DINAMICA SCOARŢEI TERESTRE ŞI

VULCANISMUL
Scoarța terestră nu este nici netedă și nici continuă.
Crăpături adânci ce ajung până la manta, fragmentează
litosfera în mai multe plăci tectonice. Formarea plăcilor
tectonice este datorată presiunii create de curenții
magmatici din mantaua Pământului asupra scoarței
terestre. Aceștia se formează ca rezultat a ridicării
magmei fierbinți spre partea superioară a mantalei,
urmând să ia locul magmei mai reci care, la rândul ei va
coborî în adâncime.
Ramurile ascendente ale curenților din manta din două inele
vecine creează o presiune foarte mare asupra scoarței terestre,
subțiind-o până când aceasta se fisurează până la suprafață.
Această spărtură se numește rift și determină fragmentarea plăcii
tectonice existente în două plăci mai mici. Prin rift, magma ajunge
la suprafața scoarței și, datorită pierderii gazelor din componență
devine lavă.
Plăcile tectonice sunt mobile. Ele se deplasează pe suprafața mantalei cu 3-4 cm/an.
Magma iese încontinuu la suprafață prin rift iar marginile acestuia încep să se
depărteze. În spațiul rezultat din depărtarea marginilor riftului se formează, prin răcirea
magmei o scoarță oceanică alcătuită din roci bazaltice. Odată cu trecerea timpului, în
acest loc se va forma fundul unei mări iar, mai târziu va forma fundul unui nou ocean.
Astfel se explică formarea a două oceane: ATLANTIC ŞI INDIAN.
În timpul deplasării plăcilor tectonice, acestea inevitabil vor întâlni alte plăci
tectonice în cale. Acestea se vor ciocni iar placa mai grea va intra sub placa
mai ușoară, se va afunda în mantaua Pământului și se va topi. Acest proces se
numește subducție. Crăpătura scoarței pe unde placa pătrunde în manta se
numește fosă.
Sub denumirea de Vulcanism se înțeleg totalitatea proceselor și
fenomenelor geologice, legate de ascensiunea magmei
din mantaua Terrei până la suprafața scoarței terestre.

De obicei, regiunile cu o activitate vulcanică sunt de Hot-Spot sau

zonele de subducțiune.
Erupțiile vulcanice sunt de două feluri:

erupția efuzivă este o erupție vulcanică liniştită,

silențioasă, care scoate la suprafață lavă bazaltică,
fluidă(erupțiile vulcanului Kilauea din Hawaii sunt
efuzive).
Erupţiile efuzive sau liniştite mai apar şi în zona rifturilor,
cum este cazul vulcanilor din Islanda, pe linia de falie
dintre placa Euroasiatică şi cea Americană
erupție explozivă este o erupție puternică a unui vulcan care
aruncă în aer materia pe distanțe uriașe; lava e vâscoassă şi se
poate răci pe coşul vulcanului; poate fi foarte periculoasă pentru
locuitorii aflați în apropiere de locul erupției. Aceste erupţii apar în
zona de subducţie.
Vulcanul TAMBORA(erupţie explozivă)
 Erupția lui Tambora din 1815 a fost cea mai mare
erupție vulcanică din istorie. Explozia a fost auzită de pe
insula Sumatra (la peste 2.000 km distanță). Cele mai multe
decese din erupție au fost cauzate de foamete și de boli,
deoarece erupția a ruinat productivitatea agricolă în
regiunea locală. Numărul morților a fost de cel puțin 71.000
de persoane (cea mai mortală erupție din istorie), din care
11.000–12.000 au fost uciși direct de erupție. Erupția a creat
anomalii climatice globale, între care se numără și
fenomenul cunoscut sub numele de „Iarnă vulcanică”: 1816
a devenit cunoscut ca „Anul Fără Vară”, din cauza efectului
asupra vremii din America de Nord și Europa. Culturile
agricole au fost distruse și efectivele de animale au murit în
mare parte din emisfera nordică, în cea mai gravă foamete
a secolului al XIX-lea.