Histamina Si Medicatia

Anitialergica

ABSOLVENT:
Alexe Diana Elena 

BUZAU
2017
Bolile alergice nu reprezintă o noutate, primele referiri la acestea fiind date cu aproximativ 3000 de ani în urmă, dar ultimul secol a adus progrese uriaşe în identificarea sindroamelor clinice, în descifrarea
mecanismelor fiziopatologice şi în nuanţarea terapeutică. Cu toate acestea, în loc să se constate o scădere a prevalenţei acestora, statisticele arată contrariul.
Din aceste motive, alergologia şi imunologia clinică pot fi considerate o specialitate a viitorului.
 Histamina este o amină biogenă prezentă în foarte multe țesuturi vegetale și animale.
Formează cu ușurință săruri, cele mai utilizate fiind diclorhidratul si fosfatul acid de
histamină.
Substituiri la azotul aminic liber sau în diferite poziții ale inelului imidazolic
determină diminuarea acțiunii. Înlocuirea imidazolului cu pirazol este urmată de
păstrarea acțiunii stimulatoare asupra secreției gastrice, diminuarea celei
hipotensive și dispariția efectului asupra intestinului izolat. La animale și la om
histamina se gaseste în toate țesuturile, fiind în concentrații mai mari în țesuturile
de contact ale organismului cu mediul extern (piele, plămâni, intestin, mucoasă
gastrică).
In țesuturi, histamina se găsește în mitocondriile mastocitelor, sub formă
inactivă, legată de heparină. Cantitatea de histamină existentă sub forma legată in
organism este atât de mare, incât, dacă s-ar elibera brusc, ar produce moartea.
 Concentrația sanguină normală de histamină este de 0,03-0,05 mq/litru, din care
70-90 % se află în polinucleare în plachete, în ultimele fiind localizată în aceleași
organite celulare cu serotonina.
Capacitatea serului de a lega histamina se numeste histaminopexie. Această
capacitate este mult diminuată sau absentă la alergici, în fazele evolutive.
Histamina existentă în organism are origine endogenă – provenind din
decarboxilarea histidinei sau exogena – din alimente.
Histamina legată poate fi eliberată, devenind activă, sub influența unor factori
fizici (traumatisme, arsuri, iradiații), chimici (proteze, dextran, morfină, rezerpină,
cortizon, insulină, polimixină, gastrină), in șocul anafilactic, în alte reacții alergice,
în inflamații. Histamina se absoarbe puțin din tubul digestiv la omul normal și mai
 Histamina acționeazaă electiv asupra a două tipuri de receptori (histaminergici)
H1 și H2. Localizarea acestora în țesuturi și efectele activării lor (stimulare sau
inhibiție) prezintă unele deosebiri la diferite specii animale asa încât, după
descoperirea receptorilor H2, este necesară considerarea în întregime a acestei
probleme.
Ca receptori vegetativi, cei histaminici se găsesc în trei tipuri de țesuturi: mușchi
netezi, glande exocrine, miocard.
Asupra mușchilor netezi histamina are efecte stimulatoare (la om, mușchii netezi
viscerali, din bronhii, stomac, intestin, uter – H1) sau inhibitoare (mușchii netezi
vasculari, din arteriole și capilare – H1 si H2).
 La nivelul aparatului circulator histamina dilată capilarele (pielea devine roșie și mai caldă decât de obicei), crește
permeabilitatea lor, produce arteriodilatație. Dilatarea vaselor cerebrale este urmată de creșterea presiunii lichidului
cefalo-rahidian și cefalee. Tensiunea arterială scade, efect de scurtă durată datorită metabolizării rapide a histaminei
și intervenției mecanismelor compensatoare (tahicardie, creșterea debitului cardiac, vasoconstricție – prin acțiunea
adrenalinei eliberată de suprarenale). Acțiunea vasculară a histaminei este independentă de inervație, este
antagonizată complet de adrenalină și nu este influențată de atropină.
La nivelul aparatului respirator histamina produce: constricția mușchilor bronhici, neinfluențată de inervație,
puțin modificată de atropină; hipersecreția glandelor bronhice; edemul mucoasei. Acțiunea histaminei asupra
aparatului respirator are intensitatea mai mică la omul normal si foarte mare la cei cu bronșită, astm bronșic,
emfizem pulmonar.
Histamina stimulează mușchii netezi ai stomacului și intestinelor ca și secretia glandelor salivare, gastrice,
intestinale, pancreatice. Sucul gastric este bogat în acid clorhidric, mai putin în pepsină. Acțiunea este independentă
de inervație, nu este influențată de factori psihici, de atropină și de antihistaminice H1, este antagonizată de
antihistaminice H2 și de inhibitorii anhidrazei carbonice. Doza de 1 mg histamină produce, la normali, secreția a
100-200 ml suc gastric în timp ce la hiperactivi, în condiții similare, cantitatea de suc poate fi de 5-10 ori mai mare.
Administrarea repetată a histaminei sau a substanțelor eliberatoare de histamină poate produce ulcer gastric.
 Alergia este o reactivitate
particulară, exagerată, specifică a
unui organism faţă de o substanţă
care, în cantităţi comparabile, este
inofensivă pentru subiecţii normali.
Este o formă de manifestare a
reacţiilor imunobiologice şi este
dependentă de existenţa:
1.Antigenilor
2.Anticorpilor
Antigen este orice substanţă care în contact cu un organism poate
antrena elaborarea de anticorpi specifici şi genera un răspuns imun
specific, interacţionând cu anticorpii sau cu celulele sensibilizate
Anticorp este o substanţă care apare în organism ca urmare a contactului cu un
antigen şi care are proprietatea de a reacţiona electiv cu acesta.
 ALERGENII
Alergenii sunt agenții (substanțele) care declanșează reacțiile alergice și au
structuri foarte variate, putând fi:
-alergeni chimici;
-alimentari ;
-bacterieni și parazitari;
-vaccinuri injectabile;
 BOLI ALERGICE

