Sunteți pe pagina 1din 13

GRECIA

Prof.: Raducan Sorin


Limite si vecini
 Grecia se află în sud-estul Europei, în Peninsula
Balcanică. Se învecinează la nord cu Bulgaria,
cu Republica Macedonia și Albania, la est
cu Turcia și Marea Egee, la vest cu Marea Ionică iar la
sud cu Marea Mediterană. Se află cuprinsă aproximativ
între paralele 35°00′N și 42°00′N și între meridianele
19°00′E și 28°30′E.
Cadrul natural
 Relieful Greciei este un relief predominant muntos şi deluros( 80%),
fapt care face din Grecia una dintre cele mai muntoase ţări din
Europa.
 Principalele forme de relief sunt:
Munţii Pindului,Munţii Traciei, Olympus, Peloponezul şi Câmpiile
Thessaliei şi Volos. În principal grupele muntoase aparţin
cutărilor alpine, dar cuprind în structura lor şi formaţiuni mai vechi,
paleozoice , precum cele din Tracia. Cutările alpine au fost însoţite
deseori de scufundări locale care au dat naştere la bazinele marilor
Egee şi Ionică. Munţii Pindului ocupă jumătatea occidentală a ţării
având înălţimi de peste 2000 m în vârful Smolikas.
Cadrul natural
 Clima Greciei este tipic mediteraneană, cu temperaturi medii şi
precipitaţii slabe ,anuale ale aerului în jur de 25°C. Datorită poziţiei
geografice a ţării, relieful său robust şi distribuţia acesteia între
continent şi mare, există o variaţie mare în climatul mediteranean.
Pe perioada sezonului turistic vremea este destul de stabilă -cu cer
senin sau foarte puţini nori, iar temperaturile sunt de aproximativ
30°C. În lunile toride de vară- iulie, august -temperatura aerului
poate ajunge până la 35°C la umbră.
Cadrul natural
 Hidrografia Greciei consta in raurile care au debite
variate. Cele mai importante sunt: raul Aliakmonas,
aflat in Macedonia de vest, considerat cel mai mare rau
al Greciei. Al 2-lea ca marime este raul Aheloos, acesta
se varsa in M. Ionica.Un alt rau, aflat in Thesalia, este
Pinios. Izvoraste din muntii Pind.
Raul Evros, numit si Maritsa, este al 2
lea rau ca marime din sud-estul Europei (dupaDunare).
 Lacurile: cel mai mare este Trihonida, Lacul Volvi
 Alte lacuri insemnate sunt:Begoritida si lacul
Bistonida.

