Conf. Dr.

Andrei Neamtu - 2017

Fiziologia sistemului
cardiovascular

Sistemul circulator

Inima Vase
sanguine

- Proprietățile și funcțiile miocardului

- Activitatea mecanică și electrică a
cordului
- Reglarea activității cardiace
Schema deplasării și distributiei sângelui în circuitul cardiovascular
Circulația sângelui la nivelul cordului
Structura cordului

Pericard

Epicard

Miocard

Endocard
• Pericardul/epicardul – sac dublu în care se află câțiva cm3 de lichid seros cu
rol de lubrifiere; rol de limitare a expansiunii și umplerii diastolice precum și
de “fixare” a inimii în mediastin.

• Miocardul:
– Fibre musculare dispuse în straturi suprapuse ancorate de scheletul fibros
– Miocardul atrial: 2 straturi, unul dintre ele fiind comun
– Miocardul ventricular:
• Sistemul sino-spiral superficial: inserția pe inelul tricuspidei
• Sistemul bulbo-spiral superficial: inserția pe inelul mitralei
• Sistemul sino-spiral profund: înconjoară ambele ventricole
• Sistemul bulbo-spiral profund: înconjoară doar ventricolul stang

• Endocardul: tapetează cavitățile atriale și ventriculare

– Stratul intern format din celule endoteliale care se continuă cu endoteliul vascular
– Stratul mijlociu (fibre colagene, elastice și musculare; țesutul nodal)
– Stratul extern format din țesut conjunctiv lax continuat cu endomisiumul fibrelor musculare
miocardice
Structura
miocardului
Sistemul valvular cardiac

Valvulele atrio-ventriculare stângi (2 foițe) – delimitează orificiul mitralei (3 - 4 cm2)

Valvulele atrio-ventriculare drepte (3 foițe) – delimitează orificiul tricuspidei
Valvulele semilunare aortice și pulmonare sunt identice (3 cuspizi)
 Proprietățile mușchiului cardiac

• Excitabilitatea (funcția batmotropă) – capacitatea mușchiului cardiac în

repaus de a răspunde la o excitație printr-o depolarizare (PA) urmată de
contracție

• Automatismul – capacitatea unor celule cardiace (pace-maker) de a genera

în mod spontan impulsuri se numește automatism

• Ritmicitatea (funcția cronotropă) – reprezintă capacitatea inimii de a

menține o relație temporală stabilă între sistolă și diastolă. Ritmicitatea
este una dintre puținele caracteristici ale mușchiului inimii care nu se
întâlnește la alți mușchi

• Conductibilitatea (funcția dromotropă) – proprietatea de propagare a

depolarizării în structurile cardiace într-o secvență bine definită
determinată de o viteză specifică fiecărei structuri

• Contractilitatea (funcția inotropă) – proprietatea intrinsecă a

inimii/miocardului de a se contracta. Se realizează cu participarea a trei
sisteme intracelulare: sistemul de cuplare a excitației cu contracția,
sistemul contractil (miofilamentar) și sistemul energogen (mitocondrial)
Natura sincițială a țesutului muscular cardiac

Fibrele musculare cardiace sunt

ancorate între ele prin structuri
denumite discuri intercalare

Fiecare disc intercalar prezintă

desmozomi de ancorare și joncțiuni
de tip gap ce asigură o continuitate
electrică a cardiomiocitelor

Sincițiu funcțional
Excitabilitatea cardiacă – Sistemul excito-conductor cardiac
Tipuri de PA la
nivelul cordului
• PA lente
• PA rapide
Potențialul de acțiune cardiomiocitar
Modificările de excitabilitate în timpul potențialului de acțiune
cardiomiocitar

ARP – perioada refractară absolută ERP – perioada refractară efectivă

RRP – perioada refractară relativă SNP – perioada spranormală
Relația dintre perioada refractară și sumația temporală:
comparație între fibra musculară scheletică și cardiacă
Automatismul si ritmicitatea cardiaca – celulele de tip
“pacemaker”

Potentialul de actiune al celulelor sinusale Influenta sistemului nervos vegetativ

 Conductibilitatea – funcția dromotropă
Viteza de conducere a potențialelor de acțiune variază în funcție de structura străbătută →
declanșarea contracției atriilor/ventriculelor într-o secvență bine definită
Conductibilitatea – funcția dromotropă
Conductibilitatea – funcția dromotropă
Conductibilitatea – funcția dromotropă
 Electrocardiografia
~ Willhem Einthoven ~
1860 - 1927
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau
Medicină în anul 1924.