Rinita reprezintă inflamația mucoasei nazale, manifestată prin unul sau mai
multe simptome: rinoree, strănut, prurit, congestie nazală .
Astmul este dificil de definit în termeni exacţi, dar are o serie de trăsături
caracteristice. Acestea pot fi rezumate în zece puncte:
episoade de dispnee şuierătoare
obstrucţia căilor aeriene
frecvente episoade nocturne
modificări rapide şi considerabile ale funcţiilor pulmonare
reversibilitate semnificativă după bronhodilatatoare β2 simpaticomimetice
reversibilitate semnificativă după steroizi
inflamaţie eozinofilică
alergia este frecventă
- perioade asimptomatice
 MEDICAȚIA ANTIALERGICĂ
ANTIHISTAMINICELE H1
Antihistaminicele se absorb bine din intestin.
Timpul de înjumătăţire este relativ scurt
pentru cele din prima generaţie, dar mai
durabil pentru majoritatea celor din a doua
generaţie. Epurarea se face predominant prin
metabolizare hepatică. În cazul astemizolului,
loratadinei şi terfenadinei, aparţinând celei de
a doua generaţii, metabolizarea poate fi
întârziată prin medicamente cu proprietăţi
inhibitorii enzimatice. Cetirizina este epurată
predominant prin eliminare renală.
Acţiunea antihistaminică, utilă în unele alergii
de tip anafilactic, se datorează blocării
competitive a receptorilor histaminergici de
tip H1. Ketotifenul, mequitazina, loratadina,
terfenadina au în plus o acţiune de inhibare a
degranulării mastocitelor, respectiv inhibă
eliberarea de histamină şi alţi mediatori
chimici ai reacţiei alergice de tip anafilactic.
Majoritatea antihistaminicelor
aparţinând primei generaţii au efect
sedativ. Cele din grupa etanolaminelor
(difenhidramina, doxilamina) ca şi
unele fenotiazine, de exemplu
prometazina, produc sedarea marcată,
uneori utilă, de multe ori nedorită.
Unele antihistaminice au proprietăţi
antivomitive, fiind active în răul de
mişcare, datorită acţiunii anticolinergice
centrale. În această categorie sunt
cuprinse difenihidramina, doxilamina,
ciclizina, meclozina, prometazina.
Acţiunea anticolinergica marcată face
utilă clorfenoxamina ca anti-
parkinsonian.
 ANTIHISTAMINICELE H2
Antihistaminicele H2 au devenit
deosebit de utile în tratamentul
hipersecreției gastrice. Prin
modificarea succesivă a
structurii histaminei s-a ajuns
la Burimamida, primul blocant
H2, urmată de Metiamida, mai
eficienta terapeutic dar
nelipsită de toxicitate. Ambele
au fost înlocuite cu cimetidina,
activă și netoxică.
RANITIDINA determină inhibiția
secreției gastrice, atât cea din
timpul zilei, cât si cea
nocturnă. Acest medicament
determină vindecarea rapidă a
ulcerului gastric în tratamentul
asociat cu antibioticele pentru
Helicobacter pylori.
Alte medicamente
antihistaminice H2: famotidina,
rizatidina.
Histamina este un mediator sintetizat, stocat şi eliberat în organism, implicat în
procese fiziologice şi patologice de la nivel central şi periferic.
Efectele histaminei se desfăşoară prin intermediul receptorilor specifici
histaminergici H11, H22, receptori cuplaţi cu proteina G. S-au făcut noi descoperiri
în mecanismul de acţiune al histaminei pe receptorii H11 şi H22, iar rolul receptorilor
presinaptici în transmisia nervoasă şi mai recent descrişii receptori H 11, implicate
în reglarea funcţiei imune, sunt îndelung studiaţi.
Antihistaminicele H11, descrise până în prezent ca antagonişti competitivi pe
receptorii histaminergici, sunt astăzi considerate agonişti inverşi, care leagă şi
stabilizează conformaţia inactivă a receptorilor, deplasând echilibrul spre starea
inactivă a acestora.
Sfera afecţiunilor ce pot fi tratate sau ameliorate cu antihistaminice H 11 este foarte
largă. Ele sunt folosite cu succes în rinita şi conjunctivită alergică (mai ales cele de
generaţia a II-a), pentru răceală şi gripă asociate cu alţi compuşi, în astmul
alergic, unde rolul lor este mai mult profilactic, reducând evoluţia spre criză de
astm
Urticaria acută şi cronică, anafilaxia, dermatitele atopice sunt alte afecţiuni în
care se folosesc cu rezultate mai mult sau mai puţin evidenţe antihistaminicele H 11.
Indicaţiile lor nu sunt legate numai de efectele lor antialergice-antiinflamatoare,
ele putând fi folosite şi pentru efectele sedative, antivomitive.