HIDROSFERA

ȘI IMPORTANȚA EI

Prof .Lect.Uni.Dr. Daniela Plesoianu

Elaborat de Fricațel Vitalie
Corcimari Ilie
Hidrosfera
Hidrosfera reprezinta totalitatea apelor de pe glob si ocupa 71% din
suprafata planetei, incluzand oceanele, marile, lacurile, raurile, apele
subterane, ploile, ghetarii etc.

Reprezintă totalitatea apelor de

pe glob și ocupă
71% din suprafața
Planetei.
 Acest înveliş interferează cu litosfera şi atmosfera, fiind o parte a
geosistemului. Apa este prezentă sub mai multe forme:
- lichidă: râuri, fluvii, lacuri, mări şi oceane, ape freatice şi de
adâncime, picături în structura norilor;
- solidă: gheaţă, zăpadă;
- gazoasă: vapori de apă în atmosferă;
- în compoziţia chimică a rocilor, în organismele vii.
Prezenţa apei este condiţia indispensabilă vieţii, iar pentru
societatea omenească ea reprezintă o resursă naturală
fundamentală, de care depinde orice domeniu al activităţii
economice.
 Apa fiind singurul element din natură care poate lua mai multe forme

Lichidă Gazoasă

Solidă
 CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

Evaporarea Ascensiunea
apei de la vaporilor de apă
nivelul în atmosferă
scoarţei până când
aceştia ajung în
terestre, în
spaţiul de
urma încălzirii condensare,
acesteia de unde se produce
către radiaţia transformarea
calorică lor în picături de
solară. apă ce formează
norii.

Revenirea apei pe suprafaţa terestră sub formă de precipitaţii şi

încadrarea sa în cursuri de apă, lacuri, mări, oceane.
Apa este un mare generator de oxigen
atmosferic, prin algele care traiesc in ea,
si este cel mai mare absorbant si emitator
de caldura.
Nu intamplator, marile civilizatii s-au
dezvoltat si se dezvolta de-a lungul
coastelor marine, fluviilor, lacurilor,
izvoarelor si baltilor. Apa i-a dat omului si
resurse de trai: alge, pesti, mamifere
acvatice, pescuitul fiind una din primele
indeletniciri ale omului primitiv.
 Șapte zecimi din suprafaţa Pământului sunt
acoperite de apă oceanică. Apa predomină în
ambele emisfere dar cu pondere diferită:
- emisfera sudică 83% apă 17% uscat;
- emisfera nordică 60,7% apă 39,3% uscat.
Cea mai mare parte 97,1% a volumului de apă al
planetei se concentrează în mări şi oceane,
fiind aşadar apă sărată, iar cea mai mare parte
din cele aproximativ 3 procente care rămân, se
află în gheţari şi calote glaciare. Populaţia
planetei beneficiază de numai cca. 1% din
volumul total de apă dulce de pe Glob.
Oceanul
planetar
 
Reprezintă un înveliş unitar de apă
 al Pământului.Suprafaţa oceanului
planetar este de 361milioane km²,
ceea ce constituie ¾ din suprafaţa
Globului. Volumul apelor oceanice
este de 1370 milioane km³ şi
constituie 95 % din volumul
 hidrosferei. Adâncimea 
medie a oceanului planetar este de
3790 m, iar cea maximă – 
 de 11516 m(Groapa Marianelor). Dacă
apa ar fi repartizată uniform pe
suprafaţa terestră, ea ar forma un
strat cugrosimea de 2700 m.
Oceanul Planetar este divizat în patru bazine oceanice
(fiecare înglobând mai multe mări): Pacific, Atlantic, Indian,
Arctic.
MĂRILE

