MEDICAMENTE CU ACTIUNE

ASUPRA S.N.C.
 CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR ÎM FUNCŢIE DE SENS,
SPECIFICITATE ŞI ACŢIUNEA FARMACOTERAPEUTICĂ
• NESPECIFICE
– în sens inhibitor: anestezice generale, hipnotice şi sedative;
– în sens stimulator: excitante SNC (corticale, bulbare,
medulare)
• SPECIFICE
– asupra proceselor psihice (tonusului neuro-psihic şi stării
timice): tranchilizante, neuroleptice, antidepresive
– asupra funcţiilor motorii: anticonvulsivante,
antiparkinsoniene, miorelaxante centrale
– asupra proceselor durerii: analgezice opioide şi analgezice
antipiretice
– asupra metabolismului neuronal: neurotonice
Anestezicele generale sunt
substanţe care induc rapid pierderea
conştientei şi suprimarea senzaţiei de
durere, prin acţiune asupra SNC.
Suprimarea progresiva a sensibilitatii,
motilitate voluntara si reflexa
Introducerea lor în terapeutica a
constituit un progres remarcabil în
medicină, făcand posibilă efectuarea
marilor intervenţii chirurgicale.
 Anestezicele generale se clasifică, în funcţie
de calea de administrare în:

Anestezice Anestezice
inhalatorii: intravenoase:
Gaze - protoxid de
azot;ciclopropan 1. Barbiturice:
Lichide volatile: - Tiopental
Hidrocarburi - Metohexital
halogenate- Halotan 2. Nebarbiturice:
- Enfluran - Ketamina
- Isofluran,desfluran - Etomidat
- Tricloretilen - Propanidid
- Metoxifluran - Althesin
- Eter dietilic(eteri)
 Mecanismul de actiune al
anestezicelor generale
Desi s-au făcut progrese mari în tehnica anesteziei,
modul de acţiune al anestezicelor generale nu este
complet elucidat.

Ipoteza liposolubilităţii consideră ca există o corelaţie

intre liposolubilitatea anestezicelor generale
(majoritatea sunt liposolubile) si potenţa lor
anestezică, ele acţionand asupra membranelor
celulare din creier. In acest sens pledează
următoarele:

a) substanţe inerte chimic, cu un grad de

liposolubilitate au efect anestezic
b) potenţa acţiunii anestezice depinde de afinitatea
pentru lipide în prezenţa lichidelor organismului.
• FARMACODINAMIE
• Mecanism de acţiune

– Acţionează la nivelul membranei celulare a neuronilor

interacţionând cu lipidele şi proteinele membranare
– Teoria lipidică
• evidenţiază corelaţia directă între potenţa anesteziei şi
solubilitatea în lipide a compuşilor organici anestezici.

• Solubilitatea în lipide este măsurată de coeficientul de

partiţie lipide-apă sau lipide-gaz
– Teoria proteică:
• anestezicele generale pot interacţiona nu numai cu
lipidele membranare ci şi cu domeniile hidrofobe ale
proteinelor membranare funcţionale de la nivelul
canalelor ionice membranare modulate de receptori:
– inhibiţia receptorilor excitatori (pentru glutamat, Ach,
5-HT 5-hydroxytryptamine receptors )
– stimularea receptorilor inhibitori (GABA gamma-
aminobutyric acid şi glicina)
Date recente sugerează că acţiunea
anestezicelor generale se explică mai
degrabă prin fixarea lor pe proteine
specifice sau sinapse şi în mai mică
măsură prin fixarea lor pe lipidele SN.

In plus s-a constatat că efectul analgezic

al anestezicelor generale (ex. protoxidul
de azot) poate fi mediat prin inducerea
eliberării enkefalinelor.
 Proprietăţile anestezicelor generale

Utilizarea anestezicelor generale are

următoarele obiective:
»abolirea conştientei,
»analgezie,
»relaxare musculară.

Acestea se realizează mai ales printr-o

asociere de medicamente ("anestezie
echilibrată") deoarece nici un anestezic
general nu are toate proprietăţile necesare
diverselor intervenţii chirurgicale.
 Teoretic, anestezicul general ideal trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:

• să producă un grad de pierdere a conştientei, controlabil şi

rapid reversibil;
• să dea o inducţie rapidă, uşoară şi plăcută; excitaţia să fie
foarte scurtă şi trezirea din narcoză să decurgă uşor;
• doza terapeutică să fie mult îndepărtată de doza toxică;
• să nu aibă efecte adverse asupra aparatului cardio-
vascular şi asupra ficatului;
• să nu fie iritant al căilor respiratorii (dacă este administrat
pe cale inhalatorie) sau la locul injectării (dacă este injectat
intravenos);
• relaxarea musculară să fie cat mai completă, permiţand
intervenţia chirurgicală în condiţii optime;
• să fie uşor de manuit, neinflamabil, neexplozibil;
• să nu aibă interacţiuni nedorite cu alte medicamente ce pot
fi administrate înainte şi în timpul anesteziei;
• să fie rapid metabolizat şi/sau excretat.
• Se obţine o suprimare temporară a
celor mai multe funcţii ale SNC,
manifestată prin:
– somn
– pierderea stării de conştienţă,
– pierderea sensibilităţii cu analgezie
– suprimarea motilităţii voluntare, a
reflexelor viscerale
– relaxarea musculaturii striate
• Desfăşurarea anesteziei presupune:
– Preanestezia
– Inducerea anesteziei
– Relaxarea musculara si intubatia
– Analgezia
– Menţinerea anesteziei
– Trezirea din anestezie
• Scopurile medicaţiei preanestezice
• Reducerea anxietăţii, calmarea bolnavului prin
scăderea excitabilităţii SNC şi SNV.
– sedative, hipnotice, tranchilizante, neuroleptice;
• Favorizarea unei inducţii mai rapide cu fenomene de
excitaţie minimă
• Micşorarea necesarului de anestezic
• completarea efectului analgezic al anestezicelor
generale şi limitarea durerilor postoperatorii;
• Împiedicarea stimulării vagale:
– atropina, scopolamina (împiedică stimularea vagală,
hipersalivaţia, secreţia traheobronşică, voma, bradicardia
vagală cauzată de unele anestezice);
• Evitarea aritmiilor ectopice;
– Med cu acţiune asupra aparatului c-v
A. Perioada de inducţie.

I. Stadiul de analgezie (începe din momentul administrării anestezicului

pană la pierderea conştientei) - bolnavul nu mai percepe senzaţiile
dureroase; sunt permise intervenţii de mică chirurgie, stomatologie. Se
explică prin inhibiţia corticala şi a neuronilor din substanţa gelatinoasa
a rnăduvei, cu întreruperea transmisiei in tractul spino-talamic.

II. Stadiul de excitatie (durează din momentul pierderii constienţei si

pana începe anestezia chirurgicala-} - se caracterizează.printr-o intensa
activitate motorie involuntară. Se explica inhibiţia neuronilor inhibitori
şi eliberarea mediatorilor excitatori. Este periculos şi durata sa se
scurtează prin medicaţia preanestezică.se caract prin midriaza, miscari
automate si intense globi oculari, miotonie, tahicardie,H|TA,respiratie
neregulata.dureaza pana la abolirea reflexelor palpebrale.perioada cu
maj. Accidente si decese.
• B.Perioada de anestezie generala propriu zisa
• 1. Faza de somn superficial
-deprimarea cuprinde centrii subcorticali si se extinde spre maduva
spinarii;
-dureaza de la abolirea reflexelor palpebrale pana la incetarea miscarii
automate de rotire a globilor oculari
2Faza de somn profund
-Deprimarea cuprinde maduva spinarii
-Abolirea unor reflexe(corneean, cutanat) si diminuarea altora(reflexul
peritoneal)
-globii oculari fixi, midriaza usoara
TA si puls relativ normale
Respiratie regulata dar de amplitudine mai scazuta
Miorelaxare de intensitate variabila, functie de substanta
Dureaza de la fixarea globilor oculari pana la aparitia pulsului accelerat
• 3, Faza de alarma-pretoxica-
• reflexe absente,pulsul accelerat, midriaza, miorelaxare intensa
 C.PERIOADA TOXICA
Stadiul de paralizie bulbara – este stadiul care nu trebuie atins, fiind
rezultatul supradozării sau o complicatie a hipoxiei; necesita luarea
imediata a masurilor de resuscitare.

