TRADITII SI

OBICEIURI DIN
ROMANIA 
E L E V: M U R A R I Ț A
CORNELIA MARIA 

CLASA: A VI A
 • Moldova este bogată în tradiții, zonele rurale păstrând de-a lungul anilor datinile, meșteșugurile, folclorul și obiceiurile
străvechi. Moldova este recunoscută pentru arta populară, țesăturile colorate și originale, produsele olarilor, tâmplarilor ș
meșterilor care prelucrează lemnul și piatra. Iar sărbătorile tradiționale aduc în atenția publicului spiritul autentic
moldovenesc, atât prin datini și obiceiuri străvechi, cântece și dansuri, dar și prin portul popular.
Crăciunul și Anul Nou în Modova. Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor şi este celebrată pe tot
cuprinsul ţării, dar practicile şi obiceiurile diferă, în funcţie de zona geografică şi etnologică. Iar Crăciunul în Moldova
este încununat cu cele mai multe tradiții și ritualuri populare.

• Sărbătorile se desfășoară în „casa mare”, cea mai frumoasă odaie dintr-o casă moldovenească, ai cărei pereți sunt decoraț
cu fotografii ale rudelor și cu prosoape brodate din stofă de casă, familia invitându-și rudele, prietenii, vecinii și
cunoștințele.
Postul Crăciunului. Pentru sătenii locului nu există Crăciun fără post – acesta începe odată cu Lăsarea Secului.
Bucate tradiționale. Când te gândești la bucătăria moldovenească, nu-i așa că te gândești mai întâi la poale-n brâu, 
plăcinte moldovenești sau cozonac? Doar scriindu-le numele și papilele mele gustative sunt în culmea fericirii. Dar
moldovenii sunt recunoscuți și pentru bucatele tradiționale din porc, precum toba, caltaboșii, cârnații, piftia, și vestitele
sărmăluțe moldovenești.

• În ziua de Crăciun, mesele sătenilor trebuie să fie pline cu preparate tradiționale pe care gospodinele le pregătesc în Ajunu
Crăciunului. Tot acum, femeile coc colăcei, numiți Crăciunei, modelați în formă de opt, pe care îi agață apoi pe perete,

MOLDOV
lângă icoane, unde vor rămâne până la echinocţiul de primăvară, în 23 martie. Crăciunelul copt în ajun este folosit de
bărbatul casei când iese la arat. Colăcelul este rupt în trei bucăți după ce gospodarul trasează prima brazdă. O bucată de
colăcel este pusă sub brazdă, o alta o dă animalelor din gospodărie, iar pe a treia o mănâncă el. 

A 
• Bradul de Crăciun. Și în Moldova se respectă datina împodobirii bradului. Dar, pe lângă brad, unele
gospodine încă păstrează viu un obicei străvechi, ornând casa cu plante – busuioc, bumbișor, maghiran –
plante care aduc noroc.

• Colindul. În Moldova, colindatul este una dintre tradițiile cu care localnicii se mândresc cel mai mult.
Pregătirile încep cu mult înaintea ajunului, când tinerii din sat se adună ca să stabilească numărul de
colinde și colindători, și să pregătească costumele populare. Traseul pe care îl vor parcurge în Ajunul
Crăciunului este bine stabilit și toate casele sunt colindate. Ceata de colindători este răsplătită de săteni cu
mere, colaci și nuci.Păstrarea Luminii. Păstrarea luminii este una dintre cele mai iubite și vechi tradiții
în Moldova, tradiție pe care unii dintre locuitorii satelor moldovenești o mai țin. Sărbătoarea Crăciunului
este strâns legată de solstiţiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an. Astfel, în seara de Ajun, moldovenii aprind
un rug din buşteni pentru a ţine cât mai mult lumina.
Tradiție sau superstiție? Tradiția spune că în Ajunul Crăciunului nu se dă gunoiul afară din casă și nu se
imprumută lucruri. Fetele nemăritate își pot vedea ursiții în vis, dacă pun noaptea la fereastră bucăți mici
din toate preparatele pregătite pentru sărbătoarea Crăciunului.
Trecerea dintre ani. Copiii și tinerii din satele moldovenești sunt cei cărora le revine principala
îndeletnicire la trecerea dintre ani. Ei sunt vestitorii Anului Nou, având în repertoriu o mulțime de colinde
și jocuri specifice: vă sunt cunoscute jocul caprei, ursului sau căiuțului, nu-i așa?Păstrarea
Luminii. Păstrarea luminii este una dintre cele mai iubite și vechi tradiții în Moldova, tradiție pe care unii
dintre locuitorii satelor moldovenești o mai țin. Sărbătoarea Crăciunului este strâns legată de solstiţiul de
iarnă, cea mai scurtă zi din an. Astfel, în seara de Ajun, moldovenii aprind un rug din buşteni pentru a ţine
cât mai mult lumina.
 • Se spune că nu există o zonă mai bogată în tradiții și manifestări folclorice decât
aceasta. În calitate de om născut și crescut în Bucovina, tind să cred că această
etichetare este una justă. Zona Bucovinei cuprinde orașul Fălticeni, Suceava, Rădăuți,
BUCOVINA  Gura Humorului, Bazinul Dornelor și Câmpulung Moldovenesc. Tradițiile împletesc optim
obiceiurile românilor cu cele ale minorităților care au locuit în zona Bucovinei de-a
lungul timpului.

