Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Longevitate: 15-16ani
Simturile: Miros, auz,
vaz
Greutate: 80-90kg
Mediu de viata: Padurile
de munte si de dealuri
Dusmani: Omul, bolile
Ursul brun frapeaza prin aspectul si talia sa.
Se diferentiaza de celelalte rase de ursi prin
dezvoltarea excesiva a musculaturii cefei si spatelui,
dandu-i aspectul unui animal cocosat. Este animal
plantigrad, calcand pe toata talpa piciorului, similar
omului. Centrul de greutate se afla in laba piciorului.
Animal corpolent si musculos, urusul carpatin
prezinta un cap lat, masiv, de forma rotunda spre
ovala. Fruntea este bombata. Nasul este scurt, conic,
urechile rotunjite, iar ochii mici, oblici, cu pupila
rotunda si irisul colorat in tandem cu coloritul blanii.
Gatul este scurt, gros si musculos. Spatele este
bombat, usor inclinat catre omoplati. Coada este
scurta si puternica (ciot). Picioarele sunt lungi,
puternice, musculoase si sunt prevazute cu talpi
scurte (pana la 30 cm).
Laba picioarelor este prevazuta cu gheare
curbate, puternice. Ghearele de la nivelul membrelor
anterioare sunt mai lungi (formand adevarate cangi).
Blana este deasa alcatuita din peri moi, mai lungi pe fata,
abdomen si fata interna a membrelor. Lungimea firului de par variaza in
functie de anotimp, fiind mai lung (8-9 cm) in lunile decembrie-aprilie-
mai si mai scurta in lunile iulie-septembrie. Ursul tanar prezinta un guler
alb ingust, cu marginile bine delimitate, care, o data cu inaintarea in
varsta, se lateste, devenind galben, galben-cafeniu, pana se inchide la
nuanta blanii. Culoarea blanii variaza de la cafeniu deschis pana la
negru. Culoarea labelor poate fi de la negru la maro-ciocolatiu, cenusiu,
rosu sau maro deschis, in functie de aria de raspandire.
Cel mai mare urs in viata, ursul de Kodiak, traieste pe coasta
Alaskai si prezinta o greutate corporala de pana la 800 kg si o inaltime
de circa 3 m (ridicat pe picioarele din spate).
Simturile auzului si mirosului sunt foarte bine dezvoltate. Vazul
este deficitar, astfel ca ursul se orienteaza cu ajutorul celorlalte simturi.
Masculii sunt mai inalti (pana la 1,9-2,5 m) si mai masivi (140-
320-850 kg), in comparatie cu femelele (100-200-450 kg). Ursul carpatin
prezinta un mers lent, cu capul coborat intre omoplati, privind catre sol
sau intr-o parte. Se poate catara in copaci si poate alerga in salturi mari.
In coborare, pe pantele abrupte se rostogoleste, iar in urcare se
descurca binisor.
Ursul carpatin este un mamifer omnivor, preferand carnea. Se hraneste
cu plante (jir, ghinde, castane, fructe de padure), insecte (furnici), melci, peste,
pasari, mamifere, hoituri. O mare parte din alimentatia sa este compusa din
radacini, graunte si ierburi. Este recunoscut ca un pradator al campurilor de
cereale, cartofi sau varza. Similar copiilor, adora dulcurile. Este innebunit dupa
fructele de padure (zmeura, afine, macese, mere padurete) si alte fructe, dar
cel mai mult ii place mierea. Daca le este foame ataca elani, cerbi si caprioare.
Cand nu-si gaseste hrana necesara in padure, coboara pana aproape de orase
sau la marginea satelor, scotocind prin gunoaie sau facand adevarate masacre
in curtile gospodarilor si in stani. Nu sunt legende povestirile potrivit carora
ursul o ia la fuga cu o oaie sau cu o vaca la subtioara. Ursul strabate kilometri
intregi in cautarea hranei (pana la 100 km), revenind intotdeauna pe teritoriul
creat pentru a hiberna.
Tipul de hranire depinde in mare masura si de varsta exemplarului.
Astfel, ursii tineri se hranesc cu predilectie cu ghinda, jir, mere padurete,
zmeura, afine, miere de albine, iarba frageda, ovaz, porumb si diferite radacini
(alimentatie preponderent vegetala), in timp de ursii adulti (cu experienta in ale
vanatorii) consuma peste (sunt innebuniti dupa somon), pasari si ouale
acestora, oi, vite si rumegatoare salbatice (elani, caprioare), iar, la nevoie, se
hranesc si cu cadavre care n-au intrat inca in putrefactie. Ursul este considerat
cel mai mare pradator de la noi din tara, dar, cu toate acestea, are si el
dusmanii sai de temut: omul, lupul, cainii ciobanesti
Ursul (Ursus arctos)
concluzii
Longevitate: 20ani
Simturile: Miros, auz
Greutate: 250-300kg
Mediu de viata:
Padurile de foioase,
terenuri agricole
Duşmani: Lupul,
ursul, rasul, bolile.