Marea este o întindere de apă sărată de dimensiuni mai reduse decât

oceanul, cu care comunică prin strâmtori sau peste praguri submarine,
prezentând particularităţi faţă de regimul hidrologic al apelor oceanice.
Ele se clasifică:
• după geneză:
- epicontinentale, situate pe platforma continentală;
- de ingresiune, formate prin prăbuşirea unor porţiuni din uscat;
• după poziţie (situarea geografică) şi gradul de comunicare cu oceanul:
- mări continentale sau mări interioare, înconjurate de uscat,
comunicând cu oceanul prin strâmtori (Marea Neagră, Marea Baltică);
- mări mărginaşe, aflate la marginea continentului şi comunicând larg cu
oceanul, pot fi:
- mări deschise, se desosebesc de restul oceanului prin adâncimile mult
mai reduse.
- mări semiînchise, parţial înconjurate de regiunile continentale şi
separate de ocean prin insule şi/sau peninsule;
- mări interinsulare, delimitate de insule şi arhipelaguri.
Apele subterane
Au reprezentat tot timpul o importanţă vitală. Procesul urbanizarii, dezvoltarea
industriei si crearea sistemelor de irigatii au dus la cresterea accelerata a cerintelor si
consumurilor de apa.Ţinând cont si de fenomenele de poluare care s-au amplificat si
agravat în perioada postbelica, prin folosirea nejudicioasa a resurselor de apa de
suprafata, s-a impus cu necesitate introducerea în circuitul economic a unor resurse
noi de apa.
            Apele subterane patrund în scoarta terestra prin infiltratie, sub actiunea
gravitatiei. În categoria acestora sunt incluse apele freatice, de adâncime si cele
carstice. Apele freatice alcatuiesc orizontul acvifer cel mai de suprafata, cantonat în
depozite friabile, sustinute de un orizont impermeabil. Ele se mai numesc si straturi
acvifere libere. Apele de adâncime se gasesc mai în profunzime, prinse între straturi
impermeabile, din care cauza sunt denumite si ape captive. În adâncime, acestea se
pot gasii sub presiune, putând aparea la zi ca sursa arteziana.
            Locul aparitiei la zi, pe cale naturala, a apei subterane defineste notiunea de
izvor. De regula, izvorul ia nastere printr-un accident tectonic (falii, fisuri) sau prin
procesul de eroziune a diferitilor agenti morfogenetici. În cazul în care în straturile
acvifere se efectueaza deschideri artificiale cu ajutorul forajelor hidrogeologice,
atunci izvoarele sunt considerate artificiale si se numesc puturi de apa subterana sau
puturi artificiale. Dupa temperatura apei, izvoarele sunt clasificate în izvoare reci
care au temperatura apei mai mica sau egala cu temperatura medie anuala a aerului
din regiunea respectiva si izvoare calde care se caracterizeaza tot timpul anului prin
temperatura apei mai ridicata decât temperatura medie a lunii celei mai calde din
cursul anului.
La ora actuala unele centre urbane sunt afectate de criza de apa,
disponibilitatile in resurse de apa fiind sub nivelul cerintelor. In
aparenta, potentialul hidroenergetic alt tuturor fluviilor terrei ar
putea asigura o proportie mult mai mare din necesarul de energie
electrica al omenirii.Totusi el are anumite limite o parte este foarte
greu de amenajat, o alta parte necesita foarte mari transformari ale
mediului, iar anumite tari nu au resurse financiare si tehnologice
necesare pentru constructia de hidrocentrale. Astfel hidroenergia
este de fapt o resursa limitata, intr-un fel sau altul. proximativ 18%
din energia mondiala este produsa de hidrocentrale.Energia apelor
este folosita inca din antichitate, fiind transformata de catre
stramosii nostrii cu ajutorul unor roti, in energie cinetica centralele
hidroenergetice moderne se folosesc de baraje si rezervoare mari,
care pot fi construite in tarile in care exista cursuri de ape ce trec
prin pante abrupte.Apa este o sursa foarte ieftina si continua de
energie, dar si scumpa in acelasi timp daca privim din unghiul
constructorilor de astfel de sisteme.Este o sursa nepoluanta de
energie, chiar daca se crede ca vegetatia de pe fundul lacurilor de
acumulare produce o mare cantitate de gaze ce contribuie la sporirea
efectului de sera.
Transportul maritim reprezinta, datorita avantajelor pe care le
are, principala categorie prin care se realizeaza transportul
intercontinental de marfuri între 75-80%. Economia si relatiile
economice externe se bazeaza, pentru majoritarea tarilor, pe
transportul maritime. Transporturile maritime au cunoscut o
dezvoltare accentuata începând cu perioada marilor descoperiri
geografice,iar apoi motorul cu aburi, motorul Diesel au însemnat
elemente ce au generat practice o explozie a acestui mod de
transport.

Dezvoltarea economica
de ansamblu, necesarul
tot mai mare de materii
prime, produse finite a
determinat sporirea
capaacitatii de transport
a navelor, a vitezei,
cresterea sigurantei în
exploatare.
 Bibliografie

1. Doniasa I.Boboc, Donisa N.Angelica (1998),Geografie fizica generala, Chisinau

2. Folescu Z. (1998) Ce este universul? Editura Albatros, Bucuresti.