• Obiceiuri de Crăciun în BucovinaLista de obiceiuri de Crăciun din Bucovina include

organizarea vetrelor folclorice și a caselor, repetiția sfintelor colinde, pregătirea
portului popular, ritualul sacrificării porcului, organizarea mesei de Crăciun, primirea
colindătorilor și mersul cu steaua. Desigur, tradițiile nu se opresc aici, ele continuând
până după trecerea în noul an calendaristic: uratul cu plugușorul, jocul căiuților, al
ursului și al caprei, dar și faimoasele scenete ce includ alaiul de nuntă, frumoșii și
urâții.

• Sacrificarea porculuiUnul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Crăciun în Bucovina și

nu numai este reprezentat de sacrificarea porcului. Acest lucru se face cu câteva zile
înainte de Crăciun, după care se realizează și se afumă preparatele. Muzeografii din
Bucovina ne spun că sacrificarea porcului se face în 20 decembrie, dar cei mai mulți
gospodari se ocupă din timp de acest aspect. La urma urmei, dacă porcul s-ar tăia cu
doar 4 zile înainte de Ajunul Crăciunului, când ar mai avea gospodinele timp să se
ocupe de curățenia generală din gospodărie, să coacă, să gătească, dar să se și
pregătească pentru a primi colindători?
• Preparatele culinare

• Ca și în restul țării, creștinii postesc până de Crăciun. În Ajun,  preotul vizitează gospodăriile și sfințește bucatele
gătite de gospodine. Abia în ziua de Crăciun oamenii se pot delecta cu mancarea “de fruct”. La masă sunt poftiți
colindătorii din familie sau prietenii apropiați. Musafirii sunt serviți cu vin de casă sau țuică.

• Meniul de sărbători include aperitive cu cârnați afumați, chișcă, slănină afumată, tobă și diverse alte preparate
realizate din purcelul proaspăt tăiat. De asemenea, din meniu nu lipsesc “zama” de carne,  sarmalele, salata
boeuf, friptura, salata de hrean și sfecla roșie și desigur, pâinea copată în casă. Gospodinele coc apetisanții
cozonaci umpluți cu nucă și cremă de cacao, dar și diverse tipuri de prăjituri, de la cornulețele cu povirlă până la
nucile umplute.

• Împodobirea casei și a bradului

• La sat, în trecut,  gospodinele agățau în diverse locuri din casă busuioc, levănțică sau mentă, cu scopul de a
aduce noroc, de a parfuma încăperile și de a ține la depărtare moliile. În zilele noastre, acestea au fost înlocuite
de instalații luminoase și diverse decorațiuni de Crăciun: beteală, spumă albă pentru vopsit geamurile, diverși
moși ce se agață la geam etc. Această activitate este preferata copiilor, ce își iau în serios contribuția la crearea
atmosferei de Crăciun.

• În Ajun de Crăciun se cumpără bradul, care este ajustat în funcție de înălțimea locuinței. Tulpina se taie în așa
manieră încât să încapă în suportul de brad. Seara se împodobește bradul, aceasta fiind o activitate la care
participă toată familia, pe ritm de colinde. Unii utilizează cunoscutele bomboane pentru pom, în vreme ce alții au
renunțat la acest obicei. Indiferent de preferințe, un lucru este cert: bradul esteî ncărcat cu globuri, beteală și
instalații frumos iluminate. Sub pom se așează frumos cadourile, care se deschid abia următoarea zi, alături de
familie.

• Mersul cu colindul

• Încă mai există sate în Bucovina unde copiii se îmbracă în costumuri tradiționale și merg în grupuri la colindat.
Aceștia primesc de la gazde mere, nuci, colaci, prăjituri sau bani.  Colindele de Crăciun din Bucovina sunt vechi,
 • Crăciunul se apropie cu paşi repezi de uşile caselor noastre, iar această perioadă de veselie şi sărbătoare
trebuie să fie încununată cu cele mai delicioase preparate.Zăpada îngheţată scârţâie sub picioarele noastre,
bradul este împodobit cu multă graţie, iar atmosfera este încărcată cu aroma delicioasă a bucatelor
tradiţionale.În regiunea Transilvaniei numeroase tradiţii străbune sunt încă respectate cu sfinţenie, de aceea
astăzi ne-am propus să vă prezentăm câteva dintre obiceiurile de Crăciun practicate în această regiune.

• Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun în Transilvania

• Postul CrăciunuluiEste o tradiţie respectată şi în zilele noastre în regiunea Transilvaniei. Postul

Crăciunului începe din 15 noiembrie şi ţine până în ajun. În această perioadă nu se consumă preparate pe
bază de carne.

• Tăierea porculuiTradiţia tăierii porcului are loc în data de 20 Decembrie. Porcul este bine îngrăşat
tot anul, este înjughiat, acoperit cu paie, iar după ce este bine pârlit piela se curăţă cu grijă. Carnea de porc
este folosită la preparea multor reţete tradiţionale de Crăciun, precum: cârnaţul, toba, răcitura, sarmalele şi
caltaboşii.

• Colindul

TRANSILVANIA 
• Una dintre cele mai importante tradiţii este colindul. La sate acest obicei este ţinut an de an cu sfinţenie.
Tinerii se strâng în grupuri de persoane formate dintr-un număr par pentru a aduce noroc şi colindă din casă
în casă, iar gospodarii îi întâmpină cu bucate tradiţionale şi pălincă.
• Masa de Crăciun – Reţete tradiţionale de Crăciun din Transilvania
• Tradiţia spune că masa de Crăciun trebuie să fie plină de bucate delicioase, de voie bună şi de toţi
membrii familiei reuniţi în jurul acesteia.Dacă vrei să aduci spiritul Crăciunului şi pe masa ta, noi îţi
recomandăm câteva preparate gustoase inspirate de zona Transilvaniei.