• Inhibitia centrilor vitali bulbari (respirator si vasomotor)

• Oprirea respiratiei, hTA si colaps
• Toate reflexele abolite
• Puls imperceptibil
• Midriaza intensa
• Piele palida rece si umeda
• Relaxare sfinctere cu golire vezica urinara si rect
• Automatismul inimii pastrat cateva minute dupa oprirea respiratiei
• Dupa oprirea respiratiei la 1-5 minute survine moartea

In cazul intreruperii respiratiei automate trebuie intervenit de urgenta

cu respiratie artificiala
• Inducţia anesteziei
– Barbiturice (i.v): tiopental
– Benzodiazepine: diazepam
– ketamină
• Relaxarea musculară
– Curarizant cu efect rapid (suxametoniu)
• Menţinerea anesteziei
– Se efectuează cu anestezice inhalatorii
– Analgezia intraoperatorie se completează cu analgezice
opioide cu efect relativ scurt: fentanil, petidină
• Inlaturarea simptomelor anesteziei
– Doxapram (deprimare respiratorie)
– Neostigmină + atropina (bloc neuromuscular produs de
curarizante antidepolarizante)
– Flumazenil (antagonist al benzodiazepinelor)
– Naloxona (antagonist al opioidelor)
 Metode/tipuri de anestezie
generală
• Anestezia echilibrată (balanced
anaesthesia)
– Asociază AG cu alte medicamente în
scopul minimizării riscului de RA.
– Ex
• opioid in preanestezie,
• inducţie cu protoxid de azot sau tiopental
• Menţinerea anesteziei cu doze de opioid
(morfnă, fentanil, alfentanil)
• Anestezia intravenoasă totală
– Utilizează numai anestezice introduse iv
– Propofol sau midazolam cu alfentanil
• Neuroleptanalgezia
– Asociere dintre un neuroleptic (droperidol) şi un
opioid (morfină, petidină, fentanil)
• Neuroleptanestezia
– Adaugă protoxid de azot (cu oxigen eventual un
curarizant)
• Anestezia disociativă
– Se realizează prin ketamină care provoacă somn
superficial cu analgezie intensă şi amnezie
A. ANESTEZICE GENERALE INHALATORII

• Utilizate în prezent sunt: protoxid de azot, halotan, isofluran,

enfluran, desfluran, sevofluran.
• Nu se mai utilizează:
– eterul (exploziv, foarte iritant, complicaţii respiratorii şi
greaţă postoperatorie),
– ciclopropanul (explozibil, potenţial mare aritmogen)
– metoxifluranul (toxicitate renală crescută).
• De elecţie:
– în pediatrie: halotanul (nu prezintă hepatotoxicitate la copil
şi are miros plăcut);
– la astmatici: halotanul (relaxează muşchii netezi bronşici).
 ANESTEZICE INHALATORII

Potenţa acestor anestezice se exprimă prin

concentraţia minimă alveolară (C.M.A.);
aceasta reprezintă concentraţia minimă
alveolară a unui anestezic (la 1 atm.), care
determină pierderea mişcărilor la 50% din
subiecţii expuşi la un stimul nociv.

Concentraţia anestezicului inhalator în

sange sau ţesuturi este rezultatul
solubilităţii sale si a presiunii parţiale.
Solubilitatea unui anestezic este exprimată obişnuit prin
coeficientul de partiţie sange/gaz sau ţesut/ sange.

Un anestezic cu coeficient de partiţie sange/gaz = 2 va atinge o

concentraţie dublă, atat în faza sanguină, cat şi în faza gazoasă cand
presiunea parţială este aceeaşi în ambele faze (ex. la echilibru).

Anestezicele foarte solubile (ex. eter) =

coeficient de partiţie sange/gaz >12;
Anestezicele relativ insolubile (protoxid de azot) =
coeficientul de partitie sange/gaz <1.

Micşorarea coeficientului de partiţie sange-qaz al unui

anestezic determină o inducţie mai rapidă a anesteziei cu
acel anestezic, deoarece solubilitatea sanguină crescută, micşorează
constant presiunea gazoasă alveolară.

Majoritatea anestezicelor inhalatorii sunt solubile

egal în sange şi ţesuturi, astfel încat coeficientul de
partiţie ţesut/sange este deseori aproximativ 1.
 Principalele anestezice inhalatorii

Protoxidul de azot (N20) –gaz ilariant

• este un gaz anorganic, incolor, neiritant, cu miros slab, neinflamabil,

liposolubil, care se păstrează comprimat în tuburi de oţel.
• are efect anestezic slab, induce anestezia rapid, în 2-3 minute; nu
produce o relaxare musculară optimă şi de aceea se asociază cu
decontracturante; revenirea din narcoză este rapidă, gazul fiind
eliminat rapid, nemodificat prin plămani;
• are un puternic efect analgezic si anxiolitic, chiar în doze
subanestezice;
• se administrează pe cale inhalatorie în amestec cu O2 (20%) pentru a
se evita hipoxia tisulară. Se asociază frecvent cu alte anestezice
generale (halotan, enfluran, tiopental) şi cu opioide (pentru
suplimentarea analgeziei);
• se întrebuinţează pentru analgezii obstetricale şi în stomatologie;
• produce greţuri şi vărsături postoperator, activează S.N. simpatic cand
se asociază cu anestezice inhalatorii puternice (creşte presiunea
sanguină şi rezistenţa periferică vasculară), inactivează vitamina BJ2
(este contraindicat , în anemia pernicioasă).
 Halotanul (Fluothane)

» ● este o hidrocarbură polihalogenată. Se prezintă

ca un lichid incolor, volatil, cu miros dulceag,
neinflamabil, neexplozibil. Se conservă în flacoane
brune, deoarece se descompune în prezenţa luminii.
» ●se absoarbe si se elimină, predominant pulmonar,
netransformat, parţial se metabolizează în ficat;
• este un anestezic general puternic, potenţa sa anestezică fiind de 4 ori
mai mare decat a eterului; induce anestezia rapid, în 2-3 minute;
trezirea se produce relativ rapid; dă o analgezie slabă, relaxare-
musculară bună, de obicei; dacă e necesar se asociază cu relaxante
musculare; scade secreţiile salivare şi bronsice, dilată bronhiile;
• se administrează, în amestec cu N20 şi 02, în concentraţie de 2-3%
pentru inducţie şi 0,5-2% pentru menţinerea anesteziei. Se
întrebuinţează pentru anestezii de scurtă durată, mai ales la cei cu
bronşite, astm bronşic; este un anestezic neprimejdios pentru copii.
• in caz de supradozaj poate determina o deprimare a centrilor
respiratori şi vasomotori, urmată de tahipnee superficială, apnee,
bradicardie (care poate fi tratată cu atropină i.v.) şi scăderea presiunii
arteriale. Sensibilizează inima la catecolamine, cauzand aritmii
(extrasistole ventriculare – care pot fi controlate cu practolol i.v. 5 mg).
Rar poate produce hepatită halotanică, probabil prin mecanism
imunologic. CI in insuficienta hepatica si cardiaca.
 Enfluranul

• este un eter halogenat (CHF2-O-CF2CFClH) folosit

pentru anestezii de scurtă durată;
• este metabolizat hepatic în proporţie de 2,5%,
aproximativ 80% eliminandu-se nemodificat;
• acţiunea sa anestezică generală este
asemănătoare cu a halotanului. Are următoarele
avantaje faţă de halotan:
• risc scăzut de producere a aritmiilor
• inducţie foarte rapidă (un minut şi jumătate) şi trezire
mult mai rapidă, relaxare musculară mult mai bună
• principalul său dezavantaj îl constituie deprimarea
puternică a respiraţiei;
 Isofluranul
• este un izomer al enfluranului (CHF2~O-CHClCF3),
introdus în practică în anul 1981.
• produce anestezie generală cu inducţie rapidă şi
revenire lentă; relaxarea musculară este bună.

