Curs 1 - Fiziologia sistemului

cardiovascular
APARATUL CARDIOVASCULAR
• Aparatul cardio-vascular,
reprezentat de: inimă, artere,
capilare, venule și vene,
asigură deplasarea sângelui la
nivelul țesuturilor și organelor
în vederea realizării
schimburilor nutritive și
respiratorii celulare și a
îndepărtării produșilor toxici
de degradare.
• Inima este un organ musculo-
cavitar globulos, care
îndeplinește atât rol de
rezervor sanguin cît și de
pompă sanguină aspiro-
respingătoare. Prezintă 4
cavități: 2 atrii (AD, AS) și 2
ventricule (VD, VS).
 INIMA (CORDUL)
• Organ cavitar musculos, constituit din fibre musculare
striate asemanatoare celor scheletice = miocardul
contractil
• Cordul contine si un tesut specializat in generarea si
transmiterea impulsurilor contractile = tesut nodal
• Dubla structura morfologica a miocardului corespunde
unei duble activitati functionale, intre cele doua
existand o corelatie perfecta:
• Activitate electrica = genereaza ritmic impulsuri
contractile
• Activitate mecanica = sistem care reactioneaza la
aceste impulsuri
APARATUL CARDIOVASCULAR

• Marea circulație
(sistemică) asigură
deplasarea sângelui pe
următorul circuit: VS,
artera aortă și ramurile
sale, arteriole, capilare,
venule, vena cavă
superioară, AD.
• Mica circulație
(pulmonară) asigură
deplasarea sângelui pe
următorul circuit: VD,
artera pulmonară,
venele pulmonare, AS.
 APARATUL CARDIOVASCULAR

• Inima este alcătuită din 3 structuri distincte, ce se suprapun

de la exterior către cavitatea central (interior): pericard,
miocard, endocard.
• Pericardul – este un sac dublu, în care se află cîțiva cm3 de
lichid seros, cu rol de lubrefiere.
• Miocardul este constituit din fibre musculare cardiace, un
sistem excito-conductor și un schelet fibros care, împreună
cu endocardul, participă la formarea sistemului valvular.
• Endocardul tapetează cavitățile atriale și ventriculare,
asigurând netezimea suprafețelor ce vin în contact cu sângele
circulant. În general, endocardul atrial este mai gros decât
cel ventricular. Lipsa suprafețelor rugoase constituie condiția
obligatorie a hemodinamicii cardiovasculare normale.
APARATUL CARDIOVASCULAR
 APARATUL CARDIOVASCULAR
• Sistemul valvular cardiac este format din schelet fibro-conjunctiv
inserat la nivelul orificiilor atrio-ventriculare (A-V) și al marilor vase
și acoperit de endocard. Valvulele cardiace îndeplinesc rolul de
dirijare a sângelui într-un singur sens (A  V).
• Valvulele cardiace sunt de 2 tipuri: A-V(dr. și stg.) și semilunare (Ao
și Pulm.).
• Valvulele A-V stg sunt în număr de 2 (situate antero-lateral și
postero-lateral), delimitând orificiul Mitral (bicuspidian). Închiderea
lor în timpul contractiei (sistolei) ventriculare stg împiedică refluarea
sângelui în AS. În timpul diastolei, cuspidele valvulare plutesc în
torentul sanguin, fără a depune nici o rezistență deplasării sângelui
din AS în VS.
• Valvulele A-V dr sunt în număr de 3 (anterioară, posterioară și
internă) și delimitează orificiul Tricuspidian.
• Valvulele semilunare Ao și Pulm sunt identice, fiecare dintre ele fiind
alcătuită din 3 cuspide dispuse în ”cuib de rândunică”. Închiderea și
deschiderea valv semilunare se realizează prin mecanisme pasive
asemănătoare celor de la nivelul valv A-V.
Aparatul valvular al inimii
 PROPRIETATILE FUNDAMETALE ALE INIMII

➢AUTOMATISMUL (RITMICITATEA) = functia

CRONOTROPA
➢CONDUCTIBILITATEA = functia DROMOTROPA
➢EXCITABILITATEA = functia BATMOTROPA
➢CONTRACTILITATEA = functia INOTROPA
➢TONICITATEA = functia TONOTROPA
AUTOMATISMUL (RITMICITATEA)

• Definiție: automatismul
reprezintă proprietatea
inimii (cordului) de a se
contracta ritmic ca
urmare a unor
impulsuri contractile,
generate la nivelul
sistemului
excitoconductor
AUTOMATISMUL (RITMICITATEA)
Dreapta Stanga
 AUTOMATISMUL (RITMICITATEA)