• Sarmale Tradiţionale
• Ce ar fi Crăciunul fără aroma desăvârşită a sarmalelor gătite de mama sau bunica? Savoarea lor îţi
încălzeşte inima şi te ajută să simţi adevăratul spirit al sărbătorilor de iarnă în sufletul tău.Sarmalele sunt
un preparat aşa de obişnuit pe mesele noastre, încât suntem ferm convinşi că sunt un preparat 100%
românesc, doar oare de unde provin ele.

• Care este originea sarmalelor şi cum au ajuns ele pe mesele

noastre?
• Cuvântul sarma provine din termenul turc sarmak, care înseamnă rulou. Acest preparat a fost inventat de
turci şi a fost răspândit în întreaga Europă, mai ales în ţările care au fost dominate de imperiul
Otoman. Chiar dacă acest preparat a fost împrumutat de la alte popoare, modul de prepare şi reţeta
folosită în Transilvania pentru prepararea lui este cu desăvârşire autentică. Varza murată îi oferă cărnii
tocate şi orezului din umplutură o aromă ce te duce cu gândul la focul ce mocneşte în sobă, la zâmbetul
bunicii şi la vechile colinde ale sătenilor îmbrăcaţi în port popular.
 MARAMURES
• Crăciun în Maramureș – obiceiuri, tradiții, superstiții

• În Maramureș, de Crăciun satele răsună de colinde, iar în casele

țăranilor se mai păstrează vii numeroase tradiții și obiceiuri specifice
sărbătorilor de iarnă.

• În Ajunul Crăciunului, în orașe, dar mai ales în unele sate

maramureșene pot fi văzute grupuri de colindători, tineri și bătrâni,
care se adună și vestesc Nașterea Domnului din casă în casă. Pe lângă
celebrul obicei al colindatului, aici pot fi văzute și alte tradiții
nealterate, precum Viflaimul, umblatul cu „steaua”, umblatul cu
„capra” sau jocul moșilor.
• Colindatul
• După slujba specială de Crăciun, moroșenii se întorc de la biserică și colindă pe la
case toată noaptea, răspândind prin colinde vestea Nașterii Mântuitorului. Cetele de
colindători se aud pe ulițele satelor până târziu în noapte, iar truda lor este
răsplătită de către gazde cu nuci, mere, cozonaci, dar și cu vin, horincă sau cârnați.

• În Maramureș se aud în special colinde creștine cu specific local, dar și unele

colinde păstorești, variante ale Mioriței, sau colinda cerbului, cunoscute din timpuri
străvechi.

• Primii colindători sunt cei mai mici, care au în repertoriu colinde scurte ce vestesc
sărbătoarea Nașterii Domnului. Cetele, formate fie numai din fete sau numai din
băieți, interpretează în special colinde religioase transmise din generație în
generație.

• Fetele și feciorii, dar și persoanele căsătorite, au în repertoriul lor colinzi creștine,

dar și altele care stabilesc o relație între realitate și mit. În unele zone ale
Maramureșului, grupul de colindători obișnuiește să încheie cu urarea „Rămâi
gazdă sănătoasă” sau „Rămâneți gazdă-n pace cu sănătate”, la care gazda îi invită
pe colindători să intre în casă pentru a-i cinsti cu un pahar de horincă și o felie de
cozonac.
• Umblatul cu „steaua”

• Din Ajunul Crăciunului și până la sfârșitul zilelor de Crăciun sau, în unele zone până mai târziu, se umblă cu steaua.
În special copiii sunt cei care poartă vestea Nașterii Domnului, fiind astfel asemeni Magilor care au fost călăuziți de
o stea pentru a ajunge la Bethleem, locul nașterii lui Iisus.

• Stelarii, care sunt copii mai mici sau mai mari, poartă steaua îmbrăcați în costume populare sau în costume albe
cu panglici multicolore, purtând coifuri cu numele personajelor biblice. Steaua cu care umblă copiii este
împodobită cu hârtie colorată, iar în centru are o icoană de hârtie care simbolizează o scenă biblică. Ajunși la casa
gazdei, stelarii cântă la poartă sau în casă, iar apoi sunt răsplătiți cu colaci, mere, nuci și, mai recent, cu bani.

• Umblatul cu „capra”

• Jocul „caprei” este la origine un ceremonial grav, care, conform etnologilor, își are originea în Grecia antică. Jocul a
devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor la animalele din turmele păstorilor și recolte
bogate. În prezent, în satele din Maramureș se practică jocul caprei cu acompaniament muzical sau jocul caprei
inclus într-un spectacol popular complex. La fel ca și la alte jocuri cu măști practicate în timpul sărbătorilor de
iarnă, și la jocul „caprei” apar, pe lângă măștile clasice (capra, ciobanul, țiganul), măștile de „draci” sau „moși” care
strigă, chiuiesc și fac spectacol prin mișcările lor caraghioase.  Personajele care fac parte din scenetă merg din
casă în casă și strigă „Primiți cu capra?”. Apoi, jocul „caprei” se desfășoară sub forma unei scenete comice care
reprezintă târguiala dintre vânzător și cumpărător. Persoana care joacă rolul caprei este acoperită cu o țesătură
peste care sunt cusute naframe sau panglici de mătase. Pe un fundal zgomotos, susținut de lăutarii care însoțesc
grupul, capra saltă, se smucește, se rotește și se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn.

• Atmosfera este veselă, buna dispoziție fiind creată de prestația participanților, dar și de costumația acestora. La
final, grupul primește din partea gazdei cozonac, mere, covrigi, țuică fiartă sau chiar bani.
• Viflaimul
• Viflaimul reprezintă o scenetă de teatru popular în care apar mai multe personaje biblice care au
legătură cu momentul Nașterii Domnului. Astfel, în Viflaim apar Iosif, Maria, Irod, vestitorul,
hangiul, îngerul, doi păstori, cei trei crai de la răsărit, doi ostași, moartea, dracul, moșul și străjerul.

