FIZIOLOGIA CORDULUI ŞI A VASELOR SANGUINE

Sângele circulă prin aparatul cardio-vascular care este reprezentat de inimă şi un sistem închis
de vase sanguine format din artere, capilare şi vene. Circulaţia sângelui este întreţinută de contracţiile
ritmice ale inimii, care are rol de pompă aspiro-respingătoare.
Cordul, împreună cu sistemul de vase sanguine, formează două circuite sanguine numite
marea circulaţie şi, respectiv, mica circulaţie sanguină.
Marea circulaţie (circulaţia somatică sau sistemică) asigură deplasarea sângelui oxigenat din
ventriculul stâng prin aortă, arterele mijlocii şi mici către capilarele din toate organele corpului, unde
cedează oxigenul şi se încarcă cu dioxid de carbon, şi, apoi, prin venule, vene mici, mijlocii şi mari
(venele cave) se întoarce în atriul drept.
Mica circulaţie (circulaţia pulmonară) asigură deplasarea sângelui neoxigenat (venos) din
ventriculul drept, prin artera pulmonară, spre capilarele pulmonare, unde cedează dioxidul de carbon
şi se încarcă cu oxigen, şi, apoi, prin venele pulmonare ajunge în atriul stâng.
Aparatul cardio-vascular asigură deplasarea sângelui în tot organismul, permiţând realizarea
schimburilor alveolare şi tisulare ale gazelor respiratorii, transportul substanţelor nutritive,
transportul căldurii de la organele termogene în întregul organism, transportul substanţelor ce
urmează a fi excretate.
La animalul în stare de repaus, cca 25% din masa sanguină se află în mica circulaţie şi cca
75% în marea circulaţie.

Embriologia cordului
Primordiul cordului se formeaza la nivelul extremitatii craniale a embrionului, din mezoderm.
Initial exista 2 cordoane cardiogene care devin tubi cardiaci. Cei doi tubi vor fuziona, dând nastere
unui tub cardiac unic.
Tubul cardiac se alungeste în sens craniocaudal si apar 2 santuri: inferior – şanţul
atrioventricular si superior - şanţul bulboventricular. Cele 2 santuri participa la împartirea tubului
cardiac primitiv în 5 segrnente: sinus venos, atriu primitiv, ventricul primitiv, bulbul cardiac si
trunchiul arterial.
Originea elementelor aparatului cardiovascular:
> din trunchiul arterial => infundibul VD si vasele mari ale cordului: aorta si artera pulmonara
> din bulbul cardiac => restul VD
> din ventriculul primitiv => VS
> din atriul primitiv => AD si AS
> din sinusul venos primitiv => VCI, VCS, sinusul coronar si venele pulmonare

1
 La animalele superioare sângele circulă într-un singur sens prin aparatul cardiovascular,
respectiv mica circulaţie şi marea circulaţie.
Funcţionarea continuă a cordului este asigurată prin intermediul mai multor categorii de
ţesuturi şi anume: muscular contractil (miocardul), embrionar excito-conducător (ţesutul nodal),
fibro-conjunctiv (sistemul endocardo-valvular) şi formaţiuni nervoase şi vasculare.
Tesutul excito-conducător este format din:
I) Nodulul sinoatrial (nSA) Keith-Flack
> localizare: în peretele posterior al AD, la locul de varsare a VCS
> alcatuit din celule P (pacemaker)
> este un adevarat senzor de presiune: când vasul e destins, celulele din nSA sunt comprimate si
scade automatismul, iar, când presiunea în vas este mica, este stimulat automatismul.
2) Cai internodale, alcatuite din:
> fascicul internodal anterior (Baclnnann), cu rol sincronizator al depolarizarii AD cu AS
> fascicul internodal mijlociu (Wenckebach)
> fascicul internodal posterior (Thorel)
3) Nodul atrioventricular (nAV) Aschoff-Tawara
> prezinta 3 portiuni: una superioara, una mijlocie si una inferioara
4) Fascicului His
> conduce stimulii spre ventriculi
> se împarte în 2 ramuri: dreapta, care consta într-un fascicul unic de fibre si care se distribuie VD si
stânga, care se grupeaza într-un fascicul anterosuperior si unul posteroinferior si se distribuie VS
5) Reteaua Purkinje
> situata în peretii ventriculari
Singurul centru activ fiziologic este nSA. Ceilalti intra în functiune în cazul în care centrul
superior nu poate descarca impulsuri.