• NODULUL SINOATRIAL
(Keith – Flack) NSA
• Situat în peretele atriului drept, lângă locul de
vărsare al venei cave superioare
• Format din celule P (PACEMAKER)
• Rata de descărcare a impulsului cardiac este
de 70 – 80 impulsuri/minut = RITM
SINUSAL (fiziologic)
 AUTOMATISMUL (RITMICITATEA)
• NODULUL ATRIO-VENTRICULAR
(ASCHOFF – TAWARA) NAV
• Situat în septul interatrial
• Prezintă 3 zone: atrionodală (superioară)
nodală (mijlocie)
nodohisiană (inferioară)
• Zona nodohisiană = singura dotată cu
proprietatea de automatism; ritmul de descărcare
este de 40 – 60 impulsuri/minut = RITM
NODAL (patologic)
 AUTOMATISMUL (RITMICITATEA)

• FASCICULUL HIS
• Situat în septul interventricular
• Descarcă impulsuri cardiace cu o frecvență de
20 – 40 impulsuri/minut = RITM
IDIOVENTRICULAR (patologic)

• REȚEAUA PURKINJE
• Situată în miocardul ventricular
• Prezintă automatismul cel mai scăzut: 10 – 20
impulsuri/minut
 CONDUCTIBILITATEA (FUNCȚIA
DROMOTROPĂ)
• Definiție = proprietatea miocardului de a transmite
impulsul (unda de excitație) generat la nivelul NSA.
Unda de excitație se propagă din aproape în aproape,
sub forma unui front de unde radiare ce cuprinde toate
celulele, transmiterea fiind un fenomen pur electric.
• Transmiterea impulsului de la nivelul NSA se
răspândește în AD și apoi în AS cu o întârziere de aprox.
0,02 sec prin masa miocardului atrial ”ca pata de ulei”
cu o viteză de 0,8 – 1m/sec, încât după 0,04 sec
impulsul ajunge la nivelul NAV pe calea tracturilor
internodale (căi de conducere preferențială).
CONDUCTIBILITATEA (FUNCȚIA
DROMOTROPĂ)
CONDUCTIBILITATEA (FUNCȚIA DROMOTROPĂ)

• La nivelul NAV impulsul

cardiac suferă o întârziere
fiziologică în zona atrio-
nodală (chinga inimii),
impulsul străbătând
nodulul după
0,11 – 0,12 sec.
• În acest mod se permite
contracția atrială și
golirea conținutului lor
înainte de începerea
contracției ventriculare
 CONDUCTIBILITATEA (FUNCȚIA DROMOTROPĂ)

• Fasciculul His realizează viteze mari ale

conducerii impulsurilor (1,5 – 3 m/sec).

• Rețeaua Purkinje, realizează deasemenea

mari viteze ale conducerii impulsurilor (1 – 4
m/sec). În jumătatea dinspre epicard
(pericard) a musculaturii ventriculare,
conducerea se efectuează din aproape în
aproape cu o viteză de 0,5 m/sec, ultima
regiune depolarizată fiind prima repolarizată.
 EXCITABILITATEA

• Definiție: proprietatea miocardului de a

răspunde specific printr-o contracție (sistolă)
la stimuli adecvați.
• Excitantul electric poate determina o
contracție cardiacă numai dacă nu produce
leziuni ireversibile și are o anumită intensitate
denumită PRAG. Excitanții cu intensitate mai
redusă decât valoarea-prag (excitanți
subliminari) nu provoacă contracții.
 EXCITABILITATEA
• Când potențialul de repaus scade până la
valoarea critică denumită prag, se produce o
contracție maximală, iar excitanții care depășesc
valoarea-prag (supraliminari) determină tot o
contracție maximală, indiferent de intensitatea
lor. Această particularitate poartă denumirea de
”legea tot sau nimic”
• Gradul de excitabilitate variază în timpul
fenomenelor electrice cardiace. Celulele
cardiace sunt absolut refractare la orice stimul
în faza de depolarizare (excitare) și cea mai
mare parte a fazei de repolarizare (relaxare).
 EXCITABILITATEA
• Se deosebesc 3 faze sau perioade ale excitabilității
miocardului:
• 1. PERIOADA REFRACTARĂ ABSOLUTĂ (PRA) cu
durată de 250-300 ms, până ce potențialul atinge
valoare de -55 mV.
• 2. PERIOADA REFRACTARĂ RELATIVĂ (PRR) cu durată de
50 ms, până ce potențialul se apropie de valorile de
repaus
• 3. PERIOADA SUPRANORMALĂ (PSN) sau a
excitabilității exagerate (PE) , cu durată de 50 ms; pe
parcursul acestei perioade, chiar și stimulii subliminari
pot determina o contacție cardiacă.
• Timp de 300 ms (0,3 sec), miocardul este inexcitabil.
FAZELE EXCITABILITĂȚII CARDIACE
EXCITABILITATEA
• Existența PRA lungi
menține ritmul cardiac,
împiedicând apariția
unei noi sistole
(contractie cardiaca)
înainte de a se fi scurs
timpul necesar pentru
refacerea potențialului
contactil cardiac (la
nivelul inimii, nu se face
sumația stimulilor).
 CONTRACTILITATEA (FUNCȚIA INOTROPĂ)