"for his discovery of

the mechanism of the
electrocardiogram"
Electrocardiograma
normală
Analiza vectorială a electrocardiogramei normale
Derivațiile unipolare ale
membrelor și derivațiile
precordiale
Contractilitatea – funcția iontropă
 Cardiomiocitul

•Sarcolemma și sistemul tuburilor în T

•Miofibrilele sunt alcatuite din „manunchiuri” fibrilare de proteine contractile
•Tuburile in T sunt invaginati ale sarcolemei
•Tubii in T conțin astfel mediu extracelular
•Cardiomiocitul contine ca organite celulare importante mitocondriile si reticolul sarcoplasmatic
•Reticolul sarcoplasmatic (RS)
- RS de tip retea
extins pe lungimea sarcomerelor
- RS junctional
regasit in apropierea sarcolemei (tubii in T)
 Miofibrilele: organitele contractile ale țesutului
muscular striat și cardiac (2 micrometri în diametru)
 Sarcomerul
•Sarcomerul reprezintă unitatea contractilă fundamentală a fibrelor musculare cardiace si striate.
•Spațiul cuprins între doua discuri Z
•Filamente groase de miozina
•Filamente subțiri de actina

Elemente morfologice:

• Banda H

• Banda A

• Banda I

• Discurile Z

• Linia M

• Lungimea tipica a
sarcomerului - ~ 1.8 um
 Aparatul filamentar al sarcomerelor

1 filament de miozina → 200 molecule individuale de miozină (480.000 Da)

6 lanțuri polipeptidice

2 lanțuri grele (200.000 Da)

4 lanțuri ușoare
 Sistemul tubular cardiomiocitar

Jonctiunile tubilor in T cu RS

• Cisternele terminale ale reticolului

sarcoplasmatic jonctional vin in contact strins
cu membrana tubilor in T
• în sarcolema canale de Ca2+ L-type (DHPR)
• Canale RyR2 (Ca2+-sensitive Ca2+-release) in RS
• Separate pe o distanta de 12 nm.
• Canalele nu interactioneaza direct (mecanic)
prin spatiul diadic ci prin ionii de Ca2+

RyR2 – receptorul rianodinic izoforma 2

DHPR – receptorul dihidropiridinic

Etapele cuplarii excitatiei cu contractia în fibra musculară cardiacă
Mecanismul de glisare în contractia musculară
Etapele formarii si scindarii complexului acto-miozinic
Producția de ATP la nivel muscular: Producția de ATP la nivel
muscular: fibra
fibra striată miocardica

Predominant prin
fosforilare oxidativă
mitocondrială

Parțial prin
creatin fosfat
(mecanismul
de „naveta”)

Sursa preferențială: acizii

grași liberi

Alternativ: acid lactic,

glucoză
Relația tensiune – lungime în fibra musculară
 Volume și debite cardiace
Volumul tele-diastolic (VTD) = volumul maxim de sânge intraventricular care se regasește la
sfârșitul diastolei ventriculare (140 ml)
Volumul tele-sistolic (VTS) = volumul minim de sânge intraventricular care se regasește la
sfârșitul sistolei ventriculare (50 ml)

Volumul bătaie (VB) = volumul de sânge trimis în circulație de fiecare din cei doi ventricoli la
fiecare sistolă

VB = VTD – VTS = 90 ml

Fracția de ejecție (FE) = procentul volumului de sânge trimis în circulație de cei doi ventricoli la
fiecare sistolă față de volumul maxim de sânge intraventricular (64%)

𝑉𝑇𝐷 − 𝑉𝑇𝑆 𝑉𝐵
𝐹𝐸 = =
𝑉𝑇𝐷 𝑉𝑇𝐷
Debitul cardiac (DC) = cantitatea de sânge pompată (în mod egal) în mica și marea circulație de
fiecare ventricol pe minut (5-7 l/min)

Rezerva cardiacă (RC) = diferența dintre DC maximal și DC de repaus 𝑅𝐶~ 4 − 5 × 𝐷𝐶

• la atleți: 𝑅𝐶~ 7 − 8 × 𝐷𝐶 • în bolile cardiace RC este redusă (limitează activitatea fizică cotidiană)
Volumul bătaie: diferența dintre volumul diastolic final
și volumul sistolic final.