Avantaje:
• deprimă respiraţia mai puţin decat enfluranul
(totuşi mai mult decat halotanul)
• efectele cardiace sunt minime
• dilată coronarele
• nu produce leziuni hepatice.

Are utilizări limitate, din cauza costului ridicat.

 Metoxifluranul
• este un eter halogenat (C12CH-CF2-OCH3) ; se prezintă ca
un lichid puţin volatil, incolor, cu miros caracteristic de
fructe, neinflamabil;
• este cel mai activ anestezic general inhalator avand o
foarte mare liposolubilitate. Anestezia se instalează lent
(analgezia în 10 minute şi somnul anestezic în 20-30
minute) iar trezirea se face lent din cauza acumulării în
ţesutul adipos; dă o relaxare musculară bună;
• ca şi halotanul produce deprimare cardio-vasculară si
respiratorie, aritmii cardiace; este însă analgezic mai
eficace;
• are întrebuinţări limitate, deoarece poate fi nefrotoxic după
doze mari sau după administrare îndelungată (datorită
fluorurii rezultate din metabolizarea sa).

Eterul dietilic
• este un lichid volatil, inflamabil; actualmente este foarte
puţin întrebuinţat, deşi este un anestezic general complet,
din cauza numeroaselor dezavantaje.
 Tiopentalul (Nesdonal®) Penthotal

• este un derivat barbituric larg întrebuinţat în

anesteziologie;
• injectat i.v. produce pierderea conştientei în 10-20
secunde, timp necesar ca sangele cu moleculele de
anestezic să ajungă la creier. Instalarea rapidă a acţiunii
se explică prin liposolubilitatea sa (care permite
străbaterea barierei hemato- encefalice) şi prin bogăţia
fluxului sanguin cerebral (care asigură pătrunderea sa
rapidă în creier). Realizează o anestezie de scurtă durată
(15-20 minute) datorită redistribuţiei sale hemodinamice
din creier spre alte ţesuturi mai puţin vascularizate.
• revenirea din anestezie se face rapid. Nu produce
analgezie şi relaxare musculară.
• este utilizat pentru inducţia anesteziei înaintea
anestezicelor inhalaţorii sau pentru realizarea intervenţiilor
de scurtă durată.
• se prezintă ca pulbere (lg şi 0.5 g/fiolă); se injectează i.v.
lent soluţie 2,5-5%, preparată extemporaneu.
Dezavantaje:

• deprimă respiraţia chiar la doze mici

• produce spasm laringian
• diminua forţa de contracţie a inimii şi debitul cardiac,
scade presiunea arterială, mai ales în cazul injectării
rapide
• este iritant: produce durere şi necroză tisulară, in
cazul injectării paravenoase (ceea ce necesită
infiltraţie locală cu procaină şi hialuronidază), iar în
cazul injectării accidentale arteriale produce spasm şi
chiar gangrena (cand se impune injectarea imediată a
unui vasodilatator - fentolamina – şi anticoagulante.
 Metohexitalul (Brevitalul sodic)
• este un barbituric de 2,5 ori mai activ decat tiopentalul, dar
cu durată de acţiune foarte scurtă;
• produce mişcări involuntare şi sughiţ
Ketamina
• este un anestezic nebarbituric cu acţiune rapida;antagonist
NMDA receptorii N metil D-aspartat cu antagonizarea
efectului acidului glutamic, neurotransmitatorul excitator
cerebral ce stimuleaza receptorii NMDA(situsul glutamic)
• produce aşa numita "anestezie disociativă", manifestată
prin desprinderea de mediu, analgezie intensă şi somn
superficial. Creşte presiunea arterială şi frecvenţa
cardiacă, nu relaxeaxă musculatura striată.
• este indicată pentru mici intervenţii chirurgicale, mai ales
la copii; se poate administra i.v. sau i.m.. Are întrebuinţări
limitate la adulţi, deoarece produce halucinaţii, delir si
tulburări de comportament în timpul trezirii (acestea pot fi
combătute cu diazepam).
 Propanididul (Epontolul)
• este un anestezic general nebarbituric cu acţiune ultrascurtă (2-6
minute);
• se injectează i.v. pentru anestezii de scurtă durată sau pentru inducţia
anesteziei cu halotan.

Etomidatul
• este un derivat de imidazol, care produce rapid somn anestezic
superficial;
• revenirea este rapidă.
• Se injectează i.v.;
• poate da mişcări involuntare.

Althesinul
• conţine 2 steroizi: alfaxolona şi alfadolona
• are efect anestezic prompt, cu o durată de 25 minute; revenirea se face
în 5-10 minute, datorită metabolizării hepatice rapide.
• se injectează i.v..
• poate da reacţii severe de hipersensibilitate.
 MEDICATIA PREANESTEZICĂ

Se administrează cu 24-48 ore înaintea

intervenţiei chirurgicale în următoarele scopuri:

• combaterea anxietăţii
• scăderea excitabilităţii neuro-vegetative a bolnavului
• realizarea unei inducţii rapide, plăcute, cu excitaţie
minimă
• întreţinerea analgeziei
• diminuarea salivaţiei şi a secreţiilor bronşice
• reducerea dozei de anestezic general şi deci a
toxicităţii
Protejarea faţă de unele posibile efecte
adverse al anestezicelor cuprinde:

• sedative hipnotice barbiturice (ex.

ciclobarbitalul)
• opioide (morfina, fentanyl) - utile în cazul
anestezicelor cu potentă mică (ex. combinaţia
de N2O şi tiopental)
• derivaţi de fenotiazină (ex. prometazina)
• tranchilizante (diazepam)
• anticolinergice (atropină, scopolamina,
glicopirolat)
MEDICATIA ASOCIATĂ NARCOZEI include:
• blocantele neuro-musculare periferice:
» competitive - d-tubocurarina
- Flaxedil
- Pavulon
» depolarizante - Succinilcolina
– se injectează i.v. pentru relaxarea musculaturii
scheletice în intervenţii chirurgicale, intubaţie,
reducerea fracturilor

• antiemetice (antihistaminice, scopolamina) - reduc riscul

vărsăturilor postanestezice

• neuroleptic (Droperidol) în asociere cu un analgezic

puternic (Fentanyl citrat) – ceea ce constituie
neuroleptanalgezia (cele 2 medicamente pot fi incluse într-
un singur preparat - Innovar). Combinarea acestora cu N2O
şi O2 reprezintă neuroleptanestezia.
 ANESTEZICE LOCALE

Sunt substanţe medicamentoase, capabile să producă

pierderea reversibilă a sensibilităţii dureroase, intr-un
teritoriu restrans consecutiv introducerii lor în vecinătatea
formaţiunilor nervoase.

Structura chimică.
Majoritatea anestezicelor locale au molecula formată dintr-un nucleu
aromatic (Rl) conectat printr-o legătură esterică sau amidică cu un lanţ
alifatic, care conţine o grupare amino secundară sau terţiară (fig. nr. 3).

Cu excepţia cocainei, anestezicele locale sunt compuşi de sinteză care

se formează prin ataşarea diferitelor grupări chimice la nucleul
aromatic, lanţul alifatic sau gruparea amino.