PROPRIETATILE FUNCŢIONALE ALE MIOCARDULUI

Automatismul
- este proprietatea cordului izolat sau denervat de a-şi menţine activitatea un anumit timp
datorită sistemului excitoconducător;
Generarea ritmică a impulsurilor are loc în celulele nodulului sinoatrial.
Potenţialul de membrană scade în diastolă, având loc o depolimerizare, care se asociază cu
scăderea permeabilităţii celulare pentru potasiu şi creşterea pentru sodiu, permiţând formarea unui
nou impuls în nodulul Keith-Flack. Repolarizarea presupune o scădere a permeabilităţii pentru sodiu

2
şi o creştere a permeabilităţii pentru potasiu. Potenţialul format prin depolarizare lentă = prepotenţial
sau potenţial excitomotor.
Procesul este dependent de mai mulţi factori: temperatură, concentraţie ionică, prezenţa sau
absenţa unor concentraţii mici de acetilcolinã şi adrenalină.
Datorită automatismului, contracţia cordului este ritmică, dar este supusă controlului nervos şi
umoral în funcţie de necesităţile organismului.

Funcţia inotropă (contractilitatea)

= proprietatea miocardului de a se contracta ca urmare a stimularii electrice.
Cordul lucrează după legea ,,tot sau nimic”, permiţând transmiterea stimulului în întreg
miocardul.
Factori inotropi (+): adrenalina, sistemul nervos vegetativ simpatic, tonicardiacele (digitalice,
bipiridine, aminofilina), Ca.
Factori inotropi (-): acetilcolina, sistemul nervos vegetativ parasimpatic, hiperpotasiemia,
ischemia locala (prin cresterea concentratiei de protoni).

Funcţia dromotropă (conductibilitatea)

- este proprietatea stimulului cardiac de a se răspândi în masa atriilor şi apoi a ventriculelor,
cu o viteză de 0,3-0,4 m/s în fibrele miocardice, determinând contracţia acestora.
Stimulul se formează în nodulul Keith-Flack (sinoatrial) şi ajunge în atriu, apoi prin fibrele
Merideth la nodulul Aschoff-Tawara (atrioventricular), la fasciculul His şi fibrele Purkinje, prin care
se transmite stimulul la miocardul ventricular.
Sistemul nervos simpatic creste conducerea, iar cel parasimpatic o inhiba.

Functia batmotropa (excitabilitatea)

- este data de capacitatea fibrelor miocardice de a genera potentiale de actiune (unda de
depolarizare, după care urmează contracţia fibrelor miocardului), atunci când sunt stimulate de
stimuli fiziologici, dar şi electrici, chimici, mecanici.
- excitabilitatea se modifica în functie de starea în care se gasesc canalele ionice (stare activa,
activabila sau inactivabila).
Modificarile excitabilitatii sunt exprimate prin existenta a 6 perioade:
- perioada refractara absoluta - fibra miocardica este inexcitabila, deoarece canalele de Na
prin care se poate produce depolarizarea nu pot fi activate;
- perioada refractara relativa = fibra miocardica poate fi excitata doar de stimuli cu intensitate
mai mare decât intensitatea prag deoarece canalele de Na sunt partial activabile;

3
 - perioada excitabila PE - celulele sunt total repolarizate iar depolarizarea este posibila
deoarece canalele de Na au trecut în starea activabila;
- la fibrele Purkinje mai exista o stare de hiperexcitabilitate la finalul fazei 3, în care stimuli
chiar cu intensitate foarte mica pot depolariza celula;
- perioada refractara postrepolarizare - chiar daca celulele sunt repolarizate complet, este
dificil sa se genereze un nou potenţial de acţiune;
- perioada refiactara lunga a fibrelor cu raspuns lent asigura o influenta minima a celulelor
pacemaker de catre stimuli externi.

Functia tonotropa (tonicitatea)

- reprezinta starea de uşoară tensiune a pereţilor musculari în timpul diastolei sau după
denervare sau chiar după scoaterea cordului din organism.
Factorii care asigură această funcţie sunt: sistemul vegetativ simpatic sau tensiunea fibrelor
musculare ale miocardului.

Funcţia cronotropă (ritmicitatea)

- contractiile ritmice ale cordului sunt determinate de excitaţiile elaborate în nodulul
sinoatrial.
Scăderea sodiului extracelular şi a temperaturii sanguine scade ritmicitatea, iar creşterea
temperaturii accelerează ritmul cardiac.

Manifestările activităţii cardiace

Studiul activităţii cardiace a evidenţiat existenţa unor fenomene mecanice, fizice şi neuro-
umorale care se succed ritmic în timpul contracţiie şi relaxării miocardului sau intervin în reglarea
cordului pentru a asigura circulaţie sângelui în vase.

