statului și patrimoniul cetățenilor.

Corupția rămâne o cauză care limitează perspectivele de dezvoltare a României și

capacitatea de promovare a obiectivelor de politică externă, inclusiv a imaginii României
în mediul internațional. Totodată, corupția afectează eficiența și profesionalismul din
autoritățile și instituțiile publice, mai ales din perspectiva furnizării de servicii de interes
general, aspect care generează o încredere scăzută a cetățenilor în capacitatea statului de
a gestiona relațiile sociale. Cauzele fenomenului corupției sunt multiple, iar problematica
prevenirii și combaterii corupției intră în spectrul de competență a mai multor instituții
din România, care trebuie să coopereze pentru obținerea sinergiei în activitățile de
promovare a integrității.

Din perspectiva mediului de afaceri privat din România, se poate constata că au fost
înregistrate evoluții în promovarea integrității în mediul de afaceri, mai ales în cadrul
întreprinderilor publice, care însă pot cunoaște progrese suplimentare, printr-o colaborare
strânsă cu autoritățile și instituțiile publice, care pot impulsiona inițiativele de promovare
a integrității în sectorul privat. Corupția nu reprezintă un impediment (deal-breaker) în
derularea afacerilor din cauza percepției greșite a antreprenorilor potrivit căreia corupția
ar fi necesară pentru a derula unele contracte în România.
O provocare suplimentară pentru autorități este cauzată de rolul corupției de facilitator al
activității grupurilor de crimă organizată. Prin urmare, prezenta strategie include un
obiectiv specific care are în vedere abordarea integrată a corupției și criminalității
organizate, deoarece granița dintre corupție și criminalitate organizată este doar de ordin
formal – conceptual, pentru rațiuni de abordare sistemică și coerentă din punct de vedere
legal și instituțional.

Totodată, consecințele generate de pandemia COVID-19 trebuie să fie evaluate de către

autoritățile și instituțiile publice competente în vederea gestionării corespunzătoare a
acestora. Mai multe organizații internaționale din domeniul anticorupției au atras atenția
asupra provocărilor existente în prezent la adresa transparenței, achizițiilor publice (în
special, în sistemul de sănătate), integrității organelor de ordine și siguranță publică și
oferirii de asistență medicală.

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 (denumită în continuare

SNApŢ 2020-2024) confirmă atașamentul autorităților române pentru apărarea statului
de drept și a democrației, independența justiției şi lupta împotriva corupției, subliniind
totodată efectele sistemice negative generate de corupție la nivel național.

Conform capitolului privind România din Raportului 2020 privind statul de drept al
Comisiei Europene, România dispune de un cadru strategic național cuprinzător în
domeniul luptei anticorupție, bazat pe participarea largă a actorilor instituționali de la
nivel național și local. În ciuda progreselor realizate de România în ultimul deceniu în
domeniul luptei anticorupție, provocările cu care s-a confruntat sistemul judiciar în
perioada 2017-2019 au pus sub semnul întrebării durabilitatea reformelor anticorupție.
Importanța susținerii implementării SNA de către factorul politic a fost ilustrată în mod
constant de către Comisia Europeană (denumită în continuare COM) în cadrul rapoartelor
Mecanismului de Cooperare și Verificare (denumit în continuare MCV).

În consecință, se impune în primul rând asumarea de către palierul politic a agendei

naționale anticorupție și a angajamentului de a nu afecta cadrul legislativ și instituțional
din domeniul anticorupției. Totodată, sunt necesare consolidarea evaluării riscurilor și a
vulnerabilităților la corupție, corelarea și eficientizarea mecanismelor de prevenire,
educație și combatere de care statul român dispune, respectiv consolidarea dialogului și a
cooperării inter-instituționale în cadrul unei abordări integrate de tip strategic.

Actuala strategie va menține abordarea utilizată de strategiile anterioare, care au acordat

prioritate măsurilor preventive în sectoarele expuse la corupție. Progresul disparat al
prevenției în perioada 2016-2020 a determinat menținerea sectoarelor identificate ca
prioritare de strategia anterioară, cu suplimentarea acestora cu domeniul protecției
mediului înconjurător și domeniul protejării patrimoniului cultural și înlăturarea
sistemului judiciar din categoria sectoarelor prioritare.

Prezenta strategie a fost realizată în urma unui amplu proces de consultare cu sectorul
public, dar și cu societatea civilă și mediul de afaceri din România. Astfel, SNA realizează
o radiografie a manifestării fenomenului la nivel național, și, corelativ, a capacității
naționale de răspuns și prezintă o viziune integrată, armonizată inter-instituțional cu
privire la misiunea și obiectivele necesar a fi asumate de principalele instituții cu
responsabilități, cu obiective generale, specifice și acțiuni principale, individualizate în
funcție de competențele legale ale fiecărei instituții și specificul sectoarelor prioritare.
SNA pune accent pe rafinarea mecanismelor de cooperare pentru obținerea unor rezultate
cât mai eficiente în promovarea integrității și lupta împotriva corupției. Ca orizont de timp
abordarea propusă vizează perioada 2021-2025.
ABORDAREA STRATEGICĂ

Viziune

Viziunea acestei strategii este de a consolida sistemul național de prevenire și combatere

a corupției prin consolidarea mecanismelor de identificare și gestionare a riscurilor,
amenințărilor și vulnerabilităților circumscrise acestui fenomen, în vederea garantării
profesionalismului și eficienței în sectorul public, a siguranței cetățenilor și de a susține
un mediu social și economic dezvoltat.

Promovarea integrității organizaționale în sectorul public, dar și cel privat, este de natură
a reduce cazurile de corupție, frauda și incidentele de integritate în sectoarele expuse la
corupție. Totodată, un mediu de integritate robust va sprijini România în atingerea
obiectivelor asumate la nivel internațional în domeniul anticorupției și a statului de drept.
În acest context, promovarea obiectivelor de politică externă a României, inclusiv prin
îmbunătățirea imaginii României pe scena internațională, va accelera procesul de aderare
a României la Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
(denumită în continuare OCDE) privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini
în tranzacțiile comerciale internaționale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997, intrată
în vigoare la data de 15 februarie 1999.

Resursele statului trebuie mobilizate coerent și eficient în vederea investigării și tragerii

la răspundere penală a persoanelor implicate în activități circumscrise corupției inclusiv
prin consolidarea mecanismelor de cooperare interinstituțională și a capacităților
instituțiilor și autorităților competente, astfel încât să se asigure abordarea integrată a
fenomenului.
Suplimentar măsurilor de combatere a corupției, strategia include măsuri care vizează
latura de prevenire și educare atât a oficialilor, cât și a cetățenilor, cu privire la teme
precum: integritatea organizațională și diminuarea riscurilor de corupție, cadrul
incriminator național al faptelor de corupție, drepturile omului, accesul la informații
publice, transparența decizională, impactul corupției „mici” asupra serviciilor publice,
etc.

Misiune

Transpunerea în practică a viziunii se bazează pe următorii piloni:

VOINȚA POLITICĂ – FACTORUL POLITIC ÎNȚELEGE IMPORTANȚA UNEI

SOCIETĂȚI LIPSITE DE CORUPȚIE ȘI VA CONLUCRA PENTRU ADUCEREA LA
ÎNDEPLINIRE A MĂSURILOR PREVĂZUTE DE PREZENTA STRATEGIE;
INTEGRITATEA - REPREZENTANȚII INSTITUȚIILOR ȘI AUTORITĂȚILOR
PUBLICE AU OBLIGAȚIA DE A DECLARA ORICE INTERESE PERSONALE
CARE POT VENI ÎN CONTRADICȚIE CU EXERCITAREA OBIECTIVĂ A
ATRIBUȚIILOR DE SERVICIU ȘI DE A LUA TOATE MĂSURILE NECESARE
PENTRU A EVITA ASTFEL DE SITUAȚII;
PRIORITATEA INTERESULUI PUBLIC - REPREZENTANȚII INSTITUȚIILOR ȘI
AUTORITĂȚILOR PUBLICE AU DATORIA DE A CONSIDERA INTERESUL
PUBLIC MAI PRESUS DE ORICE ALT INTERES ÎN ÎNDEPLINIREA
ATRIBUȚIILOR DE SERVICIU. ACEȘTIA NU TREBUIE SĂ SE FOLOSEASCĂ DE
FUNCȚIA PUBLICĂ PENTRU OBȚINEREA DE BENEFICII NECUVENITE
PATRIMONIALE SAU NEPATRIMONIALE, PENTRU EI, FAMILIILE LOR SAU
PERSOANE APROPIATE;
TRANSPARENȚĂ - REPREZENTANȚII INSTITUȚIILOR ȘI AUTORITĂȚILOR
PUBLICE VOR ASIGURA ACCESUL NEÎNGRĂDIT LA INFORMAȚIILE DE
INTERES PUBLIC, TRANSPARENȚA PROCESULUI DECIZIONAL ȘI
CONSULTAREA SOCIETĂȚII CIVILE ÎN CADRUL ACESTUI PROCES.

Principii generale

Fiecare măsură se subsumează următoarelor principii, a căror respectare este esențială

pentru realizarea unei administrații publice moderne și eficiente:

PRINCIPIUL STATULUI DE DREPT ÎN BAZA CĂRUIA ESTE CONSACRATĂ

SUPREMAȚIA LEGII, TOȚI CETĂȚENII FIIND EGALI ÎN FAȚA ACESTEIA.
PRINCIPIUL ARE LA BAZĂ RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI
PRESUPUNE SEPARAȚIA PUTERILOR ÎN STAT;
PRINCIPIUL RĂSPUNDERII POTRIVIT CĂRUIA AUTORITĂȚILE STATULUI
RĂSPUND PENTRU ÎNDEPLINIREA ATRIBUȚIILOR CE LE REVIN, INCLUSIV
PENTRU MODUL DE IMPLEMENTARE A STRATEGIILOR;
PRINCIPIUL GESTIONĂRII RESPONSABILE A RISCURILOR GENERATE DE
COMPORTAMENTE LIPSITE DE INTEGRITATE, CA PARTE INTEGRANTĂ DIN
PROCESUL MANAGERIAL DESFĂȘURAT DE CĂTRE FIECARE ORGANIZAȚIE;
PRINCIPIUL PROPORȚIONALITĂȚII ÎN ELABORAREA ȘI PUNEREA ÎN
APLICARE A PROCEDURILOR ANTICORUPȚIE: INSTITUȚIILE PUBLICE
TREBUIE SĂ ELABOREZE, SĂ IMPLEMENTEZE ȘI SĂ MENȚINĂ PROCEDURI
COMPLEXE, ADAPTATE ȘI PROPORȚIONALE ÎN RAPORT DE RISCURILE ȘI
VULNERABILITĂȚILE INSTITUȚIONALE, PRECUM ȘI DIMENSIONATE ÎN
FUNCȚIE DE RESURSELE ȘI COMPLEXITATEA ORGANIZAȚIEI;
PRINCIPIUL RĂSPUNDERII LA CEL MAI ÎNALT NIVEL DE ANGAJAMENT:
POLITICILE DE INTEGRITATE NU VOR FI EFICIENTE DACĂ NU EXISTĂ UN
MESAJ CLAR DAT DE ADMINISTRAȚIE DE LA NIVELUL CEL MAI ÎNALT ÎN
SENSUL SPRIJINIRII ACESTOR POLITICI. NIVELUL SUPERIOR AL
CONDUCERII PE FIECARE PALIER AL ADMINISTRAȚIEI TREBUIE SĂ
INIȚIEZE, SĂ SUPRAVEGHEZE ȘI SĂ CONDUCĂ, PRIN PUTEREA
EXEMPLULUI, PUNEREA ÎN APLICARE A UNEI POLITICI DE RESPINGERE A
CORUPȚIEI, RECUNOSCÂND FAPTUL CĂ ACEASTA DIN URMĂ ESTE
CONTRARĂ VALORILOR FUNDAMENTALE ALE INTEGRITĂȚII,
TRANSPARENȚEI ȘI RESPONSABILITĂȚII ȘI CĂ ACEASTA SUBMINEAZĂ
EFICACITATEA ORGANIZAȚIONALĂ;
PRINCIPIUL PREVENIRII INCIDENTELOR DE INTEGRITATE POTRIVIT
CĂRUIA IDENTIFICAREA TIMPURIE ȘI ÎNLĂTURAREA ÎN TIMP UTIL A
PREMISELOR APARIȚIEI FAPTELOR DE CORUPȚIE SUNT PRIORITARE ȘI
IMPERATIVE. ATÂT INSTITUȚIILE PUBLICE, CÂT ȘI CELE PRIVATE, TREBUIE
SĂ DEA DOVADĂ DE DILIGENȚĂ ÎN EVALUAREA PARTENERILOR,
AGENȚILOR ȘI CONTRACTORILOR. FIECARE ENTITATE AR TREBUI SĂ
EVALUEZE RISCURILE DE INTEGRITATE ASOCIATE CU INTRAREA ÎNTR-UN
PARTENERIAT SAU DE CONTRACTARE A UNOR ACORDURI CU ALTE
ENTITĂȚI ȘI ESTE DATOARE APOI SĂ EFECTUEZE EVALUĂRI PERIODICE
ALE RISCURILOR. LA STABILIREA DE RELAŢII CONTRACTUALE TREBUIE
SĂ VERIFICE DACĂ RESPECTIVELE ORGANIZAȚII AU POLITICI ȘI
PROCEDURI CARE SUNT ÎN CONCORDANȚĂ CU ACESTE PRINCIPII ȘI
ORIENTĂRI;
PRINCIPIUL EFICACITĂȚII ÎN COMBATEREA CORUPȚIEI, CARE SE BAZEAZĂ
PE EVALUAREA CONTINUĂ A ACTIVITĂȚII INSTITUȚIILOR CU ATRIBUȚII ÎN
DOMENIU, ATÂT DIN PUNCTUL DE VEDERE AL ÎNDEPLINIRII CÂT MAI
COMPLETE A OBIECTIVELOR ASUMATE PENTRU A PRODUCE EFECTELE
POZITIVE PE CARE SOCIETATEA LE AȘTEAPTĂ, CÂT ȘI AL
MANAGEMENTULUI ORGANIZAȚIONAL;
PRINCIPIUL COERENȚEI DE ACȚIUNE INTER-INSTITUȚIONALE, ÎN BAZA
CĂRUIA INSTITUȚIILE IMPLICATE ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA
CORUPȚIEI TREBUIE SĂ COOPEREZE ÎNDEAPROAPE, ASIGURÂND O
CONCEPȚIE UNITARĂ ASUPRA OBIECTIVELOR CE TREBUIE ÎNDEPLINITE ȘI
A MĂSURILOR CE URMEAZĂ A FI LUATE;
PRINCIPIUL PARTENERIATULUI PUBLIC - PRIVAT, CARE RECUNOAȘTE
IMPORTANȚA COOPTĂRII SOCIETĂȚII CIVILE ȘI A MEDIULUI DE AFACERI
ÎN ACTIVITĂȚILE CONCRETE DE IMPLEMENTARE A MĂSURILOR DE
PREVENIRE A CORUPȚIEI;