Toate anestezicele locale sunt baze si formeaza cu acizii saruri

clorhidrice hidrosolubile; bazele sunt liposolubile, neionizate si pot sa
strabata tesutul nervos.
Figura 2
Figura 3
Clasificarea anestezicelor locale se face dupa
stuctura chimica in:

I. Esteri: II. Amide:

1. esteri ai acidului benzoic:
cocaina
• benzocaina
(Etilaminobenzoat)
• butacaina
• hexylcaina (Cyclaina)
• piperocaina (Metycaina)
2. esteri ai acidului meta-
aminobenzoic:
• cyclomethycaina
(Surfacaina)
3.esteri ai acidului para-
aminobenzoic (PAB)
• procaina (Novocaina)
• cloroprocaina (Nesacaina)
• proparacaina (Ophtaine)
• tetracaina (Pontocaina)
1. derivaţi de xilidina:
• lidocaina (Xylocaina, Xilina)
• mepivacaina (Carbocaina)
• etidocaina (Duranest)
• bupivacaina (Marcaina)
2. derivaţii de toluidină:
• prilocaina (Citanest)
3. dibucaina (Nupercaina)
III. Alte anestezice locale:
•Dyclonina
•Articaina (Ultracaina)
 Mecanism de acţiune.
• Anestezicele locale se fixează direct pe receptorii specifici
din membrana nervoasă, situaţi în apropierea canalelor de
sodiu, instalarea acţiunii anestezice depinzand de
capacitatea lor de a difuza prin ţesutul conjunctiv şi
nervos.
• Majoritatea anestezicelor locale sunt aproape complet în
forma ionizată (proporţia de substanţă ionizată depinde de
pH-ul său şi de pH-ul soluţiei). Odată injectată soluţia de
anestezic, intervine capacitatea de tampon şi pH-ul
ţesutului (7,4) care modifică echilibrul dintre forma ionizată
şi neionizată în favoarea bazei libere neionizate, permiţand
astfel o mai mare penetrare tisulară (injectarea în ţesuturile
inflamate, cu un pH scăzut, diminua cantitatea de molecule
neionizate, micşorand eficacitatea). După penetrarea fibrei
nervoase, în axoplasmă, se ajunge la un echilibru între cele
2 forme ale anestezicului local.
• Forma ionizată, cationică este cea care se fixează pe
receptorii specifici şi închide canalele pentru ionii de sodiu
(în porţiunea lor internă dinspre axoplasmă (fig. nr. 4))
blocand astfel influxul ionilor de sodiu.
Figura 4
 Impiedicarea influxului ionilor de sodiu stabilizeaza membrana
fibrelor nervoase, facand-o mai putin excitabila si blocand astfel conducerea
influxului nelvos (Fig. nr.5).

Figura 5
Farmacocinetica

Anestezicele locale se absorb bine prin mucoase, mai ales

cand sunt inflamate; injectate în ţesuturi pătrund în
circulaţia sistemica proporţional cu efectul lor
vasodilatator şi cu vascularizaţia ţesutului respectiv
(adăugarea unui vasoconstrictor reduce distribuţia
anestezicului în circulaţie).

Anestezicele locale sunt distribuite preferenţial în organele

cu vascularizatie bogată (creier, ficat, plămani, rinichi).

Se metabolizează diferit:
• esterii sunt hidrolizaţi în plasmă de colinesteraza
plasmatică, iar
• amidele sunt metabolizate în ficat si plăman.

Sunt excretate prin rinichi nemodificate sau ca metaboliţi.

 Acţiuni farmacologice:

• blocarea reversibilă a conducerii nervoase periferice mai

intai în fibrele vegetative, apoi în cele care conduc diferitele
sensibilităţi si în cele din urmă în fibrele motorii somatice.
Consecutiv, apare mai întai senzaţia de căldură (datorita
paraliziei fibrelor simpatice vasoconstrictoare), apoi
dispare sensibilitatea dureroasă, termică, tactilă,
proprioceptivă şi
ultima, funcţia motorie.

Cele mai sensibile fibre nervoase la acţiunea

anestezicelor locale sunt cele cu diametrul mic (care au o
suprafaţă de contact mare) si cele nemielinizate sau slab
mielinizate (anestezicele locale nu pot străbate teaca de
mielină - în cazul fibrelor mielinizate acţionand numai la
nivelul nodurilor Ranvier).
• relaxarea musculaturii netedă, (probabil prin
deprimarea receptorilor senzitivi) cu dilataţie
arteriolară şi efect spasmolitic pe muşchii netezi
intestinali şi bronhici.

• acţiune anticonvulsivantă (lidocaina, procaina în

doze mici), datorită deprimării SNC.

Acţiunea anestezicelor locale depinde de tipul

anestezicului, de concentraţia şi volumul soluţiei,
de calea de administrare precum şi de starea
ţesutului cu care vin în contact (în ceea ce priveşte
vascularizaţia şi integritatea sa).
 Modalităţi de administrare
1. Aplicarea anestezicului pe mucoase sau
tegumente (anestezia de suprafaţă (contact)).
2. Injectarea soluţiei anestezice în ţesuturi, strat cu
strat (anestezie prin infiltraţie); prezintă risc de
efecte toxice, generale.
3. Injectarea soluţiei anestezice in vecinătatea unei
formaţiuni nervoase mari:
• nervi periferici sau plexuri nervoase (anestezie prin
bloc nervos: tronculară sau plexală)
• injectarea în spaţiul subarahnoidian, în LCR
(rahianestezie)
• injectarea în spaţiul epidural în afara dureimater
(anestezie epidurală).
Efecte adverse:

• sistemice - evidente în supradozaj;

interesează SNC (tremurături, convulsii,
apoi somnolenţă, comă) şi aparatul
cardio-vascular (tahicardie,
hipertensiune arterială, apoi
bradicardie, scăderea forţei de
contracţie a cordului)
• alergice: urticarie, rar şoc anafilactic.
In tabelul urmator este prezentata toxicitatea unor anestezice
precum si dozele maxime recomandate:
Xilina (lidocaina, xylocaina)
• este un anestezic local de sinteză cu structură
amidică. Introdusă în terapeutică în 1948 xilina a
devenit anestezicul standard cu care sunt
comparate celelalte anestezice locale.
• acţiunea anestezică locală se instalează rapid
(deoarece difuzează uşor în ţesuturi) şi este de
durată medie;
• este metabolizată în ficat sub acţiunea enzimelor
microsomiale hepatice, transformandu-se în
meaboliţi activi, 2% se elimină prin urină
neschimbată.
• produce o uşoară vasodilataţie necesitind
asocierea cu un vasoconstrictor (adrenalina) care
prelungeşte actiunea la locul injectarii.
 Utilizari:
• anestezic
- de suprafata (solutie 2-4%)
- pentru infiltratii solutie 0,5%
- pentru blocarea trunchiurilor nervoase (solutie 1-2%)
- pentru rahianestezie (solutie 4-5%)
• antiaritmic (in tratamentul aritmiilor cardiace intravenous)
– pentru deprimarea reflexelor laringiene si faringiene
– pentru reducerea pruritului din icter
– pentru controlul unor aspecte din status epilepticus
• în stomatologie - soluţie 2% (pentru anestezia de
conducere şi pentru infiltraţii, în asociere cu adrenalină
1:50.000 sau 1:100.000), unguent 5% şi spray 1%.

Ca efecte adverse xilina provoacă relativ frecvent

somnolentă si ameţeli, rar reacţii alergice; supradozarea
sau injectarea iv. rapidă determină efecte toxice generale,
xilina fiind de 2 ori mai toxică decat procaina.
 Mepivacaina (Carbocaina)
- are acţiune anestezică similară ca intensitate şi durata
xilinei;
- se foloseşte pentru infiltraţii, anestezie de conducere şi în
stomatologie (soluţie 2%); nu este eficientă ca anestezic de
suprafaţă.

Bupivacaina
- este un anestezic local de 4 ori mai activ decat xilina şi cu
durată de acţiune mai lungă.
- este indicată în intervenţiile stomatologice prelungite cand
este necesară o anestezie pulpară de o oră şi jumătate sau
cand există riscul durerilor postoperatorii (în chirurgia
endodontică si periodontică).
- deşi este mai toxică decat xilina, la dozele mici utilizate în
practica stomatologică, nu produce reacţii adverse.
Prilocaina - este un anestezic local utilizat în
stomatologie, fiind mai puţin activ decat xilina şi avand o
durată de acţiune puţin mai lungă; în doze mari poate
produce methemoglobinemie.