Volumul tele-diastolic (VTD) depinde de următorii parametri:

1. Presiunea de umplere. Presiunea de umplere ventriculară depinde într-o mare
măsură de presiunea de umplere atrială.
2. Timpul de umplere. Cu cât timpul de umplere este mai lung, cu atât EDV este mai
mare.
3. Complianța ventriculară. Pe măsură ce complianța ventriculară crește, o anumită
presiune de umplere va produce o creștere mai mare a VTD.

Volumul tele-sistolic (VTS) depinde de următorii parametri:

1. Presarcina (volumul tele-diastolic).
2. Postsarcina (presiunea împotriva căreia ventriculul produce ejecția sângelui).
3. Frecvența cardiacă. O creștere a frecvenței cardiace duce la o intrare mai mare a
Ca2+ în celulele miocardice, crescând astfel contractilitatea și reducând VTS.
4. Contractilitatea
 VARIAȚII FIZIOLOGICE ALE DEBITULUI CARDIAC

Exercițiul
fizic Variații
posturale
Vârsta

Sexul
Altitudinile
Variații diurne înalte

Temperatura Sarcina
ambientală
Anxietatea/ Perioadele
emoțiile prandiale
 VARIAȚII PATOLOGICE ALE DEBITULUI CARDIAC

↑ Febra
(↑ stres oxidativ) ↓ Hipotiroidism

↑ Anemiile

↑ Hipertiroidismul
↓ Hemoragii

↓ Tahicardiile importante

↓ Șocul cardiac
↓ Insuficiența cardiacă
congestivă
Revoluția cardiacă
 Reglarea activitatii cardiace
(reglarea debitului cardiac)

homeometrice
Mecanisme intrinseci (autoreglare)
heterometrice

neuro-reflexe
Mecanisme extrinseci
umorale
Mecanisme intrinseci heterometrice: legea Frank-Starling (legea inimii)
“In limite fiziologice inima pompeaza TOT singele care o umple prin intoarcerea
venoasa fara a permite acumularea excesiva de masa sangiună în vene”
 Mecanisme intrinseci homeometrice: frecvența cardiacă și temperatura

• la aceeași lungime inițială a fibrelor, frecvența cardiacă și temperatura

influențează forța de contracție

Frecvența cardiacă • micșorarea intervalului dintre sistole are efecte

inotrope pozitive de lungă durată
• acumularea citosolică a ionilor de Ca2+
• rol compensator în tahicardii importante?

Temperatura (in situ) • hipotermia (< 20°C)

reduc forța de contracție
• pyrexia (> 43°C)
 Mecanisme extrinseci neuro-reflexe

În cadrul acestor mecanisme, verigile morfo-funcționale comune

pentru întregul aparat circulator sunt:

Zonele refelxogene Căile nervoase aferente Centrii cardio-vasomotori

• zonele baroreceptoare Pentru cord: Bulbari:

• zonele chemoreceptoare • nervul glosofaringian (IX) • nucleul tractului solitar (NTS)
• nervul vag (X) • nucleul ambiguu (NA)
• nucleul dorsal al vagului (NDV)
• zonele presoare si depresoare

Reflexul baroreceptor depresor

Reflexul baroreceptor presor (Bainbridge)
Reflexul chemoreceptor (respirator)
 Arii receptoare periferice cu rol în reglarea activitatii cardio-vasculare

Baroreceptori de presiune înaltă:

• sinusul carotidian
• arcul aortic
• peretele ventricolului stâng
• artera subclaviculară dreaptă
• joncțiunea arterei tiroidiene
cu trunchiul carotidian

Baroreceptori de presiune joasă:

• receptorii murali atriali (drept +
stâng)
• atriul drept (v. cave)
• atriul stâng (venele pulmonare)
• artera pulmonară (trunch, ram
drept + stâng)
 Dependența răspunsului ariilor reflexogene baroreceptoare de presiunea
arterială medie și de PA diferențială

PA înregistrate pe o singura fibră senzitivă

aferentă glosofaringiană provenind de la
baroreceptorii sinusurilor carotidiene în
decursul ciclurilor cardiace succesive și la
diferite niveluri ale presiunii arteriale medii

Frecvența de descărcare în funcție de presiunea arterială

Căile nervoase aferente cu rol în reglarea activității cardiace

N. glosofaringian (IX)

NTS

N. vag (X)
 Structuri centrale cu rol în reglarea
simpatică a activitatii cardiovasculare

Ganglioni
simpatici

Vase de sânge
N. vag (X)
Aria presoare
Aria depresoare bulbară
bulbară Calea reticulo-
spinală Inima
Sinusul
carotidian

Arcul aortic

Neuron Vase de
preganglionar
simpatic Medulosuprarenala sânge

Neuron
postganglionar Arteriolă/venulă
simpatic
 Structuri centrale cu rol în reglarea
parasimpatică a activitatii cardiovasculare

Nucleul dorsal Aria postrema

al vagului

Nervul vag (X)

 Căile nervoase eferente cu rol în reglarea activității cardiace

Centrii cardio-vasomotori
(formațiunea reticulată bulbară),
Hipotalamus

Inervația simpatică a inimii: Inervația parasimpatică a inimii:

neuronii preganglionari din coarnle laterale nucleul dorsal al vagului, NA
ale măduvei toraco-lombare (T1-T5)
fibre preganglionare ale nervului vag (X)
ggl. simpatici ai lanțului para-vertebral cervical (neuroni
postganglionari) (Ggl. cervicali superior, mijlociu, inferior) plexurile cardiace

nervii cardiaci (superior, mijlociu, inferior)

neuronii post-ganglionari din grosimea
plexul cardiac Wrisberg peretelui atrial

Nodulul SA, AV + miocard (A+V) Nodulul SA, AV, fasc. His + miocard atrial
 Mecanismul de reglare extrinsic
– rolul sistemului nervos vegetativ –

Efectele stimulării SNV Efectele stimulării SNV

simpatic parasimpatic

• creșterea frecvenței cardiace • scăderea frecvenței cardiace

• creșterea forței de contracție • scăderea forței de contracție

• vasoconstricție arteriolară • vasodilatație arteriolară

• venoconstricție • venodilatație

creșterea întoarcerii venoase scăderea întoarcerii venoase

creșterea debitului cardiac scăderea debitului cardiac

Reglarea umorală a activității cardiace

1. Hormoni - Adrenalina și noradrenalina (medulosuprarenala)

cresc eficacitatea funcției de pompa cardiace.
- Hormonii tiroidieni îmbunătățesc contractilitatea miocardului și cresc
frecvența cardiacă. Unul dintre semnele hipertiroidismului este
reprezentat de tahicardie

2. Cationii - Valori crescute de K+ sau Na+ descresc funcția de

contractilitate și frecvența cardiacă.
- Creșterea în spațiul extracelular a nivelurilor de Ca2+ cresc
frecvența cardiacă și forța de contracție
Sistemul cardiovascular

Circulația sangvină
Funcția principală a sistemului vascular este aceea de a asigura
transportul sângelui de la pompa cardiacă propulsoare la nivelul
diverselor țesuturi și organe și de aici înapoi la cord, făcând astfel
posibilă realizarea funcțiilor sanguine.
 Teoria de bază a funcției circulatorii

Rata fluxului sanguin Debitul cardiac Presiunea arterială

în fiecare țesut al organismului este controlat în principal de este controlată în general
este în general controlată de toate fluxurile tisulare însumate independent de controlul
necesarul tisular și suplimentar de semnalele fluxului sanguin local sau de
nervoase/ umorale controlul debitului cardiac
Modelul funcțional al sistemului cardiovascular
Blood distribution in the cardiovascular system at rest
 Noțiuni de hemodinamică vasculară