PRINCIPIUL ACCESULUI NEÎNGRĂDIT LA INFORMAȚIILE DE INTERES

PUBLIC ȘI AL TRANSPARENȚEI DECIZIONALE;
PRINCIPIUL COOPERĂRII INTERNAȚIONALE ACTIVE, CARE ARE ÎN VEDERE
COOPERAREA ACTIVĂ ÎN FORMATELE OPERAȚIONALIZATE LA NIVELUL
UNIUNII EUROPENE ȘI A CELORLALTE ORGANIZAȚII EUROPENE ȘI
INTERNAȚIONALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE [CONSILIUL EUROPEI,
CONVENȚIA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE (DENUMITĂ ÎN
CONTINUARE ONU) ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI (DENUMITĂ ÎN CONTINUARE
UNCAC), INIȚIATIVA REGIONALĂ ANTICORUPȚIE (DENUMITĂ ÎN
CONTINUARE RAI), OCDE, ETC], PRECUM ȘI ASIGURAREA UNUI ROL ACTIV
AL ROMÂNIEI LA NIVEL INTERNAȚIONAL.
Definiții

incident de integritate - unul dintre următoarele evenimente privind situația unui angajat
al unei autorități sau instituții publice sau al unei structuri din cadrul acestora: încetarea
disciplinară a raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a săvârșirii unei abateri de
la normele deontologice sau de la alte prevederi similare menite să protejeze integritatea
funcției publice, inclusiv cele stabilite prin legislație secundară și terțiară, pentru care este
prevăzută această sancțiune; trimiterea în judecată sau condamnarea pentru săvârșirea
unei infracțiuni de corupție sau a unei fapte legate de nerespectarea regimului
interdicțiilor, incompatibilităților, conflictului de interese sau declarării averilor;
rămânerea definitivă a unui act de constatare emis de către Agenția Națională de
Integritate, referitor la încălcarea obligațiilor legale privind averile nejustificate,
conflictul de interese sau regimul incompatibilităților (definiția prevăzută în cuprinsul
Metodologiei standard de evaluare a riscurilor de corupție în cadrul autorităților și
instituțiilor publice centrale, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 599/2018);

agenda de integritate organizațională – reprezintă ansamblul priorităților și obiectivelor

instituționale asumate de conducerea entității în vederea respectării și aplicării standarde
legale de integritate, în vederea promovării unui climat de integritate organizațională.
Agenda de integritate organizațională jalonează liniile directoare ce vor fi avute în vedere
pentru elaborarea planului de integritate;

planul de integritate - ansamblul de măsuri identificate de conducerea instituției ca

remedii pentru riscurile și vulnerabilitățile instituționale la corupție identificate. Măsurile
preconizate pot viza prevenirea corupției, inclusiv prin educarea angajaților, dar și a
publicului-țintă vizat de activitatea instituției/autorității, întreprinderii publice, precum și
combaterea corupției. Educarea angajaților va avea în vedere noile tendințe din domeniu,
precum utilizarea intervențiilor comportamentale sau gestionarea schimbării climatului
intern (utilizarea teoriei schimbării – „theory of change”). Autoritățile și instituțiile
publice se vor asigura că formarea profesională ce vizează integritatea va avea în vedere
obiective concrete și se va realiza de o manieră sustenabilă. Pentru întreprinderile publice,
planurile de integritate vor încorpora îndrumările cuprinse în ghidul de bună practică al
OCDE privind controlul intern, etica şi conformitatea. Planurile de integritate sunt
asumate prin acte juridice, precum ordine sau decizii ale conducerii entității;
standarde legale de integritate - sunt avute în vedere acele măsuri de transparență
instituțională și de prevenire a corupției consacrate de legislația națională și reflectate în
inventarul anexă la SNA.

open contracting data standard - este procesul de transparentizare a procesului de achiziție

publică și derulare a contractelor prin punerea la dispoziție a datelor deținute de
autoritățile publice și implicarea publicului și mediului de afaceri în identificarea și
rezolvarea problemelor în domeniu. Procesul este compus din două etape principale:
deschiderea datelor și implicarea cetățenilor și mediului de afaceri. Deschiderea datelor
şi publicarea lor se fac după standarde recunoscute ca buna practică la nivel internațional
- Open Contracting Data Standard (denumit în continuare OCDS). Deschiderea datelor
nu se limitează la procesul de achiziție, ci și la faza de contractare și desfășurare a
contractelor. Implicarea publicului și a mediului de afaceri aduce beneficii prin găsirea de
soluții alternative, mai eficiente, în folosirea banului public, precum și la depășirea unor
probleme în derularea procesului de achiziție sau derulare a contractelor. Printre beneficii
ar fi important de menționat: folosirea eficientă a fondurilor publice; oferirea posibilității
accesării fondurilor publice de către o plajă mai largă de participanți, reducând costurile
prin creșterea competiției; oferirea posibilității creșterii calității bunurilor și serviciilor
contractate din fonduri publice; prevenirea corupției; promovarea unei analize
participative a datelor pentru găsirea de soluții la problemele sectorului public și ale
comunităților;

pantouflage – noțiunea vizează interdicțiile după încheierea angajării în cadrul instituțiilor

publice.
Noile abordări în managementul sectorului public, împreună cu posibilitățile extinse de
muncă, au schimbat relațiile serviciului public și ale sectorului privat, precum și percepția
publică asupra acestor relații. Necesitatea de a menține încrederea publicului, în special
în perioadele de schimbare, sporește importanța dezvoltării și menținerii sistemelor ce
abordează conflictele de interese, inclusiv pe cele care apar la migrarea funcționarilor
publici către sectorul privat. Cele mai frecvente obiective ale unui sistem care abordează
migrarea funcționarilor publici din sectorul public în cel privat sunt: (1) să se asigure că
anumite informații dobândite în serviciul public nu sunt utilizate în mod abuziv; (2) să se
asigure că exercitarea autorității de către un funcționar public nu este influențată de
câștigul personal, inclusiv prin speranța sau așteptarea unei angajări viitoare și (3) să se
asigure că accesul și contactele actualilor, precum și ale foștilor funcționari publici nu
sunt utilizate pentru beneficiile nejustificate ale funcționarilor sau ale altora.

CONTEXTUL NAȚIONAL
Politicile preventive promovate prin strategie acoperă o mare varietate de aspecte, având
drept scop formarea unei culturi a integrității, strategia fiind corelată cu toate
instrumentele internaționale anticorupție la care România este parte (MCV, GRECO,
UNCAC, RAI).

În acest sens, SNA reunește măsurile de transparență instituțională și de prevenire a

corupției, reglementate de diverse acte normative referitoare la: codul etic/ deontologic/
de conduită, consilierul de etică, declararea averilor, declararea cadourilor, conflictele de
interese, incompatibilitățile, transparența în procesul decizional, accesul la informații de
interes public, protecția avertizorului în interes public, interdicțiile post-angajare în cadrul
instituțiilor publice (pantouflage), funcțiile sensibile, gestionarea riscurilor de integritate
și evaluarea ex- post a incidentelor de integritate.

Măsurile de transparență instituțională și de prevenire a corupției

Cod etic / deontologic / de conduită

Valorile etice și principiile general acceptate privind conduita sunt încorporate în coduri
de conduită. În general, codul de conduită reprezintă un set de reguli adoptat în mod
voluntar de grupul căruia i se adresează și nu este obligatoriu ca acesta să prevadă
sancțiuni specifice pentru încălcarea regulilor prevăzute.

Codurile de conduită pot viza grupuri sau instituții foarte diverse, de la categorii
profesionale până la companii sau instituții publice.

Consilierul de etică

În scopul respectării și monitorizării implementării principiilor și normelor de conduită

de către funcționarii publici, conducătorii autorităților și instituțiilor publice desemnează
un consilier de etică, funcționar public, de regulă din cadrul compartimentului de resurse
umane [art. 451 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare]. Consilierul de etică
exercită un rol activ în domeniul prevenirii încălcării normelor de conduită în
conformitate cu prevederile art. 452 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a coordona, controla și

monitoriza respectarea normelor de conduită de către personalul contractual, din aparatul
propriu sau din instituțiile aflate în subordine, coordonare sau sub autoritate, cu
respectarea prevederilor în domeniul legislației muncii și a legislației specifice aplicabile
– art. 558 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Declararea cadourilor

Declararea cadourilor reprezintă o obligație legală reglementată de prevederile Legii nr.

251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul
unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției, precum și de dispozițiile
Hotărârii Guvernului nr. 1126/2004 pentru aprobarea Regulamentului de punere în
aplicare a Legii nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu
gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției.

Declararea averilor și a intereselor

Declararea averilor și a intereselor este reglementată, în principal, de prevederile Legii nr.

176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru
modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și
completarea altor acte normative, și de dispozițiile Legii nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor
publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și
completările ulterioare.

Conflictele de interese
Legislația națională, respectiv Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de
afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, definește conflictul de interese ca fiind
situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un
interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu
obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Conflictul de interese de natură penală este definit de art. 301 din Codul penal, sub
denumirea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, ca fiind fapta
funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin
care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un
afin până la gradul II inclusiv,

Existența unui conflict de interese de natură administrativă nu presupune existența

automată a unei fapte de corupție. Apariția unui conflict între interesele personale ale unui
funcționar public și îndatoririle lui legale, fără ca acesta să fie rezolvat sau sancționat,
poate avea ca rezultat corupția; un conflict de interese se poate concretiza, așadar, în cele
din urmă, într-o infracțiune de corupție sau de serviciu. Soluționarea conflictelor de
interese vizează, în consecință, adoptarea deciziilor în cadrul administrației publice
exclusiv în baza interesului public.

Incompatibilități

Problematica incompatibilităților este reglementată de Legea nr. 176/2010 privind

integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției
Naționale de Integritate, precum şi pentru modificarea și completarea altor acte normative
și Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a evita confundarea conflictelor de interese cu incompatibilitățile este necesar să
avem în vedere faptul că dacă, pentru existența unui conflict de interese persoanele
publice trebuie să ia o decizie care să influențeze un interes personal, pentru a se afla într-
o situație de incompatibilitate un oficial public nu trebuie să ia nicio decizie, fiind
suficient faptul că exercită concomitent două sau mai multe funcții al căror cumul este
interzis de lege.

Interdicții după încheierea angajării în cadrul instituțiilor publice (pantouflage)

Legislația privind interdicțiile post-angajare vizează prevederi care sunt cuprinse în acte
normative diverse, neexistând o reglementare unitară în acest sens:

Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare -

Secțiunea a 4-a Reguli de evitare a conflictului de interese, art. 61;

Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale - Secțiunea a 4-a Reguli de evitare a
conflictului de interese, art. 74;

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern - art. 22 alin. (5);

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției - art. 94 alin. (3);

O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor
apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale
aferente acestora - art. 13 alin. (1);

Legea Concurenței nr. 21/1996 – art. 70;

Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii - art. 45;

O.U.G. nr. 87/2020 privind organizarea și funcționarea Corpului de control al prim-

ministrului, precum şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătățire a activității acestuia
– art. 7 alin (3).

Transparență în procesul decizional

Transparența organizațională și decizională în cadrul unei organizații constituie

instrumente optime în descurajarea și combaterea abuzurilor și a faptelor de corupție.
Legea nr. 52/2003 stabilește regulile procedurale minime aplicabile în vederea
transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale,
care pot fi dezvoltate conform specificului autorității prin elaborarea unei proceduri
privind transparența decizională.

Accesul la informații de interes public

Conform art. 31 alin. (1) din Constituția României, dreptul persoanei de a avea acces la
orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar potrivit dispozițiilor alin. (2) al
aceluiași articol, autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să
asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor
de interes personal.

Accesul liber și neîngrădit la informația de interes public constituie, astfel cum stipulează
și art. 1 din Legea nr. 544/2001, unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre
persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu
documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.

Așadar, accesul la informațiile de interes public reprezintă un drept al persoanelor, căruia

îi corespunde obligația corelativă a autorităților și instituțiilor publice de a asigura
exercitarea lui corespunzătoare. Astfel, orice persoană are dreptul să solicite și să obțină
de la autoritățile și instituțiile publice informațiile de interes public, în condițiile
reglementate de Legea nr. 544/2001, iar autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să
asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris
sau verbal.

Protecția avertizorului în interes public

În prezent, protecția avertizorului în interes public este reglementată în legislația națională

a României de Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice,
instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii. Aceasta a apărut
ca urmare a unei nevoi de instrumente legale pentru autoreglarea sistemului de integritate
în cadrul administrației publice.

Anul 2020 a adus o nouă provocare legislativă, respectiv adoptarea Directivei (UE)
2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii,
precum și obligația corelativă a Statelor membre UE (SM) de a o transpune în dreptul
intern.

În acest context, cadrul legislativ național va fi armonizat conform standardelor europene.

Funcțiile sensibile
În conformitate cu definiția prevăzută de Ordinului Secretariatului General al Guvernului
(denumit în continuare OSGG) nr. 600/2018, funcție sensibilă este considerată acea
funcție care prezintă un risc semnificativ de afectare a obiectivelor entității prin utilizarea
necorespunzătoare a resurselor umane, materiale, financiare și informaționale sau de
corupție sau fraudă.

Potrivit pct. 2.2.6 din Standardul 2 - Atribuții, funcții, sarcini din OSGG nr. 600/2018,
conducătorul entității publice dispune identificarea funcțiilor sensibile pe baza unor
factori de risc, centralizarea acestora la nivelul entității publice și stabilirea unei politici
adecvate de gestionare a acestora prin elaborarea unor măsuri, astfel încât efectele
negative asupra activităților desfășurate în cadrul entității publice să fie minime.

ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CADRUL NORMATIV, NOUL COD PENAL, ADOPTAT

PRIN LEGEA NR. 286/2009, INTRAT ÎN VIGOARE LA DATA DE 1 FEBRUARIE
2014, REGLEMENTEAZĂ, ÎN TITLUL V AL PĂRȚII SPECIALE,
„Infracțiunile de corupție şi de serviciu”, acesta fiind structurat în două capitole: Capitolul
I–

„Infracțiuni de corupție” (art. 289-294) şi Capitolul II – „Infracțiuni de serviciu” (art. 295-

309).

În contextul referirii la legislația națională ce reglementează infracțiunile de corupție

amintim și Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea
faptelor de corupție.

Riscuri și vulnerabilități la corupție în administrația publică

Un element strategic al activității de prevenire a corupției și de asigurare a unui nivel
ridicat de integritate îl constituie managementul riscurilor. Managementul riscurilor de
corupție în cadrul administrației publice centrale/locale presupune identificarea,
analizarea, evaluarea și monitorizarea riscurilor de corupție, precum și stabilirea și
implementarea măsurilor de prevenire și control al acestora.

Hotărârea Guvernului nr. 599/2018 reglementează Metodologia standard de evaluare a

riscurilor de corupție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, împreună cu
indicatorii de estimare a probabilității de materializare a riscurilor de corupție, cu
indicatorii de estimare a impactului în situația materializării riscurilor de corupție și
formatul registrului riscurilor de corupție. Totodată, acest act normativ aprobă
Metodologia de evaluare a incidentelor de integritate în cadrul autorităților și instituțiilor
publice centrale, împreună cu formatul raportului anual de evaluare a incidentelor de
integritate.

Concluziile studiului criminologic și a cercetării sociologice referitoare la fenomenul

corupției

Având în vedere necesitatea creionării unui nou document strategic în domeniul

anticorupției, Ministerul Justiției a derulat, în parteneriat cu Direcția Generală
Anticorupție, un efort științific
dual (studiu criminologic și cercetare sociologică) de colectare, analizare și interpretare a
datelor referitoare la fenomenul corupției.

Astfel, studiul criminologic a avut ca obiectiv cercetarea fenomenului prin prisma

experienței directe a persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de
corupție, aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar sau în
regim de probațiune.
Cercetarea sociologică a vizat percepția angajaților din administrația publică centrală cu
privire la cauzele și factorii aferenți faptelor de corupție.

Finalizat în luna decembrie 2020, efortul științific a implicat utilizarea metodelor de

cercetare cantitativă (colectarea de chestionare) și calitativă (derularea de interviuri), iar
concluziile au fost comparate cu cele ale studiului „Opinia persoanelor condamnate
privind cauzele și consecințele corupției – Studiu privind corupția în România” derulat de
MJ în parteneriat cu Facultatea de Drept – Universitatea din București și Facultatea de
Drept din cadrul Universității VU Amsterdam în perioada 2014-2015.

Privitor la cadrul normativ și contextul organizațional public-privat, din ancheta

criminologică a rezultat că există o toleranță ridicată la corupție, justificată prin faptul că
în cadrul normativ sunt sancționate acțiuni cu o lungă istorie de acceptare și normalizare
în cadrul societății. Darea și luarea de mită, traficul de influență sunt infracțiuni
circumscrise unor practici sociale precum darul, reciprocitatea, sprijinul și schimbul
informațional în cadrul familiei, rețelelor sociale, comunităților. Rezultatele cercetării
sociologice confirmă percepția în rândul funcționarilor administrației centrale conform
căreia principalele mecanisme prin care sunt proliferate faptele de corupție în România
sunt aspecte ce țin de obișnuința de a oferi ceva pentru rezolvarea rapidă a solicitărilor.

Referitor la valorile și normele personale, persoanele condamnate pentru infracțiuni de

corupție pun foarte mare preț pe valori dezirabile din punct de vedere social, respectiv
familia, credința, munca, independența socială. De asemenea, orientările aspiraționale ale
acestora sunt tot din sfera apartenenței sociale.

În ceea ce privește motivațiile, persoanele condamnate s-au implicat în fapte de corupție

pentru beneficiile percepute. Aceste beneficii nu se reduc însă la cele materiale (bani sau
alte foloase directe), ele acoperind un spectru larg de avantaje și gratificații, inclusiv
sociale și simbolice. Cercetarea a relevat două tipuri de motivații (uneori
suprapuse/combinate): primul tip motivațional are la bază beneficii materiale, apărând
mai vizibil în cazurile de mică corupție examinate, și în special la infracțiunile de dare de
mită. Al doilea tip este cel al motivației social-simbolice, mai vizibil în cazurile de mare
corupție și corespunzător altor infracțiuni, cu precădere traficul de influență. Un alt aspect
important: definițiile faptelor și motivațiilor pentru faptele de corupție comise sunt de
multe ori diferite pentru aceleași persoane în funcție de momentul la care se face referire,
în perioada ante-condamnare și în perioada post- condamnare.