Procaina - este un anestezic local de profunzime cu

potentă şi toxicitate mai reduse decat xilina; acţiunea se
instalează lent (15-20 minute) şi durează 45-60 minute; se
asociază cu adrenalina pentru prelungirea acţiunii şi
reducerea hemoragiei locale.
• Are şi acţiune biotrofică (ameliorează troficitatea tisulară şi
atenuează procesul de îmbătranire), analgezică,
antiaritmică şi vasodilatatoare. Se utilizează pentru
anestezia prin infiltraţie (soluţie 1%), de conducere (soluţie
0,5-2%) sau epidurală (soluţie 2%).
Tetracaina (Dicaina) - se utilizează pentru
anestezie topică (preparatul Gingicain-spray
pentru anestezia de suprafaţă a mucoasei bucale).

Cocaina - anestezic local natural, singurul care

produce vasoconstricţie. Este inclusa în soluţia
Bonain, folosita pentru anestezia dentinei sau
pulpei dentare. Are întrebuinţări limitete deoarece
produce toxicomanie.
SEDATIVE-HIPNOTICE

Sunt medicamente capabile să producă

deprimarea gradată a SNC, dependentă de doză şi
anume:
• în doze mici au efect sedative;
• în doze mijlocii efect hipnotic;
• în doze mari produc anestezie generală.

• Efectul sedativ - se manifestă prin calmare, deprimare

psiho-motorie şi reducerea performanţelor.
• Efectul hipnotic - constă în favorizarea instalării (în 20-
30 minute) şi menţinerii unui somn asemănător celui
fiziologic; spre deosebire de acesta are o durată mai mare
a somnului lent, ceea ce explică somnolenţa reziduală,
după trezire.
• Somnul fiziologic

– stare de repaus a organismului, care alterneaza cu starea de

veghe, constituind constituind bioritmul veghe somn,
bioritm nictemeral (circadian)

– Se manifesta prin unele modificari de ordin cantitativ ale

functiilor psihice, motorii si vegetative (comparativ cu
starea de veghe)

– Nivelele starii de vigilitate (de veghe) si de somn sunt in

corelatie cu activitatea sistemului reticulat ascendent
activator (SRAA) in special portiunea rostrala

– Somnul este necesar la toate varstele, pentru contributia sa

in:
• Mentinerea echilibrului psihofiziologic si al sanatatii
• Procesul de crestere la copii
• Activitatea normala din starea de veghe
• Revenirea la starea de vigilitate (starea
de veghe) se poate face:
– spontan, la comanda fiziologica
– fortat la interventia unor stimuli de
intensitate mare:
• interni (cosmaruri, dureri interne)
• externi (zgomote, ceas desteptator)
 Tipuri de somn
• Somnul este constituit din doua tipuri
de somn (care in mod normal se
succed periodic), avand caracter ciclic
– Somnul lent (NREM; non rapid eye
movements)
– Somnul rapid (paradoxal) REM
 Hiposomniile
• Tulburarile somnului pot fi in doua sensuri:
– Hipersomnie (narcolepsie)
– Hiposomnie
• Insomnia adevarata este foarte rara
• Hiposomnia poate antrena: tulburari de
insuficienta recuperatorie, indispozitie,
oboseala, ineficacitate in activitate
• Hiposomnia poate sa apara:
– Rar si de scurta durata la oameni sanatosi
datorita unor factori externi, temporari
– Frecvent in boli psihice (stari depresive,
schizofrenie) sau medicale (insotite de durere)
 Clasificarea hiposomniilor
A. In functie de momentul manifestarii:
– Hiposomnie initiala cu dificultate de
adormire (anxietate)
– Hiposomnie intermitenta cu somn
discontinuu (stari depresive)
– Hiposomnie terminala, cu trezire precoce
(varstnic)
– Hiposomnii de noapte cu inversarea
ritmului normal (veghe-somn, zi-noapte)
B. In functie de etiologie:
– Psihogena (emotii mari prelungite sau anxietate
nevrotica)
– Psihotica (psihoze)
– Neurologica (traumatisme sau tumori cerebrale)
– Simptomatica (boli insotite de simptome ca
durere, tuse, diaree, poliurie)
– Toxica (exces de excitante SNC: cafeina,
amfetamina)
C. In functie de durata
– Pasagera, ocazionala la oameni normali (cauze
externe: zgomot, serviciu in schimburi)
– De durata scurta de cateva saptamani (suferinte
diverse, tensiune psihica temporara)
– Cronica, extinsa pe luni sau ani (durere cronica,
nevroza cronica, stari depresive, toleranta si
dependenta de hipnotice
Hipnoticele se utilizează în tulburări de
somn, dar numai:
• în asociere cu tratamentul cauzal
• în cure discontinui şi
• cu alternarea preparatelor (pentru a preveni toleranţa
şi dependenţa) .
Se va evita asocierea lor cu alcoolul (riscul
potenţării efectului deprimant al acestuia) .

Medicamentele sedative-hipnotice se clasifică în 2

grupe:
I.Sedative-hipnotice barbiturice
II. Sedative-hipnotice nebarbiturice.
SEDATIVE-HIPNOTICE BARBITURICE
• Barbituricele utilizate în terapeutică sunt derivaţi ai acidului
barbituric (care este lipsit de acţiune deprimantă asupra
SNC) sau ai acidului tiobarbituric (rezultat prin înlocuirea
oxigenului la C2 cu sulf) (Fig. nr. 6).

S ® = tiobarbiturice

Figura 6

• Toţi derivaţii sunt insolubili în apă, dar

sărurile lor sodice sunt hidrosolubile.
Acţiune farmacodinamică
• barbituricele deprimă intreg SNC, dar, mai ales sistemul reticular activator şi
rinencefalul. Acţiunea lor depinde de doză şi de calea de administrare şi poate
fi sedativă, hipnotică sau narcotică.

După durata efectului se descriu:

• barbiturice cu durată ultrascurtă (acţiunea se instalează în secunde şi
durează 30 minute):
• Metohexital (Brevital)
• Tiopental (Penthotal)
• barbiturice cu durată scurtă (aproximativ 2 ore):
• Pentobarbital (Nembutal)
• Secobarbital (Seconal)
• Ciclobarbital
• barbiturice cu acţiune intermediara (3-5 ore):
• Amobarbital (Amytal, Dormital)
• Butabarbital (Butisal)
• barbiturice cu acţiune lungă (peste 6 ore):
• Fenobarbital (Luminal)
• Mephobarbital (Mebaral)

Toate (şi mai ales cele cu durata lungă de acţiune - Fenobarbitalul) au

acţiune anticonvulsivantă, fiind eficace in epilepsie.
 Nu au acţiune analgezică, însă, în cazul asocierii cu un analgezic, pot
să-i potenţeze efectul, prin relaxarea pe care o produc.

• deprimă transmisia neuro-musculară (potenţează efectul

curarizantelor);

• au efect redus (în doze sedative) asupra sistemului cardio vascular:

• pe măsura creşterii dozei barbituricele deprimă transmisia
ganglionara şi scad presiunea sanguină si frecvenţa cardiacă.
• dozele toxice pot produce colaps circulator (mai ales prin
deprimare vaso-motorie medulară)
• deprimă respiraţia la multiple nivele.

• multe barbiturice (îndeosebi fenobarbitalul) induc enzimele

microsomiale hepatice care metabolizează medicamentele,
producand creşterea:
• degradării barbituricelor, cu instalarea toleranţei
• inactivarii altor compuşi (anticoagulante, fenitoin, digitoxin,
teofilină, glucocorticoizi) cu potenţiale probleme (sorioase) de
interacţiune medicamentoasa.

• dozele anestezice de barbiturice pot suprima transportul tubular renal.

• pot induce porfirie.
 Mecanism de acţiune
• Barbituricele acţionează la nivelul sinapselor GABA-ergice,
in doze mici, avand acţiune asemănătoare acidului γ-
aminobutiric (GABA - un neuretransmiţător inhibitor), sau
intensificand efectele acestuia.

• Mecanismul acţiunii "GABA-like" este neclar. Barbituricele

pot inhiba un sistem neuronal de captare pentru GABA sau
pot stimula eliberarea GABA.

