Batmotropismul cardiac

• Batomotropismul sau excitabilitatea

miocardului este proprietatea muşchiului
cardiac în repaus de a răspunde la o
excitaţie printr-o depolarizare (potenţial de
acţiune).
Excitabilitatea muşchiului cardiac diferă de cea a
muşchiului scheletic prin următoarele:
• 1. Pentru formarea potenţialului de acţiune în
muşchiul cardiac nu este necesar potenţialul de
acţiune al unui neuron motor.
Contracţia muşchiului cardiac este iniţiată de
celulele musculare pace­maker, organizate sub
forma ţesutului muscular embrionar, celule care
se depolarizează spontan până la valoarea de
prag;
• 2. Potenţialul de acţiune se propagă de la
o celulă miocardică la alta în tot muşchiul
cardiac prin intermediul discurilor
intercalare;
• 3. Potenţialul de acţiune miocardic este
mult mai lent, întârziind în acelaşi loc 100
– 250 ms (de 10 de ori mai mult decât
potenţialul muşchiului scheletic).
• Canalele ionice membranare pentru
calciu (canale lente de calciu) rămân
deschise timp de 100 – 250 ms,
comparativ cu 1 – 2 ms cât rămân
deschise canalele rapide de calciu din
sarcolema muşchiului scheletic, permiţând
pătrunderea unei cantităţi de calciu de 10
ori mai mare decât în cazul muşchiului
striat.
• Calciul pătruns prin canalele lente
declanşează eliberarea de calciu din
reticulul sarcoplasmic iniţiind astfel apariţia
potenţialului de acţiune.
• După trecerea potenţialului de acţiune,
canalele lente de calciu se închid.
• Majoritatea calciului liber intracelular este
pompat înapoi în reticulul sarcoplasmic şi
în fluidul extracelular.
• Odată cu restabilirea concentraţiei
intracelulare de calciu, muşchiul cardiac
se relaxează.
• Repolarizarea miocardului este întreruptă,
însă, de un platou cu o durată de 100 ms.
Acest platou se datorează mentinerii unei
permeabilităţii scazute pentru K (eflux),
menţinerii ridicate a permeabilităţii pentru
Na (influx) şi creşterii permeabilităţii pentru
Ca (influx).
Importanţa fiziologică a prelungirii duratei de
repolarizare a miocardului
• Durata lungă a potenţialului de acţiune
determină o perioadă refractară lungă, de
100–250 ms în miocard.
• Perioada refractară lungă a miocardului
asigură timpul necesar relaxării acestuia şi
timpul necesar umplerii cavităţilor cardiace
cu sânge între contracţii.
 Extrasistola şi repausul prelungit: vezi
laboratorul

• Muşchiul cardiac nu răspunde la stimuli în

cursul perioadei refractare absolute.
• Dacă stimulii sunt aplicaţi în cursul
perioadei de excitabilitate normală, ei pot
determina o depolarizare precoce a
muşchiului cardiac, cu întreruperea
relaxării cordului şi apariţia unei sistole în
afara ritmului normal, numită extra­sistolă.
• Extrasistola împiedică, prin propria sa
perioadă refractară, răspunsul cardiac la
stimulul fiziologic sinusal următor.
• Datorită acestui fapt, extrasistola este
urmată de un repaus prelungit (cu durata
unei sistole), miocardul contractându-se la
următorul stimul sinusal.