Referitor la modul în care persoanele condamnate pentru corupție au perceput

oportunitățile și au ajuns să ia deciziile de implicare în faptele incriminate, s-au desprins
două tipuri principale:

Tipul de decizie de implicare colectivă, corespunzător unui mod habitual, din obișnuință
sau sub presiunea mediului organizațional, caracterizat de practici bazate pe norme
informale, cu precădere în instituții publice nesupuse unui control riguros;

Tipul de decizie de implicare individuală, corespunzător perceperii unei oportunități

majore, și dictată de perspectiva unei acumulări consistente de beneficii economice,
sociale, simbolice, sau politice.

Elemente de continuitate între cele două studii criminologice (2015 și 2020) sunt date și
de aspectele privitoare la oportunitățile de corupție. Ambele studii arată că desfășurarea
faptelor incriminate au avut o legătură strânsă cu mediul organizațional, locul de muncă
sau viața profesională. Practic, mediul organizațional, atât în sectorul public cât și în
sectorul privat, este cel care poate să încurajeze și să faciliteze faptele de corupție, așa
cum poate să și educe și să sancționeze orice deviere de la regulile de integritate.
De asemenea, cercetarea științifică aduce sugestii importante pentru îmbunătățirea
activităților de prevenire a faptelor de corupție.

Referitor la principalele motive care ar împiedica implicarea în fapte de corupție, s-au

evidențiat următorii factori de prevenire: valorile morale și educația (68%), riscul de
compromitere a carierei profesionale, pierderea locului de muncă (25%) și teama de a fi
condamnat penal ori de a intra la închisoare (4%).

Studiul a evidențiat totodată o serie de măsuri care ar putea să ducă la creșterea eficienței
prevenirii faptelor de corupție, printre care se numără o legislație mai clară (78% dintre
respondenți), încurajarea mediului de afaceri și a societății civile în raportarea faptelor de
corupție (65% dintre respondenți), educația civică (76% dintre respondenți), dezvoltarea
digitalizării serviciilor publice (63% dintre respondenți) și organizarea sesiunilor de
instruire în domeniul integrității la locul de muncă (53% dintre respondenți).

Studiul conține totodată o serie de recomandări pentru amplificarea eficienței măsurilor

anticorupție adoptate la nivel statal prin documentele strategice în materie, grupate pe
paliere de intervenție: educație, informarea /sensibilizarea publicului, cultura
organizațională, respectiv legislație și instituții abilitate.

DEFINIREA PROBLEMEI: SECTOARE PRIORITARE

SISTEMUL PUBLIC DE SĂNĂTATE

Sănătatea a reprezentat unul din sectoarele prioritare în cadrul Strategiei Naționale
Anticorupție 2016-2020, cu obiectiv dedicat și măsuri proprii.
Pentru a pune în aplicare măsurile dedicate sectorului sănătății a fost necesar un efort
substanțial și o abordare integrată, luând în considerare atât specificul și varietatea
activităților, cât și dimensiunea acestora.
În ceea ce privește stadiul implementării SNA în sectorul sănătății, rapoartele de
monitorizare ne arată că în timp ce unele măsuri au fost implementate încă din anul 2016,
continuând și în prezent, altele au rămas într-un stadiu incipient de implementare. În acest
sens, continuă funcționarea mecanismului de feedback al pacienților.

Acesta este implementat din luna decembrie 2016 până ȋn prezent, fiind prelucrate
253.237 de chestionare SMS şi 915.626 chestionare web.

În ceea ce privește, transparentizarea utilizării resurselor publice, Ministerul Sănătății

(denumit în continuare MS), prin acțiunile întreprinse în ultimii ani, a acordat atenție
activităților Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă (denumit în continuare Open
Government Partnership) și Planului de Acțiune Național aferent acestuia. În prezent, MS
are publicate pe platforma unică la nivel național, [Link], un număr de 67 de seturi
de date colectate atât de la nivelul instituției cât si de la nivelul unităților aflate în
coordonarea sau subordinea sa. MS a înregistrat evoluții în acest sens, numărul de seturi
de date publicate fiind în creștere de la un an la altul.

În ceea ce privește instituirea unui mecanism de trasabilitate a medicamentelor de pe piața

românească, MS a creat un mecanism de monitorizare în timp real a stocurilor de
medicamente la nivel național. În acest sens au fost introduse obligații de raportare zilnică
online pentru unitățile de distribuție angro a medicamentelor, importatorii și fabricanții
autorizați, precum și pentru farmaciile cu circuit închis și deschis. Această măsură oferă
posibilitatea verificării trasabilității medicamentelor pe tot lanțul de distribuție, de la
fabricație până la nivel de farmacie comunitară. Este asigurat accesul public la
informațiile cu privire la situația stocurilor pentru fiecare medicament, pe pagina de
internet a Ministerului Sănătății ([Link]
La nivelul MS a fost consolidată structura de control și integritate prin înființarea
Serviciului de Integritate în cadrul Direcției Control și Integritate, structură cu 7 posturi,
prin reorganizarea Compartimentului de Integritate, structură cu 3 posturi.

Există şi măsuri cu privire la care nu au fost înregistrate progrese sau care se află într-un
stadiu incipient de implementare, respectiv evaluarea performanței sistemului de achiziții
centralizate al MS, precum şi dezvoltarea unui nou mecanism de susținere financiară a
educației medicale continue, care să elimine sponsorizările industriei farmaceutice şi de
echipamente medicale către personalul medical.

Având în vedere importanța acestui sector, la nivelul MS şi a 4 structuri subordonate

acestuia au fost derulate misiuni tematice de evaluare. Concluziile misiunilor tematice de
evaluare au arătat necesitatea consolidării aplicării practice a prevederilor legislative
referitoare la cele trei teme supuse evaluării: declararea cadourilor, protecția avertizorilor
în interes public și a funcțiilor sensibile.

După cum rezultă din cele menționate anterior, concluziile ST SNA arată că
implementarea măsurilor aferente sectorului sănătății a făcut progrese inegale.

În ceea ce privește instituirea unui mecanism de trasabilitate a medicamentelor de pe piața

românească, Ministerul Sănătății, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1473/2018, a creat
Sistemul național de verificare a medicamentelor – sistem de repertorii conectat la
Organizația Europeană pentru Verificarea Medicamentelor (denumită în continuare
EMVS), în acord cunprevederile art. 31 și 32 din Regulamentul delegat (UE) 2016/161 al
Comisiei din 2 octombrie 2015 de completare a Directivei 2001/83/CE a Parlamentului
European şi al Consiliului pentru stabilirea de norme detaliate pentru elementele de
siguranță care apar pe ambalajul medicamentelor de uz uman, implementat și gestionat
de către Organizația de Serializare a Medicamentelor din România (în continuare OSMR)
– persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, înființată în condițiile
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările
ulterioare, responsabilă de crearea și gestionarea repertoriului național, denumit Sistem
național de verificare a medicamentelor (denumit în continuare SNVM).

SISTEMUL NAȚIONAL DE EDUCAȚIE

Asemănător sectorului sănătății, SNA 2016-2020 a reprezentat primul ciclu strategic care
a inclus educația printre sectoarele prioritare, cu obiectiv dedicat și măsuri proprii. Luând
în considerare varietatea activităților, precum și dimensiunea sectorului, pentru
implementarea măsurilor, a fost necesar un efort substanțial și o abordare integrată.
În acest context, un efort integrat este reprezentat de încheierea Protocolului de colaborare
privind educația juridică în școli încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Educației
(denumit în continuare ME), Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație
și Justiție, în baza căruia voluntarii judecători, procurori, avocați, notari, executori
judecătorești, consilieri juridici și mediatori cu studii juridice au fost prezenți în școli
pentru prezentarea temelor de educație juridică de interes atât pentru elevi, cât și pentru
cadrele didactice și au fost organizate vizite de studiu la sediile instituțiilor părți ale
Protocolului, inclusiv sedii ale instanțelor.

În ceea ce privește creșterea gradului de informare cu privire la standardele de integritate,

concluziile rapoartelor anuale de monitorizare au arătat un interes crescut în
implementarea măsurilor subsumate acestui scop. În acest sens amintim măsurile
referitoare la introducerea unor noțiuni elementare de drept, etică şi educație civică în
programa școlară, precum şi înființarea de programe de pregătire universitară și
postuniversitară pe teme de etică și integritate, care au înregistrat progrese în
implementare.

Referitor la măsura privind adoptarea unui cod de etică pentru învățământul preuniversitar
care să stipuleze interdicții clare, vizând practici de tipul meditațiilor acordate de către
profesori elevilor de la propriile clase, aceasta a fost implementată prin adoptarea
Codului- cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, care
conține o serie de interdicții și obligații ale cadrelor didactice în relațiile cu beneficiarii
direcți ai educației. Inspectoratele școlare județene au procedat la elaborarea propriilor
coduri de conduită, iar la nivelul universităților este aplicabil Codul de etică și deontologie
profesională universitară.

Măsuri relevante din perspectiva desfășurării în condiții de transparență și integritate a

examenelor naționale și de bacalaureat, care au fost implementate, sunt reprezentate de
monitorizarea video și audio a concursurilor și examenelor naționale organizate în
sistemul educațional, precum și constituirea centrelor de evaluare a lucrărilor de
bacalaureat și evaluarea națională de la clasa a opta în județe limitrofe celor în care s-a
desfășurat examenul și desemnarea aleatorie a județelor pentru care se realizează
evaluarea, ulterior finalizării fiecărei probe. Totodată, măsurile de monitorizare video și
audio se aplică și pentru Examenul de definitivare în învățământ și pentru Concursul
național de titularizare.

Referitor la măsura privind introducerea unui sistem sancționator disuasiv anti-plagiat,

precum și dezvoltarea unui mecanism de avertizare și detectare timpurie a
comportamentelor neconforme, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si
Certificatelor Universitare (în continuare CNATDCU) a întreprins numeroase acțiuni de
verificare de-a lungul timpului. În acest sens a fost aprobată o listă a programelor
recunoscute de CNATDCU și utilizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior
organizatoare de studii universitare de doctorat, în vederea stabilirii gradului de
similitudine pentru lucrările științifice (softuri anti-plagiat).

În ceea ce privește implementarea măsurii privind publicarea standardizată a informațiilor

privind veniturile, cheltuielile, achizițiile publice, sponsorizările, precum și activitatea
academică de la nivelul unităților sistemului de învățământ de stat/ instituțiilor de
învățământ superior, aceasta a înregistrat progrese inegale la nivelul structurilor de
învățământ din perspectiva respectării standardului privind publicarea informațiilor de
interes public (Anexa 4 la SNA 2016-2020).

Având în vedere importanța acestui sector, la nivelul ME (și a 4 structuri

subordonate/aflate sub autoritatea/în coordonarea acestuia) a fost desfășurată o misiune
tematică de evaluare, ale cărei concluzii au arătat că implementarea legislației de
prevenire a corupției în sistemul educațional este inegală, fiind necesară creșterea
implicării ME în calitate de coordonator al unităților din sistemul educațional din
România în ceea ce privește implementarea SNA.

Concluziile ST SNA arată că implementarea măsurilor aferente sectorului educației a

înregistrat progrese la nivelul tuturor măsurilor subsumate, însă inegale din perspectiva
implicării unităților din sistemul educațional din România. Din acest considerent, finalul
acestui ciclu strategic conturează existența nevoii de consolidare a capacității de
gestionare a implementării măsurilor dedicate educației. În același sens amintim faptul că
una dintre recomandările adresate ME, urmare desfășurării misiunii de evaluare tematică,
a fost luarea în considerare a posibilității de elaborare a unei Strategii împotriva corupției
dedicate sistemului național de educație.

MEDIUL DE AFACERI DIN ROMÂNIA

În mod similar strategiei anticorupție anterioare, SNA 2016-2020 a menținut mediul de
afaceri ca fiind un sector expus riscurilor de corupție, obiectivul specific 3.7. incluzând
acțiuni având drept scop promovarea unor integrității organizaționale și a conformității în
cadrul întreprinderilor publice și companiilor private din România.

La modul general și având în vedere conținutul obiectivului specific menționat anterior,

se poate constata că au fost înregistrate evoluții în promovarea integrității în mediul de
afaceri, mai ales în cadrul întreprinderilor publice. Cu toate acestea, mediul de afaceri din
România nu a adoptat principii și standarde internaționale de integritate organizațională
la scară largă, inițiativele din acest domeniu având mai mult caracter singular sau
sectorial. În general, se poate constata că integritatea nu reprezintă un principiu de bază
avut în vedere de managementul companiilor.

Având în vedere măsura care vizează colaborarea cu OCDE din acest obiectiv, MJ a inițiat
mai multe demersuri pentru a promova argumentele de aderare a României la OCDE. MJ
s-a implicat activ în mai multe proiecte derulate de OCDE cu alte instituții publice din
România. Astfel, numărul formatelor de lucru în cadrul cărora MJ se implică activ s-a
extins, fiind derulate activități cu următoarele formate de lucru: SPIO, ACN, ACTT și
WGB.

Urmare unor eforturi continue din partea MJ, implementarea proiectului de asistență
tehnică privind conformitatea legislației române cu prevederile Convenției anti-mită a
OCDE a fost demarată în anul 2020. Această activitate reprezintă o etapă a foii de parcurs
ce trebuie să fie implementată de autoritățile române pentru a deveni membru în cadrul
WGB. Proiectul este în implementare, fiind transmise documente detaliate privind
legislația penală şi procesual penală română și practica instanțelor judecătorești în
materie. Totodată, MJ a facilitat organizarea unei serii de interviuri între experții
evaluatori ai OCDE și sectorul public, practicieni, mediul de afaceri, societatea civilă și
mediul academic.
Comparativ cu anul 2016, apreciem că planurile de integritate elaborate de întreprinderile
publice surprind mai corect contextul organizațional și au în vedere implementarea mai
multor standarde relevante tipului de activități desfășurate. Tot în acest context, MJ a
constatat că întreprinderile publice nu se mai limitează în a prelua modul de lucru din
sectorul public și au început să preia exemple de bune practici din mediul de afaceri privat.
Astfel, s-au putut observa situații în care a avut loc externalizarea unor servicii (de
exemplu – mecanismul de soluționare a sesizărilor transmise de avertizorii de integritate)
sau obținerea unor certificări internaționale (Standardul Anticorupție ISO 37001).

MJ a fost implicat în mai multe activități care promovează dialogul și cooperarea între
sectorul public și mediul de afaceri, după cum urmează:

întrunirea platformei de cooperare a mediului de afaceri;

Platforma de cooperare întrunește reprezentanți ai mediului de afaceri privat, întreprinderi

publice și o parte dintre autoritățile care au în subordine companii de stat. Discuțiile au
permis transmiterea unor informații relevante între sectorul public și mediul de afaceri
privat.

Derularea demersului comun MJ – AmCham, având drept scop promovarea integrității în

cadrul întreprinderilor publice. Inițiat în anul 2018, acest demers a permis purtarea unor
discuții aprofundate pe teme de integritate relevante întreprinderilor publice. Demersul a
facilitat transmiterea de bune practici din sectorul privat în cel public. Totodată, MJ a
dezvoltat o rețea a întreprinderilor publice interesate constant în ce privește domeniul
integrității.

În concluzie, implementarea acestui obiectiv specific a înregistrat progrese, atât datorită

eforturilor MJ, dar și existenței unui interes manifestat de mediul de afaceri privat și
anumite întreprinderi publice de a promova un mod integru de a derula afaceri. Actuala
strategie explorează modul în care pot fi promovate inițiative de integritate în mediul de
afaceri, care să fie asumate la o scară cât mai extinsă de sectorul privat.

DOMENIUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE

În ceea ce privește domeniul achizițiilor publice, constatăm că majoritatea măsurilor
prevăzute de obiectivul specific 3.6. din SNA 2016-2020 au fost implementate de către
instituțiile responsabile. Cu toate acestea, domeniul achizițiilor publice rămâne expus
riscurilor de corupție din prisma accesului la resurse financiare. Totodată, pandemia
COVID-19 a expus vulnerabilitățile din sistem, mai ales din perspectiva achizițiilor de
aparatură medicală, medicamente și echipamente de protecție.

Un rol important în promovarea agendei anticorupție în acest domeniu este deținut de

Agenția Națională pentru Achizițiile Publice (denumită în continuare ANAP), instituție
care s-a implicat activ implementarea măsurilor prevăzute de SNA 2016-2020 în acest
domeniu.