Distribuția diferențelor de presiune hidrostatică în tubulaturi cu fluid stagnant și circulant

DEBIT = volumul de fluid care traversează o secțiune transversală a tubului de

curgere pe unitatea de timp
Factori determinanți ai debitelor de curgere DEBIT
1. Diferența presională 2. Rezistența la curgere
Debit Debit R = rezistența la curgere

Legea Poisseuille →
 Variația vitezei de curgere în funcție de aria de
secțiune

Viteza de curgere este egală cu debitul de curgere

raportat la aria secțiunii transversale
Sistolă: 0,5 m/s
Aortă Capilare: 0,3 mm/s
Diastolă: 0,2 m/s
La aceeași presiune aplicată prin care dintre tuburile de mai jos se obține cel
mai mare debit? Dar cel mai mic?
 Proprietățile fiziologice ale sistemului vascular

Distensibilitatea vasculară Contractilitatea vasculară

∆𝑉
𝐷𝑉 = × 𝑉𝑖
∆𝑃
• Capacitatea fibrelor musculare
• Capacitatea vaselor de a se destinde din artere și vene de a se
și a reveni la forma inițială contracta sau relaxa sub acțiunea
• Amortizarea pulsului cardiac diverșilor factori (vazomotricitate)
• Creșterea randamentului inimii
• Asigurarea curgerii continui, cu debit • Prezentă mai ales la nivel
crescut arteriolar
• Arterele sunt în medie de 8 ori mai
puțin distensibile ca venele • Asigura adaptarea circulației la
nevoile metabolice tisulare
∆𝑉
Complianța vasculară 𝐷𝑉 =
∆𝑃 • Hiperemie funcțională/hiperemie
reactivă
• Variația volumului vasului atunci când
presiunea crește cu o unitate
Structura generală a peretelui vascular

Tunica internă
(„intima”)

Tunica medie
(„media”)

Tunica externă
(„adventicea”)
 Endoteliul vascular – tapetează la interior
tunica internă
• Format dintr-un singur strat de celule plate, de tip pavimentos
• Asigură integritatea peretelui vascular și suprafața netedă →
previne agregarea plachetară și coagularea sângelui (reglează
balanța hemostatică)
• Reglează interacțiunea cu trombocitele și leucocitele (ex. aderarea
și rostogolirea leucocitară)
• Reglează tonusul vascular (NO, endotelinele, angiotensina II, ionul
superoxid etc.)
• Contribuie la menținerea reactivității normale a musculaturii
netede vasculare.
• Intervine în balanța homeostatică a creșterii și dezvoltării (heparan
sulfați, PDGF, trombospondina etc.)
• Reglează proliferarea celulară și angiogeneza (ex. VEGF,
angiopoietine)
 Arterele
- tunica interna = endoteliul vascular alcatuita dintr-
un epiteliu pavimentos simplu situat pe o
membrane bazala si un strat subendotelial elastic;
- tunica medie alcatuita din celule musculare netede
si fibre conjunctive elastice ;
- tunica externa alcatuita din tesut conjunctiv cu
fibre de colagen si elastina , fibre nervoase
vegetative

- Fibrele elastice formează o rețea lamelară densă,

dispusă concentric sau spiralat, mai ales in tunica
medie. Sunt tensionate și alungite in sistolă

- Fibrele colagene (media și adventicea) dispuse

spiralat, longitudinal sau dezordonat →
contrapresiune puternică după un anumit grad de
destindere

Artere de tip elastic (mari)

Teritoriul Artere de tip muscular (medii)

arterial
Arteriole
 Arteriolele

Intervin pregnant în stabilirea

rezistenței periferice și în distribuția
sângelui către patul capilar

- tunica interna - reprezentată doar de endoteliu și

limitanta elastică internă
- tunica medie - fibre musculare netede si fibre
conjunctive elastice ;
- tunica externa – bine reprezentată
 Capilarele
- sunt vase de calibru mic , la nivelul lor se realizeaza
schimburile gazoase si nutritive dintre sange si
tesuturi

- Capilare adevărate (sunt lipsite de elemente

musculare și inervație proprie)
- Capilarele arterio-venoase (anastomoze) –
circulație de tip activ!

