Familia Parvoviridae

• include 2 genuri de interes medical:

- Dependovirus (replică numai în prezenţa unui virus
ajutător);
- Erythrovirus cu un singur reprezentant – parvovirus B19
• virusuri foarte mici (18-26 nm) nude, capsida icosaedrică şi
genom ADN m.c. linear;
• virusul B19 pătrunde pe cale respiratorie, determină viremie şi
replică în nucleul celulelor în diviziune activă (celule
precursoare ale seriei eritrocitare);
• manifestări clinice variate: pseudogripale, eritem infecţios
sau a 5-a boală eruptivă (la copii), anemie hemolitică, anemie
aplastică (la imunodepresaţi);
• diagnostic de laborator: Ac specifici IgM evidenţiaţi prin
ELISA;
• nu dispunem de tratament etiotrop sau profilaxie specifică.
Familia Adenoviridae
Caractere generale
• virusuri nude sferice, cu Ø de aprox.70-90 nm;
• genomul reprezentat de o moleculă ADN d.c. liniară,
inclus într-o capsidă icosaedrică formată din 240
hexone si 12 pentone prevăzute cu câte o fibră cu rol de
ligant;
• replicarea genomului viral are loc în nucleul celulei
gazdă unde urmează şi asamblarea virionilor cu
eliberarea lor în citoplasmă şi în final liza celulei;
• tulpinile care determină infecţii la mamifere sunt
încadrate în genul Mastadenovirus;
• diferenţe în secvenţa nucleotidelor ADN viral a
determinat încadrarea tulpinilor umane în 6 subgrupe
(A-F) din care fac parte 47 serotipuri cu tropism pentru
diferite ţesuturi.
Infecţii determinate la om
• poate pătrunde în organism pe cale respiratorie, digestivă sau
conjunctivală;
• replică local cu posibilă viremie şi tropism pentru ţesutul limfatic unde
poate rămâne în stare latentă;
• majoritatea infecţiilor evoluează subclinic;
• tipuri de infecţii simptomatice mai ales la copii şi tineri:
- infecţii respiratorii (faringite acute, faringo-conjunctivite, bronşite,
sindrom pertussis-like, pneumonii), uneori cu evoluţie epidemică în
colectivităţi închise; serotipuri “mici” (1, 3, 4, 7, 11, etc)
- infecţii oculare (conjunctivite epidemice de piscină); 8, 3, 4, 7, 19,
37
- infecţii urinare (cistite hemoragice la băieţi, serotip 11, 21);
- infecţii digestive (boală diareică acută, la adult: serotipuri 40.41, 42);
- rar manifestări cutanate (erupţie maculo-papuloasă), nervoase
(meningite, encefalite), hepatite;
• efectul oncogen pentru animale al unor serotipuri (12, 18, 31) nu a fost
confirmat la om.
Imunitate
• asigurată de Ac neutralizanţi cu specificitate de tip;
• Ac materni transplacentari protejează sugarul în primele luni
de viaţă.
Diagnostic de laborator
• diagnostic rapid prin IF (lavaj bronho-alveolar), latex-
aglutinare (materii fecale), PCR;
• cultivare pe linii celulare, cu efect citopatic tardiv;
• serodiagnostic în dinamică prin RFC (Ac cu specificitate de
grup), RN, RIH (Ac cu specificitate de tip).
Tratament antiviral
• nu există.
Profilaxie specifică
• vaccin pentru profilaxia infecţiilor respiratorii la recruţi,
folosit în SUA (trivaccin, atenuat, mai eficient: 4, 7, 21 şi 3,
4, 7).
Familia Herpesviridae
Virusurile herpetice umane
Familia Herpesviridae
• subfamilia Alphaherpesvirinae
- Herpesvirus uman 1(Herpes simplex tip 1)
- Herpesvirus uman 2 (Herpes simplex tip 2)
- Herpesvirus uman 3 (virusul varicela-zoster - VVZ)
• subfamilia Betaherpesvirinae
- Herpesvirus uman 5 (virusul Citomegalic - VCM)
- Herpesvirus uman 6
- Herpesvirus uman 7
• subfamilia Gammaherpesvirinae
- Herpesvirus uman 4 (virusul Epstein-Barr - VEB)
- Herpesvirus uman 8
Caractere generale
• virusuri mari sferice, cu Ø de 120-200 nm;
• genomul viral de tip ADN d.c. liniar este inclus într-o
capsidă icosaedrică constituită din 162 capsomere;
prezintă peplos în care sunt dispuse, sub formă de
spiculi, mai multe tipuri de glicoproteine virale;
• replicarea şi morfogeneza au loc în nucleu, cu
maturare prin membrana nucleară;
• enzime implicate în replicarea virală constituie ţinte
pentru chimioterapice antivirale;
• infecţiile primare sunt urmate de persistenţa
integrată a virusurilor, cu posibile reactivări.