Din perspectiva transparenței în achiziții publice, ANAP şi Agenția pentru Agenda

Digitală a României (în continuare AADR) asigură publicarea de informații privind
societățile condamnate definitiv, precum și cu cele care nu au executat în mod
corespunzător contractele atribuite în cadrul procedurilor de achiziții publice.

Implicarea sectorului privat în promovarea integrității în achiziții publice s-a realizat în

cadrul Proiectului “Pactele de Integritate – Mecanisme de control civil pentru
salvgardarea fondurilor europene”, finanțat de Comisia Europeană.

Proiectul pilot este implementat de Transparency International Romania și Institutul

pentru Politici Publice, care testează Pactele de Integritate în cadrul a două proiecte:

„Creșterea gradului de acoperire şi de incluziune a sistemului de înregistrare a

proprietăților în zonele rurale din România”, derulat de ANCPI, finanțat prin Programul
Operațional Regional;

Proiectul de realizare a Catalogului Electronic pentru școli, derulat de Ministerul

Educației, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate.

Din punct de vedere al sprijinului metodologic, prin intermediul proiectului SIPOCA 45,
în cadrul căruia ANAP are calitate de beneficiar, a fost dezvoltat Ghidul online al
achizițiilor publice ([Link]), care oferă suport operațional tuturor
actorilor implicați în sistemul național al achizițiilor publice. Ghidul oferă informații care
acoperă toate procesele unei proceduri de achiziție publică, realizată de către orice
autoritate contractantă, pe întreg parcursul de derulare a tuturor activităților, mai precis
de la momentul identificării unei nevoi până la analiza gradului de realizare a indicatorilor
de performanță asociați achizițiilor și oferirea datelor şi informațiilor cu privire la
rezultatele obținute și identificarea măsurilor de îmbunătățire a proceselor de achiziții
publice.

ANAP a întreprins diverse acțiuni în vederea adoptării unor norme și proceduri necesare
eficientizării controlului ex-ante, finalizându-se cu o metodologie, șase note interne și
patru acte normative.

În ceea ce privește rezultatele privind măsura derulării unor cursuri de formare

profesională în materia achizițiilor publice, este de menționat acțiunea dezvoltată de
ANAP în parteneriat cu MJ, INM și ANFP. Institutul Național al Magistraturii și Agenția
Națională a Funcționarilor Publici au derulat programe de formare profesională în
domeniul achizițiilor publice.
ANAP și MJ, în calitate de instituții responsabile, au depus eforturi pentru dezvoltarea
unui mecanism de recompensare pentru ofertanții care s-au dovedit a fi integri în derularea
afacerilor lor. Având în vedere dificultățile întâmpinate în ceea ce privește implementarea
acestei măsuri cu respectarea cadrului unional, a fost consultată și Comisia Europeană
DG GROWTH: Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, care nu a putut oferi
un sprijin având în vedere caracterul general al măsurii.

O altă măsură care nu a fost implementată în acest ciclu strategic a fost realizarea analizei
practicii judiciare în materie de achiziții publice. Această măsură va fi avută în vedere
pentru a fi preluată în viitoarea SNA.

MJ a continuat să acorde importanță integrității în domeniul achizițiilor publice, inclusiv

din perspectiva temelor de evaluare aferente misiunilor de evaluare tematică aferente
SNA 2016- 2020, care au vizat, printre altele, mecanismul de prevenire a conflictului de
interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică (Sistemul PREVENT,
gestionat de Agenția Națională de Integritate). Sub aspectul conformării la dispozițiile
Legii nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de
interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică, analiza a relevat
faptul că personalul autorităților contractante implicat în procedurile de atribuire a
contractelor de achiziție publică completează și/sau actualizează și transmit Agenției
Naționale de Integritate formularul de integritate în mod corespunzător, respectiv
conducătorii autorităților contractante și persoanele desemnate cu completarea și
actualizarea formularelor de integritate dispun toate măsurile necesare pentru eliminarea
unui prezumtiv conflict de interese, atunci când în procedurile în cauză sunt emise
avertismente de integritate.

În concluzie, deși au fost înregistrate evoluții importante în domeniu, achizițiile publice

rămân un sector prioritar de intervenție strategică pentru actualul document programatic.

FINANȚAREA PARTIDELOR POLITICE ŞI A CAMPANIILOR ELECTORALE

Un alt sector prioritar al SNA 2016-2020 a vizat finanţarea partidelor politice şi a
campaniilor electorale, sector care a făcut şi obiectul de analiză al rundei a treia de
evaluare a Grupului de State împotriva Corupţiei. GRECO a încheiat procedura de
conformitate cu privire la acest sector prin adoptarea în anul 2017 a Addendumului la cel
de-al doilea Raport de Conformitate privind România, rămânând parţial implementate
doar două recomandări din cele treisprezece formulate de organismul anticorupţie.

O parte din recomandările formulate de GRECO au fost preluate şi de SNA 2016 – 2020,
dintre măsurile formulate în documentul strategic rămânând parţial implementate cele
două recomandări menţionate şi anterior şi care vizează creşterea sancţiunilor aplicabile
în conformitate cu Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi
a campaniilor electorale, astfel încât să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de
descurajare, precum şi introducerea obligației legale ca toate donațiile ce depășesc un
anumit plafon să fie făcute prin sistemul bancar.
Măsura referitoare la organizarea periodică de către AEP a unor sesiuni de formare pentru
reprezentanții partidelor politice a fost implementată prin dialogul permanent dintre
Autoritate și reprezentanții formațiunilor politice și mandatarii financiari ai acestora.

În perioada de referință, reprezentanții AEP au asistat părțile interesate fie la cererea

acestora, fie cu ocazia unor sesiuni de informare sau a unor dezbateri publice.

Astfel, în anii 2016, 2018 şi 2019 au fost organizate 14 sesiuni de informare şi instruire,
care au reunit un număr de 232 de participanţi.

În anul 2017, având în vedere contactul permanent dintre personalul AEP cu atribuții în
domeniu și mandatarii financiari ai competitorilor electorali, precum și faptul că aceștia,
în cele mai multe cazuri, au desemnat aceiași mandatari financiari ca în anul 2016, nu s-
a impus organizarea de noi evenimente și sesiuni de formare, Autoritatea Electorală
Permanentă informând și asistând părțile interesate la cerere.

Pentru alegerile din anul 2017 ale reprezentanților României în Parlamentul European și
a Președintelui României în anul 2019 au fost elaborate și diseminate competitorilor
electorali Ghiduri referitoare la finanțarea campaniilor electorale.

În anul 2020, în contextul pregătirii și desfășurării alegerilor pentru autoritățile

administrației publice locale și a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, au fost
organizate o conferință de presă și cinci sesiuni de instruire a mandatarilor financiari și a
reprezentanților acestora sau ai formațiunilor politice.

Măsura referitoare la asigurarea publicității surselor de finanţare a activităţii partidelor

politice şi a campaniilor electorale, precum şi a cheltuielilor aferente, a fost realizată prin
publicarea pe site-ul Autorității Electorale Permanente a raportărilor înaintate de partidele
politice (33 de raportări în anul 2016, 43 în anul 2017 și 31 în anul 2018 pe site-ul
[Link], 44 în anul 2019 și 68 în anul 2020 pe site-ul [Link]).

Referitor la măsura privind dezvoltarea şi utilizarea programelor informatice pentru

eliminarea votului multiplu şi a votului exprimat fără drept, aceasta a fost implementată
implementată prin cooperarea cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (în continuare
STS) în vederea dezvoltării Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de
prevenire a votului ilegal (în continuare SIMPV), pus în practică pentru prima dată la
alegerile din anul 2016, precum şi a altor aplicaţii informatice folosite la procesul
electoral. SIMPV a fost ulterior operaționalizat pentru toate tipurile de alegeri și
referendumuri.
Măsura privind activitatea și statutul juridic al experților electorali și al operatorilor de
calculator, menţionăm că prevederile cadrului legislativ în vigoare reglementează
condiţiile de admitere a persoanelor în Corpul experţilor electorali sau în evidențele
operatorilor de calculator fiind asigurate profesionalismul, imparţialitatea şi integritatea
experților electorali și a operatorilor de calculator. Autoritatea Electorală Permanentă
monitorizează în mod permanent îndeplinirea acestor condiţii, precum şi situaţiile în care
oficialii electorali au fost sancţionaţi contravenţional sau penal în legătură cu un proces
electoral.

În anii 2019 au fost organizate patru sesiuni de instruire a președinților birourilor

electorale ale secțiilor de votare din străinătate sau pentru votul prin corespondență și a
locțiitorilor acestora, un seminar de instruire a persoanelor desemnate în cadrul birourilor
electorale ale secțiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Președintele României,
precum și o instruire cu 120 de persoane din cadrul MAE în vederea participării la
organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României.

În anul 2020 au fost organizate 120 de sesiuni de instruire totalizând un număr de 1.602
participanți. Sesiunile au fost organizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu
sprijinul Autorității Electorale Permanente și al Ministerului Afacerilor Externe. Dintre
acestea persoane,

1.259 au fost desemnate, prin decizie a Autorității Electorale Permanente, ca membri-

operatori în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate.

În perioada 2016-2020, AEP a publicat numeroase materiale şi ghiduri informative în

ceea ce priveşte domeniul acesteia de activitate.
Cu scopul implementării măsurii referitoare la publicarea în format deschis a datelor
legate de finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, la adresa
[Link] au fost publicate rapoarte detaliate.

Sectorul dedicat creșterii integrității în finanțarea partidelor politice şi a campaniilor

electorale reprezintă unul dintre sectoarele prioritare în care au fost înregistrare progrese
considerabile la nivelul tuturor măsurilor dedicate.

ACTIVITATEA MEMBRILOR PARLAMENTULUI

SNA 2016 – 2020 a identificat printre sectoarele vulnerabile și activitatea membrilor
Parlamentului, reglementând un set de măsuri pentru creșterea integrității, reducerea
vulnerabilităților și a riscurilor de corupție. Menționăm că, spre deosebire de exercițiul
strategic anterior, Parlamentul nu a adoptat o declarație de aderare la valorile
fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare al documentului
strategic.

Din cele opt măsuri reglementate de SNA pentru acest sector vulnerabil, o parte din ele
fiind preluate din rapoartele organismului anticorupție al Consiliului Europei (GRECO),
Parlamentul a implementat parțial doar două măsuri, prin adoptarea Hotărârii nr. 77/2017
privind Codul de conduită al deputaților și senatorilor, precum și prin modificarea
Regulamentului Camerei Deputaților, care conține în prezent criterii și proceduri pentru
înlăturarea imunității parlamentare a membrilor Parlamentului, inclusiv a celor care sunt
și membri ai Guvernului.

DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Protecția mediului în România reprezintă un domeniu care a evoluat, în special prin
prisma aderării României la organizațiile internaționale și în special la Uniunea
Europeană. Cultura populară și cultura juridică privind protecția mediului, la rândul lor,
s-au dezvoltat în România, tot ca urmare a deschiderii țării spre comunitatea
internațională, fiind nevoie însă de mult mai multe eforturi pentru prevenirea şi
combaterea infracţiunilor de mediu.

La nivel național, potrivit Strategiei privind dezvoltarea durabilă, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 877/9 noiembrie 2018, care se axează pe cele 17 ODD-uri asumate la
nivelul ONU, dezvoltarea durabilă este și o paradigmă de funcționare a unei societăți
echitabile. Această abordare implică o societate pașnică în care beneficiile dezvoltării
durabile promovează accesul la justiție pentru toți și crearea unor structuri legislative și
instituționale eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile. Dezvoltarea durabilă
poate deveni o abordare funcțională doar dacă societatea va conștientiza și își va însuși
această perspectivă ca pe o realitate firească.

Pentru a ilustra amploarea problematicilor de mediu prezentăm câteva exemple:

Defrișările ilegale

Conform datelor din ciclul doi al Inventarului Forestier Naţional (IFN), anual dispar din
pădurile României peste 20 de milioane de metri cubi de lemn.

Situația a fost prezentată în presa internațională (ajungând să fie comparată cu dezastrul

din pădurile Amazonului) şi, în cele din urmă, a ajuns pe agenda Comisiei Europene, care
a transmis, la începutul lunii februarie 2020, o scrisoare premergătoare deschiderii
procedurii de infringement.

În acest context, COM arată că : În cazul României, autoritățile naționale nu au fost în

măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare.
Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități
mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române
gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în
prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate
și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în
ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de
gestionare a pădurilor. Prin urmare, Comisia a decis să trimită României o scrisoare de
punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în
vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate
decide să trimită autorităților române un aviz motivat.

După ce a analizat în detaliu argumentele prezentate de România în urma unei scrisori de

punere în întârziere trimise în februarie 2020, Comisia a ajuns la concluzia că problemele
de la fața locului nu au fost soluționate. Prin urmare, Comisia a emis un aviz motivat, prin
care aceasta îndeamnă insistent România să pună în aplicare în mod corespunzător
legislația UE, care interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute
din bușteni recoltați în mod ilegal.

Poluarea aerului

Anual, în România aprox. 25.000 de persoane își pierd viața din cauze aflate în legătură
cu poluarea.

COM a deschis procedura de infringement (cauza 2020/2001) împotriva României,

solicitându- i acesteia să adopte un program național de control al poluării atmosferice, în
conformitate cu Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de
anumiți poluanți atmosferici. În acest context, COM a solicitat României să adopte
programe naționale de control a poluării atmosferice. Comisia îndeamnă insistent
România (şi Grecia) să adopte programele naționale de control al poluării atmosferice, în
conformitate cu Directiva (UE) 2016 privind reducerea

emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici. Directiva prevede obligația statelor

membre de a elabora, a adopta și a pune în aplicare programe naționale de control al
poluării atmosferice, în vederea atingerii unor niveluri de calitate a aerului care să nu
genereze efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru
mediu. Directiva stabilește angajamente de reducere a emisiilor pentru emisiile
atmosferice antropice ale statelor membre în ceea ce privește diferite substanțe (dioxid de
sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, amoniac și particule fine.
Emisiile generate de acești poluanți, precum și impactul acestora trebuie monitorizate și
raportate.

Distrugerea râurilor

În 2015, COM a declanșat procedura de infringement (cauza 2015/4036) cu privire la 27

de microhidrocentrale care au fost amplasate în arii protejate și care au distrus
ecosistemele de pe mai multe râuri de munte.

Închiderea depozitelor de deșeuri neconforme

În anul 2008, România a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru
neîndeplinirea obligației legale de a închide și ecologiza 68 de depozite de deșeuri.

Multe astfel de realități contrare mediului au devenit în ultimii ani perceptibile, iar mass-
media prezintă frecvent cazuri de afectare a condițiilor de mediu. Este necesar ca atât în
lumina obligațiilor internaționale, dar mai ales în vederea protejării mediului și a
condițiilor de viață din România, generația actuală și autoritățile competente ale statului
să demonstreze voință politică și să creeze sinergii pentru a proteja mediul, inclusiv prin
stabilirea şi aplicarea unor măsuri de prevenire eficiente.

Grupul de lucru pentru chestiuni generale, inclusiv evaluare (denumit în continuare

GENVAL) a decis la 14 decembrie 2016 ca cea de a opta rundă de evaluări reciproce să
fie dedicată punerii concrete în aplicare și funcționării politicilor europene de prevenire
și de combatere a infracțiunilor împotriva mediului. S-a convenit ca evaluarea să se
concentreze asupra infracțiunilor considerate de statele membre ca necesitând o atenție
deosebită. În acest scop, cea de a opta rundă de evaluări abordează două domenii
specifice: traficul ilegal de deșeuri și generarea sau manipularea ilegale de materiale
periculoase.

România a fost cel de-al 22–lea stat evaluat. Raportul a fost întocmit de echipa de experți
cu ajutorul Secretariatului General al Consiliului, pe baza constatărilor rezultate în urma
vizitei de evaluare care a avut loc în România în perioada 13-16 noiembrie 2018, și pe
baza răspunsurilor detaliate ale României la chestionarul de evaluare, împreună cu
răspunsurile detaliate la o serie de întrebări suplimentare.

Raportul elaborat urmare evaluării conţine şi o serie de recomandări cu privire la aspectele

care trebuie îmbunătățite. În acest sens, Strategia este corelată cu o serie de instrumente
de evaluare internaționale la care România este parte, inclusiv GENVAL.