Continui (comune)

Fenestrate
Capilare

Sinusiode
 Venele
• Sunt mai numeroase decât arterele, conțin mai
puțină musculatură și au pereți mai subțiri

• delimitarea intre tunici nu este neta;

• tunica interna a venelor situate sub nivelul inimii

prezinta valvule in forma de cuib de randunica –
valvule semilunare;

• tunica medie este mai subtire;

• tunica externa este mai groasa

• Extensibilitatea este de aproximativ 6 – 10 ori mai

mare decât a arterelor

• Volumul de 3 ori mai mare decât al arterelor

• Complianța vasculară de 24 de ori mai mare

• Venele pot depozita mari cantități de sânge fără

mari variații presionale → vase de depozit
Curgerea sângelui în teritoriul capilar
1. Capilare
• Pe această ruta sîngele curge urmând secvența
arteriolă-metaarteriolă-capilar-venulă
• Curgerea este intermitentă datorită unro cicluri de
contractie/relaxare a metarteriolelor și sfincterelor
precapilare, fenomen denumit vasomoție.
2. Metaarteriole
• Capătul terminal al metarteriolei prezintă fibre
musculare netede iar capătul venos nu.
• Oferă o rută directă arteriolă – venulă șuntând patul
capilar
Dinamica schimburilor capilare (Echilibrul Starling)
Presiunea arterială
• Presiune sistolică
• Presiune diastolică
• Presiune medie
• Presiune diferențială

Variații
presionale
în arborele
circulator
Factorii determinanți ai presiunii arteriale
Factori care induc creșterea presiunii arteriale
 Reglarea circulației

Reglarea Reglarea Controlul local și Reglarea

debitului presiunii umoral al fluxului întoarcerii
cardiac venoase
arteriale sanguin la nivelul
țesuturilor

Reglarea nervoasă Reglarea reno-vasculară

(controlul rapid al pe termen lung: sistemul
tensiunii arteriale) integrat de control al
tensiunii arteriale
Reglarea neuro-reflexă: controlul rapid al tensiuni arteriale
• în principal simpatică la nivel arteriolar
• Centrul cardiovasomotor (CV) din bulb
• Centrul CV controlează sistemele nervoase, hormonale și locale (de tip
feedback negativ) care reglează debitul cardiac, presiunea arterială și
fluxul sanguin specific diferitelor țesuturi.

Partea anterioară Cortexul motor

a girusul cingulat
Substanța reticulată
Aria orbitală a
lobului frontal Mezencefal • Tipuri neuronale prezente în centrul CV:
• Cardiostimulatori, cardioinhibitori
• Vasoconstrictori, vasodilatori

Artere
Arteriole
Partea anterioară a
lobului temporal Hipotalamus
Punte

Bulb Aria vasomotorie Capilare

Fibre descendente vasodilatatoare

Fibre descendente vasoconstrictoare

Vene Venule
Reglarea neuro-reflexă: controlul rapid al tensiuni arteriale

Efecte vasoconstrictoare

Venoconstricție Constricție arteriolară

Descreșterea Creșterea rezistenței

capacitanței periferice
venoase
Creșterea presiunii
Creșterea întoarcerii diastolice
venoase

Creșterea vol. telediastolic

Creșterea debitului cardiac

Creșterea presiunii
arteriale sistolice
Reglarea neuro-reflexă: controlul rapid al tensiuni arteriale

Efecte vasodilatatoare

Inhibarea nervilor
vasoconstrictori
Stimulare colinergică
simpatică
(Ach + peptide
Vasodilatație vasoinhibitorii)
M. scheletic, inimă, ficat,
rinichi, plămân, uter (nu
este tonic acitvă; activată
doar în situații de stres)
Stimularea nervilor
parasimpatici
(vasele de sânge nu au în
general inervație
parasimpatică!!!)
Țesuturile erectile ale Glandele salivare
organelor genitale (nervii coarda
(nervii erigenți; timpanului)
parasimpaticul sacrat)

Vasodilatație
Vasodilatație
Reglarea neuro-reflexă: controlul rapid al tensiuni arteriale

Reflexul baroreceptor depresor

<1s !