1. Fenomenele mecanice
Sunt reprezentate de contracţia atriilor şi ventriculelor urmată de relaxarea lor. Aceste procese
se petrec periodic şi constituie ciclul sau revoluţia cardiacă.
Ciclul cardiac este constituit din succesiunea a 2 etape: sistola - faza de contractie si diastola -
faza de relaxare.
Sistola atriala (0,l1 sec): În timpul sistolei, presiunea în atrii creste de la 0-2 mmHg la 4-6
(6-8) mmHg si depaseste presiunea diastolica ventriculara, astfel încât fluxul sangvin este dinspre
atrii spre ventriculi.

4
 Diastola atriala (0,69 sec): Corespunde relaxarii atriale si se suprapune sistolei ventriculare
si primelor 4 faze ale diastolei ventriculare.
Sistola ventriculara (0,27 sec) - presupune mai multe etape:
> contractia izovolumica (0,05 sec, între închiderea mitralei si deschiderea aortei): ventriculii încep
sa se contracte si, atunci când presiune ventriculara o depaseste pe cea atriala, se închid valvele
atrioventriculare (mitrala, apoi tricuspida), fenomen marcat acustic prin aparitia zgomotului I.
Mitrala se închide prima, pentru că presiunea creste mai repede în VS. Ventriculii sunt camere
complet închise si pline cu sânge.
> ejectia rapida (0,09 sec, asigura circa 70% din volumul de sânge ejectat): când presiunea
ventriculara creste atât de mult încât depaseste presiunea din aorta, se deschid valvele sigmoide (întâi
pulmonara, apoi aortica) si începe ejectia. Valvele pulmonare se deschid primele pentru că presiunea
necesara deschiderii lor e mai mica decât cea pentru aorta.
> Ejectia lenta (0,l3 sec, asigura circa 30% din volumul de sânge ejectat): pe masura presiunea scade,
evacuarea sângelui din ventricule în arterele mari incetineste.
Diastola ventriculara (0,53 sec) - presupune mai multe etape:
> protodiastola (0,04 sec): ventriculii încep sa se relaxeze si când presiunea din ventriculi scade sub
presiunea din aortă si artera pulmonarã, se închid valvulele sigmoide (întâi se închide aorta pentru ca
presiunea scade mai repede în VS, apoi pulmonara), fenomen marcat acustic prin aparitia zgomotului
II;
> relaxarea izovolumetrică (0,08 sec): ventriculii redevin camere complet închise, dar nu mai sunt
pline cu sânge;
> relaxarea izotonă, care presupune:
- umplerea ventriculară rapida (0,11 sec, asigura circa 70% din sângele ventricular): presiunea
ventriculara scade rapid si, atunci când scade sub presiunea atriala, se deschid valvele
atrioventriculare (întai tricuspida, apoi mitrala). Sângele începe sa curga dinspre atrii spre
ventriculele relaxate;
- umplerea ventriculară lenta = diastază (0,19 sec, asigura circa 10% din sângele ventricular): pe
masura ce sângele trece în ventriculi, viteza curgerii scade datorita scaderii gradientului de presiune.
Diastola generală sau atrio-ventriculară (0,42 sec) este perioada cuprinsă între
protodiastolă care marchează începutul diastolei ventriculare şi începutul sistolei atriale a
următorului ciclu cardiac. Se caracterizează prin diastola - relaxarea atriilor şi ventriculelor.
Durata ciclului cardiac variază în funcţie de frecvenţa cardiacă sau numărul de contracţii
cardiace pe minut. Aceasta variază în funcţie de specie şi vârstă (mai mare la animalele de talie mică
şi tineret).
- la cal 28-40 contracţii/minut;

5
- la vacă 55-80 contracţii/minut;
- viţel 1-2 săptămâni 110-130 contracţii/minut;
- porc 60-80 contracţii/minut;
- oaie 70-100 contracţii/minut;
- găină 200-300 contracţii/minut.
La un adult, frecventa cardiaca la repaus este de circa 70 de batai pe minut. Totusi, inima
poate sa bata si de trei ori mai repede - peste 200 de batai pe minut - când persoana depune un efort
fizic marit. Persoanele tinere au o frecventa cardiaca mai rapida decât a adultilor: de circa 120 de
batai pe minut la sugari si 90 la copiii de 10 ani. Spre deosebire, multi atleti au adesea frecventa
cardiaca mai scazuta, deoarece antrenamentul fizic face inima mai putemica si permite acesteia sa
pompeze aceeasi cantitate de sânge cu mai putine contractii. La repaus frecventa cardiaca a unui atlet
poate sa scada pâna la 40-60 de batai pe minut.