În relațiile sociale aferente domeniului protecției mediului înconjurător, corupția joacă un

rol major, ea afectează politicile de mediu și modul în care sunt gestionate resursele
naturale. Un material informativ publicat de ONU cu ocazia zilei internaționale
anticorupție vorbește despre implicarea corupției în problemele de mediu. De la
deturnarea de fonduri din programele de mediu şi eliberarea ilegală de autorizații pentru
exploatarea resurselor naturale, până la complicitatea funcţionarilor publici care
facilitează macro-criminalitatea de mediu, faptele de corupție apar la fiecare nivel,
permițând acțiuni care degradează mediul înconjurător și împiedică accesul oamenilor la
resurse vitale.

Manifestarea interesului la nivel internațional cu privire la efectele fenomenului corupției

asupra mediului înconjurător nu reprezintă un element de noutate. În acest context, spre
exemplu, Banca Mondială analizează problema defrișărilor ilegale la nivel mondial, în
cadrul unui studiu publicat în 2012.

Analiza aspectelor sus menționate a condus la alegerea strategică de a suplimenta

sectoarele prioritare ale vechiului instrument strategic cu sectorul protecției mediului
înconjurător.

Această secțiune reflectă, totodată, cele mai recente recomandări adresate României la
nivel internaţional.

PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

Încadrarea în Strategia Națională Anticorupție a unui obiectiv specific cu privire la
protejarea patrimoniului cultural va contribui la consolidarea capacității administrative și
creșterea performanței în sectorul public cu atribuții în protejarea patrimoniului cultural
prin practici integre, la o mai bună informare și participare a instituțiilor publice de
cultură, a societății civile și a cetățenilor la luarea deciziilor, la o mai bună protejare a
obiectivelor de patrimoniu cultural.

Activitățile de reglementare, avizare, inventariere, inspecție și control privind starea de

conservare a obiectivelor de patrimoniu cultural și intervențiile realizate la acestea trebuie
gestionate în mod unitar. Obiectivul specific propus, prin acțiunile sale principale
contribuie la o astfel de gestiune unitară a problematicii domeniului.

Potrivit Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 „promovarea

identității naționale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi
natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor de excelență” este unul
dintre obiectivele naționale de securitate. Strategia de Apărare a Țării 2020-2024, ia în
considerare, între riscuri, riscul dispariției patrimoniului cultural. Potrivit strategiei,
acesta „este generat de starea proastă de conservare a unor bunuri culturale imobile,
mobile şi imateriale, capacitatea administrativă insuficientă, interese contrare și
necunoaștere, precum şi de factori naturali cu un comportament greu de prevăzut în
contextul schimbărilor climatice. Degradarea continuă şi accelerată a patrimoniului
cultural poate conduce la pierderea elementelor care definesc atât identitatea națională,
cât și multiculturalitatea patrimoniului din România. (s.n.)”. În acest sens, considerăm
oportună acțiunea conjugată a Strategiei Naționale Anticorupție cu cea a Strategiei de
Apărare a Țării.

Îndeplinirea acestui obiectiv strategic presupune o guvernanță bazată pe integritate,

eficiență, transparență și pe participarea cetățenilor la luarea deciziilor publice.

Situația existentă reclamă dezvoltarea unui sistem coerent și articulat de competențe,

responsabilități, instrumente și resurse, în vederea creşterii integrităţii, reducerii
vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în sistemul de evaluare culturală și intervenție
asupra patrimoniului cultural.

Capacitatea administrativă în domeniul protejării patrimoniului cultural trebuie

consolidată (finanțarea și ocuparea posturilor vacante cu specialiști, pregătirea continuă a
funcționarilor), regulamentele de organizare și funcționare ale comisiilor de specialitate
în domeniul protejării patrimoniului cultural de pe lângă minister sau serviciile publice
deconcentrate ale acestuia trebuie completate cu prevederi privind declararea intereselor
și motivarea deciziilor, fiind necesară o unificare a procedurilor la nivelul serviciilor
publice deconcentrate.

Totodată, este resimțită nevoia implementării unui sistem electronic de gestiune a

atribuțiilor ministerului, serviciilor publice deconcentrate, instituțiilor din subordine în
domeniul protejării patrimoniului cultural și a altor entități responsabile.

De-a lungul timpului au fost identificate mai multe vulnerabilități ale domeniului cultural,
conturate și prin rapoartele organelor de control (Curtea de Conturi, Corpul de control al
ministrului etc.), care au dus adesea la diverse incidente de integritate. Multe dintre
acestea au avut drept cauză lipsa unei educații anticorupție a persoanelor implicate,
precum și lipsa unor instrumente adecvate de prevenție (cod de etică, proceduri etc.) la
nivelul comisiilor de specialitate, serviciilor deconcentrate și al instituțiilor publice de
cultură.

În urma implementării SNA 2016-2020 la nivelul Ministerului Culturii, au fost

identificate mai multe bune practici [ex.: din Pactul de integritate implementat de către
Ministerul Culturii şi consorțiul de organizații neguvernamentale format din
Transparency International România (denumit în continuare TI-Ro) și Institutul pentru
Politici Publice (IPP) în cadrul proiectului E- cultura: Biblioteca digitală a României;
proiectul CultureHack - privind reutilizarea datelor deschise din sectorul cultural
(Hackathon – competiție cu date deschise), derulat de Ministerul Culturii împreună cu
Secretariatul General al Guvernului şi cu Centrul pentru Inovare Publică], care au dus la
creșterea gradului de transparență și prevenire a riscurilor de corupție în domeniul
cultural. De asemenea, încadrarea în noua SNA va conduce la posibilitatea continuării şi
extinderii ariei de aplicabilitate a bunelor practici în domeniul asigurării transparenței
cheltuirii fondurilor publice.

Astfel, încadrarea în Strategia Națională Anticorupție a unui obiectiv specific cu privire

la domeniul cultural va contribui la identificarea corectă şi eficace a cazurilor de
incompatibilități şi conflicte de interese, precum şi a faptelor de corupție, odată cu
creșterea gradului de educație anticorupție și informare a publicului cu privire la impactul
fenomenului corupției.

CAPACITATEA NAȚIONALĂ DE RĂSPUNS

ARHITECTURA INSTITUȚIONALĂ DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A

FENOMENULUI CORUPȚIEI
În România, principalele instituții publice a căror activitate se încadrează în sfera luptei
împotriva corupției sunt următoarele: MJ, Ministerul Afacerilor Interne (denumit în
continuare MAI), prin Direcția Generală Anticorupție (denumită în continuare DGA) și
Poliția Română, Agenția Națională de Integritate (denumită în continuare ANI), Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (denumit în continuare PÎCCJ), Direcția
Națională Anticorupție (denumită în continuare DNA) și Departamentul pentru lupta
antifraudă (denumit în continuare DLAF) şi Corpul de control al prim-ministrului.

Ca organ al puterii executive, MJ elaborează politicile publice, strategiile și planurile de

acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de
criminalitate, inclusiv prin raportare la obiectivele programului de guvernare. În
subordinea Ministerului Justiției, își desfășoară activitatea Agenția Națională de
Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (denumită în continuare ANABI), care are
drept scop asigurarea unei creșteri a ratei de executare a ordinelor de confiscare dispuse
în materie penală, printr-o administrare eficientă a bunurilor sechestrate care sunt
repartizate Agenției de procurori și judecători.

Implementarea SNA se realizează sub autoritatea și în coordonarea Ministrului Justiției,

cu raportare către Guvern. Totodată, pentru sprijinirea procesului de monitorizare și de
implementare a măsurilor prevăzute de strategie, Direcția de Prevenire a Criminalității
(denumită în continuare DPC) din cadrul MJ asigură Secretariatul tehnic al SNA.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE SE OCUPĂ DE COLECTAREA,

MONITORIZAREA ȘI VERIFICAREA DECLARAȚIILOR DE AVERE ȘI
INTERESE, ÎN VEDEREA IDENTIFICĂRII INCOMPATIBILITĂȚILOR,
CONFLICTELOR DE INTERESE ȘI AVERILOR NEJUSTIFICATE. ANI ESTE O
INSTITUȚIE AUTONOMĂ, NEAFLÂNDU-SE SUB EGIDA VREUNEI ALTE
AUTORITĂȚI SAU INSTITUȚII PUBLICE. AGENȚIA MONITORIZEAZĂ DACĂ
INSTITUȚIILE PUBLICE ŞI-AU COLECTAT ŞI PUBLICAT DECLARAȚIILE DE
AVERE ALE FUNCȚIONARILOR DIN CADRUL LOR ŞI VERIFICĂ
CORECTITUDINEA ACESTORA. ANI APLICĂ SANCȚIUNI DOAR ÎN CAZUL
NEDEPUNERII DECLARAȚIILOR. ÎN CAZUL ÎN CARE DESCOPERĂ NEREGULI
ÎN DECLARAȚII, AGENȚIA SESIZEAZĂ CAZUL AUTORITĂȚILOR
COMPETENTE.
MINISTERUL PUBLIC INSTRUMENTEAZĂ CAZURILE DE MICĂ CORUPȚIE,
PRIN PARCHETELE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALE, PARCHETELE DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALELE SPECIALIZATE, PARCHETELE MILITARE, PRECUM ȘI PRIN
PARCHETELE DE PE LÂNGĂ CURȚILE DE APEL.
DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE ESTE O STRUCTURĂ DE PARCHET
SPECIALIZATĂ ÎN COMBATEREA CORUPȚIEI MARI ȘI MEDII. ESTE CREATĂ
CA UN INSTRUMENT NECESAR ÎN DESCOPERIREA, INVESTIGAREA ȘI
ADUCEREA ÎN FAȚA INSTANȚEI A CAZURILOR DE CORUPȚIE MEDIE ȘI
MARE. PRIN ACTIVITATEA SA, CONTRIBUIE LA REDUCEREA CORUPȚIEI, ÎN
SPRIJINUL UNEI SOCIETĂȚI DEMOCRATICE APROPIATE DE VALORILE
EUROPENE. DNA ESTE O ENTITATE INDEPENDENTĂ ÎN RAPORT CU
INSTANȚELE JUDECĂTOREȘTI, CU PARCHETELE DE PE LÂNGĂ ACESTEA,
PRECUM ȘI ÎN RELAȚIILE CU CELELALTE AUTORITĂȚI PUBLICE.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ELABOREAZĂ POLITICI PUBLICE ÎN
MATERIE ȘI ARE ÎN SUBORDINE O STRUCTURĂ CARE ABORDEAZĂ ÎN MOD
SPECIALIZAT DIFERITE SEGMENTE ALE ACTIVITĂȚII DE PREVENIRE ŞI
COMBATERE A CORUPȚIEI. DIRECȚIA GENERALĂ ANTICORUPȚIE
EXERCITĂ ATRIBUȚII DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A CORUPȚIEI LA
NIVELUL MAI, DESFĂȘURÂND ACTIVITĂȚI DE INVESTIGARE ȘI CERCETARE
A FAPTELOR DE CORUPȚIE SĂVÂRȘITE DE PERSONALUL MAI. DGA A
SPRIJINIT PÎCCJ ȘI DNA ÎN ACTIVITATEA DE INSTRUMENTARE A UNOR
DOSARE PENALE COMPLEXE, IAR DECIZIA ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI
JUSTIȚIE NR. 21 DIN 07 IULIE 2020 A CLARIFICAT SFERA DE COMPETENȚĂ A
ACESTEI INSTITUȚII. TOTUȘI, ÎN PERSPECTIVĂ, ESTE NECESARĂ
ANALIZAREA ȘI, DUPĂ CAZ, REVIZUIREA CADRULUI NORMATIV ȘI DE
FUNCȚIONARE A DGA, PENTRU ADAPTAREA CAPACITĂȚII OPERAȚIONALE
LA TENDINȚELE ȘI DINAMICA FENOMENULUI DE CORUPȚIE.
Poliția Română efectuează activități de prevenire și combatere a corupției, conform
competențelor legale. Astfel, Poliția Română, prin structurile de investigare a
criminalității economice, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor,
inclusiv a celor de corupție. De asemenea, Poliția Română, prin structurile de operațiuni
speciale, utilizează investigatori sub acoperire și desfășoară activități pentru punerea în
executare a unor mandate de supraveghere tehnică și în cazurile de corupție.

DEPARTAMENTUL PENTRU LUPTA ANTIFRAUDĂ SE ORGANIZEAZĂ CA

STRUCTURĂ CU PERSONALITATE JURIDICĂ ÎN CADRUL APARATULUI DE
LUCRU AL GUVERNULUI, ACESTA ÎNDEPLININD URMĂTOARELE FUNCȚII:
funcția de coordonare a luptei antifraudă, în scopul asigurării unei protecții efective și
echivalente a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

funcția de control, în scopul identificării de nereguli, fraude și alte activități ilicite ce aduc
atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

Având în vedere componenta de prevenire și educație a acestui demers strategic,

implementarea măsurilor necesită sprijinul punctual și al altor parteneri instituționali,
precum: Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Ministerul
Sănătății și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

CORPUL DE CONTROL AL PRIM-MINISTRULUI ȘI STRUCTURILE DE

CONTROL DIN CADRUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE
DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE CONTROL ADMINISTRATIV CONSTÂND ÎN
VERIFICAREA RESPECTĂRII DISPOZIȚIILOR LEGALE REFERITOARE LA
ORGANIZARE ŞI FUNCȚIONARE, RESPECTIV LA ÎNDEPLINIREA
ATRIBUȚIILOR GENERALE ŞI SPECIFICE APARŢINÂND ENTITĂȚILOR
PUBLICE CONTROLATE, AVÂND CA SCOP DEPISTAREA EVENTUALELOR
ABATERI.
LIMITE DE ACȚIUNE CE AFECTEAZĂ CAPACITATEA NAȚIONALĂ DE
PREVENIRE ȘI COMBATERE A CORUPȚIEI
Lipsa asumării de către palierul politic a agendei naționale anticorupție și a
angajamentului de a nu afecta cadrul legislativ și instituțional din domeniul anticorupției;

Raportarea neunitară a incidentelor de integritate și asumarea unor abordări formaliste

privind măsurile de remediere a acestora;
Necesitatea consolidării structurilor de prevenire la nivelul instituțiilor publice, precum și
a celor de control intern şi audit, alături de specializarea analizei de riscuri instituționale,
inclusiv prin întărirea rolului de coordonare metodologică a Corpului de control al prim-
ministrului în domeniul controlului administrativ desfășurat la nivelul administrației
publice;

Educația anticorupție reprezintă o prioritate majoră. Există un deficit semnificativ de

cunoaștere de către angajați și manageri a standardelor legale de integritate (protecția
avertizorului în interes public, consilierea etică, interdicțiile post- angajare - pantouflage,
gestionarea funcțiilor sensibile). Totodată, cetățeanul trebuie să își cunoască drepturile,
inclusiv prin derularea unor activități de educație pentru promovarea integrității, și să aibă
acces la mecanisme clare și eficiente de semnalare a corupției;

Intensificarea eforturilor de consolidare a integrității în mediul de afaceri, inclusiv în

întreprinderile publice, mai ales prin promovarea unor inițiative sectoriale de consolidare
a standardelor de integritate şi a mediului de conformitate în mediul de afaceri;

Din rapoartele transmise de UAT-uri, se poate remarca o abordare formalistă a prevenirii

corupției la nivel local, deși față de ciclul strategic anterior, au apărut într-un număr
semnificativ de UAT-uri proceduri interne privind: declararea cadourilor, prevenirea
conflictelor de interese și incompatibilităților şi instituția avertizorului în interes public.
Prevederile privind interdicțiile post-angajare (pantouflage-ul) și informațiile privind
publicarea datelor în format deschis sunt puțin cunoscute și aplicate de către personalul
din UAT-uri.

OBIECTIVE GENERALE ȘI DIRECȚII DE ACȚIUNE

Obiectivele generale și direcțiile de acțiune cuprinse în acest capitol au în vedere și se

completează cu prevederile celorlalte strategii naționale și sectoriale relevante.

OBIECTIV GENERAL NR. 1 – CREȘTEREA GRADULUI DE IMPLEMENTARE A

MĂSURILOR DE INTEGRITATE LA NIVEL ORGANIZAȚIONAL
OBIECTIV SPECIFIC NR. 1.1. – IMPLEMENTAREA MĂSURILOR DE
INTEGRITATE LA NIVEL NAȚIONAL
Adoptarea și distribuirea în cadrul instituției a declaraţiei privind asumarea unei agende
de integritate organizaţională;

Adoptarea și distribuirea în cadrul instituției a planului de integritate, urmare consultării

angajaților și a evaluării de risc conform HG nr. 599/2018 și asigurarea resurselor
necesare implementării acestuia;

Evaluarea anuală a modului de implementare a planului și adaptarea acestuia la riscurile

și vulnerabilitățile nou apărute;

Identificarea, analizarea, evaluarea şi monitorizarea riscurilor de corupţie, precum şi

stabilirea şi implementarea măsurilor de prevenire şi control al acestora, conform HG nr.
599/2018;

Identificarea, evaluarea și raportarea unitară a incidentelor de integritate, conform HG nr.