• Creșterea presiunii arteriale →

stres mecanic asupra
baroreceptorilor → creșterea
ratei de descărcare a impulsurilor
trimise către NTS → formațiunea
reticulată bulbară.

• Centrul CV crește stimularea

parasimpatiă a codrdului (nucleul
dorsal al vagului → axoni motori
vagali) și inhibă stimularea
simpatică a cordului și vaselor
(scăderea frecvenței cardiace și
vasodilatație arteriolară).

• ↓ frecvenței cardiace + scăderea

rezistenței vasculare periferice
sistemice → ↓ scăderea presiunii
arteriale.
Reglarea neuro-reflexă: controlul rapid al tensiuni arteriale

Reflexul baroreceptor presor

<1s !
• Scăderea presiunii arteriale →
stres mecanic redus asupra
baroreceptorilor → scăderea
ratei de descărcare a
impulsurilor trimise către NTS →
formațiunea reticulată bulbară.

• Centrul CV descrește stimularea

parasimpatiă a codrdului
(nucleul dorsal al vagului →
axoni motori vagali) și intensifică
stimularea simpatică a cordului
și vaselor (creșterea frecvenței
cardiace și vasoconstricție/
vasodilatație arteriolară în
funcție de teritoriu).

• Imtensificarea stimulării
simpatice → eliberare de
adrenalină și noradrenalină din
medulosuprarenală.

• ↑ frecvenței cardiace + creșterea

rezistenței vasculare periferice
sistemice → ↑ creșterea
presiunii arteriale.
Reglarea neuro-reflexă: controlul rapid al tensiuni arteriale

Reglarea nervoasă a presiunii

arteriale: reflexele chemoreceptoare

• Chemoreceptorii: receptori care monitorizează compoziția chimică a sângelui

situați în zonele reflexogene ale sinusului carotidian și cârja aortică
(glomusurile carotidiene și aortice)

• Detectează schimbări în nivelurile sanguine ale O2, CO2, and H+.

• Hipoxia , acidoza sau hipercapnia (CO2 în exces) stimulează ariile

chemoreceptoare care vor trimite impulsuri cu frecvență sporită către centri
cardiovasomotori. Centrii CV → intensifică stimularea simpatică a arteriolelor
și venelor → vasoconstricție → creșterea presiunii arteriale.

• Aceiași chemoreceptori stimulează și centrii respiratori bulbo-pontini în

vederea creșterii frecvenței respiratorii.
Reglarea reno-vasculară: controlul pe termen lung al PA

Rolul dominant al rinichiului

Diureza de presiune
creșterea volumului
urinar odată cu creșterea
Curba de răspuns renală
presiunii medii arteriale

Natriureza de presiune
creșterea eliminării Na+
odată cu creșterea
presiunii medii arteriale

RAAS
(Sistemul renină-angiotensină-aldosteron-ADH)
Reglarea reno-vasculară: controlul pe termen lung al PA

Sistemul renină-angiotensină-aldosteron-ADH
Controlul local și umoral al fluxului sanguin la nivelul țesuturilor

Capacitatea unui țesut de a-și ajusta în mod automat irigarea cu sânge în funcție
de necesitățile proprii metabolice poartă numele de autoreglare locală

Fluxul sanguin (x normal)

Nivel normal

Rata metabolică (x normal)

Controlul local și umoral al fluxului sanguin la nivelul țesuturilor

Autoreglarea irigației locale cu sânge: factorii fizici, reglarea miogenă

1. Factori fizici. Creșterea temperaturii provoacă vasodilatație, scăderea temp. provoacă vasoconstricție.

2. Mușchiul neted arteriolar prezină un răspuns de tip miogen: se contractă mai intens ca răspuns la o
întindere suplimentară și se relaxează la dispariția întinderii. Exemplu: dacă fluxul sanguin printr-o
arteriolă crește, alungirea fibrelor musculare netede din peretele arteriolar se intensifică. Mușchiul se
contractă producând vazoconstricție cu scăderea consecutivă a irigației.
↑ MLCK

CONTRACȚIE
Canalele de Ca2+
Întindere mecanosnzitive
se deschid
↑ activitatea
Ca2+ ↑ Calmodulina ATP-azică
miozinică