• Sceneta este prezentată din ce în ce mai rar, astfel că doar în câteva dintre zonele Maramureșului mai
poate fi întâlnit acest obicei. În Ieud, dar și în alte localități de pe Valea Izei tradiția s-a mai păstrat, cu
toate că uneori Viflaimul nu mai este prezentat în Ajunul Crăciunului, așa cum se obișnuia în trecut.

• Brondoșii (Cavnic)
• Brondoșii sunt tineri îmbrăcați în costume tradiționale – cămașă și pantaloni de culoare albă – iar pe
cap poartă măști confecționate din piei de oaie sau de capră. Cel mai important element din
vestimentația acestora este brâul cu numeroase clopote de alamă, cu care aleargă de-a lungul străzilor
și sperie trecătorii. Obiceiul are semnificații străvechi, având rolul de purificare a spațiului și de
alungare a spiritelor rele.

• Obiceiul este întâlnit doar în orașul Cavnic, între Crăciun și Anul Nou, fiind unic în Maramureș.
Acesta se practică din cele mai vechi timpuri și, an de an, atrage numeroși turiști din țară și din
străinătate. Atât turiștii, cât și localnicii se bucură în momentul în care se întâlnesc cu brondoșii,
pentru că astfel oamenii cred că în noul an le va merge mai bine.
• Vergelul

• În câteva localități din Maramureș, printre care Bozânta Mare, Bozânta Mică, Arieșu de Câmp, Ardusat,
Bârgău, Merișor, petrecerea cea mai așteptată cu ocazia sărbătorilor de iarnă este Vergelul (dans la șură, iar
mai nou în căminul cultural). În forma tradițională, cu momente rituale, acest obicei a existat până la
sfârșitul secolului al XIX-lea, păstrându-se într-o formă nealterată la Coruia.

• Cu câteva zile înainte de Vergel, feciorii aleg locul de desfășurare a evenimentului și ce muzicant vor angaja.
Organizatorii trimit câte un băiat la fiecare fată acasă pentru a o duce la Vergel. Pe lângă mâncare și băutură
(adusă de către participanți), tinerii au parte de multă distracție și dansuri specifice acestui eveniment, printre
acestea fiind „Danțul dintâi”, „Patru pași”, „Șapte pași”, „Codrenească” și „Roatile”.

• Vergelul are la origine un ritual premarital, prin care fetele ghicesc șirul nunților din anul respectiv, cu
ajutorul inelelor și al vergelelor din războiul de țesut. Acesta este un mod de a petrece și a se distra pentru
tinerii căsătoriți, fetele de măritat și feciorii din sat în perioada sărbătorilor de iarnă.

• Zânele Vestitoare

• Acest obicei este întâlnit în două localități din județul Maramureș, Borșa și Săcel. Zânele Vestitoare
ale Crăciunului sunt trei fete îmbrăcate în haine albe, frumos împodobite, care umblă din casă în casă
și vestesc Nașterea lui Iisus.

• Zânele vestitoare au câte o baghetă magică realizată din buruieni perene. Eele sunt considerate zâne
bune care ajung pe la casele gospodarilor în seara de Crăciun, rostind texte speciale. La final, cele trei
zâne sunt răsplătite cu daruri tradiționale sau cu bani.
• Herdetișurile din Văleni

• Herdetișurile reprezintă un obicei neobișnuit întâlnit în satul maramureșean Văleni. Acesta are loc în ziua de
Crăciun și presupune ca localnicii care au avut un comportament nepotrivit de-a lungul anului să fie „mustrați”
în public de câțiva tineri mascați. Astfel, după ce lumea iese de la slujba de Crăciun, tot satul participă la acest
eveniment și ascultă glumele care se fac pe seama celor care sunt leneși, înșeală, beau prea mult ori au alte
metehne neacceptate de comunitate. Participanții se distrează, iar astfel îi mustră pe cei care nu trăiesc după
regulile nescrise ale vieții la țară. Pe de altă parte însă, pentru cei vizați nu este prea plăcut să își audă numele, în
condițiile în care ceea ce au făcut este auzit de toată lumea. De cele mai multe ori, fetele sunt cele mai speriate că
ar putea fi pomenite cu această ocazie. Astfel, părinții ar putea afla lucruri pe care nu le știau despre ele. Cu toate
astea, la final, toată lumea se întoarce spre case zâmbind și glumind pe seama celor auzite de la tinerii mascați.

• Jocul moșilor

• Jocul Moșilor este unul dintre cele mai vechi jocuri, fiind un dans arhaic care se dansează în casele în
care sunt fete de măritat. Acesta este practicat numai de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.
Dansatorii poartă măști confecționate din lemn, viu colorate, piei de animale pe cap și sunt îmbrăcați
cu piei de oaie neprelucrate pentru a nu fi recunoscuți. Costumul este astfel alcătuit încât să sugereze
prezența moșilor, a strămoșilor chemați, conform tradiției, să îndrume tinerii care se află la începutul
vieții de adult.

• Jocul moșilor reprezintă un ritual inițiatic, moșii fiind chemați să protejeze casa. Tinerii dansează cu
bâtele în mâini, făcând mișcări, pași și sărituri specifice jocului călușarilor. În tot acest timp,
participanții la Jocul Moșilor dialoghează cu gazdele și glumesc cu fetele de măritat, iar la sfârșitul
jocului toată lumea este invitată să participe la horă. Nu în ultimul rând, în familiile cu fete de
 • În acestă provincie, sărbătorile sunt materializate în obiceiuri străvechi ori colinde românești

CRISANA precum „Ursul” sau „Capra”. Dar, ca orice altă provincie românească, Crișana are și tradițiile ei
specifice, care-i fac pe cei care locuiesc aici să se simtă acasă.

