În vremea

De cincizeciveche,
de ani,trăia
un împărattrăia
împăratul întunecat
singur,și
gânditor
ca un leuca noaptea,
îmbătrânit,
care avea
slăbit o
de lupte și
împărăteasă
suferințe, tânără și
purtând
zâmbitoare
războaie ca miezul
nesfârșite cu
luminos alvecin.
împăratul zilei.

Împăratul nu râsese
niciodată în viața lui și
era trist, simțind că
moare fără urmași.
În cele din urmă, împărăteasa rămase însărcinată și născu un
Zâmbi și soarele și nu mai apuse timp de trei zile. Toată
copilaș frumos, alb ca spuma laptelui și cu părul blond ca razele
împărăția sărbătorea în cinstea copilașului nou-născut pe care
lunii.
împăratul și împărăteasa îl numiră Făt-Frumos-din-Lacrimă.
Făt-Frumos-din-Lacrimă creștea
Făt-Frumos îl aruncă în sus pânăîntr-o
la cerlună cât alții
și când într-un
îl prinse pe an.
Când crescu
degetul destul
cel mic, de mare, se
buzduganul îi făcură
rupse.un buzdugan
Îi făcură atuncide un
fier.
alt
buzdugan mai greu care nu se mai rupse.
Într-o zi, Făt-Frumos își anunță părinții că pleacă să se lupte cu
armata împăratului cu care tatăl lui se războise toată viața.

Se îmbrăcă în haine de păstor, își luă la brâu două fluiere și plecă

în lume. Pe drum, cânta din fluiere și toată natura se oprea să îi
asculte cântecele.
Mergând, Făt-Frumos-din-Lacrimă își arunca buzduganul
înainte, cale de-o zi. În seara zilei a treia, buzduganul se lovi de
o poartă de aramă.

Poarta se sfărâmă și Făt-Frumos intră. În fața lui văzu un lac

mare și limpede, iar în mijlocul lacului, pe o insulă de smarald,
înconjurat de arbori verzi și stufoși, se afla un palat frumos de
marmură.
În jurul mesei, boieri Făt-Frumos se urcă în
îmbrăcați în haine aurite se barca de pe malul lacului și
veseleau. În mijlocul lor, ajunse în fața palatului.
era împăratul, un tânăr Intră înăuntru și ajunse
frumos în haine într-o sală înaltă, susținută
strălucitoare, care îi spuse: de stâlpi de aur, în mijlocul
căreia se afla o masă
mare, acoperită cu alb.

Bine ai venit, Făt-

Frumos! Am auzit de
tine, dar de văzut nu
te-am văzut!
Împăratul acesta era fiul celui cu care tatăl lui Făt-Frumos se
luptase toată viața. Dar văzându-se acum cei doi prinți, prinseră
drag unul de altul și hotărâră să devină frați de cruce pe viață.

Împăratul îi spuse lui Făt-Frumos că de nimeni în lume nu se teme

decât de Dumnezeu și de Mama-Pădurii.
Împăratul îi povesti lui Făt-Frumos că Mama-Pădurii era o
bătrână urâtă care umbla prin împărăția lui ca furtuna.

Pe unde trecea ea, fața pământului se usca, satele se risipeau și

târgurile erau distruse. Ca să nu distrugă toată împărăția, împăratul
trebuise să accepte să îi dea Mamei-Pădurii ca taxă, tot al zecelea
dintre copiii supușilor lui. În acea zi, Mama-Pădurii urma să vină să-
și ia birul.
Făt-Frumos se hotărî să o
învingă și porni în căutarea ei.
Ajunse într-o pădure, lângă o
casă frumoasă, albă, înconjurată
de flori.

Lângă prispă erau două butoaie

de apă, iar pe prispă torcea o
fată frumoasă. Era îmbrăcată
într-o haină albă și lungă, iar
părul de aur îi era împletit în
cozi lăsate pe spate. Pe frunte
avea o cunună de mărgăritare.
Torcea un fir subțire de mătase
albă.
Îl recunoscu pe Făt-Frumos și
flăcăul se îndrăgosti pe dată
de ea. Fata îi spuse că o
cheamă Ileana și este fiica
Mamei-Pădurii, dar că îl va
ajuta pe Făt-Frumos să o
învingă pe bătrână.

Îi arătă cele două butoaie de

apă spunându-i că într-unul este
apă și în celălalt este putere. Iar
Mama-Pădurii, când se luptă cu
cineva și obosește, cere o pauză
de apă. Cu puterea ce o bea,
bătrâna e totdeauna
învingătoare.
Făt-Frumos ascultă explicațiile fetei și făcu întocmai. Se luptă
apoi cu Mama-Pădurii și de data aceasta, el bău putere, iar
bătrâna apă, și învingător ieși Făt-Frumos.
O luă apoi pe Ileana și se întoarce la fratele său de cruce. Ileana îi
fu mireasă, dar Făt-Frumos o salvă și pe fata Gerarului, iubita
fratelui său de cruce, făcându-l și pe acesta fericit. Și trăiră
fericiți până la adânci bătrâneți!