Atunci când fibrele musculare netede din arteriole sunt întinse, un tip de canalele de Ca2+ mecanosenzitive se
deschid. Ioni de calciu care pătrund din mediul extracelular complexează cu calmodulina care activează kinaza
lanțului ușor al miozinei (MLCK) care va stimula activitatea ATP-azică a miozinei stimulând astfel contracția
(crește tonusul).
Controlul local și umoral al fluxului sanguin la nivelul țesuturilor

3. Autoreglarea irigației locale cu sânge: prin substanțe paracrine

Adenozina
↓O2, ↑CO2, ↑H+, ↑K+
Substanțe Acid lactic
vasodilatatoare
NO
• celulele endoteliale
• fibrele musculare netede Histamina
• trombocitele
• macrofagele
Bradikinina

Arg-Pro-Pro-Gly-Phe-Ser-Pro-Phe-Arg

Serotonina (plachete)

Substanțe vasoconstrictoare

Endotelinele (celulele endoteliale

vasculare)
Controlul local și umoral al fluxului sanguin la nivelul țesuturilor

Hiperemia funcțională și reactivă

Controlul local și umoral al fluxului sanguin la nivelul țesuturilor

Reglarea hormonală a presiunii arteriale

1. Adrenalina și noradrenalina.
• Ca răspuns la stimularea simpatică, medulosuprarenala eliberează adrenalină si noradrenalină. Acești
hormoni cresc debitul cardiac prin creșterea frecvenței și forței contracțiilor cardiace. De asemenea, aceștia
provoacă vasoconstricția arteriolelor și venelor de la nivelul pielii și a organelor abdominale și vasodilatația
arteriolelor de la nivelul mușchiului cardiac și ale musculaturii scheletice.

2. Hormonul antidiuretic (ADH).

• ADH este produs de hipotalamus si eliberat de lobul posterior al glandei pituitare ca răspuns la deshidratare
sau scăderea volumului sanguin. Printre alte acțiuni, ADH provoacă vasoconstricție, care creste tensiunea
arteriala. Din acest motiv ADH este numit și vasopresină. ADH facilitează deplasarea apei din lumenul tubilor
nefroniali in sange. Aceasta are ca rezultat o creștere a volumului de sânge și o scădere a cantității de urină.

3. Peptidul atrial natriuretic(ANP).

• Eliberat de celule din pereții atriali, scade tensiunea arterială. ANP provoacă vasodilatație și prin stimularea
excreției de Na+ și apă în urină (reduce volumul de sânge) scade presiunea arterială.

4. Sistemul renină-angiotensină-aldosteron (SRAA).

• Scăderea volumului de sânge circulant sau scăderea perfuziei renale → celulele juxtaglomerulare (rinichi) →
renină. Renina și enzima de conversie a angiotensinei (ACE) → angiotensina II. 1. Angiotensina II este un
puternic vasoconstrictor mărind presiunea arterială prin creșterea rezistenței vasculare periferice. 2.
Angiotensina II stimulează secreția de aldosteron → creșterea reabsorbției Na+ și apei la nivel renal →
creșterea volumului sanguin circulant → creșterea presiunii arteriale.
Controlul întoarcerii venoase și corelarea cu debitul cardiac
RAP Pompa cardiacă
Deoarece curba de răspuns vasculară și
curba de funcționare cardiacă depind una
de cealaltă, debitul cardiac și întoarcerea
venoasă sunt egale la o valoare bine
determinată a presiunii atriale drepte (RAP)
– ”Starea staționară de funcționare”

Presiunea central-venoasă Rezistența capilară

Curba de funcționare cardiacă (linia roșie)

Curba de funcționare vasculară

Curba de
Atunci când debitul cardiac și

Întoarcerea venoasă (l/min)

funcționare
deci întoarcerea venoasă sunt
cardiacă
zero, presiunea din atriul drept
Întoarcerea venoasă (l/min)

Debitul cardiac (l/min)

(RAP) egalează presiunea
medie de umplere vasculară Stare staționară
(”Steady-state”)

Curba de
funcționare
vasculară

Presiunea în atriul drept (RAP) (mmHg)

Presiunea în atriul drept (RAP) (mmHg)