Universitatea de Științe Agronomice și Medicină

Veterinară din București

SPECII DE PEȘTI

Nume: Radu Alexandra

Grupa:4203
CEPA Anul 2 Profesor dr.: Marmandiu Andrei
Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El
respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești.
Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ichtiologie. Peștii sunt cei mai
puțin dezvoltați dintre craniate.
 Corpul este fusiform, are forma hidrodinamică, dar poate fi turtit dorsoventral. Este alcătuit din 3 părți:
cap, trunchi și coadă. Peștii au 2 tipuri de înotatoare: Perechi (pectorală și abdominală) și neperechi
(dorsală, codală și anală). Cele perechi au o structură stabilă, fiind formate din piesele osoase ale centurii
scapulare și pelviene. Ele ajută peștii să se scufunde în apă, să facă rotații, să mențină corpul într-o poziție
normală. Cele neperechi sunt pliuri ale pielii, susținuți de raze osoase externe. Înotătoarea codală participă
la propulsarea înainte a peștelui, înotătoarele anale și dorsale participă la menținerea echilibrului în timpul
înotului. Pielea este acoperită cu un mucus secretat de celulele glandulare tegumentare. Corpul este
acoperit cu solzi protectori sau plăci osoase de origine dermică. Colorația este determinată de cromatofori,
celule care se află sub piele și conțin granule pigmentare.
 IMPORTANȚA PISCICULTURII ȘI A PEȘTELUI
• Peștele este un aliment cu un conținut ridicat în proteină ușor digerabilă
• Este o sursă de materii prime pentru alte ramuri econmice
• Peștele este una dintre cele mai eficiente specii, datorită prețului de cost
redus și al consumului redus de energie
• Un kg carne de pește, sub raportul bogăției în proteină este echivalent cu
:1,7 kg carne de porc; 6 l lapte de vacă, 32 bucăți ouă; 9,5 kg cartofi
• Este unul din cele mai bogate alimente în vitamina A, iod, flor, săruri
minerale
• Un kg de pește oferă 70- 73 g proteină
• Anând sângele rece, peștele are un consum redus de energie
• Carnea și uleiul din ficatul unor specii de pești combate unele boli digestive
și cardiace
 Sturionii

• Sunt specii de peşti anadrome, răspândite pe toată emisfera nordică. Mare parte
a vieţii o petrec în mare, numai pentru reproducere migrează în râuri.. Unele
specii au trecut, în mod secundar, în totalitate la viața în ape dulci, dar şi aceste
specii sunt migratoare.
• Sunt peştii cei mai puţin dezvoltaţi din apele noastre. Aparţin în subclasa peştilor
cu schelet parţial cartilaginos (GANOIDEI).
Morunul( Huso huso)
• Specia este raspandita in Marea Neagra, Marea Azov, Marea Caspica, Marea Adriatica.
In tot arealul de distributie se cunosc numai forme migratoare, diadrome. In prezent,
morunul urca pe Dunare pana la Portile de Fier (Km 863). In trecut, migra pe Dunare
pentru reproducere pana la Komarno (DKm 1.768 – 1.810). De aseamenea intra in Tisa
si afluenti (Cris si Mures). Morunul atinge o lungime de 6 m si o greutate de peste 1.000
kg. Cel mai mare exemplar raportat din Dunare avea o greutate de 882 kg.
• Descriere: Morunul atinge o lungime de 6 m si o greutate de peste 1.000 kg. Cel mai
mare exemplar raportat din Dunare avea o greutate de 882 kg.
• Gura este transversala, semilunara, foarte larga (deschiderea ei ajunge pana la marginile
capului). Spre deosebire de alte specii de sturioni gura deschisa este indreptat spre in
fata. Buza superioara este contiua pe cand cea inferioara are o intrerupere larga.
Membranele branhiale, concrescute intre ele si neatasate de istm, formeaza un pliu
liber. Are doua perechi de mustati lungi, turtite lateral, cu capetele franjurate.
• La exemplarele batrane, scuturile sunt ingropate in piele. Pedunculul caudal nu este
turtit lateral.
• Hibrizi: In apele Romaniei, morunul da hibrizi naturali cu cega, viza, nisetrul. Hibrizii se
caracterizeaza printr-o gura mai larga si un numar relativ mai mare de scuturi laterale.