• Colindatul începe în Ajunul de Crăciun și continuă până la cântatul cocoșilor în zorii zilei. Tot aici
mai găsim și obiceiul punerii în scenă a diverse piese tradiționale, care au personaje mitice sau
religioase. De asemenea, pentru ca cineva să facă parte din ceata de colindători are nevoie de
inițiere. Numărul membrilor variază, iar vârsta acestora este de până în 50 de ani. Ei sunt cei
care umblă cu „corinda mare”, copiii fiind cei care aduc „corinda mică”, mersul acestora
numindu-se și „a cucuța”. De asemenea, un alt obicei specific zonei este ca la colindat să se
umble cu un brad împodobit. În Sudul acestei provincii (Județul Arad), există tradiția colindatului
cu dubele, în anumite sate răsunând îndemnul “Leagă, nană, câinele / Că venim cu dubile”.

• urca” este un obicei specific Județului Bihor, chiar dacă mai apare și în alte provincii din țară.
Aceasta presupune o ceată alcătuită din svornic (grăitorul), gazda mică (care găzduieşte
repetiţiile), birăul mic (anunţă venirea şi i se confirmă primirea de către gazde), iapa (cărăuşul),
chemătorii, dobaşul, ţurcaşul, hididişul şi corindătorii. Obiceiul constă într-un personaj costumat
într-un material de cele mai multe ori roșu, cu blană de oaie și cu o mască reprezentând o capră.
Jocul se realizează printr-un schimb de replici dintre turcș și svornic.
• În principal, mâncarea specifică sărbătorilor de iarnă din Crișana, se
bazează pe carne de porc: cârnați, caltaboși cu orez sau păsat de
porumb, tobă, răcituri (cocioane), slănină (clisă) fiartă, sau jumări,
toate au locul lor bine-meritat pe masa de Crăciun. Un preparat
tradițional era colacul făcut din grâu curat, care se cocea pentru
colindători. Aceștia din urmă erau asociați cu un grup de sfinți iar
prin vizita lor ei sfințeau colacii, aducând belșug casei vizitate.

• În dimineța de Crăciun, dar și în cea de Anul Nou ori Bobotează, mai

există obiceiul de a pune bani în apa de splălat, pentru ca oamenii să
fie sănătoși, curați ca aurul și să nu se prindă blestemele de ei.
 • Fără doar și poate, colindatul este cel mai cunoscut obicei pentru români. În prag de Crăciun, chiar și
BANAT cu o săptămână înainte, ulițele satelor se umplu de colindători. La fel și în orașe, unde pot fi văzuți
colindători printre blocuri, vestind sărbătoarea finalului de an.

• În unele sate din Timiș încă se păstrează tradițiile vechi, așa că la colindat nu merg doar copiii, ci și
cetele de tineri, numiți „pițărăi”. De obicei, în prima zi de Crăciun se merge cu „Steaua”, pentru a le
aminti bănățenilor de cei trei magi care au urmat un astru până la locul unde s-a născut pruncul Iisus.
„Irozii” sau „Viflaimul” sunt scenete prin care copiii refac povestea nașterii lui Iisus. Se spune că cei
care primesc colindătorii vor fi binecuvântați și vor avea noroc tot anul ce vine.

• Unii timișeni cred că dacă cel mai vârstnic membru al familiei aruncă în fața colindătorilor boabe de
grâu și de porumb și apoi le amestecă cu sămânța pe care o vor planta, atunci vor avea o recoltă foarte
bună anul următor. Un alt obicei spune că sub fața de masă pe care se vor așeza bucatele de sărbători se
pun fire de fân și semințe de porumb, grâu sau floarea-soarelui, pentru liniște și bogăție în casă. Aceste
semințe se dau mai apoi la animale.

• Etnicii romi

• Etnicii romi din Măguri celebrează „Crăciunul țiganilor”. Chiar în ziua de Ignat își mânjesc obrajii cu
sânge de porc, iar asta cred că îi ferește de boli în anul ce urmează. Tradiția lor spune că în această zi
trebuie să vadă sânge, așa că cei ce nu au porci de tăiat își înțeapă degetul cu un ac. Ritualul îi ține,
conform datinilor, rumeni la față. Pe vremuri, femeile păstrau grăsimea de la porcii negri tăiați pentru
a unge morții cu ea, să nu se transforme în strigoi.
• Maghiarii și nemții
• Maghiarii din Banat au și ei obiceiurile lor. În vreme ce bunicii sau frații mai mari duc copiii la
plimbare, părinții rămân să împodobească bradul. La întoarcere, cei mici află că „A venit
îngerașul cu bradul”. Ei mănâncă de sărbători mai mult pește și friptură de curcan, dar și
cozonac. Tradițiile sunt asemănătoare și la etnicii germani. Ei consumă gâscă la masa de Crăciun.
Atât la maghiari, cât și la nemți, sărbătorile de iarnă încep cu Adventul sau „Venirea Domnului”.
În prima duminică de Advent, catolicii intră în postul Crăciunului, care ține patru săptămâni. La
ortodocși, postul ține șase săptămâni.