Golful Corint
Cadrul natural
 Vegetatia
Alaturi de formatiuni tipic mediteraneene, se intalnesc paduri (20% din teritoriul tarii) de stejar, fag, conifere si pajisti de
munte.
Cadrul natural
 Fauna
Fauna este asemanatoare celei din Europa Centrala (lupi, ursi, jderi); in rest, sunt dominante elemente mediteraneene
(sacali, porci spinosi, capre salbatice). Numeroase pasari din N si centrul Europei poposesc in anotimpul rece pe
teritoriul Greciei
Cadrul natural
 Solul
Solurile sunt rosietice de tip terra rossa.
Populatie si asezari
 Populatia: 10.256.000 locuitori
 Densitatea populatiei: 76 locuitori/km2
 Grecia este alcatuita din capatul sudic al Peninsulei Balcanice si peste 2000 de insule care reprezinta aproximativ
20% din suprafata totala a tarii. O mare parte a Greciei este din stanci si calcar aspru in care apa patrunde usor si
exista putine izvoare de suprafata. Linia de litoral este stancoasa si are o lungime de aprox. 4000 km. Exista trei
lanturi muntoase principale. Muntii Pind se intind din Albania pana in Peninsula Pelopones; mai departe spre est,
in Macedonia, se afla lantul muntos care contine cel mai inalt munte din Grecia, Muntele Olimp (2917 m). Al treilea
lant muntos important sunt muntii Rodopi in nord-est, care separa Grecia de sudul Bulgariei. Exista doar suprafete
mici de ses , cele mai mari fiind langa Salonic si in Tesalia. Creta (8336 km2), cea mai mare dintre insule, este o
continuare a amuntilor peloponezi. Principalele grupuri de insule sunt Cicladele in sudul Marii Egee, aprox. 200 de
insule mici, Insulele Ionice de langa coasta de vest. Insulele Egee si Insulele Sporade de Sud de langa coasta
Turciei.
Demografia Greciei
 Organismul oficial de statistică al Greciei este Serviciul Național de
Statistică din Grecia (NSSG). Potrivit NSSG, populația totală a
Greciei în 2001 a fost 10,964,020.Această cifră este împărțita în
5,427,682 barbați si 5,536,338 femei. Așa cum arată statisticile din
1971, 1981, și 2001, populația greacă a suferit un proces de
imbătrânire in ultimele decenii.
 Rata natalității în anul 2003 a fost de 9.5 la 1.000 de locuitori
(14,5 la 1.000 în iunie 1981). În același timp, rata mortalității a
crescut ușor de la 8,9 la 1.000 de locuitori în 1981 la 9.6 la 1.000
locuitori în 2003. În 2001, 16.71% din populație era de 65 de ani și
peste, 68.12%, cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, iar 15.18%
au fost de 14 ani și mai tineri
 Societatea greacă, de asemenea,s- a schimbat rapid cu trecerea
timpului. Rata căsătoriei a tot scăzut de la aproape 71 la 1.000 de
locuitori în 1981 până în 2002, doar pentru a crește ușor în 2003 la
61 la 1000 și apoi să cada din nou până la 51 în 2004.Rata
divorțului pe de altă parte, a înregistrat o creștere de la 191.2 la
1.000 de căsătorii, în 1991 la 239.5 la 1.000 de căsătorii, în 2004.
Aproape două treimi din poporul grec locuiește în mediul
urban.Cele mai mari municipalitați din Grecia în anul 2001 au fost:
Atena, Salonic, Pireu, Patras, Iraklion, Larissa si Volos.
 De-a lungul secolului 20, milioane de greci au migrat în Statele
Unite, Australia, Canada, Marea Britanie și Germania, creând o
infloritoare diasporă grecească. Cu toate acestea, tendința de
migrare a fost acum inversată după îmbunătățirile importante ale
economiei elene începând cu anii 80.
Orasele Greciei
 Capitala: Atena
 Orase principale:Salonic, Creta, Halkidiki, Thassos, Rodos, Corfu,
Insula Naxos, Insula Santorini, Insula Zakynthos, Kalambaka,
Kavala, Mykonos, Paralia, Katerini.
Economia
 Industria este concentrata in orasele mai mari:Atena-
Pireu,Salonic,Volos,Patras,Iraklion(Creta).Sunt dezvoltate mai industria alimentara (ulei
demasline,vin,stafide,conserve),industria textila,a constructiilor navale si metalurgica,care s-a
dezvoltat pe baza resurselorminerale limitate:bauxita,crom,nichel.
 In special principalele resurse naturale sunt: bauxită, lignit, magneziu, petrol, marmură, zinc,
nichel, plumb, hidroenergie, grâu, fructe si legume, tutun, măsline, sare, sfeclă de zahăr, struguri,
bumbac.
 Turismul: Grecia sau Republica Elena este o tara din sud-estul Europei membra a Tratatului
Nord-Atlantic, Uniunii Europene si a zonei euro.
Grecia este situata în Peninsula Balcanica, la sud de Bulgaria, Macedonia si Albania si la vest de
Turcia. Are un litoral de 13.676 km la Marile Egee, Ionica si Mediterana.
Considerata de multi drept leaganul civilizatiei occidentale, Grecia are o istorie lunga si bogata,
timp în care si-a raspândit influenta pe trei continente.
Grecia este formata din 13 provincii, care sunt împartite la rândul lor în 51 de prefecturi. Pe lânga
acestea exista o regiune autonoma.
 Transporturile în Grecia sunt relativ accesibile, ţara având o infrastructura dezvoltată, dar pe
alocuri,natura creează dificultăţi. Transportul în comun cu autobusul este extins, motiv pentru
care, cu acesta puteţi ajunge la toate destinaţiile turistice.
Bibliografie
 http://www.travelworld.ro/tari/grecia.php
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia
 https://www.google.ro/search?q=grecia&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=UOhnU8GVJ6a8ygOE
soGQDA&ved=0CAYQ_AUoAQ&biw=1280&bih=890

S-ar putea să vă placă și