Comparativ cu speciile parentale, hibrizii au o tendinta de a ramane un timp mai
indelungat in fluviu. Hibridul artificial H. huso x A. ruthenus (bester) se creste in scop
comercial.
• Biologie: In mare, morunii stau in special in zona pelagica. In Marea Neagra, morunii pot cobora pana la 180 m.
Distributia pe verticala este in functie de prezenta hranei.
• S-au descris doua forme biologice de morun: forma de primavara si forma de toamna. Migratia de primavara
incepe din ianuarie (imediat dupa dezghet, la 4 - 50 C) si dureaza pana in mai -iunie cu o intensitate maxima in
martie – aprilie. Migratia de toamna incepe in august si inregistreaza o intensitate maxima in octombrie-
noiembrie. Capturile maxime in Dunare se inregistreaza in lunile mai, septembrie, octombrie si noiembrie (Staras
et al., 2000).
• Hrana: Hrana variaza in functie de sezon. Morunul este un peste pradator. In Dunare, morunul se hraneste cu
peste: crap (Cyprinus carpio), avat (Aspius aspius), babusca (Rutilus rutilus), platica (Abramis brama), cega
(Acipenser ruthenus). In stomac s-au gasit si pasari de apa.
• In Marea Neagra, in zona costiera se hraneste cu guvizi, hamsie, creveti, crabi. In timpul iernii consuma barbuni
(Mullus barbatus ponticus), bacaliar (Merlangius merlangus), calcan (Platichthys flesus luscus), guvizi, crustacei,
moluste (Modiola).
• Longevitate: morunul este un peste longeviv. Adultii pot avea intre 30 si 60 de ani dar exemplarele mai batrane
pot depasi 100 de ani.
• Maturitate: masculii ating maturitatea sexuala la 12 – 14 ani iar femelele la 14 – 16 ani.
• Fecunditatea: depinde de marimea femelei. Fecunditatea absoluta variaza intre 500.000 and 5.00.000.000 icre,
fecunditatea medie relativa este de 6000 icre / hg corp.
• Perioada de reproducere. Perioada de reproducere este din martie pana in mai, cu o intensitate maxima in luna
aprilie. Temperatura optima este cuprinsa intre 9 si 170 C. Unii autori considera ca in Dunare morunii se reproduc
si in octombrie-noiembrie dar aceasta informatie necesita confirmare.
• Locurile de reproducere. Dintre toti sturionii, morunul intreprinde cea mai lunga migratie in amonte. Prin urmare
indiguirile si barajele au avut un impact puternic asupra reproducerii naturale la aceasta specie. Locurile de
reproducere sunt situate la adancimi de 4 – 20 m in zone cu fund pietros sau chiar stancos (sunt faimoase
istoricele zone de reproducere din zona defileului stancos "Portile de Fier").
Nisetru(Acipenser gueldenstaedtii)
• Specie este raspandita In Marea Neagra, Marea Azov, Marea Caspica si afluentii acestora. In afara de
forma migratoare se cunoaste si o forma de nisetru de apa dulce, care nu migreaza in mare – in Volga,
Ural si in Dunare. In Dunare urca pana la Bratislava, mai rar pana la Viena (DKm 1.925) si Regensburg
(DKm 2.381). De asemenea, in trecut nisetrul era semnalat si in Tisa si afluentii Tisei - Cris si Mures.
Ocazional intra si in afluentii Dunarii Inferioare: Olt, Jiu, Prut si Siret.

• Descriere: Lungimea maxima raportata la un exemplar din Marea Neagra a fost de 2,36 m si 115 kg.
• Nisetrul se deosebeste de pastruga prin botul sau mult mai scurt, rotunjit si lat; de viza se deosebeste
prin buza inferioara divizata iar de cega prin numarul mai mici de scuturi laterale (sub 50) si prin
mustatile nefranjurate (Vlasenko et al., 1989).
• Linia de insertie a mustatilor este mai aproape de bot decat de gura. Gura este inferioara si relativ mica.
Buza superioara este despicata la mijloc, buza inferioara este intrerupta.
• Coloratia variaza de la cenusiu-negru la verde murdar sau verde inchis. Pe burta are o coloratie alb –
murdar.