• Acţionează şi postsinaptic, asemănător cu GABA, intrand

în competiţie la nivelul receptorului GABA-A (fig. nr.7), cu
antagoniştii GABA.

• Barbituricele sunt mai puţin selective decat

benzodiazepinele, care de asemenea au acţiuni "GABA-
like", deoarece creşterea dozei barbituricelor produce o
deprimare generalizată a SKC (pe langă deprimarea
selectivă la sinapse).
Figura 7
Farmacocinetică
• Durata de acţiune a barbituricelor depinde de rata metabolizării hepatice, de
gradul lor de liposolubilitate şi de proporţia legarii de proteinele plasmatice
(care reduce excreţia renală).

• Barbituricele cu acţiune lungă sunt metabolizate, în principal în ficat prin

oxidarea radicalilor la C5, cu producerea unor derivaţi mai polari cu
liposolubilitate mică.

• Barbituricele cu acţiune ultrascurtă sunt foarte liposolubile astfel incat, atat

instalarea, cat şi durata acţiunii sunt foarte scurte. Ele străbat rapid bariera
hemato-encefalică şi apoi sunt îndepărtate rapid din creier, fiind redistribuite la
alte ţesuturi (ex. muşchi).

• Barbituricele se absorb bine după administrarea orală, intrarectală sau

intramusculară. Ajunse în sange se fixează reversibil pe proteinele plasmatice.
Străbat uşor bariera placentară, realizand în sangele fetal concentraţii
apropiate de cele din sangele matern.

• Atat barbituricele, cat şi metaboliţii lor se excreta mai ales pe cale renală.
Excreţia lor poate fi crescută prin alcalinizarea urinii. Timpul de înjumătăţire a
concentraţiei plasmatice variază de la 14-42 ore (în cazul barbituricelor cu
durată de acţiune scurtă sau intermediară) la 1-6 zile (în cazul fenobarbitalului).
Atunci cand funcţia renală este afectată, barbituricele pot cauza deprimare
severă a SNC şi cardiovascular.
Utilizări terapeutice
limitate (datorită acţiunii neselective, indicelui terapeutic
mic, dezvoltării toleranţei şi dependenţei) pentru:

• inducerea somnului (cele cu acţiune scurtă) sau

menţinerea somnului (cele cu acţiune lungă)
• sedare în stări de anxietate, agitaţie
• tratamentul de urgenţă al convulsiilor (ex. în status
epileptic - fenobarbital, pentobarbital, amobarbital)
• anestezie în chirurgie (tiobarbiturice cu acţiune
ultrascurtă) reducerea edemului cerebral postchirurgical
sau posttraumatic şi protecţia faţă de infarctul cerebral în
timpul ischemiei (deoarece barbituricele scad semnificativ
utilizarea cerebrala a O2).
• hiperbilirubxnemia şi icterul nou-născuţilor (datorită
proprietăţii barbituricelor de a stimula
glucuroniltransferaza hepatică.
Administrare:
• Fenobarbitalul
• oral - comprimate a 100 mg sau 15 mg; doza
sedativă este de 15-30 mg, x 2/3/zi, iar doza
hipnotica 100-200 mg.
• injectabil i.m. 1-2 fiole a 200 mg (pentru
controlul rapid al convulsiilor)
• Niciodata i.v. din cauza solventului(poate
produce stop cardiorespirator)
• Amobarbitalul sodic (Dormital+)
• oral - 1-2 comprimate a 100 mg ca hipnotic.
• Ciclobarbital
• oral - 1-2 comprimate a 200 mg ca hipnotic.
 Efecte adverse

• constau în somnolentă reziduală, iar la bătrani stare de excitaţie

paradoxală, erupţii cutanate, porfirie.
• abuzul de barbiturice poate favoriza apariţia dependentei;
sindromul de abstinenţă este mai evident in cazul barbituricelor
cu eliminare rapidă.
• oprirea bruscă a administrării barbituricelor la epileptici poate
declanşa status epileptic (de aceea va fi evitată oprirea brutală a
tratamentului).

In caz de supradozaj (o doză de 5-10 ori mai mare ca doza

hipnotică) se poate produce intoxicaţia acută, manifestată prin
comă, diminuarea reflexelor (deşi reflexele tendinoase profunde
sunt de obicei intacte), deprimare respiratorie severă,
hipotensiune cu colaps cardio-vascular şi insuficienţă renală.

Tratamentul implica supravegherea continuă a pacientului,

menţinerea respiraţiei, a temperaturii corpului şi a funcţiei
renale, creşterea eliminării medicamentului prin forţarea diurezei
cu manitol sau alcalinizante, dializă peritoneală şi hemodializă.
 SEDATIVE-HIPNOTICE NEBARBITURICE
Fac parte din clase chimice diferite:

1. ALDEHIDE
• reprezentate de cloralhidrat şi triclofos
• se caracterizează prin:
– proprietăţi farmacologice comune: sedative (în doze
mici) hipnotice (în doze mari); efectul hipnotic se
instalează în 30 minute şi durează aproape 6 ore şi este
rezultatul formării unui metabolit activ - tricloretanolul.
– indicaţii asemănătoare: stări de hiperexcitabilitate,
insomnii mai ales la copii şi bătrani
– iritaţia mucoaselor (triclofosul mai puţin) - ceea ce
impune administrarea după mese şi asocierea cu
mucilagii; afectare hepatică, renală şi cardiacă, alergie,
dependenţă.
• administrare orală: cloral hidratul - soluţie (doza
hipnotica 500-2000 mg/zi), triclofos (Hipnogal+) -
sirop.
2. DERIVAŢI DE PIPERIDINĂ
au structură şi proprietăţi farmacologice asemănătoare
barbituricelor.

• GLUTETIMIDA (Doriden, Noxyron) - este un sedativ-hipnotic, al

cărui efect se instalează rapid el durează 6-7 ore; are utilizări
limitate din cauza riscului de toleranţă si dependenţa. Abuzul
cronic de glutetimidă poate duce la psihoze, convulsii şi
hiperpirexie.
• METIPRILONA (Noludar) - este asemănătoare glutetimidei, dar
reduce somnul paradoxal. Se administrează ca şi aceasta, oral,
comprimate.

3. CHINAZOLONE
• METAQUALONA este prototipul acestor sedative-hipnotice.
Produce somn cu durată medie, intensifică somnul paradoxal; în
plus, are şi proprietăţi anticonvulsivante, antihistaminice,
anxiolitice şi anestezice locale. Se administrează oral comprimate.
Efectele adverse sunt reduse: parestezii, tulburări digestive.
Dezvoltă dependentă.
4. CARBAMATI

• ETINAMATUL (Valamid) - are acţiune hipnotică de

scurtă durată, nu influenţează somnul paradoxal. Se
administrează oral, capsule. Produce dependenţă,
iar sindromul de abstinenţă este asemănător cu cel
al barbituricelor.

• MEPROBAMATUL - este un anxiolitic, care

intensifică somnul paradoxal, fără să influenţeze
faza cu unde lente. Se administrează oral,
comprimate în insomnia bătranilor. Produce
dependenţă; sindromul de abstinenţă se manifestă
prin anxietate, insomnie, halucinaţii.
5. BENZODIAZEPINE (vezi şi anxiolitice)
• Constituie medicaţia sedativă-hipnotică de elecţie, cu cea mai largă
utilizare fie pentru inducerea somnului (flurazepam, triazolam), fie
pentru menţinerea lui (nitrazepam, flurazepam, flunitrazepam).
• Spre deosebire de alte sedative-hipnotice, benzodiazepinele nu sunt
deprimante neuronale generale.
• In prezent nu este precizat dacă proprietăţile lor antianxioase sunt
distincte de efectele lor sedative-hipnotice.