• Celebra cunună făcută din crenguțe de brad împletite cu panglici sau decorată cu nuci și conuri
poleite pe care sunt așezate patru lumânări vine tot de la maghiari și nemți, de Advent. Ei
obișnuiesc să aprindă lumina pe rând, în fiecare duminică, până în noaptea de Ajun, lumânările
însemnând lumina adusă pe pământ de Iisus, simbol al speranței. Germanii mai fac și un calendar
de Advent, care conține câte o fereastră pentru fiecare zi până la Crăciun. În spatele ferestrei, cei
mici găsesc câte un mic dar sau imagini din istoria Nașterii.

• Tot în prima zi de Advent, în unele sate din Banat se rupe o crenguță de cireș, vișin sau prun, pom
fructifer, și se pune la căldură într-un vas cu apă. Crenguța ar trebui să înflorească până la
Crăciun, așa că este ținută în casă până la Bobotează, când este sfințită de preot. Mai apoi se
prinde de un perete în grajd, pentru a proteja animalele din gospodărie.
• Bulgari
• Bulgarii din Banat se îmbracă de Crăciun în haine populare. Pentru ei orice sărbătoare este o
bucurie ce le amintește de strămoși, așa că portul popular este îmbrăcat atât de tineri, cât și de
vârstnici. În comunitatea de bulgari din Banat, de Crăciun colindă doar băieții, cu
„Bethleemul”. Doi dintre ei se îmbracă în îngeri, iar trei în păstori și pornesc în colindat,
cărând cu ei o bisericuță din lemn în miniatură, pentru a anunța nașterea lui Iisus.

• Sârbi
• Sârbii din Banat celebrează de două ori de Crăciun. O dată cu prietenii români, iar a doua
oară cu frații lor sârbi, după vechiul calendar ortodox. De Crăciun, sârboaicele duc paie în
casă, iar primul musafir de Crăciun trebuie să fie bărbat. Unul dintre cele mai frumoase
obiceiuri este aprinderea Badnjakului, un trunchi de stejar tânăr, care îl simbolizează pe
Mântuitor și venirea lui în lume ori căldura iubirii lui Hristos. Badnjakul este un simbol al
trăiniciei și se arde de obicei în curtea bisericii. Totodată, se mai spune că numărul mare al
scânteilor provocate de arderea lemnului semnifică și bogăția pentru anul ce vine.
 • Sărbătorile de iarna  reînvie tradiţiile şi obiceiurile păstrate din moşi-strămoşi
OLTENIA în Oltenia. În această zonă etnografică există tradiţii şi obiceiuri inedite, care
încă se mai păstrează în mediul rural şi care constituie un element de unicitate
pentru România, potrivit unui articol publicat pe portalul CrestinOrtodox.ro.

• “Scormonitul în foc” este un obicei practicat în majoritatea satelor

olteneşti, în Ajunul Crăciunului. Toţi membrii familiei se adună în jurul focului
şi, pe rând, dau cu o nuia în foc, zicând: “Bună dimineaţa lui Ajun / Că-i mai
bună a lui Crăciun / Într-un ceas bun / Oile lânoase / Vacile lăptoase / Caii
încurători / Oameni sănătoşi / Să se facă bucatele, porumbul, grâul.”

• “Adunatul gunoaielor” este un ritual care se practică exact în ziua de

Crăciun. Cei ai casei merg prin curte şi adună toate gunoaiele, în credinţa că
gospodăria va avea pui mulţi, iar femeile se aşază pe vine, aşa cum vor sta
cloştile pe ouă în anul care va veni.
• Colindatul în Oltenia
• În toată zona Olteniei există numeroase colinde specifice, dar cele mai cunoscute şi răspândite
sunt Steaua şi Plugul cel Mare. Steaua este o datină străveche, ce se practică încă din Ajunul
Craciunului şi până la ivirea zorilor. Ceata este formată din patru copii, fiecare dintre ei având
un rol prestabilit în cadrul grupului: unul ţine Steaua, celălalt este responsabil cu adunatul
banilor, al nucilor şi al covrigilor, iar ceilalţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de
câini.

• Plugul cel Mare este cel mai răspandit obicei care se practică în noaptea de Anul Nou. Plugul
se organizează de către flăcăii din sat şi este condus de un băiat mai viteaz numit “staroste”,
care are sarcina de a ţine plugul de coarne şi a rosti urarea. Ceata este compusă de obicei din 12
băieţi, iar spre deosebire de Pluguşor, cu Plugul cel Mare se merge numai la familiile înstărite
din sat.

• Moşii de Crăciu 
• Moşii de Crăciun sau pomana de mână este un obicei vechi de sute de ani, ce se practică atât în
ziua de Ajun, cât şi în cea de Crăciun. Dimineaţa, femeile pleaca la cimitir, unde tămâiază
mormintele, după care se întorc acasa, scot colacii care stau la copt şi îi pun pe masă. Pe fiecare
colac se pune câte un ou şi câte o lumânare, produsele fiind apoi trimise prin vecini.
• Piţărăii
• Acesta este un obicei păstrat de pe vremea dacilor şi care incă se practică în
Valea Jiului, semnificând sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru
rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăii sunt numai barbaţi, copii sau
adolescenţi, organizaţi în cete. Îmbracati în straie populare, se adună în
noaptea dinaintea Ajunului, împodobesc steaguri cu clopoţei, năframe
multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori, după care le agaţă pe prăjini de câţiva
metri lungime. Odată terminat acest ritual, alaiul porneşte la colindat pe la
casele din sat. Localitatea Jieţ este una în care colindul piţărăilor se pastrează
nealterat de sute de ani, la fel ca şi strigăturile ce însoţesc “învârtita jienească”.