• In functie de modelul de migratie, se presupune ca nisetrul de Dunare prezinta trei forme biologice
intraspecifice: de primavara, de toamna precum si o forma sedentara care nu migreaza in mare. Aceasta
ipoteza necesita confirmare.
• Nisetrul prezinta o mare variabilitate morfologica (Antipa, 1909): "Nici un nisetru nu seamana intocmai
unul cu celalalt". Astfel, Antipa a descris trei morfe de rostru (typica, longirostris si acutirostris) si doua
varietati de "integument" (golis si scobar). Alti autori considera ca aceste varietati sunt de fapt hibrizi
(Banarescu, 1964: Ene si Suciu – articol in lucru).
• Hibrizi: Nisetrul da hibrizi naturali cu cega (Acipenser ruthenus), pastruga
(Acipenser. stellatus), viza (Acipenser nudiventris), morunul (Huso huso) si sipul
(Acipenser sturio).
• A. gueldenstaedti x Acipenser ruthenus: Hibrizii cu cega au botul alungit, un
numar mare de scuturi laterale, mustatile prezinta franjuri mici ca niste
excrescente si sunt apropiate de gura. Buza inferioara este divizata. Hibrizii au o
tendinta de a ramane in fluviu.
• A. gueldenstaedti x Acipenser stellatus: Hibridul este asemanator cu nisetrul de
care se distinge prin botul mai lung.. Mustatile sunt situate aproximativ la
jumatatea distantei dintre varful botului si gura.
• A. gueldenstaedti x Acipenser nudiventris: Forma corpului este asemanatoare cu a
nisetrului dar buza superioara nu este crestata. Pielea este neteda, fara scutele.
• A. gueldenstaedti x Huso huso: La hibrizii dintre nisetru si morun, membranele
branhiale sunt atasate de istmul branhial. Se deosebesc de nisetru prin gura
foarte larga.
• Biologie: In mare, nisetrul sta la adancimi mai mici si se hraneste cu nevertebrate (in special moluste) si
pesti bentonici de talie mica (in special guvizi). In functie de sezon, nisetrii stau la adancimi cuprinse
intre 2 si 100 m. In fluvii, traiesc la adancimi de 2 – 30 m. Manea (1980) indica existenta a doua
perioade de migratiein Dunare: prima de la sfarsitul lunii februarie pana la sfarsitul lui mai si a doua
perioada din august pana in octombrie. Capturile maxime se inregistreaza in septembrie si octombrie
(Staras et al., 1999). Acesti pesti nu se reproduc in toamna anului respectiv ci in primavara urmatoare.
• Hrana: Dupa Manea (1980), in Marea Neagra nisetrii consuma moluste (Corbulomya, Nassa, Cardium,
alte moluste), crustacee (crevete, crabi) si pesti (hamsie, sprot, cambula, guvizi). In Dunare, consuma
larve de insecte (in special efemeroptere), pesti (Alburnus alburnus). Un studiu recent (Ene et al., 1996
si date nepublicate) indica prezenta polichetilor si crustaceilor (inclusiv Ampelisca diadema) in tubul
digestiv al puilor de nisetru din zona costiera romaneasca a Marii Negre (Buival si Ciotica).
• Longevitatea: Dupa Carausu (1952), varsta maxima este de 46 ani.
• Maturitate: masculii ating maturitatea sexula la 8 – 12 ani, femelele la 13 – 15 ani. Dupa Kukuradze et
al. (1975), femelele de nisetru din Dunare se reproduc odata la 5 – 6 ani.
• Fecunditate: Dupa Manea (1980), fecunditatea absoluta este de 44.400 – 420. 000 icre la exemplare cu
varste intre 9 si 20 ani.
• Perioda de reproducere: Dupa Antipa (1909) sezonul reproductiv dureaza de la sfarsitul lui aprilie pana
la mijlocul lunii iunie.
• Locurile de reproducere: Nisetrul se reproduce in fluvii, pe substrat stancos, cu pietris sau nisip la
adancime de 4 – 25 m (Vlasenko et al., 1989).
Păstruga(Acipenser stellatus)
• Păstruga este raspandita in Marea Caspica, Marea de Azov, Marea Neagra, Marea Egee si in afluentii acestora.
