electrice a cordului este cunoscută sub numele de electrocardiografie, iar grafica obţinută se numeşte electrocardiogramă (ECG). Principiul înregistrării ECG
• În timpul activităţii sale, cordul generează
biocurenţi. Biocurenţii cardiaci se propagă până la suprafaţa corpului de unde pot fi recoltaţi cu ajutorul unor electrozi, amplificaţi şi înregistraţi grafic. Amplasarea electrozilor pentru înregistrarea ECG; triunghiul lui Einthoven
• Deoarece direcţia de deplasare a
vectorului electric cardiac diferă pe parcursul unui ciclu cardiac, pentru înregistrarea corectă a amplitudinii diferitelor variaţii de potenţial electric acestea trebuie recoltate de pe mai multe direcţii, ceea ce implică mai multe variaţii de amplasare a electrozilor de recoltare ai electrocardiografului. Variantele de amplasare a electrozilor
• Variantele de amplasare a electrozilor pe cele
trei membre în vederea înregistrării electrocardiogramei se numesc derivaţii şi sunt notate astfel: • derivaţia I, un electrod este amplasat pe membrul stâng anterior iar celălalt - pe membrul drept anterior; • derivaţia II, membrul drept anterior – membrul stâng posterior şi • derivaţia III, membrul stâng anterior – membrul stâng posterior. • Punctele de amplasare a electrozilor cardiografului formează un triunghi echilateral în jurul cordului, denumit triunghiul lui Einthoven. Interconexiunile electrozilor triunghiului lui Einthoven formează cele trei derivaţii bipolare standard. Undele şi segmentele ECG
• ECG prezintă deflexiuni ale curbei sale
situate deasupra sau sub o linie comună denumită linie izoelectrică. Deflexiunile situate deasupra liniei izoelectrice sunt pozitive, iar cele situate sub linia izoelectrică sunt negative. Unda P
• Deflexiunea traseului ECG în timpul
depolarizării atriilor se numeşte unda P şi este pozitivă. • La sfârşitul depolarizării atriilor, respectiv, la sfârşitul undei P, voltajul ECG revine la linia izoelectrică. Intervalul PR
• Intervalul PR se măsoară de la începutul
undei P până la începutul complexului QRS. Durează 120 - 200 ms la om. Complexul QRS
• Următoarele diferenţe voltaice detectabile la
suprafaţa corpului sunt cele asociate cu depolarizarea ventriculelor. • Prima parte a acestui eveniment este depolarizarea septului interventricular. Această primă fază a depolarizării ventriculare determină doar o mică diferenţă voltaică (unda Q, negativă) vizibilă bine în derivaţia I. • Următorul eveniment în depolarizarea ventriculară este cel prezentat de unda R. • După ce potenţialul de acţiune a străbătut pereţii ambelor ventricule, diferenţa de voltaj înregistrată la suprafaţa corpului revine la zero. Apoi, la sfârşitul depolarizării ventriculare, apare uneori o undă negativă de mică amplitudine şi de scurtă durată, denumită unda S, vizibilă bine în derivaţia I. • În procesul depolarizării ventriculare sunt produse în total trei unde denumite laolaltă undele QRS sau complexul QRS. • NU toate complexele QRS conţin unda Q, unda R sau unda S. • Unii autori relevă raportul dimensional şi sensul deflecţiunilor complexului QRS utilizând litere majuscule sau minuscule: • o reprezentare de forma Rs sugerează un complex pozitiv în timp ce o reprezentare de forma rS un complex negativ. Segmentul RT
• Segmentul RT leagă complexul QRS de
unda T şi are o durată de 0,08 - 0,12 sec (80 - 120 ms). Intervalul QT
• Intervalul QT se măsoară de la începutul
complexului QRS până la sfârşitul undei T. Normal are o durată de 0,30 and 0,44 sec (0,45 la femeie). Durata sa variază cu frecvenţa cardiacă. Unda U
• Unda U nu apare totdeauna.
• Ea corespunde cu repolarizarea muşchilor papilari sau a fibrelor Purkinje. • Este mai proeminentă în hipokaliemie, dar poate fi prezentă şi în hipercalcemie, tirotoxicoză, administrare de digitalice sau adenalină. • O inversare a undei U reprezintă o ischemie miocardică.