EM
Virusurile herpes simplex (VHS)
VHS -1
• determină infecţii primare cu poartă de intrare
tegumentară sau mucoasă (orală, conjunctivală) mai ales
la copii de vârstă mică;
• evoluţia poate fi subclinică sau cu manifestări de tip:
- gingivo-stomatită acută;
- kerato-conjunctivită;
- meningită sau meningo-encefalită;
- herpes generalizat;
• urmează infecţia persistentă necitocidă a celulelor din
ganglionii nervilor sensitivi (nervul trigemen);
• sub efectul unor stimuli diverşi are loc reactivarea
virusului şi propagarea centrifugă cu constituirea de leziuni
veziculare în teritoriul cutanat respectiv (labial, nazal).
VHS – 2
• determină infecţii primare cu transmitere sexuală;
• leziunile apar la nivelul regiunii genito-urinare sau perineale
sub formă de vezicule care evoluează spre ulceraţii, însoţite de
adenopatie regională;
• recurenţele sunt mai puţin numeroase şi cu manifestări clinice
discrete;
• infecţia poate fi transmisă la n.n. în timpul sarcinii sau la
naştere cu consecinţe grave (afectare cerebrală severă şi
orbire).
Imunitate
• Ac umorali nu au efect protector;
• controlul infecţiei este asigurat de răspunsul imun celular..
Diagnostic de laborator
• examen microscopic al raclatului de la nivelul leziunii cu
evidenţierea de celule gigante multinucleate şi incluzii
Cowdry;
• IF pentru identificarea Ag virale;
• izolarea virusului pe culturi de celule;
• examenul serologic în dinamică prin RFC, ELISA sau RN
practicat numai în infecţia primară.
Tratament
• aciclovir are efect în perioada de replicare activă a
virusului, dar nu în infecţia latentă; vidarabina (mai toxica), se
poate administra in cazul tulpinilor rezistente la aciclovir.
Profilaxie
• disponibile numai măsuri de profilaxie nespecifică;
• în studiu un vaccin glicopeptidic purificat.
Incluzii tip Cowdry A (IN) –
celule nervoase
Virusul varicela-zoster
Manifestări clinice
• determină două boli: varicela (infecţia primară) şi herpes
zoster sau zona (reactivarea infecţiei persistente);
• varicela este o infecţie sistemică extrem de contagioasă
transmisă aerogen, care evoluează cu erupţie tegumentară
veziculo-pustuloasă însoţită de febră;
• complicaţii posibile: pnumonii interstiţiale, meningo-
encefalite, sindrom Reye (asocierea cu aspirina);
• infecţia latentă este consecinţa migrării virusului pe cale
centripetă în gg spinali şi ai nervilor cranieni;
• herpes zoster este manifestarea clinică a reactivării (în
condiţii de stress sau imunodepresie) infecţiei persistente,
cu migrarea centrifugă a virusului pe calea unui nerv
senzitiv, cu apariţia unor leziuni veziculoase restrânse la
teritoriul inervat de nervul respectiv.
26.04
Imunitate
• efectorii imunităţii umorale şi celulare conferă protecţie faţă
de infecţia primară.
Diagnostic de laborator
• manifestările clinice cel mai frecvent sunt suficiente pentru
stabilirea diagnosticului;
• în formele atipice de boală se poate recurge la diagnostic de
laborator, asemănător cu cel din infecţia herpetică.
Tratament etiotrop
• administrat numai în formele grave de boală: aciclovir,
vidarabină, asociat cu Ig umane specifice.
Profilaxie specifică
• vaccin viu atenuat folosit în unele ţări;
• Ig specifice sau chimioprofilaxie cu aciclovir la
imunodepresaţi în perioada de incubaţie.
Virusul citomegalic
• generează sinciţii cu incluzii intranucleare caracteristice
(“ochi de bufniţă”);
• determină una din cele mai frecvente infecţii (70-80% din
populaţie) cu transmitere orală, sexuală, prin transfuzii sau
transplant de organe; majoritatea inaparente;
• infecţia simptomatică poate evolua în 3 circumstanţe:
- infecţia congenitală la n.n. (hepatosplenomegalie, raş
peteşial-purpuric, microcefalie, calcificări cerebrale,
retard psihic, tulburări de auz);
- primoinfecţia simptomatică la adolescent sau adult (10%)
care evoluează ca sindrom mononucleozic;
- infecţii severe la imunocompromişi (pneumonii, hepatite,
retinite, encefalite);
• diagnostic de laborator prin metode directe sau teste
serologice;
• infecţiile severe pot fi tratate cu ganciclovir sau foscarnet.