Ariciul(Erinaceus europaeus).
Pe varful capului, pe spate, pe coaste si pana la
coada e numai suliti, dese, alburii la mijloc, pe
care le tine, cand merge, indreptate indarat.Are
ochi mici, vioi si doua urechiuse taiate rotund.
Botul, ascutit, e ca de purcelus. Pe fata, pe
frunte, ca si pe piept si pantece, in loc de tepi, e
acoperit cu par scurt, sur.
E atat de precaut incat simte orice miscare. Se
opreste, isi ridica botisorul, priveste in dreapta,
in stanga. Daca nu i se pare nimic suspect, isi
cauta de drum. Daca vede ca e ceva neobisnuit
la mijloc, daca il atingi, cu un sasait de manie
se strange ghem. Sulitele sunt indreptate in
toate partile si numai o dunga mai adanca arata
locul unde e botisorul ascuns intre picioarele
dindarat. Aceasta e singura lui arma de aparare.
Puisorii (3-8 la numar) la inceput golasi, albiciosi, sunt
ingrijiti cum trebuie. Repede le ies tepii, iar ceva mai tarziu au
scapat de grija putandu-se face ghem.
Insecte, soareci, rame si toata hrana lui obisnuita, catre
toamna incepe sa se imputineze. Cu caderea omatului au
disparut de tot. Dupa ce si-a adunat cat mai multe frunze,
ariciul isi infunda nasul in blana moale de pe pantece si
doarme dus toata iarna.
Are trei dusmani principali: vulpile, cainii si bufnitele.
Jderul
In Romania se intalnesc doua
specii de jder: jderul de copac (Martes
martes) si jderul de piatra (Martes
foina).
In timp ce jderul de copac este un
locuitor al padurilor de mare
intindere, pana la limita superioara a
vegetatiei forestiere, jderul de piatra s-
a adaptat mai bine prezentei umane,
fiind intalnit si in preajma localitatilor,
unde isi imparte teritoriul cu dihorul
(Putorius putorius).
Jderul e zvelt, mladios, trupul subtiat e acoperit cu blana deasa
matasoasa, pieirea lui. Are picioarele subtiri, dar vanjoase, cu
gheare ascutite. Coada lunga, stufoasa, e o carma minunata in
saltimbancele lui sarituri.
In panda are rabdarea ursului, istetimea vulpii, agerimea
vulturului si miscarile sarpelui. Sta tupilat ceasuri intregi pe o
creanga, in asteptare. Cand socoate clipa prielnica, se repede ca o
sageata asupra prazii care nici nu banuieste ca moartea e atat de
aproape.
Pe la mijlocul primaverii, cand fierbintelile il prind si pe el, se
zbenguieste ca un nebun. Nu-si gaseste loc, luptandu-se barbatii
intre ei. Femela naste cativa pui orbi, intr-un cuib facut de regula,
in scorburi de copaci.
Dusmanul lui neimpacat este omul. E vanat ori prins in capcana,
caci blana deasa si moale, colorata iarna castaniu, vara mai
deschis, are bun pret.
Bizamul (Ondatra zibethica)
Bizamul (Ondatra zibethica)
este un animal de 30-35 cm
lungime si poate ajunge la 1,5
kg.
Este cel mai mare sobolan de
la noi, total dependent de apa.
Are o blana cu puf des, cu fire
de par rare. Degetele au gheare
ascutite, cele din spate sunt
unite printr-o pielita inotatoare
redusa.
•Scoate de 3-4 ori pe an cate 6-12 pui. Atinge maturitatea
sexuala la 4 luni. Traieste 3-5 ani.
•Se hraneste cu partile aeriene ale tuturor plantelor
acvatice, cu muguri si lastari tineri, fructe, plante de cultura
si legume, mai rar peste, raci, scoici. Iarna consuma
radacini si rizomi.
•Este activ noaptea. Are ca dusmani mamiferele si pasarile
rapitoare mari.
•Sta mai mult in apa. Sapa galerii in maluri, cu iesiri in apa
si pe uscat (ultimele cu guri astupate), galerii care
dauneaza grav constructiilor hidrotehnice.
Cartita (Talpa europaea )
Cartita (Talpa europaea) este un
animal mic, avand doar 10-15 cm
lungime si aproximativ 65 - 120
de grame. Este un insectivor
subteran, adaptat la sapat si tarat
prin galerii.