Este o specie migratoare. Din Marea Neagra, pastruga migreaza in Dunare. In trecut, pastruga migra pentru
reproducere si in afluentii Dunarii: Prut, Siret, Olt, Jiu. De asemenea urca in Tisa si afluentul acesteia, Cris.
• Descriere: Pastruga atinge o lungime maxima de 210 cm si o greutate de maximum 68 kg. In Dunare se pescuiesc
de obicei exemplare de 120 – 140 cm si o greutate de 6 – 8 kg. Botul este alungit, ingust si turtit dorso-ventral cu o
lungimea de 59 – 65% din lc – este un caracter distinctiv, prin care specia poate fi usor delimitata de celelate specii
ale genului Acipenser (Shubina et al. 1989). Pielea este acoperita de scutele pectinate si stelate. Mustatile sunt
scurte si nefranjurate. Buza inferioara este intrerupta la mijloc.
• Corpul este alungit si fusiform. Gura este transversala, de marime medie.
• Pe spate, corpul este cafeniu-inchis sau cenusiu. Abdomenul este alb, scuturile ventrale au o coloratie alb-murdar.
Exemplarele din mare pot avea o culoare mai inchisa decat cele din fluviu.
• In functie de perioada de migratie, este posibil ca in Dunare sa existe doua forme de pastruga: forma de primavara
si forma de iarna.
• Hibrizi: Pastruga se incruciseaza cu morunul (Huso huso), viza (Acipenser nudiventris), cega (Acipenserruthenus), si
nisetrul (Acipenser gueldenstaedti).
• Huso huso x Acipenser stellatus
• Botul este intermediar intre speciile parentale. Gura este semilunara iar mustatile cilindrice. Pe tegument sunt
prezente scutele mici stelate.
• Acipenser nudiventris x Acipenser stellatus
• Acest hibrid se deosebeste de pastruga prin botul mai scurt. Tegumentul nu este acoperit de scutele ci cu granule.
• Acipenser gueldenstaedti x A. stellatus
• Aspectul exterior este similar cu al nisetrului dar botul este mai lung. Se deosebeste de pastruga prin gura mai
larga si botul mai putin alungit.
• Biologie: Pastruga este o specie bentonica tipica a apelor costiere din mare si a cursurilor inferioare ale
fluviilor dar spre deosebire de celelalte specii de sturioni, poate fi gasita si in straturile superioare ale
apei (v. Shubina et al 1989).
• Pastruga este un peste migrator care migreaza in mare pentru hranire si iernare si in fluvii pentru
reproducere. In Dunare intra imediat dupa morun si nisetru. Exista doua perioade de migratie. Prima
perioada incepe in martie la temperatura apei de 8 – 110 C, atinge un maxim in aprilie si continua pana
in mai. A doua perioada, mult mai intensa, incepe in august si dureaza pana in octombrie. Un studiu
recent (Staras et al 1999) indica un maximum de captura pentru pastruga din Dunare in luna mai.
• Hrana: in Dunare, in primele stadii de viata, puii se hranesc cu larve de chironomide, trichoptere,
efemeroptere, crustacei. In Marea Neagra, puii consuma viermi, moluste si crustacei. Adultii se hranesc
cu peste, crustacei (date dupa Manea 1980). Un studiu mai recent (Ene et al. 1996; date nepublicate)
efectuat pe juvenili de pastruga (42 exemplare) din sectorul romanesc al Marii Negre (Buival, Ciotica),
indica prezenta crustaceilor (Ampelisca diadema, Paramysis intermedia, Crangon crangon), polichetilor,
oligochetilor in continutul stomacal.
• Maturitatea sexuala: in Dunare maturitatea este atinsa la 7 – 10 ani de masculi si la 10 – 14 ani de catre
femele (Manea 1980). Pastruga nu se reproduce in fiecare an.
• Longevitate: Cel mai varstnic exemplar de pastruga capturat in partea nord-vestica a Marii Negre avea
23 ani.
• Fecunditate: Dupa Manea (1980) fecunditatea absoluta variaza intre 30.000 si 180.000 icre.
• Perioada de reproducere: in aprilie – mai la temperaturi ale apei cuprinse intre 8 – 150 C.