• Obiceiuri pentru aflarea ursitului

• Se crede că de Anul Nou fetele nemăritate îşi pot afla ursitul îndeplinind
anumite ritualuri prestabilite. Astfel, încă din vremuri străvechi, acestea
numărau şi legau cu ochii închişi al zecelea par din gardul de nuiele iar a doua
zi se duceau să vadă cum este parul, ca să ştie cum o să arate ursitul. Daca
parul era drept, se credea că viitorul soţ va fi un bărbat frumos. În cazul în care
bucata de lemn era scorojită, se spunea că fata respectivă va avea un bărbat
urât, iar dacă lemnul devenea noduros, atunci ursitul va fi un bărbat bogat.
ARDEAL • Ardealul este una dintre zonele ţării unde obiceiurile de iarnă se păstrează cu precizie. În Bistriţa-
Năsăud, pe Valea Şieului, tinerii colindă grupaţi în „bere”, iar pe Valea Ilvelor, Crăciunul este
vestit de belciugari, flăcăi deghizaţi în capre.
Dacă în oraşe rar mai vezi câte un grup de colindători îmbrăcaţi în straie populare şi echipaţi cum
se cuvine, în zonele rurale din Ardeal, multe dintre obiceiuri încă se repesctă.    Pe Valea Şieului, de
exemplu, în preajma Crăciunului, unul dintre cele mai comune cuvinte este „bere”. Acesta nu
prevesteşte vreo beţie, ci defineşte grupul de colindători format exclusiv din flăcăi.    Potrivit
etnologilor, organizarea din „bere” seamănă cu cea militară. În Ajunul de Crăciun, înainte de a
porni la colindat, grupul se organizează, alegându-se doi vătafi, doi colceri şi opt căprari mari. 

Primul care este colindat este primarul localităţii, acesta fiind „obligat” să primească toate
grupurile de colindători. Următoarele colindate sunt gazdele înstărite şi mai apoi fetele de măritat. 
  Colindul este şi el unul original, care se deosebeşte de clasicele cântece cu temă religioasă.
Colindul fecioresc de bere ia forma unui dialog pe două voci, cu o nuanţă teatrală, explică Albin
Marcu, care a studiat acest obicei pe Valea Someşului. 
• De la apelul cu buciumul, la colindătorii deghizaţi Pe Valea Ilvelor, gospodarii sunt
colindaţi de capre. Tinerii se numesc „belciugari” şi respectă cu sfinţenie indicaţiile
„păstorului” lor care este şi cel care face urările gazdelor. 
Caprele sunt însoţite de urşi şi ursari, care, la rândul lor urează în versuri toate cele
bune celor care i-au primit. De obicei, venirea caprelor şi urşilor este „anunţată” de un
grup de fete.    În zonele care au fost populare de saşi, oamenii se întâlnesc de Crăciun
în cimitir. În satul Jelna, din Bistriţa-Năsăud, oamenii se întâlnesc de Crăciun în cimitir,
acolo aprind lumânări pentru cei morţi şi le colindă.   
Tradiţia săsească spune  că, în noaptea de Ajun, pe mormintele celor dragi trebuie
pusă o crenguţă de brad împodobită.    Un obicei mai puţin cunoscut este „mersul cu
Irozii”, despre care se spune că este vechi de 2000 de ani. Se formează grupuri de
câte 7 tineri, fiecare reprezentând un personaj: Irod este îmbrăcat într-un costum roşu
cu o coroană pe cap, preotul cu patrafir şi cruce, ciobanul cu bundă de oaie, iar craii
au costume de diferite culori şi sunt înarmaţi cu săbii.   Practic mini-sceneta care este
jucată în casa fiecărei gazde redă momentul în care cei trei Crai de la Răsărit ajung în
Palestina pentru a-l cinsti pe pruncul Iisus. Sceneta are şi un moment de luptă, în care
Irod şi cei trei Crai se duelează cu săbiile.
 MUNTENIA
• Ignatul
• Ignatul marchează începutul sărbătorilor de iarnă în Muntenia. Sărbătorit pe data de 20 decembrie
Ignatul mai este cunoscut și ca ziua de tăiere a porcului. Zi pe care toată lumea o așteaptă cu
sufletul la gură că doar leguma preferată a românului este porcul. În această zi bărbații se întâlnesc
pentru sacrificarea animalelor iar femeile pentru a găti clasica pomană a porcului. Tot tradiția spune
că, pentru a crește mari și sănătoși, copii trebuie să încalece animalul sacrificat și pârlit. Ziua de
Ignat îi este dedicată în întregime gătitului, astfel nici o altă activitatea înafara preparării bucatelor
nu este permisă.

• Colindul
• Începând cu data de 23 decembrie se formează cetele. Acestea sunt constituite din copii și tineri de
toate vârstele. Atunci când eram mică vedeam cete care numărau până la 30 de participanți dar, din
nefericire, cu timpul numărul acestora s-a diminuat ajungând să văd rar o ceată de peste 10 copii.
Tradiția în zona mea este ca pe data de 23 colindele să diversifice cât mai mult dar pe 24 dimineața
se cântă, în special, Bună dimineața la Moș Ajun. De obicei, colindătorii primesc covrigi, portocale
și bomboane de brad. Ce-i adevărat norocoși primesc cornulețe făcute în casă sau gogoși.
•
   Steaua
• Steaua reprezintă un colind aparte. Pentru a putea merge cu steaua, colindătorul trebuie să aibă
o stea confecționată în centrul căruia să se afle o icoană. Cu Steaua se merge începând cu data
de 25 decembrie și până spre finalul lunii. Scopul acestui colind este de a anunța nașterea
Domnului astfel încât toți sătenii să știe că în data de 25 a ultimii luni a anului Fecioara Maria l-a
născut pe Mesia.

