Electrocardiograma

Înregistrarea grafică a activităţii

electrice a cordului este cunoscută
sub numele de electrocardiografie,
iar grafica obţinută se numeşte
electrocardiogramă (ECG).
 Principiul înregistrării ECG

• În timpul activităţii sale, cordul generează

biocurenţi. Biocurenţii cardiaci se propagă
până la suprafaţa corpului de unde pot fi
recoltaţi cu ajutorul unor electrozi,
amplificaţi şi înregistraţi grafic.
 Amplasarea electrozilor pentru înregistrarea ECG;
triunghiul lui Einthoven

• Deoarece direcţia de deplasare a

vectorului electric cardiac diferă pe
parcursul unui ciclu cardiac, pentru
înregistrarea corectă a amplitudinii
diferitelor variaţii de potenţial electric
acestea trebuie recoltate de pe mai multe
direcţii, ceea ce implică mai multe variaţii
de amplasare a electrozilor de recoltare ai
electrocardiografului.
 Variantele de amplasare a electrozilor

• Variantele de amplasare a electrozilor pe cele

trei membre în vederea înregistrării
electrocardiogramei se numesc derivaţii şi sunt
notate astfel:
• derivaţia I, un electrod este amplasat pe
membrul stâng anterior iar celălalt - pe membrul
drept anterior;
• derivaţia II, membrul drept anterior – membrul
stâng posterior şi
• derivaţia III, membrul stâng anterior – membrul
stâng posterior.
• Punctele de amplasare a electrozilor
cardiografului formează un triunghi
echilateral în jurul cordului, denumit
triunghiul lui Einthoven. Interconexiunile
electrozilor triunghiului lui Einthoven
formează cele trei derivaţii bipolare
standard.
 Undele şi segmentele ECG

• ECG prezintă deflexiuni ale curbei sale

situate deasupra sau sub o linie comună
denumită linie izoelectrică. Deflexiunile
situate deasupra liniei izoelectrice sunt
pozitive, iar cele situate sub linia
izoelectrică sunt negative.
 Unda P

• Deflexiunea traseului ECG în timpul

depolarizării atriilor se numeşte unda P şi
este pozitivă.
• La sfârşitul depolarizării atriilor, respectiv,
la sfârşitul undei P, voltajul ECG revine la
linia izoelectrică.
 Intervalul PR

• Intervalul PR se măsoară de la începutul

undei P până la începutul complexului
QRS. Durează 120 - 200 ms la om.
 Complexul QRS

• Următoarele diferenţe voltaice detectabile la

suprafaţa corpului sunt cele asociate cu
depolarizarea ventriculelor.
• Prima parte a acestui eveniment este
depolarizarea septului interventricular. Această
primă fază a depolarizării ventriculare determină
doar o mică diferenţă voltaică (unda Q,
negativă) vizibilă bine în derivaţia I.
• Următorul eveniment în depolarizarea
ventriculară este cel prezentat de unda R.
• După ce potenţialul de acţiune a străbătut pereţii
ambelor ventricule, diferenţa de voltaj înregistrată la
suprafaţa corpului revine la zero. Apoi, la sfârşitul
depolarizării ventriculare, apare uneori o undă negativă
de mică amplitudine şi de scurtă durată, denumită unda
S, vizibilă bine în derivaţia I.
• În procesul depolarizării ventriculare sunt produse în
total trei unde denumite laolaltă undele QRS sau
complexul QRS.
• NU toate complexele QRS conţin unda Q, unda R sau
unda S.
• Unii autori relevă raportul dimensional şi sensul
deflecţiunilor complexului QRS utilizând litere majuscule
sau minuscule:
• o reprezentare de forma Rs sugerează un complex
pozitiv în timp ce o reprezentare de forma rS un complex
negativ.
 Segmentul RT

• Segmentul RT leagă complexul QRS de

unda T şi are o durată de 0,08 - 0,12 sec
(80 - 120 ms).
 Intervalul QT

• Intervalul QT se măsoară de la începutul

complexului QRS până la sfârşitul undei T.
Normal are o durată de 0,30 and 0,44 sec
(0,45 la femeie). Durata sa variază cu
frecvenţa cardiacă.
 Unda U

• Unda U nu apare totdeauna.

• Ea corespunde cu repolarizarea muşchilor
papilari sau a fibrelor Purkinje.
• Este mai proeminentă în hipokaliemie, dar
poate fi prezentă şi în hipercalcemie,
tirotoxicoză, administrare de digitalice sau
adenalină.
• O inversare a undei U reprezintă o
ischemie miocardică.