• Locurile de reproducere: pastruga se reproduce in rauri pe substrat stancos, cu prundis, pietris
amestecat cu fragmente de scoici si nisip grosier (Shubina et al 1989).
Cega(Acipenser ruthenus)
• Cega este o specie euro-asiatica fiind raspandita in raurile care se varsa in Marea Caspica, M. Neagra,
M. Azov, M, Baltica, M. Alba, M. Barent, M. Kara.
• Descriere: Lungimea maxima: 100 – 125 cm, greutatea pana la 16 kg. In Dunare se prind de obicei
exemplare de 60-70 cm (4-5 kg). Uneori se captureaza exemplare de 8-10 kg.
• Se deosebeste de viza prin buza inferioara care este intrerupta la mijloc. De celelalte specii ale genului
Acipenser se deosebeste prin numarul mare de scuturi laterale, in general mai mare de 50 si prin
mustatile franjurate (Sokolov and Vasil’ev, 1989).
• Botul este alungit, triunghiular, ascutit, putin ridicat la extremitate; lungimea botului este extrem de
variabila si este cuprinsa intre 37,6% - 57,1% lc (Carausu, 1952).
• Coloratia este foarte variabila. Spatele de culoarea cenusie sau cafenie, cu o usoara nuanta de verde;
scuturile albicioase. Partea ventrala de culoare galbuie. Innotatoarele P, D si C cenusii, V si A cenusii-
albicioase. Irisul de culoare galbuie. Antipa (1909) a descris doua varietati de culoare: var. alba cu pielea
alba, fara pigment (care uneori poate avea ochii de culoare rosie) si var. erythraea de culoare rosu-
caramiziu.
• Pe langa forma tipica de cega cu botul lung si ascutit, Antipa (1909) descrie o varietate de cega cu botul
scurt (Acipenser ruthenus var. brevirostris). Aceasta varietate difera de forma obisnuita prin botul scurt,
triunghiular si rotunjit la varf. Cele doua forme de rostru au fost semnalate in majoritatea bazinelor. Unii
autori considera aceste forme ca fiind grupuri genetice distincte. Alti autori neaga existenta celor doua
forme considerand ca sunt determinate de conditiile de mediu (hrana) sau sunt un rezultat al hibridarii (
Sokolov and Vasil’ev, 1989).
• Hibrizi: Cega se incruciseaza cu viza, morunul, pastruga si nisetrul. Cel mai frecvent se incruciseaza cu
nisetrul – acesti hibrizi se recunosc prin numarul mai mare de scuturi laterale si tendinta de a ramane in
rauri ( Sokolov and Vasil’ev, 1989; Antipa, 1909). Hibrizii intergenerici artificiali morun x cega sunt
cunoscuti sub numele de bester. Acesti hibrizi sunt crescuti in scop comercial
• Biologie: Cega este o specie de apa dulce. Se intalneste in Dunare, extrem de rar in
mare. Se intalneste destul de rar in Delta Dunarii, este mai raspandita in regiunea
Brailei, pe bratul Borcea si in sus pe Dunare. De obicei sta in curent la adancimi mari, cu
fund tare, pietros sau nisipos. Nu suporta apa tulbure si din acest motiv, dupa ploaie se
retrage in locuri adanci. In timpul iernii hiberneaza in gropi adanci, impreuna cu viza.
Este o specie sedentara si nu intreprinde migratii lungi.
• Hrana consta din organisme bentonice - aproape exclusiv crustacee si larve de insecte,
de preferinta cele de efemeride, apartinand genului Palingenia. Larvele acestor insecte
se dezvolta la adancimi de 6-8 m, aceste locuri constituind locuri de hranire/aglomerare
ale cegii. Consuma si viermi, larve de trichoptere si chironomide.
• Longevitate. Atinge o varsta de 22 – 24 ani. Femelele traiesc mai mult decat masculii.
• Maturitatea sexuala: masculii la 3-7 ani (de obicei 4-5 ani), femelele la 5-12 ani (de
obicei 7-9 ani). Probabil ca dupa atingerea maturitatii sexuale se reproduce anual, dar
acest fapt trebuie confirmat.
• Fecunditate: Fecunditatea absoluta variaza intre 15.000 – 44.000 icre.
