RELIEFUL DEŞERTIC

Relieful
deșerturilor este
un relief climatic.
În deșerturi,
lipsa vegetatiei și a
solurilor face ca agenții
morfogenetici să intre
în contact direct
cu roca și ca urmare să
se creeze un relief
specific.
În funcție de gradul de ariditate sunt trei tipuri principale de deșerturi:

Deşerturile semiaride Deşerturi aride Deşerturi hiperaride

Se caracterizează Prezintă Sunt mult mai

printr-o cantitate precipitații medii rare, ele
anuală de 200-300 anuale sub 200 apropiindu-se de
mm precipitații, care mm; ploile cad limita maximă a
cad în anotimpul sporadic sub aridității. Ploile
umed sub formă de formă de averse sunt atât de rare
averse violente, dar scurte și violente. încât trec ani sau
și sub formă de ploi Nu există un zeci de ani până
lente de mai mare anotimp mai când se
durată. umed, ci numai înregistrează o
zile umede, în aversă de câțiva
timpul ploilor. mm.
Relieful creat de apele curgătoare

Șiroirea, mai intensă la marginea deșerturilor și în regiunile

montane, unde cantitatea de precipitații se menține în jur de 200-300
mm, exercită o puternică activitate de eroziune mai ales pe versanții
alcătuiți din roci moi (argile, marne). În aceste locuri se formează o
rețea densă de ravene, despărțite prin interfluvii proeminente,
ascuțite, din asocierea cărora rezultă relieful de tip bad-lands.
Uedurile sunt văi largi prin care se scurg apele temporare în timpul
viiturilor; apele se pierd prin infiltrație și evaporare chiar în patul văilor
respective; sunt considerate de către unii autori, văi ale unor vechi
cursuri care au funcționat în perioadele climatice umede. După
trecerea viiturii uedul se transformă într-un șirag de bălți (în
Sahara, gueltas), care dispar în câteva zile prin evaporație.
Relieful eolian

Vânturile din pustiuri nu sunt nici mai frecvente, nici mai puternice
decât în alte zone climatice, numai că eficiența lor este sporită din
cauza aridității și absenței covorului vegetal. Vântul acționează asupra
reliefului prin eroziune (coraziune și deflație), transport și acumulare.
Coraziunea este acțiunea de roadere și șlefuire asupra rocilor,
exercitată de vântul încărcat cu grăunți de nisip. Ea se resimte mai ales
în vecinătatea solului deoarece încărcătura de nisip este aici maximă.

Deflația este acțiunea de spulberare a dezagregărilor fine de la

suprafața rocilor și transportul acestora pe diferite distanțe, în funcție de
intensitatea și viteza vântului. Elementele mai grosiere, care nu pot fi
cărate de către vânt rămân pe loc și formează pavajul de deflație.
Asemenea regiuni, pe care vântul a spulberat elementele fine, rămânând
în loc un platou pietros, cu întinse câmpuri de grohotiș este cunoscut sub
numele de hamada sau reg.
Acumulările eoliene

 Acumulările eoliene reprezintă aglomerări de nisipuri sau praf,

pe care vântul le-a smuls sau le-a spulberat. Deplasarea materialelor
de către vânt se face prin suspensie (particule sub 0,1 mm), saltație
(0,1-0,2 mm) și târare (peste 0,2 mm).

 Primele semne ale activității eoliene sunt puse în evidență de

unele ondulări de nisip numite riduri.

 O alta formă simplă rezultată în urma acumulării eoliene o

constituie movila de nisip, cunoscută în Sahara sub numele
de nebka. Ea se formează prin îngrămădirea nisipului în jurul unui
obstacol de tufișuri sau ridicături stâncoase.
Dunele sunt niște valuri asimetrice și reprezintă formele cele mai
caracteristice ale acumulării eoliene. Ele apar în condițiile unei
cantități abundente de nisip, din zonele aride și semiaride. În funcție
de dinamica vântului și abundența nisipului, pot lua forme diferite.
 O trăsătură caracteristică a peisajului regiunilor aride și
semiaride este existența unor suprafețe slab înclinate (în general
sub 5º) presărate cu aluviuni, care fac trecerea între reliefurile
montane înalte și depresiunile endoreice. Acestea au fost numite
pedimente, glacis de eroziune sau glacis de denudație.

Glacisurile ar fi dezvoltate în roci moi, situate la baza reliefurilor

structurale sau petrografice, pe când pedimentele ar fi modelate
într-o rocă granulară, dură și omogenă, iar abrupturile care le
delimitează către amonte nu sunt de origine structurală ci de
eroziune.