599/2018, precum și stabilirea unor măsuri de prevenire și/sau control urmare producerii
acestora;

Transmiterea contribuțiilor solicitate de secretariatul tehnic și participarea la activitățile

de coordonare și monitorizare a strategiei;

Intensificarea utilizării noului portal al SNA pentru creșterea gradului de informare al

publicului despre monitorizarea implementării SNA, a noilor tendințe și evoluții în
domeniul integrității;

Monitorizarea elaborării și implementării planului de integritate în cadrul a trei instituții

publice, în sistem pilot;

Îmbunătățirea criteriilor de selecție, promovare și/sau recompensare a persoanelor aflate

în funcţii publice, prin consolidarea garanțiilor de integritate, luând în calcul inclusiv
abaterile de la normele etice.

LEGE nr. 361 din 16 decembrie 2022

privind protecția avertizorilor în interes public
EMITENT
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1218 din 19 decembrie 2022

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Domeniul de reglementare
(1) Prezenta lege constituie cadrul general în materia protecției persoanelor care
raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în
cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și
în cadrul persoanelor juridice de drept privat.
(2) Prezenta lege reglementează procedura de primire, de examinare și soluționare
a raportărilor, drepturile și obligațiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă
public informații privind încălcări ale legii, măsurile de protecție a acestora, obligațiile
autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și
persoanelor juridice de drept privat, drepturile persoanelor vizate, precum și atribuțiile
autorităților competente.
(3) Normele speciale privind raportarea încălcărilor legii cuprinse în actele
normative prevăzute în anexa nr. 1 se aplică în continuare. Dispozițiile prezentei legi se
aplică în situațiile în care reglementările din actele normative enumerate în anexa nr. 1 nu
conțin norme speciale cu caracter obligatoriu privind raportarea încălcărilor legii.
(4) Prezenta lege nu se aplică raportărilor privind încălcări ale normelor în materie
de achiziții publice în domeniile apărării și securității naționale, în cazul în care acestea
intră sub incidența art. 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(5) Prezenta lege nu aduce atingere dispozițiilor privind:
a) protecția informațiilor clasificate;
b) secretul profesional al avocatului;
c) confidențialitatea informațiilor medicale;
d) caracterul secret al deliberărilor judiciare;
e) normele de procedură penală.
(6) Prezenta lege nu aduce atingere dreptului lucrătorilor de a se consulta cu
reprezentanții acestora sau cu sindicatele și nici normelor privind protecția împotriva
oricărei măsuri prejudiciabile, determinate de astfel de consultări.
(7) Prezenta lege nu aduce atingere normelor privind autonomia partenerilor sociali
și dreptul acestora de a încheia contracte sau acorduri colective.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta lege se aplică persoanelor care efectuează raportări și care au obținut
informațiile referitoare la încălcări ale legii, într-un context profesional. În categoria
acestor persoane intră, cel puțin, următoarele:
a) lucrătorii;
b) persoanele care desfășoară o activitate independentă, în înțelesul art. 49 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
c) acționarii și persoanele care fac parte din organul de administrare, de conducere
sau de supraveghere al unei întreprinderi, inclusiv membrii neexecutivi ai consiliului de
administrație, precum și voluntarii și stagiarii remunerați sau neremunerați;
d) orice persoană care lucrează sub supravegherea și conducerea persoanei fizice
sau juridice cu care s-a încheiat contractul, a subcontractanților și a furnizorilor acesteia.
(2) Prezenta lege se aplică și persoanelor ale căror raporturi de muncă nu au început
încă și care efectuează raportări prin intermediul canalelor de raportare interne sau externe
sau divulgă public informații privind încălcări ale legii obținute în timpul procesului de
recrutare sau altor negocieri precontractuale sau în cazul în care raportul de muncă sau
raportul de serviciu a încetat.
(3) Prezenta lege se aplică, de asemenea, persoanelor care raportează sau dezvăluie
public informații privind încălcări ale legii în mod anonim.
Articolul 3
Termeni și expresii
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele
semnificații:
1. încălcări ale legii - fapte care constau într-o acțiune sau inacțiune care constituie
nerespectări ale dispozițiilor legale, care privesc domenii cum ar fi: achizițiile publice;
serviciile, produsele și piețele financiare, precum și prevenirea spălării banilor și a
finanțării terorismului; siguranța și conformitatea produselor; siguranța transportului;
protecția mediului; protecția radiologică și siguranța nucleară; siguranța alimentelor și a
hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecția
consumatorilor; protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și a securității
rețelelor și sistemelor informatice, prevăzute în anexa nr. 2, încălcări care aduc atingere
intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menționate la art. 325 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cum sunt detaliate în măsurile relevante
ale Uniunii Europene; încălcări referitoare la piața internă, menționate la art. 26 alin. (2)
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor
Uniunii Europene în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări
referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind
impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal
ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a
societăților, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni, sau care
contravin obiectului sau scopului legii;
2. informații referitoare la încălcări ale legii - informații, inclusiv suspiciuni
rezonabile, cu privire la încălcări efective sau potențiale ale legii, care s-au produs sau
care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice sau în
cadrul altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de
drept privat, în care lucrează sau a lucrat avertizorul în interes public sau cu care acesta
este sau a fost în contact prin intermediul activității sale, precum și informațiile cu privire
la încercări de a ascunde astfel de încălcări;
3. raportare - comunicarea orală sau scrisă de informații, potrivit modalităților
prevăzute la art. 5 alin. (4), cu privire la orice faptă care reprezintă o încălcare a legii;
4. raportare internă - comunicarea orală sau scrisă de informații referitoare la
încălcări ale legii din cadrul unei autorități, instituții publice, persoane juridice de drept
public, precum și din cadrul persoanelor juridice de drept privat. Raportarea internă se
realizează prin mijloacele puse la dispoziție de autoritățile, instituțiile publice, persoanele
juridice de drept public, precum și de persoanele juridice de drept privat pentru efectuarea
de raportări privind încălcări ale legii, acestea constituind canalele interne de raportare;
5. raportare externă - comunicarea orală sau scrisă de informații referitoare la
încălcări ale legii realizată prin canalele externe de raportare reprezentate de autoritățile
prevăzute la pct. 15;
6. divulgare publică - punerea la dispoziție, în orice mod, în spațiul public a
informațiilor referitoare la încălcări ale legii;
7. avertizor în interes public - persoana fizică care efectuează o raportare sau
divulgă public informații referitoare la încălcări ale legii, obținute în context profesional;
8. facilitator - persoana fizică ce asistă avertizorul în interes public în procesul de
raportare într-un context profesional și a cărui asistență trebuie să fie confidențială;
9. context profesional - activități profesionale, actuale sau anterioare, de orice
natură, remunerate sau nu, desfășurate în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor
persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat,
în baza cărora persoanele pot obține informații referitoare la încălcări ale legii și pot suferi
represalii în caz de raportare a acestora;
10. lucrător - persoana fizică ce se află într-un raport de muncă sau raport de
serviciu, în temeiul dispozițiilor de drept comun sau speciale în materie, și prestează
muncă în schimbul unei remunerații;
11. persoană vizată prin raportare - persoana fizică sau juridică menționată în
raportare sau în divulgarea publică drept persoana căreia i se atribuie încălcarea legii sau
cu care persoana respectivă este asociată;
12. represalii - orice acțiune sau omisiune, directă sau indirectă, apărută într-un
context profesional, care este determinată de raportarea internă sau externă ori de
divulgarea publică și care provoacă sau poate provoca prejudicii avertizorului în interes
public;
13. acțiuni subsecvente - orice acțiune întreprinsă de către destinatarul unei
raportări interne sau de către autoritatea competentă în vederea soluționării raportării și,
acolo unde este cazul, a remedierii încălcării raportate;
14. informarea - transmiterea către avertizorul în interes public a unor informații
referitoare la acțiunile subsecvente și la motivele unor astfel de acțiuni;
15. autoritate competentă să primească raportări privind încălcări ale legii
reprezintă:
a) autoritățile și instituțiile publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale,
primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de
competență;
b) Agenția Națională de Integritate, denumită în continuare Agenția;
c) alte autorități și instituții publice cărora Agenția le transmite raportările spre
competentă soluționare;
16. persoana desemnată - responsabilul cu atribuțiile prevăzute la art. 10 alin. (1)
lit. c), numit la nivelul autorității, instituției publice sau în cadrul persoanelor juridice de
drept privat, precum și în cadrul altor persoane juridice de drept public. În funcție de
numărul de angajați, atribuțiile pot fi exercitate de către o persoană, un compartiment sau
pot fi externalizate către un terț, denumit în continuare terț desemnat.
Articolul 4
Principii generale
Principiile care guvernează protecția raportărilor privind încălcări ale legii sunt
următoarele:
a) principiul legalității, potrivit căruia autoritățile, instituțiile publice, alte persoane
juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat au obligația de a
respecta drepturile și libertățile fundamentale, prin asigurarea respectării depline, printre
altele, a libertății de exprimare și de informare, a dreptului la protecția datelor cu caracter
personal, a libertății de a desfășura o activitate comercială, a dreptului la un nivel ridicat
de protecție a consumatorilor, a dreptului la un nivel ridicat de protecție a sănătății umane,
a dreptului la un nivel ridicat de protecție a mediului, a dreptului la o cale de atac eficientă
și a dreptului la apărare;
 b) principiul responsabilității, potrivit căruia avertizorul în interes public are
obligația de a prezenta date sau informații cu privire la faptele raportate;
c) principiul imparțialității, potrivit căruia examinarea și soluționarea raportărilor
se fac fără subiectivism, indiferent de convingerile și interesele persoanelor responsabile
de soluționarea acestora;
d) principiul bunei administrări, potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice,
alte persoane juridice de drept public sunt datoare să își desfășoare activitatea în realizarea
interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în condiții de eficiență și
eficacitate a folosirii resurselor;
e) principiul echilibrului, potrivit căruia nicio persoană nu se poate prevala de
prevederile prezentei legi pentru a diminua sancțiunea administrativă sau disciplinară
pentru o faptă a sa mai gravă care nu are legătură cu raportarea;
f) principiul bunei-credinţe, potrivit căruia este ocrotită persoana care a avut motive
întemeiate să creadă că informațiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la
momentul raportării și că respectivele informații intrau în domeniul de aplicare al
prezentei legi.
Capitolul II Modalități de raportare și dispoziții comune aplicabile raportărilor
privind încălcări ale legii
Articolul 5
Modalități de raportare
(1) În temeiul prezentei legi, modalitățile de raportare sunt următoarele:
a) raportarea internă;
b) raportarea externă.
(2) Raportarea privind încălcări ale legii se efectuează, în principal, prin
intermediul canalelor interne de raportare existente. Avertizorul în interes public care
efectuează o raportare privind încălcări ale legii poate alege, însă, între canalul intern de
raportare și canalul extern de raportare. La alegerea canalului de raportare avertizorul în
interes public poate lua în considerare aspecte precum:
a) existența riscului de represalii, în cazul raportării prin canalele interne;
b) imposibilitatea remedierii încălcării în mod eficace prin intermediul canalelor
interne de raportare.
(3) În lipsa canalelor interne de raportare în cazul persoanelor juridice de drept
privat cu mai puțin de 50 de lucrători, altele decât cele prevăzute la art. 9 alin. (4),
avertizorul în interes public care efectuează o raportare privind încălcări ale legii
utilizează canalul extern.
(4) Raportarea se face în scris, pe suport hârtie sau în format electronic, prin
comunicare la liniile telefonice sau prin alte sisteme de mesagerie vocală, sau prin
întâlnire față în față, la cererea avertizorului în interes public.
Articolul 6
Conținutul raportărilor
(1) Raportarea cuprinde, cel puțin, următoarele: numele și prenumele, datele de
contact ale avertizorului în interes public, contextul profesional în care au fost obținute
informațiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să
constituie încălcare a legii în cadrul unei autorități, instituții publice, oricărei alte persoane
juridice de drept public, precum și în cadrul persoanei juridice de drept privat, precum și,
după caz, probele în susținerea raportării, data și semnătura, după caz.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), raportarea care nu cuprinde numele,
prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează
și se soluționează în măsura în care conține indicii referitoare la încălcări ale legii.
(la 31-03-2023, Alineatul (2) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 67 din 28 martie 2023, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 257 din 28 martie 2023 )
Articolul 7
Evidența raportărilor
(1) Raportările se înscriu într-un registru, care cuprinde data primirii raportării,
numele și prenumele, datele de contact ale avertizorului în interes public, obiectul
raportării și modalitatea de soluționare. Autoritățile, instituțiile publice, alte persoane
juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat și autoritățile
competente prevăzute la art. 3 pct. 15, prin persoana sau compartimentul desemnat
potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. c) au obligația de a păstra evidența raportărilor în
registru. Registrul se ține în format electronic. Autoritățile, instituțiile publice, alte
persoane juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat cu cel
puțin 50 de angajați, precum și autorități competente potrivit prevederilor art. 3 pct. 15,
prin persoana sau compartimentul desemnat, au obligația de a menține statistici cu privire
la raportările care privesc încălcări ale legii.
(2) Autoritățile, instituțiile publice, alte persoane juridice de drept public, precum
și persoanele juridice de drept privat păstrează evidența tuturor raportărilor primite cu
respectarea cerințelor privind confidențialitatea. Raportările se păstrează 5 ani. După
expirarea perioadei de păstrare de 5 ani, acestea se distrug, indiferent de suportul pe care
sunt păstrate.
(3) În cazul în care pentru raportare se utilizează o linie telefonică sau un alt sistem
de mesagerie vocală, persoana desemnată are obligația de a documenta raportarea în unul
dintre următoarele moduri:
a) prin efectuarea unei înregistrări a conversației într-o formă durabilă și accesibilă,
sub rezerva consimțământului avertizorului în interes public;
b) printr-o transcriere completă și exactă a conversației.
(4) În cazul în care pentru raportare se utilizează o linie telefonică sau un alt sistem
de mesagerie vocală în care conversațiile nu pot fi înregistrate, persoana desemnată are
obligația de a întocmi un proces-verbal de transcriere completă și exactă a conversației.
Persoanele desemnate oferă avertizorului în interes public posibilitatea de a verifica, de a
rectifica și de a-și exprima acordul cu privire la procesul-verbal al conversației, prin
semnarea acestuia.
(5) În cazul în care avertizorul în interes public solicită ca raportarea să aibă loc în
prezența persoanei desemnate, aceasta are obligația de a întocmi un proces-verbal de
consemnare, într-o formă durabilă și accesibilă, sub rezerva consimțământului
avertizorului în interes public. Persoana desemnată oferă avertizorului în interes public
posibilitatea de a verifica, de a rectifica și de a-și exprima acordul cu privire la procesul-
verbal al conversației, prin semnarea acestuia.
(6) În cazul în care avertizorul în interes public nu își exprimă consimțământul
pentru transcrierea sau înregistrarea conversației, acesta este îndrumat să raporteze în
scris, pe suport hârtie, persoanei desemnate, sau în format electronic, la o adresă de poștă
electronică dedicată.
(7) Termenul prevăzut la alin. (2) se aplică și în cazul transcrierii prevăzute la alin.
(3) lit. b) și al proceselor-verbale prevăzute la alin. (4) și (5).
Articolul 8
Obligația de a păstra confidențialitatea
(1) Persoana desemnată să soluționeze raportarea are obligația de a nu dezvălui
identitatea avertizorului în interes public și nici informațiile care ar permite identificarea
directă sau indirectă a acestuia, cu excepția situației în care are consimțământul expres al
acestuia.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), identitatea avertizorului în interes public
și orice altă informație prevăzută la alin. (1) pot fi divulgate numai în cazul în care acest
lucru este o obligație impusă de lege, cu respectarea condițiilor și a limitelor prevăzute de
aceasta.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), avertizorul în interes public este informat anterior,
în scris, cu privire la divulgarea identității și a motivelor divulgării datelor confidențiale
în cauză. Obligația nu există în cazul în care informarea ar periclita investigațiile sau