• Perioada de reproducere: Incepe la mijlocul lunii aprilie si dureaza pana la sfarsitul lunii
mai, uneori pana la inceputul lui iunie. Temperatura optima de reproducere este de 12
– 170 C.
• Locurile de reproducere: Locul de reproducere este intotdeauna in Dunare, la o
adancime de 6-8 metri, in locuri cu un curent puternic pentru a preveni depunerea
malului pe icre.
 Calcanii
• Pleuronectiformes (calcani) este un ordin taxonomic care cuprinde pești osoși de mare
cu corpul rombic, turtit lateral și asimetric, având ambii ochi pe partea dreaptă si solzi
lungi, tari pe burtă și mai ales pe spate. Peștii din acest ordin trăiesc pe fundul mării. De
acest ordin aparțin pești comestibili ca speciile Pleuronectes platessa, Scophalmus
maximus, Hippoglossus hippoglossus, Platichthys flesus și Solea solea sau Solea
lascaris (limba de mare).
• Calcanii din acest ordin pot fi întâlniți aproape în toate mările din regiunile cu climă
tropicală și cu climă temerată. Unele specii pot fi întâlnite și în mările din regiunile
polare. Cele mai multe specii trăiesc în Oceanul Pacific pe fundul stâncos, nisipos sau cu
pietriș al mărilor în apropiere de platoul continetental la adâncimi între 100 și 200 m,
sau adâncimi mai rari. Există și specii de calcani ca limba de mare, care trăiesc în apele
dulci din America. Majoritatea calcanilor sunt carnivori ei se hrănesc cu nevertebrate
marine ce trăiesc pe fundul apei. Speciile mari sunt pești răpitori ei se hrănesc cu pești.
Calcanii sunt ovipari, ei ajung la maturitate sexuală între vârsta de 1 an și 15 ani. Larvele
calcanilor se hrănesc cu plancton și icrele altor pești.
Scrumbie albastră(Scomber scombrus)
• Scrumbia Albastră sau Macroul de Atlantic este un peşte pelagic care trăieşte în bancuri în mare în
apropiere de ţărmuri. Peştii au o lungime între 30 – 50 cm şi pot să ajungă vârsta de 11 ani. Scrumbiile
se hrănesc cu plancton şi puietul altor peşti ca heringi, gadidae sau clupeidae. Arealul de răspândire al
scrumbiilor sunt apele de coastă din America de Nord, Marea Nordului, Marea Mediteraneana şi Marea
Neagra. Scrumbiile îşi depun icrele în apele reci de pe coasta Norvegiei și Islandei
• Spre deosebire de alţi peşti, scrumbiile nu au vezică înotătoare, ceea ce le ajută pe de o parte să
schimbe repede adâncimea. Dezavantajul lipsei vezicii, este faptul că pentru a nu se scufunda trebuie să
înoate fără întrerupere. Scrumbiile sunt apreciate ca peşti comestibili, datorită faptului că au o carne
grasă şi se pot afuma. La fel ca şi sardinele sau tonul, ele se pot folosi şi conservate în ulei.
• Capul nu este deloc acoperit cu solzi, iar gura este prevazuta cu dinti mici si limba ascutita. Pe
spate are numeroase dungi ondulate, intunecate, chiar negre, care se intind pana pe partile
laterale, dar nu depasesc niciodata linia de mijloc. Pe partea superioara a corpului prezinta
doua inotatoare dorsale, iar inotatoarea codala este formata din doi lobi simetrici. In zona
pedunculului codal in spatele celei de a doua inotatoare dorsala si a celei anale sunt cate cinci
aripioare mici stabilizatoare. Aripioarele pectorale si ventrale sunt in pereche, mici, de forma
alungita.
In perioada de reproducere – din luna martie si pana in luna iunie – bancuri mari de scrumbii
albastre se indreapta spre apele din Marea Nordului si Marea Irlandei, iar primavara fac
migratii in apropierea tarmului. Femela depune un numar foarte mare de icre mici de 1,2 mm,
sferice, in nuante galbui, uneori poate ajunge sa depuna si 450 000 mii de icre. Dupa eclozarea
oualor apar larvele care au deja dinti mici, iar corpul lor poate masura in jur de 0,6 cm.