• Plugușorul și Grâușorul

• Plugușorul este deja foarte cunoscut și nu mai are rost să explic nimic despre acest lucru. În schimb,
am avut surpriza ca vorbind despre tradiții la facultate, mulți dintre colegii mei să nu fii auzit vreodată
de Grâușor. La mine în zona doar băieții merg cu plugușorul, acest colind ne fiind destinat pentru fete.
Vorbele din bătrâni spun că dacă o fată merge cu plugușorul acesteia nu îi va mai crește pieptul. Însă,
pentru a trece peste această nedreptate, fetelor le este permis exclusiv să meargă cu grâușorul.
Domnișoarele de toate vârstele iau grâul pus de Sf. Andrei și îl leagă cu o fundă roșie apoi pleacă prin
sate pentru a le ura consăteniilor ca pogoarele lor să fie pline

• Capra și Ursul
• Acestea sunt colinde destinate în special copiilor mai mari. Cel mai probabil s-a ajuns la asta datorită
orei târzii la care încep colindătorii să plece pe drum. Atât capra cât și ursul au ca menire să sperie
spiritele rele pentru a nu intra în noul an. Pentru asta colindătorii fac o grămadă de gălăgie cu ajutorul
bicelor, tobelor și clopotelor. Ceea ce este specific la acest colind este faptul că unul dintre tineri este
DOBROGEA
• La fiecare final de an, romanii, indiferent de regiunea in care traiesc, isi
fac un bilant al propriei vieti si isi pregatesc sufletul si casa de un nou
inceput, de la care spera un drum cat mai lin si mai infloritor. Este
perioada Craciunului, cand cu totii ne reamintim de copilarie, de
cozonacii bunicilor, de mersul la colindat si de toate lucrurile simple si
traditionale care intregeau aceasta sarbatoare magica. Cu trecerea anilor,
insa, traditiile si obiceiurile pe care stramosii nostri le-au respectat cu
sfintenie s-au pierdut incetul cu incetul. Cu cateva exceptii, doar batranii
satelor au mai pastrat identitatea portului popular si frumoasele obiceiuri
legate de sarbatorile crestine.
• Colindatul
• Colindatul, cea mai frumoasa modalitate prin care anuntam Nasterea
Domnului este, cu siguranta, una dintre cele mai asteptate traditii de Craciun.
In satele dobrogene, cetele de colindatori erau, pe vremuri, compuse din tinerii
cei mai seriosi, de incredere si, desigur, buni cantareti, fiind vazuti de catre
comunitate ca un bun exemplu de gospodari in sat. Trebuia ca ei sa fie
crestini, cu reputatie buna, sa nu fie betivi sau hoti si sa fie neaparat locuitori
ai satului in care colindau. De asemenea, toti membrii grupului de colindat
trebuia sa fie prezenti la toate repetitiile si sa asculte de seful cetei. Tema
colindelor este desigur religioasa, insa exista si colinde dobrogene legate de
tinerii casatoriti, de morti, de straini, de pescari, etc. Colindatorii sunt primiti
de gazde cu fel si fel de bucate, mere, nuci si cozonaci, gogosi iar de multe ori
si cu un paharel de vin. In Dobrogea de Sud, colindatorii sunt recompensati cu
cate un colac cu lumanare aprinsa, gogosi calde si cu tuica fiarta.

• Colindatul continua pana in noaptea de Anul Nou, cand sunt nelipsite uraturile
cu Sorcova si Plugusorul.
Randuiala din gospodarie
In general, treburile din interiorul gospodariei sunt tinute de femei si de tinerele fete, care au grija ca intreaga
casa sa straluceasca de curatenie. Barbatii, capii de familie, alaturi de feciori, se ocupa de repararea
gardurilor, portilor, de spartul lemnelor si toate lucrurile gospodaresti din curte. Apoi, fiecare familie taie cate
un porc, urmand ca din carnea acestuia sa pregateasca piftia, carnatii, tochitura, lebarul, friptura si sarmalele.

Totodata, in camera de oaspeti se pun cele mai pretioase lucruri din casa, cele mai frumoase si curate fete de
perna si asternuturi de pat, iar pe podea se asaza foite de lana. Aceasta este odaia in care se primesc
colindatorii, ca semn de mare cinste din partea gazdelor, dar si ca prilej de a-si arata situatia materiala a
eventualei fete de maritat.

Jocurile
In timp ce Plugusorul, Capra si Ursul se interpreteaza in majoritatea satelor, celelalte jocuri dobrogene specifice
sarbatorilor de iarna au loc doar in anumite sate. De pilda, Iapa se joaca in Ciobanu si in Garliciu, jocul Strutul are loc
in Saraiu, Jienii se joaca in Chirnogeni, Lipnita, Seimenii Mici, Ivrinezu Mic si Ivrinezu Mare, iar Cerbul se joaca in
Seimenii Mici. De asemenea, Plugusorul este interpretat doar pentru gazdele care au posibilitatea rasplatirii si este
recompensat numai cu bani. Familiile mai nevoiase si batranii singuri, care nu au posibilitati financiare, sunt ajutati
de comunitate pentru ca si ei sa se simta binecuvantati in aceasta perioada magica a anului.

Obiceiurile si traditiile viata satului dobrogean ne imbogatesc sufletele in aceste zile sfinte ale anului. Sunt
fascinante, unele amuzante, altele controversate, dar toate unice si extrem de interesante. Daca vei ajunge sa petreci
un Craciun in Dobrogea, bucurandu-te de aceste traditii ce tind sa se stinga odata cu trecerea anilor, nu vei regreta!