ARTA

PREISTORIC
A
Arta din epoca preistorică se divizează
conform perioadelor evoluţiei societăţii
umane:
Paleolitic (100 mii ani – 13 mii ani î.e.n.)
Mezolitic (12 mii ani - 8 mii ani î.e.n.)
Neolitic (7 mii ani – 4 mii ani î.e.n.)
iar începînd cu epoca bronzului (mil.VI –
sec.IV e.n.) se atestă perioada antică.
Dar când încep, de fapt, să se manifeste aceste forme de expresie ale
spiritului uman?

Pentru primele producţii artistice ale umanităţii avem câteva date relativ sigure.
Primele expresii artistice sunt databile la sfârşitul paleoliticului mijlociu şi
începutul paleoliticului superior, deci pe la 40.000 – 20.000 î. Hr.
Aceste forme sunt o serie de elemente trasate cu degetul înmuiat în vopsea
sau pur şi simplu în pasta de calcar moale de pe pereţii peşterilor: linii
simple şi şiruri de puncte. Acest tip de reprezentare apare şi pe o serie de
fragmente de os descoperite în multe părţi ale globului. Este vorba, după unele
interpretări, de reprezentarea unui element fundamental al artei, anume ritmul
(de altfel, ritmul este primul sunet sesizat de orice fiinţăumană, fătul percepe
bătăile inimii mamei).
Următoarea fază o constituie apariţia unor reprezentări mai bine
conturate, şi utilizarea, pentru prima dată, a picturii şi a gravurii
propriu-zise (realizată cu ajutorul unei unelte numită burin).
Realizarea picturilor presupunea un anumit efort: coloranţii erau
obţinuţi din ocru (substanţă minerală de origine feroasă) pentru
culoarea roşie sau din mangan pentru culoarea neagră; pudra
obţinutădin măcinarea acestor minerale era amestecată cu apă
sau cu grăsimi. Pasta rezultată era aplicată pe perete fie cu
ajutorul unui tub (artistul ţinea în gură culoarea pe care o sufla prin
tub, iar rezultatul semăna uneori cu tehnica impresionistă
numită pointillée).
Abri Blanchard – plachetă de os

Pech Merle – şiruri de puncte, mâini

Dar apogeul îl constituie a doua parte a paleoliticului superior
(aproximativ între 27.000 şi 12.000 î.Hr.). Acum sunt realizate o
serie de ansambluri picturale în peşteri din Franţa şi Spania, aici
se află centrul acestui tip de artă, restul continentului având puţine
astfel de reprezentări. Această artă este una zoomorfă, accentul
căzând pe reprezentările de animale (în special cai şi bovidee,
mamuţi şi cervidee, rar animale periculoase), reprezentările având
un rol mai degrabă secundar. Figurile de animale sunt adesea
realizate într-o tehnică mixtă (gravură şi pictură), conturul era întâi
gravat şi mai apoi pictat.

Fildeş cu
mamut
gravat
(lacul Baikal)
 Lascaux - bizon
Chimeneas - cerb

Ekain - cai

Pechmerle – mamut Anthropos

Lascaux - bizon

Altamira
Alături de gravură şi pictură, mai apar şi reprezentări
realizate în relief adânc şi reprezentări care utilizează
denivelările peretelui peşterii pentru a obţine un efect de
tridimensionalitate.
Venus-de-Laussel
O altă categorie importantă a artei paleolitice este cea
mobiliară (arta pe obiecte din os, fildeş sau corn).
Şi în acest caz, domină reprezentările zoomorfe.

Abri Bedeilhac

Vogelherd
Apar și reprezentări antropomorfe.
Este vorba de aşa-numitele “Venus
aurignaciene”, despre care s-a
afirmat că ar reprezenta fertilitatea
şi fecunditatea lumii animale şi
umane. Aceste reprezentări
accentuează aspectele legate de
fertilitate şi fecunditate (sânii
proeminenţi, bazinul foarte mare),
astfel că rezultatul îl constituie
trupuri la care membrele şi capul
sunt minimalizate. De notat faptul
că statuete similare sunt găsite în Schema reprezentărilor umane
(feminine) în arta mobiliară
Europa şi Orientul Apropiat până
târziu (în neolitic şi la începuturile
epocii bronzului).
 Brassempouy Abri Pataud

O viziune figurativă
Venus din Willendorf aproape modernă –
“Venus din Neuchatel”

Una din caracteristicile acestor statuete este şi

ignorarea trăsăturilor faciale, dar există câteva
exemple de artă care atestă forţa artistică a acestor
oameni; în unele cazuri, stilizarea şi caracterul
rezumativ al reprezentărilor umane a avut drept
rezultat un modernism neaşteptat.

Ostrava
Perioada Mezolitică prezintă
câteva exemple de artă
"portabilă", cum ar fi pietrele
sculptate (Azilien) de la Birseck,
Eremitage în Elveția, și, în
anumite zone, cum ar fi
Levantul spaniol, artă stilizată.
Din această perioadă mai sunt
cunoscute și modelele de pe
obictele utilizate în viața de zi
cu zi, cum ar fi vâslele de la
Tybrind Vig, Danemarca.
Neoliticul (= epoca nouă a pietrei) a fost distins printr-un
criteriu tehnologic fără echivoc: șlefuirea (în contrast cu
cioplirea, tehnică de prelucrare caracteristică paleoliticului =
epoca veche a pietrei).

Gânditorul de la
Hamangia (și soția sa),
celebră mărturie a
neoliticului românesc
Arhitectura megalitică reprezintă, în ciuda distribuţiei sale pe
arii foarte întinse, un fenomen mai degrabă marginal. Deşi
“monumente megalitice” (un termen poate mai bun decât cel
de arhitectură) se întâlnesc din Marea Britanie şi Irlanda până
în Japonia, multe elemente sunt încă în dezbatere.

Teoretic, definiţia construcţiilor megalitice este următoarea: o

construcţie megalitică este ridicată din blocuri foarte mari de
piatră (megas + lithos = piatră mare).

Monumentele megalitice reprezintă un set de construcţii

ridicate din epoca chalcolitică până către sfârşitul epocii
bronzului şi care au funcţionalitate religioasă sau simbolică.
Ele sunt fie sanctuare, fie spaţii funerare, iar o ipoteză ce are
meritele sale le consideră marcaje ale teritoriului.
Principalele forme de monumente megalitice

Şiruri de menhire
Menhir – Anglia
Stonehenge

Elementul de bază îl constituie menhirul, un bloc de piatră de

dimensiuni mari, de forma unui paralelipiped plasat vertical
în sol. Alte monumente sunt formate din dale mari de piatră.
Monumentele cu utilizare funerară sunt dolmenele (trei plăci
plasate vertical în aşa fel încât să formeze o cutie cu o latură
deschisă acoperită cu o a patra placă) şi mormintele galerie.
Mormânt de tip dolmen - Irlanda

Alături de acestea există o serie

de monumente care, deşi nu
sunt realizate exclusiv din
blocuri sau plăci mari de piatră,
sunt incluse în această
categorie. Câteva exemple sunt
ilustrative. Întâi de toate,
templele din Malta, care au o
structură trilobată. Apoi, o serie
Monumente de monumente din Insulele
megalitice din Baleare (navetas) şi, în sfârşit,
Malta (planul templului din Ggantija,
imagine din templul de la turnurile masive ridicate în
Hagarqim) Sardinia (nuraghi).