Exemplarele tinere ajung la maturitatea sexuala in momentul in care au lungimea totala de cel
putin 25 cm. Hrana lor consta din mici crustacee, plancton, oua, pesti mici (cod, sprot, hering),
moluste, viermi si larve de peste.
Scrumbie de Dunăre (Alosa immaculata)
• Scrumbia de Dunăre este un pește marin din familia Clupeidae din Marea
Azov și Marea Neagră, care pătrunde în fluvii. Este o specie endemică relictă
în Marea Neagră, de unde primăvara migrează în Dunăre, Nistru,
Nipru, Bug și Don, pentru a-și depune icrele.
• Are o lungime de 30–45 cm și o greutate obișnuită de 300-600 g, maximă de
1 kg. Corpul este alungit, comprimat lateral, acoperit cu solzi caduci. Abdomenul
în muchie de cuțit (carenă) și acoperit cu solzi cu vârfurile teșite. Gura este mare,
dispusă terminal și prevăzută cu numeroși dinți. Ochii au pleoape groasă
adipoase. Înotătoarea dorsală este scurtă și dispusă aproximativ la mijlocul
spatelui. Înotătoarele perechi sunt scurte și ascuțite, iar înotătoarea anală
alungită. Coloritul corpului este verde-albăstrui pe spate, iar laturile alb-argintii cu
luciu metalic. O pată mică neagră sus pe opercul.
• Carnea scrumbiei de Dunăre are relativ multe oase, dar pentru grăsimea și gustul
ei fin, este foarte mult apreciată și se consumă sărată sau afumată. Având carnea
foarte gustoasă și găsindu-se în cantități mari, ea are o importanță economică
considerabilă.
Anghilă (Anguilliformes)
• Anghilele sunt o categorie de pește, sticare cuprind circa 900 specii, având o
formă asemănătoare cu a șarpelui. Trăiesc în ape dulci sau în mări, la adâncimi
diferite. Sunt pești răpitori, fiind activi noaptea.
• Cele mai multe specii de anghile trăiesc în mările calde tropicale și subtropicale,
în apele cu adâncimi diferite și printre recifele de corali. Anghilele din apele dulci
migrează în mare numai în timpul reproducției. Numai speciile, țiparul european
(Anguilla anguilla) și anghila americană (Anguilla rostrata) trăiesc în regiunile cu
climă temperată din Europa sau America de Nord.
• Toate anghilele au corpul lung, suplu, asemănător cu al șarpelui, în secțiune
corpul fiind rotund sau teșit lateral. Înotătoarea abdominală și anală sunt unite
într-una singură. Coloana vertebrală poate avea un număr de până la 260 de
vertebre. De obicei anghilele nu au solzi, iar la speciile cu solzi aceștia sunt mici și
rotunzi. Oasele maxilarelor sunt unite formând o centură osoasă legată de un
craniu incomplet.
Ton
• Tonul este o grupă de pești răpitori marini teleosteeni din familia Scombridae, ordinul Perciformis, pești
de valoare gustativă și comercială.
• Un lucru interesant la ei este faptul că temperatura corpului este cu doar 1 grad mai mare decât apa în
care înoată.
• Peștele, în general, este căutat pentru cantitatea de omega-3 pe care o furnizează organismului, la fe și
tonul, doar că pe lângă omega -3 el se incadrează și la specia de pește cu un conținut ridicat de mercur,
alături de alte specii marine precum: peștele pion roșu, peștele spadă, peștele merlin albastru și rechin.
Toate aceste specii de pești se recomandă a fi consumate mai rar, mai ales de către cei mici.
• O caracteristică a lor este faptul că sunt pești buni înotători care se mișcă necontenit, ei ating o viteză
77 km/h. Corpul lor musculos este fuziform, iar înotătoarea codală este în formă de seceră.
Temperatura corpului lor prin mișcarea necontenită este mai ridicat cu 1 grad Celsius ca a apei în care se
găsesc.
• Specii:
• Thunnus alalunga
• Thunnus albacares
• Thunnus atlanticus
• Thunnus maccoyii
• Thunnus obesus
• Thunnus orientalis
• Thunnus thynnus
• Thunnus tonggol
Somn(Silurus glanis)
• Somnul este o specie de pește răpitor de talie mare din familia Siluridae. El este răspândit mai ales
înEuropa Centrala și de Est, dar și în Asia de Vest putând fi întâlnit și în Afganistan sau Kazahstan.