• NITRAZEPAMUL (Mogadon) - produce somn profund, de lungă

durată, intensificat de acţiunea anxiolitică. Are un t1/2 de aproximativ
24 ore şi astfel acţiunea sa sedativă poate persista şi ziua următoare.
Se administrează oral, 2-4 comprimate, seara, în insomnie condiţionată
de anxietate.
• FLURAZEPAMUL (Durapam) - produce efecte hipnotice dupa 20-40
minute de la administrarea unei doze orale (de 1-2 mg) , cu o durată de
6-8 ore.
• TRIAZOLAMUL (Halcion) - este utilizat pentru tratamentul oral de
scurtă durată al insomniei. Poate cauza anxietate în timpul zilei şi
insomnie rebound.
• TEMAZEPAMUL - creşte durata somnului; nu influenţează latenţa
somnului.
 TRANCHILIZANTE
• Tranchilizantele sunt medicamente care diminua activitatea
mintală şi tonusul psihic. Sunt de două categorii:
tranchilizante majore şi tranchilizante minore.

TRANCHILIZANTELE MAJORE (NEUROLEPTICE)

Aceste medicamente, denumite si antipsihotice, sunt
prescrise pentru tratamentul simptomeleor psihice, fiind
utile atat în psihozele acute, cat şi în cele cronice.
Imbunatatesc dispoziţia si comportamentul, fara să
producă sedare excesivă.

Pot să cauzeze simptome extrapiramidale, atat

reversibile (simiptome parkinsoniene, akatizie), cat. şi
ireversibile (diskinezie tardivă).
Sunt reprezentate de:
1.Derivati de fenotiazina: 2.Derivati de
• Clorpromazina butirofenona:
(Clordelazin+, Largactil®) • Haloperidol
• Levomepramazina
(Nozinan®) • Droperidol
• Trifluoperazina (Stelazine®) • Trifluperidol
• Flufenazina (Moditen®)
• Tioridazina (Thioridazine®)

3. Derivati de tioxantina: 4. Diferite antipsihotice

•Clorprotixen (Taractan®) heterociclice:
•Clopenthexol •Loxapine (Loxitane®)
•Tiotixen (Thiothixene®) •Sulpiridiu
•Molindone (Moban®)
FENOTIAZINEL
• Sunt derivaţi de fenotiazină, obţinuţi prin
substituiri în poziţiile 10 (R1) şi 2 (R2) (fig.
nr. 8).

• Acţiunea farmacodinamică - include atat

efecte centrale, cat şi periferice si anume:
• efecte asupra SNC - reprezentate de:
– efect antipsihotic: diminua progresiv manifestările
psihotice (halucinaţii, delir, autism), ameliorează
comportamentul; se explică prin antagonizarea neuro-
transmisiei dopaminergice în sistemul limbic, nigrostriat
şi hipotalamic
– efecte neuroleptice: indiferenţă afectivă, reducerea
mişcarilor fizice şi potenţial de efecte adverse
neurologice; efectele asupra funcţiilor intelectuale sunt
mici.
– efecte extrapiramidale - survin mai ales după
administrarea cronică; se explică prin acţiune
antidopaminergică în ganglionii bazali.
– efect antivomitiv - consecutiv deprimării zonei
chemoreceptoare declanşatoare a vomei din bulb
– hjpotermie - prin inhibiţia centrilor termo-regulatori.
– influenţarea activitatii endocrine (prin deprimarea
hipotalamusului): creşterea secreţiei de prolactină (cu
galactoree, ginecomactie) , scăderea secreţiei de STH
si deprimirea funcţiei corticosuprarenalei în condiţii de
stress.
• efecte periferice:
– efecte α-blocante adrenercice (clorpromazina)
– efecte anticolinergice (constipaţie, uscăciunea
gurii, vedere înceţoşată, rar retenţie urinara)
– efect antihistaminic
– anestezic local (clorpromazina)
– efect diuretic prin inhibiţia secreţiei homonului
antidiuretic (clorpromazina)
– hipotensiune ortostatica - prin acţiune centrală
şi prin inhibiţia mecanismului de captare a
norepinefrinei
– intensificarea efectelor barbituricelor,
narcoticelor si alcoolului etilic.
 Diferitele neuroleptice fenotiazinice se deosebesc
între ele prin intensitatea acestor efecte ele putand fi:

• neuroleptice sedative (ex. clorpromazina, levomepromazin

caracterizate) –caracterizate prin efecte de intensitate
moderata si prin predominanţa efectului sedativ, de
diminuare a agitaţiei şi anxietăţii; produc hipotensiune
ortostatică.
• neuroleptice incisive (ex. trifluperazina, flufenazina) - foarte
active (în doze mici) ca antipsihotice, utile în prezenţa
hipotensiunii arteriale (au efecte vegetative minime);
produc frecvent tulburări extrapiramidale.
• neuroleptice cu potentă medie (ex. tioridazina)

Mecanismul acţiunii - blochează competitiv receptorii

dopaminergici D2 şi D1 din creier.
Farmacocinetica

• Toate fenotiazinele se absorb bine după

administrarea orală şi parenterală. Se fixează în
proporţie mare pe proteinele plasmatice şi intră în
circulaţia fetală.
• O proporţie însemnată intră în circuitul entero-
hepatic, fiind eliberate lent în circulaţie, ceea ce
explică t 1/2 lung al acestor compuşi. Se distribuie
tisular.
• Se metabolizează în microzomii hepatici prin
hidroxilare, urmată de conjugarea cu acid
glucuronic. O cale metabolică importantă este
formarea sulfoxizilor.

• Se elimină sub formă de metaboliţi prin urină şi

fecale.
Utilizări terapeutice - în:
• tulburări psihotice: manie, stări paranoide,
schizofrenie şi psihoze asociate cu alcoolism
cronic

• greţuri şi vărsături de diverse etiologii

• controlul sughiţului rebel

• pregătirea şi potenţarea anesteziei.

Administrare
• Clorpromazina (Clordelazin+ drajeuri a 50 mg):
oral 25-50 mg de 3 ori/zi ca antivomitiv şi 200-800
mg/zi ca antipsihotic.
Efecte adverse:
• tulburări extrapiramidale:
– sindrom parkinsonian cu rigiditate şi tremor în repaus
– acatizie - tendinţa de a mişca incontinuu picioarele
– reacţii distonice acute (la începutul tratamentului):
grimase faciale, torticolis
– dischinezie tardivă (în cazul tratamentului cronic):
mişcări faciale involuntare (sugere, plescăitul buzelor);
poate persista şi după oprirea tratamentului
• hipotensiune ortostatică cu sincopă şi tahicardie
reflexă
• reacţii alergice, fotosesibilizare, pigmentarea
tegumentelor, agranulocitoză, icter prin colestază
• tulburări vegetative
DERIVAŢII DE BUTIROFENONĂ

HALOPERIDOLUL
• este prototipul acestor derivaţi
• are acţiune antipsihotică intensă şi antivomitivă
determină frecvent simptome extrapiramidale
semnificative
• se administrează oral (tablete, sirop) sau injectabil
i.m.

DROPERIDOLUL
• se asociază deseori cu un analgezic puternic
(fentanyl) pentru a produce neuroleptanalgezia.
DERIVAŢII TIOXANTENICI

• sunt similari chimic şi farmacologic

derivaţilor de fenotiazina;
• sunt utilizaţi în clinică clorprotixenul şi
tiotixenul

Recent s-au realizat medicamente cu

acţiune antipsihotică mai selectivă şi cu
efecte adverse de tip extrapiramidal mai
reduse (ex. sulpirida).
 TRANCHILIZANTE MINORE (ANXIOLITICE,
ANTIANXIOASE)

• Aceste medicamente îndepărtează emoţiile

şi anxietatea, fiind utile în tratamentul
anxietăţii sau nevrozei.
• In plus, au proprietăţi sedativ-hipnotice şi
miorelaxante, precum şi tendinţa de
obişnuinţă şi dependinţă fizică.
• In general prezintă o incidenţă mai mică -a
efectelor adverse decat antipsihoticele.
Sunt reprezentate de:

1.Derivaţi de benzodiazepină:
•Clordiazepoxid (Napoton+,
Librium®)
•Diazepam (Valium®)
•Oxazepam (Serax®)
•Medazepam (Rudotel®, Glorium®)
•Midazolam (Versed®)
•Temazepam (Normison®)
2.Derivaţi de difenilmetan:
•Hj.droxizin (Atarax®)
•Difenhidramina (Benadril®)
•Buclizina
3.Propandioli: Meprobamat+
4.Buspirona
BENZODIAZEPINELE
• Aceşti compuşi au în structura lor un nucleu
benzodiazepinic (= nucleu benzenic condensat cu un
heterociclu cu 7 atomi, dintre care 2 atomi de azot în
poziţiile 1 şi 4).
• Primul compus sintetizat a fost clordiazepoxidul (fig. nr. 9).