procedurile judiciare.
(4) Informațiile din cuprinsul raportărilor care constituie secrete comerciale nu pot
fi utilizate sau divulgate în alte scopuri decât cele necesare soluționării raportării.
(5) Obligația de a păstra confidențialitatea nu există în cazul în care avertizorul în
interes public a dezvăluit în mod intenționat identitatea sa în contextul unei divulgări
publice.
(6) Obligația de a păstra confidențialitatea se menține și în cazul în care raportarea
ajunge din eroare la o altă persoană din cadrul autorității, instituției publice, oricărei alte
persoane juridice de drept public, precum și din cadrul persoanelor juridice de drept privat
alta decât persoana desemnată. În acest caz, raportarea este înaintată, de îndată, persoanei
desemnate.
Capitolul III Raportarea prin canale interne de raportare
Articolul 9
Obligația de a institui canale interne de raportare
(1) Autoritățile, instituțiile publice, alte persoane juridice de drept public, indiferent
de numărul de angajați, precum și persoanele juridice de drept privat care au cel puțin 50
de angajați au obligația de a identifica sau institui canale interne de raportare și de a stabili
proceduri de raportare internă și pentru efectuarea de acțiuni subsecvente. Terțul
desemnat are obligația de a aplica procedura privind raportarea prevăzută la art. 10 alin.
(1).
(2) Obligația de identificare sau de instituire a canalelor interne de raportare, de
stabilire a procedurilor de raportare internă și de efectuare de acțiuni subsecvente stabilite
de către autoritățile și instituțiile publice se aplică și structurilor fără personalitate juridică
ale acestora, care au cel puțin 50 de angajați.
(3) Unitățile administrativ-teritoriale cu mai puțin de 10.000 de locuitori sau cu mai
puțin de 50 de lucrători se pot grupa și pot utiliza sau partaja resurse în ceea ce privește
primirea raportărilor referitoare la încălcări ale legii și în ceea ce privește acțiunile
subsecvente.
(4) Persoanele juridice de drept privat care au între 50 și 249 de angajați se pot
grupa și pot utiliza sau partaja resurse în ceea ce privește primirea raportărilor referitoare
la încălcări ale legii și în ceea ce privește acțiunile subsecvente.
(5) Prevederile alin. (3) și (4) nu aduc atingere obligației de a păstra
confidențialitatea, de a informa avertizorul în interes public și de a soluționa raportarea.
(6) Persoanele juridice de drept privat care intră în domeniul de aplicare al actelor
normative prevăzute în anexa nr. 3 instituie sau mențin canale interne de raportare și
proceduri pentru raportarea internă și pentru întreprinderea unor acțiuni subsecvente,
indiferent de numărul de angajați.
Articolul 10
Procedura privind raportarea internă
(1) Procedurile de raportare internă și de efectuare de acțiuni subsecvente trebuie
să cuprindă următoarele elemente:
a) conceperea, instituirea și gestionarea modalității de primire a raportărilor astfel
încât să fie protejată confidențialitatea identității avertizorului în interes public și a
oricărei părți terțe menționate în raportare și să se împiedice accesul la raportare al
personalului neautorizat;
b) obligația de a transmite avertizorului în interes public confirmarea primirii
raportării, în termen de cel mult 7 zile calendaristice de la primirea acesteia;
c) desemnarea unei persoane, a unui compartiment sau a unui terț, cu atribuții în
ceea ce privește primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acțiuni subsecvente și
soluționarea raportărilor, care să acționeze cu imparțialitate și care să fie independent în
exercitarea acestor atribuții;
d) efectuarea cu diligență a acțiunilor subsecvente de către persoana desemnată;
e) obligația de informare a avertizorului în interes public cu privire la stadiul
acțiunilor subsecvente, în termen de cel mult 3 luni de la data confirmării de primire sau,
în cazul în care nu i s-a confirmat primirea raportării, de la expirarea termenului de 7 zile
prevăzut la lit. b), precum și, ulterior, ori de câte ori sunt înregistrate evoluții în
desfășurarea acțiunilor subsecvente, cu excepția cazului în care informarea ar putea
periclita desfășurarea acestora;
f) obligația de informare a conducătorilor autorităților, instituțiilor publice, altor
persoane juridice de drept public, precum și persoanelor juridice de drept privat, cu privire
la modalitatea de soluționare a raportării;
 g) obligația de a furniza informații clare și ușor accesibile privind procedurile de
raportare externă către autoritățile competente și, după caz, către instituțiile, organele,
oficiile sau agențiile Uniunii Europene;
h) obligația de informare a avertizorului în interes public cu privire la modalitatea
de soluționare a raportării.
(2) Persoana desemnată, precum și mijloacele de raportare trebuie aduse la
cunoștința fiecărui angajat, prin afișare pe pagina de internet a instituției și prin afișare la
sediu, într-un loc vizibil și accesibil. Angajatorul trebuie să se asigure că, în orice moment,
cel puțin un mijloc de raportare este accesibil.
Articolul 11
Clasarea raportării interne
(1) Raportarea se clasează atunci când:
a) nu conține elementele prevăzute la art. 6, altele decât datele de identificare a
avertizorului în interes public, iar persoana desemnată a solicitat completarea acesteia în
termen de 15 zile, fără ca această obligație să fie îndeplinită;
b) raportarea este transmisă anonim și nu conține suficiente informații referitoare
la încălcări ale legii, care să permită analizarea și soluționarea raportării, iar persoana
desemnată a solicitat completarea acesteia în termen de 15 zile, fără ca această obligație
să fie îndeplinită.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. a), soluția de clasare se comunică
avertizorului în interes public, cu indicarea temeiului legal.
(3) În cazul în care o persoană face mai multe raportări cu același obiect, acestea se
conexează, avertizorul în interes public urmând să primească o singură informare. Dacă
după trimiterea acesteia se primește o nouă raportare cu același obiect, fără a prezenta
informații suplimentare care să justifice o acțiune subsecventă diferită, aceasta se
clasează.
(4) Persoana desemnată în conformitate cu art. 10 alin. (1) lit. c) poate decide
încheierea procedurii dacă după examinarea raportării se constată că este o încălcare în
mod clar minoră și nu necesită acțiuni subsecvente suplimentare, altele decât închiderea
procedurii. Această prevedere nu aduce atingere obligației de a păstra confidențialitatea,
de a informa avertizorul în interes public și nu aduce atingere nici altor obligații sau altor
proceduri aplicabile de remediere a încălcării raportate.
(5) Soluția de clasare se comunică avertizorului în interes public, cu indicarea
temeiului legal.
Capitolul IV Raportarea prin canale externe de raportare
Articolul 12
Autoritățile competente
(1) Canalele externe de raportare sunt reprezentate de autoritățile prevăzute la art.
3 pct. 15.
(2) În situația în care, potrivit legilor speciale, competența de a primi și efectua
acțiuni subsecvente revine autorităților prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. a), raportările primite
de Agenție se redirecționează, de îndată, către acestea, cu păstrarea garanțiilor privind
confidențialitatea și integritatea. Autoritățile prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. a) au obligația
de a redirecționa către Agenție, de îndată, raportarea care este de competența acesteia.
(3) Agenția are obligația de a redirecționa, de îndată, raportarea în vederea
soluționării și către autoritățile prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. c), după caz, atunci când nu
are competența de a examina și de a efectua acțiuni subsecvente. Redirecționarea se
realizează cu păstrarea garanțiilor privind confidențialitatea și integritatea.
(4) Autoritățile prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. c) au obligația de a redirecționa către
Agenție, de îndată, raportarea greșit îndreptată. Agenția va redirecționa raportarea, în
funcție de obiectul acesteia, potrivit alin. (3), urmând ca avertizorul în interes public să
fie înștiințat despre aceasta. Redirecționarea se realizează cu păstrarea garanțiilor privind
confidențialitatea și integritatea.
(5) Autoritățile prevăzute la art. 3 pct. 15 au obligația înștiințării avertizorului în
interes public cu privire la redirecționare, în termen de 3 zile lucrătoare de la aceasta.
Articolul 13
Drepturi și obligații ale autorităților competente
(1) În soluționarea raportării și efectuarea de acțiuni subsecvente, Agenția și
autoritățile prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. c) au următoarele drepturi:
a) de a solicita documentele deținute de autoritățile, instituțiile publice, persoanele
juridice de drept public și persoanele juridice de drept privat, indiferent de forma acestora,
și de a primi copii ale acestora;
b) de a solicita informații de la autoritățile, instituțiile publice, persoanele juridice
de drept public și persoanele juridice de drept privat, de la avertizorul în interes public,
persoana vizată și orice altă persoană care poate oferi informații în vederea
soluționării raportărilor. Solicitarea de informații se poate realiza inclusiv prin
invitarea la sediul autorităților competente.
(2) În soluționarea raportării și efectuarea de acțiuni subsecvente, Agenția și
autoritățile prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. c) au următoarele obligații:
a) primesc, examinează și răspund la raportări, scop în care desemnează persoane
cu aceste atribuții;
b) efectuează acțiuni subsecvente referitoare la încălcări ale legii;
c) asigură confidențialitatea raportării;
d) asigură păstrarea raportărilor o perioadă de 5 ani de la momentul înregistrării
pentru a permite efectuarea de verificări suplimentare;
e) mențin contactul cu avertizorul în interes public, în vederea solicitării de
informații suplimentare și informării, potrivit prevederilor art. 3 pct. 14;
f) informează avertizorul în interes public cu privire la modalitatea de soluționare
a raportării.
(3) Autoritățile prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. a) și c) au obligația de a asigura
instruirea persoanelor desemnate să soluționeze raportările.
(4) Modalitățile efective de aducere la îndeplinire a drepturilor și obligațiilor
prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției și, după caz,
prin acte ale autorităților prevăzute la art. 3 pct. 15.
 Articolul 14
Atribuțiile Agenției
În aplicarea prezentei legi, Agenția îndeplinește următoarele atribuții în legătură cu
raportările privind încălcări ale legii:
a) soluționează raportările care intră în competența sa;
b) înaintează raportarea către autoritatea competentă să o soluționeze, în funcție de
obiectul acesteia;
c) transmite în timp util informațiile conținute în raportare către instituțiile,
organele, oficiile sau agențiile competente ale Uniunii Europene, după caz, în vederea
efectuării de acțiuni subsecvente, potrivit legii;
d) organizează periodic activități de informare publică cu privire la procedura de
raportare a încălcărilor legii și la măsurile de protecție;
e) asigură consilierea, la cerere, angajatorilor în elaborarea și, după caz, revizuirea
procedurilor prevăzute la art. 9 alin. (1);
f) asigură instruirea persoanelor desemnate să soluționeze raportări;
g) oferă consiliere confidențială, la cerere, persoanelor care intenționează să
efectueze o raportare cu privire la procedura de raportare, de examinare și de soluționare
a raportării;
h) formulează propuneri de modificare și completare a legislației în materie;
i) cooperează cu instituții și organizații similare din Uniunea Europeană și din alte
țări și cu organizații neguvernamentale.
Articolul 15
Obligația de informare
(1) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege, Agenția are obligația de
a publica pe pagina de internet a instituției, într-o secțiune separată, ușor de identificat și
de accesat, cel puțin următoarele informații:
a) condițiile pentru a beneficia de protecție în temeiul prezentei legi;
b) informațiile de contact pentru efectuarea raportării: adresa poștală și electronică
pentru efectuarea raportării, numerele de telefon, mențiunea privind înregistrarea
conversațiilor telefonice;
c) procedura aplicabilă raportării privind încălcarea legii, inclusiv modul în care
Agenția poate solicita avertizorului în interes public să clarifice informațiile raportate sau
să furnizeze informații suplimentare, termenul pentru a informa avertizorul în interes
public, precum și tipul și conținutul informării;
d) obligația de păstrare a confidențialității cu privire la identitatea avertizorului în
interes public;
e) obligația de a asigura informarea avertizorilor în interes public cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit dispozițiilor din Regulamentul (UE)
2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind
libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general
privind protecția datelor) și din Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice
referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în
scopul prevenirii, descoperii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau
al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera
circulație a acestor date și dispozițiilor din Regulamentul (UE) 2018/1.725 al
Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către
instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date
și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1.247/2002/CE;
f) natura acțiunilor subsecvente care pot fi întreprinse în vederea soluționării
raportărilor;
g) măsurile reparatorii și modalitățile de asigurare a protecției împotriva
represaliilor;
h) informații privind datele de contact și intervalul de timp în care persoanele
desemnate din cadrul Agenției asigură consilierea persoanelor care intenționează să
efectueze o raportare;
i) un model de declarație cuprinzând condițiile în care avertizorul în interes public
este protejat de răspunderea pentru încălcarea confidențialității.
(2) Agenția publică anual, pe pagina de internet a instituției, statistici privind
numărul de raportări primite, numărul de examinări și acțiuni subsecvente inițiate și
informările transmise, precum și, în cazul în care sunt confirmate, prejudiciul financiar
estimat și sumele recuperate în urma raportărilor.
(3) Obligațiile prevăzute la alin. (1) revin și autorităților prevăzute la art. 3 pct. 15
lit. a) și c).
Articolul 16
Persoane responsabile
(1) În vederea soluționării raportărilor se înființează în cadrul Agenției o structură
specializată distinctă, organizată potrivit regulamentului de organizare și funcționare al
instituției.
(2) Agenția, prin ordin al președintelui, desemnează inspectori de integritate cu
atribuții de gestionare a raportărilor referitoare la încălcări ale legii, denumiți în
continuare persoane responsabile.
Articolul 17
Procedura raportării externe
(1) După primirea raportării, Agenția, prin structura de specialitate, are obligația
înregistrării, confirmând primirea, de îndată, dar nu mai târziu de 7 zile calendaristice de
la data primirii, cu excepția cazului în care avertizorul în interes public a solicitat în mod
expres altfel sau atunci când Agenția consideră, în mod rezonabil, că o confirmare a
primirii raportării ar periclita protecția identității avertizorului în interes public.
(2) După înregistrarea raportării, persoana desemnată efectuează o primă
examinare a acesteia, în ceea ce privește îndeplinirea prevederilor art. 2, art. 5 alin. (3) și
art. 6.
(3) Prevederile art. 10 și 11 se aplică, în mod corespunzător, și procedurii raportării
externe.
(4) Dacă pe baza informațiilor conținute în raportare există indicii privind existența
unei încălcări a legii, persoana desemnată procedează la examinarea propriu-zisă.
(5) Agenția are competența de a solicita, colecta și prelucra date și informații cu
privire la raportarea înregistrată. De asemenea, Agenția are dreptul să solicite motivat,
autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și
persoanelor juridice de drept privat documentele și informațiile necesare soluționării
raportării, cu obligația păstrării confidențialității. Acestea sunt obligate să răspundă
solicitării Agenției în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
(6) Agenția este obligată să informeze avertizorul în interes public, potrivit
prevederilor art. 3 pct. 14, într-un termen rezonabil, care să nu depășească 3 luni sau, în
cazuri justificate, 6 luni de la primirea raportării, precum și ori de câte ori sunt înregistrate
evoluții în desfășurarea acțiunilor subsecvente, cu excepția cazului în care informarea ar
putea periclita desfășurarea acestora.
(7) După finalizarea examinării, persoana desemnată întocmește un raport care
cuprinde următoarele elemente: prezentarea situației care a făcut obiectul raportării,
inclusiv descrierea informațiilor aduse la cunoștința Agenției prin raportarea înregistrată
și, după caz, prin comunicarea către autoritățile, instituțiile publice, alte persoane juridice
de drept public vizate, precum și către persoanele juridice de drept privat, de concluzii și
recomandări care pot cuprinde referiri la eventuale măsuri de protecție.
(8) Modalitatea de soluționare se comunică în termen de 5 zile de la finalizarea
examinării către avertizorul în interes public și persoana vizată.
(9) Prevederile alin. (2)-(8), art. 8 alin. (6) și art. 14 lit. f) se aplică, în mod
corespunzător, tuturor autorităților competente prevăzute la art. 3 pct. 15.
(10) Raportările care privesc președintele și vicepreședintele Agenției, precum și
personalul acesteia, se examinează și se soluționează în cadrul Consiliului Național de
Integritate.
Articolul 18
Revizuirea procedurilor
(1) Autoritatea competentă să primească raportări are obligația de a analiza și, după
caz, de a-și revizui procedura de primire a raportărilor și de efectuare a acțiunilor
subsecvente, la intervale regulate, dar cel puțin o dată la 3 ani.
(2) La revizuirea acestor proceduri, autoritatea competentă ține cont de experiența
sa și de cea a altor autorități competente și își adaptează procedurile în consecință.
Capitolul V Divulgări publice
Articolul 19
Divulgarea publică
(1) Avertizorul în interes public care divulgă public informații privind încălcarea
legii beneficiază de protecție în cazul în care este îndeplinită una dintre următoarele
condiții:
a) a raportat mai întâi intern și extern sau direct extern, potrivit cap. III și IV, însă