Somnul trăiește frecvent în bălți, lacuri, pe cursul inferior al fluviilor mai mari, ca și la gura lor de vărsare
în Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Caspică. Peștele preferă locurile adânci cu mâl și ape tulburi.
• Somnul are un corp lung, cu un cap turtit dorso-ventral; are o gură largă, care are pe laturi două mustăți
lungi, sub gură fiind mustăți scurte. Corpul se termină fără o înotătoare codală propriu-zisă. În medie
somnul are o lungime de 2 m, putând însă atinge o lungime de 3 m și o greutate de 150 kg. Culoarea
corpului este albăstruie negricioasă sau verzuie măslinie pe spate, iar abdomenul este de o culoare mai
deschisă.
• Somnul este activ mai ales noaptea, vânând în apele tulburi când temperatura apei este peste 4 - 7 °C.
Hrana lui constă mai ales din pești și raci, dar poate ataca și păsări acvatice sau mamifere tinere.
Animalele adulte duc în general o viață solitară.
• Perioada depunerii icrelor la somn este în regiunile temperate între lunile mai și iunie, când apa are o
temperatură între 17 - 18 °C. Icrele sunt depuse în locuri bogate cu plante acvatice. Cantitatea de icre
depuse depinde de posibilitățile de hrănire și de mărimea femelei. La 2 - 3 zile apare puietul care are o
mărime de 4 – 5 mm. În primele 10 zile ei sunt sensibili la lumină. După această perioadă încep să se
deplaseze activ consumând plancton, crustacee mici. În caz că nu este suficientă hrană apare
canibalismul. La vârsta de 4 - 5 ani somnul este apt pentru reproducție.
• Poate depăși 80 de ani.
• n Europa de Est, creșterea și pescuitul somnului joacă un rol economic important.
• Momelile folosite la pescuit sunt naturale (viermi, râme negre, pești mici, broaște) sau artificiale (shad-
uri, lingurițe oscilante, voblere). În Germania este interzisă folosirea broaștelor ca momeală. Icrele
somnului sunt toxice si nu sunt indicate consumului uman.
Lin (Thymallus thymallus)
• Linul este o specie de pește de apă dulce din familia Cyprinidae care trăiește de obicei
pe fundul apelor cu un curs domol. El poate fi întâlnit în toată Europa și, pe alocuri,
în Asia.
• Culoarea linului sălbatic este verde-măslinie cu regiunea abdominală galben-verzuie; în
crescătorii linul poate avea o variantă roșie-aurie, acesta fiind crescut ca pește
ornamental. Poate fi recunoscut după corpul îndesat, foarte lat în regiunea cozii și după
solzii mărunți care îi acoperă corpul în întregime. Corpul lui este protejat și de un strat
gros de mucus cu un rol antimicrobian și antimicotic. Are o gură mică cu buze groase
prevăzută cu două mustăți scurte. Lungimea medie este de 25–40 cm și greutate medie
de 0,5–1 kg dar uneori poate atinge 60–70 cm și 2–3 kg.
• Linul atinge maturitatea sexuală în al doilea sau al treilea an de viață. Perioada de
reproducție a linului este destul de lungă și are loc între lunile mai și august când
temperatura apei este de minimum 18 °C. Icrele aderă de plantele acvatice iar perioada
de incubație este scurtă, de 3-4 zile la 20 °C. În anul 2007 a fost ales de IUCN „pește al
anului”.
• Linul este un pește mai apreciat decât crapul pentru gustul cărnii. Varianta aurie este
crescută ca pește ornamental în bazinele și bălțile din parcuri. Lungimea minimă admisă
la pescuit este de 18 cm.
 Bibliografie

• https://ro.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99te
• Ioan bud , stefan diaconescu – cresterea crapului si a
altor specii de pesti bucuresti editura ceres 2010, 423p
• Nicolae gh. Turliu- piscicultura practica , bucuresti
editura ceres 2010 , 318p
• http://ddni.ro/sturgeons/index.php?option=com_conten
t&view=article&id=63&Itemid=85