Coada scurta, labe cu degete
lungi, ghiare lungi si
latite.Picioarele anterioare au un
os de consolidare suplimentar.
Ochii sunt mici, cu pleoapele
aproape lipite, Pavilioanele
urechilor abia marcate, blana
scurta si deasa.
•Se imperecheaza primavara devreme. Dupa 4-6
saptamani naste 2-7 pui.
•Consuma rame, larve de gandaci, coropisnite, omizi,
furnici dar si alte animale mici care intra in galeriile sale.
•Permanent nesatula, mananca zilnic o cantitate egala cu
greutatea proprie.
Dihorul (Mustela putorius)
Dihorul (Mustela putorius), spaima
gospodariilor, este un animal mai mic
decat jderul. Se intalneste pretutindeni
la noi in tara, de la munte pana in ses,
mai rar in paduri sau in Baragan.
Cum se insereaza, se furiseaza ca un
talhar. Nu e pretentios ca vulpea.
Ajunge pana la gaini, si daca poate
fura una, strangand-o de gat. De nu, se
multumeste cu ce-i iese in cale:
guzgan, soarece de camp ori chiar
carabusi. Isi plateste astfel daunele
provocate omorand gaini.
Cat e de mic, n-are nici 40 cm lungime, nu numai ca e
neastamparat, dar e si indraznet fara pereche. Se incumeta sa
sara si la om, cand e manios, iar de vulpe sau caini nu se lasa
intimidat.
Blana lui e castanie pe spate, aproape neagra pe burta, iar
pe gat si coaste are un abur mai deschis.
Dihorul se recunoaste lesne dupa niste pete albii indaratul
ochilor.
Are corpul incovoiat, gatul gros, picioarele scurte. Sub
coada are doua glande care au o secretie cu miros gretos.
Se imperecheaza prin martie - aprilie. Dupa 40 de zile femela
naste 4-8 pui
IEPURELE
Îşi construieşte casa în pământ
( vizuină);
Are urechi mari şi moi;
Picioarele din spate sunt mai
lungi şi mai puternice decât cele
din faţă;
Se hrăneşte cu morcovi, iarbă,
salată, varză şi alte plante;
În cazul unui pericol se folosesc
de piciorul din spate pentru a
bate toba cu el în pământ,
avertizându-i pe ceilalţi.
Iepurele (Lepus europaeus)
Longevitate: 8-12ani
Simturile: Auz, miros
Greutate: 4-5kg
Mediu de viata: Altitudine
200-250m, pana la 300-
400m, in zona dealurilor,
dar se gasesc exemplare si
in zona golurilor de munte,
dar cu efective reduse.
Duşmani: Cainii
ciobanesti, braconajul,
bolile.
Veverita
(Sciurus Vulgaris)
Nu e placere mai mare, in
padurile noastre de brazi,
mohorate si tacute, decat
cand privesti nebunatecele
miscari ale unei veverite
(Sciurus Vulgaris). Cu cat
bradul e mai inalt, mai gros,
mai pletos, cu atat sprintara
fiinta pare o jucarie,
alergand usoara ca un
fluture, din creanga in
creanga, sarind din arbore in
arbore. Acum e jos pe
pamant, acum e in varf,
acum e in al zecelea copac.
Cat un pumn de mare, cu o coada stufoasa, cat trupul de
lunga, cu doi ochi “ca de veverita” vioi, inteligenti, cu moturi
in varful urechilor. Vara e ruginie pe spate, alba pe pantece.
Iarna isi schimba mantaua batand mai in cenusiu. Cat tine
vremea buna, se zbantuie numai pe copaci. La amiaza, cand
arsita e mai mare, sau in zilele ploioase, sta acasa, facuta
colac, cu botul ascutit ascuns in blana.
VEVERIŢA
Culoarea blanei diferă (roşie-
maro, neagră sau gri);
Se hrăneşte cu alune, seminţe,
nuci, ouă, viermi, insecte, ciuperci,
păsări mici;
Are simţul mirosului foarte
sensibil, ceea ce o ajută să
găsească mâncarea pe care a
ascuns-o;
Fiind foarte mică , are mulţi
duşmani: vulturii, urşii, vulpile,
ulii.
Nevastuica (Mustela nivalis).
Mica si dragalasa, daca se
poate spune asa dar o mica si
cruda fiara, dusmanca de
temut a cotetelor de pasari,
este nevastuica (Mustela
nivalis). Seamana cu jderul,
dar e mai mica, mai subtirica,
cu picioarele scurte si botul
ascutit. Blana ei moale e mai
deschisa la culoare, dar tot
castanie-cenusie, mai inchisa
pe picioare. Sub gat are o
pata albicioasa, care se
prelungeste pe piept cam
pana in dreptul picioarelor
dinainte.