consideră că nu au fost dispuse măsuri corespunzătoare în termenul prevăzut la art. 17
alin. (6);
b) are motive întemeiate să considere că:
1. încălcarea poate constitui un pericol iminent sau evident pentru interesul public
sau riscul unui prejudiciu care nu mai poate fi remediat; sau
2. în cazul raportării externe există un risc de represalii sau o probabilitate redusă
ca încălcarea să fie remediată în mod eficace având în vedere circumstanțele specifice ale
raportării.
(2) Sesizarea privind încălcarea legii prin divulgare publică se poate adresa presei,
organizațiilor profesionale, sindicale sau patronale, organizațiilor neguvernamentale,
comisiilor parlamentare sau prin punerea la dispoziție în orice mod în spațiul public a
informațiilor referitoare la încălcări ale legii.
Capitolul VI Măsuri de protecție, măsuri de sprijin și măsuri reparatorii
Articolul 20
Condiții
(1) Pentru a beneficia de măsurile de protecție, avertizorul în interes public trebuie
să întrunească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie una dintre persoanele care efectuează raportări potrivit prevederilor art. 2
alin. (1) și care a obținut informații referitoare la încălcări ale legii într-un context
profesional;
b) să fi avut motive întemeiate să creadă că informațiile referitoare la încălcările
raportate erau adevărate la momentul raportării;
c) să fi efectuat o raportare internă, o raportare externă sau o divulgare publică.
(2) Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, avertizorul în interes public trebuie
să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1), precum și condiția ca
represaliile să fie consecința raportării efectuate.
(3) Măsurile prevăzute de prezentul capitol se aplică și:
a) facilitatorilor;
b) persoanelor terțe care au legături cu avertizorul în interes public și care ar putea
să sufere represalii într-un context profesional, cum ar fi colegi sau rude ale acestuia;
c) persoanelor juridice deținute de către avertizorul în interes public sau pentru care
avertizorul în interes public lucrează sau cu care are alte tipuri de legături într-un context
profesional;
d) avertizorului în interes public care, în mod anonim, a raportat sau a divulgat
public informații referitoare la încălcări, dar este ulterior identificat și suferă represalii;
e) avertizorului în interes public care efectuează raportări către instituțiile,
organele, oficiile sau agențiile competente ale Uniunii Europene.
Articolul 21
Exonerarea de răspundere
(1) În vederea protejării împotriva represaliilor, persoanele prevăzute la art. 2 și art.
20 alin. (3) beneficiază de măsurile prevăzute la alin. (2)-(7).
(2) Avertizorul în interes public care efectuează o raportare sau divulgare publică a
unor informații privind încălcări ale legii nu încalcă dispozițiile legale sau clauzele
contractuale privind divulgarea de informații și nu răspunde pentru raportarea sau
divulgarea publică a unor astfel de informații, cu condiția să fi efectuat o raportare sau
divulgare publică în condițiile prezentei legi și să fi avut motive întemeiate să creadă că
raportarea sau divulgarea a fost necesară pentru dezvăluirea unei încălcări a legii.
Dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) rămân aplicabile.
(3) Avertizorul în interes public care dobândește sau accesează date și informații
de care are cunoștință în virtutea atribuțiilor de serviciu sau a raporturilor de muncă nu
răspunde dacă accesarea sau dobândirea are ca scop raportarea sau dezvăluirea publică a
unei încălcări a legii, iar raportarea sau divulgarea publică s-a efectuat în condițiile
prezentei legi.
(4) Răspunderea avertizorilor în interes public pentru acte sau omisiuni care nu au
legătură cu raportarea sau divulgarea publică sau care nu sunt necesare pentru dezvăluirea
unei încălcări a legii este supusă dispozițiilor de drept comun.
(5) În cadrul procedurilor judiciare care vizează încălcări precum încălcarea
dreptului la imagine, încălcarea drepturilor de autor, încălcarea secretului profesional,
încălcarea normelor de protecție a datelor, divulgarea secretelor comerciale sau acțiunile
în despăgubire, nu se poate angaja răspunderea persoanelor prevăzute la art. 2 și art. 20
alin. (3) ca urmare a raportărilor sau a divulgărilor publice efectuate în condițiile prezentei
legi. Persoanele prevăzute la art. 2 și art. 20 alin. (3) au dreptul să invoce respectiva
raportare sau divulgare publică pentru a urmări închiderea cauzei, cu condiția să fi avut
motive întemeiate să considere că raportarea sau divulgarea publică a fost necesară pentru
dezvăluirea unei încălcări a legii, în temeiul prezentei legi.
(6) În cazul în care o persoană raportează sau divulgă public informații referitoare
la încălcări ale legii în condițiile prezentei legi și aceste informații includ secrete
comerciale, o astfel de raportare sau divulgare publică este considerată legală în condițiile
art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2019 privind protecția know-
how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale
împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative.
(7) Persoanele prevăzute la art. 2 și art. 20 alin. (3) care au efectuat o raportare sau
divulgare publică în condițiile prezentei legi au dreptul la repararea integrală a
prejudiciului suferit ca urmare a raportării sau divulgării publice.
Articolul 22
Interdicția represaliilor
(1) Este interzisă orice formă de represalii împotriva avertizorilor în interes public,
amenințări cu represalii sau tentative de represalii, în special cele care privesc:
a) orice suspendare a contractului individual de muncă ori a raportului de serviciu;
b) concedierea sau eliberarea din funcția publică;
c) modificarea contractului de muncă sau a raportului de serviciu;
d) reducerea salariului și schimbarea programului de lucru;
e) retrogradarea sau împiedicarea promovării în muncă sau în funcția publică și a
dezvoltării profesionale, inclusiv prin evaluări negative ale performanței profesionale
individuale, inclusiv a funcționarilor publici, sau prin recomandări negative pentru
activitatea profesională desfășurată;
f) aplicarea oricărei alte sancțiuni disciplinare;
g) constrângerea, intimidarea, hărțuirea;
h) discriminarea, crearea unui alt dezavantaj sau supunerea la un tratament
inechitabil;
i) refuzul de a transforma un contract de muncă pe o perioadă determinată într-un
contract de muncă pe durată nedeterminată, în cazul în care lucrătorul a avut așteptări
legitime că i s-ar oferi un post permanent;
j) refuzul de a reînnoi un contract de muncă pe o perioadă determinată sau încetarea
anticipată a unui astfel de contract;
k) cauzarea de prejudicii, inclusiv la adresa reputației persoanei în cauză, în special
pe platformele de comunicare socială, sau pierderi financiare, inclusiv sub forma pierderii
oportunităților de afaceri și a pierderii de venituri;
l) includerea pe o listă sau într-o bază de date negativă, pe baza unui acord sectorial
sau la nivel de industrie, formal sau informal, care poate presupune că persoana în cauză
nu își va găsi, în viitor, un loc de muncă în respectivul sector sau în respectiva industrie;
m) rezilierea unilaterală extrajudiciară a unui contract pentru bunuri sau servicii,
fără a fi îndeplinite condițiile în acest sens;
n) anularea unei licențe sau a unui permis;
o) solicitarea de efectuare a unei evaluări psihiatrice sau medicale.
(2) La cererea avertizorului în interes public cercetat disciplinar, în termen de
maximum un an de la data raportării, baroul din circumscripția locului de desfășurare a
activității avertizorului în interes public asigură asistența judiciară gratuită pe parcursul
procedurii disciplinare.
Articolul 23
Contestarea măsurilor luate ca represalii
(1) Avertizorul în interes public poate contesta măsurile prevăzute la art. 22 printr-
o cerere adresată instanței competente, în funcție de natura litigiului, în a cărei
circumscripție teritorială acesta își are domiciliul.
(2) În litigiile prevăzute la alin. (1) sarcina de a dovedi că măsura contestată este
justificată de alte motive decât cele care au legătură cu raportarea sau divulgarea publică
revine, după caz, fie angajatorului, fie entității cu privire la care se face contestarea privind
represaliile.
(3) Instanța poate dispune, pe calea ordonanței președințiale, chiar dacă nu există
judecată asupra fondului, suspendarea măsurilor prevăzute la art. 22.
(4) La cererea avertizorului în interes public care dorește să conteste măsurile
prevăzute la art. 22, baroul din circumscripția locului de desfășurare a activității
avertizorului în interes public asigură asistența judiciară gratuită.
(5) Dacă instanța constată că măsura a fost dispusă ca represalii în considerarea
raportării sau a divulgării publice, aceasta poate dispune, după caz, desființarea măsurii,
repunerea părților în situația anterioară, repararea prejudiciului, încetarea măsurii și
interzicerea ei pe viitor, precum și orice alte măsuri pentru încetarea formelor de
represalii.
(6) Odată cu luarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la alin. (5), instanța va
dispune, în toate cazurile, și obligarea autorității, instituției publice sau persoanei juridice
de drept public sau persoanei juridice de drept privat la publicarea într-un cotidian local
sau național, pe cheltuiala sa, a unui extras din hotărârea prin care a fost constatată
dispunerea în mod nelegal a uneia dintre măsurile prevăzute la art. 22. Extrasul se publică
și pe pagina de internet existentă a autorității, instituției publice, persoanei juridice de
drept public sau persoanei juridice de drept privat, precum și pe pagina de internet a
Agenției, cu respectarea legislației privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal.
(7) Dacă instanța constată că împotriva aceluiași avertizor în interes public au fost
dispuse, de cel puțin două ori, represalii în considerarea aceleiași raportări sau divulgări
publice, aceasta poate dispune, după caz, oricare dintre măsurile prevăzute la alin. (5),
precum și aplicarea unei amenzi civile în cuantum de până la 40.000 de lei.
(8) Dispozițiile prevăzute la alin. (1)-(7) se aplică și celorlalte persoane prevăzute
la art. 20 alin. (3).
Articolul 24
Consilierea, informarea și asistența
(1) Agenția asigură consilierea și informarea în legătură cu măsurile de protecție,
cu drepturile, procedurile și măsurile reparatorii aplicabile.
(2) Agenția oferă avertizorilor în interes public asistență în legătură cu protecția
acestora împotriva represaliilor în fața oricărei autorități.
Articolul 25
Protecția identității persoanei vizate și a terțelor persoane
(1) Normele privind protecția identității aplicabile avertizorilor în interes public,
prevăzute la art. 8 alin. (1), art. 13 alin. (2) lit. c) și art. 31, se aplică și persoanei vizate,
precum și persoanelor terțe la care se face referire în raportare.
(2) Identitatea persoanei vizate este protejată cât timp sunt în desfășurare acțiunile
subsecvente raportării sau divulgării publice, cu excepția cazului în care, ca urmare a
soluționării raportării sau divulgării, se constată că persoana vizată nu este vinovată de
încălcările legii ce au făcut obiectul raportării sau divulgării.
(3) Persoanele vizate au dreptul la apărare, inclusiv dreptul de a fi ascultate și
dreptul de acces la propriul dosar.
Articolul 26
Condiții privind cercetarea disciplinară
(1) La solicitarea avertizorului în interes public cercetat disciplinar ca urmare a
raportării interne, externe sau divulgării publice, comisiile de disciplină sau alte
organisme similare din cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de
drept public sau persoanelor juridice de drept privat au obligația de a invita presa și un
reprezentant al sindicatului sau al asociației profesionale sau un reprezentant al
salariaților, după caz.
 (2) Anunțul se face prin comunicat pe pagina de internet a autorității, instituției
publice, persoanei juridice de drept public sau persoanei juridice de drept privat cu cel
puțin 3 zile lucrătoare înaintea ședinței, sub sancțiunea nulității raportului și a sancțiunii
disciplinare aplicate.
Articolul 27
Interzicerea renunțării la drepturi și la măsuri reparatorii
(1) Drepturile și măsurile prevăzute de prezenta lege nu pot face obiectul unei
renunțări sau limitări prin contract, formă sau condiții de încadrare în muncă, inclusiv un
acord de arbitraj prealabil unui litigiu.
(2) Orice tranzacție prin care se urmărește limitarea sau renunțarea la drepturile și
măsurile prevăzute de prezenta lege este nulă de drept.
Capitolul VII Sancțiuni
Articolul 28
Răspunderea
(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă,
disciplinară, contravențională sau penală.
(2) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de
condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni și se sancționează după
cum urmează:
a) împiedicarea, prin orice mijloace, a raportării de către persoana desemnată să
primească și să înregistreze raportările sau de către persoana care face parte din
compartimentul desemnat în acest sens din cadrul persoanelor juridice prevăzute la art. 1
alin. (1), cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei;
b) refuzul nejustificat al autorităților, instituțiilor publice, persoanelor juridice de
drept public, precum și persoanelor juridice de drept privat de a răspunde solicitărilor
Agenției și autorităților prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. c) în exercitarea atribuțiilor care le
revin potrivit prevederilor art. 17 alin. (5), cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei;
c) nerespectarea de către persoanele juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) a obligației
de a institui canalele interne de raportare prevăzute la art. 9 alin. (1), cu amendă de la
3.000 lei la 30.000 lei;
d) nerespectarea de către persoanele juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) a
obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), cu amendă de la 4.000 lei la 40.000 lei;
e) încălcarea de către persoanele fizice a obligației de a menține confidențialitatea
privind identitatea avertizorilor în interes public, a persoanei vizate sau a terțelor
persoane, astfel cum este prevăzută la art. 8 și la art. 25, cu amendă de la 4.000 lei la
40.000 lei.
Articolul 29
Raportarea nereală
Raportarea de informații privind încălcări ale legii, cunoscând că acestea sunt
nereale, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 30.000 lei,
dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii,
infracțiune.
 Articolul 30
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor
(1) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la art. 28 și 29 se fac de
către personalul din cadrul structurii de specialitate a Agenției, prevăzută la art. 16.
(2) Prin derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 182/2002, cu modificările și completările ulterioare, amenzile aplicate
persoanelor fizice se fac venit integral la bugetul de stat.
(3) În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, contravențiilor prevăzute la
art. 28 și 29 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 182/2002, cu modificările și completările
ulterioare.
Capitolul VIII Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 31
Prelucrarea datelor cu caracter personal
(1) Toate prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei
legi, inclusiv schimbul sau transmiterea datelor cu caracter personal de către autoritățile
competente, se desfășoară potrivit dispozițiilor din Regulamentul (UE) 2016/679 și din
Legea nr. 363/2018, precum și dispozițiilor din Regulamentul (UE) 2018/1.725.
(2) Datele cu caracter personal care nu sunt necesare pentru soluționarea unei
anumite raportări nu se colectează sau, dacă sunt colectate în mod accidental, se șterg.
Articolul 32
Aplicarea legii în timp
Avertizările formulate și nesoluționate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi
rămân supuse dispozițiilor legale în vigoare la data formulării.
Articolul 33
Elaborarea și revizuirea procedurilor interne
În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile și
instituțiile publice cu atribuții în implementarea prezentei legi au obligația elaborării sau,
după caz, a revizuirii, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, a procedurilor interne
aplicabile. În același termen, președintele Agenției aprobă ordinul prevăzut la art. 13 alin.
(4) din prezenta lege.
Articolul 34
Înființarea structurii specializate în cadrul Agenției
(1) Structura prevăzută la art. 16 se înființează în termen de 45 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, prin modificarea regulamentului de organizare și
funcționare al Agenției Naționale de Integritate.
(2) În termenul prevăzut de alin. (1) se stabilește și numărul de posturi care vor fi
ocupate de inspectori de integritate cu atribuții de gestionare a raportărilor referitoare la
încălcări ale legii.
Articolul 35
Raportarea către Comisia Europeană
 (1) Agenția furnizează Comisiei Europene, anual, datele statistice disponibile,
solicitate potrivit art. 27 alin. (2) din Directiva (UE) 2019/1.937 a Parlamentului European
și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează
încălcări ale dreptului Uniunii.
(2) Autoritățile competente prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. a) și c) transmit anual
Agenției date statistice privind raportările. Modalitățile efective de aducere la îndeplinire
a acestei obligații, precum și indicatorii de raportare se stabilesc prin ordin al președintelui
Agenției.
Articolul 36
Intrarea în vigoare
Obligația de a identifica sau institui canale interne de raportare potrivit cap. III -
Raportarea prin canale interne de raportare, în ceea ce privește persoanele juridice de
drept privat care au între 50 și 249 de angajați, intră în vigoare la data de 17 decembrie
2023.
Articolul 37
Abrogarea dispozițiilor legale anterioare
La data intrării în vigoare a legii se abrogă Legea nr. 571/2004 privind protecția
personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează
încălcări ale legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1214 din 17
decembrie 2004.
Articolul 38
Anexe
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.
Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2019/1.937 a Parlamentului European și a
Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări
ale dreptului Uniunii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 305
din 26 noiembrie 2019.