CONTRACTILITATEA = reprezintă proprietatea

mușchiului cardiac de a se contracta atunci
când este stimulat prin impulsuri generate în
sistemul excitoconductor (celulele
Pacemaker).
• Sarcolema fibrei
musculare
cardiace (după
Gray)
• Sarcolema
fibrei
musculare
striate (după
Gray)
 CONTRACTILITATEA (FUNCȚIA INOTROPĂ)

• Miofibrilele ocupă cea mai mare parte din

citoplasmă (sarcoplasmă), fiecare celulă
conținând 300 – 600 de miofibrile. Sunt
componentele cele mai importante ale fibrei
musculare, organizate în SARCOMERE.
• Sarcomerul este unitatea morfo-funcțională a
miofibrilei și este reprezentat de totalitatea
formațiunilor cuprinse între 2 membrane Z-Z
succesive. În repaus are o lungime de 2,2 µ.
 SARCOMERUL

• Sarcomerul este compus din miofilamente

contractile (actina și miozina) constând din

proteine contractile și proteine reglatoare ale

contracției (troponina și tropomiozina).

 SARCOMERUL

• PROTEINELE CONTRACTILE reprezintă 10 –

15% din totalul proteinelor fibrei, sunt de 2
tipuri: groase (de MIOZINĂ – ce ocupă benzile
A) și altele subțiri (de ACTINĂ – ce ocupă
benzile I exclusiv, prelungindu-se în benzile
întunecate A, până la nivelul zonei H).
• Pe secțiune
transversală,
fiecare
filament de
miozină este
înconjurat de 6
filamente de
actină și
fiecare
filament de
actină este
înconjurat de 3
filamente de
miozină.
 MIOZINA si ACTINA

• MIOZINA = componentă a miofilamentelor

groase (diametru = 100 Å și lungime 1,5 µ),
ținute separat printr-un aranjament de
evantaie laterale ce au centrul la nivelul
membranei M

• ACTINA = componentă a miofilamentelor

subțiri (diametru = 60 Å și lungime de 1µ) se
prinde pe membrana Z, iar cu celălalt capăt
rămâne liberă;
 PROTEINE MODULATOARE

• ☺TROPOMIOZINA este o moleculă proteică

liniară, ce formează un filament continuu care
trece prin centrul filamentului actinic, cu 2
lanțuri helicoidale.
• Este dispusă de-a lungul șanțurilor
longitudinale realizate de helixul actinei și
acoperă 7 situsuri active de pe actină, astfel, în
repaus, blochează situsurile active ale actinei,
împiedicând formarea punților actomiozinice.
 PROTEINE MODULATOARE
• ☺Troponina se situează la punctele de inflexiune
ale filamentelor subțiri de actină. Ea are 3
componente:
• -troponina C, care leagă cu mare afinitate Ca⁺⁺,
imediat ce concentrația acestuia în citoplasma
(sarcoplasmă) crește peste 10⁻⁷ mol/L;
• -troponina T, care leagă troponina de tropomiozină;
• -troponina I, care inhibă activitatea ATP-azică,
inhibând astfel interacțiunea dintre actină și miozină.
• Rolul complexului troponină/tropomiozină este de a
realiza controlul interacțiunii actină-miozină, deci al
contracției miocardice
 CONTRACȚIA CARDIACĂ

• 2 fenomene:
1. Cuplarea excitație – contracție
2. Contracția propriu-zisă
În repaus: concentrația Ca⁺⁺ este scăzută (10⁻⁷
moli/l); punțile transversale de miozină nu
sunt atașate de actină; troponina C nu fixează
Ca⁺⁺
În excitație: crește concentrația Ca⁺⁺ (10⁻⁵ moli/l)
și determină declanșarea contracției