O asemenea dihanie
usoara, mladioasa, iute,
inarmata cu gheare ascutite,
cu colti si mai ascutiti, este
un dusman neimpacat
pentru toate animalele mici.
Cand intra in cotetele cu pui,
omoara mai mult decat poate
dovedi cu mancarea, iar
soarecii, guzganii nu scapa
de ea. Nici chiar cartita ori
harciogul nu sunt
Parsul cenusiu (Glis glis)
Ai crede, cand il vezi, ca e un pui de
veverita, caci cat e trupul de lung, atat e si
coada stufoasa, numai culoarea blanii e
cenusie cu ape negre, iar pe burta albie. E
imbracat in haina amurgului, caci ziua
doarme intr-o scorbura de copac, unde isi
asterne cateva pai pri frunze si numai
seara iese pentru hrana. Noaptea nu face
decat isi ia cateva alune ori ghinda si apoi
se intoarce la cuib sa le manance. Se
hraneste cu ghinda, jir, alune, muguri de
fag, insecte sau oua de pasari.
Era vestit pe vremea romanilor. Era
crescut, anume ingrasat cu ghinda si
alune. Fript, era socotit ca o mancare
aleasa.
Naste de doua ori pe an cate 3-9 pui.
Pisica Salbatica (Felis Silvestris)
Este un tigru in miniatura,
cu toate caracteristicile
crudului carnivor. Chiar
cand pare ca doarme simte
fosnetul imprudentului
soricel.
De aceea reprezentantul
tigrului, al leului, al
panterei si al celorlalte
carnivore agere, la noi, nu
este nici ursul, nici lupul,
ci pisica salbatica,
raspandita in toate
padurile din tara, de la
munte si pana’n Delta
Dunarii.
E un animal destul de mare,
caci masoara cu coada cu tot
chiar si peste 1,20 metri. La
infatisare nu se prea deosebeste
de un motan, cu blana moale,
deasa, cenusie. La fata e ceva mai
roscat, ca si pe dosul urechilor.
Aduce insa aminte, pe restul
trupului si ceva de tigru, prin
niste dungi mai negre in lungul
sirei spinarii, din care se lasa spre
pantece altele mai sterse. Se mai
deosebeste de pisica domestica
prin coada stufoasa, ca retezata la
varf.
Cat e ziua, sta ascunsa in
scorbura unui copac, sub o
stanca, in vreun desis.
Soarecii de camp (Microtus arvalis)
Nu e cu mult mai mare la trup ca un soarece de casa. Si
culoarea este aproape la fel. E doar ceva mai cenusiu pe
spate si mai alb pe burta. Botul e mai scurt, ca si coada.
Traieste in tuneluri sapate sub pamant, iar cand sunt
multi vezi gauri langa gauri.
E nesatios la culme. Mai ales daca primavara e secetoasa,
mananca toate semintele azvarlite inbrazda. Mai apoi se
hraneste cu ce poate, cu ce are: frunze de grau, de
lucerna. Cand cerealele incep a da in spic, taie paiul de jos
si duce spicul intreg, de umple camarile cu provizii.
Se inmulteste cu o iuteala uimitoare. Fe vara femela poate
fata de cel putin 5 - 6 ori, masar cate 5 -6 pui odata. La o
luna jumatate, cel mult doua, soricioaica din primavara
devine la randul ei mama. Dintr-o singura pereche, ia
acest fel, pot sa iasa la sfarsitul anului peste 500 de
indivizi, in masura de a se inmulti si ei. Asa se explica
invaziile in unii ani favorabili.
Un singur animal intr-un an mananca sau distruge cam 11
kilograme de substante vegetale.
Soarecele de zapada (Microtus
nivalis)
Soarecele de zapada (Microtus
nivalis) are o lungime de 12-14
centimetri si o greutate de doar 40-
50 de grame. Are o blana deasa si
lunga, coada alba. Ochii si urechile
sunt mari, perii senzitivi de pe cap
lungi.
Naste de 2-3 ori pe an cate 3-7 pui
in cuiburi captusite cu plante
uscate tocate marunt. Traieste
pana la 3-4 ani.
Consuma ziua graminee
aspre, fructe de merisor,
radacini.
Foloseste ca adapost
crapaturile din stanci, golurile
dintre pietre. Face rezerve
mici de hrana pentru iarna,
caci umbla de obicei pe sub
stratul de zapada dupa lujeri
si radacini.
Il gasim in munti la
altitudini de 600-2000 de
metri, in locuri insorite.
Cunoaşterea mediului
Unitatea: ANIMALE
Clasa a II-a