Figura 9
Acţiune farmacodinamică

Benzodiazepinele au următoarele efecte:

• influenţează comportamentul, atenuand starea
de anxietate;
• favorizează instalarea somnului
• previn sau opresc crizele de epilepsie (deprimă
difuzarea
subcorticală a descărcărilor convulsivante).
• relaxează musculatura striată, probabil prin
deprimarea controlului facilitator al substanţei
reticulare asupra măduvei motorii
• potenţează alte deprimante ale SNC (alcoolul) cu
care nu
se asociază
Mecanismul acţiunii
• Benzodiazepinele acţionează în SNC, asupra
sistemului limbic, unde facilitează transmisia
GABA-ergică, probabil prin creşterea afinităţii
GABA pentru receptorii săi.
• GABA este un inhibitor major în SNC, funcţia sa
inhibitorie fiind legată de funcţia fiziologică de
somn, de anxietate şi stress; eliberat de neuroni în
fanta sinaptică se fixează de receptorii GABA şi
reduce excitabilitatea neuronilor prin creşterea
permeabilităţii lor la ionii de clor.
• In stransă legătură cu aceşti receptori sunt
receptorii BZD, la nivelul cărora BZD potenţează
acţiunea inhibitorie a GABA prin creşterea
permeabilităţii la clor şi diminuarea excitabilităţii.
• In funcţie de comportarea faţă de receptori,
benzodiazepinele sunt de 3 tipuri:

• benzodiazepine agonisti - utilizate în clinică pentru

efectele anxiolitice, hipnotice, anticonvulsivante.
• benzodiazepine antagonisti (ex. Flumazenil) – utilizate
în tratamentul intoxicaţiilor cu benzodiazepine
(blochează selectiv acţiunea acestora)
• benzodiazepine "agonişti inverşi" - probabil mediatori
endogeni naturali ai răspunsurilor anxiogene;
blochează efectele agoniştilor benzodiazepinici, iar
atunci cand sunt administrate singure produc
anxietate şi convulsii.
 Farmacocinetica
• Diazepamul se absoarbe rapid din tractul gastro-
intestinal, atingand concentraţia plasmatică
maximă într-o oră; el realizează un al 2-lea- "peak"
la 6-12 ore după o doză orală, probabil datorită
circulaţiei entero-hepatice. T ½ de distribuţie este
de 2,5 ore, iar cel de eliminare de 1,5 zile.

• Napotonul şi oxazepamul se absorb lent din

tractul gastro-intestinal.

• Toate se leagă puternic de proteinele plasmatice.

• Majoritatea sunt transformate în metaboliţi activi
în microsomii hepatici (excepţie: oxazepam,
temazepam). Sunt excretate pe cale renală ca
derivaţi glucurono-conjugaţi sau ca metaboliţi
oxidaţi.
Utilizările terapeutice includ:

• tratamentul anxietăţii
• premedicaţia anestezică
• epilepsia (diazepamul în status
epilepticus)
• afecţiuni medicale cu manifestări
psihosomatice sau psihovegetative
• alcoolismul acut
• tratamentul "terorii" nocturne (pavor
nocturn)
Administrare
• Diazepamul
– oral (comprimate de 2 şi 10 mg) în doze fracţionate,
de obicei 2/3 din doză seara la culcare, iar 1/3 în
timpul zilei.
– injectabil i.v. lent, cu multă prudenţă sau i.m.

• Pot să producă următoarele efecte adverse:

– ataxie, sedare (efecte aditive deprimante cand se
asociază cu alte inhibitoare ale SNC), deprimarea
performanţelor psiho-motorii
– creşterea paradoxală a anxietăţii, după doze mari
– stări confuzionale la bătrani
• Sunt contraindicate în miastenia gravă; se
administrează cu prudenţă la şoferi, dispeceri,
la cei care manuiesc maşini de precizie.
 ALTE TRANCHILIZANTE

• HIDROXIZINUL - este un anxiolitic dotat cu efecte

antihistaminice, antiemetice şi antispastice. Poate
fi utilizat pe cale orală (drajeuri) sau injectabil i.m.
pentru sedare preoperaţorie, în stări de anxietate,
nevroză, distonii neuro-vegetative.
• Poate să producă diminuarea performanţelor
psiho-motorii şi obişnuinţă, în cazul folosirii
cronice.

• MEPROBAMATUL - are acţiune antianxioasă şi

miorelaxantă. Se recomandă in stări de anxietate
şi agitaţie, pe cale orală, comprimate. Produce
aceleaşi efecte adverse ca şi hidroxizinul.
BUSPIRONA (Bu-Spar®)

• este un anxiolitic "anxioselectiv" (ameliorează

anxietatea, fără să aibă acţiuni hipnotice,
anticonvulsivante şi miorelaxante);
• acţiunea, comparabilă cu a diazepamului este
rezultatul interacţiunii cu. receptorii
serotoninei.

• Se administrează oral în stări de anxietate

cronică; poate produce somnolenţă, stări
confuzionale.
EXCITANTELE S.N.C.
Excitantele SNC stimulează activitatea
diferitelor formaţiuni ale SNC fie direct, fie
printr-un mecanism reflex. Se clasifică in 3
grupe:
STIMULANTELE PSIHO-MOTORII

• Constituie un grup de medicamente care

stimulează atat activitatea psihică, cat şi cea
motorie şi îndepărtează oboseala. Acţiunea lor
este rezultatul excitării scoarţei cerebrale direct
sau prin intermediul sistemului reticulat
ascendent activator.

XANTINELE
• sunt alcaloizi naturali cu structură
metilxantinică, sunt reprezentaţi de cafeina,
teofilină şi teobromină.
• au aceleaşi efecte farmacologice, dar de
intensitate diferită.
CAFEINA (1,3,7-trimetilxantina)
constituie prototipul xantinelor avand următoarele efecte:

• intensifică procesele corticale, legate de funcţiile motrice,

psihice şi senzoriale, susţine efectul intelectual
• stimulează respiraţia deprimată (ex. în intoxicaţia alcoolică
acuta)
• creşte forţa de contractie a inimii şi consumul de oxigen
miocardic;
• produce vasodilatie arteriolara cu scăderea rezistentei
periferice si vasoconstricţie în teritoriul cerebral;
• creşte diureza prin creşterea circulaţiei renale si inhibiţia
reabsorbţiel tubulare a Na+
• stimulează secreţia gastrică de HCl, pepsină şi gastrină
• produce bronhodilataţie; contractă musculatura striată
• Utilizările terapeutice - sunt limitate:
– tratamentul intoxicaţiei acute cu alcool (se injectează s.c. cafeina
natriu benzoică 100-500 mg o dată
– tratamentul migrenei {oral, preparatul Cofedol = asociere de cafeina
şi ergotamină)
• Supradozajul poate genera o intoxicaţie acută, manifestată
prin iritabilitate, convulsii generalizate, tahicardie, dispnee,
hipertensiune arterială.

• Utilizarea cronică a cafeinei produce intoxicaţie cronica

manifestată prin hiperexcitabilitate, insomnie, aritmii,
acufene.
• Abuzul de cafea (o ceaşcă de cafea tare conţine 100 mg
cafeina) provoacă un grad de tolerantă cu fenomene
uşoare de dependenţă.
• Contraindicatiile cafeinei includ: cardiopatia ischemica,
aritmiile cardiace, ulcerul gastric, persoanele cu insomnie.