Celule gigante cu incluzii IN (celule cu aspect
de “ochi de bufniţă”)
Virusul Epstein-Barr
• determină infecţii a căror manifestări clinice şi evoluţie
depind de reactivitatea imună a organismului:
- mononucleoza infecţioasă la normoreactivi;
- sindromul de mononucleoză cronică la hiporeactivi;
- tumori maligne (limfom Burkitt, boala Hodgkin, unele
limfoame cu celule T, carcinom nazo-faringian) la
imunocompromişi, asociat altor co-factori;
• celula ţintă este limfocitul B cu receptorul pentru C3d;
• răspunsul imun este umoral (Ac faţă de VCA – viral capsid
Ag, EBNA – E-B nuclear Ag, EAD – early Ag difuse) şi
celular (limfocite T citotoxice care limitează proliferarea
limfocitelor B infectate);
• criterii de diagnostic:
- diagnostic orientativ (tablou clinic, leucograma, Ac
heterofili);
- diagnostic serologic (Ac IgM şi IgG specifici faţă de
Ag virale);
- evidentierea Ac-lor prin ELISA, iar a Ag-lor, prin IF
- teste de biologie moleculara (PCR)
• nu dispunem de un tratament etiotrop; vaccinuri în
studiu.
 Imunitate:
• Răspunsul umoral, în Ac este rapid, primii Ac
sunt cei faţă de structuri de înveliş (VCA şi EA),
iniţial IgM apoi IgG.
• Ulterior, apar Ac anti-EBNA1.
• După aproximativ 4 săptămâni dispar Ac anti-
VCA IgM, cei IgG scad, dar persită la titruri
reduse toată viaţa.
• Ac anti-EA pot persista aproximativ 6 luni,
reapariţia lor fiind dovada reactivării infecţiei
latente.
• Ac anti-EBNA sunt characteristic perioadei de
convalescenţă.
 Imunitate:
• Caracteristic pentru MNI este apariţia Ac
heterofili, de tip IgM.
• Sunt diferiţi faţă de Ac anti-VEB şi sunt
aglutinaţi de hematii de oaie, cal şi bovine.
• Evidenţierea lor face parte dintre testele
nespecifice de laborator deoarece apar doar
in 50% din cazuri si, in plus, sunt pusi in
evidenta in absenta infectiei cu VEB.
IF
IF
 All individuals have several types of defense cells, including polymorphonuclear
leukocytes and lymphocytes. In the second image from the infected patient, note the
atypical lymphocytes or Downey cells that are characteristic of EBV-infected B
lymphocytes. The atypical lymphocytes have deformed nuclei and a dark-rimmed
cytoplasm. The presence of these atypical lymphocytes can be used as a
diagnostic test for infectious mononucleosis.

• Fig 1 • Fig. 2
Familia Poxviridae
Caractere generale
• virusuri mari (400/230 nm) cu aspect de cărămidă;
• au o structură complexă: un miez alungit biconcav
flancat de 2 corpi laterali, inclus într-o anvelopă
lipoproteică cu structură microtubulară;
• genomul viral este de tip ADN d.c. liniar, replicarea
având loc integral în citoplasma celulei;
• cultivă pe membrana corio-alantoidiană a
embrionului de găină cu formare de pox-uri cu
aspect diferit în raport cu tipul de virus;
• include 3 genuri de interes medical: Orthopoxvirus,
Parapoxvirus şi Molluscipoxvirus.
Genul Orthopoxvirus
• include agentul etiologic al variolei, boală eruptivă
epidemică foarte gravă, prima boală contagioasă eradicată
(OMS, 1980);
• eradicarea a fost posibilă din următoarele motive:
- omul este singura gazdă naturală;
- toate infecţiile evoluau aparent;
- contagiozitatea corespundea debutului erupţiei;
- nu erau purtători de virus;
- virusul este unic Ag (mai ex tulpini pentru cercetare;
nivel de siguranţă microbiologică maxim!);
- vaccinul antivariolic era stabil, eficient şi ieftin;
• alte orthopoxvirusuri: virusul variolei bovine, virusul
variolei maimuţelor, virusul vaccinia.
Genul Parapoxvirus
• virusul Orf determină infecţii naturale la oi şi capre şi
ocazional infecţii la om (leziune unică papulo-veziculară la
nivelul mâinii, care se vindecă fără cicatrice).
Genul Molluscipoxvirus
• Molluscum contagiosum determină la om mici tumorete
benigne pe faţă, braţe, trunchi sau fese, infecţia fiind
transmisibilă prin contact direct (sexual) sau prin
intermediul ustensilelor de toaletă.